28 iulie 2015

Administraţia locală a început demersurile pentru constituirea Clubului Sportiv Câmpina

După o serie întreagă de încercări eşuate în anii trecuţi, administraţia publică locală, prin intermediul comisiei de sport-cultură din Consiliul Local, a început demersurile pentru constituirea Clubului Sportiv Câmpina, instituţie de interes public finanţată de la bugetul local.


Amănunte legate de acest proiect necesar sportului câmpinean am aflat de la iniţiatorul său, consilierul local PNL Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de specialitate a Consiliului Local: “Sunt ani de când visez ca în oraşul nostru să funcţioneze un club sportiv al municipalităţii, la care să aibă acces, fără taxe ori costuri suplimentare, copiii şi tinerii iubitori de sport. Încă din anul 2012 am pus bazele proiectului, însă el a eşuat din pricina politicianismului şi a orgoliilor mărunte. Am aşteptat un moment prielnic şi din câte se pare el a sosit! De câteva săptămâni lucrez alături de jurişti şi oameni de sport la actele necesare înfiinţării acestui nou club, pe care le voi prezenta, în forma lor perfectibilă, în şedinţa de Consiliu de joi, 30 iulie. Aştept amendamentele colegilor mei şi ale societăţii civile, pentru ca ulterior, în cel mai scurt timp, să putem aproba proiectul în legislativul local şi astfel să facem primul pas spre începerea activităţii. Clubul va avea mai multe secţii sportive ce îşi vor propune promovarea sportului de masă şi de performanţă, va fi finanţat din bugetul public şi din sponsorizări, va fi condus de specialişti, angajaţi obigatoriu pe bază de concurs şi se va subordona Consiliului Local. Sper ca odată constituit, clubul să se dezvolte şi în câţiva ani să devină principalul motor al sportului câmpinean. Mai avem încă de lucru, atât la actele de constituire, cât şi la modernizarea bazelor sportive, care să vină în sprijinul activităţii acestui club. Să sperăm că le vom face pe toate, pas cu pas”. 

Editorial. PAPARUDELE

„Paparudă, rudă/ vino de ne udă”… cu creșteri de salarii și reduceri de TVA. Ține bugetul, zice PSD-ul. Nu ține, atrage atenția Banca Națională. Dar nu despre asta vreau să scriu, nu avem niciun motiv să-l credem tocmai pe Ponta. Mă interesează azi un mic „studiu de caz” al vieții sociale, așa cum se reflectă în bătălia continuă din media noastră și site-urile de socializare. 
Asistăm în ultima lună la o nouă campanie încrîncenată împotriva Bisericii Ortodoxe. De data asta, motivele sunt aiuritor de lipsite de substanță (nu mai e nici măcar miza de lunile trecute, cînd se dezbătea ora de religie în școală), dar tocmai de aceea asaltul are a ne pune pe gînduri pentru a-i desluși comanditarii și presupozițiile ascunse. 
Deci, Patriarhul îndeamnă preoții să se roage pentru ploaie. Este, ca să zic așa, ceva care ține de fișa postului, exact asta trebuiau să facă și ierarhul și preoțimea. Ei aș, liber pansivii noștri au izbucnit în ironii grosolane. Să fiu bine înțeles: ai tot dreptul să nu crezi, dar, în virtutea acelorași drepturi individuale, lasă-l și pe celălalt să-și exercite liber opțiunile. Sunt convins că 90% dintre cei care se arată șocați de „înapoierea” pe care denota-o rugăciunile pentru ploaie sunt botezați și cununați la biserică. Vestea tristă pentru ei este că nu există nicio deosebire între rugăciunile pentru creștinarea pruncului sau cele de la înmormîntarea părinților voștri și cele pentru ploaie. Dacă le negați, negați-le consecvent pe toate! 


Există o fractură logică și de mentalitate care mă șochează în astfel de cazuri: i se cere bisericii să adopte atitudini de ONG, să-și (re)nege însăși esența milenară: de exemplu să încurajeze avortul, uniunea consensuală, căsătoria homosexuală, liberalizarea sexuală, divorțul, înfierea de copii de către cuplurile gay, preoțirea femeilor șamd. Asta în numele unei „modernizări” absurde. Sunt puzderie de organizații care susțin cele de mai sus. Exact în numele libertății și diversității ar trebui lăsată biserica să-și susțină adevărurile sale milenare. Măcar în numele pariului pascalian, lăsați preoții și credincioșii să se roage pentru ploaie! 
Al doilea exemplu vine de la celebrul caz al violului de la Vaslui. Ei bine, aceiași trepăduși ai „libertății de gîndire” l-au somat pe patriarh să ia atitudine! Adică de ce? Să arunce vreo anatemă? Să apară într-un studio Tv și „să-și exprime revolta”? Acesta este rolul bisericii? Atunci de ce să nu aibă reacții față de corupția politicienilor, de situația din sănătate și învățămînt, de starea drumurilor, situația cîinilor comunitari și de tot restul problemelor sociale? Din nou i se cere bisericii să acționeze ca un ONG. Ceea ce ea NU este. E o presiune insidioasă de a-i nega bisericii caracterul divin, reducînd-o la un simplu actor social. Pentru a putea fi, mai apoi, distrusă în liniște. Exact ceea ce se întîmplă în multe state „avansate” din occident. Biserica noastră ortodoxă are multe defecte, poate chiar mai multe decît îi pun în cîrcă detractorii ei. Dar tocmai cele amintite mai sus nu țin de greșelile sale. În conservatorismul care-i este esențial, biserica este, poate, ultima instituție care mai apără identitatea națională. Aici văd eu nexul atacurilor la care este supusă (mă refer la atacuri, și nu la criticile articulate și bine venite, în cunoștință de cauză, care nu lipsesc), surparea unei redute care se opune ideologiilor nivelatoare și anti-identitare, individualiste și non-axiologice, ale postmodernității. Multora li se umple gura și dau ochii peste cap cînd vorbesc despre „tradiție”. Fără să înțeleagă că tradiția nu se leagă de timpul trecut ci ține de prezent, de ceea ce se edifică în ziua de azi. De aceea să lăsăm preoții să se roage pentru ploaie, pentru sănătate, pentru pace și pentru o mulțime de alte lucruri. Iar noi să construim sisteme de irigații și să nu mai tăiem pădurile, ca să nu mai fie secetă, să ne educăm cum trebuie copiii. Cam asta este diviziunea muncii…
Christian CRĂCIUN

Examenul de titularizare – un fiasco aproape total

Acest articol este recomandat a nu fi citit de către elevii de gimnaziu, şi cu atât mai mult, de către cei de liceu. Recomandarea noastră încearcă să nu tulbure şi mai mult minţile înfiebântate ale elevilor care îşi caută un model de viaţă, dar şi un model în viaţă. Ne-am orientat demersul din cauza unui fenomen care arată cât de performant este sistemul de învăţământ din România. Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, înainte de depunerea contestaţiilor, a fost de 73,85%, faţă de 79,88%, în 2014. Rezultatele slabe la examenul de titularizare din acest an, pe care l-au promovat doar 7.649 de profesori din cei 20.570 care au participat, se explică prin pregătirea insuficientă a candidaților care nu au reușit să rezolve subiecte de dificultate medie, conform unor oficiali ai Ministerului Educaţiei.
Şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, examenul de titularizare s-a dovedit a fi greu de trecut, doar trei sferturi dintre candidaţi reuşind să-l promoveze, adică să obţină cel puţin media 5. Rata de promovare, după afişarea primelor rezultate, a fost de 73,85%, adică mai slabă ca anul trecut. Iar dacă mai adăugăm faptul că, iniţial, doar 37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10, cât este necesar pentru a ocupa un post de titular în învăţământ, ne dăm şi mai bine seama de proporţiile acestui fenomen extrem de îngrijorător. Căci oare cum mai poate cere un dascăl performanţe elevilor săi, cum mai poate să-i dojenească atunci când nu învaţă şi să-i încondeieze cu note mici, dacă tocmai el, dascălul, autoritatea cea mai înaltă din timpul orei de curs, are lipsuri în pregătire. Şi nu doar că nu este tobă de carte, fiindcă nu pot lua toţi dascălii media 10 la examenul de titularizare, dar nici măcar pregătit satisfăcător nu este, cât să ia un 7. Mulţi candidaţi au depus contestaţii, dar conform rezultatelor finale, ratele de promovare nu s-au schimbat prea mult. Astfel, primele rezultate afişate au arătat că 37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10. Din cele 20.570 lucrări evaluate, 92 au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs (dacă atâtea cadre didactice nu au înţeles condiţiile de examen, ce să mai vorbim despre neînţelegerile întâmpinate de către elevi în timpul examenelor susţinute de aceştia?!), astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478. Dintre aceştia, 40 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 7.649 de candidaţi (37,55%) au obţinut note între 7 şi 10. Mai departe, ministerul de resort ne informează că 7.434 de candidaţi (36,30%) au obţinut note între 5 şi 7. Alţi 5.323 de participanţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1 - 4,99. 


Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%).  Topul județelor cu cea mai mare rată de promovare este completat de Prahova (46,3%), Harghita (44,6%) şi Galați (42,5%). Aşadar, judeţul nostru este printre cele fruntaşe. Capitala a obţinut o rată de promovare de 43,66%. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Numărul total de contestaţii depuse, în perioada 20-21 iulie, a fost de 4.469 (21,82% din totalul lucrărilor). Dintre acestea, au fost admise 2.333 de contestații (52,20%). Pentru 1.566 de lucrări, notele au fost majorate, iar pentru 767 de lucrări, notele au fost micșorate. Rezultatele finale, aşa cum am mai precizat, nu au schimbat prea mult structura celor promovaţi. Pe tranșe de note, soluționarea contestațiilor a produs următoarele modificări: procentul notelor peste 7 a crescut cu 1,91% (de la 37,55% la 39,46%), procentul notelor între 5 și 7 a crescut cu 0,50% (de la 36,30% la 36,80%) iar procentul notelor sub 5 a scăzut cu 2,41% (de la 26,15% la 23,74%). Conform rezultatelor furnizate de Ministerul Educației, rata de promovare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice, după soluționarea contestaţiilor, este de 76,26%, în creștere cu 2,41% față de rezultatele inițiale (73,85%). În concluzie, tot jalnică rămâne radiografia acestui examen, care ar putea fi numit “al netitularizării”, dacă ne gândim că peste 60% dintre candidaţi au picat examenul sau nu au obţinut titularizarea mult dorită. 
Din Câmpina s-au înscris la examenul de titularizare 54 de persoane, care au obţinut la disciplina de examen note între 3,00 şi 9.70. A.N.

Bisericuţa din curtea Spitalului Municipal a fost sfinţită

Construcţia bisericuţei din curtea Spitalului Municipal a fost finalizată în august 2012, dar sfinţirea lăcaşului de cult a fost amânată până la finalizarea tuturor decoraţiunilor interioare, în special a picturilor bisericeşti, care necesită multă migală şi pentru care s-a apelat la nişte pictori talentaţi şi specializaţi în pictură bisericească. Bisericuţa este o adevărată bijuterie arhitectonică, având 15 metri lungime, 5 metri lăţime şi o înălţime de 6 metri. Construcţia lăcaşului de cult a fost încheiată la exterior (ziduri tencuite, turlă şi acoperiş din cupru), într-un timp record, patru luni. Lucrările de ridicare a acestui edificiu realizat în stil neobizantin – formă cruce s-au desfăşurat  în perioada iunie-august 2012 şi au fost atent supravegheate de către părintele Ionuţ Butoiu, care, din 2006, a slujit în paraclisul situat la parterul Spitalului Municipal. 


Deoarece regulile bisericeşti cer ca terenul pe care este amplasată o biserică ortodoxă să fie în administrarea Patriarhiei, consilierii municipali au transmis Patriarhiei Române în folosinţă gratuită, pe toată durata existenţei construcţiei, terenul în suprafaţă de 208 metri pătraţi pe care a fost înălţat acest paraclis. După ridicarea edificiului, echipei de meşteri constructori i-a luat locul o echipă de pictori şi decoratori. Până la realizarea tuturor decoraţiunilor interioare, preotul Ionuţ Butoiu a oficiat slujbe pentru pacienţi în paraclisul situat la parterul spitalului, aşa cum a făcut-o şi în perioada 2006-2012. 


Duminică, a avut loc sfinţirea bisericii, la slujba respectivă, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu PS Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, participând numeroşi credincioşi, atât din spital, cât şi din afara lui. Paraclisul are două hramuri: Sf. Pantelimon şi Sf. Mare Mucenic Mina. Biserica a fost visul părintelui Ionuţ, după ce acesta a suferit un accident în urma căruia a fost paralizat complet un an de zile. Pentru că Dumnezeu i-a dăruit nu doar viaţa, ci şi însănătoşirea, părintele a făgăduit Domnului că va ridica o biserică în curtea spitalului şi şi-a ţinut promisiunea. De acum, el va ţine slujbele în bisericuţă, după ce nouă ani le-a ţinut într-o încăpere amenajată de la parterul spitalului. Chiar dacă nu vorbim despre o biserică de parohie, ci despre una cu circuit închis, destinată pacienţilor, la slujbe pot participa şi credincioşi din afara Spitalului Municipal. A.N.

Hidro Prahova SA majorează tarifele la apă şi canalizare

Această uluitoare societate care este Hidro Prahova SA ne uimeşte continuu, fără nicio milă, atât  prin calitatea lucrărilor făcute în cadrul programului pe care îl administrează (zeci de străzi au arătat şi mai arată aproape ca după un război), cât, mai nou, prin scumpirile anunţate la tarifele de apă şi canal. Recent, HidroPrahova a transmis o adresă Primăriei Câmpina prin care anunţă că va scumpi cu 15% preţul la apa potabilă şi cu 7% tariful la canalizare, scumpire care ar urma să fie operată încă de la 1 iulie 2015, adică retroactiv, un alt mod european de a înţelege relaţia cetăţean – prestator de utilităţi publice. Municipalitatea noastră nu este de acord cu noile tarife, dar nu-i foloseşte absolut deloc această opunere. 


Din 2014, administraţia publică locală nu mai are nicio putere în influenţarea politicii de preţuri ale tarifelor pentru serviciile oferite populaţiei de către Hidro Prahova, operatorul judeţean de apă înfiinţat de către Consiliul Judeţean. Conducerea companiei de apă-canal a trimis adrese prin care anunţă majorarea tarifelor tuturor primăriilor din localităţile unde asigură (sau, mai bine zis, ar trebui să asigure), serviciile de apă şi canalizare. 
În următoarea şedinţă ordinară a legislativului municipal, care va avea loc joi, în această săptămână, aleşii câmpinenilor vor încerca să adopte o hotărâre prin care să se opună scumpirilor nejustificate pe care intenţionează să le aplice şefii de la Hidro. Va fi o şedinţă tensionată, cel puţin din acest punct de vedere, în care majoritatea consilierilor municipali ar putea să decidă ieşirea Câmpinei din asocierea cu Hidro Prahova. Nu din programul desfăşurat cu fonduri europene, având ca scop reabilitarea reţelelor de apă-canal, căci acest demers este tardiv, ci din asocierea care îi permite companiei Hidro Prahova să opereze în al doilea municipiu prahovean. A.N.

Câmpina are, în sfârşit, o fântână arteziană

Despre proiectul unei fântâni arteziene în parcul din Centrul Civic se vorbeşte de mulţi ani. Încă din mandatul trecut, în plenul Consiliului Local s-a dezbătut această problemă. S-a dezbătut pe toate feţele, dar fără a se ajunge la materializarea feţei finale. Si asta fiindcă pe-o parte se dezbătea chestiunea, iar pe cealaltă, se bătea pasul pe loc. Iar din acest tandem batere-dezbatere a ieşit, de fiecare dată, fix nimic. În sfârşit, săptămâna trecută, joi seara, câmpinenii au putut vedea, cu admiraţie chiar, într-un final apoteotic, cum arată mult aşteptata faţă finală a problemei în discuţie. Reprezentanţii municipalităţii au inaugurat fântâna arteziană din Parcul Milia pe la orele serii, pentru că s-a dorit, într-un mod inspirat, ca feeria de lumini reflectate în apele învolburate şi ţâşnitoare să fie deplină. La ora 21 s-a inaugurat prima fântână arteziană a Câmpinei (sperăm noi, nu şi ultima de acest fel), după ce zecile de câmpineni sosiţi cu copiii lor au aşteptat aproape o oră să se producă “minunea”. În acest răstimp, tehnicienii firmei ce a realizat fântâna propriu-zisă (ţevi, cabluri electrice, aparatură de comandă, kit de instalare), au meşterit întruna, până când cele trei jeturi principale de apă, cele mai spectaculoase, unite într-un mănunchi minunat, la şapte-opt metri deasupra pământului, au fost reglate cât mai bine, astfel încât să ofere cea mai frumoasă imagine. 


Menţionăm aici, dintr-un impuls informaţional, că cea mai cunoscută fântână arteziană din Europa şi din lume, Jet d’Eau, se află la Geneva (jetul de apă ţâşneşte la 140 de metri înălţime), recordul mondial al înălţimii maxime a jetului de apă propulsată (310 metri), fiind deţinut de o fântână arteziană din oraşul-port Jeddah (Arabia Saudită). După ce o firmă din Botoşani, aceeaşi care realizează şi blocul de necesitate de lângă Kaufland, a modernizat parcul Milia şi a realizat bazinul fântânii, montarea fântânii arteziene propriu-zise a scos din bugetul local peste 71.000 de lei, fără a socoti aici şi TVA-ul datorat, cu ea finalizându-se, de altfel, şi modernizarea Parcului Milia. Un parc a cărui denumire oficială nu le zgârie câtuşi de puţin urechile reprezentanţilor municipalităţii, deşi, în opinia noastră, ar trebui. Fiindcă nu avem a critica aici o denumire din popor, folosită de populaţie pentru uşurinţa comunicării, caz în care am înţelege de ce uşurinţa aceste comunicări reclamă şi folosirea denumirii unui restaurant (a unei firme private), din imediata vecinătate a parcului. Nu avem, Doamne fereşte, nimic personal şi nimic de a face cu patronatul firmei respective, căruia îi dorim succes în afacere, dar folosirea numelui acestui restaurant foarte cunoscut în denumirea oficială a unui parc public, făcut cu banii câmpinenilor şi administrat de municipalitate, miroase a reclamă mascată, a concurenţă neloială, a foşnet de hârtii, a ce vrei şi ce nu vrei, numai a lăudabilă şi cinstită denumire nu. Este posibil să se fi ajuns aici cu totul şi cu totul întâmplător, involuntar, dar orice s-ar spune, alăturarea cuvintelor Parcul Milia nu este cea mai fericită şi cea mai lipsită de bănuieli. Dacă tot s-a dat principalei artere rutiere a municipiului numele primului rege al României, nu vedem de ce nu s-ar putea denumi acest loc Parcul Carol I.  Bustul lui Hasdeu, mutat din acest parc după 12 ani, ar putea să fie reamplasat în parcul de lângă Monumentul Soldatul Necunoscut. Ani de zile, s-au depus coroane de flori, ca un omagiu adus eroilor neamului, la dosul “Soldatului”, ceea ce s-ar putea să nu convină spiritelor eroilor pomeniţi mai devreme.  S-a ajuns la organizarea ceremoniilor oficiale şi depunerea florilor la dosul acestei nevinovate statui, deoarece edilii decidenţi au judecat cu dosul atunci când au adus “Soldatul” din Cimitirul Central, acolo unde îi este locul şi unde ar trebui grabnic reamplasat. Şi pentru că tot suntem la capitolul sugestii de nume ale parcurilor publice, acest ultim parc ar putea fi botezat cu numele Reginei Elisabeta, soţia Regelui Carol I. Cele două parcuri din Centrul Civic botezate astfel ar simboliza alăturarea primilor suverani ai României, care au dezvoltat ţara într-un mod remarcabil şi decisiv, ducând-o pe drumul fără întoarcere al propăşirii şi modernizării demne de un stat european. A.N.

Octavian Postolache, antrenor de înot: “Cei care practică înotul câştigă sănătate, armonie şi disciplină”

Octavian Postolache este numele celui care va scrie multe pagini în istoria înotului câmpinean. Este născut în Galaţi, însă destinul l-a adus în Câmpina. Şi nu întâmplător! Este preşedintele şi antrenorul Asociaţiei Club Sportiv “Contratimp” şi iniţiatorul concursului „Memorialul Friedrich Schwing”, o competiţie de înot pentru masters (veterani). Este multiplu campion naţional, iar acum îi învaţă şi îi formează pe cei mici să-i calce pe urme. Iar rezultatele, demne de toată lauda, sunt rodul muncii şi al pasiunii cu care îşi antrenează elevii pentru a face performanţă. 


- La ce vârstă aţi făcut cunoştinţă cu lumea nataţiei? Ce v-a determinat să practicaţi performanţa?
- Eram la grădiniţă când un profesor a intrat în clasă şi ne-a povestit despre înot. Câteva zile mai târziu, grupa mea, însoţită de doamna educatoare, s-a prezentat la bazinul Liceului “Vasile Alecsandri” din Galaţi, unde a avut loc o selecţie. Printre cei selectionaţi m-am numărat şi eu. Atmosfera bazinului şi calmul profesorului m-au făcut să mă simt în largul meu, aşa că dorinţa de a frecventa cursurile cât mai des şi dragostea de apă mi-au intrat în suflet destul de repede. 
- Cine v-a fost mentor?
- Schwing Fridirich, Dumnezeu să-l odihnească, a fost profesorul care m-a selectat, m-a crescut şi educat în spiritul sportiv, întocmai ca un părinte. M-a învăţat tot ce era mai important, mi-a insuflat dorinţa de a înota, mi-a arătat valorile morale ale unui sportiv, m-a ajutat să înţeleg complexitatea acestui sport.
- Ce performanţe aţi înregistrat în cariera d-voastră de înotător?
- Multiplu Campion Naţional. Mi-am dorit cu mult mai mult, însă e o poveste lungă şi delicată.
- Cum a luat naştere Asociaţia Contratimp?
- Colaborarea cu Bazinul Didactic de Înot mi-a oferit şansa să desfăşor cursuri de iniţiere, cursuri care au constituit baza selecţiei pentru performanţă. Astfel că, la sfârşitul anului 2012, am format o grupă de 6 copii, cu gândul de a practica înotul zilnic. Frecvenţa este principalul criteriu al performanţei. Aşadar, la începutul anului următor am înfiinţat Asociaţia Clubul Sportiv Contratimp, fapt ce ne-a permis să păşim pe drumul performanţei.
- Cât de mult vă place să antrenaţi?
- Oh, Doamne! Pentru mine este un mod de viaţă. Fiecare întâlnire cu sportivii mei mă încarcă cu energie pozitivă. Conexiunea dintre antrenor şi sportiv se transformă în educaţie, înţelegere, depăşirea barierelor din toate punctele de vedere. Cu timpul, devine aerul de care ai nevoie. Să antrenez aceşti copii minunaţi îmi dă o satisfacţie atât de mare, încât am ajuns în punctul de a-i considera parte componentă a familiei mele.
- Ce presupune un antrenament?
- Mentalitate, tehnică, joacă şi mulţi kilometri de înotat. Un copil devine sportiv de performanţă în timp, cu multă răbdare şi multe sacrificii. Mentalitatea este lecţia de bază a fiecărui antrenament.
- Care este cea mai mare temere pentru un antrenor?
- Să fii antrenor înseamnă să pui mai presus de propria-ţi persoana meseria pe care o faci şi să accepţi că viaţa îţi rezervă multe necunoscute. Pentru mine, cea mai mare temere o reprezintă visele năruite. Pentru a ajunge la performanţe remarcabile avem nevoie în permanenţă de susţinere financiară şi de infrastructură. Fără acestea, talentul, munca, sacrificiile, mentalitatea şi dorinţa devin inutile.
- Cât de important este staff-ul tehnic într-o echipă?
- Mai multe păreri uneori s-ar putea să strice, dar, totodată, să şi ajute. Nu eu am inventat înotul, aşa că întotdeauna avem ceva de învăţat. Fiecare colaborare trebuie să aibă un scop bine definit, iar o echipă bine închegată va fi întotdeaună mai puternică.
- La ce concursuri aţi participat cu echipa şi ce premii aţi obţinut?
- În cei 2 ani şi 6 luni de activitate am participat la multe concursuri neoficiale de nivel naţional sau regional, unde am urcat de nenumărate ori pe podium, scopul fiind acela de a-i pregăti şi acomoda pentru cele mai importante competiţii oficiale: Campionatele Naţionale. Anul acesta, cele mai valoroase premii au fost: titlul de Campion Naţional la copii 10 -11ani prin Andreea Văcaru la proba de 50m fluture şi clasarea în primii 20 de sportivi la Campionatul Naţional de Cadeţi 12-14 ani. Sunt rezultate excelente care confirmă că planul de pregătire al sportivilor este viabil.


- Ce urmează pe viitor?
- Antrenamente, tehnică, joacă mai multă pentru cei mici, mai puţină pentru cei mari, într-un cuvânt, planul de pregătire pentru următorul an. În septembrie, vom organiza la Bazinul Olimpic din Braşov concursul Cupa “CONTRATIMP”, ajuns la editia a III-a. Din păcate, capacitatea Bazinului Didactic din Câmpina nu ne permite desfăşurarea unei competiţii de nivel naţional, unde de obicei se adună peste 600 de persoane.
- Este înotul cel mai bun sport pentru copii?
- Sportul, în general, este cel mai bun pentru toată lumea. Înotul este sportul care ar trebui să devină cel mai practicat nu doar de copii, ci de toate categoriile de vârstă.
- Care este vârsta propice pentru începerea practicării înotului?
- Putem începe acomodarea cu apa şi de la 4 luni, dacă avem condiţiile necesare. Însă, pentru bazinul din Câmpina, recomandarea mea este de la vârsta de 5 ani. 
- Ce le recomandaţi persoanelor care doresc să înveţe să practice înotul?
- Multă răbdare şi perseverenţă. Nu putem învăţa imediat şi nici nu vom reuşi să facem ceva repede şi bine. 


- Care sunt beneficiile înotului?
- Oh! Sunt foarte multe de spus: condiţia fizică excelentă, dezvoltarea unui corp armonios, pierderea în greutate fără efecte secundare, sistem imunitar fortificat, stimularea circulaţiei sangvine, reducerea colesterolului şi menţinerea unei tensiuni arteriale stabile, întărirea  ligamentelor articulare, dezvoltarea flexibilităţii, recuperarea fizică, ameliorarea stărilor de anxietate şi de depresie. Într-un cuvânt: “mens sana in corpore sano”, adica “minte sănătoasă în corp sănătos”.
- Ce este diferit la înot faţă de celelalte sporturi?
- Înotul este sportul care dezvoltă majoritatea grupelor musculare, mai mult de două treimi din întreaga suprafaţa musculară a corpului. Stimulează creşterea copiilor şi a adolescenţilor în înălţime, riscul accidentărilor fizice este mult mai redus în comparaţie cu sporturile practicate pe uscat. Fluxul de oxigenare al organismului duce la o capacitate intelectuală mărită.
- Dacă aţi putea schimba o regulă în înot, care ar fi aceea?
- Nu cred că o regulă ar trebui schimbată, ci mai degrabă mentalitatea. Ar trebui ca, în primul rând, părintii, şi apoi antrenorii, să înţeleagă că performanţa juvenilă nu duce decât la abandonul înotătorului la vârsta junioratului. Acesta este principalul motiv pentru care România nu mai are sportivi de nivel olimpic sau mondial.


- Ce părere aveţi despre înotul câmpinean?
- Cea mai mare realizare pe plan sportiv a urbei este acest bazin didactic, care încet, încet va forma generaţii de înotători. Prin ei, municipul Câmpina se va alătura unor oraşe cu greutate în lumea înotului, oraşe precum: Bucureşti, Bacău, Braşov, Baia Mare, Oradea etc. Putem spune că acest proces a început deja odată cu participarea celor două cluburi câmpinene la Campionatele Naţionale de Înot. La nivel recreaţional, cei care practică  înotul câştigă sănătate, armonie şi disciplină.
- În ce constă valoarea unui sportiv?
- Din punctul meu de vedere, valoarea unui sportiv constă în atitudine, fair-play, dorinţă de victorie şi respect faţă de adversar.
- Care este motto-ul dumneavoastră? 
-  “Nimic nu este imposibil”.
Andreea Ştefan

În acest weekend are loc a V-a ediţie a JazzRock Festival

Locaţie - Ştrandul Casei Tineretului
Organizatori: Club Live, Asociatia Culturala Euro Jazz-Rock, Casa Tineretului, Primaria si Consiliul Local Campina


Programul Festivalului:

Vineri - 31 Iulie 2015, ora 19:00 (Intrare: 15 RON) 

  • Sorin Zlat Quartet (Bucuresti) – Sorin Zlat Jr. - piano, Sorin Zlat Sr. - Saxophone, Razvan Cojanu - bass, Laurentiu Zmau - drums
  • Kiba Dachi Experience (Bucuresti) - Sergiu Moldovan - piano, Lorin Georgescu – Saxophone, Liviu Negru – guitar, Iulian Nicolau – drums, Kiba dachi - Bass

Sambata - 1 August 2015, ora 19:00 (Intrare: 15 RON) 

  • The Werther Project (Campina) – Iulia Heleanu- vocal, Bogdan Mihailescu – guitar, Cristian Munteanu – bass, Ovidiu Ilie - drums
  • Luiza Zan - Peter Sarik - István Gyárfás (Bucuresti, Budapesta) – Luiza Zan - vocal, Peter Sarik - piano, István Gyárfás - Guitar

Duminica - 2 August 2015, ora 19:00 (Intrare: 15 RON) 

  • Border Split (Targu Mures) – Fülöp Csongor - piano, Asztalos Zsolt-Aszti - drums, Éltes Áron – sax, Szántó Lóránd - bass
  • Balako (Bucuresti) – - Marius Cristian Ciupitu - Chupi - drums, Alexander Himely Benavides - El Niño - congas, Omar Secada Dihigo - piano, Valentin Andrei Zachar - Zach – Saxophone, Antonio Segui Rolando - Tony – Trombone, Sebi Yoo – Bass, Paul Stanga – Accordion, Cezar Cazanoi – Flute, Sebastian Burneci - Trumpet

ABONAMENT PE 3 SERI - 30 RON
Abonamentele s-au pus în vânzare începând cu data de 20 iulie, la Club Live (în incinta Casei Tineretului).

Istoria se repetă

Citind lucrări memorialistice sau presa interbelică, găsim situaţii frapant de asemănătoare cu ceea se întâmplă în zilele noastre. Am primit prin bunăvoinţa d-lui Adrian Simeanu, scriitor şi istoric argeşean, o excelentă revistă document a Centrului Cultural Piteşti – „Restituiri”. Am remarcat articolul „Un manuscris interbelic inedit” aparţinând prof. Ion I. Ştefan. Cităm pe larg, pentru a întări ideea că la noi nimic nu e nou sub soare: „Printre familiile celebre ale Muscelului se numără şi familia Belizarie (...). O familie de proprietari rurali şi urbani, de artişti plastici, cadre didactice, funcţionari. (...) Un membru al acestei ilustre familii va deveni muscelean (...). Paraschivescu Belizarie, născut în 1917, era vestit în zugrăveli de biserici (...) se va căsători cu Paraschiva Stăncioiu, rezultând din căsătoria lor trei copii: Ion (colonel Armata Regală Română), Dumitru, Maria (....). Aşa cum am încercat de cele mai multe ori în paginile îndrăgitei noastre reviste de istorie, voi prezenta un document care a aparţinut colonelului Ion Belizarie. Acesta a construit  în 1931 o casă pe un teren aparţinând localităţii Izvorani – Ştefăneşti. Colonelul a pus la temelia casei ce urma a fi construită un document care nu este altceva decât o caracterizare a societăţii româneşti din acel an, 1931. Deşi sintetică, această caracterizare vine din partea unui om cu pregătire generală şi militară solidă, care reuşeşte să facă o fotografie prin care surprinde politicul, socialul, precum şi starea morală a societăţii româneşti la începutul domniei regelui Carol al II-lea (1930 – 1940). Perioada este una de criză (1929 – 1933 – n.r.), de nelinişte socială şi politică. Votul universal acordat în anul 1918 a surprins nepregătită societatea românească, formată în mare parte din oameni care trăiau în mediul rural, fără o pregătire care să le permită să se apere în faţa ofensivei politicianiste. Atunci când a pus documentul la temelia casei, colonelul Ion Belizarie îşi exprima speranţa că la o eventuală dărâmare, cele scrise de el vor fi aflate şi citite”. 
Casa s-a dărâmat, documentul a fost găsit, iar profesorul Ion I. Ştefan îl publică integral.


«Comuna Izvorani/ Jud. Muscel/ În anul 1931 luna August
Sub domnia Regelui Carol al II-lea
Preşedintele Cons. de Miniştrii fiind Profesorul Nicolae Iorga
S-a construit această casă de către subsemnatul colonelul Ion Belisarie, născut la 10 Noiembrie 1879, în com. Domneşti, din pictorul Belisare I. Paraschivescu şi soţia lui Paraschiva, ambii azi decedaţi. Am devenit proprietarul acestei vii în baza ordonanţei de adjudecare N.10218/928 a Tribunalului Ilfov. Domiciliul principal îl am în Bucureşti, str. Clucerului N. 31.
Caracteristicile epocii: Ne găsim în perioada care urmează marelui război European dintre anii 1914 – 1918 ale cărui consecinţe le suferim grozav. 
Consecinţele economice se pot rezuma în aceste cuvinte: după războiul European la care şi noi am luat partea foarte sângeroasă, ţara s-a mărit şi pâinea s-a micşorat. Aceasta, numai din nepriceperea oamenilor care ne-au guvernat, căci de unde până la războiul cel mare, boierii care ne guvernau cheltuiau averile lor ca să facă politică, după război, în timpul democraţiei integrale, toţi demagogii vin la guvern cu datorii imense (cum au cei care azi îşi plătesc cheltuielile în campaniile electorale – n.r.) şi pleacă cu sute de milioane. Aceasta se datoreşte votului universal – reformă socială prea înaintată pentru cultura poporului nostru – care a dat acelaşi drept de vot şi omului cu cea mai vastă cultură, ca şi ultimului văcar din sat. 
Consecinţele morale. De unde se credea că războiul cel mare cu toate grozăviile lui va face pe oameni mai buni şi mai cinstiţi, din contră la această epocă sunt mai răi şi mai necinstiţi. O stare de nevroză specială i-a cuprins pe mai toţi; toţi vor să se îmbogăţească fără muncă şi înşelând pe alţii. (...) O criză grozavă bântuie ţara. Autoritatea guvernului este aproape ştearsă şi nu guvernează decât cu legi draconice. Oamenii culţi, cinstiţi şi muncitori stau de o parte, în neputinţa de a lupta cu pleava pe care votul univeral a ridicat-o deasupra (...)».
La distanţă de 15 ani, scriitorul Ilya Ehrenburg, unul din făuritorii exacerbatului cult al personalităţii ţesut în jurul generalissimului I. V. Stalin, vizitând România, scrie în ziarele sovietice: „România impresionează pe vizitatori prin contrastele ei. Bucureştiul luxos – şi nu departe bazinul carbonifer din Valea Jiului unde minerii trăiesc în bordeie. Nici Bucureştiul nu este zgârcit în contraste. Un zgârie-nori şi alături de el o cocioabă, automobile luxoase şi boi; o doamnă cu pălărie pariziană şi o ţărancă desculţă într-o rochie de stambă. Bucătărie aleasă franceză şi o viaţă de foame. Partidele, mai exact nişte clanuri, au în comun istorii care s-au întâmplat la Bucureşti între cele două războaie, istoriile bacşişurilor, corupţiei, înşelăciunilor şi trădărilor”. 
Nimic nou sub soare, nimic de comentat. Sa tragă cititorii singuri concluziile. 
Alin CIUPALĂ

21 iulie 2015

La Şcoala de Poliţie, promoţia 2015 a depus jurământul în faţa ministrului de interne Gabriel Oprea

La sfârşitul săptămânii trecute, la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr”, promoţia 2015 a depus jurământul în faţa unui demnitar de rang înalt: vicepremierul şi ministrul de interne Gabriel Oprea. Nu este prima dată când şcoala câmpineană primeşte vizita unui ministru de interne, aşa cum, suntem convinşi, nu este nici ultima oară când organizarea evenimentului a fost fără cusur, totul fiind pregătit foarte bine până la cel mai mic amănunt. La ceremonia de absolvire, Gabriel Oprea a fost însoţit de şeful Inspectoratului Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă. La tribuna oficială, lângă chestorul Ion Tomescu, directorul Şcolii de Poliţie “Vasile Lascăr”, şi alţi membri din conducerea  unităţii câmpinene, s-au aflat, de asemenea, prefectul judeţului, Rodica Paraschiv, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Radu Ionescu, viceprimarul Câmpinei – Ion Dragomir, precum şi numeroşi reprezentanţi din conducerea Ministerului de Interne. 


Pe platoul central al celei mai mari unităţi de învăţământ secundar din cadrul Poliţiei Române, au fost prezenţi pentru a depune jurământul de credinţă patriei, după ridicarea lor la rangul de agenţi de poliţie, 442 de absolvenţi. Dintre ei, doar 294 au fost elevii unităţii câmpinene (246 băieţi şi 48 fete), restul provenind de la Şcoala de Poliţie “Septimiu Mureşan” din Cluj. 


Tinerii absolvenţi au încheiat cei doi ani de studii şi, de luna viitoare, vor începe lucrul. Absolvenţii vor fi repartizaţi pe posturile disponibile în întreaga ţară, în funcţie de mediile de absolvire, cel mai probabil, în compartimentele “ordine publică” şi “circulaţie rutieră”. Anul acesta, ca în atâţia ani, şefa de promoţie a Şcolii de Poliţie Câmpina a fost o reprezentantă a sexului frumos:  Nela Muşescu din Brăila, care a absolvit cu media 9,83. Numele ei va fi scris pe panoul de onoare al Şcolii de Poliţie, alături de numele tuturor şefilor de promoţie care au absolvit instituţia de la înfiinţarea ei şi până în prezent. 


De altfel, cei mai buni zece elevi ai promoţiei 2015 (şapte fete şi doar trei băieţi, toţi promovând cu medii de peste 9,70), au fost evidenţiaţi în timpul ceremonialului, fiind chemaţi mai aproape de tribuna oficială. Ei au primit flori şi diplome de merit, fiind felicitaţi de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi de şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă. Cei 10 absolvenţi au dreptul de a-şi alege singuri localitatea unde vor să fie repartizaţi pe post. Denumirea Şcolii de Poliţie se leagă de numele avocatului şi deputatului liberal Vasile Lascăr, cel care a trecut prin Parlament prima lege organică a Poliţiei Române, concepută dupa principii ştiinţifice moderne, pornind de la realităţile şi necesităţile specifice româneşti şi având ca bază studierea aprofundată a organizării serviciilor de poliţie moderne din Franţa, Germania, Belgia, Austria etc. 


La susţinerea în Senat a proiectului de lege (25 ian.1903), Vasile Lascăr sublinia: ,,...orice alte reforme am face, oricât de bune şi folositoare ar fi, ele ar fi de prisos daca n-avem garantată mai întâi ordinea publică şi siguranţa interioară a statului”. Înfiinţată la 1 februarie1968, instituţia se numără printre primele şcoli aparţinând Ministerului de Interne care au pregătit poliţişti. La data de 1 februarie 1993, cu prilejul aniversarii a 25 ani de la înfiinţare, prin Ordinul ministrului de interne nr.273, unitatea a primit denumirea de: Şcoala Militară de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr". De-a lungul celor 47 de ani de existenţă, şcoala a pregătit şi a format peste 70 de promoţii de poliţişti. Începând cu anul 2000, aici se pregătesc şi agenţi de poliţie femei. La început, prin alocarea, anual, a unui număr variabil de locuri, în funcţie de necesităţi, ulterior, numărul de locuri fiind nediferenţiat. 

Editorial. NU MAI SÎNTEȚI CHARLIE?

Știrea a apărut ca o surpriză pentru milioanele de robi ai campaniilor de încolonare pe regimente a gîndirii: Redacția Charlie Hebdo nu va mai publica caricaturi cu Mahomed! Cum? Campionii libertății totale de gîndire și ai curajului, martirii curajului de a nu avea nimic sfînt, cei pentru care s-au organizat mitinguri faraonice și s-au blocat rețelele de socializare cu adeziuni acum devin prudenți? Actul era însă previzibil încă de atunci și cei care nu s-au înfierbîntat în numele sfintelor lozinci ale libertății de expresie au scris chiar în zilele de tensiune ce au urmat atentatului. De fapt, este semnul unei apocalipse finale a ideologiei post-moderniste. Două observații: a. chiar textul anunțului conține o discriminare gravă, se poate lesne deduce că vor fi în continuare publicate blasfemii cu Iisus, Maica Domnului, Papa șamd, de acolo nu vin rafale de gloanțe; b. anunțul CH vine ca o dezvăluire de un cinism maxim a eșecului „gândirii corecte” din care se hrănesc elitele politico-mediatice ale occidentului. 


În dezbaterea aprinsă de după atentatul din 7 ianuarie s-a clamat coram populo libertatea de expresie ca valoare absolută.  Puține voci lucide și neînregimentate în main streamul corectitudinii politice au nuanțat, arătînd că libertatea nu poate fi decît o valoare relativă,  ea neputînd avea urmări pozitive decît în corelație cu responsabilitatea, deci cu un sistem de valori supraordonat. Sau, de exemplu, celebra toleranță, în spiritul căreia copiii noștri sunt educați încă de mici, nu este nici ea o valoare în sine. A tolera înseamnă a îngădui, la tine mai întîi, apoi la ceilalți, anormalul, aberația, excesul, anulînd – din nou – orice sistem de valori în lipsa unor repere. Toleranța nu are nimic de-a face cu iubirea de aproape: aceasta din urmă presupune existența unei căi corecte și ajutarea rătăcitului de a merge pe drumul cel bun. „Toleranța ” lui „fă absolut tot ce-ți trece prin cap” este ca și cum am lupta împotriva semnelor de circulație, pe motiv că ne îngrădesc libertatea. Imaginați-vă cum ar arăta circulația în oraș fără absolut nici un indicator! Cam așa ceva ne propun ideologii trans-modernismului lipsit de valori tari. Tot acel spectacol de un  enorm kitsch, cu șefii de stat mărșăluind în favoarea dreptului de a gîndi liber, este dat acum în vileag în toată găunoșenia lui, de acest comunicat, care cu siguranță va fi trecut foarte discret cu vederea, nu se va face nici un fel de mediatizare și va fi foarte repede îngropat sub aluviunile cotidianului. Toți cei care, biete victime ale manipulării, și-au pus insigne, au strigat pe FB și adunări „și eu sunt Charlie”, simțindu-se mîndri că participă la ceva important, de nivel global, primesc prin această decizie a unei reviste satirice de duzină (ăsta e adevărul, Cațavencii, în vremurile lor bune, erau cîteva clase peste) o palmă teribilă. Va avea ea ca efect trezirea din coșmarul nivelării valorice? Mă îndoiesc. 
În lupta ei împotriva oricăror valori ale spiritului Franța a mai obținut un splendid triumf. Acest eveniment pe care îl cred foarte important are și oarece implicații dîmbovițene, în contextul discuțiilor interne despre ridicarea unei moschei în București. Suntem în plin roman al lui Houellbecq. Plus țigănia mediatică care ne e specificul. (Stilul ridicatului poalelor este cel mai bine cunoscut în lupta „de idei” de pe plaiul mioritic). Într-adevăr Occidentul are ca singură politică „Supunerea” (titlul romanului citat mai sus), predarea necondiționată, înainte chiar de a fi atacat. De aici și ura împotriva Americii, care mai are încă treaz instinctul autoapărării. Este un paradox enorm să susții în teorie o libertate fără limite, necondiționată, iar în fapt să cauți cu orice preț pe cineva care să te domine. Gestul celor de la CH va fi, sigur, ambalat în tot felul de justificări sofisticate. În realitate el e foarte simplu: prin caricaturile inepte cu profetul, cei de acolo au îndemnat la acte teroriste. Prin renunțarea de acum, invitația la atentat este și mai clară. Iar campania anti-creștină mai escaladează un palier. O lume tristă, tristă, tristă, domnilor umoriști!
Christian CRĂCIUN

Dr. Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila: “Spitalul de psihiatrie de azi nu mai este cel de acum 20 ani”

“Nu aş fi ajuns aici fără familia mea: părinţii şi sora mea, care mă susţin indiferent de circumstanţe şi fără soţul meu, pe înţelegerea căruia m-am bazat dintotdeauna” - sunt cuvintele de mulţumire pe care noul manager al Spitalului de Psihiatrie Voila le adresează celor apropiaţi prin intermediul publicaţiei noastre. 
Dr. Irina Minescu a fost numită în funcţie în urma concursului care a avut loc acum două săptămâni. Este genul de persoană care poate să îi inspire pe cei din jur, să-i motiveze şi să-i influenţeze pozitiv, calităţi esenţiale pentru un conducător. Este omul potrivit la locul potrivit! 



- De ce medic psihiatru?
- Am teminat Facultatea de Medicină la Bucureşti, în 2002, în cadrul UMF „Carol Davila”. La rezidenţiat mi-am ales specialitatea de psihiatrie pediatrică (psihiatria copilului şi adolescentului), întrucât pendulam între a-mi alege pediatrie sau psihiatrie şi am găsit o specialitate care le îmbina. Dincolo de asta, psihiatria pediatrică m-a atras deoarece, în afara patologiei psihiatrice, include şi o mare parte de educaţie, educaţie a părinţilor în raport cu comportmentul lor faţă de copii, domeniu care mă pasionează mult, dezvoltarea normală a copilului şi variantele ei, care te pot duce, uneori, cu gândul la boală, dar care sunt doar etape normale de dezvoltare.
- Sunteţi născută la Ploieşti, aţi studiat în Bucureşti şi acum profesaţi la Câmpina. Cum aţi ajuns aici?
- În Câmpina am ajuns în 2008 şi datorez acest lucru doctoriţei Renata Iosifescu, medic la Spitalul Voila, pe care am întâlnit-o participând la un curs de consiliere psihoterapică, tot la Bucureşti, unde dumneai era lector şi unde a anunţat că se caută un psihiatru de copii pentru Spitalul Voila. Participând şi câştigând concursul pentru ocuparea postului de medic de psihiatrie pediatrică, din 2008 am lucrat aici pe secţiile de copii. Am devenit iniţial şef de secţie, cu delegaţie la secţia Sanatorială, apoi coordonator al ambelor secţii, fiind ulterior, ca şi în prezent, medic în cadrul Compartimentului de psihiatrie pediatrică-acuţi. În mai 2010 am fost numită director medical interimar al spitalului, ulterior ocupând postul prin concurs până în 2012 (iulie). A urmat perioada de întrerupere a activităţii, deoarece am devenit mamă în octombrie 2012. M-am reîntors în septembrie 2013.
- Cum aţi ajuns să ocupaţia poziţia de manager interimar al spitalului?
- La începutul anului 2014, domnul primar Horia Tiseanu mi-a făcut o propunere, dacă aş accepta postul de manager interimar (fiind nevoit să facă acest lucru, deoarece fostul manager avea probleme legate de incompatibilităţi). Am acceptat, devenind manager interimar şi, ulterior, înscriindu-mă la concurs, pe care l-am şi câştigat, am devenit managerul Spitalului de Psihiatre Voila. 


- Ce v-a determinat să participaţi la concurs?
- M-a motivat dorinţa de a aduce o contribuţie, cât de mică, la schimbarea psihiatriei - în ceea ce priveste spitalul şi activitatea medicală de aici, dar şi o schimbare în percepţia oamenilor despre ce mai înseamnă astăzi psihiatrie. Consider această implicare ca o datorie a generaţiei mele - (“Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?”) - de a duce mai departe lucrurile spre mai bine şi, în mod particular, de a duce renumele Spitalului Voila mai departe, de a-i creşte prestigiul, activitatea, de a da un plus de valoare locului în care muncesc zilnic.
- Acum jucaţi un rol dublu în activitatea instituţiei. Cum vă descurcaţi?
- Da, în prezent, am un rol dublu în spital: de medic şi de “administrator”, mai bine spus reprezentant legal, aspecte pe care le îmbin. Nu am renunţat la a face gărzi, deşi puteam. Medicina este prima mea dragoste! Întotdeauna am vrut să fiu doctoriţă! Nu este uşor să le faci pe amândouă, dar care lucru este uşor pe lume?! Ceea ce îmi aduce o oarecare tristeţe este că timpul petrecut cu micii pacienţi e mai puţin decât altă dată, însă încerc să compensez cumva, depăşind orele de program obligatoriu.
- Care este primul obiectiv pe care vreţi să-l atingeţi în calitate de manager?
- Primul meu obiectiv în spital este de a diversifica paleta de servicii medicale oferite, respectiv prin introducerea internărilor de zi, programe specializate pentru problematica legată de consumul de alcool şi dezvoltareaa terapiilor complementare - art-terapie, terapie ocupaţională, meloterapia şi ergoterpia, iniţiând în acest sens colaborări cu ONG-uri cu vechime în acest domeniu al sănătăţii mintale. Va urma îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere, continuarea unei strategii anterioare, în prezent fiind renovate doar 4 pavilioane din 11, celelalte necesitând modificări capitale, pe care avem speranţe că le vom putea face cu bani de la Ministerul Sănătăţii, plus cota parte de la Primăria Câmpina. În tot acest timp o să fac şi o să implementez şi o strategie de promovare a brandului spitalului şi deschiderea lui către comunitate.


- Ce vreţi să schimbaţi în această instituţie?
- Creşterea nivelului de pregătire şi informare al personalului mediu sanitar (asistenţi, infirmieri) prin cursuri interne sau trimiteri la specializări. Personalul mediu-sanitar care lucrează la psihiatrie are nevoie şi de un bagaj de cunoştinţe de nursing psihiatric, de comunicare interpersonală, cunoştinţe de semiologie psihiatrică, care nu se predau în şcolile de asistenţi în amănunt, în cel mai bun caz doar se aminteşte despre ele.
- Cum ar trebui să perceapă oamenii în zilele noastre un spital de psihiatrie?
- Spitalul de psihiatrie de azi nu mai este cel de acum 20 ani. Acum există molecule medicamentose noi, care fac ca episoadele de boală să fie mai scurte şi mai puţin zgomotoase, scăzând internările pentru patologia psihiatrică majoră şi crescând internările pentru depresii uşoare, anxietate, tulburări legate de consumul de acool. Nu mai e nevoie ca majoritatea bolnavilor, cum era odată, să fie ţinuţi izolaţi, închişi. 
- Ce fel de pacienţi ajung la Voila? Sunt din toate păturile sociale?
- Avem pacienţi din toate păturile sociale. Boala nu alege, dar nu pot să nu menţionez că în patologia psihică, atât la adulţi cât şi la copii, mediul social şi familial are o contribuţie foarte mare, în sensul că reprezintă atât un factor vulnerabilizant al psihicului şi, mai mult decât atât, putând avea şi rol de factor de declanşare/trigger al bolii psihice, de menţinere a ei şi un rol deosebit de important în recuperarea/ reabilitarea pacientului psihic după episodul acut de boală. Astfel, procentul pacienţilor cu condiţii socio-familiale precare este mai mare.
- Ce venituri are spitalul? Există sponsorizări?
- Veniturile spitalului sunt 97% din contractul cu CAS. Donaţii şi sponsorizări există, însă nu au o valoare foarte mare şi au fost în special făcute pentru secţiile de copii. Ne dorim să găsim sponsori, mai ales pentru terapiile complementare, prin dezvoltarea Asociaţiei Spitalului Voila, care a fost înfiinţată în acest scop, de sprijin al instituţiei.
- Instituţia dispune de toate dotările de care are nevoie?
- Nu ne plângem de dotări, din fericire avem cu ce să ne facem treaba şi suntem avantajaţi, spre deosebire de alte specialităţi medicale, că nevoile de dotări cu aparatură nu sunt foarte costisitoare. Avem electroencefalograf, electrocardiografe, dotări performante ale laboratorului.
- Personalul este suficient?
- Încadrarea cu personal este la limita inferioară. Avem acoperite gărzile, serviciile pe fiecare secţie, însă vor exista suplimentări, întrucât, în ultima perioadă, prin pensionări, s-au mai vacantat posturi de asistenţi medicali şi îngrijitori. E o contradicţie aici… Deşi nevoia de personal la psihiatrie ar fi mult mai mare, pentru a putea fiecare bolnav să beneficieze de şi mai multă atenţie din partea echipei terapeutice (medic, asistent, psiholog), încadrările bugetare şi reglementările legale în vigoare nu ne permit să funcţionăm pe o încadrare mai mare cu personal. Cheltuielile cu salariile nu ar mai putea fi acoperite în condiţiile actuale.
- Ce vă motivează cel mai mult în viaţă?
- Mă motivează iubirea de oameni, dorinţa de a aduce o contribuţie la mai binele aproapelui, la mai binele societăţii. Să laşi ceva în plus pe lângă ce ai primit tu. În meseria de medic nimic nu se compară cu zâmbetul pe care îl vezi pe faţa pacientului tău, cu mulţumescul pe care ţi-l spune, din toată inima, pentru că ”l-ai făcut bine”… Acest sentiment m-a motivat zi de zi în profesia mea! Şi este motivul pentru care îmi menţin activitatea medicală zilnică.
În altă ordine de idei, cred în capacitatea oamenilor de a deveni mai buni şi, de multe ori, vreau să-i determin să vadă cât sunt de buni, că pot face lucruri minunate fără să ştie, să-i fac de fapt să realizeze acest lucru. E important să-ţi deschidă cineva ochii la un moment dat şi să te vezi. Şi mai cred în reuşită! În reuşita personală. Cred că dacă vrei cu tot dinadinsul să ajungi sau să obţii ceva, străduindu-te zi de zi, vei ajunge acolo cu forţe proprii şi profitând de împrejurări, care deşi par sau chiar sunt potrivnice uneori, le poţi întoarce în favoarea ta dacă “eşti acolo” să le vezi.
Andreea Ştefan

Câmpina a înregistrat o rată nu foarte bună de promovare la examenul de capacitate

Înainte de a vorbi despre rezultatele elevilor câmpineni la examenul de absolvire a opt clase şi de accedere în învăţământul liceal (examenul de capacitate, cum i se mai spune evaluării naționale, în amintirea formulei de odinioară), am dori să facem câteva precizări de ordin lingvistic, într-un demers de corectare a unor greşeli frecvente, făcute chiar de către persoane cu o bună educaţie.  Am începe prin a spune că foarte multe substantive sau adjective din limba noastră cea (nu mereu) dulce şi armonioasă, și anume cele care se termină în particula “-ibil” sau “-abil”, induc ideea de posibilitate. Cârcotaşilor care ar putea să vină să ne contrazică amarnic invocând cuvântul “debil”, le-aş putea spune şi eu cu duioşie “Cine zice, ăla e!” Regula amintită priveşte foarte multe cuvinte, aşa cum am spus, dar nu toate. 
Astfel, mergând pe firul nostru, “construibil” înseamnă ceva care poate fi construit, “cognoscibil” înseamnă ceva care poate fi cunoscut, “lăudabil” înseamnă ceva care poate fi lăudat, “promovabil” înseamnă ceva care poate fi promovat sau cineva care poate promova, ş.a.m.d. Despre “posibil”, ce să mai vorbim. Conform DEX: promovabilitate – s. f. însușirea de a fi promovabil; promovábil, -ă – adj. care poate fi, care are calitatea de a fi promovat; promovare, promovări, s. f. - acțiunea de a promova și rezultatul ei. 
Toate aceste chestii şi socoteli au o urmare firească şi logică: nu putem vorbi despre rata de promovabilitate la finalul unui examen, la afişarea rezultatelor acestuia. Excepţie făcând cazul în care simţim vreo mâncărime prin urechi şi nu vrem să ne scărpinăm cu degetele şi unghiuţele din dotare, ci să ne lăsăm zgâriaţi, întru ostoirea mâncărimii, de rostirea cuvintelor “rata de promovabilitate de la finalul examenului…”. 
Aşadar, la finalul unui examen de promovare (cum sunt cele de capacitate sau de bacalaureat), nu putem vorbi decât despre un procent sau o rată (procentuală) de promovare, iar nu de promovabilitate. Rata de promovabilitate nu are sens decât înaintea unui examen. Astfel, vorbind despre o clasă cu elevi foarte buni (toţi), putem afirma, înaintea unui examen, că are o rată de promovabilitate de 100%. Pentru că, mai subliniem o dată, rata de promovabilitate înseamnă procentul de candidaţi promovabili, adică de cei care ar putea promova un examen. 
Acestea fiind spuse, să vedem câtă capacitate şi câtă maturitate au avut, anul acesta, elevii şcolilor şi liceelor câmpinene. 


Admiterea în liceele câmpinene
Referindu-ne doar la învățământul de zi, vă informăm că toate liceele câmpinene (cu excepția Liceului Tehnologic Mecanic, care, anul acesta, nu a mai avut repartizate de la ministerul de resort locuri la învățământul de zi, ci numai la cel cu frecvența redusă, precum și la școala profesională), au avut disponibile 672 de locuri. După prima etapă a repartizării computerizate, care s-a consumat nu cu mult timp în urmă, au fost ocupate 631, restul de 41 urmând a se ocupa în a doua etapă a repartizării computerizate, prevăzută a se desfășura pe 23 iulie. Cei rămași pe dinafară pot completa până pe 20 iulie fișele cu opțiuni. Așa cum era de așteptat,Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” a realizat cel mai bun punctaj de admitere (media maximă de intrare – 9,93), dar au devenit liceeni și elevi submediocri, cu medii sub 4 (cea mai mică la Câmpina –3,23). Mai jos, vă prezentăm situația admiterii în liceele câmpinene (pe specializări), conform site-ului Ministerului Educației.
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”(toate cele 168 locuri disponibile au fost ocupate)
- Matematică-informatică – 56 locuri (9,93 - cea mai mare medie; 9,30 - cea mai mică medie)
- Ştiinţele Naturii – 28 locuri ((9,92 - cea mai mare medie; 9,23 - cea mai mică medie)
- Filologie – 28 locuri (9,80 - cea mai mare medie; 9,02 - cea mai mică medie)
- Ştiinţe Sociale – 56 locuri (9,80 - cea mai mare medie; 8,78 - cea mai mică medie)

Liceul Tehnologic Energetic  (toate cele 196 locuri disponibile au fost ocupate)
- Matematică-informatică – 28 locuri (9,23 - cea mai mare medie; 8,17 - cea mai mică medie)
- Electric – 28 locuri (7,33 - cea mai mare medie; 5,86 - cea mai mică medie)
- Electronică şi automatizări – 28 locuri (8,10 - cea mai mare medie; 6,40 - cea mai mică medie)
- Turism şi alimentaţie – 28 locuri (9,36 - cea mai mare medie; 8,15 - cea mai mică medie)
- Economic – 28 locuri (9,17 - cea mai mare medie; 7,71 - cea mai mică medie)
- Ştiinţe ale naturii – 28 locuri (9,13 - cea mai mare medie; 7,61 - cea mai mică medie)

Colegiul Tehnic Forestier (toate cele 168 locuri disponibile au fost ocupate)
- Ştiinţele Naturii – 56 locuri (9,35 - cea mai mare medie; 7,25 - cea mai mică medie)
- Fabricarea produselor din lemn – 28 locuri (7,65 - cea mai mare medie; 5,82 - cea mai mică medie)
- Economic – 56 locuri (9,26 - cea mai mare medie; 7,66 - cea mai mică medie)
- Silvicultură – 28 locuri (7,93 - cea mai mare medie; 5,79 - cea mai mică medie)

Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” (din cele 140 locuri disponibile, au rămas neocupate 41)
- Industrie alimentară – 28 locuri din care 17 ocupate (6,53 - cea mai mare medie; 3,23 - cea mai mică medie)
- Economic – 28 locuri din care 23 ocupate (8,05 - cea mai mare medie; 3,57 - cea mai mică medie)
- Turism şi alimentaţie – 28 locuri din care 25 ocupate (7,16 - cea mai mare medie; 4,20 - cea mai mică medie)
- Ştiinţe ale naturii – 28 locuri din care 6 ocupate (7,15 - cea mai mare medie; 4,71 - cea mai mică medie)
- Sportiv – 28 locuri (clasa de rugby) – toate locurile ocupate. 

După recorectarea lucrărilor, opt elevi au promovat bacalaureatul

La prima sesiune a bacalaureatului, aproape 200 de contestații au fost depuse la toate cele cinci licee câmpinene. După recorectarea lucrărilor, opt elevi au fost declarați admiși: trei elevi de la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati”, trei elevi de la Liceul Tehnologic Energetic și câte un elev de la Colegiul Tehnic Forestier și Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”. Procentul de promovare a crescut ușor, de la 74,55% la 75,65%. 


În valori absolute, putem spune că după soluționarea contestațiilor, dintre cei 727 de elevi câmpineni care s-au prezentat în vară la bacalaureat, 550 au promovat examenul, iar 177 au fost respinşi. Din totalul contestaţiilor, cele mai multe au fost depuse la limba şi literatura română – 79. Au urmat: 40 contestaţii la matematică, 23 la istorie, 20 la biologie, 15 contestaţii la logică şi argumentare, 5 la chimie organică, 4 la anatomie, câte 3 contestaţii la chimie anorganică şi economie, câte două contestaţii la informatică şi geografie. A.N. 

Filarmonica locală are un nou preşedinte

Sâmbătă, 11 iulie, s-a ţinut la Casa de Cultură “Geo Bogza” o furtunoasă şedinţă a adunării generale a Societăţii Filarmonice câmpinene, la care au participat 40 de membri şi mai mulţi invitaţi din Câmpina şi Bucureşti. Tudor Moisin, iniţiatorul şi animatorul acestei importante organizaţii culturale, care aduce anual în Câmpina personalităţi importante ale muzicii culte româneşti pentru a susţine recitaluri şi concerte de mare ţinută, a refuzat să candideze pentru funcţia de preşedinte al Filarmonicii, mulţumindu-se cu aceea de secretar muzical, organizator de concerte. 

Marian Dulă, alături de Tudor Moisin
În aceste condiţii, a fost propus ca preşedinte col. Marian Dulă (care nu era prezent în sală, fiind plecat în concediu). La primul tur de scrutin, acesta a obţinut puţine voturi, dar din lipsă de alt candidat, la al doilea tur a fost ales în unanimitate. Îi urăm omniprezentului Marian Dulă mult succes în viaţa publică a Câmpinei şi în această dificilă activitate la care s-a angajat. 
A. CIUPALĂ

Prietenii Muzeului "B. P. Hasdeu" la tradiţionala sărbătoare 2 Iulie

Fiecare oraş are o viaţă proprie, determinată de vechime, tradiţii, monumente, peisaj citadin şi în primul rând de resursele economice. Câmpina, în mod regretabil, după aproape un secol de intensă activitate industrială, a pierdut această dimensiune. Viitorul oraşului ar putea fi turismul, pentru că există aici şi în împrejurimi multe obiective demne de a fi vizitate. Pentru viitorii turişti, o atracţie ar putea fi şi intensa activitate culturală care se desfăşoară permanent în oraş.
Una dintre cele mai importante manifestări culturale este cea organizată an de an de către colectivul Muzeului Memorial “B. P. Hasdeu” la 2 iulie, eveniment care adună în parcul castelului prietenii muzeului din oraş şi din capitală şi numeroşi câmpineni care vin să urmărească programele interesante desfăşurate cu această ocazie. 
Anul acesta, la 2 iulie, publicul a avut parte de un program complex, foarte interesant, poate puţin cam încărcat. Au fost prezentate publicului prelegeri, lansări de carte, un spectacol de teatru, recital de poezie, recital de pian, expoziţii de artă plastică. 


Cei doi specialişti în viaţa şi opera membrilor familiei Hasdeu, prof. dr. I. Oprişan şi prof. dr. Crina Bocşan au deschis ca de obicei prelegerile. Interesantă, ieşită oarecum din comun, a fost comunicarea dr. Oprişan – „Visele regale ale Juliei Hasdeu”, iar d-na Crina Bocşan a vorbit liber despre „Iulia Hasdeu recunoscută de generaţiile prezentului”. Unul din statornicii prieteni ai muzeului, eruditul Mircea Coloşenco, ne-a prezentat „Hasdeu în viziunea lui Petru Ursachi”. Prof. Maria Boescu s-a ocupat de „Teatrul – o pasiune a Iuliei Hasdeu”. Preotul Constantin Mănescu a abordat un subiect incintant - „B. P. Hasdeu şi cuvintele de origine dacă în limba română”. Prof. Alin Ciupală, precizând că vorbeşte pentru publicul larg şi nu pentru specialişti, a prezentat „Biografia romanţată a lui B. P. Hasdeu”. În final, s-a remarcat directorul muzeului, dr. Jenica Tabacu, cu comunicarea „Despre Ateneul Popular B. P. Hasdeu”, care a făcut să defileze prin faţa câmpinenilor toată intelectualitatea Câmpinei interbelice care participa la activităţile culturale ale Ateneului.
A urmat un foarte reuşit spectacol susţinut de Trupa de Teatru „Mircea Albulescu” coordonată de Adrian Dochia, actorii fiind elevi câmpineni, dar şi de doi profesionişi de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Tomi Cristin şi Ovidiu Cuncea. Şi recitalul de poezie din creaţia proprie a Alinei Grigore-Danciu a fost o reuşită. 


O surpriză a fost, în partea de recital pentru pian, copilul în vârstă de numai 4 ani, Daniel Loghin, care a interpretat o compoziţie proprie, „Long, long ago” şi alte câteva bucăţi. Foarte talentaţi şi ceilalţi doi interpreţi, Emilia Matei (9 ani) şi Petre Andra Maria (13 ani), care au interpretat piese de Mozart, Bach, Chopin, Mihail Jora. 
Bineînţeles că partea cea mai importantă a concertului a fost susţinută de marea muziciană Camelia Pavlenco, cu recitalul „Alternanţe prin timp”.
Expoziţiile de artă plastică amenajate în subsolul castelului şi în parc au atras de asemenea mulţi vizitatori. Am fost fascinat de expoziţia din parc - „Copiii soarelui”, prin care Alfred Dumitriu a demonstrat încă o dată că este un mare sculptor. Deosebită prin realizări a fost şi expoziţia de fotografii şi pictură „Vara românească”, în care se remarcau lucrările Amaliei Suruceanu şi fotografiile lui Ştefan Muşoiu. 
A. CIUPALĂ

14 iulie 2015

Efectele lucrărilor de canalizare făcute cu fonduri europene la Câmpina

Strada Dealului a ajuns să semene cu un deal de pietriş

La intrarea estică a oraşului, cum urci dealul venind dinspre Telega, prima străduţă care se desprinde din strada principală, Calea Doftanei, este strada Dealului. Îi zice aşa probabil pentru că urcă într-o pantă abruptă spre inima cartierului Voila. Denumirea ei este într-un fel predestinată, dar nu ai crede că, de când au început lucrările de canalizare, şoferii ce se aventurează pe aici se luptă să urce pur şi simplu un deal cu pietriş, împrăştiat într-un strat atât de gros, încât cu greu poţi urca, chiar şi cu maşina cuplată în viteza întâi.  Şi aici s-au început lucrări de realizare a unei canalizări noi, care face parte şi ea din programul de reabilitare a infrastructurii de apă-canal a Câmpinei, derulat cu fonduri europene şi gestionat de operatorul judeţean de apă HidroPrahova. Executanţi, desigur, “doreii” de la firma Concivic, al cărui nume va înnegura frunţile localnicilor multă vreme de acum încolo. 


Lucrările de canalizare au început în data de 1 mai 2015, iar de circa o lună acestea au fost abandonate, cu mijlocul carosabilului decopertat pe o lăţime mai mare de un metru, lăsând în urmă o stradă distrusă, mai rău decât după un bombardament. Multă vreme, o groapă de cinci metri adâncime, cu o deschidere de trei metri, îşi căsca gura din marginea drumului, gata să-i înghită pe şoferii cutezători sau inconştienţi. Cu chiu, cu vai, la presiunile celor din Primărie, (re)activaţi de un comunicat de presă semnat de Marinela Mănăilă, o locuitoare a străzii Aleea Rândunicii, adiacentă Dealului, “doreii” au astupat groapa. În documentul respectiv, aceasta  îşi exprima, în numele locuitorilor din zona străzii Dealului, îngrijorarea în legătură cu pericolul major pe care îl reprezintă felul jalnic în care arată strada respectivă astăzi. “Numai o minune a făcut ca până acum să nu se producă niciun accident în această zonă. E de la sine înţeles că gropile – cu fiecare zi care trece – devin tot mai multe şi mai adânci. Nu este vina noastră – a cetăţenilor plătitori de taxe si impozite – că sunt probleme cu finanţarea lucrării de canalizare. Nu este corect ca noi să fim singurii care să suportăm aceste consecinţe neplăcute şi nepăsarea (ca să nu spun nesimţirea) acestei companii de neprofesionişti care este Hidro Prahova.” După astuparea gropilor-teroare, am contactat-o telefonic pe Marinela Mihăilă, ca să o întrebăm care este starea de spirit a locuitorilor din zonă, iar aceasta ne-a declarat următoarele: ”Civilizatia a ajuns un vis prea frumos, dar, din nefericire, prea îndepărtat pentru locuitorii de pe strada Dealului şi aleile adiacente. Când în primăvara lui 2015, atunci când au început lucrările de canalizare în zonă, ne-am gândit cu speranţe în suflet că într-o bună zi ne vom putea simţi şi noi cetăţeni europeni, parte din lumea civilizată, nu credeam că speranţele noastre se vor nărui aşa de repede, după numai câteva săptămâni. Noi, cei de pe Aleea Rândunicii – de exemplu, am început să întrezărim o mică luminiţă la capătul tunelului răbdării noastre greu încercate şi am sperat că, poate, după finalizarea lucrărilor, vom putea păşi şi noi pe asfalt, atunci când ieşim din curte, că doar suntem locuitori ai unui municipiu dintr-o ţară din Uniunea Europeană. Şi am îndurat cu răbdare şi stoicism tot calvarul (săpăturile şi gropile, praful şi mizeria). Nu am reclamat niciodată atunci când muncitorii de la canalizare spargeau conducta de apă şi de câte trei ori pe zi (şi puteţi cu uşurinţă să verificaţi această afirmaţie la dispeceratul HidroPrahova)… Am îndurat zilnic gropile acolo unde nu mai era asfalt (deşi nu se efectua nicio lucrare), gropi care se adâncesc cu fiecare ploaie, cu fiecare vehicul care trece şi cu fiecare zi. Am îndurat cu speranţa că, într-o bună zi, lucrarea se va termina şi vom putea şi  noi circula în cartier în condiţii urbane… Acuma ne pare rău că am îndrăznit să visăm cu ochii deschişi şi nu ne mai dorim decât revenirea la vechile condiţii, la condiţii cât de cât umane. Speranţele ni s-au năruit rapid şi am devenit victime colaterale ale unui război care nu este al nostru… Un război între finanţatorii proiectului, compania titulară care nu ştie să managerieze un proiect şi primăria oraşului - care nu are puterea să-şi apere cetaţenii ce plătesc cu conştiinciozitate impozite şi taxe la nivel de municipiu, fără să aibă dreptul la un trai civilizat. Până când trebuie să mai îndurăm toate acestea? Cine ne poate da un răspuns? Sau mai bine zis: ne aude cineva?” 

Editorial. UITE-AȘA O BARBĂ-AVEA!

Sau: asta ne mai lipsea! Care este fotografia momentului, acum la doi ani de la lovitura de stat legalistă din iulie 2012? Cei care au eșuat atunci la un fir de mustață și-au lăsat acum cioc și au reușit să-și ducă planul la îndeplinire. Ponta a călcat în picioare un întreg cod de legi, dezertând din post fără să-l anunțe pe președinte, plecînd la jocurile sportive de la Baku (crede că pe liderii europeni îi sfidezi cum îl sfidai pe Băsescu). A lipsit din țară cadorisindu-ne cu un interimar cu filiație de moș Teacă și cu triplarea salariilor demnitarilor. Toți revoltații care blestemau odiosul regim de „austeritate” (e la modă cuvîntul) Băsescu – Boc din 2010 au tăcut acum mâlc. Paradoxal, o haiducie pe invers care ia de la săraci și dă la bogați este aplaudată de masa inertă căreia i s-au aruncat niște resturi de „măriri” care, în afara de destabilizarea bugetului, nu înseamnă în fond nimic. Prizonierul de lux de la Cotroceni are ca singură reacție să nu aibă niciodată, nicio reacție. De aceea nu poate fi judecat. Pare prizonierul unor consilieri fie proști, fie incompetenți, fie rău intenționați, fie toate la un loc. Altfel nu se explică șirul incredibil de gafe și rateuri, cel mai recent azi, duminică: refuzul de a se întîlni cu manifestanții pro-unire de la Chișinău. Al treilea stop cadru privește raportul societate – politică, mai tensionat decît vreodată. Am spus „politică” și nu „politicieni”, pentru că populația a fost „educată” să le confunde, și pentru că „ei” sunt execrabili, să respingă in toto politica. 


O societate care nu își asumă nici un fel de răspundere în propria construcție (un exemplu izbitor: învățămîntul, în care măsurile cele mai aberante sunt suportate practic fără opunere) nu este decît un organism bolnav, muribund. Acum, în timp ce scriu se anunță retragerea lui Ponta de la șefia PSD, dar nu din fruntea guvernului. Chestie pe care dna. Firea încearcă să ne-o vîndă, folosind sofisme ordinare pentru că politicienii noștri nu se împiedică în  chestii de logică, ca pe o treabă de mare moralitate. De fapt, nu este decît o cedare mincinoasă a unuia prins la înghesuială, încă una din nenumăratele sale minciuni și cacealmale 1. Pentru că demisia e formală, dna. Plumb fiind doar un om de paie; 2. Pentru că, dacă l-ar fi interesat implicațiile penale, dl. Ponta ar fi demisionat și din funcția de prim ministru. Corigenda: premiza „Ponta nu trebuie să-și dea demisia pentru că guvernarea e bună” este de două ori falsă. a) nu s-a demonstrat că e bună b) chiar dacă ar fi, n-are nicio legătură cu aspectul penal, tot ar trebui să-și dea demisia. 
Un element deloc înțeles în esența lui și ignorat este că Băsescu îl apără acum pe Ponta. Argumentul mi se pare imbatabil din  punct de vedere al democrației, moralei și funcționării instituționale. Anume, spune fostul președinte, nu este admisibil să folosești instituțiile statului în luptele politice. Și cu asta ne întoarcem la evenimentul petrecut acum trei ani. Cînd exact asta s-a întîmplat: instituții esențiale ale democrației, parlament, avocatul poporului, curtea constituțională, institut de statistică, monitorul oficial șamd. au fost violate, șifonate, ștrangulate, constrînse într-un cuvînt să contribuie la suspendarea președintelui. Acum suntem într-un proces similar mutatis mutandis, numai că victima e alta și instrumentele altele, procesul e asemănător. De ce apare atît de mișcată această fotografie? Pentru că România, țară a stagnării nu întemeiază nimic. Nu doar autostrăzi ci și legi, instituții, mentalități, cutume care oferă „cimentul”, soliditatea unei construcții sociale. Singura consistență ne-o dă faptul că facem parte din structuri internaționale care ne transmit ceva din consistența lor. Cam tot ce s-a făcut bun, s-a datorat presiunilor directe ale Occidentului. Prilej pentru naționaliștii zgomotoși de a acuza „amestecul în treburile interne”. 
Mă rog, revenind la Ponta, a avut din nou noroc că a apărut în Europa un alt aventurier politic, mult mai periculos pentru întregul continent: Tziparas. De altfel ideile și discursurile celor doi au numeroase puncte de convergență. În consecință, ochii lumii sunt doar spre Grecia și omul nostru încearcă să-și joace partida pînă la capăt. Trișînd din nou, pentru că altfel nu știe. Reprezentant de frunte al „culturii copiatului”, cum o numea un specialist, Ponta a reprezentat (splendid trecut!), incredibil, un pas înapoi față de Năstase. Ce va urma? Chiar dacă își va lăsa barbă, societatea românească nu se va maturiza…
Christian CRĂCIUN

După fiecare ploaie puternică, câmpinenii de pe strada Progresului se luptă cu băltocile

De vreo 10 ani de zile, după fiecare ploaie mai puternică, locuitorii străzii Progresului, care înconjoară parcul cu acelaşi nume, mai exact cei care locuiesc pe ramura străzii învecinată cu uzina Confind, se luptă cu băltocile de pe marginea drumului. Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, dar cu şanse tot mai mici de izbândă, ce scad direct proporţional cu trecerea timpului şi îmbătrânirea locuitorilor, care şi-au pierdut speranţa în obţinerea unui ajutor de la municipalitate. Fiindcă băltocile sunt unite în două salbe cu lăţime considerabilă, pe ambele părţi ale drumului şi întinse pe aproape toată lungimea lui, iar majoritatea locuitorilor din zonă sunt persoane în vârstă, fără constituţie şi vigoare atletică, oamenii care vor să iasă pe stradă sunt nevoiţi să calce în băltoci, neputând să le sară. 


Necazul îşi are originea în efectuarea defectuoasă a lucrărilor de asfaltare de acum 10 ani, atunci când muncitorii în culpă nu au reuşit să dea o pantă corespunzătoare, astfel încât apele să se scurgă într-un canal colector aflat la capătul străzii. Strada are canalizare menajeră, dar nu şi pluvială (lucru ciudat, deoarece, de obicei, se întâmplă invers), iar lipsa geigerelor de pe marginea drumului prelungeşte şi mai mult viaţa băltocilor, făcând ca apa să băltească zile în şir. Un lucru deosebit de frustrant, mi l-au mărturisit cei cu care am stat de vorbă, este faptul că locuitorii celeilalte ramuri a străzii, de pe latura opusă a parcului, au şi canalizare menajeră, şi pluvială. “De ce suntem trataţi astfel, ca nişte locuitori de mâna a doua? Ce, noi nu ne plătim impozitele ca şi vecinii noştri de peste parc?”, ni se confesează plin de obidă Mihai Stănescu, un pensionar care locuieşte pe strada Progresului la nr. 8 şi care e decis “să lupte până la capăt cu inactivitatea şi pasivitatea factorilor de decizie.” Mihai Stănescu a reuşit să redacteze o petiţie către primar, semnată de toate familiile care locuiesc pe porţiunea străzii cu probleme, petiţie pe care a depus-o anul trecut la Primărie fără să primească de atunci niciun răspuns. “De când s-a asfaltat strada, acum vreo 10 ani, am atras atenţia celor de la Primărie, dar şi muncitorilor care au lucrat aici, că nu se scurge deloc apa de pe strada noastră. Lasă, domnule, că o rezolvăm noi, mi s-a spus, dar nu s-a făcut nimica. De atunci stăm cu apa băltoc , de nu mai poţi să ieşi din curte, să te duci la Piaţă, fără să te uzi la picioare, pentru că nu putem sări băltocile unite între ele. Nemaivorbind de faptul că trotuarul foarte îngust şi maşinile care circulă cu viteză (nimeni nu respectă restricţia de 30 km/h pentru care există şi un indicator rutier în capătul drumului), fac ca adevărate valuri de apă să fie aruncate în curţile noastre. Am fost de multe ori la Primărie, anul trecut în vară am depus şi o plângere semnnată de familiile care locuiesc aici, dar degeaba. Doar vorbe şi promisiuni. Fapte: nimic. De parcă nu era de ajuns, trotuarul a fost asfaltat cu denivelări, el fiind coborât în dreptul porţilor fiecărei curţi, uneori atât de mult, încât apa de ploaie intră direct în curţile oamenilor. Şi uite-aşa suntem nevoiţi să mergem când la vale, când la deal. La iarnă, când trotuarul va fi acoperit cu polei, vai de capul, dar mai mult de picioarele noastre. Nu înţeleg de ce suntem trataţi aşa, că doar şi noi plătim taxe şi impozite.” A.N.

Gheorghe Dragomir – încă un câmpinean care acuză justiţia română de injustiţie

Încă un câmpinean şi-a căutat ani de zile dreptatea prin sălile paşilor pierduţi (cum mai sunt denumite sălile instanţelor de judecată), fără să şi-o găsească. Gheorghe Dragomir, căci despre el este vorba, unul dintre pionierii înregistrărilor muzicale profesioniste de după Revoluţia din Decembrie, cunoscut prin magazinul de înregistrări muzicale pe care îl deţine în spatele Piaţei Centrale, a cumpărat în 1996 o casă la Urleta, pe Strada Principală, nr. 767, cu terenul aferent şi anexe gospodăreşti. Vrând să fie un vecin bun, Gheorghe Dragomir i-a cedat vecinului său, la vremea aceea, Ion Iacob, o fâşie de pământ din proprietatea sa, lată de circa 50 cm, pe o lungime de aproape 70 m. Lui Ion Iacob îi era necesară această “extindere” a aleii sale de acces, deoarece, din cauza faptului că aleea cu pricina era foarte strâmtă, uşile deschise ale maşinii sale loveau gardul vecinului. 



Contrar proverbului “Bine faci, bine găseşti”, mărinimia lui Gheorghe Dragomir s-a  întors împotriva lui după câţiva ani. Povestea lui s-a complicat şi din cauza faptului că Ion Iacob, cu care se împrietenise, a părăsit locuinţa, în locul său mutându-se mama acestuia, Grumăzescu Maria, cu care Gheorghe Dragomir a intrat în conflict, deoarece noua lui vecină nu a mai recunoscut dimensiunile fâşiei de teren cedată de Gheorghe Dragomir fostului său vecin. Ba mai mult, susţine Dragomir, vecina sa “a mutat pe ascuns stâlpii care delimitau proprietăţile noastre într-un fel care mă prejudicia în mod grav. Mi-a propus un schimb de parcele din proprietăţile noastre, schimb cu care eu nu am fost de acord, căci ea ar fi căpătat o suprafaţă numai bună să-şi ridice o locuinţă, dar mie nu mi-ar mai fi rămas loc să fac  o casă copiilor mei. Am intentat o acţiune în grăniţuire, dar nu am avut câştig de cauză nici la fond, nici la apel, nici la recurs. Cu toate că am avut un probatoriu solid şi bine motivat, instanţele nu mi-au luat în considerare multe probe concludente şi pertinente. Bănuiesc că s-a întâmplat acest lucru, fiindcă pentru pârâtă au intervenit o judecătoare din Câmpina şi o ingineră din Ploieşti, expert tehnic, amândouă bune prietene şi cunoştinţe ale vecinei mele. Doamna expert, al cărui nume nici nu merită să fie pomenit, a realizat o expertiză cu valori nereale ale dimensiunilor proprietăţii mele. Expertiza acesteia le desfiinţa pur şi simplu pe cele două precedente, realizate de doi experţi judiciari competenţi, care dovedeau justeţea cauzei mele. Fără a generaliza, fiindcă nu toti judecătorii sunt corupţi, justiţia din România face dreptate numai acelora care au relaţii printre reprezentanţii sistemului nostru de drept. Şi uite-aşa, cum se spune, mori cu dreptatea în mână. La partajul cu fosta mea soţie, expertiza judiciară făcută de un expert tehnic mi-a dat dreptate. După începerea procesului, încă o expertiză judiciară a avut valori care respectau realitatea de pe teren. După aceea, o contraexpertiză cerută de instanţă, dar fără alegerea aleatorie a expertului pe baza numărului rostit de un justiţiabil din sală, a desfiinţat complet expertizele precedente, iar dupa această expertiză mincinoasă a judecat instanţa de fond şi celelalte instanţe superioare ierarhic. Atât eu, cât şi vecina am cumpărat de la o persoană care a cumpărat, la rândul ei, de la proprietarul care a avut toate aceste două terenuri într-o mare proprietate. Cum înainte nu se făceau măsurători cadastrale în mod riguros, am solicitat eu realizarea cadastrului, după ce, în mai multe rânduri, am adus îmbunătăţiri casei şi anexelor cumpărate iniţial. La fel a procedat şi vecina. Expertul care a lucrat în favoarea pârâtei a făcut în aşa fel încât să pară că vecinei mele îi lipsesc peste 100 mp din suprafaţa terenului menţionată în actul ei de vânzare-cumpărare, iar mie îmi lipsesc doar trei metri pătraţi, când, de fapt, îmi lipsesc 30 mp. Unora s-ar putea să li se pară prea mare deranjul pentru numai 30 mp, dar mie nu. Când e vorba despre un drept al meu merg până în pânzele albe. Până la Dumnezeu. Chiar dacă am simţit pe propria-mi piele că, până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. Oricum, nu mă las şi am făcut deja plângere la DNA împotriva celor care mi-au adus grave prejudicii de imagine, dar şi de patrimoniu.”
Povestea lui Gheorghe Dragomir, dacă este adevărată, nu face decât să ne trimită cu gândul la imaginea unei zeiţe a Justiţiei din România legată la ochi cu o eşarfă plină de găuri, ţinând o balanţă care e gata să-i scape din mână. Oricum, ca o concluzie, este bine ca atunci când oamenii cumpără proprietăţi, să aibă toate documentele în regulă, pentru a şti suprafaţa reală a terenului cumpărat. Până la închiderea ediţiei, nu am reuşit să luăm legătura telefonic cu vecina lui Gheorghe Dragomir. A.N.