26 august 2014

Consilierul liberal Florin Frăţilă refuză să mai facă parte din delegaţia care pleacă în Turcia

De mai multe zile se vehiculează prin mediile politice şi administrative că, după ce viceprimarul Ion Dragomir a anunţat că renunţă, din motive personale, să mai facă deplasarea în Turcia, alături de alţi 14 reprezentanţi ai administraţiei locale, şi consilierul liberal Florin Frăţilă a anunţat că refuză să mai participe la această întâlnire anuală organizată de Patronatul Serviciilor Publice din România în perioada 29 august – 6 septembrie.
Motivul l-ar constitui ultimele declaraţii de presă ale primarului Horia Tiseanu, care a avut aprecieri cel puţin ciudate în legătură cu deplasările în străinătate făcute anul acesta. 
  „Faţă de ultimele discuţii pe marginea deplasărilor în străinătate şi mai ales în directă proporţie cu afirmaţiile publice ale primarului Horia Tiseanu, apărute într-un interviu acordat într-o perioadă de  convalescenţă, îmi rezerv dreptul de a refuza din acest moment orice fel de deplasare organizată de administraţia locală fără un temei bine definit, aşa cum lasă de înţeles edilul şef al oraşului. Înţelegând din declaraţiile primarului că domnia sa nu cunoaşte în amănunt rostul acestor deplasări şi că nu este deloc pasionat de stabilimentele all-inclusive de 5 stele, am luat act şi am ales în consecinţă. Găsesc, totuşi, stranie atitudinea primarului, din moment ce toată lumea ştie că în Primărie nu bâzâie nici măcar o muscă fără ştirea dumnealui. Încerc să-i înţeleg ieşirile politicianiste, de acum proverbiale şi chiar situaţia delicată generată de anumite probleme pe care le întâmpină, dar nu doresc să fac parte în nicio situaţie din această făţărnicie, generalizată la toate capitolele şi subcapitolele relaţiilor interumane administrativ – politice” – a declarat Florin Frăţilă. 

Cuvântul care înţeapă

Punct şi de la capăt

Trăiesc zile în care sunt extrem de furios. Poate că nu am fost niciodată atât de furios. Este o furie acumulată în toţi aceşti ani de politică şi mai cu seamă în cei doi ani de administraţie locală câmpineană. A ajuns să-mi fie scârbă de multe dintre lucrurile pe care sunt obligat să mă fac că nu le văd şi mai cu seamă de făţărnicia celor pe care îi întâlnesc în acest sistem politico-administrativ putred.
Am tăcut atât de mult încât mă arde tot ceea ce ştiu şi ţin în mine pentru a păstra îngropată Cutia Pandorei. Şi asta pentru ce? Pentru că am vrut să găsesc o cale dreaptă printre hiene, îmbătat de iluzia că dincolo de vorbe le pot demonstra oamenilor care au avut încredere în mine, concretul, faptele alesului de bună credinţă, interesat de soarta comunităţii?! Tăcerea este un preţ prea mare pentru o astfel de iluzie.
În ultimii doi ani am trecut prin tot acest purgatoriu reuşind, cu mari eforturi, să duc la bun sfârşit multe şi frumoase proiecte culturale, sportive şi chiar edilitare. În alte situaţii am eşuat, boicotat atât din interior, cât şi din exterior, de înfricoşaţii cărora le tremură izmenele ca nu cumva să-mi clădesc o imagine publică mai bună decât a lor. Pe toate le-am plătit cu multă tăcere. Şi asta mă seacă. Am căutat să fac linişte în viesparul intereselor, întorcând spatele tuturor ofertelor şi tentaţiilor, socotind că asta este calea dreaptă şi m-am trezit, în multe rânduri, împroşcat cu noroi de propaganda plătită de oligarhi şi de tot soiul de anonimi spurcaţi ce populează site-urile de socializare. Nu sunt făcut pentru astfel de mizerii şi nu asta am visat când am intrat în politică. Mi-am dorit şi încă îmi mai doresc să demonstrez că mai avem o şansă să construim o lume mai bună pentru copiii noştri.


Mulţi dintre cei aflaţi azi în jurul meu, cunoscându-mi gândurile şi felul de fi, îmi râd în nas şi îşi văd în continuare de „treburi”, acumulând ceea ce nu li se cuvine. Mă ţin departe de porcăriile lor, chiar dacă în această perioadă grea pentru toată lumea, o duc mai rău decât altă dată. Nu mă mândresc cu asta, dar nici nu mi-e ruşine să trăiesc din ceea ce ştiu să fac. Cu toate greutăţile şi grijile cotidiene, când pun capul pe pernă dorm liniştit, ceea ce cu siguranţă nu se poate spune despre mulţi făţarnici politici, mânjiţi până-n gât.
Din fericire, în toată cloaca asta am găsit şi oameni de bună credinţă, ce-i drept, puţini, pe care-i preţuiesc şi în compania cărora mă simt, de multe ori, eliberat de această grea povară. Unul dintre ei este colegul meu din Consiliul Local, doctorul Mihai Tifigiu, alături de care am gândit de multe ori că trebuie să ieşim din mocirlă şi să ne vedem de vieţile şi familiile noastre. Au fost momente în care eu l-am oprit pe el să ia o astfel de decizie radicală şi altele în care el mi-a insuflat optimismul necesar pentru a merge mai departe, chiar dacă în sinea noastră am înţeles că drumul pe care mergem este înfundat pentru oameni ca noi. 
Nici acum, când scriu aceste rânduri, nu am renunţat la ideea abandonului, dar parcă prea multe jigodii s-ar bucura şi nu vreau să le ofer încă această satisfacţie. Atât cât mă mai ţin nervii, o să adaug la timpul pierdut un alt timp, care nu va mai fi niciodată al meu. În plus,  mai am de terminat multe proiecte importante pentru comunitate, care să rămână în urma trecerii mele vremelnice prin administraţia publică. 
Înainte de a încheia această scurtă confesiune (care nu reflectă nici 1% din cele trăite de mine în ultima vreme), care se constituie în piatra de temelie a unui nou drum -  început cu ani în urmă şi abandonat în baza unor iluzii deşarte - vreau să înţelegeţi că din această experienţă de viaţă nu regret decât faptul că am întrerupt nejustificat de mult timp legătura cu dumneavoastră, cititorii. Începând de azi, voi încerca să-mi repar greşeala, întorcându-mă la scriitură, ocupaţia mea de suflet. Adică punct şi de la capăt. 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

DOMNUL NIMENI ȘI SOSIA LUI

Din fericire, în ultima săptămînă am fost departe de lumea dezmăţată a politicii de sub poale de Carpaţi. O imagine mi-a rănit însă retina în trecere pe lîngă un televizor: Năstase dînd dezlănţuit (la propriu şi la figurat) declaraţii la ieşirea din puşcărie. Dintr-o singură rafală a trasat sarcini şi guvernului şi legislativului, a rezolvat problemele economice ale ţării şi viitoarele alegeri – dacă nu se grăbeau cei din escorta poliţiei care cică l-ar fi dus la Cornu cu onoruri şi girofare ca pe un şef de stat, ar fi rezolvat şi conflictul ruso-ucrainian sau pe cel arabo-israelian. Unul singur dintre ziariştii îngrămădiţi pentru un salariu amărît să se ţină de microfoanele alea n-a avut inteligenţa de a pune unica întrebare justificată: în ce calitate faceţi aceste declaraţii? Presa a înfăţişat această eliberare cu pudoare, nu ca pe un act de clemenţă (total nejustificată, după părerea mea) a justiţiei, ci ca pe un fel de recunoaştere a unei erori judiciare. Riguros vorbind, astăzi Năstase nu reprezintă nimic, sau n-ar trebui să reprezinte, în spaţiul public românesc şi ar trebui profilactic ignorat. Şi aici ajung la personajul principal al acestor rînduri: inenarabilul domn Ponta, pupilul mai nereuşit şi neretuşat al lui Năstase. 


Acum puţină vreme, acesta vitupera, profitînd de o moderatoare inhibată, împotriva „familiei de infractori Băsescu”. Acum, eu ştiu că dl. Ponta nu are nimic de-a face cu noţiunile de drept, altfel ar fi luat în considerare că: a) pînă la o sentinţă definitivă, fratele preşedintelui este nevinovat; b) nu există vinovăţie colectivă; şi c) făcîndu-l pe preşedinte infractor nu comite decît o calomnie ordinară, în lipsă de dovezi. Ei bine, la eliberarea lui Năstase juristul Ponta ar fi avut ocazia să vorbească despre o adevărată familie de infractori, desemnată astfel de o sentinţă irevocabilă a justiţiei, soţul şi soţia fiind condamnaţi. Iar politicianul momentan prim ministru, care plînge cu orice ocazie de mila săracilor, ar fi avut ocazia să se întrebe public cum facem să confiscăm această avere fabuloasă obţinută prin fraude şi să o aducem în bugetul statului. Sau ar fi putut vorbi, la fel, de familia de infractori Voiculescu, atestată în sentinţe definitive. În loc de asta, a adus omagii necenzurate infractorului Năstase (nu există alt calificativ social potrivit), a plîns de mila nu ştiu căror copilaşi al altui corupt din puşcărie, pe scurt, a mai dat o lovitură seacă ideii de justiţie şi de morală publică. Ceea ce-l face foarte periculos pe dl. Ponta nu sunt nici mitomania fabuloasă, nici incompetenţa, ci complexele generate de acestea două. De aici adevărata explicaţie a refuzului său de a participa la dezbateri electorale. Cum ar arăta un Ponta umilit de dna. Udrea, această Năstase a opoziţiei, prin aroganţă? Ea e mult mai pe fază în situaţiile întrebărilor incomode, care doctorului îi stîrnesc accese de furie. Despre dl. Johannis ce să zic, pînă să răspundă la o întrebare, dl. Ponta se duce, votează, dă declaraţii şi se întoarce în studio să continue dezbaterea. Dar cum ar arăta o dezbatere Ponta – Monica Macovei? Se sparie gîndul! Precizez ceea ce am mai scris aici de nenumărate ori: nu mă interesează persoana acestui om, ci faptul „metafizic”, imposibil să nu-ţi stîrnească fiori reci pe spinare, că el incarnează perfect imoralismul atroce pe care secole de sclavaj mintal l-au sădit în genetica noastră etică. Eliberarea lui Năstase ar fi trebuit să fie un simplu fapt divers, ignorat public şi omul lăsat să-şi istovească averea într-un binemeritat anonimat. Orgoliul său piramidal, setea de răzbunare s-au suprapus din păcate peste acest amoralism social şi au transformat defectele neaoşe în ditamai handicapuri naţionale. Sigur că firea noastră poate fi îndreptată, dar numai atunci cînd cinstea şi competenţa vor deveni modele publice. Menţionez că am folosit pe tot parcursul acestui text numele lui Năstase fără „domnul”, pentru a scoate în evidenţă statutul său de infractor şi de Mister Nobody, care ar trebui subliniat insistent de toate comentariile, iar la Ponta am folosit apelativul de respect, care trebuie datorat în orice împrejurare instituţiei publice.
P.S. Altminteri, cum să respecţi un plagiator? Dl. Ponta refuză orice discuţie asupra acestui subiect care, apropo, nu poate lipsi dintr-o dezbatere pentru prezidenţiale, e încă unul dintre motivele pentru care dumnealui fuge de dezbateri şi declară –obraznic- că va mînca popcorn.  Năstase a devenit un Mr. Nobody prin decizie juridică, Ponta este astfel prin chiar substanţa sa.
Christian CRĂCIUN  

Apel la memorie


Ieşirea din Câmpina spre Lunca Cornului, reabilitată la standarde europene

Să execuţi repede şi bine o lucrare de reabilitare şi modernizare a unei artere principale de trafic rutier în România zilelor noastre pare de domeniul fantasticului. Şi totuşi, se poate, din moment ce avem dovada realizării în doar câteva zile pline a reparaţiilor şi asfaltărilor unui tronson de carosabil, intrarea/ ieşirea din oraş spre Lunca Cornului, extrem de important pentru comunitate.


S-a lucrat zi lumină, uneori chiar şi noaptea, cu simţ de răspundere şi materiale bune, iar rezultatul scoate în evidenţă o cale de acces rutier cu o ţinută mult mai apropiată de standardele europene decât de cele naţionale. Că ar mai fi loc de unele finisaje şi că doar testul timpului ne va dovedi ceea ce azi nu vedem cu ochiul liber, este o altă posibilă discuţie în vremea care va urma. 


Până atunci, trebuie doar să constatăm că responsabilii din Primăria Câmpina şi Cast SRL Băneşti, firma constructoare, şi-au făcut bine treaba. 

Noi şantiere la Câmpina

Nu mai este pentru nimeni o noutate că în ultima vreme oraşul tremură sub loviturile utilajelor grele ce sapă necontenit canalizări, decopertează asfalt ori înlocuiesc conducte. Ne modernizăm şi asta nu este deloc rău. Problema este că infernul provocat de mastodonţii de fier nu se va opri curând.
Conform graficului stabilit de autorităţile locale, începând de luni, 25 august, au fost demarate lucrările de canalizare în alte două zone din Câmpina: strada Orizontului (de la intersecţia cu B-dul N. Bălescu până la intersecţia cu strada Industriilor) şi cartierul Câmpiniţa (de la intersecţia cu strada C-tin Istrati până la intersecţia cu strada Siretului).


În perioada desfăşurării lucrărilor, atât pe strada Orizontului, cât şi în cartierul Câmpiniţa, traficul rutier va fi deviat pe rute ocolitoare.
De reţinut este şi faptul că termenul de finalizare a lucrărilor de canalizare pe cele 72 de străzi şi alei din Câmpina este noiembrie 2015. 

Administraţia locală construieşte un bloc de necesitate

Au trecut mulţi ani de când administraţia locală a promis că va investi sume importante pentru construcţia unui bloc de necesitate, atât de util în vederea consolidării ulterioare a locuinţelor încadrate în clasa I de risc seismic. Iată că a sosit momentul! Anul acesta, Primăria şi Consiliul Local au alocat din bugetul public fondurile necesare acestei investiţii, iar zilele acestea vor începe lucrările. 


Blocul va fi ridicat pe un teren situat în imediata vecinătate a Stadionului Rafinăriei (zona locuinţelor de la IRA), va avea 72 de apartamente, căi de acces, parcare şi spaţii verzi.
Finanţarea este asigurată de administraţia locală dintr-un credit bancar, iar firma câştigătoare a licitaţiei, Victor Construct SRL Botoşani, va încasa în urma acestei afaceri 9.519.927 lei, dacă va respecta termenul de execuţie a lucrării, 24 de luni. 

Au început lucrările la sensul giratoriu din zona staţiei de benzină Eko

În prima zi a acestei săptămâni, luni, 25 august, Primăria a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea sensului giratoriu de la intersecţia B-dului Nicolae Bălcescu cu Calea Dacia (în zona staţiei de benzină Eko). Edilii susţin că sensul giratoriu a fost gândit în scopul optimizării fluxului de circulaţie în intersecţie şi că va costa aproximativ 7 miliarde de lei vechi, sumă deja bugetată la ultima rectificare aprobată de Consiliul Local, care a avut loc în urmă cu două săptămâni.


Licitaţia pentru executarea lucrărilor a fost câştigată de societatea Cast SRL Băneşti, cu o ofertă de 667.622 lei. Paradoxal, conform studiului de fezabilitate comandat de administraţia locală, valoarea investiţiei este de 1,2 milioane lei.

Ediţia a IV-a a Festivalului Dulceţii desfăşurat la Brebu a fost un succes

Sfârşitul de săptămână abia încheiat a îmbrăcat în straie de sărbătoare comuna Brebu, cu ocazia celei de-a patra ediţii a Festivalului Dulceţii, eveniment de acum tradiţional pentru această localitate.


Pe lângă spectacolele cultural-artistice programate în cele două zile – sâmbătă, 23 august şi duminică, 24 august, administraţia locală din Brebu, condusă de primarul Adrian Ungureanu, a organizat şi târgul producătorilor individuali de dulceaţă, miere şi sucuri naturale, proveniţi atât şi Brebu, cât şi din împrejurimi. Oferta bogată şi preţurile oarecum accesibile au adus zeci de cumpărători, care în funcţie de preferinţe, au plecat acasă cu produse dintre cele mai speciale, cum ar fi dulceaţa de ardei iute, cel mai vândut sortiment. 
La deschiderea oficială a manifestărilor, primarul Adrian Ungureanu a urcat pe scenă alături de mai mulţi invitaţi, printre care prefectul Rodica Paraschiv, primarii Gheorghe Stoica (Băneşti), Elena Cosmoiu (Proviţa) şi consilierul judeţean Adrian Dobre. Câmpina a fost reprezentată de Bogdan Cord, membru în biroul politic al PDL. 

Festivalul Dulceţii s-a încheiat duminică seara cu un frumos spectacol susţinut de artişti consacraţi precum formaţia Alesis, Fuego, ansamblurile folclorice „Brăduleţul” din Câmpina, „Floare de Cireş” din Băneşti şi „Floare de Corn” din Cornu. 

MANIFEST LIFE II - CÂMPINA - un proiect care te provoacă la mişcare

Prin proiectul MANIFEST LIFE, Asociatia FRIZZLY continua actiunea de success care a fost initiata in 2013 , avand ca scop deschiderea spre viata sanatoasa si armonioasa prin educatie fizica, nutritie si abordare mentala pozitiva. 
Beneficiind de sustinere si co-finantare din partea Primariei Municipiului Campina si a Consiliului Local, proiectul vizeaza in primul rand implicarea populatiei orasului in aceste activitati recreative si de educatie fizica, in cadrul cursurilor gratuite, sustinute de Asociatia FRIZZLY. 
Ca si anul trecut, aceste cursuri se incheie cu organizarea conventiei de fitness MANIFEST LIFE ,-acum, editia a doua-  si sunt semene  ca aceasta promite sa creeze traditie in Municipiul Campina. 
Aici, un astfel de eveniment a fost, anul trecut, o premiera, iar interesul pe care participantii si invitatii din alte orase il arata in acest an reprezinta dovada cea mai sigura ca munca de pionierat si-a meritat efortul.
Instructorii care au acceptat invitatia de a urca pe scena sunt deja nume mari in industria fitnessului pentru toti, pregatiti peste hotare, cu experienta foarte vasta si prezenti de obicei la conventii mari si cunoscute in lume. 
Conventia MANIFEST LIFE II- CAMPINA se desfasoara pe parcursul unei dupa-amiezi,- sambata, 30 august,- in aer liber, in zona cea mai expusa a orasului -  intersectia de la “Casa Cartii”. 
Programul contine 9 clase de sport dintre cele mai noi, variate si interesante. Acestea vor demara la orele 14:00 si fiecare clasa va dura 30 minute. Durata clasica pentru o astfel de clasa este de 50 minute, dar organizatorii urmaresc sa incurajeze si pe cei care nu au mai fost pana acum la o conventie de fitness si, de asemenea, sa ofere cat mai multe tipuri de clase, promovand variante noi si captivante de a face sport care, deocamdata, nu sunt populare in orasul Campina.  
Primaria Municipiului  sprijina initiativa prin oferirea de mijloace si prin asigurarea conditiilor propice unui astfel de eveniment. Gazduirea lui in centrul orasului , primitor, spatios, verde , sustine si faciliteaza, prin expunere,  aportul educativ pe care il are conventia MANIFEST LIFE .


Programul conventiei de anul acesta preia tiparul celui de anul trecut si il imbogateste. 
STEP COREGRAFIC - Spre deosebire de anul trecut, la editia a doua a conventiei se va o clasa de step coregrafic, caci se pare ca nivelul campinenilor iubitori ai acestui stil s-a ridicat simtitor. Bianca Marcarov(Lotus Sport-Bucuresti), Cristina Androne (Atleticlub- Buzau) si Mihaela Opria (Belaqua- Brasov) sunt nume care au adus stepul coregrafic romanesc la standarde europene . Prezenta tuturor trei in acelasi timp pe scena MANIFEST LIFE CAMPINA va fi, cu siguranta, un regal.
KANGOO JUMPS  -Nu vor de lipsi nici de data asta doua clase de kangoo jumps, caci se stie ca exista multi practicanti in zona iar acest sport a creat multi adepti ai sportului in toata tara. Clasele vor fi sustinute de Cristina Androne si Ilinca Tarbujaru iar imaginile de anul trecut, care au facut multimea sa aclame, dovedesc ca aceast moment nu mai are nevoie de prezentare. 
Rebound AAS ( aerobic pe trambuline) reprezinta ceva nou pentru Campina, dar el a creat un curent in tara si este din nou in programul MANIFEST LIFE gratie clubului Lotus Sport Bucuresti.  Printre altele, Dana Boros este lector la Federatia Romana Sportul Pentru Toti (FRSPT),  Master Trainer ReboundAAS , reprezentant in Romania al Conceptului de fitness “Steel Programs” ,  instructor KANGOO JUMPS ,  Master Trainer Rebound AAS (Interval/Combat/Dance  Jump, Total Body Jump Workout) .
BOKWA Fitness®   - readuce la Campina atmosfera incendiara care anul trecut nu a lasat absolut pe nimeni sa stea pe margine. Programul este foarte accesibil tuturor, indiferent de varsta si pregatire, reprezentand o varianta cardio extrem de indragita in Europa si in Statele Unite. Pe scena MANIFEST LIFE, clasa va fi tinuta de  Dana Badea, instructor autorizat Bokwa Fitness®  si echipa Clubului Sportiv Ciprian Sora din Bucuresti. 
X-TEMPO, - program nou si revolutionar initiat de italianul Joan Altisen si prezentat la Campina de Master Trainerii  Mihaela Opria si Marius Grancea, din Brasov. Acesti doi instructori sunt doua dintre numele cele mai vechi in lumea fitnessului in Romania, recunoscuti si invitati deseori la conventii internationale.  
Programele STEEL sunt reprezentate anul acesta de o echipa mult mai mare decat anul trecut. Programul revolutionar de cardio si tonifiere introdus in Romania de LOTUS SPORT este initiat de argentinianul Fernando Gorini  care  va urca pe scena Manifest life II  , impreuna cu  Master Trainer Tunde Covacs, din Cluj. S-au introdus in program nu doar Steel Tonic, si ci Steel Combat, acoperind astfel toate gusturile, de la programe facile pana la cele de intensitate maxima. Energia STEEL este molipsitoare la toate evenimentele la care echipa ia parte, si Manifest Life nu va face exceptie.
PILATES FUSION-  O noutate in aceasta editie. Doua instructoare pe care profesionalismul si gratia le evidentiaza  au pregatit o clasa exceptionala de Pilates Fusion care va fi mai mult decat binevenita  la jumatatea programului. Este vorba de Marga Balan, lector FRSPT, Trainer Pilates BBU (Balanced Body University)  foarte apreciata in tara si nu numai, si de Elena Paraschiv, Instructor International Pilates ( Shape Up Pilates Studio -  Campina)  care s-a si stabilit in orasul nostru, aducand cu ea o vasta experienta pe care a acumulat-o lucrand in pretentiosul mediu Worldclass - Bucuresti.

Călător prin lume

Praga de Aur (I)

Recent, am revăzut Praga cu aceeaşi bucurie şi plăcere pe care le simţi atunci când întâlneşti un vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme şi de care ţi-a fost dor. Am revăzut acelaşi oraş fermecător, plin de viaţă, cu furnicarul de turişti mişunând între Hrad şi vechea primărie, căci Praga este la fel de frumoasă în orice anotimp.
Socotită unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, capitala Cehiei se întinde pe ambele maluri ale râului Vltava, în inima podişului Boemiei. Prima menţiune documentară datează din secolul IX, odată cu construcţia Castelului Pragăi, după 870, când Praga devine capitala statului ceh şi ceea ce se numea odată „oraşul vechi” începe să se dezvolte. Sub Jean de Luxembourg, oraşul se dezvoltă şi mai mult. Apare, în 1348, Universitatea, cea mai veche din centrul Europei, iar oraşul vechi îşi construieşte propria-i primărie, unde astăzi se poate vedea celebrul ceas astronomic, unul din punctele de atracţie ale capitalei. 
În timpul domniei fiului său, Carol al IV-lea (1346 – 1378), Praga devine capitala Regatului Ceh şi al Sfântului Imperiu Roman şi apare Oraşul Nou. În 1518, Oraşul Vechi şi cel Nou se unesc, formând o singură comună ce va trece sub stăpânirea habsburgilor în 1526 şi aşa va rămâne până în 1918. 
Ca urmare a răscoalei antihabsburgice din 1547, capitala se mută la Viena pentru scurt timp, dar redevine reşedinţă imperială sub Rudolf al II-lea (1583 – 1610).
Praga decade după 1620, când mii de protestanţi părăsesc oraşul, iar statul ceh îşi pierde independenţa pentru 300 de ani, devenind o provincie în Imperiul Habsburgic. La sfârşitul Primului Război Mondial, pe 28 octombrie 1918, îşi declară independenţa, iar Praga devine capitala Cehoslovaciei şi aşa va rămâne până în 1993, când Cehia şi Slovacia vor deveni două state independente. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Praga se va afla sub ocupaţie germană până în 1945. După război, Cehia are  o conducere socialistă şi în 1968 se încearcă o despărţire de sovietici – Primăvara de la Praga -, dar această revoltă este înăbuşită de tancurile sovietice, pentru ca în 1989 aici să aibă loc Revoluţia de Catifea, cea care aduce libertatea Cehoslovaciei, iar Praga devine un oraş liber. Această Revoluţie de Catifea a fost urmată de Despărţirea de Catifea, dintre Cehia şi Slovacia, Praga devenind ceea ce este şi astăzi: capitala Cehiei.
Plimbarea prin Praga o începem de undeva de sus, de pe o colină, care de peste 1200 de ani este centrul politic al ţării, Castelul sau Hradul, astăzi reşedinţa preşedintelui Republicii Cehe.  O aşezare de secol IX, de unde a pornit dezvoltarea oraşului de mai târziu. Trecem printr-o poartă monumentală, flancată de doi ostaşi purtând uniforme de paradă albastru deschis care străjuiesc intrarea în prima curte interioară a castelului, care este un complex arhitectonic format din palate, pavilioane, biserici, pieţe, străzi înguste  sau largi. În cea de-a doua curte vedem palatul, o clădire pătrăţoasă, în stil gotic, care nu impresionează prin nimic. Aici este reşedinţa preşedintelui ţării, care de-a lungul timpului i-a adăpostit pe vechii regi ai Cehiei. Trecem pe lângă palat şi intrăm în cea de-a treia curte, unde admirăm locul sacru al Cehiei – Catedrala Sf. Vitus, care adăposteşte mormintele regilor cehi şi în special Capela Sf. Venceslas, patronul şi protectorul Cehiei. Aici poţi vedea coroana sa, iar pereţii capelei sunt acoperiţi cu pietre semipreţioase şi fresce. Impresionantă este şi monumentala intrare în catedrală, numită Poarta de Aur, decorată cu mozaicuri din timpul lui Carol al IV-lea (Karel), el însuşi fiind portretizat în acest mozaic alături de cea de-a patra soţie. Creată în 1371 de mozaicari veneţieni, această poartă este considerată cel mai vechi şi mai mare mozaic de la nord de Alpi.
Intrăm într-o altă curte interioară şi în faţa noastră vedem Biserica Sf. Gheorghe, o mănăstire fondată în 973, cea mai veche din întreaga ţară şi care în trecut era un centru educaţional pentru fetele nobilimii cehe. Trecem pe lângă biserică şi coborâm o stradă îngustă, ca în vechile cetăţi, numită Uliţa Aurarilor datorită faptului că aici trăiau cei ce doreau să împlinească visul milenar al oamenilor, acela de a făuri aur.  Străzile mici, înguste, pline de buticuri, dau un farmec deosebit acestei părţi a Hradului.


Ne întoarcem în Piaţa Castelului şi coborâm spre Catedrala Sf. Nicolae, construită între 1704 – 1755, socotită una dintre cele mai frumoase biserici baroce din Europa. Trecem pe lângă ambasada României şi ajungem curând în Turnul Podului ce mărgineşte intrarea pe celebrul Pod al lui Carol sau Podul cu Statui. Praga avusese un pod de piatră, încă din 1169, dar acel pod fusese distrus de inundaţiile din 1342.  În 1357, Carol al IV-lea a ordonat construirea unui nou pod de piatră, care să-i poarte numele. 


Podul are 520 de metri lungime, 10 metri lăţime şi se sprijină pe 16 arce. Podul ce traversează râul Vlatva are 28 de statui, cea mai veche fiind a Sf. Ian Nepomucky, ridicată în 1683, în locul de unde acest sfânt a fost aruncat în Vlatva pentru credinţa sa. Podul este plin de turişti, vânzători ambulanţi, pictori gata să imortalizeze clipa şi, atenţie, hoţi de buzunare. Mergem agale, face câteva fotografii cu cele mai frumoase statui, privim Vltava, cea atât de frumos cântată de compozitorul ceh Smetana şi ajungem la capătul podului, unde se află celălalt turn – Turnul Podului Oraşului Vechi, bogat decorat cu sculpture din anii 1380, reprezentându-I, printer alţii, pe Carol al IV-lea şi pe fiul său, Venceslas al IV-lea.
O legendă spune că atât podul, cât şi acest turn, au fost construite cu mortar în care au fost amestecate ouă şi de aici rezistenţa neobişnuită a acestora.
Mă uit la ceas şi văd că mai am doar câteva zeci de minute pentru a ajunge la vechea primărie a oraşului, care adăposteşte celebrul Orologiu Astronomic şi pe care am vrea să-l vedem la ora 12.00, atunci când începe parade figurinelor acestui ceas.
Alex. BLANCK
În numărul viitor: Ceasul astronomic şi Berea cehească.

Memoria NU dăunează grav sănătăţii!

Plasa 

Istoria românilor în ultimele trei decenii se poate dezvălui curioşilor şi prin prisma studiului creşterii în importanţă şi decăderii plasei/ sacoşei. În perioada comunismului dinastic (stalinist) târziu, plasa era unul din obiectele cult ale românilor. Greu de crezut pentru cei care s–au născut după 1990, dar în perioada anilor 1980 plasa/ sacoşa era un accesoriu aproape de şi la modă, fashion-cool-trendy, iar etalarea unei sacoşe de plastic din Occident - (mai ales cele care aveau inscripţionate mărcile unor foarte prestigioase mărci de ţigarete, plasele Kent venind foarte bine în întâmpinarea valorii liber convertibile a pachetului de ţigări Kent sau cartuşului cu acelaşi re-nume. Un favor mic merita un pachet, în timp ce o intervenţie masivă, un cartuş cumpărat cu bani grei de pe piaţă neagră) - putea şi trebuia să stârnească invidia vecinilor sau a celor cu care se împărţea o coadă la adidaşii cu talpă de azbest, fraţii Petreuşi sau bananele verzi importate din Guineea Ecuatorială şi care, pentru a fi comestibile, trebuiau ţinute sus pe dulapuri, la căldurică, bine învelite în ziare. Pentru a se coace. Aceste sacoşe erau folosite până când toartele se subţiau şi, inevitabil, se rupeau, dar şi atunci restul sacoşei vestice îşi găsea diverse întrebuinţări în gospodărie. Se ştie, românul era inventiv, iar perioada penuriei generalizate l-a învăţat să refolosească în diverse modalităţi absolut orice îi pica sub mâna. 
Mai exista şi sacoşa împletită, ca o plasă de pescuit, care deţinea dezavantajul că lasă privirii celorlalţi obiectele depozitate în interior. De obicei aceste plase erau folosite pentru a căra un sifon rebegit din sticlă. Sacoşa transparenţei totale, precum o declaraţie de avere sinceră. Sacoşele erau păstrate cu atenţie, aproape tind să cred că se transmiteau din tată în fiu, pentru că nici măcar aceste sacoşe nu se găseau în RSR. E drept, în accepţiunea socialistă nici nu prea ai fi avut nevoie, oricum nu aveai ce cumpăra, iar masa ar fi trebuit s-o serveşti la cantinele întreprinderii, şcolii, creşei, Unităţii (în cuget şi simţiri).


Îmi aduc aminte de o scurtă oprire în fantomaticul pseudo-oraş Scorniceşti, prin 1988 (ne întorceam cu Olticitul nostru bej nou-nouţ, fala şi mândria industriei auto româneşti) şi, în afara uriaşului stadion aflat la intrare, memoria a reţinut doar faptul că părinţii nu au reuşit să cumpere mai nimic din magazinul central (probabil tata a oprit pentru că bănuia că măcar locul unde s-a născut Primul Om ar trebui să fie aprovizionat decent), ci doar câteva zeci de sacoşe de plastic care încercau să le imite pe cele occidentale chiar la nivelul inscripţiilor (Marlboro sau Kent), însă o făceau destul de prost, vopseaua cu care erau imprimate “curgea”, se imprima pe degete şi palme. Acele sacoşe au reprezentat o captura preţioasă, ele fiind oferite rudelor acasă. Fiecare femeie normală (adică fără conexiuni nomenklaturiste) din acea perioadă căra în genţi o sacoşă frumos împăturită pentru că, în drumul de întoarcere de la serviciu, putea avea loc o miraculoasă livrare la Alimentară şi, indiferent de produsele care se băgau, sacoşa îşi avea rolul ei bine determinat. O sacoşă plină reprezenta un motiv de mândrie, sacoşa goală fiind ascunsă, semn al eşecului. În continuare mi se pare fascinant cum în plină pace mondială (totuşi), românii au trăit sub spectrul blocadei Leningradului. 
Noţiunea dar şi cuvântul plasă a avut şi are şi alte conotaţii simpatice. Puţină lume îşi mai aduce aminte că, în perioada interbelică, judeţele erau divizate şi în unităţi teritorial administrative mai mici numite, cum altfel, plasă/plăşi, intermediară între judeţ, respectiv oraş şi comună. Şeful administraţiei de plasă purta numele de pretor (uneori era denumit prim-pretor pentru a fi deosebit de adjuncţii săi) şi era numit de prefectul judeţului, iar pretura era sediul instituţiei conduse de pretor. S-a uitat, dar Câmpina era capitala unei astfel de plase care reunea localităţile din jur. Prin Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950, autorităţile comuniste ale României postbelice au desfiinţat judeţele şi plăşile, pe care le-au înlocuit cu regiuni şi raioane organizate după model sovietic. 
Spumoasă este expresia “a lua plasă”, dar şi obsesiva întrebare cu substraturi adânci pe care şi-o aruncă doi pensionari atunci când se întâlnesc “ce ai în plasă?” Plasa ascunde comori nebănuite la care celălalt pofteşte. După 1989 şi statutul plasei s-a diminuat treptat, odată cu intrarea României pe traiectoria ei gravitaţională vestică. Sacoşa din plastic a devenit atât de banală încât nimeni nu-i mai acordă importanţă cuvenită, însă felul avid în care românul cere aceste sacoşe gratuite la marile supermarketuri probează faptul că ancestrala foame după sacoşe (să fie acolo, nu se ştie când ai nevoie de ele) a rămas adânc întipărită în conştiinţa noastră naţională. Torentul de sacoşe din plastic care, după cum se ştie, ajungea neapărat pe toate câmpurile Patriei, în codrii de aramă, în iazuri, lacuri de acumulare, pârâuri cristaline de munte a determinat şi apariţia ideii salutare de taxare a lor (cu sume modice, e drept) pentru că, în continuare, romanul resimte o imensă atracţie faţă de orice este gratuit. 
Codruţ CONSTANTINESCU

19 august 2014

Noi restricţii de trafic la ieşirea din Câmpina spre Lunca Cornului

Săptămâna trecută, administraţia locală anunţa printr-un comunicat de presă restricţii de trafic pentru lucrarea de investiţii “Reparaţii carosabil Bulevardul Carol I, tronson strada Siretului - Lunca Cornului”, în perioada 13 - 14 august 2014.
Lucrările destul de complexe au avansat cu repeziciune în cele două zile în care traficul rutier a fost oprit, însă imediat după această scurtă perioadă au început problemele. Vizibil incomodaţi de afluenţa autovehiculelor ce tranzitează zona, una dintre cele două porţi de intrare/ ieşire din oraş, constructorii au cerut autorităţilor o nouă perioadă de “libertate” pentru lărgirea frontului de lucru şi finalizarea cât mai grabnică a lucrărilor de reabilitare.


Astfel, administraţia locală revine cu un nou comunicat de presă, prin intermediul căruia anunţă următoarele:
“În vederea realizării obiectivului de investiţii „Reparaţii carosabil Bulevardul Carol I, tronson strada Siretului-Lunca Cornului”, conform Contractului de lucru nr.16740/01.08.2014, încheiat între Primăria Municipiului Câmpina şi S.C. CAST S.R.L., circulaţia rutieră pe bulevardul Carol I, tronsonul cuprins între strada Siretului şi podul de la Lunca Cornului, va fi închisă din nou, în perioada 20.08.2014 - 21.08.2014. Circulaţia rutieră va fi interzisă pe acest tronson în intervalul menţionat întrucât pe parcursul lucrărilor s-a constatat necesitatea unor intervenţii complexe.
În acest sens, conducătorilor auto le adresăm rugămintea de a utiliza traseele alternative de circulaţie, precum Calea Daciei sau strada Podului (cu respectarea restricţiilor de circulaţie în vigoare).
Vă aducem la cunoştinţă că termenul de execuţie al acestui obiectiv de investiţii este de trei luni, începând cu data de 07.08.2014, pe parcursul lucrărilor impunându-se restricţii ale traficului rutier.
Cerem scuze participanţilor la trafic şi locuitorilor din zona afectată pentru inconvenientele inevitabile şi îi rugăm să se conformeze noilor reglementări de circulaţie”.

Editorial

IRAŢIONALII

O venerabilă doamnă octogenară îmi spune că fiica lui Băsescu, Eba, este făcută cu Elena Udrea. Că aşa a auzit ea la Antena 3. În zadar îi argumentez că diferenţa de vîrstă dintre cele două e doar de vreo 7 ani şi e oarecum dificil… orişicît…totuşi! Zîmbeşte cu aerul: ştiu eu mai bine, în ciuda evidenţei raţionale. Ana Blandiana povesteşte în Fals tratat de manipulare despre un vecin, moş Gheorghe, care în atmosfera aceea încrîncenată de la începutul anilor 90 era, (fireşte, îmi vine să spun) susţinător fanatic al lui Ion Iliescu. Dar şi plin de regrete după Ceauşescu. La un moment dat, Blandiana atrăgîndu-i atenţia că nu-i poţi iubi deopotrivă şi pe Ceauşescu şi pe cel care l-a omorît, moşul rămîne o vreme pe gînduri, aparent încurcat. Apoi are o replică genială pentru ieşirea din  impasul logic: săracul domn Iliescu, l-a obligat Coposu! Să nu credeţi că lipsa de raţiune se face simţită doar la acest nivel al „oamenilor simplii”! Artistul de legendă Tudor Gheorghe se găseşte să compare arestarea şi detenţia tatălui său din anii 50 cu cea a lui Voiculescu. Fără să-i dea insomnii ideea că tatăl său nu s-a „bucurat” de un proces întins pe la toate nivelurile justiţiei vreme de vreo 6 ani, cu o armată de avocaţi plătiţi cu sume colosale, că nu şi-a putut scrie în închisoare o carte, eventual cea despre Căpitanul, că nu a putut primi zilnic pachete pentru că nu-i plăcea mîncarea din puşcărie şi, înainte de toate, nu a devalizat bugetul ţării de sute de milioane. Se pare că, spre cinstea lui, bătrînul s-a dezis de această mostră de iraţionalitate. Asta dacă n-a apărut pe undeva vreo făcătură de presă, e posibil şi asta! 


Despre dna. Lucia Hossu Longin nu se poate scrie nici măcar cu sprînceana ridicată a uimire: dumneaei e un caz care deja nu mai ţine de judecata morală, ci de psihiatrie. Nu poţi să faci cel mai tulburător documentar despre atrocităţile din închisorile comuniste şi apoi să aperi la fel de vehement cea mai murdară oficină a propagandei neo-securiste şi pe liderul ei, nu poţi să compari procesul lui Maniu cu cel al lui Adrian Năstase, Europa Liberă cu Antena 3, asta ţine de-a dreptul de o schizofrenie în faţa căreia competenţa noastră se opreşte. Cum se explică epidemia aceasta de iraţionalitate? Am învăţat la şcoală cu toţii că ceea ce-l deosebeşte pe om de animale este prezenţa raţiunii. Din păcate, şi asta nu se mai învaţă la şcoală, există tot felul de contexte personale şi sociale în care raţiunea este obnubilată. Şi ura este o astfel de împrejurare. Cînd urăşti (ţi se pune pata pe ochi, zice expresiv limbajul popular) nu mai raţionezi. Loveşti. Asta nu ţine nici de inteligenţa, nici de cultura individului respectiv. Or, cînd sunt folosite instrumente foarte puternice de propagare a urii în massă (asta fac clipă de clipă Antenele!), este normal ca orbirea raţiunii să cuprindă încet, încet totul. Ura şi gîndirea sunt două săbii care nu încap într-o singură teacă. Atenţie, nu confundaţi oamenii iraţionali cu proştii! Mulţi dintre ei pot avea un grad de inteligenţă mult peste medie. Dar fie ura, fie carierismul, fie alte motive le pot întuneca raţiunea. Aşa se face că, la noi, nici măcar aritmetica nu este dincolo de politică. La noi, şeful Institutului de Statistică poate spune senin că 2 este mai mare decît 3 sau, şi mai straniu, că în septembrie, 2 va fi sigur mai mare ca 3, şi că asta nu depinde decît de formularul după care raportezi. Într-o ţară normală, în ziua cînd s-a anunţat recesiunea, prim ministrul ar fi convocat şedinţă de urgenţă a guvernului, opoziţia ar fi depus moţiune de cenzură, economiştii ar fi invadat talkshow-urile. La noi…e vară, l-au înjurat pe preşedinte şi gata, am scăpat de recesiune. Asistăm stupefiaţi la victoria deplină a iraţionalului la oraşe şi sate. E drept oamenii ăştia cunosc adevărul că propaganda este mai puternică decît realitatea. Că pot da diverse „măriri” de venituri cu o mînă, în vreme ce pun taxe cu cealaltă, care „nu se văd”. Numai că... povestea asta, inventată de consilierii de imagine, are şi ea o limită, ţine pînă la un punct de ruptură. Ceea ce e foarte riscant pentru ţară. Domnul Palada deja pregăteşte rugul pentru ziarişti.
P.S. Dl. Ponta e în faza „frumos eşti, maică!”, pe parohie, se pozează cu babele. Sigur, ele nu ştiu ce este ăla plagiat. Dar votul lor contează. Altfel, iraţionalul guvernării sale va rămîne în istoria bipezilor carpatini. 

 Christian CRĂCIUN      

Shot Film Kinofest Câmpina la primul foc!

În perioada 15 -16 august, a avut loc la Câmpina prima ediție a festivalului de scurtmetraje Shot Film, un eveniment marca Kinofest. Shot Film Câmpina este un proiect cultural românesc, original, realizat de Asociația Tata Verde și cofinantat de Primăria și Consiliul Local Câmpina. Acest festival s-a adresat tinerilor și adulţilor pasionați de film. 


Intenția organizatorilor a fost de a oferi publicului câmpinean experiența unui festival ințernational de film, dar mai ales de a aduce tot ce este mai nou din domeniul digital - filme, new media. Agenda a cuprins proiecții de filme premiate la festivaluri internaționale de profil, precum și un concert și after-party. “Ideea inițială a fost să realizăm un eveniment de mai mare anvergură, cu 3 zile de program, două zile de proiecții de filme și o zi dedicată unui atelier de film digital, urmat de o expoziție de artă foto digitală. Finanțările obținute nu ne-au permis însă decât organizarea a două zile de proiecții de filme, dar intenționăm să atragem alte fonduri pentru realizarea, până la finalul anului, și a celorlate două acțiuni ale proiectului nostru. Și, pentru că este vară, ne-am gândit să aducem scurtmetrajele digitale nu în sala de spectacol, ci în locații non-convenționale, atent selectate - Club Live, Millia Pub, Cofee Shop, Ice Factory (fostul Vento), în care tinerii aleg să-și petreacă timpul liber”, ne-a declarat Anca Huțu, președinte Asociaţia Tata Verde.


În Club Live, după proiecții, a avut loc un concert live extraordinar susținut de Mike Vlahopol & The Crossroads, care a durat mai bine de 2 ore și  la care au luat parte peste 70 de persoane. 
În cele două zile de proiecții au fost vizionate până la 50 de scurtmetraje de animație și ficțiune, în fiecare locatie. Se estimează că numărul total al spectatorilor acestui eveniment a fost de aproximativ 300 de persoane.


“Dorim ca acest festival să devină o tradiție în mica noastră urbe și să reușim să aducem în fiecare an cât mai multe filme digitale originale, inedite, premiate. Pentru ediția de anul acesta trebuie să mulțumim Primăriei și Consiliului Local Câmpina, sponsorilor - Neptun, Cellutec, Lemet, Delice Internațional, partenerilor - Elstar, Inbox Solution, Oscar, Amana Inn, precum și partenerilor media - Europa FM, Best FM, Valea Prahovei, Info Câmpina, Ziarul Oglinda, Telegrama, Expresul de Prahova și site-ului www.yotransfer.ro. Mulţumim de asemenea locațiilor partenere - Club Live, Millia Pub, Coffe Shop și Ice Factory. Mulțumim Mike Vlahopol & TheCrossroads pentru un spectacol minunat! Mulțumim voluntarilor pentru contribuția adusă la organizarea acestui eveniment! Nu în ultimul rând, mulțumim publicului câmpinean pentru deschiderea către nou, precum și pentru interesul față de scurtmetrajele digitale”, a mai adăugat președinta Asociației Tata Verde, Anca Huţu.


Prezent în fiecare seară la manifestările festivalului, preşedintele Comisiei de cultură din Consiliul local, Florin Frăţilă, a declarat: “Mă bucur că am crezut din primul moment în acest demers cultural inedit iniţiat de Asociaţia Tata Verde, pentru că, iată, el îşi găseşte audienţă în rândul tinerilor. Îi felicit pe organizatori şi pe colegii din administraţia locală care au înţeles să finanţeze, atât cât s-a putut, primul pas al unui festival de film digital, concept artistic poate mai puţin răspândit în România. Suntem în pas cu vremurile şi asta nu e puţin lucru”.

“SanConfind va ajunge o oază de sănătate cu o mare recunoaştere şi reputaţie, benefică nu doar locuitorilor zonei Câmpina, ci şi tuturor românilor”

Continuăm interviul acordat în exclusivitate revistei Oglinda de către dl. Ioan Simion, preşedintele SC Confind SRL, care a avut, acum câţiva ani, ideea înfiinţării celei mai importante societăţi medicale din judeţul nostru, SC Centrul Medical SanConfind. Scopul acesteia este înfiinţarea unui impozant şi modern spital privat, echipat şi dotat la standarde europene, un spital de referinţă pentru judeţul Prahova, care va fi inaugurat, parţial, în câteva luni. Prima secţie dată în folosinţă va fi “Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic şi de Recuperare Medicală”. Urmează ca, până în 2016-2017, să fie dat în funcţiune întregul spital. Interviul privind descrierea şi dotările celui mai mare spital privat prahovean continuă astăzi cu partea a patra.

- Trebuie să vă mărturisesc că, deşi m-am născut în Câmpina, multă vreme eu nu am ştiut că, acum un secol, Poiana Câmpina a fost staţiune balneară. Şi încă una dintre cele mai cunoscute din ţară.
- Într-adevăr, Poiana Câmpina a avut şi –  prin intermediul Spitalului SanConfind, are din nou ape minerale cu proprietăţi curative deosebite. Ele au fost analizate pentru prima oară în anul 1900, atunci când s-a construit şi prima instalaţie de captare a apei sărate. Apa minerală de la Poiana, de mare concentraţie, clorurată, sodică, hipertonă, provine din izvoarele naturale situate în locul numit Măgura şi se foloseşte încă din 1907. Din monografia comunei, scrisă de profesorul Ion Cosmoiu, ca şi din alte documente ale vremii, putem citi despre importanţa şi bunele aprecieri de care se bucurau aceste băi minerale sărate. Băile au funcţionat în fostul local al Primăriei Poiana Câmpina până în anul 1908. Din 1908, poienarul Moise Popescu le amenajează pe proprietatea sa. La vremea aceea, ele erau dotate cu un bazin special din beton, cabine şi un punct sanitar pentru administrarea băilor calde la cadă. Exista, de asemenea, o clădire de locuit cu restaurant. Sigur că, pentru acele timpuri, dotările erau rezonabile, iar termenii arhaici în care erau descrise ele în prospectul Staţiunii balneoclimaterice Poiana Câmpina, proprietatea Ion şi Sebastian Popescu, văzut şi aprobat de Oficiul de Cură şi Turism, au şi astăzi un farmec şi o atractivitate aparte. În documentul amintit putem citi că “băile sunt aşezate într-o grădină frumoasă, cu pomi fructiferi şi fâneţe. Pentru băile calde sunt 12 cabine clasa I, cu căzi din beton mozaicat, şi 2 camere de sudaţie (de transpiraţie – n.red.). Mai sunt 12 cabine clasa a II-a, cu căzi de lemn, curat întreţinute, toate prevăzute cu ceasuri de nisip, termometre de baie şi rufăria necesară. La fiecare cabină se află instalaţie de apă sărată - rece şi caldă. Apa sărată se aduce prin ţevi de la izvor, fiind igienic captată şi acoperită. Băile reci se fac în 2 bazine-ştranduri, unul pentru adulţi, cu capacitate de 42 de vagoane, şi altul pentru copii, cu o capacitate de 8 vagoane.” Sigur că dotările unei staţiuni balneare de astăzi sunt incomparabile, iar cele oferite de Spitalul SanConfind sunt cu totul excepţionale, la cele mai înalte standarde europene. 
- Cum va ajunge apa de la izvoare în interiorul Bazei de tratament?
- SanConfind a concesionat trei kilometri pătraţi de subsol de la ANRM pentru a avea dreptul să exploateze apa sărată. A cumpărat câteva mii de metri pătraţi de grădini pentru a rezolva problemele captării unor izvoare. A construit o conductă de polietilenă îngropată, de la captare până la Spital, lungă de circa un km. În curtea spitalului s-a amenajat rezerva de apă sărată (3x50 metri cubi). Aceasta va constitui stocul permanent din care va fi alimentată Baza de tratament. Apa sărată, înainte de a fi trimisă spre bazinele din Baza de tratament, va fi filtrată până la 10 microni. Apoi, ea va fi pompată spre demisolul cu instalaţiile tehnologice. După ce va fi utilizată, apa sărată uzată va fi colectată, tratată cu ultraviolete şi repompată către vâlceaua prin care curgea înainte. 


- Cât de bogată în minerale este apa sărată a izvoarelor din Poiana Câmpina?
- În Anexă este prezentat Buletinul de analiză oficial emis de institutul abilitat în acest scop. După cum se poate observa, mineralizarea totală a apei sărate pe care o va folosi SanConfind este uriaşă: 321.889 miligrame/litru, sau 321,8 g/l. Pe lângă clorura de sodiu (sare), apa conţine numeroase elemente binefăcătoare: sulfaţi, bicarbonaţi, calciu, magneziu, potasiu, brom, fier. Nu conţine substanţe organice (interzise), dar nu conţine nici bioxid de carbon sau hidrogen sulfurat. Pentru a putea face o comparaţie cu mineralizarea apelor folosite în alte staţiuni balneare, aş putea să vă prezint următoarea situaţie, un fel de clasament cu concentraţiile de sare ale apelor minerale din cele mai importante staţiuni: Băile Felix – 1 g/l; Băile Herculane – 2,6 g/l; Buziaş – 5-6 g/l; Tăşnad – 9 g/l; Amara – 10 g/l; Covasna – 3,2 - 22,5 g/l; Tuşnad – 17,8 g/l; Bazna – 17 - 74 g/l; Techirghiol – 80g/l; Lacul Sărat – 84 g/l; Sângeorgiu de Mureş – 135 g/l; Sovata – 40 - 250 g/l; Ocna Sibiului – 230 g/l; Ocna Şugatag – 289 g/l; Poiana Câmpina – 321 g/l. În concluzie, apa minerală sărată de care dispunem reprezintă o adevărată bogăţie pentru Baza de tratament a Spitalului SanConfind. Valoarea medicală a acestei ape este dată de mineralizarea totală şi de paleta diversificată a elementelor chimice componente. 





- Pacienţii vor beneficia de tratament cu apă sărată, dar şi cu nămol…
- Pe lângă apa sărată terapeutică, Baza de tratament a SanConfind va folosi nămol sapropelic adus din Lacul Techirghiol. Acest nămol are o consistenţă păstoasă, este bogat în coloizi minerali şi organic, cu mare capacitate hidro- şi termopexică. Fără nicio exagerare, putem spune că acest nămol are calităţi ce îl situează pe primele locuri în Europa din punct de vedere al eficacităţii terapeutice, acţionând atât prin factorii săi fizici, cât şi prin componentele sale chimice, aşa cum au demonstrat studiile de absorbţie cu radioizotopi. SanConfind va folosi pentru tratament acest nămol depozitat în instalaţii speciale (fără contact cu aerul, malaxat continuu, sterilizat înainte de utilizare şi filtrat). 
- Ce boli vor fi vindecate în Baza de tratament a Spitalului SanConfind?
- Se vor face “împachetări cu nămol” care sunt benefice în vindecarea sau ameliorarea multor maladii: boli degenerative reumatismale, reumatism inflamator abarticular, sechele posttraumatice, boli ginecologice, procese inflamatorii locale. Nămolul acţionează prin factorul termic (38 – 44 grade Celsius), dar şi prin substanţele chimice pe care le conţine, cu efecte stimulatorii vasculare, endocrine, imunologice. Al doilea mod de utilizare a nămolului va fi “baia cu nămol, cu apă sărată caldă (35 de grade Celsius), pusă în căzi speciale, la care se adaugă nămolul cald, filtrat şi sterilizat. Băile cu nămol sunt decontractante, antiinflamatorii, miorelaxante. Ele măresc flexibilitatea articulaţiilor. Sunt indicate pentru: reumatism, sechele posttraumatice, postartroplastii, postintervenţii ortopedice, afecţiuni ale sistemului nervos, psoriazis, eczeme, afecţiuni ginecologice sau endocrine (obezitate, rahitism, debilitate la copii, hipotiroidie, nanism). 
- Când va fi dată în funcţiune Baza de tratament a Spitalului SanConfind?
- Activitatea Spitalului SanConfind va începe în octombrie 2014 prin darea în funcţiune a Bazei de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic şi de Recuperare Medicală, activitate ce va reprezenta circa 10-12% din activitatea întregului spital. Până la sfârşitul anului, Baza de tratament va putea utiliza şi alte facilităţi ce fac parte din infrastructura spitalului: RMN, CT, Rx, ecografie, osteodensitometrie, mamograf, Laboratorul de analize medicale etc. În acest mod, medicul balneolog va putea extinde, dacă este necesar, controlul medical cu o serie de investigaţii de specialitate şi va putea recomanda un plan de tratament corect, precizând pacienţilor avantajele şi dezavantajele posibile. Acelaşi personal medical va supraveghea, în timp, eficienţa tratamentului, în aşa fel încât pacienţii să fie pe deplin mulţumiţi. 
Ţinând cont de dotările şi serviciile medicale oferite (dintre care cele care privesc balneologia sunt cele dintâi, dar numai cronologic vorbind, căci în următorii ani vor fi date în funcţiune toate secţiile medicale ale unui spital ultramodern şi ultraperformant), Spitalul SanConfind va deveni, în câţiva ani, unul dintre simbolurile Câmpinei. Alături de Castelul “Julia Hasdeu” şi Muzeul “B.P. Hasdeu”. Mai mult ca sigur, Spitalul SanConfind va deveni, în curând, un reper al turismului medical, datorită beneficiilor oferite de tratamentul cu apele sale minerale sărate şi nămolul de Techirghiol. Iar Poiana Câmpina va redeveni faimoasa staţiune balneoclimaterică de acum un veac, concurând puternic nu doar Telega şi Slănic Prahova, ci şi toate staţiunile balneare din România. Proiectul celui mai mare şi mai bun spital privat prahovean reprezintă o mare provocare pentru conducerea SC Centrul Medical SanConfind. Prin investiţiile de multe milioane de euro, prin managementul de calitate de care beneficiază unitatea, cu multă aplecare asupra grijii faţă de pacienţi, SanConfind va ajunge o oază de sănătate cu o mare recunoaştere şi reputaţie, benefică nu doar locuitorilor zonei Câmpina, ci şi tuturor românilor. Nemaivorbind de faptul că selecţiile de personal pline de rigoare germană vor avea ca finalitate angajarea unui personal medical înalt calificat şi profund dedicat actului medical, văzut în cea mai nobilă accepţiune a sa. Adică aşa cum l-a văzut şi Hipocrate, părintele medicinii, acum 2500 de ani, atunci când a formulat preceptul fundamental al celebrului său jurământ: îngrijirea atentă a bolnavilor spre folosul lor, după puterile şi priceperea personalului medical, fără răutate şi nedreptate, cu practicarea meşteşugului vindecării bolnavilor în nevinovăţenie şi curăţenie.

Consiliul Local a alocat 50.000 de lei pentru co-finanţarea extinderii unei reţele de gaze naturale

Săptămâna trecută, Consiliul Local a aprobat cu unanimitate de voturi alocarea a 50.000 de lei pentru co-finanţarea proiectului de extindere a reţelei de gaze naturale în zona cartierului Veteranilor din Câmpina. Solicitarea în acest sens a locuitorilor din zonă este una destul de veche, din moment ce încă din campania electorală din 2012, politicienii au promis rând pe rând rezolvarea acestei situaţii. 


La doi ani distanţă, după o serie întreagă de formalităţi necesare realizării proiectului, Distrigaz a anunţat administraţia locală că nu are fonduri suficiente pentru realizarea acestei investiţii şi că cetăţenii nu pot suporta financiar costurile unei asemenea lucrări. 
Aflată în faţa acestei inedite situaţii, administraţia locală a luat decizia de a suporta din bugetul public banii necesari pentru introducerea conductei de gaze pe toată strada Col. Haralambie Săvulescu şi parţial pe strada Gen. Ioan Stoica, lucrare de pe urma căreia vor beneficia cel puţin 11 familii.

Fonduri suplimentare pentru învăţământ

Rectificarea bugetară de săptămâna trecută a fost un bun prilej pentru Consiliul Local de a aloca fonduri suplimentare anumitor instituţii de învăţământ, cu nevoi urgente de a investi în clădiri şi dotări, pentru bunul mers al procesului de educaţie şi învăţământ. 


Astfel, în urma solicitărilor primite din partea conducerilor Grădiniţei nr. 8 şi a Şcolii Centrale, Consiliul Local a redistribuit în cadrul bugetului public sumele de 50.000 lei şi 6.800 lei pentru lucrări de reparaţii şi modernizări la grădiniţă, investiţii absolut necesare în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare şi respectiv pentru achiziţionarea de mobilier la clasele pregătitoare de la Şcoala Centrală, unde deja s-au înscris 91 de copii. 

A început sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2014

Începând de ieri, 18 august, peste 63.000 de candidaţi din întreaga ţară s-au prezentat la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an. Conform datelor transmise de inspectoratele judeţene şcolare, din totalul celor înscrişi, 42.121 sunt din promoţia 2013 – 2014 şi 21.202 absolvenţi aparţin promoţiilor anterioare.
Sesiunea a început cu probele A şi B – evaluarea competenţelor ligvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă. Evaluarea competenţelor ligvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) va avea loc în perioada 19 – 20 august. Candidaţii vor putea susţine proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) în intervalul 21 – 22 august.
Probele scrise încep de luni, 25 august, cu examenul la limba şi literatura română. Proba obligatorie va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere pe 29 august.
Afişarea rezultatelor se va face în data de 1 septembrie, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse şi contestaţiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 4 septembrie.

Administraţia câmpineană îşi trimite reprezentanţii în Moldova, la zilele oraşului Cimişlia

În perioada 26 – 29 august, o delegaţie a administraţiei publice locale, formată din consilierii municipali Marian Dulă şi Gheorghe Tudor, însoţiţi de consilierul juridic al Consiliului local, Laurenţiu Olăraşu, va participa la festivităţile prilejuite de zilele oraşului Cimişlia din Republica Moldova. Între Câmpina şi Cimişlia există deja un parteneriat cultural şi chiar demersuri pentru înfrăţirea celor două localităţi, concretizate recent prin decizia Consiliului Local din Cimişlia de înfrăţire cu municipiul Câmpina. Pasul următor ar trebui să fie o decizie similară a „parlamentului local” câmpinean şi semnarea de către primarii celor două localităţi, Horia Tiseanu şi Gheorghe Răileanu, a unui acord de înfrăţire şi cooperare.


Oraşul Cimişlia a împlinit anul acesta, în luna iulie, 394 de ani de la prima atestare documentară, este situat în sudul Republicii Moldova, la aproximativ 60 de km de capitala Chişinău şi are aproximativ 15.000 de locuitori.

Poiana Câmpina în zi de sărbătoare

Odată cu sărbătoarea zilei de Sfânta Maria, administraţia locală din comuna Poiana Câmpina a organizat şi ziua localităţii, care anul acesta a coincis şi cu împlinirea a 504 ani de la prima atestare documentară. Manifestările dedicate poienarilor s-au încadrat într-un proiect susţinut de Primăria şi Consiliul Local din Poiana Câmpina în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism, care a contribuit cu tot ceea ce ţine de promovarea evenimentului (inclusiv scenă şi sonorizare), finanţarea provenind din fonduri europene prin programul Regio – dezvoltarea durabilă şi promovarea potenţialului turistic al localităţilor din România.
Spectacolul a debutat în jurul orei 19.00 cu momente artistice oferite de solişti şi trupe de dans din comună şi a continuat până după miezul nopţii, cu artişti consacraţi, printre care Irina Loghin, Pepe şi Jean de la Craiova. Artificiile şi spectacolul de lasere au închis sărbătoarea în aplauzele mulţimii de localnici, care a ocupat până la refuz centrul civic al localităţii. 

Expoziţie de pictură la Casa de Cultură “Geo Bogza”

“Columna jertfei” - martiriul Sfinţilor Brâncoveni

În perioada 2 - 20 august, Casa de Cultură “Geo Bogza” a găzduit expoziţia de pictură cu tema “Columna jertfei” - martiriul Sfinţilor Brâncoveni, semnată de Carmen, Maria, Andrei şi Eugen Bălan, o familie câmpineană de artişti, mereu conectată la evenimentele culturale locale, dar şi naţionale. Ce i-a determinat să aleagă această temă ne explică organizatorul expoziţiei, prof. Carmen Bălan:  “Anul acesta au avut loc în toată ţara manifestări omagiale dedicate martiriului sfinţilor Brâncoveni. Expoziţia noastră de pictură este şi ea un prilej de a-i comemora. De aceea, am expus ceea ce lucrasem în două călătorii la Horezu (schiţe în tuş, acuarele şi pasteluri cu mânăstirea şi frumoasele ei împrejurimi), precum şi un portret al domnitorului şi al doamnei Maria. La acestea am adăugat câteva portrete medievale semnate Maria Bălan, un portret de bătrân care îl evocă pe Brâncoveanu în captivitate, realizat de Andrei Bălan. Câteva lucrări în tempera înfăţişează interioare brâncoveneşti ce încearcă să redea atmosfera de secol XVII. De asemenea, am încercat să subliniez cruzimea cu care a fost ucis acest minunat om al istoriei noastre, care a preferat moartea prin decapitare decât apostazierea. Astfel am înfǎţişat în mai multe lucrǎri o columna cu capitel brâncovenesc. Ea evocǎ totodatǎ şi stâlpul infamiei la care a fost biciuit Hristos. Am realizat şi un portret al capului detrunchiat al domnului valah. Ideea columnei mi-a fost inspiratǎ de stâlpii sculptaţi în piatrǎ de la palatul Mogoşoaia, ale cǎrui încǎperi tǎcute poartǎ încǎ umbra şi paşii domnitorului ce a adus atâta frumuseţe artei şi arhitecturii româneşti şi, în final, s-a adus pe sine jertfǎ nemuritoare".
Domnia principelui Constantin Brâncoveanu a reprezentat o evoluţie marcantǎ a culturii şi civilizaţiei româneşti pe toate planurile. Nǎscut în 1954 din vechiul neam boieresc al Brâncovenilor, înrudit cu Basarabii prin bunicul sǎu Preda, deci nepot al lui Matei Basarab, rǎmâne orfan la vârsta de un an dupǎ uciderea tatǎlui sǎu în timpul rǎscoalei seimenilor. Crescut de mama sa, Stanca, din neamul Cantacuzinilor, va beneficia de o educaţie aleasǎ şi o culturǎ vastǎ în biblioteca unchiului sǎu stolnicul şi cǎrturarul Constantin Cantacuzino, care i-a insuflat pasiune pentru lecturǎ şi culturǎ, cǎlǎtorii în care a descoperit valorile artei şi arhitecturii veneţiene, franceze şi germane, ca şi un profund patriotism, o cunoaştere a sufletului acestui popor cu multe haruri ce se cuveneau a fi puse în valoare. Ajuns domn, Brâncoveanu înfiinţeazǎ prima universitate româneascǎ, Academia domneascǎ, în incinta mânǎstirii Sf. Sava, pe locul actualei Universitǎţi, şi primul aşezǎmânt medical de studiu la spitalul mânǎstirii Colţea, unde se aplicǎ pentru prima oarǎ vaccinul contra variolei. 
De asemenea, aduce tiparniţe şi traducǎtori, tipǎrind în slavonǎ, latinǎ, greacǎ, armeanǎ şi arabǎ. Se construiesc palatele Mogoşoaia, Potlogi, curţi domneşti pe lângǎ mânǎstiri cǎrora le amplificǎ programul arhitectonic cu pridvoare, foişoare cu coloane şi capiteluri în piatrǎ şi lemn, catepetesme, orfevrǎrie, feronerie, piese de mobilier, broderii, toate purtând amprenta inconfundabilǎ a unui rafinament estetic ce va face şcoalǎ peste secole, sub numele de stilul brâncovenesc. Jertfa de sânge a acestui domn ce a pus de bunǎvoie capul pe butucul cǎlǎului şi a îndurat suprema durere de a-şi vedea toţi fii decapitaţi cu o cruzime nepermisǎ chiar pentru acele vremuri, a ilustrat valoarea moralǎ a acestui înţelept principe ce a lǎsat nu numai o moştenire culturalǎ unicǎ în Europa, ci şi o asumare pilduitoare pentru generaţiile de azi şi mâine, notatǎ cu aleasǎ cinste de fiica sa în Pisania de la biserica Creţulescu : "fericitul intru pomenire domn" - care a avut certitudinea cǎ jertfa sa va fi emblematicǎ pentru creatorii de frumos, adevǎr şi dreptate din ţarǎ şi lumea civilizatǎ.

Şase pictori oaspeţi ai oraşului

Mai bine de o săptămână, şase pictori, din mai multe zone ale ţării, s-au bucurat de ospitalitatea oraşului nostru şi i-au transferat frumuseţile, cu uleiuri şi acrilice, pe pânza de in. Torino Bocăniciu, Iulia Costache, Elena Dinu, Constantin Alexandru Ionescu, John Pîrva, Irina Tudose sunt artiştii care vor expune, începând de marţi, orele 11.00, în foaierul central al Casei Municipale de Cultură «Geo Bogza», o serie de tablouri pe teme inspirate de peisajul celei mai însorite urbe româneşti, sub semnul sloganului „Câmpina, dragostea mea”.

Călător prin lume

Nopţi albe la Sankt Petersburg (II)

Este trecut de miezul nopţii, cerul are o culoare albicioasă, precum   asfinţitul la noi. Străbatem oraşul, deosebit de animat, în drumul nostru spre malurile Nevei, pentru a vedea spectacolul ridicării celor 22 de poduri, care permit, între orele 1 şi 5 dimineaţa, vaselor mari să navigheze pe Neva. Ne oprim pe malul de granit, construit de Ecaterina cea Mare în apropierea Palatului de Iarnă ce adăposteşte celebrul muzeu Ermitaj. Lângă noi se aude o armonică şi un grup de tineri ce cântă o melodie plină de nostalgie, lentă, asemănătoare fluviului ce curge la picioarele noastre. Jos, la ponton, un tip cu o portavoce invită turiştii la o plimbare cu vaporaşul. Atmosfera este plăcută, relaxată, muzica şi râsetele auzindu-se peste tot, căci nopţile albe, din mai până la începutul lui iulie, reprezintă sezonul marilor evenimente culturale, al festivalurilor de muzică şi al încheierii anului şcolar. Ne uităm la ceas, aşteptând ora 1. Deodată, din difuzoare se aude o melodie rusească şi cele două bascule ale celui mai apropiat pod de lângă Podul Palatului se ridică încet, asemenea unor uriaşi ce se trezesc din somn. Admirăm şi spectacolul  ridicării celui de-al doilea pod ce se ridică şi ne hotărâm să ne întoarcem la hotel, mânaţi de răcoarea dimineţii, dar mai ales de faptul că ne aşteaptă o nouă zi încărcată, cu vizitarea Ermitajului şi a altor obiective. 

Piaţa Palatului şi Ermitajul
Piaţa Palatului, cea mai impresionantă piaţă din Sankt Petersburg, domină centrul istoric al oraşului. Ea a fost proiectată şi realizată de Carlo Rossi între 1819 - 1829. Pe o latură se află clădirea monumentală a Marelui Stat Major General, lungă de 600 de metri, semicirculară, cele două semicercuri fiind unite de o arcadă având deasupra ei un car tras de şase cai, condus de Nike, Zeiţa Victoriei, monumentul fiind închinat victoriei armatei ruse împotriva lui Napoleon în 1812. În centrul pieţei se înalţă coloana din granit a Ţarului Alexandru, cel ce a domnit în timpul înfrângerii lui Napoleon. Monumentul, un monolit de 600 de tone, are în vârf un înger de bronz dominat de o cruce. Pe latura din faţa Nevei se află Palatul de Iarnă, fosta reşedinţă imperială între 1763-1918, cel ce adăposteşte azi Ermitajul şi care este una dintre cele cinci clădiri ce alcătuiesc ansamblul arhitectural al Muzeului Ermitaj. Se presupune că Ermitajul, ca muzeu, a luat fiinţă în 1764, când Ecaterina a II-a a cumpărat o colecţie de 225 de tablouri ale unor renumiţi maeştri vest-europeni, de la un negustor, Johann Gotzkowsky. Ermitajul a fost declarat muzeu public în 1852, iar astăzi numără în jur de 3 milioane de exponate. 


Interiorul Palatului de Iarnă, cu puţine excepţii, nu şi-a păstrat forma originală, căci un incendiu în 1837 a distrus marea majoritate a încăperilor. Totuşi, scara principală, numită cândva Scara Ambasadorilor, din marmură albă, cu coloane monolitice din granit, cu stucaturi aurite, arată la fel ca atunci când a fost făcută. Mi-ar lua pagini întregi pentru a descrie sălile palatului, de aceea voi menţiona aici doar Sala Tronului, cu o suprafaţă de 800 metri pătraţi, cu cele două rânduri de candelabre din bronz şi parchetul alcătuit din 16 tipuri de lemn, Sala Mare a lui Petru, cu pereţii săi acoperiţi cu catifea brodată cu argint şi tronul aurit, făcut în Anglia, având în spatele său un tablou al lui Petru cu Zeiţa Minerva (1730) sau Sala de Malachit.


Colecţiile Ermitajului cuprind toate şcolile şi curentele posibile, Rafael şi Caravaggio, Tintoretto sau Leonardo da Vinci, Rembrant (25 de picturi) sau Rubens, şcolile de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, impresionism, post impresionism, cubism, pictură rusă, colecţii de sculpturi din Grecia şi Roma antică, toate alcătuind un muzeu unicat în lume. 
Nici nu ştim când a trecut dimineaţa, ascultând în căşti explicaţiile ghidului nostru şi ieşim pe malul Nevei, unde ne aşteaptă autocarul pentru a ne duce în colţul celălalt al oraşului, la capătul Bulevardului Moscova (Moskovski Prospect), pentru a vedea monumentul extrem de impresionant al apărătorilor Leningradului (numele oraşului între 1924 - 1991) în cel de-al doilea război mondial. Monumentul situat în Piaţa Victoriei este un omagiu adus acelor oameni care în timpul groaznicului asediu german de 900 de zile, între septembrie 1941 - ianuarie 1944, au reuşit să oprească ofensiva armatei germane la doar câţiva kilometri depărtare de oraş. Erau gărzi civile, prost instruite, soldaţi prost înarmaţi, dar hotărâţi să apere oraşul cu preţul propriilor vieţi. Peste 450.000 de oameni au pierit în timpul asediului şi peste un milion în timpul războiului. Monumentul este simplu, din marmură roşie, dar impresionant prin figurile ostaşilor ce flutură steagul victoriei, ale civililor cu puşti din primul război mondial sau ale civililor ce se ajutau unii pe alţii. Facem câteva fotografii şi ne întoarcem în centru, pentru a ne petrece timpul liber rămas.


Aleg să văd un pod pe care nu-l traversasem, “Podul cu Lei”. Fiecare pod din Sankt Petersburg are propria-i structură şi înfăţişare distinctă. Unele sunt arcuite şi elegante, altele mici sau mari, delicate sau impunătoare, dar toate dau un farmec unic oraşului, care pe drept cuvânt este numit Veneţia Nordului. Podul pe care l-am ales traversează Canalul Griboedov şi este flancat la ambele capete de câte o pereche de lei uriaşi, de câte 2,23 metri, ce ţin în gură câte un inel din fier forjat şi cablurile din oţel ce susţin acest pod suspendat, întregul ansamblu ducându-mă cu gândul la frumosul “Pod cu Lanţuri” din Budapesta. 
Dacă vorbeşti de Sankt Petersburg nu poţi să nu vorbeşti de şcoala de balet şi de marii săi balerini, ce au evoluat pe scena teatrului Marinski, aşa că pentru ultima parte a acestei zile merg să văd acest teatru de operă şi balet - Marinski. Deschis în 1860, teatrul a fost gazda marilor compozitori Rimski Karsakov, Mussorgsky sau Ceaikovski, a cântăreţilor Sobinov şi Şaliapin, dar mai ales a celebrilor balerini, unici prin măiestria lor, Ana Pavlova, Serghei Diaghilev, Viceslav Nijinski sau Galina Vlanova. Şi pentru că nu pot vedea splendidul interior al teatrului, mă plimb pe trotuarul din faţa lui, cu gândul la aceşti mari şi unici artişti ce au păşit pe acelaşi trotuar pe care mă plimb eu astăzi. 
Obosit, mă îndrept spre hotel, iar în metrou - frumos, dar nu la fel de frumos ca acela din Moscova - mă gândesc la ziua de mâine, când vom ieşi din Sankt Petersburg şi vom vizita monumentalele palate Peterhof - palatul lui Petru cel Mare şi Tarskoe Selo - palatul Ecaterinei a II-a.
În camera mea de hotel, după un duş revigorant şi o cină frugală, încerc să-mi depăn gândurile despre cele văzute în această fabuloasă metropolă care, fie că s-a numit Petersburg până în 1914, Petrograd (1914 - 1924), Leningrad (1924 - 1991) sau Sankt Petersburg, a fost şi este întruchiparea mândriei şi gloriei statului rus, puse în pagină pentru prima oară de marea personalitate a celui care a fost Ţarul Petru cel Mare.

Alex. BLANCK
În nr. viitor: Praga de Aur

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Diaspora poloneză

Istoria şi evoluţia emigraţiei poloneze este cel putin la fel de interesantă precum a celei irlandeze de care ne-am ocupat mai demult. O altă asemănare, de altfel, între istoria poporului irlandez şi a celui polonez. Împreună cu Irlanda, Sicilia şi unele regiuni din Germania, ţinuturile poloneze au produs o cotă disproporţionată de emigranţi polonezi. Aproape o treime din etnicii polonezi locuiesc în străinătate. La fel ca şi în cazul irlandezilor, succesivele înfrângeri politico-militare ale polonezilor au amplificat fenomenul imigraţionist pentru că, în fond, se pleacă din ţările supuse turbulenţelor politice şi unor condiţii economice nefavorabile şi nu din cele prospere şi care domină politico-economic alte teritorii. Polonezii au fost înfrânţi în mai multe războaie, revoluţii şi confruntari cu puterile expansioniste care o înconjurau (Prusia, Austria, Rusia) în 1795, 1831, 1846-48, 1864, 1905 şi 1944 iar apoi venirea la putere a regimului comunist de extractie stalinista si ocuparea Poloniei de către Armata Roşie (care a rămas cantonată în ţară până după 1991) a determinat sporirea membrilor din exil. Cealaltă mare motivaţie pentru a părăsi Polonia istorică a reprezentat-o, la fel ca şi în Irlanda, a fost cea economică: sărăcia „În secolul al XIX-lea, suprapopularea din mediul rural şi sărăcia urbană au forţat mase întregi să emigreze în America fără vreun gând de a se mai întoarce.”1În acea perioadă „nu era nimic neobişnuit ca ţăranii din localităţi învecinate să formeze un grup, să se pună în grija unui cleric şi să pornească în masă” către Lumea Nouă. Emigranţii economici erau detul de diferiţi faţă de cei politici pentru că „erau în mare parte analfabeţi, iar majoritatea erau ţărani, mici meşteşugari, mineri. Îşi părăsiseră casele din Polonia intenţionat, întorcând de bunăvoie spatele ţării care le oferise doar sărăcie şi opresiune. Nu aveau multe cunoştinţe despre tradiţiile culturale şi politice poloneze. Majoritatea dintre ei nu ajunseseră nici măcar până la Varşovia sau Cracovia şi cu siguranţă nu beneficiaseră vreodată de ce ar fi putut găsi acolo.” Chiar şi pentru cercetătorul avizat este deosebit de greu de distins între imigrantul polonez prusac şi germanii prusaci, între polonezii din Galiţia şi ucrainieni sau evreii din aceeaşi regiune. „Până în 1939 cifrele statistice sugerează că aproximativ 195.000 de polonezi s-au stabilit permanent în Brazilia, circa 450.000 în Franţa, circa 250.000 în Canada, aproximativ 1,5 milioane în SUA şi peste două milioane în Germania.” Între 9 şi 10 milioane de oameni au origini poloneze în întreaga lume. În plus, în anii 1980 mai existau încă 15 milioane de polonezi care locuiau în URSS, rămâne de văzut câţi îşi mai declară această apartenenţă etnică după 1991. 
Polonezii la fel ca irlandezii şi multe alte milioane de europeni dezmoşteniţi au fost atraşi mai ales de Statele Unite care se aflau în secolul al XIX-lea într-o expansiune care părea atunci de neoprit. „Afluxul major de polonezi către Statele Unite a început după Războiul Civil. (...) Sosirea lor a coincis cu dezvoltarea oraşelor industriale din Vestul Mijlociu şi nord-est; aici, în Milwaukee, Chicago, Detroit, Clevland, Buffalo, Pittsburgh, Philadelphia, Baltimore, vor forma cele mai mari concentraţii. Alţii s-au îndreptat direct către mediul rural din New England sau către preerii. Nume de localităţi precum Warsaw (în Alabama) Kosciuszko (în Mississippi) şi Pulanski (în Tennessee) precum şi sute de alte oraşe mici trădează provenienţa fondatorilor lor.”2 Chiar dacă au fost o minoritate consistentă (nu atât de numeroasă precum cea irlandeză şi nici atât de sudată şi puternică financiar precum cea evreiască) polonezii nu au reuşit să influenţeze marcant America, nici măcar politica externă a preşedinţilor americani ce au ţinut cont prea puţin de lobby-ul polonezilor din America chiar dacă fiind un popor foarte războinic, au participat din plin la eforturile de război ale Americii. Reprezentând doar 4% din populaţia totală, în 1917-18 polonezii au atins o cifră de 12% dintre pierderile americane din timpul Primului Război Mondial. În timpul celui de al Doilea Război Mondial 17% din bărbaţii înrolaţi în armata americană ar fi fost de origine poloneză.
Precum şi irlandezii, polonezii au fost ciuca bătăii de joc a celorlaltor grupuri etnice din America pentru că cei emigraţi erau în marea lor majoritate fără educaţie, săraci, înfometaţi, dispuşi la orice muncă, indiferent cât de penibilă, pentru a supravieţui, un fel de sclavi albi. De altfel în secolul al XIX-a exista o practică destul de larg răspândită în Irlanda dar şi în porturile germane de unde cei din Europa Centrală (Imperiul German, Austro-Ungar) de unde se faceau imbarcarile spre Americii ca în contul biletului de clasa a 3-a pe un pachebot, persoana respectivă care era atât de sărcă încât nu şi-l permitea, să semneze un contract prin care se angaja să muncească gratuit 2-3-4 ani, o adevărată forma de slcavagie. „Comparativ, printre polonezii din Canada s-au numărat mai mulţi emigranţi politici decât printre cei ajunşi în Statele Unite” ei având de altfel de ales între a se stabili în zona anglofonă sau cea francofonă” Polonezii din Brazilia sunt concentraţi în provinciile Parana, Santa Catarina şi Rio Grande del Sul.”În ambele războaie mondiale, ei au detaşat trupe de voluntari pentru a lupta în armata poloneză în Europa.”
Emigratia poloneză din Europa s-a concentrat înspre vestul Europei şi, mai ales, Marea Britanie unde de altfel au ajuns foarte mulţi dintre militarii miraculos salvaţi din Gulag3 şi înrolaţi în celebra Armată a lui Andres, singura dată când Stalin, silit de împrejurările dezastroase de la începutul Războiului germano-sovietic, a dat drumul pradei. „Cei mai mulţi au sosit cu forţele armate poloneze, guvernul din exil sau ca refugiaţi de război şi alte persoane luate pe sus de valul războiului, care de-abia aşteptau să se întoarcă acasă după terminarea conflagraţiei. Aceştia erau în mod invariabil, anticomunisti; adesea aveau legături militare; şi, de obicei, proveneau din provinciile de Est. Au rămas în Marea Britanie pentru că au refuzat să recunoască preluarea Poloniei de către sovietici sau pentru că locuinţele lor fuseseră integrate în URSS.” Mult mai ghinionişti au fost polonezii care au ajuns în interiorul graniţelor URSS, fie din provinciile estice pierdute şi care au supravieţuit cumva amplei terori staliniste din această zonă, luptelor  din cel de al Doilea Război Mondial între Rezistenţa poloneză din interior şi Wehrmacht, grupările de partizani comunişti sau ucrainieni-naţionalişti sau cei care au fost deportaţi în Gulag, fie în imensul sistem penitenciar stalinist fie în aşezările speciale de strămutaţi. „Cei deportaţi politic au avut o istorie foarte lungă. Fiecare generaţie de polonezi azvârlită în adâncurile tundrei sau stepei în 1832, 1864, 1906, 1940 sau 1945 a povestit despre întâlnirea cu alţi polonezi dintr-o generaţie anterioară care avuseseră aceeaşi soartă. În fiecare dintre zonele tradiţionale de exil, nou-sosiţii erau bine primiţi de către foşti insurgenţi care uneori nici nu ştiau să vorbească polona, însă erau extrem de mândri de originile lor.”4De altfel destui polonezi deportaţi în Siberia Orientală s-au implicat (mai degraă în vremea ţarismului decat stalinismului, din motive evidente) fie în cercetarea ştiinţifică a imensei zone fie în explorări geografice. Simpatic şi relevant pentru mimetismul sovietic aplicat de toate ţările satelizate după 1945 a fost şi apariţia Societăţii de Stat Polonia, înfiinţată de către autorităţile din RP Poloneză la care era asociată şi Agenţia Interpress pentru a seduce şi manevra emigraţia din Occident prin intermediul călătoriilor subvenţionate, şcolilor de vară etc. „Tactica politică era să denigreze memoria Mişcării Poloneze pentru Independenţă, în special în versiunea ei stângist-radicală, antirusă, pro-Pilsudski” Cum i-ar fi putut ierta propagandiştii stalinişti din Polonia lui Pilsudski neruşinarea şi tupeul de a fi înfrânt Armata Roşie cu tot cu Divizia 1 de cavalerie a lui Budionoi5 în faţa Varşoviei în august 1920? Însa succesul acestor încercări disperate şi destul de penibile a fost nesemnificativ. Cel mai celebru exilat polonez rămâne cel care a ocupat Scaunul Papal, Ioan Paul al II-lea si, probabil, cel care a dat cel mai mult de furcă atât cozilor de topor poloneze cât şi stăpânilor de la Moscova. Polonezii plecaţi au avut bucuria să asiste la prăbuşirea acelei Polonii comuniste şi ataşarea ţării la structurile occidentale. De altfel, si Radosław Sikorski (nici o legătura cu generalul Wladyslaw Sikorski, premierul guvernului în exil şi liderul forţelor militare poloneze din Occident, care a murit în condiţii stranii în iulie 1943 într-un accident de avion in Gibraltar- mâna lungă a NKVD?) actualul ministru de externe al Poloniei, supus în prezent unei intense presiuni mediatice, care studia în Marea Britanie în 1981, in momentul declarării stării marţiale de către Jaruzelski, a cerut azil politic, făcând parte din exilul polonez din Marea Britanie. Sikorski a revenit in Polonia in 1989. Un alt exilat  a cărui epopee a stârnit un adevărat val de reacţii a fost polonezul Slavomir Rawicz cu a sa carte The Long Walk (1956) şi care a preferat să moară acolo unde s-a stabilit, în Anglia, în 2004.
„Voi exilaţi, a căror rătacire prin lume nu are sfârşit/Când veţi gasi un dram de odihnă pentru trupul obosit?”(Julian Niemcewicz)

Codruţ CONSTANTINESCU

1 « Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu”de Norman Davies, Editura Polirom, Iasi, 2014, pag.231
2 Op. cit., pag.234
3 Cum a fost şi cazul lui Gustav Herlig Grudziński- vezi articolul Mirajul normalitatii din Revista 22 http://www.revista22.ro/mirajul-normalitatii-37166.html 
4 Pag.238
5 Experienta descrisa de Isaac Babel in Armata de Cavalerie (1926) vezi http://www.revista22.ro/isaac-babel—de-la-scriitorul-bolsevic-la-plutonul-de-executie-22644.html