21 octombrie 2014

Medicii austrieci obţin rezultate excepţionale împotriva cancerului în judeţul Prahova

În fiecare lună peste 700 de pacienți apelează la servicii oncologice din cadrul rețelei de clinici Gral Medical. Cea mai mare pondere o are fluxul de pacienți din cadrul clinicilor aflate sub brandul OncoFort, cel mai mare sistem oncologic din România, ce oferă servicii complete şi eficiente: consultații oncologice, analize medicale de genetică şi anatomie patologică, second opinion, radioterapie, chimioterapie, chirurgie oncologică şi tumor board internațional.
Un rol important în performanța actului medical îl reprezintă serviciul de SECOND OPINION oferit de cei mai buni medici oncologi din Austria. După aproape 4 ani de colaborare cu Gral Medical, medicii Austrieci doresc să ofere pacienților din România un sistem de control al cancerului, prin efectuarea unui plan bine pus la punct. Sistemul de control al cancerului cuprinde faza de prevenție, diagnosticare rapidă, second opinion, tumor board, planul de tratament de ultimă generație şi nu în ultimul rând controlul periodic. “Am reuşit să implementăm acest sistem cu succes în Austria, tratăm pacienți din întreaga lume, iar datorită experienței din România dorim să oferim acelaşi lucru, aici, în România” ne-a declarat la ultima vizită ilustrul Prof. Dr. Thomas Brodowicz.
În ultimele 5 luni peste 300 de pacienți din Piteşti, Rm. Vâlcea, Focşani, Sibiu, Craiova şi Ploieşti au beneficiat de servicii de second opinion în ONCOLOGIE prin sistemul inovativ de telemedicină. În prezent pacienții se află sub monitorizarea echipei medicale din cadrul Spitalului OncoFort, o mare parte au terminat deja tratamentul oncologic, iar la controlul de rutină mulți pot spune ca “au învins cancerul”. 
Deoarece volumul programărilor a fost mai mare în ultima perioadă, medicul austriac a decis să vina 2 săptămâni în România pentru a onora toate cererile.
Cel mai mare beneficiu al pacienților este faptul că pot beneficia, în oraşul lor, de consultații oncologice internaționale, fiind astfel scutiți de drumuri costisitoare şi repetate în capitală. La sesiunea de telemedicină, se poate prezenta şi un membru al familiei (în cazul în care pacientul din motive medicale nu poate veni), iar după consultație pacientul primeşte o fişa medicală cu recomandările oncologice şi programul de urmărire al tratamentului. Pentru tratamentul cu Radioterapie pacienții beneficiază de GRATUITATE în cadrul Spitalului OncoFort, secția de Radioterapie, în baza contractului cu CNAS.

Detalii şi programări la  *GRAL (*4725) / 021-323.00.00 sau online pe www.gralmedical.ro
Clinica Gral Medical Ploieşti - Str. Cuza Voda nr. 6, Bl. A8 Omnia 
Telefon: 0244-597.753, 0244-516.331

Ministerul Dezvoltării Regionale a pierdut procesul cu Primăria Câmpina pentru Calea Dacia

S-a mai încheiat un episod din telenovela “Calea Dacia”. Anul trecut, Primăria Câmpina a dat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale pentru cele două corecţii financiare aplicate la proiectul european “Modernizare Calea Dacia”, pasajul suprateran construit la intrarea în oraş. De pe urma acestor corecţii (de 5% şi respectiv 25% - aproximativ 3,5 milioane lei), administraţia câmpineană s-a ales, în luna noiembrie 2013, cu o decizie de blocare a conturilor, în condiţiile în care Ministerul Dezvoltării avea de plătit către bugetul local 11 milioane de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări deja executate pentru Calea Dacia. Lucrările au fost plătite din fondurile proprii ale administraţiei câmpinene, urmând ca Primăria să recupereze aceşti bani ulterior de la Minister, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent, când instanţa de judecată a hotărât că instituţia statului va trebui să-şi respecte înţelegerea contractuală. 


Pe scurt, povestea acestui litigiu este următoarea. În septembrie 2012, printr-o notă de constatare a neregulilor de la modernizarea Căii Dacia, Ministerul Dezvoltării a aplicat municipalităţii o corecţie financiară de 1,39 milioane lei, 25% din valoarea proiectului, pentru schimbarea soluţiei tehnice a proiectului (tablier metalic în loc de tablier din beton).  O lună mai târziu, Primăria Câmpina contestă nota  Ministerului Dezvoltării, însă contestaţia este respinsă, pentru ca în ianuarie 2013, Primăria să dea în judecată Ministerul. În luna aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti pronunţă sentinţa prin care respinge acţiunea administraţiei câmpinene, la care Primăria Câmpina formulează recurs.
Miercuri, 15 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Primăriei Câmpina şi a anulat nota de constatare a neregulilor, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, în urma căreia Ministerul Dezvoltării trebuie să înapoieze administraţiei câmpinene 1,44 milioane lei.
Vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Primărie, edilul şef al Câmpinei, Horia Tiseanu, a explicat pe îndelete istoria acestui proces, o adevărată piatră de moară pe care o purta încă de la sfârşitul mandatului trecut: “Este un mare succes în instanţă şi suntem foarte bucuroşi. Am fost tot timpul convinşi că am făcut totul bine şi de aceea am dat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale. Am câştigat procesul printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu cred că Ministerul Dezvoltării ne va înapoia banii aşa de curând. Oricum, ne bazăm pe aceşti bani, de care Câmpina are nevoie pentru multe lucrări publice”.

Cuvântul care înţeapă

Jurnal de campanie

20 octombrie. Baroni, prinţi, magistraţi, foşti miniştri, şefi de cabinete prezidenţiale şi guvernamentale, oameni de afaceri şi din structurile serviciilor secrete, toţi anchetaţi, la pachet, pentru acte de corupţie. Un analist politic zice că “se curăţă puntea portavionului”. Mă întreb de ce tocmai acum, după 25 de ani, într-un an electoral?
Răspunsul l-am putea găsi în situaţia geopolitică delicată, în pericolul expansiunii ruseşti şi în intervenţia tot mai accentuată a americanilor. Jandarmul mondial a înţeles că nu suntem capabili să facem ordine în propria ţară. Pe lângă interesele geostrategice şi militare apar şi cele economice, deloc de neglijat pentru americani. Parteneriatul strategic româno-american ne poate salva, dar cu o condiţie: să ştim să ne jucăm cartea, lucru greu de înfăptuit, în lipsa unor adevăraţi oameni de stat.


Magistraţi reţinuţi în dosarul retrocedărilor ilegale către prinţi şi strănepoţi de boieri. Anchetă în dosarul căreia liderii PSD Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu şi Ioan Adam sunt urmăriţi penal pentru corupţie. Au pus umărul la retrocedarea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure. DNA a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii pentru cei trei PSD-işti. Aleşii neamului încă se mai gândesc. Nume grele, implicaţii adânci. În schimb, Camera Deputaţilor a decis foarte rapid ridicarea imunităţii pentru fostul ministru al comunicaţiilor, Valerian Vreme (parlamentar în opoziţie), cercetat penal în dosarul Microsoft. În acelaşi dosar, anchetatorii au cerut ridicarea imunităţii parlamentare şi în cazul Ecaterinei Andronescu şi al lui Şerban Mihăilescu, senatori suspectaţi de corupţie. Senatul a intrat în vacanţă electorală. Făţărnicia atinge cote de neimaginat.
Campania pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale a trecut de jumătatea drumului. Werner şi Viorel au toate şansele să ajungă în finală. Măcinat de încrengăturile şi corupţia din propriul partid, Viorel pare să fi ajuns la cota maximă de popularitate, destul de fragilă pentru o victorie fără dubii. De partea cealaltă, fără experienţă politică la vârf, Werner mărşăluieşte ca un mecanism încă nerodat, încercând să recupereze handicapul creat de o dreaptă divizată, prea puţin dispusă să cedeze în favoarea interesului general. Ieşit din schemă, Băsescu lasă impresia că încă mai poate influenţa rezultatul alegerilor. Fumigena “Ponta ofiţer acoperit” demonstrează că mai mult încurcă. Rămâne un personaj distructiv.
Justiţiara Macovei face chetă pe site-urile de socializare. Udrea insinuează ce este cea mai BUNĂ soluţie pentru o Românie frumoasă, Tăriceanu candidează independent, susţinut de un partid care nu există, iar Meleşcanu merge pe sârmă, încolţit de “secretele” trecutului. Ce destin penibil are naţia asta!
Ordonanţa migraţiei politice, scoasă din pălărie de guvernul Ponta, a produs cea mai mare dezordine politică din istoria ultimilor 25 de ani. PSD şi compania au “cumpărat” în întreaga ţară peste 3500 de aleşi locali. De exemplu, la Giurgiu, PSD are un procent de peste 80% din aleşi, de la 13 primari a ajuns la 44, dintr-un total de 55. La fel şi în Dolj, Buzău, Bistriţa. Au desfiinţat opoziţia.
Citesc în “Adevărul de week-end” o anchetă jurnalistică printre românii din diaspora, cu tema “Alegerile prezidenţiale”. Răspunsuri interesante, mai ales la două dintre întrebări: 1. Cum se vede România din afară?; 2. Veţi vota la alegerile prezidenţiale? Răspuns Marius Sabău, graphic designer în Hamburg, Germania: “1. În Germania, ţara noastră este văzută pur şi simplu ca o zonă fără reguli, unde corupţia este o normalitate, indiferent de orientarea politică a celor de la putere, iar românii sunt percepuţi în general ca hoţi, cerşetori şi dornici de ajutor social. În momentul în care realizează de unde eşti, nemţii se distanţează de tine până la repulsie; 2. Da, pentru că încă mai cred în votul meu şi pentru că opţiunile pe care le am pe buletinul de vot mă înspăimântă şi sper să nu se ajungă la o situaţie ca atunci când am avut de ales între Iliescu şi Vadim”. 
Răspuns Aurelian Crăiuţiu, profesor de ştiinţe politice în cadrul Universităţii Indiana, SUA: “1. Depinde de unde priveşti. Din Europa se vede în mod cert diferit faţă de America. Peste ocean, imaginea României e una în general neclară, dar nu neapărat negativă. 2. Nu ştiu, poate în turul al doilea. Urmăresc stupefiat campania prezidenţială, nu înţeleg mare lucru. Am simpatii şi antipatii, ca toată lumea şi mă tem că faţă de anii ‘90 scena politică românească nu s-a maturizat suficient. (...) Acum liberalismul şi social-democraţia au devenit cuvinte aproape goale. Ce au Ponta şi Dragnea în comun cu social-democraţia? Ce îi leagă pe aventurieri ca Antonescu şi Orban de doctrina liberală? Ce idei reprezintă în politica românească o figură precum Elena Udrea? Sunt anul acesta aproape de New York şi în principiu ar trebui să votez, dar nu mai am energia şi romantismul politic de acum 20 de ani”.
Uneori am impresia că românii din diaspora, feriţi de virusul naţional al discordiei, sunt mult mai obiectivi decât noi când se află în situaţia de a vorbi despre ţara lor.
La Câmpina, caravana electorală pare să nu schimbe prea mult viaţa socială a oraşului. Destul de puţine însemne electorale şi slabă activitate propagandistică a activiştilor. Din când în când răzbat ecourile unor acţiuni subversive şi ele mult mai palide în comparaţie cu alte campanii. 
Liberal-reformatorii lui Tăriceanu au rămas fără partid, în plină campanie electorală. Justiţia a hotărât că Partidul Liberal Reformator nu întruneşte condiţiile înfiinţării. De aici o seamă întreagă de probleme pentru tăricenişti. Aleşii locali şi judeţeni, proaspăt înregimentaţi, îşi pot pierde mandatele. Biroul Electoral Central a interzis folosirea însemnelor PLR în campanie şi partidul încă neconstituit nu va avea reprezentanţi în secţiile de votare. Am trăit să văd, după 25 de ani, prima poveste cu final neaşteptat a traseismului politic românesc.
Muşcat de emoţiile unui final electoral imprevizibil, senatorul PSD Georgică Severin simte nevoia să lanseze scenarii: “În turul doi, Ponta se va sprijini pe useliştii nepesedişti” şi “Băsescu ar putea fi suspendat înainte cu o zi de terminarea mandatului”. Nimic nou. Poate doar aberaţia suspendării simbolice a matrozului de la Cotroceni.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

ROMÂNIA TRAGICĂ ŞI ROMÂNIA MAGICĂ…
Împrumut această excepţională formulare dintr-un interviu cu unul dintre oamenii mari de azi ai ţării: inginerul Justin Capră. Şi asta pentru că ora istorică la care ne aflăm se cere privită cu oarecare detaşare, dar, în acelaşi timp, cu maximă luciditate. O calitate de care „patrioţii” noştri de diverse secte nu abuzează deloc. Contextul istorico-politic, atît cel intern, cît şi cel euro-atlantic, ar fi favorabil deschiderii unei noi epoci a speranţei. Tocmai în clipa în care ebola morală care ne-a cuprins pe toţi, ne-a ucis exact anticorpii încrederii în viitor, fără de care un popor nu se poate coagula în jurul unei idei. România magică mai trăieşte doar în sufletul idealiştilor incurabili, „realiştii” n-au decît sloganuri eficiente şi interese. În România tragică nu se plînge, ci se rîde hohotit. Cinic. Apocaliptic. Distructiv. E ţara care se goleşte. Din care se pleacă. Rămîn în urmă profitorii, copiii debusolaţi, bătrînii neputincioşi, maturii dezamăgiţi, maneliştii şi manelizaţii, realizatorii tv şi politicienii. Ciudată populaţie!


Încet, încet ţara adîncă se scufundă în timp ce gunoaiele rînjesc pe străzi şi pe ecrane. În faţa casei lui Cioran din „magicul” Răşinari se vînd chiloţi şi ciorapi. Ce încîntat ar fi cel ce visa o schimbare la faţă a României! Care s-a schimbat, într-adevăr, dar bulucindu-se la fundul viţelului de aur. Ştiu principiul: o ţară nu dispare, da, dar un popor? Evantaiul e larg, de la bietul rural, care habar nu are cum se numeşte ţara lui, la „corporatistul” cu romgleza lui arogantă şi dispreţul suveran pentru cei ce n-au mîncat niciodată mîncare chinezească sau libaneză. E un spaţiu imens la mijloc între aceste extreme. Un spaţiul gol, pustiu în care cîndva a locuit un  popor cu bunele şi relele sale. Baudelaire are un poem, Orgia pariziană sau Parisul se repopulează. România se depopulează. Dar orgia este aceeaşi. În tragedie există totdeauna nişte zei care trag iţele destinului. Căror zei să ne plîngem că România se îndreaptă cîntînd spre dezastru? Poate responsabilitatea,  un termen atît de rar într-o societate în care ierarhiile sunt stabilite pe nişte criterii extrem de labile şi inobservabile să ne ofere o gură de oxigen. Responsabilitatea individuală şi colectivă. Aşa cum arată acum lucrurile, ne aşteaptă încadrarea pe o axă Putin – Orban – Ponta, regimuri de apus al „democraţiei liberale”, cum s-a spus, în care responsabilitatea individuală este delegată statului. Pe cît de frenetică şi necritică era aderenţa noastră la „Europa” în anii 90, pe atît de fanatică şi la fel de ne(auto)critică este direcţia antioccidentală care se manifestă azi. Pentru că nevoia social-mitică de ţap ispăşitor este cu atît mai mare cu cît nemulţumirea socială este mai mare (vezi strategia „capul lui Moţoc vrem”), Occidentul în genere este înfăţişat ca fîntîna tuturor relelor. Asta ne scuteşte de introspecţia defectelor naţionale, urmată rapid, după diagnostic, de tratamentul relelor. Urmăresc discursul public, atît cel politic, dar şi cel civic ori intelectual şi văd cu stupoare că încercările rare de a promova un astfel de discurs sever sunt sugrumate în faşă, iar nefericiţii autori sunt livraţi vendetei publice spre lapidare ca trădători de neam şi ţară. Cresc un naţionalism de mahala, o xenofobie galopantă, mai ales pe reţelele de net unde proliferează tot felul de „scrisori” în care Occidentul apare pe post de bau bau şi mumă a pădurii. Trebuie să fii orb – cum sunt politicienii noştri – ca să nu vezi potenţialul negativ pentru viitor al unor asemenea atitudini. 
P.S. Nu am scris nimic despre „agentul acoperit” pentru că mi se pare o chestiune fundamental neserioasă, cu care nu merită să pierzi timpul. Minciunile lui Ponta sunt atît de multe şi de grave, încît asta nu ar pune decît bomboana pe colivă. Pur şi simplu nu vreau un preşedinte care minte mai natural decît respiră. Numele lui fiind vacuitate absolută. Dacă, prin Ponta, „serviciile” au vrut să acceadă la puterea politică e foarte grav. Dacă, dimpotrivă, venind din sînul lor, Ponta a făcut-o de capul lui, e şi mai grav, un fel de înaltă trădare, nu? Din această dilemă nu putem ieşi!
 Christian CRĂCIUN      

Scenarii de senator

Victor Ponta, votat de useliştii nepesedişti şi Traian Băsescu suspendat în noiembrie

După o lungă perioadă de timp în care a preferat mai mult să-şi exprime opiniile politice în studiourile de televiziune, senatorul PSD Georgică Severin a organizat vineri, 17 octombrie, la Câmpina, o conferinţă de presă pe teme electorale, în care a afirmat, între altele, că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale vor intra sigur Victor Ponta (PSD) şi aproape sigur Klaus Iohannis (ACL). Întrebat de unde va primi Ponta voturi în turul doi, senatorul s-a lansat în scenarii, explicându-le ziariştilor că Victor Viorel Ponta se va sprijini pe “USL-iştii nepesedişti”, cu alte cuvinte pe liberalii reformatori ai lui Tăriceanu. Senatorul a evitat să se pronunţe tranşant cu privire la o eventuală înţelegere în acest sens între Victor Viorel Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, dar a mai ţinut să sublinieze că PSD ar mai putea primi voturi de la “talibanii Monicăi Macovei” şi de la “susţinătorii Elenei Udrea”.


Bomboana pe coliva scenariilor senatoriale a fost pusă atunci când Georgică Severin a readus în discuţie tema unei noi suspendări a lui Traian Băsescu: “Încă se mai discută tema suspendării, se fac scenarii, se stabilesc date (...). Există posibilitatea ca imediat după turul al doilea, poate chiar pe 17, 18 noiembrie, Parlamentul să-l suspende din funcţie pe Băsescu. (...) Am putea ca pe 14 decembrie să avem un referendum pentru demiterea preşedintelui. (...) Miza acestui demers ar fi înlăturarea lui Băsescu chiar şi cu o zi înainte de încheierea de drept a mandatului său”, a declarat Severin.

Lacul Curiacul, între reabilitare şi proiectile neexplodate

Săptămâna trecută, după o pauză de câteva luni, s-au reluat lucrările de amenajare a Lacului Curiacul, sistate la sfârşitul lunii mai 2014, după descoperirea, în timpul săpăturilor, a unor proiectile neexplodate din cel de-al doilea război mondial. La vremea aceea, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a cerut autorităţilor locale oprirea temporară a lucrărilor pentru o verificare temeinică a locului. Şi cum ISU nu dispune de echipamente speciale pentru detectarea obiectelor metalice din sol, Primăria Câmpina a fost nevoită să apeleze la o firmă de specialitate în domeniu, care în urma măsurătorilor a identificat mai multe zone cu aglomerări metalice în diferite puncte ale locaţiei.


În baza unui studiu emis de specialiştii firmei angajate, proiectantul lucrării de reabilitare a Lacului Curiacul a refăcut proiectul astfel încât toate riscurile de excavare să fie diminuate, iar promenada lacului să fie construită pe stâlpi de susţinere plantaţi în locurile unde nu au fost detectate probleme.
Vă reamintim că în timpul celui de-al doilea război mondial, se spune că în urma unui accident feroviar ar fi ajuns în Lacul Curiacul câteva vagoane de armament şi muniţie din dotarea armatei germane.

File de cronică / Epoca de Aur (6)

Vizite prezidenţiale (2)

O vizită ratată
La începutul anilor ‘80, Nicolae Ceauşescu, care se condidera un lider de valoare internaţională, stabilise contacte personale cu cele mai mari personalităţi ale epocii. Vizitase, între altele, America de Sud şi poposise în Cuba, la Fidel Castro. Aştepta o vizită de răspuns a acestui marcant lider comunist, care era gata să provoace al treilea război mondial prin instalarea rachetelor balistice ruseşti în Cuba. Fidel Castro a venit în Bucureşti şi a avut în program, cum au mai avut şi alţi şefi de guvern din ţările comuniste (Hrusciov, Brejnev, Ciu En Lai - prim ministru chinez, Ho Chi Minh - preşedintele Vietnamului şi alţii), să viziteze Muzeul Doftana (fostă universitate comunistă, cum i se spunea închisorii), care într-un fel legitima, prin suferinţele îndurate de liderii comunişti în închisoare, prin devotamentul lor faţă de ideile bolşevice, acapararea puterii de acest minuscul partid. 
La o vizită de asemenea amploare se luau măsuri exagerate. Mii de oameni ai muncii erau mobilizaţi să acopere traseul şi parcul din jurul Muzeului şi să-i aclame pe conducători. O delegaţie de muncitori prahoveni trebuia să înmâneze cadouri simbolice, în general creaţii folclorice. Tot aparatul de partid şi de stat din judeţ era concentrat la intrarea Muzeului, să salute din partea organelor locale pe liderul suprem. 
Povestea care urmează pare desprinsă dintr-un film umoristic. În programul vizitei în Prahova, înaintea Muzeului, era trecut Combinatul Chimic de la Valea Călugărească. După vizita prin uzină, pentru relaxare, Fidel Castro a fost condus şi la marele combinat viticol. Aici s-a rupt filmul. Intrat în cramă, Fidel Castro, temperament latin, amator al plăcerilor vieţii, s-a delectat gustând din fiecare soi de vin prezentat. Ceauşescu devenea din ce în ce mai nervos, pentru că se decala mult programul. Niciodată la dineurile şi întâlnirile oficiale nu a băut alcool. Când ciocnea, în pahar avea numai suc de roşii. Cu o mare întârziere de la program, trecând din poloboc în poloboc, când Fidel Castro se apropia de ieşire, Ceauşescu a avut un şoc. La un pas de uşă, Fidel Castro s-a aşezat din nou şi a cerut să i se mai aducă o sticlă din vinul pe care îl gustase la urmă. A întârziat mult, iar vizita la Doftana a fost anulată. Fidel Castro s-a întors în capitală şi a cerut ambasadei cubaneze să-i invite pe toţi studenţii cubanezi în Bucureşti, cu care a petrecut la restaurantul Ambasador până dimineaţa. 
Şi la Doftana s-a petrecut un lucru amuzant, care  aminteşte de cunoscuta zicală “nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte”. În timp ce aştepta vizita oficială, primul secretar al oraşului Câmpina, tovarăşul Rusan, a primit o solicitare disperată din partea soţiei gestionarului restaurantului din centrul comunei Telega, Costel Ungureanu. Acesta fusese coleg de şcoală cu unul din liderii partidului din anii ‘80, Ion Stoian, ajuns secretar în comitetul central. Înainte de a fi în comitetul central, Ion Stoian a avut funcţia de prim secretar al judeţului Constanţa. Atunci i-a deschis domnului Ungureanu porţile cramei de la Murfatlar. Restaurantul din Telega era cel mai bine aprovizionat de pe Valea Prahovei, într-o perioadă de mare austeritate. La această cârciumă mâncarea era excelentă, iar rachiurile şi vinurile din Dobrogea, de excepţie. Tatăl lui Ion Stoian, un pensionar în vârstă, avea zilnic rezervată o masă în local. În ziua cu vizita lui Fidel Castro, toată poliţia câmpineană era pe teren, iar la Telega a apărut unul din zbirii acelor vremuri, căpitanul Motoroiu. A urcat pe terasa restaurantului şi din mers a întrebat la mai multe mese cât au plătit berea. Berea, pe vremea aceea, costa trei lei cincizeci. La Telega, restaurantul fiind al cooperaţiei de consum, se adăuga ceva şi pentru transport. Gestionarul mai rotunjise şi el cu câţiva bani preţul la 4 lei, băgând diferenţa în buzunar. Pentru vânzarea la preţ de speculă, Motoroiu l-a arestat pe loc. Coana Steluţa, soţia, disperată, a venit să se plângă la Rusan, clientul lor. Acesta şi-a trimis şoferul, dl. Nedelcu, şi l-a adus rapid pe Motoroiu. Rusan i-a cerut procesul verbal de constatare a fraudei, i l-a rupt şi a ordonat (Miliţia era subordonată partidului) să-l elibereze imediat pe gestionar, care era deja în arest. Când vizita oficială a fost anulată, Costel Ungureanu şi soţia intrau pe poarta muzeului, unul cu damigeana de ţuică în mână, unul cu un curcan. Sub brazii din parc s-a întins un chef care a durat până dimineaţa. În timp ce Fidel Castro chefuia la Bucureşti, organele locale îi urmau exemplul în parcul Muzeului Doftana.


O vizită aniversară
Nicolae Ceauşescu a fost întemniţat la Doftana între 15 august 1936 - septembrie 1938, condamnat pentru răspândire de manifeste comuniste de către un tribunal militar de la Braşov. În 1988, în pierdere din ce în ce mai mare de popularitate, datorită cumplitelor măsuri de austeritate impuse de regim, Nicolae Ceauşescu a încercat să speculeze o dată simbol, 50 de ani de la eliberarea sa din închisoare. În acest sens, a fost organizată o vizită de mare amploare la Muzeul Doftana. Era prima dată când venea însoţit şi de soţia sa. Din nou s-a remarcat corpul de control tehnic, care a verificat pas cu pas tot traseul, pentru a preveni un eventual atentat. În parc şi în pădurea care îl încadra au fost dispuse mai multe cordoane de soldaţi înarmaţi până în dinţi. De vizită se ocupau, din partea judeţului, primul secretar Virgil Cazacu şi din partea organelor centrale secretarul comitetului central cu propaganda, Petre Enache. Amândoi erau relativ tineri, bine pregătiţi, impecabil îmbrăcaţi şi cu un comportament extrem de civilizat. Făceau parte din a treia generaţie de activişti, care se distanţase de comportamentul stalinist. De remarcat că şi la această vizită, a patra sau a cincea pe care o făcea la Muzeu, Nicolae Ceauşescu nu a luat cuvântul, lucru total neobişnuit pentru el. Cu o noapte înainte, ca să evite o reacţie negativă din partea lui şi mai ales a Elenei Ceauşescu, toată expoziţia documentară a Muzeului a fost închisă şi intrarea zidită, ca şi cum n-ar fi existat nimic acolo. Ceauşescu şi soţia s-au oprit câteva minute în secţia F a închisorii, la celula unde acesta fusese închis în tinereţe, când avea 18 ani, unde au primit flori din partea pionierilor. Izbitor era comportamentul cuplului prezidenţial, mai ales al lui Nicolae Ceauşescu, care avea un mers accelerat, parcă era un robot. 
Pentru oraş, vizita a avut o urmare nefastă. Ceauşescu a venit cu elicopterul, într-o formaţie de trei aparate, din care cele două de protecţie au aterizat înainte pe platoul de lângă Restaurantul Zorile. Cel prezidenţial a rămas în aer mai mult, ocolind oraşul, ocazie pentru Ceauşescu să observe grădinile făcute de cetăţenii din blocurile de atunci în marginea oraşului. Oamenii îşi făcuseră mici cabane şi coteţe pentru păsări şi purcei şi toată vara stăteau acolo. De sus, aşa cum apăreau îngrădite de garduri de mărăcini, arătau rău, aşa că Ceauşescu a ordonat să fie imediat desfiinţate şi l-a destituit pe primarul de atunci. 
Nefastă a fost vizita şi pentru secretarul cu propaganda. Petre Enache era unul din liderii tineri ai partidului, agreat de Moscova şi se spunea că Gorbaciov îl avea în vedere pentru înlocuirea secretarului general. A apărut atunci un zvon potrivit căruia acesta a fost lichidat de Securitate la ordinul Elenei Ceauşescu.
În 2008, a apărut la Iaşi cartea “Odiseea muzeelor ieşene” scrisă de marele animator al vieţii muzeale din capitala moldavă, Ion Arhip. În capitolul “Misterul unei morţi”, Arhip relatează: “Bădie, în dimineaţa asta a fost găsit mort în locuinţa sa tovarăşul Petre Enache. Aseară am fost la el, am stat de vorbă şi am luat o gustare împreună. Se simţea bine şi mi-a spus că vrea să se culce mai devreme. Am plecat de la el pe la ora 22. Azi dimineaţă am aflat trista veste. Bădie, a spus tovarăşul Emil Bobu, sunt interzise orice fel de manifestaţii personale la înmormântare”. A fost înmormântat în cimitirul din oraşul natal, Roman şi nimeni n-a aflat care a fost misterul morţii sale. Petre Enache este ultimul dintr-o listă de lideri comunişti dispăruţi la fel de misterios de-a lungul timpului: Chivu Stoica, Walter Roman, generalul Ion Ioniţă şi Virgil Trofin. 
Despre Chivu Stoica s-a spus că s-a sinucis (împuşcat cu o armă de vânătoare), fiind îndrăgostit, lucru puţin plauzibil. Walter Roman - aşa cum preciza fiul său Petre Roman, atunci prim ministru (1991),  într-o discuţie cu Sergiu Cunescu la care am asistat - a murit prin neglijenţa criminală a medicilor care l-au operat extrăgându-i un plămân. 
La înmormântarea lui Walter Roman, familia vrut să pună discul cu marşul Brigăzilor Internaţionale Comuniste care au luptat în Spania împotriva lui Franco, Walter Roman fiind unul din voluntarii români de pe frontul antifascist. Securitatea a interzis însă transmiterea imnului. 
Deşi măsurile de pază au fost extrem de severe, cu toată vigilenţa securiştilor, la catafalcul lui Chivu Stoica s-a strecurat un veteran CFR-ist de la Griviţa, care a apucat să spună: “Chivule, te duci la scumpul nostru Gheorghiu Dej. Să-i spui că nu l-am uitat!”
Mai complicat a fost cazul lui Virgil Trofin. Acesta era ministrul minelor. La o şedinţă a comitetului executiv, a încercat să-i explice lui Ceauşescu că producţia de lihnit din Oltenia nu poate asigura energia pentru uriaşele termocentrale de atunci. Acesta afirmase că lihnitul de proastă calitate nu are putere calorică nici cât tulpinele de floarea soarelui. La şedinţă participa şi primul secretar din Gorj, câmpineanul Ilie Câşu (proprietar acum pe o parte din fosta Casă a Pionierilor din Câmpina). În replică, Ceauşescu a apreciat că tovarăul Câşu şi-a făcut corect autocritica, în timp ce tovarăşul Trofin a răspuns neprincipial. Avea un dinte personal împotriva lui Trofin, fost lider UTC şi ministrul tineretului, în timpul cutremurului din 4 martie 1977, atunci când Ceauşescu se afla într-o vizită în mai multe state africane. În noaptea catastrofei, întruniţi de urgenţă, membrii comitetului politic executiv au luat o serie de măsuri. Cineva a propus ca până la revenirea lui Ceauşescu, să i se acorde lui Virgil Trofin puteri depline, ca să ia deciziile imperioase în acel moment. Toţi au votat în unanimitate, dar la final cineva a întrebat. “Dar ce o să zică tovarăşul Ceauşescu despre această hotărâre?” Speriaţi, au anulat-o. Ceauşescu a înţeles însă ca are un potenţial înlocuitor în partid, în persoana lui Trofin, care era foarte apreciat pentru calităţile sale. Când a avut ocazia, l-a destituit din funcţiile politice pe care le avea şi l-a trimis director de SMT în Bărăgan. A murit într-un mod obscur, nici astăzi clarificat. 
Relatările acestea sunt momente pe care le-am trăit şi le-am văzut personal dintr-un unghi diferit de cel al versiunilor oficiale. Am vrut să le consemnez, pentru că ele conţin multe lucruri inedite, despre care nici publicul larg, nici chiar istoricii, nu ştiu prea multe.
Alin CIUPALĂ

Călător prin lume

La Gomera - insula unde oamenii comunică prin fluierat

Astăzi vă invit să mă însoţiţi într-o insulă deloc sau foarte puţin cunoscută de către noi, românii, insula La Gomera, una dintre cele mai mici insule din arhipeleagul Insulelor Canare. 
Cele şapte insule Canare se află în oceanul Atlatic, la 1000 de km de Spania şi la doar 115 km de coasta africană, fiecare insulă având o frumuseţe şi o identitate aparte. Categoric, cea mai cunoscută este Tenerife, cu fluxul cel mai mare de turişti, cu plajele sale minunate străjuite de muntele Teida, ea fiind şi cea mai mare din arhipeleag. Este urmată de Grand Canaria, cu o mare varietate de peisaje şi 50 de km de plaje. La Palma este considerată cea mai înaltă insulă din lume (a nu se confunda cu Palma de Mallorca, capitala Insulelor Baleare). Lanzarote, cu plajele sale albe, rezervaţie a biosferei, are peste 300 de conuri vulcanice, care îi oferă un aspect selenar. Urmează Fuerteventura, o insulă aridă ca un deşert şi La Gomera, cu terenurile sale în terase şi un relief accidentat, paradisul bicicliştilor. Şi, în sfârşit, cea mai mică şi mai vestică, El Hierro, considerată cândva meridianul zero, cel ce se află astăzi la Greenwich, lângă Londra. 
Şi pentru că suntem în vacanţă în Tenerife, această insulă muntoasă cu o suprafaţă de 2000 km pătraţi, cu plaje cu un nisip auriu sau negru, străjuită de vârfurile înzăpezite ale muntelui Teide (3718 m), cel mai înalt din Spania, alegem staţiunea Playa de Las Americas ca fiind gazda noastră pentru o săptămână.
Din bogatul program turistic ce ni se oferă, alegem să părăsim o zi  superba piscină a hotelului sau plaja din apropiere, pentru o excursie în La Gomera.


La Gomera este una dintre cele mai mici insule din arhipeleag, fiind cea mai apropiată de Tenerife, de care o despart doar 30 de km. Dacă pentru iubitorii de turism sau ciclism montan este foarte cunoscută, mai puţin sau deloc cunoscută este pentru faptul că aici oamenii se înţeleg şi printr-un “limbaj” fluierat, acest limbaj fiind predat în şcolile din insulă, după cum ne spune ghidul nostru şi după cum vom putea vedea în cursul vizitei noastre.
Insula, de origine vulcanică, are o suprafaţă de 378 km pătraţi, având punctul cel mai înalt, Garajonay, la 1478 m şi capitala în orăşelul San Sebastian de la Gomera. Primii locuitori ai insulei au fost triburile berbere, oameni nu prea înalţi, solizi şi foarte agili. Economia lor se baza pe creşterea animalelor, pe o agricultură rudimentară şi pescuit. Spaniolii cuceresc La Gomera la începutul secolului al XV-lea, pentru ca puţin mai târziu să fie anexată regatului spaniol. Debarcăm în micul port al capitalei, locul de unde, pe 6 septembrie 1492, Columb pleca în temerara sa expediţie spre cea care va deveni “Lumea Nouă” şi mai târziu America. Străbatem parcul cu alei umbroase de lângă port şi urcăm spre centru. Din cauza căldurii, orăşelul pare adormit, iar obloanele magazinelor care vând obiecte de artizanat, vopsite într-un albastru pal, contrastând cu albul pereţilor, sunt trase, semn că sunt închise. Pe strada principală ne oprim şi intrăm în biserica centrală a oraşului. Spre surprinderea noastră, în semiobscuritate, în partea stângă a altarului, vedem o frescă, purtând amprenta timpului, reprezentând plecarea lui Cristofor Columb spre “Lumea Nouă”. În liniştea bisericii, care te îndeamnă la meditaţie,  privind pictura murală, te gândeşti ce trebuie să fi fost în sufletul său, neştiind ce-l aşteaptă acolo unde se credea că este sfârşitul pământului. Exemplul său a fost urmat de alţi iluştri exploratori ce au plecat din această insulă: Hernando Cortes, Francisco Pizarro sau Vasco Núñez de Balboa.
Parcul Naţional Garajonay
Ieşim în arşiţa de afară, unde sunt peste 33 de grade şi ne urcăm în autocarul ce ne duce spre platoul central al insulei, unde se află Parcul Naţional Garajonay, desemnat parc naţional în 1981 şi aflat pe lista patrimoniului UNESCO din 1986, paradis al uneia dintre cele mai vechi păduri ale planetei. Aici se găsesc peste 400 de specii floristice, specii ce au dispărut din Africa sau Europa, precum şi păduri de lauri, ultimele plante ce au supravieţuit şi care acopereau cândva zone întinse mediteraneene. Pătura de nori, despre care se spune că este prezentă în cea mai mare parte a anului, dă o notă mistică frumoasei păduri de lauri. Traseele line, marcate, sunt ideale pentru amatorii de drumeţii montane şi pentru ciclişti. De aici, coborâm spre Hermingua, o minunată zonă agricolă, renumită pentru producţia de banane, de vin sau legume. Izvoarele de aici reprezintă o sursă permanentă de apă pentru insulă.
Tradiţiile şi limbajul fluierat
Dintre cele şapte insule ale arhipeleagului, La Gomera este cea care a păstrat cele mai pure tradiţii şi obiceiuri. Una dintre ele este “dansul tobelor”, în care zeci de localnici dansează şi mărşăluiesc în ritmul tobelor.
Dar ceea ce mi s-a părut uimitor este “El Silbo”, “limbajul” fluierat al gomeranilor. Aceast “limbaj” este o altă dovadă a dificultăţilor de comunicare pe care locuitorii insulei le-au întâmpinat datorită geografiei insulei. Limbajul fluieratului se predă în şcoală şi este folosit cu succes de localnici. 


Veţi spune că şi noi avem un cod fluierat: un anumit ton când admirăm ceva, altul când ceva nu ne place, avem până şi expresia “a fluiera a pagubă” sau obieceiul de a nu fluiera în casă, pentru că aduce ghinion. Însă în La Gomera am văzut cu totul altceva.
Vă mărturisesc că eram foarte sceptic auzindu-l pe ghid vorbindu-ne despre acest cod de comunicare unic în lume, dar după demonstraţia făcută în timpul prânzului, a dispărut orice urmă de îndoială.
Iată ce se s-a întâmplat. Şeful de sală a trimis afară una dintre chelneriţe, apoi a solicitat din public diferite obiecte: ochelari de soare, o bastistă, o eşarfă, o pălărie sau alte obiecte personale. Apoi, chelneriţa a fost invitată în sală şi prin fluierat i s-a solicitat să recunoască obiectele şi, prin acelaşi limbaj, i s-a cerut să le înapoieze posesorilor. Dacă legat de obiecte poţi avea suspiciunea că fata ştia dinainte ce anume i se va cere să recunoscă, printr-o ordine prestabilită, legat de posesori nu mai poate exista niciun dubiu. 
După un prânz bogat în peşte, dar şi tradiţionalele supă de năsturaşi (floarea de pe la noi), almograte (brânză înmuiată în ulei de măsline) sau miere de palmieri, ne continuăm vizita spre Alajero, zonă cu case din piatră, construite pe pantele dealurilor, case ce par a se rostogoli dintr-o clipă în alta. Tot aici  admirăm unicul “copac dragon”, cu o vechime de peste 300 de ani, cu o coroană stufoasă, care privit de la rădăcină seamănă cu o conopidă.
Este trecut de ora 17.00 şi temperatura a mai scăzut puţin, deşi este încă destul de cald, pentru că, să nu uităm, suntem în lunga perioadă uscată, urmată de toamna şi iarna ploioasă.
Ajungem din nou în port, ne urcăm pe vas, pentru ca după 40 de minte să fim din nou în staţiunea noastră, pregătindu-ne pentru seara ce urmează.
Am avut o zi deosebită, în care am văzut lucruri unice, ce nu pot fi întâlnite decât în acest punct îndepărtat al continentului nostru, cu peisaje de neuitat şi oameni harnici, care se luptă să ducă o viaţă deloc uşoară. Am pierdut o zi de plajă, dar am câştigat mult mai mult pentru ochiul, mintea şi sufletul nostru.
Alex. BLANCK
În numărul viitor: Bruges, oraşul dantelei şi nu numai

17 octombrie 2014

Iconiţele distribuite câmpinenilor în cutiile poştale nu au fost trimise de ACL

COMUNICAT DE PRESĂ

În ultimele zile, mai mulţi locuitori din municipiul Câmpina au găsit în cutiile poştale iconiţe ca venind din partea ACL şi pe spatele cărora apăreau numele ortografiat gresit si semnătura falsificată a candidatului ACL la preşedinţia României, dl. Klaus Iohannis. 
Facem precizarea că ACL Câmpina (PDL şi PNL) nu are nici o legătură cu această acţiune. Iconiţele nu au fost distribuite de noi, ci de persoane care folosesc religia ca armă de campanie electorală, lucru pe care candidatul ACL la funcţia de preşedinte al României şi cele două partide care îl susţin nu o vor face niciodată.
Aici este vorba despre o încălcare grosolană a legislaţiei în vigoare pentru că, pe lângă falsificarea semnăturii domnului Klaus Iohannis, se încalcă şi Legea finanţării partidelor politice, lege care spune clar că orice material distribuit în campania electorală trebuie asumat de formaţiunea politică sau alianţa care îl distribuie şi trebuie justificat din punct de vedere financiar, în sensul că trebuie menţionat pe materialul respectiv cine l-a realizat, la comanda cui şi în câte exemplare a fost tipărit sau achiziţionat.
Spre deosebire de alte partide, PDL şi PNL Câmpina nu vor recurge niciodată la astfel de metode de manipulare a electoratului. Noi ne asumăm întotdeauna mesajele şi materialele transmise populaţiei şi nu ne rămâne decât să regretăm faptul că există adversari politici care sunt în stare de orice pentru a păcăli cetăţenii, încălcând cu bună ştiinţă orice normă legală sau morală.

Purtator de cuvant,
Monica Clinciu


14 octombrie 2014

Klaus Werner Iohannis, primul prezidenţiabil care s-a întâlnit cu electoratul câmpinean în campania 2014

Săptămâna trecută, joi, 9 octombrie, caravana prezidenţiabilului Alianţei Creştin Liberale, Klaus Werner Iohannis, a poposit pentru câteva ore şi la Câmpina. Aflat într-un periplu prin mai multe localităţi prahovene, Iohannis a ajuns în oraşul nostru în jurul orei 13.00, însoţit de staff-ul său de campanie (Vasile Blaga, Ludovic Orban, Gheorghe Falcă, Mihai Răzvan Ungureanu), liderii PNL şi PDL Prahova, Mircea Roşca şi Roberta Anastase, şi a fost întâmpinat la Casa Tineretului de Enache Dragomir, preşedintele interimar al PNL Câmpina, Horia Tiseanu, preşedintele PDL Câmpina, consilieri locali, consilieri judeţeni şi alţi 25 de membri ai celor două partide. De la Casa Tineretului, întreg grupul s-a deplasat pe jos spre centrul urbei, la mitingul electoral organizat în pasajul de la ceas, prilej pentru Iohannis de a intra în dialog cu mulţi dintre cetăţenii întâlniţi în cale.


Ajuns în faţa celor aproximativ 1200 de susţinători, prezidenţiabilul a fost întâmpinat cu aplauze şi încurajări, iar primul care a deschis seria discursurilor a fost primarul Horia Tiseanu: “Avem onoarea să vă oferim, în numele comunităţii, «Cheia oraşului» şi Monografia Câmpinei, în semn de preţuire şi respect pentru actualul primar al Sibiului, viitor preşedinte al României”, au fost primele vorbe ale lui Horia Tiseanu, care ulterior şi-a nuanţat discursul după cerinţele canoanelor electorale ale momentului.


Susţinut de o serie întreagă de alte discursuri (Roberta Anastase, Mircea Roşca, Gheorghe Falcă - primarul Aradului, Ludovic Orban, Vlad Oprea - primarul din Sinaia, Mihai Răzvan Ungureanu şi Vasile Blaga), Klaus Iohannis a fost ultimul şi cel mai realist vorbitor în faţa unei asistenţe mai puţin interesate de politicianism, ce aştepta încă de la început să-şi audă şi să-şi vadă candidatul susţinându-şi ideile şi proiectele pentru ţară.


De la început şi până la sfârşit, mesajul lui Iohannis a fost unul cât se poate de echilibrat, axat pe realele probleme din societatea românească, de la om la om, fără accente politicianiste şi exacerbări electorale: “Vă mulţumesc pentru darurile oferite şi pentru primirea făcută. Aveţi un oraş frumos şi bine gospodărit şi asta este dovada că în România se poate. În ultimul timp am mers foarte mult prin ţară şi am găsit oameni ce şi-au pierdut speranţa că în România se mai pot face lucruri bune. Le-am spus şi lor şi vă spun şi vouă, că se poate, că împreună avem resurse să îndreptăm lucrurile acolo unde ele nu sunt cum ne dorim. De aceea vă propun un proiect pe zece ani, în care să muncim împreună pentru o Românie a lucrului bine făcut!”, a declarat Iohannis.
“România lucrului bine făcut” este, de fapt, programul electoral al lui Iohannis, unul dintre cele mai complexe programe din ultimii 25 de ani, ale unui candidat la Preşedinţia României. În documentul oficial dat publicităţii, Iohannis propune o modificare radicală a modului în care sunt gestionate probleme importante din societate.
Iată principalele puncte ale programului: 
- DNA: Voi incuraja dezvoltarea capacitatii procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie si imbunatatirea performantei la nivel local, in paralel cu cea foarte buna de la nivel national.
- ANI: Voi sustine imbunatatirea capacitatii Agentiei Nationale de Integritate care are un rol vital in prevenirea faptelor de coruptie. Din pozitia de Presedinte al Romaniei, voi sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilitatilor si Conflictelor de Interese, care sa unifice legislatia disparata in materie.
- Despre anticoruptie: Voi pleda pentru crearea, la nivelul Presedintiei, a unei platforme permanente de dialog si cooperare intre toate partidele politice reprezentative, societatea civila si institutiile statului pe tema coruptiei
- Strategie fiscala: Voi milita pentru descentralizarea fiscala, pentru a pune capat presiunii necuvenite la care autoritatile locale sunt adesea supuse de catre guvernul central. Structurile de control vor trebui insa si ele adaptate descentralizarii si regionalizarii inerente europenizarii noastre, astfel incat si la nivel regional sau local sa existe un control adecvat al coruptiei, unul in care cetatenii sa aiba un rol direct si mult mai mare asupra prioritatilor si calitatii cheltuirii fondurilor publice.
- Despre amnistiere: Nu voi gratia persoane condamnate pentru infractiunea de coruptie
- Despre directiile majore de politica externa: Aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin cresterea rolului, a greutatii Romaniei in NATO si, mai ales, in UE, prin eforturile de a intari, pe zona noastra, institutiile cu semnificatie de securitate nationala, un buget mai consistent al apararii, o armata mai puternica, servicii speciale cat se poate de puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan. Politica externa a Romaniei urmareste atingerea intereselor noastre nationale prin intermediul NATO si UE. Sustin neconditionat dezvoltarile de securitate si politico-militare din cadrul NATO si sunt adeptul unei Politici Externe si de Securitate Comune in cadrul UE. Cred cu tarie ca parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alaturi de calitatea de membru al NATO si al UE, reprezinta, pentru Romania, elementul fundamental al politicii noastre externe si al strategiei nationale in domeniul securitate.
- Politica de aparare: In calitate de Presedinte al Romaniei, voi propune tuturor partidelor politice un acord pentru asigurarea constanta a unei finantari anuale de 2% din PIB pentru aparare.
- Obiective de infrastructura: Iohanis sustine elaborarea unui Plan de Dezvoltare Durabila pentru urmatorii 10 ani, care sa cuprinda atat obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat, cat si pe cele care urmeaza a fi acoperite din bugetul de stat.
- Fonduri UE: Candidatul ACL sustine restructurarea sistemului de gestionare a fondurilor europene, prin crearea unui corp de functionari de elita care sa monitorizeze si sa implementeze programele cu finantare UE, remunerati competitiv in functie de gradul de absorbtie a fondurilor
- Romanii din strainatate: Una dintre primele masuri pe care le voi adopta in calitate de Presedinte al Romaniei va fi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentantii comunitatilor de romani de peste granita. Acest Consiliu va trebui sa constituie cadrul in care vor fi dezbatute temele ce preocupa romanii din afara granitelor si armonizate pozitiile institutiilor.
- Klaus Iohannis promite si o schimbare a filosofiei serviciilor de informatii: Voi milita pentru schimbarea etapizata a conceptiei de securitate nationala, de la o abordare specifica actualei etape, de contracarare a riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii, catre una puternic axata pe prevenire, care reprezinta, in sine, o schimbare de paradigma necesara trecerii la o etapa noua in devenirea statului roman.
- Sanatate: Iohanis propune, pe termen lung, un buget de 6% din PIB pentru Sanatate.
- In privinta economiei, Iohannis propune un model "liberal", care inseamna restrangerea prezentei statului in economie si intarirea prezentei sale institutionale, prin rolul de garant al drepturilor constitutionale, al echitatii si al bunei functionari a economiei de piata.
- Aderarea la euro trebuie sa fie, in viziunea lui Klaus Iohannis, "o adevarata ancora pentru disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate si accelerarea cresterii economice".
- Candidatul ACL pledeaza pentru dezvoltarea pietei de capital, fara a insista insa asupra masurilor sau politicilor pe care le are in vedere pentru a atinge acest obiectiv.
- Iohannis pledeaza pentru pastrarea cotei unice de impozitare, pe care o considera "o solutie corecta".
- El anunta ca revenirea la TVA de 19% este "o prioritate absoluta".
- In plan politic, Iohannis anunta o reforma de fond a legislatiei electorale, respectiv a sistemului de alegere a Camerei Deputatilor, Senatului, presedintilor de Consilii Judetene si primarilor, dar si modificarea legislatiei partidelor politice, atat in privinta conditiilor de infiintare a unor noi formatiuni, cat si a finantarii acestora.

Despre multe dintre acestea a vorbit Iohannis şi la Câmpina şi efectul nu s-a lăsat aşteptat în percepţia publică. 
Înainte de a părăsi întâlnirea, Iohannis a făcut faţă cu greu celor care voiau să-i vorbească candidatului, opţiunea lor pentru Preşedinţia României.

Cuvântul care înţeapă

Jurnal de campanie

9 octombrie. Azi vine Werner la Câmpina. De o săptămână ne ocupăm de mobilizare. Fiecare activist, câte treizeci. Exerciţiul mobilizării, mai uşor decât credeam. Neamţul are priză la oameni.
Mă enervează activismul ăsta universal valabil în politică. Nu mă simt parte în acest soi de colectivizare electorală. Am doar o obligaţie faţă de mine însumi, într-un moment important pentru societatea în care trăiesc.


Ora 12.45. Aproape toţi membrii din conducerea politică locală a dreptei câmpinene (ACL), la Casa Tineretului, în aşteptarea prezidenţiabilului. Consilieri locali, judeţeni, preşedinţi, vicepreşedinţi, membri mai vechi şi mai noi, tineri aspiranţi şi câţiva figuranţi. 
Liberalii şi democrat-liberalii, două entităţi distincte în slujba creştinătăţii (Alianţa Creştin Liberală). Discuţii sterile şi încercări de recapitulare organizatorică. Se împart eşarfe albe şi albastre. Liberalii cu alb, democrat-liberalii cu albastru. Eşarfele albe sunt mai puţine şi liberali sunt puţin dispuşi să se identifice cu albastrul aliat. Prilej de glume pe seama frăţiei. Cineva lansează un pariu că neamţul va sosi la timp, ora 13.00. Altcineva susţine că va fi o victimă a programului încărcat de la Breaza şi va întârzia. Unul dintre preşedinţi prinde din zbor informaţia şi trimite vorbă organizatorilor de la Ceas să ţină mitingul cald, în caz că întârzie prezidenţiabilul. 
Ora 13.02. Wernermobilul îşi face apariţia în parcare. Gazdele se aliniază într-o ordine oarecum prestabilită, pariorii, susţinători ai puctualităţii, jubilează, grupul restrâns de întâmpinare se opinteşte spre uşa transportorului, să fie cât mai vizibil. Protejat de statura teutonică, Werner îi salută rapid, trecând printre ei, pentru a le da bineţe cum se cuvine celor din spate. Treizeci de secunde mai târziu, prezidenţiabilul era deja la primul semafor, iar companionii făceau faţă cu greu pasului său hotărât. Abia la prima oprire (în zona complexului ABC), prilejuită  de un scurt dialog cu un grup de pensionari, s-a regrupat întreg aliotmanul ce avea să se împrăştie iar, mult în spatele neamţului, până la destinaţie.
O bună parte din drum am mers alături de Vasile Blaga, destul de ostenit, de pe urma marşului forţat. „Hotărât neamţul!”, zic. „Cu ăsta nu te joci!”, îmi răspunde Blaga, printre pauze de respiro. Chiar înainte de a ajunge în mulţimea mitingului, Werner s-a mai oprit o dată de vorbă cu doi tineri, prilej pentru staff să îl ajungă din urmă şi să îl înconjoare ca un scut. Din spate se vedeau doar costume fine şi încălţări de firmă. Nu ştiu de ce, dar mă întrebam în acel moment cum de-şi permit băieţii ăştia din politică pantofii ăia scumpi şi hainele croite impecabil. O întrebare retorică, a cărei dilemă a zburat odată cu o altă observaţie. Printre perechile de picioare „înobilate”, am văzut şi doi pantofi obişnuiţi, aproape ca ai mei, puţin tociţi de folosinţă şi vreme, îngrijiţi şi asortaţi la costum. Erau ai lui Werner, omul din centrul atenţiei. 
Ora 13.30. La miting lume multă şi pestriţă. Discursuri peste discursuri, îndemnuri electorale şi politicianism. Audienţa a fremătat în repetate rânduri, chemându-l parcă pe Iohannis să-şi spună cuvântul. Din stânga mea, se aude o voce feminină îngrijorată: „Doamne, sper să aibă un mesaj mai înflăcărat decât de obicei!” Femeia avea nevoie de adrenalina născută din mijlocul unei mulţimi înfierbântate, de hărmălaie electorală, de mesaje patriotarde. Neamţul a vorbit aşa cum îl ştim, calm, la obiect, fără falsă însufleţire. În josul scărilor (tribuna improvizată a mitingului), printre oameni, era linişte. Îl ascultau cu atenţie. Mai rar am văzut un miting cu ascultători şi privitori atât de liniştiţi. Între omul de pe scări şi mulţime se instalase respectul. Reciproc. 
Ora 14.30. Werner iese cu greu dintre simpatizanţi. Toată lumea vrea să-l atingă şi să-i spună ceva. Se merge la masa de prânz, inclusă încă de la început în program. Aveam ocazia să îl observ pe candidat şi într-o situaţie mai puţin protocolară. Important pentru a-mi întregi impresiile. Timp de fix 45 de minute, atât cât era prevăzut în program, Werner s-a comportat impecabil. A zâmbit de câteva ori, a rostit aproximativ 50-60 de cuvinte şi nu a participat la niciun soi de hăhăială specifică unui asemenea moment de socializare. La mijlocul timpului s-a ridicat în picioare, mulţumind celor prezenţi pentru tot efortul zilei. La ora 15.10 s-a ridicat de la masă fără să-şi fi mâncat desertul şi a plecat mai departe. Trebuia să fie punctual şi acolo unde mergea şi îl aşteptau alţi susţinători.
În urma lui, un oarecine, hârşit prin politica locală, a tras concluzia: „Dacă ăsta ajunge preşedinte, ne pune pielea în băţ!” 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

ŢAŢA FIREA DE PE ŞANŢ

Nu prea mă interesează campania electorală, probabil cea mai anostă din istoria recentă a României. Puternicii zilei socotesc intuitiv că acest plictis general este mai periculos pentru democraţie decît cea mai acerbă confruntare între Băsescu şi Ponta. Înseamnă demisia civică,  poate calea cea mai sigură pentru a accede la o dictatură măcar de tip maghiar, dacă nu mai rău. Candidaţii fac fiecare ce ştiu mai bine: Vadim face spume, Ponta minte, Monica acuză, Johannis tace, etc. De aceea scriu azi doar despre o tumoare malignă a acestei campanii şi, vă previn, de astă dată nu mă voi abţine de la epitete. Tocmai pentru că declaraţiile ţaţei Firea sunt incalificabile, haideţi să le calificăm! Și, implicit, partidul vulgar şi grobian al cărui purtător de cuvînt este. 


Tumoarea se numeşte deci: nesimţire. Nu faptul că dl. Johannis (n-o să-l votez, precizez, decît poate în turul II) nu are copii este periculos pentru România. Ci faptul că ţaţa Firea e mamă. Cînd te întrebi cum îşi poate educa o astfel de creatură copiii, îţi vine să emigrezi deîndată. Numai să nu fie, în perpetuitate, copiii tăi conduşi de copiii ţaţei Firea, ai lui Năstase, Băsescu, Țiriac, Ponta, şi alţi exponenţi ai clasei de lăcuste. Te întrebi şi te cruceşti: ce fel de fiinţe vor fi fiind acestea pe care nici condiţia de părinte nu le umanizează? Se întîmplă un fenomen interesant sociologic: în loc să ne „civilizăm” prin adoptarea pas cu pas a ţinutei şi deontologiei electorale occidentale, „consilierii”, strategii de campanie sau cum s-or mai fi numind, plătiţi pe bani grei, niciodată justificaţi, au intuit cu cinism profesional că se poate cîştiga tocmai exacerbînd tarele naţionale: vulgaritatea, violenţa verbală, violarea spaţiului intim. Aşa s-a construit strategia acelei haznale mediatice numite Antena 3, de unde, cu tot alaiul de miasme, a urcat în parlament şi ţaţa Firea. Pe care toată industria de parfumuri a Parisului n-o poate acoperi, miroase de la o poştă ca wc-ul la care îşi trimitea un invitat din emisiune să mănînce. Și totuşi, oroare, ţaţa e mamă. Mîine, poimîine puiandrii ei vor vrea să fie masculul alfa sau sultana şefă a cine ştie cărei coterii politice va mai fi pe atunci. Vor fi la fel de vulgari, de cinici şi finalmente de proşti cum este şi mama lor.  Chiar dacă, probabil, îşi vor face studiile prin cine ştie ce campusuri occidentale. Asta nu va face decît să le sporească în proporţie geometrică infatuarea. Prostia genetică nu este vindecabilă prin spoirea cu educaţie occidentală. Se vede în cazul drei. de la finanţe. Zicea poetul din secolul XIX: Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic era de scos? Ţaţa Firea e cu democraţia în gură tot timpul dar se manifestă ca o chivuţă care îşi bate preopinenţii cu puradeii şi îşi ridică poalele. Personal, mă bucur că nu am copii  care să o vadă la televizor pe ţaţa Firea, ţaţa Dana Grecu, ţaţa Badea, ţaţa Mihaela Rădulescu şi alte ţaţe de ambe sexe. Și pline de copii. Mă lasă perplex cînd aud de tot felul de programe făcute de ONG-uri, ministerul învăţămîntului sau mai ştiu eu cine de reducere a violenţei în rîndul copiilor. Cum să concepi asemenea programe cînd violenţa este substanţa a 90% dintre programele televizuale, filme, sport, ştiri, talk-showuri politice sau nu? Suntem un  popor needucat? Mitocan, mahalagiu, mîrlan, ţopîrlan, rudimentar, nesimţit, cocalar? Doriţi o explicaţie? Firea e mamă!
P.S. Iar un plagiator este, fie şi interimar, ministru al culturii. Căci nu există mai mare duşman al plagiatului decît cultura autentică, adică munca de creaţie. Cultura română sub zodia plagiatului. Nu i se putea face un mai mare dar. Oameni care confundă lupoaica ancestrală cu vulpea, a oficializa cu a oficia (auzită azi), care au dus economia în colaps şi imaginea ţării la cel mai scăzut nivel imaginabil, atleţi imbatabili ai dublului limbaj, au găsit în procurorul imberb de ieri cel mai bun gaj pentru viitor. În care ţaţa Firea îşi va creşte senină şi nederanjată de nimeni copiii. 
Christian CRĂCIUN      

Şi totuşi, se repară scările...

Sunt ani buni de când scările de la capătul străzii Plevnei sunt în ruină şi reprezintă un obstacol în calea trecătorilor din zonă. Greu observate, până în prezent, de ochiul “vigilent” al autorităţilor, scările îşi trăiesc în aceste zile perioada lor de glorie. Au intrat în reparaţii, după ce luna trecută, Consiliul Local a aprobat, în urma unei rectificări bugetare, banii necesari pentru lucrările de reabilitare. 


Aşa că peste 30 de zile, termenul limită de execuţie a lucrării, societatea Ascon SRL Câmpina şi administraţia locală vor face inaugurarea. Lucrarea va costa bugetul public aproximativ 90.000 lei.

Au început lucrările de canalizare în cartierul Câmpiniţa

La sfârşitul săptămânii trecute, tăvălugul lucrărilor de canalizare a ajuns şi în cartierul Câmpiniţa. De vineri dimineaţă, 10 octombrie şi până pe 21 octombrie (cel mai devreme), circulaţia va fi închisă pe strada Carol I, de la sensul giratoriu (Fibec) până în zona intersecţiei cu strada I.H. Rădulescu, acesta fiind primul tronson care intră în lucru, potrivit autorităţilor locale. Tot autorităţile locale au hotărât, după trista experienţă în urma lucrărilor similare din zona centrală a oraşului, că de aici înainte să se lucreze pe porţiuni restrânse, pentru a nu se afecta complet traficul rutier şi pentru a se putea circula cu deviere pe străzile laterale.


Lucrarea de canalizare din cartierul Câmpiniţa face parte din proiectul cu finanţare europeană derulat prin intermediul Consiliului Judeţean şi Hidro Prahova - “Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din judeţul Prahova”. Din valoarea totală a acestui proiect, Câmpina beneficiază de 8 milioane de euro pentru extinderea reţelei de canalizare (25,5 km) şi reabilitarea reţelei existente.
Termenul de finalizare a lucrărilor pentru cele 72 de străzi din Câmpina incluse în proiect este noiembrie 2015.

Administraţia locală a început pregătirile pentru “Nunta de Aur”

Anul acesta, administraţia locală va organiza cea de-a treia ediţie a Balului “Nunta de Aur”, eveniment dedicat cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. 


Conform statisticilor, în 2014, 70 de familii câmpinene au împlinit ori urmează să împlinească 50 de ani de la momentul căsătoriei, eveniment pentru care Primăria şi Consiliul Local au început deja pregătirile.
Balul va avea loc în luna aceasta, la Casa Tineretului şi pentru organizarea lui au fost alocaţi 16.000 lei din bugetul public.

Ajutoare de încălzire pentru sezonul rece 2014-2015

Începând de miercuri, 15 octombrie, Serviciul de Asistenţă Socială distribuie cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi petrolieri.
Cererile şi actele doveditoare, pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale/ energie electrică, se depun la sediul Direcţiei Poliţiei Locale, din str. 1 Decembrie 1918, nr. 7. Programul de lucru va fi de luni până joi, între orele 8.00 - 15.00 şi vineri de la 8.00 până la 13.00.
Actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile nete ale acestora, precum şi actele privind locuinţa sau bunurile deţinute de solicitanţi se depun împreună cu cererea.  


Persoanele, care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri vor depune cererile la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, situat pe b-dul Culturii nr.18.
Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Câmpina, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei.
 Nu vor beneficia de acest ajutor persoanele care deţin clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, terenuri care depăşesc 1.000 mp., autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul etc., depozite bancare mai mari de 3.000 lei.
Cererea, declaraţia pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare se pot depune până la data de 20 noiembrie 2014. Dacă o persoană îndeplineşte condiţiile de acordare în luna decembrie, ianuarie etc., poate să depună cererea până la data de 20 a lunii respective, şi va beneficia de ajutor de încălzire începând cu luna respectivă.

Alegătorii analfabeţi, neînsoţiţi în cabina de votare

Într-o şedinţă desfăşurată în cursul zilei de joi, 9 octombrie, Biroul Electoral Central a luat o hotărâre care loveşte direct în alegătorii care nu ştiu să citească. Astfel, votanţii analfabeţi nu mai pot fi însoțiți de alte persoane în cabina de votare, neştiinţa de carte nemaifiind considerată un motiv temeinic în acest sens.


Articolul de lege interpretat menţionează următoarele: "Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor."
Potrivit Recensământului realizat în 2011, aproximativ 10% din populația României este analfabetă.

Clubul Contratimp s-a întors acasă cu 15 medalii

Pentru clubul sportiv Contratimp, weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost unul special. Împărţiţi în trei grupe, pentru a putea participa simultan la cele trei competiţii de înot desfăşurate la bazinele din Bacău, Miercurea Ciuc şi Izvorani, sportivii au îmbinat distracţia cu munca şi au obţinut rezultate dintre cele mai bune.
Grupa cea mai „fragedă”, Contratimp  Braşov, a urcat de 11 ori pe podium la „Cupa Csíki Csobbanó” organizată la Miercurea Ciuc: de patru ori pe locul I, de două ori pe locul al II-lea si de cinci ori pe locul al III-lea. 


La Izvorani, la „Cupa de toamnă”, singura reprezentantă a clubului, câmpineanca Ioana Dragomir, a obţinut o medalie de bronz la proba ei de suflet, 50 m bras. Sportivii prahoveni, care au ajuns pentru prima dată la Bazinul Olimpic din Bacău la competiţia „Cupa Bacăului”, pe lângă cele 3 medalii binemeritate, două de argint şi una de bronz, s-au distrat pe cinste. Împreuna cu antrenorul lor, au avut parte de multă adrenalină datorită săriturilor în apă de pe platformele bazinului de sărituri. Au început cu înălţimea de 3 m şi au terminat cu cea de 10 m. Distracţia s-a încheiat cu săriturile haioase de la trambulina de 1 m.
Aşadar, echipa CONTRATIMP, Câmpina şi Brasov, a mai adăugat încă 15 medalii la cele 148 strânse de la începutul acestui an. Felicitări tuturor!

File de cronică / Epoca de Aur (5)

Vizite prezidenţiale (1)

O vizită de lucru

În 1974, Nicolae Ceauşescu a efectuat una din obişnuintele vizite în judeţe, făcând un popas mai îndelungat la Câmpina. A trecut prin mai multe întreprinderi mari (Turnătoria, Uzina Mecanică) şi s-a oprit mai mult la uzina Neptun. Vrem să rememorăm această vizită, deoarece ieşea din tiparul obişnuit, când cu multă duritate făcea numai observaţii. Suntem în anii când Nicolae Ceauşescu, prins în capcana cultului personalităţii, exacerbat de secretarul cu propaganda al Comitetului central, Dumitru Popescu - Dumnezeu, se considera infailibil, atotcunoscător în toate domeniile. 


Vizita de la Neptun a ieşit puţin din rutina obişnuită. Această uzină, care a început să se dezvolte pe locul unei turnătorii în fontă (plite de sobă şi alte lucrări modeste), făcută de neamţul Rudolf Ziptzel, avea în 1866, 400 de muncitori. În 1974, uzina care se dezvolta ajunsese la 800 de angajaţi. Se specializase în reductoare, piese indispesabile în orice motor de utilaj greu. Directorul uzinei, panicat de responsabilitatea ce-i revenea, să-l însoţească pe şeful statului pe traseu, sub pretext că este bolnav, şi-a delegat adjunctul, un tânăr inginer, Radu Frăţilă. Acesta, cu aplomb, neinhibat, cunoscând potenţialul uzinei, a reuşit să-l impresioneze pe durul Nicolae Ceauşescu, care de obicei formula numai opinii critice. A contribuit, poate, şi faptul că era puţin mai mic de statură decât şeful statului, care avea un complex legat de acest lucru, neagreindu-i pe cei care, prin înălţime, îl priveau de sus. Într-o fotografie de atunci au fost surprinşi ţinându-se de mână. Vizita fusese pregătită cu multă minuţiozitate, potrivit standardelor de protecţie ale Securităţii când era vorba de şeful statului. Au venit cu o zi înainte cei din corpul tehnic ai securităţii, ofiţeri bine pregătiţi în domeniile lor, care aveau un comportament extrem de civilizat. Pentru a evita orice incident, l-au pus sub o supraveghere severă pe un inginer cunoscut pentru temperamentul lui exploziv, temându-se să nu provoace vreo altercaţie. Un martor la vizita prezidenţială, care îl însoţea pe tânărul director Radu Frăţilă, a remarcat un lucru uluitor: Nicolae Ceauşescu, într-o ţinută îngrijită, purta nişte pantofi comozi, dar foarte uzaţi. Vizita aceasta, desfăşurată într-o atmosferă amicală, a avut urmări covârşitoare pentru destinul uzinei. În scurt timp, de la modesta fabrică, uzina a ajuns la 4000 de salariaţi. Reductoarele de la Neptun erau exportate în Germania Federală, în Africa de Sud, în Israel, în URSS. Neptun-ul devenise o firmă preţuită pe trei continente.

O vizită surpriză

Peste 10 ani, în 1984, Nicolae Ceauşescu a revenit în Câmpina într-o vizită cu totul atipică pentru stilul său de lucru. Institutul de Petrol, care făcea cercetări remarcabile în domeniul extracţiei de petrol pentru schelele din ţară, dar şi pentru multe ţări din Orient (Algeria, Libia, Siria), a avut în acea perioadă o serie de reclamaţii care au ajuns până la cel mai înalt nivel, pornite de la directorii de schele. Aceştia, covâşiţi de imperativul de a realiza planul de extracţie din ce în ce mai mare (în acea perioadă producţia de ţiţei la nivel naţional era de 14 milioane de tone), reclamau că Institutul le impune metode de lucru ştiinţifice, dar nerentabile pentru producţia lor. Se punea chiar problema desfiinţării acestui Institut. 
Nicolae Ceauşescu, fără nici o suită, fără să anunţe, a intrat cu maşina prezidenţială prin marginea oraşului, a ajuns pe Bulevard şi s-au trezit cu el în Institut. A parcurs laboratoarele, s-a informat despre activitatea ştiinţifică, despre rezultate şi la final a făcut o şedinţă cu toţi cercetătorii. Considerând că Instistutul este necesar industriei de petrol, a încercat, potrivit concepţiilor sale, să traseze şi nişte linii directoare de activitate. A adresat o întrebare cercetătorilor, ca să afle cum ţin aceştia  legătura cu schelele din ţară, însă nimeni nu s-a grăbit să răspundă. Toţi erau timoraţi, dar în final unul dintre ei, inginerul Cârcoană, un foarte bun specialist, a răspuns degajat că, din când în când, cercetătorii merg să studieze pe teren problemele schelelor. Abil, Ceauşescu a prins momentul şi a explodat: “Din când în când să veniţi la Institut şi activitatea să o desfăşuraţi pe teren, în schele!” Multă vreme, specialiştii Institutului au petrecut luni de zile prin păduri şi locuri sălbatice, unde nu aveau cum să-şi desfăşoare activitatea ştiinţifică, ca să răspundă acestei îndrumări. Treptat, lucrurile au revenit la normal şi s-au întors în laboratoarele lor. 
Pentru oraş, această vizită a avut însă şi o urmare pozitivă. La plecare, Ceauşescu s-a oprit cu maşina în dreptul actualei Biblioteci Municipale, unde de ani de zile, o alunecare de teren înainta spre centrul străzii. S-a dat jos din maşină, i-a convocat pe edilii oraşului şi le-a impus să ia grabnice măsuri. În câteva zile, sondezele înfigeau în pământ prăjini de sondă, betonierele turnau un pinten puternic la baza străzii care coboară dinspre Bulevard spre Prahova şi alunecarea, care punea în pericol această frumoasă stradă, a fost stopată definitiv. 
Alin CIUPALĂ
Continuăm în numărul viitor cu o vizită ratată şi o vizită aniversară. 

Călător prin lume

Helsinki - capitala ţării celor 1000 de lacuri

Astăzi, echipa de fotbal a ţării noastre joacă un important meci cu naţionala Finlandei, aşa că vă invit să mă însoţiţi într-o scurtă călătorie prin Helsinki, capitala Finlandei.
Dintre toate capitalele scandinave, aici m-am simţit cel mai bine, poate şi pentru că de câte ori am ajuns în acest oraş, am fost singur, fără ghid local şi l-am străbătut pe jos sau cu tramvaiul.
Oraşul Helsinki a fost fondat în 1550, de regele suedez Gustav I Vasa, ca un centru comercial (Finlanda s-a aflat, aproape în întreaga sa existenţă, sub dominaţia suedeză, rusească sau sovietică) şi reconstruit, în 1640, pe locul actual. La începutul secolului al XIX-lea, Helsinki îşi depăşeşte, ca importanţă, vechiul rival, Turku. Oraşul este distrus de două incendii devastatoare, în 1657 şi 1808, dar se reface rapid de fiecare dată. În 1812 devine capitala Marelui Ducat al Finlandei (în cadrul Imperiului Ţarist), după ce capitala este mutată de la Turku, iar după declaraţia de independenţă din 6 decembrie 1917, devine capitala statului finlandez independent, ceea ce este şi astăzi. 
Aşezat pe malurile Golfului Finic, oraşul Helsinki nu este mare, având o suprafaţă de 177 km pătraţi şi peste 500.000 de locuitori.


Vă propun să începem plimbarea noastră din Piaţa Senatului, de pe treptele largi ale Catedralei Luterane, o impunătoare clădire albă, adevărat simbol al oraşului, vizibilă din multe puncte şi chiar şi atunci când traversezi Golful Finic. Catedrala, terminată în 1852, atât de frumoasă la exterior, este dezamăgitoare în interior prin simplitatea sa, spre deosebire de Catedrala Ortodoxă Rusească “Uspenski” (sec. XIX), aflată nu departe de ea. Aici, exteriorul este cenuşiu şi monoton, salvat de o cupolă roşie şi verde având forma unei cepe, dar interiorul prezintă o bogată colecţie de icoane, decoraţiuni somptuoase şi candelabre impresionante.
Stând pe treptele de granit ale Catedralei Luterane, avem în dreapta noastră coloanele ionice ale Universităţii şi alături de aceasta, Biblioteca Universitară. Străzile înguste şi mici adăpostesc clădiri importante, cum ar fi Palatul Guvernamental, Palatul Prezidenţial (de altfel extrem de modest, doar uniformele soldaţilor de gardă atrăgând atenţia) sau Primăria. Privind în jur, peisajul devine brusc familiar, străzile şi casele parcă le-ai mai fi văzut undeva. Desigur, la Sankt Petersburg, pentru că după incendiul devastator din 1808 şi ridicarea oraşului la rang de capitală în 1812, arhitectul Carl Engel a construit o reţea de străzi şi clădiri neoclasice, având ca model Sankt Petersburg, capitala Rusiei pe atunci. Coborâm treptele catedralei, unde ne-am odihnit picioarele şi ne îndreptăm spre piaţa de lângă portul de sud, atraşi de mirosul de peşte prăjit ce-ţi lasă gura apă. Piaţa este împărţită în două: într-o parte tarabe cu diferite obiecte, în special confecţii din blană şi cealaltă cu mese din lemn, aşa cum poţi vedea şi în târgurile de pe la noi, unde servim nişte peşte care se topeşte în gură. Cu papilele gustative puse la punct, ne îndreptăm spre “Esplanada”, unul din bulevardele centrale ale oraşului, despărţit pe sensurile de mers de o fâşie verde, care acum este plină de restaurante în aer liber şi având, undeva în mijlocul ei, un chioşc ce adăposteşte diferite formaţii muzicale. Bulevardul, înconjurat de numeroase magazine, este vara veşnic plin de turişti ce îl transformă în loc de promenadă. La capătul Esplanadei, trecând pe lângă clădirea în formă de potcoavă a Teatrului Suedez, intrăm pe bulevardul Mannerheimintie, axa principală a oraşului, străbutut de celebrul tramvai 3T, cel ce-ţi oferă cel mai simplu mod de a vedea principalele obiective turistice. Ne oprim câteva minute la intersecţia celor două bulevarde pentru a bea o cafea într-una din multele cafenele în aer liber care se află în zonă, prilej de a observa că, din păcate, cerşetorii noştri au ajuns şi aici. Reconfortaţi de cafeaua de bună calitate, ne îndreptăm spre piaţa gării centrale, o construcţie Art Nouveau din 1914 ce-ţi dă impresia de forţă şi soliditate. Pe faţada gării se văd patru figurine pline de muşchi, fiecare ţinând strâns în braţe o lampă sferică din sticlă deasupra capetelor trecătorilor. Grupul statuar are menirea de a mai îndulci imaginea sobră a clădirii, imagine întărită şi de uşile uriaşe de la intrare. 
Ne întoarcem în bulevardul Mannerheimintie şi trecând pe lângă statuia ecvestră a mareşalului Mannerheim (1867 - 1951), preşedinte al Finlandei (1944 - 1946), comandant al forţelor finlandeze (1941 - 1944), vedem pe partea stângă coloanele impunătoare ce aduc a templu grecesc ale Parlamentului Finlandez. Clădirea a fost terminată în 1931 şi din punct de vedere arhitectural seamănă cu clădirile publice construite în stil neoclasic în Italia sau Germania acelor timpuri. Puţin mai departe, tot pe partea stângă, privirea îţi este atrasă de o clădire cu un turn ce aminteşte de un vechi castel din granit, străjuită la intrare de statuia unui urs. Este Muzeul Naţional, unde poţi descoperi istoria acestei ţări, de la obiecte de artizanat, prezentând viaţa ţăranilor finlandezi, până la lupta de eliberare pentru crearea unui stat naţional şi până la statul prosper de astăzi. Ne continuăm drumul şi pe partea dreaptă, în mijlocul unui parc, vedem o clădire albă, impresionantă, o emblemă a oraşului - Sala Finlandia (1975), o modernă sală de concerte, centru de conferinţe. Cosmopolită şi totuşi atât de finlandeză, sala de concerte are o capacitate de 1700 de locuri, iar centrul de conferinţe, cu peste 1000 de locuri, a găzduit întâlniri extrem de importante pentru istoria Europei, cum ar fi Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa sau întâlniri “la vârf” legate de Uniunea Europeană.
Ne continuăm drumul în această parte de nord a oraşului şi admirăm noua clădire a operei, pentru ca mai apoi să zărim turnul înalt de 60 de metri al Stadionului Olimpic, locul unde astăzi se înfruntă cele două naţionale de fotbal. Stadionul, aflat într-un parc sportiv, cuprinzând mai multe baze sportive, a fost construit pentru jocurile olimpice din 1940, jocuri care nu au mai avut loc din cauza celui de-al doilea război mondial, dar care a găzduit prima ediţie postbelică din 1952. La intrarea în parc, pe stânga, te întâmpină statuia celebrului alergător Paavo Nurmi, în plină alergare. Dintr-un colţ al unei tribune admirăm stadionul micuţ, dar foarte cochet, pentru ca apoi liftul să ne ducă în vârful turnului, de unde se deschide o splendidă panoramă a oraşului şi a lacurilor ce-l înconjoară. Pasionat de sport, la coborârâre, nu pot rata ocazia de a vizita Muzeul Sporturilor, găzduit în incinta stadionului, muzeu ce prezintă sportul ca o parte integrantă a vieţii şi culturii finlandeze. Părăsim această “oază” sportivă, nu înainte de a face o fotografie lângă statuia, în mărime naturală, a lui Paavo Nurmi.
Fiind în Finlanda şi în Helnsiki, nu poţi să nu vizitezi Parcul Sibelius, care poartă numele compozitorului Jan Sibelius (1865 - 1957), autorul unor lucrări ca: “Patru legende din Kalevala” sau suita “Karelia”. Treversăm bulevardul Mannerheimintie şi prin câteva străzi lăturalnice ajungem în acest mare parc, unde admirăm monumentul compozitorului, ce reprezintă o orgă uriaşă, suprarealistă, făcută din 24 de tone de oţel inoxidabil şi având alături capul compozitorului, făcut din acelaşi material. 
Oboseala îşi spune cuvântul, aşa că ne aşezăm pe iarbă, privind spre lacul din mijlocul parcului şi discutând despre cele văzute. S-a înserat, dar fiind “nopţile albe”, nu prea se observă. Obosiţi, luăm tramvaiul şi ne oprim în faţa centrului comercial “Forum” pentru mici cumpărături. Mă despart de restul grupului şi merg să mănânc ceva într-unul din multele pub-uri din centrul oraşului, prilej pentru mine de a mă împrieteni cu câţiva localnici, oameni veseli şi prietenoşi. După obişnuitele întrebări (de unde eşti, ce cauţi aici, îţi place oraşul) şi sfaturi pentru a vizita alte părţi ale Finlandei, ajungem şi la întrebarea: “de ce beau finlandezii mult?”, la care răspunsul vine prompt: “tu ce-ai face dacă în zilele de iarnă ai avea lumină câteva ore pe zi, de la 10 până la 15 şi în rest întuneric, iar în unele zone ale ţării chiar întuneric deplin 24 de ore?” Dar pentru marea majoritate a finlandezilor, asta nu este o problemă; nu se bea în exces, iar oamenii sunt prietenoşi, harnici şi îşi iubesc ţara.
Am mai petrecut o zi în această frumoasă metropolă din nordul Europei, am cunoscut mai bine acest oraş, bun prieten al meu şi mă îndrept spre hotel, gândindu-mă că şi data viitoare, dacă cu ajutorul lui Dumnezeu va exista o dată viitoare, voi veni să-mi văd “prietenul” cu aceeaşi dragoste şi acelaşi interes.
Înserarea pune stăpânire pe oraş, străzile s-au mai golit şi liniştea se aşterne peste Helsinki. Muncitorii de la salubritate spală şi curăţă oraşul, pentru ca mâine să-şi arate la fel de frumos. Noapte bună, oraş stăpân peste o mie de lacuri şi peste sufletul meu! Näkemiin, Helsinki! Kiitos! (La revedere, Helsinki! Mulţumesc!)
Alex. BLANCK
În nr. viitor: La Gomera, insula unde oamenii comunică  prin fluierat

COMUNICAT DE PRESĂ


07 octombrie 2014

Şcoala Centrală din Câmpina, un veac de continuitate (1914 - 2014)

Duminică, 5 octombrie 2014, Şcoala Gimnazială Centrală din Câmpina a împlinit 100 de ani de existenţă, prilej de sărbătoare pentru fostele şi actualele generaţii de elevi, profesori şi autorităţi, care au participat cu toţii la festivităţile ce au marcat evoluţia istorică a uneia dintre instituţiile de învăţământ cu cele mai semnificative repere monografice din peisajul câmpinean.


În deschiderea manifestărilor, directorul instituţiei, Nicolae Necula, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au răspuns invitaţiei de a fi alături de şcoala câmpineană într-un moment atât de important, invitându-i totodată să vizioneze povestea în aimagini proiectate şi scenete interpretate de elevi, a unui veac de activitate neîntreruptă în slujba educaţiei româneşti. Aşa am retrăit o poveste adevărată, din care am înţeles cum, de-a lungul vremii, încă din 1914, Şcoala nr. 2 a format generaţii după generaţii, a modelat spirite, personalităţi, împlinindu-şi neîntrerupt misiunea.
Cu toate astea, clădirea seculară a şcolii ce a dunat între zidurile ei atâtea emoţii şi cunoştinţe, nu a putut rezista încercărilor timpului, degradându-se şi punând în pericol siguranţa elevilor şi a profesorilor săi.
După 1990, au început demersurile în jurul realizării unui proiect îndrăzneţ, legat de construirea unui nou local al şcolii, pe locul secularei clădiri, demersuri finalizate în 2007, încheindu-se astfel o altă etapă din evoluţia acestei instituţii şcolare cu o istorie atât de bogată şi foarte puţin cunoscută în zilele noastre.
Prima parte a manifestărilor s-a încheiat cu momentul decernării plachetelor centenare pentru invitaţii merituoşi, urmat de alocuţiunile reprezentanţilor Parlamentului, Ministerului Educaţiei, Inspectoratului Şcolar Prahova, administraţiei locale şi profesorilor.
În jurul orei 11.00, alaiul elevilor, de la cei mai mici, din clasele primare, până la cei mai mari, din clasele gimnaziale, a pornit într-un marş al sărbătorii spre Casa Tineretului, pe a cărei scenă a avut loc un adevărat spectacol oferit de copii în cinstea şcolii a cărei emblemă o poartă.
Revenind la partea istoriografică a momentului, publicăm în continuare, pentru o cât mai bună cunoaştere a evoluţiei de 100 de ani a acestui bastion al educaţiei câmpinene, dar şi pentru a semnala cum se cuvine sărbătoarea unică a centenarului, povestea unui veac de continuitate a Şcolii Gimnaziale Centrale din Câmpina. (Datele istoriografice  au fost preluate din revista şcolii, îngrijită de profesorii Emilia Râncu şi Florin Constantinescu).


Începuturile şcolii
A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX aduc oraşului Câmpina o anumită prosperitate, graţie poziţiei geografice, climatice, strategice, dar mai ales activităţii economice, ceea ce determină un spor demografic şi nevoia de carte a celor implicaţi în aceste activităţi economice.
Peisajul şcolar al Câmpinei se extinde, comunitatea solicitând edililor săi încă o şcoală primară pe lângă cele patru existente la începutul secolului. În urma demersurilor făcute în acest sens, la 1 septembrie 1914, se primeşte ordinul de înfiinţare a noii şcoli primare urbană de fete nr. 2. La înfiinţarea sa, şcoala nu avea local propriu, funcţionând până în 1921 în localul mai spaţios al Şcolii de băieţi nr. 1 şi având un efectiv de 53 de eleve. Instituţia şcolară este implicată în toate problemele comunităţii locale şi naţionale, dovadă că pe 15 octombrie 1914 Primăria Câmpina invită elevele şi institutoarea lor la un Te-Deum pentru aniversarea zilei de naştere a M.S. Regina Maria.


Urmează apoi o întrerupere a cursurilor, din cauza războiului şi mai ales a ocupaţiei germane. Ulterior, la cererile insistente ale părinţilor, Comitetul Şcolar hotărăşte să cumpere o clădire care să servească drept şcoală şi locuinţă pentru directoare în strada I.C. Brătianu nr. 13 (în perioada comunistă Filimon Sârbu şi actual Calea Doftanei). Imobilul şi terenul din jur erau proprietatea unui cetăţean britanic, Thomas S.
Numărul mare al populaţiei şcolare, dar mai ales numeroasele solicitări ale părinţilor pentru a-şi înscrie copiii la această şcoală, determină Comitetul Şcolar şi conducerea şcolii să facă demersuri pe lângă edilii oraşului în vederea completării localului şcolar cu încă două săli de clasă, lucru realizat în 1925. 

Şcoala în perioada străjeriei
Politicul îşi pune puternic amprenta asupra activităţilor şcolare, aşa încât înregimentarea copiilor în organizaţia străjerească specifică regimului autoritar carlist este prezentă şi în şcoala de fete nr. 2, începând din 1932, când unitatea de învăţământ primea dispoziţie de la autorităţile centrale să instituie normele organizatorice ale străjeriei în rândul populaţiei şcolare. 
În memoria fostei directoare Justina Nicolescu, Ministerul Instrucţiunii Publice aprobă, pe baza demersurilor făcute de colectivul didactic, ca şcoala de fete nr. 2 să poarte numele “Justina Nicolescu”.
Norii negri ai războiului (1939 - 1945) tulbură şi activitatea şcolară. În documentele arhivei din această perioadă întâlnim consemnate activităţi specifice vremurilor de război: educaţia privind apărarea pasivă şi activă a şcolii, adăposturi antiaeriene, tranşee, ajutor pentru spitalul de răniţi.


Primăria din Câmpina pregătea cu înfrigurare populaţia şi mai ales cadrele didactice pentru ceea ce putea să se întâmple. Astfel, în curtea şcolii sunt săpate şanţuri - adăpost şi se făcea instructajul de camuflare al clădirii, datorită pericolului ce-l reprezenta pentru şcoală vecinătatea acesteia cu Rafinăria “Steaua Română”, vizată, după se ştie, de inamici.
Şi cum un rău nu vine niciodată singur, în noaptea de 10 noiembrie 1940, se produce un puternic cutremur de pământ care devastează oraşul şi şcoala, dislocând pereţii construcţiei ce deveneau astfel un pericol pentru elevi şi profesori.
Mizeria, sărăcia şi lipsurile invadează comunitatea, iar şcolile sunt bântuite de epidemiile devastatoare de anghină difterică şi febră tifoidă, închizându-şi temporar porţile. Şi războiul pricinuieşte întreruperea activităţii şcolare, astfel şcoala de fete nr. 2 îşi suspendă cursurile în 1942 şi în 1943.
Vecinătatea şcolii cu Rafinăria “Steaua Română”, ţinta bombardamentelor anglo-americane, pricinuieşte mari pagube localului şcolar afectat de cele patru bombardamente din 1 august 1943, 5 mai 1944 şi din 10 şi 18 august 1944. Şcoala a fost singura din oraş distrusă în acel moment.

Şcoala în perioada comunismului
În 1945 se încheia războiul, dar lăsa în urma lui o societate bulversată, rănită, traumatizată. Şcoala îşi revine cu greu din traumele provocate de război şi prima activitate la care este obligată de autorităţi, începând din 1 martie 1945, era să recenzeze animalele şi furajele localnicilor pentru o mai corectă repartizare a colectărilor în vederea aprovizionării armatei sovietice.
Autorităţile impun ideologia marxist-leninistă, organizând şcoala după model sovietic. 
Şcoala îşi schimbă titulatura, devenind din 1948, Şcoala de 7 ani de fete nr. 2; în 1956 aceasta se mixează cu Şcoala de 7 ani de băieţi nr. 1, numindu-se Şcoala de 7 ani nr. 2; din 1963 se va numi Şcoala Generală de 8 ani nr. 2, iar după 1989, Şcoala cu clasele I - VIII nr. 2.
Între 1961 - 1980, la conducerea şcolii s-a aflat Dana Şerban Valeria, o adevărată “doamnă de fier” a învăţământului câmpinean.
Pe aceleaşi coordonate evoluează activitatea şcolară şi sub conducerea d-lui Alexandru Blanck, director în perioada 1980 - 1989.
Între 1989 - 1992, Şcoala nr. 2 a fost condusă de regretatul profesor Toma Deaconu, omul care a adus echilibrul şi calmul necesar unui colectiv care, asemeni întregii societăţi post-decembriste, trecea prin stări contradictorii. 

“Odiseea” Şcolii Centrale Câmpina
Din 1992 şi până în prezent, aflat la al cincelea mandat de director, şcoala a fost condusă de dl. Nicolae Necula, de numele căruia se leagă demersurile pentru îndeplinirea unui proiect îndrăzneţ, construirea unui nou local şcolar la standarde europene. A încurajat performanţa în şcoală, urmărind să realizeze cu mult tact o relaţionare mai bună în cadrul colectivului didactic şi şcolar, bazată pe încredere şi respect reciproc. Elevii şi-au dovedit în continuare competenţele şcolare, atât la concursurile naţionale, cât şi la cele disciplinare şi interdisciplinare.
Anii au trecut, şcoala şi-a redimensionat activitatea, dar imobilul şcolar, care a petrecut toate regimurile politice şi niciodată nu a fost serios reabilitat, s-a şubrezit tot mai mult, ajungând un real pericol pentru elevi şi profesori.
După 1990 a apărut o prioritate în învăţământul naţional şi anume reabilitarea clădirilor şcolare vechi din fondurile acordate de Banca Mondială. 
În aceste condiţii, Consiliul Local Câmpina, la iniţiativa primarul Romul Remus Micu, a luat decizia construirii din temelii a unui nou local şcolar, demarându-se expertiza tehnică. A urmat apoi studiul de fezabilitate privind oportunitatea noii construcţii şi proiectul acesteia, etape desfăşurate pe parcursul anilor 1998 - 2001, timp în care s-au făcut numeroase solicitări şi s-au luat decizii privind continuarea acestui demers în şedinţele Consiliului Local prezidate de primarul Gheorghe Tudor. În martie 2002 a început construirea şcolii, a cărei finanţare s-a făcut din bugetul local, la decizia Consiliului Local, dar pe parcurs, din cauza lipsei fondurilor, deşi termenul finalizării lucrării era 2005, acesta s-a prelungit până în 2007, intervenind financiar şi Ministerul Educaţiei pentru finalizarea lucrării. În acelaşi scop s-au remarcat eforturile Consiliului Local şi ale primarului Horia Tiseanu, care prin deciziile luate au stabilit de a finanţa, alături de Ministerul Educaţiei şi dotările interioare ale noii construcţii.
Toate elementele istoriografice prezentate mai sus vin parcă să întărească ideea potrivit căreia orice lucru durabil se face cu mari eforturi şi sacrificii. Şcoala Centrală din Câmpina este un lucru durabil.