16 mai 2017

Tanti Maria – bunica florilor din Piața Centrală a Câmpinei

În Piața Centrală din Câmpina, de mulți ani de zile (atât de mulți, încât nimeni nu mai știe câți s-au scurs), câmpinenii vin să cumpere flori de la tanti Maria. Flori ornamentale, în ghivece mai mici sau mai mari, numai bune de înfrumusețat locuințele sau grădinile oamenilor. Flori de toate felurile și pentru toate gusturile. 

82 de ani cu demnitate și mândrie
Maria Ștefan, pe numele ei întreg, cea mai în vârstă negustoreasă din Piața Agroalimentară (posibil, din întreg orașul), nu este doar o bătrânică venerabilă, pentru anii ce-i împovărează trupul ușor aplecat de atâta trudă și de scurgerea timpului (82 de ani pe care și-i poartă cu demnitate și mândrie), ci și o bătrânică tânără și frumoasă în suflet și atitudini, având o înfățișare bonomă și o voce calmă, cu un chip veșnic senin pe care s-a întipărit parcă un zâmbet de neclintit. Un zâmbet discret, dar ușor perceptibil, dacă îi privești chipul câteva secunde cu atenție. 


Flori de pace și liniște interioară
O întâlnire cu tanti Maria poate fi un bun tratament pentru oamenii triști sau chiar depresivi, deoarece femeia oferă mereu clienților săi nu doar flori fără asemănare, pentru toate anotimpurile, ci și flori care aduc frumosul în sufletul omului, flori de pace și liniște interioară, de fierbinte fericire și de bucurie fără sfârșit, alinări pentru toate supărările. În fața tonetei sale te învăluie întotdeauna o stare de bine pe care mai greu ți-o poți explica. O fi, desigur, și de la mulțimea florilor pline de gingășie care o înconjoară pe bătrînă, și care delectează privirile oricărui trecător, dar este posibil ca starea minunată despre care vorbesc să se întâmple și grație lui tanti Maria. O femeie simplă – după vorbă, după port, dar bogată sufletește, cu o inimă imensă, atât de mare, încât pot încăpea în ea toate florile pe care le aduce spre vânzare de la mare distanță. Fiindcă tanti Maria vinde florile sale dragi din toată inima ei largă, cu toată dragostea pentru aceste plante veșnic admirate de oameni, eterne simboluri ale dragostei și frumosului pe acest pământ. 

Profitori, mărinimie și vânzări cu daruri
Bătrâna își vinde florile nu doar cu mulțumirea că a mai câștigat niște bani de pe urma muncii sale, cu satisfacția negustorului care a mai făcut un profit, ci și cu bucuria de a ști că florile sale, oriunde vor ajunge în casele oamenilor, vor înfrumuseța acele locuri cu un farmec aparte. De fapt, se poate spune că tanti Maria nu vinde mereu florile sale în stil strict negustoresc. La toneta ei nu se fac doar vânzări clasice de flori, ci, nu de puține ori, chiar vânzări-dăruiri. Pare fără sens afirmația de mai sus, dar nu este. Și asta fiindcă mulți amatori de chilipiruri de piață, cu puțină stimă de sine, încearcă să-i cumpere marfa pe prețuri de nimic, încercând adeseori s-o păcălească și s-o forțeze să le facă reduceri nejustificate, judecând după banii, munca și sudoarea cu care tanti Maria și-a crescut toată iarna florile. De multe ori, oftând a lehamite, bunica florilor din Piață știe să-i pună la punct pe bieții pomanagii și să-i aducă pe calea cea bună. Însă câteodată, sătulă de situații jenante, bătrânica îi fixează cu ochii săi pătrunzători, îi dojenește clătinând ușor din cap, învăluindu-i apoi cu o privire blândă în care se oglindește floarea dărniciei (floare ce nu e niciodată de vânzare), și le acceptă miloasă plata injustă, întărită de buzunarele ageamiilor întoarse mincinos pe dos. ”Hai, fie. Să zicem că te cred că nu ai destui. Dar data viitoare să vii cu bani potriviți, că nu mai pupi pomana asta”, le spune, de fiecare dată, celor care cred că au păcălit-o și își freacă nevrednic mâinile de mulțumire că au reușit să cumpere marfa mai ieftin, deși ar fi avut bani pentru prețul cerut. Alteori, tanti Maria acceptă să scadă prețul la rugămințile fierbinți ale unor cumpărători de bună-credință, care chiar nu au destui bani, dar își doresc foarte mult marfa cerută. Pe aceștia din urmă, cu experiența ei de-o viață în comerțul cu flori, tanti Maria îi simte din prima și nu-i mai dojenește din priviri. Și astfel ajunge bătrânica noastră la un amestec de vânzare și dăruire de flori către o parte a clienților săi, aparent (sau chiar în realitate), lipsiți de lichidități taman atunci când ajung în dreptul tonetei sale. ”Mai las de la mine, maică, ce să fac. Știu că oamenii nu au bani, că e greu în ziua de azi. Nu te-ajungi cu niciunele. Mâncarea e scumpă, iar oamenii de-abia au bani de alimente, de unde să mai dea bani și pe flori, că nu mănâncă flori. Fără flori lumea poate să trăiască, dar fără mâncare...  Deși, nici aia nu mai e viață: fără flori. Spune și matale. N-ar fi lumea asta mult mai urâtă fără flori?”, mă întreabă retoric bătrâna, explicându-mi motivele pentru care face ocazional reduceri neașteptate de prețuri. 

Tanti Maria – omul care sfințește locul
Tot ea mă asigură că nu face concesiile acestea ca să scape mai repede de marfă, întrucât doritori sunt destui, ci numai ca să-i vadă pe oameni plecând mulțumiți de la toneta ei. Gesturile sale de augustă mărinimie sunt hrănite poate și din faptul că bătrânica este o femeie extrem de religioasă, care știe că pe Lumea de Apoi nimic nu rămâne nerăsplătit. O clipă dacă o privești pe tanti Maria, îți dai seama că este o femeie de treabă (și nu doar pentru că a făcut multă treabă la viața ei, și sigur va mai face, după puteri), o femeie cumsecade și la locul ei. Iar locul ei nu este doar cel în care locuiește și de unde vine la Câmpina aproape zilnic, indiferent de vreme (comuna Gherghița, sat Ungureni), ci și orice loc pe care pășește și în care poposește. Pentru că tanti Maria este, cum spune o vorbă din popor, omul care sfințește locul, oricare ar fi acesta din urmă, numai să poată fi călcat de picioarele sale îmbătrânite, dar încă energice. 

Sabin – creierul afacerii de familie
Povestea florilor lui tanti Maria nu este așa de simplă pe cât ar părea, pentru că ea începe în fiecare an cu zecile de mii de răsaduri din cele două sere imense de acasă, de 1500 de metri pătrați fiecare, încălzite nu cu sobe, ci cu multe calorifere integrate într-un sistem de încălzire centrală. Acesta poate fi comandat lesne iarna, pe vreme geroasă, asigurând rapid căldura necesară, ceea ce este un mare avantaj pentru răsadurile de flori și patul lor germinativ, dar și pentru tanti Maria, care-și poate îngriji astfel florile cu cea mai mare atenție, aproape ca pe propriii săi copii. Aici trebuie să precizăm însă că tanti Maria nu este singură în munca sa. ”Creierul” afacerii de familie este Sabin, fiul ei, un inginer agronom care crește florile ca la carte, sau mai bine zis, ca în cărțile pe care le-a studiat în timpul facultății. ”N-aș putea, mamă dragă, să-mi cresc singură florile. Atâtea flori, îți dai seama câtă cheltuială înseamnă. De bani, nu mai zis de muncă. Eu nu sunt mama florilor, ci doar bunica lor, fiindcă tatăl florilor mele este Sabin, feciorul meu, care a terminat Agronomia. Fără el, n-am putea reuși. El a pus pe picioare toată treaba asta, el este în spatele florilor de pe rafturile tonetei mele din Piață. E inginer băiatul, dar pune mâna și dă și cu sapa oricând e nevoie, că nu-i cad galoanele și nu-i scade rangul, fiindcă așa l-am învățat eu: să fie modest și harnic. Că deșteptăciunea și ce calități o mai avea (că sigur mai are), nu i le-am dat eu, ci bunul Dumnezeu”, își caracterizează feciorul, în câteva vorbe, tanti Maria. 

„Oi munci până m-o ține Dumnezeu”
Am vrut neapărat să aflu care este secretul longevității interlocutoarei mele, iar răspunsul său sintetizează întreaga filosofie de viață a țăranului român, izvorul și fundamentul trăiniciei milenare a vieții de la țară, care l-au făcut pe Lucian Blaga să considere că veșnicia s-a născut la sat. ”Mă întrebați cum de mai pot munci atâta la 82 de ani. Nu știu nici eu, măiculiță, ce să zic. De bună seamă, așa a vrut Domnul din ceruri. Nu pot să stau și să aștept de la alții, dacă Dumnezeu drăguțul mi-a mai lăsat încă o bună parte din puterile de altădată. E drept, și eu am fost cumpătată. De 23 de ani, nu mănânc nici un fel de carne, nici măcar pește. Numai brânză, legume și fructe mănânc. Și tocmai de aceea mă simt încă în putere. Și azi mai dau cu sapa în urma oamenilor pe care îi angajează Sabin cu ziua, dacă nu-mi place treaba pe care au făcut-o. Cât oi mai munci așa? Cât o vrea Ăl de Sus. Trebuie multă muncă și mare grijă ca să crești flori. Dar și dragoste pentru flori. N-ai cum să nu le iubești, că-i păcat de Dumnezeu, fiindcă Domnul le-a lăsat pe pământ ca să fie chiar semnul iubirii. De 8 Martie sau de ziua soției tale, ia zi-mi, nu-i duci flori ca să-i arăți că o iubești? Sau nu-i trebuie flori ca să simtă că o iubești!”, concluzionă cu diplomaţie  bătrâna, lărgind brusc sensul susținerilor sale și lăsându-mi o portiță de întors, ca să nu mă simt jenat în cazul în care n-aș fi obișnuit cu ofrande de flori pe altarul dragostei. După care tot ea continuă, ușor tulburată: ”Dacă nu ne-ar trebui bani ca să cumpărăm cele trebuincioase, să putem trăi omenește, eu nici nu mi-aș vinde florile. Zău așa, le-aș crește doar ca să îmi umplu toată casa și curtea cu ele.  Că avem curte mare acolo, la țară, unde locuiesc. Nu le-aș vinde pe florile mele, după câtă dragoste le-am dat când le-am sădit și îngrijit. Le-aș crește doar ca să-mi umplu toată viața cu ele”, îmi mărturisește, la finalul întâlnirii noastre, bunica florilor din Piața Centrală. 
Adrian BRAD

Editorial. GRAMATICĂ ȘI SEX (sau de ce Nu Accept)

În reaprinderea dezbaterii în legătură cu familia cred că nu s-a observat un amănunt. Mereu citatul articol 48 din Constituție spune: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”. Formula mi se pare a ridica dificultăți semantice, înainte de a vorbi de căsătoria între parteneri de același sex șamd. Doi parteneri, X și Y, devin soți, juridic vorbind, din clipa în care au semnat actul de stare civilă. Deci cei care întemeiază familia nu sînt încă soți. Raportul este, logic și cronologic, de succesiune. Nu soții întemeiază o familie, ei devin soți în momentul în care este valabil actul de stare civilă. Fie și din acest motiv de inadvertență semantică, articolul tot trebuia schimbat. 
În al doilea rînd, în fața campaniei, pe care nu mă sfiesc să o declar odioasă, a LGBT-iștior, s-a căzut în capcana folosirii unei expresii și ea inadecvată: „familia tradițională”. Un fluviu de ironii s-a revărsat pe zidurile scrise ale Rețelei;  dacă te-ai lua statistic după aceste comentarii, majoritatea zdrobitoare a populației lumii de azi (sau, specific, „doar” din România) s-a născut din părinți alcoolici, care se băteau între ei și își rupeau copiii cu parul și cureaua, ba îi și abuzau sexual. Asta ar fi „familia  tradițională” în viziunea liber pansiștilor de școală nouă. Eu aș folosi, mai decis, sintagma familia normală. Cuvîntul normal este urît de post-gîndirea atoate relativizatoare. De aceea el trebuie repetat cu insistență. Și de aceea apărătorii „familiei tradiționale” sau normale nu prea pot avea cîștig de cauză în polemici: normalitatea există, se acceptă, dar nu poate fi demonstrată! Și se legiferează. Cum să demonstrezi că e normal să-ți iubești părinții, respectiv copiii? Pentru că, brusc, inchizitorii „familiei tradiționale” au devenit mari apărători ai unui concept foarte gingaș: iubire. „Ce poți să le faci dacă se iubesc?”. Exact, ce poți să le faci? Nu le faci nimic, îi lași să se iubească, dar atît. Nu încurajezi anormalitatea. Un alt „argument” este cel așa zis european, construit după tiparul indestructibil al lui: să avem și noi faliții noștri. Aș prefera să fim europeni la raportul dintre stat și cetățean via administrație, acolo suntem medievali, nu în preferințele sexuale. Iată  un exemplu pe care istoria recentă mi-l servește gratis. 
La noi, comentarii grobiene și de un nivel moral scîrbos s-au tot referit la diferența de vîrstă dintre președintele de azi al Franței, Macron, și soția lui. Doi oameni care s-au iubit și au întemeiat o familie de un tip să zicem ieșit din comun. Dar normală. Sigur că nu putem decît să admirăm o poveste de dragoste. Dacă am urma însă logica strîmbă  a activismului legebetist, ar trebui să impunem căsătoriile cu diferență de vîrstă de minim două decenii. Restul fiind decretate retrograde. Mi se pare ciudat că susținătorii „deschiderilor de mentalitate” elimină scurt, cu epitete jignitoare o consultare democratică extrem de semnificativă, cum nu mai există alta în istoria noastră. Cu alte cuvinte, dacă 3 milioane de oameni s-au pronunțat democratic într-o anume chestiune, noi, declarativ avangarda gîndirii liber democratice, decretăm că respectivii sînt înapoiați, medievali, needucați, neinformați, manipulați, bețivi ordinari șamd. Halal, apărători ai democrației! 
Revin la aspectul sensului unor cuvinte. Acești apărători ai aberațiilor se feresc de folosirea cuvîntului normal, pe care-l consideră vag, imprecis, greu de definit. Și totuși, mereu trebuie trasă o linie între normal și anormal. Altfel lumea devine un haos. De ce să nu legiferăm poligamia, căsătoria de tip swinger între două cupluri, incestul, căsătoria 3 femei + unu sau 3 bărbați + una și combinațiile se pot înmulți. „Dacă se iubesc?” Chiar activiștii legebetiști trag la un moment o linie, și atunci de ce să n-o lăsăm acolo unde biologia și cultura au trasat-o? Există relații de tip homosexual? Firește. Trebuie ele condamnate? Firește că nu. Dar nu trebuie nici încurajate prin propagandă și nici considerate normale. Cînd îmi spuneți că ele trebuie acceptate pentru a nu-i ofensa pe cei implicați, îmi spuneți că eu, cetățeanul obișnuit, merit să fiu ofensat. Drepturile mele nu sînt la fel de importante ca drepturile lor. Pentru că nu de relații libere este vorba aici, ci despre un sistem legislativ. Pasul imediat următor, făcut în multe țări „progresiste”, este înfierea de către aceste cupluri sau triunghiuri sau tetrade sau orice or deveni ele a unor copii. A analizat cineva absolut științific efectele asupra copilului? Nu. Dacă mă încrunt nițel la un copil la școală, risc să fiu sancționat că îl afectez emoțional. Creșterea în cupluri uni nu-i afectează? Este adevărat că oamenii ăștia suferă și se simt marginalizați. Tocmai pentru că au devenit subiectul unei uriașe fraude ideologice post-marxiste, care a înlocuit lupta de clasă cu lupta pentru „drepturile” minorităților sexuale. Și, așa cum proletariatul a avut cel mai mult de suferit în regimurile de comunism primitiv, tot așa, aceste minorități nu cîștigă nimic devenind carne de tun ideologic. Pentru că mi-e milă de ei, nu accept!
Christian CRĂCIUN

Câmpina - o istorie în date. NICOLAE GRIGORESCU - IN MEMORIAM

Un necrolog

1907, iulie 26. Nicolae Iorga tipăreşte în „Neamul românesc” (an. II, nr. 24) articolul necrolog „Moartea celui mai mare Român, Nicolae Grigorescu”. 
„Una din cele mai mari şi mai curate glorii ale patriei şi neamului, un mare erou modest al artei, un uriaş lucrător, un intim al naturii cu care vorbia de-a dreptul, fără învăţător şi tălmaciu, un suflet românesc de o energie şi lumină genială, a dispărut. Pot jubila elevii diplomaţi ai celebrităţilor apusene, dichisiţii şi decadenţii, profesorii, tehnicienii, diletanţii şi teoreticianii picturei: marele Grigorescu nu mai este. Şi-ţi pare în împrejurări de acestea ca şi cum o mână pizmaşă s-a răpezi asupra mantiei de glorie şi onoare a ţărei tale şi-ar smulge, pentru a nu-l mai da niciodată înapoi, unul din cele mai curate mărgăritare ce-o împodobeau.
Ce frumos bătrân, cu ochii de o strălucire minunată, de străbătător diamant negru! Ce aristocratică distincţie, ca de prinţ, de rege, în această faţă de fiu din popor, care nu era măcar boier şi care începuse ca zugrav de icoane! Ce siguranţă în mişcări, parcă ar fi fost un tânăr! Ce cumpănire a cuvintelor, luate totdeauna într-ales! Ce bunătate şi simplicitate desăvârşită în tonul blând al glasului său care nu se va mai auzi! Ce bucurie în a face bucuria, ce regală munificenţă în a răspândi darul minunilor ce-i răsăriau de la sine supt mâna magică! Ce însuşiri rare strânse din mila lui Dumnezeu în acelaşi suflet mare de simplu genial! 
Va veni o vreme când se vor scrie volume despre fapta lui, care a coprins jumătate de veac, din anii săi de încercare ca meşter, de rătăcire în Apus în căutarea tehnicei nouă, până la zenitul de siguranţă şi măiestrie, de armonioasă perfecţie a artei sale, până la seninătatea de idilă a bătrâneţei harnice care pe încetul jertfeşte contururile, formele, topeşte tot mai mult natura în albastrul visului, parcă ar fi coborât tot mai mult cer asupra pământului, până ce, el însuşi, marele singuratic, de mult fără nicio legătură cu oamenii, s-a deslipit de pe aceasta pentru a se pierde în lumina bună a aceluia, pe care era mândria sa s-o descopere, s-o urmărească, s-o redea. 
Se va spune însă oricând ceea ce se spunea ieri cu mândrie, azi cu durere peste mândria aceasta naţională: se va spune că prin voia unor puteri mai mari decât noi, s-a dat în el acestei ţări, acestui neam întreg, omul care să le înţeleagă în toată adâncimea şi nevinovăţia, în toată mândria şi duioşia, în toată frumuseţea şi simplicitatea, în toată castitatea şi poesia lor. El a ajuns astfel cel mai mare poet prin culori al Românimii adevărate, al vieţei ţărăneşti, al idilei păstoreşti milenare. Raza ce-i căzuse pe fruntea înaltă, inspirându-l pe vieaţă, raza aceea i-a luminat, până în ultima clipă de lucru, i-a luminat cu aureola de ideal pe cei mulţi, săraci şi nevinovaţi ai acestei naţii, cu cari toţi s-a simţit una şi al căror măreţ înălţător prin artă a fost.
Nu e nevoie să-ţi dorim, bătrâne, ca ţărâna să-ţi fie uşoară. Cui altuia i-ar putea fi mai dulce decât ţie, care ai fost prietenul cel mai călduros al acestei ţărâne, cu toate florile ei, cu toate podoaba ei, cu toata vieaţa ce s-a desfăşurat pe dânsa; pe cine l-ar putea ea învăli mai cu iubire, pe cine l-ar cuprinde mai larg în braţe de mamă, pe cine l-ar feri mai cu îngrijire de tot zvonul şi vălmăşagul zadarnic al celor ce aleargă deasupra pentru binele şi triumful micei lui fiinţe?


Pe malul înflorit al Prahovei, în faţa zărilor largi, supt cerul curat al verii,care a fost bucuria ta, în revărsarea de lumină a soarelui, care-ţi sărută veşnic pânzele, dormi, poete alb, dar fără bătrâneţă, dormi, muncitor neodihnit, dar fără oboseală. Nu-ţi trebuie fier şi bronz, lux şi mândrie, lucruri ale oamenilor, tu care te afli împreună cu zeii câmpului şi pădurii, tu care te-ai dus cu sufletul între geniile idilei româneşti. Crucea însă, să fie crucea datinei pe movilă şi numele tău singur pe dânsa face cât toate străluciriile gloriilor false laolaltă. 
În sufletele noastre ai lăsat însă o icoană pe care nimeni nu ne-o poate lua înapoi şi ea va fi o parte scumpă din comoara pe care n-o arătăm nimănui, dar din care hrănim zilnic munca noastră pentru scopuri cari au fost şi ale tale, pentru ideale cu gândul la care ţi s-au închis pleoapele asupra dumnezeieştii lumini a ochilor veşnic tineri!”. 

Devastatorii casei lui Grigorescu: Poliţia secretă germană

1919, octombrie. În numărul său din octombrie, publicaţia bucureşteană „Lamura” tipăreşte sub semnătura lui Al. Vlahuţă, însoţit de reproduceri fotografice, articolul „Devastatorii”. 
Textul, ultima apariţie tipărită de scriitor în timpul vieţii, este dedicat dispariţiei, mistuită de incendiu, a casei pictorului Nicolae Grigorescu şi a unei bune părţi a bunurilor de aici ale artistului, în vara anului 1918, când îşi avea aici sediul, în timpul ocupaţiei, poliţia secretă germană. Însuşi scriitorul vede, în vara anului 1919, la ultimul popas aici în timpul vieţii, ruinele lui.
 „Cu un sentiment de adâncă şi discretă pietate se păstra, la Câmpina, casa pictorului Grigorescu. Era mai mult decât casa unui om mare. Era un altar, prin viaţa de muncă tăcută şi nobilă care a sfinţit-o, iar prin frumuseţea şi raritatea lucrurilor de artă care o împodobeau, era un muzeu cald, intim, în felul muzeului «Mesdag» din Haga, unde casă şi lucruri exprimă atât de profund sufletul artistului care a trăit în mijlocul lor. Nepreţuită deci şi vrednică de tot respectul era casa aceea plină de tot ce munca şi gustul ales al marelui Grigorescu au putut strânge într-o jumătate de veac.
Dar au venit nemţii. Câmpina era acum sub neîndurata stăpânire a acestor sălbatici dresaţi. Au venit nemţii. Câtă groază în aceste trei vorbe! Li s-a spus cine a fost Grigorescu. Li s-a arătat că atelierul pictorului e menţionat şi în «Baedeker»-ul lor. Toate au fost în zadar. Acei care-şi adăposteau caii în bisericile noastre, acei care-şi făceau o voluptate din devastarea caselor şi din profanarea altarelor, nu puteau întâmpina decât cu răutate batjocoritoare implorările fiinţii duioase ce părea că nu mai trăieşte pe pământ decât pentru paza acelui sanctuar. 


Şi-au instalat acolo... «poliţia secretă». Nicio cruţare pentru casă, nicio consideraţie pentru văduva marelui artist al cărui suflet palpita îndurerat în lucrurile lui batjocorite. Sălbăticii, brutalităţi, spaimă de fiecare clipă, suferinţi până la nebunie – administrate toate cu acel rafinat sistem de a tortura, care a ajuns o specialitate germană – au sfârşit, fireşte, prin a înfrânge orice răbdare şi toată casa a rămas fără nicio pază în prada năvălitorilor. Foarte puţine lucruri şi cu nespuse greutăţi au putut fi luate de familie şi puse la adăpost. Trebuia să te faci tâlharul propriului tău avut ca să te mai poţi şi tu alege cu câte ceva din lucrurile ce-ţi erau aşa de scumpe. Ceea ce au făcut nemţii cu acel interior şi cu odoarele din el nu se mai ştie. Erau stăpâni, n-avea nimeni a le cere socoteală.
În vara anului 1918, din cauze ce nu se pot cunoaşte, căci poliţia secretă germană îşi păzeşte bine secretele ei, casa Grigorescu a ars. Ce s-a pierdut acolo, în focul acela mistuitor, e greu să precizăm. Într-o singură odaie din cele zece încăperi ale casei au ars 34 de covoare persane a căror valoare nu se poate socoti în bani. Au dispărut colecţii de monede, vase japoneze, mobile, ţesături şi alesături vechi româneşti, din toata casa n-a rămas decât o grămadă de moloz şi de cenuşă sub apărarea câtorva pereţi înnegriţi de fum. 
Era pentru ţara noastră, pentru cultura neamului nostru, o pierdere mare şi ireparabilă. Cu toate acestea, lucrul a fost trecut sub o inexplicabilă tăcere. Nici un cuvânt în presa capitală. Fiul pictorului a vrut să-mi trimeată ştirea pin ziarul «Lumina», dar... nu s-a putut. Nici un rând la mica publicitate!... Nu ştiu cine a spus, desigur nu un german, că arta este patrie condensată. Cel puţin din acest punct de vedere ar fi trebuit să arătăm că ştim ce a însemnat sanctuarul de la Câmpina şi ce am pierdut prin distrugerea lui. Dar a fost, se vede, ca în acele flăcări blestemate să se mistuie nu numai un tezaur al artei, ci şi o parte din demnitatea noastră naţională. (...)
P.S. Tot la Câmpina, castelul rămas de la Hasdeu şi casa doctorului Istrati au fost devastate de nemţi şi prefăcute în grajduri, aşa că azi nu mai sunt decât nişte ruini, cari te umplu de jale!
Al. V.”.
Ion T. ŞOVĂIALĂ
(Din volumul “Câmpina, pagini dintr-o posibilă istorie în date, oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă”, lăsat în manuscris de cel care a fost Ion T. Şovăială, regretat avocat şi publicist).

Desenele și schițele lui Grigorescu au fost asigurate de către municipalitate

Din toamna anului trecut, cele 202 desene și schițe ale lui Nicolae Grigorescu sunt expuse în spațiile special amenajate de la etajul Casei Căsătoriilor și pot fi admirate de marele public. Operele de artă ale pictorului național s-au întors, de fapt și de drept, anul trecut în proprietatea Câmpine,i după un război juridic îndelungat, de 12 ani, pe care municipalitatea l-a purtat cu Muzeul Național de Artă, custodele, vreme de șase decenii, al lucrărilor grigoresciene.  


Ele au fost vândute Primăriei Câmpina de către fiul marelui pictor, în data de 6 noiembrie 1939, în schimbul a 600.000 de lei, ca o dovadă de prețuire și de recunoștință a lui Gheorghe N. Grigorescu față de orașul care l-a găzduit și l-a adoptat pe ilustrul său părinte. Câmpina, se știe, a fost orașul în care Nicolae Grigorescu și-a trăit, în liniște, ultimii ani ai vieții. Marele pictor a murit la locuința sa din Câmpina,  în iulie 1907, oraș pe care l-a iubit și pictat în multe dintre pânzele sale realizate în crepusculul vieții sale. Până anul trecut, lucrările nu au fost expuse niciodată la Câmpina, din lipsa unor spații corespunzătoare. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, ele au fost trimise în custodie Muzeului ”Toma Stelian”, iar în 1950 au intrat în proprietatea statului și a Muzeului Național de Artă, instituție care a înlocuit Muzeul Toma Stelian. Lucrările au fost expuse pentru prima dată publicului câmpinean pe data de 18 noiembrie 2016. La acest eveniment  au participat numeroase oficialități câmpinene, dar și județene. Dintre invitați s-a remarcat Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța. Aceasta din urmă a evaluat recent lucrările respective la suma de 680.000 de euro, mult mai puțin decât se zvonea, în anii trecuți, că ar valora ele, și anume un million de euro. Și mai mică este suma pentru care au fost asigurate desenele și schițele, adică aproximativ 517.000 euro. Diferența nu trebuie să deranjeze (așa cum a deranjat autorii multor postări pe rețelele de socializare), deoarece este o practică obișnuită în domeniul asigurărilor. Primăria Câmpina va plăti anual o primă de asigurare de 9.986 lei, pe care o va achita în patru rate trimestriale.
Ieri s-au împlinit 179 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 - 21 iulie 1907), prilej cu care muzeul memorial ce poartă numele marelui artist (mult mai cunoscut în țară decât peste hotare) a  găzduit mai multe manifestări artistice omagiale.
Adrian BRAD

Ziaristul Grigore Cartianu îşi va lansa cărţile la Câmpina

Casa de Cultură „Geo Bogza” va găzdui vineri, 19 mai, începând cu ora 10.30, conferinţa cu tema „Crimele revoluţiei române. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilor din FSN”, susţinută de ziaristul Grigore Cartianu. 


Autor a patru cărţi meticulos documentate despre evenimentele din decembrie 1989 - „Sfârşitul Ceauşeştilor”, „Crimele Revoluţiei”, „Teroriştii printre noi” şi „Cartea Revoluţiei” - Cartianu a realizat, de asemenea, şi scenariul filmului documentar „Moartea Ceauşeştilor. Trei zile până la Crăciun”, în regia lui Radu Gabrea. Autorul va vorbi inclusiv despre masacrul de la Otopeni, în care au murit 48 de militari de la unitatea de transmisiuni din Câmpina. 
Conferinţa va cuprinde o sesiune de autografe şi dialog cu publicul.

Concursul „Câmpina, citeşte-mă!" a ajuns la faza pe oraş

Joi, 18 mai, de la ora 13.00, sala mică a Casei de Cultură "Geo Bogza" va găzdui faza pe oraş a concursului Câmpina, citeşte-mă!", adresat elevilor claselor a IV-a din şcolile câmpinene. 
În prima fază a competiţiei, elevii au avut de parcurs o bibliografie în decurs de două sau trei săptămâni. Fiecare profesor înv. primar a organizat faza pe clasă și a desemnat o echipă reprezentativă formată din trei membri după ce elevii au fost invitaţi să răspundă la un chestionar-grilă de 30 de întrebări cu o singură variantă de răspuns corect.
La faza a doua, care va avea loc joi, sunt invitate echipele câştigătoare din fiecare şcoală, împreună cu cadrele didactice îndrumătoare.


Concursul este înscris în calendarul activităţilor din acest an al Bibliotecii Municipale "Dr. C. I. Istrati", aprobat de Consiliul Local în şedinţa desfăşurată la sfârşitul lunii martie şi are ca obiectiv creşterea interesului pentru lectură în rândul elevilor.

SanConfind Poiana Câmpina – un nume tot mai cunoscut în turismul balnear din România

Centrul Medical SanConfind promovează cu succes conceptul de turism medical. Unitatea a găzduit mai multe infotripuri organizate de către Asociația de Promovare și Dezvoltare a Turismului Prahova, cu scopul de a face cunoscută Clinica SanConfind agențiilor de turism din întreaga țară. Președintele ADPT Prahova, Adrian Voican, consideră că „este demn de toată stima și admirația faptul că dl Ioan Simion, președintele societății petroliere Confind, finanțatorul spitalului, a investit în sănătate zeci de milioane de euro, un domeniu de mare importanță strategică pentru țara noastră, al cărei sistem public de sănătate este în mare suferință.”  
SanConfind, un nume din ce în ce mai cunoscut  în lumea medicală românească, a participat la patru ediții ale Romexpo (Târgul de Turism al României), în 2015 și 2016. De asemenea, la două ediții ale Târgului Expo Vacanța Ploiești Shopping City. 
Pe de altă parte, SanConfind a asigurat asistență medicală unor manifestări sportive de masă dedicate bicicliștilor, motocicliștilor etc. A mai participat de două ori la Târgul de turism din Chișinău, în standul României, precum și la Târgul de turism de la Moscova – ediția 2016. 
Totodată, SanConfind este membru al OPTBR (Organizatia Patronatelor in Turismul Balnear din Romania), precum și în relații de colaborare cu Clusterul BioTech Valea Prahovei, cu Seytour, prima firmă de turism medical din România, cu Infotravel Romania, cu turoperatorul BibiTouring etc. 
La Confind și SanConfind s-au desfășurat evenimente turistice şi medicale de succes: Forumul de turism de incoming, pe 21 ianuarie 2017 (170 de participanți), Școala pentru pacienții cu scleroză multiplă, Câmpina 5-7 mai 2017 (30 de persoane participante), Sesiunea de comunicări medicale “Alege Sănătatea” (la Liceul Forestier Câmpina, cu dr Răzvan Bucur, pe tema: Acneea la adolescenți, în februarie 2017), un seminar având ca tematică radiologia musculo-scheletală (la Bușteni, 2016) etc.


Pe data de 9 mai 2017, Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Prahova (APDTP), in parteneriat cu Centrul Medical SanConfind din Poiana Campina, a organizat infotripul “Sarea si sanatatea”, demonstrand, inca odata, ca judetul Prahova mai are multe de spus in turismul romanesc de sanatate. Evenimentul a fost in atentia presei, a unor agentii de turism si touroperatori de renume, precum si a institutiilor publice partenere, ai caror reprezentanti au raspuns invitatiei APDTP, fiind prezenti la eveniment. 
Participantii au vizitat spitalul din Poiana Campina, iar apoi au avut parte de un tur al municipiului Campina, din care nu au lipsit muzeele si obiectivele turistice ale orasului. Inainte de finalul evenimentului, au avut ocazia sa incerce o procedura de recuperare chiar in Baza de Tratament SanConfind din incinta spitalului.


Centrul Medical SanConfind si-a deschis portile in aprilie 2015, iar de atunci, scrie istorie in turismul balnear romanesc. La Baza de Tratament a unitatii se foloseste aparatura medicala de ultima generatie, dar si un izvor de apa sarata cu o concentratie salina foarte ridicata si o mineralizare totala (321g/l) apropiata de cea a Marii Moarte, izvor a carui apa a fost captata si directionata spre spital prin conducte subterane. In asociere cu baile sarate se foloseste si namolul de la Techirghiol (pastrat in conditii speciale), care confera tratamentelor balneo si procedurilor de recuperare o inalta calitate si o eficienta sporita. Eficienta este asigurata si de faptul ca Poiana Campina beneficiaza de o pozitionare geografica extrem de prietenoasa turismului medical, in zona cu cele mai multe zile insorite din an, beneficiind totodata si de un aer puternic ionizat.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova reprezinta un parteneriat public-privat, înfiinţat, în urmă cu 8 ani, la iniţiativa ANAT, având ca membri numeroase entitati: agenţii de turism, hoteluri, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Campina, Primăria Breaza etc.

09 mai 2017

Spectaculoasă lansare de carte la aerodromul din Băneşti: „Iacării acrobaţi. Aripi româneşti”

Iacării acrobaţi, între meseria de zi cu zi şi pasiunea pentru zborul acrobatic

Puţină lume ştie că la Băneşti, în zona Ciuperceasca, există un aerodrom de care se leagă activitatea sportivă, dar mai ales pasiunea a trei virtuoşi ai manşei ce organizează an de an adevărate spectacole pe cer, din cocpitul (????) unor aeronave româneşti fabricate la Bacău, YAK 52. 
Dan Ştefănescu (49 ani), pilot comandant pe Boeing 737 în cadrul companiei Tarom, Dan Conderman (47 ani) – pilot instructor pe Boeing 737 la compania Blue Air şi Ioan Postolache (52 ani) – pilot instructor de zbor, căci despre ei este vorba, au înfiinţat cu 11 ani în urmă formaţia “Iacării acrobaţi” din pasiune pentru avioane şi mai cu seamă din dorinţa de a zbura liberi, fără constrângerile impuse piloţilor de linie ori piloţilor militari. 


„Nebunia asta frumoasă a început în anul 2005” – povesteşte Dan Ştefănescu, fondatorul “Iacărilor acrobaţi”, aripa dreaptă a formaţiei şi managerul echipei, în cartea “Iacării acrobaţi. Aripi româneşti”, scrisă de Maria Cristina Tilică, publicată la editura Curtea Veche Publishing şi lansată sâmbătă, 6 mai, la aerodromul din Băneşti, acolo unde a avut loc şi o demonstraţie aviatică de toată frumuseţea la care au luat parte circa 300 de persoane.


„Căutam avioane, dar nu aveam bani pentru aşa ceva. Mă interesam în stânga şi în dreapta care ar fi cel mai bun avion pentru acrobaţie. Apoi, într-o dimineaţă, am văzut pe internet că se fac YAK-uri la Bacău şi am zis să stau de vorbă şi eu cu fabricantul de avioane”. În urma întâlnirii cu reprezentanţii fabricii băcăuane, Dan Ştefănescu s-a îndrăgostit pe loc de cele cinci avioane “în ţiplă” pe care I le-a prezentat pilotul de încercări al fabricii. Anul următor a reuşit să bată palma cu producătorul şi a cumpărat primul avion, cu condiţia să fie achitat în rate. După ce a testat avionul la Bacău, Ştefănescu nu a plecat acasă cu unul, ci cu două YAK-uri, pentru că deja îi încolţise în minte gândul unei formaţii de piloţi acrobaţi. Ultimul YAK (cel de-al treilea avion al formaţiei) a fost achiziţionat de Dan Conderman din SUA; era un aparat la mâna a doua, care zburase deja 280 de ore, iar proprietarii cereau pentru el 120.000 de dolari. Preţ rezonabil pentru un avion, dar mult prea mare pentru buzunarul pilotului român. Conderman a reuşit să-şi împlinească visul cu ajutorul unor prieteni care au contribuit şi ei cu bani. “Într-o lună şi jumătate, avionul a fost la Constanţa în port. Dan Ştefănescu credea că-l păcălesc. Îi spusesem că mă duc în America să mă plimb şi când a văzut că avionul a venit la Constanţa, nu i-a venit să creadă” – povesteşte pilotul în aceeaşi carte. 


Pe scurt, aşa s-a născut singura trupă de piloţi români care zboară cu avioane româneşti de acrobaţie, pe coada cărora sunt prezente, în semn de omagiu, imagini cu cei mai importanţi aviatori militari de elită ai României, care au luptat în cel de-al doilea război mondial, căpitan aviator Tudor Greceanu, căpitan aviator Constantin Bâzu Cantacuzino, căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, adevărate modele pentru piloţii din întreaga lume. 
Interesant că dincolo de spectacol, pasiune şi adrenalină, cei trei piloţi spun că oricine poate pilota un avion şi că aviatorii, inclusiv cei acrobaţi, nu sunt supraoameni. Trebuie însă să-ţi depăşeşti frica de zbor, lucru care nu este la îndemâna oricui. “Există un set de teste psihologice şi medicale la care sunt supuşi viitorii piloţi, după care urmează testul suprem: primul zbor, în urma căruia mulţi renunţă de bună voie şi decid să rămână la sol. (…) De sus, aproape toate lucrurile sunt frumoase. Important este să-ţi păstrezi calmul, să faci ceea ce trebuie să faci atunci când trebuie să faci, nu mai târziu, nu mai devreme. Mulţumirea noastră cea mare este ca aceia care se uită la tine să fie fericiţi” – explică Ioan Postolache, cap de formaţie al iacărilor acrobaţi.


Cei trei piloţi acrobaţi români au devenit şi eroi de carte. Poveştile lor de la manşa YAK-urilor, dar şi date tehnice, prezentate în special pentru pasionaţi, se regăsesc între coperţile cărţii “Iacării arobaţi. Aripi româneşti”, care va ajunge în curând în librăriile din toată ţara.

Editorial. PORNIND DE LA UN VOT

Lucrurile stau așa: miercuri Comisia juridică a Senatului a votat cîteva amendamente care grațiau faptele de corupție. Toată tevatura cu OUG 13 se vedea adusă în derizoriu. Joi însă, lovitură de teatru, „revuluție” caragialiană, comisia revine asupra votului și nu mai grațiază. Această revenire (un jurist ar trebui să explice dacă este legală o asemenea schimbare de macaz, care sînt temeiurile reluării votului) mi se pare chiar mai gravă decît intenția inițială. Juriști care ieri au votat că e negru, mîine își schimbă părerea și decid că e alb. Ce bază poți pune pe asemenea oameni să conducă o țară? Aceasta-i întrebarea! Că oamenii vor să dezincrimineze corupția e mai mult decît limpede, o spun toți, nu mai încearcă să camufleze intenția cu fraze întortocheate, au spus-o direct și Băsescu și Șerban Nicolae și Tăriceanu și mulți alții. Apropo de fostul președinte. Mi se pare jenant triumfalismul „antibăsiștilor” care, acum, de cînd omul a devenit susținătorul cel mai vocal al unui „moment zero” (adică iertăm tot ce s-a furat pînă acum și începem să fim duri doar de mîine înainte), îi arată cu degetul pe „băsiști”: vedeți ce e omul vostru, v-ați înșelat amarnic, noi am avut dreptate. Nu, nu au avut dreptate cînd Băsescu era suspendat prin lovitură de forță, cînd lupta cu Voiculescu și clica, atunci cînd le susținea pe Monica Macovei sau Kovesi, cînd lupta pentru un stat de drept, pro-occidental, cu reforme autentice în toate domeniile, reducerea numărului de parlamentari etc. Ironia istoriei și a destinului personal a făcut ca acum personajul să fi trecut cu arme și bagaje în tabăra celor care-i erau ieri adversari. Să susțină oameni și idei pe care ieri le combătea. Principiile pe care le enumeram mai sus (și multe altele)? Ele au rămas acolo sus, în al nouălea cer, unde odihnesc principiile. Deci cei care le-au susținut acum 4-6-9 ani le susțin și acum, nimic nu s-a schimbat, afară doar de politicianul care atunci le încorpora, acum nu. Omul s-a schimbat, principiile nu! „Băsiștii” nu s-au înșelat, au fost înșelați. Dar nu de principii, de un om, și asta este istoria, un lung lanț de asemenea cazuri de trădare. Ce-i poți opune azi? Poate spune cineva, în trei fraze cu substanță, ce principii au Dragnea, Olguța, Ponta, Firea, Bușoi, Tăriceanu, Gorghiu, Grindeanu, Nicușor Dan, Șerban Nicolae, Florin Iordache ejusdem farinae? 
În aceste condiții, sigur că voturile se schimbă după cum bate vîntul telefoanelor de la șeful de partid. Nu e deloc normal ca, în vreme ce lumea întreagă și Europa ca – totuși – centru al ei se schimbă radical, noi să facem de jumătate de an principala temă de dezbatere publică grațierea unor infractori. Nu spun că tema condițiilor din pușcării nu e importantă, dar nu este în nici un caz prima, ci muuuult mai jos în top. Condițiile din spitale, din școli, din cercetare, din mediul rural sînt infinit mai importante. Și nu mai veniți, cum fac tot felul de ONG-uri „trendy”, cu gogorița „reabilitării și reinserției sociale”. Cum să-i reintegrezi social pe alde Voiculescu, Vîntu, Ghiță? Să fim serioși! Ce vedem? După mai bine de un sfert de secol în România au apărut averi uriașe, care nu se pot explica în nici un fel prin creativitate, muncă, contribuție la binele general. Cu ce au contribuit la creșterea PIB-ului României numiții Becali, Vîntu, Țiriac, Năstase, Dragnea, Udrea, Adrian Minune, Voiculescu, Roșca Stănescu șamd? Invidiem averea unui Steve Jobs de exemplu, dar el contribuie efectiv la PIB-ul Americii și încă din plin. E valabil și pentru speculatorii noștri? A, putem discuta mai aplicat și insistent chestiunea recuperării prejudiciilor. Dar văd că asta e pusă serios sub surdină, se analizează mult mai puțin despre această problemă într-adevăr esențială, și atunci chiar că pușcăria nu-și prea mai are rostul. Cinicul Vîntu avea dreptate: statul român e așa de prost, că e păcat să nu-l furi. Și e prost, pentru că e compus tot de ei, din ei, pentru ei. Cazul cel mai recent e cel cu vînzarea vagoanelor de la CFR marfă. Și nu poți să nu te întrebi, ca luzăr ce plătești impozite la stat și nu primești nimic în schimb: dacă la chioșcul din colț patronul vinde două tăvi de merdenele în plus față de cît arată actele, îl rade imediat Garda, cum naiba să vinzi pe nimic 2500 de vagoane ale statului fără ca nimeni să te deranjeze? Așa cum parlamentarii care ar trebui să încarneze spiritul justiției au putut da două voturi radical diferite unul după altul (anulîndu-și, după părerea mea, orice credibilitate profesională, morală, de oameni politici), tot așa există două justiții diferite: una pentru ăi mici, alta pentru ăi mari, și ambele complet independente de morală (Ce-are a face justiția cu morala?, conu Iancu dixit). O justiție ruptă de principiile morale, cum spuneam și în editorialul trecut, este o justiție funciarmente nedreaptă. Dreptatea e una și două voturi opuse asupra aceleași chestiuni ne arată că, azi, în parlamentul României, ea e niciuna.
Christian CRĂCIUN

Paul Moldoveanu, secretarul municipiului Câmpina: „Mi-aș dori foarte mult să nu se mai facă politică în Consiliul Local”

De aproape trei decenii, din zorii capitalismului românesc postdecembrist, legalitatea actelor administrației publice câmpinene este vegheată cu atenție și rigoare de către Paul Moldoveanu, cunoscut de câmpineni ca secretarul Primăriei Câmpina. De fapt, după o modificare a Legii administrației publice locale din urmă cu câțiva ani, funcția este de secretar al municipiului, care evidențiază mult mai bine rolul lui Paul Moldoveanu în avizarea, din punct de vedere al legalității, a actelor conducerii orașului: a dispozițiilor emise de primari sau a hotărârilor adptate de Consiliul Local. Cu atât mai mult cu cât primăria unei localități nu este o instituție de drept public, o autoritate publică, ci doar o structură în care intră primarul, secretarul, viceprimarul și aparatul de lucru al primarului acelei localități. Faptul că Paul Moldoveanu a vegheat cu echilibru și fără părtinire ca actele administrației publice locale să nu iasă din cadrul legal a dat o mai mare cursivitate realizării investițiilor publice de pe domeniul orașului nostru, foarte puține acte și acțiuni administrative împotmolindu-se în hățișurile juridice ale atacării lor de către prefect, din cauză că nu respectau legalitatea. De-a lungul anilor, în pofida avizelor negative de legalitate date de secretarul municipiului, au fost și câteva documente oficiale ale administrației publice câmpinene atacate la instanța de contencios administrativ de către conducerea Prefecturii Prahova, documente promovate din hambâțul parti-pris-urilor politice ale unor primari sau consilieri locali (care s-au făcut că uită faptul că nu au fost aleși de câmpineni să facă politica partidelor proprii, ci politica tuturor cetățenilor municipiului, politica Cetății).  Însă numărul neînsemnat de mic al unor astfel de documente se poate spune că este datorat secretarului Câmpinei, care, din fruntea juriștilor Primăriei și ai Consiliului Local, neatins de niciun partizanat politic, a știut să orânduiască mereu cu dreaptă măsură toate cele întâmplate în administrația orașului, astfel încât actele și faptele executivului și miniparlamentului din Câmpina să nu iasă din litera și spiritul legii. 
Pe 14 mai 2017, după 31 de ani în administrația publică locală, Paul Moldoveanu va ieși la pensie, dar până atunci, a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu, în care să ne dezvăluie lucruri poate mai puțin știute din viața și activitatea sa.   


"Secretarul municipiului este subordonat primarului, dar nu îi face cafele primarului, cum mai cred unii"

- V-aș ruga să ne spuneți, pentru început, câteva cuvinte despre omul Paul Moldoveanu. 
- Sunt născut în 14 mai 1952 în comuna Telega, din județul Prahova, unde am copilărit până la vârsta de 10 ani. Când eram în clasa a III-a, familia s-a mutat în Câmpina, iar aici m-au înscris la Școala generală nr. 1, care era pe atunci condusă de profesorul Bălăuță. Am urmat Liceul ”Nicolae Grigorescu”, iar apoi Facultatea de Drept a Universității din București, cursuri fără frecvență. În timpul facultății, am lucrat în învățământul câmpinean ca pedagog, apoi am lucrat doi ani ca profesor la Liceul Petrol, unde am fost și administrator. În 1987, am ajuns secretar la Primăria comunei Poiana Câmpina, debutând în administrația publică locală. În vara lui 1988, atunci când comuna a trecut în structura orașului Câmpina, primăria comunei s-a desființat, iar eu am fost promovat inspector la Consiliul Popular Județean Prahova, dar lucram în administrația județeană, nu pentru partid, pentru PCR. Pe atunci nu exista prefectură, PCR fiind în toate. Acolo m-a prins Revoluția din Decembrie, în clădirea Casei Albe. Am mai rămas în administrația publică județeană până în 1 august 1990, când  am fost transferat pe funcția de secretar al Primăriei Câmpina, în urma vacantării acestui post. Sunt recăsătorit, am trei copii, toți trei băieți, cel mai mare căsătorit, iar cel mic, elev.
- La ce profesie de adult visați atunci când erați copil?
- În copilărie, ca mulți copii, de altfel, visam să mă fac aviator, apoi, căpitan de marină. Tatăl meu era tehnician dentar și mă ”programase” să fac stomatologia, dar nu mi-a plăcut deloc să ajung medic dentist, fiindcă nu mă puteam împăca deloc cu suferințele pacienților, cu vaietele și strigătele lor. Pur și simplu forul meu interior nu era compatibil cu această meserie; și, în general, cu meseria de medic. Nu mă gândeam atunci că voi lucra 27 de ani în administrația publică a Câmpinei, însă, de multe ori, viața îți oferă lucruri pe care nu le poți intui. Am dat la Facultatea de Istorie, dar nu am reușit, iar pentru că oricum la Facultatea de Drept se cerea istorie, am dat la această facultate, unde concurența a fost extrem de mare. Eram 28 pe un loc, și mi-aduc aminte că am dat examenul într-o sală cu 27 de locuri. 
- Ați fost implicat în aproape toate transformările edilitare pe care le-a cunoscut Câmpina în ultimele trei decenii. Care credeți că au fost cei mai fecunzi ani ai dezvoltării edilitare a urbei noastre, după căderea comunismului?
- Cred că ultimii 10 ani ar trebui menționați, din acest punct de vedere, perioadă în care s-au realizat mari investiții publice: pasajul suprateran peste DN1, mai multe blocuri de locuințe realizate prin programe ANL, blocul de necesitate, s-au modernizat și ultimele străzi rămase neasfaltate, s-au amenajat câteva parcuri după standarde europene etc. Era și normal să se întâmple așa, deoarece în acești ani bugetul Câmpinei a fost unul bun. Mi-aduc aminte în 1996, când a venit la conducerea Primăriei Romul-Remus Micu, cât de mult s-a chinuit acesta ca să găsească fonduri pentru doar peticirea Căii Doftanei, care era atunci într-o stare jalnică. Prin anii 1990 erau puțini bani în bugetul local.
- Nu sunt un nostalgic al vremurilor apuse, dar nu pot să nu remarc faptul că în comunism se construia mai mult, pentru că deciziile de la centru se executau fără crâcnire. Nu se construiau întotdeauna blocurile de locuințe mai bine decât în prezent, dar oricum se realizau investiții publice grandioase în termen record. Când se porneau lucrări de construcții, acestea nu se mai opreau până la final. Bine, nici primarii comuniști nu furau din banul public, prin fapte de corupție, atât de mult cât fură unii primari din zilele noastre. Câteodată, văzând cum lâncezesc lucrările de infrastructură în România (la nivel local, dar și național), mă gândesc că ar fi poate mai bine dacă am putea să construim cu rigorile capitalismului, dar având alocările rapide de fonduri din timpul comunismului...
- Într-adevăr, în comunism se construia rapid, dacă așa hotăra conducerea centrală a partidului. Mi-aduc aminte că, imediat după ce am ajuns la Primăria Poiana Câmpina, autoritățile comuniste de la București au aprobat exproprierile necesare și construirea blocurilor din centrul comunei, care au fost executate foarte repede. Astăzi, însă, nu mai există tendința aceea de a construi blocuri în stil heirupist. În prezent, blocurile de locuințe (în special cele înălțate prin programe ANL), sunt mult mai durabil și mai îngrijit realizate, asigurând un confort sporit. De altfel, terenurile din domeniul public al orașului care se pretează construirii de blocuri sunt foarte puține. În continuare, se va merge pe mâna celor din ANL, care ne-au promis că vor mai construi vreo trei blocuri în zona Erupției, unde au mai construit deja. Din punct de vedere teritorial, Câmpina este foarte restrânsă, fiind situată pe un platou mărginit de râurile Prahova, Doftana și Câmpinița. Din acest motiv, este aproape imposibilă extinderea orașului. Ca un exemplu, comuna Valea Doftanei, fiindcă geografia locului i-a permis, este de 7-8 ori mai întinsă decât Câmpina. Noi am încercat să extindem fondul locativ prin preluarea clădirilor care au găzduit fostele cămine de la liceele Petrol și Energetic, de la compania Electroutilaj.  Aș mai menționa aici acel bloc de necesitate pe care noi l-am construit pentru a-i adăposti temporar pe cei care vor părăsi blocurile cu risc seismic ridicat, pe perioada lucrărilor de consolidare a acestor clădiri. Din păcate, oamenii nu realizează pericolul și nu vor să părăsească blocurile cu bulină roșie, avariate grav la cutremurele precedente. 
- Cred că a fost anevoioasă trecerea de la Sfatul Popular la Consiliul Local.
- A fost mai delicată, nu neapărat dificilă, deoarece această trecere la noua democrație trebuia să se facă și în mentalitățile oamenilor, care se schimbă mai greu. În plus, la începutul anilor 1990 era și un vid legislativ amețitor. A fost dificilă cred și trecerea de la primarul prim-secretar de partid, impus de conducerea județeană a PCR, pe care deputații Sfatului Popular îl ascultau fără crâcnire, la primarul de după Revoluție, ales de cetățeni prin vot cu adevărat popular și liber, ale cărui proiecte de hotărâre pot fi respinse însă de către consilierii locali. Totuși, fiecare dintre deputații Sfatului Popular (care nu primeau în vremea aceea indemnizație), își lua rolul în serios și se apleca permanent cu atenție asupra problemelor cartierului pe care îl aveau sub observație. Astăzi, orice s-ar spune, avem o administrație publică democratică, la nivel superior, care nu este la cheremul celor din conducerea unui partid unic, ca altădată. Casele nu mai sunt demolate și nu se mai fac exproprieri în stil discreționar, ca în comunism. Aș vrea să precizez aici faptul că secretarul unei localități nu are puteri mărite în timpul campaniilor electorale, așa cum crede multă lume, oamenii având impresia că primarii pierd din atribuții în aceste perioade, iar secretarul este cel căruia îi rămâne ștampila Primăriei. Primarul are o mulțime de atribuții în timpul campaniilor electorale, pe care le îndeplinește prin intermediul secretarului și al aparatului propriu din Primărie. Primarul în funcție care candidează se suspendă din funcție pe timpul campaniei electorale, dar legea tot îl obligă să asigure toate condițiile materiale pentru buna organizare a alegerilor. Secretarul unitații administrativ-teritoriale (județ, oraș, comună, oricare ar fi aceasta) are mai multe atribuții, dar principala sa obligație este de a veghea la respectarea legalității actelor emise de reprezentanții administrației publice locale. Sunt mulți secretari de orașe din Prahova care au fost condamnați de instanțe judecătorești, deoarece au avizat ca fiind legale acte juridice administrative care încălcau flagrant legea. Secretarul municipiului este subordonat primarului, dar nu îi face cafele primarului, cum mai cred unii, confundând această funcție de înalt funcționar public cu funcția de secretar tehnic al primarului.

"Nu mă voi înrola nicicând într-un partid. Am înțeles foarte bine că viața politică de astăzi este o mare mizerie"

- În ce perioadă activitatea Consiliului Local Câmpina s-a apropiat cel mai mult de menirea pe care i-o conferă legea acestei autorități, de modul responsabil în care se face administrație publică de către miniparlamentele din țările occidentale dezvoltate?
- În timp, oamenii care au ajuns în Consiliul Local și-au îmbunătățit cunoștințele despre felul în care trebuie să se facă administrație publică. Acesta este un lucru pozitiv. În același timp, consilierii locali au cunoscut și o involuție, să zicem, din punct de vedere moral, deoarece, de multe ori, prea se politizează activitatea din Consiliul Local. Solicitările cetățenilor nu sunt analizate și rezolvate cu aceeași măsură pentru toți. Vreau să spun că la cereri identice (vorbesc aici de concesionarea terenurilor de sub balcoanele de la parter, la unele blocuri), rezolvările diferă după cum solicitantul este susținut de un partid sau altul, dintre cele care au intrat în legislativul municipal. Anumite concesionări au fost aprobate, altele nu, pe criterii pe care eu, unul, nu le-am înțeles, să zicem. Tot la fel, pentru unele terenuri consilierii au aprobat inventarierea în domeniul public sau privat, pentru altele, nu. S-a ajuns și la procese în instanță, fiindcă unii solicitanți nemulțumiți ne-au dat în judecată. Mi-aș dori foarte mult să nu se mai facă politică pe subiecte aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local. Pentru că au mai circulat niște zvonuri prin oraș, absolut neadevărate și ridicole, pot să vă garantez că eu nu m-am implicat nicodată în viața politică și nu am avut simpatii pentru vreun partid sau altul. Nu m-a tentat nicio clipă să fac politică, și asta nu doar pentru că îmi era interzis prin lege, ci întrucât, structural vorbind, eu nu mă văd politician. Nu am fost tentat nici măcar o dată de prozelitismul partinic, chiar dacă un partid sau altul mi-a propus la unele alegeri locale să candidez la Primărie. Nici când voi fi la pensie, chiar dacă legea îmi va permite atunci să fac politică, eu nu mă voi înrola nicicând într-un partid. Am înțeles foarte bine că viața politică de astăzi (atât la nivelul Câmpinei, cât și la nivel național) este o mare mizerie. Poate și din acest motiv nu mă simt deloc atras de această activitate. Am ce să fac la pensie, credeți-mă. În opinia mea, consiliile locale din anii 1990 erau mai responsabile decât cele care au urmat. În acea perioadă, consilierii lucrau mai mult pentru comunitatea câmpinenilor și mai puțin pentru partidele locale pe care le reprezentau. Nu erau atâtea dispute și atâtea certuri între consilieri. 
- Ce variantă ar fi mai bună: un primar slab cu un Consiliu Local puternic sau viceversa?
- Ideal ar fi, desigur, un primar puternic al cărui partid să aibă majoritate confortabilă în legislativul local, fiindcă numai astfel vor conlucra cele două autorități locale. Dacă majoritatea din Consiliu va avea o altă culoare politică decât cea a primarului, proiectele edilului-șef vor fi, adesea, respinse. Din astfel de neînțelegeri, nici până în ziua de azi nu s-a reușit modernizarea zonei de agrement ”Fântâna cu cireși” prin construirea unei scene noi în mijlocul unui amfiteatru natural format din versanții și terasele învecinate.
- Vă pare rău pentru un lucru pe care nu l-ați putut face, în plan profesional?
- Aici aș începe prin a aminti reușitele mele din activitatea de la Primărie. Nu vreau să mă laud, dar am avut un merit major în aducerea Casei Tineretului în patrimoniul municipiului, din proprietatea unei organizații neserioase, urmașa fostului UTC. Am avut o contribuție importantă și în trecerea Casei cu Grifoni, actualul sediu al Primăriei, din proprietatea Ministerului Culturii în cea a Consiliului Local. O altă mândrie personală o constituie realizarea Casei Căsătoriilor (eu am avut ideea modernizării ei, în timp ce ne-am judecat mulți ani cu fundația care își desfășurase acolo activitatea multă vreme). Nu pot să nu amintesc aici și de redobândirea de către Primăria Câmpina a celor 202 schițe și desene ale lui Nicolae Grigorescu, pe care Primăria le cumpărase în 1939 de la nepotul marelui pictor (actul de vânzare-cumpărare a fost descoperit în arhiva Primăriei după căutările mele insistente, inspirat fiind de studierea unor documente și albume fotografice vechi, iar apoi am câștigat în instanță în urma unui proces istovitor de 12 ani).


Am însă și regrete. Regret că nu am reușit nici până azi cumpărarea terenului de fotbal de la Rafinăria Câmpina. Acolo vedeam realizabil un complex sportiv deosebit, mai ales că se putea lega acest stadion cu Casa Tineretului și piscina descoperită din apropiere, iar peste drum, cu bazinul didactic de înot și cu baza sportivă de la Căminele Petrol (sală de sport, teren de fotbal cu gazon sintetic de dimensiuni competiționale). Stadionul este scos la vânzare de o casă de insolvență, care l-a evaluat exagerat de mult. Am convenit cu această casă de insolvență să facem noi evaluarea, dar nu am reușit, deoarece evaluatorii autorizați s-au cam ferit să se bage, cred eu, fiindcă nu există vânzări similare precedente după care să se ghideze. Există în curs o evaluare a terenului, dar nu voi mai prinde achiziționarea lui de către municipalitate. O altă neîmplinire a mea consider că este faptul că nu am reușit finalizarea selecției arhivei Primăriei, pe care am început-o cu scopul de a curăța arhiva de documentele inutile, dar și de a vedea ce documente vechi de multe decenii pot fi folosite. Este o lucrare foarte mare și care necesită o deosebită migală. Nu am terminat nici zonarea orașului și stabilirea unor valori de impozitare corecte, bazate pe punctaje riguroase pe care să le acumuleze fiecare gospodărie în funcție de utilitățile de care beneficiază. 
- Vom trăi ziua în care nu vom mai vedea scheletul blocului Erin, pata neagră de pe zestrea urbanistică a Câmpinei?
- Da. Cred că nu este departe ziua aceasta. După un proces lung cu firma care deține blocul (și care l-a și construit), proces pe care l-am pierdut pe nedrept, am demarat o procedură administrativă. M-am ocupat personal de chestiunea asta, este vorba despre exproprierea pentru utilitate publică, prevăzută de Legea construcțiilor, în urma căreia vom putea obține blocul și terenul aferent după o justă răscumpărare. Exproprierea pentru utilitate publică se va face de către o comisie a Consiliului Județean din care mai face parte viceprimarul și arhitectul-șef al Câmpinei. La instanța de judecată nu vom ajunge decât dacă nu ne vom înțelege asupra valorii de răscumpărare. În țară s-au mai câștigat imobile de către administrațiile publice folosindu-se o astfel de procedură.
- Cine vine după dvs. pe acest post de mare răspundere?
- Foarte bine că m-ați întrebat, dar și dacă nu ați fi făcut-o, eu tot v-aș fi vorbit despre persoana care va veni în locul meu. Nu vreau să dau naștere unor speculații ieftine și absurde. Îmi va continua munca și va finaliza proiectele pe care nu am reușit să le termin soția mea, Elena Moldoveanu, care este, în prezent, secretarul orașului Breaza, având pe acest post o vechime de mulți ani. De fapt, ea are o vechime de 20 de ani ca secretar de localitate, dintre care 15 ani ca secretar de oraș (5 ani la Primăria Comarnic și 10 ani la Primăria Breaza). Nu vreau să-mi aud vorbe că familia mea a monopolizat acest post. Soția mea îl va ocupa în urma unei proceduri transparente, care s-a făcut respectându-se toate rigorile legii. A fost publicat anunțul prin care s-a solicitat transferul la cerere al unui secretar pe postul vacant, anunț postat pe site-ul Primăriei și la avizier. Soția mea  îndeplinește toate condițiile cerute de lege: secretar de oraș cu minimum trei ani vechime, masterat, cazier administrativ corespunzător. În termenul legal de 20 de zile în care se puteau depune dosare, a fost depus un singur dosar, cel al soției mele.
-Aveți ceva de transmis câmpinenilor pe această cale?
- Îi doresc Câmpinei să aibă parte, în viitorul apropiat, de vremuri mai bune, mai luminoase, iar câmpinenilor, să se poată bucura din ce în ce mai mult de orașul lor. 
-Vă mulțumesc, domnule secretar, pentru interviu și pentru tot ce ați făcut pentru Câmpina. Desigur, vă mulțumesc în nume personal, dar sunt sigur că mulți câmpineni ar vrea să vă mulțumească, la rândul lor. Vă doresc o pensie lungă, liniștită și fericită. 
Adrian BRAD

Condamnat definitiv şi suspendat din funcţie, fostul primar al Băicoiului mai vrea un mandat

Culmea tupeului în politica românească!

Dacă ne mai trebuia încă o dovadă clară ca lumina zilei că în politica româneasă nu mai există nici urmă de moralitate, iată că o avem la Băicoi, acolo unde fostul primar al localităţii, Ciprian Stătescu, condamnat definitiv anul trecut la şase luni de închisoare şi suspendat ulterior din funcţie de Prefectura Prahova (prin ordinul de încetare a mandatului semnat în data de 22.11.2016), candidează din nou la aceeaşi funcţie lăsată vacantă chiar de el. 
Explicaţia halucinantă a fostului edil este aceea că partidul (PNL) nu ar fi găsit un alt competitor care să-şi dorească să se implice în această campanie electorală şi că, în fond, au trecut cele şase luni de condamnare cu suspendare şi nu mai are nicio problemă. “Candidez din nou pentru simplul fapt că acea perioadă de şase luni de condamnare la închisoare cu suspendare a trecut, deci nu mai am niciun fel de problemă. Candidez din partea PNL şi o să am toată susţinerea partidului, având în vedere că am câştigat trei mandate până acum şi sper să câştig şi de data asta. Partidul n-a găsit niciun candidat care să vrea să se implice în această campanie electorală” – a declarat Ciprian Stătescu. 


Reacţia conducerii PNL Prahova a fost aceea că “partidul n-a finalizat listele cu candidaţii care vor intra pe 11 iunie în cursa electorală la alegerile parţiale din Prahova”, adică nici vorbă să respingă tranşant candidatura celui condamnat. 
Vă reamintim că încă din vara anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că indiferent dacă decizia justiţiei este privativă de libertate sau nu, primarii, viceprimarii şi preşedinţii de consilii judeţene îşi pierd mandatul în cazul unei condamnări la închisoare. În plus, nu cu mult timp în urmă, Curtea Constituţională a dat un verdict foarte clar de neconstituţionalitate când vine vorba de astfel de speţe. 
Ciprian Stătescu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că în calitate de primar a încheiat un contract prin care i-a închiriat surorii sale un teren aparţinând domeniului privat al oraşului. În prezent, fostul şef al administraţiei băicoiene mai este urmărit şi într-un alt dosar instrumentat de Parhetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, cu privire la atribuirea unor contracte prin achiziţie publică directă. 

Crosul Comunei Cornu, ediţia a V-a

Duminică, 7 mai, s-a desfăşurat a V-a ediţie a Crosului comunei Cornu, la baza sportivă din localitate, eveniment iniţiat şi organizat de consilierul local Ştefan Cârciu, în colaborare cu Asociaţia Clubul Sportiv „KOKKI” din Cornu. 
270 de concurenţi s-au înscris la linia de start şi au dovedit spirit de competitivitate, fair-play şi bună-dispoziţie. La proba denumită „family run” s-au înscris 18 echipe (părinte-copil) care au alergat în regim de ştafetă. Ceilalţi participanţi, copii, tineri şi adulţi au alergat pe distanţe impuse de programul evenimentului sportiv. 


Surpriza acestei ediţii a fost participarea elevilor de la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina – 120 de elevi – care au concurat la categoria 18-30 ani masculin și feminin. 
Acest eveniment a urmărit promovarea sportului pentru toţi, a unei educații prin mișcare și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor, tinerilor și adulților. De asemenea, ediția de anul acesta a avut și un scop caritabil: strângerea de fonduri necesare achizițonării unui aparat de monitorizare a glicemiei pentru o fetiță de 7 ani diagnosticată cu diabet de tip 1.


 „Prin organizarea celei de-a cincea ediţii a Crosului comunei Cornu am urmărit să aducem oamenii pe terenul de sport pentru a se bucura de beneficiile pe care le au mişcarea şi sportul în viaţa noastră. De asemenea, am mobilizat comunitatea pentru a fi alături de Daria în lupta ei cu această boală: diabetul. Am reușit să strângem suma de 1400 de lei, la care s-au adăugat și cei 450 de lei strânși de către preoții din parohia Cornu de Jos, care s-au alăturat acestei campanii umanitare” - a declarat Flavian Grădeanu, președintele ACS KOKKI. 


Partenerii acestui eveniment au fost: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, Primăria comunei Cornu și Gabriela Dobrescu - în calitate de administrator al Sălii de Sport a comunei Cornu.
„Câștigătorii locurilor I, II și III au primit medalii, diplome și premii de la sponsorii evenimentului: Liderfan Electric, Ribalpin Prest Serv SRL, Legrand G&G SRL, Avon Cosmetics, Petro Construct S.A., Librăria Diverta din Câmpina, Domeniile Panciu și Kidibul. Fiecare concurent a beneficiat la sfârşitul cursei de sucuri de la Kidibul, apă şi ciocolată, spre bucuria celor mici, în special!. De asemenea, dorim să le mulţumim paramedicilor de la ISU Prahova, care şi în acest an au asigurat asistenţa medicală” - a mai adăugat Flavian Grădeanu.
Donațiile pentru acest caz continuă pentru că suma de care are nevoie Daria este de 4000 de euro anual, bani care reprezintă contravaloarea aparatului (1200 euro) și senzorii acestuia (numai o cutie de senzori costa 280 de euro și sunt valabili o lună de zile!). 
Contul în care se pot face donații este: RO 58 RNCB 0208 0731 1897 0001 – deschis la BCR, sucursala Câmpina, titular de cont: Nedelcu Lavinia.

De ziua lui Grigorescu, elevii sunt provocaţi să picteze peisaje câmpinene

Consiliul Local, Primăria Câmpina, Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati”, în parteneriat cu Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu" organizează luni, 15 mai 2017 un Concurs de pictură adresat elevilor de gimnaziu, ocazionat de aniversarea pictorului Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 - 21 iulie 1907).
Evenimentul are a scop marcarea zilei de naștere a pictorului Nicolae Grigorescu, cunoaşterea potenţialului creator în domeniul artistic între copiii din municipiul Câmpina, dezvoltarea acestuia şi punerea în valoare a elementelor educative conţinute în preocupările artistice specifice vârstei. Se urmărește de asemenea cunoașterea de către elevii câmpineni a Muzeului schițelor pictorului Nicolae Grigorescu.
Fiecare profesor de educaţie plastică din școlile câmpinene va realiza workshopuri cu fiecare clasă (V-VIII). Elevii vor primi ca temă realizarea unei picturi cu peisaje câmpinene. Profesorul coordonator va selecta câte un reprezentant din fiecare clasă (elevul care a realizat cea mai bună lucrare). Copiii selectaţi vor participa la un workshop în data de 15 mai, la Muzeul Memorial "N. Grigorescu", unde vor lucra pe loc câte o pictură cu tema "Grigorescu și Câmpina". Biblioteca Municipală va pune la dispoziția concurenților materialele necesare: bloc de desen A3, culori de apă, pensule, etc. După două ore, lucrările vor fi jurizate de către reprezenanții bibliotecii și ai muzeului, activitatea încheindu-se cu o expoziție și festivitatea de premiere.
Se vor acorda premii şi diplome celor mai buni pictori și diplome de participare profesorilor coordonatori.


Comedia „Central Park”, pe scena Casei de Cultură

Joi, 25 mai, Casa de Cultură „Geo Bogza” este gazda unei reprezentaţii teatrale spumoase: comedia „Central Park”, scrisă de Woody Allen. Spectacolul a fost subvenţionat de Consiliului Local Câmpina, astfel că preţul unui bilet este de numai 15 lei în prima parte a sălii şi 10 lei în a doua parte. Biletele s-au pus deja în vânzare la casieria Casei de Cultură „Geo Bogza”.


Concurs open de şah rapid la Câmpina

ACS Master Mind Bucureşti şi Primăria Câmpina organizează în zilele de 12, 13 şi 14 mai 2017, la Casa Tineretului, un concurs open de şah rapid desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Şah, care va beneficia de calculul de rating al Federaţiei Internaţionale de Şah. 
Partidele se vor disputa în sistem elveţian, cu nouă runde, ritmul de joc urmând să fie de 15 minute + 12 secunde/ mutare.
Programul competiţiei:
Vineri, 12 mai: ora 17.30, şedinţa tehnică; orele 18.00 - 19.00, runda I;
Sâmbătă, 13 mai: orele 10.00 - 13.00, rundele II - IV; orele 16.00 - 19.00, rundele V - VII;
Duminică, 14 mai: orele 10.00 - 12.00, rundele VIII - IX; ora 13.00, festivitatea de premiere
Participanţii vor primi diplome, cupe şi medalii, iar primii trei clasaţi în clasamentul general (veterani, feminin, copii pe diferite categorii de vârstă) vor primi premii în bani, după cum urmează: locul I - 500 lei; locul II - 350 lei; locul III - 250 lei.
Înscrierile de pot face la numerele de telefon 0723-254.392 (Gheorghe Cândea) şi 0773-975.847 (Dan Miţaru).

Centrul Medical SanConfind – gazda unei sesiuni de comunicări despre scleroza multiplă

În perioada 5-7 mai, Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina a fost gazda unei sesiuni de comunicări medicale având ca temă scleroza multiplă. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Învingătorii Sclerozei Multiple”, sub genericul „Şcoala învinge scleroza multiplă”. La acest eveniment medical au participat membri ai Asociaţiei „Învingătorii Sclerozei Multiple” din întreaga ţară.
Vineri, 5 mai, în prima zi a acestui eveniment, după ce au participat la un atelier de creaţie, oaspeţii au vizitat Centrul Medical SanConfind de la Poiana Câmpina și au participat la o primă sesiune de comunicări (cu întrebări), care a avut ca subiecte: „Corelaţii anatomo-clinice în patologia nervului optic cu focus pe afectarea din scleroza multiplă” (dr. Florin Scărlătescu - medic neurolog, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Bucureşti) şi „Metode de recuperare în scleroza multiplă” (dr. Simona Fătulescu - medic specialist BFKT la Baza de Tratament și Recuperare Medicală a Centrul Medical SanConfind).


Sâmbătă au avut loc alte două comunicări: „Scleroza multiplă - o nouă viziune în tratamentul kinetic” (dr. Ovidiu Chiriac - medic recuperare, Spitalul Militar „Dr. Carol Davilla”, Bucureşti) şi „Osteopatia, arta conservării sănătăţii” (Răzvan Dulgheru - licenţiat în kinetoterapie şi motricitate specială).
Duminică dimineața, înainte de plecarea spre București, oaspeții au beneficiat de serviciile Bazei de Tratament, fiecare dintre ei făcând câte o procedură de balneoterapie, dintre cele propuse de conducerea secției: duș subacval; duș Vichy; duș Vichy cu masaj; baie cu dioxid de carbon si bule; hidromasaj; masaj partial; baie de plante; reflexoterapie. Oaspeţii au fost cazaţi la un hotel din Câmpina, partener al evenimentului, iar cei care nu au dorit să facă proceduri balneare la Centrul Medical SanConfind au putut să viziteze câteva obiective turistice din Câmpina şi împrejurimi.
Scleroza multiplă, numită și scleroză în plăci, scleroză diseminată sau encefalomielită diseminată, este o boală inflamatorie în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate. Această deteriorare afectează capacitatea sistemului nervos de a comunica, producând o plajă largă de semne și simptome, incluzând handicapuri fizice, mentale și uneori probleme psihice. Scleroza multiplă ia diferite forme, noi simptome apărând fie în atacuri sporadice (forme de recădere) sau agravându-se cu trecerea timpului (forme progresive).  Între episoade, simptomele pot dispărea complet; totuși, adesea rezultă probleme neurologice permanente, în special în stadii mai avansate ale bolii. 


În timp ce cauza bolii nu este clară, se crede că mecanismul ei ar fi ori o boală autoimună, ori un defect al celulelor care produc mielină. Printre cauzele propuse se numără factori genetici și de mediu, cum ar fi infecțiile. Scleroza multiplă este de obicei diagnosticată pe baza prezenței semnelor, simptomelor și a rezultatelor testelor medicale corespunzătoare.
Nu se cunoaște nici un tratament pentru scleroza multiplă. Diversele terapii urmăresc să îmbunătățească funcțiile după fiecare episod și să prevină noi episoade. Medicamentele folosite pentru a trata această maladie, deși au o eficacitate destul de mică, pot avea efecte adverse și pot fi greu tolerate. Numeroase persoane urmează tratamente alternative, în pofida lipsei de dovezi privind eficacitatea acestora. Rezultatul pe termen lung este dificil de prognosticat; rezultatele bune se întâlnesc mai adesea la femei, la cei care dobândesc boala din tinerețe, la pacienții cu recăderi și la cei care au avut la început doar puține episoade. Speranța de viață este cu 5-10 ani mai mică decât la populația care nu suferă de această boală.
Conform datelor statistice, peste 3 milioane de oameni sunt afectați la nivel mondial, incidența variind puternic în diferite regiuni ale globului și în funcție de populație. Boala debutează de obicei între vârstele 20 și 50 ani, fiind de două ori mai des întâlnită la femei decât la bărbați. Numele de scleroză multiplă se referă la cicatricile (sclerele —mai cunoscute sub numele de plăci sau leziuni) aflate în special în substanța albă a creierului și măduvei spinării. Scleroza multiplă a fost descrisă pentru prima oară în 1868 de Jean-Martin Charcot. O serie de noi tratamente și metode de diagnostic sunt în curs de dezvoltare. 

03 mai 2017

Cazul funcției ilegale din conducerea PNL Câmpina va ajunge la Curtea de Arbitraj

În sens larg, liberalismul proclamă construirea unei societăți caracterizate prin libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural (fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nicio putere nu le poate nesocoti, și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate), liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare în care drepturile minorităților sunt garantate. Frumoase idei, greu de pus în practică. Mai ales la PNL Prahova și la PNL Câmpina. Adică, mai ales cu niște lideri așa-ziși liberali, dar care nu au nimic comun cu liberalismul. 

Conducerile PNL Câmpina și PNL Prahova se acoperă una pe cealaltă
Recenta ședință pentru alegerea noii conduceri a PNL Câmpina a arătat că în organizația liberalilor câmpineni nu se respectă legile interne ale partidului, libertatea de gândire a indivizilor și dreptul la opinie, ceea ce pentru apologeții liberalismului european în variantă mioritică înseamnă ceva atât de înjositor și degradant, încât sub ultimele trei cuvinte scrise hârtia ar trebui să roșească. S-a dovedit totodată, dacă mai era nevoie, că PNL (aidoma tuturor celelalte partide de pe eșichierul politic național), nu se poate reforma, iar pierderea alegerilor din 2016 nu a fost dintr-un accident, ci dintr-o neputință politică asociată cu o insuficiență și o infatuare electorală demnă de un partid unic și dictatorial. De asemenea, membrii de bună-credință ai organizației municipale prezenți la alegerile pomenite și-au dat seama că singurul partid istoric din Parlamentul României nu se poate reforma, dar asta nu din cauza membrilor săi, ci pentru că, pur și simplu, liderii partidului de la București și de la Ploiești (toți de sorginte pedelistă), nici nu doresc acest lucru. Iar pentru că, potrivit legilor imitației ale filosofului francez Gabriel Tarde, săracii îi imită pe cei bogați, iar cei slabi, pe cei puternici, și șefii liberalilor din Câmpina i-au imitat în rele pe liderii județeni și naționali din PNL. La Câmpina, această regulă a fost respectată cu sfințenie de către liderii fostului PDL local, cocoțați în fruntea PNL Câmpina, care au acaparat nedemocratic conducerea organizației municipale a liberalilor (după fuziunea vechilor liberali cu foștii democrat-liberali), iar acum țin cu dinții de ea, nedorind decât să o conserve și să o întărească, pentru ei și camarila lor. Astăzi, PNL este într-o profundă criză de sistem, care seamănă tot mai mult cu situația PNȚCD de dinaintea alegerilor parlamentare din 2000. Iar efectele acestei crize au învăluit din toate părțile și PNL Câmpina. 



Ioan Mușat – un contestatar al desfășurării alegerilor interne
Revenind la ședința de alegeri a noii conduceri a PNL Câmpina, din 4 aprilie 2017, conducere statutară care a înlocuit-o pe cea interimară, vă amintim că publicația noastră v-a prezentat, la timpul cuvenit, cum s-a desfășurat evenimentul. Însă astăzi vrem să publicăm punctul de vedere al șefului Comisiei tehnice de organizare a ședinței de alegeri, liberalul (cu state vechi) Ioan Mușat, care recunoaște că nu a putut rupe sforile ce-l învăluiau din toate părțile, sfori trase de Tiseanu și oamenii săi şi nici nu a putut dejuca manevrele de culise ale foștilor pedeliști, aprobate tacit de reprezentantul conducerii filialei județene. Ioan Mușat este convins că alegerile respective nu au fost corecte, pentru că nu s-a respectat niciuna dintre legile interne ale partidului: Statutul PNL, Codul de etică, Regulamentul de funcționare al filialelor și organizațiilor liberale din teritoriu etc. Nemulțumit de crearea unei funcții nestatutare pentru conducerea PNL Câmpina, cu două săptămâni înaintea ședinței, el a atenționat conducerea PNL Prahova cu privire la respectiva ilegalitate, sesizând și Comisia județeană de arbitraj în legătură cu acest aspect. Nu se aștepta la soluționarea corectă a sesizărilor sale, ceea ce s-a și adeverit, așa cum nici destinatarii adreselor sale nu se așteaptă ca el să se adreseze Curții de Arbitraj a PNL, ceea ce se va întâmpla cât de curând. 


Tiseanu își joacă ultima carte
În continuare, prezentăm (pentru necunoscători), firul evenimentelor care au culminat cu ședința de alegeri din 4 aprilie 2017. Cum îi șade bine unui vechi lider de partid și edil al orașului cu cele mai multe mandate din toată istoria Câmpinei, care a făcut și desfăcut prea multe ca să mai răspundă impasibil unor întrebări jurnalistice despre trecutul său în fruntea administrației locale, Horia Tiseanu a anunțat pe ultima sută de metri că va candida la șefia PNL Câmpina. Cine a crezut că va face un pas înapoi și că va lăsa alte persoane nepătate să reformeze partidul liberalilor câmpineni, s-a înșelat. Se știe, Horia Tiseanu a câștigat încă un mandat în fruntea liberalilor câmpineni, beneficiind de un număr mult mai mare de susținători în sală, foști pedeliști ai săi, de pe vremea când era liderul PDL Câmpina. Tiseanu continuă totuși să fie încolțit într-o urmărire penală, simțind tot mai tare în ceafă răsuflarea fierbinte a procurorilor DNA care îl cercetează pentru săvârșirea prezumtivă a unor fapte de corupție, în încercarea de a-l trimite în fața instanței de judecată. Din funcția de ”prim-ministru local” și de șef al partidului care asigură majoritatea din miniparlamentul câmpinean, jupânul de la Primărie crede probabil că va putea scăpa de brațul lung al legii, în cazul în care va fi găsit nevinovat (căci, deocamdată, se bucură de prezumția de nevinovăție). Pentru situația în care va primi o condamnare definitivă și va fi înlăturat, prin lege, de la șefia Primăriei și a liberalilor locali, conducerea Filialei PNL Prahova a scos la bătaie, pentru alegerile interne din PNL Câmpina, un post de prim-vicepreședinte, desi, conform Statutului PNL, doar organizațiile liberale din reședințele de județ au în organigramă un asemenea post. Dar în politichia prahoveană merge și așa. Tiseanu va rămâne în istoria Câmpinei ca primarul cu cele mai multe mandate, dar și cu cele mai grave greșeli. Lui cred că i s-ar potrivi cel mai bine o epigramă publicată pe un site de umor: Și-a impus, cu sânge rece, / În partid cuvântu-i greu: / ”Pe-aici nu se poate trece / Decât peste trupul meu.”

Manevre de culise în stilul PDL 2010-2012
Concret, la începutul lunii martie 2017, Biroul Județean al PNL  decide, în cadrul unei ședințe, înființarea funcției de prim-vicepreședinte pentru viitoarea structură de conducere a organizației PNL Câmpina, ce avea să fie stabilită într-o anunțată și apropiată ședință de alegeri. Ioan Mușat, unul dintre vechii liberali care vor cu orice preț reformarea PNL, pentru ca partidul să poată constitui o alternativă reală și viabilă la stânga reprezentată de PDS, trimite Filialei PNL Prahova, pe data de 21.03.2017, o adresă prin care solicită, în calitate de membru al organizației municipale PNL Câmpina din anul 2007, să i se elibereze copie a deciziei emisă de către Biroul Politic Județean, prin care s-a aprobat înființarea funcției de prim-vicepreședinte la nivelul organizației locale Câmpina. Petentul arată că decizia respectivă a conducerii Filialei este totalmente ilegală, întrucât Statutul PNL și Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale județene prevăd că Biroul Politic Local de la nivelul municipiilor care nu sunt capitale de județ este format din președinte, 6-8 vicepreședinți etc, neexistînd funcția de prim-vicepreședinte. De asemenea, conform regulamentelor interne în vigoare, Biroul Politic Județean nu poate  nici modifica Statutul și nici Regulamentul amintit mai devreme. Copia deciziei Biroului Județean PNL, arată Ioan Mușat în cererea sa, îi este necesară pentru a se adresa Curții Județene de Arbitraj, instanța care are obligația de a veghea la respectarea prevederilor Statutului PNL. Neprimind niciun răspuns de la conducerea Filialei PNL Prahova, pe data de 29 martie 2017,  Ioan Mușat a sesizat Comisia Județeană de Arbitraj, întrucât, conform regulamentelor interne ale partidului, nu se putea adresa direct Curții de Arbitraj a PNL de la București, cel mai înalt for de soluționare a litigiilor din interiorul partidului. Deranjați probabil de aceste demersuri întreprinse de către Mușat, cei de la Ploiești au renunțat la funcția de prim-vicepreședinte. Cu toate acestea, cu o săptămână înaintea ședinței din 4 aprilie, în cadrul unei consfătuiri de partid, Tiseanu anunță că în cadrul ședinței cu pricina se va alege și un prim-vicepreședinte. În preziua alegerilor, cei din conducerea Filialei au întors-o iarăși ca la Ploiești, anunțând că se va alege un vicepreședinte cu atribuții sporite, de prim-vicepreședinte. Adică aceeași Mărie cu o altă pălărie. Bătălia pentru această funcție a avut practic aceeași importanță ca și bătălia pentru președinția partidului. Nici nu are nicio relevanță persoana care a câștigat această funcție. Grav este faptul că a fost vorba despre o funcție nestatutară care a aruncat ședința într-o lumină total nefavorabilă democrației liberale de partid, în lumina întunecată a ilegalităților politice din interiorul organizației, care au răbufnit puternic în exteriorul ei. Concluzia care se impune este una singură: PNL Câmpina nu are nicio legătură cu liberalismul autentic și nu este un partid cu adevărat democratic. Grav este și faptul că, în continuare, foștii lideri pedeliști vor domina autocratic PNL Câmpina, cu sprijinul unei mari majorități de susținători care nu sunt văzuți și auziți decât în adunările generale de alegeri. 



Ioan Mușat acuză
„PNL a fost fondat oficial în mai 1875, moment care a constituit doar instituționalizarea și coagularea unor grupări liberale ce existau deja pe scena politică, încă din 1866. Partidul a avut, după înființarea sa oficială, multe repere morale de referință, iar acestea nu au fost reprezentate doar de membrii ilustrei familii a Brătienilor - de bună seamă, unii dintre stâlpii partidului, ci și de alți fruntași de anvergură care au consolidat liberalismul clasic din România acelor vremuri. Bunăoară, mie îmi place foarte mult Dimitrie A. Sturdza, ales președinte al PNL la finele secolului XIX, ca succesor al lui Ion C. Brătianu. În anii 1895-1909, Sturdza a deținut de patru ori funcția de prim-ministru al României. El avea un crez politic remarcabil, considerând că forța unui partid politic nu constă în numărul mare sau mic al membrilor săi, ci în justețea ideilor și curățenia morală a acțiunilor lui. Dacă ar fi participat la ședința de alegeri din 4 aprilie 2017, credeți că Sturdza ar fi găsit în desfășurarea ei vreo fărâmă de curățenie morală, vreo urmă  care să amintească de idealurile liberalilor de altădată?”, ne întreabă retoric Ioan Mușat (foto). 


El este convins că, la aceste alegeri interne, curățenia morală a lipsit cu desăvârșire, prin toate încălcările flagrante ale regulamentelor și prevederilor statutare de către cei care au condus abuziv ședința, prin tot felul de sforării și jocuri de culise făcute de Tiseanu și acoliții săi, supervizate de către Ciolac, secretarul general al filialei județene, venit special de la Ploiești ca să ajute să iasă ”cine trebuie”. 

Karma lui Tiseanu
Contestatarul este convins că PNL Câmpina nu se va putea reforma din interior câtă vreme la conducerea partidului se va afla Tiseanu și camarila sa din fostul PDL. „Nu exagerez cu nimic afirmând aceste lucruri, deoarece eu am văzut cum s-a desfășurat ședința, dar nu am putut face nimic, chiar dacă am fost șeful Comisiei tehnice de organizare a alegerilor. În această calitate, mi s-a pus la dispoziție de către secretarul general al PNL Prahova, domnul Ciolac, un model de proces-verbal pentru alegeri în care nu era menționată funcția de vicepreședinte cu atribuții de prim-vicepreședinte. Cu toate acestea, secretarul general al filialei județene a girat această funcție, făcându-se că nu vede că pe o urnă scria explicit: ”vicepreședinte cu atribuții de prim-vicepreședinte”, chestie care, în opinia mea, nu miroase bine. Și nu poate mirosi bine, întrucât are un evident parfum de ilegalitate. Așa a înțeles Comisia județeană de arbitraj să răspundă sesizării mele, dându-i astfel conducerii filialei județene posibilitatea de a înființa această funcție nestatutară, cu dedicație, funcție pe care am să o contest, cât de curând, la Curtea de Arbitraj a PNL de la București. Nemaivorbind că secretarul general a condus într-o manieră comunistă ședința, spunându-ne că nimeni nu mai are dreptul să vorbească după numărarea voturilor și validarea celor aleși în funcțiile de conducere. Propunerea sa a fost supusă la vot și, bineînțeles, votată de marea majoritate a foștilor pedeliști aflați în sala adunării. Astfel, niciunul dintre candidați nu a fost lăsat să-și prezinte programul și proiectele în fața auditoriului. Au fost privați de libertatea cuvântului mulți liberali vechi, care ar fi dorit să spună ceva important sălii: Bogdan Cord (contracandidatul lui Tiseanu), Cezar Grama, Liviu Briciu ș.a. Eu l-am auzit cu urechile mele pe Tiseanu când l-a oprit pe Cezar Grama să vorbească, motivând unui apropiat: „Se face târziu și nu vreau să îmi strice karma”. Halal karmă! Secretarul general Ciolac, cel care a condus ca un comunist sadea ședința de alegeri, era remunerat de PNL, deci practic ne-a interzis să vorbim pe banii noștri, căci a fost plătit și din banii noștri, ai liberalilor câmpineni. Și spun că a fost plătit, pentru că a fost înlocuit recent din funcție. Cred că în PNL Câmpina nu sunt doriți tinerii de bună-credință cu studii superioare. Este un mare păcat, de care organizația municipală cu greu se va putea spăla”, ne mai spune cu amărăciune Ioan Mușat. 
Adrian BRAD