28 martie 2017

La Școala de Poliție “Vasile Lascăr”, Ziua Poliției a fost sărbătorită cu multe oficialități și personalități invitate

Vineri, 24 martie, în toate structurile MAI din țară, a fost sărbătorită Ziua Poliției. În municipiul nostru, evenimentul a fost sărbătorit, așa cum se cuvine, la Școala de Poliție „Vasile Lascăr”, cea mai importantă unitate de învățământ mediu a Poliției Române, care poartă numele unui ilustru politician și ministru de interne de acum un veac și jumătate, cel care a reformat și modernizat din temelii structura Poliției din România antebelică, pe care a năzuit să o ridice la rangul de „a doua magistratură”. 
De fapt, sărbătorirea Zilei Naționale a Polițiștilor ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 25 martie, de Buna Vestire, însă atunci când Ziua Poliției pică în week-end, se obișnuiește ca ea să fie sărbătorită în ultima zi de lucru a respectivei săptămâni. Anul acesta, Ziua Poliției Române a avut loc în împrejurări mai puțin fericite, pe fondul nemulțumirii generale a agenților de poliție în legătură cu nivelurile salariilor prin care le este răsplătită activitatea de zi cu zi. Din acest motiv oamenii legii - apărători ai ordinii statale și ai siguranței cetățenilor dintre Carpați, Dunăre și Mare -, au pichetat, joi şi vineri, sediul Ministerului Afacerilor Interne, iar sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, cele mai importante sindicate ale polițiștilor au organizat în Capitală un miting de amploare care s-a desfăşurat în faţa MAI şi a continuat cu un marş până în Piaţa Victoriei. Poliţiştii au solicitat, printre altele, majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20%. 
Revenind la manifestările de vineri, din incinta Școlii de Poliție, prilejuite de evenimentul amintit, putem spune că acestea s-au desfășurat după un program asemănător celui întâlnit în anii precedenți, din care nu au lipsit totuși activități noi care amintesc de faptul că unitatea are, de la mijlocul anului trecut, o nouă conducere, putând fi considerate amprenta „Vasile Tache”, a noului director al Școlii. 


De la plantarea unor brazi la acordarea unor decoraţii
Conducerea Școlii de Poliție, în frunte cu directorul unității, comisar-șef  dr. Vasile Tache, i-a primit cu multă caldură pe oaspeții invitați la sărbătorirea Zilei Poliției, dintre care am aminti câțiva: prefectul judetului Prahova, jr. Mădălina Lupea, fostul chestor principal de poliție prof. univ. dr. Pavel Abraham (azi, general-locotenent în rezervă și avocat, cel care a condus în 1997 Inspectoratul General al Poliției și a îndeplinit, în ultimii ani de activitate, funcția de președinte al Agenției Naționale Antidrog din cadrul MAI), precedentul director al Școlii, chestorul (pe atunci) Ion Tomescu - azi, general bg (rez), dar și comandantul Școlii de Poliție de la începutul anilor 2000 și fost șef al IJP Prahova, fostul chestor de politie Constantin Cândea – azi, general bg (rez). 


Au fost prezenți, de asemenea, numeroși ofițeri de carieră ieșiți la pensie (generali și colonei în rezervă), care au condus Școala de Poliție de-a lungul timpului, foști directori sau adjuncți de directori ai unității, dar și persoane care au condus structuri importante din cadrul IJP Prahova sau IGPR. 
După ce le-a urat bun-venit, directorul Școlii i-a invitat pe oaspeți să sădească fiecare câte un brăduț în zona verde din imediata vecinătate a platoului central al unității. După plantarea brazilor, toată lumea s-a strâns în sala de festivități, unde, pentru început, a fost proiectat un film documentar despre viața și activitatea lui Vasile  Lascăr, reformatorul Poliției din România antebelică, cel care a promovat în Parlamentul României, în anul 1903, prima lege organică a Poliției Române, mult mai avansată decat cele existente în multe state democratice ale acelor vremuri, cu o democrație mult mai avansată decât cea care exista atunci în România. 


Apoi au urmat mai multe alocuțiuni, precum și două cuvântări care au conținut mesaje trimise, cu ocazia Zilei Poliției, de către ministrul de interne, Carmen Dan, și de către inspectorul general al Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu, cuvântări rostite de prefectul judetului și, respectiv, directorul Școlii. 
La rândul său, generalul în rezervă Pavel Abraham a prezentat audienței, în premieră, noua mascotă a Poliției Române: un curcan în miniatură realizat dintr-un material ceramic viu colorat. Generalul a oferit câte o mascotă prefectului județului Prahova și directorului Școlii de Poliție, făcând mențiunea că inițiativa aparține unor ofițeri de carieră în rezervă și că speră ca "mascota Poliției, un curcan demn si nobil, să ne poarte noroc”. După vizionarea documentarului, conducerea Școlii de Poliție le-a oferit invitaților plachete omagiale. La finalul întrunirii, au avut loc câteva înaintări în grad ale unor ofițeri ai unității. 



Riscurile meseriei de polițist
Meseria de polițist este extrem de periculoasă, putând fi considerată una dintre meseriile de risc major. Aproape zilnic, polițiști în exercițiul funcțiunii sunt molestați, înjurați, bătuți, iar uneori chiar își pierd viața. În mass-media centrale sunt prezentate numai cazurile cele mai grave sau care au ajuns cunoscute de ziariști și considerate de interes jurnalistic, dar riscurile la care se expun cei care luptă, „în prima linie”, împotriva infractorilor sunt mai multe decât par la prima vedere. Pe de altă parte, meseria este și ingrată: nu te îmbogățești din ea, iar importanța ei nu este recunoscută întotdeauna de către cetățenii în sprijinul cărora se îndreaptă activitățile polițienești cotidiene. Pe scurt, polițistul este bun și apreciat numai atunci când persoana care îi solicită ajutorul se simte în nesiguranță sau chiar își dă seama că este (sau poate fi) victima unei infracțiuni sau contravenții. Dimpotrivă, atunci când cineva vrea să încalce legea, fiindcă îi este lui mai bine așa, nu îi mai trebuie individului în culpă nici măcar întâlnirea cu un polițist, necum ajutorul salvator al acestuia. Sigur, au fost și cazuri de polițiști corupți, dar pădure fără uscături nu există, iar uscăturile respective nu pot afecta verdele pădurii. Legea ar trebui să îi apere pe polițiștii care acționează în mediul operativ, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, dar din păcate, s-au înmulțit nepermis de mult cazurile în care polițiști înarmați au fost bătuți bestial de infractori extrem de periculoși – oameni fără lege cărora le-ar trebui mereu judecători fără inimă. Iar acest fenomen îngrijorător se întâmplă, de cele mai multe ori, din cauza deciziei polițiștilor de a media pașnic, individual, anumite conflicte violente, fără a mai aștepta întăriri și ajutorul unor echipaje suplimentare ce trebuie solicitate în situații deosebite, conform regulamentelor în vigoare. Au fost destui polițiști în România care au facut uz de armă legal, în exercițiul funcțiunii, iar apoi au fost supuși, luni  întregi, unor cercetări prealabile, care, de cele mai multe ori, s-au transformat în dosare penale. În prezent, polițiștii români au în dotare un pistol de pe vremea fecioriei bunicii, calibru 7,65mm, celebrul model 1974 „Carpați” (cu care un polițist american s-ar aventura doar la vânătoare de gaini și curci în spații închise, ca să fie sigur că nimerește țintele). Numai unitățile operative și cele speciale de intervenție au în dotare pistoale performante, marca ”Glock”.

195 de ani de la înființarea Poliției Române
Anul acesta se împlinesc 195 de ani de la înființarea Poliției Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului Gabriel care îi aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab și a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei Agiei). Ele continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor), iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de “POLIŢIE”. În 1821, Tudor Vladimirescu acordă scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele Organice, atribuţiile Poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848, are loc reorganizarea Poliţiei, prin apariţia instituţiei Șeful poliţiei Capitalei, căruia i se subordonează Guardia Municipală. La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi "obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti. Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Aga Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Fiecare stat are istoria sa, iar în interiorul acestuia, fiecare instituţie a parcurs un drum devenit peste ani istorie. Poliţia, ca dimensiune obligatorie a statului, este la fel de veche şi la fel de actuală ca acesta. Ea este, de veacuri, o constantă a societăţii umane, fiind una din cele mai vechi și mai importante instituţii ale unui stat modern. Începând cu ”Legea de organizare a poliţiei”, aprobată de Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea Poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. 
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română, ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Demilitarizarea poliției a avut  loc în 2002, fiind un lucru necesar pentru integrarea României în Uniunea Europeană. În urma acestui proces, profesia de polițist a fost redefinită, ea intrând în nomenclatorul de meserii din România. De asemenea, gradele militare ale polițiștilor au fost echivalate cu grade profesionale (generalii au devenit chestori, coloneii au ajuns comisari etc). In conformitate cu Legea nr.360 din 6 iunie 2002 privind Statutul Poliţistului, această echivalare s-a făcut după cum urmează: 
A. Ofițerii de poliție:
a) sublocotenent devine subinspector de poliție;
b) locotenent devine inspector de poliție;
c) căpitan devine inspector principal de poliție;
d) maior devine subcomisar de poliție;
e) locotenent-colonel devine comisar de poliție;
f) colonel devine comisar-șef de poliție;
g) general de brigadă devine chestor de poliție;
h) general-maior devine chestor principal de poliție;
i) general-locotenent devine chestor-șef de poliție;
j) general devine chestor general de poliție.
B. Agenții de poliție:
a) maistru militar clasa a IV-a și sergent-major devine agent de poliție;
b) maistru militar clasa a III-a și plutonier - agent principal de poliție;
c) maistru militar clasa a II-a și plutonier-major devine agent șef adjunct de poliție;
d) maistru militar clasa I și plutonier adjutant devine agent șef de poliție;
e) maistru militar principal și plutonier adjutant-șef devine agent-șef principal de poliție.
Structura organizatorică a Poliției Române este prevăzută cu aproximativ 60.000 de funcții. Vârsta medie a personalului este de aproape 40 de ani. În structura personalului sunt circa 15% femei. 
Adrian BRAD 

Editorial. NE-AM DUS PE COPCĂ

Un caz care merită discutat mai îndeaproape, deși pare ceva de un interes oarecum mărginit. Un manager de spital mare din capitala care are spitalele în subordinea primăriei îi scuipă în cap pe niște medici de la un spital mare din Viena, care erau chemați de ministrul sănătății să ofere un audit pentru a recunoaște dacă se pot face transplanturi de plămîni în spitalul nostru. Numai că, eram în toiul campaniei electorale, la noi politizarea spurcă totul și pentru dl. doctor a-l porcăi (alături de dna. Firea și de televiziunile afiliate) pe ministrul sănătății era sarcină de partid, era mult mai important decît să salveze viețile unor oameni. 
Iată cu ce ton le scria dl. doctor medicilor din Viena: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteți bineveniți pe 8 si 9 decembrie să faceți o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din București. Dacă nu veți respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriți o colaborare bună și onestă și că vă amestecați voit in politicile de sănătate publică naționale. Așa că, vom fi nevoiți să acționam în consecință, să deschidem o anchetă oficială și să informăm publicul”. Și, în alt mesaj, anunță că îi așteaptă: „… dar după 11 decembrie când în România au loc alegeri, pentru a elimina suspiciunile de subiectivism privitor la implicarea Eurotransplant de partea uneia dintre părțile implicate în alegeri cât și pentru transparență și continuitate în ceea ce privește politicile de sănătate ale viitorului Guvern, oricare ar fi”.


Ce minte bolnavă trebuie să ai pentru a vedea atît de politizat totul? Observați tonul, de o obrăznicie, mîrlănie, grosolănie, grobianism, nesimțire, aroganță, proastă creștere, prostie francă, mahalagism, infatuare, ciocoism cu care Dîmbovița ne spală zilnic, dar Dunărea de pînă la Cazane nu e obișnuită. Urmarea? Spitalul austriac a reziliat scurt contractul cu țara noastră. Deci dl. dr. Copcă a reușit să taie dintr-un condei orice șansă de prelungire a vieții pentru cine știe cîți pacienți, cică ar fi cinci acum pe listele de așteptare. Ministrul actual, Bodog, s-a văzut nevoit să se umilească pe lîngă conducerea spitalului austriac pentru a-i reprimi pe pacienții români. De cîteva săptămîni mă obsedează acest stil al conducătorilor noștri de a ni se adresa, ca unor slugi ticăloase. Și nu trece zi fără ca fluxurile de știri să nu ne aducă exemple. 
Săptămîna ce-a trecut l-am văzut pe acel parlamentar, arătîndu-ne de pe peluza „casei poporului” minunata sa inteligență în chiloți, l-am văzut pe ambasadorul nostru la Londra, inenarabilul Dan Mihalache, tratînd-o pe o jurnalistă ca pe o zdreanță, l-am văzut pe ex-pușcăriașul Năstase vorbind la aniversarea UE, l-am văzut pe inculpatul Dragnea anunțînd că îl dă în judecată pe Liiceanu, l-am văzut pe alt ex-pușcăriaș, pe Gigi insinuîndu-se obraznic în fruntea marșului pro vita și compromițăndu-l astfel, l-am văzut pe dl. doctor Nicolae Bacalbașa (e ceva cu doctorii ăștia!) cum sare și el „la arme”: „În momentul în care a venit CDR (la putere-n.r.) și țărăniștii au pus mâna pe Sănătate la Galați, dacă se împărțeau arme, sigur că nu intram în politică și puneam mâna pe mitralieră ca să mă ocup de țărăniști. Și un ciomag, ca să le dau la ceafă, era bun”. Nu e cam mult? Observ că „selecția” PSD-ului funcționează ireproșabil. Nici din greșeală nu s-ar strecura acolo, la vîrf, unul normal. Toți ne-ar lichida fără prea multe discuții dacă ar avea iar în spate tancurile sovietice. O și spun cu voce tare, cum vedeți, fără să se mai ascundă. 
Discut, prin forța împrejurărilor,cu mulți oameni tineri, de foarte bună calitate, unii de afară, alții încă în țară. Aproape toți se arată oripilați, înainte de toate, nu de nivelul salariilor, nici măcar de lipsa autostrăzilor sau de lipsa curățeniei publice, ci, în primul rînd, de această vulgaritate a relațiilor publice, de lipsa de respect a puterii, de orice fel, față de cetățean. Acest limbaj mi se pare mai îngrozitor decît chiar corupția (de fapt, sînt, ambele, fețele aceleași monede) în daunele pe care le produce în societatea noastră. Cine nu are succes în societatea românească actuală? Acela care vorbește elegant, argumentat, cu trimiteri culturale solide. Ați văzut un singur discurs argumentativ (se învață la școală) în parlament? Nici măcar în chestiunile cît se poate de tehnice și blindate cu cifre nu poți convinge pe cineva că 2+2=4, el știe că ești de la partidul celălalt și, ca atare, trebuie să te combată. 
Doctorul Copcă, român exponențial, era convins că o simplă vizită de evaluare tehnică, strict medicală, ar avea conotații politice și deci nu se poate face înainte de alegeri. Cum scriam și în materialul trecut, pentru acarienii ăștia pînă și virușii sunt colorați partinic. O societate în care respectul a devenit cuvînt cheie în texte de manele, legat strict de trinomul: bani, mașină, gagică, în care tupeismul este socotit sinonim al deșteptăciunii, o societate în care analfabeții fac legi și alți analfabeți sînt chemați să le aplice este sortită dispariției. Indiferent de colapsul demografic. 
Christian CRĂCIUN

PNL Câmpina, în febra algerilor interne

Candidatul Horia Tiseanu nu şi-a găsit timp să răspundă unui interviu pe tema alegerilor din partid

PNL Câmpina este în febra alegerilor interne, care se vor desfășura la începutul lunii aprilie 2017. De altfel, întregul PNL din România se pregătește pentru alegerea conducerii sale la nivel național. PNL este și astăzi un partid în opoziție, dar mai grav este că liberalismul se află într-un regres din care nu reușește să iasă. De câțiva ani, PNL este format din două formațiuni politice (vechiul PNL și fostul PDL), care nici acum, după aproape trei ani de la fuzionare, nu s-au contopit partinic ca într-o reală structură de monolit politic. Atât la vârful partidului înregistrat oficial în septembrie 2014, cât și în teritoriu (la nivelul organizațiilor locale și al filialelor județene), mai există neînțelegeri în multe privințe, atât în ceea ce privește susținerea unor candidaturi pentru funcții de conducere în interiorul partidului, cât și a unor candidaturi pentru funcții de demnitate publică din partea partidului. 
La Câmpina, bătălia pentru șefia PNL se va da între Bogdan Cord (patronul companiei de construcții Cirex) și Horia Tiseanu (primarul Câmpinei). Aplicând aceeași procedură ca în numărul precedent al publicației noastre, astăzi am vrut să vi-l prezentăm, tot cu ajutorul unui interviu, pe Horia Tiseanu. L-am sunat săptămâna trecută ca să aranjăm o întâlnire, dar, așa cum ne-a obișnuit de multă vreme, edilul nu a fost de găsit la telefon. I-am trimis primarului Câmpinei, în urmă cu cinci zile, un set de întrebări, mult mai dificile (e drept) decât cele adresate lui Bogdan Cord, fiindcă și edilul-șef este mult mai puternic decât contracandidatul său. 


Din 1996, de când este în fruntea orașului, multe a făcut și desfăcut jupânul de la Primăria Câmpina, așa că trebuia să-i punem întrebări mai complexe. Fără astfel de întrebări, interviurile cu personalitățile politice nu au nici nerv, nici farmec. Și-apoi, nu se putea să nu îl provocăm  pe primul demnitar al orașului să își folosească îndelungata experiență în politica și în administrația publică locală. Nemaivorbind că (cel puțin dintr-un principiu de etică al Cetății) era de datoria noastră să echilibrăm lupta pentru putere în cel mai influent partid câmpinean al momentului, care are și guvernarea locală, și majoritatea în miniparlamentul municipal. În plus, și așa, Tiseanu are mult mai multe șanse să câștige alegerile, dat fiind numărul mare de membri din fostul PDL (Horia Tiseanu a fost liderul PDL Câmpina), care se regăsesc în PNL-ul înființat în 2014, prin unificarea vechiului PNL cu fostul PDL. De partea lui Bogdan Cord vor vota, se pare, doar vechii liberali, care, așa cum am mai spus, sunt mult mai puțini decât foștii democrat-liberali. 
Tiseanu nu şi-a găsit timp să ne răspundă, în orice caz nu în termenul solicitat. Oare de ce? La finalul celor cinci zile, ieri dimineață, după ce l-am anunțat că vom publica în „Oglinda” întrebările la care nu a răspuns, ne-a transmis prin intermediul consilierei sale personale că ne așteaptă cu un reportofon la Primărie, la ora 11.00, ca să ne acorde interviul solicitat. Am declinat invitația in extremis a primarului, deoarece riscam să nu mai trimitem ziarul în timp util la tipografie. Suntem convinși că din acest interviu (dacă ar fi răspuns la toate întrebările), Horia Tiseanu ar fi putut ieși mai întărit decât este acum. 
Iată întrebările interviului: 
1.O să vă intreb și pe dvs, așa cum l-am întrebat, săptămâna trecută, și pe contracandidatul dvs. Domnule primar, ce vă mână în lupta pentru câștigarea unui nou mandat în fruntea PNL Câmpina?; 
2. Se știe că sunteți, în continuare, cercetat penal sub control judiciar pentru fapte de corupție. Este evident că, până la soluționarea dosarului printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, sunteți prezumat a fi nevinovat. Însă știți foarte bine, din manualele de marketing politic, că această prezumție de nevinovăție nu poate înlătura suspiciunile care planează asupra integrității dvs morale. Nu credeți că aceste suspiciuni vor avea repercusiuni și asupra PNL Câmpina, afectând imaginea partidului, dacă veți candida și, cu atât mai mult, dacă veți câștiga alegerile pentru șefia liberalilor câmpineni?; 
3. Puteți să ne spuneți cum se vor organiza aceste alegeri interne și care sunt structurile organizației municipale ce vor fi înnoite?; 
4. Nu vă îngrijorează faptul că alegătorii câmpineni, nu doar cei liberali, ar putea ajunge cândva să fie sătui până în gât de candidaturile dvs pentru  Primărie sau pentru conducerea PNL Câmpina. Că o să ajungeți în istoria orașului ca edilul care a ieșit la pensie de la Primărie și din fruntea PNL Câmpina?; 
5. Credeți că eventuale parti-pris-uri ale conducerii Filialei PNL Prahova, sau ale liderilor naționali liberali, ar putea influența aceste alegeri interne?; 
6. Ca lider liberal cu oarecare influență în PNL Prahova, filială din a cărei conducere faceți parte, cum vedeți criza actuală a PNL la nivel național și care credeți că sunt cauzele acestei crize ce nu se mai termină?; 
7. Are PNL, privit la nivel național, șanse să redevină o forță politică redutabilă, capabilă să poată conduce România în fruntea unei alianțe de guvernare?
Adrian BRAD

Copilărie încorsetată! Raluca Tudorache luptă să-și recapete copilăria „furată“ de scolioză și neajunsuri

Te naști normal, te bucuri de o copilărie cu toate momentele ei unice și fericite, la școală ești un elev exemplu, apreciat de profesori pentru seriozitatea ta, iar pe părinți îi faci să se simtă cei mai mândri și norocoși că te au…Toate, până într-o zi, când viața ți se schimbă la 180 de grade. Și ce dacă ai 13 ani? Doar că la vârsta asta poate ești mai greu de crezut că te dor toate cele atunci când te miști, că o senzație stranie de amorțeală pune stăpânire pe corpul tău, că patul se transformă dintr-un loc al odihnei într-unul al chinurilor, că nu mai poți nici măcar să-ți cari ghiozdanul până la școală. Inițial, te gândești că treci doar prin niște stări de moment, te-ai mișcat brusc sau ai o răceală parșivă. Dar, împreună cu mama, alarmată de schimbările radicale, accepți într-un final să mergi la medic. Ți se stabilește un diagnostic, ți se dă un tratament. Dar fără rezultat. O nouă vizită la un alt medic, alt verdict, alte rețete, însă miracolul nu apare nici de această dată! Durerile persistă, iar tu nu mai reușești să-ți ții spatele drept, nu mai poți sta prea mult în picioare sau pe scaun, abia poți respira, în parc mergi doar ca să-ți privești surioara mai mică alergând cu alți copii. Ți-e atât de dor să faci același lucru ca ei, dar este ceva care te încorsetează… Nu știi de ce te-ai gândit la verbul acesta. Să fie doar pentru că-ți place să citești și ți-a venit, așa, ca o figură de stil sau să fie ca un fel de premoniție? O nouă vizită la un alt medic avea să-ți dea un verdict implacabil: scolioză care evoluează într-o formă galopantă. Și, uite-așa, viața ta a devenit una în care reușești să respiri, să trăiești, să mănânci, să te miști, să mergi la școală datorită unui CORSET!


N-ați citit prezentarea unui scenariu dintr-un film, ci drama prin care trece Raluca Tudorache, din Sinaia, un copil în vârstă de numai 13 ani, care se pregătește de operație, în speranța că-și va recăpată copilăria înghițită de dureri și ședințe interminabile de terapie cauzate de scolioza galopantă. O boală care, în cazul ei, a acționat în jumătate de an cât o face la alte persoane într-un an și jumătate sau, poate, chiar doi. 

Probleme în lanț
Nu se confruntă doar cu boala ei, ci și cu neajunsurile familiei, dar și cu problemele de sănătate ale mamei, care din cauza unei febre care a dat în convulsii, în copilărie, s-a ales cu epilepsie. Ca o ironie a sorții, acest episod care avea să-i schimbe viața Oanei Imre (35 ani), mama Ralucăi, se întâmpla tot la vârsta de 13 ani.
Raluca împreună cu mama, tatăl vitreg și cu surioara de numai 7 anișori locuiesc la mansarda unei case unde sunt locuințe sociale. O încăpere unde am găsit ordine, dar din care, încă de la ușă, te izbește imaginea sărăciei, a unui loc peste care vremea și vremurile au săpat în lemnărie, în pereți. 


De când formează o familie, soții Imre au încercat să-și creeze un minimum de confort. Însă este greu să miști lucrurile, atunci când banii vin cu țârâita, când nevoile cotidiene sunt peste puterea ta financiară și, mai ales, când ții cu dinții ca fetelor tale să nu le lipsească nimic, la școală să aibă toate cele necesare ca să nu fie arătate cu degetul. În plus, pentru că se au doar unul pe altul, soții Imre n-au putut lucra niciodată în același timp. Au avut serviciu alternativ, astfel încât să se poată ocupa și de copile. Din puținul adunat s-au gospodărit și și-au tras apă, curent și gaze. Și-au amenajat cele două dormitoare, cu obiecte de mobilier primite, în mare parte, din donații, iar fetelor le-au încropit într-un hol un spațiu de studiu. Pereții scorojiți, plini de igrasie îl transformă într-un loc neprietenos, însă Raluca e bucuroasă că are colțișorul ei…  Și, poate, ar fi făcut mult mai multe, dacă în august 2016, verdictul implacabil dat Ralucăi nu le-ar fi schimbat prioritățile. 


De atunci, pentru soții Imre a început maratonul pe la medici, la ședințe de terapie, adunatul de informații de peste tot. Poate-poate, va exista o persoană care să le spună că fetița lor, acel copil bun, conștiincios, cea care până anul trecut n-a lipsit de la olimpiade, se va face bine. „Până acum n-am auzit așa ceva. Am fost la București, la Spitalul «Grigore Alexandrescu», acolo unde fata va fi internată pe 25 aprilie pentru operație și am vorbit cu doctorul despre șansele de revenire. Am vrut să ne spună adevărul! Ni l-a spus pe cel dureros, chiar de față cu fata, că există riscul de la paralizie până la deces. Cât despre veștile bune…să le așteptăm până va face intervenția și va vedea ce-i în interior. Pe mine a picat cerul în acele momente și cu cât se apropie data operației mă simt ca într-o sabie cu două tăișuri: unul care să taie boala și corsetul acesta de care e dependentă zi și noapte și altul care mi-o poate lua“, ne-a mărturisit femeia. A încercat să fie tare, să nu plângă, dar presiunea e prea mare. Cea care s-a ridicat imediat ca s-o încurajeze a fost Raluca. Nu suportă să-și vadă mama suferind. Iar de asta nici nu se vaită de durerile care nu-i dau pace și nici nu vrea să vorbească despre boala ei. „N-am vrut să știu prea multe pentru că mi-e teamă. Prefer să citesc despre alte lucruri și să mă gândesc că este doar un episod din viața mea peste care voi trece cu bine“, a completat Raluca. 

Priorități barate de neajunsuri
Dintre cei patru membri ai familiei, momentan, doar Robert Imre (38 de ani) lucrează. Este angajat la o firmă de construcții din Brașov, unde câștigă, în medie, cam 1500lei/ lunar. Se mai adaugă acestor bani și cei din indemnizații și alocații pe care le primesc și care se ridică undeva la 1000 de lei. Pentru unii ar putea fi, la o primă vedere, o sumă acceptabilă. Doar că din acești bani, mai mult de jumătate se duc pe terapiile și tratamentele Ralucăi. 
Iar post-operator, costurile vor fi și mai mari. Copila are nevoie de un pat special, cu saltea ortopedică, dar și de o cadă. Momentan, mama ei o spală pe cap în singura chiuvetă din casă care folosește și pentru bucătărie, și pentru baie. Pe corp se spală în copaie. După operație, nu va mai putea…
„Locul pentru baie îl avem, dar, din păcate, n-avem și bani ca să-l amenajăm. Ne-ar trebui cam opt metri de gresie și cinci de faianță, plus cada și chiuveta. De mână de lucru, mă descurc. Le fac cu tata și colegii, doar că n-am din ce să le cumpăr, momentan“, ne-a mărturisit Robert Imre, cu o ușoară jenă față de această neputință. 
Suferința nu i-a îngenuncheat Ralucăi și visele frumoase. Îl așteaptă pe Iepuraș care speră să-i aducă un manual de japoneză. Este fascinată de limba și civilizația niponilor, iar dacă vei deschide discuția cu ea despre Țara Soarelui-Răsare vei fi copleșit de avalanșa de informații pe care le are deja. O țară cu un nume simbol, cu o civilizație care a renăscut de fiecare dată după loviturile date de istorie și de natură… o țară a luptătorilor care înving de fiecare dată. Iar Raluca are mentalitate de învingătoare, doar că de data aceasta are nevoie și de ajutorul nostru. 

Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face cu un pat și saltea ortopedică, cu materiale de construcție sau banii necesari achiziționării acestora, cu recomandări/ consultații medicale, cu cărți pentru copii și despre cultura japoneză și…, mai ales, cu un gând bun! Cristi Minculescu, coordonatorul grupului „Pentru Tine!“ vă stă la dispoziție și de această dată, la numărul de telefon 0726279537.
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu

Cum recruta Securitatea informatori din rândul elevilor câmpineni

Zilele trecute, fiind în piaţă la cumpărături, am fost abordat de un fost elev al meu, un băiat inimos şi simpatic cu care mă salutăm de multă vreme şi mai conversam uneori. De data aceasta a deschis un subiect sensibil: "Domnule profesor, ştiţi cine era şeful turnătorilor din liceul nostru?” - m-a întrebat, spunându-mi apoi numele unui profesor dispărut acum dintre noi, care se bucura de popularitate printre elevi. Am rămas uimit, deoarece îl simpatizasem pe profesorul respectiv pentru simţul umorului de care dădea dovadă. L-am întrebat de unde ştie şi mi-a relatat o poveste incredibilă. Eu, care credeam că ştiu totul despre viaţa câmpinenilor în perioada comunistă, am rămas înmărmurit la auzul acestei mărturisiri. 
Povestea se petrecea în 1974, an când regimul instaurat de dictatorul Ceauşescu începuse să se înăsprească de la an la an. Tânărul despre care vorbesc era atunci elev în clasa a XI-a, învăţa bine şi era secretarul organizaţiei UTC pe şcoală. Fără să ştie motivul, a fost convocat într-o zi în biroul doamnei directoare. În holul liceului s-a intersectat cu d-na Moisescu, profesoara de matematică, care în trecere a încercat să-l avertizeze că o să aibă o problemă, spunându-i: „Să fii deştept!” Incredibil mi se pare şi faptul că directoarea, altfel foarte respectată în oraş pentru calităţile ei profesionale, a permis ca doi ofiţeri de securitate să intre în şcoală şi să înceapă racolarea unor elevi ca informatori! 

Sursă foto: Adevărul.
În biroul directoarei îl aşteptau doi bărbaţi îmbrăcaţi civil, care păreau să ştie totul despre el. Au început să-l laude pentru silinţa la învăţătură şi pentru felul cum se achita de importanta sarcină pe are o avea pe linie de UTC. I-au adresat câteva întrebări legate de şcoală, de elevi, de profesori şi la un moment dat, brusc, l-au întrebat: „Îţi iubeşti ţara? Iubeşti Republica Socialistă România?” La răspunsul lui afirmativ, i-au pus în faţă un angajament bătut la maşină pentru a-l semna, spunând că astfel, colaborând cu organele de stat, îşi slujeşte cu folos ţara. Timorat, temându-se de urmări neplăcute şi de teroarea pe care putea s-o instaureze Securitatea asupra lui şi a familiei sale dacă ar fi refuzat, a semnat. 
După un timp, văzându-l mereu trist şi preocupat, tatăl l-a întrebat ce se petrece, iar el i-a relatat întâmplarea. Părintele l-a sfătuit să încerce să le dea celor din Securitate informaţii cât mai generale, ca să nu facă rău colegilor, însă lucrurile nu au mers chiar aşa. Experimentaţi în munca lor odioasă, securiştii l-au forţat să urmărească şi să relateze fapte despre anumite persoane pe care le urmăreau şi pe care le suspectau că sunt ostile regimului. Fostul meu elev era convins că ai lui colegi nu vor afla niciodată despre aceste lucruri şi tocmai de aceea a rămas surprins când, după Revoluţie, unul dintre ei i-a spus direct că toţi ştiau că e turnătorul clasei. 
A fost constrâns să păstreze relaţia cu Securitatea şi după ce a devenit student. Îşi aminteşte cu groază momentul în care un amic, venit în vizită la căminul în care locuiau colegii lui de la Politehnică, s-a apucat să spună bancuri şi să facă comentarii pe seama situaţiei grele a studenţilor din capitală. În urma notelor informative primite de la unii dintre cei care participaseră la acea întâlnire, a doua zi, amicul a fost chemat la Securitate. Era bucuros că nu s-a compromis şi că bănuielile s-au îndreptat către altcineva, deoarece în rândul studenţilor erau mai mulţi informatori. 
La terminarea facultăţii s-a angajat la uzina Poiana. În biroul în care lucra era şi nepotul primului ministru, Constantin Dăscălescu, care avea acelaşi nume de familie cu unchiul său. De acum avea vechime ca informator şi trebuia să prezinte note cu tot ce se petrecea în uzină, cu tot ce se discuta critic la adresa regimului Ceauşescu şi cine participa la aceste discuţii. În notele sale apărea frecvent şi numele tânărului  său coleg Dăscălescu, astfel că la un moment dat securiştii care îi coordonau activitatea l-au atenţionat să nu mai pomenească în notele sale periodice numele nepotului primului ministru, pentru că nu dădea bine ca o rudă a înaltului demnitar să apară mereu în rapoartele Securităţii. 
La distanţă de aproape jumătate de veac, când suntem tot mai avizi să ştim adevărul despre acele vremuri, găsesc impardonabilă purtarea profesorilor care, ştiind ce urmăresc ofiţerii de Securitate atunci când veneau în şcoală, nu au încercat să oprească această practică murdară de a recruta informatori din rândul unor elevi minori. 
Alin CIUPALĂ 

CS Câmpina a debutat cu victorie în returul Campionatului de Juniori A

Sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 11,00, pe terenul sintetic de la Căminele Petrol, în prima etapă a returului campionatului judeţean de juniori A, CS Câmpina a învins fără probleme CS Cornu cu scorul de 8-3 prin golurile marcate de George Dumitru (4), Dumitru Daniel (2), Stancu Octavian (1) şi Julan George (1). 


După prima repriză, destul de echilibrată, încheiat cu scorul de 4-2, în care elevii lui Opaţchi au intrat mai greu în joc, repriza a doua a fost la discreţia gazdelor, care puteau să mai înscrie de înă cel puţin trei ori, dacă ar fi să contabilizăm doar ocaziile clare ratate de fotbaliştii câmpineni. Singurul aspect îngrijorător după meciul de sâmbătă rămâne accidentarea destul de serioasă a portarului titular Buţă Mihai, care a suferit o lovitură la genunchi şi care ar putea lipsi în următoarele etape. Din păcate, rezervele lui Buţă nu se ridică încă la valoarea acestuia şi echipa ar putea avea probleme din acest motiv. 


În meciul cu CS Cornu, antrenorul Roberto Opaţchi a folosit următoarea formulă de joc: Buţă, Julan, Sărăţeanu, Zob, Iordache, Badea, Micuţă, Cordoş, Dumitru Daniel, George Dumitru, Stancu.

Etapa a X-a 
CS Câmpina - CS Cornu (8 - 3)
CSO Slănic - Gloria Vâlcăneşti (3 - 0)
CSO Tricolorul Breaza - CS Brazi -
Viitorul Gura Vitioarei - Avântul Măneciu (4 - 1)
Petrolistul Boldeşti - Unirea Urlaţi (3 - 0)

Clasament
1. CS Câmpina 30 p
2. CS Brazi 21 p
3. Unirea Urlaţi 19 p
4. Petrolistul Boldeşti 18 p
5. Viitorul Gura Vitioarei 15 p
6. CSO Slănic 12 p
7. CS Cornu 12 p
8. CSO Tricolorul Breaza 10 p
9. Avântul Măneciu 3 p
10. Gloria Vâlcăneşti 3 p

Etapa viitoare
CS Cornu - CSO Slănic
Gloria Vâlcăneşti - CSO Tricolorul Breaza
CS Brazi - Viitorul Gura Vitioarei
Avântul Măneciu  - Petrolistul Boldeşti
Unirea Urlaţi - CS Câmpina

Maternitatea SanConfind - locul unde copiii deschid pentru prima oară ochii

Secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind este locul unde copiii deschid pentru prima oară ochii în această lume. Secția oferă servicii medicale la standarde europene, fiind dotată cu două săli de nașteri naturale și una pentru operații cezariene, salăi post-partum, opt camere de spitalizare pentru gravide în regim rooming-in (rezerve cu mame și nou-născuți împreună). Toată aparatura medicală este de ultimă generație. 


Pentru sistemul rooming-in, rezervele dispun de pat special pentru mamă și pat special pentru nou-născut,  masă de înfășat, chiuvetă pentru toaleta nou-născutului, baie, TV, frigider, dulap pentru haine. De asemenea, deasupra fiecărui pat, există o consolă conținînd prize de gaze medicale, prize electrice, lumina de noapte, suporturi pentru monitoare, ventilatoare etc. Pacientele au la dispozitie: halat, prosoape, papuci și diverse obiecte de toaletă de unică  folosință. Demn de menționat este faptul că Secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind are o rezervă dedicată și utilată corespunzator pentru pacientele cu dizabilități. 


Blocul operator al secției dispune de o sală de operații modernă cu suprapresiune și sisteme performante de sterilizare, ce asigură gradele de asepsie necesare și condiții de lucru optime pentru chirurgi, anesteziști, neonatologi. Aici se pot efectua intervenții chirurgicale complexe. Beneficiind de o infrastructură modernă, personalul medical al secției are posibilitatea depistării leziunilor displazice, preneoplazice și a cancerelor incipiente, care, corect tratate, duc la vindecare. Centrul Medical SanConfind chiar și-a fixat printre principalele sale obiective promovarea continuă a protocoalelor și procedurilor axate pe depistarea stărilor precanceroase și tratarea cancerelor depistate precoce. Sala de preanestezie, compartimentul ATI cu trei paturi și nucleul pentru primele îngrijiri acordate nou-născutului extras prin operație cezariană completează componența blocului operator. 
Cele două săli de naștere pe cale naturală permit o monitorizare corectă a travaliului și o naștere în condiții de totală siguranță. Sălile de naștere sunt cuplate cu o rezervă de post-partum imediat, unde lăuzele vor fi monitorizate în primele ore după naștere. Secția mai are în componență o sală de tratamente și mici intervenții pentru ginecologie, precum și o sală de tratamente pentru lăuze.

21 martie 2017

Alegeri pentru șefia PNL Câmpina cu doi candidați: Bogdan Cord şi Horia Tiseanu

PNL Câmpina este în febra alegerilor interne, care se vor desfășura la începutul lunii aprilie 2017. De altfel, întregul PNL din România se pregătește pentru alegerea conducerii sale la nivel național. PNL este și astăzi un partid în opoziție, dar acest lucru nu ar fi ceva îngrijorător. Grav este că partidul se află într-un regres din care nu reușește să iasă. De câțiva ani, PNL este format din două formațiuni politice (vechiul PNL și fostul PDL), care nici acum, după aproape trei ani de la fuzionare, nu s-au contopit partinic ca într-o reală structură de monolit politic. Atât la vârful partidului, cât și în teritoriu (la nivelul organizațiilor locale și al filialelor județene), mai există neînțelegeri în multe privințe, atât în ceea ce privește susținerea unor candidaturi pentru funcții de conducere în interiorul partidului, cât și a unor candidaturi pentru funcții de demnitate publică din partea partidului. 
Greșeala politică ce a hrănit aceste neînțelegeri (care s-au încins și s-au răcit adesea, dar niciodată nu s-au stins) rezidă din faptul că fuziunea prin contopire realizată în 2014 între un partid istoric (PNL, înființat în 1875) și unul care a condus ani buni țara (PDL, desprins din controversatul FSN moșit de Ion Iliescu, cel care a confiscat Revoluția din Decembrie), nu s-a făcut de jos în sus, ci a fost hotărâtă și impusă de liderii naționali ai celor două partide transformate în doi miri politici ce și-au declarat iubire veșnică, fără ca acest mariaj să fie discutat și aprobat în cadrul organizațiilor din teritoriu. Nu știm cât va dura veșnicia acestei iubiri, dar sigur am avut de-a face – cel puțin până acum –, cu o dragoste cu năbădăi și nu mereu sinceră. Sigur că, în orice partid, deciziile importante trebuie să vină de sus în jos, fiindcă, până la urmă, un partid este reprezentat legal de liderii săi naționali, dar în chestiuni atât de delicate precum fuziunea a două partide care s-au dușmănit amarnic în trecutul apropiat, unirea tuturor forțelor politice din vechiul PNL și fostul PDL  s-ar fi făcut mai temeinic după îngroparea securii războiului în toate organizațiile din teritoriu ale celor două partide. 
Un demers pornit de la baza partidului îl reprezintă, astăzi, cel vizând apropiatele alegeri ale conducerii PNL, care vor avea loc la nivel național, după toate probabilitățile, în perioada mai-iunie 2017.  Majoritatea preşedinţilor de organizaţii PNL (cei mai mulți proveniți din vechiul PNL), susţin necesitatea organizării alegerilor de jos în sus. Vechii liberali au fost nemulţumiţi de demersurile lui Vasile Blaga şi încercarea acestuia de a impune, în ianuarie 2017, un candidat puternic la șefia partidului, provenit desigur de la fostul PDL, condus odinioară de Blaga. După organizarea alegerilor în sate, orase şi judeţe, alegeri desfășurate până în prima jumătate a lunii aprilie 2017, urmează să fie prezentate moţiunile candidaților naționali, pentru ca, spre sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, să aibă loc alegerile la vârful partidului. În încrengăturile celor două partide componente ale actualului PNL, realizate atât la nivel național, cât și în teritoriu, se duc lupte surde pentru câștigarea cât mai multor șefii locale, precum și pentru câștigarea funcției supreme din PNL. 
La nivel nivel național sunt publice candidaturile anunțate de Raluca Turcan, Cătălin Predoiu și Ludovic Orban, dar cică s-ar încălzi și pregăti pentru candidatura respectivă și alde Bușoi și Falcă. Veșnicul candidat din umbră Cătălin Predoiu, de atâta stat prin locuri neatinse de lumina soarelui, s-ar putea să ne apară mai alb la față, dar lucrul acesta nu trebuie să îngrijoreze, căci nu este nimic maladiv. Dacă nu cumva setea de putere (o putere la al cărei izvor nu știe și nu poate niciodată să ajungă), nu constituie ea însăși o afecțiune… hai să-i zicem, de orgoliu. 
Pentru ca alegerile interne să fie cu adevărat democratice și fără presiuni din afara partidului, ar fi bine ca președintele Klaus Iohannis să facă ce știe el mai bine: să tacă și să privească olimpian din înălțimea funcției prezidențiale cum se pregătesc combatanții pentru bătăliile electorale interne. Mă îndoiesc că va face acest lucru, așa cum mă îndoiesc că președintele interimar Raluca Turcan (protejata Cotrocenilor), dacă va fi aleasă lider național, ar putea reprezenta o soluție pentru revigorarea PNL. Partidul va continua să fie măcinat de lupte intestine care-l vor diviza lăuntric, chiar dacă nu la vedere. Iar această realitate va dispărea numai atunci când nu vom mai vorbi, cu temei, despre membri ai partidului care provin din vechiul PNL și despre alții care se trag din fostul PDL. 


La Câmpina, probabil  că bătălia pentru șefia PNL se va da între Bogdan Cord (patronul companiei de construcții Cirex) și Horia Tiseanu (patronul Primăriei Câmpina). Se știa, până nu demult, de posibilitatea candidaturilor numite Monica Clinciu (consilier municipal) și Marian Nistor (consilier județean, directorul Pieței Centrale), dar se pare că cei doi vor renunța la a mai candida. Pentru a mai potoli orgoliile renunțătorilor, se mai vorbește și despre înființarea (cu acordul conducerii de la județ), a funcției de prim-vicepreședinte al organizației municipale câmpinene, o chestiune ce forţează vădit prevederile statutare ale partidului. Tiseanu, în urmă cu câteva săptămâni, se codea, se rușina și iar se codea să mai candideze, dar, așa cum ne așteptam, s-a sucit și răsucit cum i-a convenit. Astăzi, chiar dacă nu a declarat-o oficial, sunt șanse foarte mari să candideze. Hârșâit în politica românească și în cutumele ei de tot păcatul, Tiseanu nu pare deranjat de faptul că are probleme cu legea. Totodată, el știe că este bine să-și anunțe cât mai târziu candidatura, ca să nu-i fie erodată de eventuale critici, mai mult sau mai puțin întemeiate. Edilul nostru pare să fie susținut de conducerea județeană a PNL, dar și de lideri naționali, cărora nu le este indiferent un primar liberal de municipiu.
Astăzi vi-l prezentăm, cu ajutorul unui interviu, pe Bogdan Cord, urmând ca, în numărul viitor, să vi-l prezentăm pe cel care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Horia Tiseanu, pe care îl cunosc chiar și școlarii cei mai mici din Câmpina.

Bogdan Cord:
„Candidez, pentru că îmi doresc un PNL în care oamenii sunt ascultați, în care deciziile se iau prin vot , în care meritocrația funcționează”.

Sunteți unul dintre candidații la șefia PNL Câmpina și singurul dintre membrii vechiului PNL, adică cel dinaintea unificării cu fostul PDL. Ce vă mână în această luptă?
- Se discută foarte mult despre ideea de implicare în politică a cât mai multor oameni. Vedem mereu îndemnuri de genul  "Înscrieți-vă în partide și schimbați-le din interior." Eu m-am înscris în PNL acum opt ani. La sfârșitul acestei perioade am ajuns la concluzia că nu am schimbat nimic, nici în partid și nici în oraș. Mi-am pus întrebarea logică: de ce nu am reușit ? Din păcate, răspunsul este unul valabil pentru toate partidele, din punctul meu de vedere. Odată ajuns într-un partid, găsești un sistem închis în care deciziile se iau unilateral, de câțiva oameni, fără consultări cu majoritatea. Principalul motiv pentru care m-am înscris în PNL, printre multe altele, este că vreau să schimb acest sistem de a face politică, ce se regăsește și la Câmpina. Desigur a contat și faptul că mă simt atras, și nu doar ca om de afaceri, de principiile liberale; atât de liberalismul românesc clasic, cu a sa doctrină economică ”Prin noi înșine!”, cât și de liberalismul modern european, cu ale sale valori democratice și social-politice de netăgăduit. Din păcate, nu putem nega faptul că doctrina liberală ”Prin noi înșine!”, promovată de Partidul Național Liberal în prima jumătate a secolului XX, este actuală și azi.  Numele acestei doctrine provine de la articolul manifest „Prin noi înșine!”, publicat în 1905 de către Vintilă I.C. Brătianu în ziarul Voința Națională, după aproape trei decenii de la câștigarea independenței de stat de sub dominația Imperiului Otoman. Lucrurile în economia României stau și azi la fel ca acum mai bine de un veac, fiindcă astăzi, la trei decenii (aceeași perioadă) de la alungarea comunismului și începerea reconstrucției unei Românii democratice, suntem la fel de ”darnici” cu cedarea principalelor resurse economice capitalului străin, adică suntem în aceeași situație asupra căreia atrăgea atenția Vintilă Brătianu la 1905. Mi-aș permite să redau în continuare câteva fragmente din manifestul amintit, iar pentru a păstra farmecul epocii, v-aș ruga să le publicați lăsând neatinsă ortografia din acele timpuri:
[…] Nu este permis să nu dai elementului naţional un loc de căpetenie şi a ruga pe concesionarii străini să construiască şi exploateze căi ferate, garantându-le venituri, a ceda terenurile petrolifere ale Statului pentru ca alţii să tragă folosul cel mai mare; nu este, în sfârşit, îngăduit să iei ultimul expedient al Statelor în faliment: loteriile, pentru a face ceea ce cere o nevoe a ţării. […] Avem credit bine stabilit, avem probe că putem găsi între Români personalul special pentru orice ramură de activitate, avem în sfârşit conştiinţa nevoilor noastre mai bine ca oricine alţii. [...] Suntem o ţară de treizeci de ani eşită de sub regimul capitulaţiilor în sensul larg al cuvântului; de aceea, avem dreptul de a impune azi ceea ce cereau cu tărie alţii acum cincizeci de ani pentru o ţară desunită, ocupată de armate străine, sărăcită şi incultă; să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar. [...] Suntem convinşi că ceea ce face guvernul actual cu concesiunea căilor ferate, cu concedarea terenurilor petrolifere ale Statului şi a unei loterii, iar într-altă ordine de idei, cu Conteciosul administrativ prin călcarea vădită a Constituţiei ce ne-am dat, nu mai corespunde, nu, cu nevoile noastre, dar nici cu simţămintele mulţimei Românilor, cari au altceva în vedere decât un câştig de samsar”.
V-aș mai spune, de asemenea, că îmi doresc o politică liberală participativă, în care să conteze părerile fiecăruia, păreri care să fie cerute și analizate la modul serios, nicidecum ignorate sau suprimate. Îmi doresc un PNL în care oamenii sunt ascultați, în care deciziile se iau prin vot, în care meritocrația funcționează și în practică, nu doar în teorie. Am putea discuta ore întregi pe acest subiect, însă, în mare, acestea sunt câteva dintre motivele mele de a candida pentru funcția de președinte al PNL Câmpina, poziție din care cineva, care chiar își dorește, poate schimba lucrurile, măcar la acest nivel.
Conduceți, de mulți ani, o firmă cunoscută în oraș. Se poate spune că experiența în conducerea unei companii private poate fi un atu determinant în reușita conducerii unei organizații politice?
- E o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile. Pe scurt: și da, și nu. Să detaliez acum. În România, noțiunea de a conduce este de multe ori greșit înțeleasă. Avem prea mulți șefi și prea puțini lideri. Am încercat în compania mea, dar și în viața mea - fără a avea pretenția că am și reușit de fiecare dată -, să nu fiu șef, să nu conduc discreționar, prin frică sau teroare, ci prin bun-simț și rațiunea deciziei celei mai eficiente, chiar dacă ideea cea mai bună nu îmi aparține. Unul dintre răspunsurile mele la întrebare poate fi acesta: Experiența de a conduce o firmă este un atu și în conducerea unui partid, însă numai cu condiția să nu fii un "șef" de genul "faceți așa, pentru că așa zic eu, că-i firma mea". Dacă ești o astfel de persoană, atunci nu mai ai un atu, ci dimpotriva, și nu cred că vei reuși să conduci un partid, unde oamenii nu sunt angajați, ci vin din dorință proprie, făcând un fel de voluntariat pe baza unor principii liber consimțite.
Credeți în primenirea clasei politice cu politicieni mai responsabili, care să promoveze un nou mod de a se face politică în România, mai aproape de interesele cetățenilor, atât pe plan local, cât și la nivel național?
Cu toții credem în ideea asta, toți așteptăm astfel de oameni și îi apreciem când uneori mai apar. Din păcate, primenirea clasei politice este încă o idee foarte vehiculată, dar nepusă în practică. Din simplul motiv că nu poate să fie realizată decât de cei care se află, la un moment dat, la conducerea unui partid, indiferent de nivel. Iar aceștia sunt, de cele mai multe ori, printre cei despre care vorbim. Și iată cum ne găsim într-un cerc vicios. Cerc care poate fi spart doar din interior, de oameni care pot trece peste interese personale sau orgolii mărunte. Oameni care nu au nici de câștigat și nici de pierdut din politică. Îmi place să citesc proverbe ale diferitelor popoare. Un proverb românesc,  care e potrivit în contextul acesta, spune: mătura nouă matură mai bine. 
Credeți că primarul Horia Tiseanu va mai candida din nou, în ciuda problemelor sale penale, fiind notorie cercetarea sa penală sub control judiciar pentru fapte de corupție?
- Presupun ca domnul Tiseanu va candida, încă nu se știe cu siguranță la această dată. Problemele pe care le are nu îl împiedică din punct de vedere legal să candideze. Dacă ne uităm la alți lideri ai partidului, cum ar fi Ludovic Orban sau Marian Petrache, putem vedea că aceștia și-au dat demisia din toate funcțiile deținute, până la soluționarea cazurilor în care sunt cercetați. Atât pentru imaginea lor, cât și pentru cea a partidului cred că au făcut un gest rezonabil. În momentul de față, domnul Tiseanu nu este decât cercetat, nicidecum vinovat, și sper să fie achitat, așa cum a fost și Ludovic Orban.
Are PNL, privit la nivel național, șanse să redevină o forță politică redutabilă, capabilă să poată conduce România, în fruntea unei alianțe de guvernare? Dacă da, în ce fel.
- PNL a dezamăgit mulți oameni, dovada fiind faptul că mulți dintre românii ce votau PNL s-au îndreptat către USR, ca alternativă. Spre deosebire de USR însă, PNL are mulți primari și multe localități unde are majoritatea în consiliile locale. Cred că asta e una din șansele PNL să își revină , cu ajutorul acestor primari și al consilierilor locali majoritari, care, în localitățile lor, pot face lucruri concrete care să dovedească faptul că PNL e o soluție. PNL are aceste mijloace de a convinge, mijloace care lipsesc altor partide de dreapta, cum ar fi USR, spre exemplu. Pe de altă parte, dacă la nivel central va exista o conducere care să înțeleagă faptul că oamenii vor altceva, și va dovedi că a înțeles asta, cred că încă sunt șanse ca PNL să redevină un partid important.
Adrian BRAD

Editorial. HOȚII ȘI PROȘTII

Abia ce scriam articolul trecut, despre felul în care „ei” ne consideră proști și slugi că Țiriac a sintetizat într-o singură frază tot ce voiam eu să spun: afirmînd că din cele două categorii de oameni, proștii și hoții, el îi preferă pe hoți, „pentru că în urma lor rămîne ceva”. Ce înseamnă să fii geniu: ai spus într-o frază totul! Trei chestiuni rezultă din ce a spus Țiriac, ca să-l citez pe Moromete: 1. Că în România nu există oameni pur și simplu muncitori și cinstiți (sau că, tocmai de aceea, ei sunt proști, pentru că se lasă jefuiți de hoți); 2. Că hoții sunt singura forță constructivă în România, și 3. Că Țiriac e hoț (unul dintre cei mai mari). În același timp, un domn ne amenința „în direct și la o oră de vîrf” că va trage în noi cu AKM-ul. (între timp s-a dovedit că arma nu e „de la revoluție”, cum zicea omul, ci fabricată mai încoace și achiziționată oare în ce scopuri? Pesemne exact întru cele ce mărturisea gura păcătosului). Cei doi oameni sînt suficient de cinici cît să spună coram populo ceea ce, cred, dezvăluie esența malignă a acestui partid totalitar care conduce România de la 1990.Votat de proștii pe care-i disprețuiește. Iar pe cei care nu votează cu ei i-ar împușca. N-o spun eu, o spune Țiriac, omul pe care, auzindu-l, devii subit de stînga, într-atît încorporează, caricatural aproape,  toate racilele capitalistului venal din vremea luptei de clasă.În aceeași săptămînă (nu ne putem plînge de lipsa de „evenimente”) Olguța a dat dovadă întregii lumi de enormul său talent lingual. Iarăși, problema nu este că doamna nu știe limbi străine: ci că își închipuie că țopismul olto-dîmbovițean are trecere pe plan internațional. Nu faptul că vorbește prost o limbă străină e blamabil, conținutul intelectual a ceea ce a spus acolo a fost de tot rîsul. O înșirare de fraze goale care merg poate la proștii lui Țiriac, dar trec mai greu la oameni cu școală serioasă. Cealaltă țață a politicii noastre, Firea, pe care bucureștenii și-o merită din plin, e acum și specialistă în transplant pulmonar. Pînă și actualul ministru al sănătății, dl. Florian Bodog, s-a ferit să-i dea dreptate, acceptînd că în România nu avem nici un spital care să întrunească condițiile pentru acest transplant. Televiziunile care-l stropșeau (ca și doamna țață) pe ex-ministrul Voiculescu că refuză să deschidă centrul de transplant, acum tac. Din păcate sau din fericire, virușii nu sînt suficient de evoluați încît să asculte ordinele de partid. Mă întorc însă la Țiriac, exponent de marcă al acestei nomenklaturi a parvenitismului de un cinism odios care a luat în arendă România. Paraziți. Ca și ăsta de ne amenință cu împușcarea și vrea patru costume noi pe lună. Și care văd că e încă parlamentar. Un om obișnuit care ar fi spus mot-a-mot cuvintele ăstuia, ar fi fost acum deja în arest preventiv. Pentru mai multe capete de acuzare. Îmi aduc aminte cînd fiul lui Țiriac (sar de la unul la altul, c-așa-i în tenis) a fost implicat în numai știu ce afacere cu consum și distribuție de droguri și cînd seniorul amenința în direct justiția română. N-ar fi avut curajul să o facă în Germania, firește! Acum, un lider al studenților, (viitor de aur țara noastră are! Omul e la Facultatea de Științe Politice), Andrei Nicolae Popa, căruia îi prevăd o strălucită carieră politică, ne face și el „slabi la minte” și vrea să ne țină acasă pe ăștia mai bătrîni la referendumul pentru o familia normală. Cum se vede, nu este vorba de o simplă deviație individuală, ci de o caracteristică maladivă generală: pentru acești politruci noi sîntem „slabi la minte”, nu cred că există vreo democrație funcțională în care aleșii să-și jignească așa de fățiș alegătorii. Cîndva un alt inteligent din aceeași famiglia, acum la mititica, spunea că Statul român e așa de slab, încît ar fi păcat să nu-l furi. Așa că s-au îngrămădit care mai de care. Nu am nicio admirație pentru Țiriac, nici pentru Năstase sau Hagi…în genere mi se pare superficial a face din sport și sportivi niște mituri și niște modele. Singura afirmare a unei națiuni mature este cultura, nu sportul, este elita artistică și științifică. E singura discriminare pe care o accept. Noi nu cultivăm decît admirația pentru sportivi și ne cocoșim că ei sunt „marii ambasadori ai țării”. Vacs, singurii ambasadori cu amprentă în durată sînt creatorii: artiști, filosofi, oameni de știință, ingineri, constructori… Restul sunt doar nume sortite unei glorii efemere. Țiriac e doar un parvenit mereu dornic să enumere mărimile lumii cu care a stat el la masă. Asta e pentru noi, prostimea, nu cred că PDG-ul de la nu știu ce holding se mîndrește cînd vorbește acasă cu necasta: azi am avut onoarea să iau masa cu Țiriac. Vine doar la vînătoare. Bucurîndu-se și el că a găsit proști care să-i vîndă pe nimic lui Țiriac sute de hectare. Într-un fel e o mîndrie să fii făcut prost (acum cînd scriu, mai văd un articol în Adevărul al unuia Doru Pop, și el ne face proști încă din titlu), înseamnă că ești la locul tău, acolo sus e prea mare înghesuială și aerul prea rarefiat… 
Christian CRĂCIUN

Premiul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, la secţiunea Matematică, vine în acest an la Câmpina

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), va organiza joi, 23 martie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, festivitatea de acordare a premiilor AOSR pentru anul 2015.
În cadrul evenimentului vor fi acordate premii la următoarele secţiuni: „Ştiinţe matematice”, „Ştiinţe fizice”, „Ştiinţe chimice”, „Ştiinţe tehnice”, „Ştiinţe militare”, „Ştiinţe Agricole, Silvicultură şi Medicină veterinară”, „Ştiinţe medicale”, „Ştiinţe economice, juridice, sociologie”, „Ştiinţe istorice şi arheologice”.
Printre laureaţii galei AOSR de anul acesta se numără şi câmpineanul Mircea Merca, distins cu Premiul „Nicolae Teodorescu” pentru contribuţii deosebite în combinatorică şi teoria algoritmilor.


Mircea Merca a absolvit Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Matematică, în anul 1991. După absolvire, a fost repartizat la Liceul Industrial Petrol din Câmpina, unde a activat ca profesor titular de informatică până în anul 1994. 
Timp de zece ani renunţă la învăţământ şi lucrează ca analist programator la Compania Energopetrol S.A. din Câmpina şi mai apoi  ca şef oficiu de calcul şi membru în Consiliul de Administraţie la Rafinăria „Steaua Română”. 
În 2003 absolvă cursurile Şcolii de Studii Academice Postuniversitare de Informatică Aplicată la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi susţine examenul de titularizare în învăţământ, revenind în 2004 la Colegiul Tehnic „C-tin Istrati”. În 2014 îşi susţine teza de doctorat în specializarea matematică şi din acelaşi an devine profesor titular al catedrei de informatică la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”. 
Pasiunea şi mintea sa iscoditoare pentru matematică şi informatică l-au făcut să descopere în 2011 cel mai rapid algoritm din lume pentru generarea partiţiilor întregi, lucru recunoscut  la nivel internaţional, ceea ce i-a deschis calea în mediile de elită din domeniu.

Marș pentru Viață organizat sâmbătă la Câmpina

Sâmbătă, 25 martie, în peste 280 de oraşe din România și Republica Moldova se va organiza Marșul Pentru Viață și evenimente dedicate temei marşului, care în acest an este „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine". Marșul pentru Viață este un eveniment care capătă deja o frumoasă tradiție în țara noastră, ajungând deja la a șaptea editie. 

"Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, este că societatea poate și trebuie să contribuie la crearea unui mediu de încredere și sigurață necesar femeii însărcinate și copilului pe care îl poartă. Familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.
Perioada sarcinii reprezintă o etapă delicată în viața femeii, o perioadă în care atât ea, cât și copilul pe care îl poartă, sunt vulnerabili. Această vulnerabilitate crește simțitor cu cât contextul exterior este mai provocator, ducând la o criză sufletească greu de depășit de unul singur. Scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green spunea: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum își dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”. Iar realitatea dovedește acest lucru prin faptul că 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă acest lucru. Criza de sarcină este așadar accentuată de presiunea din partea altor persoane pentru a face avort, dar in aceeași măsură ea ar putea fi depășită prin susținerea celor din jur. România a pierdut în ultmele 6 decenii mai mulți copii decât victimele celor doua Războaie mondiale. În aceste condiții, considerăm că proiectul de țară vital al românilor este responsabilizarea societății față de darul vieții, înfăptuit concret prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor" - spun organizatorii.
În Câmpina, Liga Tinerilor Creștin Ortodocși Români s-a alăturat acestui manifest de promovare și apărare a vieții, înscriind astfel oraşul nostru pe lista oraşelor în care se desfăşoară anul acesta activități pentru viață, pentru femeie și pentru familia naturală. Marşul va începe la ora 14.15, din faţa Casei Tineretului şi va continua pe B-dul Carol I până în Parcul Milia.

Bătrânețe, haine grele! Preșurile, pe post de plapumă și pervazul ține loc de masă pentru o bătrână de 80 de ani din Câmpina

După o viață de muncă, își trăiește ultimii ani într-o garsonieră neîncălzită, unde doarme pe un pat amenajat pe niște scaune și mănâncă pe pervaz. Este cazul Valeriei Stoican, în vârstă de 80 de ani, pentru care hainele grele ale bătrâneții i-au adus niște schimbări la care nu s-a gândit vreodată.
Femeia este originară din Scorțeni, acolo unde a avut și gospodăria. Rămasă văduvă, în urmă cu „cinci sau șase ani, nici eu nu mai știu, maică, am pierdut șirul anilor“, bătrâna susține că și-a scos casa spre vânzare sau la schimb cu o alta de care să poată avea grijă mai ușor. A găsit adepți pentru cea de-a doua variantă. S-a bucurat când noii proprietari i-au permis să stea în continuare în casa ei din Scorțeni. „Mi-au vorbit frumos, s-au comportat bine, au spus că au grijă de mine. Totul, până anul trecut. În septembrie m-au dat afară din casă doar cu ceea ce aveam pe mine, spunându-mi că am unde să stau, că am garsonieră, în Câmpina, la schimb“, ne-a mărturisit tanti Valeria
Ce a fost, în realitate, între cele două părți, doar ele știu. Ceea ce se întâmplă acum cu bătrâna, cum își duce traiul, este greu de imaginat. 


Garsoniera din zona Turnătorie măsoară cel mult 25 de metri pătrați, are o singură încăpere care ține loc și de dormitor, și de bucătărie, și de baie. Cada este separată de restul camerei printr-o simplă perdea de duș. N-are masă, n-are pat, n-are haine, n-are de niciunele. Are doar câteva tablouri cu soțul ei, singurele lucruri care-i amintesc că a dus cândva o viață normală, că avea cu cine să împartă greutățile. Acum, parcă, i-au rămas ei toate
Pentru a dormi , femeia și-a improvizat un pat pe trei scaune culcate, pe care a pus niște scânduri, iar deasupra o saltea donată și niște pături. Și acelea tot din căpătat.
Iarna a fost una lungă și grea pentru femeie care n-a avut deloc căldură și nici măcar o plapumă să se învelească. Doar o pătură pe care a pus-o în două…Dar cât de cald să-i țină într-o încăpere unde în nopțile geroase, temperaturile au fost negative?!„Am dormit îmbrăcată cu toate hainele pe care le am și luam preșurile de pe jos și le puneam pe mine. Altfel, aș fi înghețat. Frig ca iarna asta n-am îndurat niciodată, maică“, ne-a povestit tanti Valeria. Chiar și acum, temperatura din garsoniera bătrânei este comparabilă cu cea de-afară. La aragaz își face, cel mult, un ceai, niște cartofi fierți…Nu-și permite mai mult. O dată pentru că nu are din ce să-și facă mâncare gătită și pe de alta pentru că îi este teamă să țină focul prea mult aprins din cauza facturii la gaze. I-ar fi tare util un convector, însă din cei 600 de lei pe care-i are nu reușește să facă prea multe. Facturile, medicamentele și minimum de alimente cât să-și potolească foamea de pe-o zi pe alta îi „sting“ rapid pensia.
Nu și-a permis nici măcar o geacă, o pereche de pantaloni sau niște papuci care să-i țină cald. „Am fost la second-hand și, cu toată jena, am cerut să-mi dea ce au mai ieftin sau ceva ce nu vând, dar n-au vrut. Am o geacă, dar e ruptă și nu mai văd să cos“, ne-a spus femeia.


La cei 80 de ani pe care-i are și cu toate încercările prin care a trecut, femeia își dorește să mai scape din poverile bătrâneții. A uitat seria bolilor de care suferă, iar când merge la farmacie cere întotdeauna medicamente ieftine, în limita banilor care-i rămân pentru așa ceva. Duce dorul unei porții zilnice de mâncare caldă, gătită, gustoasă de care să se bucure la masă…și nu pe pervaz. Dar, cel mai mult, îi lipsesc căldura și un pat odihnitor. Și cățelușa pe care o avea când a plecat de la Scorțeni. Acum este însă pe mâini bune și știe că n-ar mai putea să aibă și grija ei, mai ales că ajunge destul de des la spital din cauza multiplelor probleme de sănătate și n-ar avea cu cine s-o lase.
Până în prezent, am reușit să-i asigurăm Valeriei Stoican un pat pe care urmează să-l primească zilele următoare, două plăpumi și câteva pulovere (mărimea L). Mai are însă nevoie de așternuturi, lenjerii de pat, papuci (nr.39) de stradă pe care să-i încalțe ușor pentru că nu se poate apleca, dar și o pereche pentru interior. I-ar fi utilă și o comodă unde să-și țină puținele lucruri pe care le are și care acum sunt înșirate pe lângă pereți.
Cei care doresc să se impliceîn acestcaz, îl pot contacta pe Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, la numărul de telefon – 0726.279.537 sau pot lăsa mesaje pe pagina de facebook a grupului, care este una publică.
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu 

Administraţia locală alocă fonduri din buget pentru paza şcolilor câmpinene

Începând de anul acesta, autorităţile locale au hotărât să subvenţioneze din bugetul public serviciul de pază şi protecţie pentru toate şcolile din Câmpina. Discuţiile pe această temă sunt mai vechi, atât la nivelul conducerii şcoliilor, al asociaţiilor de părinţi, cât şi în comisiile de specialitate ale Consiliului Local şi numai cheltuiala publică destul de consistentă a întârziat decizia autorităţilor, care se va materializa odată cu votarea bugetului Câmpinei pentru anul 2017.
Potrivit afirmaţiilor făcute de primarul Horia Tiseanu în şedinţa Consiliului Local din luna februarie, construcţia bugetară de anul acesta va cuprinde şi suma 460.000 lei pentru paza şi protecţia şcolilor, repartizarea pentru fiecare unitate de învăţământ urmând a se stabili ulterior.
Aşadar, cel mai probabil începând cu 1 septembrie 2017, odată cu debutul noului an şcolar, părinţii nu vor mai fi nevoiţi să plătească din buzunar salariul „gardienilor” din cele patru şcoli gimnaziale şi cele cinci licee câmpinene.

Georgică Severin ar putea ajunge şeful televiziunii publice

Au trecut aproape două săptămâni de când se vehiculează în spaţiul public că fostul senator PSD Georgică Severin ar putea ajunge peşedinte – director general al televiziunii publice. Informaţia, neconfirmată oficial până în prezent, are mari şanse să devină certitudine, având în vedere că săptămâna trecută, miercuri 14 martie, premierul Sorin Grindeanu a făcut primul pas în acest sens trimiţând o scrisoare birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor prin care Severin a fost propus pentru funcţia de membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Propunerea a fost aprobată fără emoţii, urmând ca săptămâna aceasta să fie supusă votului în plenul Parlamentului, unde se presupune că nu vor fi probleme de a fi votată cu o majoritate confortabilă, din moment ce alianţa PSD-ALDE deţine controlul atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor. 
În aceste condiţii, numirea lui Georgică Severin în fruntea Televiziunii Române pare a fi doar o chestiune de timp, asta dacă nu cumva se vor încurca iţele politice, ca în urmă cu ceva vreme, atunci când acelaşi Severin a fost foarte aproape să preia şefia Institutului Cultural Român.
Vă reamintim că în perioada 2008 – 2016, Georgică Severin a fost senator de Prahova (ales în primul mandat pe listele PDL, iar în cel de-al doilea pe listele PSD), că până la sfârşitul anului trecut a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei de cultură a Senatului şi că, începând din ianuarie 2017, după ce nu a mai candidat la alegerile parlamentare, a ocupat funcţia politică de comunicator al PSD, responsabil în principal cu transmiterea mesajelor partidului prin intermediul talk-show-urilor găzduite de România TV şi Antena 3. 

Câmpina, tărâm de istorii şi de amintiri

Prof. Stoica Teodorescu, istoric şi literat (1)
(1887 – 1973)

Câmpina datorează foarte mult profesorului Stoica Teodorescu, care a trăit o parte din viaţa sa în oraşul nostru, fiind mentorul multor generaţii de absolvenţi ai Liceului „D.B. Ştirbey” (actualul Colegiu „N. Grigorescu”). Înzestrat cu pasiune pentru munca de dascăl şi cu un real talent pedagogic, a fost îndrăgit de toţi elevii săi, cărora le-a fost profesor de istorie – geografie în perioada interbelică. Ulterior a activat la cel mai mare liceu din Ploieşti, „Sf. Petru şi Pavel” (azi „I. L. Caragiale”).
Uitat pe nedrept, Stoica Teodorescu are o operă de istoric profesionist, nu foarte întinsă, dar deosebit de valoroasă pentru istoria prahoveană. De asemenea, a realizat şi câteva studii de istorie universală, cum ar fi: „Influenţa mediului geografic şi istoric asupra dezvoltării popoarelor” (Câmpina, Tipografia Gheorghiu, 1921) sau de istorie naţională: „Pământul şi poporul românesc. Unitatea geografică şi etnogeografică a lor” (Câmpina, Tipografia Gheorghiu, 1922).
În 1923 publică o „Monografie a comunei Telega”, amplă şi bogată în documente de arhivă. În 1924 apare cea mai bună lucrare istorică despre oraşul nostru, „Monografia oraşului Câmpina. Istoric şi documente” (Câmpina, Tipografia „Gutenberg”, Mihail S. Gheorghiu), în care sunt cuprinse foarte multe documente din arhiva familiei Ştirbey, mai multe planşe şi trei hărţi ale urbei noastre de pe vremuri. Pentru meritele sale deosebite, ar fi potrivit ca municipalitatea să acorde unei străzi numele său sau direcţiunea Colegiului „N. Grigorescu” să dea cabinetul de istorie al liceului numele acestui istoric şi dascăl eminent căruia Ion Ludescu, un coleg de şcoală, i-a dedicat o monografie în care îi prezintă viaţa şi opera.
Stoica Teodorescu a fost însă înzestrat şi cu talent literar. În Anuarul liceului „D.B. Ştirbey” din 1919 – 1923 am găsit relatarea unei excursii pe care a întreprins-o cu elevii în vacanţa de vară. 
Reproducem în continuare acest text, în premieră, păstrând exact stilul stilul profesorului, care are parfumul literaturii de la începutul veacului trecut şi reflectă şi puternicele sale sentimente patriotice, uneori cu accente grave când se referă la suferinţele poporului nostru în Primul Război Mondial. Mai trebuie precizat că excursia era finanţată din banii oferiţi de comitetul de părinţi, din care făceau parte cei mai proeminenţi oameni de afaceri câmpineni de atunci, care din interes pentru dezvoltarea şi educarea tinerei generaţii, contribuiau cu fonduri mari la întreţinerea liceului. 



„Excursiunea din vara anului 1920 – 1921
În tovărăşia colegului C-tin Rădulescu, a d-lui Dumitrescu Barteş – părintele a trei elevi şi 40 şcolari de toate clasele, am luat trenul din gara Câmpina spre Braşov, pe la jumătatea lunei iulie. Distanţa Câmpina – Braşov fiind parcursă de marea majoritate a elevilor, cu alte ocaziuni, n’a însemnat mare lucru pentru ei. Totuşi cu «sacul» de merinde în spate, cu picioarele ferecate în «pulpanarele» dătătoare de agerime şi rezistenţă, cu «toiagurile» improvizate sau cu «alpenstocurile» de rigoare în mâini, cu lanterenele electrice agăţate pretutindeni, părem destinaţi a merge chiar cu mult mai departe decât ne propusesem. Mare şi nepătruns este sufletul copilului! Ce exemplu de energie şi încredere’n sine mi-a procurat această mică ceată de şcolari, fii de «munteni», atunci când ne-am agăţat fiecare unde am putut pe vagoanele trenului, căci vagon oficial nu se putea căpăta aşa de lesne ca acum. S’a zis, poate din observaţiile multiple şi zilnice, că elevul nostru nu este atât de ascultător, atât de cuminte etc. etc. Din parte-mi am de adăugat ceva: în excursiune, fie mică, fie mare, să predomine următoarele fapte: profesorul să fie şi el tot un elev, adică: să mănânce cu elevii, să doarmă împreună cu ei, să glumească, să se bage’n vorbă cât de mult cu ei, să nu fie decât un elev mai bătrân şi mai învăţat decât toţi. Cu alte cuvinte, să răspândească o atmosferă prietenească, în care elevul să se simtă bine dispus şi veşnic vesel. Să se depue cea mai mare grijă pentru ca întâiul elev să mănânce, să doarmă şi să se odihnească şi la urmă profesorul. Să vadă elevul că în asemenea ocaziune îi eşti mai mult părinte, că te porţi părinteşte şi apoi eşti profesor. Odată această linie de conduită atinsă, toate insubordonările etc. etc. dispar ca prin farmec, iar excursiunea îşi poate atinge scopul, în mod solid, nesilit şi cu efecte reale, pentru sufletul şi pentru educaţiunea şi instrucţiunea ştiinţifică şi patriotică propusă. Am avut posibilitatea de a experimenta acest lucru şi din fericire, conformându-mă celor expuse mai sus, excursiunea de la începutul ei şi până la sfârşit, a fost scutită de neplăcerile indisciplinei pe care mulţi o anticipează, dar pe care datori suntem s-o înlăturăm. 
Mergem vreo patru ore până la Braşov pe frumoasa vale a Prahovei, plină de atâta pitoresc natural, îmbinat cu elemente de civilizaţie transitorie şi veşnic schimbătoare, trecând repede pe lângă Sinaia: regală, a vilgiaturiştilor de carieră şi a «căluşeilor» zvăpăiaţi cari dau iama cu grebla, nemiloasă pentru unii, binevoitoare pentru alţii, în stiva bancnotelor inervate de pe masa verde de profet mincinos, în ceea ce priveşte îmbogăţirea sau sinuciderea «la minut». Trecem repede în sus, simţim şi noi parcă involuntar sforţarea locomotivelor care gem neîncetat cu grele suspinuri, spre Predealul, care azi este un sat ce-şi dăinuieşte existenţa în mijlocul ţării, dar care încă-şi plânge calvarul îndurărilor suportate ale războiului trecut, fiind pe acea vreme hotar de ţară duşmană. Pornim pe valea Temeşului, repede, dar cu prudenţa frânelor automate, lăsând în urma noastră drumul de negoţ între fraţii locuitori ai ambelor versante ale munţilor Carpaţi; şi după câteva opriri, ne coborâm repede în câmpia Bârsei, de la poalele munţilor, unde din străvechi timpuri Saşii regali au înfiinţat un «burg» un «Kronstadl» în jurul Bisericii Negre, lângă Braşovul românesc al «Scheilor». Ne simţim în ţara noastră, în mijloc de ţară, dar vedem atâtea lucruri care ne indică pân’ la evidenţă că oraşul era stăpânit, locuit de alt suflet, de altă mentalitate decât cea curat românească. Este Braşovul săsesc şi el multă vreme în luptă disperată cu ungurul stăpânitor de eri, nesocotitor al vechilor privilegii regale, cari n’au dat ceea ce acei primi regi unguri au înţeles că poate realiza prin acordarea lor din belşug, în dauna şi spre zdrobirea neamului nostru. În Braşov am stat puţin, pentru ca în ziua sosirii chiar să mergem la Zărneşti cu trenul local ce-şi ea pasagerii mai mult din gara Bartolomeu. Avusei grijă să-i telegrafiez D-lui primar al satului că sosim seara acolo şi rugăm găzduire. Iată-ne în tren, unde găsim loc berechet şi prin urmare merserăm toţi laolaltă. Călători amestecaţi: români, saşi, unguri, mergem cu toţi spre Zărneşti. Elevii, veseli, intonară cântece patriotice, faţă de care unii din călători stăteau impasibili – saşii, poate şi ungurii, - iar câţiva români uitându-se cu entuziasm la «studenţii» veseli şi într-o atitudine tăcută vor fi binecuvântat ceasul suprem al unirii lor cu noi. Trecem repede pe lângă cetatea Râşnovului şi elevii au simţi şi ei mirarea sufletească zărind pe vârful muntelui silueta rotundă a cetăţii în care poate multe suflete româneşti îşi vor fi ispăşit prin martiriu, cine ştie de câte ori, avântul şi curajul mărturisit prin graiu sau faptă, împotriva ungurului venetic pe acest pământ de milenară stăpânire românească.
Trenul se descarcă văzând cu ochii şi în fine noi grăbim golirea lui, când pe sub seară, iată-ne ajunşi în Zărneşti. Prima impresiune: străzi, lumină electrică şi fabrici de cherestea, iar orăşelul ceva mai departe de gară. Bulucindu-ne repede, eu, celălalt coleg şi însoţitorul nostru pornirăm încet ajunstându-ne povara pe umăr. Dar iată d-l ajutor de primar care acostându-ne şi bănuind că noi suntem autorii telegramei, scuză lipsa d-lui primar şi ca un român frate cu noi ne conduse spre satul orăşel. Încartiruirea fu repede făcută, prin hotărârea luată de a dormi cu toţi într-o şură a unui gospodar, care era plină cu fân proaspăt. Masa era asigurată în sacul fiecăruia, deosebită prin diversitatea ei, căci era încă cea ticluită de mama fiecărui elev după: apetitul, gustul şi moftul fiecăruia. Semnalul culcărei fiind dat, toţi se afundară în culcuşul din fân cum găsiră mai comod şi mai bine; era cea mai nemerită ocaziune de a înţelege fiecare că viaţa omului nu se rezumă numai la ceea ce plănuieşte şi pregăteşte anticipat, ci poate mulţi vor fi găsit mai comod fânul înfrăţirei ce o oferea ocaziunea, decât sofalele şi rogojina deosebirilor sociale de care se face atâta caz şi atât sgomot în viaţa noastră zilnică. Noaptea a trecut pe nesimţite şi a doua zi, dis-de- dimineaţă merserăm să luăm o cafea cu lapte, nu pentru a ne dezice obiceiul sau pentru a-l afirma faţă de alţii, dar pentru a mânca elevii ceva cald, fiindu-le necesar pentru drumul ce aveam a-l parcurge.


Iată-ne într’un local mare, cu un stăpân şi o stăpână – saşi – puţin cam voluminoşi, care ne serviră cafeaua cu renumitele cornuleţe bune şi fragede. Operaţia terminată, cerurăm informaţiuni pentru alegerea drumului spre Bran. Ca un îndemn, dar parcă şi ca o întâmplare plină de învăţătură, iată că sosi în calea noastră vreo 3-4 căruţe mari – ca nişte dricuri lungi – trase de cai frumoşi şi vânjoşi, pline cu... băieţi şi fete, saşi, roşii la faţă, cu rucksachurile în spinare, cu ciubote având dinţi pe de marginele tălpilor, de o veselie extraordinar de mare – dar cuviincioasă – şi spre mirarea noastră în excursiune neşcolară, dar de însănătoşire trupească, pregătindu-se de urcare pe muntele Piatra Craiului, atât de greu de urcat. Pentr’un moment aproape nu ne dădurăm seama de întâmplare; dar reflectai în mintea mea la principiile de călăuzire socială şi morală de care sunt capabili aceşti saşi minoritari ai ţărei noastre şi de marele individualism atât de dezvoltat la ei, creiat şi educat în mijlocul nostru, spre folosul lor şi spre învăţătura noastră. Căpătând orientarea drumului spre Bran, o luarăm apostoleşte prin acest Zărneşti cu direcţia sud. Satul mare, bine aranjat, cu gospodării avute, mergeam cârduri, cârduri, în pas de voie, căci drumul de făcut era mare şi cine se iuţeşte, curând osteneşte. Încet, încet, după popasuri voite şi nu comandate, iată-ne aproape de Bran, după vreo cinci ore de mers. Drumul se orientă din ce în ce mai mult după râul Turcului iar satul, vezi bine, trebui să fie tradus în limba stăpânitorilor şovinişti de eri în Törzburg. Aici făcurăm popas mare, cerut de drumul făcut şi de timpul mesei – prânzul – care trebuia luat aici. De astă dată merindele impuse se isprăviseră, iar elevii intrau în porţia legală, garantată pe tot timpul excursiunii de fondul susţinător al ei. Căutarăm restaurantul care aici în Bran i s’ar putea zice mai repede hanul. Repaosul fiind mare, elevii s’au deshămat de sacurile din ce în ce mai golite şi ca măsură preventivă, pentru un mai bun apetit, ne răcorirăm faţa, mâinele şi picioarele destul de încercate de drum în undele limpezi şi zgomotoase ale râuleţului Turcului. 
Reîntorşi la han, d-l hangiu, un sas care vorbea bine româneşte, plin de bucuria unor oaspeţi chear români, dar înfometaţi, deci consumatori bun platnici ai mâncărilor lui săseşti, ne oferi pe un preţ convenabil ciorbă de viţel, dar prea îngroşată cu sos făinos şi friptură bună şi grasă. Dar pentru că suprema mea grijă era ca elevul pedestru să poată călca mai departe drumul pe jos tot cu aceeaşi voie bună, mă grăbii a le oferi şi câte o bericică, destul de bine venită şi la timpul ei”. 
(va urma)
Alin CIUPALĂ