22 aprilie 2014

Anul acesta, creştinii din toată lumea au sărbătorit Paştele în aceeaşi zi

Dacă naşterea lui Iisus Hristos (Isus Cristos, la catolici), sau Crăciunul, se sărbătoreşte totdeauna pe 25 decembrie a fiecărui an (data poate pica în zile diferite ale săptămânii, arareori, chiar şi duminica), în schimb, data Învierii Mântuitorului, sau Pastele, diferă atât ca zi, cât şi ca lună, dar cade mereu duminica. Calculul se face după un algoritm ce datează din anul 325 e.n, când Sinodul Ecumenic de la Niceea a configurat regulile generale pentru stabilirea datei celei mai importante sărbători a creştinătăţii. Orgoliile, suficienţa cunoştinţelor proprii şi încăpăţânarea înalţilor prelaţi şi teologi ai celor două principale culte creştine (catolicismul şi ortodoxismul), au făcut să persiste, de-a lungul veacurilor, două interpretări distincte ale calculului datei în care trebuie sărbătorit Paştele. 


Foarte puţini ştiu de ce creştinii (catolicii, ortodocşii, greco-catolicii, protestanţii, neoprotestanţii nu ţin de religii diferite, cum greşit consideră unii, ci fac parte din culte sau biserici ale aceleiaşi religii: creştinismul), sărbătoresc Paştele, de cele mai multe ori, în zile diferite, despărţite de intervale temporale care variază între o săptămână şi cinci săptămâni. Şi mai puţini cunosc metoda de calcul a stabilirii datei Paştelui, dar aceasta nu-i împiedică să creadă cu tărie în Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), să creadă cu toată fiinţa lor în misterul Învierii Domnului, al Învierii Mântuitorului care a salvat omenirea de la pierzania păcatului şi ne-a mântuit pe toţi de cele rele prin jertfa sa supremă pe lemnul Crucii. Data Paştelui, din punct de vedere matematico-astronomic, depinde de mişcarea soarelui (legată de echinocţiul de primăvară) şi de cea a lunii, calculele fiind însă diferite, în funcţie de calendarele folosite de Biserica Ortodoxă (calendarul iulian) şi,  respectiv, Biserica Romano – Catolică (calendarul gregorian). Înfiinţată în jurul anului 1700 ca o reacţie de apărare, sub patronajul Vaticanului şi ocârmuirea Sfântului Părinte Papa, a românilor transilvăneni care n-au mai suportat maghiarizarea forţată şi asuprirea nobililor unguri, Biserica Greco-Catolică sărbătoreşte Paştele în aceeaşi zi cu ortodocşii, întrucât greco-catolicii sunt de cult papal (adică subordonaţi Papei), dar de rit răsăritean (ceremonialul religios seamănă foarte mult cu cel al ortodocşilor). Pe de altă parte, protestanţii sărbătoresc Paştele o dată cu romano-catolicii, deşi între un protestant şi un catolic sunt diferenţe mult mai mari decât cele care îl separă pe ortodox de catolic. Isus Cristos nu le-a spus apostolilor Săi să se ducă în lume şi să răspândească în întrega omenire Cuvântul Domnului cu diferite nuanţări. Cu alte cuvinte, nu i-a îndemnat să răspândească religia creştină prin culte cu diferenţe notabile. Nici numele Fiului lui Dumnezeu nu este scris întocmai de către catolicii şi ortodocşii din România. Primii îl scriu Isus Cristos, în varianta latină, pe când cei din urmă preferă varianta slavonă Iisus Hristos, deşi noi suntem “creştini”, nu “hreştini”. De aceea, ecumenismul, mişcarea de refacere a unităţii universale a bisericilor creştine, ar putea fi începutul unui final apoteotic luminos şi plăcut lui Dumnezeu: revenirea tuturor creştinilor de pe acest pământ la obârşia lor comună, la matca lor originară de la începutul primului mileniu de după Cristos, din zorii creştinătăţii care încă mai respirau sfinţenia vieţii şi a faptelor omului Isus printre pământenii pe care i-a iubit atât de mult.
Multă ploaie din cer, dar şi multă lumină din Cer
Din cauza vremii ploioase şi reci, cea mai importantă sărbătoare a creştinilor a strâns în biserici mai puţini câmpineni decât anul trecut, chiar dacă Învierea Domnului a fost celebrată în aceeaşi zi de către toate bisericile creştine. Oamenii care au participat la sfintele slujbe de Paşte nu au fost însă într-un număr ruşinos de mic. Au venit în lăcaşurile de cult câmpinene pentru a lua din Lumina Învierii, ca să o poată duce apoi, cu lumânările aprinse, până în locuinţele proprii, destui localnici, îndeajuns de mulţi încât să credem că locuitorii orăşelului nostrum sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Cu frică, dar şi cu dragoste faţă de Tatăl Ceresc şi de  Fiul Său, jertfit în Vinerea Mare pentru salvarea sufletelor noastre. În Câmpina sunt şapte biserici ortodoxe de parohii (plus cea a Spitalului de Psihiatrie Voila), două catolice (una de parohie, iar cealaltă, situată pe Muscel, a măicuţelor augustiniene), şi alte câteva în care se adună penticostali, baptişti, evanghelici, adventişti etc. Aproape de miezul nopţii, o ploaie torenţială s-a abătut peste Câmpina. A fost multă ploaie din cer, dar şi multă lumină din Cer. Lumina Celui Înviat, care a înseninat brusc atmosfera, aducând pe feţele tuturor creştinilor prezenţi în biserici, strălucirea darurilor pe care Cel înviat le revărsă asupra oamenilor: pacea, iertarea, credinţa. În unele biserici ortodoxe, cu permisiunea preoţilor parohi, creştinii prezenţi la slujbă nu au mai înconjurat lăcaşul de cult, cum se procedează de obicei. Pentru că, de cele mai multe ori, am scris despre sărbătorirea Paştelui Ortodox, vom insista, în cele ce urmează, pe ceremonialul Slujbei Învierii oficiate la Biserica “Sf. Anton de Padova” de către părintele paroh Claudiu Cojan, ajutat de mai mulţi preoţi invitaţi. În Câmpina, trăiesc aproape 200 de familii de romano-catolici. Pentru catolicii câmpineni, slujba de Înviere nu începe la miezul nopţii, ca la ortodocşi, ci cu câteva ore mai devreme. Anul acesta, slujba a început la ora 20.00 şi a debutat cu aprinderea în curte a Lumânării Pascale, după care toţi credincioşii prezenţi în biserică au primit Lumina Sfântă, cu care şi-au aprins lumânările. În timpul ceremoniei, pentru o bucată de timp, lumânările celor peste 150 de enoriaşi participanţi au fost stinse, după care au fost aprinse din nou, şi aşa au rămas până la finalul slujbei. A doua zi, prima zi de Paşte, slujba a început la ora 11.30 şi, la sfârşitul acesteia, părintele Claudiu, aflat la primul său Paşte în fruntea catolicilor câmpineni, i-a invitat pe credincioşi să participe, în aula şi curtea bisericii, la un mic praznic cu bucate specifice Paştelui: ouă roşii, cozonac, pască. În predicile din timpul slujbelor de Paşte, preoţii catolici le-au vorbit credincioşilor despre importanţa iubirii lui Dumnezeu Tatăl pentru oameni, evidenţiată nu doar prin apariţia omului pe acest pământ, ci şi prin jertfirea unicului Său Fiu şi prin mântuirea celui Inviat care ne-a dobândit adevărata eliberare din sclavia păcatului.
Cum va cădea Paştele în următorii ani
Pentru cei interesaţi, prezentăm în continuare în ce zile va cădea Paştele în următoarele două decenii: 

* 2014 - 20 aprilie (catolic) / 20 aprilie (ortodox)
* 2015 - 5 aprilie (catolic) / 12 aprilie (ortodox)
* 2016 - 27 martie (catolic) / 1 mai (ortodox)
* 2017 - 16 aprilie (catolic) / 16 aprilie (ortodox)

* 2018 - 1 aprilie (catolic) / 8 aprilie (ortodox)
* 2019 - 21 aprilie (catolic) / 28 aprilie (ortodox)
* 2020 - 12 aprilie (catolic) / 19 aprilie (ortodox)
* 2021 - 4 aprilie (catolic) / 2 mai (ortodox)

* 2022 - 17 aprile (catolic) / 24 aprilie (ortodox)
* 2023 - 9 aprilie (catolic) / 16 aprilie (ortodox)
* 2024 - 31 martie (catolic) / 5 mai (ortodox)
* 2025 - 20 aprilie (catolic) / 20 aprilie (ortodox)

Copiii fără familie nu au fost uitaţi nici de Paşte

Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, elevii Şcolii Postliceale Louis Pasteur au efectuat o vizită la Casa de Copii ”Iubiţi Copiii” din cartierul Muscel. 
În cadrul acestei vizite, care face parte din Proiectul de ajutorare socială a copiilor aflaţi în plasament familial, elevii anului II de la profilul Asistent Medical de Farmacie, au donat alimente, dulciuri, haine şi jucării pentru copiii din cele două case de plasament. 


Pe parcursul celor două ore petrecute în casa ”Iubiţi Copiii”, administrată de doamna Eugenia / Jenny Câmpeanu, copii au avut parte de jocuri, mai ales jocuri electronice, discuţii, poezii, cântece, dar şi de multă dragoste şi afecţiune oferite din plin de fetele noastre.
In speranţa că vom sensibiliza şi alţi elevi din şcoală, dar mai ales opinia publică în privinţa nevoilor sociale ale copiilor abandonaţi de părinţi, ne propunem ca în viitor să dezvoltăm mai mult spiritul de sacrificiu şi dăruirea de sine în rândul tinerilor pe care îi formăm la Şcoala Postliceală ” Louis Pasteur” din Câmpina. 
Proiectul se derulează de 15 ani, este constant desfălurat de Crăciun, Paşti dar şi 1 Iunie şi face parte integrantă din laboratorul tehnologic al  modulului de sociologie medicală. 
Psiholog/ Prof. Natalia Loredana Enache

Şubrezit de vreme, vechiul pod de la Băneşti s-a rupt parţial

În dimineaţa zilei de 16 aprilie, vechiul podul peste Doftana care leagă municipiul Câmpina de comuna Băneşti s-a surpat parţial, din cauza prăbuşirii aproape în întregime a unuia dintre cei nouă piloni ai acestei construcţii seculare. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate cauzele incidentului, cu atât mai mult cu cât nu pare a fi vorba despre presiunea apelor râului, căci Doftana nu era umflată la momentul producerii evenimentului. Cel mai probabil, trecerea îndelungată a timpului peste acest edificiu i-a hotărât soarta. Podul este unul dintre cele trei monumente istorice ale comunei şi a fost construit între anii 1862 şi 1864 de către Panait Donici, primul inginer român care a absolvit Școala de Poduri și Șosele de la Paris, ajuns militar de carieră şi politician (ministru al Lucrărilor Publice şi „organizatorul trupelor de geniu” din România). Peste el au trecut trupele române în drumul spre teatrul de operaţiuni din sudul Dunării, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. 


În următoarea perioadă, construcţia urma să fie clasificată conform normativelor Legii Patrimoniului, adică urma să fie inclusă în patrimoniul naţional al monumentelor arhitectonice cu o anumită categorie de clasificare şi de importanţă. Afectat decisiv de cutremurul din 1977, podul de la Băneşti fusese închis traficului rutier în urmă cu aproape 40 de ani, însă în toată această perioadă, pe el au circulat pietoni, biciclişti, chiar şi unii căruţaşi indisciplinaţi, deşi în cazul ultimilor, circulaţia căruţelor a fost mereu riscantă. “Miercuri dimineaţă, pe la ora 9.30 – 10.00, am auzit un huruit puternic, ca de cutremur, şi am simţit cum se zgâlţâie casa şi ferestrele din toate încheieturile. Am crezut la început chiar că începe un cutremur şi m-am înspăimântat. Când am ieşit afară, am văzut o mulţime de vecini strânşi să vadă grozăvia. Mulţimea de pietre căzute în apă i-au blocat cursul firesc, iar nivelul Doftanei a urcat vertiginos în zona malului dinspre casa mea. Noroc că, la intervenţia autorităţilor, s-a acţionat cu utilajele necesare, iar albia apei a revenit la cotele sale normale. Pe timpul nopţii, surparea podului a continuat, astfel încât acum, pe o lungime însemnată, mai mult de jumătate din lăţimea carosabilului a dispărut”, ne-a informat Gabriel Tănase, un localnic a cărui locuinţă este la mai puţin de 100 de metri de capătul podului. Podul este foarte apreciat de băneşteni, în special de navetiştii care lucrează la Câmpina şi nu doresc să facă naveta cu microbuzul. Decenii în şir, aproximativ 300 de localnici au trecut zilnic acest pod, cu bicicleta sau cu piciorul. Întrucât primarul Gheorghe Stoica este în concediu medical, i-am solicitat un punct de vedere viceprimarului Mihai Ungureanu, care ne-a declarat următoarele: “Podul vechi este foarte iubit şi apreciat de locuitorii comunei, nu numai de aceia care îl folosesc zilnic ca să ajungă mai repede la Câmpina. Este cea mai scurtă cale de acces pre oraş. De aceea, prioritatea noastră, a reprezentanţilor administraţiei locale, este să refacem cât mai repede această cale de acces. Nu ştim încă sub ce formă se va acţiona, pentru că, vă daţi seama, se pune problema fondurilor băneşti disponibile, iar bugetul comunei noastre este mic. Însă chiar de-ar fi să realizăm un pod de lemn suspendat sau o altă soluţie tehnică, noi vom încerca să refacem grabnic legătura cu municipiul câmpinean. Ironia sorţii face ca, anul trecut, conducerea Primăriei să aibă în vedere chiar varianta accesării unor fonduri europene pentru reabilitarea podului, mai mult ca imagine, pentru că la structura sa de rezistenţă nu putem umbla. Deşi am instalat imediat garduri metalice de protecţie şi am descărcat, la ambele capete ale podului, grămezi mari de balast, pentru ca oamenii să nu mai traverseze Doftana prin acest loc, sunt mulţi localnici care folosesc în continuare această rută spre Câmpina. Fac un apel călduros către toţi aceştia, rugându-i şi pe această cale să nu mai treacă podul, pentru că se expun unui mare pericol.”  A.N.

15 aprilie 2014

Câmpina va primi de la MApN terenurile pe care au funcţionat Unitatea de Radare şi Unitatea de Rachete

În an electoral, Ministerul Apărării Naţionale a fost lovit brusc de sentimente mai bune faţă de rugăminţile repetate ale administraţiei publice locale de a-i fi cedate terenurile şi clădirile în care au funcţionat cândva (până la începutul anilor 2000, când au fost desfiinţate), Unitatea de Radare de pe Muscel şi Unitatea de Rachete de pe Voila. De prin 2005, aproape în fiecare an, conducerea Primăriei a trimis adrese ministerului amintit prin care solicita imobilele abandonate, neutilizabile în cadrul noilor structuri euro-atlantice de apărare  a ţării. După mulţi ani de intervenţii, reprezentanţii municipalităţii câmpinene au primit, în sfârşit, la sfârşitul lunii trecute răspunsuri favorabile la solicitările celor două imobile de la marginea oraşului în care au funcţionat cândva foste unităţi militare. 


Cel mai apropiat de transferul care îl va aduce în domeniul public al Câmpinei este “imobilul 1608”, reprezentând clădirile şi terenul care au aparţinut fostei Unităţi de Radare de pe dealul Muscel, de la punctul Observator, pe care MApN este dispus să-l cedeze Câmpinei în următoarele săptămâni cu o singură condiţie: să nu rămână neutilizat. 


Al doilea imobil, denumit codificat “imobilul 2435”, reprezintă terenurile şi clădirile fostei Unităţi de Rachete de pe Voila şi va fi şi el cedat administraţiei publice locale, dar numai după finalizarea procedurilor de înscriere a acestuia în Cartea funciară. Aproape un deceniu au făcut demersuri pe lângă forurile centrale competente reprezentanţii primăriei câmpinene. Abia pe 25 martie 2014, la sediul executivului local a sosit o adresă de la Ministerul Apărării prin care se comunica acordul cu privire la transferul către Câmpina al fostei Unităţi de Radare (în viitorul apropiat, după înscrierea acesteia în Cartea funciară, şi al fostei Unităţi de Rachete de la Voila), ministerul de resort cerând totodată şi   emiterea în regim de urgenţă a unei hotărâri a Consiliului Local pentru preluarea primului obiectiv menţionat, cu precizarea investiţiei care se va realiza în respectiva locaţie. Discuţiile consilierilor pe marginea proiectului de hotărâre au fost multe, iar variantele privind preluarea acestui imobilul, la fel de numeroase, fiindcă terenurile şi clădirea fostei Unităţi de Radare sunt în prezent grevate de sarcini, în condiţiile în care MApN a închiriat acum câţiva ani imobilul unei societăţi locale. Administratorul acestei firme, prezent în sala de şedinţe, a informat consilierii despre sumele investite în construcţia unei ferme zootehnice (peste un miliard de lei vechi, după declaraţia chiriaşului), ca şi despre faptul că acel contract de închiriere expiră în anul 2021. Paul Moldoveanu, secretarul municipiului, l-a contrazis afirmând că a primit un telefon “de la un colonel MApN, pe nume Stoica Florin, care mi-a spus că terenul fostei unităţi militare este închiriat până în noiembrie 2015.” Consilierii municipali au fost puşi într-o situaţie delicată, întrucât li se cerea să voteze preluarea imobilului respectiv în proprietatea oraşului, dar fără să vadă contractul de închiriere dintre minister şi firma câmpineană, durata şi condiţiile închirierii, precum şi clauzele de reziliere a acesteia. În final, la îndemnurile viceprimarului Ion Dragomir, cu un amendament formulat de consilierul Marian Nistor (“municipalitatea poate închiria terenul până la sfârşitul anului 2015”), aleşii câmpinenilor au votat preluarea imobilului 1608 în domeniul public al Câmpinei, cu obligaţia ca, în termen de sase ani, prin accesarea unor fonduri europene, să se construiască acolo un complex sportiv de mari dimensiuni. De ce s-a decis, după atâta amar de vreme, conducerea MAN să cedeze Câmpinei, chiar şi condiţionat, terenurile celor două foste unităţi militare, nimeni nu ştia (sau nu voia) să spună, dar în aer plutea misterul intervenţiilor unui magnat local cu relaţii şi influenţă printre mai-marii Armatei Române. Până la urmă, mai bine mai târziu decât prea târziu.  A.N.

Editorial

AMBASADORII
Pentru că este Săptămîna Mare, cu adînci, greu de interiorizat semnificaţii întru aflarea Timpului sacru, lăuntric, haideţi să-i lăsăm în nimicnicia lor pe fariseii care ne conduc şi să vorbim despre altceva! De exemplu despre modele. Toată lumea e de acord că ne lipsesc modelele, reperele morale. Cauzele sunt multe, nu e locul nici măcar al unui sumar inventar al lor aici. Mă voi referi concret la unul dintre locurile comune care apar supărător de frecvent în limbajul exagerat de lemnos al comentatorilor noştri sportivi. Anume, ei spun adesea, cînd vine vorba despre vedetele sportului nostru, (Nadia, Hagi, Năstase etc.) că sunt cei mai buni ambasadori ai României. Formula, franc spus, e o prostie enormă. Cei mai buni ambasadori ai României ar trebui să fie…ambasadorii. Şi, dacă e să acceptăm sensul figurat al expresiei, cei mai buni ambasadori ai ţării sînt artiştii, savanţii, studenţii din marile universităţi de top, profesorii care predau acolo… toţi cei care fac cunoscut numele ţării în mediul occidental. I-ar fi trecut cuiva prin minte, în vremea cînd Iorga preda la Sorbona, să spună că Dobai (un extraordinar fotbalist se spune) e un ambasador mai bun al valorilor româneşti? Sportul este, ne-o spun cercetări serioase, doar unul dintre miturile modernităţii, se va dezumfla ca orice mit, cîndva. Ceea ce este periculos în a propune asemenea personaje ca modele este falsul. Falsele modele, o ştim de la Maiorescu cel puţin sunt mai periculoase decît absenţa oricărui model. Recentele arestări ale unor oameni din fotbal i-au lăsat pe mulţi fără aer: cum să arestezi un model? Mai bine am analiza dacă modelul este autentic! Hagi, un analfabet care stătea cu organul în gură de cîte ori rata o ocazie? Năstase, idem, plus gagicar de mahala. Cutare gimnastă care face filmuleţe nud? Că s-a ridicat tricolorul în faţa acestor oameni mă lasă rece, cînd regizează Andrei Şerban la New York sau cîntă Alexandru Tomescu sau ţine curs cutare matematician român, nu se ridică tricolorul. Daţi-mi voie ca mie să mi se pară mult mai important. Să mi se pară mult mai importantă o carte de literatură română tradusă şi prezentă în librăriile occidentale decît un gol de calificare la europene, o expoziţie plastică într-o galerie de prestigiu decît o medalie la olimpiadă. Chestie de scară de valori. Eu cred că aceştia sunt ambasadorii reali ai spiritului românesc, nu mi-ar plăcea ca băiatul meu să semene caracterial cu Hagi, faptul că justiţia a început să umble şi în lumea sportivilor şi că aceştia se arată ofuscaţi, intangibili (cum să judeci un mit?), arată cît de pernicios este un astfel de mit. Sunt puţini sportivi care chiar merită admiraţia totală, şi nu totdeauna sunt cei care iau medalii. Cine îşi mai aduce aminte de Constantina Diţă Tomescu? Dar de Alina Astafei, pe care comentatori cu mintea îngustă o ignorau sau o jigneau pentru că îşi permisese să plece în Germania după ce fratele ei fusese împuşcat la revoluţie? Mitologia post-modernă a „sportului”, „sălii”, „fitnesului”, „dietei”, „joggingului”, „vitaminelor”, „sănătăţii”, „tinereţii” ţine doar de obsesia noastră pentru fizic, în detrimentul spiritualului. Sigur, propun aici o utopie, nu te poţi opune curentului principal, doar vreau să sugerez că poate exista şi o altă perspectivă. Recunosc că am sărit şi eu din fotoliu cînd Hagi a marcat nu ştiu care gol, asta nu mă determină să cred că el devine automat un model, doar pentru că a ridicat adrenalina cîtorva milioane de mîncători de seminţe. Nu asta este funcţia unui model cultural. Problema e că marile seminţii îşi pot permite să exporte „modelul sportiv” pentru că la ei funcţionează perfect şi celălalt model: mă pot uita la un derbi din campionatul englez ca la un spectacol pur de artă pentru artă, pentru că ştiu că există şi teatrul Globe şi formaţia Beatles şi British Council, şi Bodleian Library şamd. Şi, oricît l-ar iubi pe Gerrard, nu cred că nici unui englez i-ar trece prin minte să-l pună alături de Shakespeare.
P.S. Am citit că un sistem foarte sofisticat de fraudare a ISI (sistemul internaţional de evaluare academică), care te asigură de lucrări fictive în reviste fictive şi punctaje evident fictive, a fost pus la punct de ai noştri. Dl. Ponta rămîne şi în acest domeniu, ca şi în politică, un înfăptuitor lipsit de orice anvergură. 
Christian CRĂCIUN      

Cine are interesul să ascundă branşamentele ilegale de apă de la Căminele Petrol?

Consilierul municipal Daniel Telegescu, reprezentantul primarului Horia Tiseanu în Consiliul de Administraţie de la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati”, a descoperit întâmplător, la una din şedinţele CA al liceului, că în fiecare lună consumul de apă de la fostul Complex de cămine Petrol atinge valori inimaginabile, de sute de metri cubi (echivalentul a sute de tone de apă sau sute de mii de litri de apă). Într-o altă evaluare, apa “consumată” ar putea umple o garnitură de tren cu vagoane-cisternă. Un asemenea consum uriaş este inexplicabil, cu atât mai mult cu cât cele câteva instituţii care funcţionează în clădirile fostelor cămine ale Petrolului (Clubul Copiilor, Clubul Sportiv Şcolar Petrol, Clubul HM Juniori, firma Colix şi Fundaţia Zamolxes), unele contorizate, altele plătind în sistem pauşal, au un consum total lunar situat între 25 şi 55 de metri cubi. Ele nici nu pot consuma mai mult, pentru că, practic, consumatorii lor de apă înseamnă doar câteva chiuvete. 


Există un contor principal la stradă şi un contor secundar în faţa Căminului de nefamilişti. Conform acestuia din urmă, sutele de persoane care locuiesc în căminul de nefamilişti (şi plătesc apa la asociaţia de care aparţin, care, la rândul ei, plăteşte facturile către Hidro Prahova), consumă de câteva ori mai puţin decât se consumă pe tronsonul de apă care alimentează fostele cămine de elevi ale Liceului Petrol de altădată, tronson la care sunt branşate doar cele cinci instituţii amintite mai devreme. Dacă din consumul înregistrat la contorul principal se scad valorile înregistrate la contorul secundar şi cele citite sau aproximate prin convenţie la cele cinci entităţi subchiriaşe, tot rezultă un consum de apă de sute de metri cubi care nu este atribuit niciunui consumator, dar care este plătit de Primărie. Unde n-avem consumator, dar avem consum, bine că avem bani publici numai buni să plătească acest consum inexplicabil chiar şi cu cea mai fantastică teorie din mecanica fluidelor. Căci orice cantitate de apă care intră prin contorul principal trebuie să se regăsească la consumatorii branşaţi la tronsonul de până în contorul secundar de la Căminul de nefamilişti. Şi oricum ai scădea şi ai aduna, tot mereu rezultă un consum de sute de metri cubi care nu se regăseşte la niciun consumator. Cum aritmetica-i aceeaşi de mii de ani şi niciodată nu a dat greş în toate aceste milenii, cum dracul n-a venit să se spele din apa situată între contorul de la stradă şi cel de la Căminul de nefamilişti, înseamnă că un mare consumator din imediata vecinatate s-a branşat ilegal, după contorul principal, prin clasica metodă a şi mai clasicului by-pass. Asta mai înseamnă, de asemenea, neglijenţă din partea conducerii liceului Istrati (conducerea actuală, dar şi conducerile trecute), care putea să-şi dea seama că un consum lunar de sute de metri cubi în spaţiile închiriate în clădirile complexului este imposibil. Hidro Prahova ar fi putut şi ea să-şi dea seama de imposibilitatea unui asemenea consum, mai ales că-şi trimite periodic specialiştii pe teren, dar operatorul de apă e mulţumit, până la urmă, că nu rămâne cu apa distribuită neplătită. Trai, neneacă, pe banii poporului câmpinean. 


Contorul principal de lângă Bulevardul Nicolae Bălcescu, în ultimii doi ani, nu a arătat niciodată mai puţin de 372 mc, înregistraţi în luna martie 2013, ceea ce tot mult este. În aceeaşi lună, Căminul de nefamilişti a consumat 181 de metri cubi, ceea ce inseamnă un consum de 191 mc pentru coloana dintre cele două contoare, iar după scăderea consumurilor celor cinci instituţii, rezulta un consum al nimănui de 162 mc. Acest consum este plătit fără niciun temei de către Primărie. În ianuarie 2013 însă, contorul principal a înregistrat 771 mc, iar Primăria a trebuit să plătească fără niciun temei 605 mc. Curios este faptul că, imediat după ce Daniel Telegescu a ridicat problema în plenul Consiliului Local, în şedinţa din martie 2014, factura pentru Complexul de cămine Petrol a venit mult diminuată. “E de domeniul fantasticului acest consum de apă, care ar ajunge şi pentru funcţionarea unei fabrici. Nu pot cataloga toată chestia asta decât furt din banii publici. Nu ştiu de către cine, dar sper că vom afla în cele din urmă. După mine, sunt mai mulţi vinovaţi. În primul rând, Hidro Prahova, care putea să se sesiseze, dar care are tot interesul să ia nişte bani siguri, iar banii publici sunt cei mai siguri bani. Al doilea vinovat ar fi conducerea liceului Istrati, care nu s-a interesat de rezolvarea acestei probleme, nici nu s-a sesizat la vederea acelor consumuri de domeniul absurdului. Cred că niciodată un reprezentant al liceului nu a participat la citirea contorului. Al treilea vinovat ar fi Primăria, prin serviciile respective care plătesc facturile. Următorii vinovaţi ar fi consilierii locali care sunt în CA la multe şcoli şi licee, dar nu cer niciodată la verificat consumurile la utilităţi ale acelor unităţi de invăţământ. Mi-e teama că situaţii asemănătoare, cu consumuri exagerate plătite din banul public fără nicio verificare a realităţii de pe teren, există şi în alte licee şi şcoli din Câmpina”, este de părere consilierul Daniel Telegescu, cel care a descoperit acest furt de apă cu autor neidentificat deocamdată, şi care ne-a asigurat că “vom continua cercetările împreună cu colegii consilieri din CA, doamna Papuc si doamna Stanică, dar şi cu directorul liceului, care a promis că se va face o verificare a instalaţiilor şi, dacă este nevoie, branşamente separate.” A.N.

Organizaţia de Femei a PDL Câmpina va finaliza astăzi campania caritabilă “Cutia cu zâmbete”

La iniţiativa Biancăi Baltac, preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL Câmpina, mai multe femei democrat-liberale s-au implicat în derularea unui proiect umanitar destinat a ajuta copiii din familii câmpinene cu probleme sociale. Este vorba despre campania caritabilă “Cutia cu zâmbete”, în cadrul căreia, în ultimele săptămâni, localnicii cu posibilităţi financiare şi inimi largi au umplut cutii cu cadouri pentru copii (scriind pe fiecare cutie dacă darurile sunt pentru fetiţe sau pentru băieţi), şi le-au adus la sediul organizaţiei democrat-liberalilor câmpineni, situat pe  Bulevardul Carol I, nr. 10. Până în prezent, s-au strâns peste 100 de cutii cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite pentru cei mici, plus, separat de acestea, sute de jucării. Azi, la ora 17.00, la sediul organizaţiei PDL Câmpina, vor fi împărţite toate aceste cadouri unor familii nevoiaşe care au fost selectate în urma unor deplasări pe teren şi a informaţiilor primite de la diverşi cetăţeni. A.N.   

Ghişeul Unic din Primărie, în serviciul cetăţenilor

Se ştie că scopul oricărei administraţii publice locale este binele comunităţii în slujba căreia lucrează angajaţii unei primării. Cum competenţele administraţiei publice de satisfacere a intereselor cetăţenilor sunt testate zilnic de către fiecare cetăţean care păşeşte pragul Primăriei Câmpina, o îmbunătăţire a relaţiei reprezentanţilor municipalităţii câmpinene cu cetăţenii oraşului nostru este oricând bine venită. La acest lucru s-a gândit şi Paul Moldoveanu, secretarul municipiului, la iniţiativa căruia în incinta Primăriei (în clădirea anexă din dreapta porţii de la intrare), funcţionează, de la începutul lunii, Ghişeul Unic pentru cetăţeni. Sistemul ”ghişeului unic” este folosit în toate administraţiile moderne din întreaga lume, având drept scop eliminarea birocraţiei, facilitarea actului administrativ, precum şi o mai mare transparenţă a administraţiei locale. Spaţiul în care funcţionează astăzi ghişeul era înainte destinat biroului Starea Civilă, care a fost mutat în clădirea Casei Căsătoriilor de pe Bulevardul Culturii, inaugurată la sfârşitul anului trecut.  În acest ghişeu, cetăţenii sunt consiliaţi de reprezentanţi ai celor mai solicitate servicii din Primărie: Urbanism, ADPP, Asistenţă Socială şi Resurse Umane. Aceştia din urmă vor răspunde tuturor întrebărilor adresate de către cetăţeni şi le vor explica acestora ce documente le sunt necesare şi care este procedura de urmat pentru rezolvarea problemei fiecărui localnic care calcă pragul Primăriei. 


Tot în clădirea cu Ghişeul Unic funcţionează şi Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC), acolo unde se fac înscrieri pentru audienţe şi unde o funcţionară înregistrează permanent diverse solicitări ale localnicilor, reprezentând probleme a căror rezolvare nu este de competenţa niciunuia dintre cele patru birouri care au reprezentanţi la Ghişeul Unic. CIC a fost implementat printr-un proiect european şi a funcţionat până acum în clădirea anexă din stânga intrării principale, acolo unde au fost amenajate spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea şedinţelor periodice ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliul Local Câmpina. “Ne-am inspirat din practica administraţiilor publice din ţările dezvoltate, luând totodată exemplul unor primării din România care au implementat deja sistemul ghişeului unic pentru cetăţeni. Prin acest nou sistem de management al relaţiei cu cetăţenii, spaţiile birourilor din Primărie nu mai sunt aglomerate de numeroasele persoane venite cu diverse probleme, deoarece acestea vor primi toate informaţiile necesare de la funcţionarii ce vor fi permanent la dispoziţia lor în Ghişeul Unic. În acest fel, funcţionarii din birourile noastre vor lucra în linişte şi fără a fi deranjaţi de discuţiile purtate cu cetăţenii veniţi cu diverse solicitări şi probleme, acestea din urmă găsindu-şi mai repede rezolvarea în cadrul Ghişeului Unic. În acest mod, se înlesneşte şi policalificarea funcţionarilor noştri, deoarece un funcţionar de la Ghişeul Unic trebuie să rezolve probleme cetăţeneşti din multiple domenii, fiind obligat astfel să se informeze şi să se perfecţioneze continuu pentru a putea face faţă solicitărilor”, ne-a declarat Paul Moldoveanu, secretarul municipiului Câmpina. A.N.

În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”

Liceeni de la Grig au vizitat Spitalul Municipal...

În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, eveniment dedicat activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, pe parcursul căreia elevii de toate vârstele participă la diverse activităţi educative, altele decât cele prevăzute în programa şcolară, liceeni din mai multe clase ale Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu” au vizitat Spitalul Municipal. Gazde primitoare le-au fost medicul Călin Tiu, managerul spitalului, şi medicul Elena Dumitrescu, directorul medical al instituţiei. Împărţiţi în trei grupe, elevii (din ani terminali, dar şi mai mici), au trecut prin toate secţiile spitalului. Cu acest prilej, mulţi dintre elevii vizitatori şi-au întărit sau înfiripat convingerea că trebuie să urmeze Facultatea de Medicină şi să devină doctori. 


“Numărul elevilor vizitatori a depăşit cu mult aşteptările mele. M-a impresionat, de asemenea, entuziasmul lor, pe care îl bănuiam, căci este un specific al vârstei, dar nu credeam că poate fi atât de intens. Împreună cu dl. profesor Ene, care i-a insoţit pe elevi, i-am ales pe cei care doresc să urmeze profesii medicale. Am putut observa că toţi sunt bine pregătiţi şi au cunoştinţe solide de anatomie şi biologie. Au arătat mult interes în toate lucrurile întâlnite în secţiile spitalului, la blocul operator, peste tot pe unde am umblat împreună. Am observat cu bucurie că şi colegii mei, medicii din secţii, i-au primit cu multă deschidere şi entuziasm, fiind bucuroşi să le împărtăşească din tainele nobilei meserii de medic. Am convingerea că această vizită va cântări mult în alegerea viitoarei lor profesii, şi, de asemenea, sunt convins că, peste 20-30 de ani, dacă un pacient va ajunge pe mâinile lor, va ajunge pe mâini bune. Noi le-am arătat tot ce se putea arăta şi i-am încurajat în urmarea căii medicinei, rămâne ca ei să-şi asume acest drum şi să îmbrăţişeze una dintre cele mai frumoase meserii din lume”, ne-a declarat, la sfârşitul vizitei elevilor, medicul Călin Tiu. A.N.

... şi au participat la simpozionul cu tema “Câmpina veche, nouă și noi”

În cadrul „Săptămânii Altfel” derulate în învăţământ zilele trecute, la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” a avut loc un simpozion dedicat municipiului nostru, intitulat: „Câmpina veche, nouă şi noi”. La evenimentul coordonat de prof. Roxana Stan, au participat zeci de elevi ai colegiului, un grup de liceeni de la Colegiul Tehnic “C-tin Istrati”, profesorii Marcel Vlădescu şi Goran Andrei, dar şi doi invitaţi speciali: prof. Alin Ciupală şi prof.dr. Nicolae Geantă.


Istoricul Alin Ciupală a prezentat tinerilor, într-o manieră inedită, câteva aspecte rar întâlnite în scrierile referitoare la acest oraş: a vorbit despre crucea de piatră care aminteşte despre vizita lui AI.I.Cuza („ascunsă azi printre bălăriile din curtea unui câmpinean”), despre vechea şcoală a prinţului Ştirbey („al cărui nume nu este purtat în prezent de liceul pe terenul căruia e construit”), despre construcţiile lui Anton Racky sau Gh. Ştefănescu (Casa cu Grifoni), despre cele trei cinematografe (distruse) şi fosta grădină de vară, despre vizita nepotului lui Napoleon la castelul de pe Voila, dar şi despre fostul primar interbelic V. Rădulescu, I.H. Rădulescu, sau triada Hasdeu-Grigorescu-Istrati. De asemenea, a prezentat tinerilor trei mici statuete din epoca bronzului. În două cuvinte, prof. Ciupală a prezentat Câmpina veche.
Dr. Nicolae Geantă a prezentat un slide al dinamicii urbane, comparaţie între vechi şi modern şi a subliniat câteva „derapaje” urbane legate despre „anomaliile din periurbanul Câmpiniţa-Muscel”, spaţiile verzi, zonele rezidenţiale şi industriale, dar şi stringenţa unor soluţii pentru revigorarea oraşului care acum un secol era printre „cei trei poli ai industriei petroliere mondiale”. Profesorul de la Colegiul “C-tin Istrati” a concluzionat că, momentan, „Câmpina nu are soluţii pentru a revigora şocul dezindustrializării”, dar nu înseamnă că lupta trebuie pierdută. F.C. 

Concursul şcolar de lectură “România, citeşte-mă” a ajuns la ediţia a doua

La Casa de Cultură “Geo Bogza”, s-a desfăşurat recent a doua ediţie a Concursului şcolar de lectură “România, citeşte-mă”, destinat elevilor claselor a IV-a din şcolile câmpinene. Au participat în prima fază (faza pe clase) circa 300 de copii din 10 clase: trei clase de la Şcoala Gimnazială “Ion Câmpineanu”, trei clase de la Şcoala Gimnazială “B.P. Hasdeu”, două clase de la Şcoala Gimnazială “Al.I. Cuza”, una de la Şcoala nr. 3 de pe Voila (care aparţine de Şcoala Cuza) şi una de la Şcoala Goleşti (din structura Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”). Primii trei clasaţi din fiecare clasă au format un echipaj care a participat la faza pe oraş. S-au acordat premii de participare tuturor celor 30 de copii, premii constând în cărţi. Premiile I, II şi III au fost mai bogate în cărţi decât premiile de participare. 


Clasa reprezentată de echipajul care a câştigat premiul I a primit, de asemenea, un raft cu cărţi, iar învăţătorul care a pregătit echipajul câştigător a fost recompensat şi el cu un premiu reprezentat de o tabletă. “Este a doua ediţie a concursului, care, ca şi prima ediţie, s-a bucurat de o participare însemnată şi de un interes crescut din partea celor mai mari şcolari ai ciclului primar. Câştigătorul concursului a fost echipajul clasei a IV-a de la Şcoala Goleşti, urmat de echipajele claselor a IV-a B de la şcolile gimnaziale “B.P. Hasdeu” şi “Ion Câmpineanu”, care au ocupat locurile II şi respectiv III. Prima ediţie a fost parte a unui proiect european cofinanţat de Primărie. Această a doua ediţie a fost finanţată integral de către municipalitate. Anul acesta s-au acordat mai multe premii decât anul trecut. Sunt convins că acest concurs de lectură, de cultură generală, până la urmă, va prinde rădăcini şi va intra în tradiţia manifestărilor culturale finanţate de Consiliul Local”, ne-a spus directorul Casei de Cultură “Geo Bogza”, scriitorul Florin Dochia. La finalul concursului, premiile au fost acordate de consilierul municipal Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură, sănătate, educaţie din cadrul Consiliului Local. A.N.

”Relaţii interumane - Pericole şi Tentaţii”

Sesiune  de comunicări ştiinţifice desfăşurată în cadrul proiectului ”Cuplul adolescent”.

Pentru a marca Ziua Mondială a Sănătății Școala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina a inițiat o sesiune de comunicări științifice ”Relații interumane – Pericole și Tentații” , sesiune ce s-a desfășurat la Casa Tineretului pe data de 07.04.2014 ora 15.30 . 
Sesiunea a reunit invitați din cadrul Primăriei municipiului Câmpina, Poliției de Proximitate, mass-mediei locale și s-a adresat tinerilor din clasele IX-XII ale colegiilor și liceelor din municipiu. Cuvântul de deschidere al acțiunii a aparținut doamnei președinte al Asociației Mutuale Amus France Roumanie – Elena Murariu.
Inițiatoarea proiectului profesor Gabriela Grozea a prezentat pe scurt Bolile cu Transmitere Sexuală și Metodele Contraceptive, subiecte foarte intens analizate de invitați. Apoi s-a realizat o analiză psihologică a pericolelor, dar mai ales a tentațiilor adolescenților din zilele noastre. Astfel împreună cu psihologul Natalia Enache invitații au dezbătut îndelung subiecte precum: relațiile interpersonale, maturitate și imaturitate emoțională la debutul vieții sexuale, consecințe și implicații ale actelor de teribilism în relațiile interpersonale, curiozitate, influențe ale anturajului și implicarea în comportamente deviante, încrederea și lipsa de încredere în relația cu părinții, etc. 


Invitații au fost rugați să adreseze întrebări specialiștilor, iar cei care nu au avut curajul să o facă, au fost rugați să scrie pe bilețele, întrebări și adresa de e-mail pentru a li se răspunde on-line. 
Acțiunea s-a bucurat de un real succes atât prin prezența numeroasă a participanților dar și prin calitatea discuțiilor lansate.
La finalul dezbaterilor invitații de la Poliția de Proximitate au prezentat un set de norme civice și legale pentru a nu intra în conjuncturi periculoase dar și măsuri concrete de rezolvare : la cine să apeleze și cum să reacționeze dacă sunt exploatați sau abuzați fizic și / sau emoțional.
Elevii au fost invitați să completeze chestionare și au primit flyere, broșuri și diplome de participare.
Sesiunea a reprezentat numai etapa inițială a proiectului ”Cuplul adolescent” , proiect ce implică și desfășurarea unor activități de voluntariat în liceele câmpinene prin întâlniri cu caracter educativ.
Instituțiile de învățământ vor fi cooptate astfel în rândul partenerilor educaționali ai proiectului susținut de Asociația Mutuală AMUS France Roumanie – Școala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina.
Psiholog Natalia Enache 
CONTACT : e-mail: asamusfr@yahoo.com
Tel./fax: 0244374942
Adresa: str. Nicolae Bălcescu, nr. 5, Câmpina, Prahova

Atitudinea NU dăunează grav sănătăţii!

Stahanovismul fotografic

Pobililitatea de a fotografia a devenit fascinanată şi eliberatoare pentru omul postmodern de astazi, căci o poate face cât de mult are el chef, fără restricţii, nelimitat. Dezvoltarea fara precedent a tehnologiei i-a permis si i-a adus (şi) această împlinire fenomenală şi transcedentală, în acelaşi timp: capacitatea de a atinge de la distanţă eternitatea. De a se păstra.  La nivel de masă, căci până în secolul trecut, după trecerea pe acest pamant a milioane şi milioane de destine umane, nu rămânea mare lucru, poate câteva fotografii de carton înrămate, fotografii standard, căci familia se încolona şi se îndrepta catre instituţia fotografului doar cu prilejul unor evenimente speciale (naştrea unui nou copil, căsătoria etc.) neavând posibilitatea tehnică de a se fotografia de mii si zeci de mii de ori în toate ipostazele comune şi atât de banale ale vieţii. Oamenii erau foarte seriosi şi rigizi atunci când erau prinşi în cadru, nu-şi permiteau giumbuşlucurile de astăzi. Ludicul era greu de conceput. A te fotografia reprezenta un eveniment major. Asta nu înseamnă că şi acel om din trecut nu ar fi dorit să fie surprins in cat mai multe ipostaze ale vieţii sale pentru a transmite imaginea si viata lui, asa cum au fost. De altfel cei care şi-o permiteau comandau pictorilor autoportrete pe care le inramau si atarnau in salile castelelor. Ştim, exploatatorii maselor, duşmanii de clasă. 


Dar de ce o facem, totusi? A qui bon? Cui prodest? Celebri au ramas turistii japonezi de acum 3-4 decenii care, avand si posibilităţi tehnologice avansate, au reprezentat primii exponenţi ai fenomenului. Fotografiem totul pentru ca instinctual stim ca fotografia initială şi primordială avea acea putere fantastică de a ne suprevieţui. Erau semnale, ancore pe care le aruncam in fundul oceanului uitarii. De aceea şi furia actuala de a fotografia totul şi de a nu lăsa ne-captat/capturat nimic, nici cel mai mic eveniment personal sau profesional. Parcă pregătim dosare masive, foarte stufoase, mai ales pentru Judecata de Apoi, ca şi cum Dumnezeu, uituc din fire, ar avea nevoie de dovezile noastre pentru a ne oferi un verdict drept. Probabil că şi depărtarea de credinta crestina şi de credinţe în general oferă o explicaţie pentru avântul fotografic al umanităţii: dacă nu mai credem că El poate reţine momentele, o facem noi pentru sau în locul Lui. Noi ştim mai bine! În plus, s-a dezvoltat şi această tehnică fantastică ce poartă un nume predestinat Photoshop prin care se poate îndrepta realitatea nedreapta (deh, prea mult junk food strică imaginea!) înfrumuseţându-se aspectul fizic. Din altă perspectivă, cu cât fotografiem mai mult  avand iluzia ca lasam mai multe semen ale trecerii noastre pe acest pamant, cu atat contribuim la inflaţia fantastică de clişee. Vom avea atâtea foldere încât ne vor trebui 3-4 bătrâneţi tihnite pentru a le trece în revistă. Si apoi, oare de ce pastram aceste zeci de mii de fotografii? Aceasta este întrebarea fundamentală. Doar pentru a ne amărî la bătrâneţe si pensie, pentru a trăi în viitor cât mai mult în trecut? Pentru ca omului ii este atat de caracteristica nostalgia după şi pentru trecut. Liberalizarea fotografiei face parte din războiul aparenţei pe care rasa umană îl duce înverşunată. Dacă înainte vreme se putea vorbi despre o reală artă fotografică, noile tehnologii au permis întregului popor care-şi permite un aparat de fotografiat la un preţ rezonabil să aibă acces la ea şi să-şi aroge calitatea de mare fotograf. Cine dintre noi nu ar putea organiza în următorul minut o expoziţie foto? De altfel inflaţia de fotografii merge mână în mână cu un alt fenomen care ar trebui analizat şi sub acest aspect psihologic: filmarea/filmuleţul. Fotografiem tot mai mult, filmăm tone de gigabiţi, fotografiem toate tâmpeniile, filmăm toate banalităţile, pisici îndrăgostite, căţei puţin beţivi şi melomani. Fenomenul tâmpirii universale a ajuns la un asemenea nivel încât în anumite ţări (România probabil nu este singura) televiziunile se concentrează la emisiunile de ştiri mai degrabă asupra clipurilor amuzante postate pe Youtube decât asupra unor ştiri normale. Ştiri ieftine, comerciale, menite a încânta un ultim neuron stingher.
O remarcă: Facebook dar şi celelalte reţele de socializare ar muri probabil a doua zi dacă s-ar interzice postarea fotografiilor care au, de departe, cel mai mare succes. Nici un text scris nu poate avea forţa de propagare a fotografiei. Textul presupune elaborare, rigoare, corectură, reflecţie de care prea puţine persoane mai sunt capabile în această lume grăbită şi stresată, în timp ce absolut oricine poate să-si facă o poză pe care o poate posta rapid. Studiind fenomenul, avem personala impresie că se trăieşte pentru a se posta poze, orice eveinement, oricât de nesemnificativ, putând şi trebuind fi muls din toate unghiurile posibile, exploatat până la cea mai mică ipostază a fripturii din farfurie, zâmbetului fugar, unei ultime raze de soare primăvăratic. În plus, poza trebuie arătată întregii comunităţi virtuale pentru că dovedeşte fără putinţă de tăgadă că am fost acolo (Et in Arcadia ego!), fiind un instrument de stârnirea geloziilor (ah, eu nu am fost -încă-acolo dar trebuie neapărat să-mi înderept roţile maşinii către acel loc). Pentru că fotografierea incumba şi un aspect narcisist clar, de unde şi moda selfi-urilor, adoptată chiar şi de Barack Obama. Am descoperit că producătorii vin grabiţi în întâmpinarea pieţei şi cererii „Mai multe companii, în special din Asia, au pus deja în vânzare astfel de beţe/selfies stick pe care se poate atasa telefonul mobil sau camera foto.” Fotografiem pentru a posta sau postăm pentru că fotografiem? Am ajuns sclavii fotografiei-fotografierii? Putem fotografia şi filma non-stop, surprinde fiecare secundă din viaţa noastră (asta ar însemna că nici nu am mai trăi deopotrivă ce am fi ocupaţi cu fotografierea sau filmarea) rezultatul final este tot acelaşi! Trist dar nu scapa nimeni. 
Codruţ CONSTANTINESCU

Călător prin lume

Am fost la Rio (2)

Scriam în numărul trecut că nu mulţi oameni îşi pot permite “luxul” de a cumpăra un bilet de fotbal, datorită preţului său. Rio, ca şi întreaga Brazilie, este împărţit în două mari categorii: foarte bogaţi şi foarte săraci. În această uriaşă metropolă găseşti cartiere ultramoderne, dar şi celebrele mahalale - favelele. “Favelas” sunt acele cartiere sărace cocoţate pe dealurile Rio-ului, unde eşti sfătuit să nu intri, decât într-o excursie organizată, datorită gradului mare de periculozitate. Aşa se face că Rio este al doilea oraş după Sao Paolo, din punct de vedere al infracţionalităţii. Şi toate acestea din cauza sărăciei extreme. Cum ajungi la hotel, ţi se atrage atenţia să nu porţi aur sau bijuterii la vedere, ca şi sume mari de bani asupra ta. Din fericire, nu am avut niciun incident cât am stat acolo, datorită poliţiei, foarte prezentă în perioada carnavalului. Dar să lăsăm “favelas” şi să călcăm nisipul fierbinte de pe Copacabana.
Celebra plajă este parte a unei staţiuni de pe malul oceanului, alături de alte staţiuni, dintre care renumite sunt Ipanema şi Leblon. Am avut fericirea să stăm la un hotel “Copacabana Sol”, la doar câteva minute de plajă, astfel că aproape în fiecare zi “am semnat condica” pe plajă. O plajă care impresionează prin nisipul fin, curăţenie şi ordine, dar şi prin facilităţile sale acordate sportului.  Mulţi dintre dvs. ştiţi că fotbaliştii “cariocas”, întrebaţi unde şi-au început activitatea, răspund invariabil “pe Copacabana”.  Într-adevăr, la marginea plajei dinspre marele bulevard ce străjuieşte Copacabana, pentru a nu stânjeni turiştii ce fac plajă, vei găsi porţi mici pentru fotbal sau terenuri pentru fotbal-tenis şi nu poţi să nu fii impresionat de jongleriile cu balonul sau de intensitatea antrenamentului de unul singur al unui viitor, posibil, mare jucător.
Scriam de ordine şi curăţenie. Într-un ghid al metropolei, alături de multe sfaturi practice, poţi găsi un “decalog ecologic” care începe cu: “Iubeşte-l pe Dumnezeu în primul rând şi apoi natura ca pe tine însuţi” şi se termină cu: “Dacă mergi pe plajă, nu uita să-ţi iei cu tine şi o pungă pentru gunoi”. 
Stând pe plajă, cu faţa spre ocean, vei zări ieşind din apă un alt punct de atracţie renumit al Rio-ului - “Pan de Azucar”, “Sugar Loaf” sau Căpăţâna de Zahăr. Această stâncă înaltă de 396 m, sub forma unui pinten, oferă probabil cea mai frumoasă vedere a golfului Guanabara şi a “oraşului minune” Rio de Janeiro. Dacă vrei să ajungi acolo, un teleferic te var urca în câteva minute, iar vederea ce se deschide în faţa ta îţi va recompensa lipsa unei dimineţi de pe plajă. Dacă vara Copacabana este plină de cei care vor să se bronzeze, nici iarna plaja nu este uitată, căci este faimoasă pentru petrecerea de Revelion, când poţi admira fantasticele focuri de artificii. 


Lucrul care atrage însă numărul cel mai mare de turişti este Carnavalul şi parada şcolilor de samba. În cele cinci zile, aproape tot oraşul iese în stradă, cântând şi dansând. Preţurile explodează, iar oraşul se transformă într-un Babilon, unde poţi auzi toate limbile pământului. Parada şcolilor de samba este evenimentul cel mai aşteptat, pentru care fiecare şcoală se pregăteşte un an întreg, alegându-şi o anume tematică. Dar până în seara finalei, pentru care noi avem bilete, mai este timp, aşa că rezervăm o zi unei călătorii de excepţie în pădurea tropicală, iar seara ne desfătăm cu bunătăşi marine la unul din multele localuri ce străjuiesc bulevardul din Copacabana, în ritmurile binecunoscute ale sambei. Toată lumea cântă şi dansează până noaptea târziu, uitând de grijile de zi cu zi ale vieţii. Cu o zi înaintea finalei, ne hotărâm să mergem în Ipanema şi să vedem o paradă, neobişnuită pentru noi, fără de care carnavalul nu ar fi un adevărat eveniment - parada homosexualilor. Şi iată-ne în Ipanema, parcurgând câteva sute de metri alături de această multicoloră şi gălăgioasă demonstraţie de toate vârstele, din multe ţări ale lumii, cu oameni veseli şi prietenoşi. În sfârşit, a sosit şi clipa mult aşteptată, pentru care eram probabil invidiaţi de milioane şi milioane de oameni: parada finală a şcolilor de samba. Spectacolul are loc pe “Sambadrom”, un fel de stradă de pe la noi, cu două benzi de circulaţie, mărginite pe o parte de o tribună cu gradene, ca pe stadioanele noastre mai vechi, iar pe partea cealaltă, de loje destinate arbitrilor şi persoanelor cu mulţi bani. Şi pentru că noi stăm în sectorul 5, pe partea cu gradene şi beton, ne cumpărăm cu doi dolari câte o perniţă pe care să stăm mai confortabil.


Este ora 21 şi Sambadronul este iluminat feeric. Începe parada celor mai bune şase şcoli de samba. Aşa cum spuneam, fiecare şcoală şi-a ales o tematică, culorile, şi-a pregătit costumele, şi-a decorat carul alegoric - asemănător cu cele prezente înainte de 1990 la demonstraţiile de 1 Mai şi 23 August în ţara noastră -, şi-a ales fondul muzical şi cea mai bună dansatoare. În fiecare seară au fost opt şcoli, dar în seara aceasta sunt şase cele mai bune. Fiecare prezintă în jur de 2.000 de dansatori, dacă cifra avansată de ghidul nostru este cea reală. Parada fiecărei şcoli este deschisă de cea mai bună dansatoare, îmbrăcată - vorba vine - sumar, într-un costum strălucitor ce lasă să se vadă formele perfecte ale corpului bine bronzat, urmată de o formaţie muzicală având în frunte dirijorul, îmbrăcat în costum alb, cu pălărie de paie şi cămaşă albă. Formaţia este urmată de un grup de dansatori şi de celebrul car alegoric ce poate avea o tematică cum ar fi “Istoria şi colonizarea Braziliei” sau “Ecologia - lupta pentru salvarea naturii”. Carul alegoric, platforma extrem de mare a unui camion cu diferite efecte dintre cele mai spectaculoase, este urmat de un grup masiv de dansatori care încheie parada şcolii respective. Juriul trebuie să acorde câte o notă pentru solistă, formaţia muzicală, car alegoric, tematica transpusă în realitate şi dansatori. Şi, încet-încet, orele trec, ne uităm la ceas, este ora 3 dimineaţa şi n-am văzut decât patru şcoli, dar ne hotărâm să plecăm, pentru că ziua de mâine ne aşteaptă cu o altă călătorie de 12 ore. 
Ultima zi în “Wonder City”, Oraşul Minune. Dimineaţa, drum pe Copacabana, să sărutăm oceanul, să ne luăm rămas bun de valurile sale, bagaje, aeroport, îmbarcare, avion, sub noi luminile acestui oraş care ne-a fermecat şi plonjăm în noapte, spre iarna de acasă, dar totuşi casa noastră dragă, cu amintiri greu de uitat.
Alex Blanck
În numărul viitor: Bruxelles, capitala Europei
Aici puteţi citi prima parte a articolului "Am fost la Rio":

08 aprilie 2014

Odată cu noul val de medici sosiţi în unitate, la Spitalul Municipal a crescut numărul operaţiilor de chirurgie laparoscopică

În Spitalul Municipal Câmpina, sunt mai mulţi medici chirurgi care operează laparoscopic, cea mai mare cazuistică (cel mai mare număr de operaţii), fiind deţinută de Alexandru Matei, urmat de managerul spitalului, Călin Tiu. Vorbim aici despre operaţii de chirurgie a organelor cavităţii abdominale, dar şi despre cele care vizează domeniul medical al ortopediei, urologiei sau al ginecologiei. 

Prima operaţie artroscopică din SMC 
În această înşiruire, ortopedia nu a fost întâmplător menţionată, căci în cel de-al doilea spital “generalist” prahovean şi operaţiile ortopedice se fac, mai nou, prin metoda laparoscopiei. Medicina ortopedică, la Câmpina, a fost multă vreme văduvită, căci zeci de ani am avut un singur medic ortoped care adesea nu putea face faţă numărului mare de operatii complexe, mai ales în sezonul rece. O dată cu sosirea în SMC a tânărului medic ortoped Andrei Repede (în foto), un discipol devotat al părintelui medicinei, Hipocrate, un medic tânăr, dar cu multă experienţă, pe care tot personalul unităţii l-a îndrăgit de la prima vedere, ortopedia câmpineană a fost puternic revitalizată şi a luat o direcţie cu adevărat “orto” (prefixul “orto” este un element prim de compunere savantă, însemnând “drept”, “adevărat”, “corect”). 


Cum a sosit în SMC, şi aşa cum îi arată şi numele, tânărul medic Andrei s-a pus repede pe treabă şi a executat cu ajutorul monitorizării video, în premieră pentru spitalul nostru, o operaţie ortopedică la nivelul genunchiului bolnav al unei paciente. A fost o operaţie care, în marile spitale din ţară, ar putea părea un lucru banal, dar pentru spitalul nostru a însemnat un fapt mic, dar important, fiindcă viaţa oricărei instituţii spitaliceşti, asemenea vieţii pacienţilor săi, este format din lucruri mici, dar însemnate. “Nu cu mult timp în urmă, în SMC s-a desfăşurat un eveniment medical foarte important: prima operaţie artroscopică de tip laparoscopic executată vreodată în spitalul nostru. Aş preciza aici că laparoscopia este acea chirurgie minim invazivă, în cadrul căreia se pătrunde în interiorul pacientului printr-o incizie foarte mică şi cu instrumente foarte fine prevăzute cu o minicameră video. Se lucrează totul prin vizionarea imaginilor de la locul intervenţiei, imagini care sunt prezentate pe un monitor. De data aceasta, interventia s-a desfăşurat la nivelul genunchiului, în care s-a intrat cu camera video, cu sculele fine şi s-a rezolvat afecţiunea de menisc fără a se mai face vreo incizie a genunchiului. Nu e nevoie să vă mai spun că acest tip de operaţie scuteşte pacientul de durerea fizică pe care o presupune o tăietură clasică, de riscul infecţiilor şi conferă un aspect estetic net superior, fiind evitate cicatricile”, ne-a declarat medicul Călin Tiu. Pacienta operată şi-a revenit rapid după operaţie, operaţie pe care medicul Andrei Repede  nu o consideră a fi fost una complicată. 


Chirurgia laparoscopică – a treia revoluţie medicală
Din punct de vedere al conceptului tehnic, chirurgia laparoscopică face parte din chirurgia minim invazivă videoasistată, care este ramura chirurgiei ce se foloseşte de miniaturizarea camerelor de luat vederi pentru a micşora amploarea traumatismului ţesuturilor interpuse între chirurg şi organul bolnav. În funcţie de regiunea anatomică interesată, chirurgia minim invazivă videoasistată are mai multe ramuri: laparoscopia (denumirea vine din greaca veche, de la cuvintele “laparo” – abdomen şi “skopein” – a vedea), care abordează organele abdominale sau structurile peretelui abdominal, toracoscopia (care vizează organele situate în cavitatea toracică; inimă, plămâni), artroscopia (patologia articulaţiilor) etc. De fapt toate ramurile chirurgicale au beneficiat de avantajele oferite de noua tehnologie. Conceptual vorbind, lucrurile sunt similare, dar există totuşi diferenţe semnificative legate de specificul fiecărei regiuni anatomice în parte. Dintre toate, laparoscopia a cunoscut de departe cel mai mare avânt şi a reuşit să revoluţioneze practic chirurgia abdominală. Pentru că laparoscopia este cel mai des utilizată în SMC, vom insista mai mult asupra acestui domeniu. Chirurgia laparoscopică a fost considerată a treia şi ultima revoluţie medicală a secolului trecut, dupa descoperirea antibioticelor şi aplicarea transplantul de organe. 

Suportul conceptual şi echipa operatorie
Suportul conceptual al acestei ramuri chirurgicale este următorul: spaţiul necesar pentru a putea acţiona asupra organelor este obţinut cu ajutorul unui gaz, dioxid de carbon, care este insuflat automat în cavitatea abdominală (mai exact, peritoneală). Presiunea gazului este menţinută constant de un aparat denumit insuflator. Vizualizarea organelor interne se face cu ajutorul unui sistem optic denumit telescop, lumina fiind condusă printr-un sistem de fibre optice. Imaginile sunt captate de o cameră video şi sunt proiectate pe un monitor sau pe mai multe monitoare. Telescopul se introduce în cavitatea peritoneală printr-un trocar (un instrument cilindric cu diametru de circa 11 mm, dotat cu un sistem de valve care împiedică evacuarea gazului din peritoneu şi pierderea, în consecinţă, a camerei de lucru). Prin alte trocare, variabile ca număr (deci prin alte incizii de 2, 3, 5, 10, 11, 13 sau 15 mm), se introduc intrumentele chirurgicale propriu-zise, cu ajutorul cărora se efectuează operaţia. Hemostaza (controlul hemoragiilor) se face prin electrocoagularea ţesuturilor în diverse moduri sau prin disectoare cu ultrasunte sau laser. În chirurgia abdominală cel puţin, laserul nu s-a impus, cu toate că, în urmă cu 15 – 20 ani, părea să fie foarte util. Astăzi, mulţi pacienţi cer medicilor să fie operaţi cu “laserul”, dar prin această exprimare ei îşi exprimă, de fapt, dorinţa de a fi operaţi laparoscopic, iar chirurgii îi înţeleg şi acţionează în consecinţă. Dezvoltarea electrochirurgiei convenţionale a înlăturat laserul, o tehnologie mult mai scumpă şi fără avantaje evidente. Chirurgia laparoscopică este mai puţin traumatică nu numai cu peretele abdominal, dar şi cu organele abdominale. Pe de o parte, pentru că instrumentele sunt mai fine, pe de altă parte, fiindcă trebuie să operezi foarte îngrijit, deoarece altfel nu vezi ce se întâmplă în câmpul operator. Echipa operatorie este alcătuită din trei chirurgi, de regulă. Operatorul principal are la dispoziţie, de obicei, două porţi de lucru (două trocare), astfel încât poate manipula două instrumente. Ajutoarele sunt reprezentate de un cameraman (cel care manipulează telescopul şi, uneori, şi un intrument de lucru), plus un al treilea chirurg, care utilizează unul sau două instrumente, în funcţie de situaţia operatorie particulară. La prima vedere, situaţia nu diferă foarte mult faţă de chirurgia clasică, evident, cu excepţia camerei de luat vederi. La o privire mai atentă, lucrurile sunt diferite şi aceste deosebiri au consecinţe foarte importante. În primul rând, există o singură imagine asupra câmpului operator, iar această imagine o vede toată lumea, ba chiar mai mult, ea poate fi trimisă şi la distanţă. De aici derivă importanţa deosebită a abilităţilor cameramanului. În al doilea rând, toate gesturile operatorului sunt accesibile în egală măsură tuturor celor prezenţi în sala de operaţie. Acest aspect e foarte diferit de chirurgia clasică, unde se poate întâmpla ca doar operatorul să vadă ce face, de fapt. În acest fel, gestul chirurgical şi-a pierdut caracterul confidenţial şi posibilitatea ca toţi cei din jur să observe  o greşeala (chiar minoră) va împinge pe oricine spre autoperfecţiune. A.N.

Editorial

ÎNCOTRO?

Întrebarea care, nebănuită uneori, ne bîntuie pe toți este: încotro ne îndreptăm? Nu de multă vreme, pe neobservate aproape, falia clară, cît o ditamai prăpastia, din societatea românească: băsişti vs. antibăsişti se complică după un zig-zag surprinzător, precum un geam care crapă. Unul pe care-l ştiai de partea bună a lumii, îl vezi brusc „dincolo”. Mai ales după trezirea ursului siberian, lucrurile parcă au luat-o complet razna. Vedem astfel un conservator crîncen, spirit religios practicant, căutînd circumstanţe atenuante pentru Moscova, doar pentru că el este un anticapitalist convins. Personal, prefer să fiu un „sclav fericit” dar sătul al Unchiului Sam, decît o umbră înfometată din Ucraina, Siberia, China sau Coreea. Este, de altfel, dilema din care ies greu creştinii noştri răsăriteni. La celălalat capăt, un analist pe a cărui luciditate şi corectitudine contez de mult, Sorin Ioniţă, pare cuprins de o adevărată rabie a intoleranţei, doar pentru că un militant pentru valorile creştine şi ale familiei tradiționale (dl. Capsali) a îndrăznit să candideze pentru PE. E drept că şi Capsali (pentru care aş fi votat cu ambele mîini) a gerat lovitura de stat antidemocraţie şi antiueropeană de iarna trecută, probînd că trăirea creştină nu e sinonimă cu luciditatea politică. Şi atunci îmi vîr ambele mîini adînc în buzunare… Primul ministru ţine în parlament un discurs mieros şi elogios la adresa NATO, dar aproape simultan consilierul său de onoare (halal onoare!), Blănculescu, susţine că n-ar fi aşa de bine să îndeplinim cerinţele Alianţei. Ce să mai înţelegi? Respectivul încă nu a fost demis! Cei care, scîrbiţi ca noi toţi de nivelul mizerabil al clasei politice, vor să nu se îmbolnăvească de acută depresie îşi induc un fals (după părerea mea) motiv de optimism, prin ideea că suntem oricum parte a Occidentului şi că oricum „ne duce valul” încotro trebuie. Şi eu îmi spun uneori asta, în momentele de mare disperare. Dar dacă valul nu ne duce încotro trebuie? Eu chiar cred că adoptarea copiilor de către cuplurile homo este criminală sau recunoaşterea în actele de identitate a „genului neutru” cel puţin o tîmpenie sau isteria dietetică ori ecologică doar atît: o isterie. Dar cum să aperi valorile care sunt chiar invenţia Occidentului (gîndirea critică de exemplu), împotriva Occidentului însuşi, care le aboleşte rînd pe rînd? Cîţi au avut curajul să spună, de exemplu, la summitul de la Bruxelles privind incluziunea ţiganilor (nu a romilor!) că, pentru a îmbunătăţi condiţiile acestei etnii, trebuie să vrea şi ea? Altfel, sunt zadarnice toate locurile rezervate în facultăţi. În zadar ne agăţăm şi întindem gumilasticul cutărui exemplu cu valoare de rară excepţie, precum studenta de la Sorbona, cîtă vreme zdrobitoarea majoritate a etniei respinge categoric orice încercare de civilizare. Un erudit cum nu avem mulţi şi care a dat deja culturii române cîteva monumente (nu e o exagerare), Cristian Bădiliţă, rău de gură şi necreştin prin lipsa simţului bunei socotinţe, scrie lucruri scîrbavnice despre fostul său mentor şi prieten, Andrei Pleşu. Pornind de la scandalul Antena 3, alunecos, CB scrie ceva ce se reduce la ideea: da, Gîdea e un dobitoc dar pe fond are dreptate, Pleşu e un porc. Cum să te mai orientezi cînd doi oameni pe care-i citeşti mereu cu încîntare: Dorin Tudoran şi Tismăneanu îşi dau contre cel puţin săptămînal? În editorialul trecut, scriind despre capodopera dlui profesor zis Felix, n-am mai avut spaţiu să comentez un amănunt important: prefaţa este semnată de istoricul academician Dinu C. Giurescu. Scrîşneşti din măsele şi nu-ţi vine a crede: unde eşti? Încotro te duci? Alţii îşi pun, dimpotrivă, speranţele în tineri care „ar primeni” clasa politică. Dar îi citeşti pe aceşti tineri, îmbibaţi de sloganurile corectitudinilor politice, văzînd la orice colţ de stradă fascism, gîndind în etichete eficiente….şi iar îţi dispare speranţa. E mult mai greu să te orientezi în hăţişurile României de azi, am dat doar cîteva exemple, nu s-a inventat încă GPS-ul care să te pună la adăpost de surprize, de schimbările de orientare care se petrec peste noapte, de  apariţia unor „criterii” care aruncă oamenii în cele mai ciudate căsuţe ale unui misterios „tabel”. Riscul de a ne rătăci este  maxim. Încotro ne ducem? Ne ducem…
P.S. Tupeul dnei Andronescu este incomensurabil. I-a propus cancelarului Angela Merkel titlul de doctor honoris causa al Politehnicii Bucureşti. Silogismul e următorul: Vanghelie garantează pe Andronescu, Andronescu garantează pe Merkel, ergo Vanghelie garantează pe Merkel. Sună fain, nu? Bineînţeles că doamna de fier a Germaniei a refuzat, scufundînd din nou sistemul patronat de Ponta, care nu garantează decît plagiate, într-un imens ridicol. Şi noi ce vină avem?
Christian CRĂCIUN      

Tronsonul din Centrul Civic al Bulevardului “Carol I” este închis circulaţiei

În toamna anului trecut, a început asfaltarea bulevardelor “Nicolae Bălcescu” şi “Carol I”, după o întârziere de aproape doi ani, cauzată în principal de anularea PNDI, atât de contestatul program de dezvoltare a infrastructurii naţionale promovat de fostele guvernări pedeliste. Proiectul de reabilitare a principalelor artere ale oraşului se va derula cu fonduri proprii, de la bugetul local. Modernizarea axei rutiere care desparte oraşul în două a început cu asfaltarea primului tronson al Bulevardului “Nicolae Bălcescu”, respectiv cel de la Sera Primăriei până jos la Emon Electric. Restul bulevardului amintit se va asfalta după înlocuirea, în această zonă, a magistralei de apă printr-un proiect finanţat de Banca Mondială. A urmat apoi cel mai mare bulevard al oraşului, ce poartă numele primului rege al României. A fost scos la licitaţie tronsonul situat între Colegiul Tehnic Forestier şi calea ferată de lângă Complexul Fibec. 


Lucrările sunt executate de firma Cast SRL, cea mai importantă firmă locală din domeniu, aceeaşi care a realizat şi pasajul rutier de la DN1. Pentru oprirea propagării fisurilor vechiului asfalt, se foloseşte armarea acestuia cu folii de plastic, peste care se aplică noile covoare asfaltice. În 2013, s-a început cu asfaltarea tronsonului dintre calea ferată şi centru, ultima asfaltată fiind porţiunea cuprinsă între intersecţia cu strada Goleşti şi intersecţia cu Calea Doftanei. Vineri, 22 noiembrie 2013, lucrările de asfaltare au fost întrerupte, din cauza vremii nefavorabile. Săptămâna trecută, ele au fost reluate pe tronsonul cuprins între Casa Cărţii şi fosta clădire a Sanepid-ului. Pe acest tronson, dar şi pe porţiunea dintre Casa Cărţii şi Policlinica Spitalului Municipal, circulaţia autovehiculelor a fost oprită. A.N.

Ziua Jandarmeriei a fost sărbătorită şi la Câmpina, în curtea Şcolii Gimnaziale “Ion Câmpineanu”

Sărbătorită în fiecare an pe data de 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei a fost un nou prilej pentru forţele de ordine ale jandarmilor prahoveni să-şi dovedească abilităţile în cadrul unor demonstraţii spectaculoase desfăşurate în mai multe locaţii. Una dintre aceste locaţii a fost curtea Şcolii Gimnaziale “Ion Câmpineanu” din Câmpina, unde au avut loc exerciţii cu simularea unor misiuni speciale în situaţii de urgenţă, intervenţii cu echipaje canine etc. Jandarmii nu au mai coborât în corzi de pe clădire, ca în alţi ani, dar asta nu înseamnă că exerciţiile prezentate nu i-au lăsat cu gura căscată pe copiii adunaţi în număr foarte mare la această acţiune, în cadrul căreia au participat jandarmi din Ploieşti şi Sinaia.  


Cel mai admirat de copii a fost câinele ciobănesc german al jandarmilor ploieşteni, special dresat şi antrenat pentru prinderea infractorilor. La 3 aprilie, Jandarmeria Română a împlinit 164 de ani de existenţă. Din păcate, tot luna aceasta se împlinesc şi trei ani de la desfiinţarea Unităţii de Jandarmi de la Câmpina, în clădirile căreia, astăzi, mai funcţionează doar Detaşamentul 7 Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Prahova. Ziua Jandarmeriei Române se sărbătoreşte  în data de 3 aprilie, deoarece la 3 aprilie 1850 domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a promulgat ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului Slujitorilor în jandarmi”, act normativ ce consfinţea apariţia în spaţiul militar românesc a jandarmeriei, armă organizată şi pregătită să intervină atunci când rânduielile stabilite prin Lege erau tulburate. Acest document pe care domnitorul l-a comunicat Divanului Obştesc şi Sfatului Ocârmuitor prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe), la fiecare ţinut fiind repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga o companie la Isprăvnicia Iaşului şi, mai târziu, la Poliţia Capitalei. În total erau 14 companii de jandarmi cu un efectiv de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri. Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obştesc, iar la 25 februarie 1850 a solicitat divanului, printr-un Opis, să ia în discuţie proiectul pentru reformarea “Corpului Slujitorilor”. Divanul Obştesc a votat această legiuire la 12 martie 1850. Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica a constituit actul de naştere al acestei arme, căruia i-a dat statut juridic, i-a definit atribuţiile şi principiile de organizare şi funcţionare, acestea constituind fundamentul teoriei şi practicii de-a lungul existenţei sale. Misiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt: asigurarea şi restabilirea ordinii publice, transportul şi paza valorilor, bunurilor şi materialelor periculoase, dar şi paza şi apărarea obiectivelor de importanţă deosebită. A.N.

Hidro Prahova pregăteşte derularea unor investiţii cu bani proprii

Operatorul regional de apă care va reabilita o bună parte din reţeaua de apă şi canalizare a municipiului, precum şi staţiile de epurare, va derula în 2014, din surse proprii, investiţii importante în infrastructura câmpineană. Recent, consilierii municipali au aprobat planul de investiţii din acest an stabilit de conducerea Hidro Prahova SA, care cuprinde cinci lucrări de mare importanţă şi utilitate publică. Lucrările de investiții au ca obiect înlocuirea unor tronsoane de conductă pentru distribuția apei și a branșamentelor aferente, sectorizarea rețelei de distribuție apă (reabilitare cămine de vane, montare vane), precum și achiziția și montajul contoarelor de apă rece la nivel de branșament pentru populație. Este vorba despre lucrări care vor fi realizate cu fonduri proprii, nu cu bani de la Uniunea Europeană, lucrările respective neavând nicio legătură cu programul european de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din zeci de oraşe şi comune prahovene, pe care Hidro Prahova îl va derula în următorii doi ani. 


Cele cinci lucrări stabilite de conducerea Hidro Prahova şi aprobate la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Câmpina sunt următoarele: înlocuirea unui tronson din conducta de distribuţie a apei pe o lungime de 316 metri şi înlocuirea a 15 branşamente aferente pe Bulevardul Carol I (etapa I) - valoarea lucrării: 122.500 lei (fără TVA); înlocuirea unui tronson din conducta de distribuţie a apei pe o lungime de 160 de metri şi înlocuirea a 4 branşamente aferente pe strada În Luncă -  valoarea  lucrării: 28.800 lei (fără TVA); înlocuirea unui tronson din conducta de distribuţie a apei pe o lungime de 90 metri şi înlocuirea a 10 branşamente aferente pe strada Atelierelor - valoarea lucrării: 16.200 lei (fără TVA); sectorizare reţea distribuţie a apei (reabilitare cămine şi montare de vane) pentru identificarea şi eliminarea pierderilor de apă din reţea - valoarea lucrării: 15.000 lei (fără TVA); achiziţie şi montaj contoare de apă rece, conform planului de contorizare stabilit pentru perioada 2010-2014 – valoare: 17.500 lei (fără TVA). În nota de fundamentare a înlocuirii tronsonului de pe Bdul Carol I se menţionează că această investiţie este imperativ necesară, deoarece conducta de distribuție din fontă cu Dn = 150 mm a fost pusă în funcțiune în anul 1962, are durata normală de utilizare îndeplinită și grad de uzură avansat. Datorită adâncimii mari de pozare (cca 3,5 m) și a presiunii reduse a apei în conduct, este extrem de dificilă depistarea pierderilor, precum și intervenția pentru remedierea defecțiunilor. Cam aceleaşi sunt şi motivele pentru care vor fi înlocuite şi celelalte două tronsoane. Conducta de distribuție a apei (oțel 2”) de pe strada În Luncă prezintă un grad de uzură avansat. Ea a fost depistată ruptă în cursul anului 2013 după sesizarea unor disfuncționalități în alimentarea cu apă. Nivelul pierderilor este ridicat, iar un mare inconvenient îl constituie faptul că avariile de pe traseul acestei conducte sunt detectate cu mare greutate. Conducta din oțel cu dimensiunea 1 ¼” de pe strada Atelierelor are durata normală de utilizare îndeplinită și grad avansat de uzură, necesitând înlocuire. Strada este cuprinsă în programul derulat de Primăria Câmpina pentru modernizare străzi. În timpul dezbaterilor de la ultima lor întâlnire, câţiva consilieri s-au întrebat (în căutarea unei ironii, probabil), dacă municipalitatea a fost consultată cu privire la necesitatea acestor  investiţii mai mult decât bine venite şi care mai reabilitează puţin, în ochii câmpinenilor, imaginea operatorului Hidro Prahova, afectată de lunga perioadă în care operatorul nu a întreprins nimic pentru modernizarea sistemelor de apă-canal din municipiul nostru. A.N.

Tot mai puţine deşeuri electrice şi electronice colectate

Sâmbătă, 5 aprilie, a avut loc o nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice, electrocasnice şi electronice (DEEE). “Scapă de deşeuri, le poţi înlocui cu aparatură nouă!” a fost denumirea campaniei cu pricina. Cei care au vrut să scape de aparatele electronice vechi au fost îndrumaţi să le depună la centrul de colectare de pe Strada Milcovului, în clădirea fostei CT6. Cine a avut aparatură electrocasnică voluminoasă de aruncat (frigidere, maşini de spălat), putea solicita prin telefon ridicarea acestor deşeuri de către lucrătorii Floricon Salub, care au fost toată ziua la dispoziţia populaţiei, făcând aceste transporturi speciale cu ajutorul unui camion. Rezultatele colectării au fost slabe, mai slabe decât cele de la ultima campanie de acest tip, din noiembrie 2013., care nici acelea nu au fost mulţumitoare. 


Campania, cu un scop clar ecologic, e menită a determina populaţia să nu arunce DEEE la întâmplare sau în tomberoanele şi ghenele cu gunoaie menajere, fiindcă aceste practici ar dăuna grav mediului înconjurător, poluând apele şi pământurile în care ajung aceste DEEE. Dar ce te faci că sărăcia oamenilor nu îi lasă deloc în pace şi, din această cauză, aparatura stricată este reparată continuu, astfel încât ea să ajungă cât mai târziu în stadiul “bună de aruncat”. Aşa că denumirea mai potrivită pentru această campanie ar fi fost: “Scapă de deşeuri, dacă te poţi dispensa de ele, înlocuieşte-le cu aparatură nouă, dacă ai bani s-o cumperi!”. Un bun barometru al presiunii sărăciei care apasă pe umerii românilor au ajuns aceste campanii de colectare a DEEE. “Rezultatele recentei campanii nu au fost deloc mulţumitoare, fiindcă am colectat cantităţi mai mici decât anul trecut. În ultimii ani, fiecare campanie a fost mai slabă decât precedenta,  deoarece colectăm din ce în ce mai puţine deşeuri. Cauza trebuie căutată probabil în sărăcia din ce în ce mai mare a majorităţii populaţiei. Nu am avut probleme organizatorice, campania a fost bine sprijinită şi mediatizată de Primăria Câmpina şi operatorul regional, firma Logistics Systems SRL, dar din păcate, mulţi oameni sunt prea săraci ca să nu-şi repare continuu aparatele stricate, amânând cât mai mult aruncarea acestora la gunoi”, ne-a declarat Florin Constantinescu, managerul firmei Floricon Salub, principalul organizator al campaniei. Când vor scădea drastic şi cantităţile de gunoaie menajere, atunci putem afirma liniştiţi (o linişte pământeană care o va prevesti pe cea a “locului cu verdeaţă” de pe lumea cealaltă), că românul câmpinean a ajuns la fundul sacului şi al burţii lipite de şira spinării. Bune şi campaniile astea la ceva…   A.N.

Săptămâna Altfel sau timpul liber din programa şcolară

De câţiva ani, în fiecare primăvară, Ministerul Educaţiei a introdus în programa de învăţământ, Săptămâna Altfel, dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, pe parcursul căreia elevii, de la şcoala primară şi până la liceu, participă la diverse activităţi educative, altele decât cele prevăzute în orar. De la an la an, Săptămâna Altfel se dovedeşte a fi atât pentru copii cât şi pentru dascălii lor, o adevărată încântare şi o reală ocazie de stimulare a cunoaşterii, schimbului cultural şi chiar a destinderii într-un program educaţional din ce  în ce mai stufos şi mai obositor.


Spectacolele de teatru, vizitele la biblioteci şi muzee, activităţile umanitare şi de ecologie, excursiile în locuri fascinante din ţară ori din străinătate (anul trecut, 30 de liceeni câmpineni au vizitat Veneţia), sunt numai câteva exemple de activităţi puse la cale de conducerile şcolilor, în bună înţelegere cu asociaţiile de părinţi.
Dincolo de cheltuiala suplimentară suportată tot mai greu de multe familii (nu trebuie să uităm că există familii cu doi, trei copii aflaţi pe băncile şcolii), Săptămâna Altfel rămâne pentru elevi timpul frumos din programa şcolară.

Joi, 10 aprilie, seară de jazz la Club Live, cu Gyárfás István şi Sárik Péter

Gyárfás István şi Sárik Péter sunt doi muzicieni de excepţie din Ungaria, cunoscuţi în România atât de public, cât şi de breaslă. 
Sárik Péter a absolvit Universitatatea de Muzică Liszt Ferenc în anul 1997. A urmat studii de muzică clasică sub îndrumarea maestrei Prunyi Ilona. De-a lungul carierei sale, pe lângă jazz a cochetat cu toate genurile muzicale: a cântat muzică clasică, muzică uşoară, pop, latino şi world music. În prezent conduce un trio, dar colaborează cu numeroase formaţii şi interpreţi. A obţinut importante succese şi în calitate de compozitor, fiind laureat al unor concursuri de compoziţii din Statele Unite ale Americii, precum şi Marea Britanie.


După absolvirea Universităţii Liszt Ferenc din Budapesta Gyárfás István şi-a început cariera ca violonist, ca mai apoi să devină recunoscut pe plan mondial în calitate de chitarist. A cântat împreună cu staruri americane precum Peter Erskine, Scott Hamilton, Herbie Mann, Ken Peplowsky. A colaborat la realizarea a peste 30 de discuri, ca partener al unor mari personalităţi jazzistice din Ungaria, precum Deseő Csaba, Berki Tamás, Dés László, Dresch Mihály. Concertează sistematic cu propriul său trio, precum şi cu Budapest Jazz Orchestra, ţine cursuri, scrie piese proprii şi face transcripţii.
Joi, 10 aprilie, începând cu ora 20,00, sunteţi invitaţi la Club Live,  să descoperiţi cum se regăsesc în spectacol chitaristul, care şi prin compoziţiile proprii tinde să păstreze tradiţiile jazzistice, cu pianistul care se simte în largul lui în aproape toate genurile muzicale (clasic, pop, latino, jazz şi world-music).

Au început înscrierile pentru Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza»

În programul manifestărilor culturale aprobate de Consiliul Local pentru anul în curs, se regăseşte şi Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza», ajuns la a IV-a ediţie, organizat de Casa de Cultură “Geo Bogza”.
La acest concurs pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vârstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii.
Se acceptă grupaje de minim 5 şi maxim 10 poezii, editate la un rând, cu Arial 14, obligatoriu cu diacritice (textele fără diacritice sunt eliminate din concurs), în 3 exemplare imprimate pe hârtie A4, trimise în plic A4 închis, pe adresa: Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”, Str. Griviţei, nr. 95, 105600 Câmpina, jud. Prahova cu menţiunea „Pentru Concursul Naţional de Poezie «Geo Bogza»” până la 15 mai 2013. În loc de semnătură, va apărea pe fiecare pagină un moto ales de autor. În plicul cel mare, va fi introdus un plic mic închis (având scris acelaşi moto), care va conţine un scurt curriculum vitae al autorului: numele şi prenumele; locul şi data naşterii; studii; activitate literară; adresa completă; numărul de telefon şi adresa de e-mail; motoul de pe plicul mic şi de pe filele grupajului de poezii;
Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul Concursului. Laureaţii vor fi anunţaţi până cel târziu la 30 mai 2013, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 31 mai 2014, orele 11.00, la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, în cadrul Maratonului Poeziei de Dragoste.
Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Se vor acorda următoarele premii: Marele premiu (600 lei) şi Trofeul «Geo Bogza», Premiul I (500 lei), Premiul II (400 lei), Premiul III (300 lei), premii ale unor reviste literare şi ale altor publicaţii. Prezenţa premiaţilor la festivitate este obligatorie.   
Juriul îşi rezervă dreptul de a propune redistribuirea anumitor premii şi acordarea altor premii speciale.
Lucrări ale autorilor premiaţi vor fi publicate în «Revista Nouă» şi revista „URMUZ”.
Contact: fdochia@gmail.com sau tel 0244.336.291 

Călător prin lume

Am fost la Rio

Apropierea turneului final al Campionatului Mondial de football, care va avea loc în Brazilia vara aceasta îmi prilejuieşte amintiri dintre cele mai plăcute, avute cu ocazia unei excursii în acest fabulos oraş. 
Tocmai mă întorsesem din Cuba, când agenţia de turism cu care colaboram m-a sunat şi m-a anunţat: pleci la Carnaval la Rio. Era un vis de pe vremea când eram copil şi ştiam de Pelé, Maracana sau Copacabana, ca într-o zi să văd Rio.
Şi iată-mă, împreună cu un grup de 15 turişti în “burta” unui Boeing uriaş, părăsind Europa în plină iarnă şi după un zbor de peste 12 ore, aterizând la Rio în plină vară.
Rio de Janeiro sau Râul de Ianuarie a fost descoperit de un explorator portughez, Gaspar de Lemos, în ianuarie 1502 şi care a considerat golful un râu, iar de aici numele oraşului cu peste 6 milioane de locuitori şi adăugând zona metropolitană peste 11 milioane, al doilea oraş ca mărime după Sao Paolo, cu 17 milioane. Multă vreme capitala ţării, din 1764 până în 1960, Rio a pierdut această titulatură când capitala a fost mutată la Brasilia, un oraş futurist, mult discutat la vremea respectivă, socotit un oraş pentru secolul XXIII, cu o populaţie de “doar” 2 milioane de locuitori.


Rio, oraşul contrastelor, este aşezat într-un splendid golf Guanabara, la poalele unei coline de 710 m - Corcovado (Cocoşatul), fiind dominat de un adevărat simbol al oraşului, dar şi al Braziliei, statuia lui Cristo Redendor - Cristos Mântuitorul, ridicată în 1822 cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenţei Braziliei de sub dominaţia portugheză. Statuia reprezentându-l pe Iisus Hristos cu braţele desfăcute, ca şi cum ar proteja oraşul, are o înălţime de 38 m, din care statuia propriu-zisă are 30 m, iar deschiderea braţelor este de 28 m. Statuia are o greutate de 1.145 tone şi este confecţionată din beton. Este interesant faptul că în soclul statuii, înalt de 10 m, se află o mică capelă. Uriaşa statuie, care parcă pluteşte deasupra golfului Guanabara, este situată în pădurea Tijuca, o rezervaţie naturală unde accesul auto este interzis.
Coborând de pe Corcovado, ne continuăm periplul nostru prin acest oraş minune, vizitat în fiecare an de peste 4,5 milioane de turişti din întreaga lume. Şi pentru că se aproprie Cupa Mondială, următorul popas nu-l putem face decât pe legendarul “Maracana”, templul fotbalului, care anul acesta va găzdui finala Cupei Mondiale şi martor al multor succese, dar şi drame, cum ar fi înfrângerea Braziliei de către Uruguai cu scorul de 1-2 în finala din 1950, în faţa unei asistenţe record de 220.000 de spectatori. O adevărată dramă naţională, căci Uruguai era considerată o victimă sigură, după ce Brazilia trecuse de Spania cu 6-1 şi de Suedia cu 7-1, în timp ce Uruguai remizase cu Spania şi învinsese Suedia cu 3-1.
Stadionul pe care noi toţi îl ştim “Maracana” se numeşte, de fapt, “Estádio Jornalista Mário Filho”, cel care a avut ideea construirii stadionului şi a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru acest stadion şi a cărui statuie poate fi văzută în faţa stadionului. Maracana şi-a redus treptat capacitatea la 150.000, apoi 110.000, ajungând ca astăzi, după ample renovări, să numere 78.000 de locuri. Vizionarea unui meci în tribunele sale reprezintă un “must” - obligaţie pentru fiecare fan al fotbalului care ajunge la Rio. Este un spectacol extraordinar, dar şi un lux pentru mulţi, datorită sărăciei populaţiei.
Dar despre aceasta, despre Carnaval, Copacabana, favele şi “Căpăţâna de zahăr” vă invit să mă însoţiţi în numărul viitor.
Alex Blanck