19 decembrie 2014

Campania “Sport pentru viaţă” - eveniment sportiv caritabil în comuna Cornu

Duminică, 21 decembrie, la ora 12.00, la Sala de Sport a comunei Cornu se va desfăşura un eveniment sportiv-caritabil intitulat „Sport pentru viaţă”.  Iniţiatori sunt Primăria şi Sala de Sport a comunei Cornu. Obiectivul principal al acestui eveniment este strângerea de fonduri  necesare operaţiei de transplant medular pentru Bianca Ichim.
La intrarea în Sala de Sport, spectatorii şi sportivii vor depune, în urna special amenajată, o sumă de bani (în măsura posibilităţilor fiecăruia), urmând ca fondurile obţinute să fie donate pentru a o ajuta pe Bianca.
Programul evenimentului va cuprinde: o competiţie locală de fotbal, pe cartiere, demonstraţii de karate şi de dans modern cu sportivii ACS KOKKI din Cornu, tenis de masă şi un meci de fotbal al veteranilor din Cornu (Old Boys Cornu). 



Despre Bianca Ichim
Ichim Bianca Alexandra este o tânără plină de viață, în vârstă de numai 16 ani, din Cornu (Prahova), ce a fost diagnosticată recent cu  o formă rară de cancer: LIMFOM HODGKIN cu celularitate mixtă. Din păcate părinții ei nu au posibilitate financiară și abia dacă o pot duce la București pentru tratament, iar cumpărarea medicamentelor necesare devine din ce în ce mai greu de realizat. Singura ei șansă este un tratament medicamentos cu citostatice, urmat de un transplant medular de la un donator compatibil. Această operație se poate realiza într-o clinică specializată din Italia, costul tratamentului ridicându-se la peste 100.000 de euro. Progresele în diagnosticul şi tratamentul limfomului Hodgkin au oferit persoanelor cu acest diagnostic şansa unei  recuperări complete, iar prognosticul continuă să se îmbunătăţească pentru persoanele care suferă de această maladie.
Acum viața acestui copil depinde de tine. Prietenii și familia îi sunt aproape. Poți fi și tu, donând în contul: RO39BRDE300SV94002743000 – Ichim Madalina. 

16 decembrie 2014

S-a stins din viaţă Gherasim Rusu Togan

După o îndelungată suferinţă, luni, 15 decembrie, s-a stins din viaţă, la vârsta de 76 de ani Gherasim Rusu Togan, cunoscut scriitor şi etnolog, profesor mai bine de 30 de ani al Colegiului Naţional “C-tin Istrati” din Câmpina. Numeroasele volume publicate rămân ca mărturie a unei vieţi închinate cercetării şi transmiterii mai departe a celor mai frumoase obiceiuri şi tradiţii populare româneşti. 
Dumnezeu să-l odihnească! 

Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sf. Ierarh Nicolae”, pansament pentru suflet

Există oameni cărora încă de la naştere le este refuzat dreptul la o viaţă normală, la un trai decent, înconjuraţi de familii iubitoare. Sunt semenii noştri, pe care-i întâlnim la colţ de stradă, cu hainele ponosite, cu pantofii rupţi, de care ne ferim adeseori  privirea şi pe care unii aleg să îi batjocorească în fel şi chip, fără motiv.  Citim deseori despre oameni înşelaţi de propriile rude, alungaţi şi rămaşi fără un acoperiş deasupra capului, despre oameni victime ale sistemului, despre oameni care, din cauza datoriilor, au ajuns în stradă. Îl auzim pe vecinul de scară cum îşi înjură şi îşi bate nevasta, cum urlă la proprii copii într-un limbaj de speriat, transformându-le acestora viaţa într-un film de groază. Toţi aceşti oameni cu probleme trăiesc lângă noi şi merită o nouă şansă. 
La polul opus există acei oameni cu suflet care înţeleg necazurile şi problemele celor condamnaţi la un trai nefericit şi pe care îi ajută cu tot ceea ce pot. Unul dintre versetele lui Isaia 58:7 spune: “Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.” În Câmpina, într-un loc special, se respectă zi de zi aceste cuvinte. Este vorba despre Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sfântul Ierarh Nicolae”, situat în incinta Spitalului de Psihiatrie Voila. Acesta a fost inaugurat în luna februarie a anului trecut, luând naştere în urma unui parteneriat între Primăria municipiului Câmpina şi Asociaţia “Diaconia” ce aparţine Patriarhiei Române. Parteneriatul a fost încheiat pe o perioadă de 4 ani, până în 2017, cu posibilitatea de prelungire. 


Centrul beneficiază de 20 de locuri, fiind singurul aşezământ de genul acesta din judeţul Prahova şi este condus de Răzvan-Andrei Rugină. 
Încă de la început, stabilimentul a fost strict destinat persoanelor fără adăpost,  celor care din diferite motive se află în imposibilitatea asigurării unei locuinţe (temporare), prioritate având cele din Câmpina, iar în limita locurilor disponibile, cele din localităţile limitrofe sau din alte judeţe. Pentru persoanele care au domiciliul legal sau reşedinţa în Câmpina este alocată o perioadă de şedere de maxim 6 luni, în schimb, cele din afara municipiului au dreptul de şedere de maxim 7 zile calendaristice consecutive. Din categoriile sociale care pot beneficia de serviciile aşezământului fac parte oamenii străzii, femeile însărcinate, femeile sau familiile cu copii, victimele violenţei domestice, bătrânii şi persoanele cu handicap minor. De asemenea, există şi nişte criterii în baza cărora anumite categorii nu sunt acceptate, Centrul nedispunând de servicii specifice de îngrijire.  Astfel, nu se încadrează   persoanele care nu sunt apte de a sta în colectivitate, persoanele care necesită supraveghere medicală permanentă, persoanele cu handicap care necesită supraveghere permanentă din partea altei persoane şi cele care suferă de tulburări psihice şi au nevoie de monitorizare în secţiile de psihiatrie din cadrul instituţiilor spitaliceşti de specialitate. 
Gradul de ocupare a locurilor este de 90-100% în anotimpul rece, primăvara-toamna fiind de 60%. În prezent sunt 6 beneficiari pe o perioadă de şase luni.


Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sfântul Ierarh Nicolae” este un loc primitor, amenajat cu gust; mobilierul este modern, iar bucătăria este utilată cu strictul necesar. Atmosfera este liniştită şi te îmbie la odihnă. În holul de la intrare te întâmpină icoana Sfântului Ierah Nicoale, semn că locul este o binecuvântare pentru toţi cei ce îi calcă pragul. Serviciile sociale oferite beneficiarilor sunt multiple, la standarde de calitate şi axate pe nevoile specifice şi reale ale fiecăruia. De la documentele de identitate, însemnând certificat de naştere, buletin, pentru cei care nu le deţin, analize medicale, înscriere la un medic de familie, încadrare în grad de handicap, la depunere de dosar pentru venitul minim garantat, depunere de dosar pentru locuinţă socială pentru cei care îndeplinesc condiţiile cerute, consiliere juridică la nevoie, socio-medicală şi profesională, asistenţă psihologică pentru cazuri deosebite, educaţie informală şi nonformală în vederea asimilării cunoştinţelor şi a deprinderilor necesare integrării sociale, socializare şi dezvoltare a relaţiilor cu comunitatea şi familia acolo unde este cazul. Se acordă sprijin în mod individualizat şi personalizat viitoarelor mămici, cât şi mamelor cu copii. 


Cazarea este de tip hotelier, iar camerele sunt dotate cu câte două paturi, noptiere, masă şi scaune, fiecare având grup sanitar (duş, chiuvetă, vas de toaletă) cu tot ceea ce este necesar. Nu lipsesc serviciile de igienă individuală care constau în duş, deparazitare, spălatul lenjeriei. La sosirea în centru fiecare primeşte pijama, halat, şosete, lenjerie de corp şi, uneori, haine de schimb la plecare, haine primite în urma unor donaţii. Celor care locuiesc aici pe perioada a 6 luni, la fiecare două săptămâni le este schimbată lenjeria de pat. Zilnic se face curăţenie în tot Centrul, iar obligaţia celor găzduiţi este să păstreze camerele curate. Hrana este asigurată de Spitalul de Psihiatrie Voila, prin protocolul pe care aşezământul îl are încheiat cu acesta. De trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara se ridică mâncarea de la cantina Spitalului. Atât adulţii cât şi cei mici se pot uita la televizorul aflat în sala de mese, cei mari pot juca table sau citi, iar celor mici li se pun la dispoziţie jucării. Elevii sunt ajutaţi la teme de către un asistent social. Zi de zi, noapte de noapte, angajaţii Centrului, oameni deosebiţi, sunt alături de semenii lor, oferindu-le afecţiune, grijă şi tot ceea ce este nevoie pentru a le face traiul mai uşor.
“Este foarte bine faţă de unde am venit! Sunt buni cu mine toţi, au grijă de mine. Mâncarea este bună şi la timp. Eu am trei băieţi. Am locuit la băiatul cel mare până când, din cauza băuturii mă bătea aproape zilnic. Nu am mai putut sta acolo. Sunt şi bolnavă, nu pot să mă deplasez singură. Aici mai citesc cărţi de rugăciuni, mai fac câţiva paşi sprijinindu-mă de un cadru de metal... Altceva nu pot să fac că nu am stabilitate pe picioare!” – ne povesteşte o bătrână. 
Fiind un aşezământ în regim de urgenţă, programul de funcţionare este de 24 de ore din 24. “O zi la Centru începe la ora 7.00 dimineaţa şi se sfârşeşte a doua zi la ora 7.00, pe parcursul căreia personalul de serviciu se ocupă îndeaproape de igiena Centrului, a beneficiarilor, de preluarea hranei, de solicitările telefonice care apar în ziua respectivă, de a aranja curtea interioară şi orice altă activitate care apare în ziua respectivă, pentru că niciodată nu ştim ce apare!” – ne-a declarat Răzvan-Andrei Rugină.

Cheltuielile legate de funcţionarea aşezământului sunt suportate în proporţie de 80% de Primăria Câmpina, utilităţile, hrana, parte din salarii şi parte din consumabile, restul de 20% fiind asigurat de Patriarhia Română, pentru completarea salariilor şi a cheltuielilor pentru consumabile.
Biserica a susţinut şi susţine în continuare aşezământul, acesta fiind în parteneriat cu 10 parohii care aparţin de Protoreria Câmpina, parohii care, prin rotaţie, lună de lună, fac donaţii în funcţie de necesităţi. Sumele variază, dar pentru fiecare în parte se eliberează chitanţe. De asemenea, acestea asigură toate serviciile religioase. 
Şi pentru că se apropie Crăciunul, încă de la începutul postului, părintele Radu Nicolae de la Biserica “Naşterea Maicii Domnului” a răspuns prezent solicitărilor făcute de conducere, pentru sfeştanie, spovedit şi împărtăşit. Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fiecare angajat al Centrului contribuie cu bani din buzunarul propriu pentru cumpărarea bradului şi pentru organizarea mesei festive de Crăciun, nefiind asigurată de Spitalul de Psihiatrie Voila, acesta urmând protocolul stabilit, mai exact hrana fiind cea obişnuită, de zi cu zi. 
Pentru fiecare dintre cei care sunt primiţi  în Centru se încercă reintegrarea în societate, astfel că din totalul de 116 persoane care i-au călcat pragul de la înfiinţare şi până acum, adulţi şi copii deopotrivă, s-au întocmit acte de identitate pentru zece, cinci au fost încadrate în gradul de handicap, două beneficiază de ajutor social, trei au fost internate în centre rezidenţiale de stat, de tip azil, o mămică cu doi copii au fost preluaţi de Fundaţia “Mâna Deschisă” din Câmpina, pentru o persoană s-a depus dosar pentru locuinţă socială, 12 cazuri de minori au fost preluate de Protecţia Copilului, iar restul sunt monitorizaţi de Asistenţa Socială din cadrul primăriilor aferente localităţilor de care aparţin.
“Activitatea a decurs uneori greu, alteori mai simplu. De la început şi până în prezent a fost o activitate rodnică, din punctul meu de vedere. Sfântul Ierarh Nicolae, protectorul Centrului, ne ajută de fiecare dată să trecem de orice obstacol pe care îl avem în cale şi cu harul lui Dumnezeu să ducem protocolul până la capăt, să putem ajuta oamenii nevoiaşi şi pe toţi cei care au nevoie de căldura unui cămin. Mulţumim celor care ne-au dat şansa să putem colabora!” – ne-a mai declarat Răzvan-Andrei Rugină.
Ce înseamnă acest aşezământ pentru cei aflaţi în nevoie? Înseamnă familie, grijă, dăruire, alinare, înţelegere, dragoste, siguranţă, speranţă, credinţă.
Acum, în prag de sărbători, îi invităm pe oamenii cu suflet să dăruiască din puţinul lor acestor suflete greu încercate de viaţă.

Schema de personal de care dispune aşezământul este alcătuită din: un şef de centru, un asistent social, 4 îngrijitori şi un contabil cu ¼ normă. Întrebat cum se descurcă în raport cu volumul de muncă, şeful Centrului a adus în prim-plan două probleme majore cu care se confruntă. Prima este lipsa unui paznic de noapte. Atunci când sunt aduse persoane la ore târzii, unicului îngrijitor de serviciu îi este foarte greu să facă faţă anumitor situaţii, mai ales că este femeie. Unii dintre cei care ajung aici se află de multe ori în stare de ebrietate, în special când temperaturile sunt scăzute. Explicaţia ar fi aceea că beau ca să se încălzească. Odată ajunşi în incinta Centrului trebuie susţinuţi, trebuie schimbaţi, spălaţi şi calmaţi, mulţi dintre ei fiind recalcitranţi. Ca atare, un singur om nu poate face faţă. A doua problemă majoră este lipsa unui asistent medical. Sunt beneficiari care necesită administrarea anumitor tratamente, iar un îngrijitor nu are competenţa unui asistent şi chiar dacă s-ar pricepe, nu poate să încalce regulile de ordine interioară şi nici să facă abstracţie de ceea ce este stipulat în fişa postului. Trebuie menţionat şi faptul că aşezământul are în dotare, din prima zi de funcţionare, un cabinet medical care nu a dispus niciodată de personal calificat. 
Andreea Ştefan

Editorial. REZERVELE…

Cică se schimbă guvernul zilele astea… Carmolul și piciorul de lemn. Băgăm în teren rezerve fără nume. Komentocrația dă din colț în colț să justifice menținerea lui Ponta, dar și, pe plan mai larg, menținerea PSD-ului în prim planul politicii. Sofisme rudimentare sunt puse la lucru. Dacă Ponta ar fi fost modest, și-ar fi dat demisia din funcția administrativă și ar fi cîștigat lejer președinția.  Dar el a vrut – lăcomia! – totul. Și a pierdut totul. Într-un stat realmente democratic, a doua zi după catastrofa electorală și-ar fi prezentat dubla demisie: din funcția de președinte al partidului și de prim ministru. Așa, sprijinit și de cohorta fetidă de comentatori, pozează în continuare  ca salvator al nației și refuză să ia act de blamul pe care l-a reprezentat votul din noiembrie. Pe care, apropo, useliștii nu și l-au explicat nici pînă acum, continuînd să inventeze forțe paranormale, ei nu pot depăși stadiul „flăcării violet”. Ce vrea, în realitate, PSD-ul s-a văzut foarte clar la formarea bugetului, se vede în declarațiile/elucubrațiile dnei Firea (într-o țară culturalizată adecvat n-ar fi nici vînzătoare la Mc Donald´s, dară-mi-te purtător de cuvînt al partidului de guvernămînt), în furia complexului Băsescu pe care deja au început să-l proiecteze în viitor. Pe de altă parte, dl. Iohannis este, deocamdată, cumplit de singur. Pentru că are în spate un partid în care este resimțit ca un intrus și care nu este cu nimic mai bun decît PSD-ul cu care a fost frate geamăn pînă de curînd. Și trebuie să înceapă cu reformarea radicală a acestui partid. În al doilea rînd, lumea intelectual-feisbuchisită, față de care există percepția – eronată, cred eu - că a cîștigat bătălia Iohannis, este mult prea fragilă și dezbinată și lipsită de priză socială pentru a reprezenta realmente o forță capabilă să impună schimbarea. Două exemple… Un cineva cu o imagine publică extrem de proastă a anunțat că va fi șeful cancelariei prezidențiale. Fără o minimă verificare, fără a lua în calcul izul destul de evident de manipulare, provocare, s-au grăbit să facă o scrisoare extrem de virulentă președintelui ales. S-au făcut de rîs…


Pe de altă parte, după numirea dnei. Tatiana Niculescu Bran ca purtător de cuvînt, dau de un comentariu venit din sfere academice care, în urma unui sofism extrem de laborios, îl acuză pe dl. Iohannis de această numire pentru că doamna și-a publicat cărțile la Humanitas, ergo, ar favoriza nu știu ce grup de interese. Într-o astfel de junglă, viitorul președinte va avea nevoie de o forță și o abilitate care să întreacă modul marinăresc de a tăia nodurile gordiene. Seninătatea cu care Ponta revizuiește guvernul fără să schimbe nimic, vorbind despre continuitate (cînd tocmai această continuitate a corupției, minciunii de partid, obrăzniciei, incompetenței ar trebui retezată din rădăcină. Exact asta este semnificația votului) este doar încă o dovadă că nu a înțeles mesajul. Pe de altă parte, PMP l-a exclus pe europarlamentarul Cristian Preda numai pentru că a anunțat (ce tupeu!) că o va concura pe Elena Udrea la șefia partidului. Facem ochii roată și ne uităm peste pustiul înconjurător. Suntem ca echipa de handbal, gata să pierdem în ultimele minute după ce am condus la diferență asiguratoare. Vestea bună este că lipsește foarte puțin ca piciorul strecurat în ușa întredeschisă să lărgească intrarea. Sirenele care cer „îngăduirea” guvernului Ponta IV, să-l lăsăm să-și rupă singur gîtul cu noul buget, să fim în continuare cu Pop, Andronescu, Olguța Vasilescu, Zgonea,  Nicolicea, ejusdem farinae trebuie ignorate. Improvizația e săritoare în ochi, e o tragere de timp evidentă, pînă cînd hidra își va reface capetele retezate de DNA și de electorat. Năstase, Severin, Iliescu, Mitrea fac încă pe liderii „grei”. Ei sunt doar sechelele unei societăți bolnave. Cei care îi întrețin febra. „Cîrlanul” e generația nouă, generația cinică. Dragoș Paul Aligică (un comentator pe care nu-l veți vedea sau auzi în mediile noastre oficiale) scria cînd cu scandalul Ioana Petrescu despre faptul că diploma occidentală nu este o garanție de bonitate, în afara caracterului. Iată un criteriu de la care poate începe construcția viitorului. Nu cu un guvern de încropeală…
P.S. Societatea civilă care se gudură ca ieșită din hibernare ar trebui să nu adoarmă la loc, lăsîndu-l pe Ponta să-și refacă aroganța. Plagiatul său este o pată în viața intelectuală a României. Chiar dacă mulți intelectuali se fac a nu vedea asta. Iar pe ceilalți nu-i interesează. 
Christian CRĂCIUN

De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt

Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă

Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor, pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.



- Ştim că aţi scris cinci cărţi şi o sumedenie de articole ce au ca temă principală petrolul. De unde această pasiune pentru „aurul negru”? Este adevărat că în adolescenţă aţi dorit să ajungeţi inginer petrolist?
- Nu, nu mi-am dorit să ajung inginer petrolist, ba dimpotrivă, am fugit de petrol! Când eram elev la Liceul Petrol, doamna profesoară Panait m-a terorizat cu insistenţele să merg la ingineria de petrol. Mă asculta oră de oră într-a doişpea şi îmi punea numai note mici. Dar la bac’, am luat cea mai mare notă dintre petrolişti la fizică! Am refuzat însă să merg la UPG, doarece visul meu era altă aventură. Poate pare o nebunie, dar încă de copil, de la 11-12 ani, aveam un duh de aventurier care mă îndemna să cutreier lumea în lung şi-n lat. Am avut aşa, un dor de ducă, cum zicea tata. Lucrul ăsta îl poate confirma azi familia mea ori cei ce mă cunosc. Nu ştiu dacă am avut scama pirateriei în sânge, dar sigur am fost influenţat de cărţile citite. La vârsta aceea visam să devin pirat, dar nu să jefuiesc corăbii, ci ardeam de dorul călătoriilor spre necunoscut. N-am ajuns nici pirat, nici explorator măcar, dar utopia s-a materializat prin faptul că sunt profesor de geografie. Nu regret în momentul de faţă decât  financiar că nu-s inginer petrolist... Înainte să merg la facultate, căci tare grea era admiterea atunci, am lucrat câţiva ani la Petrom şi Ciprom. Adică tot în petrol! Fierbeam că trebuia să fiu duminica sau de sărbători printre sonde! Dar acolo am învăţat o vară pe rupte şi am intrat la facultate! Colegilor mei nu le venea să creadă când le-am spus că voi pleca la Universitatea Bucureşti. După ce am terminat facultatea şi masterul, am mers să mă înscriu la Doctorat şi am propus ca temă “Geografia Religiei în România”. Domnul Ioan Ianoş, îndrumătorul meu, unul dintre cei mai mari geografi urbanişti din România şi Europa, nu a acceptat, şi m-a “forţat” să fac o teză despre “Impactul industriei petroliere”! Aşa că m-am întors la lumea de care fugeam! Dar, după ce am stat 6 ani jumătate prin arhive şi cărţi despre petrol, pot să spun că sunt virusat! Îmi place aşa de tare lumea petrolului, că atunci când merg cu maşina prin localităţi cu sonde, deschid gemurile să simt mirosul de ţiţei. E medicament pentru mine! Şi uite, că dacă la 12 ani visam să fiu pirat, 30 de ani mai târziu visam să fiu explorator de sonde! Mi-ar fi plăcut enorm să am sondele mele, să trăiesc erupţia lor pe viu. Petrolul e esenţa mişcării, e sângele economiei, cum zicea Sedilot. Fără el, nimic nu se învârte. Istoria petrolului câmpinean e fantastică. E un tărâm de basm... Dar despre asta poate vă povestesc altădată...
- Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor şi ce implică această profesie?
- Nu ştiu de ce-am ales să fiu profesor şi nici atât de ce-am rămas din anul 2000 în tagma asta. Dar tot planul lui Dumnezeu este. Acum 14 ani, când am intrat în branşă, am fost nevoit să dau titularizare în Prahova. A fost singurul an după ‘89 când nu puteai fi titular decât în judeţul tău! La Ploieşti au fost două locuri, la Câmpina tot două. Ambele la… Petrol! Am fost al patrulea pe listă, deci am ales Petrolul. Doar absolvisem aici… Mi-am adus numirea, am fost angajat, dar în urma mea a venit celălalt profesor, care fusese al treilea pe listă. De el nu mai aveau nevoie! Trebuia numai unul şi acum eram doi. Secretara de la Inspectoratul Şcolar greşise tabelul şi în loc de 1 tastase 2, pentru GŞI Petrol Câmpina! Omul a făcut gălăgie, să plec eu, că e el prioritar etc. Inspectoratul însă a decis să rămân eu! Atunci am văzut iarăşi mâna lui Dumnezeu. Trebuia să fiu aici! Pentru mine, profesor înseamnă nu doar să transmiţi nişte informaţii de profil şi să aştepţi feed-back-ul lor, să faci exerciţiile şi comentariile impecabil şi să scoţi continuu olimpici. E mult mai mult. E modelarea vieţii, a caracterului şcolarului. E făgaşul pe care împingi tinerii. Profesoratul e o vocaţie. Vocaţia nu se învaţă, cu ea te naşti! Poţi să aplici toate metodele şi modelele din lume, studiate din cărţi, dacă nu ai în sânge meseria, degeaba. Profesorul e lumânarea care se consumă arzând, zicea Rebreanu. Arzând pentru alţii, completez eu. Implică efort prelungit, pregătire continuă, mult stres, îndelungă răbdare. Profesor nu te faci ca să ai o meserie mai uşoară sau să nu te morfoleşti ca mecanicii de trolii. Profesor te faci ca să schimbi macazul a mii de destine. Când eşti profesor de liceu ai de-a face cu cel mai teribilist segment din piramida vârstelor. Adolescenţii, între 14-17 ani sunt cel mai greu de stăpânit. Mark Twain spunea că “tinerii între 13-16 ani ar trebui încuiaţi într-un butoi şi bătut capacul deasupra; iar la 17 ani să le scoţi doar cepul!”. E perioada când se aprind poftele în ei, când îşi caută identitate, modele. E vremea când se apucă de fumat, de alcool, de narcotice, de curvie. Ţipă pe străzi, se bat pentru fete, pentru băieţi, se plictisesc, nu au o direcţie, visuri. Încep să nu mai asculte de părinţi, de şcoală, cred că tot ce zboară se mănâncă. Ăştia-s gata să mănânce şi-un avion! E vârsta când cineva trebuie să îi trezească din somn, din lehamite. Aici trebuie să intervină măiestria dascălului. Trebuie să înţelegem că unui elev nu-i foloseşte la nimic să ştie toate informaţiile de sub soare dacă nu ştie să treacă strada, să se comporte între semeni. Viaţa e ca un ring de box. Odată urcat, nu ai decât două soluţii: învingi sau ţi se aruncă prosopul. Eu nu vreau să fiu un antrenor care aruncă prosoape, ci un domn Trandafir. Ţin să adaug ceva foarte important: educaţia nu trebuie lăsată 100% pe seama şcolii, pe pedagogi. Ştiţi când s-a prăbuşit Atena? Când s-au lăsat copiii pe mâna “peidagogos-ului”! Nu degeaba se vorbeşte despre cei 7 ani de acasă…
- Dincolo de pasiunea pentru petrol, dincolo de profesia de cadru didactic, sunteţi pastor. Cum şi când aţi simţit această chemare specială?
- Aveam 21 de ani. Avusesem o copilărie cu traume. Fusesem educat de profesori atei, de ofiţeri atei, fără Biblie, cu povestea că mă trag din maimuţă. Şi, când crezi că te tragi din maimuţă, te comporţi ca ea! În afara bunicului meu, care mi-a spus prima poveste din viaţă ,“Moise şi trecerea Mării Roşii”, nimeni nu îmi vorbise despre Dumnezeu. Dar bunicul a murit când eu visam să fiu pirat! Mă lua bunica la biserică, dar nu înţelegeam nimic. Când m-am făcut mare mergeam la denie de Paşti ca la o distracţie. Eram plin de răutate: răzbunător, scandalagiu, fără scrupule. Credeam că Dumnezeu nu există, că e un mit pentru manipulat proştii. Că “religia e opium pentru popor”, cum zicea Marx. În armată, la câteva zile după Revoluţie, am primit o Biblie. Am citit-o fără să înţeleg ceva. De fapt, am început să Îl condamn pe Dumnezeu: “Dacă eşti bun de ce ai îngăduit să mă abandoneze mama când eram mic?. Du-te la altul, nu vreau să-Ţi slujesc!”. Citeam Biblia, cărţi creştine şi degeaba. Într-o seară, după eliberare, am făcut o bătaie ca în filmele western. Prietenii mei au căzut la datorie. Eu am rămas cu vreo 5-6 adversari, doar în blugi, cu buza şi ochii sparţi. Acasă am găsit iar Biblia. “Iar tu?”. La câteva zile însă am strigat: “Sunt învins de dragostea Ta, Galileene!”. Şi de 24 de ani stau cu motoarele turate pentru Hristos! În 1991 am înfiinţat o biserică evanghelică la noi în sat, în 2006 am construit o clădire nouă, modernă. După ce am absolvit Doctoratul am făcut o şcoală de predicatori la Cluj, apoi un seminar biblic la Osijek în Croaţia. Acum 5 ani şi ceva am fost invitat să predic în Valencia. În urma mea trebuia să vină Vladimir Pustan, unul dintre cei mai mari predicatori din România. De fapt, cel mai bun. El şi preşedintele Fundaţiei pentru tineret Cireşarii. Eu am scris un editorial “Cu Dumnezeu în Diaspora” şi nu ştiu ce m-a împins să i-l trimit. Nu auzise niciodată de mine. Eram un nimeni în lumea evanghelică. În acea perioadă, dr. Vladimir fiind foarte ocupat (cu pastoraţia, fundaţia, cantina socială, orfelinatul, radioul, editura, site-ul fundaţiei, predicatul săptămânal prin oraşele României, construcţia sălii de conferinţe), a zis staff-ului fundaţiei: “Nu ştiu de unde să găsim pe cineva, care să scrie bine şi constant, că nu mai fac faţă singur editorialelor zilnice” (pe site postăm 5 editoriale pe săptămână). Dani Coste, secretarul, a spus atât: “Ne rugăm; Dumnezeu va scoate pe cineva!”. Mai târziu, Vladimir a găsit mailul, a citit editorialul şi a ieşit în uşa biroului: “L-am găsit! Dumnezeu l-a trimis!”. Astfel am ajuns senior editor la Fundaţia Cireşarii! La ora actuală sunt nu zeci, poate sute de bloguri sau pagini de Facebook care îmi preiau editorialele! Să nu mi-o consideraţi mândrie, e harul lui Dumnezeu, nu al meu. Din 2010 am început să fiu invitat să predic în ţară. La biserici, în corturi, case de cultură, pe stradă, pe stadioane. A fost momentul în care a trebuit să ies din carapacea dogmelor, a confesiunii, etniei, tradiţionalismului, conservatorismului. Am fost ca broscuţa care văzuse cerul doar din fântână. Când am ieşit pe ghizdurile puţului am strigat uluit: “Ce imens e Cerul!”. Şi de atunci tot alerg spre el să-l ating… E ultima expediţie, spune moto-ul nostru cireşar. Şi uite că Dumnezeu a zis: nu ca pirat sau explorator de petrol vei colinda lumea, ci ca misionar!
- Credeţi în puterea exemplului personal?
- Da, cred. Problema de azi nu e lipsa de modele, ci falsele modele. Copiii, tinerii și uneori adulţii, caută identificarea cu cineva, cu ceva. Şi copiază. Nu vedeţi hipsterii, cei ce se tatuează, rockerii, maneliştii? Sunt clone ale unor şabloane. Bune ori rele. Sunt uimit atunci când întreb elevii ce modele vor să copieze - mai nimeni nu spune că părinţii. Pentru ei vedetele de televiziune, OTV-iştii, tarafiştii, MTV-iştii sau nu ştiu ce fotomodel sunt exemple demne de urmat, pentru că cei de lângă ei nu i-au convins, n-au excelat cu modelul prezentat. Mă doare că nu am auzit pe nimeni să-l copieze pe domnul Pleşu, ori pe Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici sau Radu Moraru. Asta nu e vina tinerilor, ci a mass-media, a “poeţilor urâtului”. Ei le prezintă modelele. Şi lumea le ia de bune. Acum să revin puţin. Dacă vrei să fii ca Eminescu, trebuie să înveţi lângă Eminescu. Dacă vrei să fii stejar , trebuie să plantezi ghindă. E drept, nu creşte peste noapte, dar nici vântul nu-l smulge un-doi din rădăcini. Ştiţi ce spun eu copiilor mei, dar şi tinerilor cu care misionez sau elevilor cărora le predau? “Dacă mor mâine, nu voi dispărea. În anii ăştia m-am spart în cioburi ce au intrat în voi. Vă veţi ridica, vă veţi uni şi mă veţi reîntregi”. 
- La ce nivel de religiozitate şi spiritualitate credeţi că se află astăzi oamenii?
- Aici aţi atins nervul central. Asta e problema principală a omenirii, nu doar a românilor. Noi avem o religiozitate foarte mare, spiritualitatea însă e făcută franjuri. Suntem poporul cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Europa, pentru mine însă nu-s destule. Paradoxal, suntem naţia ce deţine locul 1 în UE la beţie, avorturi, prostituţie, copile care nasc sub 15 ani. Să nu mai vorbesc de corupţie, şmecherii, înjurături... Religiozitatea e aparteneţa la un grup. Spiritualitatea e relaţia cu Dumnezeu. Chiar dacă doare, ăsta e adevărul: suntem religioşi, nu spirituali! Religia îţi cere să faci, spiritualitatea îţi cere să fii! 
- Ce planuri de viitor aveţi?
- Sunt un tip care din 1990 aleargă “să fie” nu “să aibă”. Ce ai, va trece, ce eşti, va rămâne. De aceea primordial pentru mine este să fiu mai bun, mai sfânt, mai plin de Hristos. Pentru asta mă lupt zi de zi cu mine. Căci, vorba lui Seneca: “eu îmi sunt cel mai mare duşman”. Aştept să-mi crească aripi şi să ajung în Cer. Şi vreau să duc cât mai mulţi cu mine. Apoi, vreau să mai scriu nişte cărţi. Nu am spus tot ce am de zis. Două cărţi le am deja la tipar. Din nefericire pentru cei ce se aşteaptă la asta, nu mai sunt atât de entuziasmat să scriu cărţi despre Câmpina sau despre petrol. Faptul că am deja cinci titluri despre acest oraş şi am fost pur şi simplu sfidat de organele de resort, m-a dezamorsat. Nu pentru laude am scris, căci mai bine să meriţi laude şi să nu fi elogiat, decât să fii lăudat şi să nu meriţi! Dar mi se pare dezinteres cvasigeneralizat. În plan profesional aş dori să mă mut în Bihor cu serviciul. Apoi cu casa, familia, biserica. Acolo e şi Fundaţia Cireşarii la care activez. O să predau cursuri la Şcoala de Predicatori din Beiuş. E o satisfacţie fără egal. În plan spiritual doresc să predic cât mai bine, eficient. În plan social încerc să ajut cât pot Fundaţia “Lumină pentru Rromi” din Boldeşti. Acolo se construieşte un centru social, unde peste 100 de copii săraci au zilnic o masă caldă după ce vin de la şcoală, fac temele pentru a doua zi supravegheaţi de profesori voluntari, fac duşuri. Uneori primesc haine, dulciuri, jucării. Nu avem fonduri deloc, dar avem un Dumnezeu mare. Construcţia pe care o ridică Fundaţia e abia la roşu şi costă sute de mii de euro! Îmi mai doresc să mergem în evanghelizări prin România sau Diaspora cu Vladimir Pustan şi Fundaţia “Cireşarii” din Beiuş sau cu “Rouă pentru Suflet”, echipa de tineri rromi din Boldeşti cu care colaborez.
- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri pentru 2015?
- Le doresc să fie fericiţi şi sănătoşi! Să nu scape nicio clipă din ochi cerul de deasupra capului! Să nu renunţe la visuri, oricine li s-ar aşterne în cale! Giovanni Papini spunea că visurile noastre sunt măreţe, dar avem aripi prea mici. Le doresc aripi largi! Le doresc să fie foarte atenţi pe unde calcă. Un pas greşit dacă fac şi elefanţii cad! Le doresc uşi deschise! Inimi dechise! Şi un cer deschis!
Andreea Ştefan

Gala Sportului Câmpinean la a doua ediţie

Vineri, 12 decembrie, sportivii câmpineni şi echipele care au obţinut rezultate deosebite anul acesta, profesori şi antrenori, au fost recompensaţi în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Sportului Câmpinean, care  s-a desfăşurat în sala mare a Casei Tineretului. 



De la eveniment nu au lipsit invitaţi de seamă şi oficialităţi care au contribuit la dezvoltarea sportului pe plan local şi naţional: Corina Ungureanu, campioană mondială şi olimpică la gimnastică; Ana Maria Tămârjan, campioană olimpică şi europeană la gimnastică; Adriana Tămârjan, membră a lotului naţional de gimnastică; Geani Chiriţă şi Florentin Petre, foşti componenţi ai echipei Dinamo Bucureşti; Cristina Herea, prezentatoare România TV; Virgil Guran, deputat Colegiul 2; Ion Alexe, Alin Moldoveanu, Dan Chiţu şi Cătălin Duţă, maeştrii emeriţi ai sportului; Florin Frăţilă, consilier local şi preşedintele comisiei de „Sănătate, cultură, învăţământ, culte şi tineret, sport şi turism”.


Acestora le-a revenit şi misiunea de a înmâna premiile care au constat într-o diplomă şi un trofeu. Seara a fost deschisă de prezentatorii Andreea Telegescu şi Adrian Enache, acesta fiind şi căpitanul naţionalei de fotbal a artiştilor. Momentele artistice au fost asigurate de Ansamblul „Ghiocelul” al Casei de Cultură „Geo Bogza”, condus de Cristi şi Vali Colezea, de solista Anna Lavinia, de binecunoscuta trupă Alb şi Negru, formată din Andrei Ştefănescu şi Kamara Ghedi, ambii jucători în naţionala artiştilor, iar în încheiere a avut loc un miniconcert susţinut de Adrian Enache. 
Câţiva dintre spectatorii prezenţi în sală, puţini la număr, nu au ratat ocazia de a cere autografe de la vedetele prezente.
Gala Sportului Câmpinean a fost organizată şi finanţată de Consiliul Local Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina şi Casa Tineretului Câmpina.
Andreea Ştefan

Târgul Dulciurilor de Crăciun la Şcoala “B.P. Hasdeu”

Mare agitaţie la început de săptămână în curtea Şcolii “B.P. Hasdeu”. În cursul dimineţii de luni, 15 decembrie, a avut loc cea de-a cincea ediţie a “Târgului Dulciurilor de Crăciun”. Evenimentul a fost organizat de către patru clase (o clasă pregătitoare, două clase a III-a şi o clasă a IV-a), coordonatori fiind cadrele didactice Gabriela Dinu, Mariana Olteanu, Adina Săbăngeanu şi Daniela Petre. “Târgul are deja o tradiţie de câţiva ani, de când am iniţiat o colaborare cu părinţii, altfel decât până acum. Totul a pornit cu un simpozion «Tradiţie şi inovaţie în relaţia familie - şcoală». De mai mult timp părinţii şi copii lucrează împreună în mai multe case, ca un fel de exerciţiu de intrare în comunitate. Şcoala nu mai este o instituţie, ci devine acasă şi părinţii înţeleg că suntem aproape de copii în orice situaţie.  Este al cincilea an de târg şi aşa sărbătoarea de Crăciun începe la noi” - a declarat înv. Mariana Olteanu. 


Preparatele au fost aranjate cu grijă pe mese, asezonate cu tot felul de articole de Crăciun: felicitări, coşuleţe, coroniţe, podoabe pentru brad şi multe altele. De la înv. Gabriela Dinu am aflat că prin această acţiune s-a urmărit “o legătură strânsă între şcoală şi familie. Copiii, în orele de educaţie tehnologică şi plastică, au confecţionat podoabe, iar împreună cu părinţii au pregătit prăjiturile. În cadrul evenimentului au participat cele patru cadre organizatoare ale proiectului, copiii şi părinţii. Trebuie să menţionez că cei mici au dorit în mod special să valorifice ei, să fie la standurile de vânzare personal. Mulţumim părinţilor care sunt alături de copii şi de noi”.
Prăjiturile delicioase, checurile, plăcintele, brioşele, fursecurile au fost preparate cu multă pasiune, toate fiind făcute în casă. “Ne ajută să socializăm între noi, să fim mai uniţi şi să ne împărtăşim reţetele” - ne-a spus o mămică. 


Târgul a fost cu vânzare, preţurile fiind accesibile tuturor şi variind între 1 leu şi 6 lei, în funcţie de produsul cumpărat. 10% din banii strânşi vor fi donaţi Complexului de Servicii Comunitare “Sf. Filofteia” din Câmpina. “O parte din bani îi dăm copiilor cu probleme şi cu restul de bani o să mergem la un film” - ne-a mărturisit Raluca Andreea Constantinescu, elevă în clasa a III-a.
Într-adevăr, târgul a căpătat noi valenţe anul acesta. A fost primul an de educaţie financiară, copiii calculându-şi banii pentru acţiunea caritabilă, pentru vizionarea unui film 3D şi pentru a-şi mai dota clasele cu ceea ce consideră că mai este necesar. 
Târgul s-a încheiat cu un concert de colinde şi cu urările specifice sărbătorilor de iarnă. 
Andreea ŞTEFAN

Balul AMUS – eleganţă, energie şi distracţie

Vineri seară a fost petrecere mare. Cei mai noi cursanţi ai Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” au jucat rolul principal în cadrul evenimentului cu o tradiţie de peste 10 ani, Balul Bobocilor. Acesta a fos organizat ca în fiecare an de Fundaţia AMUS (Asociaţia Mutuală AMUS France-Roumanie) şi a avut loc la Clubul de dans “Barna” din Breaza. Evenimentul a fost savurat din plin de toată lumea, de organizarea acestuia ocupându-se preşedintele Fundaţiei, Elena Murariu. 


Balul şi-a deschis porţile cu mult aşteptatul concurs de Miss şi Mister, oferind noi provocări şi emoţii participanţilor. Seara a fost presărată cu momente de dans sportiv, oferite de gazda Clubului. Fiecare pereche a impresionat prin varietatea stilurilor şi a elementelor abordate.


Eleganţa, energia şi distracţia au fost ingredientele petrecerii. Printre invitaţii s-au aflat şi cadre medicale, consilieri locali ai municipiului Câmpina, directori ai unor instituţii publice şi private, dar şi oameni de afaceri. Au fost acordate diplome şi toată lumea a putut participa la o tombolă cu premii-surpriză. Meniul a satisfăcut toate gusturile, iar muzica bună şi în special sârbele şi horele româneşti i-au ridicat de pe scaune pe majoritatea celor aflaţi la eveniment. 
A fost o seară de neuitat pentru viitorii asistenţi şi nu numai, dar şi un real succes pentru organizatorii Balului, care s-a încheiat târziu în noapte.
Andreea Ştefan

Să ne cinstim eroii

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor  Interne - Prahova 1993, sucursala Câmpina împreună cu Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Prahova, cu sprijinul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” şi al Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, organizează luni, 22 decembrie, începand cu ora 11.00, ceremonialul de comemorare a Eroilor Jandarmi căzuţi la datorie în Decembrie 1989 la Otopeni.
 Activitatea se desfăşoară la Monumentul Eroilor Jandarmi din incinta fostei unităţi de jandarmi din municipiul Câmpina.   

Clubul Femina, ultima întâlnire din 2014

Ultima întâlnire din acest an a Clubului Femina va reuni, sub umbrela sa marcată de semnele solidarității, dascāli, elevi, artiști, prieteni, persoane care nu se dezmint de la a fi, fundamental și etic, oameni.
Astfel, joi, 18 decembrie, începând cu ora 16.30, sunteţi aşteptaţi la Clubul Live din incinta Casei Tineretului, pentru a viziona o mică expoziție de obiecte artizanale: felicitări semnate de unele dintre cele mai pricepute și sensibile artiste ale urbei noastre (Amalia Suruceanu, Cristina Popescu, Mirona Mara ș.a.), globuri originale (pictate sau croșetate), pietre decorate în acrilic și alte aranjamente sau decorațiuni de Crăciun, toate realizate cu scopul vânzării lor și a strângerii de fonduri pentru a o sprijini pe Ancuța Popescu din Băicoi, în vârstă de 39 ani, mamă a doi copii, profesoară de fizică, afectată de cancer la sân. Momentan, expoziția cu vânzare se găsește în incinta librăriei Diverta din Câmpina.


Începând cu ora 18.30, tot la Club Live, sunt așteptaţi mici și plini de viață colindători de la Școala “B.P.Hasdeu”, alături de doamnele lor învățătoare. Librăria Diverta va fi cea care îi va răsplăti cu daruri în spiritul Crăciunului, iar Cofetaria Delice le va oferi dulciuri participanţilor la intalnire. Programul va continua cu o demonstrație de dans sincron prezentată de Școala de dans “Latin Love” și cu un concurs de dans, la finalul căruia va fi acordată Cupa Club Femina și vor fi înmânate diplome surpriză. 

File de cronică - Scurtă istorie a monarhiei române (3)

Început de drum (II)

Protectoratul rusesc, care a durat până în 1856, a fost perioada nefastă în care s-au repetat multe aspecte negative ale timpurilor fanariote. În 1848, armatele ruseşti au ocupat Iaşii, pregătindu-şi marşul spre Transilvania împotriva revoluţiei maghiare. La 27 septembrie 1848, trupele ruseşti au intrat şi în Muntenia (revoluţionarii arseseră simbolic Regulamentul organic şi cereau desfiinţarea protectoratului rusesc). După 1848 s-a instituit un regim politic represiv. Revoluţionarii au fost exilaţi. S-a încheiat între Rusia şi Poartă convenţia de la Balta Liman, din mai 1849, care stabilea că domnitorii în principate vor fi numiţi de sultan cu acordul Rusiei şi având o domnie limitată pe o perioadă de şapte ani. Adunările obşteşti erau înlocuite cu divanul, iar adunările extraordinare cu divanuri ad-hoc. În aceste condiţii, exilaţii revoluţionari şi-au restrâns obiectivele la unificarea Munteniei cu Moldova, sub un domnitor străin. În străinătate au lansat o ofensivă de propagandă pentru unire prin contacte diplomatice, articole, broşuri, memorii. Conducătorii români au făcut eforturi să discute programele lor cu oameni de stat proeminenţi din Europa. Cel mai mare succes a fost câştigarea simpatiei şi sprijinului împăratului Napoleon al III-lea. Gesturile de bunăvoinţă şi promisiunile de ajutor din partea personalităţilor occidentale nu erau suficiente ca nici măcar acest program limitat să fie înfăptuit dacă nu intervenea ceva să înlăture protectoratul Rusiei care, bine instalată în Principate, urmărea să le anexeze. Acest eveniment providenţial pentru destinul României s-a dovedit a fi războiul Crimeei. Tratatul de la Paris, încheiat după victoria trupelor otomane, engleze, franceze şi sarde la Sevastopol, înlocuia protectoratul rusesc prin asumarea de către marile puteri europene a drepturilor de puteri garante. În plus, acordarea de statut neutru al Mării Negre şi cedarea a trei judeţe din sudul Basarabiei Moldovei au fost factori favorizanţi pentru a deschide Principatelor drumul spre unire. Marile puteri Franţa, Anglia, Prusia, Austria, Rusia şi Imperiul Otoman (puterile garante) nu s-au putut înţelege la congresul de pace de la Paris în problema unirii şi s-a ajuns la un compromis, să se încerce o consultare a românilor pentru a afla preferinţele acestora. S-a decis organizarea de alegeri pentru convocarea divanurilor ad-hoc în fiecare din cele două principate, care să se exprime asupra formei de oranizare politică. Şedinţele Divanului ad-hoc din Moldova s-au deschis în ziua de 27 septembrie 1857. Istoricul Grigore Buţureanu a publicat un document interesant din care cităm: “Adunarea era compusă din 8 reprezentanţi ai clerului, 28 ai proprietarilor mari, 14 ai proprietarilor mici, 15 ai sătenilor şi 20 ai orăşenilor, în total 85 de deputaţi”. 3
În ziua de 7 octombrie 1857, Adunarea a exprimat aproape în unanimitate dorinţele sale asupra organizării Principatelor. Au fost contra numai Logofătul Alecu Balş din Focşani, care se numea singur proprietar a 80.000 fălci de pământ şi Locotenentul de Episcop al Romanului, Nectarie Hermeziu. Propunerea votată şi iscălită din toţi deputaţii Divanului ad-hoc suna astfel: 
“1. Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiilor, în cuprinderea vechilor capitulaţiuni încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1674.
2. Unirea Principatelor sub un singur stat sub denuirea de România.
3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare din Europa şi a cărui moştenitor să fie crescuţi în religia ţării.
4. Neutralitatea pământului Principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei”. 4
Deputatul Alexandru Hurmuzachi, într-un înflăcărat discurs, spunea: “Nu credeam că în momentul acesta suprem, de care atârnă viitorul şi fericirea a cinci milioane de fraţi, să se afle între noi măcar unul, care n-ar dori împlinirea cererilor rosite de ţara întreagă prin aleşii săi. Cine este în stare de a le combate, acela nu este Român, ci duşman al fraţilor săi, duşman al ţărei, unealta intereselor străine. Unul ca acela aibă curajul rătăcitei sale opinii, vie la tribună. Noi îi vom răspunde”.
Ca o sfidare, Logofătul Balş a depus pe biroul preşedintelui protestul iscălit de el şi de Locotenentul (suplinitor provizoriu al scaunului episcopal) de Episcop al Romanului, contra unirii Principatelor. La această provocare răspunde Kogălniceanu într-un magistral discurs: “Mulţumesc Adunării sau mai bine zis felicitez adunarea de dovada de nepărtinire ce a dat astăzi, învoind onorabilul deputat de Putna şi Preasfinţitul Locotenent de Roman de a-şi exprima opiniile liber şi neîmpiedicat. Propunerea onorabilului deputat de Putna în toată adunarea n-a găsit niciun singur sprijinitor şi Adunarea totuşi a învoit citirea acestei propuneri şi înscrierea ei în protocolul zilei. Mulţumesc şi felicitez Adunarea. Noi astăzi am dat dovadă că suntem demni de libertatea ce Europa ne-a recunoscut-o. În această Adunare, însufleţită de o singură simţire, după o singură dorinţă, asigurarea naţionalităţii noastre, două singure glasuri s-au găsit care voiesc a merge contra voinţei naţionale, în contra voinţei lui Dumnezeu, cerând păstrarea statului quo şi prin urmare a nămolului de nenorociri şi abuzuri care formează trista istorie (...). Vin acum la Domnul mare logofăt şi Cavaler Alecu Balş. Dumnealui în loc să vie a ne vorbi aici, ca deputat al ţărei, singurul titlu care ne dă drit de a vorbi aici, ne-a rostit opinia sa ca proprietar a 80.000 de fălci. Mare avere, frumoasă avere, nimeni din noi nu o are, însă este cineva care o are înzecit mai mare, care se numşte Ţara, această ţară care o reprezentează această Adunare. Ei bine, noi, Adunarea, avem mai mult decât chiar 800.000 de fălci, căci înfăţoşăm ţara. Să gândim că astăzi este ziua cea mai mare din veacul nostru, că astăzi nu numai scriem, dar facem istoria ţării noastre”. 5
Reprezentanţii marilor puteri s-au întâlnit la Paris în mai 1858 spre a discuta problema Ţărilor Române. Franţa susţinea unirea, Imperiul Habsburgic şi Poarta se opuneau. O soluţie de compromis s-a materializat în Convenţia din 18 august 1858, document care se constituia un cadru legislativ, înlocuind detestatele Regulamente Organice. Din punct de vedere politic, se adopta o formulă de stat confederativ, cu denumirea Principatelor Unire ale Moldovei şi Munteniei. Principatele rămân sub suzeranitatea Porţii Otomane, dar obţin garanţia marilor puteri semnatare ale Convenţiei. Se menţine un sistem separat de administraţie, cu doi domnitori, două guverne şi două adunări naţionale. Activitatea legislativă urma să fie coordonată de o Comisie Centrală cu sediul la Focşani şi de o Curte de Apel comună. Domnitorii urmau să fie aleşi de două adunări electorale şi aprobaţi de sultan. 


Primele alegeri au avut loc în Moldova, unde după îndelungate şi dramatice dezbateri, a fost desemnat noul domnitor în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, în 17 ianuarie 1859. În Muntenia, unde Adunarea era dominată de conservatori, aceştia nefiind de acord cu susţinerea unui candidat unic, au pierdut controlul adunării care, la presiunea mulţimii, îl alege pe 24 ianuarie 1859 tot pe Alexandru Ioan Cuza. Puterile garante erau divizate. Franţa şi Rusia pentru dubla alegere, Austria şi Turcia împotrivă, iar Anglia ezita să se pronunţe. Războiul din 1859 din Franţa, aliată cu Italia contra Austriei, a favorizat cauza românească. Înfrântă, Austria nu mai avea forţă să dicteze în problema principatelor. În septembrie 1859, marile puteri au căzut de acord să recunoască dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. În 1861, marile puteri au acceptat unirea deplină a administraţiei celor două principate. La 3 februarie 1865 s-a format primul guvern unic condus de şeful Partidului Conservator, Barbu Catargiu şi prima Adunare Naţională unită. Cu această ocazie, domnitorul declara: “Români, s-a înfăptuit Unirea şi s-a format naţiunea română! Trăiască România!” 6
În iunie 1862, primul ministru Barbu Catargiu a fost asasinat. În octombrie 1863 au fost secularizate pământurile mănăstirilor închinate locurilor sfinte de peste graniţele ţării, care însumau un sfert din totalul de suprafaţă agricolă al României. În 1864, Cuza organiza un plebiscit naţional pentru a legifera un nou statut legislativ care sporea drepturile domnitorului. Această acţiune, o adevărată lovitură de stat, a reuşit pe deplin, fiind aprobată de 682.621 alegători, cu 1307 voturi contra.
Prin Legea agrară a fost efectuată împroprietărirea ţăranilor, în funcţie de numărul de vite pe care îl poseda o familie. Au fost abolite toate taxele şi servituţile datorate de ţăranii clăcaşi (iobagi) boierilor. Pământul dobândit a fost declarat inalienabil pe 30 de ani, ca să-i oprească pe ţărani să-l revândă boierilor. Reformele lui Cuza au stârnit nemulţumirile marilor boieri şi opoziţia conservatoare s-a întărit. Liberalii la rândul lor nu îl considerau pe Cuza decât un domn provizoriu. El nu avea un comportament care să impună atitudinea maiestuoasă şi distincţia necesară pentru respectul supuşilor. Viaţa sa privată îl făcea vulnerabil. Trăia despărţit de soţia sa, Elena Doamna, coborâtoare din aristocraţia de frunte a Moldovei. Avea ca amantă pe Maria Obrenovici (născută Catargi) al cărei fiu, Milan Obrenovici, va ajunge primul rege al Serbiei. Cuza şi Maria Obrenovici au avut doi fii: Alexandru şi Dimitrie, pe care acesta i-a adoptat, favorizând speculaţiile că urmăreşte să-şi transforme domnia limitată pe perioada vieţii în domnie ereditară. În noaptea de 11 februarie 1866, o conspiraţie sprijinită de ofiţerii Corpului de Gardă a obţinut abdicarea lui la tron. 
Cuza a fost, aşa cum îl descrie Nicolae Iorga, “un mare om, căruia niciodată nu i-a păsat de dânsul, de tronul său, de viaţa şi chiar de reputaţia sa”. 
În scrisoarea adresată lui Napoleon al III-lea şi datată 21 octombrie 1865, Al. I. Cuza se recunoştea, de fapt, “înlocuitorul vremelnic al domnitorului străin; voi fi fericit, Sire, să accept orice aranjament pe care Majestatea Voastră Imperială îl va socoti favorabil intereselor României. Voi intra cu plăcere în viaţa privată, lăsând un tron pe care nici nu l-am visat, nici căutat, pe care nu l-am datorat decât stimei compatrioţilor mei şi pe care nu l-am acceptat de la început decât ca pe o grea povară”. 7
În consecinţă, Cuza în actul de abdicare, arată că puterea va fi predată unei conduceri temporare, Locotenenţa Domnească, compusă din colonelul Haralambie, generalul N. Golescu şi Lascăr Catargiu. Lovitura de stat fusese dată de o coaliţie care reunea mai multe curente politice şi care, în înţelegere cu unele cercuri imperiale de la Paris, erau favorabile aducerii unui prinţ dintr-o familie domnitoare străină. 8
Alin CIUPALĂ

Note:
3. Henric Cortazzi: Seance du Divan adhoc de Moldavie, arhiva Soietăţii Ştiinţifice Iaşi, an. V, nr. 1-2, 1894, p. 2-3;
4. Buletinul Adunării ad-hoc, şedinţa 18 decembrie 1857;
5. M. Kogălniceanu: Discurs publicat în Buletinul Adunării ad-hoc, 7 octombrie 1857;
6. Charles şi Barbara Jelebich: “Formarea statelor naţionale balcanice, 1804 - 1920”, 1999, p. 79;
7. Alin Daniel Ciupală: “Evenimentele politice din timpul domniei Regelui Carol I, descrise în memoriile unor contemporani”. Comunicare simpozionul Muzeului Naţional Peleş, 1993;
8. În Balcani, majoritatea statelor care şi-au dobândit independenţa, Grecia, Bulgaria, Albania, au adus la conducere prinţi din familiile domnitoare germane. 

Primele părţi aici:

10 decembrie 2014

Balul Halatelor Albe: o seară de poveste

O seară magică, parcă ruptă dintr-un basm, aşa poate fi descrisă a XII-a ediţie a “Balului Halatelor Albe”, un eveniment monden mult aşteptat, devenit deja o tradiţie în municipiul Câmpina. Un eveniment rafinat, care adună laolaltă, de 12 ani, cadre medicale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, oameni politici, mici şi mari întreprinzători. 


Cel care a făcut şi face în continuare posibilă această manifestare este doctorul Călin Tiu, preşedintele Fundaţiei Medis, care doreşte în acest fel să le ofere cadrelor medicale câteva ore de relaxare şi de voie bună, departe de agitaţia spitalelor, a cabinetelor, departe de boli şi probleme.   



Ca în fiecare an, foaierul Casei Tineretului a fost locul de desfăşurare a acţiunii. Trebuie să recunoaştem că de această dată spaţiul a fost amenajat impecabil. Încă de la intrare îţi luau ochii doi copaci artizanali îmbodobiţi cu sute de luminiţe, falduri de satin  îmbrăcau tavanul şi pereţii, iar pe jos se întindea un covor verde care parcă te invita să dansezi. Zeci de Crăciuniţe, plantele specifice acestei perioade a anului, tronau în vase decorative amplasate pe mesele special pregătite pentru invitaţi, iar lumânările aşezate în sfeşnice înalte, împodobite cu flori, dădeau o notă de eleganţă evenimentului. Invitaţii şi-au putut bucura papilele gustative cu bucate şi băuturi alese, pentru toate gusturile, din care nu au lipsit preparatele de post. 


Startul la distracţie l-a dat chiar dr. Călin Tiu, gazda acestui eveniment, care a ţinut să rostească câteva cuvinte de bun venit invitaţilor, făcând apoi loc formaţiei Alesis, care i-a delectat pe cei prezenţi cu piese muzicale de toate genurile. Nu au lipsit din program momentele coregrafice, pline de eleganţă şi stil. De asemenea a fost organizată şi o tombolă unde norocoşii au putut câştiga tablouri, obiecte decorative speciale pentru sărbătorile de iarnă şi multe altele.
Dacă la parterul Casei Tineretului distracţia era în toi, la etajul 1 veselia îmbrăca cele mai frumoase forme. Acolo avea loc “Balul Hălăţelelor Albe”, ajuns la a III-a ediţie. Copiii cadrelor medicale participante s-au distrat în voie, au alergat şi s-au jucat, au fost pictaţi pe feţe şi au mâncat pizza special comandată pentru ei. Atmosfera a fost întreţinută şi de animatori îmbrăcaţi în personaje de poveste. 


Grandoare, eleganţă şi rafinament aşa poate fi etichetată şi ediţia de anul acesta a “Balului Halatelor Albe”, un adevărat succes şi încă o realizare minunată pentru organizatori.


“Anul acesta, Fundaţia Medis a organizat pentru a douăsprezecea oară evenimentul de final de an compus dintr-un simpozion medical şi Balul Halatelor Albe. În cursul zilei de vineri, 5 decembrie, medici din Câmpina şi nu numai au fost invitaţi să participe la prezentările incluse în simpozionul «Prevenţie şi terapie în recuperarea medicală», coordonat de către d-na profesor Adriana Sarah Nica, director al Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti. Din partea Fundaţiei Medis a fost prezentată o lucrare referitoare la experienţa centrului nostru în ecografia de sân. Un suport logistic semnificativ a fost oferit de catre 11 companii medicale ce au organizat standuri de prezentare pentru medicamente şi aparatură medicală. Cu ocazia acestei întâlniri, Fundaţia Medis a acordat premiul pentru anul 2014 pictorilor Amalia Suruceanu, Cristina Popescu şi Marius Grecu, pentru generoasele lucrări efectuate la Spitalul Municipal în cadrul proiectului «Câmpina în Culori». Balul s-a bucurat în acest an de un interes peste media celorlalte ediţii. 


Într-un decor mult prelucrat, formaţia Alesis a făcut ca seara să pară scurtă, dansatorii neîndurându-se să plece nici după miezul nopţii. În paralel, copii s-au distrat împreună cu zâne, piraţi şi clovni în propriul lor bal, ajuns şi el la a treia ediţie. A fost o seară ca o poveste de iarnă, pe care o vom relua în decembrie 2015, când vă aşteptăm din nou cu alte surprize” - ne-a declarat dr. Călin Tiu, la finalul evenimentului. 
Andreea Ştefan 

Cursuri de formare gratuite adresate tinerilor din Câmpina şi zonele limitrofe

Asociaţia Together România anunţă lansarea procedurii de înscriere a participanţilor la cursurile de formare pentru creşterea gradului de angajabilitate in rândul tinerilor, cursuri organizate în cadrul proiectului YESS – Youth with Employability Soft Skills, finanţat de către Fundaţia Europeana pentru Tineret (European Youth Foundation – EYF).
Proiectul urmăreşte formarea unui număr total de 70 de tineri din mediul urban (Câmpina) şi rural (satele limitrofe). Cursul de formare durează 2 zile (la sfârşit de săptămâna) si va fi organizat de mai multe ori in perioada ianuarie – februarie 2015, in grupe de 10 – 15 participanţi.
Cursul de formare este gratuit si are ca obiectiv înţelegerea noţiunilor de bază în ceea ce priveşte cererea actuala a forţei de munca, cum sa realizezi un CV cat mai atractiv pentru angajator, ce trebuie sa ai in vedere când te duci la un interviu pentru o posibilă angajare, dezvoltarea unor competenţe, a încrederii şi a stimei de sine pentru persoanele vulnerabile. Cursurile se vor desfasura la Caminele Petrol.
Mai multe informaţii privind cursul, programul si cererea de înscriere găsiţi pe site-ul asociaţiei www.asociatiatogether.wordpress.com


Grupul ţinta este reprezentat de:
 - tineri cu vârsta cuprinsa intre 18-25 de ani
- elevi, studenţi sau tineri fără ocupaţie
- tineri cu oportunităţi reduse (abandon şcolar, se confrunta cu probleme financiare sau sociale, provin din familii monoparentale, etc.)
- locuiesc in Câmpina / localităţi si sate limitrofe
- sunt şomeri sau nu dispun de niciun venit

INSCRIEREA SI SELECTIA PARTICIPANTILOR LA CURSUL DE FORMARE
 Persoanele interesate trebuie să completeze şi să transmită Formularul de înscriere care se gaseste pe site-ul asociatiei, prin e-mail la adresa together_romania@yahoo.com, cu subiectul „curs YESS”, până pe data 31.12. 2014.

09 decembrie 2014

Iuliana Dobre, „fata rock” de la X Factor

Este energică, îi place să fie activă, este sociabilă, iubeşte animalele, adoră oamenii şi prin vene îi curge muzica fără de care nu poate trăi o secundă. Iuliana Dobre este un nume în municipiul Câmpina şi din toamna anului curent, în toată ţara, participarea la X Factor însemnând un mare pas în cariera de succes pe care şi-o doreşte alături de trupa Xteens al cărei solist vocal este. Chiar dacă nu a ajuns în Galele Live, a ajuns în inimile multor români. Este „fata rock” şi suntem mândri de ea.  


- De ce ai ales X Factor? Ştim cu toţii ca mai există şi alte concursuri de gen. Ce te-a determinat?
- „Bătălia” se dă între Vocea României şi X Factor. Sunt două concursuri de voce, dar din punctul meu de vedere, total diferite, adresându-se unui segment diferit de public. Bineînţeles că eu, activând în „breaslă”, aş fi fost tentată de Vocea României. Determinarea de a participa la un asemenea concurs nu am avut-o de capul meu; mi-am dat seama că, pentru binele Xteens, pentru promovare, pentru popularitate, trebuie s-o fac şi pe-asta, deşi nu simţeam că am putere şi curaj pentru o asemenea expunere. Dar, spre începutul verii, m-au contactat cei din echipa X Factor pentru a participa la concurs şi... am considerat că este un semn pe care nu mai am cum să îl ignor sau să zic „pas”.
- Povesteşte-ne puţin despre parcursul tău în acest concurs, despre piesele pe care le-ai interpretat. Pe ce criterii te-ai bazat când le-ai ales?
- Alesul pieselor a fost ceva mult mai complicat decât ar putea părea la prima vedere. Primul pas a fost alegerea piesei pentru audiţii. Ca o paranteză: eu, pe scenă, în concert, mă simt liberă, mă simt curajoasă, mă simt... perfect! Însă, gândindu-mă la contextul acestui concurs, unde aveam să fiu singură, fără ai mei lângă mine, expusă şi supusă unei „judecăţi” a unor experţi în domeniul muzical şi difuzată către sute de mii de telespectatori critici, m-am panicat total. Mi-am dat seama că nu sunt tocmai construită pentru contextul ăsta. În primul rând puterea mea pe scenă, dezinvoltura şi performanţa sunt generate de TOT contextul Xteens. Fără ai mei mă simt... aiurea, slabă. Aşadar trebuia să aleg o piesă pe care să fiu relaxată, pe care să o pot cânta la orice ora din zi şi din noapte, în absolut orice fel de condiţii: răcită, moartă, coaptă. Nu simţeam că e cazul să aleg o piesă virtuoasă, care să îmi pună dificultăţi în a o controla în tensiunea şi emoţiile de acolo. În acelaşi timp voiam să prezint imaginea care simt că mă reprezintă cel mai bine: de gagică rock. Fie ce o fi, oriunde aş cânta, orice aş cânta, rock-ul rămâne iubirea mea. Şi astfel piesa pentru audiţii a fost Pink – “So What”. Odată ce am trecut de preselecţii, a trebuit să aleg şi piesele pentru următoarele două etape. Astfel că am stat şi am revizualizat episoadele de X Factor de anii trecuţi (recunosc că niciodată nu m-am uitat cursiv şi/sau atent la această emisiune) ca să înţeleg contextele, cum sunt etapele şi ce ar fi bine să prezint. Prima ar fi fost etapa de Bootcamp, în care toţi concurenţii dintr-o echipă erau într-o „sufragerie” şi cântau doar în faţa antrenorului lor. Pentru aceea am ales Jet – “Are You Gonna be My Girl” (Boy în varianta mea). Următoarea etapă ar fi fost aceea în care concurenţii cântau într-o curte sau lângă o piscina, tot în faţa antrenorului lor (şi a unui „ajutor” al acestuia), doar în formula de pian şi voce, etapă pentru care am ales Pretenders – “I’ll Stand By You”. Dar, ce să vezi, odată ajunsă în Bootcamp am primit vestea: „dragi concurenţi, anul acesta s-a schimbat formatul...”. Şi aţi văzut cu toţii exact cum au decurs lucrurile. Bineînţeles că nu am mai putut schimba piesele pe care le trimisesem deja. Şi... DA, le-aş fi schimbat. Fiindcă formatul a devenit mult mai solicitant, mai serios şi mai... de gală, iar nivelul de calitate şi performanţă, impus atât de noul format, cât şi de concurenţii de anul acesta, era sus de tot! Categoric cred că, cel puţin la etapa duelurilor, ar fi fost mai potrivită altă piesă. Nicio secundă nu aş fi vrut să mă prezint cu piese lirice, de amor şi jale (piese care merg la sigur, fiindcă publicul este sensibil la emoţii), fiindcă nu mă reprezintă! Însă da, aş fi ales ceva mai... virtuos, care să sublinieze tehnica, studiul şi experienţa de scenă pe care le-am dobândit pănă acum.
- Juraţii, în special Ştefan Bănică Jr., au avut multe de spus cu privire la ce fel de artist eşti. Următorul rockstar, asemănarea cu Laura Stoica… Cum ai perceput aceste comentarii cu privire la stilul tău? 
- Laura Stoica este, probabil, singurul artist de sex feminin din România pe care l-am admirat mereu la maxim şi la care mi-a plăcut totul. Deci asemănarea cu ea a fost cel mai mare compliment posibil pentru mine, cu toate că nu era prima oară când auzeam lucrul ăsta. Însă era prima dată când auzeam părerea cuiva care a cunoscut-o personal, părerea cuiva cu o carieră muzicală în România. În rest... ce să spun?! Pe durata concursului, în culise (sau nu numai), am fost tot timpul „fata rock”, sociabilă şi nebună. Am simţit că sunt sincere cuvintele juraţilor şi m-am bucurat, mai ales că mi-era uşor teamă de îndrăzneala pe care am avut-o de a mă concentra pe o nişă muzicală nu prea populară în media din România, cum este rock-ul. Categoric mi-ar plăcea să fiu următorul rockstar de sex feminin, după Laura Stoica, fiindcă în toţi anii aceştia m-am concentrat pe tehnica vocală necesară pentru rock, atitudinea pe scenă şi tot ceea ce înseamnă rock-ul şi genurile derivate din rock. Practic, oricât de patetic ar suna, ăsta e visul meu: să ajung să-mi câştig existenţa cântând pe orice scenă propriul meu rock, renunţând la repertoriul mult-prea-pestriţ de cover-uri pe care îl are Xteens acum.
- Care este relaţia juraţilor cu concurenţii, dincolo de ecranul televizorului?
- Nu există o relaţie anume între juraţi şi concurenţi, cel puţin nu cât am stat eu în concurs. I-am întâlnit prima oară pe juraţi la audiţii, odată ce am intrat pe scenă, apoi înainte de etapa scaunelor, în culise, când Ştefan Bănică a venit să ne ţină un discurs de câteva minute, după etapa scaunelor în care din nou Ştefan Bănică ne-a strâns pe toţi 6 ca să ne ofere scurt nişte sugestii şi încurajări pentru etapa duelurilor de a doua zi şi au mai fost câteva întâlniri pasagere pe holurile din culise. Trebuie să recunosc că Ştefan Bănică mi-este mult mai drag de când l-am cunoscut personal. Iar Delia... este superbă! Atât ca aspect, cât şi din punctul de vedere al caracterului. Horia Brenciu este mai... ambiţios şi mai rezervat; pare un profesionist care nu trece de graniţele concursului în relaţia cu participanţii. Bineînţeles că eu vorbesc acum din punctul de vedere al echipei de peste 20 de ani, în care am fost şi eu – pur subiectiv.
- Cum a fost duelul şi, de altfel, seara decisivă pentru tine? Ai avut vreun moment în care ai simţit că nu vei fi aleasă?
- După etapa scaunelor şi după reacţiile la prestaţia mea din acea etapă, am avut un sentiment puternic cum că sunt... favorita (pentru duel). Fiindcă motto-ul emisiunii este „Mai mult decât voce” şi toată lumea a lăudat şi admirat prestaţia mea, expresivitatea, atitudinea pe scenă, factorul X pe care au decis în unanimitate că îl am. Am presupus că dinamismul şi „forţa” vor „bate” emoţia. Înainte de duel, însă, îl puteam privi pe Ştefan Bănică pe monitoarele din culise. Nu mi s-a părut prea bine dispus şi abia atunci m-a lovit gândul că s-ar putea să rezoneze mult mai bine cu Alexandra şi cu piesa ei emoţionantă decât cu „nebunia” mea. După ce am urmărit prestaţia Alexandrei, gândul acesta din urmă era din ce în ce mai prezent în mintea mea. Mai ales că ştiam că pentru genul meu de interpretare, pentru genul meu de voce este necesar un set-up tehnic care nu era valabil în acest concurs. Ceea ce este normal, de altfel, fiindcă este un concurs şi toată lumea trebuie să cânte în exact aceleaşi condiţii. Dar anii pe care i-am petrecut pe scenă şi cele câteva sute de cântări pe care le-am avut m-au făcut dependentă de anumite condiţii tehnice. Asta poate părea o justificare gratuită pentru înfrângerea pe care am suferit-o în etapa duelurilor, dar... cred că am ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, într-un concurs de acest gen, îi este mai greu unui profesionist să se adapteze decât unui concurent care nu a avut timp, răgaz sau ocazia să se obişnuiască într-un anumit fel. Plus că mai intervine un motiv de stres: cariera mea (şi a colegilor mei) depindea în mod direct de prestaţia mea la X Factor. Era o responsabilitate care mi-a dat rău de furcă şi mi-a îngreunat foarte tare abilitatea de a-mi gestiona bine emoţiile şi de a face faţă stresului. Trebuia în mod garantat să nu-mi pierd cumpătul şi să fiu „ceas” pe scenă. Iar eu sunt o persoană emotivă. Şi, pe lânga asta, ţin ENORM de tare la colegii mei şi la tot ceea ce înseamnă Xteens; asta este viaţa mea acum şi... nu voiam să îi dezamăgesc nicio secundă, voiam să fie mândri de fiecare silabă pe care o scot pe gură, voiam să ştie că se pot baza pe mine oricând, pentru orice. De aceea prima mea reacţie atunci când i-am văzut pe ai mei, după ce am pierdut duelul a fost: „Îmi pare rău”! Nu eram supărată pentru mine, dar simţeam că i-am dezamăgit. Simţeam că ei au venit acolo plini de încredere, fiind siguri că eu voi câştiga duelul şi, repet, în capul meu rămâne gândul că i-am dezamăgit. Mai ales că unul din ei (nu dau nume) chiar nu s-a mai putut abţine şi a plâns. Vedeam cât de rău i-a durut deznodământul. Şi era, direct sau indirect, „vina” mea.
- Păstrezi legătura cu vreunul dintre concurenţi? Cine crezi că ar trebui să câştige?
- I-am îndrăgit foarte tare pe colegii din echipa de peste 20 de ani şi da, păstrăm legătura pe Facebook. Sunt oameni extrem de talentaţi şi, în marea lor majoritate, foarte prietenoşi. Oricum în galele live o să îl susţin clar pe rocker-ul meu, Alex Florea! Competiţia a fost anul ăsta extrem de puternică. Au fost numai voci bune. Obiectiv vorbind eu chiar nu aş fi putut să aleg între ei. Sunt fantastici!
- Ai un background destul de extins ca artist. Eşti solitul vocal al trupei Xteens, cu foarte multe cântări la activ. Participarea ta la X Factor şi-a pus în vreun fel amprenta asupra imaginii bandului?
- Automat mi-a crescut popularitatea odată cu participarea la X Factor. Cota unei trupe, ascendenţa şi creşterea numărului de concerte live depind în mod direct de calitatea şi de popularitatea vocalistului. Ăsta a fost unicul motiv pentru care am participat la X Factor şi... aştept să culeg roadele. Deocamdată nu mă pot pronunţa, este prea devreme, însă, judecând după numărul de like-uri, share-uri, follow-uri, notificări şi după conţinutul mesajelor pe care le primesc, tind să cred că va fi bine. Tind să cred că tot stresul, toată presiunea, toată experienţa care mi-a mâncat 10 ani din viaţă din cauza că sunt mult prea emotivă, vor fi în final spre binele Xteens. Sper asta! 


Suntem ambiţioşi, meticuloşi, exigenţi cu noi înşine, vrem şi facem tot posibilul să prestăm la un nivel cât mai profi şi... cred că toată atenţia asta îndreptată către detalii şi către calitatea actului artistic va conta clar la un moment dat. Oricum noi, ca trupă, am fost mereu pe o pantă ascendentă. Sper doar că acum, după X Factor, ascendenţa să fie bruscă şi să ne propulseze acolo unde trebuie să fim. Pentru că am o echipă extrem de frumoasă, construită din oameni faini, talentaţi, cu extrem de mult potenţial şi cu resurse inepuizabile. Sunt mândră să reprezint Xteens şi sper să fiu cât mai mult timp de acum încolo în stare să „conduc” trupa către cel mai frumos stil de viaţă posibil, să trăim „visul american” de aici, de la Câmpina, să demonstrăm că muzica şi arta se pot face şi doar cu pasiune, consecvenţă şi dedicaţie. Într-adevăr muzica este o mică jigodie răsfăţată şi egoistă, care are pretenţia uneori să îi dăm mai mult decât putem. Dar eu sunt determinată să îi rămân fidelă şi să mă dedic ei întru totul.
Andreea Ştefan

Emanuel Crăciun, un artist care simte oamenii: “Vreau să pornesc o revoluţie în artă!”

„Pentru a înflori, o inimă de artist are neapărat nevoie de căldura aprobării şi aprecierii şi chiar de strălucirea admiraţiei.” – Adina Olănescu

Început de decembrie. Străzile oraşului sunt ca nişte versuri furate dintr-un poem. Surprinzător, doamna iarnă ne-a zâmbit cu fulgi de zăpadă din primele zile de când a trecut la domnie. Este trecut de ora 14.30. Merg cu paşi grăbiţi, dar controlaţi. Încălţămintea îmi alunecă pe omătul diform. Îmi repet ca nu trebuie să cad, dar îmi dau seama că o fac automat. Gândurile mele sunt setate pe ceea ce va urma şi, fără să realizez, mă trezesc ajunsă în faţa casei, dintr-un cartier mărginaş al oraşului, casă în care locuieşte, spun eu, unul dintre cei mai talentaţi copii ai oraşului nostru. Emanuel Crăciun este un puşti în vârstă de 13 ani, senzaţional, spontan, creativ, frumos, elev în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 7. 


Nici nu am păşit bine pragul casei şi am simţit cum sunt lovită de zâmbete şi bucurie. Trei chipuri luminoase, mama – doamna Luminiţa, sora mai mică cu un an – Stela şi Emi, mi-au invadat sufletul cu ospitalitatea lor, activându-mi emoţiile şi răsfrângând parcă asupra mea toate energiile pozitive ale Universului. Îmi doream de mult timp să revăd familia Crăciun, în special pe Emanuel. I-am cunoscut cu ceva ani în urmă, în timpul unei campanii umanitare. Nişte oameni simpli, de etnie rromă, cu vorbă caldă şi frumoasă, de un bun simţ cum rar mai întâlneşti, cu credinţă în Dumnezeu şi cu speranţa într-o lume mai bună. Punctul culminant a fost când l-am descoperit pe Emi şi am văzut cu cât talent a fost înzestrat acest copil. L-am rugat să-mi deseneze ceva, orice. Cu o timiditate bine dozată, şi-a luat blocul de desen primit cadou în acea zi, l-a aşezat cu blândeţe pe genunchi, şi-a poziţionat creionul într-un punct şi, dintr-o singură mişcare, fără să se oprească, a desenat un cal. A fost realizat aproape într-un minut şi era perfect. M-a fascinat pe loc. 


„Dumnezeu are ceva special pentru el”, aşa spune mama lui Emi. Povesteşte cum încă, de la naştere, copilul său a fost un norocos. Este al nouălea dintre cei unsprezece ai familiei Crăciun. A fost născut în noaptea de Înviere, dar cu grave probleme de sănătate, cu puţine şanse de supravieţuire. Despre cazul său s-a scris într-un săptămânal câmpinean existent pe piaţă în vremea aceea, mai exact în anul 2001. Însă băiatul şi-a revenit. De asemenea, aşa cum spuneam, un mare dar aducător de noroc este talentul său, pe care părinţii i l-au remarcat în jurul vârstei de patru ani. Confecţiona din sârmă fel şi fel de animale. De altfel, acestea au şi fost primele lui teme de studiu. Inspirat de documentarele despre animale pe care le viziona foarte atent pe Discovery, primul lui desen a fost un peşte, urmând o serie întreagă de animale care mai de care. Bineînţeles, nu toate erau reuşite, însă Emi nu se lăsa, se ambiţiona şi exersa până când era mulţumit de rezultatul obţinut. „Primii cai desenaţi semănau mai mult cu nişte porci, pentru că văzusem la televizor nişte bivoli, dar eu am crezut că sunt cai”, povesteşte Emanuel amuzat de această amintire. „Desena tot timpul. Dacă îi dădeam creionul şi un caiet, nu ştiam de el”, completează şirul povestirii doamna Luminiţa. Părinţii nu au ştiut de el nici când, într-o seară cu musafiri, micul artist a considerat că trebuie să-i deseneze pe Tom şi Jerry, dar nu oriunde, ci pe perete. De la sora lui mai mare, Rebeca, a învăţat despre sirene şi, mai ales despre trandafiri. Plecând de la forma lor, de la felul în care petalele sunt ordonate, Emanuel şi-a definit primul pas în căutarea propriului stil. Nu degeaba afirmă că ceea ce îl salvează pe el mereu sunt modelele. Aceste modele înseamnă diferite forme, texturi, jocuri de umbre şi lumini sau combinaţii de culori. 
Perseverenţa şi pasiunea lui Emi pentru artă, completează tabloul talentului. Nu a luat nicio lecţie de desen până în clasa a V-a, însă a mai fost ajutat cu sfaturi şi idei de fratele lui mai mare, Daniel, de sora sa Rebeca şi de vărul Lucian, activ şi în prezent în susţinerea băiatului. Părinţii i-au fost şi îi sunt alături mereu, îl încurajează şi sunt mândri de copilul lor. Însă doar atât. Posibilităţile financiare ale familiei sunt foarte limitate. „Dacă aveam bani, o posibilitate, îl ajutam…”, spune cu tristeţe în glas mama. Banii care le intră în casă lunar sunt alocaţiile copiilor, 214 lei. Mai primesc ceva bănuţi de la fata lor Rebeca care lucrează în Franţa, într-un restaurant, dar aceştia sunt cu adresă pentru Daniel, student în anul I la Politehnică, un băiat harnic, responsabil şi studios, mâna dreapta a mamei în ceea ce priveşte treburile gospodăreşti şi fără nicio restanţă în prima lui sesiune de examene. Mama a fost şi este casnică. A avut întotdeauna grijă de copii cu foarte multă dragoste. Tatăl, Gheorghe Crăciun, a lucrat până acum vreo doi ani la Primăria Câmpina, consilier pe problemele rromilor. De atunci este fără un loc de muncă. A încercat din răsputeri să se angajeze undeva, dar fără noroc. S-au interesat în vederea obţinerii unui ajutor social, dar este imposibil, pentru că nu îndeplinesc anumite condiţii. Sunt fără niciun ajutor şi fără asigurări medicale. Emanuel a fost depistat cu nişte probleme la inimă, dar costurile investigaţiilor şi ale tratamentelor sunt peste puterile familiei. 
În clasa a V-a, micul artist a participat la un concurs de desen în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Copilului unde a obţinut locul I. A fost remarcat şi invitat să participe la cursurile susţinute la Şcoala Generală nr. 8 de către „Atelierul Irma”. A frecventat o vreme, apoi a renunţat. Îi era greu din mai multe motive. Trebuia să străbată tot oraşul, indiferent de vremea de afară, fără ceva de mâncare la el, dar cel mai mult a primat felul în care era tratat cu superioritate de către ceilalţi copii. S-a simţit marginalizat şi intuiţia i-a dictat să renunţe. Uitându-se profund în ochii mei, mi-a spus cu o sinceritate zdrobitoare „Eu simt oamenii…!”
Tot în clasa a V-a a mai participat la un concurs coordonat de profesorul de educaţie plastică Mihaela Baltag, la care a obţinut, de asemenea, locul I. Pe durata concursului, o elevă cu doi ani mai mare, participantă şi ea, i-a furat ideea, fapt care nu i-a plăcut şi a ţinut să facă public acest lucru. După ce şi-a primit premiul şi a adus mulţumirile de rigoare, a exclamat satisfăcut „Copia nu are valoare!”. Reacţiile au fost pe măsură, spontaneitate şi gândirea puştiului fiind apreciate de către cei prezenţi. 


„De-a lungul anilor am cunoscut foarte mulţi elevi talentaţi, cu simţuri estetice foarte dezvoltate sau dornici de-a călători în lumea artelor plastice. Emi este un copil special, un copil bun, muncitor, cu talent înnăscut - extrem de talentat, extrem de talentat! Acest copil supradotat şi talentat dă dovadă de abilităţi înalte, creative, artistice şi performanţă în domeniul artelor plastice. În calitate de profesor de educaţie plastică l-am îndrumat pe Emi, încercând să-i asigur progresul ca elev talentat prin implicarea în activităţi extracurriculare bazate pe necesitatea dezvoltării spiritului creativ, al imaginaţiei, pentru că implicarea în artă a copiilor ajută la dezvoltarea abilităţilor cognitive, ne conectează mai profund cu lumea lor, îmbunătăţeşte motivaţia, concentrarea, încrederea în sine, etc. Dar elevii ca el au nevoie de programe şi servicii speciale care nu sunt, de regulă, oferite de şcolile obişnuite, în lipsa acestora neputându-se dezvolta complet, la adevărata lor capacitate, mai ales că mediile sociale din care ei provin sunt precare. Deşi el are un uriaş potenţial creativ, nu se poate dezvolta integral decât în condiţiile unui sistem educativ specializat. Frumosul artistic se caracterizează prin armonia dintre conţinut şi formă, prin proporţie şi echilibru, prin natura sentimentelor şi a ideilor exprimate, generând astfel stări de admiraţie, de încântare  şi de satisfacţie intelectuală. Plecând de la acest concept, sper ca societatea să-şi îndrepte atenţia spre nevoia de frumos a oricărui om şi, implicit, la importanţa frumosului în viaţa socială, pornind de la frumosul natural şi insistând pe frumosul produs de copiii-artişti prin creaţiile lor. Toate acestea se dobândesc şi se cultivă prin instrucţie şi educaţie: în familie, şcoală, societate. Dar cum contribuie societatea contemporană la formarea şi cultivarea valorilor superioare de frumos?” - ne-a mărturisit profesorul de educaţie plastică Mihaela Baltag.
Emanuel este un copil cu un potenţial aparte, un copil care trebuie încurajat. „Fantezie de toamnă” este o lucrare pe care a avut-o de pregătit în cadrul orelor de desen desfăşurate la şcoală. Mare parte din aceasta a pictat-o la lumina stâlpilor de iluminat stradal din faţa casei. Nu a vrut să-şi trezească fraţii din somn, toţi dormind într-o cameră.


Emi desenează cam 2-3 ore pe zi, cu ce are la îndemână. Îşi doreşte să realizeze desene 3D, dar nu are cum. Lipsa materialelor este frecventă. Nu are blocuri de desen, culori, creioane colorate… Dar are ambiţie, putere de muncă, dorinţă, iar pasiunea cu care îşi pune în valoare talentul izgoneşte pentru un timp realitatea crudă. 
Pe lângă tot ceea ce ţine de artele plastice, lui Emi îi mai plac foarte mult badmintonul şi atletismul, însă nu le poate practica din cauza problemelor cardiace. Este pasionat şi de muzică. A participat la concursul „Câmpina are talent” şi a ajuns până în semifinale. Nici nu se aştepta! Povestindu-mi despre toate acestea mi-a stârnit curiozitatea de a-l întreba care crede că este cuvântul care îl caracterizează şi mi-a răspuns scurt, clar şi la obiect: „Complex”. 
Ce vrea şi ce îşi doreşte Emi?! „Vreau să fiu artist, dar nu orice fel de artist. Vreau să fiu mai creativ. Vreau să pornesc o revoluţie în artă! Îmi doresc să-mi ajut familia, să avem şi noi ce ne trebuie. Îmi doresc să-mi ajut fraţii, să nu mai fie nevoiţi să plece în alte ţări. Vreau să lupt împotriva discriminării, împotriva rasismului.” 
Emanuel Crăciun nu este un copil oarecare, este un copil care are multe de oferit celor din jurul lui. Este un copil matur, isteţ, cu un suflet curat, un copil care merită atenţie din plin. Acest copil trebuie ajutat, trebuie susţinut din toate punctele de vedere pentru a i se valorifica talentul, pentru a nu lăsa în umbră un posibil viitor artist de renume. 
Are nevoie de un artist plastic, de un profesor care să-l înveţe zi de zi tainele desenului, ale picturii şi lângă care poate studia intensiv. Are nevoie de un mentor care să-l ajute să crească. Haideţi să-l ajutăm!

Andreea Ştefan