23 aprilie 2015

Câmpina, mobilizarea!

Cinci elevi ai Liceului Tehnologic Energetic s-au calificat la un concurs internaţional de informatică. Au nevoie de 7000 de euro pentru a ajunge în America! 

La începutul acestei luni, mai exact pe 1 aprilie, echipa CADON, formată din cinci elevi ai Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, a fost înştiinţată că s-a calificat, după parcurgerea a patru etape dificile, la concursul internaţional de informatică ACSL All Star Contest, care se desfăşoară anul acesta în Orlando, Florida  (S.U.A.).
Până la data desfăşurării concursului, 23 mai 2015, tinerii trebuie să strângă suma de 7000 de euro, fără de care participarea nu este posibilă.


Echipa CADON, formată din Alexandru Victor, Năstase Gabriel, Cărăuş Denis, Dumitrică Rareş, Oancea Cătălin, are nevoie de susţinerea noastră, a tuturor, astfel că orice donaţie este binevenită.
Cont LEI: RO76INGB0000999900827341 (titular cont: Alexandru Carmen). 
Mai multe relaţii la telefon: 0720-912.403 (Alexandru Victor)

22 aprilie 2015

Concert simfonic la Casa de Cultură "Geo Bogza"

Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” invită publicul meloman la concertul simfonic european „Culorile sunetelor” în data de luni, 27 aprilie, ora 18,00, concert susţinut de trei muzicieni de renume internaţional: Matei Ioachimescu (flaut), Sándor Antal (violă), Tina Žerdin (harpă), stabiliţi la Viena, care prezintă în România o serie de concerte-eveniment, într-o formulă inedită - flaut, violă şi harpă.
Concertul simfonic este parte a unui turneu european realizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac şi al Institutului Balassi din Bucureşti, sub patronajul Ambasadei Austriei la Bucureşti.


Este o ocazie unică pentru publicul românesc de a face cunoştinţă cu trei instrumente extraordinare şi muzica lor plină de culori, într-un program dinamic, atractiv şi de interacţiune cu iubitorii de frumos, adăugând, de asemenea, un binevenit caracter educaţional, prin parteneriate cu diferite instituţii de învăţământ din ţară. Profitând de mobilitatea acestor instrumente, ciclul „Culorile sunetelor” îşi propune să prezinte spectacole atât pe scene de concert consacrate, cât şi în locuri neconvenţionale, din oraşe unde muzica clasică ajunge mai greu, aşa încât melomanii de pretutindeni să aibă acces la magia muzicii de cea mai înaltă calitate. Succesul acestui proiect se datorează, aşadar, atât laturii sale culturale, cât şi celei educaţionale sau sociale. Prin alegerea unui program inovativ şi o prezentare modernă, proiectul „Culorile sunetelor” reuşeşte să câştige noi şi noi segmente de public.
 Lucrările alese în program, acoperă o paletă stilistică largă, ce pune în valoare atât posibilităţile tehnice şi de expresie ale interpreţilor, cât şi interacţiunea cu publicul. În prima parte a recitalului, se pune accent pe prezentarea fiecărui instrument în parte, urmând a integra publicul în lumea magică a „culorilor sunetelor” - o invitaţie la visare în culori!
Intrarea se va face pe bază de invitaţii.

21 aprilie 2015

Proiectul SanConfind schimbă istoria meleagurilor câmpinene

Ziua de 16 aprilie 2015 va intra în istoria meleagurilor câmpinene (a Câmpinei și a localităților din jurul municipiului), întrucât în această zi, în prezența a peste 200 de invitați, personalități ale vieții publice din județul Prahova și din Capitală, a fost inaugurat Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, cel mai mare spital privat prahovean, care va schimba radical viața comunităților dintre Prahova și Doftana. Gradul de comparație superlativ relativ (“cel mai mare”) poate părea de prisos, având în vedere că instituția inaugurată este primul spital privat din județ. Însă comparația subzistă nu doar dacă luăm în calcul toate celelalte unități sanitare prahovene cu paturi, în regim privat (niciuna cu structura complexă a unui spital), ci, mai ales, pentru că ea rezistă timpului. Și putem spune că această comparație va rezista timpului, întrucât un spital privat de asemenea anvergură (în final, Spitalul SanConfind  va avea peste 60 de paturi), este puțin probabil să apară în peisajul medical prahovean, mult timp de acum înainte. Unitatea spitalicească din vecinătatea Primăriei Poiana Câmpina este înființată și administrată de SC Centru Medical “SanConfind” din Câmpina, o societate al cărei acționar majoritar este compania petrolieră Confind SRL, cea mai mare firmă din municipiul nostru.



Un nou drum, un nou destin
La peste 720 de ani de la înființarea, la Sibiu, a primului spital din România (atestat documentar la 24 iunie 1292), în ziua de 16 aprilie 2015, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina și-a deschis larg porțile, înfățișându-se lumii întregi (prin dotările sale ultraperformante, de ultimă generație, precum și prin calitatea personalului angajat), ca un etalon al sistemului medical românesc, ca o oază de sănătate pentru toți suferinzii care îi vor trece pragul. Pe 16 aprilie 2015, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina și-a deschis larg porțile, dar nu toate porțile, ci numai acelea care duc la Baza de Tratament și Recuperare Medicală, prima structură funcțională a acestei unități spitalicești de elită, care, potrivit proiectului său îndrăzneț realizat de un cunoscut cabinet de arhitectură din Franța, are anvergura celui mai mare spital privat din județul Prahova. La data inaugurării sale parțiale, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina și-a deschis larg porțile încercând să deschidă totodată un nou drum în medicina nord-prahoveană. Drumul până la alinarea suferințelor fiecărui pacient internat trecând mereu prin sufletul acestuia din urmă. Drumul pe care trebuie să-l parcurgă “purtătorii halatelor albe” ai primului spital privat din zona Câmpina de la numele SanConfind la renumele SanConfind. Dispozitivele moderne și materialele sanitare de cea mai bună calitate, echipamentele și aparatura medicală achiziționate de la cei mai buni producători mondiali în domeniu, toate vin să completeze valoarea unui personal medical înalt calificat şi profund dedicat actului medical, văzut în cea mai nobilă accepţiune a sa. Adică aşa cum l-a văzut şi Hipocrate, părintele medicinei, acum 2500 de ani, atunci când a formulat preceptul fundamental al celebrului său jurământ: îngrijirea atentă a bolnavilor spre folosul lor, după puterile şi priceperea personalului medical, fără răutate şi nedreptate, cu practicarea meşteşugului vindecării bolnavilor în nevinovăţenie şi curăţenie.           

                                                  

Un proiect care va schimba destine
Spitalul SanConfind reprezintă un nou destin din viața medicală a României, dar el este, în același timp, un proiect care va schimba destine. Spitalul SanConfind va avea, la finalul tuturor amenajărilor și dotărilor sale (care se vor întinde pe următorii doi-trei ani), structura unui centru medical la standarde europene, fiindcă va include nu doar spitalul propriu-zis cu multiple secții, ci și un ambulatoriu de specialitate, o farmacie, laboratoare de cercetare și de analize medicale dintre cele mai complexe, un hotel-restaurant în care vor putea fi cazați toți aparținătorii bolnavilor internați sau ai celor sosiți aici pentru tratamente balneare sau de recuperare medicală. Oferind condiții de cazare deosebite, managementul spitalului are în vedere și promovarea turismului medical, pentru ca de serviciile medicale de excepție să poată beneficia cât mai multă lume, atât din țară, cât și din străinătate. Se urmărește ca Spitalul SanConfind să devină, în viitorul apropiat, un reper al balneologiei și al medicinei de recuperare cu ajutorul apei foarte sărate captate dintr-un vechi  izvor de la marginea comunei Poiana Câmpina, dar și al nămolului sapropelic de Techirghiol, adus și păstrat în condiții speciale care să-i conserve proprietățile terapeutice. În opinia multor specialiști, apa izvorului din Poiana Câmpina (care alimentează printr-o conductă de aducțiune Baza de Tratament) are cel mai înalt grad de salinitate din țară, având o mineralizare totală de 321 g/ l. Momentul inaugural a fost așteptat cu mult interes de către numeroși trăitori ai meleagurilor dintre Prahova și Doftana, dar și din afara lor, deoarece în zilele noastre, într-o lume tot mai năpădită de griji, nevoi și boli, „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” a Spitalului SanConfind reprezintă o mare speranță întru păstrarea sau cucerirea sănătății pentru zeci de mii de locuitori ai zonei Câmpina, sute de mii de prahoveni și milioane de români. Conducerea spitalului a achiziționat pentru Baza de Tratament materiale, aparate, dispozitive și echipamente dintre cele mai moderne și mai performante, de la cei mai buni producători mondiali de aparatură medicală, dintre care am aminti: Chatanooga (SUA), Motorika (Israel), Somethy (Franța),  Deutsche Steinzeug (Germania), Philips (Olanda) etc. Cu toate aceste dotări și cu un personal devotat și înalt calificat, este lesne de înțeles cum va putea o asemenea investiție să schimbe destine. Să schimbe în prim rând, destinul zonei Câmpina (al municipiului şi al localităţilor care gravitează în jurul său), modernizându-i la standarde europene sistemul sanitar şi pregătindu-l pentru marile crize şi confruntări ale omenirii, anunţate deja a se întâmpla în prima jumătate a secolului XXI. Un secol despre care nu putem spune că va fi religios sau nu va fi deloc, precum sună zicerea celebră a unui cunoscut filosof francez, dar despre care am putea crede cu temei că va fi un un secol decisiv pentru viitorul omenirii şi durata vieţii pe această planetă.



“Dorința noastră este să tratăm pacientul ca pe un om”
În calitate de amfitrion, dl. Ioan Simion, președintele Consiliului de Administrație al Confind SRL, a rostit cuvântul de bun-venit, alocuțiunea sa fiind bine primită și impresionând auditoriul prin ideea de bază, care a străbătut discursul ca un fir roșu: SanConfind va fi un spital cu totul și cu totul altfel, unde pacientul va fi mereu în centrul atenției, unde niciun angajat nu va primi ciubuc. Vă prezentăm în sinteză cele mai importante idei rostite în discursul său de către părintele proiectului SanConfind.

Ioan Simion: ”Stimați invitați, ne-am permis să va deranjăm de la treburile dvs. zilnice pentru a fi alături de noi la festivitatea de inaugurare a Spitalului SanConfind, primul spital privat din județul Prahova, după cum zic reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova. Le mulțumesc tuturor celor prezenți. […] Centru Medical SanConfind se numește astfel, deoarece s-a dorit să se facă o legătură între firma Confind, producătoare de echipament petrolier, și sănătate. După cum știți, toate investițiile sunt făcute de Confind, care deține 70% din afacere, restul de 30%, conform legii, reprezintă medici, respectiv dr. Alina Țiulete (Elveția). Centru Medical SanConfind a înființat acum trei ani, în Câmpina, pe strada progresului, un modern centru stomatologic care se numește DentActiv, ce a reprezentat primul pas în domeniul sănătății făcut de SanConfind. În decembrie 2011, a fost concesionată clădirea vechiului spital de la Poiana, care funcționa ca secție exterioară a Spitalului Municipal Câmpina. […] Clădirea vechiului spital avea o arhitectură banală, neatractivă, ea fiind executată în 1970 pe banii Ministerului Petrolului. […] Spitalul a funcționat până la reorganizarea de acum câțiva ani. […] Arhitectul care a conturat forma noului spital este dl. Christian Tanascaux, un român plecat de 38 de ani în Franța și care a proiectat numeroase spitale, din Paris până în Martinica. Dl arhitect Christian Tanascaux are o ”mână dreaptă” în România, pe dl arhitect Matei Săndulescu și echipa dînsului, cu care am colaborat foarte bine. Intenția noastră de a construi un spital privat se bazează pe următoarele considerente. În primul rând, dorința companiei Confind de a se implica în viața socială a zonei noastre. Pentru că am văzut în străinătate foarte multe firme industriale care au prelungiri în domeniul social. Apoi, intenția de a ajuta cât mai multă lume. Și astăzi Confind ajută oamenii – salariații Confind, dar nu numai –, dar ajutăm doar cu diverse ocazii. Și, în plus, îi ajutăm cu bani, neavând alte posibilități. Când spitalul va fi gata, ajutorul nostru va putea fi mărit substanțial. Adică o să-i ajutăm și prin serviciile medicale pe care spitalul le va oferi. Încă din 1907, la Poiana s-a folosit apa sărată provenită din izvoarele situate la un kilometru de spital, pe dealul Măgura, izvoare care au ajutat comuna să devină stațiune balneară. În anii 1930, în Mersul trenurilor, Poiana Câmpina figura ca stațiune balneară. SanConfind dorește să reutilizeze aceste ape terapeutice puternic mineralizate, evident, cu tehnica modernă a zilelor noastre. […] Eu nu am fost internat niciodată, nu am avut nicio   zi de concediu medical, dar am fost cu părinții prin spitale, cu soția la maternitate, am fost și în vechiul Spital Poiana, și deci am avut ocazia să văd și să înțeleg ce înseamnă sistemul de sănătate din România. La Spitalul SanConfind va fi cu totul altfel. De la portar până la director. Aici, pacientul nu se va simți umilit, așa cum se întâmplă azi în unele spitale de stat. La noi, pacientul va fi în centrul atenției. Ceea ce vrem să realizăm cu acest spital este o replică dură la activitatea medicală de stat. Vrem să ne dovedim nouă, în primul rând, că se poate și altfel. Vrem să contribuim la răsturnarea relelor obiceiuri din sistemul de sănătate românesc. Vrem să lucrăm pentru oameni, pentru pacienți, nu doar pentru propriile buzunare. Dorința noastră cea mai puternică este să tratăm pacientul ca pe un om. Niciodată nu te simți mai jenat decât atunci când te internezi într-un spital de stat; și toți știm de ce. La SanConfind nu va fi la fel. Aici, de la recepție până la externare, totul va fi altfel, pacientul va fi în centrul atenției, pe el trebuie să-l mulțumim, medical, dar și psihic. […] Trebuie să vă spun că dotările spitalului sunt la cele mai înalte standarde. Am achiziționat aparatură medicală de la cei mai buni producători din lume. De altfel, în afară de câteva materiale de construcție, totul este adus din import, și nu de oriunde, ci de la cei mai buni producători mondiali din domeniu. […] Vrem ca acest spital să ajungă, în câțiva ani, un etalon în câteva domenii; om vedea care sunt acelea, treptat-treptat. Dacă infrastructura Centrului Medical SanConfind este și va fi în continuare la cel mai înalt nivel posibil, rămâne să vedem dacă și dorința noastră de a forma o echipă medicală deosebită se va putea îndeplini. Domnul profesor universitar Radu Palade, directorul medical al spitalului, cu competența, cu calmul și seriozitatea cu care abordează problemele, cu experiența de-o viață la catedră, sunt convins că va reuși să imprime un ritm, un program, un nivel științific de abordare a tuturor cazurilor; evident, nu doar în domeniul chirurgical, specialitatea dânsului fiind chirurgia. Peste câțiva ani, după ce vom obține acreditările necesare, vom aborda cu certitudine și turismul medical. Pacienți din Germania, Israel, Moscova și Chișnău, vor dormi și vor mânca la Poiana Câmpina. Și când spun asta mă gândesc la reprezentanții administrației comunei, care, după dispariția aproape totală a industriei localității, își pun nădejdea în bunul mers al acestui spital, care va avea o contribuție importantă la bugetul local, dar va avea o influență benefică asupra comunei și din alte puncte de vedere. Peste câțiva ani, atunci când va fi gata, Spitalul SanConfind va avea parcare proprie, dar și o curte generoasă cu întinse spații verzi pentru plimbările pacienților, va avea o capelă, și poate unii bolnavi vor fi îngrijiți, peste o vreme, de surori-măicuțe. Baza de Tratament Balneologic și Recuperare Medicală care se va inaugura astăzi va avea un departament de imagistică (cu aparate RMN, CT, RX – toate de la Siemens; osteodensitometru, mamograf, ecograf – toate de la General Electric), care va fi pus în funcțiune, probabil, în luna mai, după ce vom obține toate aprobările. Tot în luna mai, vom da în funcțiune Laboratorul de analize medicale.”


După Ioan Simion, au luat cuvântul Alin Moldoveanu – primarul comunei Poiana Câmpina, prof. univ. dr Radu Șerban Palade – directorul medical al Spitalului SanConfind, Vasile Cepoi – președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CNAS) și fost ministru al Sănătății.
Alin Moldoveanu: ”Vă mulțumesc tuturor, pentru că ați venit în număr atât de mare în Poiana Câmpina. Vă mulțumesc nu doar în nume personal, ci și în numele colegilor de la Primărie, precum și în numele consilierilor locali. Mulțumesc, de asemenea, Consiliului Local, fiindcă a fost mereu alături de investiția SanConfind, care va ridica ștacheta comunei noastre la cel mai înalt nivel. Nu doar din punct de vedere medical, ci și investițional, deoarece sunt convins că, prin SanConfind, foarte mulți investitori vor veni în comuna noastră. Mulțumim societății SanConfind, mulțumim dlui Președinte Ioan Simion. Și vreau să mai spun, cu mâna pe inimă: Domnule Simion, ați rescris istoria în comuna Poiana Câmpina.”
Radu Șerban Palade: „Primul lucru pe care l-aș spune este că trebuie să ne bucurăm, trebuie să ne bucurăm și încă foarte mult, pentru că asistăm la un moment absolut emoționant și foarte important. Mi-aduc aminte că, acum ceva timp, am discutat cu dl inginer Ioan Simion despre organizarea unui spital particular aici, la Poiana Câmpina. A fost un vis pe care, treptat-treptat, l-am pus pe hârtie, și pe care, apoi, prin cunoștințele din domeniul arhitecturii pe care ni le-a oferit dl arhitect Cristian Tănăsescu (șef de promoție la Arhitectură, care a construit peste 20 de spitale în Franța), l-am transformat în realitate. Dl arhitect a modernizat așa de bine un spital vechi, încât astăzi vechea clădire nu mai poate fi recunoscută. Visul nu este împlinit în totalitate, dar lucrurile mari făcute în cadrul acestui proiect, până în prezent, se pot vedea cu ochii obișnuiți, căci ele sunt o realitate, iar lucrurile la fel de mari care vor veni, care se vor face până la finalul proiectului SanConfind și al ultimelor amenajări ale spitalului, se pot lesne anticipa cu ochii minții. Dl Simion a înțeles foarte bine că performanța medicală, astăzi, nu poate exista fără o dotare corespunzătoare. Și această dotare s-a înfăptuit grație eforturilor extraordinare pe care le-a făcut dl Simion și societatea pe care o conduce. O altă idee care ne-a călăuzit de la început a fost trierea riguroasă a personalului medical, precum și imprimarea unei discipline și atitudini corecte, etice, profesionale. În concluzie, eu cred că împlinirea acestui vis este o bucurie pentru toți, pentru că, astăzi, de foarte puține lucruri ne putem bucura în ceea ce privește asistența medicală din România. Apariția unei astfel de unități sanitare este o binecuvântare, mai ales că totul se întâmplă într-o zonă extrem de frumoasă, extrem de bogată, nu numai peisagistic, ci și natural. Nu este vorba numai de petrol, nu este vorba numai de industrie, de ape minerale, ci de o zonă extrem de frumoasă care se pretează la turism medical. O zonă minunată, ce a atras de-a lungul vremurilor mulți oameni de artă și de cultură, care au făcut istorie pe aceste meleaguri și au realizat în Câmpina și ținutul din jurul acesteia o tradiție extrem de importantă pentru țară.”
Vasile Cepoi: „Mă bucur că pot participa la un asemenea eveniment. Mai ales că acest eveniment face parte dintr-un proiect la care am avut o oarecare contribuție, care se cheamă Dezvoltarea Turismului de Sănătate în România. Sunt fericit să văd că acest proiect este abordat de pe poziția pacientului, că se dorește satisfacerea așteptărilor pacientului. Dl Președinte Simion ne-a prezentat un plan strategic care definește misiunea acestui spital, o misiune văzută de pe poziția pacientului. CNAS este cea care se ocupă cu evaluarea calității serviciilor în spitale. Noi trebuie să arătăm spitalelor încotro trebuie să meargă și care sunt așteptările pacienților, care sunt așteptările societății de la serviciile medicale. Apariția unor astfel de inițiative private ne ajută, căci ele constituie pentru noi un reper. Faptul că valorificați resursele naturale ale zonei este un lucru excepțional. Noi trebuie să exportăm servicii medicale. Deocamdată, importăm servicii medicale. Anual, plătim în afară (spitalelor din străinătate de serviciile cărora au beneficiat pacienți români – n.red.) 200 de milioane de euro pentru servicii medicale pe care le-am putea face în țară, cu costuri mult mai mici și cu o eficacitate și o siguranță a pacientului mult mai mare. Dle Președinte, vă felicit pentru tot ce ați făcut și vă promitem tot sprijinul...”

SANCONFIND, O FEREASTRĂ SPRE VIITOR

Din fericire, în toţi anii din urmă, nu prea am avut ocazia să umblu prin spitalele de stat şi cu atat mai puţin în cele private postrevoluţionare. Cu toate astea, prin conjunctura meseriei de jurnalist, cunosc bine sistemul de sănătate şi o seamă întreagă de oameni şi instituţii ce îl deservesc, ceea ce îmi dă dreptul să am opinii cu privire la inevitabila ciocnire dintre vechi şi nou în România zilelor noastre. E de prisos să vă reamintesc faptul că, dupa 45 de ani de comunism şi 25 de „capitalism”, pacientul român are încă mari rezerve atunci când se prezintă la medicul angajat de stat, fie pentru că nu are cultura controlului periodic şi a prevenţiei, fie pentru că sărăcia, slaba informare ori neîncrederea în profesionalismul cadrelor medicale îl imping la ignorarea propriei stări de sănătate. Nici proiecţia viitorului nu arată prea bine, pentru că programele naţionale de sănătate lispesc cu desăvârşire. Statul, boicotat în bună măsură de corupţia politică şi de incompetenţă, aproape că a renunţat la modernizarea infrastructurii şi la identificarea unor măsuri de stopare a exodului de competenţă din sistem. În acest context, cum se poate asigura un echilibru în sănătatea publică şi cum poate fi redată speranţa pacientului român? 
Zilele trecute am aflat, parţial, răspunsul la această întrebare, odată cu inaugurarea spitalului SANCONFIND de la Poiana Câmpina, o iniţiativă privată sosită, parca, din viitor. Şi nu exagerez cu nimic deschizând această fereastră a simţurilor suprarealiste şi afirmând că ceea ce am văzut (dotari, organizare, design, mentalitate) pare de domeniul science-fictionului, într-o ţară în care încă se moare în urma  malpraxisului. 
SANCONFIND poate fi visul  împlinit al pacientului român care a îmbătrânit aşteptând să intre în cabinetele doctorilor din spitale ori policlinici, care, internat cu acte în regulă, dă fuga la farmacie să îşi cumpere tratamentul prescris, care aşteaptă cu zilele rezultatul analizelor vitale, care se vaită de stomac şi primeşte un diagnostic de nevrotic, care umblă la buzunarul cu şpagă de când intră pe poarta spitalului şi până ajunge în sala de operaţii, la cuţit. 


De ce cred că SANCONFIND îşi poate respecta blazonul eradicând toate aceste mizerabile practici din portofoliul serviciilor sale? Simplu! Pentru că omul sfinţeşte locul şi în cazul de faţă avem de a face cu un autentic industriaş român, Ioan Simion, propietarul SANCONFIND, omul pentru care nu există jumătăţi de măsură. Am auzit cu urechile mele, în discursul susţinut de domnia sa la inaugurare, că rigurozitatea şi profesionalismul vor fi legile nescrise valabile pentru toţi angajaţii, de la  medicul specialist -  profesor universitar şi până la ultimul îngrijitor. Am auzit că cine va primi şpagă, indiferent de rang, pleacă a doua zi! Am mai auzit că pacientul român sau străin va găsi la SANCONFIND orice are nevoie pentru a-şi îngriji sănătatea. Peste toate acestea, am înţeles că, mai presus de orice, la SANCONFIND se cultivă respectul omului faţă de om. 
Nu îmi fac iluzii că va trece puţin timp până când toate acestea vor fi aşa cum am auzit, metehnele naţiei fiind încă bine înrădăcinate, dar cred că orice îndoială poate fi spulberată în faţa garantului, propietarul şi omul Ioan Simion. 
De fapt, dacă ar fi să vorbesc în parabole, cred că SANCONFIND vine din viitorul românesc pentru că prezentul, cu putreziciunea lui, nu face decât să conserve civilizaţia falimentară a trecutului totalitar. Viitorul plantat în prezent, pe care îl reprezintă această oază de binefacere inaugurată la Poiana Câmpina, se aliniază la normalitatea societăţilor avansate şi asta ar trebui să ne dea o speranţă, dar şi o profundă temă de meditaţie. Oare întelegem cât de mult am rămas în urmă şi cât de otrăvitoare este  pelagra  politică ce devalizează ţara?  
Concluzionând, cine nu a auzit încă de SANCONFIND ar face bine să se informeze, pentru că în timpul de azi, edificiul este la fel de spectaculos pe cât erau, la vremea lor, băile termale romane de la Germisara (Geoagiu Băi) în sec. al II-lea d.Hr. 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial. REINVENTAREA

Încă de anul trecut scriam că, în lipsa lui Băsescu, mare parte din presa & politica noastră, incapabilă (singular conștient căci numai aparent sunt două entități, în realitate o singură putere ocultă) să abordeze alte subiecte, se va sufoca precum o plantă fără apă. Ceea ce s-a demonstrat cu asupră de măsură în ultimele șase luni. Oligarhia noastră politico-mediatică nu poate fi bănuită nici în glumă de vreo umbră de inteligență. Contraselecția a lucrat impecabil. După ce de zece ani au lăsat baltă interesele majore ale țării pentru o luptă sterilă cu Băsescu, acum, cînd acesta se află redus la o salvatoare condiție de pensionar, au făcut tot ce se poate pentru a-l readuce în luptă. Șicanele prostești făcute de Ponta în chestiunea casei, iritările penibile ale oamenilor din justiție în legătură cu orice declarație a ex-președintelui, bizareriile dosarului Nana, tăcerea neagră dinspre Cotroceni, blegeala soporifică a așa-zisei opoziții, complice cu puterea în toate matrapazlîcurile, populismul unui guvern care amanetează fără scrupule orice resursă viitoare doar pentru a se menține la putere, obrăznicia dincolo de orice limită a unui parlament campion la corupție și la imagine detestată din partea populației, încăpățînarea televiziunilor de mercenari teroriști ai informației de a se lupta cu o fantomă, toate astea au făcut să reapară la suprafața publică o total surprinzătoare nevoie de Băsescu. 


Și desigur că bătrînul matelot n-a așteptat să fie invitat de două ori. A reintrat în arenă făcînd ceea ce știe mai bine: despicînd apele. Pe fondul unei dezamăgiri tot mai  accentuate față de președintele Iohannis, omul care nu poate trăi decît reactiv a ieșit iar la bătaie cu „sistemul ticăloșit”. Actualul președinte are, fără discuție, o direcție politică justă. Ceea ce nu pare a înțelege deocamdată este faptul că nu numai direcția contează, ci și ritmul. Nu al vorbirii, ci al faptelor. Mai devreme sau mai tîrziu, dacă vrea să reformeze sistemul, va trebui să intre în conflict cu el. E condamnat să-l urmeze pe Băsescu. Reformele graduale, „blîndețea” nu au avut, se vede deja, nici un efect. Sau unul de-a dreptul negativ. Nu te poți baza pe bunul simț al unei clase politice care a dovedit cu prisosință lipsa absolută a respectivului organ. Ce să te șocheze mai mult: nesimțirea unui parlamentar care semnează proiectul de lege privind pensiile speciale, sau a aceluiași care își retrage semnătura la presiunea partidului, justificînd imperturbabil ambele atitudini? Sau nesimțirea globală a inițiatorilor proiectului pentru pensii speciale care aduc în sprijin „tabele comparative” cu pensiile parlamentarilor din alte țări? De ce nu fac asta și pentru salariile medicilor, profesorilor sau pentru restul de pensii? Sau declarația senatoarei (nu, nu e Elena Udrea!) care spune că nu-i ajunge indemnizația nici pentru coafor? Aberațiile gomoase ale lui Tăriceanu? Cinismul partidului elastic UDMR, a cărui singură ideologie este anti-românismul și rămînerea la putere, indiferent alături de cine? Cu asemenea atitudini trebuie să lupte dl. Iohannis, nu cu Băsescu. Dacă se mai complace mult în acest non-combat tăcut și arogant, nu va face decît să-i dea indirect dreptate acestui nărăvaș adversar: că este o emanație a grupului de la Grivco. Deci actuala putere, preocupată doar să-și conserve privilegiile și minciunile (pentru dna. Firea, acest monument al tupeului agresiv de țățism politicianist, guvernul Ponta a construit 700 km de autostrăzi, în realitate Zero), să evite DNA-ul și să-și trimită odraslele la studii în colegii anglofone selecte, din ură oarbă a făcut o mare prostie. Și-a băgat mortu-n casă, cum se zice aici la cîrciumă, readucîndu-l în ring pe Băsescu. Odihnit și încă în stare de mari ravagii. Se vede că le e frică teribilă de el, altfel hingherii media nu l-ar fi atacat cu juvățul. Iar el, în plus, nici nu prea mai are ce pierde. E pe terenul lui, lupta de gherilă, în care el face regulile și mai toate mijloacele sunt permise. De fapt, nici nu mai e el, ci obsesia lui, din care se hrănesc televiziunile lui Ghiță și Voiculescu. Dl. Iohannis, ziceam, nu prea are timp: ar fi trebuit să purceadă abrupt la reconstrucția instituțională, nu să plece în vacanță.  CNA-ul, care e mort, Avocatul poporului (idem), televiziunea publică falimentară care a inventat perpetuum mobile al scandalurilor fără sfîrșit, parlamentul, lentilă care focalizează toată ura și disprețul public, un partid liberal dezarticulat și fără lideri credibili, învățămîntul prăbușit, sănătatea în criză acută de oameni, iată cîteva urgențe.  Din prostie l-au reinventat pe Băsescu? Le va sta în gît, se vor îneca cu el!       
Christian CRĂCIUN

Sebastian Dumitrescu, iniţiatorul celui mai mare proiect de voluntariat din oraşul nostru:

“Atunci când dăruieşti, satisfacţia ce rămâne după fiecare campanie, bucuria şi energia pozitivă pe care ţi le transmit copiii sunt incomensurabile”

Când gesturile frumoase pe care le faci vin din iubire necondiţionată, când inima şi conştiinţa îţi spun că numai oferind poţi să primeşti, la rândul tău, bucurie, când grija pentru cei aflaţi în nevoie se află pe agenda ta zilnică, atunci ştii că eşti OM cu adevărat. Un astfel de om este Sebastian Dumitrescu, sau Ninja cum îi spun apropiaţii, care pe parcursul a nu mai puţin de şapte ani a coordonat şi desfăşurat campanii umanitare la nivelul municipiului Câmpina şi nu numai. Într-o societate lipsită de repere morale, Sebi este exemplul de urmat. La finalul ultimei campanii, desfăşurată în preajma Paştelui, am stat de vorbă cu iniţiatorul acestui proiect de voluntariat unic la nivelul oraşului nostru. 



- Cu două săptămâni înainte de Paşte ai coordonat cea de-a treia campanie umanitară ”Iepuraşul vine la toţi copiii” şi cea de-a noua în decursul a şapte ani. Cum a decurs strângerea donaţiilor?
- Totul a decurs în aceeaşi linie ca şi în ediţiile precedente. Au fost două săptămâni, prima puţin mai timidă, dar aveam deja promisiunile partenerilor deveniţi tradiţionali şi ştiam la ce să ne aşteptăm, iar în ultimele zile din a doua săptămână, camera de centralizare de la Casa Tineretului era deja neîncăpătoare.
- Ce fel de produse s-au strâns şi pentru cine?
- Produsele au fost de toate felurile, toate şi-au găsit o utilitate. Cinci calculatoare (patru dintre ele donate de ATISIMO), o maşină nouă de spălat, un televizor, hrană neperisabilă, îmbrăcăminte, mulţi cozonaci, dulciuri, dar şi produsele pe care noi le considerăm cele mai importante, cele de îngrijire corporală (paste şi periuţe de dinţi, roll-on-uri, absorbante, săpun, şampon etc), rechizite, culegeri pentru şcoală. Beneficiarii au fost Centrul de Plasament Sf. Filofteea (Ada Marinescu), Centrul Rezidenţial de Tip Familial Brebu, Centrul de Plasament Voila, Grădiniţa pentru Copii cu Nevoi Speciale Câmpiniţa, Şcoala din Pietriceaua, Grădiniţa din Drăgăneasa, familia David, cea a cărui apartament a fost distrus în totalitate în urma unui incendiu, în preajma Crăciunului. Acesteia i-au fost dăruite maşina de spălat, un televizor, un calculator bentru băieţelul familiei, rechizite şi hrană, urmând, în viitorul apropiat, să primească şi mobilă pentru apartament.


- Cum au răspuns firmele câmpinene acestui apel la solidaritate?
- Impropriu spus “firmele”… Este vorba de grupuri de angajaţi de la anumite firme, care s-au mobilizat şi au colectat donaţii. Aici pot să precizez că un imens sprijin l-am primit şi îl primim de la ATISIMO, care a fost implicată în campaniile noastre încă de la primele ediţii, având un aport considerabil de fiecare dată, la fel şi colegii mei din Farmacile Catena, Asociaţia Roata de Foc, librăria Pappet Litteris (din incinta Mercantis), Urgent Curier care ne-a ajutat de fiecare dată cu transportul donaţiilor, Asociaţia Pro Câmpina, City Print Shop care a tipărit gratuit afişele, flyerele şi diplomele de voluntariat. Îmi cer scuzele de rigoare faţă de cei pe care i-am omis fără voia mea.
- Aceste acţiuni necesită foarte multă implicare, multă muncă şi timp. Toată susţinerea acestora este asigurată de voluntari?
- Nu există termenul de foarte multă muncă, pentru că o facem din plăcere şi avem o enormă satisfacţie. Întra-adevăr, timpul îl sacrific şi încerc să îl comprim pentru a reuşi. Mă ajută şi agenda, în care îmi planific, în fiecare seară, ziua ce urmează, totul fiind împărţit pe 20 de minute. Telefoane peste telefoane, colectări de donaţii, comunicarea cu voluntarii. Tot acest fenomen “donatii.campina” este bazat 100% pe voluntariat, eu nu am decât meritul de a coordona acest grup. Am avut alături cea mai importantă persoană din viaţa mea, pe soţia mea, Corina Dumitrescu, care m-a sprijinit încă de la prima ediţie, de acum şase ani, care m-a înţeles şi care s-a implicat trup şi suflet în această nebunie frumoasă şi, desigur, familia mea. Trecând peste treburile personale, un mare mulţumesc îi datorez domnului Florin Buda şi Casei Tineretului din Câmpina, pentru sălile puse la dispoziţie pentru centralizarea şi depozitarea donaţiilor, fără de care nu ne-am fi descurcat, fiind vorba de un volum aşa de mare. De asemenea, doi dintre stâlpii foarte importanţi, pe sprijinul cărora m-am bazat necondiţionat, sunt Narcis Drăgoi şi prietenii săi de la ATISIMO şi Asociaţia Roada De Foc.
- Ce reprezintă grupul Donatii.Campina?
- Reprezintă povestea unor oameni simpli din Câmpina care, prin puterea exemplului, au creat un fenomen asemenea unui bulgăre de zăpadă. Şi iată-ne, de la 6-7 prieteni, care acum 6 ani am făcut câteva pachete pentru Sf. Filofteea, la ceea ce suntem astăzi, fără lipsă de modestie, cel mai mare proiect de voluntariat din oraşul nostru, cu sute de voluntari şi donatori, cu sute de copii institutionalizaţi ajutaţi şi cazuri sociale sprijinite.
- Ziua de sâmbătă, 11 aprilie, a fost o una specială pentru tine, marcată fiind de două evenimente. Despre ce este vorba?
- Da, au fost două evenimente care s-au suprapus involuntar. Ziua în care eu şi Corina ne-am unit destinele la starea civilă şi ziua în care am finalizat cea de-a noua campanie a grupului nostru şi am dus donaţiile cu caravana de voluntari la centrele de copii. Ambele evenimente ne-au umplut sufletele de bucurie şi au mers foarte bine, cu atât mai mult prin prisma faptului că în ambele cazuri i-am avut alături pe prietenii noştri, oameni minunaţi, pe care suntem norocoşi să-i avem alături.


- Ce te-a emoţionat cel mai mult în acestă ultimă campanie?
- Sincer? O doamnă care a făcut prăjituri în casă pentru copii, a aflat de evenimentul meu şi al Corinei şi ne-a dăruit şi nouă, personal, o cutie de prăjituri pentru cununia noastră. Am rămas foarte plăcut surprins că o persoană pe care nu o cunosc personal, dar care mă cunoaşte graţie acţiunilor pe care le-am desfăşurat, a vrut să-mi facă un cadou atât de frumos. Multumesc încă o dată doamnei Adina!
- Pe pagina grupului Donatii.Campina ai postat un anunţ referitor la faptul că altcineva îţi va lua locul în organizarea şi coordonarea campaniilor. De ce se întâmplă acest lucru şi despre cine este vorba?
- Este vorba de domnul Cristian Minculescu, care a desfăşurat acţiuni în paralel cu noi, ocupându-se de familii aflate în dificultate, cazuri sociale etc. Este o persoană faţă de care am toată aprecierea şi am încredere că va coordona cu bine următoarele acţiuni ale acestui grup de voluntariat. Eu şi soţia mea nu vom fi în ţară în următoarea perioadă şi este posibil ca la campania din acest an, de Crăciun, să nu fim acasă. Am toată încrederea în Cristi şi soţia lui şi sunt sigur că vor duce mai departe frumoasa poveste a acestui grup de voluntariat, alături de oamenii cu suflet mare ce reprezintă Donatii.Campina.
- E mai frumos să dăruieşti decât să primeşti?
- Nu ştiu dacă avem o unitate de măsură pentru aceste două gesturi. Ştiu însă că atunci când dăruieşti, satisfacţia ce rămâne după fiecare campanie, bucuria şi energia pozitivă pe care ţi le transmit copiii sunt incomensurabile.
Andreea Ştefan

„Duelul Generaţiilor” - competiţie sportivă şi acţiune caritabilă

Prin sport, oamenii pot să-şi ajute semenii, fapt dovedit de foarte multe ori în municipiul nostru, prin evenimentele organizate sau iniţiate de câmpineni cu suflet, care nu rămân indiferenţi la problemelor celor din jur. Printre ei se numără şi Dan Ştefănescu, iniţiatorul grupului Atitudine Socială şi organizatorul competiţiei sportive „Duelul Generaţiilor”, ajunsă la cea de-a V-a ediţie, care s-a desfăşurat duminică, 19 aprilie, în sala de sport a Liceului Energetic. 


Manifestarea, care nu are doar caracter sportiv, ci este în acelaşi timp şi un bun prilej de a face gesturi caritabile pentru diferite persoane sau instituţii din Câmpina care au nevoie de ajutor, a fost  şi de această dată încărcată de emoţii, revederi, satisfacţii şi bucurii. 
Duelurile au constat în energice meciuri de baschet, care au avut loc între copii de la cluburile sportive locale C.S. G.R.C. Câmpina, SEVLAR şi CSM Viitorul Săcele, acolo unde antrenoare este o fostă campioană a lotului de fete din Câmpina. Pe lângă meciurile celor mici a avut loc şi un meci demonstrativ, jucat înainte de finala copiilor, între echipa de băieţi din generaţia 1993 şi fostele echipe de fete la baschet din anii 1989-1993.


„Duelul Generaţiilor” a primit cel de-al doilea rol, acela de acţiune caritabilă, în 2014, când Dan Ştefănescu, împreună cu profesorul Mihai Dochia, reprezentant al Clubului G.R.C Câmpina, au decis să includă în cadrul fiecărui turneu şi acţiuni umanitare şi de voluntariat.
„Turneul se desfăşoară de două ori pe an, primăvara şi toamna. De această dată am ales copiii de la Spitalul Voila pentru a le dona cărţi şi caiete şi 70% din eventualele donaţii în bani, restul de 30% fiind destinaţi unui domn deosebit, Mihail Rujoiu, care se află în scaun cu rotile. Pe mine şi pe colegii mei ne-a impresionat profund: joacă baschet şi scrie poezii. Este un exemplu şi a avut onoarea să dea lovitura de începere a meciului între generaţii” - a declarat organizatorul evenimentului, Dan Ştefănescu.
Desfăşurarea turneului a avut loc în intervalul orar 09.00-15.00, timp în care aproximativ 350-400 de persoane, câmpineni şi nu numai, au făcut donaţii. „Propunerea noastră, a organizatorilor, a fost ca fiecare participant sau spectator să vină cu două caiete sau două cărţi. Rezultatul final a fost remarcabil. S-au strâns în jur de 300 de caiete, 250 de cărţi, creioane, carioci, îmbrăcăminte şi 1000 de lei” - a mai spus Dan Ştefănescu. 
Putem concluziona încă o dată că în Câmpina oamenii sunt conectaţi la viaţa socială şi răspund întotdeauna afirmativ la nevoile semenilor lor, ceea ce denotă un caracter şi o atitudine socială demne de apreciat şi de aplaudat. 
Andreea Ştefan

Dorina Popa, coregraf: „Copiii care practică baletul devin mai echilibraţi”

Baletul este arta de a spune poveşti desenând forme în aer. Ca orice alt spectacol, alături de teatru, operă sau film, baletul are puterea de a te face să evadezi din cotidian şi de a te transpune într-o lume de visare. Pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru educarea prin artă, părinţii caută alternative de valorificare a timpului liber al copiilor. O astfel de alternativă o oferă şcolile de balet, care dincolo de umplerea timpului într-un mod frumos, deschid celor cu înclinaţie orizonturi de afirmare. De o asemenea şcoală se bucură şi municipiul Câmpina. O şcoală care prinde rădăcini din ce în ce mai adânci, o şcoală în care principiile de bază sunt pasiunea şi dragostea pentru dans,  efortul susţinut, respectul pentru munca depusă şi bucuria de a lucra cu copiii. Toate acestea sunt posibile datorită profesoarei Dorina Popa, a cărei experienţă îşi pune amprenta pe succesul pe care îl înregistrează cu elevele sale. Fostă balerină la Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti, sub îndrumarea coregrafului Cornel Patrichi, Dorina Popa este genul de persoană care vrea să dea mai departe învăţăturile acumulate, care se implică cu trup şi suflet, este profesorul care trăieşte şi simte alături de micile balerine emoţia şi bucuria pe care le aduce lumea dansului. 


 „Dorinţa de a duce mai departe tainele baletului, de a insufla copiilor dragostea pentru muzică şi dans, m-au determinat în luarea deciziei de a deschide acest Club Dans în Câmpina. Înainte de 2013 începusem să fac şedinţe de balet cu câteva fetiţe, la rugămintea unor cunoştinţe. Mai apoi, în urma acestor ore, am observat interes şi din partea altor copii care voiau să urmeze cursuri de balet. Aşa am deschis Clubul Dans din Complexul Fibec, unde sala mare cu oglinzi aşteaptă în fiecare zi micile balerine care visează la tutu, pointe şi aplauze şi unde, pentru moment lucrez cu câteva grupe de copii, diferenţiate ca nivel de performanţă” – povesteşte Dorina Popa. 
Cursurile sunt de iniţiere, iar vârsta minimă pentru înscriere este de 4 ani. Între 4 şi 9 ani, copiii pot să-şi însuşească cu uşurinţă poziţiile, paşii şi mişcările specifice şi să se familiarizeze cu diferite tehnici ale baletului. Dar abia pe la 9-10 ani, povesteşte Dorina Popa, se poate vorbi despre balet în adevăratul sens al cuvântului. La 12 ani (după doi ani de balet intensiv sau patru ani de balet a câte două ore de antrenament pe săptămână) pot fi ridicaţi în pointe, se poate vorbi despre performanţă şi despre o carieră în domeniu. Însă, până a ajunge la performanţă, copiii care iau lecţii de balet sunt nişte copii câştigaţi din multe alte puncte de vedere. 


 „Baletul este una dintre cele mai frumoase arte. A fost considerat mereu mai mult decât un sport prin care să-ţi dezvolţi corpul armonios. Prin balet învăţăm să ne exprimăm non-verbal, prin limbajul corpului, trăirile interioare. Această artă ajută copiii să interacţioneze, le încurajează creativitatea, învaţă să-i iubească pe marii muzicieni, dar şi pe balerinii profesionişti. 
Baletul are şi nenumărate beneficii fizice: întăreşte sistemul osos, creşte tonusul muscular, corectează o gamă largă de anomalii posturale şi nu numai, cum ar fi mersul incorect, talpa piciorului, călcatul predominant pe o extremitate, poziţia vicioasă a coloanei vertebrale, tulburări de echilibru, anxietate etc. Copiii care practică baletul devin disciplinaţi, organizaţi, meticuloşi, dar şi mai echilibraţi, sensibili şi calmi.  Baletul nu este facil. Trebuie să-l iubeşti necondiţionat, să existe pasiune, talent, fascinaţie, muncă asiduă, sacrificii şi abia apoi se poate visa la balet de performanţă. De aceea, prin sala mea de curs au trecut nenumăraţi copii, dar puţini sunt aceia care au rămas de la un an la altul. Din acest motiv, de anul acesta am avut convingerea şi am hotărât că cele două grupe, una de avansaţi (8 fetiţe) şi una de semi-avansaţi (10 fetiţe) vor putea lua contact cu emoţiile, cerinţele şi exigenţa concursurilor”.
Şi iată că strategia de coordonare, modul de a preda, susţinerea morală, efortul şi munca depuse, dar mai ales legătura creată între micile balerine şi profesoara lor au triumfat încă de la prima ieşire în lumina reflectoarelor. „Am participat la Concursul Regional de Dans Clasic şi Contemporan «Lebăda de Cristal», ediţia a III-a, desfăşurat la Ploieşti, unde am obţinut premiul I cu grupa avansată formată din Barbu Erika Andreea, Anghel Alessia Andreea, Milu Ana, Petrovanu Ana, Dimitrescu Daria Ines, Morar Teodora Elena, Dinu Cătălina Ana, Şerban Iuliana Ştefania şi premiul al III-lea cu grupa semi-avansată formată din Dobrescu Antonia Alexandra, Mocanu Iulia Maria, Cîlţan Miriam Ioana, Moldoveanu Paula Ioana, Şerban Teodora, Nedelcu Ioana Riana, Carabelea Anne Marie, Pascu Claudia, Panaitescu Ştefania, Anghel Maia Cătălina la Secţiunea Dans Clasic, categoria de vârstă 7-9 ani, subcategoria Grup. Am nespusa bucurie şi satisfacţie că am câştigat aceste premii, mai ales că a fost primul nostru concurs. Micile balerine au reuşit să demonstreze că merită aceste premii, că au muncit, că s-au dăruit cu trup şi suflet celor două coregrafii” - spune cu mândrie Dorina Popa. 
Concursul „Lebăda de Cristal” este organizat de Asociaţia Culturală “Paul Constantinescu 2009”, anul acesta fiind înscrişi peste 400 de participanţi de la diferite şcoli şi cluburi de dans din ţară. Dorina Popa a reuşit să impresioneze juriul, format numai din profesionişti, care i-a oferit Premiul Special al Juriului pentru Pedagogie Coregrafică, diplomă ce i-a adus o mare  satisfacţie, fiind o încununare a efortului şi dedicaţiei sale depuse în slujba baletului. 
Acesta a fost însă doar începutul pentru şcoala de dans câmpineană. „Ne pregătim să mergem şi la alte concursuri prin ţară, spectacole şi apariţii scenice, în aceeaşi formulă, tot pe grupe, dar îmi doresc foarte mult să pregătesc una sau mai multe fetiţe pentru a concura şi individual. Am în plan, anul acesta, în posibilitatea timpului liber al părinţilor şi al copiilor, să colaborăm cu alte şcoli private de balet, să avem proiecte comune şi să putem asista la repetiţiile balerinilor de la Opera Română. Sper ca 2015-2016 să fie un an cu mai mulţi copii interesaţi de a veni la cursurile de balet şi aştept mai ales băieţii, care sunt foarte puţin prezenţi pe acest tărâm al artei” – ne-a mai declarat coregrafa Dorina Popa, care a adus magia baletului în oraşul nostru.
Andreea Ştefan

Câmpina, pe vremuri, o importantă staţiune balneară

Recent, citind amintirile marelui om de teatru, regizor şi dramaturg Sică Alexandrescu, am dat de un interesant document publicat de autor. Maestrul se referea la un episod din viaţa marelui actor Matei Millo (1813 – 1894)  care, cu buzunarele goale, neavând mijloace de a organiza un spectacol, anunţa pur şi simplu o reprezentanţie într-un oarecare oraş de provincie şi plasa bilete, de preferinţă loji, la familiile de vază din localitate. Cu o zi înainte de data spectacolului, cumpărătorii se pomeneau cu o scrisoare redactată astfel:

“Câmpina, 10/22 iunie 1889
Mult onorabilul meu Domn,
Lovit, pe neaşteptate, de dureri reumatismale de care din când în când sufer de mai mulţi ani; şi ordonat de doctori de a face Băi la Câmpina, îmi este cu neputinţă de a da reprezentaţia pentru care aţi bine-voit a-mi lua o lojă. Vă rog dar să mă scuzaţi şi viu cu tot respectul, a solicita de la bunătatea inimei Dv. ca s-îmi acordaţi un termen până la sfârşitul curei mele, când întorcându-mă în Bucureşti în deplină sănătate, nu voi lipsi de a juca reprezentaţia promisă.
Sper, onorabilul meu Domn, că inspirându-vă de nobilele Dv. sentimente nu veţi refuza bătrânului artist favoarea ce vă reclamă.
Primiţi, onorabilul meu Domn, asigurarea profundei recunoştinţe,
Al Devotatului Dv. Serv Millo
N.B. La caz când veţi pretinde acei 30 lei îndărăt, informaţi-mă să vii înapoiez”.


De numele lui Millo se leagă nu numai informaţia despre băile din Câmpina, care erau foarte căutate în a doua jumătate a secolului XIX, dar şi o alta despre Casa Domnească din centrul oraşului a domnitorului Barbu Ştirbei. 
Scriitorul, pe nedrept uitat, Nicolae Petraşcu, în volumele de evocări “Icoane de lumină”, relatează: “… în vara anului 1850, Millo îşi făcu prima lui apariţie în Bucureşti. Sosirea a fost o zi mare şi neuitată în istoria teatrului. Publicul îl primi cu cele mai mari ovaţii şi debutul său cu Coana Chiriţa desfundă mahalalele şi zile după zile a curs lumea la porţile teatrului, venind boierii de pe la moşii şi chiar Vodă cu Doamna, coborându-se de la Câmpina adeseori”. 
În 1858, domnitorul Barbu Ştirbei îşi construise o reşedinţă de vară în centrul Câmpinei, Casa Domnească,  o clădire impunătoare şi trainică, demolată după 1990 fără să se ţină cont de valoarea ei istorică pentru oraş. Principele Barbu Ştirbei cumpărase moşia boierilor Câmpineanu şi în actul de vânzare din 1879 se menţiona că pe proprietatea Ştirbeilor se află şi un important stabiliment balnear. În 1880 s-a expropriat terenul central din spatele Primăriei (proprietatea Anghel Marişca) pentru a se face o grădină publică, loc de recreere pentru vizitatorii care veneau la băile minerale din oraş. Grădina publică a fost distrusă prin anii ’60, pentru a face loc blocurilor de pe strada Eminescu (un adevărat pericol pentru cei care le locuiesc acum, fiind grav afectate de seismul din 1977). 
Despre Câmpina staţiune balneară găsim informaţii amănunţite în lucrarea dr. C. Diaconovich, “Enciclopedia Română”, Tomul I: “… Câmpina staţiune balneară. Izvoarele nu sunt captate, aşa că stabilimentul dispune de puţină apă. Printr-o captare serioasă însă s-ar putea întruni un volum suficient, deoarece la o adâncime nu tocmai mare platoul Câmpina este pătruns de ape sulfuroasă subterane. În comparaţie cu trecutul, Câmpina se află în decadenţă. Înainte de 1857, era aici un stabiliment de idroterapie bine usitat, condus de Hatschek, care învăţase această specialitate la Grafenberg, sub direcţia lui Priesnitz, primul care introduce acest sistem de cură în România. Oraşul era în floare pe atunci, o muzică aleasă din Braşov venea în fiecare vară; bucurescenii alergau aici în număr mare (…). Analiza arată o reacţie uşor alcalină, prezenţa acidelor carbonice, sulfurice şi clorhidrice cu base de calce, magnesie şi potas. (…) Aici îşi caută vindecarea bolnavii de reumatisme, boale de piele, afecţiuni uterine”.
Eficacitatea curelor a atras la băile din Câmpina şi pe prinţii moştenitori Ferdinand şi Maria, care veneau aici în fiecare vară. Stabilimentul băilor se afla pe unde este acum societatea Concordia şi vilele care o încadrează. Puţină lume îşi mai aminteşte de acest loc faimos pe vremuri. Câmpinenii mai în vârstă ştiu însă de băile amenajate în schela Câmpina, pe unde este astăzi Autogara. În nişte clădiri modeste, apa sărată captată de la o sondă era adusă prin ţevi făcute din prăjini de sondă, în două saloane, unde se aflau mai multe căzi făcute din lemn, ca să nu fie corodate de sare. Apa era încălzită şi în fiecare salon puteau intra într-o serie zece persoane, într-o parte bărbaţii, în alta femeile. Câmpinenii veneau pregătiţi de acasă cu prosoape, halate de baie şi după ce ieşeau din sala de tratament, din apa care era încălzită, aveau un vestiar unde aşteptau un timp, ca să nu iasă înfierbântaţi în aerul rece de afară. Băile, foarte căutate de cei care aveau probleme cu reumatismul, au fost desfiinţate odată cu sistematizarea cartierului, la începutul anilor ‘70 şi astfel a dispărut ultima rămăşiţă a staţiunii balneare atât de apreciată pe vremuri.
Alin Ciupală

Facebook - fabrică de narcisism

Joi, 16 aprilie Libraria Humanitas din Ploiesti a gazduit lansarea prahoveana a cartii scriitorului si diplomatului Teodor Baconschi, fost ministru de externe al Romaniei, Facebook. Fabrica de narcisism, Editura Humanitas, Bucuresti, 2015. Alături de autor a mai vorbit si criticul Dan Gulea si autorul acestei relatari. “Numărul de utilizatori români de Internet cu cont pe Facebook a crescut la începutul anului 2015 cu 5% după ce în tot anul 2014 creşterea acestei cifre a fost de 8,57%, ajungând de la 7 milioane la începutul anului 2014 la 7.600.000 la începutul anului 2015 şi la 8.000.000 la jumătatea lunii martie 2015.” (Ziare.com, 17 martie 2015)


Din această perspectivă cum să nu fie interesant un eseu despre ceea ce înseamnă cataclismul Facebook? Evident, pentru a scrie despre fenomen trebuie să-l studiezi iar cineva care nu este pe Fb nu are cum înţelege amploarea şi mutaţiile pe care le produce această platformă. 
Volumul lui Teodor Baconschi 1, surprinde translucid, plecând chiar din titlu, unul extrem de pertinent şi relavant, dimensiunea combinată, istorică, filosofică şi relgioasă a acestei noi etape din evoluţia umanităţii occidentale, de care suntem şi noi ancoraţi. Facebook este doar una din reţele de socializare însă este cea mai de succes. Oare de ce? Care sunt resorturile pe care Mark Zuckerberg a reuşit să le răscolească la nivel global? „Asemenea regilor, vrem să lăsăm viitorimii o impresie cât mai măgulitoare. În premieră absolută, dorinţa de nemurire (sau doar instinctul nostru de supravieţuire) a primit o asistenţă tehnică nelimitată.” Fb se foloseşte şi de potopul informaţional. „Lungimile plictisesc, pentru că obosesc mintea unui public deja obosit de el însuşi. Să nu uităm că publicul se invită la propriul spectacol, el scrie, tot el citeşte. Oamenii care zăbovesc pe FB până la dependenţă sunt albinuţe care culeg nectarul în timp scurţi” 


Baconschi foloseşte analiza fenomenului Facebook, până la urmă doar o altă aplicaţie informatică ce foloseşte internetul, pentru a reflecta asupra noastră, asupra umanităţii în anul de graţie 2015 şi a lungii noastre evoluţii. Iar Teodor Baconschi are toate instrumentele necesare, toată aparatură spirituală pentru a întreprinde o ecografie foarte subtilă a corpului nostru universal căci dacă umanitatea nu s-ar fi regăsit în Facebook, într-o proporţie atât de mare, nu am mai fi avut ce poveşti şi diseca în cărţi, aplicaţia ar fi avut un rol periferic sau nici nu ar fi existat. Nevoia omului de a împărtăşi cu întregul univers (mai ales poze cu căţei, purcei, pisici) a prevalat şi i-a adus un succes fenomenal, cu implicaţii şi politice (cum a fost în România în noiembrie anul trecut). 
Analiza se derulează atât la nivel macro, de umanitate cât şi la nivel micro, de Românie. „Societatea noastră virtuală este oglinda celei reale, fie că ne place sau nu. Practic, lumea românească tribală, unde cultura contractului este nulă, dialogul formal, suspiciunea omniprezentă, îşi pune amprenta şi pe socializarea virtuală, unde toate aceste trăsături suferă amplificări nestânjenite”. Iar discuţia despre Facebook este şi un pretext pentru autor de a încerca să înţeleagă mai puţin România ca entitate geografică cât poporul român cu paradoxurile, dilemele, tendinţele şi perspectivele lui, ceea ce nu este deloc simplu. „Adevărul este că, plasaţi la mijlocul distanţei dintre spaţiul slavo-asiatic şi cel apusean, nu putem pendula pe altă traiectorie: ori ne orientalizăm, ori ne europenizăm! Deocamdată, suntem încă un amestec, un caz latin la porţile Orientului o variantă franţuzită de levantism, un exemplu de hibridizare, bine despărţit de lanţul carpatic. Dacă vrem să depăşim această etapă confuză, se cuvine să punem- mai mult că oricând-un diagnostic necomplezent.” 
Dificultatea constă şi în prezenţa unui tip uman semibarbar, „arivistul semi-urbanizat, necioplit şi agresiv, din pricina complexului său de inferioritate. E Omul Nou, în toată desfăşurarea lui mitocănească, stimulat de libertăţi pentru care nu s-a luptat, hoţ de diplome, de poziţii nemuncite, de faimă nemeritată, de putere cu care nu ştie ce sa faca.” Cheia de analiză critică se apropie de cea a lui Andrei Pleşu, G. Liiceanu, H.R. Patapievic şi altor gânditori români contemporani pro-occidentali, adepţi ai realismului critic necomplezent, care au fost totuşi foarte prezenţi public după 1989, influenţând o parte (greu de cuantificat) a tinerilor studenţi ai anilor 1990-2000. „Nomenclatura comunistă (formată prin contra-selecţie) a preluat activele, acţiunile şi iniţiativa economică, fără concurenţă, printr-un hocus-pocus fraudulos. Oricine a deţinut o parcelă din puterea anonimă a statului totalitar a transformat-o, printr-o vastă reţea de complicităţi, în proprietate personală”. Şi (dar nu numai) în România. „Trăim sub imperiul Omului Nou 2.0, marele învingător al tranziţiei; Un învingător care îşi atenuează, prin excesele sale kitsch, nevroza subdezvoltării”.
La nivel general uman situaţia nu este deloc mai roz căci „fuga de real tinde să capete amploarea unui  fapt social total. Omul postmodern preferă virtualul pentru că realul e sursă angoaselor etern umane pe care speră să le abolească: nu ştiu totuşi să fi dispărut agonia terifiantă, frica de moarte, dar nici maladia, suferinţa sufletească a înstrăinării, apăsarea singurătăţii, eşecul profesional sau nedreptatea, primită ca o izbitură de măciucă în moalele capului. Oricâte miracole operează sau promite progresul ştiinţific, nu ne-am modificat soarta de muritori, marcată de confruntarea cu limitele noastre biologice, sociale, mentale, afective. Virtualul are toate caractersticile unui drog” .
Observând şi noi fenomenul Facebook, fiind pe Facebook (o altă expresie din jargonul Omului Nou 2.0) ajungi să te întrebi dacă omul trăieşte (cu toată varietatea pe care o presupune viaţă în sine) pentru că este nevoit/ îi face plăcere sau doar pentru a posta pe Facebook? Pentru că practic au rămas foarte puţine bariere pe care vraja postărilor cu rezultat rapid cuantificabil (numărul de Like-uri) să nu nu le fi ridicat. Ar fi bine să nu uităm că „Fructele capricioase ale civilizaţie cresc pe ramurile acestui pom concret, pe străzile oraşelor, în sălile de curs, în clădirile cu birouri, în parcurile publice şi cluburile de noapte, în biblioteci şi muzee, printre maşinile care aşteaptă la stop, la lumina generoasă a dimineţii sau pe fundalul unor seri crepusculare.”
Facebook încurajează abandonarea privatului în beneficiul unui spaţiu public uriaş, umblând exact la narcisismul înăscut pe care Creştinismul (printre altele) a reuşit să-l ţină totuşi în frâu. Soluţia este una previzibilă dar nu înseamnă că ceea ce pare normal şi uşor mai poate fi „implementat” cu uşurinţă. Este că şi cum îi spui unui alcoolic: tot ce trebuie este să renunţi la whiskey şi viaţa ta va reveni la normal. „Ultima garanţie a umanităţii noastre trebuie amplasată tot în sfera valorilor, a legăturii morale, a conştiinţei ecumenice. Sfera această implică memoria respectuoasă a originilor, respectul mediului şi al patrimoniului, cercetarea dominată de altruism, asumarea dilemelor bioetice dintr-o perspectivă spirituală, care salvează demnitatea persoanei, indiferent de contextul ei tehnologic, politic sau social”.
Cartea este şi un avertisment la adresa societăţii occidentale şi decăderii sale care ar urma de altfel ciclicitatea istorică a tuturor marilor imperii. Care ar fi soluţia care ar putea să ajute Occidentul din care vrând-nevrând şi noi facem parte? Reasumarea tradiţiei cu tot ceea ce înseamnă ea. „Numai în acel orizont respectuos cu tradiţia vom putea revitaliza filonul gândirii creştin-democrate, care a fondat succesul pacifist şi prosperitatea Europei Unite. Numai aşa, de asemenea, am putea corectă, iar nu prin diabolizarea stângistă a pieţei libere, excesele consumiste, derivele individualismului hedonist şi idolatria aparenţelor, fie că vorbim despre imaginea mai mult sau mai puţin depresive, sau de propria noastră oglindire reciprocă, la nivelul oamenilor obişnuiţi”. 
Şi poate că nu ar strică să reflectăm la acest paragraf. „În proporţii diferite, dar convergente, mâncăm prea mult, nu mai ştim ce să alegem de pe o piaţă mereu mai abundentă, avem prea multe haine, pantofi, cărţi, angajaţi, prea multe dorinţe care nu se mai satură, prea multe canale de televiziune, telecomenzi, parole, coduri PIN, prea multe post-it-uri pe frigider sau pe computer. Dominaţia averii ucide sensul fiinţării. Vieţile noastre sunt ocupate cu vieţile noastre preţioase, care se scurg prin interstiţiile consumiste ale tehnosferei.” 2 Paradoxal, omul aleargă disperat după cât mai mult dar atunci când condiţiile sunt potrivnice, ştie foarte bine să se mulţumească cu cât mai puţin.
Codruţ CONSTANTINESCU
Note:
1) pag. 146

15 aprilie 2015

Editorial. O ȚARĂ DE SCRIITORI

În primele decenii ale comunismului, scriitorii umpleau pușcăriile. În anii bezmetici ai noului eon (cine știe cum îl va boteza posteritatea? Noi îi spunem „post-comunism” sau „tranziție”, dar cine știe sub ce nume va rămîne în istorie această epocă?) infractorii din pușcărie devin scriitori. Ai spune că mediul carceral este ideal pentru revărsarea inspirației, așa de torențiale sunt aparițiile, e drept la edituri în general obscure. Cine a trecut în regulamente că scrierea unei cărți duce la reducerea pedepsei, cred că nici nu și-a imaginat această explozie a autorlîcului. Cine crede că Becali poate scrie o carte? Cine poate crede că un studiu atît de strict specializat precum cel pe care pretinde că l-a scris Copos – și care ar cere ani și ani de documentare în arhive și Biblioteca Academiei - poate fi alcătuit în sala de „studiu” a unui penitenciar? 


Dar lucrările semnate de savanții Antonie Solomon sau Dinel Staicu? Doamna Justiția ar trebui să se uite mai atent la aceste adevărate insulte la adresa inteligenței și integrității Sale. Nu declarațiile aiurea ale lui Băsescu decredibilizează justiția, ci eliberarea lui Becali, Copos, Năstase pe baza unor cărți scrise în stare de arest. O carte nu te face mai puțin hoț, mai ales dacă nu ți s-a confiscat, din prima, averea frauduloasă. Într-o țară cu un prim ministru dovedit plagiator – chestie ignorată de scurta memorie colectivă -  e normal ca munca intelectuală să fie desconsiderată. Imaginarul colectiv este încă forjat după teoria comunistă a luptei de clasă, echivalentă cu anti-intelectualismul. Distrugerea premeditată a învățămîntului general, desființarea învățămîntului profesional, stimularea ciupercăriei facultăților private, subfinanțarea criminală a cercetării, sunt elemente care trebuie corelate cu acest bizar fenomen, unic pe plan mondial, al „cercetării de penitenciar” care duce la reducerea pedepsei. În acest context nici nu mai contează, de fapt, că lucrarea lui Copos este aproape sigur un plagiat. 
Este la modă să ne plîngem de lipsa de educație a neamului, această trăsătură este echivalentă cu impostura arogantă a pseudo-intelectualității. Tablourile lui Năstase sau Vâlcov sunt semne de ciocoism, nu de rafinament estetic. Nu e nicio deosebire între ele și casele cu turnulețe de la Strehaia sau aurul de la „palatul” lui Becali. Sunt intrigat nu de „guantanamizarea” justiției române, cît de transformarea ei într-o „uniune de scriitori” penali. Adevărul este că multe dintre aceste cărți nici nu există în fapt, sunt doar simple ISBN-uri și tiraje confidențiale, cărțile ca atare nu le-a văzut nimeni. Pentru acești oameni, un  intelectual este un „scîrța scîrța pe hîrtie”, un „coate goale”, în esență un parazit care „suge sîngele poporului”. Dar, paradoxal, ăștia au nevoie de respectul simbolic pe care îl presupune munca intelectuală. De aceea se acoperă cu diplome care nu valorează nici cît foaia de hîrtie pe care sunt tipăritre și pun în CV-uri masterate în universități de prestigiu care nu sunt decît seminarii deschise oricărui vrea să participe contra cost. Asta e și cheia problemei: oamenii ăștia au bani, excesiv de mulți bani. Ei își pot permite să-și cumpere în modul acesta, indirect, libertatea. Plătesc un editor bucuros de gheșeft, justiția se arată entuziasmată de condițiile din penitencicare care se dovedesc un mediu atît de propice muncii intelectuale și gata…..indivizii se pot întoarce să se bucure în liniște de averile lor obținute prin spolierea statului, adică a mea și a ta. 
Întîrzii puțin asupra cazului Copos. Dacă lucrarea se dovedește într-adevăr un plagiat, și sunt șanse de 90% ca așa să fie, ar trebui: 1. ca omul să facă și restul de pușcărie,eventual cu ceva spor de agravante, ca în cazul unei evadări; 2. articolul de lege care permite această aberație trebuie scos sau schimbat radical; 3. ar trebui regîndit în profunzime statutul specialistului, al cărturarului în societatea noastră. Programul național de idiotizare trebuie stopat de urgență și trecut la o re-culturalizare generală fără de care viitorul ni se întunecă. Poate că revelația acestei perspective este aspectul cel mai surprinzător al acestei povești sordide cu legi strîmbe și oameni lipsiți de scrupule. Pînă să se scrie la noi Balada închisorii din Reading, ne mulțumim cu această pleavă editorială care ni se oferă drept pîinea culturii.
Christian CRĂCIUN

10 aprilie 2015

Firma de exerciţiu - o şansă pentru cariera ta

Luni, 6 aprilie, la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” s-a desfăşurat ediţia inaugurală a Târgului judeţean al firmelor de exercitiu - „Firma de exerciţiu- o şansă pentru cariera ta”.
La manifestare au participat direct 19 firme de exercitiu din 11 unităţi şcolare: Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brăneşti; Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Voluntari; Scoala Superioara Comerciala „Nicolae Kretulescu” Bucureşti; Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Olteniţa; Liceul Tehnologic Administrativ si de Servicii „Victor Slăvescu” Ploieşti; Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploieşti; Colegiul „Mihail Cantacuzino” Sinaia; Colegiul „Ion Kalinderu” Buşteni; Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Câmpina; Liceul Tehnologic Energetic Câmpina; Liceul Tehnologic de Servicii „Sfantul Apostol Andrei ” Ploieşti .


Au participat indirect, cu lucrări de specialitate, elevi de la alte patru unităţi şcolare: Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie Tecuci; Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focşani; Colegiul Tehnic „Cibinum” Sibiu; Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Constanţa .
Entuziasmul şi munca depusă de cei peste 70 de tineri participanţi au fost răsplatite cu premii, medalii şi menţiuni.


Secţiunile de concurs, în număr de şase, au fost: prezentare power point a firmelor de exercitiu; spot publicitar; catalog de prezentare; cel mai bun stand; cel mai bun negociator; cele mai bune materiale promoţionale.
Alături de gazdele competiţiei s-a remarcat prezenţa reprezentantului Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova ,d-na Manuela Diaconu, a reprezentanţilor CEC Bank- filiala Câmpina, d-na Anisoara,Chesca,  dl. Gheorghe Moraru şi d-na Magdalena Anghelache. Primăria Câmpina a fost reprezentată prin purtătorul de cuvânt Bianca Baltac, iar din partea Consiliului Local, consilierul local Viorica Stănică.
Manifestarea, o reuşită din toate punctele de vedere, se doreşte a deveni una de tradiţie în peisajul educaţional câmpinean.

07 aprilie 2015

Baza de Tratament și Recuperare Medicală a fost sfințită de un sobor de preoți

Joi, 2 aprilie, un sobor format din șapte preoți (șase din parohii locale, în frunte cu noul protopop de Câmpina, părintele Grigorie Melnic, plus un preot de la București) a săvârșit o slujbă de sfințire a Bazei de Tratament și Recuperare Medicală din cadrul Spitalului SanConfind, care va fi inaugurată pe 16 aprilie 2015. La eveniment au participat reprezentanți ai SC Confind SRL – finanțatorul proiectului SanConfind, personalul medical angajat, o parte din constructorii care lucrează la realizarea și dotarea Bazei de Tratament. De remarcat prezența directorului medical al Spitalului SanConfind, prof. univ. dr. Radu Palade (la prima sa apariție publică în această funcție). Doctorul Radu Palade, medic primar în chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale și şeful Clinicii I Chirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, este o personalitate a lumii medicale de astăzi și are o ascendență ilustră, fiind nepotul marelui om de știință George Emil Palade, singurul român laureat al Premiului Nobel (pentru Fiziologie și Medicină, în 1974). 


La finalul ceremonialului religios, părintele Justin Marchiș de la Mănăstirea Stavropoleos din București a rostit o alocuțiune prin care a subliniat importanța momentului. “Spitalul SanConfind este o realizare de seamă, care înalță și dă culoare acestor locuri. Nădăjduiesc că va exista aici, nu peste mult timp, o capelă în care va sluji un preot. Iar aceasta pentru pacienții care vor veni aici să se trateze, dar și pentru dvs., personalul medical. Cei care vă veți ocupa cu înlăturarea suferințelor bolnavilor și care vă veți întreba poate: Oare de ce nu-mi dă mai repede rezultate tratamentul aplicat? Căci ar putea exista și situația asta. Ca să aveți spor în lucrarea dvs. tămăduitoare, am să vă dau un sfat din experiența mea personală. Așa cum preotul îl întreabă pe credinciosul venit la spovadă diverse lucruri, pentru a-l cunoaște mai bine, așa să încercați și dvs. să-i cunoașteți mai bine pe pacienții de care vă veți îngriji. Să-i cunoașteți mai bine ca oameni și să vă apropiați sufletește de ei, ca să le alinați și durerile sufletului. Urmând această cale, o să vedeți că veți avea rezultate medicale mai bune și mai rapide. Mă bucur pentru această realizare a d-lui Simion, care nu se mai potolește și care continuu are câte ceva de făcut pentru această comunitate.  Cred că aveți o șansă extraordinară să-l aveți pe profesorul Radu Palade împreună cu dvs. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de modele, iar un astfel de model este dl profesor Radu Palade, o personalitate a lumii medicale care nu se înalță pe sine cu gloria familiei sale, dar reușește să fie prețuit și admirat pentru ceea ce este și pentru ce a făcut în viață”, a declarat, printre altele, părintele Justin Marchiș în fața audienței.


Invitat să ia cuvântul, profesorul Radu Palade a ținut să precizeze că “după cuvântul părintelui, nu ar mai fi multe de spus. Totuși, pentru că părintele Justin a făcut multe referiri elogioase la persoana mea, aș spune că nu le merit. Nu din modestie, ci pentru că toată viața mea nu mi-am făcut decât datoria de medic, așa cum am crezut eu că este mai bine. Ca să vă fac o mărturisire, pe măsură ce am progresat în meserie, în aceeași măsură am progresat și în a cunoaște și a încerca să-mi lămuresc multe probleme privind viața, suferința, sensul existenței noastre. De ce ne-am născut și de ce în această lume suntem supuși atâtor și atâtor momente-limită, extrem de delicate? Părintele Justin are dreptate în tot ce a spus. Omul este unul, el este trup și suflet, astfel că orice suferință trebuie tratată absolut în totalitatea ei. Suferința nu poate fi numai a sufletului sau numai a trupului. Ea este a sufletului și a trupului concomitent și aproape permanent. De aceea o dimensiune spirituală a vieții și a activității noastre este grija permanentă pentru semenul lovit de boală, pentru cel lovit de suferință, pentru cel aflat la limita existenței. În meseria noastră este absolut necesar să avem o abordare complexă a relației cu pacientul, căci trebuie să avem mare grijă ca prin comportamentul nostru să nu adăugăm o lovitură în plus suferințelor celui pe care îl îngrijim.”

Baza de Tratament a Spitalului SanConfind - specializată și în terapia durerii

În „Baza de Tratament și Recuperare Medicală” din cadrul Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, printre cele mai dotate unități de acest fel din țară, pacienţii vor beneficia de numeroase dispozitive, echipamente şi aparate medicale realizate la cele mai înalte standarde europene. Printre ultimele achiziţii se numără aparatura medicală cu ajutorul căreia se aplică modernele și performantele proceduri folosite in “terapia durerii”. Terapia Shockwave (“undă de șoc” – în engleză) reprezintă o relativă noutate pe piața medicală din nordul judeţului, fiind folosită cu succes pentru tratarea durerilor de calcaneu, genunchi, șold, spate, umăr și nu numai. În cazul “terapiei durerii” sunt utilizate undele de şoc (pentru dureri cronice ale sistemelor muscular și osteo-articular). Procedura are la bază generarea de energie înaltă într-un timp foarte scurt, cu o viteză care depășește viteza sunetului. Unda de șoc creează presiune asupra țesuturilor afectate, ceea ce duce la creșterea permeabilității celulare. Se stimulează astfel microcirculația și metabolismul celular, grăbindu-se vindecarea, precum și dizolvarea depunerilor de calcar. La Baza de Tratament a Spitalului SanConfind, prin aceasta terapie se tratează: durerile de genunchi, durerile de șold, de umăr, de cot și de spate (punctele dureroase la nivelul musculaturii paravertebrale), durerile de la nivelul tendonului achilean, precum şi cele provocate de pintenii calcaneeni, leziunile tegumentare cronice (ulcere varicoase) etc. 

De la Chatanooga la Câmpina
Aparatul pentru terapia durerii intrat în dotarea Bazei de Tratament SanConfind este produs de cunoscuta firmă americană de aparatură medicală Chatanooga (cu sediul în oraşul cu acelaşi nume) și folosește undele de șoc pe două canale, cu  posibilitatea cuplării a doi aplicatori simultan. Presiunea maximă la care aparatul poate lucra este de 5 bari (cea minimă fiind de 1,4 bari). Modul de lucru este continuu sau pulsat, frecvența pulsatorie încadrându-se între limitele 0,5 și 20 Hz. Există, de asemenea, posibilitatea vizualizării pe ecran a puterii maxime/medii, precum și a vizualizării simultane a tuturor parametrilor (pe un afișaj tip LCD tactil, color, de înaltă rezoluție). Se pot memora numeroase informații despre profilul dureros al pacientului. Programele se salvează direct în memoria aparatului sau pe carduri de memorie. Protocoalele clinice prestabilite se pot grupa în funcție de zonele anatomice tratate.  Poziționările corecte ale aplicatorilor apar și ele pe afișaj. Aparatul este livrat cu o librărie grafică anatomică și patologică (planșe full-color ce se pot vizualiza direct pe ecranul aparatului) și cu o bibliotecă didactică (informații referitoare la efectele terapiei, contraindicații, lista opțiunilor de tratament, o sinteză a parametrilor de tratament disponibili etc). 


 
Carduri de memorie pentru personalizarea pacienţilor
Cardurile de memorie pentru tratamentele pacienților se pot personaliza: cu numele pacientului, scala de durere înainte de tratament, scala de durere după tratament, tipul de durere înainte de tratament, tipul de durere după tratament, zona de tratament etc. Funcția de ajustare optimă a energiei permite creșterea energiei într-un ritm automat, continuu, până la limita stabilită de operator. Există numeroase aplicații în diferite afecțiuni: patologie musculară, acupunctură, trigger points, masaj medical, activarea circulației. Cu cele două două canale programabile și posibilitatea conectării a doi aplicatori simultan, cu programe terapeutice prestabilite și spații libere pentru memorarea programelor cadrelor medicale, cu un afișaj color high-tech, diametru 15 cm, pentru vizualizarea parametrilor terapeutici (energie, puls, frecvență etc), cu caracteristici tehnice deosebite (frecvență impuls: 0,5 – 21 Hz, presiune maximă la ieșire – 5 bari, amplitudine impuls de aprox. 6-12 ms), cu carduri pentru memorarea tratamentelor pacienților și multe alte facilități, modelul 2074 Intelect RPW din dotarea Bazei de Tratament reprezintă unul dintre cele mai performante aparate pentru terapia durerii cu unde de șoc. Undele sale de presiune radială oferă soluții noninvazive pentru multe patologii cu țesut moale. Terapia este indicată pentru stări care sunt, în mod normal, foarte dificil de tratat. Astăzi, ea este utilizată tot mai mult pentru numeroase aplicații terapeutice. Efectele undelor cu presiune radială includ: reducerea durerii (teoria Gate Control), metabolism mai bun, deoarece undele de șoc influențează țesuturile la nivel celular, efect de revascularizare, în cadrul căruia fluxul de sânge reînnoit promovează vindecarea și regenerarea țesutului, precum și recuperarea tonusului muscular.



Metoda deep-oscillation, un tratament modern şi eficace
Metoda deep-oscillation este o altă metodă nouă de tratament în terapia durerii, care şi-a dovedit din plin eficacitatea. Structura specială a aparatului permite crearea unor oscilaţii eficiente din punct de vedere biologic în ţesuturile supuse tratamentului prin folosirea forţei de atracţie electrostatică şi a frecării. Spre deosebire de alte tratamente, aceste oscilaţii plăcute au efecte de intensitate agreabilă, dar care acţionează în profunzime asupra tuturor tipurilor de ţesuturi (cutanat, conjunctiv, adipos subcutanat, muşchi, vase de sange şi vase limfatice). În ritmul frecvenţei selectate, segmentul de ţesut aflat sub tratament este atras electrostatic şi apoi respins, fapt care are ca rezultat o oscilaţie rezonantă cu efect profund şi de durată. Se doreşte ca printr-un lucru mecanic minim efectuat să se obţină o pătrundere în profunzime a oscilaţiei rezonante. Acest efect conduce la o recuperare a flexibilităţii şi a mobilităţii între fibre şi straturi individuale, la fel ca şi la dezvoltarea şi îmbunătăţirea irigării ţesuturilor. Au fost demonstrate clinic următoarele efecte fiziologice ale metodei deep-oscillation: foarte eficient în reducerea durerii; anti-inflamator; eficient în reabsorbţia edemelor; stimulează vindecarea rănilor; antifibrotic; îmbunătăţeşte troficitatea; reduce eritemul (roşeaţa); are efect de detoxificare; îmbunătăţeşte calitatea ţesuturilor. Așadar, avantajele terapiei deep-oscillation sunt multiple. Ea se folosește în tratamentul traumelor acute pre- și post-operatorii. Are aplicabilitate chiar şi în cazul condiţiilor de durere puternică, deoarece efectul terapiei poate fi obţinut prin atingere uşoară. În acest mod, utilizarea este deschisă spre terapii care sunt limitate de contraindicaţii, cum ar fi fracturi, rupturi ale fibrei muscular etc. Terapia se poate folosi și în tratament efectiv al edemelor (accelerarea circuitului limfatic). De asemenea, în tratamentul tuturor tipurilor de accidentări survenite în practicarea diferitelor sporturi (traume acute, subacute sau cronice), precum și în cazul febrei musculare. Aplicabilitatea tratamentului in zonele rănilor deschise (cu folie sterilă, de ex. arsuri, ulceraţii) este și ea de luat în calcul. Aparatul deep-oscillation este aplicabil cu precădere în cazul drenajului limfatic, datorită adaptării precise la starea ţesutului și la selecţia gradelor de presiune. Este posibilă o extensie spre gama interstiţială prin remobilizarea terminaţiilor vasculare. Tehnica de aplicare a tratamentului uşor de învăţat. Ca o concluzie, graţie modului său de acţiune neinvaziv, netraumatic şi foarte eficient, metoda deep-oscillation se pretează foarte bine pentru tratarea următoarelor indicaţii: terapie pre- şi post-operatorie, leziuni traumatice şi afecţiuni neurologice, sindromul durerii, recuperare după antrenament, tratament antiîmbătrânire pentru faţă – gât – decolteu, recuperare după intervenţii de chirurgie plastică, tratament anticelulitic etc.  

Editorial. TIMPUL PASCAL

Pentru creștinii de orice confesiune săptămîna dintre Florii și Paște are o încărcătură aparte. Însuși faptul că nu totdeauna această Sărbătoare cade la aceeași dată pentru toate bisericile creștine mi se pare a avea un sens ascuns. Multă lume pare derutată de această diferență calendaristică. Mi se pare că ea ascunde o semnificație profundă. Ne spune – tocmai – că timpul civil, cotidian, cel marcat de ceas și de calendar este înlocuit cu un alt fel de timp. Timpul liturgic al „deniilor” (zilelor), al coborîrii în adîncul propriului suflet pentru a vedea ce este curat și ce s-a murdărit în el. Timpul curățeniei nu numai la propriu – în casă și ogradă – ci, mai ales, în suflet. Asta a fost Paștele în lumea tradițională. Paștele cel fără „iepuraș” și ouă cît fațada de bloc. Una dintre cărțile fundamentale ale creștinismului se numește Imitatio Christi (Urmarea lui Hristos), tare iubită de strămoșii noștri, are multe traduceri în „limba vechilor cazanii”. Această Săptămînă Mare este una în care cată să-l urmăm mai atent pe Hristos, să fim alături de El pe drumul patimilor pentru a fi alături de El la Înviere. De aceea în acest septimiu timpul curge altfel. Dacă nu suntem alături de el pe Golgota, degeaba ne este. Ne pregătește acest interval pentru trecerea pe sub sfîntul Aier, dincolo de timp. E prea abstract?


Ce odihnitor este acest abstract (purificare) față de manipulările în murdăria cotidiană a celor bisericești! Am văzut scene halucinante cu citate biblice și miruiri în parlament pentru a-i scăpa pe unii de „diavolul” DNA. În spatele căruia se ascunde (normal) Behemot Băsescu. Însuși faptul de a aduce cele sacre în cadrul eminamente profan al politicului arată cît de departe de biserică sunt cei care închipuie o asemenea manipulare. Ei îl opun pe Dumnezeul jertfei DNA-ului. Știți o mai nerușinată blasfemie? În Carte tîlharii sunt pe cruce, nu se ascund în spatele crucii, cum fac ipochimenii noștri politicieni. Foarte evlavioși pentru că dă bine la electorat, dar deloc dispuși la cel mai mic sacrificiu. Nicio legătură între furt, avere acumulată grobian în cîțiva ani și reculegerea rugăciunii. Unul dintre saltimbancii care și-au făcut din cruci și danii la biserici arme electorale tocmai ce fuse eliberat din pușcărie. La fel de guraliv și de obraznic.  El nu face parte din acest timp liturgic, e doar un fariseu incult (ceea ce e un oximoron: fariseii erau cei mai culți oameni ai vremii aceleia). M-am încontrat azi după biserică, discutînd cu doi cunoscuți care îl „admirau” pe ipochimen pentru așa zisele lui acte de binefacere. Geaba am încercat să le spun că, averea fiind făcută din furt, chiar de-ar fi reale, binefacerile sale sunt nule din punct de vedere al judecății finale. Acestea sunt obstacolele de care ne lovim cînd vrem să transformăm săptămîna calendaristică din „obicei” plin de pitoresc dar superficial în trăire autentică și riguros creștină. E un mare pericol pentru biserică instrumentarea ei politică. Toată această tevatură stupidă cu ora de religie, sticluța cu mir din parlament, specularea sociologică a încrederii în biserică asta înseamnă în fond. Se pre-vestește o vreme a reîntoarcerii în catacombe a creștinismului. În aceste zile de rememorare a Patimilor, 150 de studenți creștini din Kenya au fost măcelăriți de musulmani. Fără nicio emoție din partea stupizilor „Șarli” occidentali, anesteziați de ideologii stîngiste și „corecte politic”. N-au mai ieșit liderii „lumii libere” să defileze pe Cîmpiile Elizee în sprijinul „libertății de expresie”. Cred că, proporțional vorbind, azi sunt uciși mai mulți creștini ca pe vremea lui Nero. Calendarele secolelor viitoare vor avea din belșug martiri, sîngele lor împrospătează timpul pascal.  Pe de altă parte, de-sacralizarea Sărbătorii vine și din intensa ei comercializare. Mai supărătoare chiar la Paște decît la Crăciun. Crăciunul e legat de copil, de unde seria: jucării, daruri, dulciuri, bucurie. De aici pînă la comerț nu e decît un pas. Paștele înseamnă însă Patimi, Crucificare, Moarte, Înviere. Nu poți face comerț din toate acestea și atunci ele sunt pur și simplu complet ignorate. Se inventează „iepurașul” care nu are evident nicio legătură. Pentru a induce o falsă stare de „fericire”, bazată exclusiv pe ghiftuire. Paștele vorbește despre lucruri pe care lumea modernă le ascunde cît mai adînc sub obroc. Este timpul propice revelației. De aceea timpul acestei săptămîni e, cum îi spune și numele, „mai mare”. Mai dens adică, mai plin de sens. Vestea cea bună este că timpul nu există pentru omul liturgisit și împărtășit. 
Christian CRĂCIUN