06 mai 2008

1 Mai electoral


1 Mai 2008 a însemnat preziua declanşării campaniei electorale. Iar politicienii locali nu puteau rata momentul pentru a mai bifa o acţiune şi pentru a ieşi la o gură de aer, dar şi la o... ciuguleală de voturi. Cu corturi, grătare şi o cât mai bună organizare, reprezentanţii PSD, PNL şi PD-L au ocupat poziţii care mai de care mai... strategice.

Social-democraţii au ales parcarea din zona platoului Muscel, poarta de intrare în zona de agrement Fântâna cu Cireşi. Cu un banner discret în care era prezentat candidatul la funcţia de primar, Victor Bercărioiu, pesediştii făceau mai multă imagine pentru Mircea Cosma, numele acestuia apărând pe toate sacoşele împărţite cu dărnicie. În ele se aflau o sticlă de plastic cu bere şi un pliant cu Mircea Cosma. Pliantele au fost aruncate cam la voia întâmplării, oamenii fiind mai practici şi preferând să oprească doar berea.

Undeva pe la jumătatea drumului care traversează zona s-au aşezat liberalii. Cu corturi pe ambele laturi ale drumului, împărţind materiale electorale, dar şi cu un banner al candidatului liberal la funcţia de primar, Elvis Arghir. Apropo de banner, primarul în funcţie, Horia Tiseanu nu s-a sfiit să spună că “a fost amplasat ilegal, fără autorizaţie, autorizaţia fiind valabilă din ziua de 2 mai”.

Dincolo de toate acestea, la liberali era cea mai mare... veselie, pentru că, în dreptul corturilor lor se produceau mereu ambuteiaje, iar liderul PNL Câmpina, Dragomir Enache, în stilu-i caracteristic a încercat să rezolve cumva situaţia. Spre amuzamentul tuturor, Enache a dirijat minute întregi circulaţia. Şi chiar a dovedit talent! Lucru de care s-a convins inclusiv directorul adjunct al Poliţiei Comunitare, Alexandru Apostol, venit în misiune la faţa locului. Oricum, liberalii au fost cei mai bine pregătiţi cu materiale de promovare.

La câţiva paşi de liberali, în singurul chioşc pe care administraţia locală îl are la Fântâna cu Cireşi, dar şi în jurul acestuia, şi-au montat tabăra democrat-liberalii, e adevărat, ceva mai retraşi şi mai discreţi. Ei au avut un grătar, iar maestrul de ceremonii a fost Marian Dulă, colonel în rezervă, dar şi candidat la Consiliul Local. Printre politicieni, oamenii simpli şi-au făcut loc şi s-au simţit în largul lor având toate ingredientele unei petreceri pe cinste - mici, bere şi (puţin) soare, toate la iarbă verde. La un moment dat, social-democraţii au luat la pas zona de agrement şi au... socializat atât cu cetăţenii, dar şi cu colegii lor de politică. De altfel, pesediştii au dat dovadă şi de simţul umorului, oferindu-le pedeliştilor un platou de... gogoşi. Nu ştim cât de mult, însă, s-au amuzat reprezentanţii PD-L.

Ar mai fi de consemnat şi două aspecte negative. În primul rând, ar trebui găsită o soluţie pentru ca măcar în astfel de zile de sărbătoare, în care lumea ia cu asalt singura zonă de agrement a municipiului, să fie interzisă circulaţia rutieră până în mijlocul zonei. Este drept, ar trebui amenajată şi o parcare corespunzătoare undeva la marginea platoului Muscel, în apropierea intrării în zona propriu-zisă de agrement. Astfel, s-ar evita ambuteiajele neplăcute şi agasante, amestecul de gaz de eşapament cu aromă de mici şi pericolul pe care-l reprezintă autoturismele pentru copiii care se joacă în zonă. A doua problemă ţine de necesităţile fiziologice umane. Pe o suprafaţă atât de mare vin câteva sute, poate mii de câmpineni şi nu exista nici măcar o toaletă. Fie ea ecologică sau obişnuită. În aceste condiţii, la mare căutare au fost... copacii. Pentru cine a putut şi s-a descurcat! Dincolo de toate acestea, 1 Mai rămâne, la Câmpina, o zi de sărbătoare, în care micul şi berea sunt la mare căutare. Cât despre izul electoral al acestui 1 Mai, a fost doar o chestiune trecătoare... La anul, de 1 Mai, nici un politician nu va mai veni să ia faţa oamenilor organizând cine ştie ce acţiuni. C-aşa-i doar o dată la patru ani. Cetăţenii ştiu acest lucru. Poate tocmai de aceea n-au dat prea multă atenţie partidelor prezente joi pe Muscel.

Stupizenie de miliarde!

La gară, ieşirea din pasajul subteran este la doi paşi de ditamai stâlpul!
De mai multă vreme, la gara Câmpina au început ample lucrări de modernizare, a căror valoare totală pentru întregul tronson (Câmpina - Predeal) depăşeşte 176 milioane euro. Oamenii s-au apucat de treabă, iar acum se lucrează la pasajul subteran care va face legătura între peronul principal şi celelalte peroane, dar şi la noul peron, care va fi amplasat între liniile doi şi trei.
Aici apare problema. Ieşirea din pasajul subteran pe noul peron va fi aproape imposibilă, din punct de vedere practic. Şi asta pentru că, din capătul scărilor - cel puţin, aşa cum arată acum - şi până la primul stâlp care va susţine acoperişul peronului nu sunt decât doi paşi, iar stâlpul este fix în mijlocul peronului.
Constructorul se justifică spunând că aşa arată proiectul - realizat de Transurb Technirail SA şi Tuc Rail SA - iar beneficiarul lucrării - CFR - a venit în mai multe rânduri pentru a inspecta lucrarea şi a văzut cum va arăta ieşirea din pasajul subteran spre noul peron.
Despre noul pasaj, acesta a fost realizat pe amplasamentul celui vechi (aproximativ), diferenţa fiind de numai 17 centimetri.S-au realizat numeroase izolaţii ale pasajului, dar, la momentul vizitei noastre, intrarea în pasaj era doar o mare băltoacă...

Romul Remus Micu îl contrazice pe Horia Tiseanu

Tema - paternitatea proiectului privind Şcoala Generală nr. 2
“Am fost acuzat că m-am opus continuării lucrărilor la Şcoala Generală nr. 2. Nu este adevărat! Fără falsă modestie, pot spune chiar că eu am fost cel care am insistat, în anul 1999, pe lângă primarul de atunci, domnul Micu, să realizăm acest obiectiv”. Aceasta a fost replica lui Horia Tiseanu, după ce liderii PSD l-au acuzat că se mândreşte cu Şcoala Centrală, după ce, în 2005, a a afirmat că nu a fost obiectivul său electoral şi nu va dispune finanţarea lui. Profitând de prezenţa sa la o conferinţă de presă a PNL, alături de candidatul acestei formaţiuni politice la funcţia de primar, Elvis Arghir, l-am întrebat pe Romul Remus Micu în ce mod a fost convins de viceprimarul său de atunci, Horia Tiseanu, pe tema proiectului Şcolii Generale nr. 2.“Am auzit şi eu de această afirmaţie a lui Tiseanu... Nu este adevărat! N-a fost vorba să mă convingă, a fost o discuţie privind modalitatea de finanţare a proiectului... Eu am susţinut ideea că este nevoie de găsirea unor surse suplimentare faţă de bugetul local şi aveam promisiunea unor fonduri de la Guvern, în vreme ce Tiseanu insista ca acest proiect să fie realizat exclusiv cu fonduri de la bugetul local. Ceea ce mie mi se părea o inepţie, iar, ulterior, realitatea mi-a dat dreptatea. Această şcoală nu se putea realiza numai cu bani de la bugetul local, pentru că era vorba de o clădire de mari dimensiuni, iar capitolul de investiţii în bugetul local, cel puţin la vremea respectivă, era destul de subţire”.
Dincolo de această replică ar mai fi de subliniat un lucru, şi anume că, după numai cinci ani de la discuţia cu Romul Remus Micu, la alegerile din 2004, Horia Tiseanu îl învingea pe Gheorghe Tudor şi pentru că promitea accesarea de fonduri europene pentru proiecte măreţe. Schimbarea de mentalitate s-a dovedit numai pe hârtie, pentru că, practic, în mandatul lui Tiseanu, proiectele europene au fost nesemnificative, de mică amploare şi... doar două!

Stănescu a demisionat din PNL

“Mariajul” dintre Mihai Stănescu şi Partidul Naţional Liberal a luat sfârşit. Oficial. Din nou! Şi asta pentru că fostul primar nu este la prima demisie din rândul liberalilor, care l-au reprimit după un gest similar.
Practic, Stănescu nu mai era de câteva luni bune liberal. După ce şi-a anunţat independenţa, Stănescu a făcut şi primul gest în această calitate depunându-şi candidatura ca independent pentru un mandat de consilier local. De iure, în acel moment şi-a pierdut calitatea de membru al PNL. Totuşi, abia pe 29 aprilie, înaintea conferinţei de presă a liberalilor, Stănescu a venit - ostentativ - şi i-a înaintat preşedintelui Dragomir Enache o hârtie. Era demisia, pe care o puteţi vedea în facsimil şi care ar putea concura pentru cea mai scurtă cerere de părăsire a unui partid.

De ce-i poartă administraţia locală sâmbetele lui Cornel Dulamă?

V-am prezentat într-un număr anterior al publicaţiei noastre o situaţie de-a dreptul dramatică şi foarte greu de înţeles. Cornel Dulamă se luptă cu un sistem, sistemul patronat de Primăria Câmpina... Este un sistem pe care cetăţeanul de rând Cornel Dulamă îl descrie ca fiind un sistem birocratic, în care unii oameni fac legea, în care legea reală nu are nici o putere decât atunci când este folosită în favoarea propriilor lor interese. Cornel Dulamă se luptă cu administraţia locală şi nu s-a sfiit să acţioneze Primăria în judecată. Reacţia oamenilor din sistem a fost promptă, Cornel Dulamă întâmpinând şi mai multe piedici... Şi toate acestea, pentru ce? Pentru că vrea să construiască o casă, pe care fiul său decedat anul trecut, într-o explozie la Madrid, nu a mai apucat să o vadă, în care să-şi petreacă bătrâneţea liniştit, după ce se va întoarce din Spania, unde munceşte cinstit, cu contract, pentru că “în România nu eşti plătit pe măsura muncii”.

“Administraţia nu respectă o hotărâre judecătorească”
În opinia lui Cornel Dulamă, totul a pornit din cauza nerespectării, de către Primăria Câmpina, a unei hotărâri judecătoreşti. “Hotărârea Consiliului Local nr. 61 din 30 iulie 1998 prevedea în mod expres concesionarea a zece loturi de teren pe strada Târnava Mare. De asemenea, se prevedea, în mod expres, că terenurile se concesionează în vederea amplasării de locuinţe bifamiliale. Înaintea licitaţiei propriu-zise, hotărârea a fost atacată în contencios de Prefectură. S-a judecat pentru ca această hotărâre să fie pusă în aplicare. După ce Primăria a câştigat, a fost de acord să ne concesioneze terenurile, dar la alte preţuri, actualizate. Atunci, i-am dat din nou în judecată. În cele din urmă, prin sentinţa civilă definitivă şi revocabilă nr. 261/26 ianuarie 2000, semnată de preşedintele Mădălina Graure, Consiliul Local era obligat să încheie contractele de concesionare în conformitate cu licitaţia şi caietul de sarcini al acelei licitaţii. Primăria n-a respectat această sentinţă pentru că era vorba de locuinţe bifamiliale, iar vecinului meu, din cauza căruia este acest întreg scandal, a obţinut autorizaţie pentru locuinţă unifamilială, după cum mi-a declarat chiar el”, a afirmat Cornel Dulamă.

“Nu au mai vrut să-mi mai închirieze drumul de acces”
După întregul scandal generat de cele două procese derulate între administraţia locală şi Cornel Dulamă, oamenii Primăriei au început să-i cam poarte sâmbetele lui Cornel Dulamă. “Efectiv - a spus Cornel Dulamă - şi-au bătut joc de mine. Am avut aleea de acces pentru aceste terenuri închiriată 15 ani. Am introdus pe această alee toate utilităţile, am amenajat-o în aşa fel încât să fie cât mai frumoasă şi să-mi fie drag să merg pe ea. Vreau să fie cât mai frumoasă nu să-mi iasă vecinul cu vaca şi să-mi facă mizerie. Motivul pentru care nu mai vor să-mi închirieze aleea este unul pueril... Au prezentat o schiţă care nu cuprindea decât terenurile meu şi al vecinului şi numai această cale de acces şi au folosit pretextul că vecinul meu nu are altă cale de acces, deşi el poate intra fie direct din strada Târnava Mare, fie de pe terenul pe care mi-l promiseseră mie că mi-l concesionează, dar, în cele din urmă, i l-au închiriat tot lui... Nu vreau nimic de pomană, dar nu pot accepta să-şi bată joc de mine. Puteau măcar să fie corecţi şi să-mi spună, nu să mă tot poarte pe drumuri şi să-şi bată joc de mine, mai ales după ce am trecut şi prin necazul prin care am trecut anul trecut... Nu doresc nimănui răul, dar am vrut foarte mult să mă întorc aici şi să mă stabilesc la Câmpina pentru a avea o bătrâneţe liniştită. De ce nu mă lasă în pace?”
De fiecare dată când vorbeşte despre problemele pe care le are cu Primăria Câmpina, lui Cornel Dulamă i se umplu ochii de lacrimi. Lait-motivul său este acela că “aici vroiam să ne stabilim cu toţii, după ce terminam contractele de muncă în Spania, dar fiul meu nu a mai apucat... Ne-a luat Dumnezeu ce aveam mai de preţ... Dar, măcar în memoria lui, vrem să construim aici o casă în care să ne petrecem bătrâneţile liniştiţi... În această casă sunt şi o parte din banii pe care el i-a câştigat şi de care nu a mai putut să se bucure. Dacă sunt oameni în Primărie care au - poate - alte interese, e treaba lor, dar chiar nu mai există nici un dram de umanitate şi de sensibilitate în nimeni?! Ce mai vor de la mine, după necazul prin care am trecut şi pe care nu-l doresc nimănui?!” Iar ochii i s-au umplut de lacrimi...

A început campania!

Din 2 mai a început - oficial - campania electorală pentru alegerile locale. Au fost amenajate panourile electorale, s-a procedat la tragerea la sorţi a locurilor pe panouri şi chiar pare să fi existat o înţelegere verbală între principalii lideri politici locali pentru respectarea afişajului. Un fel de “gentlemens agreement”.
Primii care şi-au făcut apariţia pe panourile electorale au fost candidaţii PD-L, Horia Tiseanu, şi PIN, Jenica Tabacu. De asemenea, pe panourile din zona centrală a apărut şi candidatul PSD, Victor Bercăroiu. Chiar pe unul dintre aceste panouri, afişul Jenicăi Tabacu a fost... jumulit, semn că înţelegerea n-a ţinut nici măcar o zi!În afara panourilor electorale, fiecare candidat a mai căutat şi alte variante pentru a-şi face propagandă. Astfel, candidatul liberal Elvis Arghir şi-a amplasat materialele electorale pe stâlpii de iluminat public. De asemenea, nu lipsesc nici bannerele, întreaga arteră centrală a localităţii fiind traversată de bannerele candidaţilor. Iar campania este de-abia la început... Din punct de vedere al fair-play-ului între candidaţi şi partide, deocamdată, nu au apărut probleme semnificative, dar este destul de clar că nu se va respecta nici un fel de înţelegere şi - în ciuda declaraţiilor publice ale celor implicaţi - vom asista, probabil, la cea mai murdară campanie electorală de după 1990.

Democrat-liberalii şi-au prezentat echipa şi platforma electorală


Chiar în prima zi a campaniei electorale oficiale, democrat-liberalii câmpineni au organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-au prezentat echipa şi platforma electorală pentru alegerile locale. Horia Tiseanu, Elena Albu, Bogdana Ţiţei, Irina Modrogan şi Viorel Bondoc au vorbit - fără excepţie - de “echipa portocalie”, toate obiectivele electorale ale PD-L fiind prezentate sub sloganul “Facem ce trebuie pentru Câmpina”. S-a vorbit despre proiecte, despre necesitatea accesării fondurilor structurale şi nu au lipsit “înţepăturile” la adresa unor contracandidaţi.
Interes pentru... cai
Dacă despre unele proiecte ale democrat-liberalilor nu se poate vorbi prea mult, în schimb ni s-a părut foarte interesantă includerea în programul electoral al PD-L a unui punct privind rezolvarea situaţiei cailor lăsaţi liberi, o problemă ridicată de un consilier local, Elvis Arghir, candidat, la rândul său, la funcţia de primar. Nu a contat, democrat-liberalii însuşindu-şi acest proiect cu următoarea explicaţie oferită de Viorel Bondoc: “Problema cailor lăsaşi liberi, chiar dacă a fost antamată de un alt coleg consilier, vrem s-o rezolvăm. Colegul despre care vorbesc n-a avut un studiu tehnic, iar proiectul său a fost ca o piatră aruncată într-un lac!”

Nemulţumiri în rândul foştilor PLD-işti
Întocmirea listei de candidaţi pentru Consiliul Local a iscat numeroase discuţii şi în sânul democrat-liberalilor. Tiseanu şi-a impus punctul de vedere, astfel încât în primii zece candidaţi pentru Consiliul Local nu figurează decât un fost peledist şi acela pe locul şase. De aici, o reacţie de adversitate şi o stare conflictuală între democraţi şi cei absorbiţi la ordinul preşedintelui Băsescu, reacţie care a avut ca rezultat rărirea trecerilor pe la sediul partidului a celor care s-au simţit marginalizaţi. Oamenii proveniţi din PLD au ales să nu facă scandal, ci au făcut un pas înapoi, rămânând de văzut care va fi reacţia lor după alegeri, în funcţie - bineînţeles - şi de rezultatul votului. Tiseanu a explicat absenţa pelediştilor din primele zece locuri astfel: “Am stabilit ca prezenţa pe listă să ţină cont de rezultatele de la europarlamentare, iar proporţia a fost de unu la cinci, în condiţiile în care noi am avut cam 37%, iar ei vreo 7%. Excluzând primul loc pe lista de consilieri, care revenea candidatului la funcţia de primar, în continuare s-a mers pe principiul cinci de la PD, apoi unul de la fostul PLD şi tot aşa...”

De ce candidează Horia Tiseanu?
“Înainte de orice sunt un om politic”, a spus la un moment dat Tiseanu, în conferinţa de presă. Ulterior, întrebat de ce candidează pentru un nou mandat, Horia Tiseanu a dat un răspuns... pe care vă lăsăm pe dvs să-l catalogaţi dacă este al unui om politic sau nu. “Candidez - a spus Tiseanu - pentru că acum patru ani am câştigat având obiective pe durata a două mandate şi cred că era de datoria mea să le continui”. Ce n-a spus Tiseanu: în 2004 a candidat din partea altui partid (PUR), iar pliantul acela superb cu obiectivele pentru Câmpina şi-l dispută atât partidul, cât şi candidatul plecat din partid.

Campania electorală, la serviciu sau în concediu?

Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Câmpina au înţeles să se pregătească în mod diferit pentru derularea campaniei. Unii au propriile lor afaceri şi nu dau socoteală nimănui din punct de vedere al timpului, alţii sunt pensionari, aşa că au timp berechet, dar mai există o categorie aparte - a celor care au serviciu, iar unii fiind chiar bugetari.
Elvis Arghir (PNL), Victor Bercăroiu (PSD) şi Alin Moldoveanu (PNDC) au propriile lor afaceri şi nu au nevoie nici de concediu, nici de... învoiri. La fel şi Dan Gavrilescu (PNŢCD), care este medic de familie.
Constantin Filipescu (UPSS) şi Nicolae Stoian (PPPS) sunt pensionari, aşa că nu au nici un fel de probleme în ceea ce priveşte timpul disponibil.
Ceilalţi lucrează. Traian Drăguşin (PNG-CD) este salariat la BOSS şi a declarat: “Nu-mi voi lua concediu. Nu am nevoie de concediu pentru că lumea mă cunoaşte şi mă va vota. Voi fi surpriza plăcută a acestor alegeri!”
Răzvan Petricică (PRM) lucrează la firma Protelco şi ne-a precizat că “voi lua concediu începând cu data de 10 mai, pentru a-mi susţine campania”.
Jenica Tabacu (PIN) este singurul candidat care şi-a luat concediu fără plată, de la sfârşitul lunii februarie, pentru a-şi pregăti campania electorală. Ca o curiozitate, cererea sa de concediu a fost aprobată chiar de unul dintre contracandidaţii săi la funcţia de primar, Horia Tiseanu, actualul edil.
Horia Tiseanu (PD-L) este primarul în funcţie al Câmpinei. Acesta ne-a declarat: “Îmi voi lua concediu, dar parţial, nu integral. Probabil că - aşa orientativ - mă voi duce la Primărie pentru rezolvarea problemelor curente doar vreo două zile pe săptămână, iar pentru restul îmi voi lua concediu. Oricum, am destul concediu din anii trecuţi...”

Ce-o fi avut cu stâlpul?!


La mijlocul săptămânii trecute, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu putea fi văzută o privelişte rară. Un autoturism Ford, cu numărul de înmatriculare PH-84-VLD, condus de Daniel Creţu, a intrat într-un stâlp de iluminat public. Urmarea - l-a îndoit, stâlpul aplecându-se periculos asupra carosabilului, dar şi asupra caselor de pe cealaltă parte a drumului.Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit că şoferul conducea cu o viteză excesivă pentru tronsonul de drum respectiv, în vreme ce conducătorul auto susţinea sus şi tare că nu are nici o vină pentru că un alt conducător auto i-ar fi tăiat calea, a fost nevoit să-l evite şi aşa ar fi ajuns în stâlp.Cert este că, până a doua zi, echipele de intervenţia de la Electrica au acţionat şi împreună cu autorităţile locale au înlocuit stâlpul afectat cu unul din... lemn!

Şi-au făcut meciul greu...




FCM Câmpina - FC Botoşani 2-0 (2-0)

Stadion: Poiana. Spectatori: circa 200.
1-0, min. 9, AVRAM - reluare cu latul din 4 metri, după o centrare pe jos, de pe partea dreaptă, a lui Defta;
2-0, min. 22, AVRAM - şut-centrare senzaţional de la 35 metri, lateral stânga, iar portarul Satco a ieşit greşit, pe sub minge.
FCM CÂMPINA: Mindileac - Defta, Floricel, Vodiţă, Cristea (cpt) - Bica (58 Lădaru), Jecu, Aristan, Avram (86 Asaf Pahima) - Păştin, Ene (77 M. Tudor). Rezerve neutilizate: Plachta - Căldăroiu, Marcu. Antrenori: Petre Gigiu (principal), Cristian Dumitru (secund).
FC BOTOŞANI: Satco - Patache (46 Nicodim), Ciobanu (cpt), Filip - Ursu, Ciornei, Ştefoi (69 Cilean), Luca, Acsinte - Simao (61 Kone), Andrieş. Rezerve neutilizate: Costea - Porfireanu. Antrenori: Leo Grozavu (principal), Giani Florian, Stelian Rotărescu (secunzi).
Cartonaşe galbene: Floricel (36), Aristan (66), Păştin (74) / Filip (60), Luca (63).
Arbitri: Andrei Ioniţă (Bucureşti) - Liviu Ciubotariu (Galaţi), Florin Hanca (Aiud) - Marius Chilom (Bucureşti).
Observator FRF: Mircea Mihail (Bucureşti).

După ce şi-au făcut singuri viaţa grea mergând încet, dar sigur spre zona delicată a nisipurilor mişcătoare, echipierii Municipalului au ajuns să joace fiecare meci ca pe o adevărată finală, trofeul fiind... menţinerea în eşalonul secund. După remiza eroică de pe terenul liderului FC Braşov, FCM Câmpina a primit replica unei formaţii aflate departe de orice griji, pe un liniştitor loc 8. La ora începerii partidei, o ploaie deasă, torenţială, s-a abătut asupra zonei, ţinând în case şi aşa puţinii spectatori care mai iau calea stadionului “Poiana”.Pe teren, însă, am văzut o echipă - cea a Câmpinei - care a zburdat realmente, mai ales în prima repriză, atunci când, pe lângă cele două goluri, şi-a mai trecut în cont alte două mari ocazii. În minutul 17, la 16 metri de buturile adverse, Avram l-a driblat pe portarul Satco, ieşit inoportun, şi i-a pus mingea pe tavă lui Păştin, dar acesta a şutat pe lângă poarta goală. Apoi, după ce şi-a trecut în cont “dubla”, Avram - cel mai bun jucător de pe teren - a trimis mingea în transversală direct dintr-o lovitură liberă din apropierea colţului terenului, pe partea stângă!În vreme ce câmpinenii pasau cu dezinvoltură şi îşi creau numeroase ocazii de poartă, botoşănenii s-au remarcat doar printr-un joc agresiv, cu mult peste miza meciului, tolerat inexplicabil de arbitrul Ioniţă. Aşa se face că în minutul 7, Simao a intrat criminal la portarul Mindileac, iar în minutul 13, Daniel Ene s-a ales cu nasul spart după ciocnirea cu un adversar. La acestea s-au adăugat numeroase alte faulturi, care nu au făcut decât să încerce să “taie” ritmul partidei, ritm impus de elevii lui Petre Gigiu, struniţi în permanenţă din... înaltul tribunei oficiale de preşedintele Dan Ştefan Chiţu.După pauză, jocul s-a mai echilibrat. De la cabine, moldovenii au ieşit decişi să mai spele din ruşinea prestaţiei din prima repriză. Chiar dacă au condus cu 2-0 încă din minutul 22, după pauză, câmpinenii au făcut un pas înapoi, invitându-i, practic, pe moldoveni să atace în valuri. De aici au apărut primele ocazii ale oaspeţilor. Astfel, în minutul 54, Ştefoi a centrat excelent de pe partea stângă, prin spatele defensivei câmpinene, dar Simao şi Andrieş au trecut pe lângă minge. În minutul 72, Ciobanu a pătruns, i-a pasat ideal lui Kone - singur în mijlocul suprafeţei de pedeapsă a câmpinenilor, dar acesta a luftat, iar Păştin, în încercarea de a degaja, era cât pe ce să-l surprindă pe Mindileac şi să înscrie un autogol, care nu l-ar mai fi spălat de păcate în veci. De partea cealaltă, câmpinenii nu au mai fost atât de prezenţi în treimea adversă, iar ocaziile lor - destul de modeste. Totuşi, în minutul 62, Păştin a recuperat o minge la limita suprafeţei de pedeapsă adverse şi a şutat pe jos, dar Satco a reţinut. În fine, ultimele două ocazii aparţin tot câmpinenilor. În minutul 79, Avram pătrunde pe partea stângă, croşetează mai mulţi adversari, face un un-doi cu Păştin, dar şutul său este respins în corner de Satco. Cu cinci minute înainte de fluierul final, acelaşi Avram centrează de pe partea stângă, portarul moldovenilor ratează intercepţia, iar M. Tudor singur cu poarta goală - e drept, din unghi închis - şutează alături.După patru victorii consecutive, întrerupte de înfrângerea de la Modelu şi egalul de la Braşov, câmpinenii speră să reia seria victoriilor, astfel încât acumularea de puncte să le aducă îndeplinirea obiectivului - menţinerea în eşalonul secund.
Multe absenţe
Câmpinenii au avut o listă lungă de indisponibilităţi. Ekwalla şi Enache şi-au ispăşit etapa de suspendare, după eliminările de la Braşov, la fel şi Ţiclea, dar pentru cumul de avertismente, în vreme ce Marian Dragomir, a cărui accidentare la genunchi a recidivat, este posibil să-şi fi încheiat actualul sezon.

Ioniţă a stricat meciul
Oaspeţii declarau, înaintea partidei, că cel mai mult se tem de arbitrajul bucureşteanului Andrei Ioniţă, care are numeroase prezenţe la centru în prima ligă. Până la urmă, gazdele au fost cele mai nemulţumite de arbitrajul prestat. Ioniţă a tolerat jocul agresiv al botoşănenilor, ceea ce a şi dus la numeroase accidentări, unele chiar grave. În afară de acestea, Ioniţă a iritat ambele echipe prin decizii contradictorii, unele chiar hilare. Lovituri libere acordate aiurea sau neacordate,cartonaşe galbene prosteşti, o lipsă de consecvenţă iritantă, în condiţiile în care Simao - spre exemplu - a făcut cel puţin patru sau cinci faulturi tari numai în prima repriză, fără a se alege cu cartonaş galben, în vreme ce Floricel a luat galben pentru un simplu protest. Avantaje pe care numai Ioniţă le-a înţeles, în fine o manieră prin care arbitrul cu pretenţii de FIFA a stricat un meci cu miză.

Patimile lui Ene
După un duel aspru la mijlocul terenului, în minutul 13, atacantul Daniel Ene a rămas la pământ, nemişcat. Imediat au intervenit medicii, constatând că Ene are, pur şi simplu, nasul spart. Cu sângele şiroaie pe faţă, Ene a părăsit terenul, iar la început i s-a aplicat un mic bandaj. Ene a reintrat pe teren, dar după câteva minute a revenit pe margine unde a solicitat din nou îngrijiri. De această dată, pe o ploaie torenţială, medicii l-au bandajat şi i-au aplicat un fel de mască peste cap, astfel încât atacantul câmpinean a putut continua disputa în condiţii acceptabile. Chiar dacă nu a jucat strălucit, Ene a rămas pe teren până în minutul 77, atunci când a fost înlocuit de Marius Tudor.

Au refăcut marcajul
În pauza jocului, un personaj discret, camuflat de ploaie şi-a luat găleata cu var şi o mătură şi s-a pus pe treabă... Adică, a refăcut marcajul principalelor suprafeţe ale terenului de joc. Este vorba despre Alin Postolache, fosta glorie a clubului Poiana din urmă cu ceva vreme, care acum este - printre altele - administratorul bazei sportive. Alin Postolache nu s-a pus pe treabă de capul lui, ci la apelul oficialilor partidei. Aceştia au solicitat refacerea marcajului suprafeţelor de pedeapsă şi a liniei porţii la pauza meciului, după ce prima repriză a plouat torenţial şi marcajul a dispărut.