20 mai 2008

Demis de Nicolăescu

Dr. Matei are sprijinul administraţiei locale în lupta
cu evaluările şi ordinele ministeriale

Miercuri, Ministerul Sănătăţii Publice a remis un comunicat prin care se anunţa încetarea contractului de manager pentru mai multe unităţi spitaliceşti din ţară, printre care şi Spitalul Municipal Câmpina. Astfel, dr. Alexandru Matei a fost demis pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanţă la care se obliga prin contractul de management.În seara aceleiaşi zile, dr. Alexandru Matei ne-a declarat: “Până în acest moment, eu nu am primit nici un fel de hârtie oficială, care să ateste demiterea mea. Totuşi, chiar în cursul zilei de astăzi (n.r. - miercuri) am fost la Bucureşti, la minister, unde am depus o contestaţie la rezultatele evaluării. În situaţia în care contestaţia nu va fi acceptată, nu exclud posibilitatea de a ataca în instanţă ordinul ministrului privind demiterea mea”.Informaţia a făcut rapid înconjurul Câmpinei. Demiterea lui Matei nu numai că a inflamat spiritele în administraţia locală, dar a avut şi reacţii în rândul colegilor săi, adjunctul Spitalului Municipal, dr. Leonida Piţigoi, dându-şi demisia din această funcţie – coincidenţă sau nu – exact în momentul aflării demiterii lui Matei.
„Consiliul Local trebuie să fie alături de directorul Spitalului”
Consilierul local Mihail Şerbănoiu a fost primul care a reacţionat la decizia ministrului Nicolăescu: „Am avut numeroase intervenţii în alcătuirea bugetului local pentru alocarea de fonduri Spitalului Municipal. Principalul scop a fost acoperirea sumelor restante şi crearea unui program de investiţii, astfel încât această unitate să fie cât mai aproape de standardele spre care tindem. Consiliul Local trebuie să fie alături de directorul Spitalului pentru că împreună am stabilit modul de cheltuire a acestor bani şi cred că ar fi trebuit să fim şi noi întrebaţi. Doctorul Matei este acuzat de neîndeplinirea unor indicatori din contractul de management, dar sunt convins că modalităţile de evaluare nu sunt cele care să arate cu adevărat performanţele spitalului. Doctorul Matei a contestat rezultatele evaluării, iar administraţia locală trebuie să-l ajute şi să-l sprijine în contestarea ordinului ministrului. În opinia mea, managerul Spitalului s-a preocupat de o situaţie mai degrabă moştenită şi vă dau un singur exemplu - al contractului pentru furnizarea energiei termice, pe care l-a preluat şi în privinţa căruia, în Consiliul Local, am ridicat numeroase semne de întrebare privind derularea sa. Din punct de vedere al evoluţiei spitalului în ultima vreme, este o decizie nedreaptă faţă de dr. Matei”.Şerbănoiu a mai insistat asupra faptului că o evaluarea atentă numai a perioadei de când dr. Matei a preluat funcţia de manager ar fi dus la concluzia că au fost respectaţi toţi indicatorii de performanţă, cea mai mare problemă a actualei conduceri provenind din acumularea penalităţilor la datoriile restante.
Datorii din alte vremuri şi alte demisii
În momentul de faţă, Spitalul Municipal Câmpina înregistrează o datorie de aproximativ 34 miliarde lei vechi, cea mai mare parte a acestei sume provenind din restanţe consemnate în anii 2004-2006. Cele mai mari cheltuieli ale Spitalului Municipal se înregistrează la plata facturilor pentru energie termică, salubritate şi apă, capitolul de investiţii fiind mai mic decât cel al plăţii utilităţilor.
La rândul său, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Municipal, Emilia Rotaru, a declarat: „După primirea acestui ordin din partea ministrului, directorul adjunct al Spitalului, dr. Leonida Piţigoi, şi-a prezentat demisia, iar în ultimele zile de la Secţia de Terapie Intensivă au mai plecat alţi doi medici. Aceste plecări se adaugă lipsei de cadre medicale în ambulatoriu, Spitalul Municipal resimţind lipsa unui diabetolog şi a unui cardiolog”.În momentul de faţă, până la rezolvarea contestaţiei privind evaluarea îndeplinirii indicatorilor de performanţă din contractul de manager al doctorului Alexandru Matei şi a contestaţiei privind ordinul ministrului de demitere, director interimar al Spitalului Municipal a fost numit Constanţa Ţiţei, care până acum a ocupat funcţia de director economic al acestei unităţi sanitare. Doctorul Leonida Piţigoi a rămas ferm în demisia sa.

Tiseanu şi Arghir sunt primii în intenţia de vot a câmpinenilor

Ultimul sondaj comandat de o formaţiune politică locală arată o detaşare clară, faţă de ceilalţi contracandidaţi, a reprezentanţilor PD-L, respectiv PNL, Horia Tiseanu şi Elvis Arghir, care par a avea cele mai mari şanse pentru a se înfrunta în turul al doilea de scrutin, atunci când se va stabili ocupantul fotoliului numărul unu de la Casa cu Grifoni.Vă prezentăm rezultatele sondajului de opinie realizat în Câmpina, în perioada 5-10 mai, în cartierele Câmpiniţa, Muscel, Voila şi Slobozia, pe un eşantion reprezentativ de 1.890 câmpineni cu drept de vot, marja de eroare fiind de ±2%.
Pentru cine aţi vota la funcţia de primar al municipiului Câmpina, dintre cei zece candidaţi înscrişi în această cursă? - aceasta a fost prima întrebare la care au răspuns câmpinenii.Se cuvin câteva comentarii. Faţă de precedentul sondaj de opinie, publicat de săptămânalul nostru în urmă cu trei săptămâni, se poate observa o scădere uşoară a lui Horia Tiseanu în opţiunile electoratului, chiar dacă actualul edil a rămas pe primul loc. Totuşi, în ceafa lui suflă tot mai puternic Elvis Arghir, care a redus diferenţa de procente de la nouă la patru. În continuare, atât Alin Moldoveanu, cât şi Victor Bercăroiu, înregistrează un uşor regres în cartierele în care a fost efectuat sondajul, în vreme ce Jenica Tabacu a mai obţinut câteva procente, la fel ca şi Traian Drăguşin. În orice caz, se anunţă o luptă acerbă în turul doi, cel mai probabil, potrivit sondajului, între candidaţii PD-L şi PNL. De asemenea, apropierea finalului campaniei electorale va declanşa sprintul de final, asemeni curselor atletice, în care candidaţii vor trebui să arunce în luptă ultimele forţe pentru un rezultat pozitiv.
Intenţia de vot pentru funcţia de primar:
Horia Tiseanu (PD-L) 29,9%
Elvis Arghir (PNL)25,4%
Alin Moldoveanu (PNDC) 16,3%
Victor Bercăroiu (PSD) 13,1%
Jenica Tabacu (PIN) 10,3%
Traian Drăguşin (PNG-CD) 3,3%
Alţii 1,7%
Se strânge lupta pentru Consiliul Local
Oarecum surprinzător, lupta pentru Consiliul Local pare mai strânsă decât cea pentru funcţia de primar. Între formaţiunile politice din primele patru locuri, diferenţa de procente este de maxim şapte-opt procente, după ce PD-L a pierdut teren serios, iar PNL a crescut, odată cu candidatul său la funcţia de primar.
Intenţia de vot pentru Consiliul Local
PD-L - 22,8%
PNL - 20,2%
PSD - 17,9%
PNDC - 14,6%
PIN - 8,8%
PNG-CD - 7,3%
PRM - 3,1%
PNŢ-CD - 2,7%
Candidat independent - 1,8%
Alţii - 0,8%
Florin Anghel, favorit la preşedinţia Consiliului Judeţean
Câmpinenii îi acordă prima şansă concitadinului lor, Florin Anghel, lider al PNDC, care candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean. Deşi lupta va fi dură, în principal cu Mircea Cosma, cei doi fiind ultimii preşedinţi ai acestui organism, totuşi, înregistrează un scor destul de bun pentru Câmpina şi Gheorghe Nastasia (PD-L) şi Nicolae Alexandri (PNL), în clasament apărând şi Nicolae Trache (PNG-CD).
Intenţia de vot pentru preşedinţia Consiliului Judeţean:
Florin Anghel (PNDC) 31,3%
Mircea Cosma (PSD) 24,1%
Gheorghe Nastasia (PD-L) 21,7%
Nicolae Alexandri (PNL) 18,2%
Nicolae Trache (PNG-CD) 1,2%
Alţii 3,5%
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean:
PSD - 25,3%
PD-L- 20,1%
PNDC - 18,8%
PNL - 18,4%
PIN - 9,1%
PNG-CD - 3,7%
PRM - 2,5%
Alţii - 2,1%
Câmpinenii nu se înghesuie la vot
Ultima întrebare a sondajului de opinie s-a referit la prezenţa la vot. După dezastrul, din acest punct de vedere, înregistrat la alegerile pentru Parlamentul European şi la referendumurile din cursul anului trecut, totuşi, la alegerile locale, în general, lumea este mai dornică să-şi exercite dreptul la vot.Faţă de sondajul precedent, siguranţa respondenţilor că vor veni la vot s-a mai diminuat, semn că spectacolul politic oferit nu va scoate lumea la vot. În schimb, a crescut numărul celor care sunt siguri că nu vor veni la vot. De asemenea, se înregistrează o scădere a procentului de nehotărâţi, dar cu toate acestea numărul lor este încă destul de mare şi ar putea înclina decisiv balanţa.
Sigur vin la vot - 49,3%
Mă mai gândesc - 21,9%
Categoric nu vin la vot - 28,8%

Fierbe scena electorală

Apropierea datei primului tur de scrutin pentru alegerile locale a intensificat lupta şi a dus la o creştere a stării de tensiune dintre candidaţi. De aici până la conflicte, unele cu aspecte tragi-comice, nu este decât un singur pas, cel de la ridicol la penibil...
Fostul primar, Eugen Bucur, îşi reclamă şi... propriu partid
Singura sesizare înaintată până acum către Biroul Electoral Municipal a venit din partea lui Eugen Bucur, membru PD-L, fost primar al localităţii. Potrivit vicepreşedintelui Biroului Electoral, Paul Moldoveanu, “solicitarea era una generală şi se referea la faptul că mai multe partide au lipit afişe pe stâlpi şi copaci, fără a avea acest drept. Noi am analizat solicitarea domnului Bucur şi am decis s-o înaintăm Poliţiei, care trebuie s-o verifice şi dacă se dovedeşte întemeiată poate sancţiona pe cei vinovaţi cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 RON”.Interesant este că printre partidele care au afişe lipite pe stâlpi se numără inclusiv PD-L...
Bătălia de pe... stâlpi
Horaţiu Zăgan, şeful campaniei PSD, a ridicat o problemă tehnică privind amplasarea unor bannere pe anumiţi stâlpi de electricitate. “Vă spun în cunoştinţă de cauză că sunt anumiţi stâlpi, mai subţiri, pe care nu se pot amplasa bannere, fiind pusă în pericol siguranţa exploatării stâlpilor de electricitate. De altfel, am înaintat o adresă către Electrica, dar nu am primit nici un răspuns. De aceea, somăm public societatea Electrica să ia măsurile necesare pentru intrarea în legalitate. Nu ştiu dacă partidele care au ales această soluţie au toate avizele necesare de la Electrica”.Unul dintre cei vizaţi, candidatul PNL, Elvis Arghir, a spus: “Eu am închiriat 223 de stâlpi de la Electrica, în vreme ce PIN a închiriat 112, iar PD-L 45 de stâlpi. Eu am toate avizele necesare, chiar de la Electrica, dar mie mi se pare că celelalte formaţiuni politice au mai multe panouri şi bannere decât au închiriat. Cât despre PSD, ei au lipit pe toţi stâlpii, dar nu au plătit nici un leu chirie!”
Afişe mâzgălite
Fiecare formaţiune politică sau candidat a căutat să-şi amplaseze afişele, bannerele sau panourile electorale în locuri cât mai vizibile şi cu un impact cât mai mare. Dar, au existat destule cazuri în care materialele promoţionale au fost mâzgălite, uneori, mesajele fiind chiar... interesante.Astfel, în staţia din apropierea Grupului Şcolar Forestier, pe un panou cu Tiseanu, cineva a scris “Aici sunt banii voştri” şi a indicat... guşa lui Tiseanu. Au mai fost şi alte situaţii în care materialele electorale ale lui Alin Moldoveanu, Victor Bercăroiu sau Traian Drăguşin au fost mâzgălite.
Scandal pe... Pădurii
Scandal mare pe strada Pădurii din cartierul Voila al municipiului Câmpina. Aici, într-o comunitate de romi, mai multe familii au primit nişte ajutoare constând în materiale de construcţie. Din cauza sărăciei, oamenii s-au bucurat de ajutorul primit şi imediat s-a lansat zvon în zonă cum că mai multe familii de romi au primit ajutoare constând în materiale de construcţie. Au apărut şi mai multe familii de romi, aflaţi la limita subzistenţei şi „abonaţi” la orice gen de ajutor social oferit de autorităţi, şi au luat cu asalt maşina din care se descărcau materialele de construcţie. Faptul că acestea se acordau numai unor anumite familii a fost scânteia care a declanşat un imens scandal, care a fost la un pas să se transforme într-o încăierare generală. Fiind campanie electorală, oamenii au crezut că este vorba de o… pomană electorală şi că vreun partid sau candidat s-a gândit la ei să le dea materiale de construcţii pentru a-şi amenaja gospodăriile. Foarte greu au fost lămuriţi că nu este aşa… Anunţată de acest incident, la faţa locului a apărut şi poliţia. Şi pentru că, totuşi, campania electorală avea să-şi pună amprenta asupra acestui incident, s-a lansat ideea că ajutoarele ar proveni din partea candidatului liberal la funcţia de primar al municipiului Câmpina, Elvis Arghir. Conform martorilor, aceste speculaţii au fost alimentate de zvonul că prin zonă a fi trecut şi un autoturism Dacia Logan, cu însemnele electorale ale lui Arghir. Totuşi, candidatul liberal a respins orice asociere între numele său şi acţiunea de ajutorare a acestor oameni cu materiale de construcţie.Până să se lămurească lucrurile, un echipaj al Poliţiei a descins la domiciliul lui Arghir, acolo unde au dat peste soţia şi copii acestuia, Arghir fiind plecat din localitate. În cele din urmă, lucrurile s-au lămurit. Biserica Penticostală din Câmpina, fără nici o legătură cu campania electorală, a trimis nişte ajutoare constând în materiale de construcţie mai multor familii care solicitaseră acest lucru instituţiei în cauză.

Ion Iliescu a fost la Câmpina pentru a-l susţine pe Victor Bercăroiu

Cu puţine ore înaintea spectacolului de lansare a candidaţilor PSD pentru funcţia de primar şi consilier local, la Casa Tineretului a poposit preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Fostul şef al statului, în ciuda anilor pe care îi are, dar nu-i arată, se află în turneu electoral, ţinând să vină şi la Câmpina pentru a fi alături de Victor Bercăroiu şi echipa sa. Coborând din maşina în care a stat alături de Mircea Cosma, Iliescu a fost salutat de liderii PSD, fiindu-i prezentaţi toţi candidaţii acestei formaţiuni politice pentru alegerile locale din 1 iunie. Iliescu a stat de vorbă cu toată lumea, dând o adevărată lecţie despre modul în care un om politic ar trebui să se comporte în mijlocul oamenilor.La plecare, Ion Iliescu a stat din nou de vorbă cu fiecare câmpinean prezent şi s-a lăsat fotografiat alături de liderii organizaţiei locale. Iliescu a fost abordat şi de un om ceva mai apropiat de vârsta sa, care l-a întrebat: “Dacă v-ar mai permite legea, aţi mai candida pentru un nou mandat de preşedinte?” Iliescu a zâmbit şi a explicat cu calm: “Constituţia nu permite, aşa că - practic - e un subiect închis”.

Superspectacol la lansarea candidaţilor PSD

În plină campanie electorală, PSD Câmpina a organizat un amplu spectacol pentru lansarea candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali. O sală arhiplină, baloane, eşarfe, acesta a fost decorul în care Victor Bercăroiu, candidat al PSD la funcţia de primar, a urcat pe scena Casei Tineretului. Foarte succint a prezentat câteva dintre ideile sale, după care l-a invitat alături de el pe preşedintele Organizaţiei Judeţene, Marian Săniuţă. Împreună i-au aplaudat pe candidaţii la funcţia de consilier local, care au urcat pe scenă rând pe rând. Dacă discursul lui Victor Bercăroiu a fost mai strict, la obiect, candidatul precizând cu exactitate câteva dintre ideile sale ca viitor primar, în schimb, discursul lui Marian Săniuţă a fost ceva mai acid şi mai... gustat de public. După ce l-a salutat şi pe Horia Tiseanu - care nu a fost prezent - cu apelativul “domnule fost primar Tiseanu”, Săniuţă a continuat: “Câmpina este primul municipiu al judeţului... când vii de la Braşov. Domnul Iliescu este în această seară la Ploieşti, dar eu m-am rupt de programul mentorului meu pentru a fi alături de organizaţia PSD Câmpina şi de Victor Bercăroiu”.Marian Săniuţă a făcut referiri la unii dintre candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean: “Eu apreciez sloganul PD-L «Salvaţi Prahova!» Da, trebuie să salvăm Prahova de PD-L şi ai lor, iar la fel se întâmplă şi la Câmpina. Şi să nu lăsăm Prahova pe mâna unuia care seamănă cu Prigoană! Nu s-a construit nimic, doar borduri... Să fie la ei!” Discursul lui Marian Săniuţă a atins şi probleme internaţionale: “Să terminăm cu greşelile în relaţiile cu Europa, cu Rusia! Să terminăm cu amatorismul şi cu semne prieteneşti către regi. Vom plăti tribut greu greşelilor din industrie, economie, agricultură. Să terminăm odată cu toate acestea! Să arătăm cartonaşul roşu actualei guvernări! Inclusiv la Câmpina. Nu lăsaţi Câmpina să fie transformată în Câmpina SRL! Ajunge cu oligarhii!”După obligatoriul moment politic a urmat spectacolul propriu-zis. După câteva momente frumoase oferite de artişti locali, pe scenă şi-au făcut apariţia numele grele anunţate pentru spectacolul de lansare a candidaţilor PSD. Pentru început, Andreea Bălan a ridicat sala în picioare. Alături de trupa ei de trei dansatoare, Andreea Bălan a încins atmosfera nu numai prin versurile cântecelor sale, dar şi prin atitudinea sa, fără inhibiţii şi extrem de provocatoare. Mai mult, la un moment dat le-a oferit câmpinenilor o surpriză, dansând alături de Petrişor, partenerul ei de la emisiunea “Dansez pentru tine”.A urmat Fuego. Intrând în scenă pe emoţionantele acorduri ale melodiei “Casa părintească”, Fuego a schimbat treptat-treptat ritmurile, oferind nu numai un recital pe cinste, dar fiind şi încununarea fericită a unui spectacol de zile mari. Fuego a coborât în mijlocul spectatorilor, s-a lăsat sărutat, a făcut fotografii şi l-a salutat amical pe Victor Bercăroiu.Pe ritmurile latino ale finalului recitalului susţinut de Fuego, organizatorii au dat drumul la zeci de baloane roşii, toată lumea ridicându-se în picioare şi aplaudând un spectacol pe care cei care au avut bucuria să-l vadă nu-l vor uita curând. Măcar de i-ar ţine până la 1 iunie, au spus cei mai mulţi dintre organizatori. Sau chiar 15 iunie...

Contre între Victor Bercăroiu şi Jenica Tabacu

După ce au păstrat o decenţă lăudabilă, foştii colegi din PSD, Victor Bercăroiu şi Jenica Tabacu au ieşit la... atac.
“Jenica Tabacu m-a implorat, apoi a trecut la ameninţări...”Victor Bercăroiu a ţinut să facă publică o discuţie pe care a avut-o cu Jenica Tabacu: “Luni (n.r. - 12 mai), pe la ora 15, am fost sunat de Jenica Tabacu. Mi-a reproşat că am comandat un control de la Inspectoratul Teritorial de Muncă la firma soţului ei. Un asemenea control periodic a fost şi la firma mea, dar nu am înţeles mesajul ei în condiţiile în care eu nu mai cunosc pe nimeni la ITM, toţi şefii de acolo fiind de la PD-L. Pe mine nu mă interesează dacă la firma soţului ei lucrează oameni la negru sau nu. După ce m-a implorat să opresc controlul, a trecut la ameninţări la adresa mea şi a partidului. De altfel, este un scenariu periculos, ea însăşi spunându-mi că mă monitorizează pe mine şi organizaţia. Şi cred că aşa este după ce în mod suspect o serie de acţiuni ale noastre au fost... monitorizate”.Preşedintele PSD, Mihail Şerbănoiu, a ţinut să adauge: “Nu suntem singurii monitorizaţi, pentru că probabil că ceea ce se aude este adevărat, cum că în spatele echipei lui Guşă se află Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii comuniste. Probabil că a venit cu întregul sistem şi cu tot arsenalul care ţine de servicii speciale...”“Acest personaj cu aparenţă de domnare năluciri”Singura replică din partea Jenicăi Tabacu a apărut pe blogul acesteia, acolo unde candidatul PIN a precizat: “Intervenţia lui Victor Bercăroiu, în opinia mea, nu lasă loc vreunui comentariu. Acest personaj cu aparenţă de domn, reactivat de vreo şase luni după o perioadă de trei ani şi jumătate de absenţă în sediul grupării politice respective, are năluciri. Declaraţiile lui cum că l-am implorat şi l-am ameninţat în legătură cu un nu ştiu ce control, sunt pur şi simplu născociri. Îi sugerez că ar fi mai bine să explice cetăţenilor Câmpinei, la viitoarea conferinţă de presă, cum s-a ocupat Victor Bercăroiu de gestionarea pieţei oraşului lor”.Mai e vreun comentariu de făcut?!

Cortul lui Arghir a fost vandalizat

În cadrul obişnuitei conferinţe de presă a PNL, Elvis Arghir, candidatul acestui partid la funcţia de primar, şi preşedintele Dragomir Enache au vorbit despre ultimele acţiuni politice, dar şi... tratamentul aplicat din partea altor colegi.Arghir s-a referit la vizita lui Ion Iliescu la Câmpina, pe care o consideră “un semn al dezastrului de la PSD, dacă au ajuns la concluzia că este nevoie de vizita tovarăşului Iliescu pentru creşterea procentelor”.
“Nu e nevoie de două mandate de primar să rezolvi problema cailor şi a câinilor!”
Nu a fost uitat nici Horia Tiseanu, care pare a fi principalul contracandidat al lui Arghir la funcţia de primar: “Un contracandidat a preluat un proiect de-al meu, pe care şi l-a trecut în platforma electorală. Este vorba despre rezolvarea problemei cailor şi a câinilor. Eu nu am trecut acest punct în programul meu pentru că este o problemă care se rezolvă în una-două săptămâni. Nu e nevoie de două mandate de primar să rezolvi problema asta!”Săptămâna trecută, liberalii au fost implicaţi într-un incident mai puţin plăcut - cortul lor din piaţeta de la ceas a fost vandalizat. “Noi am ales - a spus Arghir - să derulăm o campanie decentă. Alţii, nu! Cortul PNL din pasajul de la ceas rămâne acolo peste noapte, aşa cum se întâmplă şi cu cortul unei alte formaţiuni politice. În vreme ce acela n-a păţit nimic, într-o dimineaţă am găsit cortul PNL vandalizat, adică a fost tăiat în mai multe locuri. Din păcate, sunt lucruri care încă se mai întâmplă în campania electorală”.
“Disperarea unora de a rămâne primar şi a altora de a deveni primari este foarte mare”
Mai mult, Arghir se aşteaptă şi la alte atacuri la adresa sa: “Mă aştept la orice fel de atacuri, la tot felul de chestii afumate şi mucegăite, pentru că disperarea unora de a rămâne primar şi a altora de a deveni primari este foarte mare. Oricine lansează o acuză trebuie s-o şi dovedească, pentru că un primar PD de la Arad a fost trimis în jduecată pentru fapte de corupţie, iar şeful său de partid a spus că se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Corect! În schimb, un lider local al aceluiaşi partid aruncă în toate direcţiile cu lături că eu aş fi cercetat de DIICOT...”

Viceprimarul Tudor îl acuză pe primarul Tiseanu

„Lucrări pompieristice, în scopuri pur electorale”
Viceprimarul municipiului Câmpina, Gheorghe Tudor, a profitat de o conferinţă de presă a partidului pe care-l reprezintă pentru a lansa un atac la adresa şefului său, primarul Horia Tiseanu. După ce în nenumărate rânduri i-a luat apărarea public lui Tiseanu, Tudor nu a ezitat să-l atace de această dată.„Se fac tot felul de lucrări pompieristice, în scopuri pur electorale, una dintre acestea fiind pe strada În Luncă. Intenţia în sine este bună, dar nu s-a studiat cu atenţie posibilitatea de scurgere a apelor pluviale, care riscă să inunde curţile, beciurile şi chiar casele oamenilor la prima ploaie mai zdravănă. De altfel, chiar zilele trecute, atunci când a plouat mai tare, mai mulţi oameni din această zonă s-au prezentat la Primărie plângându-se că le-au fost inundate curţile şi beciurile caselor. Trebuie oprite astfel de investiţii, care nu au decât scopuri electorale!” – a precizat Gheorghe Tudor.Pe strada În Luncă se execută lucrări de modernizare, de la bugetul local fiind alocată suma de 17 miliarde lei vechi (în această sumă este inclusă şi modernizarea străzii Sălaj). Banii provin din creditul contractat de administraţia locală la BCR în cursul acestui mandat.

FCM Câmpina s-a salvat!

Dan Ştefan Chiţu - Marian Oprişan 1-0

Dinamo II Bucureşti - FCM Câmpina 1-2 (1-1)
Stad. “Florea Dumitrache”. Spectatori: circa 100.Marcatori: Păun (10)/ Enache (36), Ene (86).
Dinamo II: Vlad - Manu, Grigore, Diabate, Moise - Torje, Bucşă (cpt, 46 Pastor), G. Marcu, Attoukora (68 Predescu) - Păun, Lemnaru (55 Damaschin). Antrenor: Emil Ursu.
FCM Câmpina: Mindileac - Ţiclea, A. Marcu, Vodiţă, Cristea (cpt) - Păştin (76 Ene), Jecu, Aristan (87 Ekwalla), Avram - Enache, Lădaru (60 Bica). Antrenori: Petre Gigiu (principal), Cristian Dumitru (secund).
Arbitri: Robert Dumitru (Braşov) - Marcel Savaniu (Sibiu), Daniel Burloiu (Galaţi) - Dan Burcă (Mangalia).Observator FRF: Vasile Filimon (Bucureşti).


Fără Marian Dragomir şi Costel Ilie accidentaţi, fără Floricel exclus din lot din motive disciplinare, Asaf Pahima, căruia i-a fost reziliat contractul joi, fără Marius Tudor, trimis la echipa de juniori, Municipalul câmpinean s-a prezentat la Bucureşti, în faţa “satelitului” dinamoviştilor cu gândul să dea lovitura. Ceea ce nu numai că le-a reuşit, dar - graţie jocului rezultatelor, care altădată au fost defavorabile trupei lui Chiţu - chiar le asigură într-o proporţie însemnată menţinerea în eşalonul secund. Pentru că în vreme ce Municipalul câmpinean a câştigat la Dinamo II, în schimb, CSM Focşani a pierdut pe teren propriu cu Progresul şi a rămas fără antrenorul Gică Mihali, iar Inter Gaz a fost învinsă la limită la Tulcea.Câmpinenii - însoţiţi la Bucureşti şi de preşedintele Dan Ştefan Chiţu - au început modest partida, primind gol la prima acţiune a bucureştenilor. La presiunea antrenorului Petre Gigiu, dar mai ales a preşedintelui Chiţu, echipierii Municipalului s-au apropiat tot mai periculos de poartă, reuşind să restabilească egalitatea prin Enache, cu nouă minute înainte de pauză.Repriza secundă s-a jucat mai mult cu urechile pe telefoane, de unde se aflau rezultatele pe terenurile contracandidatelor. Pe teren, jocul a intrat într-o lentoare din partea ambelor părţi, până spre final, atunci când Daniel Ene, inspirat introdus în teren de această dată de Gigiu, a reuşit să aducă victoria şi, practic, salvarea de la retrogradare.La finalul partidei, după aflarea rezultatelor, antrenorul Municipalului câmpinean Petre Gigiu a declarat: „Sunt mulţumit pentru că am dovedit că putem forma un grup unit, care să treacă peste presiuni, momente mai puţin fericite şi toate problemele care au fost. Sincer vă spun că atunci când am preluat echipa, nu credeam că o vom scoate la capăt şi că vom scăpa de griji chiar cu două etape înainte de finalul campionatului. Cred că această salvare spune multe, mai ales că punctele foarte importante au fost cele obţinute în deplasare - la Inter Gaz, Săcele, Braşov şi Dinamo II“.
Dan Ştefan Chiţu - Marian Oprişan 1-0
Dincolo de îndeplinirea obiectivului formaţiei fanion a municipiului Câmpina, victoria obţinută la Bucureşti are şi o altă semnificaţie. Este victoria preşedintelui FCM Câmpina, Dan Ştefan Chiţu, asupra omului care s-a implicat în totalitate şi conduce practic echipa CSM Focşani, este vorba de Marian Oprişan. Acesta a contrat în permanenţă echipa câmpineană, a încercat să-i stimuleze pe adversarii Municipalului, promiţând în stânga şi-n dreapta că va salva pe CSM Focşani de la retrogradare. Marian Oprişan este angrenat şi în campania electorală, candidând la obţinerea unui nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea. Cu toate influenţele sale, în ciuda banilor grei pe care Oprişan i-a cheltuit, preşedintele Dan Ştefan Chiţu este cel care a câştigat finalmente, asigurându-şi astfel menţinrea în eşalonul secund a formaţiei pe care o patronează. De altfel, ratarea obiectivului de către formaţia vrânceană s-a şi soldat cu prima victimă, antrenorul Gică Mihali dându-şi demisia, imediat după jocul pierdut pe teren propriu - scor 2-3 - în faţa echipei Progresul Bucureşti. Şi asta în vreme ce la Câmpina e sărbătoare...

Andrei Mostovoi, locul doi la Amatour

A fost un week-end plin pentru Andrei Mostovoi şi ceilalţi competitori ai echipei de tenis de masă a clublui Energy Câmpina. Sâmbătă, 17 mai, ei au participat în moderna sală de sport din satul Brăteşti, comuna Brazi, la competiţia individuală Amatour, care a reunit peste 70 de sportivi din întreaga ţară. Începută la ora 9.00, după 13 partide, Andrei Mostovoi a jucat finala la ora 21.30 şi a pierdut în faţa lui Ştefan Panaitescu, din Vălenii de Munte. Din partea organizatorilor, câştigătorul a primit o cameră video Sony, în vreme ce Andrei Mostovoi s-a ales cu un sistem GPS ultraperformant.După oboseala acestei zile, duminică, Mostovoi & Co au luat din nou calea Ploieştiului, unde au participat la Campionatul Judeţean Individual de Tenis de Masă. Sorţii au hărăzit că încă din primul tur, Andrei Mostovoi să se întâlnească în faţa fileului cu... Ştefan Panaitescu. Mostovoi şi-a luat o binemeritată revanşă, dispunând cu un categoric 3-0 de adversarul său din finala Amatour. După această victorie, Andrei Mostovoi a resimţit oboseala din cele două zile de concurs şi a cedat în faţa următorilor săi adversari, astfel încât la finalul concursului nici unul dintre jucătorii de tenis de masă din Câmpina nu a obţinut nici un premiu.

Înfrângere la limită


În penultima etapă a campionatului Ligii A Prahova, Unirea Câmpina s-a deplasat la Ceptura, acolo unde a jucat în faţa unei formaţii aflată în mare criză de puncte.Din păcate, elevii lui Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel nu au reuşit să obţină un rezultat pozitiv, care i-ar fi scutit de grijile retrogradării în ultima etapă a campionatului.Partida de la ceptura nu a început sub auspicii prea bune pentru câmpineni, care s-au văzut dominaţi, gazdele reuşind chiar să deschisă scorul până la pauză. În repriza secundă, câmpinenii au ieşit ceva mai motivaţi de la cabine şi au reuşit să egaleze prin Puiu Jantea. Presiunea constantă a gazdelor a dat roade cu numai câteva minute înainte de final. Mai întâi, portarul Tiberiu Ionescu a fost eliminat de arbitrul Daniel Richită (Boldeşti) pentru oprirea neregulamentară a unei situaţii clare de gol pentru adversar. Antrenorul Marius Pălănceanu a decis înlocuirea lui R. Flaidăr cu portarul de rezervă Păpuşoiu. În cele din urmă, în inferioritate numerică şi supusă unei presiuni constante, defensiva câmpinenilor a cedat, recunoscându-se învinsă după 90 de minute aspre, de mare luptă.Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au trimis în arenă în meciul de la Ceptura pe T. Ionescu - Gratie, Plăvache, G. Vintilă, R. Flaidăr, Basma, Ţigănuş, Gânju, Năstase, Jantea, Burlacu. Au mai jucat Păpuşoiu şi B. Dumitru.În ultima etapă, Unirea Câmpina întâlneşte marţi, 20 mai, de la ora 18.00, pe stadionul Rafinăriei „Steaua Română“, formaţia CS Floreşti. Oaspeţii de astăzi ai câmpinenilor sunt scăpaţi de orice griji pentru acest final de campionat, dar elevii lui Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel sunt condamnaţi să câştige pentru a nu avea emoţii şi anu sta la mâna altor rezultate. Având în vedere tocmai importanţa acestei partide, organismele judeţene în domeniu au decis trimiterea ca arbitru a unuia dintre cei mai experimentaţi „fluieraşi“ din lotul republican, Viorel Căunei (Plopeni), iar observator este Virgil Dridea, aflat de asemenea în corpul de observatori care activează în Ligile a II-a şi a III-a.
În etapa care a avut loc în week-end s-au consemnat trei neprezentări, ceea ce reprezintă o nedorită premieră şi o adevărată ruşine pentru competiţia de elită a fotbalului prahovean. Astfel, Intersport Plopeni nu s-a prezentat la Gornet, Petrolul Teleajen nu a venit la Cornu, iar Unirea Călineşti nu a mai bătut drumul până la Brebu. Dacă acesta este interesul pe care unele dintre echipe - cu pretenţii - îl acordă acestei competiţii, atunci AJF Prahova, organizatorul întrecerii, ar trebui să ia măsuri care să descurajeze o astfel de atitudine a competitoarelor.

Unirea a părăsit Cupa României

La mijlocul săptămânii trecute, în organizarea AJF Prahova au avut loc partidele contând pentru faza sferturilor de finală ale Cupei României, faza judeţeană. Printre combatante s-a aflat şi Unirea Câmpina, care a avut ghinionul de a o întâlni tocmai pe formaţia care a câştigat deja Liga A, Kaproni Gornet. Chiar dacă au reuşit deschiderea scorului, prin N. Stoica, în minutul 29, câmpinenii s-au văzut egalaţi după pauză prin reuşita lui Bridinel. G. Bociu i-a adus pe oaspeţi în avantaj, în minutul 51, pentru ca acelaşi Bridinel să semneze desprinderea, în minutul 68. Iată, însă, rezultatele complete, cu precizarea că echipele scrise îngroşat s-au calificat pentru următoarea fază a competiţiei:
Gloria Vâlcăneşti - Intersport Plopeni 11-10*

AS Băneşti - Petrolul Teleajen 3-0

Unirea Câmpina - Kaproni Gornet 1-3

Gloria Plopu - Petrolul Ploieşti 3-1

* Partidă încheiată la loviturile de departajare.