02 septembrie 2008

Nominalizările pentru parlamentare s-au cam încheiat

Partidele politice sunt într-o cintinuă fierbere de ceva vreme şi asta pentru că nu e deloc uşor în ziua de azi să găseşti persoana potrivită pentru apropiatele alegeri uninominale parlamentare din 30 noiembrie. După ce s-au fixat cu greu colegiile (zonele în care vor candida viitorii parlamentari), politicienii s-au trezit în faţa unei situaţii fără precedent şi anume lipsa candidaţilor. Dacă până acum partidele întocmeau liste unde, de cele mai multe ori, includeau fel de fel de persoane „cu probleme“ pentru mult dorita imunitate, începând din acest mandat, povestea fiecărui candidat va trebui să treacă prin filtrul a zeci de mii de alegători pentru a deveni una de succes. Mai pe înţelesul tuturor, a venit în sfârşit şi vremea noastră, în care avem posibilitatea să votăm în cunştinţă de cauză persoana care ne va reprezenta interesele în legislativul României.Revenind la nominalizarea candidaţilor, vom observa că deja au dispărut din peisaj personaje controversate ca Mihail Sireţeanu (PSD), William Brînză (PD), Adriam Semcu (PNL), că nume grele precum Adrian Năstase, Marian Săniuţă, Adriana Săftoiu şi Gigi Becali se vor înfrunta cu electoratul în zone prahovene cu puţine pretenţii şi că nu prea există niciun senator de drept, având în vedere că până în prezent, pentru Senat nu au apărut nume cunoscute în judeţ, cu excepţia liberalului Theodor Meleşcanu şi poate a lui Emanoil Savin (actualul primar al oraşului Buşteni).Colegiul Câmpina, care ne interesează pe noi cel mai mult, stă relativ bine şi asta pentru că până în momentul de faţă avem deja doi candidaţi nominalizaţi din partea PNL şi a alianţei PSD-PC în persoanele localnicilor Florin Anghel şi Mărgărit Muşat, ambii creditaţi de partidele pe care le reprezintă cu 99% şanse de a intra în cursa electorală pentru Camera Deputaţilor.Nu la fel de bine stau însă lucrurile la PD-L, unde încă se mai caută un personaj cu „sânge în instalaţie“, care să intre în lupta electorală cu şanse reale. El ar putea fi Georgică Severin, omul de numele căruia se leagă tot mai insistent zvonurile din ultima vreme, însă surse din PD-L susţin că Severin nu ar fi deloc încântat de ofertă, având în vedere numele grele ale contracandidaţilor şi mesajele deloc măgulitoare sosite pe firul scurt din partea multor adversari politici care îl aşteaptă să iasă la lumină din spatele cortinei.Dacă în ceea ce priveşte Camera Deputaţilor am văzut că oferta este destul de generoasă pentru colegiul Câmpina, la Senat lucrurile se complică şi asta pentru că vom fi nevoiţi să votăm oameni din alte zone, precum Emanoil Savin la PNL (încă nu este foarte sigur), Alexandru Bănică la PSD, în timp ce candidatul PD-L lipseşte momentan şi la această categorie. Cât de mult va conta faptul că „senatorii“ nu au nicio legătură cu zona Câmpina, vom vedea însă pe 30 noiembrie. Pentru Camera Deputaţilor, Prahova a fost împărţită în 11 colegii, iar pentru Senat, candidaţii se vor confrunta în 5 colegii. Colegiul nr. 2 Câmpina cuprinde localităţile: Câmpina, Băneşti, Brebu, Poiana Câmpina, Proviţa de Jos, Proviţa de Sus, Secăria, Şotrile, Valea Doftanei. Colegiul uninominal 1 pentru Senat cuprinde, pe lângă localităţile enumerate mai sus, şi Azuga, Breaza, Buşteni, Comarnic, Sinaia, Adunaţi, Cornu, Talea, Băicoi, Cocorăştii Mislii, Floreşti, Filipeşti de Pădure, Măgureni, Scorţeni şi Telega.

Consilierii PNDC au vrut să o salveze, însă...

CPGC se scufundă!

Compania Publică de Gospodărire Comunală îşi trăieşte în agonie ultima suflare. Ceea ce a fost cândva Titanicul serviciilor câmpinene a ajuns o epavă pe fundul unui ocean al nepăsării. Lovită mortal de propriu-i stăpân, Consiliul local, CPGC va cădea în curând pradă „vulturilor“ care se rotesc deasupra ei de ani de zile. Miza: patrimoniul de aproximativ 9 milioane de euro, la preţul pieţei, este un motiv extrem de serios pentru ca anumite grupuri de interese să împiedice orice încercare de redresare a societăţii. Publicaţia noastră a fost prima care a tras un semnal de alarmă pentru ca mai marii administraţiei locale să facă ceva, dar în zadar. Azi revenim cu acest subiect, pentru că la ultima şedinţă de Consiliu local, grupul consilierilor PNDC a iniţiat un proiect de hotărâre prin intermediul căruia au încercat salvarea CPGC pe ultima sută de metri. Fără rezultat însă! Grosul Consiliului local, în frunte cu primarul Horia Tiseanu erau parcă din alt film. Proiectul susţinut de consilierii PNDC propunea soluţii destul de concrete pentru ca CPGC să preia o serie de servicii şi investiţii publice, cum ar fi întreţinere şi reparaţii străzi, iluminatul public, serele etc. La discuţiile pe marginea proiectului, consilierul Monica Clinciu a expus o serie întreagă de aspecte ciudate generate în cea mai mare parte în urma deiziilor discutabile venite de la executivul Primăriei şi Consiliul local, cum ar fi faptul că Direcţia Economică a Primăriei îşi desfăşoară activitatea, mai nou, în sediul CPGC, fără să plătească chirie, dar, în schimb, execută societatea pentru datorii la bugetul local, ceea ce, declara Monica Clinciu, „este cel puţin imoral, dacă nu cumva chiar ilegal“.PNDC-iştii au readus în discuţie şi faptul că în urma cedării către Hidro Prahova a serviciului public apă - canal, prin hotărâre de Consiliu, CPGC a rămas fără principalul obiect de activiate şi implicit fără venituri pentru a-şi putea achita datoriile la buget şi împrumuturile la bănci.După toate astea, consilierul Alin Moldoveanu a tras concluzia: „Un proprietar responsabil nu îşi împinge societatea la faliment decât dacă are un interes“.Reacţia a venit din partea primarului Horia Tiseanu, care a încercat să arunce pisica în curtea conducerii executive a CPGC, declarând: „I-am propus domnului Dascălu să preia activitatea de prindere şi îngrijire a câinilor comunitari, din care ar fi putut scoate ceva bani!“ Auzind intervenţia primarului, Adrian Dascălu, prezent în sala de şedinţă, era gata să sară din scaun. Murmura mărunt din buze şi îi arunca priviri tăioase primarului. Se vedea că este pregătit să reacţioneze dur. Nu au mai trecut decât câteva minute şi Lucian Cercel, preşedintele de şedinţă, la solicitarea consilierului Alin Moldoveanu, i-a dat cuvântul. A urmat un adevărat rechizitoriu la adresa executivului şi a Consiliului local, prin care directorul CPGC a dat de înţeles că se doreşte falimentarea societăţii cu orice preţ: „ Am invitat toate partidele la discuţii, nu au venit decât câţiva reprezentanţi. Dvs., Consiliul local, reprezentaţi CPGC, pentru că sunteţi asociat unic. Tot dvs., prin câteva hotărâri nefericite, aţi desfiinţat această companie, lăsând toate datoriile pe capul nostru şi acum vin aici şi aud că directorul Dascălu trebuia sa scape CPGC de faliment cu bani obţinuţi din gestionarea câinilor comunitari... Asta da soluţie! Eu sunt cu sufletul împăcat, pentru că am propus soluţii serioase pentru redresarea societăţii, dar nu am fost ascultat şi ajutat“ - a declarat Adrian Dascălu.Finalul a fost unul previzibil, consilierul Alin Moldoveanu având ultimul cuvânt: „O să se ajungă la lichidarea Companiei, iar patrimoniul va fi vândut pe nimic“. La vot, mai mult de jumătate dintre consilieri au ridicat mâna împotriva proiectului iniţiat de consilierii PNDC, semnând astfel actul de deces al CPGC.

Câmpina donează 10.000 lei pentru Biserica Evanghelică din Bistriţa

Consiliul local a aprobat la ultima şedinţă alocarea sumei de 10.000 lei de la buget pentru Biserica Evanghelică din Bistriţa, care în seara zilei de 11 iulie 2008 a fost mistuită de flăcări într-un incendiu devastator. Simbol al oraşului Bistriţa, construită în epoca medievală, Biserica Evanghelică este o clădire monumentală, al cărei turn de piatră este considerat cel mai înalt din Transilvania. Pentru remedierea stricăciunilor produse de incendiu, specialiştii susţin că este nevoie de aproximativ 1 milion de euro, sumă impresionantă, pentru strângerea căreia Primăria Bistriţa a făcut un apel către toate administraţiile locale din ţară care sunt dispuse şi au posibilitatea să dea o mână de ajutor.Aşa se face că la propunerea primarului Horia Tiseanu, Consiliul local a aprobat alcarea sumei de 10.000 lei în unanimitate.

Câmpina va avea un aşezământ social pentru bătrâni, orfani şi săraci

Preotul Grigore Melnic a solicitat de la administraţia locală, în urmă cu câteva zile, în numele parohiei Sf. Mc. Dimitrie (biserica de lemn), un teren în suprafaţă de minim 2000 mp, în folosinţă gratuită, pentru ridicarea unui aşezământ social care va fi construit prin grija parohiei din fonduri proprii şi din sponsorizări. Construcţia va avea spaţii de locuit, cantină, bucătărie, cabinet medical, camere pentru orfani, parcare şi toate cele necesare pentru cazarea şi tratarea persoanelor vârstnice aflate în situaţii dificile, cât şi pentru creşterea şi educarea copiilor orfani câmpineni.Consiliul local a aprobat în unanimitate atribuirea unei suprafeţe de 2417,50 mp în str. Petrolistului, la intersecţia cu str. Sălaj.

Subsolul Spitalului Municipal, un focar de infecţie

Saltele de pat putrede şi mucegăite, colace de veceu, mopuri, pansamente folosite, moloz, conducte ruginite şi gata să explodeze, calorifere dezafectate, pereţi plini de mucigai, cu tencuiala căzută până la cărămidă, pânze de păianjen atât de groase încât par cârpe, apa de jumătate de metru în care băltesc tot felul de cartoane, cutii şi sticle. Tot acest focar de infecţie se află la subsolul Spitalului Municipal Câmpina, pe acelaşi hol unde se află cabinete medicale. Doar un singur perete, cu tencuiala căzută, cu gărui de intră pumnul desparte cabinetul de planing familial de această hazna. La câţiva metri de acest focar de infecţie se află Fizoterapia şi cabinetul de Oncologie. Poate ce-i mai grav, tot la subsol, conducerea spitalului a găsit de cuviinţă să amenajeze şi secţia de pediatrie. Nesimţirea administratorilor acestei unităţi sanitare este greu de calificat. Orice persoană care ajunge la tratamente în această aripă a spitalului câmpinean poate cădea oricând în mocirlă. Uşa de la subsol este deschisă în permanenţă. Nimeni nu se sinchiseşte să pună un lacăt la uşă, măcar să ascundă de ochii lumii jegul de acolo. Culmea, în această cloacă infectă se află depozitul materialelor cu care femeile de serviciu asigură curăţenia. Mai mulţi saci cu cloramină şi cârpele cu care se spală pe jos sunt depozitate în acest subsol.

Medicii se tem să vorbească
Medicii care au cabinetele la subsol sunt în culmea disperării. Din motive greu de înţeles, refuză să facă reclamaţie la autorităţile abilitate să ia măsuri în acest sens. Refuză să facă declaraţii presei, refuză să facă plângere. Tolerează această plagă de teamă să nu-şi piardă serviciul. Singurul cadru medical care a avut curajul să sesizeze că la subsol nu este un loc ideal pentru cabinete medicale a fost sancţionat pe motiv că a vorbit cu presa fără să aibă acceptul conducerii. Nu este exclus ca recent inauguratul cabinet de pediatrie să ascundă în spatele pereţilor de rigips şi a tavanului fals, aceeaşi mizerie de nedescris. Poate aşa se explică şi de ce aparatul de aer condiţionat nu poate fi pus în funcţiune pentru că scoate scântei, poate aşa se explică de ce plăcile de tavan fals sunt îmbibate cu infiltraţii maronii. Pe deasupra saloanelor unde sunt trataţi copiii, bolnavii de cancer şi pacienţii care au nevoie de fizioterapie trec conductele cu fecale.
Un pacient a descoperit dezastrul
Poate că acest dezastru ar fi rămas neobservat dacă un pacient n-ar fi fost revoltat de ceea ce a descoperit la Câmpina. „Vin pentru prima dată la fizoterapie şi nu şitam exact unde este cabinetul. Cum era duminică şi mai nimeni pe holuri, am căutat singur din uşă în uşă să vad măcar ce program au medicii. Am simţit mirosul de rânced de cum am coborât scările dar nu m-am aşteptat să dau peste nenorocirea asta. Uşa era întredeschisă. Am băgat capul în speranţa că dau peste vreo asistentă, să intreb de programul de la fizioterapie. Am încremenit cânt am descoperit hazanua aia. Mi s-a părut că văd şi hoituri de animale plutind în apă. Oricum mirosul este de nedescris. Revoltat am ieşit imediat cu gândul să merg la directorul spitalului şi să reclam. Am mers din uşă în uşă până la etajul al doilea dar nu am găsit pe nimeni. N-am putut decât să observ luxul în care stau medicii la etajele din policlinică. Numai termopane şi rigips. Pacienţii, amărâţii în faze terminale cu cancerul care le mănâncă întreg corpul sunt trimiş în cloaca aia infectă. Copiii la fel. Cum să mergi să te tratezi acolo când nu ştii dacă mai ieşi viu din subsolul acela plin de rahat al propriu.” a ţinut să povestească unul Mircea Nedelcu, un câmpinean plecat de ani de zile din ţară, dar care s-a gândit ca n-ar fi rău să-şi trateze torticolisul cât timp se află în vacanţă la Câmpina.

Câmpineni pe meleaguri strãine


Cristi şi Daniela Anei

Evoluţie
Cristi Anei, în vârstă de 40 de ani, este unul dintre milioanele de emigranţi români care locuiesc în Spania. Villaluenga de la Sagra, un tărâm cutreierat de vestitul don Quijote, este un sat situat la distanţe aproximativ egale faţă de Madrid şi Toledo (cca 30-40 de km), chiar pe autostrada A 42. Şi chiar dacă nu e declarat oraş, facilităţile şi infrastructura sunt 100 % urbane: există bănci, bancomate, companii de asigurări, supermercado (supermarket), o fabrică de ciment renumită în Spania, hotel, piscină, arene de sport, parc, autogară, restaurante, şi... o mulţime de firme. Cât despre asfalt, nu vezi o groapă! Satul e probabil similar cu Comarnic sau Plopeni. Ba ceva, mai sus. „Am fost avantajat faţă de alţi români din alte localităţi. Unii merg la serviciu câte 70-100 km pe zi. Eu fac naveta numai 3 km. Villaluenga e un sat unde se găseşte de lucru. Fabrica de ciment a „ridicat” localitatea. În ultimii 3-4 ani tot satul a fost un adevărat şantier de construcţii. Au apărut sute de „chalete” (case) noi ne spune Cristi, care a lucrat câţiva ani „electricero”. „Făceam singur, într-o zi, instalaţia electrică la o casă. Dimineaţa, patronul mă ducea cu maşina şi sculele, iar până seara era gata. Desigur, instalaţia electrică spaniolă e mult mai complicată decât cea de la noi, unde nu sunt decât câteva prize şi întrerupătoare în toată casa”. Deoarece într-una din zile a reparat automobilul patronului, lăsând spaniolii muţi de uimire, a devenit şi un mecanic auto cunoscut. „Românii se pricep la toate. De aceea ne iubesc spaniolii. Pentru că suntem foarte inventivi. La ei cine pune prize nu pune şi întrerupătoare. Cine e zidar nu repară şi motoare. Ei fac foarte bine o singură meserie. Şi culmea, acolo nu eşti condiţionat de diplome ca la noi. Eu nu am diplomă de mecanic şi nici de electrician, dar am lucrat cot la cot cu ei. În Spania mai am încă doi fraţi, unul lucrează la restaurat vapoare în trafic, pe Atlantic ori Mediterană, iar altul, care stă în Toledo, a fost sondor în România şi acum restaurează case vechi. În vara asta, a lucrat cu 5 români la o clădire perete în perete cu casa lui Cristofor Columb. Nu le-a cerut nimeni nici o calificare, nici o diplomă. În România, pe acestă problemă, e jale mare. Nu ai patalama, nu lucrezi. Iar cei care o au, se vede ce profesionişti sunt. De aici înţelegem de ce atâtea şpăgi pentru diplome” ne mărturiseşte dl. Anei, care acum lucrează la o fabrică de ţiglă, unde în doi ani a ajuns „encarga” (un fel de şef de secţie). „La fabrică suntem majoritatea români. Totul e automat. Sunt mii de fotocelule care declanşează mişcări la secundă. Facem 120.000 de ţigle la zi (3 schimburi). Producţia a crescut după ce au fost înlocuiţi spaniolii. Iar directorul e foarte încântat de noi”.

Alt trai, altă viaţă, altă civilizaţie

Acum 5 ani, Cristi şi-a luat soţia şi copilul şi a plecat să-şi schimbe viitorul. Ca pentru orice emigrant, la început i-a fost dificil. Dar, a trecut cu brio peste toate. Au învăţat limba spaniolă, a dat băiatul la şcoală, şi-au făcut prieteni. Români şi spanioli. Soţia sa a lucrat guvernantă la nişte doamne bogate, apoi într-un restaurant, iar acum este barman la un „bocatin”, la Puerta Toledo (bocatines e un fel de fast-food, unde se servesc nişte sandwich-uri din chifle, umplute cu tot felul de specialităţi spaniole). Deoarece veniturile au crescut considerabil, în 4 ani şi-a schimbat 4 maşini. Chiar dacă are rezidenţă, nu a dorit să-şi cumpere o „chaletă” pentru că nu-i place să facă datorii mari la bancă. În timpul preferă să meargă la pescuit. „Plătesc un permis de 6,5 euro pe an şi prind 30 de kg de crap ori ştiucă numai într-o zi. De fapt prinzi cât poţi şi cât vrei” ne-a dezvăluit intervievatul nostru. În week-end-uri face călătorii prin Spania. În afară de vestita cetate antică Toledo, unde merge tot timpul la cumpărături sau la biserică (evanghelică), vizitează Aranjuez (palatul regal), San Sebastian, munţii Cantabrici, Valencia, Benidorm, Madrid ori alte oraşe. Participă la fieste, fiindcă fiecare localitate are fiesta sa. „Când e fiestă într-un sat sau oraş, 7 zile nu lucrează nimeni. Se fac parade, concursuri, vin toreadori. Primăria oferă mâncare şi băutură gratuită. Toţi petrec până noaptea la două sau trei. A doua zi încep din nou. Dar după fiestă, toate lumea trece la treabă”. Cristi spune că îşi permite să călătorească mult, deoarece benzina în Spania e mai ieftină decât în România. De fapt aproape totul e mai ieftin: uleiul, carnea, îmbrăcămintea, intrarea la ştrand, telefonul mobil. Cel fix e gratuit non stop, oriunde în Spania. Iar chiria, e similară cu cea de aici, de la Câmpina. Şi toate astea în contextul în care acolo salariile sunt de 1200-1500 euro pe lună. „Unii români depăşesc chiar 2500” mărturiseşte Cristi, care mai adaugă că „în Spania se câştigă bine, dar se munceşte pe brânci. Acolo nu stă nimeni cu coatele pe gard. Şi, în 5 ani nu am văzut pe nimeni beat, nici pe stradă, nici în baruri. Beau şi ei o bere, un vin, dar ştiu când să spună stop”.

Nu s-a schimbat deloc mentalitaea celor de acasă
„Sunt atât de deschişi spaniolii, vorbesc atât de frumos, de parcă am fi acolo de când lumea. La primărie, la spital, la asigurări, la bancă, la magazin, la piaţă eşti privit ca un mic stăpân. Nu ţipă nimeni la tine. Aici, când vin în concediu şi merg la primăria de la Proviţa, de exemplu, să plătesc nişte taxe, contabila şi casiera mă privesc ca pe un infractor. Zbiară la mine dacă încerc să le explic ceva, şi se comportă cu aere de dumnezei. La paşapoarte, la buletine, la primărie sau spitale, funcţionarii au rămas cu feţele tot acre. Nu s-a schimbat deloc mentalitatea balcanică”. Ca şi alţi „estrajeri”, Cristi şi Dana cred că în România şpaga a rămas flagelul de căpătâi. Pentru că anul trecut au avut probleme la Consulatul României din Wiena, unde într-o noapte consulul însăşi a cerut câte 20 de euro şpagă la vreo sută de români ce se întorceau în concediu în ţară, Cristi Anei şi fratele său Stelian, au denunţat fenomenul la Realitatea Tv, în direct, la doamna Creţulescu. „Din nefericire, decât 2-3 români din cei înşelaţi au fost solidari cu noi. Ceilalţi n-au scos nici pâs. Dar, după tot scandalul mediatizat şi pe prima pagină la Gândul, nu a luat nimeni nici o măsură. Atunci cum să mai credem că se face dreptate, că se va îndulci situaţia României?”. Familia Anei este indignată şi de modul în care parlamentari români fac politică: „e strigător la cer că parlamentarii au interzis urmărirea penală a lui Năstase, dar mai strigător la cer e că românii îi votează!” spun cei doi revoltaţi. „În Spania, mi-am luat liber şi am fost sute de km distanţă ca să-l votăm pe Băsescu să nu fie suspendat. Guvernul a organizat numai câteva secţii de votare pentru milioane de români. În Madrid, se călcau în picioare. Cred că, dacă ar fi secţii de votare în mai multe oraşe unde sunt români, Băsescu ar ieşi din prima cu 70 şi ceva la sută. Iar PD-L ar fi sigur la guvernare. Afară, cca 3 milioane de români sunt de partea lor”.


Ne place acasă, dar tot mai uşor te descurci departe!
Sătui de meseta spaniolă, de suprafeţe imense semiaridizate, de căldura de 400 C şi de nopţile în care te sufoci în casă, familia Anei ar veni acasă, în România. „Ţara e extrem de frumoasă, peisajul e superb. Păcat că e locuită. Dacă ar avea-o spaniolii, ar fi Raiul pe pământ”. Totuşi, comportamentul funcţionarilor, birocraţia, lipsa locurilor de muncă plătite decent, chiriile mari şi viaţa scumpă, găurile din asfalt, neseriozitatea celor din sistemul sanitar, de asigurări sau de pensii, aroganţa poliţiei, acelor din primării, decăderea învăţământului şi politica de căpătuire a aleşilor neamului, îi fac să rămână departe printre străini. Nu numai pe ei, ci pe majoritatea celor ce-au migrat. Pentru că se descurcă mai uşor. „Nu ne putem permite să sacrificăm şi viitorul băiatului. Trebuie să termine şcoala, să facă o facultate de calitate, să gasească un serviciu bun”, ne-a mărturisit Dana. „Probabil mai stăm acolo până ieşim la pensie. Sau, cel puţin atât cât lucrurile vor mai merge. Pe aici, nu prea se schimbă nimic. Şi vorba dvs d-le profesor, lucrurile au încremenit în mişcare”. Cu toate acestea, optimişti, prietenii noştri fac investiţii la casă.