22 septembrie 2008

S-a născut un festival

A fost o reuşită! O idee de excepţie, pentru care se impun felicitări! Câmpina se înscrie astfel printre localităţile care au un festival al lor, indiferent de numele găsit. În primul rând, este un prilej pentru omul de rând de a ieşi la un mic, o bere, de a vedea şi asculta artişti îndrăgiţi, iar câmpinenii merită toate acestea la un festival al lor, nu numai cu ocazia pomenilor (campaniilor) electorale. În plus, stilul retro a fost un element suplimentar de amuzament, notabilităţile urbei - îmbrăcate ca-n vremea lui Caragiale, fiind primele care s-au amuzat de ipostaza inedită în care se aflau. Terasele, jocurile de toate felurile, fanfara, expoziţia de pictură - au fost cele mai apreciate ingrediente ale zilelor, în vreme ce seara, câmpinenii s-au adunat în jurul scenei pentru spectacole, momentul culminat fiind concertul susţinut duminică seara de Ştefan Bănică jr. Iar focul de artificii a fost cel mai frumos din câte s-au văzut până acum la Câmpina.O propunere. Privind la plăcerea cu care câmpinenii au ascultat muzica de fanfară, care i-a fascinat deopotrivă pe cei mari şi pe cei mici, poate nu ar fi rău ca administraţia locală să găsească o soluţie ca, din luna mai până în septembrie, fanfara să se afle în fiecare duminică, măcar pentru o oră, în parcul de la Milia, unde să fie amplasat un chioşc, eventual în apropiereea fântânii arteziene care ne tot este promisă. Iar dacă s-ar opri şi circulaţia pe artera principală, Câmpina ar putea fi în sărbătoarea în fiecare week-end.

CPGC va fi dizolvată!

Gata, din 21 octombrie, Compania Publică de Gospodărie Comunală va fi dizolvată! Deşi decizia de culise este practic luată, aşa cum declara, într-un interviu acordat publicaţiei noastre, şi directorul general al Companiei, Adrian Dascălu, oficial, hotărârea de dizolvare va fi aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor (adică de Consiliul Local Câmpina) în şedinţa din 21 octombrie.Apar, însă, unele întrebări. Cine a convocat şedinţa AGA? Conform legii, convocarea unei şedinţe extraordinare a Adunării Generale a Acţionarilor se face de către Consiliul de Administraţie. Dar acest organism a primit solicitarea de convocare printr-o hârtie din partea Consiliului Local, hârtie semnată de consilierul Lucian Cercel! De ce Cercel? Unii jurişti susţin că, de la o şedinţă la alta, preşedintele de şedinţă semnează documente în numele CL. Şi apare o altă întrebare: de ce oare nu şi-a asumat primarul Tiseanu acest demers destul de delicat? Iar întrebarea este justificată chiar de preambulul documentului înaintat conducerii CPGC: “În urma discuţiilor purtate între reprezentanţii Executivului Primăriei şi toţi preşedinţii comisiilor de specialitate ale Consiliului Local s-a hotărât solicitarea convocării unei AGA de către Comitetul Director”. Cine a participat la acea întrunire? Păi, primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, secretarul Moldoveanu şi unii consilieri, dar nu toţi preşedinţii comisiilor de specialitate, unul dintre criteriile de selecţie părând a fi calitatea de membru PD-L. Cât despre consultarea conducerii CPGC, nici nu a fost vorba de aşa ceva! Interesant este că proiectul ordinii de zi cuprinde, la primul punct, “dizolvarea CPGC şi lichidarea acesteia”. De ce nu se încearcă o altă soluţie economică?! Decizia administraţiei locale demonstrează - ceea ce Adrian Dascălu a spus în mai multe rânduri - că s-a dorit de la bun început distrugerea Companiei şi nu salvarea ei. În acelaşi timp, pe adresa conducerii CPGC a sosit şi o solicitare din partea Primăriei de a preda toate documentele privind gestionarea serviciului de administrare a spaţiilor locative, pentru că la 31 iulie a încetat contractul de concesionare a acestui serviciu! Mai are rost să amintim că, în Consiliul Local, s-a respins un proiect de prelungire a acestui contract? Halal modalitate de comunicare... Cei 19 angajaţi ai CPGC au fost deja anunţaţi de decizia administraţiei Tiseanu, iar fiecare îşi căută de lucru. Strict din punct tehnic, toate activele Companiei vor fi scoase la vânzare. Dar va fi un adevărat tun imobiliar! Pentru că, între activele Companiei se numără un teren la Răcitor, aproape de centrul Câmpinei, în suprafaţă de aproximativ 4.000 mp, un alt teren în suprafaţă de peste 5.000 mp, pe strada Progresului, asta ca să nu mai vorbim despre clădirea administrativă, în care funcţionează şi Direcţia Economică. La preţurile pieţei imobiliare, dacă firma Kauffland, de exemplu, a achiziţionat un teren de circa 30.000 mp lângă IRA cu 400 euro/mp, înseamnă că doar terenul aferent sediului Companiei ar valora 1,6 milioane euro! Asta ca să nu mai vorbim de valoarea clădirii, precum şi a celuilalt teren de pe strada Progresului. În aceste condiţii, actuala administraţie îşi va desăvârşi opera şi va dizolva, apoi va lichida CPGC, dar va fi foarte interesant de urmărit în posesia cui vor intra aceste terenuri şi imobile. Aşa poate vom afla pentru cine lucrează actuala administraţie. Nu de alta, dar binele cetăţeanului de rând nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în culisele puterii locale.

Asfaltare de mântuială, peste bălării, bolovani şi... canalizare

Pe strada Nouă (ce ironie!), în week-end-ul trecut s-au executat lucrări de asfaltare de către firma IREM Construct. O metodă total nouă, nebrevetată, probabil, dar asupra căreia aşteptăm punctul de vedere al celor care vor trebui să semneze recepţia finală a lucrării - s-a turnat peste bălării, peste bolovani, iar în două locuri s-au astupat chiar şi gurile de canalizare pluvială! Nu mai vorbim că traficul auto nu a fost oprit, că oamenii au lucrat fără a fi protejaţi de maşinile de pe strada Ecaterina Teodoroiu... Cât despre calitatea asfaltului şi a bordurilor pe care aceeaşi firmă le aşează într-un mod “original”, nu mai avem nici un comentariu. Probabil că la recepţia lucrării va fi greu de văzut ce este sub asfalt, dar pot fi întrebaţi oamenii care locuiesc în zonă şi care au asistat la una dintre cele mai mari bătăi de joc ale unei lucrări pe bani publici!

Trotuare de... festival retro!


S-a întâmplat să ne alunece privirile pe trotuarul de pe artera principală a localităţii. Nu oricând, ci în cele două zile de festival. Sunt zone în care nu-ţi vine să-ţi crezi ochilor! Pentru un moment, am crezut că şi trotuarele s-au întors la moda din vremea lui Caragiale, dacă erau aşa pe vremuri... Nu este posibil ca în plin centrul unei loclităţi cu pretenţii - aşa cum este Câmpina - să ai trotuare ştirbe, gropi cât toate zilele pe trotuare, borduri mâncate de ploi şi măcinate de vânturi... Cine nu crede să facă o plimbare prin zona centrală a urbei noastre şi se va convinge că locurile prezentate au doar titlu de exemplu.

Asociaţia “Valea Prahovei” s-a constituit “la limita legii”

Sunt aproape doi ani de când administraţiile publice din 18 localităţi încearcă să înfiinţeze Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Valea Prahovei”. Lucrurile merg, însă, destul de greu, birocraţia îşi spune din plin cuvântul, iar în aceste condiţii sunt tot mai mulţi cei care lansează întrebarea: “Ce fonduri va reuşi să atragă această asociaţie şi pentru ce proiecte, când şi constituirea ei se face atât de greu?!”Acestea au fost auspiciile sub care s-a desfăîşurat joi, 18 septembrie, o nouă şedinţă de constituire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Valea Prahovei”, după ce, cu o săptămână în urmă, nu se întrunise cvorumul necesar. Practic, cvorumul nu s-a întrunit nici de această dată, coordonatorul proiectului, Lucian Draghia, anunţând că “din totalul de 24 persoane nominalizate de hotărârile consiliilor locale pentru a reprezenta fiecare localitate, cvorumul se întruneşte dacă sunt prezente 18 persoane. Noi suntem... 12”. Mulţi primari sau reprezentanţi ai administraţiilor din comunele învecinate, pentru a nu mai bate şi altă dată drumul până la Câmpina, au fost de acord să treacă peste acest “detaliu”. Mai mult, reprezentantul Primăriei Cocorăştii Mislii a spus, cu umor: “Putem să-i considerăm prezenţi şi pe cei care au fost data trecută!” În absenţa oricărui jurist, de comun acord, cei prezenţi au parcurs ordinea de zi a şedinţei de constituire, chiar dacă au mai fost voci care au pus întrebări privind legalitatea constituirii. S-a ajuns la concluzia că “suntem undeva la limita legii”. Dintre probleme organizatorice discutate, cele mai importante pot fi considerate: alegerea preşedintelui asociaţiei - primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu - şi a vicepreşedintelui - primarul din Cornu, Cornel Nanu. De asemenea, s-a stabilit ca sediul să fie la Câmpina, în incinta sediului Primăriei. În conformitate cu dorinţele membrilor, asociaţia ar trebui să aducă fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii şi a reţelelor edilitare, dar şi pentru alte proiecte de interes comun. Acolo va fi adevărata bătălie şi acolo se vor vedea roadele unei bune asocieri. Oricum, greul acum începe şi toată lumea ştie asta. Aşa cum toţi ştiu că bani există, însă realizarea unui proiect bun, care să obţină finanţarea necesară, poate fi, uneori, foarte, foarte grea. Că scapi de birocraţia noastră şi dai de a lor, a finanţatorilor, cum spunea, nu cu mult timp în urmă, un primar dintr-o comună vecină Câmpinei.
Poiana Câmpina a respins asocierea
Înaintea şedinţei de constituire şi-a făcut apariţia şi primarul comunei Poiana Câmpina, Aurel Duţă, care i-a anunţat pe organizatori că localitatea sa nu se asociază la acest proiect. Pentru a explica această decizie, Aurel Duţă ne-a declarat: “Comuna Poiana Câmpina a decis să nu participe la această asociere. Am fost la primele întâlniri, am văzut cât de greu merg lucrurile şi nu cred, cu părere de rău o spun, că vor reuşi să facă ceva... În plus, noi avem experienţa unei asocieri asemănătoare, la Infrainvest. La fel, ni s-a promis marea cu sarea, ne-au spus că putem accesa până la 20 miliarde lei vechi, pentru ca, ulterior, să apară mereu condiţii suplimentare. Aşa, mai mult am cheltuit bani, timp pierdut şi nervi tocaţi. Nu ne mai trebuie!”

Pusă “la zid” de directorul ASP Prahova, Gabriel Ţintărescu,

Dr. Minerva Stanciu a demisionat
“Nu intenţionez în nici un fel să dau înapoi!”

Panică - aceasta era starea care domnea pe holurile birourilor administrative din Spitalul Municipal Câmpina, miercuri dimineaţă, atunci când a venit directorul Autorităţii de Sănătate Publică, Gabriel Ţintărescu. Fiecare funcţionar sau medic din spital se grăbea spre altă direcţie, iar chipurile lor exact asta exprimau - panica. De ce? Pentru că, dicolo de imaginea plăcută pe care doreşte să o arate conducerea instituţiei, ştim cu toţii că în Spitalul Municipal Câmpina sunt multe probleme. Dr. Gabriel Ţintărescu începe controlul. “Pe aici” - încearcă gazdele să fie amabile. “Nu, pe aici”, le-o retează Ţintărescu şi continuă: “Hai să fim corecţi, scara asta e neagră!” Raidul continuă... A urmat o discuţie la care au participat Gabriel Ţintărescu, reprezentanţi ai Ambulanţei, conducerea Spitalului Municipal, dar şi medicul Minerva Stanciu, cea care avea să plătească, chiar cu postul său, îndrăzneala de a semnala unele dintre neregulile din spital. “Am venit să mă informez şi să văd ce se întâmplă”, a început Ţintărescu. Treptat, însă, discuţia s-a concentrat asupra Minervei Stanciu, directorul ASP comportându-se asemenea unui inchizitor. Şi spunem asta pentru că nici unul dintre cei prezenţi nu a putut duce o frază la bun sfârşit din cauza lui. În final, directorul ASP a prezentat o concluzie, dar pentru orice om, implicat sau nu în acest scandal, este clar că Ţintărescu venise cu concluzia de acasă sau... din altă parte. La finalul întrevederii, şeful ASP a invitat pe toată lumea într-un tur al spitalului. Mulţumim, dar după ce, în urma articolelor din presă, s-au luat câteva măsuri pompieristice, aşa, doar pentru a se încerca să se demonstreze contrariul celor scrise în ziar, atunci ce rost mai are un tur “turistic” al spitalului?!Cât despre Ambulanţa din curte... situaţia a fost de-a dreptul comică. “Asta este salvarea pe care a refuzat-o dr. Minerva Stanciu pentru transportarea nou-născutului prematur...” Conform medicului Minerva Stanciu, diferenţa era că, în noaptea cu pricina, lipseau din salvare incubatorul nou-nouţ şi alte câteva aparate, care acum erau “în ţiplă”. În concluzie, acesta este unul dintre puţinele efecte pozitive ale tuturor demersurilor. Există acum o ambulanţă care poate transporta un nou născut prematur în condiţii bune şi nu între sticle de plastic...

A doua zi după întâlnirea cu directorul ASP, dr. Minerva Stanciu a decis să demisioneze, iar textul integral al demisiei îl prezentăm mai jos. “Nu intenţionez în nici un fel să dau înapoi” - a comentat Minerva Stanciu. La începutul acestei săptămâni, dr. Stanciu se va prezenta la Judecătoria Câmpina pentru prima înfăţişare în procesul pe care l-a intentat Spitalului Municipal.

“Domnule Director,În atenţia şefilor secţiilor OG şi PediatrieSubsemnata dr. Minerva Stanciu, medic pediatru, vă aduc la cunoştinţă DEMISIA mea începând cu data de astăzi, 18 .09. 2008, motivată de următoarele:Din şedinţa din 17 septembrie 2008, desfăşurată în prezenţa reprezentanţilor ASP şi ai serviciului de ambulanţă, a reieşit foarte clar că atitudinea mea atrage asupra colegilor mei din toate secţiile, acţiuni de control intensive şi pătează în mod nedrept munca unor oameni fără vină. Cum nu doresc sub nici o formă afectarea îndeosebi a celor faţă de care am tot respectul, dar nici nu intenţionez să retractez nimic din cele afirmate până acum, consider că este mai bine să părăsesc instituţia. Referitor la colegii din pediatrie - din câte înţeleg somaţi să ia atitudine împotriva mea - din păcate vor fi afectaţi atât de demisia, cât şi de menţinerea mea în serviciu, aşa că prefer să-i afectez prin ore suplimentare de muncă, înlăturând stresul nemeritat al unor controale rău intenţionate.Mă bucur că Serviciul Judeţean de Ambulanţă deţine o maşină ultradotată, cu un incubator ultraperformant. E minunat că s-a întâmplat asta, cu preţul faptului că, în aceste condiţii, eu par o iresponsabilă. Indiferent de consecinţele pe care le voi suporta, s-a întâmplat un lucru bun pentru colegii care vor face gărzile de pediatrie. Sper doar ca acestă maşină să mai existe şi peste două săptămâni şi mă minunez de ce DACĂ ACEASTĂ AMBULANŢĂ EXISTA ÎN DOTAREA SERVICIULUI DIN LUNA MAI, d-na dr. Bicuţi a fost recent nevoită să transfere un bebeluş de 1700 g TOT ÎNTRE DOUĂ PET-uri, aşa cum a afirmat în şedinţa din 17 septembrie 2008, în faţa presei. Oare să fie afectată de aceleaşi stări confuzionale ca mine? Nu mă pot abţine să gândesc că, de vreme ce s-au instalat chiuvete în timpul consultaţiilor, în ziua apariţiei articolului în presă, de vreme ce s-a salubrizat subsolul tot după apariţia articolelor din presă, e foarte probabil ca şi autosanitara respectivă să fi apărut tot ca urmare a demersurilor presei (Dl. Raed Arafat chiar a afirmat, în cursul zilei de 17 septembrie, că va dota cu extremă urgenţă Serviciul Prahova cu aşa ceva). Îmi întăreşte această convingere faptul că d-na dr. Stănescu, care era de gardă pe ambulanţă în noaptea morţii bebeluşului, m-ar fi atenţionat cu siguranţă asupra dotării deosebite, nu asupra PET-urilor cu apă caldă.Nu am intenţionat vreodată să ocup vreo funcţie de conducere, aşa cum mi s-a reproşat şi ţin să vă spun că fotoliul directorial pe care îl ocupaţi şi instituţia spitalului nu vor fi NICIODATĂ uzurpate de persoane ca mine, ci de persoanele pe care faceţi eforturi deosebite să le «acoperiţi» pentru conservarea unei imagini publice la care eu chiar am avut un aport pozitiv timp de nouă ani. Nu am de ce să tolerez formele de desconsiderare practicate de Comitetul Director, începând cu refuzul îndelungat de a instala acea penibilă chiuvetă din cabinet, apoi continuând cu faptul că am fost sancţionată fără ca măcar să mi se explice fapta săvârşită, apoi am fost invitată cu nepăsare în acel subsol vecin infect ca să constat că alţii o duc mai rău şi cu faptul că mi s-a solicitat o contestaţie la care nu s-a intenţionat nici o clipă să mi se răspundă. În plus, s-a apreciat că pot fi «cumpărată» contra sumei de 13 milioane lei vechi, iar în cursul şedinţei de ieri s-a dat cu odorizant !!! (suplimentar faţă de cel discret pe care deja îl aveam) prin cabinet, pentru ca reprezentanta ASP invitată rapid acolo (astfel ca nu cumva să dispară aroma), să revină încântată de faptul că «miroase a parfum» şi că dotarea merge până acolo încât micuţii au chiar şi jucării în sala de aşteptare (dovadă că nimeni nu avusese cel puţin decenţa să-i comunice că jucăriile sunt cumpărate de mine). Am fost acuzată de către dl. director Ţintărescu şi că îmi făcusem «un cuibuşor în alte locuri», dar eu consider această afirmaţie doar o dovadă a timpului scurt petrecut de domnia sa în sediul ASP faţă de cel petrecut în Spitalul Voila şi o trec cu vederea.Doresc să-mi continui lecturile după miezul nopţii fără ca dl. director să fie apăsat de grija performanţei cu care îmi prestez eu serviciul în condiţiile în care am de efectuat şi minimum şase gărzi pe lună (în septembrie sunt opt) sau a prezenţei cu care a afirmat că «stăm mai prost». Mi-a făcut o deosebită plăcere să constat că d-na director Elena Dumitrescu a uitat cu desăvârşire volumul aproximativ de ore suplimentare prestate pentru bunul mers al serviciului şi faptul că sunt cu siguranţă printre ultimii medici ai acestei instituţii care ar putea fi atenţionaţi pentru absenteism. Graba de a ajunge la subsol înainte de dispariţia parfumului poate scuza, însă, această amnezie a unei persoane care are în grijă toate problemele MEDICALE ale spitalului. Tot în legătură cu performanţa, doresc să spun încă o dată, că îmi e ruşine că nu am susţinut-o în scris pe dr. Mihaela Sumbasacu, afectată de exact aceleaşi probleme în anul 2006, lăsând să fie considerată o depresivă frustrată, după ce a reuşit să renoveze, cu o sponsorizare de trei miliarde lei vechi, o întreagă secţie. Poate că instituţia nu ar fi pierdut un medic cu adevărat performant, cu două specialităţi şi titlu de medic primar. Sigur însă că mă înşel şi aici, considerând primariatul o dovadă de performanţă, de vreme ce se pare că nu mai constituie o condiţie obligatorie nici măcar pentru ocuparea postului de director medical al Spitalului Municipal sau poate că performanţele servicului OG şi ale secţiei de neo-natologie nu puteau merge în paralel atât de bine ca acum în condiţiile supraspecializării doctoriţei Sumbasacu. În aceeaşi ordine de idei, este neîntemeiată acuzaţia că aş fi împroşcat cu noroi secţia OG, urmărind să-i scad adresabilitatea, mai cu seamă din partea a doi colegi al căror profesionalism a fost ÎNTĂRIT şi SUSŢINUT până acum ÎN TOATE OCAZIILE prin intervenţiile mele (referitor la «buna colaborare», nu-mi amintesc ca eu să fi solicitat vreodată OG-ul la vreo urgenţă pediatrică). În caz că mă fac vinovată de vreun atac, vă stau la îndemână toate mijloacele de redirecţionare a acestei împroşcări, iar odată cu dispariţia mea din instituţie este clar că nimeni şi NIMIC nu va mai afecta bunul renume şi nu va mai periclita adresabilitatea serviciului OG din spital, cu excepţia absenţei desăvârşite a unui SPECIALIST NEONATOLOG antrenat pentru îngrijirea tuturor prematurilor care decurg din competenţa «pentru orice patologie a gravidei» a colegilor din această secţie. La ora 2.00, azi, 18 septembrie, după o naştere cu hipoxia copilului prin dubla circulară de cordon, i-am cerut d-lui dr. Nica să mă privească în ochi şi să-mi spună că d-na dr. Anghel a avut un avort patologic simultan cu naşterea cu bucluc. A spus că NU ŞTIE CE S-A ÎNTÂMPLAT, fără a putea să mă privească în ochi. E o dovadă certă de comportament colegial solidar şi îi mulţumesc d-lui dr. Nica pentru exemplul furnizat rugându-l în acelaşi timp să mă scuze că tot ce am putut să fac în acest sens a fost să nu-i pun întrebarea în faţa presei. Dacă, totuşi, presa va merge pe urmele acestui avort spontan, consecinţele mi se vor imputa tot mie? Vă informez că vineri, 12 septembrie, în Secţia de nou-născuţi, dr. Dumitrescu a afirmat, în prezenţa dr. Bicuţi, că ştie de mult «unde e buba», dar că nu poate face nimic, de vreme ce dr. Anghel «a mers cu reclamaţii la Primărie». Chiar nu ştiu la ce făcea referire, dar sunt sigură că această «bubă» va fi mult mai greu de manageriat decât cazul Minerva Stanciu. Mă tem că sufăr de discromatopsie, de vreme ce dl. inspector Marius Cârdaş mi-a atras atenţia că, la data controlului din 25 iulie, aveam CENTURĂ VERDE, iar eu pot să jur că era albă. În aceste condiţii nu mai pot oferi nici o garanţie pentru calitatea actului meu medical. În caz că, totuşi, nu am discromatopsie eu, ci dl. inspector, nu doresc să ajungă în situaţia neplăcută de a recunoaşte că e în imposibilitatea clinică a efectuării unui proces verbal de constatare corect. Poate dumnealui are nevoie mai mare decât mine de actualul loc de muncă. Sunt încredinţată ca d-na director medical Dumitrescu şi ceilalţi membri ai comisiei de control din 25 iulie 2008 pot furniza detalii exacte pentru diagnosticul corect al fiecăruia dintre noi. În plus, cum nu mă pot abţine să port halat cu centură, încălcarea MSS şi periclitarea MPPSI, care decurg din acest delict, constituie pericole reale pentru spital, pe care nu doresc ca instituţia să şi le mai asume, dat fiind ş alte riscuri a rezultat ca există DOAR în imaginaţia mea şi în exclusivitate DATORITĂ MIE. Tot referitor la culori, nu ştiu de ce sunt acuzată de atacuri politice. Nu eu sunt cea care am făcut legătura cu dl. primar Tiseanu, ci d-na dr. Dumitrescu. Pe de altă parte, nu cred că există vreo persoană în conducerea forurilor implicate care să nu fie colorată politic şi nu mă fac eu vinovată pentru asta sub nici un aspect. Consider că sigurele aspecte cu adevărat politice în această poveste sunt procedura de achiziţie publică şi modul de execuţie şi urmărire a lucrării din spaţiul Cabinetului de pediatrie, care a înghiţit o sumă în care sigur se putea include şi o izolaţie corespunzătoare, astfel încât să nu mai fie nevoie de nici un parfum în incinta respectivă.Discuţiile purtate m-au determinat să conchid că am nevoie de timp liber pentru acţiunile de anchetare care urmează pentru «culpa» de a fi refuzat incubatorul ultraperformant pe care l-am confundat cu o cutie cu pet-uri, precum şi pentru alte delicte comise în activitatea mea, anchete la care nu voi putea face faţă cu siguranţă în condiţiile în care ar trebui să-mi desfăşor în paralel şi programul normal de lucru. De vreme ce eu mă fac vinovată de asemenea confuzii şi grave neînţelegeri, prezenţa mea în gărzi este un nou şi nepermis pericol pentru instituţie şi rog ca IMEDIAT să fiu scoasă din serviciul de gardă, înainte de a mai ştirbi şi mai mult bunul renume al spitalului. Adaug ca argument şi «oboseala» produsă, după părerea d-lui director Ţintărescu, de faptul că studiez noaptea (ziua completez foi de observaţie în timpul liber), cu toate consecinţele ei nefaste asupra imaginii instituţiei, motiv pentru care vă rog să interveniţi imediat pentru înlocuirea mea începând chiar cu garda de vineri, 19 septembrie 2008. Mă tem în mod deosebit nu de sancţiuni sau alte forme de intimidare - am prevăzut orice astfel de incidente - ci de faptul că ORICÂND noaptea din 9/10 septembrie se poate repeta, în sensul că vreo gravidă internată de peste o lună va naşte prematur EXACT în clipa în care alta va avorta având o hemoragie aşa de gravă încât colegul ginecolog nu va putea asista naşterea (aşa mi-am explicat şi eu TOATE celelalte naşteri la care am fost chemată, în absenţa celui care ar fi trebuit să asiste gravida). Mă mai tem în mod deosebit că nou născutul va avea o malformaţie cardiacă invizibilă la eco 3D, dar incompatibilă cu viaţa şi nedecelabilă clinic, că voi decide iar că e transportabil, iar în locul ambulanţei cu incubatorul pe care l-am văzut astăzi, voi avea iar halucinaţia aceea a cutiei cu două pet-uri de 2 l şi iar o să refuz plecarea prematurului în aşa ceva sau - mai rău - chiar o să-l pun înăuntru. În sfârşit, mă apucă groaza la gândul că am lucrat atât de mult timp în acest spital şi abia astăzi am aflat că maternitatea noastră ARE COMPETENŢĂ PENTRU A ÎNGRIJI ORICE NOU NĂSCUT, inclusiv bebeluşii prematuri ai pacientelor cu spitalizări prelungite pentru iminenţă de avort, apoi de naştere prematură. Vă asigur că nici o sancţiune a vreunei autorităţi pământene nu-mi va putea provoca sentimentul de frustrare, furie, neputinţă şi indignare pe care îl trăiesc de aproape zece zile (cu aceeaşi intensitate ca atunci când am pierdut copii bolnavi de SIDA) şi pe care felul în care înţelegeţi dvs. şi colegii ginecologi să rezolvaţi lucrurile care vă privesc şi care au condus la acest incident, nu face decât să mi-l întărească. Referitor la demersurile din presă, nimic nu ar fi avut un asemenea răsunet dacă ar fi fost lipsit de bază reală. Prin tot ceea ce faceţi şi mai ales CEEA CE NU FACEŢI, DVS. sunteţi cei care furnizaţi presei un nesecat izvor de ştiri de senzaţie. Nici un om normal şi de bună credinţă nu poate crede cu adevărat că Minerva Stanciu întreţine un conflict îndelungat DOAR printr-o imaginaţie foarte bogată sau prin rele intenţii şi din motive politice sau de aspiraţie la un post de conducere. Nu mă fac vinovată de faptul că un referat de informare şi propuneri e considerat «reclamaţie» şi, implicit, singurele măsuri pe care dvs. le consideraţi oportune sunt sancţiunile. Aşa aţi procedat în legatură cu referatul din luna iulie, când m-am trezit într-o şedinţă disciplinară unde am repetat degeaba că situaţia NU TREBUIE PERSONALIZATĂ, ci ORGANIZATĂ. Am primit un răspuns ulterior că cei implicaţi au fost sancţionaţi cu diverse avertismente verbale. E firesc ca în aceste condiţii să fiu vinovată de lipsa de colegialitate şi chiar nu cred că aş mai putea depăşi acest impas. Îmi exprim convingerea că, în absenţa mea, activitatea de ACOPERIRE (nu numai a altor pereţi la fel de mucegăiţi ca cei din Cabinetul de pediatrie) va decurge în condiţii mult mai bune pentru Comitetul Director şi regretul că am fost atât de naivă încât să vă bănuiesc de bune intenţii în ceea ce mă priveşte. Vă reamintesc că nu aţi mai fi fost deranjaţi cu o nouă demisie dacă nu mi-aş fi retras-o pe precedenta la solicitarea dvs. şi apreciez de această dată că actualul comitet director nu a fost pregătit deloc să-şi asume consecinţele reţinerii mele în activitate.Cu consideraţie, dr. Minerva Stanciu”

Realitate de... maternitate

Copiii între PET-uri, o problemă veche!
Chiar în ziua în care dr. Minerva Stanciu era pusă “la zid” de Gabriel Ţintărescu şi conducerea Spitalului Municipal, am primit la redacţie o scrisoare din partea familiei Bragău din Băicoi. Scrisoarea se referea la o situaţie asemănătoare celei care a dus la decesul bebeluşului născut prematur, caz pe care vi l-am prezentat pe larg în ediţia anterioară.“Suntem părinţii unei fetiţe născute la maternitatea Câmpina în 05 iunie 2007: Medeea Maria Bragau. Fetiţa s-a născut după o sarcină care a pus problema unei infecţii în primul trimestru. A avut greutate mică la naştere - 2650 g şi a necesitat reanimare pentru asfixie. După stabilizare, pericolul unei hemoragii şi suspiciunea unei pneumonii congenitale impuneau transferul într-o clinică în care se puteau îngriji aceste complicaţii. Fetiţa începuse deja să vomite sânge, dar se reuşise stoparea temporară a acestei complicaţii. Am fost chemaţi de medicul de gardă, dr. Minerva Stanciu, care ne-a informat asupra acestor lucruri, dar şi asupra faptului că transportul cu ambulanţa presupunea anumite riscuri pentru copilul abia născut, riscuri care erau însă mici faţă de posibilitatea unei sângerări care nu putea fi controlată la Câmpina. Am semnat că ne asumăm riscurile transportului, pentru că am înţeles că viaţa copilului era în pericol mai mare dacă rămânea prea mult timp pe loc. A plecat în incubatorul încălzit la priza de pe secţie, între două sticle cu apă caldă, fără mamă, cu ambulanţa sosită relativ repede. Din fericire a ajuns cu bine la maternitatea Ploieşti, unde tratamentul a fost continuat în condiţii bune. Înţelegem că această situaţie este neschimbată şi astăzi la maternitatea Câmpina, deşi de atunci a trecut destul de mult timp şi nu toţi nou-născuţii pot suporta acest transport sau nu pot aştepta un transport cu condiţii mai bune. Suntem părinţii unui copil sănătos, care a fost tratat corect şi la timp şi ştim ce înseamnă simplul gând că ne-am fi putut pierde copilul. Pentru viaţa şi sănătatea fetiţei noastre mulţumim pe această cale d-nei dr. Minerva Stanciu”.Problema transportării nou-născuţilor cu probleme este aşadar ceva mai veche. Ce a făcut conducerea Spitalului sau a Autorităţii de Sănătate Publică pentru ca viaţa bebeluşilor să nu mai fie pusă în pericol?

Mărgărit Muşat: “Câmpina are nevoie de un parlamentar”

“... care să poată contribui la elaborarea legilor”
Mărgărit Muşat şi-a anunţat candidatura pentru un loc de deputat din partea Partidului Democrat-Liberal în Colegiul Uninominal 2 Prahova, care cuprinde Câmpina şi comunele Valea Doftanei, Brebu, Băneşti, Poiana Câmpina, Proviţa de Jos, Proviţa de Sus, Secăria. Oficializarea vehiculatei candidaturi a fost prilejul dialogului următor.
Domnule Mărgărit Muşat, v-aţi anunţat candidatura pentru un fotoliu de deputat. Deşi sunteţi o persoană cunoscută în Câmpina, haideţi să începem cu o scurtă prezentare a dvs.
M-am născut în anul 1952, în judeţul Vrancea şi sunt fiu de... membru CAP. Am terminat Liceul Teoretic din Odobeşti în anul 1971 şi am dat examen de admitere la Facultatea de Drept. Era o concurenţă foarte mare, cam 25 de candidaţi pentru un loc, iar eu nu făcusem în viaţa mea meditaţii... Nu am intrat. Aşa că am intrat la o şcoală postliceală de telecomunicaţii, pe care am absolvit-o în anul 1973. În acelaşi am am intrat la Facultatea de Drept, dar la cursuri fără frecvenţă. Nu prea m-am împăcat eu cu ideea acestor cursuri, aşa că din a doua încercare am intrat la Facultatea de Drept, cursuri de zi, în anul 1976. Am absolvit facultatea în anul 1980. După absolvire, până în anul 1981 am fost inspector la Secţia de control a administraţiei locale de stat şi secretariat din cadrul Consiliului Popular Judeţean Vrancea. Între timp, în 1979 m-am căsătorit, iar în 1981 am decis să vin în Prahova, de unde este soţia mea. Nu prea erau posturi, iar cele existente erau „blocate“ după modelul socialist. Între 1981 - 1983 am fost secretar la Consiliul Popular al comunei Şotrile, iar din 1983 sunt notar de stat, la Notariatul de Stat din Câmpina, funcţie transformată în notar public din anul 1995. În anul 1991 s-a înfiinţat Asociaţia pentru Promovarea Instituţiei Notarului Public din România, iar eu am fost ales vicepreşedinte al acestei asociaţii, care nu prea era pe placul autorităţilor şi, mai ales, al Ministerului Justiţiei. Din anul 1995 sunt membru al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, iar cu excepţia perioadei 1998-2000 am îndeplinit şi funcţia de vicepreşedinte al Uniunii, echivalentă cu funcţia de secretar de stat la nivelul unui minister. Am propriul cabinet notarial, unde sunt asociat cu fiica mea, Andreea Roxana, care este mamă din 12 septembrie 2008, de când am un nepot, Paul Mărgărit. Mai am o fată, Manuela Antonia, care este stagiar la biroul meu, iar peste doi ani îşi va susţine definitivatul.
“Nu sunt învăţat să stau în genunchi în faţa nimănui”
Dar cariera dvs politică.
Primul partid în care am intrat a fost ApR, în perioada sa de glorie, care părea o alternativă la celelalte partide, o cale nouă. ApR se rupsese din PDSR, avea o paltformă de centru şi era văzut de multă lume ca un partid de viitor. Apoi, ApR a fuzionat cu PNL, iar eu am ajuns vicepreşedinte al Organizaţiei Câmpina a PNL. Despre alegerile din PNL nu vreau să vorbesc! Ştiu doar că în PNL Prahova nu se face nimic fără acordul lui Dinu Patriciu, despre care s-a aflat ulterior că sponsorizase substanţial şi PSD-ul. Apoi, am crezut în Alianţa DA, dar destrămarea ei s-a bazat nu pe probleme de ideologie, ci pe interesele unor persoane din conducerea superioară a Alianţei. În cadrul PNL nu puteam să aspir la o funcţie de conducere decât numai prin voinţa anumitor persoane, iar eu nu sunt învăţat să stau în genunchi în faţa nimănui. După destrămarea Alianţei DA, am considerat că mă compromiteam şi mi-am dat demisia. Am spus încă de atunci că voi reveni în politică numai după legiferarea votului uninominal, care poate duce la o oarecare independenţă faţă de partid.Aţi fost şi consilier local...Da, am fost şi consilier local... Oricât aş fi vrut să fac ceva pentru cetăţeni era imposibil, pentru că în Consiliul Local sunt reprezentate numai interesele anumitor grupuri. La fel cum se întâmplă şi în această legislatură...
“Nu trebuie să inventăm noi roata!”
De ce candidaţi pentru un loc de parlamentar?
Consider că am vârsta şi experienţa necesare pentru a fi un bun parlamentar. Introducerea votului uninominal va da prioritate voinţei cetăţeanului, voinţa partidului trecând pe planul secund. În plus, consider că în Parlament trebuie să se elaboreze legi. Ori elaborarea legilor este apanajul juriştilor şi, să spunem, într-o oarecare măsură, al economiştilor. Dacă legile le fac inginerii, spre exemplu, nu ştiu ce va ieşi... O legislaţie greu de înţeles, incoerentă, greu aplicabilă. Trecerea de la socialism la capitalism este dificilă şi despre acest lucru nu s-a încumetat nimeni să scrie ceva. Ar trebui să luăm modele de acolo de unde capitalismul există de sute de ani. Nu cred că este problema voinţei, ci a modului în care se realiează această trecere. Ori, nu trebuie să inventăm noi roata! Sunt atâtea ţări de unde am putea prelua modele, ca să nu mai vorbesc de faptul că sunt domenii - justiţia, poliţia - unde nu se poate pune problema de tranziţie, pentru că altfel iese ceea ce vedem acum.
“La PC era un preşedinte interimar şi un singur membru, eu, dar aveam loc de candidat pentru Parlament”
S-a vehiculat că veţi candida din partea PSD şi PC. Ce s-a întâmplat?
Am văzut că aş fi fost candidatul PSD. Nu am fost confirmat, ci au fost doar nişte tatonări. Totuşi, cred că este mai puţin important din partea cărui partid candidezi, mai important este să reprezinţi voinţa cetăţenilor. Dacă voi fi trimis în Parlament, voi fi trimis de cetăţeni, nu de un partid. Eu nu m-am despărţit elegant niciodată faţă de un partid, ci cu „scântei“, pentru că spun întotdeauna ce am de spus, iar asta deranjează. La PC am stat doar vreo trei săptămâni. Practic, eu aş fi fost candidatul PC-ului şi nu al PSD-ului, cele două partide doar ajungând la o înţelegere pentru candidaturi comune. La PC, era un un preşedinte interimar şi un singur membru, eu, dar aveam loc de candidat pentru Parlament. În orice caz, mă bucur că am fost solicitat să candidez din partea PD-L, un partid de centru dreapta, în care eu mă regăsesc şi cred că astfel pot ajunge în Parlament, pentru a contribui la realizarea unor legi.
“Ţelul meu politic este ca oamenii să o ducă atât de bine încât să nu mai poată fi cumpăraţi cu un kilogram de zahăr, un litru de ulei sau chiar bani”
Cum credeţi că va fi campania electorală?
Eu vreau să duc o campanie elegantă. Nu mă impresionează atacurile, dar cei care fac aceste lucruri ar trebui să ştie că la aceste atacuri cea mai afectată este familia, membrii acesteia suferă cel mai mult, iar dacă şi cei care lansează atacurile au familie, ar trebui să se gândească la asta. Oricine poate arunca noroi, e mai greu să-l ştergi. Câmpina se mândreşte cu numărul mare de intelectuali, aşa că nu cred că va fi o campanie murdară. Ţelul meu politic este ca oamenii să o ducă atât de bine încât să nu mai poată fi cumpăraţi cu un kilogram de zahăr, un litru de ulei sau chiar bani. Eu vreau ca după un mandat al meu de parlamentar - sau chiar două - oamenii să-şi poată permite să-şi cumpere singuri un kilogram de zahăr, un litru de ulei, ca să nu mai poată fi cumpăraţi de cei care au bani. Dacă oamenii acceptă să fie umiliţi prin aceste metode, trebuie să se gândească la faptul că un kilogram de zahăr şi un litru de ulei vor primi sigur doar peste patru ani, la viitoarele alegeri. Urmăriţi şi o să vedeţi că cei care dau astfel de cadouri sunt cei care au lucrat cu banul public. Sper că va veni momentul în care nivelul de trai va creşte după recuperarea sumelor sustrase din banii publici. De asemenea, vor trebui recuperaţi munţii, serele, pădurile, terenurile...
V-aţi format echipa de campanie?
Încă, nu. Încerc să-mi conturez această echipă, iar la acest capitol voi fi sprijinit în primul rând de partid. Sunt contracandidaţi, din punct de vedere financiar, de categoria „supergrea“, iar eu - păstrând comparaţia cu boxul - sunt de categoria „superuşoară“.
De ce ar trebui să vă voteze lumea?
Consider că este important pentru Câmpina şi zona adiacentă să aibă în Parlament ca reprezentant un om care a dovedit în 26 de ani de activitate profesională că şi-a văzut de terabă şi n-a umblat cu prostii. Parlamentarul are - la nivel teritorial - rolul unui colector al necesităţilor cetăţenilor. Platforma mea va avea două componente - una derivată din programul de guvernare al partidului, alta bazată pe necesităţile oamenilor din această zonă. Nu vor lipsi din programul meu găsirea modalităţilor de dezvoltare economică - noi societăţi, creşterea numărului locurilor de muncă, înlăturarea unor fenomene de corupţie sau mică corupţie, asigurarea ordinii publice şi a unei discpline în comportamentul fiecărui cetăţean, în aşa fel încât Câmpina să devină un loc al liniştii.
Aţi vorbit de corupţie. Există în Câmpina corupţie?
Da. Într-o societate în care corupţia este generalizată la toate nivelurile, nu se poate ca tocmai Câmpina să facă excepţie.
“Cu un premier PD-L va fi important să avem un parlamentar în Câmpina din partea PD-L”
Ce va mai cuprinde programul dvs electoral?
În curând DN1 va fi blocat din cauza lucrărilor la autostradă, aşa încât consider că este cel mai bun moment pentru realizarea unei şosele moderne de la Băneşti, Brebu, Valea Doftanei, care să asigure legătură spre Săcele - Braşov. Ar fi o excelentă oportunitate pentru valorificarea potenţialului turistic al zonei, pentru că lumea oricum s-a cam săturat de Valea Prahovei. Nu în ultimul rând, în condiţiile în care eu cred că viitorul premier va fi de la PD-L, cred că este important pentru zona Câmpina să aibă un parlamentar din partea acestei formaţiuni politice. Desigur, toţi candidaţii vorbesc de atragerea fondurilor europene. Trebuie făcut acest lucru! Dare cum avem grijă de fondurile naţionale? Unii se gândesc ca la o posibilă „pomană“ şi, probabil, studiază metode şi tehnici de înfruptare. Cert este un lucru! Resursele financiare naţionale şi comunitare trebuie bine cheltuite, cu eficienţă maximă în interesul dezvoltării societăţii româneşti. Trebuie închise definitiv „robinetele de scurgere“!
D-le Muşat, cât sunteţi dispus să cheltuiţi în această campanie?
Nu voi cheltui decât atât cât voi putea fără a afecta veniturile familiei şi ale fiicelor mele. Nu voi cumpăra nici un vot, iar dacă oamenii vor vota pe cel care le dă ulei şi zahăr, înseamnă că ne merităm soarta şi să le fie de bine!

Stolojan s-a războit de la Câmpina cu Tăriceanu

Cât despre alianţe... rămâne cum am stabilit: în teritoriu nu e ca la centru.
Sediul PD-L Câmpina s-a umplut la sosirea europarlamentarului Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte PD-L şi candidat la postul de premier. De altfel, aceasta a şi fost poziţia din care a trimis numeroase “săgeţi” spre actualul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu. Astfel, dincolo de motivaţia sosirii la Câmpina, pentru a participa la “Serbările Toamnei”, Stolojan a ţinut să puncteze: “Vom realiza autostrada Bucureşti - Braşov, iar în primii patru ani vom ajunge până la Comarnic. Este o realitate că Europa se termină acolo unde se termină autostrăzile, iar noi ne vom apuca serios de treabă în acest domeniu. În al doilea rând, vom reînfiinţa Ministerul Turismului pentru o politică coerentă de a transforma potenţialul turistic în realitate”.Apoi, au urmat atacurile dure la adresa lui Tăriceanu, dar şi a liderului PSD, Mircea Geoană: “Guvernul Tăriceanu este risipitor cu banii publici”; “Tăriceanu a impus o formă de dictatură economică favorizând primarii din PNL şi PSD prin fondurile bugetare alocate”; “Tăriceanu este captiv la PSD, care-l foloseşte ca pe-o cârpă, şi oligarhiei, ale cărei interese le reprezintă”; “Tăriceanu şi Geoană sunt egali cu zero barat”.Atacând dur PSD şi PNL, Stolojan a ridicat mingea la fileu jurnaliştilor, care l-au întrebat imediat cum comentează faptul că la Câmpina conduce o alianţă PD-L - PSD! “Acest fapt demonstrează că oligarhia este transpartinică...”, după care a fost întrerupt. Nu înţelesese întrebarea. Când a aflat că, de fapt, este vorba de o alianţă a PD-L cu “duşmanul” PSD, Stolojan a zâmbit încurcat, a “întors-o” şi a pasat sarcina răspunsului pe umerii primarului Tiseanu, mărginindu-se să adauge doar că “acolo unde a existat dialog şi au fost rezolvate probleme punctuale se poate accepta, eu am spus doar că la nivel naţional PD-L va merge singur în alegeri, iar dacă va câştiga eu voi fi premier şi ştiu să fac bine acest job pentru că l-am mai făcut în condiţii mult mai grele, în perioada 1991-1992”.După întâlnirea de la Câmpina, Theodor Stolojan şi suita sa au plecat la Valea Doftanei, la Festivalul Caşcavelei.

Examenul de la Şcoala de Poliţie, în atenţia DNA!

De mulţi ani se vorbeşte despre fraudele care se produc la examenul de admitere la Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina. Chiar şi schimbarea sistemului de admitere reprezintă o recunoaştere tacită din partea autorităţilor că astfel de practici existau şi se încearcă stoparea lor.La ultima sesiune de admitere în Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina, printre contestaţiile depuse s-a aflat şi cea a candidatului Gabriel Cosmin Voinescu, nimeni altul decât fiul primarului PSD din localitatea prahoveană Olari. Deşi după prima corectare acumulase doar 56 de puncte, comisia de verificare a contestaţiilor condusă de comisar şef Valeriu Simion a constatat că respectivul candidat avea 66 puncte. Candidatul a fost declarat admis.Conducerea Şcolii a emis şi un comunicat în care se spune: “Cercetarea prealabilă a reliefat unele elemente de formă şi fond ale foii de răspuns neconforme cu dispoziţiile legale în vigoare, fapt pentru care întregul material a fost trimis Biroului Anticorupţie pentru judeţul Prahova al Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în vederea continuării cercetării şi propunerii soluţiei legale”.Ar fi momentul pentru o serie de măsuri exemplare şi în acest domeniu, despre care circulă atâtea poveşti.

Aleea Zimbrului se inundă la fiecare ploaie!

În cartierul Câmpiniţa, acolo unde preţul terenurilor a atins cote inimaginabile, se întâlnesc şi situaţii de genul celei pe care v-o prezentăm în rândurile care urmează şi care nu fac deloc cinste nu numai aleşilor locali, ci şi întregii urbe.Este vorba de Aleea Zimbrului, una dintre multe străduţe laterale, care pornesc din B-dul Carol I, în acest cartier. Aleea cu pricina se înfundă. La fel pare a fi şi soarta oamenilor care locuiesc aici, pentru că, la fiecare ploaie, indiferent de proporţiile ei, efectiv, nu mai ai pe unde să treci. Apa se revarsă pe întregul carosabil. Cât despre trotuare, unde sunt cât de cât, au pus unii proprietari din zonă flori şi au împrejmuit, iar unde nu s-a făcut acest lucru, nivelul trotuarului este prea mic, iar apa trece cu uşurinţă peste...Configuraţia zonei este de asemenea natură încât mai multe case se află chiar la stradă. De fiecare dată când plouă, zidurile caselor devin adevărate diguri în care se opresc apele. De altfel, zidurile poartă până la următoarea ploaie semnele bătăliilor cu apele, putându-se lesne observa pe pereţi nivelul ultimei cote maxime a apei pluviale. Din acest motiv, beciurile sunt mereu umede, tencuiala cade de pe pereţi, iar structura de rezistenţă are de suferit. Şi toate astea, de ce? Pentru că nimănui din administraţia locală nu-i pasă de această stradă şi de oamenii care locuiesc aici şi-şi plătesc cu conştiinciozitate impozitele locale. Doar aşa se poate explica nu numai faptul că aleea se înfundă la fiecare ploaie, dar şi faptul că strada nici măcar nu are canalizare. Cât despre repararea covorului asfaltic, nici cei mai în vârstă proprietari din zonă nu au reuşit să-şi aducă aminte de ultima lucrare de acest gen executată pe această stradă!Din păcate, exemplul oferit de situaţia Aleii Zimbrului nu este singular pentru municipiul Câmpina. Dacă nu există probleme cu apele pluviale, sunt probleme cu bordurile, dacă nu sunt probleme cu bordurile, sunt tot felul de alte probleme, dar probleme sunt peste tot! Multe dintre problemele din Câmpina - aşa cum, poate, este şi cazul de faţă - sunt generate de motive obiective, dar altele...?!
“Ceea ce se întâmplă pe strada noastră nu cred că se mai întâmplă nicăieri în Câmpina. Practic, la fiecare ploaie, nu mai ai pe unde să treci. Noi ne zbatem de fiecare dată în apă, iar pe cei de la Primărie îi doare în... cot! Beciurile sunt făcute praf, cade tencuiala, nu avem canalizare, pereţii casei sunt mereu umezi, dar indiferent câte hârtii am făcut la Primărie, nimeni nu ne-a dat nici un răspuns niciodată! Am cerut să se reasfalteze strada, am cerut să fie amenajate trotuarele, de fiecare dată rezultatul a fost acelaşi - o ignorare totală! Am aşteptat cu sufletul al gură campania electorală pentru alegerile locale, convins fiind că şi primarul Tiseanu va trece pe strada noastră, dar nu a avut tupeul s-o facă! Mai bine, cred că l-ar fi luat lumea la bătaie!” - ne-a declarat Cristian Vladimir Crăciun Drăghici, care locuieşte pe Aleea Zimbrului.
Impozite de zona A!
Ei bine, oamenii care locuiesc pe această alee plătesc impozite locale pentru zona A, fiind socotiţi că stau într-o zonă rezidenţială! Păi, asta-i zonă rezidenţială, cu apa la uşa casei la fiecare ploaie?! Nici la Veneţia nu au toate casele un asemenea “privilegiu”!

Mii de oameni la Festivalul Caşcavelei

La concurenţă cu “Serbările Toamnei” de la Câmpina, la Valea Doftanei a avut loc tradiţionalul Festival al Caşcavelei. Lume multă, ca la bâlci, spectacole peste spectacole, artişti de primă mână, tiribombe şi pastramă, kitschuri şi celebra caşcavea - acesta a fost decorul în care a poposit la Valea Doftanei duminică, pentru câteva zeci de minute, şi Theodor Stolojan. S-a salutat cu toată lumea, a vorbit cu mulţi oameni, le-a ascultat problemele, aşa cum se întâmplă de obicei în campaniile electorale, a mâncat un bulz şi pastramă - oferite de primarul democrat-liberal al localităţii - şi a plecat.

“Dăm bani la biserici din Bistriţa, dar nu dăm câţiva metri pătraţi pentru o troiţă!”

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de la finele lunii septembrie se vor regăsi unele proiecte care au mai fost supuse dezbaterii plenului Consiliului Local şi în precedenta întâlnire. Unul dintre acestea este cel privind un teren de numai câţiva metri pătraţi pentru ridicarea unei troiţe în cartierul Voila. La precedenta şedinţă, discuţiile au fost mult mai lungi decât impunea subiectul. Şi, totuşi, acest proiect nu a fost aprobat, găsindu-se tot felul de “cârcoteli” pentru ca iniţiativa cu pricina să nu treacă.Iniţiat de consilierul PNDC, Gena Preda, proiectul a fost reintrodus pe ordinea de zi, iar consilierii acestei formaţiuni poltiice speră ca de această dată să nu-şi mai pună amprenta asupra votului orgolii politice mărunte. Mai mult, consilierul Florin Marcu a fost cel care a ridicat un semn mai degrabă de mirare decât de întrebare, atunci când a declarat: “În cadrul şedinţei de la finele lunii august am aprobat alocarea unei sume destul de mari unei biserici din Bistriţa, care a trecut prin mari încercări. În schimb, nu am găsit înţelegere pentru câţiva metri pătraţi, pe care oricum nu-i foloseşte nimeni şi pe care oricum nu ar putea să-i folosească nimeni la nimic. Doar din răutate am ajuns în situaţia ridicolă să dăm bani la biserici din Bistriţa, dar să nu dăm câţiva metri pătraţi pentru o troiţă!”Cu siguranţă că la următoarea şedinţă a Consiliului Local vor fi destui cei care să-i întoarcă aceste spuse... Sau, poate, îi vor da un răspuns?!

Monument pentru dr. CI Istrati

Biblioteca Municipală poartă de 15 ani numele savantului dr. CI Istrati, care s-a legat de aceste meleaguri, fiind întemeietorul primei biblioteci publice din Câmpina, în anul 1906. Beneficiind de generoasa donaţie a artistului câmpinean Lucian Tache, biblioteca şi-a îmbogăţit zestrea cu un bust al patronului său spiritual.La ceremonia de dezvelire a bustului lui CI Istrati au participat profesorul Constantin Trandafir, profesorul Constanţa Coman, ambii vorbind asistenţei - formată din elevi de la Grupul Şcolar Energetic şi câţiva reprezentanţi ai Primăriei - despre personalitatea savantului. De asemenea, au mai vorbit autorul sculpturii, Lucian Tache, precum şi gazda manifestării, directorul Bibliotecii “Dr. CI Istrati”, Petra Briciu.

Forestierul are bibliotecă nouă

Directorul Grupului Şcolar Forestier, Gheorghe Râncu, a fost foarte mândru să inaugureze noua bibliotecă a insituţiei. La scurta festivitate, în prezenţa sponsorilor Costel Ştefanovici şi Alin Moldoveanu, Râncu a declarat: “În programul Phare, pe care noi îl derulăm, nu era inclusă şi modernizarea bibliotecii. Am schimbat mobilierul cu ajutorul sponsorilor noştri, întreaga investiţie fiind de 93 milioane lei vechi. Nu are nici un fel de conotaţie politică şi este vorba numai de integrarea în viaţa şcolii noastre a unor agenţi economici”. La rândul său, principalul sponsor, Costel Ştefanovici, ne-a declarat: “Pentru mine este o plăcere să pot ajuta unităţile de învăţământ. Cred că astfel de gesturi ar trebui să fie făcute de mult mai mulţi oameni de afaceri, iar astfel nivelul învăţământului ar creşte. Această bibliotecă nouă se înscrie ca o continuare firească a unor laboratoare şi a altor sponsorizări la diverse unităţi de învăţământ”.

Ziua Proviţei de Jos

Sâmbătă, 13 septembrie, comuna Proviţa de Jos şi-a sărbătorit ziua. Deşi trebuia organizată pe 8 septembrie, când este stabilită ziua localităţii, sărbătoarea a fost amânată pentru week-end, deoarece sâmbăta şi duminica satele componente vuiesc de bucureştenii ce au un second-home. Începând cu ora 13,00 circa o mie de persoane au asistat pe terenul de fotbal al Proviţei de Jos la un spectacol organizat de Primăria comunei, muzică şi show maraton, de 10 ore. După o alocuţiune a primarului Mihai Dumitrescu, pe scenă au urcat o mulţime de artişti consacraţi: Florica Jinga (originară din acest sat), Gheorghe Turda, Nelu Vlad, Camelia Vulpoi, Mitica Tava, Maria Văduva, Oana, momentele vesele fiind întreţinute de team-ul Cucurigilor, actorii Puiu şi Jul. Unul din momentele de vârf l-a constituit intrarea în scenă a solistului Gabriel Dorobanţu, care a fiert sângele în vinele celor de vârsta sa, mai ales. Pe scenă s-au mai perindat şi mai multe grupuri de dansatori locali sau populari, din Proviţa sau arealul adiacent.În ciuda vremii de toamnă şi a capriciilor sale, consătenii sau prietenii îmbrăcaţi la patru ace, au ieşit şi la un mic, o bere, o halviţă sau vată pe băţ, sau chiar să cumpere diferite kitsch-uri de-acum obişnuite la astfel de evenimente. Spectacolul ar fi continuat până noaptea târziu, însă ploaia rece de toamnă i-a obligat “să ridice ancora” mult mai devreme.

Sport

Unirea învinsă la limită
Unirea Câmpina a înregistrat o nouă înfrângere - 3-4 la Buşteni, în faţa formaţiei locale, Caraimanul. “Arbitrajul ne-a defavorizat, iar în ceea ce priveşte echipa mă deranjează că primim prea multe golui în deplasare, chiar dacă reuşim şi noi să marcăm”, ne-a spus la puţine momente după terminarea jocului antrenorul Marius Pălănceanu. Golurile câmpinenilor au fost marcate de Chejnoiu, Ţigănuş şi Jantea. Unirea a jucat cu următoarea formulă: T. Ionescu - Burlacu, Cazan, Plăvache, Basma - Ungureanu, Ţigănuş, Vane, Chejnoiu - Jantea, Negreanu. Au mai jucat: Cârstei, Ciobotaru.
Egal pentru juniorii lui Opanschi
În primul lor meci oficial disputat pe teren propriu, juniorii de la Coruna Câmpina au remizat cu formaţia Gloria Vâlcăneşti. Câmpinenii au început mai slab, poate emoţioaţi şi de prezenţaîn tribune a părinţilor, colegilor, prietenilor. Întâlnind o echipă mai solidă şi care a dominat din punct de vedere fizic duelurile, Coruna s-a văzut condusă la pauză cu 1-0. În mitanul secund, elevii lui Opanschi au pus mingea mai mult jos, şi-au impus tehnicitatea în faţa adversarilor şi au reuşit să fie în avantaj prin “dubla” lui Mancu. Iar, aşa cum se întâmplă adesea în fotbal, după trei ratări monumentale ale lui Teleanu, oaspeţii au egalat în ultimele minute ale jocului. “Sunt mulţumit de repriza secundă şi de tehnicitatea arătată de jucătorii Corunei”, ne-a declarat antrenorul lor, Roberto Opanschi.
Victorie de „Cartea recordurilor“
22-0 este un scor rar întâlnit în fotbal, chiar şi la nivelul echipelor de copii şi juniori. Acesta a fost scorul cu care echipa Coruna (juniori născuţi în anii 1992-1993, antrenaţi de Alin Postolache) au învins formaţia similară a clubului CS Brazi. Scorul ne scuteşte de orice comentarii.
Înscrieri la Coruna
Clubul Coruna a anunţat o nouă perioadă de înscrieri. Astfel, pentru grupa de juniori născuţi între anii 1996-1997, antrenor Roberto Opanschi, înscrierile se fac în zilele de marţi şi joi, la orele 9.00 şi 17.00 la terenul Petrol, în vreme ce pentru grupa de juniori născuţi între anii 1998-2000, înscrierile se vor face după 1 octombrie, în fiecare zi de marţi şi joi, de la ora 18.00 la Sala “Grigorescu”. În ambele cazuri trebuie să se ştie că nu se percep nici un fel de taxe.