02 februarie 2009

PNDC a fost dizolvat!

Cel mai probabil, cei cinci consilieri PNDC, deveniţi independenţi, vor trece la... PD-L!
O ştire bombă a prins contur la nivelul politicii locale. Conform unei hotărâri a Curţii de Apel, PNDC a fost dizolvat! Acţiunea în instanţă a demarat odată cu neînţelegerile, din toamna anului trecut, dintre fondatorii acestei formaţiuni politice şi conducerea desemnată după ce Florin Anghel a părăsit acest partid (pe care îl relansase în primăvara 2008). În cursul săptămânii trecute, decizia instanţei a consfinţit dizolvarea PNDC, urmând ca, după redactarea hotărârii, această formaţiune să fie radiată din registrul naţional al partidelor.La nivelul municipiului Câmpina, PNDC era o formaţiune politică importantă, fiind a doua forţă din Consiliul Local după numărul mandatelor obţinute la alegerile din vara anului trecut. De asemenea, după cum se ştie, liderul PNDC, Alin Moldoveanu, a fost adversarul actualului primar Horia Tiseanu în turul al doilea al alegerilor locale. Una dintre consecinţele hotărârii instanţei este aceea că şi cei cinci consilieri locali ai PNDC - Alin Moldoveanu, Monica Clinciu, Gena Preda, Florin Marcu, Dan Telegescu - au rămas fără partid. Conform legii, ei vor deveni consilieri independenţi, având posibilitatea legală de a se înscrie într-o altă formaţiune politică. Despre această situaţie, Alin Moldoveanu ne-a declarat: "Într-adevăr, există o hotărâre a instanţei de dizolvare a PNDC, însă acest lucru nu înseamnă că noi ne pierdem mandatele de aleşi locali. Vom rămâne consilieri locali indepedenţi şi vom vedea care vor fi paşii de urmat în viitor".Există şi variante vehiculate deja în privinţa viitorului politic al celor cinci consilieri. Unii susţin că-l vor urma necondiţionat în PD-L pe Florin Anghel (ceea ce e de aşteptat), alţii exclud categoric posibilitatea ca toţi cei cinci consilieri să intre în PD-L. Astfel, ar fi posibil ca echipa de cinci consilieri să se despartă. Cert este numai că... nimic nu e sigur. Aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des nu numai în politica de la nivel înalt, dar - iată - şi în politica din Câmpina. (Alexandru NECULAI)

Grigore Şincariuc, un investitor la Brebu, întreabă:

Unde sunt banii brebenilor?
De câţiva ani, la Brebu s-a stabilit Grigore Şincariuc, un cetăţean din Republica Moldova. Tânărul - are numai 30 de ani - a investit masiv în localitatea prahoveană. A cumpărat mai multe terenuri şi s-a apucat de construcţia mai multor case. A realizat cinci case, în apropierea lacului din spatele Casei Domneşti, pe care le-a vândut, iar acum aproape a finalizat alte patru case, în zona Mănăstirii - Sora. De fiecare dată, Grigore Şincariuc a avut autorizaţiile necesare, a plătit taxele şi impozitele locale şi are toate datoriile către bugetul local achitate la zi. Grigore Şincariuc a ajuns, însă, la limita răbdării. În ciuda tuturor promisiunilor pe carele-a primit, autorităţile locale nu au mişcat un deget pentru asigurarea infrastructurii şi a utilităţilor necesare în zonale respective. Aşa se face că, în faţa indiferenţei crase a autorităţilor locale, moldoveanul cu buletin de Brebu s-a apucat, pe banii săi, să amenajeze drumurile şi să asigure apa şi energia electrică. Deşi autorizaţiile emise de Primăria Brebu l-au obligat să obţină avize de la toţi furnizorii, totuşi, până la acest moment, Grigore Şincariuc a fost cel care a plătit toate aceste utilităţi, situate pe domeniul public şi de care beneficiază orice cetăţean. “Nu se mai poate aşa ceva!” - a spus Grigore Şincariuc şi a mai adăugat - “În ciuda promisiunilor primarilor din ultimii trei ani şi jumătate, nu s-a făcut nimic. Mi-au dat autorizaţii, le-am plătit, dar eu trebuie să merg cu cizme de cauciuc ca să ajung până la terenul meu. Mi-au cerut bani pentru copiii orfani, am sponsorizat, mi-au cerut pentru echipa de fotbal, le-am dat, i-am susţinut financiar şi în campania electorală, iar ei - absolut nimic! Am făcut investiţii în zonă, contribui la creşterea gradului de atractivitate a localităţii, la creşterea preţurilor terenurilor, plătesc taxe şi impozite locale, iar autorităţile nu fac absolut nimic. Unde sunt banii contribuabililor din Brebu?”De trei ani şi jumătate, Grigore Şincariuc a plătit sute de milioane de lei vechi, ca taxe şi impozite locale, a făcut investiţii de peste jumătate de milion de euro, iar acum a investiti aproape un miliard lei vechi pentru realizarea infrastructurii. “Am dat 80 de milioane lei vechi pentru a avea apă, am plătit 640 milioane lei vechi pentru alimentarea cu energie electrică,mi-au montat şi un transformator, iar acum dau cam 70-80 milioane lei vechi pentru a amenaja un drum pe care nu se putea circula efectiv. N-ar fi putut intra nici o ambulanţă, nici o maşină de pompieri. Nici cu o maşină de teren nu poţi merge prea uşor. Chiar nu avea Primăria Brebu 70 milioane lei vechi? Asta este rea intenţie!”
„Nu putem face totul peste noapte“ Despre acest subiect, primarul comunei Brebu, Dumitru Comăniţă, ne-a declarat: „Cunosc situaţia prezentată, dar bugetul comunei noastre este unul limitat. În anul 2007, când s-a făcut o lucrare la reţeaua de apă, zona respectivă nu a fost prinsă în lucrările de investiţii. Drumul în cauză a fost pietruit doar în proporţie de 60%, iar cei de la Electrica au instalat, la solicitarea noastră, un post de transformare pentru acea zonă, dar investitorul din Republica Moldova îşi realizase pe cont propriu un post de transformare. Casele sunt destul de izolate în zona aceea, iar bugetul comunei noastre este unul mic şi nu ne permitem lucrări de investiţii de anvergură. În 2008, bugetul nostru a fost de aproximativ 4 miliarde, iar pentru investiţii... aproape nimic, în condiţiile în care din buget trebuie să acoperim salarii, utilităţi şi alte cheltuieli. Personal, am încercat să-l conving că nu putem face totul peste noapte“.
Poeta Ana Blandiana şi-a luat casă la Brebu Printre cei care au beneficiat de primele case construite de Grigore Şincariuc la Brebu se numără şi poeta Ana Blandiana. Conform înţelegerii dintre investitorul moldovean şi celebra poetă, casa acesteia va fi gata în cursul acestei luni, costul tranzacţiei fiind păstrat cu discreţie...Totuşi, conform preţurilor zonei, se pare că noua casă a poetei Ana Blandiana ar avea o valoare de aproximativ 80.000 euro. Vila acesteia este situată în apropierea lacului din spatele Casei Domneşti. (A. NECULAI)

Sporuri speciale pentru angajaţii instituţiilor din subordinea Primăriei

În ultimele două ediţii am tot dezbătut un subiect fierbinte - sporurile şi indemnizaţiile pe care le încasează angajaţii Primăriei.Ei bine, nu numai angajaţii Primăriei sunt în această postură. Şi salariaţii unor instituţii subordonate Primăriei Câmpina beneficiază de o serie de sporuri - să le spunem - speciale. Iar în ediţia de faţă vom da doar două exemple.Contractul colectiv de muncă pentru Serviciul Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale Agroalimentare, serviciu condus - încă - de consilierul (!) Marian Nistor, a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 53 din 27 martie 2008. Faţă de sporurile pe care le primesc angajaţii Primăriei, la acest serviciu mai sunt reglementate o serie de sporuri şi avantaje. Este vorba despre spor pentru orele lucrate în timpul nopţii - 25%, spor pentru orele suplimentare prestate peste durata normală a zilei de lucru - între 75 şi 100%, spor pentru orele lucrate în zilele de repaus sau sărbători - 100%, fondul de premiere - 2% din întregul fond de salarii, spor pentru muncă în condiţii nedorite - între 10 şi 20%, spor pentru condiţii vătămătoare de până la 15%. De asemenea, salariaţii Pieţei primesc un ajutor pentru Crăciun şi Paşte în echivalentul unui salariu mediu brut pe economie şi tichete de masă sau contravaloarea acestora.Nici la Casa de Cultură “Geo Bogza” lucrurile nu stau mai bine. Contractul colectiv de muncă al acestor angajaţi a fost aprobat prin HCL 41/28 februarie 2008. Este vorba despre sporul pentru muncă prestată pe timpul nopţii - 15%, ajutor de sărbători în valoare fixă - 350 RON net la Crăciun, 300 RON net la Paşte şi 100 RON la 8 Martie - numai femeile, spor pentru ore suplimentare - între 75 şi 100%, spor pentru orele lucrate în zilele de repaus şi de sărbători - 100%, spor de stabilitate pentru angajaţii cu o vechime mai mare de 20 de ani în instituţie - 20%, recompensă la pensionare - 1.000 RON net, fonduri pentru două ţinute în cuantum de 500 RON net, precum şi tichete de masă sau contravaloarea acestora. O prevedere aparte în acest contract colectiv este aceea că “la plecarea în concediul de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, personalul contractual are dreptul la un ajutor pentru recuperarea capacităţii de muncă egal cu salariul de bază net din luna anterioară plecării în concediu”. (A.NECULAI)

Greva foamei în faţa Primăriei

Luiziana Preda a intrat în greva foamei pe perioadă nedeterminată, iar ca loc al protestului a ales - deloc întâmplător - sediul Primăriei Câmpina. Femeia, în vârstă de 40 de ani, ne-a povestit că a deţinut cu contract de închiriere o bucăţică de teren lângă complexul comercial din zona staţiei Peco, unde vindea flori. "Toată viaţa am vândut numai flori. Şi mama mea a făcut acelaşi lucru. Nu dăm în cap nimănui, plătim la zi tot ce e de plătit, atâta am cerut şi noi, să avem un loc unde să putem vinde flori. M-au anunţat că a expirat contractul, că nu mi se mai poate prelungi, iar când am vrut ieri (n.r. luni) să vorbesc cu primarul, nici nu a vrut să audă de mine! Mâine (n.r. - miercuri) vin şi cu copilul şi până nu mi se rezolvă problema nu plec d-aici!"În schimb, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mariana Pătraşca, ne-a declarat că situaţia acestei femei este cunoscută la nivelul administraţiei locale. Potrivit sursei citate, femeia a avut un contract de închiriere provizoriu, de şase luni, care a fost deja prelungit o dată, cu încă şase luni, din considerente sociale. Acum, societatea care deţine complexul comercial din zonă a făcut o solicitare Primăriei în care a precizat că taraba cu flori a femei strică imaginea complexului. O posibilă soluţie ar fi fost Piaţa Centrală, dar aici deja nu mai este disponibil pentru închiriere nici un spaţiu de vânzare a florilor, iar o locaţie în afara zonei centrale nu este agreată de femeia în cauză.Aşa că, singura soluţie pentru Luiziana Preda a rămas greva foamei. Femeia şi-a scris pe un carton că se află în greva foamei din cauza corupţiei din Primărie şi ne-a mărturisit că săptămâna viitoare va solicita inclusiv o audienţă la Preşedinţia României, dacă pe plan local nimeni nu este în stare să rezolve acest caz.Luiziana Preda a venit joi şi în faţa Consiliului Local pentru a încerca să-şi expună problema. Nu a ascultat-o, însă, nimeni, preşedintele şedinţei, Adrian Piţigoi, încheind lucrările înainte ca acest caz să fie prezentat plenului Consiliului Local. Dar nici un alt consilier nu a intervenit. (Alexandru NECULAI)

Tiseanu a rămas fără consilier personal

Irina Modrogan a demisionat din această funcţie
Primarul Horia Tiseanu pare a nu avea prea mult noroc la... consilieri personali. Primul dintre consilieri a fost Irina Nistor, soţia consilierului local Marian Nistor. La destul de puţin timp după numirea în această funcţie, Irina Nistor a rămas însărcinată, iar acum se află în concediu maternal.După numai câteva săptămâni, primarul Horia Tiseanu a anunţat că are un nou consilier personal. Pe Irina Modrogan, una dintre colaboratoarele fidele de la organizaţia de partid, unde a îndeplinit la un moment dat inclusiv funcţia de purtător de cuvânt. Irina Modrogan nu a fost la fel de prezentă pe scena publică locală, aşa cum se întâmplase cu predecesoarea sa, mult mai implicată în acţiunile municipalităţii. Cert este numai că, în cursul lunii trecute, a demisionat, aparent fără nici un motiv. “Prietenii” primarului Horia Tiseanu au invocat numeroase discuţii anterioare dintre cei doi, s-au spus o mulţime de lucruri - unele, poate, adevărate, altele, poate, nu - aşa cum este obişnuinţa “folclorului” românesc în asemenea situaţii. Irina Modrogan a refuzat să comenteze orice detaliu asupra demisie sale. Nici primarul Tiseanu nu a părut foarte... fericit de această demisie. Să vedem cine urmează... (Alexandru NECULAI)

Profesori din Marea Britanie au vizitat Şcoala Centrală şi Primăria Câmpina

În aceste zile, la Câmpina a poposit o delegaţie din Marea Britanie, care include profesori şi elevi ai unei şcoli publice primare din Londra, care se aflăîntr-o relaţie de colaborare cu Şcoala Centrală. În cadrul programului realizat de cele două părţi s-a aflat şi o vizită a oficialilor londonezi la sediul Primăriei Câmpina.Autorităţile câmpinene au fost reprezentate de primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, secretarul Paul Moldoveanu, consilierul Jenica Tabacu, precum şi Gabriela Barbu şi Mariana Pătraşca. De partea cealaltăs-au aflat Robin Archibald, directorul şcolii primare respective, Colin Porter, guvernatorul şcolii, Violeta Tudorache, profesor la această şcoală, fost cadru didactic la Şcoala Centrală, cea prin intermediul căreias-a derulat această relaţie de colaborare, precum şi Nicolae Necula, directorul Şcolii Centrale.Cele două părţis-au prezentat reciproc. Primarul Horia Tiseanu a vorbit despre Şcoala Centrală ca fiind “cea mai modernă şcoală din judeţ, poate chiar din ţară” şi a făcut o scurtă prezentare a localităţii.De partea cealaltă, Robin Archibald, directorul şcolii londoneze, a vorbit despre instituţia pe care o conduce şi diferenţele dintre cele două sisteme. Şcoala britanică are o autonomie în adevăratul sens al cuvântului, având libertatea de a-şi alege inclusiv angajaţii. Primesc aria curriculară din anul respectiv şi este treaba lor cum o pun în practică. Şcoala are 470 de elevi, cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani, iar 60% dintre copii nu au ca limbă maternă engleza. Elevilor li se oferă o masă caldă la prânz, gustări, fructe, există aparate speciale pentru apă potabilă şi, spre deosebire de sistemul românesc, în Marea Britanie orice elev poate ieşi din oră atunci când îi este foame sau sete!În fine, dar nu în cele din urmă, bugetul şcolii publice din Marea Britanie i-a surprins pe toţi ceilalţi prezenţi - 2,5 milioane lire sterline anual, adică aproximativ 125 miliarde lei vechi! Incomparabil! La finalul întâlnirii, cele două părţi au făcut schimburi de suveniruri şi fotografii.(Al. NECULAI)

Partidele se pregătesc de alegeri... interne

Scena politică locală se pregăteşte de o primăvară fierbinte. Unele dintre cele mai importante formaţiuni politice se pregătesc de alegeri... interne. Este cazul PSD şi PNL, care au programate, în această primăvară, astfel de alegeri. Deocamdată, nici una dintre aceste formaţiuni politice nu a stabilit data alegerilor, menţionându-se doar perioada martie - aprilie.La PSD nu par a exista mari emoţii, actualul preşedinte interimar, Ion Dragomir, având cele mai mari şanse să fie ales.De asemenea, şi la PNL tot actualul preşedinte interimar, Virgil Guran, părând a avea cele mai mari şanse să obţină mandatul de preşedinte al filialei locale.Nici celelalte formaţiuni politice nu sunt foarte liniştite. La PD-L, posibila sosire a “contingentului” de cinci consilieri locali de la PNDC ar putea crea unele probleme, ţinând cont că liderul lor, Alin Moldoveanu, este destul de greu de... stăpânit. Iar adversitatea dintre Horia Tiseanu şi Alin
Moldoveanu este binecunoscută. Până la această dispută, la PD-L se face curăţenie, prilej se realizeze şi o nouă compartimentare, care să permită funcţionarea cabinetului parlamentar al senatorului Georgică Severin în acest sediu.PNG-CD discută de o fuziune prin absorbţie cu PD-L, iar toate partidele se pregătesc de... alegerile europarlamentare din 7 iunie. De fapt, care celelalte?!

Bogdana Ţiţei a devenit consilier judeţean. Vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean, Bogdana Ţiţei a depus jurământul în noua sa calitate, înlocuindu-l pe George Ionescu, devenit parlamentar. De asemenea, Augustin Mitu, George Nastasia şi Andrei Sava au fost înlocuiţi în CJ cu Anda Păuşan (PSD), Elena Simona Dolniceanu şi Dan Ciolac, ambii din partea PD-L. (Al. NECULAI)

Consilierii s-au opus din nou unei biserici la spital

Consilierul local Mihaela Neagu Petrovici a introdus din nou pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local proiectul privind darea în administrarea Spitalului Municipal a unui teren pentru realizarea unei biserici. Şi, din nou, proiectul a fost respins. Pentru a treia oară consecutiv! În zadar a încercat iniţiatorul să atragă atenţia asupra păcatului pe care şi-l asumă consilierii. În zadar s-a micşorat la minimum suprafaţa respectivă de teren. În zadar s-a prevăzut în mod expres că restul spaţiului va fi folosit exclusiv pentru căi de acces şi spaţiu verde. În zadar a cerut iniţiatorul vot uninominal. În zadar orice... O parte a consilierilor au ştiut una şi bună - nu aprobă acest proiect orice s-ar întâmpla! Singurul care a avut ceva de spus a fost Arghir, care - spre deosebire de celelalte şedinţe, când a făcut referire la posibilitatea enoriaşilor din alte culte de a folosi acest lăcaş - de această dată a găsit hiba: e vorba de o capelă de lemn. “Mai bine ar fi una zidită. Nu de alta, dar este în curtea spitalului. Dacă ia foc, vin pompierii şi, la auzul sirenelor, face vreun pacient infarct?!”Horaţiu Zăgan i-a atras atenţia asupra propriei inconsecvenţe: “Data trecută nu era bine că era doar ortodoxă, acum problema e că va fi de lemn?! Hai să fim serioşi!”Şi proiectul a picat! Să fie de vină doar imediata vecinătate dintre spaţiul cu pricina şi locuinţa familiei... Piţigoi?! Sau doar teama unor preoţi din vecinătate că o bisericuţă în curtea spitalului le-ar putea crea probleme de... concurenţă. Oricum ar fi, trebuie dată o explicaţie privind votul. Acum, nu peste patru ani, la următoarele alegeri locale!
Nu au votat în favoarea acestui proiect consilierii PD-L, PIN şi Elvis Arghir (PNL).
Piţigoi s-a contrat cu preotul Butoiu Pe întreaga durată a discuţiilor privind biserica de la Spitalul Municipal, preşedintele şedinţei, Adrian Piţigoi, a avut un comportament nedemn pentru funcţia pe care o îndeplinea temporar. Gestul său a surprins şi l-a mâhnit inclusiv pe preotul Butoiu, care i-a spus că “mânia lui Dumnezeu se va abate asupra celor care s-au opus realizării unei case a Domnului”. Din acel moment, Piţigoi a devenit şi mai virulent, sfidând inclusiv normele bunului simţ. Preotul Butoiu le-a mai spus aleşilor vremelnici ai Câmpinei: “Sunt dezamăgit profund. Nu aveţi dreptul să luaţi şansa unor bolnavi să vină în faţa Domnului. Voi face această biserică, cu sau fără acordul dvs. Îmi desfăşor activitatea într-o cameră de doi pe doi şi aş vrea şi eu să ştiu motivele pentru care împiedicaţi această construcţie”. Nimeni nu i-a răspuns, doar Piţigoi i-a arătat ceasul, semn că... a vorbit prea mult! Incredibil! (A. NECULAI)

Datoria de 1,876 miliarde lei vechi a CPGC a provocat mari dispute. Tiseanu a propus şi Consiliul a aprobat...

“Acord de principiu pentru o soluţie legală, dar pe care... n-o ştim acum”
Lichidarea Companiei Publice se dovedeşte a fi o treabă mult mai dificilă decât părea la prima vedere. Tocmai acest lucru l-a prezentat în plenul Consiliului Local şi lichidatorul Paul Tifigiu, acesta punând degetul pe rană şi arătând exact problemele ce trebuie rezolvate cât mai repede. Compania a rămas cu o datorie de 1,876 miliarde lei vechi, din care 475 milioane numai către firma care a asigurat paza. De asemenea, datoria către furnizori a ajuns la 747 milioane. “Dacă nu plătim măcar furnizorii, ajungem la probleme mai neplăcute. Se poate declanşa falimentul cu toate consecinţele care decurg de aici”, a atenţionat Paul Tifigiu. La momentul despărţirii dintre Compania Publică şi Hidro Prahova, prima avea pe stoc materiale de peste 500 milioane lei vechi. S-a pus problema ca acestea să le ia Hidro Prahova. Deşi fuseseră estimate la 216 milioane, Hidro Prahova le-a facturat la 70. “A fost o eroare de calcul”, a spus senină Carmen Radu, directorul Hidro Prahova. Administraţia locală nu poate lua în calcul nici varianta de a prelua Compania cu active şi pasive, pentru că la radierea firmei se solicită certificat fiscal, care nu se acordă dacă societatea are datorii.Aşa că, după îndelungi discuţii, consilierii au ales soluţia. “Trebuie găsită o soluţie să plătiţi măcar furnizorii”, a spus Paul Tifigiu (foto). “Vă propun să daţi un acord de principiu pentru o soluţie legală, pe care... n-o ştim acum”, a încercat Tiseanu. “Soluţie legală n-o să găsim!”, a completat Alin Moldoveanu. Şi consilierii au votat în unanimitate un acord pentru o soluţie necunoscută! (A.NECULAI)

Fără publicitate electorală pe panourile de la piaţă

Aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unor amplasamente publicitare, situate în parcarea din Piaţa Centrală. Un proiect banal. Nu, nu a fost deloc aşa, iar discuţiile au fost foarte aprinse, dovedind încă o dată - pentru cine nu ştia sau nu credea - că lucrurile nu stau pe roze între reprezentanţii la vârf ai Executivului local. Mai întâi s-a discutat pe tema preţului. Marian Nistor, în calitate de iniţiator, a propus tariful din taxele şi impozitele locale. Arghir a vrut mai mult. “Nu mai e valabil ce am aprobat acum o lună?!”, a întrebat retoric Nistor. Iar Arghir şi-a retras amendamentul. Apoi, a vorbit viceprimarul Ion Dragomir. Şi, ca de cele mai multe ori, consilierii au amuţit la propunerea sa. “După exemplul staţiilor de autobuz, care în campania electorală au fost pentru un singur partid, propun să interzicem publicitatea electorală”. Tiseanu - că doar el a fost în staţiile amintite - nu a avut reacţie. Elena Albu a spus că nu li se poate interzice celor care închiriază ce reclame să pună sau nu pe acele panouri. De-abia acum şi-a revenit Tiseanu, care i-a dat dreptate Elenei Albu. Şi mai venit cu o propunere: “Să facem licitaţie între partide!” “Da, dar atunci să aducă firma care deţine staţiile de autobuz facturile din primăvară şi vară”, a replicat prompt Dragomir. “N-are nici o legătură”, a încercat să pareze Tiseanu. La vot, propunerea lui Dragomir a întrunit 15 “pentru”, doar Bondoc şi Cercel preferând să se abţină, probabil din inerţie. Şi a rămas aşa cum a dorit viceprimarul, adică fără publicitate electorală în piaţă! (A. NECULAI)

Executivul râde de consilieri. Iar ei tac şi înghit!

Alin Moldoveanu i-a interpelat pe membrii Executivului în legătură cu dezvăluirile din ultimele ediţii ale publicaţiei noastre pe tema sporurilor încasate de angajaţii Primăriei, cu referire directă şi la câştigarea retroactivă a drepturilor privind sporul de dispozitiv. “Cine a reprezentat Primăria în acest proces şi de ce nu a fost informat şi Consiliul Local?” - a întrebat Alin Moldoveanu. Linişte de mormânt. Nici unul dintre membrii Executivului nu schiţa nici un gest. Semănau cu Vanghelie în momentul în care a fost pus să conjuge verbul “a fi”! Alin Moldoveanu a insistat. Secretarul Paul Moldoveanu a fost cel care a preluat iniţiativa. “E o interpelare?” - l-a întrebat la rândul său pe consilierul curios. Acesta nu a apucat să spună da, că secretarul a continuat: “Atunci, conform legii, veţi primi personal răspuns scris, în termenul legal de 30 de zile”. Incredibil! Ce înseamnă asta? Adică secretarul Paul Moldoveanu sau ceilalţi membri ai Executivului nu ştiau de acest proces? În aceste condiţii, însemnă că i-au jignit pe toţii consilierii, considerându-i naivi. Mai rău, faptul că toţi ceilalţi au tăcut ridică multe semne de întrebare... Orice om cu un nivel mediu nu poate accepta că secretarul - ca să nu mai vorbim de primar şi viceprimar - nu ştiau detaliile acestui proces. De ce au tăcut? Sigur, pot spune că în conformitate cu legea, la o interpelare se răspunde în 30 de zile. Dar de ce este invocată şi respectată legea doar atunci când le convine celor care au pâine şi cuţitul? Şi de ce au tăcut ceilalţi consilieri? Nu s-or fi simţit jigniţi că au fost luaţi de fraieri? Poate că presa e de vină. Poate că noi, jurnaliştii din sală trebuia să ieşim puţin pe hol pentru ca aleşii să-şi poată lămuri lucrurile. Evident că nu oprea nimeni camerele de filmat. (Al. NECULAI)

Consilierii vor “caracatiţa”

Consilierii au luat în discuţie un raport al Poliţiei Comunitare pe marginea acţiunilor de blocare şi ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Câmpina.De la funcţionarea acestui serviciu, preluat de o firmă din Ploieşti, s-au încasat 2,121 miliarde lei vechi, din care la bugetul local au ajuns numai aproximativ 800 milioane lei vechi, conform înţelegerii din contract cu firma respectivă. În schimb, partenerul privat a avut un profit de aproximativ 1,4 miliarde lei vechi.În aceste condiţii, viceprimarul Ion Dragomir a supus atenţiei colegilor săi posibilitatea de a prelua administraţia locală acest serviciu. “Avem oameni în aparatul propriu pentru aşa ceva, dar riscăm un proces cu firma respectivă pentru anularea unilaterală a contractului”.Consilierii au fost de acord, doar Zăgan aruncând “pastila”: “Să vedeţi de acuma intervenţii din partea unora când vor parca unde nu trebuie”. Asta să fie practica?(Al. NECULAI)

Viceprimarul Ion Dragomir le-a declarat război căruţelor

Chiar înaintea începerii şedinţei Consiliului Local, pe masa consilierilor au mai fost depuse două proiecte. Unul dintre acestea îi aparţinea viceprimarului Ion Dragomir şi se referea la interzicerea circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală începând cu data de 1 martie 2009. Dragomir şi-a justificat demersul invocând faptul că “în zonele limitrofe ale Câmpinei au apărut adevărate rampe de gunoi create de persoanele care se ocupă de transportul deşeurilor provenite din gospodării sau din lucrări de amenajare sau modernizare a locuinţelor. De altfel, căruţaşii au ajuns să ridice gunoiul chiar şi de pe bulevard, de sub nasul nostru şi al poliţiei. După ce am rezolvat problema cailor,mi-am propus să rezolv şi problema căruţelor. După validarea hotărârii de către Prefectură vom ridica toate căruţele, pentru că, ceea ce se întâmplă în Câmpina este sfidător”.Gheorghe Tudor şi-a exprimat scepticismul în privinţa rezolvării acestei situaţii şi a atacat dur Poliţia Rutieră: “M-aş bucura dacă s-ar putea aplica această hotărâre. Sunt sceptic pentru că,
de exemplu, constatarea trebuie făcută de Poliţia Rutieră. Mai avem Poliţie Rutieră în Câmpina, pentru că se trece frecvent printre bariere, se trece des pe roşu?!”În cele din urmă, în unanimitate, proiectul viceprimarului Ion Dragomir a fost aprobat.

“Floricon lucrează în dispreţul locuitorilor Câmpinei!”
Elena Albu a relatat o experienţă personală, recunoscând că şi ea a apelat la căruţaşi pentru nişte deşeuri: “După nişte lucrări am rămas cu nişte moloz. Am sunat la Floricon şi mi-au cerut să spun câţi metri cubi am, pentru ca să-mi factureze serviciul. Le-am spus că habar n-am. Au stat deşeurile trei zile la poartă, de a venit Poliţia, aşa că a trebuti să apelez la un căruţaş, pentru că Floricon lucrează în dispreţul locuitorilor Câmpinei!” (Al. NECULAI)

Acţiuni culturale fără... buget!

Jenica Tabacu le-a propus colegilor săi un acord de principiu pentru derularea unor activităţi cultural-artistice în perioada de până la adoptarea bugetului local pentru acest an. “Vă propun trei acţiuni şi anume: un concurs interliceal de dans cu ocazia Sf. Valentin, pe 14 februarie, pentru care ar fi nevoie de 2.000 lei noi, tradiţionala manifestare «Hasdeu in memoriam» din 28 februarie, pentru care este nevoie de suma de 1.000 lei şi un spectacol «Omagiu femeii» pe 8 Martie, cu artişti cunoscuţi, un spectacol cu multe surprize, care ar costa 190.000 lei”. Cea din urmă sumă a făcut linişte în rândurile consilierilor...Discuţiile au fost lungi şi dure, cea mai importantă problemă fiind ridicată de Horaţiu Zăgan: “Întreb juriştii dacă putem angaja cheltuieli din bugetul local, înainte ca acesta să fie aprobat?” În vreme ce secretarul Paul Moldoveanu dădea din cap în semn că nu se pot angaja astfel de cheltuieli, Jenica Tabacu a încercat din răspunteri să-şi convingă colegii să dea un acord de principiu pentru toate aceste cheltuieli. Discuţia a fost la un pas chiar să degenereze, iar pentru că se formaseră două tabere, dintre care una era reprezentată numai de Jenica Tabacu, aceasta a considerat disputa ca fiind un afront personal. Şi a replicat pe măsură: “Nu vreţi, nu facem, dar nu mă puneţi pe mine la zid!” “Nu înseamnă că dacă respectăm legea vă punem pe dumneavoastră la zid!”, i-a replicat tăios Horaţiu Zăgan. Practic, semnele de întrebare ale unora dintre consilieri s-au ridicat mai ales în legătură cu oportunitatea cheltuirii a aproape două miliarde lei vechi pentru un spectacol. Cu atât mai mult cu cât spectacolul ar urma să aibă loc în sala Casei de Cultură “Geo Bogza”. Adică, numai vreo 700-800 de câmpineni vor putea asista la acest spectacol. Ceea ce nu-i cam puţin pentru două miliarde lei vechi?!Nu ne constituim în avocaţii celor care s-au arătat împotriva unui acord de principiu, dar la banii ăştia se poate face ceva de care să beneficieze întreaga comunitate.Asta ca să nu mai spunem că - vorba lui Horaţiu Zăgan - “dacă nu se aprobă sumele necesare la discutarea bugetului, aducem noi, consilierii, banii de acasă?” Suntem de acord şi cu răspunsul Jenicăi Tabacu - “Nu cred că se pune astfel problema şi să nu mai fim de acord peste o lună cu ceea ce aprobăm astăzi!”Corect, aşa este, dar mai ştim - culmea, chiar şi de la Jenica Tabacu - şi că în politică orice este posibil, iar în Consiliul Local de prea multe ori votul se decide pe criterii politice.În cele din urmă, consilierii şi-au dat acordul de principiu pentru aceste cheltuieli.(Al. NECULAI)

Enache vrea fântână pe lac!


Consilierul Dragomir Enache a făcut câteva propuneri pentru a fi prinse la capitolul de investiţii în viitorul buget. Printre acestea şi “o fântână arteziană în mijlocul Lacului Bisericii... Ca la Geneva!” Şi nu a glumit, deşi s-a râs! (A.NECULAI)

Un preşedinte de şedinţă care a dezamăgit profund

Doar cu Aurel Oprea din mandatul trecut ar putea concura Adrian Piţigoi la titlul de cel mai jalnic preşedinte de şedinţă al Consiliului Local. Cu o părere foarte bună despre el, vecină cu aroganţa, cu “tupeul de Bucureşti”, Adrian Piţigoi a condus şedinţa într-un mod penibil. A încercat să se impună căzând în ridicol şi s-a luat prea mult în serios. Momentul culminant - poate de glorie pentru el - a fost cel al picării proiectului privind darea în administrarea spitalului a unui teren pentru amenajarea unei capele. Dincolo de interesul evident, terenul fiind în imediata vecinătate a locuinţei lui Leonida Piţigoi, tatăl consilierului local, preşedintele de şedinţă s-a comportat nedemn faţă de un preot, care se mai afla şi într-o evidentă suferinţă fizică.A mai avut un moment de “glorie”. În imensa-i mărinimie a găsit soluţia la problema unui cetăţean: “Vă duceţi dvs. frumos la Primărie, depuneţi o cerere la registratură şi primiţi răspuns în 30 de zile”, a spus Piţigoi cu aerul de evidentă superioritate pe care a înţeles că i-l dă această funcţie. Culmea, a fost contrazis chiar de mâna dreaptă a primarului, Marian Nistor: “Ha, ha, păi are un dosar uite-aşa cu d-astea!”.Multor cetăţeni nu le place actuala clasă politică. Şi au aşteptări mari de la noul val de politicieni. Un val din care, teoretic, face parte şi Adrian Piţigoi. Dar dacă acesta este comportamentul unui tânăr politician, ajuns întâmplător în Consiliul Local Câmpina, pe baza numelui de familie şi a discursului şefei de partid, atunci este foarte trist. Chiar dacă locuieşte şi lucrează în Bucureşti, poate că ar trebui să se pună la curent cu problemele Câmpinei, să coboare cu picioarele pe pământ şi să-i respecte pe cei care l-au votat.Aşa cum sunt ei, cu bune şi cu rele. (A. NECULAI)

Pe scurt...

Tiseanu pleacă la Deva. La finele acestei săptămâni, în zilele de 5 şi 6 februarie, primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, va participa la obişnuita reuniune a Asociaţiei Municipiilor din România, care se va desfăşura la Deva. Primarii municipiilor vor dezbate problemele cu care se confruntă, vor căuta împreună soluţii, fiind posibilă inclusiv prezenţa la Deva a noului ministru al Administraţiei şi Internelor, Liviu Dragnea. De asemenea, va avealoc şi alegerea structurilor de conducere.
Proiect pentru terenul “Petrol”. Administraţia locală are în vedere modernizarea sălii de sport de la Căminul Petrol, acolo unde îşi desfăşoară activitatea sportivii pregătiţi de Nicolae Pavel. “Scopul nostru declarat este pentru sport, dar ghidul de finanţare vorbeşte şi de învăţământ, iar dacă aşa spune, aşa facem!” - a declarat cu înţelepciune primarul Tiseanu. Edilul a făcut referire şi la principiul “primul venit, primul servit” pe baza căruia se acordă fonduri nerambursabile, principiu valabil mai degrabă la crâşmă! În fine, consilierul Dragomir Enache a întrebat ce se are în vedere cu principalul corp de clădire al căminului. “Nu apare în acest proiect, acolo este acum Clubul Copiilor şi aşa va rămâne”, a fost răspunsul lui Tiseanu. “Nu sunt mulţumit de răspuns, dar rămâne aşa”, a încheiat Dragomir Enache cu umor acest subiect, care s-a dovedit a fi destul de delicat pentru primarul Horia Tiseanu şi ceilalţi membri ai Executivului. Poate şi din cauza stadiului dezolant în care se află terenul de fotbal...?

Dulă a venit să ia lecţii. În rândurile publicului la ultima şedinţă a Consiliului Local s-a aflat şi Marian Dulă (PD-L). Acestane-a declarat că a venit pur şi simplu pentru a se familiariza cu atmosfera, pentru că la următoarea şedinţă îi va lua locul Bogdanei Ţiţei, devenită consilier judeţean. Mai mult, Dulă şi-a luat şi notiţe, ca un elev sârguincios...
Dricurile, fobia Elenei Albu. Consilierul Elena Albu a cerut să se rezolve problema dricurilor care sunt parcate pe artera principală a urbei, chiar în zona centrală. Elena Albu s-a interesat dacă maşinile mortuare au închiriat respectivele locuri de parcare, recunoscând că are o anume adversitate de fiecare dată când le vede acolo. “Să le ducă în faţa cazinoului”, a completat Horaţiu Zăgan cu umor.
Sens giratoriu la troiţă. Viceprimarul Ion Dragomir i-a informat pe colegii săi din Consiliul Local că s-a găsit soluţia cea mai bună pentru realizarea accesului la viitorul hipermarket Kaufland, care va funcţiona pe un teren care a aparţinut societăţii IRA. “Soluţia este cea pe care le-am oferit-o şi eu, aceea de a realiza un sens giratoriu la troiţa de la intrarea în cartierul Slobozia. Au făcut presiuni, m-au reclamat pe la Ploieşti că am ceva împotriva Kaufland, dar soluţia găsită a fost - până la urmă - aceasta. Şi cred că este cea mai bună!” (Al. NECULAI)

Deşeurile de hârtie şi carton nu mai au valoare

Atunci când în toată lumea se pune problema protecţiei resurselor naturale, în România, ce se întâmplă? Se defrişează, de exemplu... Ba mai mult, cei care strângeau deşeurile din hârtie şi carton s-au văzut în imposibilitatea de a-şi mai continua activitatea.Motivele principalele-am aflat de la Carmen Gall, administratorul unei societăţi de profil din Câmpina: “De la 1 decembrie 2008, Cahiro Scăieni a dat faliment, aşa că nu mai avem unde să ducem deşeurile din hârtie şi carton. Mai există o variantă la o firmă din Pleaşa, care, la rândul ei, le dădea mai departe, dar nici această variantă nu mai poate fi utilizată. Singura soluţia ar fi o fabrică din Adjud, dar costurile transportului fac imposibilă utilizarea acestei soluţii. Iar preţul care ne este oferit este de-a dreptul ridicol - 0,02 lei noi pentru kilogramul de hârtie de carton. Noi ofeream populaţiei sau agenţilor economici de la care strângeam aceste deşeuri un preţ de 0,05 lei noi, dar nu mai putem să oferim acest preţ. Am făcut investiţii, în sensul că mi-am cumpărat un camion special pentru transportul acestor deşeuri şi am fost la un pas să achiziţionez şi o presă... Acum, această activitate a dispărut. Lunar strângeam între 40 şi50 de tone de astfel de deşeuri. Singura soluţie ar fi acordarea de subvenţii din partea statului”.În România, celuloza nu se mai fabrică, deşeurile de hârtie şi carton nu mai sunt o afacere. În aceste condiţii, se va continua defrişarea masivă a pădurilor, iar gunoaielor care ne înconjoară se li se vor adăuga acum deşeurile de hârtie şi carton.
“Da, şi firma Floricon colectează deşeurile din hârtie şi carton. Avem chiar o echipă specializată pentru acest tip de deşeuri, dar le strângem degeaba! Nu mai avem unde să le ducem, aşa că suntem nevoiţi să le aruncăm pur şi simplu, ca pe orice gunoi menajer, la rampa ecologică de la Băneşti. Lunar, noi strângeam cam zece tone de astfel de deşeuri” - ne-a declarat patronul Floricon Salub, Florin Constantinescu. (A.NECULAI)

Câmpineanul Alexandru Maicu pleacă în Africa de Sud

Singurul român decorat de trei ori de Preşedinţia României, câmpineanul Alexandru Maicu, va pleca la finele acestei săptămâni, în Africa de Sud. La 71 ani, după ce a trăiat 28 de ani aproape de Capul Bunei Speranţe, Alexandru Maicu merge anual în Africa de Sud pentru a aprinde o lumânare la mormântul primului său fiu.Alexandru Maicu este foarte bolnav. Are nu numai Parkinson, dar şi probleme la coloană, fiind operat la Viena de acelaşi profesor carel-a operat pe preşedintele Băsescu. Din păcate, operaţia nu a reuşit la fel de bine, iar Alexandru Maicu este aproape paralizat. În Africa de Sud, unde va fi însoţit de Cristian, unul dintre zecile de români pe care i-a ajutat să se opereze în Africa de Sud şi care şi acum îi spune “tată”, Alexandru Maicu se va supune şi unui examen medical, fiind posibilă chiar o nouă operaţie. “Nici acum nu am terminat de plătit împrumutul pe care mi l-a acordat Mihai Anastasescu pentru operaţia de la Viena, dar cred că trebuie să mă operez din nou.D-abia pot merge, dar Cristian mă va ajuta, aşa cum l-am ajutat şi eu acum mai bine de 30 de ani”, ne-a spus Alexandru Maicu, iar ochii săi s-au umplut cu lacrimi la gândul că va revedea mormântul primului său fiu. (A.NECULAI)

Anul a început cu multe naşteri

În primele 31 de zile ale anului 2009 a fost destul de muncă la Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Câmpina. Faţă de anii precedenţi, s-a consemnat o creştere a numărului de naşteri, care au ajuns la 90, dar şi de decese, aici înregistrându-se 61 de cazuri.
Naşteri 90

Căsătorii 7
Decese 61

Scrisoare deschisă

Câmpina - municipiu cu o climă de excepţie comparată cu staţiunea Davos - Elveţia. Cea mai însorită localitate din România, cu ierni blânde... O localitate liniştită, relativ curată. Din care lipseşte societatea civilă. Nu există spirit civic cetăţenesc, nu există opinii exprimate.Locuiesc la bloc de 45 de ani. Cu bune, cu rele, cu familia, ne-am obişnuit... Şi la Grădina Zoologică, în cuşti trăiesc fiinţe. Aşa s-au obişnuit... Am avut şi am şi eu o mică pretenţie - să am linişte. Şi aşa, trecând prin trei regimuri cu caracteristicile lor specifice, nu mai stăm foarte bine cu sistemul nervos. Iar după o viaţă de muncă, am nevoie de un trai suportabil în condiţii normale de linişte.Prin bunăvoinţa primarului Tiseanu, în parcarea asfaltată din faţa blocului în care locuiesc, puteţi veni cu toţii să vedeţi, pe Strada Bucea, există o cuşcă. O cuşcă adevărată, cu plasă, cu ţevi, în care de la 8 dimineaţa şi până spre miezul nopţii este un vacarm de nedescris. Ţipete, bubuituri permanente, ca să nu mai vorbim de fapte, acte sau gesturi obscene, pe care fotbaliştii de ocazie le adresează tuturor celor care îndrăznesc să-i... deranjeze! M-am adresat tuturor instituţiilor posibile. După primărie, au urmat şi alte instituţii, pe scară ierarhică, dar toate au plimbat hârtiile până au ajuns tot la primărie. Doar se plimbă nişte hârtii,iar funcţionarii au de lucru şi sunt fericiţi: sistemul funcţionează!Păcat de Câmpina, păcat de locuitorii ei, care sunt trataţi cu foarte mult şi profund dispreţ. Nu dau sfaturi. Mi-am exprimat doar o părere personală, o constatare amară, iar în loc de rezolvare şi linişte, m-am ales cu un dosar cu hârtii şi zarvă. MI-aş permite doar o recomandare: vizitaţi “cuşca” de pe Strada Bucea, o arhitectură modernă, de factură abstractă, o rană pe obrazul Câmpinei, inestetică şi o dovadă de dispreţ. O ruşine! Concitadinul Grigore Ioan Băiatu

Amenzi la magazinele second-hand

Inspectorii OJPC au derulat, în a doua parte a lunii ianuarie, un control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la introducerea pe piaţă, comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtate sau uzate şi a articolelor textile purtate sau uzate. Adică, este vorba de magazinele care oferă produse second-hand.Cu această ocazie au fost verificaţi 18 operatori economici de pe raza judeţului Prahova, aplicându-se sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 83.000 lei noi, adică 830 milioane lei vechi.Au fost controlate produse în valoare totală de 1.332.730 lei, din care cu abateri de la prevederile legale şi oprite temporar de la comercializare au fost produse în valoare totală de 461.881 lei. Au fost sancţionate şi trei societăţi câmpinene: SC Rafitext SRL, SC Strict Media Desing SRL şi SC Visul Imaginaţiei SRL. (A.NECULAI)

Două autocamioane s-au lovit sub podul de la Poiana

Luni, 26 ianuarie. Ora 15.30. Ploaie mocănească. Pe DN1, chiar sub podul care face legătura între Câmpina şi Poiana Câmpina, s-au ciocnit două autocamioane. Ambele mergeau în sensul Ploieşti - Braşov. La un moment dat, autocamionul cu numere de Prahova, condus de Valeriu T., de 48 ani, din Braşov, a încetinit pentru a lua pe cineva la ocazie, dar a fost lovit violent de un alt autocamion, cu numere de Harghita, condus de Istvan B., de 33 ani, din Tg. Mureş. În urma impactului, autocamionul de Prahova a ajuns în şanţul de pe marginea drumului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar circulaţias-a desfăşurat cu dificultate timp de aproximativ 40 de minute. Ambele autovehicule au fost avariate în proporţie de 40%, iar cercetările preliminare ale poliţiştilor au stabilit că vinovat este şoferul Istvan B., care nu a menţinut distanţa regulamentară faţă de celelalte autovehicule din faţă. (Alexandru NECULAI)

Cronica neagră

Se păzea fără... licenţă. Poliţiştii câmpineni au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea nerespectării prevederilor legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel, au depistat la o societate comercială că protecţia se face printr-un sistem de televiziune cu circuit închis, care fusese realizat de administratorul societăţii. Acesta - Aurel D., de 34 ani - nu avea licenţă în domeniu. Cercetările poliţiştilor continuă, dar atât firma, cât şi Aurel D. riscă sancţiuni.
I-au găsit locul. Gheorghe B., de 61 ani, din comuna Adunaţi, avea de ispăşit o sentinţă echivalentă cu închisoarea. Nu a dat zor să pună în aplicare această sentinţă, dar poliţiştii l-au găsit prin Ploieşti şi l-au trimis la locul său.
Ceasul rău. Câmpineanul Ion B., de 52 ani, se afla în ziua de 26 ianuarie, în jurul orei 16.45, la volanul unei autoutilitare Dacia pe o stradă din Ploieşti. La un moment dat, în dreptul unei treceri de pietoni a accidentat-o grav pe Mariana E., de 44 ani, care traversa regulamentar.
Ţigareta. Nicolae M., din Câmpina, a fost depistat în zona pieţei în timp ce oferea spre vânzare 29 de pachete de ţigări fără a deţine documente de provenienţă a mărfii. A fost sancţionat contravenţional.
Accidentat grav. Marţi, 27 ianuarie, în jurul orei 9.30, Ion N., de 68 ani, din Băneşti, s-a angajat în traversarea unei străzi prin loc nepermis şi fără să se asigure. Ghinionul său, a fost surprins de Nicolae P., de 33 ani, din Scorţeni, care conducea un autoturism VW Passat şi a fost accidentat grav.
Incendiu la Breaza. În seara zilei de 30 ianuarie, la locuinţa Mariei D., de 70 de ani, din Breaza, a izbucnit un incediu. Pompierii s-au deplasat la faţa locului şi au stins focul care mistuise peste 40% din suprafaţa acoperişului. Cauza preliminară a incendiului pare să fi fost efectul termic al coşului unui sobe metalice. Nu s-au înregistrat victime, pagubele fiind de aproximativ 100 milioane lei vechi. (Al. NECULAI)

O partidă amicală reuşită

Unirea Câmpina - Tricolorul Breaza 1-2
Sâmbătă dimineaţă, pe stadionul “Rafinăriei” a avut loc un prim joc amical serios pentru Unirea Câmpina - întâlnirea cu una dintre pretendentele la promovarea din a III-a în a II-a competiţie fotbalistică a ţării, Tricolorul Breaza. Pe parcursul celor 90 de minute s-a văzut diferenţa dintre stadiile de pregătire la care se află cele două formaţii. În vreme ce câmpinenii sunt la debutul acestei perioade, brezenii sunt în plină perioadă de încărcare a bateriilor, pentru ceea ce Florin Stăncioiu îşi doreşte să fie un retur care să-i promoveze.Brezenii s-au aflat mai mult timp la cârma partidei. Au deschis scorul prin Vasilescu, atunci când mai erau numai două minute până la pauză, şi au majorat avantajul prin Negotei, la jumătatea celei de-a doua reprize. Cu zece minute înainte de final, câmpinenii au marcat prin Ţigănuş golul de onoare.Trebuie spus că în afara celor două goluri, brezenii au mai trimis de alte patru (!) ori mingea în barele porţilor formaţiei câmpinene.Având la dispoziţie un lot numeros, Florin Stăncioiu a alcătuit două formule de joc, de remarcat fiind revenirea lui Samson Nwabueze, după problemele de sănătate pe care nigerianul le-a acuzat recent, dar şi faptul că absenţele lui Bârsănel şi Dascălu au fost determinate tot de nedorite accidentări. Nu în ultimul rând, trebuie spus că “secundul” brezean, Costin Plăvache, a fost, preţ de o repriză, după pauză, adversarul elevilor săi, el fiind, încă, jucător activ la Unirea Câmpina. Brezenii au început astăzi, marţi, stagiul de pregătire în localitate, lotul pe care tehnicienii vor miza fiind alcătuit tocmai din cei 22 de fotbalişti folosiţi sâmbătă, plus cei doi accidentaţi. Miercuri, la Breaza vine CF Predeal pentru un amical, iar pentru sâmbătă se poartă discuţii cu Muscelul Câmpulung, formaţie de Liga a III-a, aflată într-un stagiu centralizat la Buşteni.De partea cealaltă, la Unirea Câmpina a apărut în poartă Cosmineanu,fost component al altei formaţii câmpinene, Coruna, ultima oară legitimat la FC Filipeşti.Unirea Câmpina: Păpuşoiu - Gratie, Cazan, Neagu, Cârstei - Coman, Ţigănuş, Basma, Burlacu - Vane, Ungureanu. Au mai jucat: Cosmineanu - Flaider, Plăvache, Brânzea, Constantin,Fl. Stoica, N. Stoica, Nichifor. Antrenor: Marius Pălănceanu.Tricolorul Breaza:M. Anghelache - Nwabueze, N. Ghiţă, Petcu, Olteanu - B. Marinescu, Gheorghiţă, G. Ghiţă, Liuba - Vişan, Vasilescu. Au mai evoluat: Sava - O. Tudor, I. Filip, Şandru, Topală, Turiac, Bumbar, Băeşu, Ciorchină, Negotei, And. Stoica. Antrenor: Florin Stăncioiu. (A.NECULAI)

Unirea şi-a stabilit cantonamentul


La fel ca şi anul trecut, în această perioadă precompetiţională, Unirea Câmpina va efectua un stagiu de pregătire centralizată. Lotul pregătit de Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel nu va părăsi localitatea, stagiul urmând a se realiza la Casa Tineretului. Cantonamentul va începe pe 16 februarie, iar în această perioadă antrenorul Marius Pălănceanu va intensifica ritmul antrenamentelor fizice. Nu vor lipsi, însă, nici meciurile de verificare, unul dintre conducătorii clubului - Mărgărit Ciobotaru (foto) - demarând deja discuţii cu o serie de alte echipe atât pentru completarea lotului, cât şi pentru angajarea unor meciuri amicale. Următoarea partidă a formaţiei Unirea va avea loc sâmbătă, 7 februarie, pe arena “Rafinăriei”, cu FC Filipeşti. (A.NECULAI)

AJF Prahova nu mai organizează Cupa de Iarnă

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova organiza, în fiecare iarnă, o competiţie de sală pentru echipele de seniori din Liga A Prahova.AJF intenţiona să organizeze ediţia din acest an la o sală din Plopeni, Văleni, Câmpina sau Breaza, dar până la termenul limită impus pentru înscriere, o singură echipă îşi manifestase intenţia de a participa la o astfel de competiţie - CS Băneşti. “Nu mai există nici o şansă ca întrecerea din această iarnă să se desfăşoare”, a declarat preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu.Deşi taxa de participare nu era decât de 300 lei, din lipsă de participanţi, competiţia a fost anulată. Cel puţin pentru acest an. Iar diriguitorilor AJF le rămâne speranţa că nu se va întâmpla la fel şi cu alte competiţii. (A.NECULAI)