12 octombrie 2009

Liberalii câmpineni, între deziluzie, ruşine şi... îngrijorare

Organizaţia din Câmpina a Partidului Naţional Liberal este singura formaţiune reprezentată la nivel local care menţine şirul întâlnirilor perioadice cu reprezentanţii mass-media. De această dată, s-au aflat în faţa jurnaliştilor preşedintele Virgil Guran, vicepreşedintele Liviu Briciu şi consilierul local Elvis Arghir, acesta din urmă fiind prezent pentru prima dată la o conferinţă de presă a PNL de la preluarea conducerii de către Virgil Guran.Întâlnirea a prilejuit liderilor locali liberali abordarea mai multor probleme, de la cele de la nivel naţional, până la probleme punctuale din urbea noastră, fiecare având importanţa sa.Una dintre aceste probleme strict locale a fost abordată de Liviu Briciu: “Eu am început în Câmpina o campanie, plecând de la afirmaţiile aleşilor locali că sunt bani. Am început să identific o serie de probleme punctuale, am luat legătura cu cetăţenii din zonă şi am adresat o petiţie administraţiei locale. Ultimul exemplu în acest sens este o parcare din spatele Blocului ABC. Parcarea este neasfaltată, zona unde este haba de gunoi nu este clar delimitată şi aproape zilnic au loc adevărate bătălii între locatari şi comercianţii din zonă pentru locurile de parcare. Am strâns semnături, iar prin intermediul celor doi consilieri locali PNL le-am înaintat administraţiei locale, propunând amenajarea parcării, cu suplimentarea cu 10-15 locuri a acesteia şi amenajarea zonei habelor de gunoi. Sunt semnale pozitive, în sensul că a fost betonată şi îngrădită zona habelor de gunoi, dar mi-e teamă ca lucrurile să nu rămână la acest stadiu după trecerea campaniei electorale”.Trecând spre latura politică, Liviu Briciu a îndemnat câmpinenii ca, în cazul în care li se oferă bani pentru vot, să ia banii sau alimentele oferite şi să voteze după propria conştiinţă. Liviu Briciu a fost completat de preşedintele Guran: “Înţeleg starea de lehamite a populaţieiîn privinţa exercitării dreptului de vot, dar aceasta nu este o soluţie. În opinia mea, aproximativ 10% din electoratul care vine acum la vot se cumpără. Dacă vin la vot doar 25% din totalul alegătorilor, au voturi puţine de cumpărat şi îşi pot asigura o victorie facilă. Dacă vin oameni mulţi la vot, ponderea celor cumpăraţi va fi mai mică şi va conta mult mai puţin în ierarhia finală”.De asemenea, Guran a mai oferit câteva soluţi practice pentru Câmpina, una dintre acestea fiind instituirea sensului unic pe B-dul Carol I şi pe Strada Griviţei, folosirea uneia dintre benzile de pe artera principală pentru parcări şi realizarea unor sensuri giratorii. “Sunt soluţii simple, dar eficiente” (Guran).
Virgil Guran este şeful campaniei prezidenţiale a PNL în Prahova. În cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul PNL Câmpina, Virgil Guran a anunţat şi faptul că a fost desemnat în cadrul unei întâlniri a conducerii judeţene a liberalilor drept şeful de campanie pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Privind strict din punctul de vedere al câmpineanului, trebuie spus că este pentru prima dată când un reprezentant al unei formaţiuni politice din Câmpina îndeplineşte o astfel de funcţie, plină de responsabilităţi, dar mai ales încărcată de atribuţii. Virgil Guran s-a declarat onorat de alegerea colegilor săi, fiind convins că a fost ales şi “pentru că e mult de muncă şi era nevoie de un om care să tragă din greu în campanie”, după cum a glumit… vorbind serios liderul PNL Câmpina. Şi a mai adăugat: “Chiar cred în Crin Antonescu, în echilibrul său şi-n faptul că poate fi preşedintele de care această ţară are nevoie”.Desemnarea lui Virgil Guran în fruntea staff-ului care se va ocupa de campania electorală a candidatului PNL la funcţia de preşedinte al României ar putea include Câmpina pe harta localităţile prin care Crin Antonescu va trece în această campanie electorală, care se anunţă foarte zbuciumată şi cu o miză enormă, mai mult pentru cei care se luptă pentru această funcţie şi - din păcate - mai puţin pentru omul de rând.
Arghir, supărat că nu a fost invitat la semnare contractului de finanţare pentru modernizarea Căii Dacia. Consilierul local liberal Elvis Arghir s-a arătat supărat pe primarul Horia Tiseanu, pentru că nu a fost invitat la semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea Căii Dacia. “Consider că toţi consilierii locali trebuiau să participe la acest moment, fiecare având contribuţia noastră la acest proiect. M-a deranjat faptul că am aflat de semnarea acestui contract de finanţare din presă, mai ales că, la un moment dat, când erau liberalii la putere, chiar am avut o contribuţie importantă la depunerea în termen a documentaţiei necesare”, a declarat Elvis Arghir.
Deziluzia... “M-am simţit foarte prost în momentul în care am aflat că deputatul PNL de Valea Prahovei, Cristian Burlacu, a trecut la PD-L. Şi nici nu aş fi putut să mă simt altfel după ce, în Colegiul Câmpina am ieşit pe locul patru din toate cele peste 320 de colegii din ţară, dar Simion nu a intrat în Parlament, în schimb, a beneficiat de acele voturi Cristian Burlacu. Trebuie să învăţăm din această lecţie şi să nu mai permitem altă dată vreunui om şantajabil să candideze din partea noastră, mai ales la o funcţie atât de importantă. Este dureros de observat că, după 20 de ani în politica românească, sunt la putere tot şantajul şi practicile de care credeam că am scăpat. Cu ce sunt şantajabili astfel de oameni? De exemplu, dacă au lucrări cu statul, nu li se plătesc lucrările efectuate şi sunt puşi în situaţia de a alege onoarea sau salvarea firmei şi a angajaţilor. Şi atunci fiecare alege...”, a spus cu destulă amărăciune Virgil Guran, chestionat asupra demisiei lui Cristian Burlacu din PNL şi înscrierea sa la PD-L. Anumite surse vorbesc despre lucrări de peste 50 miliarde lei vechi, pe care una dintre firmele lui Burlacu le avea cu statul. I s-ar fi promis deblocarea banilor doar dacă trece la PD-L. Şi a trecut...
Ruşinea... Elvis Arghir s-a referit, la conferinţa de presă a PNL Câmpina, la câteva aspecte în legătură cu activitatea din Consiliul Local. Şi a surprins cu declaraţiile sale: “Vreau să vă spun că-mi pare rău că Jenica Tabacu a fost declarată incompatibilă, pentru că avea totuşi un cuvânt de spus şi pentru că a avut unele acţiuni bune. Pentru mine este clar că, în momentul în care deranjezi, se scoate despre tine ce ştie toată lumea şi eşti îndepărtat. Jenica Tabacu a fost lucrată din interiorul Primăriei! Să nu uităm că şi Marian Nistor a fost în aceeaşi situaţie, o vreme! Despre amândoi se ştia încă din mandatul trecut că sunt în incompatibilitate, dar primarul era singurul care - conform legii - trebuia să realizeze un proiect de hotărâre în acest sens. A reacţionat, în schimb, Alin Moldoveanu, care a fost băgat la înaintare şi care a avut, totuşi, curaj să spună ceea ce toţi ştiam, dar nimeni nu spunea”. O reacţie promptă a venit chiar din partea unuia dintre liderii PNL, Liviu Briciu. Acesta a replicat aproape imediat: “Este o mare ruşine! Mie îmi este ruşine să ştiu că în administraţia locală se ştia că se încalcă legea şi nu s-a făcut nimic în privinţa Jenicăi Tabacu şi a lui Marian Nistor!”
Îngrijorarea... “Nu vedem nici o ieşire din actuala situaţie economică a ţării şi - vă spun sincer - acesta este lucrul care mă îngrijorează cel mai mult. Şi ce fac cei care ne guvernează? Se ceartă între ei în loc să rezolve problemele reale ale ţării”, a spus preşedintele PNL Câmpina, Virgil Guran. Şi a mai adăugat: “Nu ai cum să nu aduci o critica severă actualului Guvern Boc, atâta vreme cât situaţia politică şi cea economică sunt extrem de grele...”
Incident cu agenţii Poliţiei Comunitare. “Sunt reguli dure impuse de un partid monocolor, care ne apropie mult, periculos de mult, de o dictatură. Am început să împărţim nişte materiale cu prezentarea lui Crin Antonescu. Cadre ale Ministerului de Interne sau agenţi ai Poliţiilor Comunitare din oraşele cu primari PD-L ne opresc şi ne iau la întrebări. Aşa s-a întâmplat chiar şi la Câmpina... Agenţi ai Poliţiei Comunitare i-au oprit pe copiii care împărţeau trecătorilor un ziar şi un calendar. Nu încălcam nici o lege, pentru că nu îndemnam lumea să voteze cu un anume candidat. Este o situaţie extrem de periculoasă, care ar putea avea consecinţe dramatice asupra libertăţilor de exprimare în România. Eu înţeleg teama unora că ar putea pierde puterea, mai ales că pentru aceştia politica nu este altceva decât o posibilitate de a face bani. Revenind la incidentul de la Câmpina, poate să fi fost doar un exces de zel al unui agent al Poliţiei Comunitare, dar se creează un precedent care poate fi periculos”, a spus Virgil Guran.Într-adevăr, la mijlocul săptămânii trecute, un autocar pe care era chipul preşedintelui PNL Crin Antonescu a circulat prin Câmpina şi localităţile limitrofe, mai mulţi tineri împărţind ziare şi calendare, ambele cu Crin Antonescu.Despre incidentul de la Câmpina am discutat şi cu cei doi directori ai Poliţiei Comunitare, Alexandru Lefter şi Alexandru Apostol. Cei doi ne-au spus la unison că a fost un incident minor, în care un agent al Poliţiei Comunitare i-a întrebat pe tinerii care împărţeau acele materiale dacă au vreo autorizaţie în acest sens. Tinerii au spus că nu au o astfel de autorizaţie şi au părăsit zona.Întregul incident se află undeva la limita legii, pentru că legea percepe o acţiune electorală doar dacă se face explicit îndemnul la a vota o anume persoană sau partid. Ceea ce nu era cazul de faţă... Dar astfel de legi au fost anume făcute, că doar sunt realizate de politicieni pentru... ei şi pentru a le oferi “portiţe” în astfel de momente delicate.

“Sunt mulţumit de gradul de colectare a impozitelor locale”

- afirmă directorul Direcţiei Economice din Primăria Câmpina, Gheorghe Ecaterinescu
La 30 septembrie a expirat ultimul termen pentru achitarea impozitelor locale pe anul în curs. După alte câteva zile necesare realizării circuitului bancar, directorul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Câmpina, Gheorghe Ecaterinescu, ne-a prezentat principalele date privind încasările bugetare.“În privinţa persoanelor fizice, gradul de colectare a fost de 75,78%, sub media anului precedent şi sub nivelul încasărilor din primul semestru al acestui an. Oricum, ponderea impozitelor de la populaţie în veniturile bugetului local este undeva la 22-23%, astfel încât scăderea nu se simte la nivelul întregului buget. Totuşi, mă îngrijorează faptul că, la nivelul impozitelor încasate de la populaţie, cea mai mare nerealizare s-a înregistrat la capitolul mijloacelor de transport. Aici aveam de încasat 731.000 lei şi nu am realizat decât 456.000 lei, adică undeva în jur de 60%. Spuneam că mă îngrijorează nivelul scăzut al încasării acestui impozit şi din cauza ponderii mari pe care acesta o are în totalul impozitelor de la populaţie. Astfel, dintr-un total de 1.912.000 lei, pe care ar trebui să-i încasăm de la persoanele fizice, impozitul pe mijloacele auto este în valoare nominală de 731.000 lei. Ceva mai bine stau lucrurile în privinţa realizării impozitelor de la persoanele juridice. La acest capitol, gradul de colectare a impozitelor locale este de 81,44%, o medie pe care o consider satisfăcătoare. Trebuie să spun că mă aşteptam ca aici să avem probleme generate de criza economică, mai ales dacă avem în vedere că din totalul de 9.371.000 lei, atât cât este nivelul veniturilor proprii, impozitele de la persoane juridice este în valoare nominală de 7.632.000 lei. În concluzie, per ansamblu sunt mulţumit de gradul de colectare a impozitelor locale şi mă bucur că astfel putem asigura finanţarea necesară pentru desfăşurarea lucrărilor de investiţii la nivelul municipiului Câmpina”, ne-a declarat Gheorghe Ecaterinescu.

Medici jecmăniţi!

Vânzarea cabinetelor medicale a generat un adevărat scandal, după ce un expert din Braşov a evaluat cabinetele de pe Strada Castanilor la 600 euro/mp!
Vânzarea spaţiilor unde funcţionează cabinete medicale a generat o adevărată telenovelă. Inclusiv la Câmpina, unde situaţia este mai gravă ca în alte părţi. După ce, anii trecuţi, mai multe astfel de spaţii s-au vândut la preţuri simbolice, începând cu... un euro pe metru pătrat, acum s-a depăşit orice închipuire.Consiliul Local a aprobat vânzarea unor spaţii cu destinaţia cabinete medicale. Următorul pas, realizat de administraţia locală, a fost găsirea unui evaluator autorizat care să stabilească preţul de pornire pentru adjudecarea acestor spaţii. Trebuie spus faptul că spaţiile vizate pentru vânzare către medicii care îşi desfăşoară activitatea aici sunt cele situate pe străzile Castanilor, Tineretului şi pe Calea Doftanei, aproape de intersecţia cu Şoseaua Voila.La Câmpina, evaluarea acestor spaţii pentru cabinete medicale a fost realizată de un expert din Braşov, pe care medicii îl acuză acum că şi-a făcut treaba... după ureche! Cum altfel s-ar putea explica faptul că spaţiile pentru cabinete medicale de pe Strada Castanilor au fost evaluate la o valoare de 600 euro/mp!?!“Este cel mai mare preţ din ţară”, ne-a spus cu năduf Mihaela Neagu Petrovici, unul dintre medicii care îşi desfăşoară activitatea aici. Şi a continuat: “Ni s-a spus că este în zona A de impozitare... Care zonă A, atâta vreme cât strada nu e modernizată şi nu există canalizare?!”Medicii sunt nemulţumiţi de preţul la care a ajuns evaluatorul şi acuză faptul că nu s-a ţinut cont de câteva elemente esenţiale, prevăzute de lege. Este vorba de o serie de coeficienţi - ce scădeau această valoare finală - care trebuiau aplicaţi fiind vorba de spaţii medico-sociale şi pentru că viitorii proprietari nu vor putea schimba destinaţia acestor spaţii. Pentru fiecare cabinet medical în parte, suma finală la preţul stabilit de evaluator este de ordinul multor mii sau zeci de mii de euro. O sumă pe care - mai ales în condiţiile crizei economice - nu şi-o permite aproape nici unul dintre medicii de familie. Ce este de făcut la acest moment? Medicii urmează să conteste preţul stabilit de evaluatorul autorizat, iar în cazul în care nu vor găsi înţelegere vor fi nevoiţi să apeleze la justiţie. Şi s-ar putea ca aceasta să fie soluţia finală având în vedere că evaluatorul din Braşov nici nu concepe să-şi revizuiască preţul stabilit!De urmărit...
Colegiul Medicilor Prahova reacţionează...
În cadrul unei conferinţe de presă a Colegiului Medicilor Prahova, a fost abordat şi subiectul vânzării cabinetelor medicale de la Câmpina. Medicii de familie câmpineni au susţinerea Colegiului Medicilor, preşedintele acestei instituţii, Simona Schnellbach, declarând că, din punctul său de vedere, “la Câmpina, procedura de evaluare a fost aplicată greşit, s-a stabilit o valoare incorectă a cabinetelor, fără să se respecte legea şi nu rămâne decât speranţa că autorităţile locale vor reacţiona ca atare”.De altfel, probleme cu vânzarea cabinetelor medicale există în aproape tot judeţul, Prahova aflându-se pe unul dintre ultimele locuri din ţară în ceea ce priveşte numărul cabinetelor vândute efectiv către medici. Pâna acum, potrivit datelor oferite de Colegiul Medicilor Prahova, doar şase astfel de spaţii au fost vândute, alte şase se află în diverse etape ale procedurii de vânzare, iar 68 sunt… în aşteptare.

Subvenţie la căldură pentru mai puţine familii

Formularele tip reprezentând cererile şi declaraţia pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului la încălzirea cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri pot fi ridicate de la Primăria Câmpina. În cazul celor care folosesc gazele naturale, formularele sunt disponibile la sediul Distrigaz Sud. Actele necesare pentru obţinerea subvenţiei sunt următoarele: cererea şi declaraţia pe proprie răspundere, copii ale actelor de stare civilă, ultima factură la încălzire, acte doveditoare ale veniturilor (adeverinţe de salariat, cupoane de pensie, cupoane de alocaţie etc). Cuantumul subvenţiei pentru încălzire e cuprins între 62 şi 262 de lei, în funcţie de veniturile solicitanţilor. Aceste venituri nu trebuie să depăşească 425 lei lunar pe membru de familie, lucru stabilit de Guvern în şedinţa din 7 octombrie. Vechiul prag până la care se acordau subvenţii era de 615 lei, reducerea lui ducând şi la scăderea numărului beneficiarilor acestui ajutor. Decizia Guvernului a fost luată după ce administraţiile locale au început distribuirea formularelor. La nivelul primăriilor (lucru valabil şi în Câmpina) nici măcar nu se cunoştea hotărârea Guvernului de reducere a pragului de acordare a subvenţiei, dovadă fiind anunţurile afişate de municipalitate inclusiv pe site-ul Primăriei.

Camera de Conturi, în control la Primărie

Din doi în doi ani, inspectorii Camerei de Conturi Prahova vin la Primăria Câmpina pentru obişnuitul control de fond. La fel ca şi la precedentele acţiuni similare, inspectorii Camerei de Conturi au în vedere o analiză a modului în care s-au cheltuit, din punct de vedere legal şi al eficienţei economice, banii publici în administraţia locală. Actualul control a început pe 8 septembrie şi se va finaliza pe 27 noiembrie.

A crescut numărul deceselor

În primele nouă luni ale anului, indicatorii demografici înregistraţi la Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Câmpina nu au cunoscut salturi importante. În luna septembrie s-a bifat naşterea cu numărul 1000, dar în aceeaşi lună s-a constatat şi o creştere semnificativă a numărului deceselor, care a atins o valoare record pentru lunile din acest an.
Luna/Indicator Naşteri Căsătorii Decese
Ianuarie 90 7 61
Februarie 130 13 46
Martie 85 5 40
Aprilie 139 10 39
Mai 85 11 47
Iunie 131 20 47
Iulie 131 36 46
August 137 35 39
Septembrie 134 34 86
Total 1062 171 412

Şcoala Centrală a mai “păpat” 116.000 lei de la bugetul local

Din bugetul local pe acest an s-au mai cheltuit, la investiţii, 116.000 lei pentru Şcoala Centrală. De ce? Explicaţia a venit din partea directorului Direcţiei Economice din Primăria Câmpina, Gheorghe Ecaterinescu: “Societatea care a construit şcoala a avut aici un punct de lucru. Acesta a fost retras, iar noi a trebuit să refacem toate branşamentele care erau pentru acel punct de lucru. Oricum, totul s-a rezolvat, iar şcoala este acum pe picioarele ei”.

În Câmpina s-a deschis Clubul Pescarilor şi Iubitorilor de Natură

Sâmbătă, aproape de orele prânzului, într-un imobil din zona Notariatelor, s-a deschis Clubul Pescarilor şi Iubitorilor de Natură. La festivitatea de inaugurare a fost destul de multă lume. Nu au lipsit primarul Horia Tiseanu şi câţiva consilieri locali. Cu atât mai mult cu cât unul dintre iniţiatorii acestui club este chiar un consilier local, Gheorghe Sandu. De altfel, spre amuzamentul general, Gheorghe Sandu a venit echipat corepunzător unei partide de pescuit, nelipsind din recuzita sa cizmele de cauciuc şi minciogul. Conducătorul clubului, Tiberiu Ionescu Balea - cel care a şi tăiat panglica inaugurală alături de primarul Horia Tiseanu - a vorbit despre naşterea acestui club şi despre proiectele sale privind ecologizarea unor zone din municipiu. O idee interesantă a venit chiar din partea primarului, care a propus ca noul club să poarte numele lui Vasile Cojocaru, un mare iubitor de natură şi de pescuit, decedat la începutul lunii trecute.

Breaza şi Talea, în vizorul Ministerului Turismului

Secretarul de stat în Ministerul Turismului, Gheorghe Nastasia, a anunţat săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Sinaia, că instituţia condusă de Elena Udrea intenţionează să includă oraşul Breaza şi comuna Talea în circuitul turistic. Ministerul a comandat un studiu de fezabilitate şi un studiu de impact, documente care sunt în lucru la Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Turismului (da, dacă nu ştiaţi, există şi aşa ceva în România!).“Dacă aceste studii vor avea rezultatele pe care noi le dorim şi le sperăm, atunci în anul 2010 vom începe prima investiţie – construcţia unui mare complex balnear la Breaza, localitatea despre care specialiştii spun că are cel mai bun aer din punct de vedere curativ”, a declarat Nastasia.În ceea ce priveşte comuna Talea, se doreşte transformarea acesteiaîntr-o staţiune agroturistică, mai ales că zona este foarte frumoasă şi ar putea atrage destui turişti. În ambele localităţi, însă, există o mare problemă – infrastructura (drumuri proaste, lipsa alimentării cu apă, lipsa canalizării etc).

S-a reformat (din nou) educaţia!

Înscrierile la bacalaureat, în decembrie
Emil Boc şi-a început în forţă mandatul de ministru interimar al Educaţiei. A decis să demareze, în sfârşit, reforma. Şi cu ce să înceapă dacă nu cu modificarea calendarului. Aici pare a se afla întreaga chintesenţă a educaţiei româneşti, că doar nu degeaba a ajuns însuşi premierul Boc ministru peste sistemul care scoate... tâmpiţi, după afirmaţia preşedintelui Băsescu.Toate probele examenului de bacalaureat au fost decalate. Începând cu înscrierea, care nu se va mai desfăşura în luna mai, ci în decembrie. Proba de verificare a competenţelor lingvistice (comunicarea orală în limba română) nu va mai fi susţinută în ianuarie, ci în intervalul 15-17 februarie. Nici proba de verificare a competenţelor digitale nu mai are loc în ianuarie, după cum se stabilise iniţial, ci în perioada 19-29 aprilie. În intervalul 31 mai-4 iunie se susţine proba de verificare a competenţelor la limba modernă. Potrivit anunţului trimis de Ministerul Educaţiei în teritoriu, modelele de subiecte şi grilele de evaluare vor fi elaborate până la 30 octombrie, ulterior fiind afişate pe site-ul ministerului. Asta dacă nu mai intervine, între timp, o nouă modificare…

S-au stabilit secţiile de votare pentru prezidenţiale

Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a emis o dispoziţie prin care sunt delimitate secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie şi 6 decembrie. La fel ca şi la precedentele scrutinuri, în Câmpina vor funcţiona 23 de secţii de votare obişnuite, dar şi o secţie specială, care va fi amenajată în holul principal al Casei Tineretului, aici putând vota toţi cei care nu sunt din Câmpina şi doresc să-şi exercite dreptul la vot. Cetăţenii care votează în secţiile speciale vor depune mai întâi o declaraţie pe proprie răspundere că ştiu prevederile legale referitoare la votul multiplu.
Judecătorii refuză să facă parte din BEJ
Protestul magistraţilor s-a încheiat, dar aceştia continuă să găsească alte formule prin care să protesteze faţă de nivelul de salarizare şi condiţiile precare de muncă. O astfel de formă de protest este refuzul de a participa în conducerea Biroulului Electoral Judeţean. Astfel, la sediul Tribunalului Prahova, a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea celor trei judecători care să facă parte din componenţa Biroului Electoral Judeţean Prahova. În urma tragerii la sorţi au fost desemnaţi Constantin Niţă (preşedinte), Ana Gîrlonţa (vicepreşedinte) şi Georgeta Constantin (membru). După anunţarea rezultatelor, cei trei judecătorişi-au exprimat refuzul privind detaşarea la BEJ. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, detaşarea la BEJ nu poate fi obligatorie, ea necesitând acordul scris al judecătorilor, acord care nu există. În aceste condiţii, preşedintele Tribunalului Prahova a solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze această situaţie fără precedent. Încă se mai aşteaptă soluţia...

Călin Tiu a organizat la Sinaia cel mai important simpozion medical găzduit de România

În perioada 7-9 octombrie, la Sinaia a avut loc cea de-a 21-a Conferinţă Internaţională a Societăţii pentru Inovaţie şi Tehnologie Medicală, principalul organizator al acestui eveniment fiind medicul câmpinean Călin Tiu, cel care îndeplineşte în acest an funcţia de preşedinte al acestei prestigioase societăţi internaţionale de medicină.Practic, a fost cel mai important simpozion medical organizat în România, printre cei care au onorat invitaţia de a fi prezenţi la Sinaia numărându-se somităţi în materie din toate colţurile lumii. Copreşedinte al SMIT 2009, americanul de origine română Dan Stoianovici a coordonat Comitetul Internaţional, în vreme ce organismul similar naţional al acestui simpozion a fost condus de alt renumit medic - Irinel Popescu.La finalul celor trei zile ale manifestării, medicul Călin Tiu era foarte mulţumit de reuşita evenimentului şi de aprecierile pe care le-a primit din partea colegilor săi de breaslă din toate colţurile lumii.

O locomotivă a blocat circulaţia feroviară pe Valea Prahovei

Locomotiva unui marfar s-a defectat, iar trenul a staţionat mai bine de cinci ore, vineri dimineaţă, între Comarnic si Valea Largă. De aici a rezultat un blocaj feroviar general între Câmpina şi Braşov, nu mai puţin de 15 trenuri fiind blocate, cele mai multe în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi în Câmpina.Opt trenuri de persoane au înregistrat întârzieri de peste 270 minute. La întârzierile cauzate de acest incident se adaugă şi întârzierile provocate de restricţiile de circulaţie în această zonă, în care se lucrează la modernizarea liniilor de cale ferată.

O tânără a murit în Munţii Bucegi, după ce a căzut într-o prăpastie

O turistă a murit după ce a căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie din Munţii Bucegi, pe abruptul prahovean. Fata a căzut aproximativ 100 de metri, din Creasta Văii Albe înspre Valea Coştilei. Tânăra se afla într-o excursie cu un grup de prieteni în zona Creasta Văii Albe din Munţii Bucegi. Turiştii îşi aleseseră un traseu nemarcat în Bucegi, într-o zonă foarte expusă. La un moment dat, turista s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Colegii au anunţat imediat Serviciul Salvamont, iar echipele de intervenţie după aproximativ o oră, ceea ce, având în vedere distanţa, e un adevărat record, la locul în care s-a produs tragedia. Salvamontiştii au coborât până la locul în care a căzut turista şi nu au putut face altceva decât să constate decesul.

Pe scurt...

Pleacă medicii! Anul acesta, peste 200 de cadre medicale din Prahova, dintre care 30 de medici specialişti, au ales sa profeseze în străinătate. Deficitul de personal, care oricum exista, s-a acutizat după plecarea acestor cadre medicale şi, după cum afirmă preşedintele Colegiului Medicilor, Simona Schnellbach, la nivelul judeţului ar fi nevoie de vreo 400 de medici pentru ca sistemul sanitar să funcţioneze la parametri normali. “Nu ne mai mirăm că ne pleacă medicii. În ţări precum Franţa, Germania sau Italia, acolo unde au ales cei mai mulţi să profeseze, oferta financiară este incomparabilă cu cea din ţară, ca să nu mai vorbim de condiţii. Şi aşa e în orice stat european. În România, în noua grilă de salarizare, inacceptabilă din punctul nostru de vedere, un medic rezident este asimilat unui poliţist începător, un medic specialist este asimilat unui grefier, iar un medic primar este asimilat unui căpitan. Şi cu asta am spus totul!”, ne-a declarat Simona Schnellbach. La nivelul judeţului Prahova profesează 1.250 de medici, 50 dintre ei fiind deja pensionari, dar îşi continuă activitatea în spitale din cauza deficitului de personal.
Criză economică la Şcoala de Poliţie? Sunt vremuri de criză, iar majoritatea instituţiilor bugetare nu ştiu cum să-şi mai reducă din cheltuieli pentru a putea asigura supravieţuirea. Ce se întâmplă în acest timp la Şcoala de Poliţie? Este în curs de finalizare procedura de achiziţie pentru realizarea unei lucrări de modernizare a unui pavilion de cazare pentru elevi, valoarea estimată a acestei lucrări fiind de peste patru milioane lei, adică peste 40 miliarde lei vechi!
Elevii Şcolii de Poliţie se vor îmbrăca de la... Monica! O altă achiziţie publică realizată de Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina a fost cea privind hainele de serviciu şi echipamentul necesar pentru elevii acestei instituţii de învăţământ a MAI. Achiziţia a fost câştigată de două firme din Bucureşti - S&G Comercial, cu 178.480 lei, şi Monica Design Impex, cu 138.130,6 lei. În total, Şcoala de Poliţie achiziţionează haine de serviciu în valoare de peste 300.000 lei.

Cronica neagră

La furat în pădurea Boncu. Poliţiştii din Breaza au organizat, împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Sinaia, o acţiune în vederea combaterii infracţiunilor silvice. Acţiunea s-a desfăşurat în pădurea Boncu din Breaza, iar ziua în amiaza mare, în jurul orei 14.00, au fost depistaţi patru bărbaţi care sustrăseseră 3,180 mc material lemons, în valoare de 370 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, celor patru persoane fiindu-le întocmite dosare penale.
Şi băut şi fără permis. Poliţiştii câmpineni au efectuat un control de rutină într-una dintre nopţile precedente. La un moment dat au oprit un autoturism pe Strada Cuza. Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat faptul că Iulian I., de 24 de ani, din Câmpina, conducător al autoturismului, nu poseda permis de conducere şi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt constatat prin testarea cu aparatul etilotest. Tânărul s-a ales cu un dosar penal.
Când foamea vorbeşte... Pe 7 octombrie, în jurul orei 1.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Floreşti a oprit un autoturism pe raza localităţii, pentru a verifica documentele conducătorului auto. Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat faptul că, în interiorul autoturismului, Ionuţ V. D., de 20 de ani, din Măgureni, transporta deşeuri de tablă sustrase din incinta unei societăţi din Filipeştii de Pădure. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Un brebean... penal! Poliţiştii câmpinenil-au oprit pe o stradă din localitate pe Daniel T., de 31 de ani, din Brebu, care conducea un autoturism deşi nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal.
Percheziţie... Având în vedere cercetările ce se efectuează faţă de George Mihai C., de 17 ani, din Floreşti, suspectat că în urmă cu trei luni, a sustras din cabina unui autotren bunuri în valoare de 800 lei, poliţiştii din Băicoi au solicitat Judecătoriei Câmpina autorizaţie de percheziţie domicilară. Cu prilejul percheziţiei, au fost găsite 6 telefoane mobile şi accesorii ale acestora, un aparat radio digital, chei auto, precum şi un briceag cu mâner metalic, având lama de 9 cm lungime, a căror provenienţă şi deţinere nu au putut fi justificate. Toate aceste bunuri au fost ridicate în vederea cercetării, procurorul dispunând cercetarea învinuitului în stare de libertate.
Razie comună. Poliţiştii din localităţile Filipeştii de Pădure şi Filipeştii de Târg au efectuat o razie comună, prilej cu care au aplicat trei sancţiuni contravenţional în valoare de 600 lei.

“A fost cel mai slab joc al nostru!”

Unirea Urlaţi - Unirea Câmpina 2-0 (0-0)
După înfrângerea de pe teren propriu din faţa liderului, Unirea Câmpina avea la Urlaţi şansa să-şi refacă “adevărul” şi, mai ales, moralul...Acestea se puteau îndrepta în deplasarea de la Urlaţi, dar câmpinenii au plătit tribut unei căderi psihice, explicabile după eşecul de pe teren propriu. Mai mult, urmare a aceluiaşi joc blestemat cu Intersport Plopeni, la Urlaţi nu au putut juca patru dintre titularii obişnuiţi ai trupei lui Pălănceanu şi Corcodel. Este vorba de Neagu, Ungureanu, Brânzea şi Ţigănuş, toţi încasând un cartonaş galben care i-a transformat în... suspendaţi pentru jocul de la Urlaţi.“Am prestat cel mai slab joc din acest campionat”, a recunoscut cu fair-play antrenorul câmpinenilor Marius Pălănceanu.Unirea Câmpina a jucat la Urlaţi în formula: Costache - Gratie, Cazan, Basma, Flaidăr - Buştiuc, Dincă, Vane, Coman - Burlacu, Hârlov. Au mai jucat: Fl. Stoica, Nichifor, Hodoiu, Jantea. Etapa viitoare, Unirea Câmpina va întâlni pe teren propriu - sâmbătă, de la ora 11.00, formaţia Voinţa Bălţeşti, în componenţa căreia se află mai mulţi jucători câmpineni.
“A fost cel mai slab joc al nostru... S-a simţit absenţa celor patru jucători obişnuiţi ai primei garnituri, este vorba de Neagu, Ungureanu, Brânzea şi Ţigănuş... Din păcate, ceilalţi jucători careau intrat în partida de la Urlaţi nu s-au ridicat la nivelul aşteptat de mine, nu au reuşit, cred că mai ales din punct de vedere psihic, să treacă peste şocul înfrângerii pe teren propriu din etapa precedentă, din faţa echipei Intersport Plopeni, şi astfel am ajuns la cel mai slab joc al nostru din acest campionat. Sper să ne revenim repede, pentru că sâmbătă ne aşteaptă un joc greu, în faţa unei formaţii incomode, Voinţa Bălţeşti şi îmi doresc să oferim o bucurie suporterilor”, a spus după meci antrenorul Marius Pălănceanu.
“Nu ne retragem!”
După retragerea din fotbal, mai ales din postura de sponsor al formaţiei Unirea Câmpina a lui Mărgărit Ciobotaru “Mara”, mulţi s-au întrebat ce se va întâmpla cu echipa care activează la cel mai înalt nivel în fotbalul judeţean. Răspunsul a venit din partea lui Bogdan Mănescu, cel care a dus greul sprijinului financiar al echipei, împreună cu “Mara”: “Nu se poate spune că mi-a picat prea bine decizia lui Mara. E decizia lui, asta e... Vreau să se ştie, însă, că eu voi continua să sprijin din punct de vedere financiar această echipă, atât cât voi putea. Sper ca şi băieţii, dar şi cei care vin la meciurile noastre, să înţeleagă situaţia ceva mai dificilă prin care trecem”, a spus Bogdan Mănescu.

Liga A Prahova

Etapa a XI-a
Petrolul II Ploieşti - Tineretul Tomşani 2-2
Petrolul ‘95 Ploieşti - Podgoria Vadu Săpat 2-1
CS Băneşti - Victoria Fântânele 1-3
Unirea Urlaţi - Unirea Câmpina 2-0
Intersport Plopeni - Gloria Vâlcăneşti 9-0
Cheile Doftanei Brebu - Caraimanul Buşteni 0-1
ASO Slănic - Artsani Păuleşti 3-0
CS Ceptura - CS Brazi 6-1
Voinţa Bălţeşti - Avântul Măneciu 1-5
Clasament
1. Intersport Plopeni 11 10 1 0 46-10 31 (+13)
2. Avântul Măneciu 11 8 1 2 37-16 25 (+10)
3. Victoria Fântânele 11 8 1 2 30-12 25 (+10)
4. Petrolul II Ploieşti 11 7 1 3 29-19 22 (+4)
5. ASO Slănic 11 7 0 4 28-18 21 (+3)
6. CS Băneşti Urleta 11 6 0 5 24-15 18 (0)
7. Unirea Câmpina 11 5 3 3 23-16 18 (+3)
8. Petrolul ’95 Ploieşti 11 5 2 4 17-18 17 (-1)
9. Caraimanul Buşteni 11 5 1 5 17-21 16 (+1)
10. CS Ceptura 11 4 2 5 21-18 14 (-4)
11. Cheile Doft. Brebu 11 4 1 6 16-15 13 (-5)
12. CS Brazi 11 4 1 6 19-29 13 (-2)
13. Artsani Păuleşti 11 3 3 5 18-23 12 (-3)
14. Podgoria V. Săpat 11 3 2 6 16-22 11 (-4)
15. Voinţa Bălţeşti 11 3 2 6 17-40 11 (-10)
16. Tineretul Tomşani 11 3 1 7 15-28 10 (-2)
17. Unirea Urlaţi* 11 2 0 9 9-28 6 (-12)
18. Gloria Vâlcăneşti 11 1 0 10 7-40 3 (-12)
Etapa a XII-a
sâmbătă, 17 octombrie, ora 11.00
Unirea Câmpina - Voinţa Bălţeşti
Caraimanul Buşteni - ASO Slănic
CS Brazi - Intersport Plopeni
sâmbătă, 17 octombrie, ora 15.00
Podgoria Vadu Săpat - CS Băneşti
Tineretul Tomşani - Cheile Doftanei Brebu
duminică, 18 octombrie, ora 11.00
Gloria Vâlcăneşti - Unirea Urlaţi
Victoria Fântânele - CS Ceptura
Artsani Păuleşti - Petrolul ‘95 Ploieşti
Avântul Măneciu - Petrolul Ploieşti

Formaţia CS Cornu, învinsă la Valea Doftanei

În cadrul unei noi etape a Ligii B Prahova, Seria Vest, la Valea Doftanei s-au întâlnit formaţiile CS Montana Valea Doftanei şi CS Cornu. S-au aflat faţă în faţă echipele clasate pe locurile 15, respectiv 10. După un meci frumos, gazdele s-au impus cu scorul de 2-1. Singurul gol al oaspeţilor a fost marcat de Şovăială, în minutul 18, în vreme ce pentru formaţia din Valea Doftanei a înscris Manea, în minutele 10 şi 27.Antrenorul cornenilor, Ion Florea, a mizat la Valea Doftanei pe: Blidaru - Popa, Goran, Duşescu, Boroş, Heroiu, Mitrea, Şovăială, Urdea, I. Vane, V. Cârstei. Au mai jucat: Chiţu, Ionescu.Miercuri, cornenii vor juca în Cupa României la Sinaia, cu formaţia locală Carpaţi, iar sâmbătă, după-amiază, pe teren propriu, CS Cornu va întâlni formaţia Flacăra Filipeşti.

Miercuri, Cupa României

Miercuri, 14 octombrie, de la ora 15.00, au loc noi partide în cadrul fazei judeţene a Cupei României. Şi în zona Câmpina se desfăşoară câteva partide interesante:
AFC Filipeşti - Petrolul Băicoi (teren Minerul)
arbitri: Bogdan Crudu - Alexandru Chivu, Gabriel Ghidia; observator - Maria Pătraşcu (toţi Ploieşti)
CSM Câmpina - Juventus Ploieşti (teren Petrol)
Dan Bunea - Mihai Coman, Romulus Sprânceană (Buşteni); Constantin Rădulescu (Câmpina)
Carpaţi Sinaia - CS Cornu
Mihai Amorăriţei - Nicolae Iosif, Ştefan Călăraşu; Ioan Vasiloiu (Câmpina)

Juniorii formaţiei CSM Câmpina au jucat şi câştigat la Snagov

La mijlocul săptămânii trecute, echipa de juniori a CSM Câmpina a disputat un meci amical cu formaţia similară a clubului FC Sangov, la baza acestuia din urmă din Ghermăneşti. Partida s-a disputat pe terenul secund al bazei pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia de ligă secundă - FC Snagov, primul teren find ocupat de echipa naţională de tineret a României, condusă de Emil Săndoi, care se pregătea pentru “dubla” partidă oficială cu Letonia, în deplasare, şi Insulele Feroe, acasă.Strict în privinţa partidei amicale de juniori dintre FC Snagov şi CSM Câmpina, formaţia oaspete a câştigat cu scorul de 4-0, prin golurile marcate de Grigoraş (3) şi Hromei.În schimb, gazdele i-au surclasat pe câmpineni la capitolul... bază sportivă. Arena din Ghermăneşti dispune de un teren central, un alt teren sintetic de antrenament, cabine moderne, tribune, o parcare confortabilă, numeroase alte spaţii care dau acestei baze sportive un aer de civilizaţie cum se găseşte în puţine locuri de pe la noi. Cu amărăciune, preşedintele CSM Câmpina, Virgil Guran, constata: “Cum se poate ca această localitate să aibă o asemenea bază sportivă, iar noi, la Câmpina, nu suntem în stare să realizăm aşa ceva?! Poate nu ar fi fost rău dacă această bază sportivă ar fi fost văzută şi de autorităţile noastre locale, astfel încât să aibă un element de comparaţie pentru ceea ce înseamnă o bază sportivă, din care, la un moment dat, chiar s-ar putea câştiga bani!”

Asesoft Ploieşti va susţine un meci demonstrativ la Câmpina

Virgil Guran a anunţat că una dintre cele mai titrate echipe de baschet din România, aflată chiar în primele zece în Europa, Asesoft Ploieşti, va susţine un meci demonstrativ de baschet la Câmpina. Evenimentul va avea loc pe 21 octombrie, la sala de sport a Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”, ora urmând a fi stabilită ulterior.Cel care a făcut posibilă organizarea acestui meci la Câmpina, Virgil Guran, ne-a declarat: “După meciul demonstrativ susţinut la Câmpina de echipa naţională de fotbal a artiştilor, organizarea acestui meci demonstrativ de baschet, cu participarea celei mai bune echipe masculine a momentului, Asesoft Ploiesti, cred că va fi un adevărat eveniment sportiv pentru Câmpina. Astfel, copiii din localitatea noastră vor avea posibilitatea să vadă pe viu jucători de mare valoare, giganţi - la propriu şi la figurat - ai acestui îndrăgit sport. Totul a fost posibil şi pentru că una dintre firmele mele este sponsor al acestei echipe şi în loc să ne coste poate 50.000 euro un asemenea meci, ne va costa mult, mult mai puţin”.

Patru câmpineni la Mondialele de karate

Patru sportivi câmpineni, legitimaţi la CS Aiko, club prezidat de Alin Moldoveanu, au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Cupa Mondială de Karate de la Budapesta.
Cei patru sportivi câmpineni care vor face deplasarea în Ungaria sunt Petre Ionuţ Alexandru, Andra Novischi, Alexandru Stoicescu şi Costin Bădiceanu. Primii doi dintre aceşti sportivi vor participa atât în probele de echipe, cât şi individual, atât la kata, cât şi la kumite, în ambele probe având de apărat locul întâi pe care l-au obţinut la precedenta ediţie a acestei competiţii. Delegaţia clubului câmpinean a plecat spre Ungaria miercuri seară, revenirea în ţară fiind programată pentru seara trecută. Preşedintele CS Aiko, Alin Moldoveanu, ne-a declarat: “Toţi cei patru sportivi sunt valoroşi la categoria lor de vârsta şi sper ca fiecare dintre ei să urce măcar o dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului acestei competiţii mondiale. Ar fi o performanţă deosebită atât pentru ei, cât şi pentru clubul nostru, dar mai ales pentru Câmpina".