09 noiembrie 2009

Premierul desemnat al României, Liviu Negoiţă, are un teren de 1.134 mp la Câmpina!

După ce Guvernul Boc a căzut prin moţiune de cenzură şi nici Guvernul încropit de Lucian Croitoru nu a întrunit numărul de voturi necesare, preşedintele Traian Băsescu a desemnat un nou premier, care să încerce formarea unui guvern care să întrunească voturile majorităţii din Parlamentul României. Noua propunere a lui Traian Băsescu se numeşte Liviu Negoiţă şi este primarul Sectorului 3 din Bucureşti.Mai puţină lume ştie, însă, că Liviu Negoiţă are cel puţin o legătură strânsă cu municipiul Câmpina. Edilul sectorului 3 din Capitală deţine la Câmpina un teren de 1.134 mp, pe care l-a cumpărat în anul 2003.Terenul cu pricina este amplasat într-o zonă rezidenţială a localităţii noastre şi, cel mai probabil, Negoiţă nu l-a luat doar pentru a-l revinde ulterior cu un profit considerabil, existând posibilitatea ca liderul democrat-liberal să fi intenţionat să-şi construiască o casă de vacanţă aici.

Comisia de Cultură, Sănătate, Sport a Consiliului Local umblă la “scheletele” din dulapul fostului preşedinte, dar caută şi soluţii noi

Jenica Tabacu este deja istorie pentru Consiliul Local, ea fiind înlocuită de Luminiţa Viorica Dumitrescu, pe motive de incompatibilitate. Jenica Tabacu conducea şi Comisia de Cultură, Sănătate, Sport a Consiliului Local, din care mai fac parte Viorel Bondoc, Marian Dulă, Florin Marcu şi Daniel Telegescu. După “debarcarea” Jenicăi Tabacu, noul preşedinte al comisiei a fost ales Marian Dulă, după care, Luminiţa Dumitrescu a completat componenţa acestei comisii.Pentru că Jenicăi Tabacu i s-a reproşat din ce în ce mai intens, în ultimele luni, modul exagerat de autoritar în care conducea această comisie, am vrut să aflăm cum se desfăşoară activitatea, cu un nou preşedinte la conducerea comisiei.“Pentru că, ceea ce se întâmpla în această comisie era departe de ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, am decis împreună, toţi membrii comisiei, să schimbăm radical stilul de lucru. Nu mai puteam accepta stilul dictatorial impus de Jenica Tabacu, care ajunsese chiar să ne şi ameninţe cu tot felul de telefoane, nu ne consulta în luarea unor decizii, ce să mai vorbim, conducea după bunul ei plac. Am decis să schimbăm toate acestea şi am iniţiat o întâlnire cu reprezentanţii tuturor cluburilor din Câmpina. Din păcate, nu toate au răspuns invitaţiei noastre, unul dintre acestea fiind CSM Câmpina. Am stabilit că prioritatea trebuie s-o reprezinte susţinerea sportului de performanţă şi s-o lăsăm mai moale cu tot felul de «balcoane» şi «plăcinte», pentru care ajunsesem să acordăm sume mult prea mari. De asemenea, vom demara un proiect de redresare a sporturilor pe echipe şi vom susţine activitatea echipelor de copii şi juniori, toate după nişte criterii foarte clar stabilite în comisie. Este vorba de valoare, tradiţie şi gradul de dezvoltare a fiecărei activităţi în parte. Am solicitat reprezentanţilor tuturor cluburilor să depună proiecte de finanţare în baza Legii 350, urmând ca noi, comisia, în funcţie de criteriile pe care le-am stabilit, să încercăm să susţinem un număr cât mai mare de activităţi şi de cluburi”, ne-a declarat Florin Marcu.Câmpina are şi un referent sportiv, Mihai Pascu, prezent la întâlnirea comisiei cu reprezentanţii cluburilor. Întrebat de activitatea de până acum, Mihai Pascu a răspuns senin: “Fostul preşedinte al comisiei mi-a spus să stau în banca mea. Şi am stat!” Practic, a stat degeaba, fără a desfăşura nici o activitate dintre cele pentru care era retribuit, doar pentru că aşa îi spusese Jenica Tabacu!Membrii comisiei i-au cerut să-şi reia atribuţiile pe linie sportivă, să ia legătura cu profesorii de educaţie fizică din unităţile de învăţământ şi să prezinte un program privind derularea unor activităţi sportive în 2010.De asemenea, Florin Marcu ne-a mai precizat: “Personal, mă voi implica mai mult pentru refacerea bazei sportive de la Căminul Petrol, fiind şi membru în Consiliul de Administraţie al acestui liceu. Sunt mai multe proiecte şi trebuie să vedem stadiul de aplicare al fiecăruia”.

Gripa porcină n-a ajuns, încă, la Câmpina!

La nivel naţional s-a declanşat o adevărată isterie din cauza numărului tot mai mare al cazurilor de gripă porcină sau gripă nouă, de care este “răspunzător“ virusul AH1N1.E adevărat, isteria nu a ajuns încă la cotele celei generate de gripa aviară, din urmă cu câţiva ani, dar deja a provocat unele “turbulenţe” inclusiv la nivel politic, mai ales după ce preşedintele Băsescu a criticat “pălăvrăgeala” medicului Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi cel mai important specialist român în domeniu. Acesta şi-a anunţat demisia, dar a revenit după ce Guvernul Boc l-a contrazis pe preşedinte şi a decis achiziţionarea a 500.000 de doze de vaccin pentru copii. Până la finele săptămânii trecute, fuseseră confirmate, la nivel naţional,
818 cazuri de gripă porcină, focarul confirmat (cel mai apropiat de Câmpina) fiind cel de la Sinaia, unde 40 de persoane, cazate la Hotelul “Sinaia”, au fost confirmateca fiind infectate cu AH1N1.La nivelul Câmpinei nu s-a înregistrat nici un caz până acum, iar şeful Biroului de Situaţii de Urgenţă, Nicuşor Pohrib ne-a precizat că există un plan de măsuri pentru diverse tipuri de pandemii. “Există un astfel de plan cu o serie de măsuri pentru pandemii, care este coordonat de directorul Spitalului Municipal, apreciindu-se că, în astfel de cazuri, această instituţie are cele mai multe şi importante atribuţiuni, dar şi posibilităţi de a interveni. Bine că au fost elevii din ciclul primar în vacanţă! Oricum, suntem şi noi în alertă”, ne-a declarat Nicuşor Pohrib.
Spitalele, în carantină!
Una dintre primele măsuri luate de Ministerul Sănătăţii după declanşarea acestei pandemii de gripă porcină a fost intrarea în carantină a tuturor unităţilor spitaliceşti. Bineînţeles că nu putea face excepţie Spitalul Municipal din Câmpina, dr. Călin Tiu, managerul spitalului, declarându-ne că “s-au luat toate măsurile pentru evitarea oricăror neplăceri şi respectarea tuturor condiţiilor impuse de o carantină. De asemenea, am luat toate măsurile pentru ca, în cazul apariţiei unei suspiciuni de gripă de tip nou, să direcţionăm imediat pacientul respectiv pentru efectuarea analizelor la institutele bucureştene”.Precizăm că Spitalul de Psihiatrie Voila este în carantină.
Alarmă falsă la Băneşti...
În cursul săptămânii trecute, în plină isterie generală privind gripa porcină, a apărut informaţia că şi la Băneşti există o suspiciune privind un caz de gripă nouă. Se spune că virusul ar fi fost adus de o persoană întoarsă de la muncă din Italia şi chiar că ar exista mai multe persoane monitorizate.Oficialităţile locale şi judeţene susţin că nu au cunoştinţă de aşa ceva, lucru confirmat şi de primarul comunei Băneşti, Petre Ion Costache: “Nu există nici o suspiciune de gripă porcină la Băneşti. În mod normal, conform legislaţiei în vigoare, dacă ar exista vreo astfel de suspiciune, eu, în calitate de primar, ar fi trebuit să fiu informat. Că lumea vorbeşte tot felul de vrute şi nevrute, asta e...” Şi Autoritatea de Sănătate Publică a infirmat zvonul.
Mii de viroze şi pneumonii
Potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Sănătate Publică, numai în ultima lună au fost înregistrate, la nivelul judeţului Prahova, peste 16.000 de cazuri de viroze respiratorii şi peste 17.000 de cazuri de penumonii. Dozele gratuite de vaccin antigripal clasic, achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, vor ajunge la ASP Prahova la jumătatea acestei luni, dar vor fi folosite doar pentru persoanele de peste 65 de ani. Cei care vor să se vaccineze împotriva gripei de sezon trebuie să-şi cumpere doza din farmacie. Medicii specialişti atrag atenţia că, în cazul în care o persoană adultă va dori să se vaccineze şi împotriva virusului AH1N1, acest vaccin trebuie administrat la cel puţin o lună dupa cel antigripal clasic.

La o zi după preşedintele Traian Băsescu,

Horia Tiseanu şi-a aniversat ziua de naştere în... campanie electorală
Pe 4 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu şi-a sărbătorit ziua de naştere. O zi mai târziu, pe 5 noiembrie, primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a împlinit 52 de ani.A fost felicitat de multă lume, de la familie, la subordonaţii din Primărie, de la prieteni mai vechi sau mai noi, până la colegii de partid. “Am primit cadouri obişnuite, cum se întâmplă la aniversări, cadouri simbolice, de suflet. Cadoul cel mai important aştept să-l primesc, însă, de la câmpineni, pe 22 noiembrie sau cel mai târziu pe 6 decembrie”, a afirmat Horia Tiseanu, aluzie evidentă la dorinţa ca Traian Băsescu, candidatul susţinut de partidul condus la Câmpina de Tiseanu, să câştige alegerile prezidenţiale.Cât despre petrecerea de ziua sa de naştere, Horia Tiseanu a afirmat: “Am petrecut la sediul partidului, alături de mulţi dintre colegii meişi m-am simţit extraordinar. Mi-am dat seama o dată în pluscă suntem o adevărată echipă, o adevărată familie şi m-am bucurat foarte mult”.

Luni seară, consilierii au analizat noile taxe şi impozite locale pentru anul 2010

Luni seară, după închiderea ediţiei noastre, la Casa Tineretului a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Câmpina, principalul punct de pe ordinea de zi fiind aprobarea taxelor şi impozitelor locale aferente anului 2010.În expunerea de motive a acestui proiect, primarul Horia Tiseanu a precizat că, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate taxele şi impozitele locale cu 20% faţă de nivelul anilor 2007-2009, corespunzător nivelului inflaţiei. Având în vedere condiţiile de criză economică şi dificultăţile cu care se confruntă populaţia, la Câmpina a fost propus un nivel al impozitelor şi taxelor locale la nivelul minim prevăzut de hotărârea Guvernului, iar acolo unde aceste prevederi erau sub nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2009, acestea vor fi menţinute la nivelul actual. Astfel, impozitele pentru populaţie vor fi la nivelul minim impus de hotărârea Guvernului, în vreme ce impozitele pentru agenţii economici rămân la nivelul acestui an. Conform proiectului iniţiat de Horia Tiseanu, singurele taxe locale propuse spre majorare sunt taxa pentru realizarea de lucrări pe domeniul public, taxa pentru liberă trecere (inclusiv pentru zonele cu restricţii de circulaţie), taxa specială pentru închiriere de spaţii şi chiria pentru spaţiile folosite ca sedii de partid.Consilierii urmau să se pronunţe şi asupra menţinerii bonificaţiilor de 10% acordate persoanelor fizice pentru achitarea integrală până la 31 martie 2010 a impozitului pe clădiri, terenuri şi autoturisme. De asemenea, creanţele mai mici de 10 lei, aflate în sold la finele acestui an, au fost propuse pentru anulare.Este de aşteptat ca taxele şi impozitele locale pentru anul 2010 să fie aprobate, singurul dubiu fiind dacă faptul că ne aflăm în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale îşi va pune amprenta asupra dezbaterilor.Nu în ultimul rând mai trebuie adăugat că exista posibilitatea ca pe ordinea de zi să mai apară două noi proiecte de hotărâre. Primul - redirecţionarea către Spitalul Municipal a spaţiului deţinut de Direcţia de Sănătate Publică la Secţia de Boli Contagioase, situată pe Strada Vasile Alecsandri, aici urmând a fi amenjat laboratorul de analize medicale. Un al doilea proiect pregătit pentru şedinţa extraordinară se referea la găsirea unei soluţii juridice pentru atribuirea actualului sediu al Ambulanţei către această instituţie, pentru a-i da posibilitatea să efectueze unele investiţii în imobilul respectiv.

O campanie electorală (prea) calmă sau doar liniştea dinaintea furtunii?

Cea de-a doua săptămână a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiales-a remarcat la Câmpina prin calm şi linişte, aproape nefireşti. De altfel, dacă nu ar fi bannerele şi afişele cu Băsescu şi Geoană aproape peste tot, nici nu s-ar simţi că suntem în plină campanie electorală.Starea de linişte este dată şi de activitatea publică a principalelor formaţiuni politice care au candidaţi pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. O activitate care este ca şi inexistentă, cel puţin la nivelul percepţiei publice. Nici măcar prin cutiile poştale nu găseşti, la fel ca la ultimele rânduri de alegeri, tot felul de pliante, fluturaşi sau publicaţii electorale, cu candidaţi care mai de care mai zâmbăreţi sau mai încruntaţi.Dintre cei 12 candidaţi validaţi de Biroul Electoral Central pentru scrutinul din 22 noiembrie, doar patru au afişe pe panourile din Câmpina. Este vorba de Mircea Geoană, Traian Băsescu, ambii dominând spaţiul public la nivelul Câmpinei, urmaţi de Crin Antonescu şi, de câteva zile, dar timid, de Sorin Oprescu. Nici la capitolul prezenţelor unor candidaţi prin urbea noastră, nici una dintre formaţiunile politice nu se poate lăuda cu vizita... “catidantului”. Şi nici nu se anunţă vreo astfel de posibilitate, deocamdată.În schimb, nu lipsesc situaţiile comice, aşa cum se poate vedea din imaginea alăturată, în care candidatul PSD, Mircea Geoană, are un afiş amplasat strategic, exact în dreptul unei benzinării, care este luată în franciză de familia senatorului PD-L Georgică Severin Nu ştim dacă amplasarea afişului cu pricina a fost doar o întâmplare, dar dacă cineva a gândit mutarea atunci... l-a dus mintea!

Poliţia prahoveană şi-a schimbat şeful

Iulian Bach a fost înlocuit cu Sorin Oprea
Printr-un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, comisar şef Iulian Bach, a fost eliberat din această funcţie şi numit în conducerea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În locul său a fost împuternicit să preia comanda comisar şef Sorin Oprea, recent pensionat din Ministerul de Interne!Oprea este absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Poliţie, promoţia 1985 şi licenţiat în drept în cadrul Facultăţii de Drept. În CV-ul noului şef al IJP Prahova se mai regăsesc cursuri post-universitare în specialitatea “Criminalistică” în cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” - Bucureşti; specializare în domeniul atribuţiilor poliţiei şi al afacerilor interne, în cadrul Universităţii Louisville - SUA; specializare în domeniul criminalităţii transfrontaliere, în cadrul Poliţiei Torino - Italia; specializare în combaterea traficului de droguri şi operaţiuni sub acoperire, în cadrul Academiei D.E.A. Quantico - SUA; absolvent al Academiei FBI, Quantico -SUA; diplomă în managementul afacerilor interne din domeniul juridic, în cadrul Colegiului Naţional de Afaceri Interne şi multe altele. Sorin Oprea a ocupat pe rând funcţiile de şef al Poliţiei Mizil, şef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei Prahova; şef al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate Ploieşti; şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa; director al Direcţiei Antidrog din cadrul IGPR; director general ajunct al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IGPR; director al Direcţiei de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul IGPR. În luna iunie, în urma restructurării Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi ca urmare a radierii funcţiei deţinute, Sorin Oprea a decis să se pensioneze la vârsta de 46 de ani. A fost rechemat în rândul cadrelor active de către conducerea IGPR, având în vedere experienţa profesională.