06 aprilie 2010

Lovitură puternică pentru PSD!

Florin Constantinescu a părăsit barca social-democraţilor

De mai multe zile se tot zvonea că asupra patronului firmei de salubritate din Câmpina, Florin Constantinescu, se fac presiuni imense, din partea reprezentanţilor partidului de guvernământ, pentru ca acesta să părăsească partidul din care face parte - PSD. Un prim semnal a fost dat chiar la ultima şedinţă a Consiliului Local, atunci când „tunurile” consilierilor democrat-liberali s-au concentrat asupra activităţii de salubritate, sfârşindu-se prin solicitarea expresă de a fi convocat Florin Constantinescu la viitoarea şedinţă pentru a da explicaţii legate de cheltuirea banilor la deszăpezire şi curăţenie. Una dintre cele mai vehemente voci a fost cea a Elenei Albu, care a „atins” voalat posibilitatea rezilierii contractului de concesionare a acestui serviciu „chiar dacă au trecut numai vreo şase din cei 20 de ani ai contractului”.
În cele din urmă, la mijlocul săptămânii trecute, chiar în Săptămâna Patimilor, Florin Constantinescu a cedat şi şi-a depus demisia din PSD, din „motive personale”.
Pentru filiala locală a PSD este o adevărată lovitură, Florin Constantinescu fiind nu numai vicepreşedintele organizaţiei, ci şi unul dintre organizatorii foarte buni şi... „cotizanţii” cei mai siguri. Preşedintele Organizaţiei Câmpina, Ion Dragomir, a confirmat demisia lui Florin Constantinescu, dar a refuzat să comenteze, mărginindu-se doar să ne declare că între ei a existat o discuţie lămuritoare, în timp ce Florin Constantinescu a declarat doar că „nu are nimic de adăugat în afară de ceea ce a scris în demisie”.
Acum, rămâne de văzut dacă va mai fi solicitată prezenţa lui Florin Constantinescu la următoarea şedinţă a Consiliului Local şi cum se vor comporta consilierii PDL după ce şi-au atins scopul.

Reflexie la morală

DE CE MERG TINERII LA ÎNVIERE ?

«Aşa e tradiţia», «să iau Paştele», «pentru că dă biserica de pomană (mâncare/ băutură)», «să dăm ciocna (cu sticlele, a completat cineva)», «să râdem de vreo babă», «să vedem o gagică», «să dăm foc la păr la vreuna», «să ne certăm cu popa», «să luăm lumină, înviere în suflet», «să ne întâlnim mai mulţi, să glumim, vorbim», «... mai un băiat, ceva, combinaţii», «să fac prezenţa», «să luăm d’aia, cum îi zice... pască», «pentru că doar de sărbătorile astea mă duc la biserică», «mă duc să văd şi eu care mai e viaţa», «dacă se duc toţi, mă duc şi eu», «mă duc să iau lumină să pun la cimitir lu’ tataie», «să luăm anafură», «pentru că suntem credincioşi», «pentru că aşa se face, să păstrăm tradiţia», «ne înoim, Paştele trebuie să fie ceva nou», «aşa face toată lumea», «să iau lumină, să mă rog», «după băieţi frumoşi (nu contează să aibă creier, ci muşchi)», «ca să mă simt eu bine», «să plecăm de acasă», «pentru că stau aproape de biserică», «din obişnuinţă», «e nouă ocazie de ... distracţie» !!! «Nu merg la Înviere din cauza babelor», «mă plicitsesc pentru că popa zice mereu aceeaşi slujbă (da, dar când mergi la discotecă şi asculţi mereu aceeaşi melodie, nu te mai plictiseşti ? – reproşează o colegă)», «ne-ntâlnim mulţi, e o ocazie unică, stăm la slujbă, ne mai plimbăm, şi pe la 4 venim la biserică să luăm pâine şi vin, se mai eliberează» !!!

O scenă modernă, în formă de scoică şi peste 3,3 milioane lei pentru modernizarea zonei de agrement „Fântâna cu Cireşi”

Modernizarea parcului „Fântâna cu Cireşi” se află de ani buni pe agenda de priorităţi a administraţiei locale, dar de fiecare dată au fost alte proiecte mai importante care au luat faţa modernizării singurei zone de agrement a Câmpinei. De această dată, primarul Horia Tiseanu şi majoritatea consilierilor par hotărâţi să demareze acest proiect extrem de important. De altfel, la ultima şedinţă a Consiliului Local s-au aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul privind modernizarea zonei de agrement „Fântâna cu Cireşi”. Valoarea investiţiei depăşeşte 3,3 milioane de lei (peste 33 miliarde lei vechi), dar primarul Horia Tiseanu spune că este un proiect frumos şi că lumea va fi mulţumită de ceea ce va ieşi acolo. Investiţia se va realiza pe o suprafaţă de aproximativ 70.000 mp, iar termenul de execuţie a fost stabilit la 12 luni.

“Printre altele, vom amenaja o scenă nouă, în formă de scoică, vom amplasa chioşcuri pentru comercializarea produselor alimentare şi de artizanat, vor exista grupuri sanitare ecologice. Terenul va fi reamenajat prin terase şi circulaţii pietonale pentru spectatori, vor fi şi parcări, dar numai pentru transportul materialelor, artiştilor etc. pentru că dorim ca atunci când se organizează diverse manifestări artistice să restricţionăm traficul în zonă. Vor fi locuri special amenajate pentru grătare şi toată zona va fi împrejmuită. O să vedeţi că va ieşi ceva frumos!”, a afirmat primarul Horia Tiseanu.                  

Lacul Curiacului va fi amenajat cu peste 2,16 milioane lei

Am scris în mai multe rânduri despre starea jalnică în care se află Lacul Curiacului, de pe Strada Pictor Grigorescu, dar şi întreaga zonă din jurul acestuia. Şi în momentul de faţă, aici pare a fi mai degrabă o groapă de gunoi improvizată sau un loc părăsit...
Administraţia locală are în vederea amenajarea acestei zone, motiv pentru care Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai acestei investiţii. Este vorba de o valoare de 2,16 milioane lei, investiţia urmând a se derula pe parcursul a şase luni. Suprafaţa totală pe care se va interveni este de 17.630 mp, din care 10.700 mp reprezintă luciul de apă. Amenajarea va consta în decolmatarea şi realizarea unor lucrări de apărare a malurilor, refacerea zonelor prin care apa ajunge în lac şi a celor prin care se asigură scurgerea în râul Prahova, execuţia a două podeţe pietonale peste canalele prin care se deversează apele pluviale, realizarea unor alei din pavele în nordul şi vestul lacului, precum şi amenajarea unui spaţiu verde în partea de sud, spre calea ferată. În partea de nord se va planta gazon şi se vor monta stâlpi de iluminat. Potrivit proiectului realizat de reprezentanţii Primăriei Câmpina, se are în vedere şi coborârea nivelului acumulării cu aproape un metru, prin intermediul unor pompe, iar apa va fi dirijată în conducta de debuşare a lacului.

Jenica Tabacu nu mai este director al Muzeului „Hasdeu”, ci... responsabil

Consiliul Local a aprobat noile funcţii pe care se reîncadrează personalul din administraţia publică, în conformitate cu Legea 330/ 2009, iar directorii instituţiilor din subordinea Consiliului Local devin responsabili, şefi serviciu sau şefi birou. Ei bine, în cazul Muzeului „Hasdeu”, conform anexei la hotărârea Consiliului Local, Jenica Tabacu nu mai este director al muzeului, ci responsabil muzeu - şef birou.
Pentru Jenica Tabacu nu credem că este tocmai plăcută o asemenea decizie. Mai ales că vine după ce doamna Tabacu a devenit incompatibilă şi a trebuit să renunţe la funcţia de consilier local, după ce a pierdut la capitolul venituri salariale, după ce a fost nevoită să renunţe, practic, la funcţia de city-manager. O funcţie care ar putea fi ocupată tocmai de Alin Moldoveanu, cel împotriva căruia Jenica Tabacu se aliase cu Horia Tiseanu şi PSD, între cele două tururi ale alegerilor locale pentru funcţia de primar. Cât despre schimbările de titulaturi prevăzute de Legea 330, pe lângă faptul că sună a... alte vremuri, nu reprezintă decât o birocraţie în plus...

În „Casa cu Grifoni” plouă... pe pereţi!

A fost o iarnă grea, iar topirea cantităţilor mari de zăpadă a dus la infiltraţii serioase în actualul sediu al Primăriei Câmpina, „Casa cu Grifoni”. Atât biroul primarului, al viceprimarului, cât şi holurile şi sala de şedinţe sunt afectate de infiltraţii, în ultimul dintre spaţiile menţionate, mucegaiul de pe pereţi punând în pericol inclusiv... tablourile foştilor primari. Problema este destul de delicată, deoarece „Casa cu Grifoni” este monument istoric şi nu se poate interveni oricum şi oricând, fiind nevoie de avize speciale din partea unei comisii a Ministerului Culturii. Primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Ion Dragomir ne-au precizat că vor avea discuţii cu specialiştii şi se va lua o decizie. Apoi se va trece la treabă, pentru că nu e de glumă, „Casa cu Grifoni” fiind un simbol al Câmpinei. „Casa cu Grifoni” a fost construită în perioada 1901-1902, iar din 2004 aici îşi desfăşoară activitatea Primăria Câmpina.

Pe străzile Câmpinei se lucrează de zor

Administraţia Tiseanu pare decisă să continue ritmul asfaltărilor din anul trecut, atunci când s-au realizat mai multe lucrări de reparaţii, dar şi de modernizări de străzi, ceea ce presupune un covor asfaltic continuu. Zilele trecute, înaintea Sărbătorillor Pascale, s-a desfăşurat atât plombarea principalelor artere din zona centrală, inclusiv a Bulevardului Carol I, la unele lucrări fiind de faţă viceprimarul Ion Dragomir, dar s-a continuat şi  lucrarea de modernizare a străzilor Ana Ipătescu şi Sondei. Acestea din urmă au fost lărgite şi s-a turnat covor asfaltic de la un capăt la celălalt, astfel încât este de aşteptat – la fel cum s-a întâmplat în cazul altor străzi modernizate – să nu se mai intervină ani buni pe ele.

Închisă, dar tot mai costisitoare!

S-a dublat suma plătită pentru întreţinerea rampei de la Băneşti

Până luna trecută, administraţia câmpineană plătea 20.185 lei lunar, reprezentând cota proporţională pentru paza şi întreţinerea rampei ecologice de la Băneşti. Deşi este totuşi vorba de mai bine de 200 milioane lei vechi, Compania Publică din Băneşti a făcut tot mai multe presiuni pentru mărirea sumei. Iniţial, cei de la Băneşti au cerut o sumă de peste 70.000 lei, dar în cele din urmă, după mai multe întâlniri între reprezentanţii Primăriei Câmpina şi cei ai Companiei Publice Băneşti, s-a ajuns la valoarea de 52.337 lei, adică peste jumătate de miliard lei vechi. Lunar!
În ce constau aceste cheltuieli? Este vorba despre plata salariilor a 11 angajaţi, a salariilor pentru contabil şi jurist, a utilităţilor (apă, telefon, energie electrică), deplasări, consumabile (papetărie şi articole de curăţenie), dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare, tratare ape uzate, echipament de lucru şi protecţie. Consiliul Local Câmpina a aprobat această suplimentare a sumei la solicitarea Companiei Publice Băneşti, actualul administrator al rampei. În cadrul şedinţei Consiliului Local s-a explicat faptul că au crescut toate cheltuielile pentru paza şi întreţinerea rampei şi că, oricum, Câmpina plătea mai puţin decât ar fi trebuit, Proiectul a fost votat în unanimitate, dar au existat şi unele discuţii, cele mai mari semne de întrebare fiind ridicate de viceprimarul Ion Dragomir şi consilierul Dragomir Enache.
Consilierul Enache Dragomir: “S-a întocmit o notă de constatare şi am încheiat o convenţie cu Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Băneşti. Dar nu ne garantează nimeni că nu vom fi… plătitori pe termen lung. Nu e suficient să o păzim şi să o întreţinem. Trebuie făcut ceva mai mult. Zona reprezintă un adevărat pericol, vara e un dezastru acolo. Oamenii care au terenuri în apropiere sunt foarte nemulţumiţi din cauza mirosului şi pericolului de infestare”.
Viceprimarul Ion Dragomir: “Pe mine nu mă poate convinge nimeni că avem nevoie de contabil şi jurist cu jumătate de normă la o rampă închisă. Plus alte cheltuieli care se fac. Am plătit atâta vreme peste 200 de milioane de lei vechi pe lună, iar acum o să plătim mai mult pentru cine ştie câţi ani… Sunt de acord că e nevoie de analize la apă, de unele intervenţii din când în când, dar suma mi se pare, totuşi, foarte mare!”

Încep lucrările de modernizare pe nouă străzi

Înaintea Sărbătorilor Pascale a avut loc predarea amplasamentelor pentru începerea lucrărilor de modernizarea a unor străzi. Este vorba despre lucrări licitate în luna decembrie a anului trecut şi care vor demara în următoarele săptămâni. Astfel, intră în proces de modernizare străzile: Sulfinei, Scărişoarei, Fabricii, Luceafărului, Plaiului, Andrei Mureşan, Ion Creangă, Panduri şi Salcâmului. În acelaşi timp, au început şi lucrările pentru introducerea canalizării menajere pe toate străzile adiacente Griviţei. Câmpinenii care locuiesc în aceste zone au fost înştiinţaţi de aceste lucrări şi rugaţi să-şi finalizeze branşamentele pentru apă, gaze şi telefonie, astfel încât, după terminarea lucrărilor, nu se vor mai da autorizaţii pentru realizarea unor asemenea branşamente, care presupun spargerea carosabilului.

Spor de 75% pentru derularea şi implementarea proiectelor europene

Compartimentul de programe de finanţare şi relaţii internaţionale din cadrul Primăriei Câmpina are doar doi angajaţi – Gabriela Barbu şi Dana Hoitan. Nu se ocupă doar de proiectele cu finanţare europeană, ci şi de cele cu finaţare internă, unde banii provin din fonduri guvernamentale sau din diverse fonduri speciale. Pentru că au pregătirea necesară în vederea implementării proiectelor, pentru că sunt singurele din Primărie care se ocupă de aceste proiecte şi pentru că există o lege care permite, administraţia locală a luat decizia să le majoreze salariul celor două angajate cu 75% din salariul de bază pentru perioadele în care se derulează astfel de proiecte.Chiar şi cu această majorare, salariul Gabrielei Barbu şi cel al Danei Hoitan nu ajunge la 2.000 lei pe lună. Asta având în vedere şi faptul că, după intrarea în vigoare a Legii 330/2009, cele două angajate au pierdut câteva sute de lei bune din salariu. În prezent, la nivelul municipiului există două investiţii cu fonduri europene – îmbunătăţirea alimentării cu apă a zonei de nord a localităţii şi modernizarea Căii Dacia. Alte şase proiecte au fost depuse şi se află în diferite stadii de evaluare în vederea obţinerii finanţării.

Consilierii PD-L vor reprezenta administraţia la cele două spitale locale

Consilierii Elena Albu şi Daniel Telegescu vor reprezenta municipalitatea în consiliul consultativ de la Spitalul Municipal, în timp ce pentru Spitalul Voila au fost desemnaţi Gena Preda şi Florin Marcu. Toţi cei patru consilieri sunt de la PD-L. Au existat şi alte propuneri care, însă, au căzut la vot. Horaţiu Zăgan i-a propus pe Mihaela Neagu Petrovici (la Spitalul Municipal) şi Elvis Arghir (la Voila), iar Adrian Piţigoi a propus-o pe Luminiţa Dumitrescu pentru oricare dintre cele două consilii consultative.
Precizăm că, în conformitate cu Legea 95/2006, în fiecare spital funcţionează un consiliu consultativ care are rolul de a dezbate trimestrial principalele probleme ale instituţiei respective. Până acum, reprezentanţii municipalităţii la cele două spitale erau Mihaela Neagu Petrovici şi Gheorghe Ecaterinescu (la Municipal), respectiv Iulian Anton şi Marius Vişan (ambii din partea Primăriei, la Spitalul Voila).
Tot în şedinţa de la finele lunii trecute a fost numit şi reprezentantul municipalităţii în consiliile etice ale celor două spitale, această funcţie fiind ocupată de Monica Clinciu.
A fost o adevărată bătălie pentru ocuparea locurilor în consiliile consultative ale spitalelor câmpinene, mai ales în cazul Spitalului Municipal. Să existe vreo legătură între culoarea politică a consilierilor şi afacerile – tot mai aproape de penal – de la Spitalul Municipal?

Municipalitatea a repartizat banii pentru biserici

După aprobarea bugetului local, la ultima şedinţă din luna martie, consilierii au aprobat şi un proiect privind alocarea unor sume băneşti pentru bisericile din Câmpina. În total, este vorba despre 140.000 lei, cu câteva zeci de mii de lei mai puţin ca anul trecut. Parohiile câmpinene pot folosi aceşti bani de la bugetul local pentru construcţii, reparaţii, pictură bisericească şi finalizarea unor lucrări mai ample, demarate în anii precedenţi.
La un moment dat, în cadrul Consiliului Local au existat unele discuţii privind interzicerea utilizării fondurilor pentru modernizarea caselor parohiale. La votarea proiectului nu s-a mai deschis acest subiect, poate şi pentru că “au modernizat până acum tot ce era de modernizat”, după cum spunea unul dintre consilierii locali.
Fondurile pentru bisericile din Câmpina au fost împărţite astfel:
- Parohia “Adormirea Maicii Domnului” – 13.000 lei
- Parohia “Sf. Mc. Dimitrie” – 14.860 lei
- Parohia “Naşterea Maicii Domnului” – 12.000 lei
- Parohia “Sfântul Nicolae” – 6.000 lei
- Parohia “Sfânta Treime” – 14.860 lei
- Parohia “Sfinţii Voievozi” – 14.860 lei
- Parohia “Sfântul Andrei” – 34.420 lei
- Parohia Romano Catolică – 12.000 lei
- Biserica Creştină Adventistă de ziua a 7-a (din Strada Sălaj) – 4.500 lei
- Biserica Creştină Adventistă de ziua a 7-a (din Strada Mărăşeşti) – 4.500 lei
- Biserica Creştină Adventistă de ziua a 7-a (din Strada Petru Rareş) – 4.500 lei
- Biserica Penticostală “Emanuel” – 4.500 lei

S-au împărţit banii pentru activităţile culturale

La ultima şedinţă a Consiliului Local s-au împărţit banii pentru manifestările culturale organizate de cele patru instituţii din subordinea Consiliului Local – Casa Tineretului, Casa de Cultură “Geo Bogza”, Muzeul „Hasdeu” şi Biblioteca „Istrati”. Sunt mai multe evenimente, cu bani mai puţini... De exemplu, acţiunile iniţiate de Jenica Tabacu anul trecut şi-au schimbat doar denumirea şi s-a mai tăiat câte un zero.
În cadrul şedinţei Consiliului Local, consilierii Enache Dragomir (PNL) şi Horaţiu Zăgan (PSD) au făcut unele amendamente la împărţirea banilor pentru manifestările culturale.
Astfel, Enache Dragomir a propus reducerea sumei pentru concursul de estetică edilitară de la 15.000 la 7.000 lei şi reducerea sumei pentru competiţiile ecvestre de la 100.000 la 50.000 lei, iar banii astfel economisiţi să fie alocaţi pentru sărbătorirea Zilei Naţionale. Horaţiu Zăgan a propus diminuarea cu 35.000 lei a sumei alocate competiţiilor ecvestre şi împărţirea acestei sume între competiţiile artistice şi sportive dedicate copiilor şi tinerilor. Niciunul dintre amendamente nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi aprobate.
Iată sumele alocate fiecarei instituţii pentru acţiunile care au avut sau vor avea loc:

La Câmpina nu se vede solidaritatea socială invocată de premierul Boc

Ce s-ar putea face cu indemnizaţiile consilierilor?

De o bună bucată de vreme, mai ales în condiţiile actualei crize economice, auzim din partea guvernanţilor apeluri la solidaritate socială. În principiu, e ok. Cu o singură condiţie – ca solidaritatea socială să înceapă cu ei, cei care ne conduc. De sus până jos.
Cum ar trebui să arate această solidaritate socială la Câmpina?
Cei mai reprezentativi aleşi locali sunt cei 19 consilieri, pentru care se cheltuieşte lunar suma de 720 lei. Ceea ce înseamnă la nivel anual, pentru toţi, suma de 164.160 lei, adică peste 1,6 miliarde lei vechi! Ar fi foarte frumos, creştineşte şi chiar corect ca aleşii locali să-şi doneze această indemnizaţie pentru o cauză nobilă. Nu ar trebui să fie nicio problema ca vreun ales local să accepte această sugestie, având în vedere că niciunul dintre cei 19 consilieri locali nu trăieşte din această indemnizaţie. Ar fi foarte grav şi foarte uşor de corupt dacă ar trăi doar din această indemnizaţie.  Sunt atâtea locuri în Câmpina care ar avea nevoie de un astfel de ajutor – de la casele de copii şi chiar până la pacienţii Spitalului Municipal. Pentru oricare dintre aceste categorii, cei peste 1,6 miliarde lei vechi ar însemna o adevărată mană cerească. Dacă mult trâmbiţata solidaritate socială nu este doar o vorbă în vânt, al cărei singur scop să fie prostirea votanţilor, atunci ar trebui să aşteptăm ca o astfel de sugestie să fie întâmpinată cu maximă deschidere de aleşii locali.

Ce s-ar putea cumpăra cu 164.160 lei?

Suma anuală cheltuită cu indemnizaţiile consilierilor locali se ridică la 164.160 lei. Pentru masa pacienţilor de la Spitalul Municipal sau pentru masa copiilor din casele de copii, cu cei 164.160 lei s-ar putea achiziţiona:
16.432,4 kilograme de brocoli la 9,99 lei/kg
5.051 kg de muşchi file la 32,5 lei/kg
6.194,7 kg de muşchi ţigănesc la 26,5 lei/kg
2.984,7 kg de şvaiţer la 11 lei/200gr
4.275 kg de piept de curcan dezosat la 38,4 lei/kg
3.283,2 kg de caracatiţă la 25 lei/500gr
586,3 kg de icre de ştiucă la 280 lei/kg
3.420 kg de file de şalău de Nil fără piele la 48 lei/kg
105,2 kg de icre de Manciuria la 78 lei/50gr
27.360 cutii de suc natural Santal la 6 lei/cutie
şi multe altele...

Vom plăti fiecare vizită la medicul de familie

Începând cu data de 1 aprilie (fără să fie vreo păcăleală, ci doar o cruntă şi tristă realitate), vom plăti fiecare consultaţie la medicul de familie. Adică, exact ca la un cabinet privat, orice vizită va fi taxată. Decizia a fost luată la nivelul Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. Potrivit comunicatului de presă remis de Colegiul Medicilor din Prahova, practic, medicii de familie îşi vor desfăşura activitatea în afara contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. Va trebui să plătim ca la un cabinet privat, deoarece medicilor de familie nu le mai decontează nimeni serviciile prestate. 
După cum se precizează în comunicatul de presă remis de instituţiile menţionate, motivele care au condus la luarea acestei decizii sunt: publicarea Contractului-Cadru în altă formă decât cea convenită la consultări; publicarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-Cadru pentru anul 2010 fără a avea loc consultări cu organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie; aplicarea Normelor Metodologice în forma preconizată conduce la falimentul cabinetelor medicilor de familie şi la imposibilitatea de a acorda asistenţă medicală pacienţilor.
Cei mai afectaţi de această decizie vor fi pensionarii, care apelează mai des decât alte categorii sociale la medicii de familie. Şi asta în condiţiile în care vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar (dacă au) şi pentru medicamente, care s-au scumpit de la 1 aprilie.

Maidanezii Capitalei vor tranzita Câmpina pentru a fi cazaţi la Şotrile

Problema câinilor comunitari este una cu care se confruntă toate oraşele, mai mici sau mai mari, din România. O problemă scăpată de sub control tocmai pentru că n-a fost rezolvată la timp, ci folosită în campaniile electorale şi apoi ingnorată complet. Dacă la Câmpina există destulă discreţie din partea Executivului în privinţa acestei activităţi, primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a ieşit public cu o declaraţie legată de rezolvarea problemei câinilor fără stăpân din Capitală. Sorin Oprescu a anunţat că va construi un adăpost pentru maidanezi “undeva pe Valea Doftanei, pe un teren donat de o familie care iubeşte animalele”. Mai exact, este vorba despre un teren de 32 hectare, situat în comuna Şotrile şi care va fi donat Primăriei Generale a Capitalei de familia actriţei Monica Davidescu. Sorin Oprescu spune că mai are nevoie doar de acordul Consiliului Judeţean Prahova pentru realizarea adăpostului pentru câini.
Reacţiile oamenilor din zonă nu sunt tocmai favorabile unui astfel de proiect. În mod cert, „maidanezii” Capitalei vor trebui să tranziteze Câmpina pentru a ajunge pe domeniul viitoarei pensiuni de la Şotrile. Dacă este mai degrabă o afacere imobilară sau va putea deveni o soluţie şi pentru „comunitarii” din Câmpina rămâne de văzut...

Poliţia Comunitară a aniversat 5 ani de la înfiinţare

La 1 aprilie 2005, în Câmpina se înfiinţa Poliţia Comunitară. Au trecut cinci ani de atunci, momentul aniversar fiind sărbătorit la sediul Poliţiei Comunitare chiar de 1 aprilie. La invitaţia actualului director al Poliţiei Comunitare Câmpina, Carmen Gheorghe, la eveniment au fost prezenţi primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Ion Dragomir, numeroşi consilieri locali, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Câmpina, din conducerea Unităţii de Jandarmi şi fosta conducere a Poliţiei Comunitare – Alexandru Lefter şi Alexandru Apostol.
Primarul Horia Tiseanu le-a mulţumit agenţilor Poliţiei Comunitare pentru activitatea depusă, i-a felicitat cu prilejul acestei aniversări, după care discuţiile au continuat la o cupă de şampanie.
 
Consilierul Piţigoi şi Poliţia Comunitară
În ciuda faptului că au fost mai mulţi consilieri locali decât la orice altă manifestare, a lipsit Adrian Piţigoi. Este de mirare acest lucru având în vedere interesul manifestat de consilierul PIN la ultima şedinţă a Consiliului Local. Atunci, Adrian Piţigoi  solicita conducerii Poliţiei Comunitare să întocmească un plan managerial pentru următorii doi ani şi să prezinte Consiliului Local soluţii clare pentru autofinanţare, precum şi rapoarte lunare de activitate. “Dacă dumneavoastră nu sunteţi interesaţi, să mi le prezinte mie personal, că am acest drept”, le-a spus Piţigoi colegilor consilieri şi reprezentanţilor Primăriei. La şedinţă a fost prezentă şi Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Comunitare, care a plecat, însă, cu doar câteva minute înainte de intervenţia lui Adrian Piţigoi. Aşa că, răspunsul a venit din partea primarului Horia Tiseanu: “Orice consilier are acces la informaţii din toate compartimentele Primăriei. Nu trebuie decât să întrebaţi, ca să aflaţi ceea ce vă interesează. Poliţia Comunitară face rapoarte zilnice de activitate pe care mi le prezintă mie. Mai mult, şi fosta, dar şi actuala conducere a Poliţiei Comunitare se întâlneşte periodic cu comisia de specialitate a Consiliului Local. Dacă nu ştiţi, agenţii Poliţiei Comunitare patrulează pe străzi. Zilnic, sunt trei patrule formate din câte doi oameni, o patrulă stă în zona pieţei, iar celelalte merg prin oraş. Tot agenţii comunitari asigură paza la instituţiile subordonate municipalităţii. Iar din paza altor instituţii publice, cum ar fi Direcţia de Finanţe, Casa de Pensii sau Muzeul Grigorescu, Poliţia Comunitară scoate bani frumoşi. Nu pot spune acum că se încasează cam cât cheltuim noi anual cu această poliţie, dar, oricum, sunt bani frumoşi”.
Poate ar mai trebui adăugat un singur lucru: Adrian Piţigoi, cel care solicită Poliţiei Comunitare rapoarte lunare de activitate, se numără printre cei 13 consilieri care nu şi-au depus încă rapoartele de activitate pe anul trecut.

Triplă aniversare la Unitatea de Jandarmi

Săptămâna Patimilor a fost pentru Unitatea de Jandarmi din Câmpina una deosebit de încărcată, succedându-se la intervale de timp foarte scurte mai multe aniversări. Astfel, după ce pe 30 martie s-au sărbătorit Ziua Unităţii şi Ziua Veteranilor Unităţii, chiar în Vinerea Mare a fost cinstită Ziua Jandarmeriei Naţionale.Aniversarea a 54 de ani de existenţă a acestei unităţii şi a 160 de ani de la înfiinţarea armei jandarmeriei s-au desfăşurat în linii mari după acelaşi tipar. Acţiunile principale s-au derulat la Monumentul Erorilor Unităţii, acolo unde au avut loc scurte ceremoniale militare, religioase şi s-au depus coroane de flori.

Ploaie de goluri la Măgureni

Prahoviţa Măgureni - C.S.M. Câmpina 0 - 12 (0 - 6)
 
Jucând pe terenul ultimei clasate, elevii antrenorului Ionică Burchi au reuşit un nou succes stagional, de altfel prefigurat în primul rând de poziţia în clasament a celor două competitoare. Vrând parcă să se conformeze sistemului german pe care Virgil Guran, preşedintele clubului C.S.M. Câmpina, l-a recomandat, fotbaliştii câmpineni s-au pus pe treabă încă din minutul 12, atunci când Conac a pătruns impetuos în careu şi cu un şut la rădăcina barei, mingea a poposit în plasa porţii adverse. Ce a urmat, practic, a fost un joc în care golurile au curs, unul după altul, în poarta nefericitului Antal, care cu siguranţă nu va uita prea uşor acest meci. În minutul 20, Necula, care de multe ori a creat panică pe banda stângă, i-a dat posibilitate lui Hromei să-şi deschidă apetitul pentru goluri, acesta îndeplinind din 6 metri o simplă formalitate. Două minute mai târziu, a fost rândul lui Conac să-şi treacă din nou numele pe lista marcatorilor printr-un şut pe jos de la 7 metri, pentru ca imediat, tabela să arate 4-0 pentru oaspeţi. A fost o fază frumos desenată de Adrian Burchi şi finalizată de principala “gură de foc” a C.S.M.- ului, nimeni altul decât Ştefan Hromei. Cu Ion Burchi la butoane, secondat de Dârstaru şi Burloiu, atacurile au continuat şi în minutul 42, acesta din urmă a transformat cu siguranţă un penalti just acordat la un fault asupra lui Conac. Ultimul gol al primei reprize s-a consemnat după un corner executat de Burchi, de pe partea stângă şi o lovitură precisă de cap a lui Niţă.

 
Pe fondul unor modificări în ambele distribuţii, debutul mitanului secund a fost unul echilibrat. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, la primul “raid” a lui Necula, din minutul 58, defensiva din Măgureni a cedat din nou prin autogolul lui Precup. Şi cum pregătirea fizică a fost un atu în plus pentru jucătorii C.S.M.-ului, aceştia au perforat încă o dată poarta lui Antal, în minutul 62, atunci când Hromei a reluat cu capul o centrare perfectă ce a purtat marca “Dârstaru”. Au urmat minutele 72 şi 78 cu două contraatacuri “ucigătoare”, în care Laurenţiu, Cosmineanu şi Hromei au mărit diferenţa. Avansat în prima linie, Gânju a arătat că poate fi util şi într-o asemenea postură, mărturie fiind “torpila” din minutul 85 care a însemnat un gol de generic TV. Şi pentru ca recitalul câmpinean să fie complet, Burloiu a închis tabela (`89) după ce a făcut instrucţie cu toată apărarea adversă. În linii mari, cam aceasta a fost istoria unui joc în care niciun moment nu s-a pus problema învingătorului. În următoarea etapă, mai precis duminică, câmpinenii vor susţine un nou test în deplasare, de această dată pe terenul echipei Petrolistul Podenii Vechi.

Prahoviţa: Antal – Precup (`59 Maluda), Tripşa, Petre, Lupea, Paraschiv, Luncaşu, Ştefan, Manta (`50 Suchi), Ungureanu (cpt) ( `15 Pana), Ilina (`50 Bulgaru)
C.S.M.: C. Cosmineanu – Bej (`55 L. Cosmineanu), Gânju, Niţă (cpt.), A. Burchi – Necula (`59 Stan), I. Burchi (`46 State), Dârstaru, Burloiu – Hromei, Conac (`46 Vintilă)

O victorie şi o înfrângere pentru Unirea Câmpina

Marţi, în cadrul etapei restante de la începutul acestui retur, Unirea Câmpina a învins pe teren propriu formaţia Gloria Vâlcăneşti cu scorul de 2-1. Golurile victoriei au venit după pauză, fiind semnate de Eduard Ţigănuş, minutul 47 din lovitură de pedeapsă, şi Bogdan Cazan, minutul 65, după ce jucătorul oaspeţilor, Constantin Opriş, deschisese scorul încă din minutul 5.
După această victorie greu conturată, vineri, Unirea Câmpina a pierdut în faţa formaţiei CS Păuleşti cu scorul de 1-0, singurul gol al disputei fiind marcat de Cristian Vasile, în minutul 21.

Arbitrul Mihai Amorăriţei, bătut în Vinerea Mare

Incidente grave la unul dintre meciurile din Liga A Prahova, desfăşurate în Vinerea Mare. Este vorba de partida Voinţa Bălţeşti - CSO Plopeni, unde arbitrul câmpinean Mihai Amorăriţei a fost lovit de jucători ai formaţiei gazdă, fiind nevoit să întrerupă jocul.
În minutul 82, la scorul de 1-2, la o cădere în suprafaţa de pedeapsă a oaspeţilor a jucătorului Bogdan Stăncioacă de la Voinţa Bălţeşti, Amorăriţei l-a sancţionat pe acesta pentru simulare cu lovitură liberă indirectă şi cartonaş galben. Era al doilea galben şi, firesc, Amorăriţei a scos şi cartonaşul roşu. A fost momentul în care jucătorii, dar şi spectatorii din Bălţeşti au luat foc. Fratele jucătorului eliminat, George Stăncioacă, jucător şi el, a venit în viteză şi l-a lovit cu pumnul în plină figură pe Amorăriţei. Pumnul a fost atât de puternic, încât arbitrul a căzut, fiind imediat înconjurat de jucători ai formaţiei gazdă, care l-au mai lovit în înghesuiala creată. Mai mult, pe teren au intrat şi spectatori, „beneficiind” şi de lipsa gardului împrejmuitor pe o porţiune însemnată. Mai mult, unul dintre aceştia, neidentificat iniţial, l-a lovit puternic pe Mihai Amorăriţei!
Deşi, iniţial, toţi cei din cadrul clubului gazdă au spus că nu-l cunosc pe aşa-zisul spectator agresor, în cele din urmă s-a demonstrat că acesta era nimeni altul decât antrenorul secund al formaţiei Voinţa Bălţeşti, Sorin Buzoiu, care fusese eliminat din incinta terenului de joc pentru injurii la adresa arbitrului, în prima repriză (minutul 38) a jocului cu CSO Plopeni, chiar de Amorăriţei!
Din punct de vedere sportiv, comisiile AJF Prahova, care se vor întâlni miercuri pentru a discuta acest caz, nu au decât varianta excluderii din viaţa sportivă a celor doi agresori. În paralel, Mihai Amorăriţei va fi sprijinit de Comisia Judeţeană de Arbitri Prahova pentru a se adresa instanţelor de judecată, care ar trebui să-i trimită pe cei doi agresori acolo unde le este locul!

Voinţa Bălţeşti nu este la prima abatere faţă de Amorăriţei!
O scurtă incursiune în arhivă a adus la lumină faptul că, în octombrie 2008, chiar la meciul de debut al aceluiaşi Mihai Amorăriţei în Liga A Prahov, Petrolul II Ploieşti - Voinţa Bălţeşti, în minutul 87, la scorul de 3-0 pentru gazde, jucătorul formaţiei Voinţa Bălţeşti, Ionuţ Cătescu, l-a lovit cu bestialitate pe Amorăriţei, după ce a văzut cartonaşul roşu, în mod absolut justificat. Atunci, comisiile AJF au decis suspendarea pe viaţă a celui în cauză doar după raportul suplimentar întocmit de preşedintele CJA, Cristian Nica, prezent la partidă să-l vadă pe Amorăriţei. Altfel, nu se ştie dacă jucătorul respectiv nu s-ar fi ales cu o sancţiune de maximă... blândeţe! Aşa cum s-a mai întâmplat...
De această dată, pe baza precedentului creat, chiar dacă nu va mai exista un raport suplimentar al preşedintelui CJA Cristian Nica, pentru că acesta nu a fost la meci, sancţiunea ar trebui să fie exemplară - excluderea din activitatea sportivă a celor doi agresori!

Mai multe competiţii sportive din 2010 vor fi finanţate de la bugetul local

La ultima şedinţă a Consiliului Local s-au aprobat sumele alocate pentru organizarea unor manifestări culturale, sportive şi artistice. În rândurile care urmează ne vom referi doar la activităţile sportive care vor fi finanţate de la bugetul local al municipiului Câmpina în acest an. Trebuie adăugat că majoritatea acestor acţiuni au fost stabilite de comun acord între Comisia de Sport din Consiliul Local, condusă de Marian Dulă, şi profesorii de educaţie fizică de la unităţile de învăţământ din localitate.
Cu precizarea că sumele au fost alocate Casei Tineretului, prin intermediul căreia se vor desfăşura activităţile sportive, iată care vor fi acestea:
  • Competiţii ecvestre – 100.000 lei
  • Festivalul sportiv al copiilor – 1 iunie – 20.000 lei
  • Memorialul “Mihai Pastor” la baschet fete şi băieţi – 5.000 lei
  • Memorialul “Luca Henegar” la atletism – 5.000 lei
  • Memorialul “Ştefan Stănescu” la handbal fete şi băieţi – 5.000 lei
  • Cupa “Barbu Ştirbei” la fotbal – 10.000 lei
  • Premierea elevilor olimpici şi sportivilor fruntaşi la nivel naţional – 15.000 lei
  • Cupa Câmpina pentru iubitorii de pescuit şi natură – 2.000 lei
  • “Cupa de vară” – concursuri sportive la strand – 2.000 lei
  • Competiţii tenis de câmp – 10.000 lei

Sâmbătă va avea loc Cupa „EdilConst” la tenis de masă

A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, la Şcoala Centrală, să se desfăşoare Cupa „EdilConst” la tenis de masă. Este o competiţie deschisă tuturor categoriilor de vâstă, la care sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi iubitori şi practicanţi ai acestui sport. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 aprilie, dimineaţa, în sala de sport a Şcolii Centrale. La fel ca în fiecare an, premiile, diplomele şi cupele vor fi oferite de societatea EdilConst Câmpina.