13 iulie 2010

Ce fac doi bugetari din administraţia locală în vreme de criză?


Sunt vremuri tot mai grele, criza economică făcându-şi simţită prezenţa din ce în ce mai puternic. Una dintre cele mai afectate categorii socio-profesionale este cea a bugetarilor, ale căror venituri sunt diminuate cu 25%. Asta pe lângă pierderea unor sporuri destul de semnificative. Cu toate acestea, sunt bugetari în administraţia câmpineană pentru care criza pare a nu fi o sperietoare. Ce fac ei când li se reduce salariul? Îşi cumpără maşini de teren! Este vorba despre Alin Moldoveanu, consilier personal al primarului Horia Tiseanu şi şef de cabinet al deputatului Florin Anghel, dar şi despre Marian Nistor, consilier local şi şef al Serviciului de Exploatare a Pieţei Centrale. De parcă s-ar fi vorbit, amândoi şi-au luat la un interval destul de scurt acelaşi tip de automobil – Nissan Qashqai, al cărui preţ este cuprins între 12.000 şi 15.000 euro, plus TVA, în funcţie de dotări. Problema n-ar fi cea a banilor. Poate că le-au dat bani părinţii, poate au cumpărat maşinile prin Programul „Rabla”, poate au existat alte soluţii. Însă, momentul a fost foarte prost ales, iar într-un oraş mic, precum Câmpina, asta înseamnă expunere inutilă. Şi un deserviciu adus partidului din care cei doi fac parte, dar şi sistemului bugetar... greu încercat de măsurile Cabinetului Boc.

Rafinăria se închide, iar salariaţii vor fi concediaţi!

Criza economică loveşte serios – poate chiar mai grav decât se aştepta – localitatea noastră. După ce fabrica de ciorapi „Elca” şi-a închis definitiv porţile, începând cu 1 august se închide şi Rafinăria „Steaua Română”, iar 344 din cei 360 de salariaţi ai societăţii vor fi concediaţi, ceilalţi urmând să se ocupe de pază şi conservarea utilajelor. Astfel, după ce timp de 20 de ani Câmpina s-a mândrit cu faptul că nu s-a închis nici una dintre marile întreprinderi care funcţionau înainte de 1989, iată că, într-un interval foarte scurt, două dintre ele sunt puse pe butuci.
În cazul Rafinăriei „Steaua Română” lucrurile sunt ceva mai complexe, iar problemele acesteia nu sunt noi. La începutul anului trecut, când au început să se acutizeze problemele financiare, rafinăria avea 410 angajaţi. Jumătate dintre ei au intrat în şomaj tehnic din ianuarie 2009, iar cealaltă jumătate, trei luni mai târziu, în aprilie 2009. Între timp, 40 dintre salariaţii rafinăriei şi-au găsit alte locuri de muncă ori s-au pensionat.
Liderul de sindicat din cadrul Rafinăriei, Gheorghe Sandu, ne-a declarat că sindicatul a primit de la conducere un proiect de concediere colectivă. Acum se parcurg etapele preliminare, iar oamenii vor fi disponibilizaţi de la 1 august. “Un proiect similar am primit şi anul trecut, dar atunci nu s-a mai pus în practică pentru că s-a găsit soluţia cu şomajul tehnic. Actualul proiect de concediere îi vizează pe aproape toţi angajaţii. Nu ştiu ce se va întâmpla şi cum se vor rezolva problemele, dacă se vor rezolva. Trebuie să se ocupe cineva de conservarea utilajelor şi de pază”, ne-a spus Gheorghe Sandu. Astfel, la 115 ani de la înfiinţare, rafinăria câmpineană îşi va închide porţile. Cine mai urmează?

În administraţia publică locală, doar Poliţia Comunitară va fi afectată de disponibilizări

În jurul Poliţiei Comunitare a existat mai mereu o dispută generată de numărul mare al angajaţilor din acest serviciu. Pe de o parte, reprezentanţii Poliţiei Comunitare, dar şi cei ai Executivului, au susţinut că numărul agenţilor este prea mic şi nu poate acoperi întregul municipiu cu patrule care să acţioneze 24 de ore din 24. Pe de altă parte, unii consilieri locali, printre care ar fi de aminitit Gheorghe Tudor, fost primar şi viceprimar, dar şi alţii, au susţinut mereu că sunt prea mulţi agenţi comunitari şi nu se vede asta pe teren, fiecare parte având propriile argumente.
Această dispută a fost rezolvată de Guvernul României, prin Ordonanţa de Urgenţă 63/2010 referitoare la stabilirea normativelor de personal din administraţia publică locală. În urma apariţiei acestui act normativ, Prefectura a transmis către Primăria Câmpina o adresă prin care este comunicat numărul maxim de posturi admise pentru administraţia locală câmpineană: 236 în aparatul propriu al primarului, 37 la Poliţia Comunitară şi 6 la Biroul de Evidenţă Informatizată a Populaţiei. În aceşti indicatori nu intră Serviciul de Exploatare al Pieţei Centrale (24 de angajaţi), Casa Tineretului (18 angajaţi) şi Casa de Cultură (7 angajaţi), instituţii care au personalitate juridică distinctă. De asemenea, salariaţii de la creşă şi de la cabinetele medicale şcolare nu sunt afectaţi de prevederile acestei ordonanţe a Guvernului.
În prezent, în aparatul de specialitate al primarului există 199 de funcţionari publici, deci sub numărul stabilit prin ordonanţă. În aceste condiţii, salariaţii din Primăria Câmpina nu vor fi afectaţi de disponibilizări. În schimb, vor fi probleme la Poliţia Comunitară. Guvernul a stabilit că trebuie să rămână un poliţist la mia de locuitori, deci din cei 85 de angajaţi câţi există acum la Câmpina vor trebui să rămână 37 cu tot cu conducere.

Altfel de probleme la Evidenţa Populaţiei
Juriştii Primăriei Câmpina au discutat mult pe tema adresei sosite de la Prefectură în baza Ordonanţei Guvernului privind stabilirea normativelor de personal din administraţia publică locală. Cele mai serioase probleme de interpretare a OUG 63 par a fi la stabilirea normativului de personal pentru Biroul de Evidenţă Informatizată a Populaţiei. S-a stabilit un număr maxim de 6 angajaţi, ţinându-se cont doar de populaţia municipiului Câmpina, dar fără a se ţine seama şi de faptul că acest birou deserveşte şi comunele limitrofe. În aceste condiţii, juriştii Primăriei Câmpina au întocmit o adresă către Prefectură în care solicită luarea în discuţie a acestei situaţii şi reevaluarea numărului maxim de persoane care pot fi angajate la acest birou, ţinându-se cont şi de populaţia comunelor limitrofe.

Numărul şomerilor a scăzut, dar...

La sfârşitul lunii iunie, în evidenţele Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă figurau 1.204 şomeri câmpineni, 850 dintre aceştia fiind indemnizaţi, iar 354 neindemnizaţi. Rata şomajului era de 4,7%, cu 0,2% mai mică decât la finele lunii mai. Cu toate acestea, nu sunt perspective prea roze pentru reducerea semnificativă a şomajului în municipiu, având în vedere că în foarte scurt timp se vor mai adăuga peste o sută de angajaţi de la Elca şi cei 344 de salariaţi de la Rafinărie. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că a expirat perioada de indemnizare pentru absolvenţii anului trecut.
Pe lângă Câmpina, ALOFM are în aria sa de competenţă alte 21 de localităţi, cuprinse între Azuga şi Filipeşti de Târg. Rata şomajului calculată pentru toate aceste localităţi este de 5,5%. 
Iată situaţia în localităţile din jurul Câmpinei:
- Breaza – 4,8%
- Băneşti - 5,4%
- Brebu – 6%
- Cornu – 3,5%
- Poiana Câmpina – 5,1%
- Proviţa de Jos – 5,6%
- Proviţa de Sus – 5%
- Măgureni – 4,6%
- Şotrile – 9,2%
- Telega – 5,9%
- Valea Doftanei – 5,3%
La nivelul judeţului Prahova, rata şomajului este de 9,3%, cu 0,3% mai mică decât în luna mai. Dintre cei 29.137 de şomeri înregistraţi la AJOFM, 20.293 mai sunt indemnizaţi. Cei mai mulţi şomeri sunt în mediul rural – 15.555 persoane.

Cursuri gratuite pentru şomeri

În această perioadă au început sau urmează să înceapă mai multe cursuri de calificare pentru şomeri. Astfel, de joi, 8 iulie, la Sinaia, au început cursuri de bucătari, ospătari şi operatori introducere şi validare date, cu o durată de 16 săptămâni. Începând cu  21 iulie, la Ploieşti, începe un alt curs de calificare pentru bucătari, iar din 26 iulie, tot la Ploieşti, demarează un alt curs de confecţioneri textili, cu o durată de 10 săptămâni. La ambele cursuri pot participa gratuit şomerii, indemnizaţi sau nu, dar înregistraţi. Mai mult, celor care sunt din afara celor două localităţi unde au loc cursurile li se decontează transportul.

Complexul rezidenţial de lângă Şcoala de Poliţie prinde contur

Nu cu foarte mult timp în urmă, administraţia câmpineană primea o lovitură în momentul în care Ministerul Administraţiei şi Internelor anunţa demararea procedurilor pentru construirea unui cartier rezidenţial pe terenul de lângă Şcoala de Poliţie. Un teren uriaş, pe care pusese ochii şi administraţia locală. Dar 77.425 mp au fost daţi Şcolii de Poliţie, pentru cartierul rezidenţial şi au mai rămas aproape 70.000 mp despre care nimeni nu mai spune nimic. Ar fi buni şi aceştia pentru noi investiţii ale administraţiei locale, dar documentele s-au blocat undeva pe traseul dintre Primăria Câmpina şi Ministerul de Interne. În tot acest timp, proiectul lansat de minister a demarat rapid, iar pe cei 77.425 mp va apărea un complex rezidenţial cum nu mai există altul în Câmpina, dar la care nu au acces decât cadrele MAI. 
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Şcolii de Poliţie, s-a luat decizia construirii a 132 de locuinţe, din care 112 individuale (case) şi 40 colective (în două blocuri, cu apartamente cu 2 şi 3 camere). Până acum, 109 persoane s-au înscris pe listă pentru a beneficia de o locuinţă în viitorul cartier rezidenţial.
Oferta finală de preţ prezentată de dezvoltator este: 588 euro/mp, fără TVA, pentru imobilele locuinţe individuale, cu regim de înălţime parter şi etaj şi 504 euro/mp, fără TVA, pentru imobilele locuinţe colective – blocuri, cu regim de înălţime parter şi 4 etaje. Din cele 109 persoane înscrise în program, 20 au optat pentru locuinţele colective, 22 - pentru locuinţa individuală cu amprenta la sol de 80 mp, 12 persoane - pentru locuinţa individuală cu amprenta la sol de 100 mp şi 13 persoane pentru locuinţa individuală cu amprenta la sol de 120 mp.

Cuvântul care înţeapă

Suntem un popor sau o naţiune?

Nu cu mult timp în urmă, un amic m-a întrebat neaşteptat de frust: „Ce vei face în ziua în care o să înţelegi că noi, românii, nu suntem decât un simplu popor care aşteaptă totul de la conducători şi nu o naţiune, cu propriu-i destin, capabilă să reacţioneze?“ În primul moment am vrut să mă ridic de la masa cafenelei unde ne aflam, să-i arunc două vorbe de dulce şi să plec, pentru că naţionalistul din mine suportă cu greu astfel de idei, până la urmă antiromâneşti. Apoi m-am aşezat mai comod în fotoliul de piele şi-am răspuns încolţit de gândul că poate are dreptate: „Voi reîncepe să scriu despre oameni, năravuri, conducători măcinaţi de corupţie şi nesimţire, cetăţeni al căror propriu destin nu mai figurează nici măcar pe lista lor de priorităţi şi nu în cele din urmă despre conceptele de naţiune, pe care nu avem dreptul să le uităm atunci când îi învăţăm pe copiii noştri“.
Zâmbetul puţin ironic al amicului mi-a stricat toată ziua. Aş fi dorit să merg mai departe cu discuţia şi să-i spun că o mare parte din istoria neamului nostru ne recomandă drept o naţiune care nu s-a lăsat călcată pe gât, însă imaginile recente ale românilor care nu sunt capabili nici măcar să protesteze împotriva unui regim bolnav m-au făcut să-mi ţin gura închisă. Am plecat de acolo cu gând să ies din rândul resemnaţilor şi să mă alătur celor, destul de puţini, care încă mai cred că în ţara asta se poate schimba ceva, care încă mai cred că destinul nostru este acela al unei naţiuni.
Voi încerca, prin forţa cuvântului scris, să mai îndrept câte ceva aici, în jurul meu, în zona în care m-am născut şi am ales să trăiesc. Nu accept gândul că fiul meu de 9 ani va ajunge peste câţiva ani să părăsească ţara sau, mai rău, să regrete că s-a născut român.  (Florin FRĂŢILĂ)

Ce aţi votat şi ce a ieşit!

După doi ani de la ultimele alegeri locale, adică la jumătatea actualului mandat, am considerat oportun să vedem în ce condiţii votul din iunie se mai reflectă în structurile alese ale Câmpinei. De asemenea, vom arunca o privire retrospectivă asupra principalelor evenimente, dar vom vedea şi ce mai fac cei care la 1 iunie 2008 v-au cerut votul.

Au fost zece pentru funcţia de primar...
În lupta pentru fotoliul de primar de la „Casa cu Grifoni” s-au înscris zece candidaţi. Aceştia au fost: Horia Tiseanu (PD-L), Victor Bercăroiu (PSD), Nicolae Stoian (PPPS), Elvis Arghir (PNL), Jenica Tabacu (PIN), Răzvan Petricică (PRM), Traian Drăguşin (PNG-CD), Constantin Filipescu (UPSS), Dan Gavrilescu (PNŢ-CD), Alin Moldoveanu (PNDC).
Ce mai fac ei în acest moment? Să încercăm o succintă trecere în revistă:
Horia Tiseanu (4.662 voturi, 33,83%, turul I; 10.359 voturi, 69,17%, turul al II-lea) a câştigat al doilea mandat de primar, după un al doilea tur aspru disputat cu... Alin Moldoveanu, dar a beneficiat de sprijinul... PSD şi PIN. Conduce organizaţia locală a PDL.
Victor Bercăroiu (2.018 voturi ,14,64%) a revenit la funcţia de manager al societăţii al cărei şi patron este – Mercantis BIG. Implicarea sa politică a fost din ce în ce mai... discretă.
Elvis Arghir (939 voturi, 6,81%) după ce a obţinut voturile pe care le obţinea în mod tradiţional, s-a mulţumit cu mandatul de consilier local, pentru ca, în primăvara acestui an, să rămână fără susţinerea politică a PNL, partid a cărei conducere este alta decât cea din vara anului 2008.
Jenica Tabacu (1.742 voturi, 12,64%) după ce a avut o contribuţie importantă la înclinarea balanţei din turul al doilea în favoarea lui Horia Tiseanu, Jenica Tabacu a devenit – practic – city-manager, dar cu numele de coordonator al programelor culturale. A deranjat pe cine nu trebuia şi a devenit brusc incompatibilă, astfel încât a fost nevoită să plece din Consiliul Local se dedice activităţii de la Muzeul „Hasdeu.
Răzvan Petricică (264 voturi, 1,91%) a devenit din primul nume al PRM, doar un... soldăţel anonim printre liberali.
Traian Drăguşin (231 voturi, 1,67%) a ratat şi intrarea în Consiliul Local, adevărata sa „miză”. A părăsit PNG-CD şi a revenit la PC şi s-a arătat sporadic în colaborarea sa instituţională cu PSD. Unele surse susţin că este foarte aproape de a fi înlăturat din fruntea PC, care caută figuri tinere, noi, care să aducă mai multe voturi peste doi ani.
Dan Gavrilescu (291 voturi, 2,11%) medicul ţărănist a rămas preşedinte al acestei formaţiuni politice până cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale, atunci când sprijinul anunţat de ţărănişti pentru Băsescu l-a determinat să părăsească partidul şi să iasă, practic, de pe scena politică locală.
Alin Moldoveanu (3.339 voturi, 24,23%, turul I; 4.486 voturi, 29,95%, turul al II-lea) după ce s-a războit cu Tiseanu, a schimbat complet macazul şi, odată cu trecerea lui Florin Anghel la PDL, a devenit cel mai mare susţinător al primarului în Consiliul Local. Iar bomboana pe colivă a venit relativ recent, atunci când a demisionat din Consiliul Local, pentru a deveni consilierul personal al lui Tiseanu! Adică al celui pe care-l tocase mărunt înaintea alegerilor din 2008 şi-l ameninţase inclusiv cu DNA!
Nicolae Stoian (78 voturi, 0,56%) şi Constantin Filipescu (173 voturi, 1,25%) nu au contat în această bătălie şi s-au reîntors în anonimatul politicii locale.

Prezenţa parlamentarilor prahoveni la votul în plen

Institutul pentru Politici Publice dă periodic publicităţii situaţia prezenţei parlamentarilor la voturile electronice finale date în plenul respectivelor camere parlamentare. În sesiunea fabruarie – iunie 2010 au fost luate în calcul 387 de voturi finale pentru Camera Deputaţilor şi 327 pentru Senat, prezenţa parlamentarilor prahoveni fiind următoarea:

Camera Deputaţilor
Cristian Burlacu (PDL) - 383 - 98,97%
George Ionescu ( PDL) - 381- 98,45%
Graţiela Gavrilescu (PNL) - 368 - 95,09%
Andrei Sava (PDL) - 362 - 93,54%
Florin Anghel (PDL) - 360 - 93,02%
Adriana Săftoiu (PNL) 359 - 92,76%
Marian Săniuţă (PSD+PC) - 358 - 92,51%
Roberta Anastase (PDL) - 353 - 91,21%
Mihai Apostolache (PDL) - 328 - 84,75%
Sever Voinescu (PDL) - 323 - 83,46%
Răzvan Ţurea (UNPR) - 254 - 65,63%
Adrian Năstase (PSD+PC) - 196 - 50,65%

Senat
Iulian Bădescu (PSD+PC) - 206 - 63,00%
Georgică Severin (PDL) - 166 - 50,76%
Teodor Meleşcanu (PNL) - 134 - 40,98%
Daniel Savu (PSD+PC) - 122 - 37,31%
Sorin Chivu (UNPR) - 101 - 30,89%

42,96%, procentul de promovabilitate la BAC

La Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, doar doi elevi nu au trecut examenul, iar la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini, doar 14 l-au promovat, patru dintre ei după contestaţii!

La mijlocul săptămânii trecute s-au afişat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2010. Înainte de depunerea contestaţiilor, situaţia era următoarea: din cei 945 de elevi înscrişi la bacalaureat, 382 au promovat examenul, 524 au fost respinşi, unul a fost eliminat, iar alţi 38 nu s-au prezentat la examen. După depunerea contestaţiilor (437 în total), au mai promovat bacalaureatul încă 24 de elevi – 4 la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, 5 la Forestier, 11 la Energetic şi 4 la Construcţii de Maşini. Rezultatele sunt sub aşteptări, poate cele mai proaste din ultimii 20 de ani. Doar Colegiul “Nicolae Grigorescu” a mai salvat oarecum onoarea Câmpinei, pentru că aici s-a înregistrat cel mai mare procent de promovabilitate din judeţ – 98,65%. Şi tot aici a fost obţinută cea mai mare medie din Câmpina (a doua din judeţ) - 9,95 (Anca Maria Pănoiu). Dar iată situaţia finală pe scurt pentru fiecare liceu câmpinean.
 
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”
9,95 – cea mai mare medie – Anca Maria Pănoiu
6,50 – ultima medie reuşită
148 elevi au susţinut examenul
146 au promovat examenul – promovabilitate 98,65%
2 candidaţi au fost respinşi
25 de contestaţii au fost depuse, 18 absolvenţi obţinând note mai mari după recorectarea lucrărilor.

Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”
9,11 – cea mai mare medie – Eliza Raluca Toader
6,00 – ultima medie reuşită
316 elevi au susţinut examenul
49 au promovat examenul – promovabilitate 15,51%
267 au fost respinşi
134 contestaţii depuse

Grupul Şcolar Forestier
9,36 – cea mai mare medie – Adriana Claudia Goşu
6,01 – ultima medie reuşită
134 elevi au susţinut examenul
75 au promovat examenul – promovabilitate 55,97%
59 au fost respinşi
45 de contestaţii depuse

Grupul Şcolar Construcţii de Maşini
8,76 – cea mai mare medie – Simona Maria Bucătaru
6,00 – ultima medie reuşită
112 elevi au susţinut examenul
14 au promovat examenul – promovabilitate 12,50%
98 au fost respinşi
31 contestaţii depuse

Grupul Şcolar Energetic
8,95 – cea mai mare medie – Laura Ana Maria Aninaru
6,00 – ultima medie reuşită
235 elevi au susţinut examenul
122 au promovat examenul – promovabilitate 51,91%
113 au fost respinşi
102 contestaţii depuse

Total:
945 elevi au susţinut examenul de bacalaureat
406 au promovat examenul – promovabilitate 42,96%
539 au fost respinşi, eliminaţi sau nu s-au prezentat

Se modernizează străzile I.H. Rădulescu şi B.P. Hasdeu

În aceste zile este aproape de finalizare modernizarea a două artere rutiere foarte importante din Câmpina – străzile I.H. Rădulescu şi B.P. Hasdeu. Ambele străzi sunt modernizate integral, ceea ce presupune covor asfaltic continuu, precum şi repararea trotuarelor, inclusiv montarea de borduri noi.
 

Cele două străzi fac parte dintr-un pachet mai mare de artere care sunt modernizate în acest an, lucrările fiind realizate de firma Cast. Chiar dacă au mai fost disfuncţionalităţi privind fluenţa circulaţiei auto în zonă, totuşi, atât locuitorii de pe aceste artere, cât şi ceilalţi trecători prin zonă au fost de acord că modernizarea trebuia realizată şi au acceptat micile inconveniente.. Cu atât mai mult cu cât buna colaborare dintre administraţia locală şi firma care realizează lucrarea a dus la reducerea la minimum a timpului în care nu s-a putut circula pe anumite segmente ale acestor străzi.

Administraţia locală a avut prima discuţie oficială cu conducerea spitalelor

La începutul săptămânii trecute, primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, împreună cu reprezentanţii administraţiei locale în consiliile de administraţie ale celor două unităţi medicale au fost prezenţi la sediile fiecărui spital. Scopul declarat a fost acela al prezentării noilor reprezentanţi ai administraţiei locale în structurile de conducere ale celor două spitale, respectiv Paul Moldoveanu, Monica Clinciu şi Florin Marcu - la Spitalul Municipal şi Gheorghe Ecaterinescu, Elena Albu şi Marian Nistor - la Spitalul de Psihiatrie Voila.
Primarul Horia Tiseanu le-a spus managerilor şi membrilor comitetelor directoare de la cele două spitale care le sunt atribuţiile în raport cu administraţia locală, atribuţii prevăzute în OUG 48/2010 şi le-a reamintit că trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, de la 1 ianuarie 2011, să se încadreze cu cheltuielile de personal în limita a 70% din totalul cheltuielilor. Tiseanu le-a atras atenţia conducerilor spitalelor să fie foarte atente de acum înainte în privinţa achiziţiilor publice şi contractelor pe care le vor încheia, deoarece “nu vreau să ne trezim cu surprize neplăcute, nu vreau să se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Municipal cu acele contracte dezavantajoase care au păgubit instituţia şi nu au respectat Legea achiziţiilor publice”.
În acelaşi timp, printr-o adresă de la ministerul de resort, administraţiile locale se văd obligate să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor de manager de spital acolo unde funcţia este deţinută interimar. La Câmpina, Gabriel Ţintărescu a ocupat prin concurs postul de manager al Spitalului de Psihiatrie Voila, în schimb, Alexandru Matei a fost numit la comanda Spitalului Municipal ca interimar, printr-un ordin semnat în ultima zi de... interimat a ministrului Adriean Videanu, în decembrie 2009, când acesta cumula şi portofoliul de la Ministerul Sănătăţii. Prin urmare, la Spitalul Municipal se va organiza concurs, singura persoană interesată până acum de funcţia de manager fiind Alexandru Matei.

În opinia Prefecturii, comunicarea este cheia succesului în lupta cu intemperiile

După numeroasele probleme generate de ploile torenţiale nu numai în judeţul nostru, ci şi în întreaga ţară, prefectul Adrian Dobre a decis că o mai bună comunicare ar fi cheia succesului în lupta cu stihiile naturii. În acest sens, Prefectura a transmis tuturor primăriilor din judeţ o solicitare de desemnare a unei persoane care să poată răspunde la telefon în orice moment din zi sau din noapte în cazul unor inundaţii sau alunecări de teren. Conform unui comunicat remis de Prefectura Prahova, prefectul Adrian Dobre a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi a stabilit reverificarea zonelor cu risc de inundaţii şi alunecări de teren, precum şi monitorizarea atentă a situaţiei alunecărilor de teren active sau care se pot reactiva de pe teritoriul a 27 de localităţi din nordul judeţului. În ceea ce priveşte persoanele desemnate de primării să comunice permanent cu cetăţenii, acestea trebuie să cunoască exact măsurile care trebuie luate în caz de pericol, zonele de evacuare, materialele şi utilajele de intervenţie locală.
La Câmpina, autorităţile locale nu au făcut cunoscut, încă, numele celui care va avea această responsabilitate, poate şi pentru că şeful Biroului de Protecţie Civilă, Nicuşor Pohrib, este în concediu, iar el ar fi fost persoana cea mai potrivită pentru comunicarea cu populaţia.

La Casa Tineretului se strâng în continuare ajutoare pentru sinistraţi

La Casa Tineretului se strâng ajutoare pentru sinistraţii din Moldova. Un prim transport de îmbrăcăminte şi încălţăminte a plecat deja spre Prefectură, de acolo urmând a fi direcţionat spre zona grav afectată de inundaţii. Directorul Casei Tineretului, Florin Buda, ne-a confirmat că sunt aşteptate în continuare ajutoare, mai ales îmbrăcăminte şi încălţăminte, dacă se poate deja sortate şi se face un apel la decenţă în privinţa produselor care sunt donate pentru aceşti oameni greu loviţi de soartă.

Fundaţia „Zamolxes” vă invită la spectacole stradale

În perioada 8 – 15 iulie, în Câmpina, Fundaţia „Zamolxes” derulează un proiect european intitulat „Master it! – muzică şi animaţie pentru solidaritate şi toleranţă în Europa”. Finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în acţiune”, proiectul are în vedere dezvoltarea abilităţilor specifice animaţiei stradale şi artelor spectacolului, în spiritul de toleranţă faţă de diversitatea culturală şi gradul de înţelegere al semenilor prin implicarea în diferite activităţi specifice educaţiei informale. 
La derularea proiectului au participat 28 de tineri, din Grecia, Spania, Franţa şi România, invitaţii din străinătate fiind în majoritate la prima experienţă de acest gen. Tinerii au fost cazaţi la hotelul Casei Tineretului şi în afara activităţilor specifice proiectului au mai avut în program vizitarea Castelului „Julia Hasdeu” şi o excursie la Bucureşti.
Punctul culminant al proiectului are loc marţi, 13 iulie, când se vor prezenta două spectacole de animaţie stradală. Începând cu ora 10.00 spectacolul este dedicat copiilor, iar de la ora 20,30 - tinerilor şi adulţilor. Spectacolele vor avea loc în pasajele pietonale din Centrul Civic, la „Soldat”, la „Ceas” şi în parcul „Milia”. 

Mai multă birocraţie pentru obţinerea unui credit bancar

A trecut aproape neobservată adoptarea în Guvern a unei ordonanţe (50/2010) care se referă la contractele de credit pentru consumatori. Adică, s-a făcut o amplă reformă, iar creditele de consum au fost înlocuite cu credite pentru... consumatori! Şi cum nu ar fi fost şi aşa destul de greu de obţinut un credit, noile reglementări îngreunează şi mai mult atât pe solicitant, dar şi banca.
Cei interesaţi pot găsi cu uşurinţă textul întregii ordonanţe şi se pot minuna, dar spicuim totuşi câteva dintre cele mai interesante reglementări noi, care vor complica şi mai mult posibilitatea obţinerii unui credit. Astfel, cu minimum 15 zile înaintea de încheierea unui contract de credit pentru consumatori, banca trebuie să pună la dispoziţia solicitantului un document intitulat pompos „Informaţiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”, în care trebuie detaliate o serie întreagă de date care – în mod normal – nu au de ce să intereseze un solicitant de credit. Dacă modul de calcul al DAE (dobânda efectivă) ar putea interesa pe cineva, în schimb, date privind autorizaţiile pe care le are instituţia bancară, pe cine interesează?! Sau, mai bine, cile le înţelege? De altfel, întreaga listă a „informaţiilor standard la nivel european” cuprinde nu mai puţin de 22 de puncte! În fine, întreaga ordonanţă are nici mai mult nici mai puţin decât 96 de articole, dar poate cel mai important lucru este că toată această birocraţie stufoasă şi fixarea de noi termene pentru tot felul de formulare duc la o întârziere în accesarea creditului de până la 30 de zile.

Ridicarea deşeurilor vegetale - misiune imposibilă

Vineri, pe platoul Muscel, un echipaj al firmei de salubritate, trimis să ridice deşeurile vegetale, a decis că este cazul să ia o pauză. Oamenii au tras tractorul cu remorcă pe marginea drumului şi ei s-au aşezat la umbra... teilor de pe marginea drumului. Şi ca să nu stea degeaba, descoperind probabil conceptul de „odihnă activă”, s-au apucat să rupă crengi din tei şi să le culeagă florile. Poate nici asta nu ar fi fost chiar atât de rău până la urmă, dar ceea ce au lăsat în urma lor reprezintă un adevărat jaf în tei!

Lovită pe trecerea de pietoni


În cursul zilei de vineri, o tănără a fost lovită de un microbuz pe trecerea de pietoni de la intersecţia Străzii Orizontului cu B-dul Nicolae Bălcescu. Conform martorilor la accident, tânăra a traversat pe culoarea verde a semaforului, iar microbuzul – care venea de la Ploieşti şi avea şi el verde – ar fi trebuit să-i acorde prioritate. Tânăra a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal şi este acum în afara oricărui pericol, iar conducătorul auto s-a ales cu permisul ridicat şi va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

A murit acoperit de... gunoi!

Joi după-amiază, autorităţile au fost anunţate că undeva pe Strada Veteranilor, destul de aproape de rampa veche de gunoi, un bărbat a fost acoperit de un mal de pământ şi gunoaie care s-a surpat peste el. Deplasându-se la faţa locului, reprezentanţii pompierilor au constatat că este vorba de un tânăr de 31 ani, despre care cunoscuţii ştiu că singura sa îndeletnicire este să caute fier vechi prin zonă, pe care să-l valorifice. Banii încasaţi pe fierul vechi reprezentând, de altfel, singurul său venit.
După o intervenţie destul de dificilă şi de riscantă, pompierii militari din Câmpina au reuşit să scoată la suprafaţă trupul neînsufleţit al bărbatului. 

Lecturi urbane

- dincolo de povestea cărţilor şi a încurajării lecturii cu orice ocazie, este o poveste despre oameni -

La Bucureşti se citeşte. La Braşov la fel. Chiar şi la Iaşi, Craiova şi Ploieşti. Dar la Câmpina? Şi la Câmpina se citeşte. Dar pe ascuns…în casă sau la bibliotecă. Să nu care cumva să creadă lumea că eşti arogant sau tocilar…sau că vrei să pari intelectual. Acum cititul nu mai este “la modă”.
 
În ziua de astăzi eşti trendy doar dacă stai toată ziua în faţa computer-ului lăsând comentarii pe celebrele site-uri de socializare. O carte în geantă atârnă greu. Îţi poate leza chiar spatele. Şi totuşi, cartea aia uitată sub pernă pe care o citeai răpus de ora înaintată, poate fi mult mai interesantă dacă o citeşti pe iarbă în parc sau la o cafea bună sub umbreluţă, la terasă.
Deschide cartea şi lasă-te purtat comod într-o lume fabuloasă, departe de chicotele cârcotaşilor. Este momentul tău de evadare. Îl meriţi pentru că şi municipiul Câmpina citeşte! Ai înţeles ce vrem să transmitem? Promovăm cititul în locurile publice, în parcuri, pe bănci, la terase, în mijloacele de transport în comun şi oriunde îţi face plăcere.
Proiectul se numeşte LECTURI URBANE şi este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.
Campania este iniţiată de voluntarii Civika.ro şi face parte dintr-un demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti.
Astfel, în Câmpina 6 tineri cu iniţiativă  s-au gândit să demareze acest proiect în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina pentru a creşte numărul celor care citesc şi a trezi interesul pentru carte în rândul tinerilor.
Prima ediţie din lungul maraton LECTURI URBANE va avea loc pe data de 28 iulie în parcul de la Ceas începând cu ora 15:00.
Până atunci ne puteţi ajuta cu donaţii în cărţi la unul dintre centrele noastre de colectare:
Primăria Municipiului Câmpina, ITM PRAHOVA (holul central), BCR Câmpina (holul central) şi Carrefour (intrarea principală), cărţi ce vor fi împărţite trecătorilor şi în următoarea ediţie copiilor nevoiaşi din centrele de plasament din Câmpina şi nu numai.

Ne vedem aşadar pe 28 iulie să citim, să oferim cărţi şi să ne cunoaştem!

Organizatori: Alexandra Toma , Petrescu Paul, Cosmin Cernica, Diana Iarca, Corina Barbu, Ioana Staicu.
Proiect sponzorizat de: S.C TOM-CRIS.SRL

CSM Câmpina organizează Cupa Vacanţei la fotbal pentru copii

Duminică, 18 iulie, începând cu ora 9,30, pe terenul artificial de la Casa Tineretului, CSM Câmpina organizează Cupa Vacanţei la fotbal pentru copiii născuţi între anii 1998 - 2000.
La competiţie vor participa cluburile: CSM Câmpina, Şcoala de Fotbal Hagianu, Astra Ploieşti, Petrolul ‘95 Chiriţă şi CS Brazi. Participanţii vor primi din partea organizatorilor cupe, diplome şi premii.

Mircea Hagianu este noul antrenor al formaţiei Unirea Câmpina

De la începutul săptămânii trecute, antrenorul Mircea Hagianu a fost instalat oficial pe banca tehnică a singurei formaţii câmpinene din Liga A Prahova. Odată cu reluarea antrenamentelor, conducerea clubului l-a prezentat jucătorilor pe noul antrenor principal, Mircea Hagianu. Reamintim că acesta a antrenat în sezonul trecut formaţia Cheile Doftanei Brebu, dar şi grupe de juniori din cadrul propriului club - Hagianu Mircea Junior Câmpina.
Mircea Hagianu ne-a declarat: "Sunt acum antrenorul principal al echipei Unirea Câmpina. Deocamdată este prematur să vorbim despre un proiect, despre un obiectiv sau despre noutăţi în lot. Pentru moment, am avut un meci şcoală cu una dintre grupele de juniori ale clubului meu, iar în aproxinativ o săptămână sunt convins că vom putea să vedem ce putem face. Obiectivul meu va fi cel de menţinere a echipei măcar la nivelul din ultimul sezon, pentru că, din păcate, nu prea dispunem de banii necesari pentru a ne bate la promovare. În privinţa lotului, m-au sunat deja mulţi jucători, dar trebuie văzute condiţiile materiale pe care le poate oferi conducerea clubului, dar şi care sunt pretenţiile jucătorilor".

Primele două locuri în campionatul naţional la aruncarea suliţei sunt ale Câmpinei!

Vineri şi sâmbătă, pe stadionul "Iolanda Balaş Soter" din Bucureşti, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de atletism rezervat sportivilor de la categoria de vârstă juniori II (16-17 ani). La competiţie au participat 477 de atleţi (211 în probele feminine şi 266 în probele masculine) de la 104 cluburi din tara.
Printre concurenţi s-au numărat şi sportivi de la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina. Concursul masculin de aruncare a suliţei a fost dominat de atleţii Ştefan Moise şi Constantin Gaiţă pregătiţi de antrenorul Nicolae Pavel de la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina. Moise a obţinut o frumoasă performanţă cu aruncarea de 63,02 m, adjudecându-şi titlul naţional şi întrecându-l pe colegul său de la clubul câmpinean, care este cu un an mai mare. Gaiţă a trebuit să se mulţumească doar cu locul secund, nereuşind să arunce mai mult de 61,05 m. Cei doi atleţi câmpineni au fost cu mult peste adversarii lor, următorul clasat, Andreaş Drascaba (LPS Baia Mare), încheind întrecerea cu numai 55,53 m.
De remarcat şi evoluţia sportivei Anita Dumitraşcu, de la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina, în proba de săritura în lungime. Aflată în ultimul său an la junioare III (15 ani), Anita a reuşit să încheie la numai 10 centimetri de primele trei locuri în proba de la acest campionat, clasându-se pe locul al patrulea, anunţându-şi, astfel, candidatura pentru titlul naţional, în sezonul viitor. În aceaşi competiţie a mai concurat şi Ana Badea, care s-a clasat pe locul al cincilea la aruncarea suliţei cu o aruncare de 29,61m şi locul al şaselea la aruncarea greutăţii cu o aruncare de 9,09m.