20 iulie 2010

CSM Câmpina s-a clasat pe locul III la cupa organizată în memoria lui Gică Ionescu

- fără să piardă niciun meci în timpul regulamentar de joc -

În organizarea clubului C.S.M. Câmpina, duminică dimineaţă, s-a desfăşurat pe arena din incinta căminelor de la Petrol prima ediţie a “Memorialului Gheorghe Ionescu”, care s-a bucurat de prezenţa multor iubitori de fotbal câmpineni şi nu numai. Ei au ţinut să-şi amintească şi cu acest prilej de cel care a fost considerat cel mai bun antrenor pe care l-a avut până acum fotbalul juvenil câmpinean.
De altfel, unul dintre invitaţii speciali ai acestui eveniment sportiv, Alexandru Banu, cel care ani de-a rândul i-a fost un adevărat prieten, cu multă emoţie a declarat: “Mă bucur că noi, cei care cu mai mulţi ani în urmă am făcut ceva pentru fotbalul câmpinean, nu am fost uitaţi. Pe această cale, în numele foştilor jucători de la F.C. Poiana, cei din perioada 1956 – 1970, vreau să mulţumesc conducerii clubului C.S.M. Câmpina pentru această acţiune organizată atât de frumos şi sper că acest început va avea continuitate.”
Rezervată copiilor sub 12 ani, competiţia a avut la start un număr de opt echipe. A fost o competiţie maraton, mai precis timp de 9 ore, Astra I şi II Ploieşti, Petrolul `95 I şi II Ploieşti, H & M Junior I şi II Câmpina, Podgoria Vadu Săpat şi nu în ultimul rând, puştii C.S.M. – ului, au încrucişat armele în dorinţa de a cuceri trofeele puse in joc. Au fost multe meciuri echilibrate, la unele dintre acestea fiind nevoie şi de loteria loviturilor de departajare. În concluzie, competiţia s-a dovedit a fi un real succes, graţie unei organizări ireproşabile. Iată şi istoria din iarbă a acestui turneu:

Grupa A
Astra I Ploieşti - H & M. I Junior Câmpina 0-0
Petrolul II `95 Ploieşti - C.S.M. Câmpina 0-2
Astra I Ploieşti - Petrolul II `95 Ploieşti 1-0
H & M. I Junior Câmpina - C.S.M. Câmpina 0-1
Petrolul II `95 Ploieşti - H & M. I Junior Câmpina 0-1
C.S.M. Câmpina - Astra I Ploieşti 1-1
Clasament:
1. C.S.M. Câmpina 7 p
2. Astra I Ploieşti 5 p
3. H & M. I Junior Câmpina  4 p
4. Petrolul II `95 Ploieşti 0 p

Grupa B
Astra II Ploieşti - H & M. II Junior Câmpina 1-1
Petrolul I `95 Ploiesti - Podgoria Vadu Sapat 0-3
H & M. Junior II Câmpina - Podgoria V. Sapat  0-2
Astra II Ploieşti - Petrolul I `95 Ploieşti 1-0
Podgoria Vadu Sapat - Astra II Ploieşti  1-0
Petrolul I `95 Ploieşti - H & M. Junior II Câmpina 0-1
Clasament:
1. Podgoria Vadu Sapat 9 p
2. H & M. Junior II Câmpina 4 p
3. Astra II Ploieşti  4 p
4. Petrolul I `95 Ploieşti 0 p

Semifinale
C.S.M. Câmpina - H & M. Junior II Câmpina  0-0 (p 1-3)
Podgoria Vadu Sapat - Astra I Ploieşti   1-1 (p 3-4 )
Finala mică
C.S.M. Câmpina (antr. Robert Stoica) - Podgoria Vadu Săpat ( antr. Ion Gica) 1-0
Finala mare
Astra I Ploieşti ( antr. Marius Matei) - H & M. Junior II Câmpina ( antr. Laurenţiu Putinică ) 2-0

Nu trebuie uitată nici prestaţia arbitrului Valentin Marinică din Cornu, care a condus ireproşabil cele 16 partide disputate.
Şi cum după muncă vine şi răsplată, la final a avut loc festivitatea de premiere. În acordurile cunoscutei melodii, “ We are the champions”, Alexandru Banu şi Virgil Guran, preşedintele C.S.M. Câmpina, au acordat cupe primelor trei formaţii care au urcat pe podium. De asemenea, Cristi Preda, preşedintele secţiei de fotbal C.S.M. Câmpina, a acordat premii constând în materiale sportive după cum urmează:

Jucătorul competiţiei: Ionuţ Burchi ( C.S.M. Câmpina )
Cel mai bun portar: Gabriel Stoica ( C.S.M. Câmpina)
Golgeterul turneului: Ciprian Zmedoiu (Podgoria Vadu Săpat)

 În amintirea lui nea Gicuţă!

Cupa organizată de CSM Câmpina a fost dedicată memoriei unuia  dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut fotbalul câmpinean la nivel de copii şi juniori: Gheorghe Ionescu. Nea Gicuţă (foto), aşa cum era cunoscut de  toţi iubitorii de fotbal câmpineni, prin muncă şi pasiune, a lăsat în urmă o generaţie de fotbalişti care, mai mult sau mai puţin, au ajuns în fotbalul de performanţă. A fost şi va fi în continuare un model pentru toţi cei care l-au iubit şi i-au urmat sfaturile.

Cuvântul care înţeapă

Domnilor edili, viitorul copiilor
nu se clădeşte cu borduri şi asfalt

În urmă cu două zile mi-a fost, pentru prima dată, cu adevărat ruşine că trăiesc în Câmpina, de altfel o zonă minunată, lăsată de Dumnezeu, dar batjocorită de oameni. Acest sentiment m-a încercat în repetate rânduri în vremea din urmă, atunci când am văzut măgăriile la care se pretează o seamă de politicieni locali butonaţi din telecomenzile potentaţilor zonei, însă parcă niciodată cu o asemenea intensitate.
Duminică, zeci de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, însoţiţi de părinţii lor, veniţi din mai multe zone ale judeţului, au participat la cupa pentru fotbal juvenil  organizată de Club Sportiv Municipal Câmpina la „baza sportivă“ din incinta Grupului Şcolar Petrol, eveniment dedicat memoriei celui care a fost cunoscutul antrenorul Gică Ionescu.  Am văzut acolo oameni care iubesc sportul, de la organizatori până la spectatori. Am văzut dorinţa de a le arăta copiilor un drum în viaţă. Am văzut părinţi mândri. Am văzut copii cu lacrimi în ochi, care simţiseră gustul înfrângerii.  Am văzut viitoarele caractere călite în bătălia sportivă. Totul într-un peisaj dezolant, rupt parcă din epoca medievală, unde veselia copiilor şi culorile vii ale tricourilor contrastau dureros cu cenuşiul unui teren de pământ, cu imaginea unei tribune care stă să cadă... 


Mi-a fost ruşine să văd copiii schimbându-şi hainele în ploaie, mi-a fost ruşine să aud glezne fragede trosnind în gropile unui teren desfundat, mi-a fost ruşine să aud comentarii ironice de genul „mai bine jucam pe maidan“ din partea oficialilor altor localităţi!!! Am fost, însă, mândru să aud aprecieri la adresa sportivilor noştri, care nu au făcut Câmpina de râs.
Am plecat de acolo cu gândul la mulţi dintre netrebnicii care vremelnic au ajuns în funcţii administrative de conducere şi care, de ani de zile, se ascund în spatele bordurilor,  al asfaltului şi a te miri căror concerte, instalaţii, hore, balcoane înflorite, cheltuind miliarde, în timp ce educaţia, sportul, cultura sunt înghiţite iremediabil de malaxoarele asfaltatorilor care ar turna bituum, dacă ar putea, şi peste mormintele mamelor lor, pentru câţiva arginţi din banul public.
Despre ce baze sportive, proiecte culturale educaţionale ori şcolare să vorbim, dacă marionetele publice ar fi în stare să facă sensuri giratorii şi pe calea ferată numai să îşi mulţumească stăpânii?!
Aceşti oameni ai deşertăciunilor vor învăţa, poate, într-o zi, că viitorul copiilor nu se clădeşte cu borduri şi asfalt pe străzile unor efemeri alegători, ci cu baze sportive şi programe educaţionale şi culturale, care să transforme individul de mâine în cel ce nu mai schimbă un vot pentru un litru de ulei şi un kilogram de zahăr.
                Florin FRĂŢILĂ

Bazinul de înot începe să prindă contur

În anul 2006, propunerea consilierului local Jenica Tabacu de a fi demarate procedurile pentru realizarea unui bazin de înot didactic în cadrul Căminului Petrol era privită cu destul scepticism. În special de către colegii consilieri. Totuşi, procedurile au fost demarate, iar lucrările se află în acest moment într-un stadiu destul de avansat, investiţia începând deja să prindă contur. 
 
Conform datelor tehnice, bazinul va avea 25 metri lungime şi 12,5 metri lăţime şi o suprafaţă construită de 1.500 mp. Investiţia se ridică la 3,88 milioane lei şi este plătită integral de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii. Bazinul a fost proiectat de SC Tecon SRL Bucureşti, iar la licitaţia pentru construcţie s-au prezentat 14 ofertanţi. A câştigat SC Lor’ Instal Construct SA Bucureşti, care s-a angajat să termine bazinul în 10 luni. Am discutat cu mai mulţi muncitori care lucrează la acest şantier şi ne-au asigurat că, dacă vremea îi va lăsa să lucreze, ei vor putea termina bazinul în termenul stabilit. Conform documentaţiei tehnice, investiţia ar trebui finalizată la 3 decembrie 2010.

Câmpinenii nu se înghesuie să-şi cumpere locuinţele ANL

Au trecut mai bine de două luni de când ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, le-a trimis o scrisoare chiriaşilor câmpineni din blocurile ANL, prin intermediul Primăriei, scrisoare în care le recomandă să-şi cumpere cât mai repede apartamentele. Nici unul dintre chiriaşii ANL din Câmpina nu a depus, însă, cerere de cumpărare, cei mai mulţi din cauza problemelor legate de obţinerea creditelor bancare.
În Câmpina există două blocuri construite prin ANL, apartamentele de aici fiind închiriate, în general, tinerelor familii. Este vorba despre blocurile E11 şi E13 de pe Strada Erupţiei. Cu toate insistenţele autorităţilor centrale, oamenii nu au demarat procedurile pentru achiziţionarea apartamentelor, deşi cei mai mulţi dintre ei îndeplinesc toate condiţiile necesare. Ei ar trebui să plătească 407 euro/mp de suprafaţă construită, cu tot cu TVA, deci de la 35.000 euro în sus pentru un apartament. Preţul locuinţei trebuie achitat integral la data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Iar dosarul trebuie să cuprindă cererea de finanţare aprobată de banca la care se apelează pentru obţinerea creditului necesar.

Aleşii locali s-au pus pe mers la turci

Deşi îşi propuseseră mai multe deplasări în străinătate, aleşii locali vor fi nevoiţi să se mulţumească doar cu câteva după scandalul creat de plecarea a zece aleşi locali şi angajaţi ai Primăriei în Elveţia. Astfel că, din tot noianul de deplasări externe aprobate, nu s-a mai plecat decât în Turcia, la Kuşadasi, la un seminar organizat prin intermediul Federaţiei Patronatelor Serviciilor Publice. La această acţiune, desfăşurată săptămâna trecută, au fost prezenţi consilierii locali Marian Nistor şi Viorel Bondoc.
În timp ce aceştia se aflau la Kuşadasi, o altă delegaţie câmpineană a plecat tot la turci, la Silivri, localitate cu care Câmpina este înfrăţită şi acolo unde Ansamblul „Ghiocelul” al Casei de Cultură a participat la un festival folcloric internaţional. Delegaţia a fost condusă de viceprimarul Ion Dragomir, iar din ea au mai făcut parte consilierii locali Florin Marcu şi Marian Dulă, precum şi câţiva angajaţi ai Primăriei.

Copiii sinistraţilor din Moldova vor veni în tabără la Centrul Montan al Jandarmeriei Sinaia

Centrul de Pregătire Montană al Jandarmeriei Române din Sinaia va fi gazda a 13 copii proveniţi din familiile ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţii în comuna Săuceşti, judeţul Bacău. Şi în 2008, la iniţiativa Jandarmeriei Române, Centrul Montan Sinaia a organizat o tabără pentru 18 copii din aceeaşi localitate, afectată şi atunci, ca şi acum, de inundaţii.
“Dorim să fim în continuare aproape de copii şi familiile lor, iar prin acest gest să uite măcar pentru o săptămână de clipele grele prin care trec. Jandarmii montani au pregătit pentru cei 13 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, un program cultural-educativ şi sportiv la muzeele din Sinaia, Buşteni şi Câmpina, la mănăstirile din zonă, drumeţii pe traseele turistice, plimbări cu telegondola şi telecabina, dar şi iniţierea în alpinism sub îndrumarea instructorilor la poligonul alpin Stânca Sf. Ana”, se menţionează în comunicatul de presă remis de Centrul de Pregătire Montană al Jandarmeriei Române din Sinaia. Cheltuielile aferente hranei, transportului pe cablu şi vizitării obiectivelor prevăzute în program sunt suportate de cadrele unităţii.

Zeci de locuinţe din Câmpina şi Poiana Câmpina au fost afectate de potop

Două zile la rând, miercuri şi joi, asupra zonei noastre s-a abătut potopul. A plouat torenţial, o cantitate mare de apă într-un interval mic de timp. Astfel, miercuri, potrivit datelor oficiale, La Câmpina s-au acumulat 49,9 l/mp, iar joi... numai 26,6 l/mp.
În urma acestor ploi abundente, mai multe gospodării din Câmpina (cartierele Muscel şi Câmpiniţa şi Strada Oborului), precum şi din Poiana Câmpina au fost inundate. De asemenea, canalizările pluviale nu au mai făcut faţă şi au refulat, inundând astfel principalele artere rutiere din Câmpina şi pasajul de sub podul de cale ferată de la intrarea în Poiana Câmpina.

Disponibilizări şi la Şcoala de Poliţie

La Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina există 876 de elevi care vor termina cursurile la 31 iulie 2010, alţi 1.505 elevi constituie promoţia 2011, iar la admiterea din august-septembrie au fost scoase la concurs 1.404 locuri.
 
”Norma didactică aprobată în funcţie de aceste efective de elevi este de 80 profesori. În prezent, noi avem doar 71 şi nici nu ne putem completa norma pentru că au fost sistate angajările. Deci nu se pune problema să plece vreun profesor din şcoală în urma disponibilizărilor”, ne-a declarat comisar şef Constantin Manea (foto), director adjunct pe probleme de învăţământ.
În schimb, în urma discuţiilor purtate de reprezentanţii instituţiei cu chestorul Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, s-a stabilit că fiecare unitate de învăţământ a acestui minister va fi afectată de reduceri de personal. Astfel, pentru Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina este vorba de o reducere a personalului cu 25%, după care, celor rămaşi le vor fidiminuate veniturile ... tot cu 25%.
De asemenea, vor dispărea şi o serie de funcţii de conducere din organigrama instituţiei, numai dacă ne referim la faptul că din opt catedre rămân cinci, prin comasare.

Târg de artă în centrul Câmpinei



În week-end-ul recent încheiat, în organizarea Casei de Cultură „Geo Bogza”, pasajul pietonal de „La Ceas” a găzduit un târg de artă. Practic, mai mulţi artişti plastici şi-au prezentat operele într-un cort special amenajat, trecătorii arătându-se mai degrabă interesaţi să privească decât să cumpere... Vremuri de criză?!

Jandarmii câmpineni au marcat Ziua Transmisioniştilor



La 14 iulie se aniversează Ziua Transmisioniştilor, prilej şi pentru unitatea de profil a Jandarmeriei din Câmpina să organizeze o serie de acţiuni. După câteva discursuri şi vizionarea unui film, invitaţii au vizitat unitatea, prilej de plăcute aduceri aminte pentru cei mai mulţi dintre cei prezenţi. La eveniment au fost prezenţi generalul de brigadă Vasile Dospinescu, şeful transmisioniştilor din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi foste şi actuale cadre ale unităţii câmpinene.

Spectacol stradal pentru solidaritate şi toleranţă în Europa

Fundaţia Zamolxes a continuat programul său european dedicat solidarităţii şi toleranţei cu un spectacol stradal la care au participat cei 28 de tineri din Grecia, Franţa, Spania, Italia şi România, care au fost prezenţi de-a lungul întregii săptămâni la acest proiect.
Mai ales copiii au fost cei care s-au bucurat de acest inedit spectacol, din care nu au lipsit clovnii, feţele pictate şi multe jocuri interesante.

Marian Ruscu renunţă la revista «Axioma»

- dezamăgit fiind de „aruncarea în derizoriu“ a activităţii sale literare -
  • Superficialitate în validarea şi primirea candidaţilor în Uniunea Scriitorilor din România (USR)
  • Dl. Nicolae Prelipceanu, preşedintele Comisiei Centrale a USR, sfidează prevederile Statutului USR şi ale Filialei Iaşi a USR
  • O fetiţă de... 12 ani a fost primită în USR!
Multă vreme, cu naivitate, am crezut că în Uniunea Scriitorilor sunt primiţi autorii unor valoroase opere literare (prozatori, poeţi, dramaturgi), care îndeplinesc anumite condiţii minimale şi sunt, în acelaşi timp, recomandaţi de membri titulari USR. Eroare!

Recesiunea economico-financiară care a cuprins practic toate domeniile de activitate, a limitat, probabil, numărul locurilor „vacante“ în USR. Însă, de aici şi până la realizarea unei analize pertinente a dosarelor, luându-se în considerare aprecierile şi hotărârile comisiilor teritoriale - lucru care nu s-a realizat după cum ne-a declarat unul dintre candidaţi - este o cale extrem de lungă...
Mai rău, dintr-un condei, dl. Nicolae Prelipceanu „aruncă în derizoriu (poate şi la coşul istoriei literare) tot ce s-a scris, de-a lungul timpului, în multe publicaţii literare din ţară, despre poezia mea de scriitorii şi criticii literari pe care îi descalifică“ - (Marian Ruscu). În schimb, domnia sa a validat candidatura unei fetiţe de... 12 ani!! Când a avut timp această fetiţă să realizeze numărul de cărţi cerut de USR?
Poetul Marian Ruscu, autor a zece volume de poeme, directorul Editurii „Premier“, timp de 15 ani, perioadă în care a tipărit peste 270 de cărţi, director al renumitei reviste „Axioma“ - considerat un adevărat Mecena al acestei publicaţii - este unanim apreciat pentru creaţia sa, atât în ţară, cât şi în străinătate (v. refer. internet). Dintre personalităţile lumii literare româneşti care s-au oprit asupra poeziei lui Marian Ruscu, ne permitem să amintim: criticul şi istoricul literar, prof. univ. dr. Ion Bălu, care într-o amplă prefaţă - „Marian Ruscu şi universul misterios al poeziei“ - la volumul de poeme „În lumea lui mereu - niciunde“, notează: „... Nonconformiste prin lexicul lor «trăznit», agreabile prinm ironic, strălucitoare prin tentă parodică, multe pertinent ludice, poemele lui Marian Ruscu din «În lumea lui mereu - niciunde», tulburătoare prin imagistică şi ideatică subtextuală, emoţionante prin introducerea spre temele esenţial lirice constituie o reală revelaţie; semnul unei autentice înzestrări lirice“.
Din cărţile publicate de poetul Marian Ruscu, selectăm: Schimbare de destin, Deja vu, Urme adânci, Dincolo de gând, La poarta sinelui, Sămânţă de sâmbure, La semence du noyau.
Suntem convinşi că bogata activitate culturală prestată de distinsul şi iubitul nostru coleg Marian Ruscu, eforturile financiare depuse, entuziasmul, realizarea unui admirabil colectiv redacţional, vor găsi răsunetul dorit la Comisia Centrală a USR, iar rezultatul final va stimula demararea unei noi etape a revistei Axioma“.
            Theodor MARINESCU

O profesie periculoasă – muzeografia. „Hoţul de la Brukenthal”

Trăia Profesorul Simache. Într-o Duminecă, trece pe la Muzeul Hasdeu D-l Virgiliu Teodorescu – Directorul Muzeului Arhivelor Statului din Bucureşti. „Ştii că mai trăeşte Eugenia Dragomirescu, soţia lui Iuliu Dragomirescu ? Pe strada Plevnei, în Bucureşti.” Alte amănunte nu mi-a mai dat.
A doua zi dimineaţa, eram în Bucureşti.
De la Gara de Nord, Calea Plevnei nu era prea departe. Dar, fiindcă Iuliu Dragomirescu – legatarul universal al moştenirii lui B.P.Hasdeu – locuise în Bucureşti încă de la sfîrşitul secolului (al XIX-lea, trebue să spun acum), mi-am zis că e bine s-o iau de la capul străzii, şi nu de la coadă. Am început de la Podul Izvor, peste care, în Dealul Mihai Vodă, se aflau Arhivele Statului. În dreapta, pe Plevnei, era şi mai este Teatrul Bulandra. În stânga, la numerele fără soţ, blocuri. Norocul îi slujeşte pe cei deştep(ta)ţi. Sunând la numărul 3, s-a deschis o fereastră de la parter, din stânga uşii, în cadrul căreia a apărut o bătrânică distinsă.
– Ce doriţi ?, m-a întrebat.
– Sunt de la Muzeul Hasdeu şi o caut pe Doamna Dragomirescu.
– A, v-a trimis Domnul Simache ! Aşteptaţi puţin.
A închis fereastra, a coborît treptele din hol şi mi-a deschis.
M-a poftit înlăuntru, m-a prezentat surorilor sale, la fel de în vârstă şi ele – una era soţia arhitectului Creangă, al cărui portret mare, în ulei, mai degrabă în stilul clasic al secolului XIX, decât al timpului în care fusese pictat, străjuia sever în salon – şi mi-a spus:
– Da’ să ştiţi că nu mai am mare lucru. I-am dat tot lui Simache. Mai am doar câteva cărţi. (Şi farfuriile decorative, m-am gândit eu, uitându-mă pe pereţi.) În rest, arhiva soţului meu.

Unii cu mapa, alţii cu sapa

Aşa cum se cunoaşte, C.S.M. – ul a suferit şi suferă în continuare de lipsa unui stadion cu un gazon cât de cât acceptabil. Din păcate, fără a găsi “înţelegere” la cei care pot face ceva în această direcţie ( inclusiv la aceia care se cred “mari” conducători în fotbalul câmpinean), Gânju & Co. vor trebui să evolueze în continuare pe stadionul “Petrol”. Nu ne ferim să spunem că acesta, prin suprafaţa sa de joc, reprezintă o bilă neagră asupra imaginii sportului câmpinean, şi de ce nu, asupra oraşului nostru. Oare până când?
Aşa cum s-a mai procedat, adică pe cont propriu, în aceste zile se încearcă regazonarea unor mici porţiuni , însă acest efort are toate şansele să fie unul egal cu zero. În lipsa unui teren de antrenament, pe acest stadion evoluează şi fotbaliştii clubului H.M. Junior, ori în aceste condiţii vom asista la o degradare rapidă a gazonului. Totuşi, chiar şi aşa, este de neînţeles gestul conducerii clubului mai sus amintit, acela de a sta deoparte, de a nu se implica în această acţiune.

CSM a sunat adunarea!

După ce joi, 15 iulie,  antrenorul Ionică Burchi a sunat adunarea lotului de seniori al CSM Câmpina, primele şedinţe de pregătire au avut un caracter de acomodare la efort. De altfel, cunoscutul oficial câmpinean, după ce şi-a expus punct cu punct programul de pregatire, şi-a avertizat elevii că nu va face nicio concesie în cazul când vor exista abateri. “ Avem un obiectiv clar, acela al promovării, iar cine nu va face faţă, va pleca acasă “, a precizat Ion Burchi.

Cum majoritatea jucătorilor sunt elevi, iar vacanţa încă nu s-a terminat, antrenamentele se vor desfăşura zilnic, iar intensitatea acestora va fi progresivă mai ales în planul acumulărilor de ordin fizic. Până la cantonamentul programat pe 2 august, la Valea Neagră, vor exista şi câteva meciuri de verificare, toate susţinute în deplasare. S-a preferat acest lucru deoarece, aşa cum am mai anunţat, o parte din suprafaţa de joc a stadionului “Petrol” a fost regazonată.
În privinţa noutăţilor, pe lângă Iulian Budileanu, la această oră se mai află în probe încă doi jucători. Primul, este un atacant de 25 de ani, Adrian Gheorghe, care în sezonul trecut a îmbrăcat tricoul formaţiei Stejarul Goruna, iar cel de al doilea se numeşte Alexandru Mireanu, un mijlocaş de 21 de ani care a început fotbalul la F.C. Poiana Câmpina. În următoarele zile, în mod sigur vor mai apărea şi alţi fotbaliştii asupra cărora Burchi se va pronunţa dacă merită să rămână sau nu. Un bun prilej pentru acesta va fi peste câteva zile, atunci când C.S.M. - ul are programat un prim amical, pe stadionul din Floreşti, în compania formaţiei locale.

Nu au rezistat decât o repriză

Unirea Câmpina – Petrolul Ploieşti 0-5 (0-1)

Vreme de plajă sâmbătă dimineaţă la Câmpina, acolo unde Petrolul Ploieşti şi-a continuat periplul de jocuri amicale prin judeţ. A fost ultimul joc amical înaintea stagiului de pregătire centralizată de la Predeal, care va începe luni.
Petrolul Ploieşti nu a avut absolut nici o emoţie în faţa câmpinenilor de la Unirea şi de altfel nici nu s-au întrebuinţat decât undeva la 40% din capacitatea lor. De partea cealaltă, câmpinenii - aflaţi la primul meci cu Mircea Hagianu pe banca tehnică - nu au avut nici o ocazie reală de gol, iar dacă în primele 44 de minute au păstrat un oarecare echilibru, în repriza secundă au mai trecut de mijlocul terenului doar în câteva rânduri.
Golurile au fost marcate de Bozga (45), Panc (53), Benga (57), C. Stoica (74), Stănescu (87).
Partida a fost arbitrată de Mihai Amorăriţei - Dragoş Pantilie (Câmpina), Daniel Avram (Băneşti).


Muzică de "bip-uri" la staţie!
În pregătirea jocului amical cu Petrolul Ploieşti a intrat şi staţia de amplificare, de altfel o prezenţă obişnuită la jocurile de pe teren propriu ale Unirii Câmpina şi în campionatul trecut. Numai că, la un moment dat la staţie a cântat şi... BUG Mafia. Nici o problemă, numai că a fost una dintre acele melodii cu multe cuvinte care încep cu litera "p", cuvinte imposibil de reprodus şi pentru care de obicei se folosesc "bip-urile". Nu s-au folosit! Astfel încât acele cuvinte au răsunat pe întreg stadionul. Un stadion în tribunele căruia se aflau mulţi copii, dar şi multe doamne şi domnişoare.

Petroliştii au jucat în maiouri!
Ploieştenii au ieşit la încălzire în nişte maiouri albastre. După cuvenita încălzire, ne aşteptam ca orice echipă care se respectă să se afişeze în echipamentul său obişnuit de joc. Numai că, surpriză! Elevii lui Vivi Răchită au jucat în aceleaşi maiouri! Este adevărat că era foarte cald, dar respectul se câştigă şi din lucruri mărunte...

Unde e terenul de antrenament?
Diriguitorii clubului câmpinean au încercat să se ridice la nivelul unui meci cu formaţia fanion a judeţului, Petrolul Ploieşti, chiar dacă era vorba doar de un joc amical. Au scris cu var pe teren numele celor două echipe şi ale celor doi antrenori, poate şi pentru că tabela de marcaj nu mai este funcţională de ani buni... În schimb, a surprins neplăcut maidanul cu ciulini şi bălării situat imediat în stânga după ce pătrunzi în arenă, practic, între terenul propriu-zis şi stradă. Acolo, diriguitorii clubului câmpinean se lăudau în iarnă că vor face un teren de antrenament, acesta fiind unul dintre principalele motive invocate pentru a nu mai permite desfăşurarea antrenamentelor arbitrilor din Câmpina. Se vede şi în imagine, s-a amenajat un teren de toată frumuseţea...
Petrolul nu a mai venit cu fan-shop-ul
Ploieştenii anunţaseră cu surle şi trâmbiţe că vor veni la meci cu fan-shop-ul mobil. Nu au mai venit... Explicaţia a fost oferită de Octav Preda, lider al galeriei ploieştenilor. "Nu am mai adus şi fan-shop-ul mobil, pentru că la Urlaţi am vândut materiale promoţionale doar de vreo 200.000 lei vechi. Totuşi, ne-am propus ca, într-una din zilele viitoare, să venim în centrul Câmpinei cu acest fan-shop mobil, pentru cei care vor să achiziţioneze produse cu însemnele Petrolului".

... dar au venit cu galerie!
Dacă Petrolul Ploieşti nu a venit la Câmpina şi cu fan-shop-ul mobil, în schimb, au venit cu o galerie. Chiar dacă nu foarte numeroasă, galeria "lupilor galbeni" s-a făcut repede simţită, profitând şi de apatia suporterilor localnici. Membrii galeriei au cântat, aplaudat şi dansat pe aproape tot parcursul meciului. Iar când s-au încins, s-au stropit cu apă. Şi au continuat să cânte.

Atleta Aniţa Dumitraşcu, locul 7 la "Naţionale"

Pe stadionul "Iolanda Balaş Soter" s-a disputat, pe 11 şi 12 iulie, Campionatul Naţional de Atletism la probe combinate, rezervat juniorilor I şi III. Au participat 37 de atleţi (20 la feminin şi 17 la masculin) de la 17 cluburi, printre care s-au regăsit şi trei sportivi prahoveni. De la CS Petrom Ploieşti au participat Alexandra Stan (juniori I) şi Răzvan Constantinescu (juniori III), iar de la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina a concurat Aniţa Dumitraşcu (juniori III).
În competiţia la care a participat Aniţa Dumitraşcu, cea de hexatlon (80 m garduri, săritura în înălţime, 200 m, săritura în lungime, aruncarea greutăţii, 800 m), lupta pentru accederea pe podiumul de premiere a fost foarte strânsă. Specialistă a probei de săritură în înălţime, la care s-a situat pe locul al doilea (1,59 m, 724 p), Aniţa a încheiat campionatul pe locul al şaptelea, la aproape 600 de puncte de primele trei poziţii. Chiar dacă aceasta a reuşit un rezultat bun în penultima probă a competiţiei, cea de aruncare a greutăţii (10,15 m, 539 p), la care a încheiat pe locul al patrulea, nu a putut recupera distanţa care o despărţea de adversarele din faţa sa, în ultima zi a întrecerilor, totalizând 3234 de puncte.