03 august 2010

Două cutremure s-au produs în zona Câmpina!

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a anunţat că joi seară, în zona Câmpina, au avut loc două cutremure de mică intensitate. Astfel, la ora 21.38.17, la o adâncime de 15 km s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 2,8 grade, epicentrul fiind localizat în zona comunei Aluniş, la 11 km de Câmpina. După numai o secundă, la ora 21.38.18, a avut loc un alt cutremur de 2,9 grade, la o adâncime de 10 km, epicentrul fiind situat la 7 km de Câmpina, în apropierea satului Meliceşti, aparţinând de comuna Telega.


Cuvântul care înţeapă

Scurte consideraţii despre un tupeist

Pentru a nu părea prea liric şi deci caraghios în contextul rubricii de faţă, aşa cum am primit observaţii zilele trecute de la un critic apropiat, azi îmi voi începe consideraţiile cu o maximă a unui mare conducător: „Că mă dispreţuieşte cineva? Este treaba lui. Datoria mea este doar să nu fac ori să zic ceva ce merită dispreţ“ (Marcus Aurelius).
Nu am ales întâmplător această cugetare. Ea vine ca o reacţie firească în urma mesajelor obraznice primite de la diverşi „cetăţeni“ deranjaţi de scrierile mele şi ale publicaţiei pe care o conduc.
Unul dintre cei care se află pe primele locuri în ierarhia obrăzniciilor este „cetăţeanul“ Mihart (Cătălin, asfaltatorul de serviciu al primăriei), omul care atunci când nu încasează bani de la buget pentru borduri, rigole şi „asfalt autodegradabil“, se ocupă de „oile“ şi păşunile date în administrare tot de Primărie în schimbul unei chirii care însumează cu greu valoarea unei putini de brânză şi a doi-trei miei la proţap.
Supărat că a regăsit numele uneia dintre firmele sale în materialul realizat de publicaţia noastră în cazul directorului direcţiei de investiţii din Primărie, Eliza Oprescu, Mihart i-a transmis unui amic comun „urări de bine“ pentru mine şi mesajul că el „lucrează“ cu barosanii din Primărie şi nu se încurcă cu şefii de servicii. Aţi înţeles ce insinuează obrăznicătura, care a împrăştiat ani de zile praf de asfalt prin oraş? El ne spune, în felul lui, că de fapt i-am minimalizat importanţa şi că a servit oameni grei din Primărie, iar noi ne legăm de un simplu garaj al şefei de la investiţii.
În definitiv, acest „absorbant“ al banului public are dreptate când îşi pune cenuşă în cap. Ce mai contează un garaj al Elizei Oprescu pe lângă miliardele „zidite“ prin curţile băieţilor deştepţi în ultimele mandate!?
Mărturisesc că mă interesează mai puţin afacerile acestui personaj medieval, care pot fi mai mult sau mai puţin dubioase în umbra unor cercuri de interese politice, însă mă deranjează tupeul nesimţit cu care îşi afişează potenţa şi obrăznicia cu care reacţionează într-o situaţie de evidentă culpabilitate morală.
Astfel de oameni şi protectorii lor cred că ar trebui să dispară din prim-planul societăţii în care trăim, altfel nu vom avea nicio şansă să ajungem vreodată la normalitate.
                Florin FRĂŢILĂ

Consilierii au cerut sancţiuni pentru viceprimarul Ion Dragomir şi pentru şefa ADPP, Felicia Olteanu

Doi consilieri locali câmpineni au cerut, la ultima şedinţă a Consiliului Local, sancţiuni împotriva a doi reprezentanţi ai Executivului, culmea, nici unul dintre „acuzaţi” nefiind de faţă. Cei vizaţi – viceprimarul Ion Dragomir şi şefa Serviciului ADPP, Felicia Olteanu.

 Gena Preda continuă disputa cu viceprimarul Dragomir
După ce, la precedenta şedinţă a Consiliului Local, Gena Preda a surprins prin folosirea  unor termeni mai puţini academici atunci când i-a cerut socoteală viceprimarului în legătură cu nefinalizarea asfaltării pe Strada Voila, acum s-a supărat din nou pentru că problema nu a fost rezolvată. „Dacă are ceva cu mine, să-mi spună, dar să nu se răzbune pe locuitorii din Cartierul Voila. Cer sancţionarea viceprimarului pentru că nu se ocupă aşa cum trebuie de rezolvarea problemelor care-i intră în atribuţii. Şi cer să se consemneze în procesul verbal ca să nu zică apoi că l-am vorbit în lipsă”, a spus Gena Preda. Discuţia a ajuns la viceprimar de la altă problemă. Gena Preda s-a adresat primarului şi l-a rugat să ia măsuri în privinţa Lacului Fermei, unde s-a înfundat scurgerea şi lacul a dat pe dinafară după ploi, iar apa a inundat curţile oamenilor de pe Strada Cărămidari. „Mă adresez şi eu domnului primar pentru că nu se poate discuta cu viceprimarul. Domnul primar m-a ajutat de fiecare dată când am venit cu o problemă şi sper să mă ajute şi acum. Poate rezolvă dumnealui ceea ce nu face viceprimarul!”, a mai afirmat Gena Preda.
Daniel Telegescu cere sancţionarea Feliciei Olteanu
Consilierul Daniel Telegescu s-a arătat extrem de deranjat de faptul că nu se aplică două hotărâri (iniţiate de el şi aprobate de Consiliul Local). Prima este cea privind parcarea alternativă pe bulevardul principal al Câmpinei, iar cea de-a doua se referă la interzicerea circulaţiei maşinilor de mare tonaj prin centrul localităţii. „Sunt proiecte care rămân în arhivă, iar eu consider absolut nejustificat refuzul celor care ar trebui să le pună în practică şi nu fac acest lucru. Cer sancţionarea disciplinară a şefei ADPP, Felicia Olteanu, poate se apucă de treabă. Proiectul a fost aprobat de noi de două luni şi trebuia aplicat până acum. Iar în ceea ce priveşte al doilea proiect cu vehiculele mari de pe centru, aici este vina Poliţiei Comunitare. Le-am spus că maşinile de mare tonaj nu au ce căuta pe centru, iar cele ale firmelor nu au ce căuta să parcheze pe trotuare şi mi-au zis că s-au plâns unii şoferi că nu au altă soluţie. Eu cred aşa: o hotărâre a Consiliului Local poate fi atacată de cei nemulţumiţi, dar tu ca Executiv nu trebuie să-ţi dai cu părerea, tu trebuie să aplici hotărârile Consiliului”, a declarat Daniel Telegescu. 
La rândul său, şefa ADPP, Felicia Olteanu ne-a declarat: „Există un motiv de altă natură decât ceea ce s-a discutat în Consiliul Local, pentru care consilierul respectiv face acest tapaj. Eu am rezerve faţă de aplicarea acestei hotărâri, rezerve pe care le-am prezentat inclusiv în raportul de specialitate. Practic, nu prea se poate aplica această hotărâre, pentru că aşa se întâmplă când vrei doar ceva cu tot dinadinsul... Totuşi, am cerut un punct de vedere scris din partea Poliţiei Rutiere privind modul în care puteam pune în practică această hotărâre. Nu se vor putea realiza marcaje, ci va trebui să montăm indicatoare. Oricum, nu se va rezolva problema parcărilor, pentru că pe partea unde acum nu se parchează, autoturismele vor putea fi parcate paralel cu trotuarul, ceea ce duce la o înjumătăţire, practic, a numărului de locuri de parcare. Apoi, nu înţeleg de ce este nevoie de mutarea tuturor maşinilor pentru a se face curăţenie, atâta vreme cât alte străzi, unde nu sunt parcate maşini, întâmpină aceleaşi probleme din punct de vedere al curăţeniei?!”

Marian Nistor vrea lideri de grup în Consiliul Local

Marin Nistor a surprins asistenţa, la ultima şedinţă a Consiliului Local, atunci când a anunţat că va propune unele modificări în regulamentul de funcţionare al acestei autorităţi. Concret, Marian Nistor a vorbit despre introducerea în regulament a noţiunilor de „pauză de consultări” şi „lider de grup”.
Ambele propuneri au declanşat cel puţin ridicări interogative din sprâncene... De ce ar fi nevoie de pauză de consultări? De ce ar fi nevoie de lider de grup? De ce toate acestea în condiţiile în care, în momentul actual, PDL deţine majoritatea în Consiliul Local?!
Răspunsul pare să fie unul singur. Nu o să mai fie aşa! Se pare că am avut dreptate în ceea ce scriam săptămâna precedentă şi că, probabil, foştii consilieri PNDC vor trece la UNPR! Iar odată cu apropierea viitoarelor alegeri locale, apele în Consiliul Local Câmpina vor fi atât de învolburate încât va fi nevoie de pauze de consultări (poate şi pentru a se da telefoanele de rigoare la cine trebuie) şi de lider de grup (probabil, cel care va negocia, înaintea fiecărei şedinţe, subiectele mai... delicate).

Jumătate din angajaţii Rafinăriei sunt trimişi în şomaj!

După ce iniţial anunţaseră toate instituţiile abilitate în domeniu că vor efectua concedierea colectiva a tuturor celor 334 angajaţi, factorii de decizie din patronatul Rafinăriei „Steaua Română” au revenit asupra deciziei, iar după mai multe runde de negocieri cu sindicatul, au decis să concedieze doar jumătate din personal. Astfel, 150 de salariaţi sunt disponibilizaţi, ceilalţi 184 urmând a rămâne în societate. „Ceea ce se anunţase iniţial era doar o intenţie a conducerii, aşa cum se mai întâmplase şi anul trecut. Am negociat cu ei şi am ajuns la această soluţie de moment, existând, totuşi, speranţe, că în momentul în care situaţia va reveni mai aproape de normalitate, să se revină la numărul de angajaţi”, ne-a declarat Gheorghe Sandu, liderul sindicatului din Rafinăria „Steaua Română”.
În momentul de faţă, Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina mai are în derulare un singur contract mai important, cel cu Ministerul Apărării Naţionale, căruia îi furnizează combustibil, după o licitaţie câştigată în toamna anului trecut.
Rafinăria stă ceva... mai bine, dacă se poate spune aşa, la capitolul procese, acolo unde are nu mai puţin de cinci acţiuni în instanţă împotriva statului român. Prin patru dintre acestea revendică plata unor dobânzi la TVA, sumă pe care statul a achitat-o cu mare întârziere. Cum statul nu plăteşte penalităţi, în schimb, s-a găsit această variantă, iar două dintre aceste procese au şi fost câştigate în prima instanţă. Un al cincilea proces se referă la solicitarea de daune din partea statului pentru „neplăcerile” cauzate de întârzierea returnării TVA. Şi aici Rafinăria a câştigat în prima instanţă, dar din totalul de aproximativ 39 milioane lei, solicitaţi în baza unor expertize şi acte financiar-contabile de către rafinărie, instanţa a aprobat doar 17 milioane. La acestea s-ar adăuga cei peste 7 milioane lei câştigaţi deja în prima instanţă ca şi dobânzi, astfel încât există speranţe ca Rafinăria să se apropie de totalul pierderilor cauzate de nefuncţionare, care se ridică la 31,8 milioane lei. Odată anihilate aceste pierderi, există posibilitatea de a se obţine mai uşor scrisori de garanţie bancară, ceea ce echivealză cu reluarea activităţii la parametrii doriţi de toţi cei angajaţi în rafinăria câmpineană.

„Sirenele sunt folosite abuziv, uneori”

Un punct al discuţiilor consilierilor locali l-a reprezentat folosirea sirenelor de maşinile de intervenţie. Cea care a deschis subiectul a fost Monica Clinciu: „Sirenele sunt folosite abuziv, uneori. Şi vă dau un singur exemplu – nu înţeleg de ce o maşină de poliţie trebuie să se deplaseze cu sirenele în funcţiune, pe bulevardul central, la 12 noaptea, în condiţiile în care nu mai circulă nici o altă maşină?! Mai mult, ceilalţi participanţi la trafic sunt obligaţi să evite claxonarea în acea zonă, la acea oră, dar, în schimb, mai ales echipajele de poliţie, după părerea mea, folosesc în mod abuziv sirenele. Cred că poliţiştilor le place să audă sirena, ca în filmele americane. Poate ar trebui făcută o discuţie cu conducerile instituţiilor care au maşini de intervenţie cu sirene, astfel încât să li se recomande să folosească sirenele cu reţinere, mai ales pe timpul nopţii, atunci când condiţiile de trafic nu impun folosirea acestora”.

„Bagă marfă la Voila!”
Ideea a fost preluată şi de consilierul Gena Preda, care le-a povestit colegilor săi că, de cele mai multe ori, şi ambulanţa merge cu sirenele pornite, inclusiv atunci când efectuează doar un transport de pacienţi. „Se întâmplă de multe ori ca atunci când vine o ambulanţă cu sirenele pornite, copiii din cartier să strige de cum le aud: „Bagă marfă la Voila!” Are dreptate colega mea şi ar trebui o limitare a folosirii acestor sirene”.

S-au redus fondurile pentru manifestările culturale

Invocând criza economică şi necesitatea reducerii cheltuielilor, Consiliul Local Câmpina a adoptat o hotărâre prin care sunt diminuate sumele alocate mai multor acţiuni culturale, artistice şi sportive. Unele acţiuni chiar dispar complet din programul acestui an.
Bugetul alocat Casei Tineretului pentru manifestările pe care instituţia trebuia să le organizeze în acest an va fi redus de la 545.000 lei la 456.000 lei. La unele acţiuni, diminuarea este nesemnificativă. La altele, se taie sume importante. Iar unele nu se mai organizează deloc, cum este cazul “Cupei de vară” la înot sau Concursului literar-artistic pentru copii şi tineri „Geo Bogza”. Printre manifestările la care se reduce bugetul alocat iniţial se numără: “Serbările Toamnei” (unde se taie 40.000 lei şi rămân 160.000 lei), Festivalul sportiv al copiilor (de la 20.000 lei la 4.628 lei), Concursul de estetică edilitară: decoraţiuni florale şi înfrumuseţare faţade clădiri (reducere de la 15.000 lei la 10.000 lei), spectacolul aerian şi Simpozionul „Aurel Vlaicu – in memoriam” (de la 5.000 lei la 486 lei), Concertul de Revelion şi focul de artificii (de la 108.700 la 100.000 lei) şi altele.
La Casa de Cultură “Geo Bogza”, bugetul se diminuează de la 200.000 lei la 161.000 lei. Printre altele, se reduc sumele alocate următoarelor acţiuni: Conferinţa Naţională de Ştiinţe Istorice (de la 10.000 lei la 4.000 lei), Galele APLER, ediţia a XII-a (de la 7.000 lei la 5.000 lei), Concursul literar – artistic „Geo Bogza” (de la 5.000 lei la 3.000 lei), activităţi desfăşurate de Asociaţia „Cultul Eroilor” (de la 6.000 lei la 4.800 lei), Tabăra de artă plastică „Câmpina, dragostea mea”, ediţia a IV-a (de la 10.000 lei la 8.000 lei), editarea publicaţiei culturale “Revista Nouă” (de la 15.000 lei la 10.000 lei). Concursul de creaţie artistică “Monumentul municipiului Câmpina”, pentru care se alocaseră iniţial 20.000 lei, nu va mai fi organizat anul acesta.
Dintre cele 47 de acţiuni pe care instituţiile de cultură câmpinene le-au organizat sau urmează să le organizeze în 2010, una singură beneficiază de o suplimentare a bugetului alocat iniţial. Este vorba despre “Julian Hasdeu - in memoriam”, unde suma a fost majorată de la 500 lei la 1.500 lei. Mai există o suplimentare, dar nesemnificativă, de la 200 lei la 222 lei, pentru Simpozionul „Titu Maiorescu” – 170 de ani de la naştere”, organizat de Biblioteca Municipală.

Tinerii cu bani şi studii, avantajaţi la obţinerea unui teren

Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care se modifică o parte din criteriile care stau la baza atribuirii în folosinţă gratuită a terenurilor pentru construirea de locuinţe. Proiectul a fost iniţiat de Marian Nistor şi a fost adoptat în unanimitate.
Criteriile care au fost modificate sunt ca solicitantul să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani la data depunerii cererii şi nu la data analizării dosarelor, ca până acum. De asemenea, se acordă un punctaj mai mare pentru venituri mai mari şi s-au diminuat punctele acordate pentru alte niveluri de studii decât cele superioare. Celelalte criterii privind starea civilă, numărul copiilor şi obligativitatea de a avea domiciliul în Câmpina şi de a nu fi deţinut anterior nici o locuinţă rămân nemodificate.

Preţul gunoiului, afectat de creşterea TVA

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Câmpina s-a aflat şi un proiect de hotărâre care prevedea majorarea tarifului pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere. O majorare solicitată de operatorul de salubritate Floricon Salub şi motivată prin creşterea TVA. Astfel, gunoiul s-a scumpit de la 8,15 lei/persoană/lună la 8,49 lei/persoană/lună. Această majorare a tarifului a intrat în vigoare începând cu 1 iulie şi este valabilă doar pentru populaţie, deoarece tariful include TVA. La agenţii economici, preţul gunoiului, fără TVA, rămâne neschimbat, taxa pe valoarea adăugată aplicându-se separat.

Poliţia Comunitară a finalizat disponibilizările. Au rămas doar 37...

Instituţia publică afectată serios de restructurările de personal este Poliţia Comunitară, acolo unde din 85 de salariaţi au rămas doar 37, incluzând şi cele două funcţii de conducere. Listele cu agenţii disponibilizaţi au fost afişate la sediul instituţiei, la sfârşitul săptămânii trecute.
„Când s-a înfiinţat Poliţia Comunitară la Câmpina, primul efectiv a fost de 42 de salariaţi. Acum, suntem nevoiţi să lucrăm cu mai puţini oameni decât la înfiinţarea serviciului, chiar dacă atribuţiile noastre s-au tot înmulţit. Nu am avut o misiune deloc uşoară când am făcut listele cu persoanele care pleacă. Împreună cu sindicatul am stabilit nişte criterii cât mai obiective cu putinţă, au venit chiar şi ei cu un criteriu şi am reuşit să întocmim o listă a celor disponibilizaţi. Bineînţeles că ei au manifestat înţelegere, dar când s-au văzut pe listă, au apărut nemulţumirile. Ne dăm seama că oamenii trec prin momente foarte grele, dar nu avem ce să facem. Este cea mai ingrată misiune pe care o puteam avea!”, ne-a spus directorul Poliţiei Comunitare Câmpina, Carmen Gheorghe.

Rectificare
În ediţia de săptămâna trecută s-a strecurat o eroare. Poliţia Comunitară va sista colaborarea cu Poliţia Rutieră, dar nu şi contractul cu societatea care blochează şi ridică maşinile parcate neregulamentar.

Lacul Paltinu, sufocat de gunoaie!

Lacul Paltinu ar trebui să însemne o oază de linişte, un loc unde să petreci momente plăcute în mijlocul naturii, să-ţi încarci bateriile pentru o nouă săptămână de muncă. Din păcate, este destul de greu să realizeze aşa ceva, atâta vreme cât luciul apei este, practic, sufocat de mulţimea de gunoaie şi PET-uri, pe care apa le aduce până în apropierea malurilor. Mai mult, ploile abundente din ultima vreme au antrenat şi mai multe gunoaie de pe malurile Doftanei, din amonte de lac, toate acestea regăsindu-se acum fie pe luciul apei, unde le-a adus curentul, fie chiar la baraj, care se constuie, astfel, într-o stavilă nu numai în calea apelor, dar şi a gunoaielor.

Bani judeţeni pentru drumurile spre Brebu şi Şotrile

Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, la ultima sa şedinţă, acordarea unor sume importante pentru drumurile distruse parţial de ploile torenţiale din ultima vreme. Pe lista Consiliului Judeţean figurează şi drumurile care fac legătura între Câmpina şi localităţile Brebu şi Şotrile.
Au fost adoptate proiectele care se refereau la aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru consolidarea DJ 207 Câmpina-Şotrile, precum şi la consolidarea DJ 214 în comuna Brebu. Pentru DJ 207 dintre Câmpina şi Şotrile, Consiliul Judeţean a comandat în primăvară proiectarea lucrărilor de consolidare, pentru care a plătit 300.000 lei. La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, apoi ar trebui demarate lucrările propriu-zise. În ceea ce priveşte drumul de la Brebu, consolidarea acestuia a fost estimată la 1,7 milioane lei. Odată cu aprobarea documentaţiilor tehnico-economice, partea de birocraţie ar fi terminată şi lucrările ar trebui să înceapă în scurt timp. 

O maşină a blocat un trotuar. Devine stare de normalitate?!

Se întâmplă atât de frecvent, încât pietonii vor ajung să creadă că aceasta este starea de normalitate din Câmpina. Într-una dintre zilele trecute, maşina din imaginea alăturată, deloc mică, a blocat întreg trotuarul din faţa unui magazin de pe Bulevardul Carol I, foarte aproape de intersecţia acestuia cu Strada Maramureş. Pur şi simplu, duba a fost parcată astfel încât îţi era aproape imposibil şi fără bagaje sau un cărucior să treci, iar şoferul şi-a văzut de treabă – aprovizionarea unui magazin. Nici o autoritate nu l-a deranjat, iar dacă vreun trecător încerca să le spună celor de acolo ceva, aceştia erau extrem de aroganţi: „Nu aveţi pe unde trece?! Asta e!”, şi un rânjet de om foarte mândru de „jmecheria” sa se afişa pe o faţă care nu trăda deloc – dar absolut deloc – studii înalte. Şi nici măcar cei şapte ani de acasă.

Ce a ajuns Casa Poporului?



În Câmpina a existat Casa Poporului. Probabil că, cei mai mulţi ştiţi că aceasta se afla cam pe locul unde se află acum sediul Romtelecom, iar între anii 1919 şi 1940 găzduia sediile organizaţiilor muncitoreşti din localitate. Cine nu ştie aceste lucruri poate găsi informaţii chiar pe monumentul care atestă că acolo a existat Casa Poporului. Un monument al cărui soclu era numai bun, zilele trecute, pentru odihna unei cunoscute cerşetoare din urbea noastră. Până la urmă, face şi ea parte din popor...

Câmpina a citit...

Fundaţia „Civika”, împreună cu un grup de tineri voluntari inimoşi, a organizat la mijlocul săptămânii trecute o acţiune intitulată sugestiv „Câmpina citeşte”. Astfel, Câmpina, alături de alte numeroase localităţi, în care s-a desfăşurat în acelaşi timp un eveniment similar, a dovedit că nu degeaba a purtat cu mândrie mulţi ani titlul neoficial de oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali raportat la numărul de locuitori.


Într-un cort amenajat în pasajul de la ceas, din centrul Câmpinei, tinerii au oferit oamenilor cărţi, îndrumându-i să le citească şi să înceapă să facă acest lucru chiar de acolo. Astfel, pe băncile din zona amintită, tineri şi bătrâni deopotrivă, au petrecut măcar câteva minute de lectură.
Grupul de tineri care a contribuit substanţial la succesul acestei acţiuni a reuşit să strângă din donaţii peste 250 de volume, din toate genurile literare, iar printre donatorii de carte s-a numărat şi conducerea Bibliotecii Municipale „Dr. CI Istrati”.
Reuşita evenimentului, care fost completat şi cu momente artistice susţinute de aceiaşi tineri, i-a determinat pe voluntari să-şi dorescă să mai organizeze astfel de acţiuni, iar cel mai probabil un eveniment similar va avea loc în luna septembrie, atunci când cărţile strânse şi citite vor fi apoi donate copiilor care provin din familii cu posibilităţi materiale foarte reduse.

Un bărbat s-a înecat la Paltinu

În după-amiaza zilei de joi, 29 iulie, un anunţ telefonic la 112 a dat alarma. Cadavrul unui bărbat a ieşit la suprafaţa Lacului Paltinu. Imediat s-au deplasat la faţa locului echipaje de la toate structurile care răspund în astfel de cazuri. Într-adevăr, aproape de un mal destul de accidentat, se vedea prin apă cadavrul unui bărbat, cu faţa în jos. S-au luat primele măsuri în astfel de situaţii, trupul acestuia fiind scos din apă. Cum asupra sa nu s-a găsit nici un fel de act de identitate, poliţiştii nu au putut identifica trupul neînsufleţit. La o primă vedere se putea spune doar că este vorba de un bărbat cu o vârstă de aproximativ 50-60 ani. Deocamdată, nimeni nu ştie cu exactitate ce s-a întâmplat. Poliţiştii nu exclud nici o variantă, dar aşteaptă rezultatul expertizei medico-legale, din care să rezulte cauza decesului. Oricum, din experienţa celor prezenţi la faţa locului, corpul se afla de mai multe zile în apă. La faţa locului a sosit şi responsabilul cu luciul de apă, angajat al societăţii care administrează şi Barajul Paltinu, Vasile Zavragiu, care a declarat: „În cursul zilei de astăzi eu am făcut de trei ori turul lacului cu barca, rondul nostru obişnuit, dar nu am observat acest cadavru. Cred, totuşi, că trupul a fost adus de curenţi de undeva din amonte.. Nivelul apei este staţionar de câteva zile şi nici nu am văzut prin zonă grupuri de turişti, din care să fi păţit vreun bărbat aşa ceva”.
Paltinu face victime aproape în fiecare an, iar în 2010 aceasta este prima persoană care îşi pierde viaţa în Lacul Paltinu.

Tabără pentru copiii sinistraţilor din Moldova şi la Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr”

După ce mai mulţi copii ai familiilor afectate de inundaţiile din Moldova s-au aflat într-o tabără la Sinaia, la Centrul Jandarmeriei Montane, iată că şi alte structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor fac gesturi asemănătoare.
Astfel, peste 180 de copii care locuiesc în zonele afectate de inundaţii vor participa, în perioada următoare, la tabere organizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în spaţiile de cazare aflate în administrarea proprie sau a Poliţiei şi Jandarmeriei Române. Poliţiştii şi jandarmii români au pregătit pentru copii programe şi activităţi sportive, artistice, jocuri, concursuri, precum şi vizitarea unor obiective turistice sau istorice. Taberele au o durată cuprinsă între cinci şi zece zile şi vor fi organizate la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina, Baza de Pregătire şi Cazare Snagov, Complexul de Agrement Mamaia, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Jandarmi Tăşnad şi Complexul de Agrement Saturn.
Acţiunea a debutat duminică, 1 august, se încheie luni, 23 august, şi se va derula în mai multe serii, fiecare grup de copii urmând a fi însoţit şi coordonat de cadre didactice.
La şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina vor fi trei serii de copii, în perioadele 2 - 6 august, 9 – 13 august şi 16 – 20 august.

Poliţia prahoveană şi-a prezentat bilanţul pentru prima jumătate acestui an

Am primit din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova un comunicat de presă cu bilanţul pentru prima jumătate acestui an. Ni s-a părut interesant de prezentat, astfel încât îl puteţi regăsi integral în rândurile următoare. 
„Judeţul Prahova reprezintă zona cu cea mai mare concentraţie de populaţie - 181,9 locuitori/kmp şi cu numărul cel mai mare de locuitori din ţară - 856.961 locuitori, având  o aşezare geografică deosebită, fiind tranzitat 2.221 km de drumuri publice, din care 294 km drumuri naţionale. Având în vedere aceste criterii precum şi condiţiile anului 2010 reprezentate de criza economică şi şomajul crescut, în general infracţionalitatea din judeţ prezintă scăderi. Astfel, au fost sesizate, 11 943 de infracţiuni, înregistrându-se o scădere cu 3,77 %  faţă de perioada similară a anului trecut.
Important este faptul că, în judeţul Prahova, numărul de infracţiuni sesizate raportat la 100.000 de locuitori este de 1 394, cu 16,53 % mai mic decât media pe ţară. Se observă o scădere accentuată a infracţiunilor sesizate contra persoanei – 9,7%  şi a infracţiunilor contra patrimoniului – 8,3%. De asemenea, furturile din locuinţe au scăzut cu 14,48 %, furturile din societăţi comerciale au scăzut cu 8,72%, iar furturile din auto au scăzut cu 14,73%.
S-a reuşit o diminuare a trendului ascendent a tâlhăriilor. Astfel, dacă în perioada similară a anului trecut, tâlhăriile crescuseră cu 34,48 %, anul acesta înregistrând o valoare mai mică, respectiv + 17,95%. Un lucru pozitiv este acela că nu au existat situaţii de violenţă extremă, 68% din tâlhării fiind comise prin deposedarea victimelor de lănţicuri sau telefoane mobile, fără a implica lezarea fizică a persoanelor vătămate.
Din analiza indicatorilor statistici se remarcă o scădere a infracţiunilor stradale, cu 9,25%. Datorită creşterii fermităţii acţiunilor poliţiştilor, numărul persoanelor reţinute sau arestate a crescut cu 40,91 %.
În domeniul economic, măsurile întreprinse de Poliţia Prahova au condus la rezultate notabile, fiind constatate cu 29,30% mai multe infracţiuni de evaziune fiscală decât în perioada similară a anului trecut.
În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, se observă o scădere cu 18,27% a accidentelor grave, care au fost soldate cu 23,40% mai puţini morţi şi cu 22,44% mai puţini răniţi grav.
Toate măsurile întreprinse de către I.P..J Prahova s-au desfăşurat într-o strânsă legătură de parteneriat cu comunitatea şi de colaborare cu celelalte instituţii ale autorităţii de stat.
Chiar dacă este pe un trend pozitiv, activitatea Poliţiei prahovene trebuie îmbunătăţită  pentru a se atinge obiectivele stabilite în legătură cu creşterea calităţii serviciului poliţienesc.
Două ţinte rămân în activitatea I.P.J. Prahova şi anume apărarea vieţii şi integrităţii cetăţeanului şi apărarea patrimoniului acestuia de către o instituţie care, pe zi ce trece, devine tot mai performantă şi eficientă.”

Ovidiu Bogza şi Fabrica de mâncare din Câmpina

Puţini petrecăreţi de o talie aşa de înaltă s-au putut compara cu Ovidiu Bogza, fratele mai mare al lui Geo Bogza. Însuşi Păstorel Teodoreanu – recunoscut campion al genului – ar fi putut recunoaşte în el un Păstor, poate chiar pe Marele Păstor. Nu degeaba, în revista şapirografiată, pe care a scos-o în 1927 la Buştenari, „Balonul” – urmată de „Calendarul Balonului”, ce a apărut până în 1933 – împreună cu Gion Tomşeneanu, patronul unei băcănii de „coloniale şi delicatese”, numele său era înlocuit cu renumele de Clondir, lăţit peste localitate şi împrejurimi: „Directori: Clondir şi Stop” (Gion era mai reţinut; îmi aduc aminte, din Calendar, de ziua de „7 Ianuarie – Sf. Ioan Botezătorul. Cârciumarii serbează patronul”). Nevoia sa de a pune „sodă” la baterie era aşa de mare, de presantă, prezentă şi perpetuă, încât l-a făcut să deschidă la Buştenari o Fabrică de sifoane. Asta după ce încercarea – povestită spumos în nuvela Cum se face o fabrică de acid carbonic – de a produce mai întâi materia primă, răsuflase. Fabrica de sifoane a făcut-o împreună cu Gică, sau George, numele celor doi asociaţi fiind ştanţate pe capetele masivelor sifoane de sticlă: „G. & O. Bogza”. De la această inscripţie de pe lanurile de sifoane avea să i se tragă numele literar al lui George: Geo Bogza. „De unde iei sifoanele ?” „De la GeO Bogza”, era răspunsul. Şi, azi aşa, mâine-aşa, Geo-n sus şi Geo-n jos, tot repetându-se de sute şi sute de ori, Geo i-a rămas numele, lui George. Mai ales că el era cel care se ocupa (vizibil) de fabrică. Ba, uneori, mai ieşea şi cu căruţa prin sat, trasă de calul Cocoş, ca să aprovizioneze multele cârciumi ale penurbei, inclusiv Casinoul (!).
Cu Gion Tomşeneanu şi alţii, Ovidiu Bogza a făcut o confrerie de celibatari convinşi. Până când o Miss Buştenari l-a convins pe Ovidiu să se lepede de hainele burlăciei. Poate-ar fi de omis că Geo i-a suflat-o lui Ovidiu pe această miss şi a suflat-o cu aur literar: Bunty, dar pomenim acest episod fiindcă frumoasa soţie i-a adus mirelui ca zestre câteva sonde (D-l Buga, profesorul de Istorie şi ex-primarul de la Telega, mi-a spus că vreo şapte sau nouă, nu ştie precis, dar o să afle). Nu ştiu dacă atunci sau mai înainte Ovidiu devenise şi el petrolist, el deţinând, din câte ştiu de pe când trăia, sonda 4 Bogza care, poate că mai este în funcţiune şi azi (pe-atunci era).

CSM Câmpina continuă amicalele

Prahova Nedelea – C.S.M. Câmpina 4-2 (2-1)
Miercuri după amiază, “panzerul” câmpinean a luat cap compas stadionul din Floreşti, unde a întâlnit formaţia Prahova Nedelea. Chiar dacă au fost mai mult la posesie, elevii lui Ionică Burchi au avut o prestaţie sub aşteptări, cu mult sub cea din meciurile anterioare. Debutul primei reprize l-a avut în prim plan pe antrenorul Burchi, care cu un şut de la 25 de metri l-a lăsat ca la fotograf pe portarul advers, însă gazdele au revenit cu două goluri pe fondul unor gafe nepermise ale defensivei câmpinene. În continuare, puţinii spectatori prezenţi în tribune au avut parte de un joc de uzură, cu multe pase greşite de ambele părţi. După pauză, cu multe modificări în distribuţie, oaspeîii au încercat să întoarcă rezultatul, reuşind egalarea prin Negoiasă, care a profitat de o respingere greşită a portarului advers. Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, Burloiu şi Stan ratând din poziţii favorabile, jucătorii din Nedelea au lovit de două ori, pe finalul partidei. În linii mari, cam aşa s-a scris istoria acestui meci de pregătire, care va fi urmat de un altul sâmbătă după amiază, pe stadionul din Brebu, contra formaţiei locale. In acest joc, pentru C.S.M. au evoluat: Marinică - Gânju, Grigoraş, A. Burchi, Dârstaru, I. Burchi, State, Budileanu, A. Vintilă, Hromei, Necula. Au mai jucat: C. Cosmineanu , L. Cosmineanu, Negoiasă, Mireanu, Burloiu, Bej, Stoica, Zidaru, Stan.
 
A.F.C. Brebu – C.S.M. Câmpina 1-1 (0-0)
Sâmbătă după amiază, “panzerul” câmpinean a bifat un nou amical, de această dată pe stadionul din Brebu, unde a primit replica formaţiei locale. În ciuda căldurii aproape insuportabile, cele două competitoare au oferit un joc de angajament, din care nu a lipsit şi fazele de poartă. Ca şi în alte partide, si de această dată, faţă în faţă cu portarul advers (`20), Hromei nu a reuşit să introducă balonul în “aţe” iar cinci minute mai târziu, Adrian Vintilă a scuturat transversala cu un şut din interiorul careului mare. De partea cealaltă, mai aproape de deschiderea scorului s-a aflat Durbac (`40), al cărui şut de pe banda stângă a ocolit de puţin bara porţii lui Cosmineanu. Practic, jucătorii gazdă l-au căutat în permanenţă pe atacantul Stăncioacă, sosit în această vară de la Voinţa Bălţeşti, însă acesta nu a avut sorţi de izbândă. Cu multe schimbări în cele două distribuţii, repriza secundă a început în nota de dominare a câmpinenilor care au lovit în minutul 50 prin Budileanu, după ce şutul lui Burchi a fost respins de portar. De altfel, până acum talentatul mijlocaş câmpinean s-a dovedit cel mai prolific jucător în amicalele susţinute de echipa noastră, trecându-şi în cont cinci goluri. Treptat, treptat jocul s-a echilibrat şi în minutul 69, elevii lui “Lule” au restabilit egalitatea prin Negreanu. Iată şi componenţa celor două formaţii:
A.F.C.: Stănulescu – Mihai Dragomir, Savu, Negreanu, David, I. Lucian, Mirel Dragomir, Durbac, Baciu, Marcu, Stăncioacă. Au mai jucat Buzăţoiu, Cârstea, Secuiu, Băicoianu, Achim, M. Georgian, Simion. Antrenor: Adrian Secuiu
C.S.M.: C. Cosmineanu - Gânju, Grigoraş, Zidaru, Dârstaru, I. Burchi, State, Budileanu, A. Vintilă, Hromei, Necula. Au mai fost folosiţi: Marinică, L. Cosmineanu, Negoiasă, Mireanu, Bej, Stoica, Stan, I. Vintilă. Antrenor: Ion Burchi.

Bilanţ foarte bun, în iulie, pentru atleţii câmpineni de la Colegiul „Istrati“

Luna iulie a fost una foarte benefică pentru atleţii de la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina, unde secţia de sport este condusă de mulţi ani de profesorul Nicolae Pavel. Astfel, la finala Campionatului Naţional pentru Juniori II, desfăşurată în perioada 9 - 10 iulie, la Bucureşti, pe stadionul "Iolanda Balaş Soter", atleţii câmpineni au înregistrat următoarele rezultate:
- Ştefan Moise (antrenor Nicolae Pavel), locul I, aruncarea suliţei, 63,02m;
- Constantin Gaiţă (antrenor Nicolae Pavel), locul II, aruncarea suliţei, 61,05m;
- Anita Dumitraşcu (antrenor Simona Pavel), locul IV, săritura în înălţime, 1,60m, juniori III.
Această finală s-a constituit şi în criteriu de selecţie pentru Campionatele Balcanice de Juniori II, care vor avea loc la Edirne, în Turcia, în perioada 7-8 august, din lotul naţional al României făcând parte şi câmpineanul Ştefan Moise, campionul naţional al probei de aruncarea suliţei.
Campionatul Naţional de Juniori II, probe combinate, şi-a desemnat câştigătorii în finala din 11 - 12 iulie, de la Bucureşti, de pe stadionul "Iolanda Balaş Soter". Aici, Monica Badea (antrenor Mihaela Marin) s-a clasat pe locul III, în proba de heptatlon, cu 5.335 puncte.
În fine, pe 22 şi 23 iulie, în cadrul finalei Campionatului Naţional de Juniori III, sportivii câmpineni au înregistrat următoarele rezultate:
- Anita Dumitraşcu (antrenor Simona Pavel), locul I, săritura în înălţime, 1,62m;
- Alexandru Albulescu (antrenor Nicolae Pavel), locul I, aruncarea discului, 50,27m; locul IV, aruncarea greutăţii, 14,46m;
- Adrian Goşu (antrenor Nicolae Pavel), locul V, aruncarea greutăţii, 13,31m.

Amicale

Unirea Câmpina - Petrolul II Ploieşti 0-1
Sâmbătă după-amiază, la o oră după terminarea jocului vedetă al zilei, între Petrolul Ploieşti şi CS Otopeni, tot pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina a mai avut loc un joc amical. Faţă în faţă s-au aflat două echipe din "Liga lu' Lică": Unirea Câmpina şi Petrolul II Ploieşti. La capătul a 90 de minute, victoria a revenit formaţiei secunde a clubului Petrolul Ploieşti, cu 1-0, prin golul marcat de Safta, în minutul 35.
Partida a fost arbitrată de Mihai Amorăriţei - Dragoş Pantilie (Câmpina), Daniel Avram (Băneşti).

Petrolul Ploieşti - CS Otopeni 2-2
Pentru un meci între două echipe din eşalonul secund, Petrolul Ploieşti şi CS Otopeni nu au adus prea multă lume la stadionul "Rafinăriei" din Câmpina. Şi nici jocul nu a fost deosebit, ploieştenii acuzând starea de oboseală specifică finalului de cantonament, în vreme ce ilfovenii au părut ceva mai legaţi şi cu idei de joc mult mai aplicabile.
De altfel, jucătorii din Otopeni au fost cei care au deschis scorul, în minutul 14, prin câmpineanul Claudiu Dumitrescu, spre marea bucurie a tatălui său, prezent în tribună. Apoi, petroliştii au atacat, dar fără prea mare claritate, iar jocul s-a desfăşurat mai mult la mijlocul terenului. După pauză, ilfovenii reuşesc să-şi dubleze avantajul, prin golul lui Drăghici, care a pătruns frontal şi a şutat imparabil. Era minutul 58, dar după numai două minute, arbitrul acordă perfect justificat o lovitură de pedeapsă, pe care Opriţa o transformă. Mai mult, acelaşi Opriţa, o umbră a fostului jucător de Champions League, reuşeşte "dubla" după numai încă două minute, cu o lovitură de cap din apropierea suprafeţei de poartă.
Mulţumite cu remiza, ambele echipe au schimbat rând pe rând garnitura, rulându-şi integral efectivele avute la dispoziţie, iar cum căldura devenea din ce în ce mai puternică, fluierul final al arbitrului Viorel Căunei a venit ca o izbăvire.
Petrolul: Tăchescu - Păun, Bozga, Stegaru, P. Stoica, Enescu, Cr. Vlad, Opriţa, Fl. Dumitru, Budescu, Ene. Au mai jucat: A. Vlad - Plămadă, M. Tudor, Plecanciuc, Panc, L. Mihai, Stănescu, C. Stoica. Antrenor: Valeriu Răchită.
CS Otopeni: Bobariu - Cl. Dumitrescu, Dedu, Vătavu, Corcoveanu, Dragomir, Cristea, Serediuc, Manea, Stana, Aldea. Au mai jucat: Sărdescu - Celpan, Drăghici, Gafiţa, Balaur, Nicoară, Stoian. Antrenor: Tudorel Dumitru.
Arbitri: Viorel Căunei (Plopeni) - Ciprian Geambazu, Daniel Bunea (Buşteni).

CS Floreşti - CS Băneşti 4-2
Sâmbătă, de la ora 11.00, la Floreşti, CS Băneşti a disputat un joc de verificare în faţa noii colege de eşalon, CS Floreşti. Chiar dacă au început mult mai bine, au dominat şi chiar au trimis mingea de trei ori în bară, băneştenii s-au văzut nevoiţi să se recunoască învinşi cu scorul de 4-2.
Marţi, la Băicoi, CS Băneşti va susţine un nou joc amical în compania formaţiei locale, Petrolul Băicoi.

Unirea Câmpina – Chimia Brazi 0-2
La mijlocul săptămânii trecute, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina s-a disputat un joc amical între formaţiile Unirea Câmpina (Liga A Prahova) şi Chimia Brazi (Liga a III-a). După 0-0 la pauză, schimbările numeroase efectuate în ambele tabere au dus şi la marcarea a două goluri, dar ambele au fost în poarta câmpinenilor, astfel încât, după 90 de minute disputate, Unirea Câmpina - Chimia Brazi 0-2. Golurile au fost marcate de Lazăr (min. 70) şi C. Vlad (min. 87).
Partida a fost arbitrată de Mihai Amorăriţei - Dragoş Pantilie (ambii din Câmpina), Daniel Avram (Băneşti).

Petrolul Băicoi – CSO Păuleşti 5-4
Într-un alt joc amical, desfăşurat miercuri, la Băicoi, Petrolul Băicoi - CSO Păuleşti 5-4. Petrolul Băicoi se află în Liga B Prahova, în vreme ce CSO Păuleşti este în primul eşalon judeţean. Partida a fost arbitrată de Valentin Marinică (Cornu) şi Emil Bozieru (Băicoi).

Tricolorul Breaza – CS Vişina Nouă 1-2
Marţi, de la ora 11.00, la Breaza a avut loc un joc amical între formaţiile Tricolorul Breaza şi CS Vişina Nouă, din judeţul Olt, formaţie care activează în al treilea eşalon fotbalistic al ţării. După 1-1 la pauză, oaspeţii de la CS Vişina Nouă s-au impus finalmente cu scorul de 2-1.