07 septembrie 2010

Vom avea un bazin de înot! Cum ajungem la el?

A fost un proiect iniţiat de Jenica Tabacu, aprobat de Consiliul Local, care se derulează prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii şi care prinde tot mai clar contur. Este vorba despre un bazin acoperit de înot, situat în incinta Căminului Grupului Şcolar Petrol. Chiar dacă nu va avea dimensiuni olimpice, ci doar... didactice, bazinul va fi singurul de acest gen din Câmpina, după ce fostul ştrand acoperit de pe Strada Schelelor a intrat pe mâinile unui „privat” care l-a distrus şi închis.
Bazinul este realizat de firma Lor’ Instal Construct Bucureşti şi costă 3,88 milioane lei, bani care vor fi plătiţi integral de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, singura contribuţie a autorităţilor câmpinene fiind punerea la dispoziţie a unui teren de 3.003 mp. Viitorul bazin de înot, care ar trebui să fie gata în patru luni, este amplasat, după cum spuneam, în incinta Căminului Petrol. Cum se va ajunge la acest bazin? Deşi pare o problemă simplă, este destul de dificil de dat un răspuns. Ca să intri pe poarta principală a complexului, pentru a ajunge la bazin, este un drum foarte întortocheat, destul de lung, dar mai ales extrem de prost! O altă variantă ar fi ca accesul spre viizorul bazin să se realizeze prin imediata vecinătate a căminului de nefamilişti din acest complex. Ar fi vorba doar de o linie dreaptă de ceva mai mult de o sută de metri. Dar şi aici este o problemă. Zona are un aspect mizerabil, neîngrijit, total neatrăgător, ca să nu spunem respingător de-a dreptul! Poate se găseşte o soluţie, pentru că ar fi mare păcat ca o asemenea investiţie să nu beneficieze de o intrare pe măsură. 

Cuvântul care înţeapă


Voinţa de a crede

Mai speraţi că vom trăi vremuri în care valoarea este valoare şi este pusă la locul pe care îl merită? Eu cred că sunt apuse de mult şi nu se vor mai întoarce vreodată. Trăim un coşmar în care nonvaloarea este la putere, personajele spălate pe creier şi grobiene sunt luate drept model, iar ideea nu stârneşte decât zâmbete ironice. Înainte de a fi considerat negativist, am să recunosc că mi-am pierdut voinţa de a crede în normalitate şi asta pentru că mă simt blocat în propria-mi ţară şi pentru că, între altele, spiritul oraşului în care trăiesc se stinge sub talpa de bocanc a nelegiuiţilor, fără ca eu să pot face mare lucru. Trăim într-o lume a extremelor, unde între dragoste şi crimă nu mai e loc pentru nimic. În schimb, se admit doar adulaţia sau demolarea.
În ce să mai crezi în ziua în care William Brânză este  gata să ajungă ministru, iar Georgică Severin erou naţional, doar pentru că a sărit la timp dintr-o barcă ce se scufundă?! Ce cale de a merge mai departe să găseşti, când viaţa în ţărişoara asta nu prea mare are să-ţi ofere nicio surpriză neplăcută?
Ne căutăm scuze în acţiunile trecutului pentru a ne motiva lipsa de reacţie din prezent. Ne lăsăm conduşi de tot felul de haimanale politice, motivând că nu noi i-am ales, iar la momentul bilanţului să ne şoptim în barbă că aşa e viaţa. Numai că nu totul se scuză prin faptul că aşa e viaţa. Cu aşa e viaţa nu am ajuns prea departe. Păi mă gândesc, dacă aşa e viaţa, atunci să-i lăsăm pe escroci să ne trişeze în continuare, pe analfabeţi să ajungă consilieri, profesori, miniştrii şi chiar preşedinţi, iar pe oportuniştii nesimţiţi, eroi naţionali. 
Nu ştiu dacă noi, ca naţie, vom primi prea curând premiu pentru fericire, însă eu unul aş fi mulţumit dacă am prinde un loc pe podium la sărbătoarea voinţei, chiar dacă ar fi vorba despre aceea de a crede că se mai poate schimba ceva. Într-una din scrierile sale, Mircea Eliade a lăsat să se înţeleagă că pentru a se schimba o lume, trebuie să se schimbe teoria pe baza căreia funcţionează. După ce am studiat gândirea filosofului în acest sens, am avut o revelaţie şi anume că atât miniştrii guvernului pitic, cât şi rezervele lor, nu vor afla niciodată în ce ligă a jucat şi ce primă de instalare a primit acest Eliade.

P.S. Dilema veche de săptămâna trecută i-a dedicat o pagină profesorului Christian Crăciun, editorialistul  gazetei noastre. Un om de mare valoare, ale cărui scrieri sunt mândru să le găzduiesc de mulţi ani în paginile gazetei pe care o conduc. Într-o ediţie viitoare vom reproduce câteva fragmente din materialul semnat de Dan C. Mihăilescu. Merită să mai aflăm că pe lume există oameni care gândesc la altceva decât la manele şi jaf.

Hoţii l-au lăsat fără bijuterii pe deputatul Florin Anghel

Miercuri dimineaţă, deputatul Florin Anghel a depus la Poliţia Municipiului Câmpina o reclamaţie privind furtul unor bijuterii şi ceasuri de valoare, care se aflau într-o casetă în propria-i locuinţă. Totuşi, nu pare a fi o spargere în adevăratul sens al cuvântului, poliţiştii negăsind nici o urmă de efracţie. De asemenea, trebuie ţinut cont de amplasamentul locuinţei parlamentarului democrat-liberal, fiind greu să ajungi chiar şi în preajma ei, ca să mai vorbim de pătrunderea în locuinţa propriu-zisă. În plus, zona în care locuieşte Florin Anghel este destul de bine păzită şi puţini sunt cei care s-ar încumeta să treacă de… gard. Cu toate acestea, cineva a reuşit să fure din casa familiei Anghel aproape două kilograme de bijuterii din aur şi ceasuri de mare valoare! 


Cercetările sunt în plină desfăşurare, poliţia având mai multe piste pentru prinderea hoţilor. Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, Florin Anghel şi soţia sa deţin bijuterii în valoare de peste 7.500 euro. 

Şi cartofii sunt... „portocalii”

În aceeaşi zi în care primarul Horia Tiseanu pleca la Kumanovo, în Macedonia, împreună cu o delegaţie a administraţiei locale, gruparea democrat-liberală coordonată de Florin Anghel s-a apucat de împărţit... cartofi! Pe cartiere, disciplinat, în săculeţi de 20 kg, pe criterii atent alese pentru a se menţine discreţia. Mai întâi a fost cartierul Voila, acolo unde Gena Preda este „factotumul portocaliu”, apoi şi la blocurile de pe Strada Milcovului. Informaţia ne-a fost furnizată de câmpineni care locuiesc în zonele menţionate şi confirmată de surse din cadrul PD-L. Şi s-au dat 20 de tone de cartofi, până au băgat de seamă... colegii de partid (din vechea gardă, condusă de Tiseanu), care nu ştiau absolut nimic despre această pomană, cu puternic iz electoral. De altfel, surse democrat-liberale ne-au mai precizat că Horia Tiseanu a fost sunat chiar în Macedonia de un vajnic „portocaliu” şi s-ar fi făcut foc şi pară aflând de „iniţiativa” colegilor săi de partid. De altfel, pe marginea acestui subiect, Horia Tiseanu ne-a declarat: „Da, am auzit şi eu de ceea ce s-ar fi petrecut cât am fost eu plecat. Urmează să am o discuţie cu Florin Anghel, care am înţeles că s-a aflat la originea acestei acţiuni, să vedem care au fost detaliile, dar oricum cred că era firesc să ştiu şi eu ca preşedinte al partidului”.

Sesiunea de admitere la Şcoala de Poliţie s-a încheiat

Vineri, 3 septembrie, odată cu proba scrisă, s-a încheiat sesiunea de admitere din acest an de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din localitatea noastră.

Au fost scoase la concurs 1.404 locuri (20 pentru romi), pentru care s-au înscris în primă fază, la inspectoratele judeţene de poliţie, 8.965 candidaţi. Ulterior, la înscrierile propriu-zise de la Şcoala de Poliţie s-au mai prezentat 7.332 candidaţi. În fine, după parcurgerea probelor eliminatorii – proba medicală şi cea fizică – pentru examenul teoretic, care a avut loc vineri, au rămas 4.724 candidaţi (888 fete şi 3.836 băieţi), plus 48 pe locurile destinate romilor.
Dacă în celelalte zile ale acestei campanii de admitere, aglomeraţia din Câmpina parcă nu s-a ridicat, totuşi, la nivelul anilor trecuţi, în schimb, vineri, s-a înregistrat un maxim, mai ales din punct de vedere al traficului rutier. De altfel, centrul Câmpinei a fost aproape paralizat, coloanele de maşini întinzându-se pe ambele sensuri de la Şcoala de Poliţie şi până în zona staţiei Petrom din apropierea Casei Tineretului, iar semafoarele de pe artera principală dovedindu-se incapabile să facă faţă traficului. Candidaţii au susţinut proba scrisă la toate unităţile de învăţământ din Câmpina şi la şcoala generală din Poiana Câmpina. Sâmbătă, au fost afişate rezultatele. Cel mai mare punctaj (85 puncte) a fost obţinut de trei candidaţi, două fete şi un băiat: Eugen Postelnicu (din judeţul Gorj), Elena Geantă (Argeş) şi Carmen Linte (Argeş). Ultimul punctaj cu care s-a intrat (56) a fost obţinut de 107 candidaţi, dar numai 34 dintre ei au fost declaraţi admişi, departajarea făcându-se pe baza mediei de la bacalaureat. În cazul candidaţilor romi, cea mai mare medie a fost 65 de puncte, iar cea mai mică - 44 de puncte.
Până astăzi (marţi), la ora 12.00, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii, iar mâine vor fi afişate rezultatele finale. Candidaţii declaraţi admişi se vor prezenta la Şcoala de Poliţie duminică, 12 septembrie, iar luni vor începe cursurile.

S-au contrat pe tema... deratizării

Viceprimarul Ion Dragomir şi consilierul Elvis Arghir s-au contrat puternic, la ultima şedinţă a Consiliului Local, pe tema deratizării şi a dezinsecţiei care ar trebui realizate în subsolurile blocurilor, mai ales ale celor cu zece etaje din Câmpina.
Discuţia a fost deschisă de consilierul Elvis Arghir, cel care a solicita la „Diverse” ca administraţia locală să demareze o acţiune de deratizare şi dezinsecţie în subsolurile blocurilor, acolo unde este o mizerie de nedescris. Răspunsul a venit din partea viceprimarului Ion Dragomir, care a ripostat destul de ferm: „Nu credeţi că exagerăm cu tot felul de solicitări? De exemplu, domnul Arghir solicită să facem noi acum deratizări la subsolurile blocurilor. Din ce bani? Sunt acţiuni care se stabilesc atunci când aprobăm bugetul pentru anul în curs. Acum, de unde scoatem sume pentru acţiuni suplimentare, neincluse în buget? În plus, asociaţiile de proprietari au personalitate juridică şi sunt responsabile inclusiv pentru astfel de acţiuni. De ce să le facem noi, când este responsabilitatea lor totală?!”

Marcu a întrebat insistent despre CPGC

Consilierul local Florin Marcu a întrebat reprezentanţii Executivului, la ultima şedinţă a Consiliului Local, care mai este stadiul procesului de lichidare a fostei Companii Publice de Gospodărie Comunală. Nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care a revenit la finalul „diverselor” cu o nouă întrebare şi pentru că nu i s-a răspuns nici de această dată a solicitat ca, la şedinţa de luna viitoare, lichidatorul Paul Tifigiu să prezinte o informare completă legată de CPGC.
Trebuie reamintit faptul că lichidarea fostei Companii Publice a început în februarie 2009, iar la finele anului trecut s-a ajuns în instanţă din cauza mult contestatei cote de dezvoltare. Este vorba despre acea cotă de 8% din tarif şi care trebuia folosită pentru investiţii pe domeniul public. Curtea de Conturi a cerut Primăriei să-i deconteze Companiei taxa pe valoarea adăugată aferentă investiţiilor şi era vorba de 447.000 lei. Pornind de la această problemă, lichidatorul Paul Tifigiu a solicitat o expertiză financiară, iar expertul a dat acelaşi verdict ca şi Curtea de Conturi. Ulterior, Tifigiu a contestat în instanţă expertiza financiară, primul termen al procesului fiind stabilit la 12 ianuarie 2010. De atunci, nimeni din Consiliul Local nu a mai fost informat oficial în legătură cu lichidarea singurei companii la care Consiliul Local era acţionar majoritar.

Avocatul Pănoiu şi-a redus cu 5.000 lei onorariul în procesul „Apasco vs. Primărie”

Vă informam în ediţia trecută despre scandalul creat în Consiliul Local Câmpina atunci când consilierii au aflat care este onorariul pe care avocatul Constantin Pănoiu îl cere pentru recursul de la procesul cu Apasco Măneciu. Unii consilieri au spus că 30.000 lei este o sumă uriaşă, alţii au vorbit despre miza acestui proces care durează de aproape patru ani şi pe care Primăria Câmpina este la un pas să-l câştige definitiv. Până la urmă, aleşii urbei au căzut de acord să se negocieze cu Pănoiu. Echipa de negociatori a fost formată din viceprimarul Ion Dragomir şi secretarul Paul Moldoveanu, cei doi fiind împuterniciţi de primarul Horia Tiseanu. În urma discuţiilor cu avocatul care reprezintă municipalitatea în acest proces (şi nu numai), acesta a fost de acord să reducă onorariul solicitat la 25.000 lei. După cum a declarat Paul Moldoveanu, nu va fi o cheltuială efectivă de la bugetul local şi asta pentru că suma va fi trecută integral la cheltuieli de judecată şi va fi recuperată de la Apasco Măneciu după terminarea procesului.
Reamintim că, la începutul acestui an, Primăria Câmpina a câştigat procesul intentat de societatea Apasco Măneciu, cea care a administrat rampa de la Băneşti. Ulterior, Apasco a înaintat recurs la sentinţa primei instanţe, miza fiind cei peste 4 milioane de lei pe care societatea în cauză susţine că trebuie să-i recupereze de la administraţia câmpineană.

Drept la replică

Sunt – si trebuie sa fiu – la curent cu tot ce se discuta vis-a-vis de procesele sustinute de mine pentru Primaria Campina.Desi la inceput nu intentionam, acum sunt hotarit sa raspund diverselor opinii legate de derularea acestora.Derulare e mult spus, pentru ca majoritatea comenteaza doar cuantumul onorariilor mele (stabilite prin contracte legale.)
In legatura cu dosarul B.P.Hasdeu nu s-a spus absolut nimic despre hotararea data de I.C.C.J., hotarire care a respins pretentiile unor pretinsi mostenitori ai marelui scriitor, gratie careea castelul a ramas in patrimoniul orasului, desi tendinta quasi-generala este retrocedarea patrimoniilor catre fostii proprietari sau mostenitorii lor (Castelul Bran, Castelul Peles etc).Nu s-a spus nimic despre problemele acestui dosar, despre investigatiile facute in arhivele statului, despre procesul in sine.Cel mai important lucru a fost onorariul meu.

La Bruxelles, după aviz pentru lucrările de apă şi canal

O delegaţie a societăţii HidroPrahova va pleca zilele viitoare la Bruxelles, la Comisia Europeană, cu tot dosarul privind investiţiile care se vor realiza din fonduri europene la nivelul judeţului. Un dosar foarte consistent, din care nu mai lipseşte decât un aviz, cel pentru care se merge acum la Bruxelles. Acest ultim aviz va permite şi semnarea contractului de finanţare, ultimul document necesar pentru demararea lucrărilor. Este vorba despre 162 milioane euro pentru tot judeţul, sumă din care aproape 15 milioane de euro revin Câmpinei. Aceşti bani vor fi utilizaţi pentru modernizarea staţiei de epurare, introducerea reţelelor de canalizare pe o lungime de 25,5 km şi reabilitarea reţelelor deja existente pe o lungime de 1,7 km. După cum a precizat secretarul Primăriei Câmpina, Paul Moldoveanu, cel care reprezintă administraţia locală în AGA de la HidroPrahova, contractul de finanţare va fi semnat cel mai târziu în luna octombrie.

Clădirea Sanepidului, la un pas să ia foc!

Vineri după-amiază, agitaţie mare la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (Sanepid) din Câmpina. Chiar şeful secţiei de la Câmpina, dr. Mihai Badea, a sesizat la un moment dat fum, care s-a dovedit că venea de la caseta electrică a imobilului. Imediat au fost decuplate de la energia electrică toate aparatele şi a fost chemată firma de specialitate din Breaza, cea care a realizat instalaţia electrică. Practic, a fost vorba de un contact imperfect, care în condiţiile unui consum mai mare de energie electrică putea declanşa un incendiu. Ironia sorţii face ca acest incident să se producă exact în perioada în care echipe mixte de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe verifică toate unităţile spitaliceşti de pe raza întregului judeţ.

A plătit un laptop şi a primit... cartoane!

Un bărbat din municipiul Câmpina a sesizat poliţia după ce a primit, în locul laptopului comandat pe internet, o cutie cu mai multe bucăţi de carton. Expeditorul coletului, un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reţinut de poliţişti în timp ce se afla într-un oficiu poştal, de unde ridica banii trimişi de cei care făcuseră diverse comenzi pe internet. Vâlceanul este acum cercetat pentru înşelăciune. Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, anchetatorii au stabilit că, la data de 25 august, vâlceanul a expediat un colet în Câmpina, în care a pretins că este un laptop. Destinatarul a gasit în colet, în locul laptopului comandat, doar bucăţi de carton. În momentul în care a fost prins de poliţişti, tânărul mai avea la el facturi către mai multe persoane din ţară şi 770 de lei, sumă reprezentând contravaloarea unui mandat poştal. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a vâlceanului.

Vin noi ajutoare de la UE!

Comisia Europeană trimite în România tranşa a doua de ajutoare pentru familiile nevoiaşe. Alimentele vor ajunge în judeţe în următoarele două luni. Spre deosebire de anul trecut, când au fost distribuite doar zahăr şi făină, de această dată vor fi mai multe produse: mălai, paste făinoase, lapte praf şi biscuiţi. La nivelul judeţului Prahova, aproximativ 80.000 de persoane vor beneficia de aceste ajutoare, dintre care în jur de 3.600 sunt din Câmpina. Alimentele provin din stocurile comunitare de intervenţie şi de ele beneficiază următoarele categorii de persoane defavorizate: beneficiarii venitului minim garantat (507 persoane în Câmpina), şomerii indemnizaţi (1.081 persoane), pensionarii cu o pensie sub 400 lei (774 persoane), adulţii şi copiii cu handicap grav şi accentuat (1.228 persoane). Fiecare persoană va primi 1 kg zahăr, 14 kg făină, 7 kg mălai, 3,5 kg paste făinoase, 1 kg lapte praf şi 1,4 kg biscuiţi.

Societatea Emon Electric şi-a inaugurat noul sediu

În contextul actualei crize economice, inaugurarea de către o societate comercială a unui sediu ultramodern pare a nu se încadra în peisajul socio-economic. Şi, totuşi, la Câmpina acest lucru a fost posibil. Joi seara, în zona „În Luncă” a cartierului Slobozia, a avut loc inaugurarea noului sediu al societăţii Emon Electric. A fost o inaugurare cu fast, de la care nu au lipsit personalităţi importante – de la oficialităţi locale şi judeţene, la parlamentari, ambasadori, dar şi numeroşi oameni de afaceri din ţară şi din străinătate. De asemenea, a avut loc o prezentare a unui filmuleţ despre istoria companiei, fondată în anul 1998, film regizat, montat şi prezentat de Mihai Dobrovolschi, totul fiind completat apoi de un spectacol cu laser.
Societatea Emon Electric derulează afaceri în domeniul energiei, automatizării şi comunicaţiilor, iar printre contractele grele pe care le-a obţinut se numără cele cu RATB Bucureşti sau cu dezvoltatorii care construiesc eolienele din Dobrogea, ambele fiind contractele de milioane de euro.

Câmpinenii s-au simţit excelent la Kumanovo... prin reprezentanţii lor aleşi

La începutul săptămânii tercute, după cum v-am informat în precedenta noastră ediţie, o delegaţie a administraţiei locale câmpinene a fost prezentă în Macedonia, în localitatea Kumanovo, între cele două localităţi existând un acord de înfrăţire şi relaţii de colaborare. Delegaţia administraţiei câmpinene a fost formată din primarul Horia Tiseanu, directorul Direcţiei Economice Gheorghe Ecaterinescu, şefa ADPP Felicia Olteanu, referentul Biroului de Integrare Europeană Gabriela Barbu şi consilierul local Monica Clinciu. Lor li s-au alăturat reprezentanţii a două societăţii importante din Câmpina, este vorba de Florin Constantinescu, din partea firmei Floricon Salub, şi Miron Ghinea, din partea Confind. 
La Kumanovo, membrii delegaţiei câmpinene au avut un program foarte încărcat. Încă din seara în care au ajuns au fost invitaţi să se alăture spectacolului oferit în centrul localităţii cu ocazia Festivalului Tamburinelor, apoi au vizitat împrejurimile, inclusiv mai multe biserici, dar şi un observator astronomic vechi de peste 2.000 de ani; au avut întâlniri oficiale cu primarul din Kumanovo, Zoran Damjanovski, cu ceilalţi reprezentanţi ai administraţiei locale din acest oraş macedonean; au avut o întâlnire cu oamenii de afaceri din zonă şi au vizitat o staţie de epurare.
„Chiar dacă a fost obositor, a fost foarte interesant, o experienţă plăcută, deoarece gazdele noastre au dat dovadă de o ospitalitate aproape excesivă, încercând să ne arate cât mai multe lucruri şi fiind foarte atente cu noi. Dincolo de toate câte le-am văzut, m-au impresionat echilibrul lor şi faptul că, în ciuda problemelor dificile din punct de vedere economic cu care se confruntă şi ei, au un şomaj oficial de aproximativ 30%, nu am auzit nici un scandal, oamenii sunt destul de destinşi, zâmbitori şi foarte amabili”, ne-a spus primarul Horia Tiseanu.
Discuţiile purtate cu ocazia vizitei delegaţiei câmpinene în Macedonia au adus „paşi timizi spre o viitoare colaborare economică”, după cum a spus primarul Tiseanu, cu referire la faptul că firma Confind ar putea executa o parte din lucrarea de introducere a alimentării cu gaz metan în Kumanovo. Mult mai intense şi mai uşor de concretizat par a fi schimburile culturale, stabilindu-se deja ca o delegaţie din Macedonia, împreună cu un ansamblu folcloric local, să fie prezente la ediţia din vara anului viitor a Festivalului „Hora prahoveană”, care are loc la Câmpina.

Lecţii de viaţă şi de performanţă

Raluca Nicoleta Drăgan, fostă sportivă de performanţă a Clubului Sportiv Şcolar Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Câmpina (fost CSS Grup Şcolar Petrol Câmpina), a  reprezentat România, în perioada 8 - 15 august, la JOCURILE EUROPENE ALE TRANSPLANTAŢILOR ŞI DIALIZAŢILOR, organizate la Dublin, în Irlanda, care au celebrat o nouă viaţă prin sport.
Raluca Drăgan
Refăcută după o grea şi lungă suferinţă, în urma unei perioade de dializă si apoi după un transplant de rinichi (donat de mama sa, Simona Nistor), aruncătoarea de greutate, disc şi suliţă a reuşit, la această competiţie internaţională, să obţină 5 medalii din cele 8 adunate de echipa reprezentativă a României, la patru discipline sportive din programul campionatelor europene: bowling, badminton, tenis de câmp, atletism – aruncarea greutăţii, la categoria de vârstă 18-39 ani, astfel: bowling - medalie de aur; aruncarea greutăţii - 11,34m - medalie de aur; badminton simplu - medalie de argint; bowling dublu - medalie de bronz; tenis de câmp - medalie de bronz. La această competiţie au participat 324 sportivi din 24 de ţări. Pentru rezultatele realizate la Europene, Raluca este în vederile Asociaţiei Transplantaţilor din România pentru team-ul care va reprezenta ţara noastră în 2011 la Campionatele Mondiale din Suedia.
Cum a reuşit Raluca aceste performanţe? După încheierea anului universitar s-a pregătit aproape zilnic până la plecarea în Irlanda prin jogging, gimnastică atletică, pilates, drumeţii, badminton , tenis de câmp, aruncarea greutăţii şi o dietă corespunzătoare. Să nu uităm a lua în consideraţie, însă, perioada de formare, în care Raluca a acumulat deprinderi şi calităţi fizice de excepţie, care au urcat-o de nenumărate ori pe podiumul de premiere al Campionatelor Naţionale de juniori.
Sub aparenţa unei fiinţe modeste şi puţin introvertite, cu psihicul ei de învingătoare, cu conştiinciozitatea şi perseverenţa-i cunoscute, cu tenacitate şi dorinţa de victorie formate prin educaţie şi sport, Raluca a mai reuşit şi alte performanţe demne de laudă, adevărate lecţii de viaţă pentru noi toţi .
După absolvirea liceului, a susţinut examen la Academia de Educaţie Fizică şi Sport, unde a intrat la cursurile de zi cu media 9,36. Până să înceapă facultatea a fost depistată cu insuficienţă renală cronică. Intrată sub dializă, a trebuit să renunţe la visul ei de a continua pregătirea atletică şi de a ajunge un specialist în domeniul sportului. Nu i-a fost deloc uşor. A suferit enorm, dar nu s-a lăsat... După transplant, s-a pregătit din nou, acum la matematică şi economie, şi este admisă cu bursă la Academia de Studii Economice Bucureşti, unde, în prezent, este studentă în anul II.
Dragostea de atletism nu a părăsit-o niciodată fiind mereu aproape de colegi la antrenament sau susţinându-i la competiţii. A absolvit şi cursurile de arbitri de atletism din cadrul Federaţiei Române de Atletism. Urmăreşte curent competiţiile internaţionale de atletism de mare anvergură şi evoluţia performanţelor atleţilor români, cu ochiul critic al celei care trăieşte pasiunea pentru atletism, pentru mişcare în general.
Aşa este Raluca, o studentă de excepţie, o sportivă competitivă în condiţii cu totul speciale, o colegă, o prietenă adevărată, o învingătoare, un model de viaţă. Felicitări Raluca! Felicitări d-na Simona Nistor!

Furtul din tezaurul Muzeului Ceasului din Ploeşti

Masmedia (mal)tratează ca pe o bagatelă furtul din tezaurul Muzeului Ceasului din Ploeşti.
Amintim că Muzeul Ceasului a fost inaugurat, la 6 Mai 1963, exact la 10 ani de la numirea Profesorului Nicolae I. Simache, întemeetorul său, la direcţiunea Muzeului de Istorie al Regiunii Ploeşti. Opt ani mai târziu, la 26 Noembrie 1971, se deschidea în actuala clădire, fără însă ca Profesorul Simache – internat la Spitalul Schuller – să mai fie de faţă. Din păcate, Profesorul, supărat că diriguitorii de atunci ai culturii, drept mulţumire că umpluse judeţul cu o salbă de muzee, îi şi numiseră un succesor, cu delegaţie – ceea ce i-a grăbit sfîrşitul vieţii – a închis ochii în mai puţin de două luni, fără a mai fi putut să vadă muzeul în forma finală. L-am asigurat însă că toate piesele sunt la locul lor, ca unul care, în toamna aceea, îi fusesem un fel de mână dreaptă, Domnia Sa arătându-ne – mai erau şi persoane de execuţie – locul unde să stea (deşi, dorinţa sa era ca toate să meargă) fiecare ceas (n-apucase, înainte de a se interna, să le etaleze pe toate). Am şi acum o strîngere de inimă, amintindu-mi de clipele acelea.
Între atâtea piese care dau o valoare deosebită Muzeului, se află şi o colecţie de ceasuri de buzunar din aur, care au aparţinut unor personalităţi şi constitue tezaurul patrimoniului instituţiei. Printre deţinători s-au numărat domnitorii Constantin Brâncoveanu, Alexandru Moruzi, Ioan Gheorghe Caragea şi Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, împăratul Rusiei Alexandru al II-lea, poetul Vasile Alecsandri, istoricul Mihail Kogălniceanu, omul politic ploeştean C.T.Grigorescu, mareşalul Alexandru Averescu, generalul Eremia Grigorescu („ceasul din aur după care s-a deslănţuit atacul de la Mărăşeşti”; N.I.Simache) şi alţii. Ceasurile acestea aveau un regim special: în fiecare seară, după orele de vizitare, erau luate din vitrine şi închise într-o casă veche de bani. Până când, într-o zi, Directoarea generală Maria Dulgheru (acum Lia Voicu) i-a dat gestionarei o dispoziţie fermă: „Lasă, dragă, d-aia plătesc paznici, să le păzească!” Şi ceasurile au încremenit în vitrine. După un timp, muzeografa secţiei a observat lipsa a 18 capace, de la 15 ceasuri. S-a întâmplat în urmă cu 4 ani, în Ianuarie 2006.

Trei puncte muncite

C.S.M. Câmpina – Carpaţi Sinaia 1 – 0 ( 1 - 0 )

Considerat derbiul etapei, meciul de la Câmpina a însemnat o confruntare între două echipe decise ca în campionatul viitor să evolueze pe prima scenă fotbalistică a judeţului. “Şifonaţi” din partida trecută, elevii antrenorului Ion Burchi au intrat pe gazon decişi să obţină cele trei puncte în faţa unei formaţii de tradiţie, care cândva a cochetat şi cu Divizia B. După o scurtă perioadă de studiu, câmpinenii şi-au arătat colţii în minutul 14, atunci când stadionul Poiana „a sărit în aer”. O minge care a circulat pe traseul Burloiu – Negreanu i-a dat posibilitatea ultimului să pătrundă pe banda stângă şi de la 10 metri l-a executat pe veteranul Dogaru cu un şut la colţul lung. Aflaţi la posesie, fotbaliştii gazdă au controlat ostilităţile şi acelaşi Negreanu (`22) şi mai apoi Hromei (`25) puteau mări diferenţa într-un joc în care sinăienii au fost mai mult preocupaţi de picioarele adversarilor. De altfel, această strategie au avut-o şi în repriza secundă, mărturie stând numărul mare de cartonaşe galbene pe care “centralul” Căunei le-a acordat oaspeţilor. Mai mult, unul din capul răutăţilor a fost antrenorul din Sinaia, care în minutul 50 a fost trimis în tribună de Căunei, pentru proteste repetate. Pe fondul acestor nervozităţi, a urmat un joc de uzură în care, inexplicabil, câmpinenii au făcut pasul înapoi, un pas care a dat curaj formaţiei oaspete să iasă mai mult la atac. Finalul a fost unul tensionat, iar faza din minutul 90 putea aduce un deznodământ nefericit pentru fotbaliştii gazdă. La un henţ a lui Adrian Burchi la marginea careului mare, Goagă a executat o lovitură liberă în zid, tot el a centrat pe transversală, pentru ca mai apoi, capul lui Cârstea să treacă peste poartă. Una peste alta, chiar dacă iubitorii de fotbal câmpineni nu au avut parte de un spectacol fotbalistic cu multe goluri, rămân totuşi în urmă trei puncte mari pe care C.S.M. - ul şi le trece în cont, în faţa unei formaţii care va fi în continuare o “nucă” greu de spart.
În următoarea etapă, duminica viitoare, “panzerul” câmpinean va merge pe terenul formaţiei Unirea Cocorăşti, într-un meci în care victoria va fi principalul obiectiv.
C.S.M.: Cosmineanu – Grigoraş (`80 Stoica), Gânju, A. Burchi, Bej, Necula, I. Burchi, Budileanu (cpt), Burloiu (`70 Stan), Hromei ( `60 A. Vintilă), Negreanu. Antrenor: Ion Burchi
Carpati Sinaia: Dogaru (cpt) – Ante, Brânzea (`61 Davidoiu), Dubrărescu, A. Iorcic, Ardeleanu, Gheorghe (`46 Negotei), Goagă, Laban, Petrescu (`36 Cârstea), L. Iorcic. Antrenor: Ionuţ Hogea
Arbitri: Viorel Căunei (Plopeni) – Louis Oprescu (Ploieşti), Gabriel Brăila (Ploieşti)
Observator A.J.F. Prahova: Marian Deaconu (Ploieşti)

Echipa Prahovei s-a cam făcut de ruşine la Cupa Regiunilor UEFA

Câmpineanul Gheorghe Vane a înscris unul dintre cele patru goluri ale prahovenilor în Ungaria

Săptămâna trecută, o formaţie reprezentativă a judeţului Prahova a participat în Ungaria la meciurile unei grupe preliminare a Cupei Regiunilor UEFA. Din grupa formaţiei prahovene care a reprezentat România au mai făcut parte echipele FC Malatia (Armenia), FC Carmiel Safed (Israel) şi West Hungary, reprezentând ţara gazdă, Ungaria, grupa fiind câştigată de formaţia din Israel. Din păcate, cu o victorie şi două înfrângeri, patru goluri marcate şi şapte primite, echipa antrenată de fratele preşedintelui AJF s-a cam făcut de ruşine.
Din formaţia prahoveană a făcut parte şi un component al unei formaţii câmpinene, este vorba de atacantul Gheorghe Vane, care a jucat în toate cele trei partide, a izbutit să înscrie şi un gol în ultima întâlnire, fiind unul dintre puţinii jucători care a fost susţinut şi de familie în deplasarea din Ungaria.
 
Dar iată partidele disputate de echipa prahoveană, care a jucat sub titulatura Prahova Muntenia.
marţi, 31 august, ora 17.30, Sopron (Ungaria), stadion "Varosi"
West Hungary - Prahova Muntenia 4-1
 Prahova Muntenia: Daniel Şandru - Ionuţ Filip, Iulian Militaru, Gheorghe Bărăgan, Georgian Matei, Marius Mihai, Marian Stanciu, Daniel Stoian (cpt), Gheorghe Vane, Liviu Cernea, Nicolae Ghiţă. Rezerve: Florin Chiru - Constantin Bădicu, Mihai Safta, Radu Dobrescu, Mihai Cârstocea, Bogdan Stroe. Antrenori: Decu Crângaşu, Dorian Beznea.
Arbitri: Iuri Moiseciuk - Mikola Levko (Ucraina), Raymond White - Bobby Madden (Scoţia)
Marcatori: Meszaros (5), Kovacs (32), Fabian (45+2), Marosvogyi (54) / Matei (14).
Cartonaşe galbene: Nemeth (12), Bocskor (88), Kovacs (90+3) / Filip (37), Stoian (44).
În minutul 78, Fabian, de la echipa maghiară, a ratat o lovitură de pedeapsă.

joi, 2 septembrie, ora 17.30, Buk (Ungaria), stadion "Buk"
Prahova Muntenia - FC Carmiel Safed (Israel) 0-2
Prahova Muntenia: Florin Chiru - Constantin Bădicu, Gheorghe Vane, Iulian Militaru, Mihai Safta, Gheorghe Baragan, Georgian Matei, Marius Mihai, Marian Stanciu, Daniel Stoican (cpt), Liviu Cernea. Rezerve: Daniel Şandru - Ionuţ Filip, Radu Dobrescu, Nicolae Ghiţă, Mihai Cârstocea, Bogdan Stroe. Antrenori: Decu Crângaşu, Dorinel Beznea.
Arbitri: Iuri Moiseciuk - Mykola Levko (Ucraina), Lajos Toth - Szabolcs Szilasi (Ungaria)
Marcatori: Zalka (79), Agavi (90+5).
Cartonaşe galbene: Baragan (48), Ghiţă (89), Chiru (90+4) / Malul (44), Elisha (84).

sâmbătă, 4 septembrie, ora 17.30, Buk (Ungaria)
Prahova Muntenia - Malatia (Armenia) 3-1
Prahova Muntenia: Daniel Şandru - Constantin Bădicu, Iulian Militaru, Gheorghe Baragan, Georgian Matei, Marian Stanciu, Danel Stoican (cpt), Liviu Cernea, Gheorghe Vane, Nicolae Ghiţă, Mihai Cârstocea. Rezerve: Florin Chiru - Ionuţ Filip, Mihai Safta, Marius Mihai, Radu Dobrescu, Bogdan Stroe. Antrenori: Decu Crângaşu, Dorinel Beznea.
Arbitri: Domagoj Vuckov - Sinisa Premuzaj (Croaţia), Lajos Toth - Szabolcs Szilasi (Ungaria).
Marcatori: Stoian (64), Vane (68), Stroe (77-11m) / G. Karapetyan (90+3-11m).
Cartonaşe galbene: Stanciu (47), Stroe (66) / Kirakosyan (22), G. Karapetyan (38), Ayvazyan (51), Margaryan (55, 61), Hambardzumyan (60), Petrosyan (62), A. Karapetyan (76).
Cartonaşe roşii: Margaryan (61).

Mugurel Drăgănescu va arbitra în Danemarca

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat numele arbitrilor care vor întregi brigăzile conduse de Cristian Balaj – pentru Champions League, Alexandru Tudor şi Alexandru Deaconu – în Europa League.
Ei bine, din brigada condusă de Deaconu, care va arbitra pe 30 septembrie, partida Odense BK – VfB Stuttgart, face parte şi arbitrul brezean Mugurel Drăgănescu, singurul central de prima ligă din judeţul Prahova. Acesta va fi arbitru de rezervă la întâlnirea din Danemarca, ceilalţi componenţi ai brigăzii fiind asistenţii Adrian Vidan (Bucureşti), Sebastian Gheorghe (Suceava) şi arbitrii adiţionali Augustus Constantin (Rm. Vâlcea), Istvan Kovacs (Carei).