20 septembrie 2011

Cronica literară

Monte Cristo de România *)

Societatea românească pre şi postdecembristă, deosebit de complexă, dinamică, dar şi cu unele precarităţi, a constituit un subiect captivant pentru mulţi dintre scriitorii noştri. Printre aceştia, un loc important îl ocupă Ion Ochinciuc, autorul recentului roman, „Secrete în alb şi negru” (sau „Un Monte Cristo al zilelor noastre”).
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Ion Ochinciuc a publicat 12 romane („Răzbunarea Ofeliei” (1967), „Îngerul negru”(1969), „Masca burgundă” (1971), „Egreta violetă” (1972), „Nopţile colonelului Bârsan” (1973), „O noapte în «Venus»” (1974), „Acasă fugarule” (1975), „Spada de Toledo” (1976), „Eroul necunoscut” (1977), „Fotografia de nuntă” (1981), „Norocul era şchiop” (1983), „Capcana din bulevardul primăverii” (1994), toate în tiraj de masă, trei piese de teatru (prezente pe scenele din Bucureşti şi Iaşi), precum şi trilogia dramatică „Bastardul” (drama „Bastardul”, poemul dramatic „Un vis destrămat” şi comedia romantică „Vila destinului”).
Lucrările sale s-au bucurat de aprecierile deosebite ale criticilor: „Cărţile lui Ion Ochinciuc, lipsite de sofisticare stilistică, beneficiind de o acţiune dinamică şi lineară, ar putea contribui la cultivarea gustului pentru citit al tinerelor generaţii” (Titus Vâjeu în „Dicţionar bibliografic al scriitorilor din radio”) sau „Autorul este stăpân pe tehnicile scriiturii, de aceea îşi permite să verifice reţete teatrale de succes...” (Cristian Gavrilă în revista „Drama” a USR).
Cartea „Secrete în alb şi negru”, realizată după o structură proprie, cu o compoziţie complexă, are un cadru bine ales, care asigură o „atmosferă” („tonalitate”) reuşită. Datorită extinderii cadrului epic, a coerenţei, a diversităţii mediilor sociale surprinse de autor, romanul are o remarcabilă fluenţă.
Acţiunea deosebit de dinamică, cu personaje numeroase, cu intrigă complicată, se desfăşoară în perioada actuală a istoriei României.
Volumul, un apogeu literar al prozatorului, „reînvie – potrivit cronicarilor – într-o dezbatere actuală cunoscută legenda «Contelui de Monte Cristo»”. Personajul principal, Tony Mc Murray, vine în România pentru a-i pedepsi pe cei care i-au distrus familia. Aici se asociază cu Aristotel Văleanu şi face din holdingul agro-industrial „Prospero” o afacere de succes, după care îşi va elimina partenerul. Deoarece Aristotel Văleanu i-a furat familia, mama (Ruth Lucinescu, născută Keller) s-a sinucis după o poveste de iubire cu acesta, iar tatăl (dr. Marius Lucinescu) a fost ucis de securitate, fiind denunţat de amant. După treizeci de ani, o poveste de iubire, tot cu o sinucidere, va fi provocată şi de fiul lui Aristotel Văleanu, Gino. Destinul se repetă...
Autorul îşi construieşte cu migală personajele, realizând şi elocvente paralele între ele: în timp ce Tony Mc Murray „este un bărbat cât se poate de chipeş, în floarea vârstei, elegant, cu o dicţie ireproşabilă, iar pe deasupra mai e şi poliglot”, în schimb, Gino Văleanu „este un bărbat de vreo treizeci de ani, de statură mijlocie, spre mică, îndesat, spătos, lat în şale şi bine înfipt în picioarele-i vânjoase, are o faţă rotundă cu trăsături vulgare, pe care lucesc nişte ochi mici, vicleni, căprui spre verzi”.
Proverbele, maximele şi cugetările folosite frecvent, dialogul viu, expresiile populare („Mortul de la groapă nu se mai întoarce”; „Să-i dau apă la moară”; „Trage spuza pe turta matale”; „Parcă a făcut-o mă-sa cu «sectoristul»”; „Dacă tragi o băşină în Bucureşti se aude până la Piteşti”; „Pute Bucureştiul de cururi muiereşti nefolosite”; „Mişto gagicuţă!”; „Dracu să-l pieptăne”; „Băga-ţi-ai parola în găoază!”), aparent banale, dar amplasate impecabil, dau un farmec deosebit lecturii.
Fin observator al mentalităţilor româneşti, autorul, conduce cu talent, dar şi cu mult realism dialogul personajelor sale, din care cititorul constată, cu uşurinţă, trăsăturile de caracter ale acestora – „Nu înţeleg – se întreabă Costache Branişte, fost poliţist – de ce nu încearcă (Tony Mc Murray – n.n.) să te înlăture din afacere într-un mod mai direct? De ce toată învăluirea asta? Ce are de răzbunat? Doar n-o fi un «conte de Monte Cristo»? – Mai ştii!, făcu Văleanu ca pentru sine. Din prima clipă, când l-am întâlnit acolo, în America, m-a izbit o anume asemănare între el şi Ruth Lucinescu”.
Ion Ochinciuc, un veritabil magician al condeiului, conduce abil suspansul romanului, încă din primele pagini, când Gino Văleanu se îndoieşte de autenticitatea lui Tony Mc Murray. Consecvent, după nouăzeci de pagini, autorul revine, cultivând misterul asupra identităţii eroului principal, identitate pe care o descoperim la sfârşitul cărţii.
Un roman excelent, de mare actualitate, pe care îl recomandăm cu multă căldură cititorilor noştri.

Theodor MARINESCU
*) Ion Ochinciuc, „Secrete în alb şi negru (Un Monte Cristo al zilelor noastre)”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011, 470 p.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu