19 iulie 2011

La marginile oraşului, se construieşte fără autorizaţie

Într-un număr anterior al publicaţiei noastre, scriam despre faptul că regimul construcţiilor nu se prea respectă în oraşul nostru, dând ca exemplu faptul că o clădire alipită de o alta, de pe strada Ion Creangă, a fost demolată fără să aibă toate aprobările în regulă. Iată că, de data aceasta, suntem nevoiţi ca, în urma sesizărilor primite la redacţie de la un câmpinean, să vă prezentăm un caz în care nu s-a demolat fără aprobările legale, ci s-a construit în acelaşi dispreţ al legii.
Câmpineanul Alin Preda, care ne-a sesizat acest caz, ne-a relatat cu lux de amănunte cum i-a fost tulburată proprietatea de către un vecin, Miron Preda, care, culmea, poartă acelaşi nume de familie cu al său, fără ca între ei să existe o legătură de rudenie. Alin Preda, mama şi fraţii săi deţin un teren de circa 1000 de metri pătraţi pe strada Muncii, la numărul 18. Terenul este chiar la marginea oraşului şi la marginea terasei care coboară spre lunca Doftanei, deasupra potecii pe care cunoscătorii ei, în special copiii din partea locului, o folosesc ca să ajungă vara mai repede la albia râului Doftana, pentru scăldat. Chiar de la marginea curţii reclamanţilor se deschide o perspectivă largă a văii Doftanei, între Telega şi Băneşti. La o sută de metri, urmând poteca ce coboară spre vale, este un platou pe care multe generaţii de copii din cartier l-au cunoscut sub denumirea de Maracana (de la celebrul stadion brazilian), şi au încins pe el numeroase partide de fotbal. Este o zonă pitorească, plină de verdeaţă, aproape sălbatică, neatinsă de poluare.
Ar fi fost prea frumos să rămână aşa. Poate chiar ar fi rămas aşa, dacă cel care l-a nemulţumit profund pe Alin Preda nu ar fi început să taie, fără milă şi fără autorizaţie, din păduricea învecinată, pentru a împrejmui un teren de aproape 2000 mp cu un gard, în spatele căruia a ridicat o căsuţă, plus o grămadă de coteţe şi alte acareturi.
De fapt, întreaga tărăşenie a început atunci când Miron Preda, care are domiciliul tot în cartierul Păcuri, la două străzi depărtare, i-a rugat pe Alin şi fraţii săi, cu lacrimi în ochi, să-l lase să intre cu vacile pe terenul lor, pentru că nu avea ce să le dea de mâncare animalelor. Aceştia i-au închiriat terenul solicitat. Era imediat după ce municipalitatea interzisese circulaţia atelajelor cu cai pe străzile oraşului. Cum nici vacile nu mai aveau voie să circule pe domeniul public, lui Miron îi era teamă, probabil, să nu fie surprins ducându-le la păscut pe străzile pe care le avea de parcurs până la cea mai apropiată pajişte. După ce l-au lăsat pe Miron cu vacile sale pe terenul lor, Alin şi fraţii săi, la întoarcerea din străinătate, au văzut că acesta adusese transformări radicale locului. În primul rând, ocupase fără niciun drept o suprafaţă de circa 2500 m.p, chiar gard în gard cu terenul fraţilor Preda. Terenul ocupat de Miron Preda aparţine domeniului public al municipiului, iar ocuparea lui de către acesta nu se putea face decât în urma unei concesionări sau închirieri, cu aprobarea municipalităţii, ceea ce nu se întâmplase. Nu era un lucru în regulă. Nemaipunând la socoteală toată vegetaţia culcată la pământ de către “ocupantul” fără niciun temei al terenului municipalităţii, printre care mulţi arbuşti care ar fi îmbogăţit, peste ani, păduricea existentă în prezent. “L-am lăsat să intre cu vacile pe pământul nostru, iar când ne-am întors din străinătate, nu ne-a venit să credem ce-am văzut. Miron Preda îşi îngrădise cu un gard, chiar în faţa terenului nostru, două-trei mii de metri pătraţi din pământul aflat în proprietatea oraşului, fără nicio aprobare. Prin masivele defrişări făcute, a afectat stabilitatea şi rezistenţa terenului aflat în proprietatea noastră, mai ales că toată zona este în pantă. Nu s-a mulţumit cu arbuştii tăiaţi, pentru gard şi pentru eliberarea suprafeţei pe care şi-a edificat construcţiile, căci a mai săpat şi pe lângă gardul proprietăţii noastre, pentru a lărgi poteca de acces, astfel încat gardul a ramas suspendat la o înaltime de 1,5m. Ca urmare a acestor abuzuri, oricând, în timpul unor precipitaţii abundente, pământul nostru poate să o ia la vale. Şi-a ridicat grajduri şi coteţe în care creşte o mulţime de vaci, oi, capre, cai, porci, găini. Are şi mulţi câini, că ţi-e şi frică să treci, în miezul zilei, pe potecă. Tot bălegarul de la cai şi de la vaci, dejecţiile celorlalte animale, precum şi alte gunoaie, toate sunt depozitate în acelaşi loc şi emană un miros foarte greu de suportat. Vara, duhoarea este resimţită pe o distanta mare, atât de vecinii din zonă, cât şi de persoanele care trec spre albia râului sau spre deal. Adesea, lăturile şi mizeria rezultată le aruncă direct în vegetaţia din împrejurimi, lucru sesizabil de toate persoanele care trec prin zona. 
Nu mai zic că valoarea proprietăţii noastre a scăzut foarte mult prin toate aceste prejudicii, dar mă întreb cum de i s-a permis să ocupe abuziv domeniul public şi să construiască fără autorizaţie. De la primărie mi s-a spus că i se va închiria terenul, dar oricum, abuzurile şi ilegalităţile au fost deja comise”, ne-a declarat cel mai mare dintre fraţii Preda. Acesta a mai încercat să ne convingă că toata suprafaţa şi construcţiile deţinute de Miron Preda se află într-o mizerie de nedescris, fiind un focar de infecţie şi de boli în care trăiesc toţi membrii familiei.
De partea cealaltă, Miron Preda se apără afirmând că “eu nu pot sta acasă fără să muncesc şi de aceea mi-am ridicat coteţe şi grajd la marginea oraşului, ca să cresc animale, să-mi întreţin familia. Nu fur, nu dau în cap la nimeni…”
În opinia lui Alin Preda, nu se pot creşte animale în oraşe, căci îndeletnicirea contravine normelor europene de mediu. Tot el susţine că vecinii săi “vând laptele şi carnea provenite de la animalele lor, dar puţini ştiu că le cresc şi le sacrifică în condiţii improprii, fără a respecta minimele norme de igienă. De fapt, în spaţiul ocupat abuziv, ei nici nu s-au branşat la utilităţi. Noi vrem să construim o casă de vacanţă, dar nu cred că mai putem, în aceste condiţii. Primăria a ştiut să ne impună prin certificatul de urbanism să nu creştem animale, dar lui Miron Preda i s-a permis să facă tot ceea ce altora le este interzis”, ne-a mai declarat Alin Preda, care a reclamat situaţia mai multor instituţii: Primărie, Poliţia Locală, Romsilva.
Interesându-ne la Poliţia Locală despre acest caz, aveam să aflăm că situaţia juridică a terenului ocupat iniţial abuziv (ce-i drept), de către Miron Preda se schimbase în avantajul acestuia. Mai exact, mai mulţi funcţionari care se ocupă cu disciplina în construcţii şi mediu (domenii care, de la începutul anului, sunt în competenţa Poliţiei Locale), au venit la faţa locului, au constatat neregulile săvârşite de Miron Preda şi l-au amendat contravenţional, somându-l să intre în legalitate: adică ori să dărâme construcţiile ridicate, ori să obţină autorizaţia de construire a lor. Această autorizaţie este în curs de obţinere, mai ales că lui Miron Preda i s-a închiriat terenul respectiv cu scop agricol.
Pe un teren agricol se pot creşte animale, existând doar condiţia ca anexele gospodăreşti (grajduri, coteţe etc) să fie la o distanţă de minimum 10 metri de cea mai apropiată locuinţă. Distanţa era respectată şi dacă locuinţa fraţilor Preda ar fi fost ridicată pe terenul acestora.
La cealaltă sesizare a lui Alin Preda, că locul a devenit un focar de infecţie, a fost făcut un control de către Poliţia Locală şi un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, acesta din urmă făcând câteva recomandări privind îmbunătăţirea condiţiilor de creştere a animalelor de către Miron Preda.
S-ar părea că lucrurile vor evolua spre continuarea acestei stări de fapt: Miron Preda cu animalele în bătătură, iar fraţii Preda cu terenul învecinat şi cu nemulţumiri legate de mirosurile neplăcute emanate de la coteţele şi grajdurile vecinului. S-ar mai putea spune că legislaţia noastră privind utilizarea terenurilor agricole la câte sute de metri de o zonă locuită e prea permisivă. În Uniunea Europeană, unde ne place să credem că am intrat din 2007, e greu de presupus că se poate întâmpla aşa ceva.

Cuvântul care înţeapă

Laşitatea la români

Aproape zilnic ajung la noi în redacţie tot felul de sesizări de la oameni care au probleme în diverse domenii. Fie că este vorba de neînţelegeri cu vecinii, cu administraţia locală, cu Poliţia, justiţia, sistemul de sănătate ori de învăţământ, majoritatea acestor sesizări au un numitor comun şi anume faptul că petenţii nu vor să îşi asume responsabilitatea reclamaţiilor pe care le fac, preferând, în cele mai multe cazuri, să rămână anonimi, cu problemele nerezolvate, de frica eventualelor repercusiuni. I-am întrebat, pe fiecare la rândul lui, cum îşi va găsi dreptatea, din moment ce atunci când o caută se ascunde după cireş. Răspunsul a fost cam de fiecare dată acelaşi: „Păi de-asta am venit la dumneavoastră, să ne ajutaţi!”
Aşadar, românii aşteaptă ca altcineva să le rezolve problemele ori să scoată castanele din foc cu mâna altuia, ceea ce, din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai evidente forme ale laşităţii. De fiecare dată când am am avut de a face cu astfel de oameni i-am trimis elegant la plimbare şi aşa voi proceda şi de acum înainte. Iată câteva argumente în sprijinul acestei atitudini:
Cred cu tărie că infernul în care trăim azi în societatea românească vine din fiecare din noi. Laşităţile noastre de fiecare zi, mai mici sau mai mari, au născut monştri care ne-au dat motive să fim satisfăcuţi de a duce o viaţă mizerabilă. Am tăcut prea mult, am strigat prea puţin şi ne-am silit să trăim rezonabil atunci când ne venea să urlăm.
(Citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)

Editorial

BARABBA FACE RATING
 
Am revăzut recent un interviu cu regretatul Florian Pittiş. Care observa la un moment dat: Barabba face rating, Iisus nu face. Căci mulţimea cere eliberarea tîlharului şi răstignirea Celui fără păcat. Mi se pare o frază emblematică pentru ceea ce înseamnă dintotdeauna psihologia gloatei şi pentru felul în care aceasta este speculată în tot ce are ea mai abject de către o presă iresponsabilă şi imbecilă şi de către politicieni îmbătaţi de putere. E valabil, cu diferenţele de rigoare, nu numai la noi ci pentru omul generic de azi din toate ţările. Este una dintre limitele periculoase ale democraţiei, despre care, din păcate, liderilor de opinie le este frică să discute. Mulţimea votează cu Barabba. Ţările  care şi-au construit democraţia vreme îndelungată, secole, şlefuind-o ca pe un cristal de preţ, au însă şi forme de autoreglare funcţionale. Noi, cu ceva încropit în numai două decenii, suntem expuşi tuturor derivelor. Recent, cel mai citit ziar de limba engleză, cu o tradiţie centenară, surprins cu ascultări ilegale de telefoane şi alte procedee imorale şi ilegale, a fost repede închis. Fără comentarii, fără „prezumţie de nevinovăţie”, fără măcar a aştepta derularea procesului. Ce s-ar fi întîmplat la noi dacă unele dintre ziarele sau televiziunile care tot publică „stenograme”, documente „de pe surse”, interceptări vădit ilegale, minciuni sforăitoare care pot distruge cariere şi persoane, ar fi fost închise? Cu cît ar fi fost mai curat cotidianul nostru şi cu cît mai sănătoşi ne-ar fi fost nervii?

La Ştrandul Tineretului, copiii învaţă înotul cu o fostă campioană

Ştrandul din imediata vecinatate a Casei Tineretului, aflat în administrarea acestei instituţii, se prezintă, în acest an, cu o înfăţişare uşor schimbată. Administraţia a renunţat la terenul de volei cu suport de nisip, lăsând suprafaţa respectivă să se înverzească. Ea se va adăuga spaţiului cu gazon existent deja, mărind considerabil zona dedicată campării vizitatorilor iubitori de soare şi băi în piscină. Pentru adulţii care nu se topesc de căldură şi nu sunt amatori să se răcorească în apa din ştrand, Alexandru Croitoru, administratorul locaţiei, s-a gândit să pună la dispoziţie un grătar. Astfel, cei care nu se dau în vânt după răcoarea apei, fiind  amatori de petreceri la iarbă verde, cu fripturi şi mititei preparaţi la căldura vergelelor metalice de deasupra jarului, nu au nimic a regreta atunci când aleg Ştrandul Tineretului ca loc de relaxare, la sfârşitul unei zile (săptămâni) istovitoare de lucru. Mai ales că aici sunt cele mai mici tarife dintre toate cele practicate în cele trei ştranduri ale oraşului. Bunăoară, biletul de intrare costă 7 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii, elevi şi studenţi, iar o şedinţă de iniţiere în înot costă 10 lei, ceea ce înseamnă că tarifele sunt de aproape trei ori mai mici decât în celelalte piscine pentru public din localitate. Ştrandul Tineretului este singurul ştrand care, din 1990 şi până în prezent, a funcţionat non-stop; desigur, cu excepţia zilelor  în care a fost schimbată apa din bazin. De fapt, aici există mai multe bazine, trei dintre ele fiind rezervate copiilor de toate vârstele. Astfel, ştrandul are în dotare un bazin de foarte mică adâncime (pentru copii de 1-2 ani), un bazin de adâncime mică (pentru copii de 3-6 ani) şi un bazin de medie adâncime (pentru copii de peste 6 ani). Ca în fiecare an, şi în vara aceasta sunt organizate cursuri de înot pentru copii, coordonate de instructori autorizaţi, buni profesionişti. Printre instructorii din această vară, se remarcă un nume nou: Consuela Crăciun, multiplă campioană judeţeană şi campioană naţională în proba liber, la începutul anilor 1980. Aceasta ne-a declarat: “Până la sfârşitul verii, suntem pregătiţi să iniţiem copii de toate vârstele, numai să se strângă un număr suficient pentru a putea înfiinţa o grupă. De regulă, cei mai mulţi dintre cei mici, dornici de a învăţa să înoate, au şase ani împliniţi. Deocamdată, am reuşit organizarea a două serii: una dimineaţă, de la 10.00 la 11.00, iar cealaltă după-amiază, de la 17.00 la 18.00. Un curs are 10 şedinţe şi costă 100 lei, preţ în care este inclusă şi o eventuală şedere mai îndelungată în ştrand, după ora din cursul de înot. Iniţierea copiilor se face în două stiluri: liber (craul) şi spate. Cunoştinţe în celelalte stiluri, bras şi fluture (delfin), le oferim doar celor care vor să se perfecţioneze în sportul nataţiei, considerat a fi unul dintre cele mai complexe, care solicită toate grupele de muşchi ale corpului uman.” Aşadar, cei mai tineri câmpineni au toate şansele să deprindă mai repede tainele înotului (unul dintre cele mai vechi sporturi din lume), de la o fostă glorie a nataţiei româneşti.

Pentru a două repartizare computerizată în licee au rămas doar 81 de locuri libere

Criza morală a societăţii româneşti şi-a arătat, anul acesta, efectele dezastruoase mai mult decât oricând. Căci numai o criză morală profundă poate naşte atâta dezinteres pentru învăţătură din partea unor elevi de 18 respectiv 14 ani. pe mâna cărora s-ar putea spune că stă viitorul României. Cei din prima categorie sunt prezumaţi a avea destulă maturitate de vreme ce au trecut de “poarta majoratului”. Cei de 14 ani sunt tot minori, dar nu mai au minţile cotropite de infantilism, motiv pentru care legea îi prezumă a avea discernământ în acţiunile lor, ceea ce atrage după sine faptul că răspund în faţa legii penale (cei care săvârşesc infracţiuni primesc jumătate din cuantumul sancţiunilor pentru infracţiunile respective aplicate celor adulţi). 
Cu toate acestea, atât elevii de liceu din ani terminali, cât şi elevii de la sfârşitul gimnaziului au tratat cu multă superficialitate şi indolenţă pregătirea pentru bac, respectiv pentru accederea în învăţământul liceal. “La ce bun să învăţ, că ai mei tot o să mă aranjeze în viitor”, şi-or fi spus odraslele de liceu şi de bani-gata. “La ce bun să învăţ, că pentru a te îmbogăţi nu-ţi trebuie neapărat carte”, şi-or fi şoptit în barbă liceenii din familii ale clasei de mijloc. “La ce bun să învăţ, că tata tot n-are bani să mă ţină în facultate”, or fi gândit cei din familii cu nivel de trai scăzut. “La ce bun să învăţ, când se poate copia”, s-or fi amăgit puturoşii de toate condiţiile sociale. 
Hotărât lucru, criza morală a afectat grav tineretul (presupus, studios), al României. Astfel, după ce marea majoritate a absolvenţilor din cele cinci licee câmpinene a fost respinsă la ultimul examen de maturitate, după ce recorectarea lucrărilor a dat câştig de cauză la bac doar în cazurile a 13 elevi, prima repartizare computerizată a elevilor în licee a arătat măsura în care şi absolvenţii de gimnaziu din municipiul câmpinean sunt preocupaţi de cunoaştere şi sunt însetaţi de învăţătură. 
În urma acestei repartizări, la Câmpina au rămas 81 de locuri libere, 34 dintre acestea la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” (fostul Grup Şcolar de Petrol) şi 47 la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini. Toţi cei 368 de candidaţi din municipiu au fost admişi la un liceu (dorit sau nu din prima opţiune), dar multe medii, la fel cum s-a întâmplat şi în restul judeţului, au fost sub 5, eterna notă clasică de trecere. Să treci într-o etapă superioasă de învăţământ cu nota 3 şi câteva zecimi, asta doar în învăţământul românesc se poate întâmpla.  La Câmpina, cea mai mare medie de admitere –  9,97, a fost înregistrată la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, iar cea mai mică – 3,88 a fost permisă la Grupul Şcolar “Construcţii de Maşini”. În această vară, peste 1000 de locuri au fost oferite de cele cinci licee câmpinene. 368 dintre acestea au fost ocupate de absolvenţii de gimnaziu din Câmpina, iar aproape 600 au fost ocupate de elevi din  localităţi învecinate municipiului. Candidaţii care îşi pun speranţele în cele 81 de locuri rămase libere, vor putea completa fişele de opţiuni între 14 iulie şi 19 iulie. Cea de-a doua etapa de repartizare computerizată în licee a candidaţilor va avea loc în 22 iulie.

La Poiana Câmpina, scurgerile de gaze “distrug” carosabilul străzilor

Reţeaua de gaze a comunei Poiana Câmpina este veche de peste jumătate de veac şi corodată la maximum. Excepţie face doar satul Bobolia, unde vechile ţevi de gaze au fost înlocuite, în 2005, cu unele moderne şi performante, din polietilenă de înaltă densitate. În restul comunei, mai ales în cartierul Răgman, dar şi în centrul localităţii (primele zone în care s-au efectuat branşamente de gaz metan), ţevile prin care circulă gazul-combustibil sunt “varză”. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, după ce că scurgerile de gaze din reţea sunt din ce în ce mai numeroase (evidenţiind şubrezenia conductelor), lucrările de reparaţii executate de cei de la GDF Suez (fosta Distrigaz), precum şi cele pregătitoare şi finale (săparea şi astuparea şanţurilor necesare pentru intervenţii) se fac cu viteza melcului. Spre disperarea reprezentanţilor administraţiei publice a comunei, care au făcut eforturi mari, în ultimii ani, să asfalteze principalele străzi din localitate, în special drumul judeţean care trece prin centrul comunei şi pe care circulă maşini de mare tonaj. Comuna Poiana Câmpina nu este prea mare (circa 5000 de locuitori), şi nici prea bogată pentru a-şi permite să refacă, din surse proprii, covorul asfaltic deteriorat în urma intervenţiilor celor de la Distrigaz. Reparaţiile se fac cu greutate şi întârziere, la câteva săptămâni după ce firma de construcţii agreată de GDF Suez realizează toate săpăturile necesare. 
În final, după săptămâni de aşteptare şi după repararea conductei avariate, şanturile se astupă cu întârziere. Toate acestea fac ca multe străzi ale comunei să arate ca după bombardamentele americane din Al Doilea Război Mondial. Primarul comunei, Aurel Duţă, este hotărât să-i amendeze la buzunar pe cei care întârzie nepermis lucrările de reparaţii, precum şi înlăturarea urmărilor acestora, deoarece, consideră edilul poienar, “aşa nu se mai poate continua. Această stare de lucruri şi de lucrări trebuie să înceteze. Localitatea noastră a ajuns să arate ca după un bombardament. Până acum, am dat numai avertismente, dar vom trece la aplicarea unor amenzi usturătoare. Până şi în faţa Primăriei avem două şanţuri, unul făcut acum două săptămâni, iar celălalt, de trei săptămâni vechime. Intervenţiile se fac cu încetinitorul. Întâi cei de la Distrigaz vin şi constată unde sunt scurgerile de gaze, apoi se sapă şi se lasă mult timp lucrarea neterminată. În unele locuri, avariile au fost remediate şi după aproape două luni. Probabil, există o lipsă a personalului tehnic de intervenţie, iar şanţurile se sapă rapid în locurile cu scurgeri de gaze, fără să existe niciun program sistematic de acţiune, doar pentru a se evita acumulările de gaze şi producerea unor catastrofe.”

Câmpina va inaugura în curând, în premieră naţională, „Bulevardul cu diamante”

Am scris atât de mult despre asfaltările din Câmpina şi asfaltangiii din administraţia locală, încât orice ştire care ar putea să arate şi o parte bună a acestei activităţi administrative, publicată în paginile ziarului nostru, pare desuetă. Şi totuşi, în spiritul adevărului şi sprijiniţi de ineditul situaţiei, trebuie să spunem că lucrările de asfaltare de pe strada unde îşi au sediul Poliţia, Primăria şi fosta grădină de vară (adică zona din prelungirea bulevardului) scot în evidenţă câteva lucruri ieşite din comun. Pentru prima dată în România, asfaltul folosit pentru reabilitarea străzii cu pricina are în compoziţia sa carbura de siliciu, un material recunoscut pentru gradul ridicat de duritate, cu aplicaţii în multe domenii de activitate. În cazul de faţă, în amestec cu asfaltul, carbura de siliciu aproape că dublează rezistenţa şi implicit durata de viaţă a acestuia, iar din punct de vedere estetic arată precum pe stradă s-ar fi aruncat cu diamante. În străinătate, această tehnologie se foloseşte de mai multă vreme în zonele cu trafic intens şi în cele speciale, de le aeroporturi, pentru că arată foarte bine.
De reţinut este şi faptul că ideea aparţine câmpinenilor Mihai Anastasescu şi Mihai Tufan, acţionarii principali ai societăţii Elsid SA Titu, care au donat Primăriei Câmpina 21,2 tone de carbură de siliciu, în valoare de aproximativ 25.000 de euro.
Aşadar, Câmpina va inaugura curând, în premieră naţională, „Bulevardul cu diamante”.

Liberalii câmpineni au inaugurat Cafeneaua Brătianu

Sub deviza: „Tot ceea ce putem facem în viaţă este să ne străduim până la capăt”

Vineri, începând cu ora 18.00, liberalii câmpineni au readus în prim plan o tradiţie care a luat fiinţă în perioada interbelică la Bucureşti („micul Paris”), cafeneaua politică. Într-o atmosferă boemă, sediul PNL de pe strada Mărăşeşti a fost gazda primei ediţii a Cafenelei liberale Brătianu, la care au fost invitaţi, printre alţii, profesori de ieri şi de azi, scriitori, elevi şi, în general, oameni care mai sunt dispuşi să discute deschis şi pertinent pe marginea problemelor de azi ale societăţii româneşti.
În faţa unei ceşti de cafea aburinde şi a unei teme generale de discuţie, laşitatea la români, moderată de publicistul Florin Frăţilă şi organizată de acesta împreună cu Irinel Dupu, participanţii au dat frâu liber dialogului şi confruntărilor de idei, atât pe tema aflată în discuţie, cât şi pe multe alte teme, inspirate din viaţa cotidiană locală, naţională şi chiar internaţională. Plăcerea de a discuta liber a fost oprită cu greu, după trei ore şi jumătate, iar iniţiativa liberală a fost catalogată drept un alt gen de a face politică, care ar putea fi bine primit şi în viitor într-un oraş care are nevoie de normalitate.
După o primă ediţie, care s-a dovedit a fi pe placul celor prezenţi, organizatorii Cafenelei liberale Brătianu au promis că, în limita decenţei care ar trebui să guverneze politicul în România, vor găzdui în continuare, o dată la două săptămâni, astfel de întâlniri, la care sunt aşteptaţi toţi cei care mai cred că societatea în care trăim poate fi şi altceva decât ceea ce este azi.

Rânduri transcrise din „(i)realitatea imediată” (2)

Ce aveţi, domnilor, cu doctorul Istrati?

Nouă, montată cu doar câţiva ani în urmă, potrivită ca mărime, scrisă pe fond coloristic adecvat şi aşezată la loc nimerit, deasupra intrării principale a instituţiei, placa inscripţionată sub egida „Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei”, cu menţiunea  „Colegiul Tehnic” local „Constantin Istrati” alătură textului său (o minunată idee) portretul grafic al doctorului chimist. A fost scrisă, montată şi dezvelită cu ocazia festivităţii atribuirii numelui doctorului C.I. Istrati - ani la rând cetăţean al urbei, iniţiatorul atâtor acte de cultură locale, donator de carte şi obiecte de artă -, noului Colegiu Tehnic, în prezenţa personalului său profesoral, elevilor, autorităţilor locale, şcolare  şi înaltului for ministerial invitate cu acea ocazie, publicului participant.
Au trecut pe sub ea, zi de zi de atunci, profesori, elevi şi părinţi ai acestora, oaspeţi ajunşi aici cu diverse ocazii.
Nimeni până acum, însă, nu a sesizat („arătând cu degetul” mustrător cel puţin) înscrierea greşită pe aceasta a anului morţii savantului chimist, omului şi patriotului dr. Istrati  - „1913” în loc de 1918. Cine şi de ce, te întrebi uluit, să-l fi „omorât”, astfel, cu cinci ani mai devreme pe ilustrul chimist şi toţi cei care vor fi văzut asta, să tacă?! E ca şi cum nu am şti cum s-a numit propriul nostru tată şi care a fost nefericitul an al morţii lui. Ori, poate - şi mă cutremur când scriu - nu se ştie de fel, şi asta e grav, anul morţii sale. Sau, Doamne fereşte, să fie vorba de o inexplicabilă şi ea „neputinţă” de a îndrepta (tot atât de gravă ca şi necunoaşterea în sine sau, poate, şi mai gravă), inexactitatea? De ce oare, însă, dacă nu ştim, ne apucăm să scriem, crezând cu tot dinadinsul că ştim? Ori sesizând inexactitatea, publică în acest caz, nu avem responsabilitatea să o îndreptăm?
Lucrul trebuie făcut cu cea mai mare grabă.
  •  
Pe strada locală ce poartă numele aceluiaşi doctor C.I. Istrati, două rânduri de plăcuţe indicatoare cu numele său, caută în zadar, de atâta amar de vreme, încă, în fixitatea aşezării lor, concilierea: str. „C.I. Istrate” ori „C.I. Istrati”.

La biblioteca locală purtând numele aceluiaşi doctor Istrati, un „bust” în gips, având comun cu portretul doctorului doar încercarea, de data asta nereuşită, de reprezentare „plastică” (sculpturală) a sa, a fost inscripţionat, nefericit, de cineva, „dr. C. Istrati”. De ce, acceptând, facem astfel de compromisuri, sfidând valoarea, este cu certitudine, nu doar, un lucru de mirare, se înţelege!

Cu exact cinci ani în urmă (în 2006), în Ghidul municipiului, editat de Primăria şi Consiliul Local, în colaborare cu Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu” (?!?) - puţini l-au văzut ori răsfoit -, lipsind reproducerea tipografică a portretului său, numele doctorului Istrati („Doctorul chimist C.I. Istrati”) este tipărit sub portretul... lui Ion Heliade Rădulescu (p. 20). Exemplarul ce posed al ghidului nu are nici măcar o, pentru unii, de atâtea ori „salvatoare” erată.
Ion T. ŞOVĂIALĂ

Şcoala Superioară Sanitară Postliceală „Dr. Dinu” a organizat ceremonia de absolvire a celei de-a 14-a promoţii de asistenţi

Duminică, 17 iulie, la orele prânzului, Şcoala Superioară Sanitară Postliceală „Dr. Dinu” a organizat ceremonia de absolvire a celei de-a 14-a promoţii de asistenţi pe profilurile farmacie şi medicină generală. Cei 46 de cursanţi, îmbrăcaţi în robe, alături de profesori şi conducerea şcolii, care le-au fost alături în cei trei ani de studiu, au depus în cadru festiv jurământul lui Hipocrate şi au primit diplomele de absolvire cu îndemnul de a-şi face meseria onest, aşa cum le-o cere şi deviza şcolii, „Să ne ajutăm semenii, să fim oameni pentru oameni”, pe care o vor reprezenta de aici înainte.
Chiar dacă a trecut prin momente dificile în ultima vreme - vă reamintim că Şcoala Superioară Sanitară Postliceală „Dr. Dinu” a fost evacuată, în urmă cu ceva timp, din clădirea în care a funcţionat zeci de ani, printr-o decizie controversată a administraţiei Tiseanu -, preşedintele instituţiei, d-na Elena Dinu, încă profund marcată de acest eveniment neplăcut, ne-a declarat: „Sunt mulţumită că elevii s-au prezentat foarte bine, atât la examenele de sfârşit de an şcolar, cât şi la examenul de dobândire a competenţelor profesionale, unde au obţinut rezultate remarcabile, cu medii cuprinse între 9 şi 10. Seriozitatea şcolii noastre poate fi măsurată şi prin faptul că deja jumătate dintre absolvenţi lucrează în domeniile pentru care s-au pregătit, asistenţi medicali de farmacie şi asistenţi medicali generalişti. Azi, absolvenţii noştri părăsesc şcoala cu o diplomă în buzunar şi tot ceea ce pot să-mi doresc este ca ei să nu îşi dezamăgească niciodată instructorii”.

După trei meciuri amicale, CSM Câmpina a plecat în cantonament

CSM Câmpina a intrat în febra pregătirilor pentru viitorul campionat în Liga A Prahova, ce se anunţă încă de pe acum foarte dificil. După reunirea lotului, băieţii antrenaţi de Ionică Burchi au jucat săptămâna trecută trei meciuri amicasle de verificare la Cornu, Conpet şi Ştefeşti.
Dacă la Cornu şi Ştefeşti, CSM şi-a întrecut adversarele fără drept de apel, cu 6-2 şi respectiv 5-0, la Conpet, jocul câmpinenilor nu prea a strălucit (CSM a pierdut cu 2-0), stafful tehnic şi administrativ concluzionând, după meci, că echipa mai are încă de lucru la capitolul relaţiilor de joc, care au avut de suferit în urma sosirii noilor achiziţii.
Începând de duminică, 17 iulie, timp de o săptămână, lotul CSM Câmpina, format din 22 de jucători, se află într-un stagiu de pregătire centralizat la Valea Doftanei, pentru o perioadă de acumulări fizice şi tactice.

Robert Opaţchi antrenează Băneştiul

Fostul antrenor al CSM Câmpina, Robert Opaţchi, a semnat săptămâna trecută un angajament cu CS Băneşti Urleta, formaţie pe care o va antrena în viitorul sezon competiţional. Opaţchi ne-a declarat în exclusivitate că după performanţa promovării cu CSM Câmpina intenţiona să se odihnească o vreme, însă nu a putut rezista să stea departe de fotbal şi de meseria de antrenor.
Opaţchi ne-a mai declarat că îşi doreşte să facă performanţă şi la Băneşti, aşa cum a demonstrat şi la Câmpina că o poate face.

Amicale

Unirea Câmpina - AFC Filipeşti 1-1
Sâmbătă, 16 iulie, pe stadionul Rafinăriei, a avut loc partida amicală dintre Unirea Câmpina şi AFC Filipeşti. După 90 de minute, meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, prin golurile marcate de D. Ciobotaru (min. 67), pentru câmpineni, respectiv, Grama (min. 37), pentru filipeşteni.
Antrenorii Costin Plăvache şi Marius Pălănceanu au folosit în acest meci următorii jucători: T. Ionescu - Georgescu, Dragomir, Lambă, Bănică (Gloria Corneşti) - Bica, I. Gheorghe, Ungureanu, M. Laurenţiu - I. Stoica, Ariciu. Au mai jucat: Antal - Coman, Alin Radu (CSO Plopeni), D. Lungu (CS Floreşti), Ţigănuş, Filimon, Burlacu, Nichifor, D. Ciobotaru. 

CS Băneşti - Petrolul Teleajen 8-1
CS Băneşti a disputat primul amical al acestei perioade în compania formaţiei Petrolul Teleajen, echipă retrogradată la finele ultimei ediţii de camăionat în liga B. Noua formaţie a antrenorului Roberto Opatchi a învins cu scorul de 8-1, prin golurile marcate de
F. Ene (3), Cristache (2), Iancu, Albui şi Filote.
După meci, antrenorul Roberto Opaţchi s-a declarat mulţumit de jocul băieţilor săi şi şi-a exprimat speranţa că Băneştiul va mai putea aduce şi alţi jucători.
Sâmbătă, 23 iulie, CS Băneşti va juca un nou meci de verificare în compania formaţiei Petrolul Băicoi.