06 septembrie 2011

“PDL se pregăteşte intens pentru fraudarea alegerilor”

Avertizează senatorul George Severin

La ultima sa conferinţă de presă, senatorul câmpinean George Severin a avertizat, încă o dată, că PDL, prin toate metodele aflate la îndemână (pomeni electorale, modificări legislative abuzive, fraudarea efectivă a votului), se pregăteşte intens pentru câştigarea alegerilor sau a cât mai multe voturi. Pentru următoarele săptămâni, liderii principalului partid de guvernământ au în vedere impunerea unor acte normative departe de litera Constituţiei şi a legislaţiei comunitare, încercându-se repunerea în dezbateri a problemei regionalizării ţării, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, un vot prin corespondenţă controlat total de actuala putere etc. “Următoarea sesiune este extrem de importantă din mai multe motive. Sunt destule proiecte de lege rămase din sesiunea precedentă, iar puterea actuală va declanşa un taifun legislativ prin care va încerca să-şi optimizeze rezultatul la alegerile viitoare. Care alegeri? Când vor avea loc? Nu mai ştiu. Vă spun cu toată responsabilitatea acest lucru.” Senatorul social-democrat a mai atenţionat asupra faptului că PDL va continua cu regionalizarea abuzivă a ţării, dar cele mai grave sunt acum ultimele găselniţe ale regimului Băsescu-Boc: comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi reformarea sistemului de alegere al parlamentarilor. În opinia senatorului, se va încerca oficializarea fraudei votului prin toate formele: de la votul prin corespondenţă din străinătate, total incontrolabil, până la cumpărarea voturilor prin pomeni electorale şi prin presiuni făcute asupra primarilor şi alegătorilor, în special în mediul rural. Adică, ceea ce s-a întâmplat, în timpul ultimelor alegeri parţiale, la Neamţ şi, într-o mai mică măsură, la Baia Mare. Regionalizarea ţării are un singur scop: dizolvarea autorităţilor locale care nu sunt supuse actualei puteri şi administrarea ţării prin aşa-zişi guvernatori aleşi de PDL şi obedienţi acestui partid. În acest fel, alegerile locale şi parlamentare de anul viitor vor fi controlate total de puterea portocalie. În această problemă, numai opoziţia UDMR ar mai putea împiedica principalul partid de guvernământ să-şi materializeze intenţiile sale abuzive şi ilegale. Comasarea alegerilor locale cu cele generale încalcă directivele Comisiei Europene în materie, care au interzis mereu suprapunerea unor alegeri naţionale cu cele europarlamentare, tocmai pentru că agendele electorale respective sunt total diferite, iar electoratul ar putea fi puternic bulversat din această cauză. Un alt abuz marca PDL evidenţiat de Severin este redesenarea colegiilor astfel încât candidaţii portocalii să aibă cele mai multe şanse, dar şi în acest caz se aşteaptă ca proiectul pedelist să întâmpine opoziţie din partea UDMR.
“Conform Constituţiei, în anumite situaţii, este decizională una dintre cele două Camere ale Parlamentului: Senatul sau Camera Deputaţilor. În multe cazuri, abuzurile Puterii, care deţine majoritatea în Birourile Permanente ale ambelor Camere, au făcut ca legi pentru care decizional era Senatul să fie inversate, în sensul că au fost trimise mai întâi la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor, deşi aceasta din urmă nu era cameră decizională”, a mai subliniat senatorul George Severin în conferinţa sa de presă.

USL propune electoratului prahovean pe Mircea Cosma şi Iulian Bădescu

La Câmpina se menţine încă suspansul!

Săptămâna trecută, liderii USL, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin, au anunţat oficial cum au împărţit candidaţii pentru consiliile judeţene şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ.
În Prahova, candidaţii stabiliţi de USL sunt de la PSD, respectiv Mircea Cosma la preşedinţia Consiliului Judeţean şi senatorul Iulian Bădescu la funcţia de primar al Ploieştiului. USL a mai dat publicităţii şi rezultatele unui sondaj naţional cu privire la intenţia de vot la alegerile din 2012 pentru consiliile judeţene, unde în Prahova PDL ar avea 25%, iar USL 57% din voturile cetăţenilor.
În ceea ce priveşte restul localităţilor, candidaţii la primării vor fi stabiliţi pe baza unor sondaje de opinie şi a negocierilor dintre cele două partide. La Câmpina, USL menţine încă suspansul. În mod normal, locul pentru candidatura la funcţia de primar ar trebui să revină PNL, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieştiului au fost cedate PSD. De comun acord însă, liderii locali ai celor două formaţiuni politice au hotărât ca în 2012 să candideze cel mai bine plasat în preferinţele electoratului. Până în prezent, primele trei persoane creditate cu cele mai mari şanse de a reprezenta USL pentru funcţia de primar sunt: Virgil Guran, Ion Dragomir şi, mai nou, Călin Tiu.

Cuvântul care înţeapă

Obrazul urât al puterii

Într-un recent interviu publicat într-un cotidian naţional, poetul şi publicistul Mircea Dinescu spunea că “dacă stai între oi, atunci să nu te miri că după 20 de ani începi să behăi ca o oaie!” Asta cred că se întâmplă azi cu o mare parte dintre noi, care am ajuns să trăim în ţara noastră, în oraşul nostru, ca o turmă bezmetică mânată de la spate de câţiva politruci hulpavi, care s-au spurcat definitiv la oala cu smântână a puterii.
Cu zece luni înaintea alegerilor (locale, parlamentare ori poate chiar mondiale, dacă aşa o să le pice lor bine), politrucii puterii inventează şi organizează de zor spectacole stradale, câmpeneşti şi orice alt gen de sindrofii, fără consistenţă şi tradiţie (vezi Târgul de Bunătăţi, Jocurile Copilăriei, concertul Mix Music Evolution, Ziua lacului Paltinu etc.), care au un singur scop şi anume acela de a aduna, în scop electoral,  o “turmă” de cetăţeni predispuşi să accepte astfel de bucurii mărunte şi mai ales gratuite. Paradoxal, cetăţenii cărora le sunt adresate aceste sindrofii sunt tot aceiaşi pe care ei, politrucii puterii, îi “îmbrâncesc pe scări” aproape zilnic, prin măsuri administrative şi fiscale de neacceptat într-o societate în degringoladă, lovită puternic de criză şi cu o economie fragilă. Dar ce mai contează supliciile sociale la care suntem supuşi în fiecare zi, dacă o dată la patru ani primim câte ceva gratis (o pungă cu zahăr, un ghizodan cu rechizite ori un spectacol câmpenesc)! Puţini dintre adepţii acestei filozofii păguboase ştiu însă că toate aceste “gratuităţi” costă foarte mulţi bani publici, plătiţi cu greu tot din buzunarul nostru sărăcit. Şi am să vă dau doar două exemple care s-au petrecut recent în urbea noastră: Târgul de Bunătăţi şi Jocurile Copilăriei, manifestări care au avut oarecare afluenţă de public, dar în spatele cărora regăsim obrazul urât al puterii locale. (Citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)

Editorial

ROŞIA DE AUR
   
Ceea ce mă surprinde este uşurinţa cu care tot felul de oameni îşi dau cu părerea despre situaţia de la Roşia Montană. Pe Net circulă mai multe petiţii în favoarea opririi exploatării sau, dimpotrivă,  pentru începerea ei cît mai grabnică. Mulţi oameni de bună credinţă se lasă antrenaţi de pusee ecologiste sau patriotard-economico-stîngiste (ce greu o duc oamenii de acolo....). Politicienii fac din acest caz, fireşte, o armă electorală. ONG-urile au propriile lor interese, mai mult sau mai puţin vizibile. Mă îndoiesc de faptul că, dincolo de serviciile secrete, vreo 3-4 politicieni şi cam tot atîţia oameni de afaceri, cineva are toate datele problemei pentru a  decide: este bine sau nu este bine să exploatăm aurul de la Roşia Montană în interesul României? De aceea, mi se pare recomdandabilă o mare reţinere în a da verdicte. Ca de obicei, miza politică a cazului împiedică  o gîndire raţională a problemei. Pentru că Băsescu a spus Da exploatării, opoziţia, reglată pavlovian, a spus automat Nu, acuzînd că preşedintele ar avea interese financiare.

Rânduri transcrise din (i)realitatea imediată (6)

Este fără îndoială, cel puţin trist...
(file din „Carnetul ideilor pierdute” al unor consilieri culturali locali)

... Este fără îndoială, cel puţin trist că... la Biblioteca Municipală şi nicăieri altundeva în urbe, nu poţi găsi integrala operei lui Mihai Eminescu.
Cu ani în urmă, post decembrist, mă uimeam de sărbătorirea în ianuarie şi iunie a poetului, prin „afişarea” în aşa-zise expoziţii a câtorva reproduceri (xeroxuri de duzină), fotografii şi facsimile de pe manuscrisele sale, parte greşit inscripţionate şi lipite din lipsă de fonduri, s-a spus de fiecare dată, pe... cartoane de ambalaj.
Poate că şi de aceea nu ştim astăzi nici măcar să-i pronunţăm şi să-i scriem corect numele. Pe o plăcuţă stradală montată tot postdecembrist în plin centrul urbei, numele poetului e scris „Mihail Eminescu” în loc de Mihai Eminescu. ... Şi tot aşa de trist e că local nu există un bust Ioan Câmpineanu, I. Heliade - Rădulescu, Al. Tudor - Miu, Constantin Stelian...
... Este trist, atât de trist, că nimeni nu s-a gândit până acum la un bust al poetului Eugen Jebeleanu şi nici ca numele său să fie dat măcar unei străzi, iar locul ori casa în care s-a născut aici la 24 aprilie 1911 să fie marcat(ă) cu o placă comemorativă... (Pomenirea sa într-o discuţie particulară, drept cel mai „reprezentativ scriitor născut vreodată local”, a stârnit „furia” interlocutorului meu, intelectual rasat, „localnic” şi el, de ani, marcată prompt într-un text scris, tăvălit de la un capăt la altul într-o memorialistică, vai, atât de dezgustătoare pentru autorul lui, se înţelege!).
... Este trist, cu siguranţă iarăşi atât de trist, că nimeni nu s-a îngrijit să adune într-un  minim text pe o placă comemorativă, prezenţa locală a lui Ion Heliade Rădulescu, G. Coşbuc, Al. Tudor - Miu şi publicaţiilor editate de el aici, C. Stelian, G. Bogza şi revistei sale de avangardă „Urmuz”, a lui C.N. Mihăilescu - Conemy, Constantin Murgeanu, Alexandrina Duduia Alexandrescu, N. Kirilov ori Octav Angheluţă, Pompiliu Constantinescu, Simion Stolnicu, Horia Bottea...
Pe locul fostei săli Monovici, demolată (iarăşi) postdecembrist, dotat cu ceva balastru şi lăsat în administrarea naturii („un maidan... numit parcare”), cauţi în zadar o placă comemorativă care să amintească trecătorului prezenţa aici, în atâtea concerte, spectacole teatrale ori conferinţe, a lui George Enescu, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, C.I. Istrati, Iancu Brezeanu, dr. Gh. Marinescu, I.A. Bassarabescu, Sextil Puşcariu, Gheorghe Ţiţeica şi încă atâţia alţii. Nicăieri nu există, în urbe, ca aici, un petec de loc pe care să fi călcat atâta potop de personalităţi.
... Este fără îndoială, cel puţin trist că nici o şcoală locală nu poartă numele lui Grigore Bujoreanu, Anastasie Scripcă, Dimitrie Scurei...
... Este trist, atât de trist, că la Muzeul „B.P. Hasdeu” nu sunt marcate, în teren, nici una din celelalte clădiri dispărute astăzi, dar existente în timpul vieţii savantului ori locul pe care s-a aflat, tot aici, nucul - altar, cum nemarcate au rămas, pe colinele Muscelului, potecile de altădată pe care umbla, atât de des şi cu atâta dragoste, Grigorescu. Mergeţi numai şi veţi găsi locurile aidoma încă celor din tablourile sale.
Ion T. ŞOVĂIALĂ

Uniunea Scriitorilor a primit în rândurile sale încă un câmpinean

Aflăm la închiderea ediţiei că profesorul Emanoil Toma, concitadinul nostru, a fost primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România. Îl felicităm! Autor prolific, cu mai bine de 15 cărţi apărute, personalitate exuberantă, incomodă şi torenţială, scriitorul Emanoil Toma a abordat mai multe genuri literare, de la poezie la reportaj, de la romanul de ficţiune la cel non-fictiv, de la interviu la articolul de gazetă. Ne bucurăm că oraşul Câmpina mai are un scriitor cu patalama şi aşteptăm să citim şi să recenzăm în paginile ziarului nostru viitorul său roman. Şi acum şampania...

DentActiv – cel mai modern şi mai performant centru stomatologic din judeţ

La sfârşitul lunii august, a fost inaugurat în Câmpina, pe strada Progresului, Centrul Stomatologic DentActiv, cel mai modern şi mai dotat centru stomatologic din judeţ, care oferă servicii medicale de specialitate în premieră, precum: terapie şi chirurgie laser, servicii de implantologie de o calitate deosebită, piezochirurgie, servicii de urgenţă permanente etc. Cele două cabinete componente sunt dotate cu cea mai performantă aparatură stomatologică (din Germania, de la firma KaVo, un etalon în domeniul tehnologiei dentare), iar echipa medicală este alcătuită din medici cu înaltă pregătire, capabili să ofere soluţii medicale viabile tuturor problemelor pacienţilor. În aceeaşi locaţie, centrul oferă servicii de imagistică dentară cu aparatură digitală (doze reduse de radiaţie), iar pacientul evită astfel deplasările inutile către alte locaţii unde se efectuează radiografii dentare. În DentActiv (care este brandul pe partea de stomatologie a Centrului Medical SanConfind, recent înfiinţat), s-au investit 500.000 euro, ceea ce evidenţiază calitatea aparaturii şi a serviciilor medicale oferite, foarte diversificate, şi face ca sloganul centrului stomatologic, DentActiv aduce încredere în viaţa ta, să fie pe deplin întemeiat, să nu reprezinte doar vorbe goale de conţinut, bune numai în scop publicitar. Pentru a înţelege ce înseamnă cu adevărat apariţia DentActiv în peisajul medical prahovean, am stat de vorbă cu medicul dentist Titus Munteanu, coordonatorul centrului.

 Reporter: Domnule doctor, prin ce se deosebesc serviciile medicale DentActiv de cele oferite de alte cabinete stomatologice moderne?
Titus Munteanu: În afară de dotările de o calitate ireproşabilă pe care le avem aici, noi, cei din echipa medicală DentActiv, abordăm problemele pacienţilor într-o manieră plină de interconexiuni, în care aparatul dento-maxilar este privit ca un tot unitar. Prin aparat dento-maxilar înţeleg nu numai dinţii, ci tot ce este în jurul lor: oasele care susţin dinţii, limba, obrajii, gingiile, elemente care ar putea fi considerate independente, dar care, însă, funcţionează în deplină armonie unele cu altele. În momentul în care ne apucăm să tratăm un pacient care are probleme cu dantura, noi luăm în considerare toate aspectele care ar putea fi cauza unor dureri, prezente sau viitoare, ţinem cont de toate funcţiile aparatului dento-maxilar ce sunt sau ar putea fi afectate. Restabilirea tuturor funcţiilor aparatului dento-maxilar reprezintă reabilitarea orală, adică ceea ce urmărim încă de la tratarea primei probleme pe care ne-o ridică pacientul aflat în suferinţă. Pentru a avea rezultate bune, noi privim în ansamblu problemele unui pacient. Altfel spus, noi îl informăm pe pacient, de la început, despre toate problemele pe care le are şi încercăm să i le rezolvăm pe toate, cu un grad de suportabilitate cât mai ridicat. Bineînţeles, în măsura în care şi pacienţii sunt dispuşi să accepte aceste tratamente, care uneori pot fi mai îndelungate. Noi le explicăm pacienţilor că doar din dorinţa de a-i vedea sănătoşi pe deplin le propunem o serie de tratamente la care ei nu s-au gândit când au intrat în cabinet şi când au solicitat să facem ceva care să le curme durerile de măsele, de exemplu.
Rep: S-a vorbit mult despre calitatea serviciilor medicale DentActiv, despre faptul că unele dintre acestea sunt unice în zonă.
T.M.: Într-adevăr, lucrăm cu un personal medical cu o calificare superioară, cu aparatură la cele mai înalte standarde de calitate, cu cele mai bune materiale. Bunăoară, lucrăm cu cele mai bune materiale de amprentă care se găsesc pe piaţă, de provenienţă germană, de la firma Kettenbach (inventatoarea siliconilor de amprentă), cu freze Bush, cu unituri (scaune dentare) KaVo, cu piezotom Satelec, cu laser de la celebra firmă slovenă Fotona. Serviciile medicale cu laser cred că sunt unice la nivelul întregului judeţ. Şi, poate, chiar la nivelul unei zone mult mai extinse. Aparatul laser pe care l-am achiziţionat acoperă cam 98% din afecţiunile care pot fi tratate în cabinetele stomatologice. Laserul se foloseşte nu doar în chirurgia stomatologică, ci şi în tratarea infecţiilor din canalele dinţilor, a granulomului etc. Piezotomul este un instrument cu ultrasunete folosit în chirurgie, un instrument de mare precizie care a ajuns să înlocuiască freza în chirurgia alveolară. Cu piezotomul se poate îndepărta mai puţin ţesut în timpul intervenţiei, ceea ce duce la o vindecare mai rapidă a locului traumatizat. În intervenţiile cu piezotomul, ca şi în cele cu laserul, noi conservăm o masă mai mare de ţesuturi sănătoase, ceea ce nu poate fi decât în beneficiul unei vindecări mai rapide.
Rep.: Trataţi şi copii?
T.M.: Da, şi vă asigur că în tratamentele afecţiunilor pe care le au copiii folosim cele mai bune metode, comunicăm tot timpul cu ei şi acordăm cea mai mare atenţie acestor tratamente, pentru că este foarte dificil să tratezi un copil. O ştiu din propria experienţă, în cei peste 10 ani de când profesez această meserie, am tratat mulţi copii. Pot să vă spun un lucru pe care mulţi părinţi îl neglijează: pentru o dezvoltare armonioasă, un copil are mare nevoie de medicul dentist.
Rep: S-a mai vorbit, la deschiderea centrului stomatologic DentActiv, şi despre faptul că preţurile sunt mai mici decât în alte centre similare.
T.M.:  După ştiinţa mea, sunt multe centre stomatologice unde preţurile practicate sunt, într-adevăr, mai mari decât la noi. Vom încerca să menţinem preţurile la cel mai jos nivel posibil. Pe de altă parte, pentru a fi sincer, trebuie să vă mărturisesc că nu putem oferi cele mai mici preţuri de pe piaţă în condiţiile în care calitatea serviciilor şi a dotărilor este la cel mai înalt nivel posibil.

CarOne şi Automeister au adus Caravana PitStop la Câmpina

Seria de evenimente dedicate responsabilizării şoferilor în privinţa siguranţei pe şosele a înregistrat o altă oprire din acest an în reţeaua Automeister. Câmpina a fost vineri, 2 septembrie, gazda PitStop, care şi-a aşezat caravana în parcarea din Piaţa Centrală, iar şoferii nu au ratat ocazia de a beneficia de verificări auto gratuite, fiind prezenţi în număr destul de mare la standul Automeister.
CarOne şi Automeister au pus la dispoziţie celor interesaţi testări ale farurilor, lichidului de frână, încărcării baterieri, anvelopelor şi amortizoarelor, toate esenţiale din punct de vedere al păstrării siguranţei participanţilor la trafic. Setul de verificări a fost gratuit, la fel ca şi lichidul pentru spălarea parbrizului, oferit ca bonus. Toată lumea a plecat mulţumită de la standul PitStop, iar interesul acordat siguranţei în trafic a fost răsplătit şi cu un cupon de reducere pentru eventuale reparaţii.

Lars Auto Brebu - de la pasiune la performanţă în doar 7 ani de activitate!

Zielele trecute, pasiunea lui Laurenţiu Stoica pentru maşini a primit certificatul de performanţă al unei afaceri de succes. După numai 7 ani de activitate, service-ul Lars Auto Brebu a făcut pasul spre profesionism, devenind membru al reţelei naţionale PerfektAuto, primul concept de service specializat în domeniile tinichigerie, caroserie şi vopsitorie din România.
Conceptul este dezvoltat de compania germană Augsburg International, prezentă în România de peste 15 ani şi considerată un reper în distribuţia de piese auto originale şi elemente de caroserie aftermarket şi unul dintre principalii furnizori de piese auto, accesorii, uleiuri, elemente de tuning, echipamente şi utilaje pentru service-urile şi magazinele auto din România.
De acum, şi în judeţul Prahova, toţi şoferii pot beneficia de reparaţii de tinichigerie şi caroserie de calitate şi în acord cu exigenţele fiecărui proprietar auto. La PerfektAuto Lars, situat în Brebu, clienţii vot găsi un partener de încredere, ce asigură un raport calitate - preţ optim şi reparaţii efectuate de specialişti cu pregătire profesională solidă.
Specialiştii atelierului PerfektAuto au completat practica meseriei cu o serie de cursuri de specialitate la standarde înalte, asigurate în cadrul reţelei. Piesele de schimb, componentele, echipamentele şi utilajele folosite în service vin de la producători cu renume mondial.
Un avantaj important pentru clienţii PerfektAuto Lars sunt parteneriatele stabilite între reţea şi societăţile de asigurări, pe baza principiului decontării directe cu cele mai importante instituţii de profil.

Sute de copii şi părinţi au pus stăpânire pe Centrul Civic

Sâmbătă şi duminică, Centrul Civic a aparţinut numeroşilor copii veniţi să participe la «Jocurile Copilăriei», un eveniment aflat la prima ediţie, organizat de Casa de Cultură «Geo Bogza», cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local. Prin acest eveniment, organizatorii au dorit reînvierea jocurilor copilăriei în aer liber, încurajarea părinţilor în descoperirea şi dezvoltarea abilităţilor native ale copiilor – sportive sau artistice,  dar şi reîntoarcerea la tradiţii. Au fost aduse în stradă concursuri, spectacole şi ateliere demonstrative de creaţie. În fiecare zi, spectacolele au durat 10 ore, de la ora 09.00 la ora 19.00. Cele mai căutate ateliere de creaţie au fost atelierul de tapisat (unde copiii au învăţat cum se ţese la gherghef un semn de carte), atelierul de împletituri din piele, atelierul de sculptură – susţinut de meşterul popular Ion Solyom, atelierul de pictură pe turtă dulce (în cadrul căruia copiii au construit şi pictat căsuţe din turtă dulce), atelierul de origami & impletituri brăţări din material textil & figurine din baloane & face-painting (susţinut de Fundatia Zamolxes, atelier în care doritorii şi-au putut crea singuri, cu ajutorul imaginaţiei proprii, un mic colţ de viaţă: animăluţele din hârtie cu habitatul lor), atelierul de creaţie jucarii din lemn, atelierul de pictură, cel de creaţie a figurinelor din marţipan – sustinut de artişti cofetari, atelierul de modelaj în lut şi pictură pe sticlă, atelierul de olărit, precum şi atelierul de ecopodoabe.
 Sâmbătă s-au desfăşurat concursuri de desene pe asfalt, o întrecere cu bicicletele, dansuri moderne şi populare, un spectacol de step coregrafic interactiv (oferit de Clubul de limbi străine Frizzly), dar şi două spectacole de teatru de păpuşi, punerile în scenă fiind opera artistului păpuşar Alin Antemir, care i-a purtat pe copii în lumea fantastică a păpuşilor ţinute în viaţă de câteva sfori. Foarte apreciată a fost demonstraţia de step coregrafic interactiv făcută de cei de la Clubul Frizzly. Ansamblul popular Brăduleţul din Câmpina şi trupa Horaţiu Dance Project din cadrul Clubului Copiilor Câmpina au cucerit şi ele aplauzele spectatorilor. Duminică dimineaţă, demonstraţia de karate în stil shotokan a copiilor care activează în cadrul Clubului Aiko din Câmpina i-a convins pe copii şi pe părinţi de importanţa şi efectele benefice ale sportului. Rapsodul popular Solyom Ion, a susţinut, duminică dupa-amiază, un recital de muzică populară la muzicuţă. Tot duminică, s-a mai desfăşurat un concurs pe role. Membrii ansamblului folcloric „Ca la Breaza” au încheiat în forţă seria evenimentelor din cadrul „Jocurilor Copilariei”. Părinţii însoţitori nu au fost neglijaţi de organizatorii evenimentului, ei având posibilitatea de a se  relaxa la terasele special amenajate. De asemenea, ei au putut cumpăra produse tradiţionale româneşti de la   Târgul de Bunătăţi.

Banchetul de absolvire a celei de-a 11-a promoţii de asistenţi medicali ai Şcoalii Postliceale „Louis Pasteur” Câmpina

Săptămâna trecută, după ceremonia de absolvire organizată la sediul Şcolii Postliceale Sanitare Louis Pasteur, elevii şi profesorii celei de-a 11-a promoţii de absolvenţi (asistenţi medicali) au organizat banchetul de sfârşit de promoţie într-un cadru intim, la grădina de vară a unui restaurant din Câmpina. Cei 73 de absolvenţi s-au reunit pentru ultima dată înainte de a părăsi instituţia de învăţământ pe care au frecventat-o timp de 3 ani de zile. Înarmaţi cu voie bună şi optimism, foştii elevi s-au distrat pe cinste, ceea ce reiese şi din imaginile alăturate, fără a mai fi nevoie de alte comentarii.

Fundaţia Medis a organizat un nou simpozion

„Activităţi în pediatrie şi în medicina perinatală”

Fundaţia Medis, binecunoscută în judeţ şi în întrega ţară pentru simpozioanele şi congresele medicale la care este organizatoare, a mai bifat, la sfârşitul săptămânii trecute, încă o acţiune de acest gen. Astfel, la Casa Tineretului, vineri 2 septembrie, a fost organizat un simpozion denumit „Activităţi în pediatrie şi în medicina perinatală”. Un simpozion la care au participat numeroşi medici din municipiu şi din întreg judeţul, şi care a avut în program teme precum: Rolul ecografiei în monitorizarea sarcinii, Deformări osoase congenitale la nou-născut, Alăptarea, întotdeauna prima alegere, Copilul negativist – medierea conflictului între părţi etc. Bineînţeles, nu a lipsit veşnica temă din pediatrie: Cezariana, pro şi contra. Acţiunea a fost o reuşită, aşa cum reuşite au fost toate simpozioanele organizate până în prezent de Fundaţia Medis, una dintre puţinele fundaţii din ţară furnizoare de educaţie medicală continuă.
“Simpozioanele de pediatrie sunt destul de rare, iar cel de astăzi, după numărul participanţilor, se pare că a stârnit un interes considerabil. Primul simpozion l-am organizat acum 12 ani, după înfiinţarea Fundaţiei Medis, iar de atunci, ne tot angrenăm în astfel de manifestări, cam 4-5 în medie pe an. Temele simpozioanelor organizate de noi au fost extreme de variate, astfel încât publicul nostru ţintă a fost şi el diversificat. Simpozioane de pediatrie nu prea se organizează, noi am am mai organizat, anul acesta, un simpozion pe aceeaşi temă la Bucureşti, cu foarte bună adresabilitate. Cel de la Bucureşti a fost orientat spre ortopedie, spre deosebire de cel de astăzi, orientat spre pediatria de început, urmând a fi dezbătute teme care privesc naşterea copilului. Bineînţeles, nu vor lipsi veşnicele discuţii între avantajele şi dezavantajele cezarianei, dar nici produsele care trebuie administrate bebeluşilor pentru a creşte voinici în prima copilărie. Simpozionul este de pediatrie, dar am observat în sală medici de adulţi şi de alte specialităţi. Probabil, pediatria este de interes şi pentru medicii care nu sunt pediatri”, ne-a declarat, cu puţin înainte de începerea simpozionului, medicul Călin Tiu, directorul şi întemeietorul Fundaţiei Medis.

FOTBAL - Liga A Prahova

CSM Câmpina – Progresul Drăgăneşti 3-0
 
Marcatori: Vintilă 82, 84, Hromei 90.
CSM Câmpina: Lepădatu – Gânju (cpt), G. Radu, Zăpodeanu – A. Burchi, Budileanu, Ilioiu, I. Burchi (64 Vintilă), Stroe (64 Dârstaru) – M. Mihai (64 Hromei), Olteanu (85 Negoiasă). Rezerve neutilizate: Boşilcă – Bej, Necula. Antrenori: Ion Burchi (principal), Robert Stoica (secund).
Progresul Drăgăneşti: V. Ion – Cl. Stoica, Isacov, Matei (cpt), N. Mărgărit – Cl. Tudor (64 Al. Ciobanu), Pancovici, Savu, Zaibert (87 I. Vasile) – And. Ciobanu (46 Ad. Barbu), Curcan (46 Fieraru). Rezerve neutilizate: Şt. Barbu – C. Gheorghe, Rotaru. Antrenor: Gheorghe Nicolescu.
Cartonaşe galbene: Zăpodeanu (76), Ad. Burchi (78), I. Burchi (78) / Zaibert (10), N. Mărgărit (39), Cl. Stoica (87).
Arbitri: Ionuţ Neagu (Poienarii Apostoli) – Louis Oprescu, Valentin Zanfir (Ploieşti).
Observator: Constantin Safta (Iordăcheanu).

Unirea Câmpina – Dero Ploieşti 5-0

Marcatori: Bărăgan (5, 83 – ambele din 11m), Nichifor (32), Lambă (57), Bica (62).
Unirea Campina: D. Şandru – A. Stoica, Neagu (cpt) (58 Dorişor), B. Şandru, Zecheru – Bica, Bărăgan, Lambă, Cernea (58 Ţigănuş) – Ungureanu (67 D. Ciobotaru), Nichifor (78 Conac). Rezerve neutilizate: T. Ionescu – Fl. Stoica, Burlacu. Colectiv tehnic: Ion Cojocaru (director tehnic), Costin Plăvache (antrenor principal), Marius Pălăncianu (antrenor secund).
Dero Ploiesti: Neagu (cpt) – Ene (80 G. Radu), Costache, I. Grigore, F. Ion – Onea, Roşu, Ad. Mihai (88 Marinescu), Savu – Stan, Iacob. Rezerve neutilizate: M. Vasile, Arsene, G. Ilie. Antrenori: Vasile Andronache (principal), Traian Ceuca (secund).
Cartonaşe galbene: Ungureanu (35), Bărăgan (61) / F. Ion (21).
Arbitri: Alin Gheorghe – Andrei Sotir (Ploieşti), Ionuţ Gheorghe (Păuleşti).
Observator: Răzvan Dincuţă (Ploieşti).

Cupa „Valea Prahovei” la minifotbal (jucători amatori)

Programarea meciurilor după tragerea la sorţi:
10 septembrie - Teren Fibec Câmpina
        ora 11.00: Primăria Sinaia - Ştiinţa Învăţământ Câmpina
        ora 12.30: Caraiman Buşteni - Primăria Câmpina
11 septembrie - Teren Alexandros Buşteni
        ora 11.00: Primăria Azuga - Poliţia Câmpina
        ora 12.30: Sănătatea Câmpina - Primăria Buşteni
Meciurile din semifinale se vor trage la sorţi.
    1 octombrie, orele 11.00 şi 12.30, teren Fibec Câmpina - semifinala
    9 octombrie, orele 11.00 şi 12.30, teren Alexandros Buşteni - finala mică şi finala mare.