27 noiembrie 2012

Anul viitor, în Câmpina s-ar putea face tratamente medicale pe bază de implanturi cu celule stem

Dacă proiectul primarului Horia Tiseanu, «Câmpina – staţiune turistică», nutrit din ambiţia fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a fost dat uitării, ba am spune chiar că a murit o dată cu ultimul guvern Boc, se pare că municipiul nostru ar putea pătrunde într-o nişă a turismului, şi anume în cea a turismului medical. Şi acest lucru datorită faptului că prima investiţie chinezească din oraşul nostru, Centrul medical Beike (deschis de Clinica Beike din China), care a funcţionat doi ani şi jumătate în cartierul Slobozia, are toate şansele să crească precum  voinicul din poveste şi să devină un mare complex medical, în care pacienţii să poată beneficia, pe lângă proceduri de recuperare medicală clasică (fizioterapie, kinetoterapie, acupunctură),  de tratamente pe bază de celule stem, o procedură modernă şi revoluţionară în tratarea multor afecţiuni, care, în alt mod, nu îşi găsesc vindecarea. Puţină lume ştie că prima investiţie chinezească din Câmpina (a doua, magazinul chinezesc din centru, este mult mai modestă), a fost posibilă datorită concetăţeanului nostru Răzvan Iordache, primul câmpinean care a ajuns în China pentru a beneficia de tratamentul pe bază de implanturi cu celule stem. Cazul lui Răzvan Iordache l-am readus în atenţia cititorilor Oglinzii în numărul trecut al săptămânalului nostru, când am prezentat retrospectiv toate cele patru deplasări pe care Răzvan le-a făcut în China, în spitalele Clinicii Beike, intervenţiile chirurgicale şi tratamentele la care a fost supus, precum şi progresele înregistrate în vindecarea maladiei sale, progrese mici la prima vedere, dar importante, mai ales că mulţi specialişti nu-i dădeau nici măcar şansa unei ameliorări, dat fiind faptul că a ajuns în China mult după nefericitul accident suferit, la 11 ani distanţă. Primul câmpinean care a ajuns să fie tratat în China prin implanturi cu celule stem i-a cucerit pe cei din conducerea companiei Beike, care au hotărât ca, prin intermediul lui Răzvan Iordache, să deschidă centrul medical de recuperare din cartierul Slobozia, ca o primă etapă a unui proiect investiţional mult mai larg. În acest sens, i-au dat mână libera lui Răzvan pentru demararea şi dezvoltarea proiectului, i-au trimis fondurile şi aparatura necesare. Despre planurile celor de la Beike, Răzvan Iordache ne-a declarat în exclusivitate următoarele:  “Deschiderea Centrului Beike Câmpina, în 2010 (foto), a fost prima etapă dintr-un proiect mai amplu avut în vedere de conducerea Clinicii Beike din China. În centrul medical de la Slobozia, timp de doi ani şi jumătate, peste 2800 de pacienţi au beneficiat de proceduri de tratament şi tehnici tradiţionale chinezeşti, sub îndrumarea atentă a unui medic specialist chinez. De câteva luni, centrul medical care a funcţionat la Slobozia, pe strada Câmpului, a fost închis pentru a putea fi reorganizat şi mutat într-o nouă locaţie, mult mai mare, în incinta hotelului Amana Inn de lângă Casa de Cultură. Pentru următoarea etapă, Clinica Beike are în vedere practic un nou proiect, prin extinderea şi modernizarea centrului medical înfiinţat la Câmpina în urmă cu doi ani şi jumătate. În cadrul acestui nou proiect, pacienţii vor putea beneficia şi de implanturi cu celule stem adulte. În plus, chinezii vor aduce şi un echipament ultramodern, unic în Europa, cu ajutorul căruia se vor face tratamente pentru distrugerea fibromului uterin, printr-o procedură noninvazivă, bazată pe ultrasunete. Activitatea de recuperare medicală va continua, tot sub îndrumarea unui medic specialist chinez. Noul proiect, care va fi lansat în decursul anului 2003, se va derula prin colaborarea unor medici chinezi, români şi argentinieni.”
Compania Beike este înalt specializată în tratamentele pe bază de implanturi cu celule stem, obţinând acreditări internaţionale dintre cele mai valoroase în acest domeniu. Beike, care este totodată una dintre cele mai cunoscute companii de biotehnologie din Asia, dezvoltă şi comercializează terapii cu celule stem adulte încă din 1999. Compania produce, în prezent, o linie completă de celule stem provenite din cordonul ombilical, celule care ajută la refacerea sistemului nervos al pacientului paralizat, dar nu numai. Celule stem adult pot ajuta la vindecarea a numeroase boli, precum ataxie, leziuni cerebrale, paralizie cerebrală, boala piciorului diabetic, ischemie a membrelor inferioare, scleroză multiplă, distrofie musculară, leziuni ale coloanei vertebrale şi ale nervului optic etc. A.N.

CUVÂNTUL CARE ÎNŢEAPĂ

Circ fără pâine şi candidatul violet

Mă tot întreb, în această perioadă electorală, care sunt sigur că va rămâne de tristă amintire pentru societatea câmpineană, ce este mai greu pentru mine: să tac ori să vorbesc despre tot ceea ce se întâmplă în culisele politicii locale? Probabil că mai cu minte ar fi să tac, aşa cum am fost „sfătuit” după publicarea celui de-al treilea portret – al candidatului roşu, să-mi văd interesul de a fi parte a unui întreg care ar putea să reprezinte puterea de mâine, bună sau rea. Din păcate (ori din fericire), până în prezent nu am căutat niciodată căldura efemeră a unui astfel de culcuş şi cred că sunt slabe şansele să se întâmple şi de aici înainte. Şi asta pentru că nu vreau să fac politică în rolul maimuţoiului folosit pentru a înlocui o seamă de lichele cu altele. Aşa că nu-mi rămâne decât să vorbesc în continuare critic despre oameni şi faptele lor, indiferent de culoarea politică, atâta vreme cât deciziile şi comportamentul acestora afectează interesul societăţii şi al cetăţeanului. De 23 de ani tot băgăm gunoiul sub preş, în speranţa că el va dispărea subit într-o bună zi. Greşit! Gunoiul se va acumula până ne va ajunge la gât, dacă nu cumva a şi ajuns!
După această scurtă introducere, prin care sper că am reuşit să le transmit unor proletari că a fi în politică trebuie să însemne cu totul altceva decât pupatul în c..., să trecem la realităţile de campanie electorală ale momentului.
Faţă de tot ceea ce vedeţi şi auziţi în jurul dvs. în această perioadă, demn de remarcat este faptul că războiul dintre USL şi ARD (pentru un loc în Parlament la Camera Deputaţilor) atinge cote greu de imaginat. Tot mai mulţi dintre „spectatori” susţin că un astfel de „măcel” politic nu s-a întâmplat nicicând în târgul liniştit al Câmpinei. O adevărată maree de fiţuici de campanie, pline cu tot soiul de dezvăluiri, au inundat străzile, curţile şi cutiile poştale, cu obiectivul de a „informa” pe cetăţean cu privire la presupuse sau autentice nelegiuri. Un circ ieftin, care neînsoţit cel puţin de pâine, rămâne cu mult în urma luptelor dintre gladiatori în timpul Romei antice.
Deloc surprinzător, pe fondul unei vieţi anoste, reacţia emoţională a cetăţenilor este pe măsura circului oferit. Mulţi dintre alegători sunt de-a dreptul indignaţi de tupeul unei tabere sau alta, alţii sunt total scârbiţi, însă cu toţii atraşi de can-can şi dispuşi să comenteze evenimentele. Periculoasă atitudine pentru membrii unei societăţi, care în marea lor majoritate, trăiesc la limita sărăciei. Din nefericire, slăbiciunea alegătorului pentru acest gen de divertisment păgubos va fi în continuare folosită de politruci, ceea ce înseamnă, mai mult ca sigur, că şi în următoarele două săptămâni rămase din campanie, uliţele satelor şi străzile oraşului vor răsuna în continuare sub bocancul trupelor de activişti distribuitori de manifeste mai mult sau mai puţin denigratoare. După părerea mea, efectul final al acestei campanii electorale negative va fi absenteismul la vot, ceea ce ar putea să modifice semnificativ clasamentul candidaţilor în seara zilei de 9 decembrie.
În ceea ce priveşte portretul candidaţilor, aşa cum am promis acum patru săptămâni, ar trebui să urmeze cel al candidatului portocaliu, Alexandru Anghel (ARD). Numai că, în urma îndemnurilor mai multor cititori, am decis ca azi să mă ocup de portretul candidatului violet (după culoarea partidului care îl recomandă), Ionuţ Piţigoi, din partea PP-DD pentru Colegiul 1 Senat.
Tânărul poporean Piţigoi poate fi considerat un personaj aparte în politica locală. Aflat în curtea celui de-al doilea partid de nişă în ultimii patru ani (membru PIN până în 2012 şi membru PP-DD în prezent), Piţigoi a trecut destul de repede (???) de la primul nivel al politicii la nivelul VIP, acela de candidat cu şanse reale (mecanismele actualei legi electorale lasă loc unei asemenea interpretări) la vârful puterii statale. Beneficiar al unui vehicul politic economic, dar sigur, candidatul violet are avantajul tinereţii şi mai ales al notorietăţii moştenite de la tatăl său, Leonida Piţigoi, un foarte cunoscut şi apreciat medic din oraş. Dincolo de faptul că apare destul de rar prin zona noastră (colegiu), în majoritatea timpului fiind solicitat de probleme de serviciu în diverse zone din ţară, Ionuţ Piţigoi poate fi socotit un tip cerebral, care ştie ce înseamnă compromisul politic şi se pricepe să prindă orice oportunitate valabilă sieşi ori grupului din care face parte. Înclinat, cu anumite limite, înspre binele general, candidatul violet poate fi asimilat cu imaginea politicianului de mâine, iubitor de parfumuri scumpe, dar şi de dreptate socială. În cei aproximativ patru ani şi jumătate de activitate (consilier local) în slujba administraţiei locale, Piţigoi a fost destul de discret, preferând mai degrabă să se alinieze unei discipline de grup (partid), decât să se expună riscului unor iniţiative independente, ceea ce ne poate duce cu gândul că şi în Parlament ar putea adopta aceeaşi politică. E bine sau rău? Avem sau nu nevoie de astfel de oameni la vârful puterii? Asta rămâne să decideţi dvs., cititorii (cetăţenii), pentru că, vrând-nevrând, Ionuţ Piţigoi reprezintă una dintre ofertele politice de azi care mâine ar putea să vă hotărască soarta.

P.S. Odată ce aceste alegeri parlamentare se vor fi încheiat, va fi, probabil, mult mai uşor să vă povestesc ceea ce se întâmplă cu adevărat în spatele frontului politic: meschinării, trafic de influenţă şi chiar comportament de sorginte legionară, toate astea întregind tabloul kitchios al unor aşa-zise alegeri libere.
Fanatismul unor nemernici care trăiesc din politică a ajuns să înspăimânte largi mase de oameni, mai ales în zonele rurale. Am auzit cu urechile mele zeci de cetăţeni care, în şoaptă, se plâng că au fost ameninţaţi de politrucii aleşi recent în funcţii publice locale şi obligaţi să susţină pe cine... trebuie. În zadar li se explică acestor oameni speriaţi că trăim într-o ţară europeană, în care opţiunea de vot trebuie să fie una liber consimţită. Ei ştiu, văd şi simt că statul de drept nu le oferă nicio protecţie. Şi-atunci, de ce ne aşteptăm, oare, la o viaţă mai bună?
Florin FRĂŢILĂ

EDITORIAL

DISCURSUL  ANTIEUROPEAN

Ce simple sunt lucrurile! În toată bulibăşeala care ţine loc de viaţă politică, printr-o lege de deasupra noastră, lucrurile devin din ce în ce mai simple, pentru cine vrea să le vadă. Simple, iară nu simpliste. Se ocupă de asta politicienii noştri uni-dimensionali. Cel mai periculos lucru petrecut în ultimele luni este o învîrtoşare teribilă a discursului antieuropean. Gîdilînd un naţionalism de sub centură, împroşcînd politicienii europeni cu noroi de Bucureşti, puterea de azi plăteşte poliţe. Pentru că, fără excepţie, (nu punem la socoteală Vocea Moscovei) Occidentul a fost de partea lui Băsescu în războiul civil din prima parte a acestui an. Este încă una dintre constatările simplisime pe care tornada de comentarii nu ne lasă să o vedem. Şi acum, fireşte, troica de la conducerea României îşi simte acut ilegitimitatea, şi se răzbună pe dna. Merkel sau pe dl. Gitenstein, pe dl. Barroso sau pe dl. Von Rompuy. Este cea mai proastă dintre atitudinile posibile. Acest personaj maladiv al României de azi cu nume de floare ucigătoare spune că a fost născut şi crescut în cultura europeană. Încă una dintre nenumăratele sale minciuni. În care cultură europeană să fi fost educat? Căci a trăit şi studiat în şcolile comuniste. Iar faptele sale politice sunt tot ce poate fi mai antieuropean în România de azi. Să fi legat, pe de o parte, de fosilizatul PSD al lui Iliescu marele mogul, sau Năstase deţinutul care face programe de partid şi dă indicaţii sau Ponta plagiatorul, pe de altă parte de securisticul partid-antenă al lui Felix şi, în sfîrşit să te legi singur de gît de urlătoarea din Ghencea, sunt acte în sine cît se poate de ne-europene, ca să nu mai strigăm încă odată catalogul suitei de violări ale statului de drept din prima jumătate ale acestui an, atitudini care i-au atras oprobiul extern general. De fapt, discuţia despre valorile europene lipseşte din spaţiul nostru public. Poate cineva susţine cu mîna pe inimă că există publicaţii, posturi Tv, ziarişti care dezbat cu insistenţă chestiunile interne în spirit european? (eu unul nu ştiu prea bine ce e aia, dar pesemne că există, de vreme ce toţi vorbesc despre el). De fapt, azi România se afla mai departe de Europa decît se afla după mineriadele din 90. Atunci nimeni n-ar fi avut curajul unui discurs pro-ceauşist, izolaţionist, anti-european. Acum, astfel de discursuri sunt ţinute de aşa zişi liberali, sunt făţişe, şi provenind de la oameni cu pretenţii de conducere a statului român. De foarte multă vreme statul român nu a mai fost aşa de aproape de marginea prăpastiei, cum este acum, în preajma alegerilor, cînd ceata  de carnasiere antidemocratice şi antieuropene este gata să ocupe ultimele redute ale civilităţii continentale, aşa cum cu greu s-a insinuat ea în România. Calendarul, nu maiaş, ci roşu, vesteşte vremuri grele pentru biata ţară de la nordul Dunării. Norul de lăcuste este deasupra. Mai vorbim, cu voia Domnului, peste un an. Atunci mulţi entuziaşti de acum se vor bate cu pumnii în cap. Singurul pai prin care mai respirăm este tocmai dependenţa noastră de bătrîna doamnă care nu ne lasă să facem prostii la masă. Ăştia încearcă să ni-l acopere. Valorile europene sunt valorile umanismului etern. Ele s-au făurit greu, şi nu se însuşesc uşor. Ţiganiada electorală din România nu are nimic de-a face cu valorile Iluminismului şi cu justiţia şi meritocraţia. Să te iei de politicienii europeni cum ai porcăi-o pe dna. Udrea nu e dovadă de inteligenţă, ci numai de proastă creştere şi de prostie frustă. Şi asta nu e treaba lor, e treaba noastră, pentru că noi toţi vom suferi. De şase luni avem un guvern care nu guvernează şi un parlament care nu legiferează. Trăiesc doar la televiziuni, şi acolo incoerenţa şi mîrlănia sunt la ordinea zilei. Sigur că acest tip de discurs s-a infiltrat repede şi al nivelul crîşmei populare. Şi aista-i iar mare pericol. Unde se mai află România pe hartă?

P.S. Ministerul Învăţămîntului tace în legătură cu plagiatul lui Ponta, nu a dat încă verdictul aşteptat. Cum să nu aibă un discurs obscur izolaţionist un plagiator? Am aflat cu acest prilej că legea cere ca doar cel plagiat să se autosesizeze. Despre morţi, numai de bine, de la ei putem lua totul.
Christian CRÃCIUN

ATITUDINEA NU DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII

Anatomia mall-ului

Puterea de atracţie a mall-ului asupra poporului român, în ansambul său, este fabuloasă. De fapt, numai această forţă irezistiblă poate explica multiplicarea acestor construcţii pe cuprinsul întregii noastre patrii. Autostrăzile se construiesc mai greu sau deloc, IMM-urile dau faliment sau îşi reduc semificativ producţia, proiectele şi programele europene stau blocate cu lunile într-o continuă asteptare de (pre-)suspendare finală dar recolta de mall-uri la hectar a Romaniei este intr-o constanta crestere. Numai in Ploieşti se preconizează a fi vreo patru, două mari şi două mici!  
Acest neologism britanic are chiar o definiţie demnă de Dex: mall, malluri, s. n. Complex de mari dimensiuni care cuprinde magazine, servicii utilitare, expoziții etc. închis circulației autovehiculelor; spațiu vast pe care se află un astfel de complex. Din englezescul mall. Care în limba lui Shakespeare ar desemna o mulţime de lucruri, de la centru comercial, accepţiunea mai nouă, până la alee, promenadă, loc de plimbare. Şi, într-adevăr, la ce preţuri practică marea majoritate a firmelor de soi care au magazine în aceste locuri (de soi dar care-şi produc marfa tot prin Republica Populară Chineză), potenţialii cumpărători se rezumă mai degrabă la rolul de simpli spectatori. Se priveşte mult, se respiră aerul bunăstării ştiind foarte bine că la ieşire se va reintra în realitatea românească a traiului de la o zi la alta. Se poate avea şi senzaţia de muzeu al vieţii contemporane la care poţi avea un acces facil, fără să plăteşti bilet de intare. Şi regimul comunist a cunoscut un fel de mall tipic condiţiilor sale economice de subzistenţă, un mall embrionar, celebrele magazine universale de mari dimensiuni, în care, de cele mai multe ori, sufla vântul sărăciei lucii (şi nu al libertăţii). Prezent mai ales în oraşele reşedinţă de judeţ, acestea s-au transformat după 1989, unele dintre ele devenind, evident, mall-uri de mici dimenisuni. Prima generaţie de mall-uri autohtone (cu magazine diverse, scări rulante şi fast-fooduri înghesuite). Paleo-mall-uri. La începuturile tranziţiei noastre glorioase exista şi un hibrid de mall chinezesc numit Europa, tipic atât devălmăşiei valahe cât şi lipsei de pretenţii a chinezilor şi produselor lor de pseudo-mărci.
Mall-ul este însă noul templu al consumismului valah postdecembrist, ultima găselniţă în materie de etalare a bogăţiei. Probabil că cea mai recomandabilă perioadă de a vizita acest templu este lunea dimineaţa iar cea mai nerecomandabilă este tocmai week-end-ul şi, mai ales, week-end-urile săptămânilor de iarnă când parcă întreaga suflare a populaţiei urbane se înghesuie sub acoperişurile şi între pereţii subţiri ai mall-ului. Mersul la mall a înlocuit cu mult succes mersul la biserică şi, în loc de a aprinde o lumânare, se poate cumpăra un hamburger. Oricum tot ceea ce contează se afla la mall. Interesant este că BOR nu şi-a extins lucrativa sa rază de acţiune şi în aceste spaţii. Remarcăm ambiţia de universalitate a mall-ului care doreşte să ofere omului modern tot ceea ce ar putea să-l intereseze într-un spaţiu restrâns, de la sali de cinematograf (fapt care mai suplineşte cumva dispariţia în masă a acestora în mai toate oraşele din România), restaurante (puţine) fast-fooduri cât încape căci cu un junk food suntem toţi datori, magazine de haine, de încălţămainte, de jucării, de vinuri scumpe din Franţa (la 100 de lei sticla, cel puţin) de hrană pentru pisici şi căţei, locuri de joacă pentru copii, frizerii, pantinoare pe gheaţă şi chiar librării.
Pentru o persoană cu probleme rezonabile de claustrofobie, mall-ul, chiar dacă este un spaţiu închis de mari dimeniuni, sufocă. De fapt, sufocă nu neapărat incinta acoperită, cu toate că, ştim bine, claustrofobul este afectat de aceasta ci iureşul uman de care, inevitabil, se izbeşte, care-l împinge, rostogoleşte. Fluxul uman care nu este urmat de reflux. Mersul la shopping la mall a devenit pentru restrânsa pătură socială bogată din România o adevărata obligaţie în stabilirea ierahiilor, mai ales pentru mall-urile care activează în provincie. Dar şi în Bucureşti, la mall se pot vedea vedetele tabloidelor sau a emisiunilor prelungire a tabloidelor iar vulgul poate constata: chiar există! Am văzut-o pe/l-am văzut pe devin propoziţii banale care fac parte din folclorul urban al mall-ului. Filmele cu pretenţii se lansează la mall-uri, habitatul natural al VIP-urilor autohtone. Succesul mall-ului mai poate fi explicat şi într-o cheie civilizaţională. El reproduce ciocnirea civilizaţiilor: cea occidentală versus cea orientală. Mall-ul nou atrage şi pentru că este transpunerea societăţii occidentale care pare a fi teleportată în mijlocul unui mediu autohton precum erau micile oraşe coloniale franceze, spaniole sau engleze, insule vestice în mari mase de populaţie autohonă, imense ţinuturi supuse colonizării. Într-un fel postmodern şi noi suntem băştinaşi care păşesc în aceste bastioane ale Occidentului precum o făceau africanii sau indienii în secolele trecute chiar dacă afinităţile noastre faţă de Europa Occidentală sunt cu totul altele. Este de mirare până la urmă cum fundamentaliştii musulmani nu s-au gândit să target un obiectiv atât de reprezentativ pentru societate occidentală de astăzi. Şi noi ne minunăm de luminile şi constructiile mall-urilor precum o făceau băştinaşii privind faţadele clădirilor care găzduiau bănci, sedii de administraţii sau alte edificii nouveau-art din capitalele provinciilor coloniale. Dacă ţara se occidentalizează/dezvoltă mult mai greu pentru că acest proces implică un efort naţional şi public coerent de mari proporţii, de care este evident că nu suntem capabili, în schimb mall-ul este o investiţie străină de mici dimensiuni, punctuală, menită a produce profit, ca orice investiţie capitalistă, care reproduce standardul şi modul de viaţă occidental. Mall-ul este ultima formă care încearcă să înghesuie fondul într-o matrice ambivalentă căci îi este, în egală măsură, străină lui dar faţă de care resimte o imensă atracţie căci în inconştientul său orice român se crede sau ar vrea să fie occidental. Altfel nu s-ar explica afluxul uman care face din mall mai mult decât un simplu loc de cumpărături: noua agora română
Codruţ CONSTANTINESCU

Virgil Guran, candidat USL Camera Deputaţilor Colegiul 2: „Nu pot concepe ca românul să nu aibă siguranţa încasării pensiei, de la primirea deciziei şi până la sfârşitul vieţii!”

- Ce aşteptări pot avea câmpinenii în cazul în care veţi deveni deputat?
- În ce priveşte municipiul Câmpina, mi-am propus să sprijin Primăria şi Consiliul Local în vederea atragerii de fonduri pentru modernizarea Spitalului Municipal şi a Policlinicii, care deservesc şi localităţile din Colegiul 2. Totodată trebuie realizată o reţea de canalizare eficientă, pe toată suprafaţa Câmpinei. De asemenea, vreau să mă implic, tot cu sprijinul autorităţilor locale şi al ONG-urilor, în construirea de cămine sociale pentru pensionari. Nu pot lăsa de o parte crearea unor posibilităţi de agrement pentru câmpineni şi chiar reînfiinţarea unui cinematograf. Bineînţeles că nu o să uit proiectul de realizare a unui Parc Industrial, cel mai probabil în Băneşti. Ar fi absurd să vă dau de acum o cifră în ceea ce priveşte numărul exact al locurilor de muncă. Aşa ceva e aberant! Dar pot spune cu certitudine că se vor crea destule locuri de muncă, nu doar pentru câmpineni, ci şi pentru cei din localităţile limitrofe.
- Ce le veţi putea oferi tinerilor din Colegiul în care candidaţi?
- Sunt sigur că tinerii nu aşteaptă de la demnitari, de la autorităţi, doar posibilităţi de agrement. Indiferent că ei termină o şcoală oarecare, un liceu sau o facultate, îşi doresc un serviciu. Ca parlamentar, voi putea veni cu iniţiative legislative, voi putea amenda anumite legi, în aşa fel încât societatea să funcţioneze normal. În acest sens, va trebui să mă ocup de aceste aspecte, mai ales în domeniul economiei, unde mă pricep. Putem să găsim soluţiile prin care să stimulăm activitatea economică. Astfel, munca mea ca parlamentar va fi concentrată în această zonă, pentru ca tinerii să se poată angaja. Fiind în asentimentul programului de guvernare al USL, nu pot promite ceea ce nu voi putea face. Nu le pot spune de acum că voi aduce firma cutare sau cutare, care îi va angaja sau că voi crea, strict, 5000 şi ceva de locuri de muncă, cum promit alţii. Chiar nu-mi dau seama cum pot garanta aşa ceva unii dintre cei care au fost până acum la guvernare. O puteau face prin prisma puterii de decizie pe care o aveau. Nu au făcut-o, dar vor să o facă acum, peste noapte! Totuşi, eu pot spune cu certitudine că din poziţia de parlamentar voi putea sprijini autorităţile locale din Câmpina şi din celelalte localităţi ale Colegiului 2, pentru dezvoltarea economică a zonei. Voi putea contribui la modernizarea şcolilor, la creşterea calităţii învăţământului şi la implicarea tineretului în activităţi culturale, prin formaţii de muzică, dansuri, teatru. Voi putea sprijini, aşa cum am mai făcut-o, dezvoltarea activităţilor sportive, prin formarea unor echipe de fotbal, handbal, baschet, atletism. Voi putea  susţine construirea de noi baze sportive cât şi modernizarea celor deja existente. Voi putea contribui la organizarea unor concursuri tematice în cadrul liceelor, care să vizeze creşterea nivelului de cultură generală pentru absolvenţii acestora. Totul e să vrei, să te implici cu adevărat în astfel de proiecte, nu doar să le promiţi, apoi să te ocupi de afacerile personale. Eu chiar vreau, chiar pot să am o astfel de implicare, pentru că am experienţă.
- Dincolo de implicarea în problematica socio - economică şi culturală a zonei pentru care candidaţi, cu ce ar mai putea contribui deputatul Virgil Guran, pentru români, din plenul Parlamentului?
- Cred că trebuie o reformare a sistemului de pensii, fapt pentru care voi susţine modificarea Legii Pensiilor. Nu pot concepe ca după o viaţă de muncă, de achitare corectă către stat a cotizaţiei către CAS, românul să nu aibă siguranţa încasării pensiei de la primirea deciziei, pe tot parcursul vieţii. Voi susţine cu toată forţa funcţiei pe care o voi avea, dacă voi fi ales, să nu existe nicio atingere a pensiilor prin tăierea sau impozitarea suplimentară. Vreau ca fondurile de pensii să-şi păstreze destinaţia clară, pentru cei care au trudit o viaţă întreagă, fără să existe posibilitatea deturnării lor în scopuri politice. Mai mult decât atât, voi sprijini din răsputeri asigurarea unui cadru economic şi organizatoric, ce va permite creşterea graduală a pensiilor. Acelaşi lucru îl gândesc şi pentru creşterea salariilor cadrelor didactice, implicit îmbunătăţirea condiţiilor din învăţământ. Această creştere trebuie organizată de aşa manieră, încât să fie apropiată de latura economiei şi a societăţii, iar absolvenţii să capete deja o experienţă profesională pe parcursul şcolii. O programă de învăţământ axată pe latura practică nu poate avea ca rezultat decât găsirea cu mai multă uşurinţă a unui loc de muncă.
- Programul USL de guvernare face trimitere la o modificare a Constituţiei. Cum comentaţi?
- Într-adevăr, din acest punct de vedere se cere o precizare mult mai clară a atribuţiilor Preşedintelui ţării, în raport cu Parlamentul şi Guvernul şi chiar o limitare a puterilor pe care acesta le are în prezent. Trebuie făcute modificări referitoare la Referendum, astfel încât demiterea Preşedintelui să fie aprobată de o majoritate simplă a voturilor valabil exprimate la nivelul ţării. Nu trebuie să se mai ajungă la situaţia ca un Preşedinte să nu mai fie dorit. Nu se poate ca din 16,5 milioane de persoane cu drept de vot, 7,5 milioane să nu te mai dorească şi totuşi să stai agăţat de scaun prin tertipuri de tot felul. Astfel, şi Curtea Constituţională a României (CCR) trebuie să aibă o limitare a atribuţiilor, prin stabilirea categoriei de acte normative asupra cărora aceasta se poate pronunţa cu privire la constituţionalitate. La fel, trebuie stabilite criterii clare de numire a judecătorilor CCR, bazate pe competenţe juridice, nu pe apartenenţă politică. Nu putem pune acolo oameni care să ne conducă destinele, să ia decizii care afectează un popor întreg, în timp ce unii dintre ei se gândesc doar cum să-şi păstreze poziţiile socio-profesionale şi salariile imense de pe statul de plată.
- Nimic din ceea ce vă doriţi nu va fi uşor de obţinut. Totuşi, vreţi să renunţaţi conştient la confortul vieţii unui om de afaceri prosper, pentru a duce o luptă cu un sistem de guvernare afectat de corupţie şi de interese meschine. De ce?
- Am avut parte în viaţă de o creştere şi de o educaţie bună, atât de la părinţii mei cât şi de la profesori, de la oameni mult mai înţelepţi decât  mine, care mi-au conturat personalitatea şi crezurile. Am o afacere modestă, comparativ cu alţii, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că-mi dă puterea de a supravieţui cinstit. M-am implicat în această luptă politică pentru că vreau să dau şi eu ceva înapoi comunităţii în care trăiesc, societăţii care m-a format. Mi se pare firesc. Nu în ultimul rând, mă sperie când văd că de ani de zile s-a format la nivel naţional o gaşcă, aş spune, de oameni care vor în permanenţă să ne conducă din rău în mai rău,  doar… pentru binele lor. Ştiu că pot schimba această stare a lucrurilor, pentru că nu sunt singurul care doreşte aşa ceva. Mai sunt încă 7,5 milioane de români, care au arătat la referendum ce vor. Ceilalţi încă mai au timp să reflecteze la ce-şi doresc cu adevărat şi să se pronunţe pe 9 decembrie. 
Carmen NEGREU

Ziua Toleranţei la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati”

Peste o sută de elevi şi profesori s-au întâlnit, săptămâna trecută, în Amfiteatrul CDI al Colegiului Tehnic “Costantin Istrati” din Câmpina, pentru simpozionul organizat de liceu cu ocazia Zilei Mondiale a Toleranţei.
Manifestarea, coordonată de prof. Mioara Vasile, consilier pe probleme educative ale elevilor, a fost deschisă de președintele Consiliului elevilor, după care liceenii au prezentat câteva referate privitoare la toleranţă.
Invitatul special al simpozionului a fost prof. Nicolae Geantă, care a vorbit liceenilor peste 30 de minute despre "intoleranţă, setea care poate ucide". "Lipsa toleranţei conduce la egoism, violenţă, discriminare. La simbioza distrusă. La lipsa comunicării. Dar şi a păcii. Nu numai interioare, dar şi de grup. Pentru că toleranţa nu se poate practica decât în minimum două persoane", a menționat dr. Nicolae Geanta, care a mai spus ca atunci când vorbești despre toleranţă, nu trebuie să ai un speach cu cuvinte de carton, ci untdelemn care sa ungă inimi. "Toleranţa - a concluzionat prof. Geantă - ne ajută să trăim pe plus. Fără ea, viața trăita e minus. Să aveți o viață de plusuri!"
Prof. Mioara Vasile ne-a declarat că evenimentul a fost gustat din plin de către liceeni, acestora nerămânâdu-le acum "decât să dovedească toleranţă faţă de semeni şi intoleranţă faţă de vicii".  (F.C.)

La Breaza, primarul Răzvan Bălăşescu se ţine de cuvânt!

Se fac demersuri pentru demararea proiectulului de amenajare a centrului civic

„Mă frământă şi vreau să rezolv, împreună cu studenţii de la Facultatea de Arhitectură, amenajarea centrului civic. Asta nu înseamnă că nu iau în calcul şi zonele periferice, dar vreau să construiesc această «inimă» a Brezei” - ne declara într-un interviu primarul Răzvan Bălăşescu, în urmă cu 3 luni.
Şi iată că lucrurile încep să se pună în mişcare. Joi, 22 noiembrie, a sosit la Breaza un grup numeros de studenţi aflaţi în ani terminali, condus de Cerasela Crăciun, doctor în arhitectură, directorul Departamentului de Proiectare Urbană şi Peisagistică din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu din Bucureşti. Un aspect demn de menţionat este acela că arhitecta Cerasela Crăciun este născută în Breaza. Oaspeţii au fost primiţi de către primarul Răzvan Bălăşescu, consilieri, profesori şi funcţionari din cadrul primăriei.
Pentru demararea acestui proiect de amenajare a centrului civic au fost cooptaţi Iulian Soiu, profesor de geografie, consilier local şi profesorul de istorie Viorel Focşăneanu, care activează la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, ambii având lucrări de specialitate în domeniile în care activează.
„Este un proiect pe care mi-l doream de mult, de când eram un simplu cetăţean al oraşului. Astăzi, nu facem decât să demarăm un parteneriat între Primăria Breaza şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Vrem să studiem toate tradiţiile Brezei, relieful, peisajul, oportunităţile pe care le avem. De ce ? Pentru a începe să construim o localitate frumoasă. Nu vrem să facem construcţii sau să amenajări care nu se potrivesc locului. Vrem lucruri deosebite, care ţin de tradiţia oraşului, de poziţia sa geografică, peisagistică şi aşa mai departe. Vreau să fie un proiect integrat, să participe, să se implice, cât mai mulţi factori, pentru a putea să se concretizeze ceva bun pentru comunitate. Parteneriatul nu se referă doar centrul civic, ci include tot oraşul. Revenind la centrul civic, avem în proiect şi reabilitarea clădirilor de patrimoniu, chiar dacă unele pot fi proprietăţi particulare. Intenţionăm să obţinem fonduri şi pentru reabilitarea acestora, pentru păstrarea amprentei istorice şi culturale a monumentelor respective” - a declarat primarul Bălăşescu.

Breaza chiar poate fi o staţiune balneoclimaterică
Pe de altă  parte, ochiul specialistului, cu care priveşte arhitecta Cerasela Crăciun potenţialul arhitectonic al oraşului de baştină, ne dă certitudinea că în viitorul apropiat oraşul Breaza îşi va găsi un loc de cinste în panoplia peisagistică şi urbanistică a ceea ce poate deveni cu adevărat o staţiune balneoclimaterică.
„Puţină lume ştie că peisajul înseamnă, de fapt, peisaj antropic, peisaj construit, înseamnă peisaj natural, peisaj cultural. Şi mai înseamnă şi oameni. Din punct de vedere al proiectului pe care noi vrem să-l realizăm la Breaza, ne propunem să realizăm o strategie în toate componentele peisajului natural, antropic şi cultural, pornind de la partea de infrastructură reală dar şi infrastructură turistică. Pornim de la  tradiţie, obiceiuri, locuri cu poveste şi, evident, focalizându-ne pe partea balneoclimaterică precum şi pe zone mai puţin cunoscute, chiar şi de către localnici” a precizat Cerasela Crăciun.
     Grupul de studenţi, condus de Cerasela Crăciun şi susţinut de către administraţia locală, este hotărât să-i implice şi pe brezeni în implementarea acestui proiect, pentru reuşita unui lucru benefic tuturor. Conducerea oraşului îi va ţine la curent cu toate etapele pe  care le va parcurge acest proiect până  la finalizarea sa.
Carmen Negreu

Balul Bobocilor la Şcoala superioară sanitară postliceală “Dr. Dinu”

Vineri seara, într-un local mai intim din centrul istoric al oraşului, Şcoala superioară sanitară postliceală din cadrul Fundaţiei “Dr. Dinu” a organizat, într-o atmosferă incendiară, de exuberanţă şi veselie maximă, Balul Bobocilor. La eveniment au participat cei 60 de elevi din primul an al şcolii, din cele două clase: AMG - asistent medical generalist, şi AMF - asistent medical de farmacie. Au mai fost prezenţi, desigur, cadrele didactice ale unităţii, precum şi câţiva elevi din anul terminal, anul III, care, conform tradiţiei, s-au ocupat practic de buna desfăşurare a evenimentului. Dintre elevii organizatori s-a remarcat Silvia Şovăială, care ne-a declarat următoarele: “Este deja o tradiţie pentru şcoala noastră ca, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, să se organizeze Balul Bobocilor. Sunt mulţumită pentru că totul a decurs conform aşteptărilor. Am organizat un concurs de karaoke, un concurs de dans, un concurs de declaraţii de dragoste care să conţină câteva cuvinte-cheie. Punctul culminant cred că l-a constituit concursul pentru alegerea celor mai atrăgători elevi din anul I: Miss Boboc 2012 şi Mr. Boboc 2012. Cea mai frumoasă dintre fete a fost aleasă Mihai Mihaela, iar cel mai şarmant băiat, Andrei Roma. Colegilor noştri din primul an le-am mai pregătit, de asemenea, o tombolă cu premii. În rest, ce să vă spun, tinereţe la pătrat, veselie molipsitoare şi distracţie cât cuprinde.”
Şcoala superioară sanitară postliceală din cadrul Fundaţiei “Dr. Dinu” a fost înfiinţată acum 17 ani de către doctorul Florea Dinu, un reputat medic stomatolog, cunoscut în întreaga ţară. Astăzi, unitatea este condusă de soţia fondatorului şi de fiul acestuia. Şcoala sanitară a debutat cu specializările “tehnician dentar” şi “asistent medical generalist”, pentru ca astăzi să funcţioneze cu specializările AMG - asistent medical generalist, şi AMF - asistent medical de farmacie. “Pentru specializarea AMG deţinem, din 2008, acreditarea, conform unui ordin al ministerului de resort. Pentru specializarea AMF avem numai autorizare de funcţionare, urmând ca acreditarea să fie obţinută la finele anului şcolar în curs”, ne-a declarat Corina Gheorghe, directoarea unităţii.  A.N.

Triplă lansare de carte la Casa de Cultură “Geo Bogza”

  • Diana Trandafir: “Poeme cu ceasuri şi flori”
  • Iulian Moreanu: “Cerbul însetat”
  • Ştefan Al. Saşa: “Rondeluri triste, vesele şi politice”
 Stimulat de larga audienţă a publicului câmpinean (la penultima reuniune, spectatorii au umplut până la refuz sala “Constantin Radu”), Cercul Literar “Geo Bogza” al Casei Municipale de Cultură a organizat o nouă întâlnire cu admiratorii săi. Astfel, joi, 22 noiembrie, în instituţia amintită, a avut loc o triplă lansare de carte, avându-i ca autori pe Diana Trandafir, cu cartea “Poeme cu ceasuri şi flori”, Iulian Moreanu - “Cerbul însetat” şi Ştefan Al. Saşa - “Rondeluri triste, vesele şi politice”.
Programul, bine conceput şi realizat, a alternat strălucit expunerile lectorilor cu un dans modern, în ritm de tango, interpretat de o pereche de balerini de la Şcoala nr. 8 “A.I. Cuza”, pregătiţi de d-nele Diana Trandafir şi Anda Miroiu.
Cărţile, apreciate unanim de critica de specialitate şi răsplătite cu ropote de aplauze de către spectatori, au fost editate de “Premier” Ploieşti (primele două), iar a treia de Editura “Libra”, Bucureşti. Ele abordează genuri literare diferite: poemul, proza scurtă şi rondelul.
Prezentată într-o ţinută grafică elegantă (ilustraţia copertei, Maddalena addolorata de Caravaggio), cartea “Poeme cu ceasuri şi flori” este structurată în trei capitole: “Unelte şi inorogi” (38 de poeme), “Sentimentale. Surâsul Maddalenei” (26), “Miresme amare” (30) şi “Din receptarea critică”. Constantin Călin: “Poetă cu ţinută decentă, Diana Trandafir excelează prin sobrietate”; Radu Voinescu: “Diana Trandafir se dezinteresează cu dezinvoltură şi ingenuitate de modelele poetice de azi”.
Al doilea volum, “Cerbul însetat”, reuneşte 13 proze scurte (dintre care amintim: “Cerbul însetat”, “Mierla şi glonţul”, “Acvariul”, “Apel amânat”, “Change your mind!”, “Contestaţie admisă”) şi un “Cuvânt înainte” - “Barocul auctorial” de Florin Dochia: “Prozatorul de faţă nu vindecă pe nimeni, pune, însă, dureros, degetul pe rană: omul este eminamente alienat, el nu poate comunica, dialogul cel mai nevinovat seamănă cu un schimb de replici dun teatrul absurd (...)”.
Al treilea volum, “Rondeluri triste, vesele şi politice”, adună 100 de rondeluri (“Rondelul lui Păstorel”, “Rondelul beţiv”, “Rondelul Alandalei”, “Rondelul fluturelui”, “Rondelul lui Ulise” ş.a.), precum şi o prefaţă - “Poet în zicere autentică - Saşa” de Gherasim Rusu Togan: “Volumul de faţă îşi încântă lectorul printr-un maraton rondelistic, în diverse sfere ale cotidianului, din care, cu rafinament şi dezinvoltură mucalită, poetul extrage «esenţe», amplificându-le valoarea simbolică”.
Lectorii reuniunii (critici şi istorici literari, oameni de cultură, scriitori) au făcut o serie de aprecieri pertinente legăte de calităţile celor trei lucrări. Între aceştia, Constantin Trandafir, Florin Dochia, Gherasim Rusu Togan, Mioara Barna.
Theodor MARINESCU

Memorialul «Corneliu Butnariu» la şah

În perioada 21 - 25 noiembrie, a avut loc la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Ploieşti, Memorialul «Corneliu Butnariu» la şah. Au participat peste 70 de şahişti, copii, juniori şi seniori din Ploieşti, Bucureşti, Târgovişte, Câmpina şi Sinaia. Şahiştii câmpineni au obţinut, după consumarea celor şapte runde de joc, următoarele rezultate: Matei Popp (4 p) şi Leonard Tudose (4,5 p) - Cameron Câmpina; Daniel Cojocaru (4 p) - Şah CSM Câmpina.
De menţionat faptul că la categoria “Veterani”, Gheorghe Crâmpiţă (Neptun Câmpina) a ocupat locul I cu 4,5 puncte.
Arbitru: Gheorghe Pepene. Conducător delegat: Ion Nicolae.

Cupa Danger la şah

Sâmbătă, 24 noiembrie, Colegiul Naţional “Andrei Şaguna” din Braşov a găzduit Cupa Danger la şah, cu copii sub 14 ani. Au participat şahişti din Braşov, Codlea, Prejmer, Câmpina, Poiana Câmpina şi Proviţa de Sus.
După partide viu disputate, copiii din Câmpina, Proviţa şi Poiana au obţinut rezultate neaşteptat de bune.
La categoria sub 8 ani, Vlad Catila (loc. I)  şi Mihnea Turi (loc. IV) - Clubul Copiilor Câmpina.
La categoria sub 12 ani, Delia Chiriţă (loc. II), Andrei Voiculescu (loc. II) şi Cristian Groşescu (loc. V) - Şah Club “Vasile Horjea” Proviţa de Sus.
La categoria sub 14 ani, Vlad Şinca (loc. II) şi Alexandru Horja (loc. III) - CSC Poiana Câmpina.
Arbitru: Delia Duca. Conducător delegat: Ion Nicolae.

20 noiembrie 2012

Din scaunul său cu rotile, Răzvan Iordache continuă, senin şi dârz, lupta cu propriul său destin nefericit

Despre Răzvan Iordache s-au scris numeroase articole în ultimii şase ani, atât în presa locală, cât şi în cea judeţeană. Cazul său a ajuns cunoscut de mulţi dintre locuitorii oraşului nostru. Prin vara lui 1995, la vârsta de 17 ani, pe când se scălda cu câţiva prieteni în Prahova, a căzut de pe Podul lui Rache şi, în urma impactului, a rămas paralizat de la gât în jos. A fost operat la Spitalul «Gheorghe Bagdasar» (fostul Spital nr. 9), de un reputat chirurg, iar operaţia aceea se poate spune că i-a salvat viaţa. Ulterior, a făcut, aproape zilnic, tratament sub îndrumarea profesorului Decebal Mehedinţi, la cabinetul de recuperare al acestuia de la Spitalul Poiana Câmpina. A fost două luni (cât l-au ţinut banii) şi într-o clinică de specialitate din Germania. De la o emisiune TV a aflat că există o procedură medicală cu implanturi de celule stem care i-ar putea vindeca maladia. A intrat pe internet şi aşa a ajuns să afle că procedeul amintit este practicat cu succes, de mulţi ani, în China, ţară recunoscută pentru medicina sa străveche, ale cărei metode se folosesc şi acum, la câteva milenii de la descoperirea lor. După mai multe contacte pe net cu reprezentanţii firmei, s-a hotărât să aleagă Clinica Beike, una dintre cele mai cunoscute din China. Numai că, pentru a-şi vedea visul împlinit, Răzvan Iordache (alături de părinţii săi inimoşi cu suflete de aur, care i-au stat mereu aproape şi l-au ajutat din răsputeri), trebuia să rezolve spinoasa problemă a banilor. Tratamentul cu celule stem şi drumul până în China costau multe mii de dolari.
În februarie 2006, de Ziua Îndrăgostiţilor, fundaţia care îi poartă numele a organizat un spectacol de caritate la Casa Tineretului, cu scopul strângerii fondurilor necesare pentru plecarea sa în China în vederea efectuării tratamentului amintit. Înaintea spectacolului, în întreg oraşul, la iniţiativa unor elevi de la Grigorescu, s-a desfăşurat o susţinută campanie pentru colectare de fonduri ajutătoare lui Răzvan. La sfârşitul lunii februarie 2006, Răzvan Iordache avea să ajungă în China şi să facă primul său tratament cu celule stem. Aveau să-i urmeze încă trei deplasări, cu tot atâtea serii de şedinte cu implanturi de celule stem, plus o operaţie pe măduva spinării făcută de o echipă de chirurgi chinezi. «Prima serie de implanturi cu celule stem m-a ajutat din punct de vedere senzitiv şi motor, căci a avut ca efect creşterea sensibilităţii în corp şi apariţia unor mişcări noi, mai viguroase, ale mâinilor», ne-a declarat Răzvan. Implanturile cu celule stem erau mereu combinate cu şedinţe de recuperare medicală (fizioterapie, electroterapie, kinetoterapie, acupunctură), pentru stimularea activităţii celulelor stem.
Celulele stem sunt de două feluri: celule embrionare (ce se pot recolta înaintea unui avort declanşat în primele trei luni de sarcină; ele nu sunt acceptate din cauza unor controverse religioase şi etice referitoare la pericolul încurajării avortului) şi celule adult (prelevate din sângele cordonului ombilical, procedura fiind acceptată şi posibilă doar la naşterea fătului). Chinezii de la Beike (doctorii, asistentele), l-au plăcut imediat pe concetăţeanul nostru, pe care l-au botezat Gabi (numele Răzvan este greu de pronunţat pentru un chinez). Conducerea clinicii l-a programat, în septembrie 2006, pentru a doua serie de implanturi cu celule stem. China este singura ţară din lume unde tratamentul cu implanturi cu celule stem adult este acreditat, în multe alte ţări din lume acest procedeu rămânând la stadiul de experiment.
«După al doilea tratament, cel din septembrie 2006, am simţit noi şi importante îmbunătăţiri în creşterea forţei musculare. Mi-a scăzut spasticitatea şi am simţit uşoare modificări la nivelul simţurilor fiziologice. Bineînteles, după fiecare tratament am făcut numeroase şedinte de recuperare», ne mărturiseşte Răzvan. În decembrie 2007, câmpineanul nostru este rechemat de cei de la Beike, pentru o nouă serie de investigaţii şi evaluări, deoarece, din corespondenţa de pe net, medicii chinezi şi-au dat seama că Răzvan recuperase destul de mult d.p.d.v. senzitiv, dar nu şi motor. «A treia deplasare în China a fost şi cea mai lungă, fiindcă am stat acolo din decembrie 2007 până în iulie 2008. Când am revenit la Clinica Beike, în decembrie 2007, medicii chinezi mi-au găsit probleme grave la coloana vertebrală. Astfel, ei au depistat că, după operaţia din 1995 făcută la Spitalul Bagdasar, imediat după accidentul care mi-a schimbat viaţa, rămăseseră în coloană două fragmente osoase şi un hematom. Acestea ar fi trebuit înlăturate la un an după prima operaţie. Tot din cauza trecerii îndelungate a timpului, mi se formase şi o compresie medulară accentuată la nivelul cervical (vertebrele C5, C6), care îngreuna circulaţia celulelor stem în coloana vertebrală. Pentru ca această compresie medulară să nu-mi fie fatală, singura soluţie era o nouă operaţie, pe care am efectuat-o în ianuarie 2008, dar am mai rămas acolo câteva luni, deoarece fiind proaspăt  operat, nu am putut zbura cu avionul imediat după intervenţia chirurgicală. După acea operaţie şi o nouă serie de implanturi cu celule stem, medicii mi-au spus că de-abia atunci începea adevărata mea recuperare. Progresele au apărut imediat după operaţie. Astfel, mi-au revenit aproape total simţurile fiziologice, având chiar control asupra lor, am reuşit să stau pentru prima dată în şezut nesprijinit. De asemenea, după 17 ani de recuperare, am reuşit să stau 7 secunde în picioare, cu orteze la genunchi», ne mai povesteşte Răzvan, reîntors, de curând, din China, unde a fost pentru a patra oară, tot pentru efectuarea unei serii de implanturi cu celule stem, întrucât, înainte de operaţia din ianuarie 2008, din cauza problemelor din interiorul măduvei spinării, nu a putut beneficia cu adevărat de întregul potenţial al celulelor stem.
Această ultimă şedere în China, la fel ca şi precedentele, a fost posibilă graţie ajutorului financiar oferit de multi câmpineni generoşi, oameni cu bani, dar şi cu mult suflet. «Tuturor celor care m-au ajutat, oameni de afaceri sau oameni simpli, le mulţumesc din toată inima şi pe această cale. Deşi sunt convins că nu le voi putea mulţumi niciodată îndeajuns pentru bunătatea lor, pentru binele pe care mi l-au făcut. De fapt, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi m-au ajutat moral şi financiar, dar şi celor care ar fi vrut să mă ajute, dar nu au avut posibilităţi. Fiindcă şi un gând frumos contează foarte mult. Iar puterea gândului vine şi din frumuseţea lui. Tuturor le voi fi recunoscător. Fără sponsorizările de care am beneficiat (adesea, cu câteva zile înainte de data plecării, iar pentru asta nu pot să nu-i mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că nu m-a lăsat pradă deznădejdii), fără acele sponsorizări, cum spuneam, nu aş fi putut continua tratamentul, şi aş fi fost condamnat să trăiesc toată viaţa în scaunul cu rotile. Nici acum nu mă pot despărţi de acest scaun, dar mă pot desprinde adesea de el, chiar şi numai pentru câteva secunde. Iar faptul că pot sta singur în picioare, doar cu un uşor ajutor, mă face să fiu, în continuare, optimist şi îmi întăreşte convingerea că drumul desprinderii mele de scaunul cu rotile este ireversibil», ni se destăinuie Răzvan, care se pregăteşte să plece din nou în China, pentru a cincea oară.
Această a cincea plecare, planificată pentru toamna anului 2013, este indispensabilă pentru recuperarea folosirii mâinilor, deoarece la şapte degete i s-a format, de-a lungul timpului, o anchiloză foarte accentuată care îl impiedică pe Răzvan să le poată mişca. Câtă suferinţă a îndurat interlocutorul nostru de-a lungul celor aproape 20 de ani de tratamente obositoare şi dureroase numai bunul Dumnezeu ştie. Răzvan nici nu vrea să-şi aducă aminte de ele. Pentru că nu vrea să privească înapoi, ci numai înainte. Numai înainte şi numai în sus. Acolo sus, unde simte că Cineva îl iubeşte, că Tatăl Ceresc nu îl va abandona niciodată. Şi mai simte că fiecare desprindere a sa de căruciorul din care a purtat atâtea biruinţi asupra necruţătoarei sale maladii, este o realizare atât de măreaţă, încât poate fi asemuită cu o desprindere de pământ a unui om perfect sănătos, care merge obişnuit pe picioarele sale, merge ce merge pentru ca, brusc, să se ridice de la pământ şi să înceapă să zboare. Răzvan nu merge încă pe picioarele sale, dar simte că acest lucru nu mai este imposibil de realizat (aşa cum au crezut atâţia specialişti), simte că momentul despărţirii totale de căruciorul său cu rotile nu mai este departe, că va putea merge pe picioarele sale într-un viitor nu prea îndepărtat, un viitor care va face şi mai strălucitor trecutul său  de învingător din scaunul cu rotile, de biruitor al destinului său nefericit, plin de lacrimi şi sudoare. (A.N.)  

Cuvântul care înţeapă

Candidatul roşu

„Care dintre mincinoşi sunteţi voi, mă?!” - îi întrebă deunăzi un moşneag pe tinerii din stafful de campanie al unui candidat, aflaţi la muncă politică într-o comună limitrofă Câmpinei. Sărăcăcios îmbrăcat, moşneagul îşi târa galoşii pe marginea unei şosele surpate şi ameninţa cu o ţambră ruptă din gard, care îi ţinea loc de baston, în direcţia capetelor câtorva dintre tineri. „Care dintre mincinoşi sunteţi voi, mă?” – se auzi din nou vocea răguşită a moşneagului. Şi cum nimeni din jurul său nu se sinchisea să-i răspundă, bătrânul a tras singura concluzia în cele din urmă. „Nouă ne mor şi păduchii de foame şi voi veniţi aici să ne vindeţi minciuni!  Dracu’ vă mai votează, că sunteţi toţi nişte hoţi!” Era evident că moşneagul (despre care ulterior am aflat că în tinereţe simpatizase cu legionarii) nu se referea la un anume partid ori candidat, ci mai degrabă la toţi politicienii care au ajuns ori nu vreodată pe acolo.
În loc de introducere, această scurtă naraţiune este, în fapt, esenţa unei stări de spirit, pe care am regăsit-o şi în prezent în rândul multor oameni ce trăiesc în sărăcie şi deznădejde, pe vatra unor sate din imediata vecinătate a Câmpinei. Unii dintre ei mai au curajul să vorbească, precum cel din exemplul arătat mai sus, însă marea majoritate rămân cu fruntea în pământ, tributari propriilor temeri existenţiale, aşadar uşor de influenţat şi manevrat în scopuri politicianiste. Ţăranul de la Vistieru (am dat doar un exemplu de localitate) nu mai crede într-o viaţă mai bună şi îşi acceptă condiţia de ultimă verigă a unei societăţi conduse de politruci cărora nu le pasă de soarta oamenilor. Ar fi multe de spus despre ceea ce am văzut în ultimele săptămâni, în periplul meu prin România reală, însă subiectul acesta îl voi aborda, poate, altădată. Până atunci, să revenim la portretele candidaţilor pentru Parlament, care înţeleg că au trezit un mare interes din partea cititorilor.
Cel de-al treilea portret este al senatorului încă în funcţie Georgică Severin. Candidatul roşu (după culoarea partidului care îl recomandă) din partea USL pentru Colegiul 1 Senat este un personaj asupra căruia merită să ne îndreptăm atenţia, fie şi numai pentru faptul că a reuşit întotdeauna să se aşeze în locurile cele mai bune, pe merit ori nu.
Imediat după revoluţia din decembrie 1989, Severin a fost unul dintre aceia care au găsit de cuviinţă că este de datoria lor să organizeze instituţiile democratice din Câmpina, fiind unul dintre primii membrii ai Frontului Salvării Naţionale.Ulterior a părăsit (!!!) politica în favoarea afacerilor, înfiinţând prima consignaţie a oraşului, cu fel de fel de produse aduse din import. Cu banii agonisiţi a intrat într-o altă afacere, mai mare, cu produse alimentare vândute en-gros şi en-detail, alături de un mai vechi comerciant al oraşului. Dever mare, bani mulţi pentru un fost profesor de istorie care s-a descurcat foarte bine, atât în regimul comunist, cât şi în zorii democraţiei mioritice. Drumurile lui Severin cu afacerile de timp cumpără şi vinde s-au închis odată cu despărţirea de comerciantul Mihai Milu, de pe urma căruia a rămas cu importante despăgubiri financiare. De aici înainte, Severin începe să cocheteze cu politica de dreapta şi înfiinţează, cu sprijinul  lui Florin Anghel, un trust de presă local, pe care îl foloseşte cu precădere în perioada de campanie electorală. Devine membru PNL, pentru ca apoi să intre în PD, PLD (formaţiunea politică înfiinţată de Stolojan) şi PD-L, partid pentru care candidează şi ajunge senator în 2008. Aici trebuie remarcat faptul că Severin a întrunit condiţiile, pentru a fi sprijinit de cei mai importanţi oameni de afaceri din oraş, să ajungă în funcţia de senator. Odată ajuns parlamentar PD-L, Severin n-a suportat să fie parte la deciziile draconice de austeritate impuse de guvernul Boc şi a părăsit grupul parlamentar portocaliu în favoarea celui roşu, în numele căruia azi candidează pentru un nou mandat.
Scurta prezentare a devenirii lui Georgică Severin ne arată că în ultimii 22 de ani, candidatul propus de USL pentru Senat a ştiut să-şi dirijeze meticulos propria viaţă, lăsând uneori chiar impresia că are resurse de conştiinţă şi pentru cei din jur, în cazul nostru cetăţeni, comunitate, societate şi ţară. În mandatul care peste puţină vreme se încheie, senatorul Severin nu a avut mari realizări în colegiul pe care îl reprezintă (exceptând intervenţia pe lângă instituţiile statului pentru rezolvarea unor probleme financiare ale Rafinăriei Câmpina), dar în schimb a ştiut să găsească momentul oportun pentru a înclina balanţa politică într-o situaţie delicată a parlamentarismului românesc. În plus, Severin şi-a asumat rolul de a critica regimul Băsescu pe la televiziunile naţionale, atunci când puţini oameni aveau curajul să o facă. Una peste alta, în cei patru ani petrecuţi în forul legislativ naţional, Severin a făcut ceea ce ştie mai bine un ideolog prin definiţie: a vorbit fără încetare despre oameni şi fapte, uneori cu folos, alteori fără. De aici se nasc două întrebări legitime: mai are nevoie România zilelor noastre, la vârful puterii, de ideologi? Sau de oameni ai concretului, capabili să urnească căruţa hodorogită a neamului? Dacă răspunsul le este favorabil ideologilor, atunci Severin ar putea fi unul dintre ei. Dacă nu, mă tem că senatorul s-ar putea afla în situaţia de a primi un vot de blam ori în aceea de a-şi reevalua existenţa publică. Dar asta numai dvs., cititorii (cetăţenii), o puteţi hotărî, pentru că vrând-nevrând, Georgică Severin reprezintă una dintre ofertele politice de azi, care mâine ar putea să vă hotărască soarta.

P.S. După primele două portrete, cele ale candidaţilor galben şi alb, am primit multe semnale pozitive, în special pentru ceea ce am scris în legătură cu Alexandru Matei. Surse din cadrul Spitalului Municipal Câmpina care au vrut să-şi păstreze anonimatul m-au informat că scriitura mea a circulat în clandestinitate pe la tot personalul medical şi de întreţinere din spital. Asta nu poate decât să mă onoreze şi este un semn că societatea civilă încă mai ştie să aleagă bobul de neghină într-o vreme în care internabilii (la psihiatrie) de serviciu din politica românească se întrec în a se mânji cu rahat unii pe alţii. Mă simt din ce în ce mai străin de această politică de mahala, care inevitabil pune umărul la degradarea umanităţii.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

CĂCĂREAZA ŞI STATUIA
Pamflet

Nu am scris de atîţia ani, niciodată pamflete. Le consider un gen sub-intelectual. Dar, pentru că unii oameni nu înţeleg decît limbajul direct, de ce nu? Impulsul mi l-a dat o căcărează care s-a trezit într-o dimineaţă la poala unei statui. Căcăreaza, învechită în spaţiul nostru public, nu ştia, evident, ce este acela un monument. Ce-i drept, nu ajunsese acolo, în mijlocul oraşului, din întîmplare, ci adusă de domni subţiri, cu doctorate şi diplome, cu biblioteci şi colecţii de tablouri scumpe. Care aveau nevoie de ea ca să-şi gonească, prin miasme, adversarii politici. Fără să se murdărească, aşa credeau ei. Nu ştiau, aceşti rafinaţi, că mirosul şi lipiciul căcărezei acţionează fără discriminare, îi atinge pe toţi. Era bine susţinută, bobiţa puturoasă, de la televiziunile al căror regim de funcţionare cotidian este pestilenţialul şi scatologicul şi care o prezintă non stop, la prea cucernice feţe bisericeşti, dedulcite la banii evacuatului şi la gargara lui aşa zicînd creştină. Căci asta este principala sa însuşire, mirosul lui este mirosul banilor pe care îi aruncă, atunci cînd este filmat, cu mitocănească nepăsare. Apoi l-au împins să-şi poarte mersul de făcăleţ înconjurat de behăituri prin lumea politică. Pentru că unii au evitat din ifose olfactive votul, aprobat de fecalieni acefali asemenea lui, ejectatul s-a trezit propulsat în parlamentul european. S-au ivit oarece dificultăţi cînd au trebuit să-i publice CV-ul, nu ştiau ce să-i treacă la studii şi la ocupaţie, căci în nomenclatorul UE nu intră meseria de cioban. Numai că acolo s-a plictisit amar, pentru că nu era pe stadion, nu era nici un scandal şi nu-l băga nimeni în seamă, nu se încîntau tot felul de inşi de odicolonul său şi este tratat exact pe măsura a ceea ce este: un nimeni absolut.

Candidaţii PDL - ARD… de nerăbdare să "crească" legume şi să "productivizeze" agricultura

Luni, 12 noiembrie, PDL-ARD Câmpina, reprezentat de primarul Horia Tiseanu, a organizat o conferinţă de presă la sediul firmei FIBEC, a deputatului Florin Anghel, unde au fost prezentaţi candidaţii acestui partid pentru alegerile parlamentare. Aceştia sunt medicul Alexandru Matei, candidat pentru Camera Senatului Colegiul 1 şi Alexandru Anghel, fiul lui Florin Anghel, candidat pentru Camera Deputaţilor Colegiul 2. Alături de aceştia, s-au aflat şi cinci primari din localităţile Poiana Câmpina, Valea Doftanei, Proviţa de Sus, Proviţa de Jos şi Secăria. Prin prezenţa lor se poate crede că aceştia au dorit să-şi demonstreze doar opţiunile politice personale, nu şi opţiunile politice ale cetăţenilor pe care îi reprezintă prin funcţia deţinută.
Cei doi candidaţi PDL (ARD) au ţinut să-şi prezinte programul de campanie, concepţia şi viziunea lor privind posibilitatea unei redresări a zonei din punct de vedere al dezvoltării economice, cât şi al creşterii nivelului de trai pentru locuitori.
„Am avut discuţii cu mulţi prieteni. E un conglomerat de concepte la care poţi să aderi, la care nu poţi să aderi sau de care poţi să te îndoieşti, dar sunt câteva probleme de care am auzit, asupra cărora m-am aplecat. Au fost multe discuţii la care am participat, discuţii absolut dintr-o curiozitate. Cum, în situaţia asta, în marasmul ăsta economic, se poate face ceva. Şi   am auzit voci optimiste care mi-au spus că se poate. Una dintre idei a fost productivizarea. Mi s-a explicat că de la un concept relativ simplu, pot să ajung la eficienţă, productivizarea neînsemnând privatizare. Să adâncim puţin noţiunea de productivizare. Şi, ceea ce ne interesează pe noi, productizarea autohtonă, care înseamnă să identificăm trei, patru, cinci, nu necesar mai multe produse naţionale, pe care le putem avea prin forţe proprii şi la care să fim cei mai buni din lume. Ţara are toate condiţiile date de providenţă să fim cei mai buni la produse agricole, de cele mai variate sortimente”, a spus Alexandru Matei, încercând să-şi expună punctul de vedere în ceea ce priveşte soluţiile de redresare a economiei.
Cuvântul productivizare nu există în DEX. Candidatul Alexandru Matei a dorit să se refere la productibilitate, care înseamnă capacitate de producţie sau perspectivă de producţie. Confuzia creată nu-i anulează, totuşi, bunele intenţii faţă de scoaterea din marasmul la care se referea cu privire la starea economiei ţării.
Pe de altă parte, tânărul Alexandru Anghel, fiul deputatului Florin Anghel, a dorit să scoată în evidenţă deschiderea către întreaga paletă politică, pentru implementarea programului conceput în această campanie electorală .„Este un program în care atât eu cât şi domnul doctor, nemaifiind implicaţi politic până acum, suntem noi în politică, nu avem nici duşmani, nici prieteni. Suntem dispuşi către colaborare, indiferent de culoarea politică a primarilor” - a subliniat Alexandru Anghel. (n.r. - toţi primarii prezenţi la conferinţă aparţin PDL-ARD).
În programul prezentat jurnaliştilor, la  capitolul „Agricultură” există chiar o… noutate în domeniu, ţinând cont că „Se va dezvolta creşterea legumelor în Băneşti şi Urleta”. Probabil, din cauza faptului că până  acum acestea doar s-au cultivat, nu au dat randament în productivizarea subliniată de doctorul Matei.
Dincolo de mici bâlbe şi confuzii ale sensurilor unor cuvinte, generată de emoţiile noii posturi în care se află, faptul că cei doi candidaţi au putut să prezinte electoratului intenţiile lor pentru schimbarea în bine a traiului în zona de activitate ca eventuali parlamentari, nu este decât dovada că trăim într-o ţară liberă, fie ea şi cu o economie aflată la pământ, unde oricine poate spune orice.
Carmen Negreu

Dr. Mihai Tifigiu: „Aş vrea să mai văd oamenii zâmbind pe stradă, fără grija zilei de mâine”

Medicul Mihai Tifigiu, consilier local, s-a născut în urmă cu 40 de ani în oraşul Câmpina. A absolvit liceul „Nicolae Grigorescu”, după care a continuat studiile la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, promoţia 1996. A urmat apoi perioada de specializare în chirurgia generală, începută într-o clinică universitară şi continuată, din anul 2002, la Spitalul Municipal Câmpina, alături de colectivul secţiei de chirurgie, condusă de dr. Rădulescu Virgil, căruia îi datoreză pregătirea profesională şi educaţia medicală primite, reprezentând un model atât ca doctor, cât şi ca om, pe care doreşte să-l urmeze pe parcursul carierei sale.

- Ce v-a motivat să intraţi în politică?
- Ideea de „a face” politică mi-a displăcut dintotdeauna, din cauza contaminării negative a acestui concept de către majoritatea clasei politice româneşti. Totuşi, am acceptat acest lucru, politica fiind doar „vehiculul” necesar intrării în administraţia publică locală. Ca medic al Spitalului Municipal, instituţie care depinde într-o mare măsură de hotărârile Consiliului Local al municipiului Câmpina, am considerat utilă prezenţa mea în structurile administraţiei locale, în încercarea de a influenţa pozitiv atitudinea acestuia cu privire la această prioritate socială, sănătatea.
- De ce v-a atras PP-DD şi nu alt partid?
- Cu ocazia alegerilor locale de anul acesta, am fost contactat de filiala PP-DD Câmpina şi am acceptat cu plăcere înscrierea mea pe listele electorale, alături de persoane precum Ionuţ Piţigoi, care îmi este un bun prieten şi căruia îi doresc mult succes în viitoarele alegeri parlamentare. De ce nu alt partid? Nu am studiat niciodată prea mult fenomenul politic românesc, să-mi dau seama dacă, într-adevăr, chiar există diferenţe doctrinare şi ideologice între partidele politice. Am ales, totuşi, PP-DD datorită echipei formate şi... de ce să nu vă mărturisesc, alte „echipe” ale oraşului nu m-au contactat.
- Cum credeţi că veţi putea să vă puneţi amprenta politică asupra comunităţii câmpinene, din poziţia de consilier?
- De mai bine de zece ani îmi pun amprenta medicală asupra comunităţii câmpinene şi nu numai, iar din noua poziţie, de consilier municipal, sper să reuşesc să atrag din bugetul local fonduri pentru modernizarea în primul rând a spitalului unde lucrez, secţia de chirurgie fiind cea care a rămas mult în urma celorlalte secţii, acesta fiind un lucru mai greu de înţeles pentru mine, ţinând cont de faptul că directorii spitalului din ultimii ani au fost colegi de-ai mei, chirurgi.
- În ce ar consta un proiect de suflet pe care aţi dori să-l vedeţi realizat?
- Pentru mine, tot oraşul Câmpina este un oraş de suflet, unde eu mă simt ACASĂ. Desigur, mai sunt multe lucruri de realizat la nivel de oraş, deşi cei mai vechi din administraţie au făcut multe pentru oraşul Câmpina. Eu mi-aş dori un oraş „verde”, nepoluat, în care să folosim mai mult bicicletele pentru a ne deplasa, fără să fim atacaţi de haitele de câini comunitari. Şi aş vrea să mai văd oamenii zâmbind pe stradă, fără grija zilei de mâine.
- Cum se vede activitatea Consiliului Local din interior şi cum percepeţi atmosfera, uneori mai tensionată, din cadrul şedinţelor?
- Cred că încă nu m-am acomodat suficient cu echipa de consilieri, mai am nevoie de ceva timp. Tensiunile care apar uneori mi se par generate inutil şi nu sunt susţinute decât de unele orgolii şi ambiţii personale. Pentru mine, lucrurile ar trebui să se desfăşoare toate simplu, în sensul că bugetul local ar trebui gestionat astfel încât să creştem calitatea vieţii cetăţenilor oraşului. Am avut senzaţia, de câteva ori în timpul şedinţelor de consiliu, că asist la o piesă de teatru care are mai mulţi regizori, iar actorii, consilierii, îşi uită rolurile uneori şi improvizează. De aici rezultă un aşa-zis spectacol democratic, pe care se pare că cetăţenii care ne văd şi ne urmăresc activitatea nu prea îl apreciază. În consecinţă, cred că fiecare dntre noi ar trebui să îşi joace rolul lui, să fie autentic şi fiecare decizie să fie în sprijinul cetăţeanului şi nu al „regizorilor”.
- Ce vă nemulţumeşte?
- Poate sunt puţin idealist, dar îmi doresc, nu ştiu exact prin ce mecanism, o trezire a conştiinţei umane şi fiecare individ să înţeleagă că suntem frunzuliţe ale aceluiaşi copac, strâns interconectate, chiar dacă legăturile sunt invizibile. În acel moment, politica va deveni inutilă, iar membrii societăţii vor fi bucuroşi să se descopere unii pe alţii, ca expresii diferite ale aceluiaşi întreg. Sunt nemulţumit că am senzaţia că suntem pe un drum greşit şi actuala formă de organizare socială, care pune accent pe separare, nu ne va ajuta deloc să evoluăm.
- Dacă v-aţi afla în faţa celor care v-au ales, ce mesaj le-aţi transmite?
- Presupun că, din moment ce am ajuns să fac parte din Consiliul Local, un număr mare de cetăţeni au votat lista propusă de noi. Mesajul pe care îl am pentru alegătorii mei este că nu fac nici un fel de diferenţieri, port acelaşi respect şi celor care au avut altă opţiune. Cred foarte mult în liberul arbitru şi îmi asum responsabilitatea pentru deciziile luate. 
Carmen NEGREU

Două cărţi valoroase lansate la Casa de Cultură „Geo Bogza”

Cristina-Gabriela Dinu: „Radu Tudoran între biografie şi destin”
Gherasim-Rusu Togan: „Hasdeu şi Iorga. Cultura şi civilizaţie tradiţională”

Bogată în conţinut şi diversitate, activitatea Cercului Literar „Geo Bogza” al Casei Municipale de Cultură din Câmpina a cunoscut în ultimii doi ani un remarcabil drum ascendent. Astfel, joi 15 noiembrie, în sala „Constantin Radu” a instituţiei amintite s-a desfăşurat o interesantă lansare de carte, avându-i ca protagonişti pe profesorii: Cristina-Gabriela Dinu, cu volumul „Radu Tudoran între biografie şi destin” şi respectiv Gherasim-Rusu Togan, cu lucrarea „Hasdeu şi Iorga. Cultura şi civilizaţie tradiţională”.
Încântat de participarea numeroasă a spectatorilor (mulţi au stat în picioare), amfitrionul Florin Dochia a prezentat cu eleganţă autorii: „Doamna profesoară Cristina Dinu, aflată la debutul editorial, a obţinut recent titlul de doctor în filologie cu o teză legată de viaţa şi activitatea scriitorului Radu Tudoran, iar profesorul Gherasim Rusu Togan, autor al unor numeroase cărţi publicate, este menţionat, pe trei coloane, în Dicţionarul Etnofolcloric al României”.
Programul, bine conceput, a alternat cuvântările lectorilor cu un dans modern, urmat de o secvenţă din romanul „Fiul risipitor” de Radu Tudoran, în interpretarea unui grup de liceeni de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”.
Cele două cărţi prezentate sunt valoroase atât prin problematica deosebit de vastă abordată, cât şi prin rafinamentul intelectual cu care au fost scrise – „Meritau să fie susţinute într-o aulă universitară” (prof. Gheorghe Râncu).
Prima carte lansată, „Radu Tudoran între biografie şi destin” – o teză de doctorat – a fost realizată de prof. dr. Cristina Dinu la sugestia academicianului Eugen Simion, deoarece autoarea trăieşte pe aceleaşi meleaguri în care a trăit şi celebrul scriitor. Lucrarea este structurată pe 12 capitole, dintre care amintim: „Repere biografice”, „Primele scrieri”, „Romanele deceniului V”, „Tranziţia”, „Cărţile copilăriei”, „Straniul interludiu”, „Proza de călătorie” etc. „Radu Tudoran – menţionează autoarea – şi-a făcut apariţia într-un moment de cotitură, la începutul deceniului cinci, când pentru literatura română începea un lent proces de secătuire a resurselor tematice şi expresive”.
Cea de-a doua carte lansată, „Hasdeu şi Iorga. Cultura şi civilizaţie tradiţională”, semnată de Gherasim Rusu Toga, îi abordează, în capitole separate, pe cei doi titani ai culturii româneşti şi universale: B.P. Hasdeu („Profil fragmentar, cu deschidere către magie, mister şi stări ezoterice”, „Germinaţiile începuturilor”, „Marile deschideri”, „Sintezele maturităţii” etc) şi Nicolae Iorga („Unicitatea tratării culturii populare”, „Satul, matrice şi ţăranul, creator al civilizaţiei şi culturii noastre tradiţionale”, „Casa românească”). „Cele două personalităţi – precizează autorul – care şi-au dobândit înaltul rang ştiinţific de «savant», B.P. Hasdeu şi N. Iorga, s-au intersectat puţin pe linia vieţii, desigur, din pricina diferenţei de vârstă, dar ambii şi-au adus obolul în cercetarea creaţiei şi culturii populare, oferindu-ne sinteze de înaltă ţinută ştiinţifică şi personalitate”.
Lectorii reuniunii, bine documentaţi, au făcut observaţii pertinente privind valoarea deosebită a cărţilor lansate. Printre aceştia s-a numărat şi prof.dr. Christian Crăciun: „Sunt bucuros că unul dintre primii scriitori de care m-am îndrăgostit, Radu Tudoran, a fost ales, în cartea sa, de d-na Cristina Dinu. Radu Tudoran a fost un scriitor destul de singuratic. Toţi fraţii lui au avut destine culturale. A fost un scriitor extraordinar de discret, extraordinar de retras. Familia lui este legată de spaţiul nostru. La Buştenari, unde locuia, primea corespondenţa, inclusiv reviste din Franţa,. Scrierile lui Radu Tudoran vorbesc de o lume liberă, despre prietenie, dragoste şi speranţă. D-na Dinu realizează un studiu amănunţit despre opera scriitorului Radu Tudoran. În privinţa cărţii «Hasdeu şi Iorga» există o linie roşie care marchează cultura română, o linie a erudiţiei. Există o nebunie genială a lui Hasdeu de a încerca, singur, să realizeze un dicţionar, din care n-a ajuns decât până la litera A. Ceea ce a realizat Gherasim Rusu Togan este ceva monumental. Este unul dintre ultimii etnofolclorişti autentici. Este o bucurie să vorbim despre astfel de autori”.
Un alt element, strecurat cu abilitate în program, l-a constituit buchetul de catrene axiologice realizat de Ştefan Al. Saşa: „Cu toate pânzele în sus/ Această doamnă-a dat măsura,/ Aşa cum criticii au spus,/ Doftoricind literatura” sau „A scris de Iorga şi Hasdeu/ Cu mult talent, dar nu în van,/ Căci lângă ei va fi, cred eu,/ Curând şi Gherasim Togan”.
Activitatea literar-artistică a continuat cu o serie de aprecieri interesante făcute de prof.dr. Gheorghe Râncu, preşedintele Filialei Prahova a Societăţii de Ştiinţe Istorice: „O încercare de apropiere între cei doi (Hasdeu şi Iorga – n.r.) este foarte grea. Problema nu este simplă... Poate fi privită din foarte multe puncte de vedere. Dl. Gherasim Rusu Togan a făcut-o dintr-o perspectivă cuminte. Autorul nu şi-a propus o comparaţie. Nici nu ştii de ce să te apuci, pe ce axiologie să te bazezi. I-am văzut în complementaritatea lor. Această lucrare nu poate fi o lectură uşoară. Cultura populară este o componentă întâlnită la cei doi giganţi. Cei doi au fost apărătorii neamului”.
Odată cu anunţarea viitoarei întâlniri literare (miercuri, 28 noiembrie, ora 13.00, la Biblioteca Municipală), moderatorul Florin Dochia i-a invitat pe cei prezenţi la o sesiune de autografe şi la un bufet suedez. „O afluenţă foarte mare/ La actu-acesta de cultură/ Şi o inadvertenţă are:/ E prea puţină băutură” (Saşa).
Theodor MARINESCU

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Zeul poate greşi!

Zeul care a dat greş1 este o carte grea. De ce oare? Aparută pentru prima oară la începutul războiul rece, în 1949, reeditată în mai multe rânduri, reuneşte şase mărturii importante, structurate în două categorii (iniţiaţii şi simpatizanţii) scrise de personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute în spaţiul cultural românesc care au un singur punct în comun: au fost atrase de regimul şi doctrina comuniste dar s-au deşteptat. Ba mai mult de atât, chiar au acceptat să-şi descrie eşecul personal căci în secolul trecut, spre deosebire de acum, ataşamentul doctrinar era unul de-a dreptul esenţial pentru foarte mulţi intelectuali şi nu numai. Cu astfel de lucruri nu te jucai! De altfel, oare nu acest fanatism ideologic a dus şi la cel de al Doilea Război Mondial? Toţi cei şase scriitori aparţin spaţiul occidental (din Marea Britanie: Arthur Koestler, Stephen Fischer, din Statele Unite: Richard Wright si Louis Fischer, din Franţa, Andre Gide iar din Italia, Ignazio Silone). Suntem siguri că Panait Istrati ar fi avut şi el multe de spus în această privinţă dacă ar fi apucat anul 1949 şi, esenţial, dacă nu l-ar fi apucat în România.
Este interesant cum fiecare apostat sau simpatizant încearcă să-şi justifice atracţia, îndrăgostirea. Ba este vorba despre faptul că la începutul anilor 1920 Rusia era încercuită de duşmani haini şi burghezi, săraca, în nevoi, ba că aveau loc experimente culturale şi, mai ales, economice novatoare (planurile cincinale păreau lumii capitaliste, afectate din plin de Marea Criză un posibil panaceu) ba boomul fascismului în întreaga Europa (dar mai ales în Italia şi Germania) ba războiul civil spaniol (1936-39) toate reprezentau argumente pentru a pune în surdină esenţa totalitarismului stalinist, foarte vizibilă încă de atunci căci, aşa cum o declara şi Spender, URSS nu era deloc atât de izolată precum am crede noi astăzi. De altfel, nenumăratele mărturii ale occidentalilor (şi nu numai) care au vizitat URSS reprezintă o dovadă grăitoare. Spender critică necruţător intelectualitatea occidentală care s-a orientat către Est. „Când era vorba de intelectualii comunişti, trebuia să ţin întotdeauna seama de faptul că, atunci când au devenit comunişti, ei şi-au făcut un calcul prin care au împărţit realitatea în alb şi negru. În viaţa de zi cu zi, nici un aspect cu care se confruntau nu putea schimba, în mintea lor, acest enorm calcul abstract. Revoluţia era începutul şi sfârşitul, esenţa tuturor esenţelor. Într-o bună zi, undeva, totul se va aduna în fericitul întreg care era Dictatura Proletariatului şi societatea comunistă. (...) intelectualul comunist părea foarte interesat de teorie şi mai puţin de dovezile care puteau contrazice teoria. De exemplu, nu am cunoscut nici unul care să arate măcar o urmă de interes pentru vreun alt aspect legat de Rusia în afară de cele prezentate în propaganda stalinistă.”2 Fin psiholog, Spender teoretizează cu multă exactitate şi resorturile intime ale acestui angajamant, cuvinte destul de actuale si in actualul context valah. ’’Când oamenii aleg o anumită cale de acţiune, tot ceea ce îi ajută să o urmeze le pare însufleţit şi adevărat, iar ce li se opune devine o noţiune abstractă. Prietenii îţi sunt aliaţi; prin urmare, sunt fiinţe umane reale, în carne şi oase, cu aceleaşi simpatii ca ale tale. Adversarii tăi sunt doar nişte idei plicticoase, lipsite de sens, inutile; vieţile lor sunt tot atâtea afirmaţii false şi ai vrea să le suprimi cu plumbul gloanţelor aşa cum ai trage, cu plumbul din mina creionului, o line de-a curmezişul unui paragraf scris de mântuială.” Chiar dacă, până la urmă,bătălia de pe urmă nu s-a dat între comunişti şi foştii comunişti aşa cum prevedea, mai în glumă, mai în serios, Ignazio Silone, contribuţia celor care au cunosut fenomenul totalitar comunist din interior a fost esenţială pentru învingerea chitului căci aceştia au cunoscut aceeaşi situaţie cu cea a lui Iona, cel înghiţit de chit. Ieşind din burta lui, au propovăduit libertatea, fiind bine lecuiţi de slavie. 
Codruţ CONSTANTINESCU

Recenzia complata poate fi citita la: http://filme-carti.ro/carti/zeul-care-a-dat-gres-ii-24726/ sau  http://www.revista22.ro/zeul-poate-gresi-18893.html

1 Zeul care a dat greş, editor Richard Crossman, Editura Humanitas, 2012
2 pag. 311

13 noiembrie 2012

Sfinţirea Bisericii Spitalului Voila a adunat peste o mie de credincioşi la slujba de târnosire

La ora 8.30 fix, P.S. Ciprian Câmpineanul (ce fericită coincidenţă onomastică pentru oraşul nostru), episcop vicar patriarhal, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi ajutat în cântări de un cor format din studenţi ai Institutului Teologic Bucureşti, începea săvârşirea slujbei de sfinţire a Bisericii Spitalului de Psihiatrie Voila. O Casă a Domnului a cărei zidire vrednică de laudă şi de pomenire a început în urmă cu cinci ani. Biserica a fost posibilă graţie dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni a ctitorului ei, Ioan Simion, preşedintele firmei Confind, împreună cu soţia sa Olimpia. Începerea ceremonialului religios, anunţată din timp pentru ora 8.30,  a fost respectată cu stricteţe, lucru puţin posibil să se întâmple la o întâlnire a unor politicieni mioritici cu alegătorii.
Slujba sfinţirii Bisericii Spitalului Voila a fost un eveniment aşteptat timp de cinci ani de zile de mulţi creştini câmpineni. În anul 2007, începea proiectul ridicării acestui lăcaş de cult. Acum un an, pentru clopotniţă, spitalul a mai primit de la Consiliul Local Câmpina încă 150 m.p. Primul pas în realizarea acestei ctitorii l-a constituit trecerea de către legislativul municipal a unui teren de circa 1000 m.p. în administrarea Spitalului de Psihiatrie Voila. Terenul a fost localizat aproape de poarta principală şi de stradă, tocmai pentru ca, în viitor, să fie permis accesul în interiorul bisericii şi a celor care nu sunt internaţi. Constructorul-finanţator al lăcaşului de cult este firma Confind, cea mai importantă societate comercială din Câmpina, care a asigurat, de altfel, finanţarea întregii construcţii, de la temelie şi până în vârful turlei bisericii, cu toate dotările necesare. De fapt, adevăratul ctitor al bisericii este Ioan Simion, preşedintele CA din cadrul societăţii Confind. De mult a avut în minte preşedintele Confind proiectul ridicării unei biserici, dar hotărârea decisivă a luat-o în urma unei vizite pe care i-a făcut-o managerul spitalului, medicul Gabriel Ţintărescu, care îi solicitase, cu acel prilej, o sponsorizare pentru capela bisericii. Aflând că Spitalul Voila adăposteşte aproape zilnic circa 500 de pacienţi, Ioan Simion şi-a dat seama că o bună parte dintre bolnavi ar fi putut avea nevoie de un lăcaş de rugăciune pentru întărirea sufletelor lor greu încercate, că în curtea acestui spital va trebui amplasată biserica sa, pe care dorea să o ridice pentru a veni în ajutorul bolnavilor, pentru a-i ajuta să se vindece mai repede şi să se reintegreze mai uşor în societate. În 2007, proiectul ridicării bisericii a fost demarat, iar constructorul angajat de Confind s-a apucat de lucru. Un lucru în care s-au investit nu doar foarte mulţi bani, ci şi foarte multă muncă. 
 Construcţia Bisericii Spitalului Voila a avut câteva  variante de lucru, încercându-se mai multe soluţii constructive. Lucrările au fost îndeaproape supravegheate şi supervizate de părintele Iustin Marchiş de la Biserica Stavropoleos din Bucureşti. Ele au început în anul 2007, cu echipa de constructori ai inginerului Eusebiu Ursu, însă la scurt timp, a fost realizat un alt proiect arhitectural de către  arhitectul Ana Maria Goilav. Noul proiect se înscrie în tradiţia bisericilor munteneşti, fiind inspirat de paraclisele bolniţelor de odinioară. Biserica pare a avea şi influenţe ale stilului brâncovenesc, fiind împodobită la exterior cu brâuri orizontale vălurite care înconjoară edificiul precum nişte ape pline de mister care urcă spre cer. Proiectul tehnic de rezistenţă a fost realizat de către inginerul Cristian Vişoiu. Dar cea mai îndelungată muncă au avut-o totuşi echipele de lucrători ale inginerului Eusebiu Ursu. După cinci ani de eforturi susţinute, biserica a fost gata la sfârşitul săptămânii trecute, spre bucuria tuturor celor implicaţi. Slujba sfinţirii bisericii ce poartă două hramuri: Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi Sf. Muceniţă Filoteia de la Argeş, a strâns în curtea bisericii, duminică, aproape de orele prânzului, aproximativ 1000 de persoane. Târnosirea Bisericii Spitalului Voila a fost oficiată de către P.S. Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, împreună cu un sobor de 10 preoţi. După slujba de târnosire a urmat Sf. Liturghie. Au fost aduse de la Biserica Stavropoleos o parte din moaştele Sf. Pantelimon, depuse într-un lăcaş al altarului, urmând ca o parte din moaştele Sfintei Filoteia, al doilea patron spiritual al bisericii, să fie aduse de la Argeş. La finalul Sfintei Liturghii, din partea P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin intermediul P.S Ciprian Câmpineanul, au fost înmânate mai multe distincţii celor care au contribuit la ridicarea bisericii. Astfel, ctitorul lăcaşului sfânt, Ioan Simion, şi soţia sa au primit Ordinul “Sfinţii Împărăţi Constantin şi Elena”. Ordinul “Ştefan cel Mare şi Sfânt” a fost acordat primarului Horia Tiseanu şi managerului spitalului Gabriel Ţintărescu. De asemenea, arhitectul şi constructorul bisericii au primit şi ei diplome din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, mai exact din partea Întâi Stătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Preotul Razvan Stoian, parohul Bisericii Sf. Andrei din Câmpina, care s-a ocupat cu multă abnegaţie de ridicarea acestei biserici, a fost ridicat în grad preoţesc. La fel şi preotul Liviu Milea, venit de la Giurgiu, care va sluji în biserica spitalului.
După terminarea ceremonialului religios, circa 200 de participanţi au fost invitaţi la Cantina Confind de către ctitorul bisericii, pentru a sărbători reuşita ctitoriei sale, o luminoasă şi plină de evlavie pagină din istoria municipiului nostru. Fiecare invitat la dineu a primit din partea conducerii Confind o icoană, un CD cu cântece bisericeşti închinate celor doi mucenici, o farfurie pictată cu imaginea celor doi sfinţi şi un istoric al acestui sfânt lăcaş. (A.N.)

Cuvântul care înţeapă

Candidatul alb

Anul acesta, mai mult decât altădată, campania electorală se aşază ca o haină ponosită şi murdară pe umerii unor candidaţi. Din păcate, am avut încă o dată dreptate când vă spuneam, cu ceva vreme în urmă, că în loc de proiecte şi argumente constructive pentru societate, combatanţii politici vor arunca în luptă (unul peste altul, într-o ordine numai de ei ştiută) haznale de rahat care, inevitabil, le vor acoperi şi minimaliza existenţa până la dispariţia publică. Este foarte puţin probabil ca acum, în plină luptă de gherilă, acest aspect să-i intereseze câtuşi de puţin, însă pe termen lung, jegoşenia prezentului va avea un cuvânt greu de spus în percepţia cetăţenilor, care vor rămâne cu impresia că sunt reprezentaţi la vârful puterii de un alt om cu probleme, oricare ar fi el dintre cele două tabere. De aici şi sictirul populaţiei care, spălată sau nu pe creier, ajunge la eterna concluzie post-decembristă că toţi sunt o apă şi un pământ ori că trebuie ales răul cel mai mic. Să fie ăsta un blestem românesc care, nedezlegat, ne ţine într-un etern spaţiu public primitiv? Ori neputinţa unui neam, ţinut cu forţa în praful civilizaţiei, de a produce adevăraţi lideri? Poate câte puţin din amândouă.
Dincolo de acest primitivism electoral trebuie să mai ştiţi că în zilele din urmă am aflat o poveste interesantă, care scoate în evidenţă faptul că societatea câmpineană mai are încă anticorpi capabili să echilibreze psihoza politică indusă de anumiţi politruci, mai mult sau mai puţin internabili, care trăiesc în lumea lor. Pe scurt, ea se rezumă la faptul că un anumit personaj a încercat să propună atât USL-iştilor, cât şi PDL-iştilor, o înţelegere prin intermediul căreia ambele tabere să renunţe la a se spurca reciproc, în favoarea luptei de idei şi de proiecte pentru cetăţeni, astfel încât să-şi demonstreze buna credinţă şi maturitatea politică, două elemente care ar putea sta la baza reconcilierii între clasa politică şi societate. Rezultatul a fost unul previzibil, în care politrucii au acceptat formal ideea (!!!), invocând totodată neîncrederea că adversarul va respecta noile reguli. Aşadar, petcetluirea unei înţelegeri a fost născută moartă. Ulterior acestei poveşti, încercând să înţeleg logica demersului în sine, am realizat că în preajma unei haite de lupi este o naivitate să crezi că poţi face apel la raţiune în lupta pentru desemnarea masculului alfa.
Şi cum am văzut deja că mizeria electorală are toate şansele să curgă râuri, râuri, până dincolo de sărbătoarea lui Moş Nicolae, să trecem, aşa cum am promis, la al doilea portret de candidat şi anume cel al lui Alexandru Matei – candidatul alb pentru Colegiul 1 Senat din partea ARD.
Nu îmi amintesc ca în istoria recentă a politicii locale oraşul să fi avut parte de o candidatură atât de interesantă. După mine, Alexandru Matei este un fel de pacient politic, în jurul căruia anumiţi „felceri” au ţesut multe cămăşi de forţă pentru a-l ţine legat în scaunul cu rotile al intereselor. Chirurg eminent, prin mâna căruia au trecut vieţile a mii de oameni, Matei a ales, probabil, să se amestece în zona gri a societăţii, politica, dintr-un motiv bine definit. Pentru că nu-mi închipui că un om cu o astfel de ţinută profesională şi morală (discutabilă dintr-un singur punct de vedere) a făcut acest pas împins de la spate de resorturi idealiste.
Candidatul alb (am ales această culoare pentru că, în fond, reprezintă sistemul medical) este tipul de personaj public care a inventat tăcerea în relaţia cu restul muritorilor de rând, fiind practic omul cu cele mai puţine apariţii, atât în mediile sociale (extraspitaliceşti), cât şi în presă. La prima vedere, ai crede că este vorba de modestia celui inteligent, dar asta contravine, evident, statutului de politician cu aspiraţii pentru înalte demnităţi publice. Să înţelegem, oare, de aici că Matei nu-şi cunoaşte interesul? Ori că nu este deloc atras de această latură pestriţă a vieţii, politica? Sau poate că are ceva să-şi reproşeze în legătură cu activitatea de manager al Spitalului Municipal şi a hotărât să nu se expună unor eventuale comentarii! Oricare dintre aceste supoziţii ne-ar putea duce cu gândul că Alexandru Matei este o persoană ce poate fi lesne pierdută printre degete, ca un fum. El face politică, dar nu este în politică. Răspunde de soarta spitalului doar când vine vorba de bilele albe, dosindu-le pe cele negre şi chinuitoare pentru pacienţi. Vrea să voteze în Senat, dar să şi taie pe masa de operaţie. Apare în lupta electorală cu o fotografie atârnată din stâlp în stâlp şi o declaraţie publică de cinci rânduri, dar fizic şi activ nu l-a văzut încă nimeni. Toate acestea nu ne aruncă oare cu gândul mai degrabă la celebrul magician Houdini, decât la un personaj pe care ar trebui să ne bazăm în camera superioară a Parlamentului?
Dincolo de toate astea, Alexandru Matei are marele avantaj de a fi posesorul unui filon intelectual recomandabil pentru o astfel de funcţie care, într-un mod fericit, ar putea contrabalansa puseurile translucide arătate mai sus. Dar asta numai în condiţia în care chirurgul Matei va inciza cu mână sigură în conştiinţa politicianului Matei, supus ca oricare altul compromisului nefolositor societăţii.
Probabil că mulţi dintre dvs., cititorii, vă aşteptaţi ca demersul portretistic de azi să conţină şi elemente foarte clare cu privire la dosarul Romgermed (în care Spitalul Municipal se pare că a fost prejudiciat cu multe zeci de miliarde de anumiţi politicieni), o piatră de moară pe care o poartă şi Alexandru Matei. Nu intru în detalii pe acest subiect, pentru că a aduce atingere demnităţii unui om într-o situaţie în care vinovăţia lui ar putea să fie doar de ordin moral, înseamnă să abdic de la datoria faţă de cititori, aceea de a nu face şi a nu zice ceva ce merită dispreţ.
Interesant şi totodată alunecos, Alexandru Matei se prezintă azi în faţa noastră ca o soluţie politică. Este el, oare, omul care ar putea extirpa cangrena intereselor meschine de la vârful puterii? Va aduce el mai multă lumină în saloanele întunecate ale existenţei noastre? La aceste întrebări va trebui să găsiţi dvs. răspunsurile, pentru că, vrând-nevrând, Matei reprezintă una dintre ofertele politice de azi, care mâine ar putea să vă hotărască soarta. 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

BLESTEMUL GRILEI
   
Unul dintre blestemele lumii de azi este faptul că ea ne oferă din abundenţă „grile”, intepretări pre-fabricate despre orice, care ţin loc de gîndire personală. Ideologiile de orice fel sunt prin definiţie astfel de paturi procustiene care ne dispenează de efortul cogitatoriu. Şi nu mă refer numai la ideologiile direct politice, ci şi la cele aparent „neutre”, cum ar fi ecologismul sau feminismul, cu implicaţii la fel de pernicioase politic. Iar prostiile oamenilor deştepţi sunt mult mai mari decît cele ale proştilor pur şi simplu. Dl. Mihai Neamţu este un om deosebit de inteligent, şi ar fi un cîştig extraordinar pentru apterul nostru parlament dacă ar avea un asemenea intelectual de elită europeană. Numai că domnia sa nu ştie să gîndească politic, a recitat un text splendid al lui Radu Gyr la o întrunire politică. N-a greşit textul (cum îl acuză imbecilii ideologici) ci contextul. Şi dl. Răzvan Codrescu, scriitor americano-român este un om foarte deştept. Domnia sa susţine senin că nu vine în România pentru că sunt fasciştii la putere. Deci Che Ponta, şi Felix Securescu, sub privirea blîndă a Bunicuţei staliniene sunt fascişti, nu comunistozi sadea. Halal! Dl. Andrei Oişteanu, la fel, un om extrem de inteligent, autor de cărţi excepţionale şi stranii, afirmă, amanetînd profetic viitorul, că anitsemitismul este o chestie eternă, care nu se va sfîrşi niciodată.

USL Câmpina - între campania electorală şi priorităţile cetăţenilor

Săptămâna trecută, formaţiunea USL Câmpina a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost abordate subiecte ce ţin atât de campania electorală pentru alegerile parlamentare, cât şi de problemele socio-administrative ale cetăţenilor. La conferinţă a participat preşedintele PSD Câmpina, viceprimarul Ion Dragomir, alături de Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina, consilier judeţean şi candidat pentru Camera Deputaţilor în Colegiul nr. 2 din partea USL.
Problemele prezentate au făcut referire la câinii fără stăpân, la lipsa locurilor de muncă, la situaţia dificilă în care se află Spitalul Municipal şi la taxele locale. De asemenea, s-a pus în discuţie atitudinea pe care o are contracandidatul liberalului Virgil Guran, în campania electorală, fiind cunoscute deja de către cetăţeni atacurile ieşite din comun iniţiate de PDL Câmpina în ziarul de campanie „Calea Dreaptă”. 

„Mi-am făcut dreptate şi o pot demonstra”

Campania electorală pentru alegerile parlamentare de anul acesta a generat tensiuni demne de cauze mai bune, ajungând până la a degenera în grotesc. Fiind atacat de contracandidatul său, Alexandru Anghel PDL (ARD), într-o manieră ce iese din canoanele obişnuite ale unei campanii electorale civilizate, candidatul USL pentru deputaţi, Virgil Guran, a prezentat în conferinţa de presă amintită mai multe documente oficiale ce demontează acuzele care i-au fost aduse.
„Nu am să mă cobor la josnicia şi lipsa de educaţie a lui Anghel. Tot ceea ce se povesteşte în acel ziar este o minciună creată din disperare. Eu vă pun la dispoziţie documente oficiale, care vor apărea şi public, referitor la decizia finală în care s-a dispus încetarea procesului penal. Nu vreau să vin cu argumentări de disident, dar într-o zi, când doriţi, vă pot pune la dispoziţie şi alte acte care s-au emis la vremea respectivă pentru a fi pus la zid. Nu e departe de acest adevăr tatăl Robertei Anastase, Meleşcanu, fostul deputat Moroianu, Opriş, fostul secretar general, fostul ministru de Interne Dudu Ionescu, Remeş şi alţii, care corespondau şi încercau să mă trimită într-un loc unde să-mi închidă gura. De ce? Sunt cel care a organizat, în anul 2000, un Patronat Naţional. Am avut manifestări de stradă ale acestui Patronat. Atunci am declanşat grevă fiscală. Le-am încurcat treburile şi pe la Turda, la Uzina Chimică. Am cumpărat o parte din uzină, făcând-o să funcţioneze. M-au aranjat şi pe tema asta. Pot să vă povestesc multe, dar nu are rost. Pentru unii securişti este simplu să ia un om şi să facă din el neom. Eu am avut puterea să mă lupt cu ei. Nu vreau să mai păţească cineva asemenea lucruri, acesta fiind unul dintre motivele pentru care doresc să candidez la Camera Deputaţilor, să-i apăr pe oamenii care au curajul să facă ceva bun, să spună adevărul, care vor să se opună acestui sistem ce ne duce către ce e mai rău. Vă anunţ oficial că fac plângere penală împotriva lui Alexandru Anghel pentru calomnie, astfel că din acest moment va avea şi el un dosar penal. Nu vorbesc despre dosarele lui Florin Anghel, deputatul în funcţie, care în momentul de faţă face vizite la DNA, pentru că problemele sale nu sunt de competenţa unui simplu Parchet. Dacă omul lor, Daniel Morar -  şi am curajul să spun că este o unealtă, cu el având principala problemă în urmă cu 12 ani – s-a întors împotriva lui, înseamnă că sunt probleme mari. Vom vedea cine trebuie să răspundă în faţa legii şi cine nu. Eu am răspuns, legea a spus că sunt în regulă. Cazierul meu este curat, din moment ce am şi decizia instanţei în regulă. Mi-am făcut dreptate şi o pot demonstra. Am fost acuzat că mint în privinţa procesului pe care l-am avut la CEDO. Am fost despăgubit de către stat cu 1450 de euro, bani pe care nu i-am cerut până acum, pentru că nu m-au interesat. Dar acum două zile am înregistrat la Ministerul Afacerilor Externe o cerere prin care cer să mi se trimită aceşti bani. Când îmi vor intra în cont, îi voi dona unui aşezământ de bătrâni sau pentru copiii necăjiţi” - a declarat  Virgil Guran, prezentând jurnaliştilor actele referitoare la procesul câştigat la CEDO împotriva statului român.

Ion Dragomir, liderul PSD Câmpina denunţă campania
lui Alexandru Anghel

În cadrul aceleiaşi conferinţe, viceprimarul Ion Dragomir a scos în evidenţă modul de abordare a campaniei electorale de către Alexandru Anghel, fiul deputatului Florin Anghel, declarând jurnaliştilor: 
„Ceea ce vedeţi că se întâmplă în presă acum, acest măcel şi această batjocorire, se întâmplă din cauza faptului că cel ce îl susţine pe contracandidatul domnului Guran, adică Florin Anghel, tatăl lui Alexandru Anghel, este un om care nu a lucrat toată viaţa decât cu statul. A scăpa din mână acest lucru, înseamnă, probabil, pentru grupul de firme pe care îl conduce, un mare dezastru. Dacă pierde colegiul şi pierde alegerile şi la nivel naţional, nu o să auzim de bine despre firmele pe care le are. Pentru că toate afacerile le-a făcut numai cu statul, influenţând luarea unor decizii, în ce priveşte atribuirea a tot felul de lucrări.”

Câinii vagabonzi în topul de priorităţi al municipiului Câmpina

În continuare, viceprimarul Ion Dragomir a expus pe larg problema câinilor fără stăpân care, în urma unor sondaje efectuate pe această temă, s-a constatat că a ajuns să se situeze înaintea problemelor legate de lipsa locurilor de muncă, afectând siguranţa oamenilor.
„Se pare că în ultima vreme, în municipiul Câmpina şi nu numai, problema câinilor vagabonzi e pe locul întâi. Este, de fapt, chiar o problemă naţională, de aceea cred că trebuie luată o decizie la acest nivel, pentru a se putea rezolva şi în Câmpina. Sunt firme, iubitori de animale, care fac afaceri cu gestionarea câinilor. Sunt ferm convins, la fel ca şi dumneavoastră, că ne sunt aduşi câini din afara oraşului. Rămân la ideea că cei care adună câini din alte localităţi şi nu au adăposturi, nu fac altceva decât să-i ia şi să-i ducă în altă parte. Cred totuşi că, de când sunt viceprimar, am reuşit să ţin sub control această situaţie, la nivelul oraşului. Pot, cât de cât, să menţin constant sau să diminuez uneori numărul acestora. Dar, în timp foarte scurt, numărul acestora creşte din nou. Costurile sunt enorme. Îmi propun, chiar după alegeri, modificarea regulamentului şi a Caietului de Sarcini, aprobat deja de Consiliul Local. În ciuda organizării licitaţiilor pentru preluarea acestui serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân, nu s-a înscris nimeni. Refăcând cele două documente, vom da posibilitatea celor care vor să se ocupe de acest gen de servicii, să fie interesaţi să participe la licitaţie. Noi am reuşit, din martie şi până în octombrie, să strângem 286 de câini. Acţiunea continuă, indiferent că e campanie electorală. Chiar şi azi am putut prinde 11 câini, preconizând să ajung până la 50-100 în următoarea perioadă. Dar mi-e teamă că, în scurt timp, vor apărea alţii. Ceea ce mie mi se pare grav e faptul că toată lumea vede cum se aduc aceşti câini, dar când le soliciţi un număr de maşină nu-l dă nimeni. Sunt nemulţumit că Poliţia locală şi chiar Poliţia Naţională, nu au reuşit să identifice pe nimeni dintre cei care descarcă aceste animale în zonele periferice, pentru a reuşi să luăm nişte măsuri drastice şi să împiedicăm aceste practici pe viitor” a spus viceprimarul Ion Dragomir.
 În cadrul aceleiaşi discuţii, Virgil Guran a menţionat, legat de siguranţa publică, faptul că a primit sesizări de la cetăţeni privind lucruri care se petrec în anumite cartiere ale oraşului după ce se întunecă. Acesta a mai spus că va solicita ca la şedinţa Consiliului Local să fie prezentat un raport din partea şefei Poliţiei Locale, Carmen Gheorghe, invitându-l şi pe şeful Poliţiei Naţionale, Romeo Văsii să participe la discuţii.

Taxe locale mai mici şi locuri de muncă

În legătură cu scăderea dramatică a locurilor de muncă din municipiul Câmpina, Ion Dragomir a subliniat faptul că va exista un sprijin real din partea Consiliul Judeţean pentru crearea unui Parc Industrial. Virgil Guran a venit cu o completare, afirmând că în urmă cu două zile a avut o întâlnire atât cu Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean, cât şi cu vicepreşedintele Mircea Roşca, la care s-a discutat despre crearea Parcului Industrial.
„Următorul Parc Industrial deschis în Prahova va fi în zona Câmpina. Vrem să concretizăm acest proiect, chiar dacă nu am câştigat eu alegerile locale pentru primărie. Vrem să ne ţinem de cuvânt în această privinţă” - a punctat Virgil Guran.
Viceprimarul Ion Dragomir a ţinut să revină asupra unei probleme arzătoare mai vechi, legată de nivelul taxelor locale.
„Încă din 2010, PNL Câmpina a avut o iniţiativă în ce priveşte strângerea de semnături de la cetăţeni, peste 5000, prin care se solicita administraţiei locale revenirea la vechile taxe. Nu trebuie să ascundem faptul că au fost mărite taxele exact într-o perioadă moartă din punct de vedere politic, în care nu se putea întâmpla nimic pentru a le afecta imaginea PDL-iştilor. S-a mers pe ideea că din 2010, când s-a întâmplat acest lucru, până în 2012, an electoral, lumea va uita. Noi, în schimb, ne gândim la un nivel suportabil al acestor taxe pentru câmpineni, pentru care avem şi soluţii.”
Management defectuos la Spitalul Municipal

În calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Câmpina, Virgil Guran a precizat în cadrul conferinţei de presă că îi va cere un raport de activitate doctorului Alexandru Matei, cu privire la situaţia critică în care se află unitatea spitalicească. Raportul se doreşte a fi prezentat în plenul şedinţei de consiliu de la sfârşitul acestei luni.
„Voi propune colegilor ca la următoarea şedinţă de consiliu, doctorul Alexandru Matei să dea un raport, aşa cum e normal şi nu discutat pe la colţuri. Să vină şi să spună cine şi cum a greşit în legătură cu contractul păgubos pe care l-a avut cu firma RomGermed. Văd, în continuare, că se acoperă de către conducerea spitalului acest lucru. Este foarte posibil la un moment dat să se blocheze conturile, 40 de miliarde de lei vechi, ceea ce ar însemna, poate, chiar falimentul spitalului. S-a afirmat că toate lucrurile merg bine aici, când oamenii spun că nu e adevărat. Pulsul se ia de la pacienţi, nu de la directorul spitalului. Şi nici de la deputatul Anghel, care m-a  criticat într-o emisiune televizată că habar n-am ce e în spital. Am habar! Luni va fi Consiliu de Administraţie. Mi s-au trimis documente pentru semnat, dar nu voi semna nimic, până nu detaliez unde s-au dus banii, cum se duc şi ce s-a făcut cu ei.”
Viceprimarul Ion Dragomir a scos, de asemenea, în evidenţă, poziţia nesigură în care se află doctorul Alexandru Matei, în ce priveşte timpul acordat gestionării unei activităţi complexe ca aceea din spital şi dorinţa de a deveni senator PDL.
 „Noi am mai încercat redresarea spitalului, atunci când la spital era manager doctorul Tiu şi, doar în câteva luni, situaţia se îmbunătăţise vizibil, pierderile se diminuaseră, aliniindu-se într-o direcţie pozitivă. Acum e grav că doctorul Alexandru Matei, cel care conduce şi care a adus într-o situaţie dificilă spitalul, candidează pentru la Senat. Şi dacă a gestionat defectuos activitatea spitalului, stăm şi ne întrebăm ce contribuţie va avea la Parlament. Mai mult de atât, în primul număr al ziarului de campanie al PDL, «Calea Dreaptă», acesta declara că nu va părăsi spitalul şi masa de operaţii. Înseamnă că nu-şi propune să facă nimic pentru ţara asta, înseamnă că nu ştie ce trebuie să facă un parlamentar, că trebuie să se ducă la muncă şi să facă legi. Dar, dacă are mentor un om care niciodată nu a deschis gura timp de 4 ani în Parlament şi a lipsit, înseamnă că gândurile lor sunt aceleaşi. Adică să fie parlamentari şi să ridice mâna când trebuie şi în rest, să-şi vadă  de treburile personale” a subliniat Ion Dragomir.
Carmen NEGREU