10 ianuarie 2012

2011: bilanţul unui an, cu bune şi cu rele

Anul 2011 este, de două săptămâni, istorie. Dar ce rămâne în urma lui? Mulţumire, regret, deziluzie, speranţă, deznădejde? În încercarea de a afla cum a trecut anul 2011 peste Câmpina, cum au dus-o concetăţenii noştri anul trecut, le-am solicitat răspunsuri la câteva intrebări liderilor USL Câmpina. Pe primarul municipiului nu l-am putut întreba, deoarece l-am fi întrebat degeaba. Domnia-sa nu doreşte, ne-a mărturisit la telefon, să mai colaboreze, deocamdată, cu publicaţia noastră. Nu ne-a spus şi de ce, dar noi bănuim că motivul ar fi criticile aduse puterii locale portocalii în paginile Oglinzii. Interviurile luate viceprimarului Ion Dragomir, preşedintele PSD Câmpina, şi omului de afaceri Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina, le vom prezenta mai jos, în oglindă. Nu pentru numele ziarul nostru, ci pentru ca cititorii să observe mai lesne punctele comune ale interlocutorilor şi modul în care funcţionează USL Câmpina.

Întrebările au fost comune:
1. Cum consideraţi că a fost anul 2011 pentru dumneavoastră?
2. Cât de mult s-a simţit criza economică la Câmpina?
3. Care ar fi cele mai importante investiţii ale municipalităţii realizate în anul care a trecut?
4. Cum credeţi că ar putea fi considerată relaţia dintre putere şi opoziţie în Consiliul local Câmpina?
5. Care a fost colaborarea dintre partidele componente ale USL Câmpina?
6. Sunt tot mai multe voci care susţin că alegerile comasate (locale şi parlamentare) sunt o adevărată lovitură dată democraţiei din România. Cum comentaţi?

„Ca locuitor al Câmpinei, am fost nevoit să sufăr alături de ceilalţi concetăţeni ai mei. A fost un an total nefericit pentru câmpineni, chiar dacă noi, cei din administraţia locală, ne-am atins toate obiectivele” 
 - Ion Dragomir, preşedintele PSD Câmpina

1. Din punct de vedere personal, 2011 a fost un an care nu a ieşit din tipare. Personal vorbind, am avut un an bun. Însă trăind în comunitatea câmpineană, alături de cei care au fost puternic afectaţi de diminuările salariale impuse de conducerea centrală a ţării, de scăderea nivelului de trai, nu poţi să spui că a fost un an bun. Ca locuitor al Câmpinei, am fost nevoit să sufăr alături de ceilalţi concetăţeni ai mei. Nu mai vorbesc de colegii din Primărie, al căror zâmbet, din cauza reducerilor salariale care le-au fost aplicate, a dispărut aproape total. Trăind alături de nişte oameni nefericiţi, nu pot spune că am dus-o bine în 2011. Repet, din punct de vedere al realizărilor personale, ale familiei mele, ale copilului meu, aş putea spune că a fost un an bun, însă eu mă simt cu adevărat mulţumit doar atunci când fiecare concetăţean poate să spună acelaşi lucru.
2. Din punct de vedere al bugetului local, al realizării veniturilor proprii ale municipalităţii, criza economică nu şi-a pus amprenta în Câmpina. Am avut un grad de colectare bun, de peste 90%, ne-am atins toate obiectivele de investiţii propuse prin bugetul pe 2011. Aşadar, realizările au fost bune, dar sunt realizări într-o localitate cu lume nemulţumită. Organizatorii unui spectacol în aer liber pe Muscel, din toamna anului trecut, care se mai desfăşurase în alte 16 oraşe, ne-au declarat că, după încasările obţinute, am fost cea mai săracă localitate dintre toate cele 17 vizitate. Şi asta spune multe. Adică se simte clar că numărul salariaţilor a scăzut, că veniturile câmpinenilor au scăzut drastic, că lumea este în pragul sărăciei. 2011 a fost un an total nefericit pentru câmpineni, chiar dacă noi, cei din administraţia locală, ne-am atins toate obiectivele.
3. Cele mai importante investiţii au fost reabilitarea Bulevardului Culturii, amenajarea Lacului Bisericii şi realizarea pasajelor rutiere de la intrarea şi ieşirea din Câmpina.  Acestea din urmă, după opinia mea, se vor finaliza, cel târziu, în luna martie a acestui an. Apoi toate modernizările de străzi, incluzând aici şi canalizările făcute. Deci sunt realizări destule, care şi-au pus amprenta asupra imaginii oraşului, îmbunătăţind-o vizibil.
4. Nu a existat nicio colaborare între PDL şi USL în promovarea unor proiecte importante pentru comunitatea câmpineană. De fapt, nu a existat nicio colaborare în niciun domeniu. Nu putem spune că există un consens, deoarece PDL deţine o majoritate confortabilă în legislativul municipal (prin plecarea la PDL a consilierilor PNDC), majoritate care a făcut ca părerile noastre, ale celor din opoziţie, să nu conteze. Am fost constant ignoraţi, marginalizaţi, n-am fost niciodată consultaţi. Deci părerea noastră nu contează.
5. Colaborarea este bună în cadrul USL. Părerea mea este că ne înţelegem din ce în ce mai bine şi că alianţa dintre PSD şi PNL va funcţiona foarte bine la Câmpina.
6. Prelungirea cu şase luni a mandatului de primar nu este constituţională, dar opoziţia nu are ce face. Puterea de la Bucureşti guvernează despotic, încalcă orice lege, inclusiv cea fundamentală. Justificarea cu comasarea alegerilor pentru reducerea cheltuielilor  nu stă în picioare. Comasarea alegerilor se va face cu scopul activării primarilor PDL  în acţiuni menite să sporească şansele candidaţilor pedelişti la Parlament. Comasarea poate fi considerată o lovitură dată democraţiei, pentru că nu schimbi regulile în timpul jocului (democratic), numai ca să-ţi măreşti şansele de câştig, sau ca să-ţi minimizezi pierderile. Grav este că se va crea un precedent periculos, iar măsura (care viciază profund votul şi dorinţa electoratului, căci mulţi alegători vor fi bulversaţi de mulţimea buletinelor de vot), ar putea fi repetată în guvernările viitoare. Ca urmare, efortul nostru, al celor din USL, va trebui să fie mult mai susţinut. Ca să contracarăm ce ni se pregăteşte, va trebui să mergem din casă în casă, să explicăm oamenilor noul sistem de votare, cum să se descurce în mulţimea buletinelor de vot şi ce li se pregăteşte, de fapt, lor. Pentru ca oamenii să voteze în cunoştinţă de cauză, iar alegerea lor să nu fie viciată de aceste meschine manevre electorale ale celor ce se doresc veşnic la putere.

„Criza s-a simţit puternic la Câmpina, chiar dacă primarul nostru vede altfel lucrurile. Locuri de muncă sunt tot mai puţine, nivelul de trai a ajuns la cote alarmante, Câmpina este în mare suferinţă”  
- Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina
 
1. Din punct de vedere al activităţii politice, cred că a fost un an de acumulare, un an în care am reuşit să construim o opoziţie puternică la Câmpina. Pe de altă parte, a fost un an în care ne-am dat seama că, sub actuala conducere a ţării, nu vom reuşi să avem mari realizări, ca naţiune. Iar sistemul în care este condus oraşul nostru este o copie fidelă a sistemului aplicat la nivel central de către PDL şi acoliţii săi. Pentru că nu avem o cultură a protestului civic, populaţia nu a dat nicio ripostă pe măsură abuzurilor săvârşite de guvernul şi parlamentarii PDL, UNPR şi UDMR. Cred că opoziţia ar trebui să se mobilizeze foarte mult, pentru a se putea opune cu succes politicii despotice promovate de la palatele Cotroceni şi Victoria. La fel ar trebui să se mobilizeze şi oamenii simpli, să înceapă să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile încălcate, pentru că eu consider că schimbarea şi reformarea României ar trebui să se producă de jos în sus. Românii nu au încă o maturitate politică, dar nu au nici modele în acest sens, ce-i drept. Liderii noştri politici nu au ajuns să aibă atâta dragoste de ţară, încât să se sacrifice pentru binele ţării, pentru binele naţiunii. Totodată, trebuie educaţi şi promovaţi tinerii care intră în politică, care au o conştiinţă curată şi care pot schimba ceva. Un exemplu de schimbare benefică poate fi cea care s-a petrecut la conducerea PNL Prahova, prin demisia prezentată de fostul ei lider Adrian Semcu. Vom aduce un suflu nou, dar vom păstra ce a fost bun şi bine construit.
2. Criza s-a simţit puternic la Câmpina, chiar dacă primarul nostru vede altfel lucrurile. Sigur, el nu are de unde să ştie, pentru că nu este implicat în viaţa economică a oraşului şi nu vrea să înţeleagă că, până la urmă, economicul trebuie să determine starea unei naţiuni. Locuri de muncă sunt tot mai puţine, nivelul de trai a ajuns la cote alarmante, Câmpina este în mare suferinţă. Investiţii care să genereze locuri de muncă nu s-au făcut. Şeful municipalităţii crede că administraţia locală nu are competenţe în atragerea investitorilor, ceea ce este un lucru total eronat. Ei pot fi aduşi prin crearea unui mediu economic local prietenos, printr-o politică fiscală locală adecvată, ceea ce primarul Horia Tiseanu nu a dorit să facă, deşi putea acest lucru. Dacă municipalitatea nu se va implica în atragerea investitorilor, români sau străini, după părerea mea, Câmpina va ajunge un oraş slab dezvoltat economic. Sunt patru domenii mari asupra cărora actuala conducere centrală şi locală ar trebui să se aplece: economia, sănătatea, învăţământul şi cultura.
3. În legătură cu investiţiile municipalităţii, aş dori să precizez, de la început, un lucru foarte important, pe care toţi câmpinenii  ar trebui să-l ştie. Nu spun asta pentru că suntem colegi de coaliţie, dar un rol foarte important în realizarea marilor investiţii publice din 2011 l-a avut viceprimarul Ion Dragomir. El s-a ocupat de investiţii în Câmpina. El s-a zbătut să se facă modernizarea Bulevardului, amenajarea Lacului Bisericii, asfaltările, canalizările etc. Iar în sprijinul afirmaţiilor mele aş putea invoca faptul că Horia Tiseanu este în fruntea oraşului de 16 ani (opt ani, ca viceprimar), iar mari investiţii publice au început să se realizeze în special în ultimii ani, de când este viceprimar Ion Dragomir. Câmpinenii nu trebuie să uite că derularea proiectului cu fonduri europene prin care se vor realiza pasajele rutiere de acces în DN1 a avut o importantă nereuşită, prin aceea că fiind bănuite unele nereguli în organizarea şi desfăşurarea licitaţiei de adjudecare a lucrărilor, UE ne-a tăiat o finanţare de 10 miliarde de lei vechi, sumă care va fi plătită de la bugetul local, adică tot din banii contribuabililor.
4. La nivel local, PDL are o majoritate care-i permite (deşi nu ar trebui, dacă s-ar respecta regulile democraţiei), să nesocotească opoziţia. Este un obicei românesc care ar trebui să dispară. Când eşti la conducere şi ai o majoritate confortabilă, restul nu mai contează. Asta-i cultura politică la români.  Propunerile opoziţiei din Consiliul Local (cea mai recentă privind unele reduceri ale fiscalităţii locale) au fost sortite toate eşecului.
5. Colaborarea partidelor componente ale USL se observă din ce în ce mai pregnant. Ca orice lucru aflat la începuturile sale, am mai avut şi mici desincronizări, dar în present ne-am armonizat acţiunile şi eu sunt convins că împreună cu cei de la PSD, după câştigarea alegerilor, vom putea conduce mult mai bine acest oraş decât au făcut-o cei din actuala administraţie Tiseanu. Oamenii trebuie să aibă încredere în USL, să fie convinşi că această alianţă are puterea de a repara răul făcut de PDL şi aliaţii săi de conjunctură, de a face bine acestei ţări, redându-i evoluţia ascendentă pe care o avea înainte de guvernarea portocalie. Nu vom putea transforma România într-o a doua Elveţie, dar vom putea să-i stimulăm dezvoltarea, blocată azi de măsurile antinaţionale venite de sus în jos, pe axa Băsescu – Boc – Tiseanu.
6. Alegerile comasate abuziv de PDL sunt o lovitură dată democraţiei, atâta câtă aveam noi aici, în România. De fapt, o nouă lovitură dată democraţiei noastre, căci o astfel de măsură antidemocratică este şi votarea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, ceea ce va face ca peste 70% din populaţia ţării să nu aibă reprezentant la nivel local. Economia de 20 de milioane de euro care s-ar face prin comasarea alegerilor este o mare minciună, căci nu putem uita că guvernanţii pedelişti au fost în stare să dea un milion de euro doar pe o frunză, prin care ministresa Udrea credea că va promova turismul românesc. Dacă nu s-ar comasa alegerile, după locale şi până în toamnă, la alegerile parlamentare, mulţi primari PDL ar trece la USL, ceea ce ar scădea drastic şansele candidaţilor pedelişti de accedere în Parlament. Plus că având fonduri mari la bătaie, pedeliştii vor împărţi doar o dată sacoşele şi celelalte pomeni electorale, cu care cred că nu vor mai prosti alegătorii şi de această dată.

Cuvântul care înţeapă

Pariu pe un porc

Zilele optimiste de sărbătoare au trecut ca un vis. Acum, după Sfântul Ion, ne întoarcem fiecare la grijile şi obsesiile lui cotidiene, care ne schimbă viaţa fără să vrem.
La trecerea dintre ani, nu mi-am făcut planuri măreţe, dar am promis, printre altele, propriei conştiinţe, că am să fiu mai drept, atât în viaţa personală cât şi în cea publică, în semn de respect pentru cei care au aşteptări de la mine. Nu ştiu dacă voi reuşi să merg de unul singur pe acest drum dificil, care traversează o societate fără morală, dar am să încerc fără rezerve. Nu îmi reproşez multe dintre cele săvârşite în vremea din urmă, însă au fost situaţii (aici mă refer în primul rând la activitatea publică) în care am fost uneori părtinitor şi alteori prea aspru cu oameni care nu sunt cu nimic mai răi ori mai buni decât alţii. Poate vă întrebaţi ce m-a determinat să îmi fac autocritica acum, la început de an. Răspunsul este simplu: sunt foarte mulţi oameni care cred în vorbele şi în raţionamentele mele şi nu vreau să-i dezamăgesc. Ei trebuie să înţeleagă că atunci când greşesc (şi se întâmplă, că doar sunt şi eu om) am tăria să recunosc acest lucru şi că nu fac greşeli din rea credinţă ori interese meschine.
După gândurile de început ale noului an, să revenim la întâmplările petrecute în ultima vreme în fascinanta noastră urbe. Vrând-nevrând, ele sunt legate de cei aflaţi la putere, care îşi fac de cap ori de câte ori au ocazia, pentru că au pâinea şi cuţitul în mână. Drept e că mai cu perdea în ultima vreme, pentru că se apropie alegerile şi succesul lor nu este garantat, aşa cum speră unii dintre ei, indiferent de câţi bani ai dispune.
Să dăm pe repede înapoi şi să vedem ce s-a întâmplat în perioada sărbătorilor. Înainte de Crăciun, armata portocalie locală a împărţit un număr record de pachete către populaţie. Se zice că aproximativ 2500. La prima vedere un gest frumos, creştinesc, dar dacă facem un simplu calcul (să zicem că fiecare pachet a costat minim 25 de lei), ajungem la concluzia că băieţii ăştia „sărăcuţi” au cheltuit peste 600 de milioane lei vechi. Păi, mă gândesc eu, de unde să fi avut ei atâţia bani, din moment ce, în marea lor majoritate sunt lefegii ori pensionari?!
Tot în perioada Crăciunului, „boierii” portocalii şi simpatizanţii lor din administraţia publică locală, în frunte cu edilul şef, au găsit de cuviinţă să organizeze ultima şedinţă de Consiliu Local din 2011 undeva la o vilă pe Valea Doftanei. Şi ce să vezi: porcul la proţap şi vinul au picat plocon de la doi afacerişti locali, abonaţi la lucrări publice, care ar fi pierdut un pariu cu edilii, în sensul că au depăşit cu mult finalizarea unor lucrări plătite cu miliarde din bani publici. Adică în loc să-i sancţioneze în consecinţă pe afacerişti pentru nerespectarea clauzelor contractuale, „boierii” se ţin de pariuri pe spinarea contribuabilului plătitor de taxe şi impozite nesimţite, votate tot de ei. Păi dacă tot au ei apetenţă pentru astfel de chermeze cu plocon, nu cumva ar trebui să pariem şi noi tot pe un porc că nu vor mai pupa alt mandat în viitoarea legislatură?

P.S. De la o vreme, s-a lăsat o tăcere suspectă în ceea ce priveşte proiectul de modernizare Calea Dacia. Surse credibile m-au informat că sancţiunea de 10 miliarde de lei vechi pe care trebuie să o plătească administraţia din bugetul local a rămas în vigoare şi trebuie obligatoriu onorată şi, mai mult decât atât, că în urma unui alt control, efectuat de reprezentanţii Comisiei Europene, s-ar fi găsit ceva fisuri pe la pilonii de susţinere deja ridicaţi. Din câte se pare, lucrărilor vor fi din nou întârziate şi nu este exclus să se lase şi cu alte sancţiuni. Deh, aici nu mai merge cu porcul la proţap! Voi reveni cu noi amănunte.

Editorial

2012 – ÎNTOARCEREA CAPULUI

Se fac planuri. Ca la fiecare început de an. Apocalipsismul este la modă, din fericire lumea  a început să se obişnuiască şi îşi vede de ale ei. Se fac previziuni (e cea mai rentabilă ocupaţie azi printre „vrăjitoarele” – apropo de scandalul Oana, scuze de pleonasm – din media şi economie) dar despre viaţă puţini au timp să mai dea seama.  Aşa cum curge ea, fără această obsesivă preocupare a crizismului. De aceea nu mă voi antrena în ghiduşul exerciţiu al anticipărilor. Sigur, va fi pentru România un an electoral. Nu înţeleg de ce mulţi au un „aoăleu” în subtext, ca şi cum ar fi o catastrofă. Ca şi cum nu asta ar fi esenţa democraţiei, pe care altfel o invocăm toată ziua. Foarte bine că avem alegeri, ne-ar trebui mult mai multe, cum au americanii sau elveţienii. În fiecare an. Să fie spiritul civic mereu în priză. Sigur că este un an foarte important. Dar care an nu este? Să observaţi că predicţiile se fac în strictă corelare cu bilanţurile. În funcţie de cum unul sau altul citeşte ceea ce s-a întîmplat: economic, politic, social, cultural şamd, el ne oferă şi imaginea a ceea ce crede el că se va întîmpla în 2012.

S-au împlinit 509 ani de la prima atestare documentară a Câmpinei

Pe 8 ianuarie 2003, Adrian Năstase, premierul de atunci al României, avea să participe la o serie de manifestări artistice de anvergură, care au aniversat o jumătate de mileniu de la prima sa atestare documentară a Câmpinei. Până la acel eveniment, Ziua Câmpinei (decretată de municipalitate pe la sfârşitul anilor 1990), a fost foarte puţin cunoscută de localnici. Din 2003, ea a început să iasă din conul de umbră în care fusese ţintuită, din motive greu de înţeles, dar nu şi dintr-un fel de marginalizare  la care a fost supusă de edilii oraşului. Căci de atunci, Primăria nu a mai organizat spectacole în aer liber, Ziua Câmpinei fiind marcată doar prin desfăşurarea unor simpozioane, manifestări culturale la care participă, mai mereu, câteva zeci de localnici. Aproape aceiaşi, de fiecare dată. Certificatul de naştere cu acte în regulă a aşezării dintre Prahova şi Doftana l-a reprezentat o consemnare în registrul de taxe vamale al cetăţii Braşovului, datând din 8 ianuarie 1503, care menţiona transportul de ceară de albine adusă spre vânzare de către moşneanul Mansul din Kympena. După 280 de ani de dezvoltare neîntreruptă, aşezarea avea să devină târg, pentru ca în 1864, prin decret domnesc, domnitorul Unirii, Al.I. Cuza, să o ridice la rang de oraş. Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, o dată cu exploatarea zăcămintelor de petrol descoperite în zonă, are loc o dezvoltare industrială explozivă a oraşului, accentuată şi diversificată după 1950 de către conducătorii comunişti ai României şi ai localităţii. Astfel, înainte de Revoluţia din Decembrie, valoarea producţiei industriale a Câmpinei se ridica la peste un miliard de lei, cam cât judeţul Covasna, la vremea respectivă. Împlinirea celor 509 ani de atestare documentară a fost marcată de un   simpozion cu teme culturale şi istorice, desfăşurat în Sala Praznicală a Bisericii “Învierea Domnului” din parohia Sf. Nicolae (cartierul Slobozia). La întâlnire au participat primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Ion Dragomir, reprezentanţi ai administraţiei publice locale (consilieri municipali şi funcţionari ai Primăriei), profesori, elevi, cadre militare în rezervă şi retragere, cetăţeni de onoare ai Câmpinei şi directorii principalelor instituţii de cultură din oraş. Moderator a fost directorul Casei de Cultură “Geo Bogza”, scriitorul Florin Dochia. În cuvântul de debut, primarul a rostit o alocuţiune în care şi-a exprimat optimismul în legătură cu dezvoltarea viitoare a oraşului, dar şi decepţia provocată de legislaţia noastră lacunară în domeniul administraţiei publice, precum şi în cel al dezvoltării urbanistice (în Olanda, prima lege a locuinţei a apărut în 1900, iar la noi, după un secol). A urmat apoi expunerea arheologului Alin Frânculeasa – Vestigii arheologice descoperite în zona Parohiei Sf. Nicolae, în care acesta a subliniat importanţa cimitirului din epoca bronzului descoperit, din întâmplare, de către părintele Petre Moga, chiar în curtea parohiei, în timpul unor lucrări la un system de drenaj. Cimitirul este unicat prin faptul că cele 53 de morminte ale sale aparţin unor perioade diferite, ele fiind specifice culturilor Tei, Monteoru şi Noua. Manifestarea a continuat cu expunerile “Zig-zag prin istoria câmpineană” (prof. Alin Ciupală), “Ateneul popular B.P.Hasdeu – focar de activitate cultural-artistică la Câmpina” (prof. Cecilia Caraboi), “Plasa Câmpina în 1937” (prof. Marius Zaharia), “Câmpina, august 1944 – trupele germane şi române, din aliaţi, inamici?” (col.rez. Marian Dulă). Manifestarea s-a încheiat cu lansarea unei cărţi a cunoscutului critic literar Constantin Trandafir: “1990. Anul şarpelui orb (Jurnal din Provincie)”, volum prezentat de scriitorul Iulian Moreanu.

Mai ceva ca-n Parlament, pensionarii câmpineni fac politică nervoasă pe băncile din Piaţă

Cel mai pătimaş stil de a face politică nu îl poţi întâlni în şedinţele Consiliului Local, unde aleşii noştri, chiar dacă se încontrează uneori şi-şi mai strigă vorbe grele unul altuia, o fac adesea pentru “impresia artistică”, numai bună să-i mai “coafeze” un pic în ochii electoratului propriu. De peste două decenii, aproape în fiecare zi, la băncile din Piaţă, pensionarii câmpineni (completaţi de localnici nepensionaţi, dar cărora le place să polemizeze), combat vârtos în probleme de politică (locală, naţională, internaţională, nu contează), făcând şi desfăcând guverne, făcând şi desfăcând primari şi conduceri ale municipalităţii. 
După Revelion şi acalmia primelor zile ale Noului An, Piaţa Centrală s-a trezit din nou la viaţă, lăsându-se cucerită de animaţia trepidantă cu care ne-a obişnuit în timpul Sărbătorilor de Iarnă. Pe la mijlocul primei săptămâni a acestui an, zona din faţa principalului complex comercial (denumit, pe rând,  BIG, Artima, Carrefour Express), zonă cunoscută ca “Perimetrul 0” al Câmpinei, a revenit la statutul de agora a urbei, de cel mai popular loc pentru dezbaterile semipublice la care se dedau zilnic, cu o neostoită patimă, numeroşii pensionari ce iau în stăpânire locaţia. Dacă ploieştenii au ca loc de “dezbateri populare” zona din spatele statuii lui Nichita Stănescu din Parcul Central, iar bucureştenii, o latură a Parcului Cişmigiu, câmpinenii noştri se întâlnesc la băncile din faţa Pieţei Centrale pentru a face a politică în stil neoş, mioritic. Adică într-un stil extrem de zelos, devenit, de mult, notoriu. Căci zicerile unora dintre cei de vârsta a treia (“lipiţi” cu orele de băncile din zonă), se aud adesea ca nişte tunete peste zgomotul de fond al forfotei cotidiene. “Îi ajunge cât a stat în fruntea oraşului! Ne-am săturat de el, cu asfaltările lui peticite şi nesfârşite. Să mai vină şi alţii!”, “Ăsta-i cel mai corupt guvern dintre toate care-au fost. Poate ne-ajută Dumnezeu anul ăsta şi scapăm de ei”, erau principalele idei ale pensionarilor “de opoziţie” ce puteau fi auzite într-una din dimineţile trecute. “Toţi sunt la fel. N-au fost niciunii mai breji. La ce bun să vină alţii, dacă nu-i niciunul mai bun, nu-i niciunul care să se gândească la popor? Să vină alţii cu burţile şi buzunarele goale, ca să fure şi mai tare!?”, încercau, într-o replică prefăcută, cei cu simpatii “portocalii”, pedelişti mascaţi în cetăţeni neutri, mai puţini la număr, dar parcă mai farisei şi mai vocali. 
Aşezat pe o margine de bancă, de unde urmăream atent scena, mă uitam la aceşti susţinători mincinoşi ai unui pericol inexistent (“pericolului unor conducători cu burţile goale, mai hrăpăreţi decât cei actuali cu burţile pline, căci ultimii, de bine, de rău, şi-au făcut plinul şi n-ar mai băga acuma mâna până la cot, ci doar până la încheietura mâinii”), şi încercam să le înţeleg logica. Dacă puteai găsi aşa ceva în vorbele lor viclene. Printre ei, erau oameni simpli (după îmbrăcăminte şi limbaj), dar cei mai mulţi se arătau chiar elegant îmbrăcaţi, cu luciri de inteligenţă în priviri, cu gesturi şi vorbe bine alese, care păreau chiar un pic studiate în prealabil. 
Ascultându-i pe aceşti pensionari vădind înclinaţii intelectuale, pe care numărul anilor trăiţi ar trebui să le ofere prezumţia de înţelepciune, mi-am dat seama că aşa-zişii “înţelepţiţi” de numeroasele trăiri şi experienţe de viaţă nu sunt, politic vorbind, decât nişte imaturi; sau nişte persoane care nu-şi recunosc greşelile trecutului. Şi am mai înţeles de ce se spune că “mămăliga românească” foarte rar şi foarte greu explodează. Ceaunul în care, în ultimii ani, actualii guvernanţi au fiert, neinspirat şi perfid, ciorba politicii naţionale este pregătit acum pentru o mare mămăligă electorală, dătătoare de iluzii deşarte celor care mai pot fi iluzionaţi, în anul (să sperăm, de graţie politică) 2012. 
Şi să mai sperăm, dacă nu cumva chiar să credem cu tărie, că tăciunii nemulţumirilor populare vor înfierbânta îndeajuns “ceaunul naţional”,  astfel încât, la fiebinţeala nefericită a acestuia, “mămăliga românească” să explodeze electoral, paşnic, în noiembrie 2012, punând pe făraş actuala putere cvasidespotică a României. Şi atunci, după alegerile din toamnă, asezonate cu un foarte probabil referendum, chiar vom putea spune că Băsescu, Boc, Udrea şi compania au pus-o de mămăligă.

Rânduri transcrise din (i)realitatea imediată (16)

Să vezi şi să... crezi sau busturi înveşmântate
şi gunoiul din faţa uşii

În abia trecutele zile de Crăciun, dăltuit în piatră de sculptoriţa Lie Doina, bustul lui Aurel Vlaicu, amplasat după mutarea sa din scuarul de la fostul cinematograf, unde s-a ridicat între timp o cârciumă plus o construcţie etajată şi mansardată, nici astăzi gata de ani, pe cel existent în faţa Casei Tineretului... purta căciulă de crăciuniţă.
Nimic nelalocul lui, îşi va fi zis... donatorul, se vede tradiţionalist. 
 Cu câţiva ani în urmă, într-o dimineaţă geroasă de decembrie, bustul amplasat central al lui Nicolae Grigorescu a fost „dăruit” – e drept, în noaptea precedentă ninsese prima dată atunci - , cu... căciulă şi fular, iar în incinta Castelului „B.P. Hasdeu”, bustul în marmură al Iuliei Hasdeu, soţia, a stat o vreme, câţiva ani în urmă, „înveşmântat” într-o ie.
Aşezat cu faţa spre pădurile Piţigaiei, cârpit din comanda administrativă atât de rudimentar..., bustul marelui aviator e, neîngrijit, o imagine tot mai ştearsă, din an în an, a ceea ce a fost.
Pe iarba din jurul său, câţiva câini de rasă îşi scot aproape zilnic (e datoria lor) „stăpânii” la plimbare.
Dar pentru ca totul să fie în nota prescripţiilor moderne, au fost amplasate aici, la doar câţiva metri numai, chiar în faţa bustului şi a intrării în instituţia de cultură, ca semne ale unei vădite ruşini, a lucrului făcut de-a îndoaselea, două masive pubele din plastic pentru gunoi. Unii spun că totul se datorează doar lipsei la primirea pubelelor din Occident a instrucţiunilor necesare pentru amplasarea lor. E posibil. Aşa că până la o nouă comandă şi sosirea cu aceasta a lor, s-a hotărât amplasarea pubelelor după o îndelung chibzuită local idee. Să ne fie de bine!
Ion T. ŞOVĂIALĂ

Senatorul George Severin consideră guvernarea Băsescu-Boc o dictatură

La sfârşitul săptămânii trecute, senatorul social-democrat George Severin a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat punctele sale de vedere asupra situaţiei economice şi politice în care se găseşte, în prezent, România. Parcă la niciuna dintre întâlnirile lunare ale senatorului social-democrat cu reprezentanţii mass-media câmpinene, tonul parlamentarului nu a fost mai grav, în special atunci când a vorbit despre dictatura Băsescu. Căci stilul despotic (în dispreţul legilor, fără consultarea partenerilor sociali, cu folosirea abuzivă a angajării răspunderii de către guvernul Boc pentru promovarea unor legi şi mai abuzive, fără dezbateri publice), în care actuala coaliţie de guvernământ, în frunte cu PDL, conduce România nu poate să însemne altceva decât o dictatură. Chiar dacă presa (critică la adresa puterii) nu a fost redusă la tăcere în întregime, iar aparenţele unui stat de drept mai persistă încă, mai ales pentru cei care privesc România din exterior. În opinia lui Severin, dictatura Băsescu este chiar mai periculoasă decât dictaura instaurată în Ungaria de către premierul Victor Orban, asupra căreia diplomaţia occidentală priveşte cu vădită îngrijorare, părând a nu observa că, între Carpaţi şi Marea Neagră, funcţionează un regim despotic mai periculos decât cel din ţara vecină de la apus.  “Dictatura noastră este chiar mai periculoasă, pentru că, în timp ce dictatura Orban prezintă un aspect democratic, parlamentar, în sensul că ea are legitimitatea voturilor a 2/3 din alegătorii maghiari, nefiind formată din trădători plecaţi de la alte partide, România este azi guvernată despotic de PDL cu ajutorul unei majorităţi parlamentare formate din cu oameni şantajaţi cu dosare, la care se adaugă politicieni cumpăraţi în viu, în carcasă, cum s-ar spune. Ca să nu mai vorbim de implicarea partizană, de partea PDL, a serviciilor secrete, care, în orice ţară democratică, sunt apolitice. Aş aminti doar recentele declaraţii publice proPDL făcute de generalul Opriş, şeful STS, a cărui demisie eu o voi solicita în Parlament”, le-a spus senatorul ziariştilor. Parlamentarul a mai vorbit despre optimismul neîntemeiat cu care cabinetul Boc prezintă situaţia economică a ţării şi prognoza evoluţiilor sale pentru acest an. “Reprezentanţi ai puterii actuale susţin că România va avea o creştere economică de 2%, bazându-se pe o masivă şi necredibilă atragere a fondurilor europene structurale, uitând că agricultura românească, domeniul care a asigurat uşoara creştere economică a ţării în 2011, este dependentă de precipitaţii şi de capriciile vremii, iar produsele noastre agricole nu sunt competitive, ca preţ, cu cele din U.E., unde agricultorii primesc subvenţii importante de la stat”, a ţinut să evidenţieze George Severin.

mamă, tată, PĂRINTE ...

E nevoie de permis pentru a conduce un autovehicul . In țările civilizate e necesar un permis pentru a crește un animal de companie . Atributele de mamă sau tată se dobândesc lesne , prin procrearea unui copil , fără a fi necesare calități speciale - știința a inventat pentru asta denumirea comună de „genitori“. Calitatea de PĂRINTE , presupune responsabilitate , dragoste , devotament și , mai ales , prin dezvoltarea aptitudinilor de asigura copilului condițiile necesare unei dezvoltări fizice și psihice armonioase .   
      
Din clipa în care vine pe lume, copilul este o persoană cu drepturi cel puțin egale cu ale părintelui,  iar interesul său este suveran față de cel al adulților. Drepturile copilului sunt, în fapt, responsabilități ale părintelui . Laptele matern este un drept al copilului și nu un drept de alegere al mamei . Dacă acest drept îi este refuzat copilului încă din primele zile de viață , nu se poate vorbi despre certitudinea unei dezvoltări normale .
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de neglijență și , de aceea , responsabilitatea de părinte, presupune,  în egală măsură  asigurarea climatului familial, ca entitate afectivă, cât și asigurarea resurselor materiale necesare copilului . Fără aceste elemente , procrearea unui copil nu se diferențiază esențial de procrearea din cadrul altor specii .
Orice comportament – bun sau rău – se învață , iar un adevărat PĂRINTE , este în mod necesar o persoană educată și deschisă la învățare . Învățarea comportamentelor favorabile trebuie susținută continuu și consistent . Acest  principiu stă la baza proiectului Școala Părinților , inițiat de Fundația Medis în 2011 .
Anul s-a încheiat cu un bilanț încurajator pentru continuarea proiectului în 2012 . De activitatea de consiliere la sediile din Campina și Ploiesti  au beneficiat gratuit sute de părinți sau viitori părinți . Prin programul „Si tu poți respira liber” , au fost investigați peste 200 de copii cu boli respiratorii în cursul lunii decembrie , asigurându-se fundamentarea  tratamentelor pe termen lung și instruirea părinților pentru controlul afecțiunii
La Balul Halatelor Albe au fost decernate premii pentru stimularea hrănirii la sân , pentru susținerea îngrijirii unor copii cu dizabilități și pentru susținerea prevenției unor boli potențial fatale , evitabile prin vaccinare . Absolvenții cursului de comunicare și discurs au cules roadele interesului arătat pentru educație , primind certificatele de absolvire și , odată cu acestea , o excursie la munte susținută printr-un parteneriat cu primăria Bușteni și administrația pârtiei Kalinderu .

Principiul că un copil cu o afecțiune de durată , nu trebuie să se diferențieze de semenii săi prin bola pe care o are , ci prin valorizarea și perfecționarea unor abilități , a stat la baza activității de instruire în arta filigranului de hârtie – quilling – asigurată de voluntarii Fundației și finalizată cu o expoziție . Intitulat „ Timpul  tău liber cu copilul , un bun neprețuit „ , această activitate a oferit părinților oportunitatea unui act creativ ,  de natură să întărească respectul de sine al copilului –cu sau fără dizabilități -  și să consolideze legăturile afective .
Activitățile din 2012 au debutat odată cu data de 3 ianuarie .  Programul de investigații gratuite respiratorii – spirometrie și determinarea oxidului nitric – continuă cel puțin până la data de 1 februarie . În curând va debuta un program social pentru depistarea precoce a displaziei de șold prin ecografie – cu colaborarea dr. Valentina Contanu , medic specialist ortopedie și traumatologie pediatrică - și un curs adresat gravidelor , coordonat de dr. Cristina Radu –medic primar obstetrică -ginecologie . Perioada Mărțișorului va fi marcata de activități și premii surpriză .
Pentru orice informații legate de Școala Părinților 2012 , părinții se pot adresa zilnic la tel. 0731319347 sau skype : scoalaparintilor-medis (luni și miercuri – 18.00-20.00).
Dr. Minerva Stanciu –  medic primar pediatru
Corecturi de bunăvoie sau observaţii concrete despre felul în care s-a făcut şi se face încă,  uneori, „cultură” local. Feţele neadevărului  sau despre scrisul „după ureche” (1)

Nu îmi aduc aminte...

Nu îmi aduc aminte să fi întâlnit/ citit undeva până acum atâtea informaţii cultural-istorice de-a dreptul nefericite (a se rosti la citit, prostii), enunţate în atât de puţine cuvinte tipărite.
Dar să reproducem textul în cauză: „Casa veche de pe strada Kogălniceanu nr. 2 unde au funcţionat în perioada interbelică redacţiile gazetelor locale editate de Al. T. Miu «Strada» şi «Câmpina»”, a apărut însoţind fotografia alăturată în albumul Câmpina – o istorie în imagini. 1503 – 2003. Monografie ilustrată, autori Şerban Băleanu, Alin Daniel Ciupală, Silviu Dan Cratochvil, Eduard Gabriel Iosifescu, 2003, p. 69 (stânga, jos).

Să ne explicăm:
„Casa veche” din imagine, demolată astăzi – (mulţi dintre noi, inclusiv autorii albumului, au cunoscut-o) -, nu s-a aflat pe strada Kogălniceanu nr. 2, ci pe strada Republicii, colţ cu strada Kogălniceanu. A aparţinut, ca şi cea din Kogălniceanu 2, închiriată, familiei Grădinescu. (Povestea sa, extrem de interesantă, face parte din biografia de tinereţe a lui Geo Bogza. Dar asta în alt episod al serialului nostru).
Niciodată Al. Tudor – Miu nu a locuit în această casă şi ca atare, nu aici au „funcţionat”, cum susţin autorii, redacţiile gazetelor «Strada» şi «Câmpina» (corect, după anii de apariţie, invers: Câmpina mai întâi între 1927-1929 şi apoi Strada între 1932-1936).
Nu „Al. T. Miu” se scrie numele poetului şi gazetarului editor (nu a semnat aşa niciodată), ci Al. Tudor – Miu. (Aceeaşi formulă incorectă de scriere şi la pagina 168).
Câmpina plus cele două suplimente ale sale, Cucu Prahovei şi Fapta şi-au avut redacţia în spaţiul (o cameră – mansardă) deţinut cu chirie de poet în casa din strada Kogălniceanu nr. 2. Că a locuit aici o spun însăşi apropiaţii săi din acea vreme: „... dar cum ne aflam într-o mică mansardă a lui Miu, cerul larg deschis al colinelor câmpinene îşi dansa la geamuri o cunună de nouri...” (Simion Stolnicu); „urc la Miu” (G. Bogza) sau acelaşi „camera lui mobilată, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 2 – dintr-un imobil ce n-a supravieţuit cutremurului din 1940 – devenise «redacţie»”. Şi citatele ar putea continua. Dar, unde să fie mansarda casei din fotografie, una cum se vede obişnuită, fără etaj şi cum să „urci” în ea, poate să ne spună, probabil, doar autorii şi atât! Şi încă: cum de a mai putut fi fotografiată în anii ’70, de când datează imaginea fotografică a aşa-zisei case Miu, când ea nu mai există încă din anii ’40? Tot numai autorii ştiu!
Strada şi-a avut redacţia tot în spaţiul-locuinţă deţinut cu chirie de poet - (nu a fost niciodată proprietar)-, nu însă în strada Kogălniceanu nr. 2, cum susţin din nou greşit autorii, ci de data asta în strada Carol nr. 46, unde se mutase între timp. Pentru adresele redacţionale enunţate de noi ale celor două publicaţii, identice deci cu locuinţele poetului, recomandăm colecţiile lor, pe care autorii înşişi recunosc a le fi consultat, se vede în zadar (v. pagina 194, „Bibliografie” din acelaşi volum, Câmpina – o istorie în imagini...). De unde rezultă, aşadar, că imaginea fotografică a casei reprodusă în album la p. 69, nu are nimic comun cu biografia scriitorului şi redacţia publicaţiilor editate de el local.
Oprindu-se aici, autorii, cu „informaţiile” lor total inexacte din textul citat mai sus, ne permitem a face, trăgându-ne răsuflarea – (concret, chiar am obosit de atâtea aiureli) -, acelaşi lucru şi noi. Dar asta numai până la o nouă apariţie. Promitem.
Ion T. ŞOVĂIALĂ

O întrebare – deschisă – adresată D-lui Mircea Cosma şi Consiliului Judeţean:

Cât din patrimoniul adunat de Profesorul Nicolae I. Simache 
se mai păstrează azi în Muzeul de Istorie ?

Spre ştiinţă: D-lui Prefect al Judeţului Prahova

Onorate autorităţi,
O privire în istoria judeţului Prahova ne arată că, pe cât de important a fost patrimoniul acumulat aici, pe atât de harnici s-au dovedit a fi şi cei care s-au străduit să-l distrugă. Uneori, victoria acestora din urmă a fost totală, încât, din palatul, cetatea şi oraşul regelui care a purtat coiful de aur de la Poiana Coţofeneşti, nu se cunoaşte nici măcar o singură piatră. Cam tot atât a rămas şi din Palatul Domnesc de la Ploeşti al lui Mihai Vodă Viteazul.
De la aproape nimic la ceva mai mult avem din castrele romane de la Gherghiţa, Târgşorul Vechi, Câmpiniţa, Mălăeşti şi Drajna de Sus. Biserica lui Vlad Ţepeş de la Târgşorul Vechi – oraş în care Voevodul a pus mâna pe tronul Ţării Româneşti – stă să se surpe cu totul. Hanul Roşu – în care Profesorul Simache făcuse Muzeul transporturilor de pe Valea Teleajenului – a (fost?) ars în urmă cu mai bine de zece ani. Din complexul arhitectural amenajat de Toma T. Socolescu la Câmpina, în jurul Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”, cuprinzând Palatul Domnesc, Şcoala Domnească, Gimnasiul şi clădirea Liceului, au fost rase, după Revoluţia din 1989, Palatul Domnesc şi Gimnasiul, iar la Ploeşti, Catedrala Eroilor „Sf. Ioan Botezătorul”, proiectată de acelaşi adevărat zeu al arhitecturii, a fost compromisă acum printr-o schi(s)monoseală ce nu mai are nimic cu grandoarea şi limpezimea schiţei originale.

CSM Câmpina se reuneşte astăzi

Azi, începând cu ora 11.00, lotul CSM Câmpina, aflat sub comanda tehnică a lui Ionică Burchi, se reuneşte în vederea începerii pregătirii centralizate de iarnă, care cel mai probabil se va realiza într-o locaţie de pe Valea Doftanei, la fel ca în anii precedenţi.
În afară de cei 22 de jucători alături de care a încheiat turul campionatului, Burchi mai are la dispoziţie şi noua achiziţie, Blanc Ndatang, fotbalist din Camerun, care a semnat deja cu CSM un contract pe o perioadă de 5 ani.

Conducerea administrativă a clubului analizează şi alte oferte de transfer, în funcţie de dorinţele antrenorului, prin intermediul cărora se doreşte întărirea lotului în vederea returului de campionat din Liga A Prahova, care se anunţă foarte dificil.
„Vrem să întărim lotul şi să abordăm returul de campionat cu alt tonus, având în vedere că nu am renunţat la obiectivul de a promova. Va fi dificil, dar nu imposibil. Anul ăsta trebuie să muncim mai bine, să fim mai serioşi şi rezultatele vor veni” - a declarat preşedintele CSM Câmpina, Virgil Guran.

Unirea îşi reia pregătirile peste o săptămână

Liderul Ligii A Prahova, Unirea Câmpina, mai are o săptămână de vacanţă. Antrenorii Costin Plăvache şi Marius Pălănceanu au anunţat că lotul se va reuni în ziua de 16 ianuarie şi va intra cel mai probabil în cantonament la Casa Tineretului. Întrebaţi dacă se vor întări în această vacanţă, antrenorii au declarat că se gândesc la realizarea câtorva transferuri, dar in principal se vor baza pe lotul pe care îl au la dispoziţie, care până acum a făcut performanţă.

CS Băneşti a rămas fără antrenor. Opaţchi s-a retras!

CS Băneşti a început noul an fără antrenor, pentru că Roberto Opaţchi s-a retras de la conducerea tehnică a echipei. Imediat după ultima etapă din 2011, Opaţchi a anunţat conducerea administrativă a clubului să nu mai conteze pe el începând cu 1 ianuarie 2012. „Am fost plătit până la mijlocul lunii noiembrie şi cu toate astea am mai rămas încă o etapă, fără să le cer nimic. Dar în condiţiile în care mi s-a transmis că nu sunt bani şi că nu vom fi plătiţi până în martie, este greu să accept o astfel de colaborare. Între timp au mai încercat să discute cu mine, dar le-am comunicat că nu revin asuăra deciziei” - a declarat Opaţchi.
Zilele acestea, băneştenii caută o soluţie pentru înlocuirea lui Opaţchi, sperând ca în cel mai scurt timp să găsească pe cineva disponibil. F.C.