30 octombrie 2012

Municipalitatea vrea o înfrăţire a Câmpinei cu oraşul francez Beauvais

La ultima şedinţă a Consiliului Local, aleşii noştri şi-au dat acordul de principiu pentru o înfrăţire a Câmpinei cu oraşul francez Beauvais, situat la circa 80 km distanţă de Paris. Ieri, Primăria Câmpina a fost vizitată de doamna Marie-Anne Fizet-Gorin, viceprimar al a oraşului Beauvais, situat în departamentul L’Oise. Primarul oraşului şi senator al departamentului l’Oise este tot o reprezentantă a eternului feminin, doamna Caroline Cayeux. De unde a apărut această variantă de înfrăţire? “Vinovata” este directoarea Muzeului B.P. Hasdeu, consilierul judeţean Jenica Tabacu, cea care a înlesnit, prin relaţiile sale, şi recenta vizită a unei delegaţii a municipalităţii câmpinene în oraşul spaniol Marbella, situat pe Costa del Sol, o cunoscută zonă turistică. La Sărbătoarea Iuliilor, ultima ediţie, cea din 2 iulie 2012, a participat şi istoricul francez Catherine Thieblin, specialist în istoria artei şi consilier al primarului din Beauvais pe problemele culturale. În cercetările sale despre pictorul Diogene Maillart, doamna Thieblin a descoperit că acesta a fost profesorul de pictură al Juliei Hasdeu, în perioada 1884-1888, iar de aici şi până la descoperirea Câmpinei a fost doar un pas. De la această primă vizită la Câmpina a istoricului Catherine Thieblin, de la întâlnirile sale cu Jenica Tabacu, se pare că s-a înfiripat ideea unei posibile înfrăţiri între Beauvais şi Câmpina. Translator în cadrul întâlnirii a fost Jenica Tabacu, o bună vorbitoare de limbă franceză. La întâlnirea cu doamna viceprimar al oraşului Beauvais, de la sediul Primăriei Câmpina, au participat primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, secretarul municipiului Paul Moldoveanu, consilierii municipali Daniel Ioniţă şi Florin Frăţilă, alături de mai mulţi funcţionari ai executivului local. Luând cuvântul la începutul întâlnirii, în numele municipalităţii, Horia Tiseanu a exprimat dorinţa reprezentanţilor Câmpinei de a se realiza o înfrăţire între municipiul nostru şi oraşul Beauvais. Apoi, edilul-şef al municipiului a prezentat un scurt istoric al Câmpinei. Doamna viceprimar din Beauvais, care se ocupă cu domeniul cultural şi cu înfrăţirile, i-a urmat exemplul. Această vizită a constituit primul pas în demersurile viitoare ce se vor face pentru realizarea înfrăţirii dintre Câmpina şi Beauvais, în folosul ambelor comunităţi. A.N.

Cuvântul care înţeapă

Rămân să disper printre ai mei

Când vine vorba să scriu despre alţii pe marginea oricărui subiect, îmi este relativ lesne să o fac, pentru că îmi place să analizeze cu luciditate oameni şi fapte. Asta este o deformaţie profesională care în timp a devenit chiar o plăcere instinctuală.
Azi trebuie să vorbesc despre mine şi o fac cu mare apăsare, doar din dorinţa de a descrie aşa cum am trăit eu un eveniment care probabil îmi va schimba semnificativ existenţa. În fapt, la prima vedere, debutul meu editorial nu este un moment de interes public, dar am luat hotărârea să împărtăşesc această bucurie cu dvs., cititorii mei, pentru că în definitiv cartea pe care am lansat-o sâmbătă, 27 octombrie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” am scris-o împreună, eu şi dvs., într-o simbioză aproape perfectă a năzuinţelor noastre pentru o lume mai dreaptă.
Unii vor spune că sunt arogant închipuindu-mi că toţi cititorii acestei rubrici se situează pe palierul gândurilor mele. Nici vorbă să cred aşa ceva! Îmi ajunge majoritatea pe care am încercat, peste timp, să nu o dezamăgesc.

Editorial

JE NE REGRETTE RIEN

Politicienii noştri au o capacitate formidabilă (se poate ea extinde al nivel de populaţie?) de a nu-şi asuma trecutul, de a nu fi coerenţi cu propria lor istorie şi propria lor biografie. Ceea ce numim traseismul politic individual, dar şi alianţele între partide care se fac şi se desfac după criterii care nu au nimic de-a face nici cu manualul de politologie, nici cu interesul naţional ţin, în fond, de această fundamentală carenţă de memorie, altfel privită, o enormă capacitate de a uita ce ai spus ieri sau săptămîna trecută. Presa ar trebui să aibă ca una dintre funcţiile principale tocmai acest apel insistent la memorie. Aţi urmărit recentele dezbateri dintre candidaţii la preşedinţia SUA? Multe întrebări constau în formulări de tipul: în anul cutare aţi declarat despre chestiunea X următorul lucru, de ce acum declaraţi invers? Un asemenea tip de interogaţie lipseşte aproape total în spaţiul nostru media. Şi în special la posturile publice  de radio şi televiziune, unde un asemenea tip de întrebări „dificile” lipseşte cu desăvîrşire. Cele două instituţii nu au fost niciodată în slujba publicului, ci în slujba unuia sau altuia dintre clanurile de la putere. De exemplu: presa noastră ignoră aproape total raportul dintre promisiunile de acum jumătate de an ale opoziţiei de atunci şi realizările de acum ale actualei puteri.

După un an de scandal şi certuri între consilieri,

A fost rezolvată problema staţiei de transport în comun 
de pe strada Orizontului

Despre staţia de transport în comun de pe strada Orizontului s-a tot scris, consumându-se în acest sens valuri de cerneală. După un an de scandal şi certuri între aleşii câmpinenilor, problema ei a fost, în sfârşit, rezolvată. Înfiinţată în anul 2008, în faţa blocului R10 de la intersecţia străzilor Orizontului şi Bulevardul Nicolae Bălcescu, staţia a generat rapid disconfort şi nemulţumiri celor care locuiesc în blocul respectiv, care s-au plâns adesea autorităţilor locale de mizeria şi gălăgia provocate de călători, dar şi de ocuparea abuzivă a carosabilului şi a locurilor de parcare din vecinătatea blocului de către microbuzele firmelor transportatoare. În vara anului trecut, prin HCL nr. 120, legislativul municipal, dominat la acea vreme de către PDL, a aprobat desfiinţarea staţiei respective. Mai exact, aleşii din 2011 ai câmpinenilor deciseseră ca microbuzele cu călători care aveau ca destinaţie Ploieşti să nu mai oprească în staţia cu pricina, ci în Autogara Câmpina, aflată în apropiere. HCL nr. 120/2011 a fost atacată la instanţa de contencios administrativ, lucru care a dus la suspendarea desfiinţării acelei staţii. În şedinta din luna trecută a consilierilor municipali, viceprimarul Ion Dragomir a iniţiat un proiect care prevedea înfiintarea unei staţii staţii de transport public de persoane pe strada Orizontului, pe sensul de mers spre Ploieşti, între Biserica de lemn şi strada Petrolistului, cea care vine de la Autogara Câmpina. Noua staţie avea rolul de a o înlocui pe cea din faţa blocul R10 (la parterul căruia funcţionează Casa de Pensii), situată deci la 50 de metri distanţă, vizavi de Casa Tineretului. Locaţia noii staţii nu este prea fericită, fiind prea aproape de intersecţia Orizontului – Petrolistului, dar măcar rezolvă problema nemulţumirilor oamenilor, fiind departe de orice scară de bloc. La şedinţa amintită, au venit să-şi strige nemulţumirea mai mulţi proprietari de apartamente din blocul R10. Înainte de şedinţă, viceprimarul se înţelesese cu primarul Horia Tiseanu asupra înfiinţării noii staţii. Ambii demnitari ai oraşului se deplasaseră la faţa locului pentru a evalua fezabilitatea proiectului. Cu toate îndemnurile lui Horia Tiseanu, consilierii PDL nu au votat proiectul înfiintării noii staţii (respectiv, renunţarea la vechea staţie din faţa blocului R10), reuşind să blocheze proiectul, pentru aprobarea căruia erau necesare 2/3 din voturile consilierilor în funcţie, număr pe care actuala majoritate din Consiliul Local, formată din USL şi PP-DD, nu reuşeşte să-l îndeplinească. Eşecul a generat nemulţumirea delegaţiei celor din blocul R10. Viceprimarul Ion Dragomir (liderul organizaţiei PSD Câmpina), le-a promis oamenilor că în următoarea şedinţă, din luna octombrie, va reveni cu un proiect care să nu aibă nevoie de aprobarea a 2/3 din numărul consilierilor. Acest lucru s-a întâmplat la ultima şedintă a aleşilor locali din 25 octombrie. Însă proiectul de HCL nu a mai fost iniţiat de viceprimar, ci de membrii Comisiei de administraţie publică locală, consilierii Daniel Ioniţă (preşedinte), Mihaela Petrovici, Luminiţa Dumitrescu, Monica Clinciu şi Gena Preda. El a trecut fără probleme, cu unanimitate de voturi. De fapt, cu o singură excepţie, toate proiectele de hotărâri dezbătute în această şedinţă au fost votate fără multe discuţii de către toţi consilierii prezenţi. A fost o şedinţă care s-a desfăşurat calm, într-un tempo rapid, dovedind că adunările Consiliului Local Câmpina se pot desfăşura şi altfel decât până acum. A.N.

Ziua Armatei, în nota obişnuită

În parcul de la Monumentul Soldatului Necunoscut, locaţia obişnuită a ceremoniilor dedicate Zilei Naţionale, Zilei Armatei şi a altor sărbători oficiale, s-au strâns, în dimineaţa zilei de 25 octombrie, circa 200 de persoane. Dintre ele am aminti parlamentari, reprezentanţi ai municipalităţii, oficiali ai unor instituţii publice importante, conducători de ONG-uri, membrii unor delegaţii de partid, preoţi de la bisericile municipiului în frunte cu părintele protopop Costică Dumitru, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale (mai puţine decât în alţi ani), la care s-au adăugat, desigur, câteva zeci de privitori (parcă tot într-un număr mai redus decât altădată). În fine, aproape toată floarea oraşului, dar cu destule petale lipsă. Fiind an electoral, ne-am fi aşteptat la o paradă militară, la ceva care să iasă din nota obişnuitului, dar probabil că bugetul Primăriei nu se simte prea confortabil, iar colţii crizei economice (care nu se mai sfârşeşte), nu s-au desprins nici ei din bugetele altor instituţii publice. Tradiţionalele manifestări dedicate Zilei Armatei Române s-au desfăşurat conform aşteptărilor şi obiceiului: o alocuţiune omagială dedicată soldaţilor martiri şi rostită de col. (rez.) Marian Dulă (din partea Asociaţiei cadrelor în rezervă şi retragere din M.Ap.N), o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pe Altarul Patriei, un ceremonial militar, iar în final, depuneri de coroane din partea tuturor delegaţiilor participante. Garda la Monumentul Soldatului Necunoscut a fost asigurată, pentru al doilea an consecutiv, de patru poliţişti locali (în premieră, au participat şi două doamne-poliţist), pentru că municipiul nostru nu mai are, de doi ani, unitate de jandarmi. Garda de onoare a fost formată din elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”. În final, toată lumea a plecat acasă cu sentimentul datoriei împlinite şi al acţiunii corespunzător bifate. Pe lumea cealaltă, eroii noştri s-or fi simţit şi ei bine, pentru că, iată, Câmpina şi câmpinenii ei nu i-au uitat şi i-au pomenit şi anul acesta. A.N.

Adrian Ungureanu, primarul localităţii Brebu: „Populaţia trebuie să înţeleagă că nu are nevoie de parveniţi!”

Adrian Ungureanu s-a născut în localitatea Brebu, în urmă cu 59 de ani. A îmbrăţişat o carieră militară, ieşind la pensie cu gradul de colonel (r). Deţine un doctorat în inginerie electrică, predând de-a lungul carierei la mai multe catedre universitare din Bucureşti şi Ploieşti, iar înainte de a ieşi la pensie, a fost profesor timp de 7 ani în cadrul Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. Considerat a fi un stâlp al comunităţii din Brebu, este atras în politică de către PNL. Astfel, participă la alegerile locale din 2012, candidând pentru funcţia de primar din partea PNL (USL), funcţie pe care o deţine în momentul de faţă.
 
Reporter: Când aţi intrat în politică şi ce anume v-a determinat să faceţi acest pas?
Adrian Ungureanu: Consider că am o vârstă la care încă pot să percep corect realitatea, să mă manifest în plenitudine şi să iau măsuri înţelepte. În politică am intrat în 2007, în PNDC. În 2010 m-am îndreptat către PNL, graţie sprijinului acordat de domnul Virgil Guran. În urma unui dialog destul de elegant şi de direct, dânsul mi-a dat nişte sfaturi, cărora le-am dat curs. Aveam destule puncte în comun şi nu neapărat conta că am fost în armată, ca şi dânsul. Punctele comune înseamnă că ai o inteligenţă, că ai o înţelepciune şi eşti un om realist. Toate aceste calităţi le are domnul Guran. Este omul care trăieşte cu picioarele pe pământ, nu este un visător. Nici eu şi nici dânsul nu am intrat în politică să tragem tunuri sau să facem afaceri. Am intrat în politică să facem ceva pentru semenii noştri, respectiv eu pentru oamenii din localitatea Brebu. La fel, domnul Guran, nu este genul de om care a intrat în politică pentru a face bani. Este genul de om care are bani şi intră în politică pentru a face ceva pentru ceilalţi. Este tranşant, direct, la fel cum sunt şi eu. Poate că am şi pierdut, având în vedere felul nostru de a fi. Sperăm să nu mai pierdem, pentru că populaţia trebuie să înţeleagă că nu are nevoie de parveniţi, nu are nevoie de oameni cu vioara. Are nevoie de oameni direcţi, de acţiune, care spun tranşant: asta e albă, asta e neagră.
Reporter: V-a sfătuit să candidaţi pentru postul de primar sau v-aţi dorit acest lucru?
Adrian Ungureanu: Să fiu sincer, nu m-a împins nimeni de la spate. Dar mi-am zis în felul următor: dacă eu, Adrian Ungureanu - şi vă rog să-mi scuzaţi lipsa de modestie - am o pregătire bună, am o experienţă managerială deosebită, cunosc Brebu, sunt fiu al acestei localităţi, de ce să las pe alţii, care poate că nu se ridică la nivelul pregătirii mele. Şi nu doar legat de pregătire, dar şi prin ceea ce au făcut la viaţa lor. Când spun asta, mă refer la activitatea lor, la locul de muncă, la relaţiile sociale dar şi la o relaţie familială deosebită. Mi-am zis că dacă eu posed aceste lucruri şi sunt bine implementat în societate, pot să fac mai mult decât oricare  pentru această localitate. Pot spune că este o provocare. Astfel că, aşa cum am văzut şi văd în continuare care este situaţia politică din România, am crezut că este momentul să mă implic mai profund şi să candidez pentru funcţia de primar.
Reporter: Şi-aţi devenit primar. Ce aţi reuşit să faceţi de la preluarea mandatului?
Adrian Ungureanu: În primul rând, am organizat primăria mai eficient, ţinând cont de personal, care este unul constituit din oameni valoroşi. Am dorit ca acest personal să deservească la modul concret şi corect cetăţeanul. Oricând, la orice oră vii în primărie, eşti servit în timp operativ, eşti lămurit. Am încercat să dirijez mai bine fondurile şi să le dau o destinaţie precisă, în folosul locuitorilor, dorind să vadă la modul concret ce se face cu banii. De exemplu, am realizat un trotuar pe ambele sensuri de circulaţie între centrul localităţii şi Monumentul Eroilor. Se preta aşa ceva. Mai departe, am organizat în livada primăriei a doua ediţie a Festivalului Dulceţei, care a avut un răsunet în promovarea turistică şi gastronomică a localităţii. Anul acesta festivalul a fost altceva. S-a organizat doar în parc, nu au fost manele, lăutari. A fost exact o prezentare a ceea ce presupunea acest festival, adică a dulceţei. Nu a mai fost un circ şi un tămbălău, aşa cum a fost anul trecut, când s-a umplut tot centrul de boutiquari şi alte persoane care nu aveau nimic în comun cu Festivalul Dulceţei. O altă realizare pot spune că a fost acoperirea cu ţiglă metalică a clădirii şcolii din satul Pietriceaua. A fost reparată şi pusă în funcţiune instalaţia de încălzire şi centrala pe lemne care, deşi instalată de 3 ani, nu funcţionase niciodată. S-a dat în folosinţă o sală nouă de clasă pentru copiii de la grădiniţă. În acelaşi sens, am reorganizat spaţiul din Lacul Sec, în fosta şcoală care era în degradare, unde s-a efectuat reparaţii şi modernizări, organizându-se două săli de clasă şi a fost mutată grădiniţa care îşi desfăşura activitatea într-un spaţiu inadecvat. Tot aici s-au făcut nişte toalete moderne, s-au pus chiuvete pentru copii, am reparat centrala termică şi sistemul de încălzire care erau degradate în urma unor îngheţuri.
Reporter: V-aţi implicat şi în alte proiecte de anvergură la nivelul localităţii Brebu?
Adrian Ungureanu: Bineînţeles că am fost sprijinit şi de Consiliul Judeţean, datorită domnului Virgil Guran. Dânsul, în calitatea sa de consilier judeţean, a avut un rol important în obţinerea de  fonduri pentru continuarea asfaltării unui număr de patru străzi, respectiv Morărescu Tănăsică, Morărescu Tănăsică pe la Dadu Vrabie, drumul care leagă farmacia cu drumul nou, pe la Ilioiu Şeuleanu şi mai ales, asfaltat drumul Monument Sora. Aici, domnul Guran s-a ocupat de obţinerea de fonduri. Primind acest ajutor, am susţinut deja o licitaţie şi, în curând, putem trece efectiv la asfaltarea acestor drumuri.
Reporter: Vă bazaţi în continuare pe sprijinul consilierului judeţean Virgil Guran, în perspectiva implementării altor proiecte pentru localitate?
Adrian Ungureanu: Cu siguranţă! Am discutat cu dânsul şi m-a sprijinit cu idei, chiar foarte bune, pentru amenajarea zonei centrale. Dânsul s-a deplasat de foarte multe ori la noi, a analizat zona respectivă şi, de comun acord, am ajuns la concluzia că trebuie să o organizăm prin amenajarea unui parc, să cuprindă şi staţia Peco, până la sediul Poliţiei Locale. Acest plan a fost făcut, s-a discutat şi cu o peisagistă, totul fiind publicat pe internet. De asemenea, tot la ideea şi sfatul domnului Guran, ne-am gândit ca partea care este ocupată de Poliţia Brebu s-o reamenajăm, pentru a deveni o clădire multifuncţională. Dânsul ne-a promis că ne va sprijini cu fonduri în acest sens, pentru a începe construcţia ei, în primăvara anului următor. Avem deja proiectul, planurile, care vor fi prezentate pe pagina de web a localităţii, brebuprahova.eu. Clădirea va cuprinde o sală modernă de 300 de locuri, pe care o vom folosi la festivităţi, spectacole, nunţi. Cred că va fi una dintre cele mai moderne săli, nu doar din zona Brebu-Câmpina, ci din judeţ.
Reporter: Cum vă implicaţi în problemele crescătorilor de animale?
Adrian Ungureanu: Am organizat multe întâlniri, în cadrul cărora s-au purtat discuţii constructive. Mi s-a părut firesc să fac acest lucru, pentru că au foarte multe probleme. Chiar şi domnul Guran a participat la una dintre aceste întâlniri, ascultându-le păsul şi punctând câteva probleme. În urma acestor discuţii vom trece la o reorganizare şi la o înfiinţare a unei asociaţii în comuna noastră. Şi mă refer la satele Brebu Mănăstirii şi  Brebu Megieşesc, Pietriceaua având deja o asociaţie. Vrem să aibă un statut, să le creăm condiţii pentru închirierea islazurilor, să oferim din partea noastră o consultanţă de specialitate.
Reporter:  Virgil Guran pare să fi devenit fiul adoptiv al Brebului. Cum domnia sa candidează pentru Camera Deputaţilor, ce i-aţi solicita dacă ar deveni deputat?
Adrian Ungureanu: La cât de mult s-a implicat în viaţa comunităţii, mai curând dânsul e cel care ne-a „înfiat”. Nu i-aş cere decât să rămână acelaşi om receptiv, săritor, care a fost dintotdeauna. De fapt, şi dacă nu i-aş cere eu, tot aşa va rămâne. Domnul Guran e într-adevăr modelul de parlamentar de care comuna Brebu, şi nu numai, are nevoie.
Carmen NEGREU

Dublă lansare de carte la Casa de Cultură “Geo Bogza”

  • Florin Frăţilă: “Rămâm să disper printre ai mei”
  • Christian Crăciun: “Circumstanţiale”
Oglinda de azi - o veritabilă “şcoală de jurnalism”, după cum o definea maestrul Serghie Bucur - a facilitat redactorilor şi colaboratorilor săi publicarea în volum a diferitelor articole literare, politice, istorice, artistice. Păstrând tradiţia, scriitorii Florin Frăţilă şi Christian Crăciun au adunat aricolele apărute în cadrul rubricilor lor (“Cuvântul care înţeapă” şi, respectiv, “Editorial”) şi le-au ordonat cronologic în volumele “Rămân să disper printre ai mei” (90 de articole realizate în intervalul mai 2010 - august 2012) şi “Circumstanţiale” (263 de articole scrise în perioada noiembrie 2004 - decembrie 2011).
Prezentate într-o ţinută grafică deosebită, unitară şi elegantă, ambele cărţi au fost realizate la Editura Premier (Ploieşti), după un proiect editorial comun, cu coperţile şi tehnoredactarea semnate de Flowerin.
În Prefaţa volumelor, autorii au făcut sublinieri/ mărturisiri interesante: “În tot timpul apariţiei sale, «Cuvântul care înţeapă» şi-a asumat rolul şi răspunderea de a critica, argumentat şi fără menajamente, atât tarele societăţii contemporane, cât şi puterea politico-administrativă” (Florin Frăţilă); “Nicio clipă nu mi-a trecut prin minte, de-a lungul anilor în care am scris constant despre viaţa noastră politico-socială, că voi aduna la un moment dat toate aceste efemeride într-o carte (...). Sunt câteva idei fixe care revin în toate articolele_ democraţia, libertatea, imposibilitatea de a reforma PSD-ul, necesitatea memoriei istorice şi a educaţiei, imaginea unei Europe a culturii” (Christian Crăciun).
Activitatea s-a desfăşurat sâmbătă, 27 octombrie, în sala “Constantin Radu” a Casei de Cultură “Geo Bogza”, în prezenţa unui public numeros, în mijlocul căruia au putut fi observaţi: senatorul George Severin, primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, consilierii locali Marian Dulă, Viorel Bondoc, Daniel Ioniţă, consilierul judeţean Jenica Tabacu şi editorul celor două cărţi, Marian Ruscu.
“Astăzi - îşi începe cu dezinvoltură speech-ul Florin Dochia - când presupun că v-aţi gândit la un eveniment rar, fiindcă se lansează două cărţi odată, avem două volume de publicistică. Autorii care au apărut în hebdomadarul «Oglinda de azi» sunt diferiţi: unul debutant în volum, iar altul a mai produs cărţi, inclusiv cu teza de doctorat despre Eminescu, poetul naţiunii”.
Programul, bine gândit, a alternat cuvântările cu un mini concert de chitară interpretat de Constantin Tituş.
Jovial, cu un farmec aparte, Florin Dochia a moderat cu discreţie activitatea, citind din opera ambilor autori.
Încercând să fie cât mai concret, prof. dr. Christian Crăciun a vorbit cu aplomb despre “speranţă şi disperare”, deoarece, apreciază domnia sa, ambele cărţi vorbesc despre asta: “Speranţa este puntea care leagă aceste două cărţi. Florin este la debut, deşi are o activitate jurnalistică îndelungată. A făcut-o cu un act de maturitate bine conturat. La noi, ziare naţionale de calitate nu avem, ceea ce este un handicap pentru cultura generală. S-a dezvoltat, în schimb, presa locală. Ziarul din Câmpina «Oglinda de  azi» a făcut un exerciţiu democratic, o remarcabilă continuitate. Florin Frăţilă încearcă să îndrepte lucrurile. El scrie bine şi acid, e rău, dar nu este vulgar. Atacă, se apără, ceea ce trebuie să facă un publicist al concretului. El a scris despre realităţile strict locale. Eu am scris despre problemele naţionale”.
Aprecieri interesante a făcut şi criticul şi istoricul literar prof. dr. Constantin Trandafir: “Am colaborat şi colaborez din când în când la ziarul «Oglinda de azi». Pe o pagină scriam eu, pe altă pagină dl. Crăciun, care avea o poziţie contrară celei pe care o am eu. Am colaborat foarte bine cu cei doi, la rubrica «Pro şi Contra», dar n-am înţeles niciodată cine era pentru şi cine era contra. Cartea d-lui Frăţilă, deşi este la debut, este foarte bună. Se vede o forţă a scrisului. Scrie cu o lejeritate surprinzătoare. Are un mod de exprimare cu multă aplecare literară, ceea ce face ca articolele sale să fie citite cu multă plăcere. PS-urile sunt, de asemenea, extrem de interesante”.
Aprecieri deosebit de pertinente au mai făcut:
Mihaela Căciuleanu (producător TVR): “Apreciez sinceritatea lui Florin Frăţilă în articolele pe care le-a scris de-a lumngul timpului. Simţim permanent tăişul cuvintelor care înţeapă. Totul porneşte de la cetăţeanul aflat în legitimă apărare la statutul de lider de opinie”.
Florin Dochia: “Paradoxal, cartea d-lui Crăciun este diferită de cea a lui Frăţilă. Are o «orientare fără fasone». Christian Crăciun are alte opinii, pe care nu le are patronul şi totuşi ziarul le-a publicat”.
Alin Ciupală: “Este un regal să participi la o conferinţă ţinută de Christian Crăciun, autor reputat de eseuri. Are un doctorat, o cultură enciclopedică, dar nu are... o catedră universitară”.
Christian Crăciun: “Eu nu sunt un comentator politic. În aceste articole sunt mai mult un moralist. Îmi asum o totală libertate în realizarea acestor articole. Politica ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine”.
Emanoil Toma: “Apariţia ziarului «Oglinda de azi» este pentru mine o bucurie. Cei doi protagonişti, prin articolele lor, fac ca ziarul să se vândă. Cărţile sunt ca un măr: o jumătate a lui Florin Frăţilă, cealaltă jumătate a lui Christian Crăciun”.
Nicolae Geantă: “Ch. Crăciun este unul dintre oamenii României de la care am învăţat foarte multe lucruri. Dl. Frăţilă nu este un poet al urâtului, este un moralist care găseşte soluţii”.
Florin Frăţilă: “Sunt emoţionat, sunt copleşit de prezenţa atât de numeroasă a invitaţilor la activitatea noastră. Voi încerca, prin forţa cuvântului scris, să mai îndrept câte ceva aici (...). Nu accept gândul că fiul meu va ajunge, peste câţiva ani, să părăsească ţara sau, mai rău, să regrete că s-a născut român”.
Nelipsit de la reuniunile literare, epigramistul Ştefan Al. Saşa a încântat publicul cu producţiile sale: “D-lui Florin Frăţilă - După ce-om sfârşi lansarea/ Şi-om purcede la agapă/ Nu vă prinde, cred, mirarea/ Că şi vinul lui înţeapă!”; D-lui Christian Crăciun - Volumul scris cu mult avânt/ Şi uns cu toate cele,/ Pe unii-i urcă înspre stele/ Pe alţii-i bagă în mormânt”.
Sesiunea de autografe şi bufetul suedez asortat au încheiat o excelentă reuniune literară. 
Theodor MARINESCU

Un istoric al clipei

De obicei, textele jurnalistului au o existenţă scurtă. Rezistă numai până la apariţia unui nou număr al publicaţiei. De asta se şi spune, poate, pe urmele lui Albert Camus, că este un „istoric al clipei”. El se străduieşte să spună adevărul, chiar dacă adevărul nu este cel mai comod lucru de pe lume, ba chiar dimpotrivă. El se vrea o oglindă fidelă a realităţii. Dar, în continuare unor reflecţii ale lui Octavian Paler, adevărul poate însemna şi „a subscrie la rău”. „Nu cred că ziaristul se poate mulţumi să joace rol de oglindă. Oricât de fidelă, o oglinda nu va îndrepta niciodată în lume nimic. Nu va micşora răul şi nu va ajuta binele să triumfe. Prin simplul fapt că reflectă lumea, ea n-o va face şi mai dreaptă.”
Istoric al clipei reuşeşte să fie jurnalistul Florin Frăţilă, în antologia textelor apărute săptămânal în „Oglinda de azi” de la Câmpina, în cadrul rubricii „Cuvântul care înţeapă”. Titlul antologiei ne pare semnificativ: „Rămân să disper printre ai mei”. Convins de utilitatea demersului său publicistic, Florin Frăţilă are destule îndoieli că „va micşora răul şi va ajuta binele să triumfe”. Ce rămâne atunci, în timp, din textele sale? Termenul prim al expresiei camusiene pare preponderent cu valoare, de această dată. Nu clipa contează, ci ISTORIA ei, amprenta faptelor unor oameni asupra mişcării sociale şi politice.
Autorul decupează întâmplări semnificative şi le supune dezbaterii cititorilor, având grijă să se şi implice prin comentariu de ordin etic, ceea ce transcende perceptele deontologice obişnuite în jurnalism. Aşadar, nu avem de-a face cu articole banale, de serie, ci cu texte de atitudine, în care se implică personal, direct. Rubrica „şi-a asumat rolul şi răspunderea de a critica, argumentat şi fără menajamente, atât tarele societăţii contemporane, cât şi puterea politico-administrativă. Motivaţia acestui demers a fost dată de sesizările primite zilnic din partea celor ce îşi caută dreptatea pierdută în conflictele şi relaţiile defectuoase cu instituţiile administraţiei publice.” Avertismentul semnatarului este de luat în seamă, cum şi orientarea sa ideologică declarat liberală nu trebuie trecută cu vederea! „Voi încerca, prin forţa cuvântului scris, să mai îndrept câte ceva aici, în jurul meu, în zona în care m-am născut şi am ales să trăiesc. Nu accept gândul că fiul meu, acum în vârstă de 9 ani va ajunge, peste câţiva ani, să părăsească ţara sau, mai rău, să regrete că s-a născut român” - avertizează încă de la început, în 13 iulie 2010. Mai mult, este conştient de riscurile pe care şi le asumă: „Zilele trecute am fost întrebat de o cunoştinţă de ce scriu această rubrică, ce îmi aduce cu fiecare apariţie tot mai mulţi duşmani. I-am răspuns că scriu pentru că nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu, în societatea în care trăiesc şi pentru că toţi cei pe care îi deranjez s-au obişnuit să nu fie deranjaţi şi tocmai de aceea îşi fac de cap. M-a privit zâmbind şi mi-a spus că sunt naiv. (Pentru a câta oară mi se spune asta?) Poate avea dreptate, dar eu încă mai cred în puterea cuvântului.”
De la aceste premise plecăm în lectura volumului de peste două sute de pagini şi descoperim o scriitură crudă, nutrită din sigură sursă pamfletară, mai peste tot satirică, neiertătoare cu ceea ce autorul socoate a fi comportamente imorale, atitudini necinstite, minciună, înşelătorie, ipocrizie. Subiectele principale se extrag din relaţia cetăţenilor cu administraţia locală, avatarele acesteia din urmă, primarul, funcţionarii Primăriei, consilierii locali fiind ţintele preferate.
Debuturile textelor sunt aparent benigne, puternic personalizate: „De ceva vreme, mi-am făcut un obicei din a-mi bea cafeaua cu prietenii la barul din centru, după părerea mea un fel de «Capşa» a zilelor noastre, unde auzi şi vezi, fără să vrei, fel de fel de chestii. Acolo se întâlnesc, fie că au treabă, fie că nu, politicieni, oameni de afaceri, sportivi, culturnici, muzicanţi, plebei, fâţe cu fustiţe multicolore, şmecheri de centru şi uneori chiar primari.” Sau: „Nu mă simt în apele mele. Starea febrilă care mă însoţeşte de câteva zile a venit la pachet cu un soi de indiferenţă, o letargie de care încerc să fug obligând cuvântul scris să fie din nou amprenta gândurilor şi trăirilor mele cotidiene.” Sunt probe în favoarea subtitlului cărţii, „Jurnal de ziarist incomod”, dar şi pentru a demonstra preeminenţa artei scrisului jurnalistic în demersul lui Florin Frăţilă, aspect foarte vizibil pentru orice privire cât de cât atentă. Patima cu care se angajează în discurs este ilustrată printr-o retorică sui-generis ce atrage cititorul şi-l convinge. „În ultimele zile am avut o senzaţie puternică de neputinţă în faţa realităţii, provocată de sentimentul că demnitatea şi cinstea sunt pe cale de dispariţie. În locul lor, a apărut o gaură neagră, care nu ne mai dă posibilitatea să ne împotrivim în faţa celor ce ni se întâmplă.” Tăietura chirurgicală a textului aminteşte de cele mai acide texte ale lui Pamfil Şeicaru sau chiar, mai departe în timp, un Octavian Goga al deceniului al doilea din secolul XX. Iar abordarea trece dincolo de interesul local de care se bucură hebdomadarul ce găzduieşte îndeobşte articolele, poate şi pentru că o parte dintre ele au apărut şi în cotidianul naţional „Adevărul”, dar cu siguranţă din pricina angajării responsabile a autorului în problematica generală a societăţii româneşti.
Evenimente semnificative pe plan local sunt  privite cu luciditate.
O vizită a artistului  Marcel Iureş este pusă în balanţă cu atmosfera orăşelului de provincie. «După ce-l asculţi preţ de două ore pe marele actor Marcel Iureş este foarte dificil să reintri în atmosfera apăsătoare a unui oraş prăfuit de provincie cum este Câmpina, în care singurele bucurii ale sufletului sunt fetele frumoase pe care le observi sporadic pe stradă, lectura unei cărţi bune, emoţiile de suporter al unei echipe de fotbal şi momentele de socializare în faţa unui pahar cu bere, alături de amici. […] Modestia lui Iureş este năucitoare. De la hainele pe care le îmbracă, până la principiile sale de viaţă şi mai ales cele referitoare la societatea în care trăim, omul debordează de bun simţ. »
Mesajul din Parlament al fostului rege al României îi prilejuieşte ziaristului un excurs senin, într-un text cu titlu plin de semnificaţie, „Majestatea Sa Bunul Simţ”: «Ultimul nostru suveran, Mihai I, a ales calea bunului simţ, adresându-se poporului său cu demnitatea şi responsabilitatea unui mare om de stat. Preţ de aproximativ zece minute, în 25 octombrie 2011, România a avut privilegiul să respire aerul curat al normalităţii, ascultând poate pentru prima dată în ultimii 21 de ani, de la tribuna Parlamentului, un îndemn lipsit de duhoarea politicii falimentare dâmboviţene.» Dar nu uită şi nu iartă «pe cei câţiva demnitari cu obrazul gros ai actualei puteri politice şi bisericeşti, care au tratat cu fundul o întâlnire istorică».
O sărbătoare oarecum tradiţională dă prilejul pentru o satiră neiertătoare: «Zilele trecute, am asistat la festivitatea de deschidere a serbărilor de toamnă ale oraşului, „intitulate” (vorba lui Garcea) de autorităţi „Câmpina Medievală”. Manifestarea copiată absolut jenant de edilii noştri (ori de cine le bagă astfel de idei în cap) din cultura locală a altor oraşe româneşti cu tradiţie în acest sens, a lăsat un gust amar multor câmpineni iubitori ai obiceiurilor şi culturii autentice locale. [...] „Câmpina Medievală” a adus din nou în prim plan cârnăţăria înşirată de-a lungul bulevardului Carol I (o sursă constantă de nervi pentru toţi locuitorii din zonă), care paradoxal, cred că a fost singurul element autentic al unui târg de provincie din epoca evului mediu, despre care prin cărţi se povesteşte că „atmosfera de tavernă plutea în aer împrăştiind toate mirosurile mai mult sau mai puţin îmbietoare”.»
Atitudinea etică este un aspect esenţial pentru înţelegerea demersului jurnalistic al lui Florin Frăţilă. Dacă nu iartă ceea ce crede că este imoral sau ilegal în atitudinea reprezentanţilor administraţiei, nici pe concetăţenii indiferenţi, needucaţi, răuvoitori nu-i iartă, iar discursul capătă valabilitate generală, cum citim în textul „Laşitatea la români”: «Cred cu tărie că infernul în care trăim azi în societatea românească vine din fiecare dintre noi. Laşităţile noastre de fiecare zi, mai mici sau mai mari, ne-au adus în punctul în care ne complăcem ducând o viaţă mizerabilă. Am tăcut prea mult, am strigat prea puţin şi ne-am silit să trăim rezonabil atunci când ne venea să urlăm. / Dacă cineva ar avea vreun motiv să ne facă o radiografie identitară ar afla că suntem bârfitori, resemnaţi, solidari doar în frică şi divizaţi în mai toate celelalte. Trăim într-o veşnică aşteptare, probabil singurul lucru la care ne pricepem cel mai bine. […] De fapt, în tot acest timp, am aşteptat propria noastră decădere, care, iată, este pe cale să se producă. E drept că aşteptarea poate fi uneori o sursă de speranţă, însă, în cazul nostru, a fost doar o dezamăgire.»
Florin Frăţilă nu rămâne indiferent nici în faţa evenimentelor cu impact european. În „Demagogii noştri nu semănă cu ai lor”, cu referire la blocarea aderării Românie la Schengen  de către Olada şi Finlanda, pune în lumină asemănarea dintre lumea politică din patria noastră şi aceea din alte patrii, ba chiar din patria europeană. «Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi (care împreună reprezintă mai puţin de două milioane de voturi în Europa) au reuşit să răstoarne deciziile guvernelor de la Haga şi Helsinki (şi în cele din urmă ale Consiliului Europei), care la rândul lor au acceptat compromisul de teama pierderii sprijinului parlamentar intern. Aşadar, două milioane de populişti, care nu suportă ideea unei Europe unite, au dat peste cap o decizie luată în numele a peste 500 de milioane de europeni. Concluzia mea după acest neînsemnat studiu de caz este că şi Europa civilizată are demagogii ei, iar consecinţele unei astfel de decizii în ceea ce priveşte spaţiul Schengen, lăsate la îndemâna unei minorităţi naţionalist-populiste, pot fi extrem de nocive pentru ideea de libertate a individului european.»
Aria subiectelor abordate de autor în „Rămân să disper printre ai mei” este mult mai largă decât a putut fi prezentată aici. Se cuvine subliniată, în plus, valoarea de mărturie istorică a antilogiei prezente - peste decenii, cu siguranţă, cei care vor voi să ştie câte ceva despre viaţa câmpinenilor în cel de-al doilea deceniu al secolului au în textele lui Florin Frăţilă o oglindă, dacă nu obiectivă (aşa ceva este, să recunoaştem, imposibil!), indubitabil cinstită şi îndrăgostită. Căci din ce altceva decât din dragoste să vină patima cu care scrie despre oraşul acesta care în curând va împlini 510 ani de atestare documentară?
Florin DOCHIA

Circumstanţele vieţii noastre

Nu m-aş mira dacă cineva ar recunoaşte că principalul motiv pentru care cumpără săptămânal ziarul Oglinda de azi din Câmpina este tocmai pentru a citi rubrica lui Christian Crăciun. Pentru a afla care îi mai sunt viziunile, umorile, opiniile, şi, mai ales, argumentele care însoţesc de obicei orice articol. Ceea ce este important pentru că, fiind profesor şi fiind obişnuit să explice din postura omului care şi-a dedicat viaţa profesională catedrei, Christian Crăciun are argumentaţia în sânge iar a găsi argumente înseamnă de fapt a găsi explicaţii raţionale pentru multe din evenimentele mediatice (am folosit acest tremen pentru a acoperi o paletă mai largă decât cea strict a celor politice) din România care ţin mai degraba de sfera iraţionalului.
Volumul Circumstanţiale1 cuprinde aproximativ 240 de editoriale şi se deschide cu un articol publicat în noiembrie 2004 „Axa raului” (despre PSD „partidul care a strâns tot ce se putea strânge din rezerva inepuizabilă a PCR şi a Securităţii”) şi se încheie cu un alt articol, apărut în noiembrie 2011, prea puţin optimist, aproape în aceeaşi notă, botezat „Dansând printre ruine” despre acelaşi PSD care, spera observatorul, poate se va reforma cândva doar „s-a vorbit despre asta de n ori de-a lungul istorie sale”. De bine, de rău, avem  măcar o mare constantă în politica postdecembristă căci se poate spune că P.S.D. este alfa şi omega politicii româneşti, mazar end fazar af !
Luciditatea doare, mai ales atunci când se întinde pe o perioadă atât de lungă şi este exercitată cu atâta onestitate. Din acest punct de vedere trebuie să remarcăm că doar un astfel de om a cărui existenţă nu este condiţionată financiar de un patron de ziar sau televiziune sau de trust îşi poate menţine busola al cărui ac să arate întotdeauna spre nordul libertăţii. Pe un astfel de om nu-l poţi strânge cu uşa, nu-l poţi ameninţa cu desfacerea contratului de munca sau cu cine ştie ce amenzi pentru că nu a vrut să-l laude pe x sau să-l critice pe y. Prea mulţi ziarişti şi oameni de televiziune au abdicat complet de la datorie şi onorabilitate pentru un pumn de dolari. Sau euro. Şi poate nu chiar un pumn ci mult mai mult...În acest punct trebuie remarcat şi faptul că d-l Christian Crăciun a avut libertatea de a scrie aproape orice şi-a dorit chiar într-o gazetă care de multe ori găzduia opinii politice contrare celor enunţate de profesorul de la Floreşti. O mare bilă albă pe care cu greu o poţi atribui unor publicaţii cu mult mai mult ştaif, apărând în reşedinţe de judeţ sau prin Capitală. Ne lipseşte în continuare cultura dialogului între puncte de vedere aparent ireconciliabile. Se uită prea uşor că dialogul este, alături de pluralism, una din esenţele tari ale democraţiei în care se placă de la ideea existenţei unui adevăr relativ şi nu absolut. Dialogul fără pluralism şi pluralismul fără dialog nu prea există.
Am citit multe din articolele adunate în această formulă la momentul când au fost publicate. Ceea ce m-a interesat în relectura pe diagonală a bucăţilor scrise de d-l Crăciun a fost nu superficialul trecător ci elementele de mentalitate dură, reflexele poporului român după recâştigarea libertăţii din decembrie 1989. Se decelează o imagine a noastra puţin flatantă, după lungul experiment comunist care a modificat radical percepţia şi mentalul poporului român. Din această perspectivă, scrierile lui Christian Craciun sunt antinaţionaliste chiar dacă el militează totuşi pentru un patriotism adevarat. Însă poate fi patriotul critic cu propriul popor? Sau poate că singurul patriot care se poate numi astfel este tocmai cel care are puterea de a pune degetul pe rana fiinţei pe care vrea să o iubească? André Gide a scris in celebra sa carte Retour de l’URSS că „nu consider că cel mai bun mijloc de a-ţi manifesta iubirea este să te mulţumeşti doar să lauzi.”
Nu cred ca figurile de cele mai multe ori, jalnice care domină mediul public românesc, alcătuit din această salată incomprehensibilă de politicieni, oameni de fotbal şi moguli-analişti televizuali merită evocaţi in extenso. Rememorarea lor provoacă greaţă chiar dacă prea puţini din cei activi în 2004 au hotarat în acest nu prea lung interval să ia o pauză. Această faună nu cunoaşte  noţiunea de retragere demnă, doar moarte putând să-i scoată din grila de programe...Pâna şi Adrian Cioroianu care părea că s-a retras după episodul cu mandatul la M.A.E. a revenit în postura de mare moderator la una din televiziunile de ştiri căci pentru acest tip uman valah a trăi fără să apari la televizor echivalează cu o non-existenţă. Despre păţania lui Cioroianu, Christian Craciun scria “Dl. Cioroianu însă era „de-ai noştri”, dilematic, intelectual de subţire ironie, democrat convins, tînăr părînd neatins de sechelele trecutului regim, elegant în stil şi în polemicăS-a văzut că sub ambalajul „european” stătea un mare gol, în zadar încercîndu-se a fi mascat de o verbozitate abundentă. O pălărie mult prea mare s-a dovedit această funcţie pentru dl. profesor de istorie. Îmi vine a spune că problema raportului dintre cap şi pălărie este problema fundamentală a României actuale. Nu avem un număr suficient de capetele pentru prea multele pălării pe care Europa şi Lumea ni le-au dăruit. Drama d.lui Cioroianu este, de fapt, drama unei întregi generaţii. În care s-au pus imense speranţe ca fiind prima generaţie a libertăţii, capabilă să înţeleagă şi ce a fost înainte, pentru că prinsese ceva din epocă, şi noua lume în care intrăm. S-a dovedit însă că ne-am grăbit. “
Alte exemple de atentă analiză (sunte zeci, dacă nu sute) “Există o adevărată întrecere în a stabili „cîte Românii există”. Toţi cădem de acord că nu este numai una, aşa cum ar trebui, unită în jurul unui gînd coagulant, ci sunt de la două la nu ştiu cîte. În funcţie de cel care teoretizează Una este ţara însîngerată şi urlînd animalic de la meciul Steaua-Dinamo. Ţara care mă conţine dar care nu este a mea. O ţară brutală, trăind într-un cult al banului, imbecilităţii, forţei elementare. Cealaltă ţară prin care m-am plimbat a fost cea a cărţilor de la Tîrgul de carte Gaudeamus. Puhoi de lume şi acolo, puhoi de tineri, de la cei care colorau cărţi la studenţi. Standuri aglomerate, vînzări, în ciuda preţurilor, impresionante” La finalul articolului, scriitorul se întreabă profetic “cît va dura pînă cînd ţara de la Gaudeamus va fi sufocată de ţara înarmată cu lanţuri şi fumigene de la stadion.” Despre constantele societătii mediatocratice valahe Christian Crăciun afirmă încă din decembrie 2007 adevărul necruţător  “Unul dintre lucrurile cele mai enervante din mass-media noastră politică este pretenţia „comentatorilor” de a vorbi „în numele poporului”. Ei au o suficienţă în a explica lucruri pe care omul-elector, deşi şi-a exercitat dreptul la vot, nu le-ar înţelege. O adevărată frenezie, un exces de interpretare a provocat procentul masiv al absenteiştilor. Toată lumea analiştilor pare să ştie cu cine ar fi votat muţii social.”(“Cine vorbeste in numele meu- decembrie 2007) Autorul este atent si la elementele de mică civilizaţie semi sau, mai degrabă, anti-urbană “Grătarul este, cred, răzbunarea pentru deceniile în care  „o friptură” era culmea luxului culinar. Va trebui să treacă mult pînă cînd românii să adopte în masă alte fineţuri culinare iar halca de carne friptă să li se pară indigestă. Cît despre casă… ea vine dintr-un univers de valori şi mai îndepărtat, pentru omul românesc a avea casă însemna şi înseamnă a fi în rîndul lumii. A sta cu chirie sau a te muta de ici acolo  (de pildă după o slujbă mai bine plătită) cu uşurinţa cu care o fac alte popoare înseamnă încă în mentalul nostru colectiv a fi un ne-isprăvit.”(Sărbători românesti) sau „Printre atîtea lucruri care lipsesc şi de care nu suntem conştienţi că ne lipsesc, se află şi instituţii, modalităţi de a încuraja afirmarea oricărui talent, indiferent de domeniu. Fie ele de stat sau din iniţiative particulare. Coagularea comunităţilor, lipsa cluburilor (nu cele de fiţe, discoteci, ci a celor în care gospodina sau strungarul, vin după orele de serviciu să cînte într-un cor sau să ţeasă gobelin-uri), a unor descoperitori de talente, a unui amatorism de bună calitate, prezent în toată lumea acolo unde este o societate structurată, este una dintre carenţele noastre fundamentale”
Greu de estimat ce va rămâne după personajele disecate şi cum vor fi judecate ele în viitor. Vor fi ele rememorate ca părinţi ai naţiuni, mari antreprenori, făuritori a ceva cât de cât durabil? (paradoxal, una din politicile U.E. pe care C. Crăciun nu o prea înghite în structura sa instituţională pune accentul tocmai pe durabilitatea investiţiilor, proiectelor etc) Foarte puţin probabil căci ele trăiesc pentru şi în efemer. Carpe diem. De aceea titlul acestei culegeri de articole ar fi putut foarte bines a fie efemeride. Citind printre rânduri, ne-am dat seama că d-l Crăciun are şi puteri transcedentale sau care, măcar, transced mizeriile prezentului pentru a indica cu maximă exactitate mizeriile viitorului valah. Cum ar putea fi altfel interpretată propoziţia „La Victor Ponta n-avem nici o pretenţie” scrisă în februarie 2006 în articolul „În acvariu”? Sau, în exact acelaşi articol, întrebarea pertinentă şi de-a dreptul emblematică pentru România ultimul deceniu, de când acest personaj abject ne populeaza imaginarul. „Ce caută, de pildă, Gigi Becali în campanie? Nu ne-au ajuns 25 de ani în care ne-a condus un analfabet?” Având în vedere reşaparea şi ultimul scandal în care este implicat acest personaj dar şi generozitatea suicidară a PNL, întrebarea din 2004 poate fi pusă cu uşurinţă in acelasi context in octombrie 2012 si, de ce nu, va putea fi din nou pusa in iunie 2020. Cum altfel decât o străfulgerare de geniu? Oare d-l Crăciun nu a trăit senzaţia că scrie incontinuu unul şi acelasi articol?
Hotărât lucru,  Christian Craciun seamăna cu un colecţionar împătimit de fluturi care, neobosit, aleargă cu plasa, se întinde, prinde un exemplar mai ciudat, de obicei în culori ţipătoare (dacă ar putea, cu siguranţă, fluturele  ar ţipa de mama focului, înjurând de mamă!) pentru a-i înfige, fără milă, un ac şi a-l imortaliza, adăugându-l colecţiei sale prodigioase. Acest volum de deznadejdii este (şi) insectarul lui Christian Crăciun. Poate şi la nostru.
Codruţ Constantinescu 
1 Editura Premier, Ploiesti, 2012

Asociaţia Pro Câmpina a înfiinţat Clubul Femina

Vineri, 26 octombrie, Asociaţia Pro Campina a lansat invitaţia de constituire a Clubului Femina. Acest eveniment s-a desfăşurat la resturantul Amanna Inn şi a reunit 25 de doamne şi domnisoare entuziaste, de toate vârstele, cu studii şi pasiuni diferite, care au pus bazele unei organizaţii ce-şi doreşte promovarea femeii în societatea câmpineana. În program a fost inclusă şi o prezentare de modă susţinuta de magazinul Gizell din Câmpina.
Următoarea întalnire a Clubului Femina - Pro Campina va avea loc în data de 29 noiembrie, ocazie cu care se va produce lansarea  Asociaţiei pentru educaţie alternativă - Proxima.