12 decembrie 2012

După 16 ani, câmpinenii trimit din nou un liberal în Camera Deputaţilor

Alegerile parlamentare sunt încheiate de două zile, chiar dacă rezultatele finale şi oficiale încă nu au fost prezentate de către Biroul Electoral Judeţean, acest lucru urmând să aibă loc cât de curând. Însă chiar din noaptea de duminică, se ştiau învingătorii: Virgil Guran, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor, care a închis Colegiul 2 Deputaţi cu aproape 53%, şi Georgică Severin, care a câştigat Colegiul 1 Valea Prahovei cu aproximativ 56% din voturile valabil exprimate.
Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina, este consilier judeţean, dar, cu siguranţă, va renunţa la legislativul prahovean în favoarea celui naţional. Georgică Severin este senator în funcţie şi a câştigat primul său mandat de parlamentar, la alegerile din 2008, candidând din partea PDL, după care, în 2010, a trecut la PSD. 
La ora închiderii ediţiei, încă nu fuseseră numărate voturile de la toate secţiile de votare ale  Colegiului 1 Valea Prahovei, care se întinde de la Azuga până la Băicoi, incluzând colegiile 1, 2 şi 3 pentru Camera Deputaţilor din Circumscripţia Electorală Prahova. Menţionăm că scorurile electorale prezentate nu sunt oficiale, ele fiind rezultatul numărării voturilor înregistrate în procesele-verbale ale secţiilor de votare din cele două colegii.
În Colegiul 2 Deputaţi Câmpina, Virgil Guran l-a învins pe principalul său contracandidat Alexandru Anghel, care nu a reuşit să obţină decât 30,5% din voturi, locul al treilea fiind ocupat de Marcel Nica, reprezentantul PP-DD (11%).
Scrutinul electoral din municipiul prahovean s-a desfăşurat într-o relativă linişte, cu puţine incidente majore (printre care dispariţia unei ştampile de vot din Secţia nr. 159 din incinta Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”), spre deosebire de virulenta şi extrem de agitata campanie electorală. Procesul electoral nu a fost afectat nici de penele de curent electric care au lăsat în beznă, pentru perioade scurte de timp, mai multe secţii de votare. Câmpinenii nu s-au înghesuit să voteze, dar nici nu se poate spune că participarea lor la vot a fost printre cele mai scăzute din judeţ. Din cele 33.350 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat la urne, duminică, 9 decembrie, 15.101, ceea ce înseamnă că participarea la vot a fost de 45,28%, sub cea înregistrată la alegerile locale din 10 iunie, când peste 56% dintre câmpineni se prezentaseră la urne. Pentru că ponderea voturilor alegătorilor câmpineni a fost mult mai mare (oricum, decisivă), în rezultatele electorale finale înregistrate la Colegiul 2 Deputaţi, se poate spune că, după 16 ani, câmpinenii trimit în Parlament din nou un liberal. La alegerile parlamentare din 1996, chiar dacă ele s-au desfăşurat sub imperiul unui alt sistem electoral (nu uninominal, ci pe liste de partid), majoritatea alegătorilor câmpineni trimitea atunci tot un liberal şi tot în Camera Deputaţilor: pe Victor Barbăroşie, un cunoscut inginer al Institutului de Cercetări Petrol şi Gaze. A.N.

Declaraţii la cald în secţiile de votare

Viceprimarul Ion Dragomir a votat la lumina lămpii
Primul votant din conducerea administraţiei locale câmpinene a fost viceprimarul Ion Dragomir. Împreună cu soţia, acesta a sosit de la ora 7 dimineaţa la secţia de votare nr. 171 din cartierul Slobozia, pentru a-şi exercita dreptul la vot. Actul constituţional nu a fost lipsit de evenimente, deoarece în momentul în care a primit buletinele de vot, s-a întrerupt curentul electric. Viceprimarul Ion Dragomir a reuşit până la urmă să aplice ştampila pe buletinele de vot, cu ajutorul cameramanului de la televiziunea Valea Prahovei, care a ţinut aprinsă lampa de la camera de luat vederi.
  „Sunt puţin dezamăgit din cauza vremii de afară, pentru că s-a muncit mult în această campanie. Bănuiesc că această vreme, care nu ne favorizează, va duce la reducerea procentului de participare la vot. Nu sunt surprins că s-a oprit curentul, pentru că am fost sunat încă de la ora 6 dimineaţa, deoarece se oprise curentul la Brebu. La fel era şi la Proviţa de Sus şi de Jos şi Valea Doftanei. Se mai întâmplă şi asemenea lucruri. Mai grav va fi pe seară, dacă se va continua cu întreruperea curentului, când se vor număra voturile. Prima măsură a fost să sun la Electrica, iar aceştia mi-au spus că deja sunt la intervenţii. Primarul de la Brebu mi-a spus că face rost de cinci grupuri de generatoare. La Câmpina, pentru 23 de secţii, nu am de unde să găsesc. Şi-apoi, nu e preocuparea mea, pentru că nu eu organizez alegerile” - a declarat Ion Dragomir la ieşirea din secţia de votare.

 
Candidatul USL pentru Camera Deputaţilor, Virgil Guran, ar vrea să fie schimbată data alegerilor
Virgil Guran, candidatul USL, a votat la secţia nr.180, instalată în incinta Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”. Acesta şi-a exercitat votul împreună cu soţia sa.
„Astăzi am rămas fără cuvinte când am văzut ce zi, ce vreme avem pentru vot. Şi ştiţi ceva? Mi se pare o lipsă de logică în România ca alegerile să fie iarna şi să avem probleme. Cred că trebuie schimbată perioada când au  loc alegerile parlamentare şi prezidenţiale, o perioadă de anotimp în care oamenii pot veni fără probleme să-şi exprime votul” - a ţinut să precizeze Virgil Guran, dezamăgit de vremea neprielnică. Totuşi, în ciuda precipitaţiilor şi a condiţiilor meteo total nefavorabile, vremea neprielnică pare să-i fi purtat noroc candidatului USL,  electoratul acordându-i votul prin care a putut câştiga funcţia de deputat.


Candidatul ARD pentru Camera Deputaţilor, Alexandru Anghel, a fost înzăpezit
Alexandru Anghel, candidatul ARD, a fost aşteptat la secţia de votare nr. 178, de la şcoala nr. 3 din cartierul Voila. Acesta a sosit cu întârziere, cauzată de înzăpezirea pe strada Muscel, unde căzuseră şi nişte cabluri electrice.
Zâmbitor şi foarte optimist, acesta a declarat jurnaliştilor: „Votul este secret până la urmă, aşa că n-am ce să vă zic. Cât despre vreme, că e rea, că e bună, dacă alegătorul chiar îşi doreşte să voteze, nu trebuie să ţină cont”.  Întrebat dacă îi va călca pe urme tatălui (Florin Anghel), acesta a întrebat mirat „în ce sens”. Jurnaliştii au precizat să se referă la  cariera politică, iar Alexandru Anghel a continuat răspunsul, afirmând: „Voi fi mai departe decât el”. Între timp, soarta dar şi voturile alegătorilor au decis ca Alexandru Anghel să rămână departe de... fotoliul de deputat.

 
Candidatul USL pentru Senat, George Severin, a fost încrezător în dorinţa de schimbare a cetăţenilor
Senatorul în funcţie Georgică Severin, candidat USL (PSD), a votat la o secţie din incinta Colegiului Forestier, puţin după ora 10.00. La ieşirea de la urne, câştigătorul celui de-al doilea mandat consecutiv de senator de Valea Prahovei, ne-a declarat: “Astăzi, am votat cu cei care şi-au propus să aducă normalitatea în România. Sper ca acest lucru să se întâmple după aceste alegeri. Sunt convins că, în ciuda vremii, toţi cei care doresc ca ţara noastră să revină la o stare normală, de dialog, se vor prezenta la vot. Indiferent de amplasarea secţiei de votare, mai mult de 15-20 de minute nu are de mers alegătorul câmpinean de la locuinţa personală până la secţia de vot respectivă. Guvernul a luat toate măsurile posibile, armata va interveni oridecâteori va fi nevoie pentru ajutorarea populaţiei din localităţile izolate. Sper ca până la ora 21.00, prezenţa la vot să reintre în parametrii normali. […] Şansele USL nu sunt diminuate de vremea rea, pentru că vremea este la fel de rea pentru toată lumea. Totul depinde de capacitatea noastră de a ne mobiliza electoratul şi de dorinţa cetăţenilor de schimbare. În rest, ce să vă spun: dacă vrei neapărat să votezi, votezi. Astă-vară era prea cald, acum este prea multă zăpadă. O participare redusă la vot ne-ar putea diminua oarecum şansele, dar sunt convins că ce au trăit românii în ultimii ani îi va determina să se deplaseze la urnele de votare, indiferent de condiţii.”   

Cuvântul care înţeapă

Răspunsul de bun simţ pentru o clasă politică nesimţită

Ooofff! Rare îmi vor fi probabil ocaziile de aici înainte de a începe o astfel de scriitură cu un oftat prelung, care să îmi evidenţieze starea de spirit copleşitoare. Nu ştiu dacă trebuie să mă bucur ori să fiu îngrijorat după această ultimă bătălie politică, însă ştiu sigur că în toate fibrele existenţei mele s-a aşternut epuizarea acumulată în acest 2012, un an aprig, care poate fi definit prin profunde transformări sociale, politice şi economice, la care am fost, din proprie voinţă în multe situaţii, parte activă.
Sincer, am trecut cu destule dificultăţi peste aceste mici „războaie” (în sensul că toate, la un loc şi-au lăsat amprenta asupra existenţei şi devenirii mele), începând de la “revoluţia” antibăsesciană din ianuarie, la care am participat fără rezerve în stradă, atât la Câmpina, cât şi la Bucureşti, continuând cu alegerile locale, referendumul pentru demiterea preşedintelui şi terminând cu alegerile parlamentare, în urma cărora vă mărturisesc că am învăţat mai multe lucruri, dintre care unul  important şi anume acela că politicienii trebuie să înceteze să-şi mai arate nemărginita nesimţire în faţa unui popor care, în ciuda sărăciei şi a nevoilor, şi-a dovedit încă o dată bunul simţ, acceptând o nouă formaţiune politică ce încă nu a dovedit nimic consistent.
Victoria USL în alegeri este, evident, rezultatul unui vot politic bazat pe nemulţumirea faţă de regimul portocaliu, care îi obligă pe câştigători la atitudini principiale şi măsuri economico-sociale fără precedent. Sigur că bunăstarea nu pică din cer, începând de mâine dimineaţa, însă bunul simţ al politcienilor în raport direct cu alegătorul trebuie obligatoriu să se manifeste din acest moment, pentru că altfel, cei care sunt azi la putere nu vor fi cu nimic mai buni decât cei de ieri.
În ceea ce priveşte Câmpina, rezultatul alegerilor era oarecum previzibil, pentru că era de aşteptat că atât Virgil Guran, cât şi Georgică Severin, înfăşuraţi în steagul USL, să primească votul de încredere al majorităţii electoratului, predispusă la o schimbare politică majoră. Excepţional va rămâne, însă, verdictul alegătorilor câmpineni (şi în general al celor din Colegiul 2 Deputaţi) în ceea ce priveşte „confruntarea”  (nu cred că mai este cazul să vă reamintesc amănunte despre cea mai mizerabilă campanie post-decembristă) dintre Anghel şi Guran, căreia dintr-un remarcabil bun simţ, majoritatea electoratului i-a întors spatele. Nu este asta o dovadă de bun simţ a poporului, la care făceam referire mai sus? Ceea ce de azi înainte va rămâne de urmărit în acest caz este doar răspunsul proaspătului deputat Virgil Guran.
P.S. Cred că aş putea scrie un roman despre acest 2012 electoral, dar deocamdată mă limitez la aceste rânduri, care reflectă trăirile mele din prezent. Le mulţumesc tuturor celor care în ultima vreme au apreciat efortul meu de a fi un jurnalist echilibrat şi îi asigur că a fost important şi mobilizator să îi ştiu aproape. 
Florin FRĂŢILĂ

Istoricul alegerilor generale postdecembriste

Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 au numărul 7 într-un istoric al alegerilor generale din România de după Revoluţia din Decembrie. O bună bucată de vreme, alegerile parlamentare s-au suprapus peste cele prezidenţiale, abia modificările aduse, în 2003, Constituţiei României (aprobată prin referendumul din 8 decembrie 1991), stipulând că mandatul preşedintelui României este de cinci ani şi decalând astfel alegerile prezidenţiale de cele parlamentare. Vă prezentăm mai jos un istoric al alegerilor generale (parlamentare şi prezidenţiale) din România ultimelor două decenii.  

Alegerile din 1990
Primele alegeri libere din istoria postcomunistă a României s-au desfăşurat pe baza unui decret emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN, Parlamentul acelor vremuri tulburi). Ele au reprezentat un test electoral deloc convingător pentru “democraţia” nou instalată la Bucureşti, în urma Revoluţiei din Decembrie. Spoliaţi din punct de vedere material, ideatic şi afectiv de nemiloasa dictatură ceauşistă, românii au votat atunci tot pentru menţinerea stângii la putere. Desigur, o stângă care nu se mai revendica deloc din comunism, o stângă reşapată, remodelată, rebrenduită. O stângă din care făceau parte comuniştii din eşalonul 2 al fostului Partid Comunist Român. Românii l-au votat atunci orbeşte (20 mai este Duminica Orbului în calendarul ortodox), pe Ion Iliescu, cu 85%, neştiind că alegerea “tătucului” avea să întârzie dezvoltarea României cu cel puţin un deceniu. Tot atunci, s-a stabilit ca forul legislativ suprem al ţării să fie ales prin vot proporţional, pe liste de partid, fără existenţa unui prag electoral. Astfel, a fost posibilă intrarea în Parlamentul României a nu mai puţin de 27 de formaţiuni politice la Camera Deputaţilor (dintre care 11 aparţinând unor minorităţi naţionale), şi 7 la Senat. Cu toate acestea, s-a manifestat un dezechilibru accentuat între câştigătorul alegerilor, Frontul Salvării Naţionale (67,53 % din mandate) şi celelalte formaţiuni. Doar PNL şi UDMR mai deţineau o anumită pondere parlamentară, cu puţin peste 7 % fiecare. PNŢCD, cel mai vocal şi mai anticomunist partid istoric de după Revoluţie, condus de regretatul Corneliu Coposu, obţinuse doar 3% din voturi la Camera Deputaţilor (la Senat, şi mai puţine voturi), nereuşind să convingă electoratul. Ion Iliescu, a fost ales preşedinte al României din primul tur de scrutin (cu 85% din voturi), prima şi ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin. Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman. Ulterior, relaţiile dintre Iliescu şi Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcţie, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991. Ca urmare a crizei politice provocate de această mineriadă,  FSN s-a scindat în două formaţiuni politice: Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN, condus de Ion Iliescu) şi FSN, (condus de Petre Roman). FDSN şi-a schimbat denumirea de-a lungul timpului, transformîndu-se în PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), apoi în PSD (Partidul Social Democrat), iar FSN (Roman) a devenit PD (Partidul Democrat), iar ulterior PD-L (Partidul Democrat - Liberal). În perioada 1990-1992, când Ion Iliescu a fost liderul de necontestat şi de necontrazis al ţării, România a făcut paşi mici pe drumul dezvoltării economice. În primii ani de după Revoluţie, viaţa economică a României lui Iliescu a fost marcată de sloganul “Nu ne vindem ţara!”. Nu ne-am vândut-o, dar nici nu ne-am făcut-o mai puternică. Ba dimpotrivă. Fără o infuzie masivă de capital străin, nici economia de piaţă românească nu s-a putut dezvolta. Deşi la marile societăţi de stat, cu o retehnologizare adecvată şi un management înnoit şi competent asigurat de guvern (eventual, chiar importat), s-ar fi putut rentabiliza aceste uzine şi, drept urmare, s-ar fi putut face privatizări importante şi benefice, din care să se obţină multe miliarde de dolari, bani cu care s-ar fi putut dezvolta altfel ţara. Inflaţia avea, anual, valori mari (cu două cifre), iar mărirea continuă a salariilor prin tipărire de bancnote, pentru evitarea conflictelor sociale, nu a făcut decât să scadă puterea de cumpărare a leului şi să adauge noi niveluri ascendente spiralei inflaţioniste.

Alegerile din 1992
Cu sloganul “Un preşedinte pentru liniştea noastră”, Ion Iliescu a reuşit să câştige şi prezidenţialele din 1992, dar nu a reuşit ulterior decât să asigure o linişte a unei economii în stagnare, o linişte fără mineriade, căci după a patra mineriadă, din septembrie 1991, şi după intrarea României în Consiliul Europei (1993), “tătucul” nu a mai îndrăznit să-i cheme pe mineri ca să-l apere de rivalii politici, folosind în acest scop “democraţia bâtei”. Partidul său, FDSN, chiar dacă nu a câştigat majoritatea absolută a mandatelor de parlamentari, a reuşitsă devanseze electoral CDR (noua alianţă a partidelor isorice: PNŢCD, PNL şi PSDR), clasată pe locul secund. FDSN a guvernat ţara, între 1992 şi 1996, cu ajutorul PRM, PUNR şi PSM, toate cele patru formaţiuni constituind împreună “patrulaterul roşu”. În acest răstimp, economia s-a dezvoltat tot cu sincope, iar nivelul de trai al românului a rămas tot scăzut, chiar într-o continuă scădere.

Alegerile din 1996
Alegerile din acel an au fost câştigate, cu o majoritate relativă, de către Convenţia Democratică din România, formată acum în principal din PNŢCD şi PNL, plus alte partide mai mici. CDR a obţinut circa 37% din locurile Senatului şi aproximativ 35,5 % din mandatele Camerei Deputaţilor. Preşedinte al ţării a fost ales, în al doilea tur de scrutin, Emil Constantinescu, candidatul CDR. Pentru a obţine o majoritate confortabilă în Parlament, CDR s-a aliat cu USL (o alianţă electorală formată între PD, PSDR (condus de Sergiu Cunescu, parte a CDR până în 1992), şi UDMR. De atunci, udemeriştii au fost mai tot timpul la guvernare, fiind chemaţi pentru asigurarea unor majorităţi stabile în legislativul naţional.  Sub guvernele CDR (Victor Ciorbea şi Radu Vasile), s-au făcut multe privatizări strategice, unele dubioase (vezi privatizarea Romtelecom), dar pe ansamblu, se poate spune că, în acea perioadă, s-au creat multe instituţii ale statului de drept şi ale unei economii de piaţă de tip occidental. Cu toate aceste măsuri, economia românească a început să dea primele semne de revigorare abia în anul 2000, prin măsurile luate de premierul independent Mugur Isărescu. Tot în acel an,  Isărescu a elaborat şi strategia economică de aderare a României la U.E. Cu toate aceste lucruri pozitive, nivelul de trai al românilor a scăzut drastic în perioada 1999 – 2000, mai rău decât în precedentele guvernări, pentru că marile privatizări au fost urmate de disponibilizări în masă ale angajaţilor.                                                                                                                                 

Alegerile din 2000 
Bătăliile electorale ale sfârşitului de mileniu au fost câştigate de PDSR (devenit, ulterior PSD), cu 37% din voturi câştigate, urmat de PRM, cu 21% din sufragiile populare. PRM, un partid antisistem cu un amestec ideologic din ambele extreme, de stânga şi de dreapta, a urcat exploziv în intenţiile de vot ale românilor, din cauza sărăciei şi a decepţiei provocate de guvernarea CDR. Pentru a putea a-şi putea asigura o guvernare liniştită, PSD s-a aliat în Parlament cu UDMR. Pe vremea guvernării Adrian Năstase, România a reuşit atingerea unor obiective importante în politica externă (aderarea la NATO, în 2004, precum şi încheierea capitolelor de aderare la UE), dar corupţia la nivel înalt a atins cote alarmante, cel mai bun exemplu fiind privatizarea Petrom de către premierul Năstase în condiţii foarte dezavantajoase pentru România, cu concesionarea exploatării zăcămintelor de petrol, ceea ce înseamnă practic vânzarea acestora în totalitate (după 50 de ani de exploatare, nu se va mai găsi în acele pungi niciun strop de ţiţei), către austriecii de la OMV. Adrian Năstase va purta mereu stigmatul amanetării viitorului energetic al ţării pentru o jumătate de veac. În guvernarea Năstase, nivelul de trai al românilor a început să crească, iar economia a cunoscut o dezvoltare vizibilă, bazată, din nefericire, mai mult pe consum decât pe creşterea productivităţii muncii, pe  modernizarea şi rentabilizarea industriei, a transporturilor şi a agriculturii. 

Alegerile din 2004
Pentru că eticheta de mare corupt i s-a lipit în ochii alegătorilor ca marca de scrisoare, Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidenţiale în favoarea lui Traian Băsescu, candidatul Alianţei D.A. (PNL-PD).  Băsescu a anunţat, dinainte de alegeri, că va fi un preşedinte-jucător şi s-a ţinut de cuvânt, chiar dacă a siluit în repetate rânduri Constituţia României prin răstălmăcirea în interes personal (dar şi în interesul camarilei cu care s-a înconjurat), a literei şi spiritului Constituţiei României. Băsescu s-a implicat mai mult decât îi permiteau textele constituţionale (ca niciunul dintre predecesorii săi locatari ai Palatului Cotroceni), în rezolvarea marilor problemele (externe, dar şi interne), ale României. Deşi Alianţa PNL-PSD a obţinut un număr ceva mai mic de parlamentari decât PSD, noul preşedinte a reuşit să formeze o majoritate parlamentară (Împreună cu UDMR şi PUR, socotit, ulterior, soluţia imorală), din care social-democraţii au fost excluşi. La un an de la alegerile din 2004, din cauza unor divergenţe avute pe tema necesităţii organizării unor alegeri anticipate, iar mai apoi, din cauza unor neînţelegeri în legătură cu probleme importante de politică externă şi internă, relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a înrăutăţit, ceea ce a dus la retragerea PD din guvernul Tăriceanu, în aprilie 2007. În mandatul 2004-2008, sub guvernarea Tăriceanu, economia a continuat să se dezvolte pe seama boom-ului imobiliar şi a consumului. Au rămas neuitate celebrele credite cu buletinul, care se puteau face în mai multe magazine pentru achiziţionarea, în special, a electronicelor şi a electrocasnicelor. La jumătatea anului 2008, efectele crizei mondiale economico-financiare (criză declanşată în SUA, în urma falimentului unor mari bănci, tot din cauza creditului de consum acordat exagerat), s-au resimţit şi în România, dar guvernanţii liberali (susţinuţi în Parlament de o majoritate realizată cu sprijinul tacit al PSD), le-au tratat cu superficialitate, neluând nicio măsură de contracarare, preocupaţi să organizeze şi să câştige alegerile din noiembrie 2008.

Alegerile din 2008
Precedentele alegerile legislative din România s-au desfăşurat în noiembrie 2008.  În premieră, la aceste alegeri s-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii politici ai cetăţenilor fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul sunt uninominale, iar acordarea mandatelor se face proporţional, în funcţie de numărul total de mandate obţinut în circumscripărul total de mandate obţinut în circumscriţia electorală a unui judeţ, cu două redistribuiri de mandate de parlamentari; o redistribuire la nivel judeţean, şi una, la nivel naţional. În urma acestor alegeri, PDL a obţinut cele mai multe mandate (115 în Camera Deputaţilor şi 51 în Senat), fiind urmat de Alianţa PSD+PC (114 în Cameră şi 49 în Senat), PNL (65 în Cameră şi 28 în Senat) şi UDMR (22 în Cameră şi 8 în Senat). De asemenea, 18 mandate de deputat au fost obţinute de reprezentanţi ai altor minorităţi naţionale. După alegeri, s-a format un guvern PDL-PSD, cu Emil Boc premier. Guvernul Boc I a funcţionat până în septembrie 2009, când PSD s-a retras de la guvernare. Demis în 13 octombrie 2009, în urma unei moţiuni de cenzură care a fost aprobată de o nouă majoritate parlamentară (PSD, PNL, UDMR, minorităţi), Emil Boc a continuat să fie premier interimar. Guvernul Boc I a rezistat până după cele două scrutinuri, din noiembrie-decembrie 2009, pentru alegerea preşedintelui României, variantele cu Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă candidaţi de premieri, avansate de preşedintele Băsescu, fiind respinse de Parlament. Alegerile prezidenţiale din 2009 au fost primele de acest fel care au avut loc separat de alegerile legislative. Guvernul Boc de după alegerile prezidenţiale din 2009 a fost susţinut de o coaliţie parlamentară formată din PDL, UDMR şi UNPR. Premierul care a rezistat multor moţiuni de cenzură, chiar în faţa unei demiteri generate de trecerea unei moţiuni de cenzură a opoziţiei, a demisionat în februarie 2012, locul său fiind ocupat ulterior de Mihai Răzvan Ungureanu. În mai 2012, în urma aprobării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură a opoziţiei de atunci (PNL şi PSD), guvernul Ungureanu a căzut, fiind înlocuit de guvernul Victor Ponta, care a organizat şi ultimele alegeri parlamentare din 9 decembrie 2012.

Alegerile din 2012
Toţi actorii politici implicaţi sunt de acord că recentele alegeri au fost câştigate de Uniunea Social-Liberală, iar marele perdant este Alianţa România Dreaptă (PDL, FC şi PNŢCD). Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 vor fi date publicităţii de către Biroul Electoral Central abia peste câteva zile. Până atunci, toată lumea se mulţumeşte cu rezultatele exit-poll-urilor organizate de mai multe institute de sondare a opiniei publice. Conform unui sondaj exit-poll realizat de CCSB pentru Antena 3, USL a înregistrat la alegerile parlamentare din 9 decembrie 56,8%, ARD a obtinut 19 %, PP-DD 13,8%, iar UDMR 5,1%. Potrivit exit-poll-ului realizat de CURS pentru TVR, USL a înregistrat la aceste alegeri parlamentare 57,58%, ARD a obtinut 18,87% % , PP-DD 13,09%, iar UDMR 5,16%.  A.N.

ATITUDINEA NU DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII

Despre inegalitatea de şanse în România

Uniunea Europeană este foarte grijulie cu tot felul de aspecte ale societăţilor europene, dezvoltând de-a lungul timpului tot felul de politici generoase, mai mult sau mai puţin transpuse în realitate. Una dintre ele este egalitatea de şanse care se referă, pe scurt, la oferirea aceloraşi condiţii atât bărbaţilor cât şi femeilor. O cauză nobilă, demnă de a fi frumos reglementată. Este imposibil să nu remarci faptul că anumite sectoare de activitate din România sunt atinse de acest virus în proporţii mult mai mari decât altele. De ce? Criteriul care departajează fundamental este cel al posibilităţii obţinerii de bani, cât mai mulţi bani şi cât mai uşor cu putinţă. Cu greu vei mai observa un profesor ai cărui copii să dorească să urmeze calea părintelui. Oricum sacrificul în folosul comunităţii este o noţiune care îşi dă duhul, prioritară fiind ascensiunea socială prin orice mijloace. De altfel, profesorul singur are grijă să-şi descurajeze copiii pentru a nu o apuca pe aceeaşi cale dureroasă. Însă observăm mulţimea notarilor ai căror copii devin şi ei notari, preluând din mers afacerea foarte bănoasă. Observăm cum preoţii îşi instruiesc copiii în aceeaşi artă a slujirii dezinteresate a Domnului şi, chiar dacă iniţial copilul a apucat-o pe o altă cale (una greşită), el este adus înapoi la făgaş. Pus să facă rapid o Facultate de Teologie la fără frecvenţă. Puterea banului, ochiul dracului, este mare. Primari îşi împing în faţă fiii sau chiar soţiile (atunci când primarul este arestat - caz real în comuna Băneşti, judeţul Prahova) pentru a le lua locul, uneori reuşind, alteori nu, măcar în acest domeniu, câmpul de manevră este mai limitat, mass-media fiind mai atentă la dinamica nepotismului activ. Doctori şi avocaţi îşi pregătesc copiii pentru a le lua locul. Pentru a-i băga. Profesori universitari îşi promovează copiii asistenţi, preparatori, lectori. Sau prin Ministerul Afacerilor Externe (cazul fiului doamnei Zoe Petre). Nu-i vorba că şi preşedintele Traian Băsescu şi-a băgat fiica în loc călduţ, la umbră, ferit de intemperii. Ca de altfel şi soţiile celor doi lideri ai actualei puteri. PE atrage în mod irezistibil! Cine nu ar face-o? Dar şi ce copil nu ar dori un astfel de tratament preferenţial? Care beizadea ar renunţa la privilegiile oferite de statut pentru a înfrunta singur viaţa nemiloasă? Cine ar renunţa la Mercedesul clasa C sau D în favoarea unui amărât de Logan? Sau la nenumăratele scurtături pe care le oferă accesul la sfera înaltă. „Lasă că vine tata” se împleteşte foarte bine cu „ştiti bă cine sunt io?” În favoarea acestor practici  se poate aduce ca argument faptul că progeniturile au un exemplu nemijlocit acasă şi sunt inspirate de calibrul profesional al părintelui. Este posibil ca acest tipar să funcţioneze în multe cazuri însă pare a fi mai degrabă minoritar pentru că dorinţa de protejare a părintelui care-şi bagă copilul sau îi predă la cheie funcţia, primează. Este logic ca fiecare părinte să-i dorească tot binele din lume copilului, să-l ajute, să-l îndrume, să-i ofere expertiză chiar dacă nordicii nu prea ar fi de acord. Ei preferă metoda flying from the nest. Mai mult, statul chiar îi ajută pe tinerii care doresc să se desprindă de propriul camin. La un moment dat, aşa, cam odată cu majoratul, copilul trebuie să înfrunte viaţa singur, să plece de acasă (la studii,  la muncă sau pur si simplu, călătorind prin lume, pentru a o descoperi şi a se descoperi) să se descurce pe picioarele lui, fapt care ar trebui sa fie idealul oricarui parinte normal. Probabil că şi acesta este unul din motivele pentru care societăţile nordice sunt la ani lumină faţă de stătuta noastră societate de sorginte balcano-sovietică. Răspândirea acestui model de avansare şi de evidenta inserţie socială este nocivă şi dăunătoare pentru întreaga societate românească pentru că, în primul rând, creează un dezavantaj din start celor care nu au părinţi notari, avocaţi, preoţi, doctori, politicieni, profesori universitari, preşedinţi de ţară şi care au dificultăţi mult mai mari de a accede la astfel de poziţii sociale superioare, indiferent, de cele mai multe ori, de pregătirea lor. În al doilea rând, dezechilibrează societatea şi creează o atmosferă stătută. Ce chef de muncă şi învăţătură să ai când pilosul oricum ajunge mai repede şi mai bine decât tine?
Construcţia unui traseu uman, a unui destin unic se aseamănă izbitor de mult cu construcţia unei case (iar cei care au ridicat una ştiu cât de complicat este întregul proces!) Un destin uman se construieşte de la fundaţie, (cei şapte ani de acasă), primele ziduri, (şcoala primară), placa de la parter, poate chiar grinzile (gimnaziul, liceul), continuând uneori cu facultatea (poate scara de acces către etaj?). Poate că etajul reprezintă ceea ce vei face cu adevărat în viaţă. Diferenţa între cei care aleg să-şi conducă singuri existenţa şi cei care din comoditate şi interes preferă să-şi lase părinţii să le traseze călduţul viitor este dată de ridicarea unuia sau mai multor etaje. Prima categorie o face cu răbdare, cu minuţiozitate, uneori dând înapoi, alteori, de multe ori, eşuând dar măcar încercând, în timp ce cea de a doua categorie, cea a protejaţilor, primeşte trei-patru etaje la cheie. Şi nu numai la roşu ci gata utilate, cu reţelele de utilităţi trase, parchet gros de culoarea mahonului acoperind duşumelele, fotolii şi canapele moi de calitate, tablouri scumpe sau doar sisteme home cinema performante, piei de urs şi de bizon. Colecţia întreagă Ioniţă sau Salam sau Caşcaval. Mult caşcaval. Garaje pline. Masseratti aspirator de gagici. Lux. Departe de noi ideea existenţei unei egalităţi absolute sau că orice muncă ar trebui răsplătită cu aceeaşi sumă de bani. Ne place piaţa liberă, ar trebui să îndrăgim concurenţa. Nici măcar în comunism nu s-a reuşit o astfel de egalizare. Din pacate, din ce in ce mai mult, condiţia reuşitei în Valahia rezidă în a te naşte bine sau a te încuscri cât mai bine. De altfel, sistemul naş-fin reprezintă un barometru perfect al oamenilor puternici din ţară. Cu cât un om are mai mulţi fini cu atât este mai bogat, deţinând  mai multă avuţie/ putere (cea simbolică a fost înlocuită de cea fizică brută, însă ambele conferă la stabilirea unui statut social de prim ordin). Această încuscrire mai reprezintă şi un avantaj viitor căci niciodată nu poţi şti ce şi unde ajunge finul! Din această perspectivă terre-a-terre societatea valahă nu a depăşit feudalitatea, existând în continuare relaţiile de vasalitate (suzeran-vasal).
Sufocarea tocmai a acestei aerisiri şi circulaţii  sociale reprezintă un simptom îngrijorator care nu prevesteşte nimic bun pentru (nici)o ţară chiar dacă la final, fiind conştient de strâmtul, neterminatul etaj pe care l-ai ridicat tu, prin propriile tale forţe de-a lungul unei vieţi, poţi fi mult mai fericit şi mândru decât cele patru primite cadou de la mama şi tata! Se pare că totuşi avem acest imens defect naţional: nu reuşim să tragem mari concluzii din marşul nostru naţional prin istorie iar experienţele sunt doar pretexte pentru a compila patriotarde manuale de istorie care ne servesc declarativ mândria de a fi român. Uitând că aceasta are nevoie mai degrabă de un prezent funcţional şi nu de o istorie ficţionalizată! În plus, din păcate, Uniunea Europeană este neputincioasă în a stăvili astfel de practici neloaiale, anticoncurenţiale cu toate instituţiile ei. Nu ar fi bun un Mecansim de Cooperare şi verficiare în domeniul nepotismului?
Codruţ Constantinescu

În curând, Şcoala Centrală va avea un post de radio!

În curând, îşi va face apariţia în eter un nou post de radio: Best Radio Central. Este vorba de un proiect propus de elevii echipei “Centraliştii”, de la Şcoala Centrală, care îndrumaţi de profesorul de matematică Radu Constantinescu, au participat la concursul Eco-Civic „Ţara lui Andrei” organizat de către Petrom. Şcoala Centrală este singura din judeţul Prahova care se poate mândri cu această participare, în urma căreia a câştigat 5000 de euro pentru proiectul propus.
„În perioada mai-iunie, anul acesta, am participat la un concurs organizat de către Petrom, cu un proiect Best Radio Central. Proiectul presupune existenţa unui post de radio al şcolii. Acesta va emite într-un circuit închis, în incinta şcolii, dar în regim online va emite în toată ţara. Dincolo de finanţare, noi am câştigat participarea gratuită la tabăra „Ţara lui Andrei”, unde se întâmplă lucruri inimaginabile. Este teribil de frumos, este cu totul şi cu totul altceva decât ce am văzut până acum. Felicitări Petrom-ului pentru această iniţiativă. Noi vrem ca în afară de tradiţionala muzică, postul de radio să prezinte problemele şcolilor din Câmpina, cu tot ce înseamnă aceasta. Vrem să avem „antenuţe” cam prin toate şcolile, să avem colaboratori. Copiii au fost entuziasmaţi şi am constatat cu bucurie că sunt incredibil de inventivi dacă îi laşi să facă ce vor ei” - a declarat coordonatorul echipei “Centraliştilor”, prof. Radu Constantinescu.
 Consilierul Florin Frăţilă, având şi calitatea de preşedinte al Comisiei de sport, cultură, sănătate, învăţământ, în cadrul Consiliului Local câmpinean, a reuşit să obţină un acord de principiu din partea primarului Horia Tiseanu, în ce priveşte acordarea unui ajutor financiar din partea autorităţilor locale pentru susţinerea proiectului echipei “Centraliştilor”.
„Este o mare bucurie să apărem la nivel naţional cu câştigarea unui proiect şi o bucurie care se manifestă şi în rândul copiilor, pentru că şi-au văzut munca încununată de succes. Felicitări şi nu urez echipei decât să-şi finalizeze proiectul în cadrul şcolii. Totuşi, mai avem trei puncte unde putem fi sprijiniţi cu bani. Construcţia în sine, a încăperii postului de radio, al doilea punct ţine de aparatura pe care trebuie să o cumpărăm, iar al treilea punct ar fi abonamentul pentru o bandă largă pe internet, ca să putem fi ascultaţi de cât mai multă lume” - a menţionat directorul Şcolii Centrale, Nicolae Necula. 
Carmen NEGREU

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Sinuciderea lui Hitler

Victor Suvorov este un autor prolific şi destul de controversat dupa cum lesne se poate observa citind pagina dedicata lui de pe portalul Wiekipedia. In mod cert nu poate fi numit istoric ci doar autor de carti istorice in care isi exprima de cele mai multe ori puncte de vedere ne-ortodoxe, contondente despre evenimentele din secolul trecut îmbinand cercetarea istorică, atâta cât poate fi ea într-o Rusie care are în continuare mare grijă la secretele ei căci, să nu uitam, Putin are ceva urme de acoperit cu emiterea de ipoteze. În limba română au fost traduse mai multe volume scrise de fostul ofiţer al Direcţiei Generale de Informaţii a Ministerului Apărarii din URSS care a defectat în 1978, stabilindu-se în Marea Britanie unde scrie. Esenta ultimei cărţi1 publicate în România care poartă marca Suvorov se poate rezuma simplu: Hitler a fost complet nebun cand a atacat în iunie 1941 Uniunea Sovietică. Întregul volum se axeaza pe demonstrarea acestei teze, in subsidiar Suvorov avand de disputant diverse meciuri încinse în campionatul Rusiei de istoriografie, ba cu reprezentanţi de seamă ai memorialisticii militare sovietice precum mareşalul Jukov sau cu alţi istorici de factură comunistă şi neo-comunistă. Miza este destul de mare şi se învârte în jurul unui detaliu aparent uitat dar care schimbă complet perspectiva atacului nazist: de ce Armata Rosie a fost surprinsă în iunie 1941 şi, în ciuda dotării militare mult superioare Wehrmachtului, a fost complet depăşită iar Stalin a fost nevoit să-şi mute trupele din Siberia Orientală pentru a stăvili asaltul german în faţa Moscovei? De ce Armata Rosie nu aştepta un posibil atac german la o sută-două de kilometri de noua graniţă a celor doi aliaţi, graniţa din Polonia? Pentru că, simplu, ea însăşi se pregătea să atace. Iar dacă ar fi avut ocazia să atace ea prima, în prisma noilor informaţii despre dotarea cu armament a Armatei Roşii, este puţin probabil ca armata germană să-i fi putut face faţă. Această ipoteză este preferată de către Suvorov care găseşte destule argument solide pentru a o susţine. Efortul istoriografic şi memorilistic sovietic ulterior, prin care se încerca consolidarea ipotezei că Armata Roşie avea tancuri, avioane şi tunuri proaste, soldaţi nepregătiţi şi fără experienţă (chiar dacă Armata Roşie avea cel puţin tot atâta experinţă militiară precum Wehrmachtul având în vedere că luptase împotriva japonezilor în Mongolia în 1938 şi împotriva finlandezilor în 1939-40, fără a pune la socoteală experienţa militară din timpul războiului civil spaniol, unde sovieticii, asemeni germanilor şi italineilor şi-au testat în lupta echipamentele militare) era menită atât a arunca praf în ochii occidentalilor, noii duşmani din timpul Războiului Rece dar, mai ales, a explica eşecurile usturătoare din prima parte a războiului din est. Căci, până la urmă, nici cartea lui Suvorov nu este complet clară in acest punct: dacă sovieticii erau atât de bine înarmaţi, bine conduşi, cu un spionaj militar excelent iar germanii prost echipaţi, cu un Hitler aberant în luarea deciziilor strategice, fără rezerve, fără o cunoaştere aprofundată a geografiei, potenţialului economico-militar sovietic în ciuda unor regimente atât de militari germani cât şi de ingineri care s-au antrenat sau au muncit în U.R.S.S. după 1918 cand cele doua puteri s-au apropiat ( Germania făcea aceasta pentru a scăpa de prevederile Tratatuilui de la Versailles) fără a mai pune la socoteală minoritatea germană din URSS, cum se explică faptul că totuşi, germanii au ajuns în Caucaz, la porţile Moscovei, blocând Leningradul, cucerind Crimeea, ajungând la câteva zeci de kilometri de Groznîi şi câmpurile petrolifere?
Codruţ CONSTANTINESCU
 
Mai multe la:
http://filme-carti.ro/carti/sinuciderea-de-ce-a-atacat-hitler-uniunea-sovietica-de-victor-suvorov-25147 

1 Victor Suvorov Sinuciderea. De ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică? Traducere din limba rusă de Radu Părpăuţă, Polirom, Iaşi, 2012