12 martie 2013

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

            Bono. Biografia

Câte nu se pot spune despre un star rock? Câte valuri nu face un om care se află de ani de zile în lumina reflectoarelor? Mai poate interesa un astfel de om? Poate că dacă ar fi vorba doar despre un star rock obişnuit am fi mai circumspecţi în privinţa potenţialelor mesaje pe care le-ar avea de distribuit în şi pentru lumea întreagă. Însă atunci când vine vorba despre un star rock irlandez lucrurile se schimba. Iar de trei decenii Bono Vox (alias Paul David Hewson) este starul rok irlandez număraul unu căci formaţia U2, vehiculul care l-a făcut cunoscut în întreaga lume, a devenit una dintre cele mai mari trupe rock. Cartea scrisă de Laura Jackson1 este o încercare de retrasare a destinului mesianic, am spune, a vocalistului trupei U2. Paul David Hewson s-a născut în Dublin, la 10 mai 1960, dintr-un tată catolic şi o mamă protestantă fapt ce nu era deloc bine văzut în societatea sud-irlandeză din anii 1960 căci memoria irlandeză este foarte prodigioasă. În ceea ce priveşte apartenenţa la vreuna din cele două religii, Bono s-a destăinuit „M-am simţit întotdeauna căţărat pe gardul dintre ele”. La vârsta de 15 ani tânărul Paul David Hewson s-a alăturat Uniunii Creştine din cadrul şcolii sale. În anul 1976, anul înfiinţării oficiale a trupei U2, Bono a răspuns unui anunţ postat la avizierul şcolii sale, Mount Temple din Dublin. Cel care a avut iniţiativa înfiinţării unei trupe a fost toboşarul Larry Mullen. Celor doi li s-au alaturat Adam Clayton şi David Howell Evans (viitorul chitarist the Edge).
Ascensiunea lor a fost destul de rapidă însă de-a lungul întregii sale existenţe formaţia U2 a abordat căutarea, inerentă religei creştine. Mediul în care crescuseră avea să-şi lase o amprentă puternică, nu neapărat negativă. „În Irlanda eşti îndopat cu religie până la punctul în care începi s-o vomiţi” declară starul irlandez. În mod paradoxal sau logic, tocmai această îndopare nu a creat tendinţa inversă, după cum a fi tentaţi să o credem, din partea unor tineri rebeli irlandezi ci dimpotrivă, o apropiere faţa de mesajul şi spiritul credinţei creştine căci U2 a adoptat un mesaj creştin explicit. Evident, nu neapărat acesta este motivul succesului său (culmea, mai mare în Statele Unite unde religia creştină încă domină largi segmente din societate spre deosebire de o Europă din ce în ce mai atee şi secularizată, depărtându-se de originile sale iudeo-creştine) ci capacitatea de a (se) inventa, reinventa şi transforma. Nu în ultim rând, Bono a menţinut interesul treaz faţa de muzica irlandezilor prin implicarea în nenumărate (am spunea prea multe) cauze umanitare. Însă activismul umanitar, atât de creştin şi consecvent al lui Bono care te-ar putea face să crezi că sta tot timpul cu Biblia în mâna (ceea ce evident nu este cazul, mai ales pentru un star rock de dimensiunea planetară a irlandezului) se împleteşte minunat cu un simţ dezvoltat al umorului cu accente autoironice care presupune luarea în derizoriu a proprie persoane. Dovada faptului că Bono şi ceilalţi membri ai trupei nu au luat-o razna precum atât de multe alte vedete ale lumii show-biz, de la Jim Morrison, Jimmi Hendrix, Joplin până la recentele cazuri de sinucideri ale lui Michael Hutchence, Kurt Cobain sau Amy Winhouse tocmai pentru că au avut o ancoră puternică ce i-a ţinut cu picioarele pe pământ: religia creştină. Tocmai Adam Clayton, şi el protestant dar mai puţin credincios, a fost cel mai aproape de delirul vedetismului (probleme cu alcoolul) însă ceilalţi trei au stat alături de el, ajutându-l să treacă peste o perioadă dificilă (în timpul unui concert în Australia trupa a fost nevoită să se descurce fără el) nesuflând presei o vorbă despre problemele lor de familie. Ceea ce este mai mult decât remarcabili pentru că ştim cât de repde se destramă trupele artificial constituite de impresari şi producatori. Mostre de umor Bono-ian sau avându-l drept ţintă pe Bono: după naşterea celui de al patrulea copil, Bono declara ”şi trebuie să aveţi în vedere că sunt doar pe jumătate catolic” (se ştie, în trecut, catolicii aveau mulţi copii). La 20 martie 2000 oraşul Dublin i-a onorat pe cei patru irlandezi acordându-le distincţia Freedom of Dublin City. Cei patru au semnat în Manuscrisul de Onoare al Dublinului-printre cei care mai fusesera astfel onoraţi  fiind Nelson Mandela sau JFK. „Membrii trupei s-au amuzat puţin de faptul că printre privilegiile acordate se număra şi dreptul de a paşte oi în parcurile oraşului sau de a parca oriunde doresc- acesta din urmă fiind un lucru, afirmau colegii de trupă în cor, pe care Bono oricum îl făcea deja. De fapt, problema lui Bono cu vehiculele era puţin sensibilă. Era un şofer atât de prost,încat gura lumii spunea că nu trebuie să te sui în maşină cu cântăreţul decât dacă ai nervi de oţel!”2 În cadrul unei ceremonii de decernare a unui premiu, Mick Jagger l-a ironiat pe Bono, avertizându-l în glumă pe liderul trupei U2 că flirtează în mod periculos cu sanctificarea. Un alt ziar ironic publica fotografia în care Bono s-a întâlnit cu Papa Paul Ioan al II-lea cu titlul „Sfinţia sa se întâlneşte cu Papa.” Trupa lucrează la un nou album de studio care, dacă totul merge bine si cauzele umanitare îi vor permite lui Bono, ar trebui să apară în septembrie. În mod normal, orice nou album este urmat de o serie întreagă de concerte în întreaga lume. Nu ar fi deloc exagerat ca măcar acum România să fie aleasă drept destinaţia unui concert U2 în noul Stadion National. În 2002 find nominalizaţi de 8 ori la Premiile Grammy, Bono a glumit atât de caracteristic “Dacă esti irlandez, nominalizat de opt ori şi nu primeşti niciun premiu, nu te lasă să te întorci acasă. Deci, este o problemă de securitate publică. Vă mulţumesc” 
Codruţ Constantinescu
1 Bono.Biografia  Editura Publica, Bucuresti, 2010
2 Pag.228

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu