10 aprilie 2013

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Muntele Sfatului Rău

Volumul de nuvele scris de celebrul scriitor israelian Amos Oz, apărut în anul 1976, se axează obsesiv de mult în jurul atmosferei greu respirabile care exista în Palestina în ajunul iminentei retrageri a trupelor şi administraţiei britanice. Nu trebuie să uităm că Palestina a fost pre-luată de către Imperiul Britanic de sub stăpânirea otomană după Primul Război Mondial, e drept, sub forma unui mandat al Societăţii Naţiunilor. Cert este că britanicii au administrat şi decis soarta Palestinei şi a locuitorilor săi în perioada interbelică până când situaţia postbelică nu le-a mai fost deloc favorabilă, procesul de decolonizare nemaiputând fi amânat, fiind nevoiţi să accepte, de voie, de nevoie, în final să părăsească Palestina. În cartea „Muntele Sfatului Rău”1 Amos Oz surprinde perfect anxietatea unei populaţii evreieşti răvăşită de cruntele experienţe ale Holocaustului, fiecare individ îşi ducea în spate propria drama dar şi de incertitudinea unui viitor care în 1947, înainte de retragerea britanicilor, părea mai mult decât învolburat. Exista frica ce va edifica spiritul evreiesc încă de atunci: ne vor arunca arabii în mare? Cele trei nuvele sunt separate dar comunică între ele, reprezentând trei puncte de vedere asupra realităţii, veterinarul Kipnis a cărui soţie, sătulşă de privaţiunile unei vieţi grele,  îl părăseşte pentru un demnitar britanic în timpul unui bal, puştiul Uriel Kolodny al cărui model îl reprezenta Efraim, un romantic tânăr implicat în mişcarea subterana evreiască şi al treilea, întrupat de scrisorile pe care le trimite dr. Emanuel Nussbaum, atins de o boală incurabilă  fostei sale iubite,  Hermina Oswald. Imaginea dominantă din fundal este cea a unui oraş Ierusalim fermecător dar şi dezolant, oriental dar şi supus influenţei unei comunităţi evreieşti cu diverse origini dar dezrădăcinată dintr-o Europă atât iubită cât şi urâtă, unde autorul a şi copilărit, pe care-l cunoştea foarte bine putând a-l descrie cu exactitate şi farmec „O dată sau de două ori mi-am avertizat vecinii, părinţii acestor copii, că expunerea exagerată la radiaţii este nocivă pentru piele, ba chiar influenţează în rău dezvoltarea generală. În zadar. Locuitorii din cartier, patroni de mici magazine, păstrători de tradiţie, funcţionari municipali sau de la Agenţia Evreiască, refugiaţi, filozofi şi colecţionari de timbre, foşti pionieri, profesori şi curieri- toţi au ridicat bronzul la rang de religie. Li se pare, probabil, că prin culoarea pielii, copiii lor se transformă în adevăraţi evrei. O rasă nouă, puternică, ei nu vor mai fi persecutaţi şi nu vor mai cunoaşte frica, nu vor mai dezveli dinţi de argint sau de aur, nu vor mai avea palme transpirate şi ochelari cu lentile groase. Noua culoare a pielii reprezintă eliberarea totală de frică şi persecuţii.(...) La sfârşitul unei zile de vară, Kerem Avraham emana miros de imigranţi din Europa de Est. Un miros acru. Dacă aş încerca să izolez elementele, aş identifica următoarele : transpiraţia lor. Peştele lor. Uleiul ieftin pe care îl folosesc la prăjit. Probleme digesive pe bază nervoasă. Intrigi minore între vecini, motivate de lăcomia reprimată. Spaime şi speranţe. Ici-colo câte un canal de colectare pe jumătate astupat. Lenjeria care li se usucă pe frânghiile de rufe întinse peste tot, în special lenjeria de damă, are un aer cucernic. Puritan, aş zice. Pe fiecare pervaz se murează castraveţi în foste borcane de dulceaţă, castraveţii plutesc în apă cu usturoi, mărar, pătrunjel şi frunze de dafin.”2 „Ce e trecător în Ierusalim şi ce e permanent? Foi de tablă încreţite. Paravane din placaje. Borcane goale de iaurt. Maniere europene împletite cu o veselie grosolană. Un oraş de imigranţi la marginea deşertului, pe ale cărui acoperişuri flutură cearşeafuri întinse la uscat. Localnici care aleargă fără încetare de colo-colo, cu ochelari de soare pe frunte”. În această lume răvăşită atât de drama Holocaustului cât şi de procesul complex pe care francezii îl numesc depaysment  viziunile sunt împărţite între cele apocaliptice şi cele raţionale şi realiste (din fericire pentru statul evreu, cele din urmă au primat)„Să se cutremure pământul. Oraşele să se transforme în scrum, iar turnurile să se prăbuşească în ţărână. Atunci vom avea şi noi parte de odihnă”3. Vocile rationale cred că „esenţialul este să ştim să păstrăm echilibrul corect între zel şi bun-simţ, să punem accentul pe realitatea prezentului şi să nu exagerăm încordând arcul înainte de vreme”4 „Vom supravieţui oare războiului care se apropie?” se întreabă dr. Nussbaum O întrebare deschisă, a cărui răspuns îl cunoaştem acum însă geniul unui scriitor este tocmai de a se transpune în pielea şi capul unui personaj care trăia în trecut fără să ştie dezvoltarea viitorului. În 1949 (la 24 februarie cu Egiptul, la 23 martie cu Libanul, la 3 aprilie cu Iordania şi la 20 iulie cu Siria) Israelul a semnat armistiţii cu statele arabe cu care se afla în conflict, stabilindu-se o line de demarcaţie destul de favorbilă noului stat evreu care reuşea, după acest prim război victorios să se întindă pe 78% din suprafaţa fostei Palestine aflată sub mandat britanic, controlând 21.000 kilometri pătraţi (totuşi, o suprafaţa destul de mică). Amos Oz este unul dintre cei mai mari scriitori contemporani şi sperăm că Premiul Nobel să nu-l ocolească pe autorul Rimelor despre viaţă şi moarte. Până nu este prea târziu.
Codruţ CONSTANTINESCU
1 Muntele Sfatului Rau. Nuvele de Amos Oz, traduceredin ebraica si note de Any Shilon, Editura Humanitas, 2012
2 pag.180-181
3 pag. 89
4 Pag.123

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu