25 iunie 2013

Parfumul amintirilor

Moto: “Cartea vieţii se citeşte lângă lampa amintirilor” (Tr. Demestrescu)

Duminică, 26 mai 2013, ora 6 dimineaţa, la postul Radio România Actualităţi, vocea inconfundabilă a crainicului Gheorghe Verman comunică: ~Astăzi, pe o secetă cumplită (34-35oC), la emisiunea «Iarba verde de acasă», avem un invitat deosebit, un ostaş al radioului, pe care l-a slujit peste 20 de ani, scriitorul Ion Ochinciuc. Vă cunosc de la emisiunile realizate de dvs.: «De toate pentru toţi», «Radio-magazinul femeilor», «Radio-vacanţa», «Anchete sociale». Domnul Ochinciuc se află la anii de odihnă, când a scris şi cartea «Viaţa ca o anecdotă». Care este subiectul volumului?!~ Ion Ochinciuc: ~Este o carte absolut adevărată, care se referă la amintiri despre radio, despre cărţi, oameni de seamă în carne şi oase~...
Şi dialogul, palpitant şi util, curge, dezvăluind ascultătorilor lucruri deosebit de interesante.

Scriitorul Ion Ochinciuc*) - autorul unui număr impresionant de cărţi publicate (unele bucurându-se de un tiraj considerabil: “Îngerul negru”, 1969, tipărit în 140.000 de exemplare, a stârnit nemulţumirea lui Marin Preda, care a obţinut pentru cartea sa, care urma să apară, un tiraj mult mai mic - “Nu prea cunoştea «Moromete» cum stă treaba cu «economia de piaţă»/ p. 146) - continuă seria “Jurnalului anapoda” cu partea a doua, intitulată “Viaţa ca o anecdotă”.
Cartea, apărută la Editura “Tracus Arte”, Bucureşti, 2013, 372 pagini, este proiectată după o structură originală, atipică (fără a respecta cronologia evenimentelor), asigură un farmec deosebit lecturii. Ea cuprinde: “Sine ira et studio” (Fără ură şi fără părtinire. Introducere) de Gh. Verman; “Viaţa ca anecdotă”; “Anexă” (CD - primul interviu cu Ion Ochinciuc, din 3 iunie 2012); “Farmecul amintirilor” (cronică literară) de Theodor Marinescu; “Lansare de carte” (T.M.) şi “Anexă cu prieteni” (20 de desene şi epigrame ale prietenilor autorului).
Subiectul lucrării - “oameni şi întâmplări” - este guvernat de dialogul autorului cu spiriduşul său, Asmodeos. Construit cu multă migală, rafinament şi subtilitate, dialogul constituie un veritabil catalizator al întregului jurnal. Asmodeos limitează divagaţiile autorului, amănuntele nesemnificative, exagerările narative, intervine în unele probleme de ortografie, ortoepie şi de punctuaţie, asigurând supleţea şi eleganţa întregului demers. De exemplu: “Asmodeos ridică ochii spre tavan: - Ce e? îl iscodesc. Să nu spui că iarăşi am început să bat câmpii? - Tu ai zis-o! îmi face el «sâc»” (p. 17) sau “Asmodel se uită la mine de parcă a văzut o stafie: - Ce-i asta? Te-ai apucat şi de epigrame? - Nu, Asmodică! Numai asemenea păcat n-am avut. - Celelalte, însă, nu ţi-au lipsit! - Nimic din ce-i omenesc nu m-a ocolit” (p. 241) sau “- Ştii ce m-ar mai interesa? - Ce anume, Asmodel? - În afară de gafe, n-ai prea amintit în acest volum şi de poznele din viaţa ta. - Har Domnului!” (p. 247).
Întâlnirile autorului cu Asmodeos nu se limitează la un dialog banal, facil, ci la stimularea apetitului literar, la dezvoltarea spiritului analitic, de exemplu, la perceperea unor cerinţe minimale pentru o piesă de teatru reuşită: conflictul dramatic, caracterele personajelor şi arta dialogului (p. 101).
Personajele jurnalului, raportate la mediul lor social, sunt alese cu grijă şi prezentate cu multă elocvenţă: “Un strălucit cărturar, pe care l-am cunoscut la Câmpina, prof.dr. Christian Crăciun” (p. 93); “Poetul câmpinean Ştefan Al. Saşa, un argint viu, n-a scăpat ocazia să-mi încondeieze longevitatea literară: «Mă întreabă Ştefan cel Mare,/ Adus prin spiritistul truc:/ Mai scrie-n România, oare/ Un domn ce-şi spune Ochinciuc?» (p. 102); “Florin Frăţilă, înalt, spătos, trăsături frumoase, privire îndrăzneaţă (...) Poet autentic. Aveam să-i citesc versurile în «Revista Nouă»” (p. 320-321); “Florin Dochia, director la Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza», autor al unor liste cuprinzătoare de volume, este un autentic cărturar informat la zi cu mişcarea literară din ţară, dar şi din Apus, cu precădere din Franţa” (p. 321); “Serghie Bucur, unul dintre cei mai harnici cronicari ai săptămânalului «Informaţia Prahovei» Ploieşti, nu-i scapă niciun domeniu: muzică, artă plastică, literatură. Este el însuşi grafician de real talent” (p. 321); “Profesorul Theodor Marinescu, cronicarul literar al celor două publicaţii câmpinene, (...) mi-a umplut sufletul de emoţie. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un om atât de dotat, de delicat, de generos şi de inimos” (p. 321-322).
Marea diversitate a personajelor a determinat restrângerea la cele din zona Câmpina.
Remarcabilă este, de asemenea, capacitatea autorului de alegere/ valorificare a titlului “Viaţa ca anecdotă” pe parcursul întregii cărţi. Astfel, scurta naraţiune hazlie, cu final imprevizibil, este impecabil amplasată, asigurând din plin frumuseţea şi poezia amintirilor: “Din crugul celor 85 de ani - se confesează autorul - am, zic eu, ce povesti. Asmodeos, cu îndoială în suflet: - Sunt tare curios să văd cu ce-ai să-ncepi! - Cu un calcul renal buclucaş!” (p. 11) sau “Ziaristul Dumitru Popescu Dumnezeu primea în biroul său tot felul de persoane. Care şi cum venea cu câte un manuscris, şpalt, desen sau fotografie, lua decizii pe loc: «Ia-l şi dă-l în lucru!» Într-o zi a fost anunţat: «- Tovarăşe redactor şef, v-a venit soţia». «Ia-o şi dă-o în lucru!»” (p. 236) sau “Într-o zi, când mama na- mai suportat tăcerea fetiţei ei, la bineţele unei vecine, i-a strecurat copilei printre dinţi: «Zi săru’mâna, vită încălţată!»” (p. 55)
Critica de specialitate a apreciat calitatea deosebită a cărţilor maestrului Ion Ochinciuc: “Scriitorul Ion Ochinciuc s-a afirmat în genul literaturii de aventuri şi a policier-ului într-o perioadă în care acest tip de literatură putea oferi autorului şansa evitării canoanelor oficiale” (Titus Vâjeu); “Ochinciuc mânuieşte cu abilitate sforile unei intrigi întortocheate, are umor, ştie să-şi coloreze personajele, înzestrându-le cu trăsături insolite” (Vlad Muşatescu); “... Pieseler dumitale mă fac să visez. Şi zău că aveam nevoie” (Lucian Muscurel); “Fin observator al mentalităţilor româneşti, autorul conduce cu talent, dar şi cu mult realism, dialogul personajelor sale, din care cititorul constată cu uşurinţă trăsăturile de caracter ale acestora” (Theodor Marinescu); “E dramaturg prin vocaţie, îi place spectacolul lumii” (Christian Crăciun).
O carte strălucită, pe care o recomandăm cu multă căldură cititorilor noştri. 


Theodor MARINESCU

*) ION OCHINCIUC (n. 1927, com. Sculeni, jud. Bălti), romancier, dramaturg, publicist. Membru U.S.R. Opera: Răzbunarea Ofeliei (1967), Îngerul negru (1969), Masca burgundă (1971), Egreta violetă (1972), Nopţile colonelului Bârsan (1973), O noapte în “Venus” (1974), Eroul necunoscut (1977), Fotografia de nuntă (1981), Norocul era şchiop (1983), Capcana din bulevardul Primăverii (1994),  Bastardul (2008), Secrete în alb şi negru (2011), Jurnal anapoda (2012), Viaţa ca anecdotă (2013).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu