09 iulie 2013

Eusebiu Ştefănescu a ajuns actor îndrumat de Mihai Eminescu

Titlul-cârlig al acestui articol pare greu de înţeles, poate chiar fără sens, având în vedere distanţa temporală care îl desparte pe actorul Eusebiu Ştefănescu de poetul Mihai Eminescu. Nu că poezia şi actoria nu şi-ar putea găsi lucruri comune, dar cei doi sunt născuţi la 100 de ani distanţă. Pentru cititorii noştri care nu ştiau acest lucru, am menţiona că îndrăgitul actor de teatru şi film Eusebiu Ştefănescu s-a născut în comuna dâmboviţeană Iedera, dar s-a stabilit la vârsta de 10 ani în orăşelul nostru împreună cu familia. Aşadar, se poate spune că este câmpinean prin adopţie, ba chiar prin numeroasele amintiri înfipte ca nişte rădăcini adânci în pământul şi apele Câmpinei. Rar întâlnit în onomastica românească, numele Eusebiu provine din grecescul Eusebios, care înseamnă evlavios, pios, blând. Cam aşa şi era actorul în copilăria şi adolescenţa petrecute la Câmpina, cam aşa a rămas şi astăzi. Când îţi vorbeşte, te învăluie într-o clipă cu o voce gravă şi liniştitoare, marcată de un timbru plăcut şi inconfundabil. Blândul Eusebiu, foarte ataşat de valorile familiei sale, o fi moştenit blândeţea chiar de la mama sa, o femeie admirabilă, care trăieşte şi azi, la 92 de ani, într-o casă din cartierul Câmpiniţa. Actorul vine des la Câmpina să-şi vadă mama şi una dintre surori, cele două locuind împreună în casa mai devreme pomenită. În copilărie, nici prin gând nu-i trecea să se facă actor. Cocheta foarte mult cu poezia (primele versuri le-a scris la opt ani), iar gândul că ar putea ajunge poet îi încolţise în minte mai ales după publicarea unor poezii în câteva reviste de specialitate. Destinul însă îi hărăzise un cu totul alt drum. Destinul plămădit de spiritul lui Mihai Eminescu. Despre cum s-a produs schimbarea de macaz artistic ne-a vorbit, recent, singurul actor de anvergură ridicat din rândurile câmpinenilor. Săptămânile trecute, înainte de  spectacolul oferit de Teatrul “Mircea Albulescu” din Câmpina (fostul Teatru Proiect), cu piesa Bădăranii a lui Carlo Goldoni, actorul şi-a vizitat nerăbdător mama şi sora, aşa cum o face de fiecare dată atunci când soseşte în oraş. Cu 45 de minute înainte de reprezentaţia excelentă oferită de actorii bucureşteni pe scena Casei de Cultură, deşi nu era machiat şi mai rămăsese puţin timp până la ridicarea cortinei, Eusebiu Ştefănescu a acceptat să stea de vorbă cu noi şi să ne povestească, printre altele, cum s-a hotărât să devină actor, la îndemnul mamei sale, dar şi al lui Mihai Eminescu, invocat într-o şedinţă de spiritism la care copilul Eusebiu a participat împreună cu câteva rude ale sale. Iată povestea devenirii ca actor a lui Eusebiu Ştefănescu: «Vin des la Câmpina, să o văd pe mama şi pe sora mea, care locuiesc împreună în casa părintească. M-am bucurat atunci când am văzut curtea casei părinteşti la fel de frumoasă cum ne-a lăsat-o tata, în mai 1989, atunci când a plecat dintre noi.  Şi îi mulţumesc surorii mele pentru eforturile depuse în acest sens. […] V-aş mai povesti cum am ajuns să-mi doresc să devin actor. Casa noastră e foarte aproape de Castelul Iulia Hasdeu, cunoscut şi datorită numeroaselor şedinte de spiritism în care bătrânul Hasdeu vorbea cu fiica sa Iulia, răpusă de tuberculoză la 18 ani. Impresionată de acest lucru, bunica mea, mare iubitoare de mituri şi legende, organiza şi ea şedinţe de spiritism pentru a vorbi cu unul dintre cei trei copii ai ei, Trăienuş, care murise la 16 ani. Simţea bunica nevoia să comunice mereu cu acest băiat. La una din şedinţele ei de spiritism a participat şi mama împreună cu mine. La începutul şedinţei, bunica l-a chemat pe Trăienuş, iar mama, apoi, pe Eminescu. Medium era o fetiţă nu cu multă carte, care scria ce îi dicta fiecare spirit invocat. Mama l-a chemat pe Eminescu şi pentru că eu, pe atunci, iubeam foarte mult poezia, scriam poezii de la opt ani. După ce a chemat spiritul lui Eminescu, mama i-a cerut o dovadă, ca să fie sigură că a intrat în legătură cu el. Eminescu i-a dictat mediumului mai multe versuri, un fel de parafrază la poemul “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, poem disident la acea vreme. Am păstrat, peste ani, poezia pe care i-a dictat-o spiritul lui Eminescu fetiţei-medium. Versurile erau, în final, din ce în ce mai evazive, se topeau încet, nedesluşit. Pentru că noi, actorii, avem acces mai uşor la Biblioteca Naţională, am comparat ulterior versurile scrise de fetiţă cu poeziile scrise de Eminescu pe care le-am studiat la Biblioteca Naţională. Am observat cu stupoare că scrisul fetiţei-medium semăna foarte mult cu scrisul poetului naţional. Tot în acea şedintă de spiritism, mama l-a mai întrebat pe Eminescu ce va ajunge fiul ei în viaţă. “Actor” i-a răspuns imediat Eminescu. Şi din acea clipă, a trebuit să-mi stabilesc şi să-mi construiesc destinul, convins fiind că trebuie să devin actor». A.N.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu