22 ianuarie 2013

Câmpina columbofilă

Pentru două zile, Câmpina a fost capitala columbofililor prahoveni

Sâmbătă şi duminică, Câmpina a fost din nou, pentru al treilea an consecutiv, capitala columbofiliei prahovene. Nu pentru organizarea vreunui concurs în domeniu (în municipiul nostru, nu există niciun columbodrom, aşa cum există, bunăoară, la Târgovişte), ci pentru faptul că, la Casa Tineretului, a fost organizată cea de-a patra ediţie a Expoziţiei Asociaţiei Columbofililor Profesionişti Prahova (ACPP), membră a Uniunii Columbofililor Profesionişti din România (UCPR). Astăzi, ACPP, cuprinde 17 cluburi columbofile din aproape tot atâtea localităţi prahovene, cu trei mai multe decât anul trecut, însumând circa 950 de membri. În foaierul mic al Casei Tineretului, sâmbătă dimineaţa, s-au întâlnit cei mai importanţi crescători de porumbei din Prahova. În Câmpina, funcţionează de mulţi ani Clubul “Dove”, cu bune rezultate pe plan naţional şi internaţional. Ca şi anul trecut, intrarea la expoziţie a costat numai 5 lei de persoană, dar copiii au putut intra fără să plătească.

Expoziţia ACPP, la a patra reuşită
Costurile organizării evenimentului s-au ridicat la 6 -7000 lei, dintre care 2500 lei au reprezentat finanţarea de la bugetul local, restul provenind din diverse sponsorizări. În cele două zile ale evenimentului, aproape 800 de vizitatori au putut admira cele 202 exemplare expuse în cuşti şi hrănite corespunzător standardelor în materie. În colaborare cu Consiliul Local şi Primăria Câmpina, ACPP a mai organizat astfel de evenimente şi înainte de seria celor patru ediţii, dar numai la nivel local. De trei ani, expoziţia are anvergură judeţeană şi o tradiţie bine consolidată. Au fost expuşi porumbei voiajori din toate categoriile competiţionale şi de toate vârstele: yearlingi (în vârstă de până la un an) şi maturi (de doi, trei, patru sau cinci ani), participanţi, anul trecut, la concursuri naţionale şi internaţionale. Crescătorii cu cele mai performante exemplare în anul competiţional 2012 au fost premiaţi în prima zi a expoziţiei (cu diplome şi cupe de excelenţă), la festivitatea de premiere participând primarul Horia Tiseanu şi consilierii municipali Marian Dulă, Viorel Bondoc şi Daniel Telegescu. Felicitându-i pe toţi crescătorii participanţi, edilul-şef a ţinut să afirme, printre altele: “Sportul columbofil din România cunoaşte o tot mai mare răspândire şi dezvoltare, un lucru demn de remarcat. Mă bucur să constat că şi în acest sport, la nivel judeţean, dar şi naţional, Câmpina este bine reprezentată. Vă felicit pentru activitatea şi munca susţinută pe care o depuneţi, pentru că nu este deloc uşor să creşti porumbei de rasă, şi vă doresc tuturor succese şi în acest an competiţional.”

Porumbelul, printre cele mai iubite vieţuitoare
Printre sutele de vizitatori ai expoziţiei s-au numărat şi mulţi copii, de mână cu părinţii sau bunicii lor. Se ştie că aceste adorabile păsări au fost dintotdeauna  slăbiciunea celor mici, dintre imaginile celor mai mari şi mai atractive pieţe, din punct de vedere turistic, de pe glob nelipsind cele cu copii întinzându-şi mânuţele pline de grăunţe către înaripatele care, de mii de ani, simbolizează pacea şi armonia pe acest pământ. În antichitate, porumbeii erau considreraţi mesagerii zeilor. Cea mai iubită dintre vieţuitoarele cerului a căpătat, ulterior, chiar o simbolistică divină, deoarece, conform tradiţiei creştine, sub formă de porumbel a coborât Duhul Sfânt pe pământ, la 50 de zile după Învierea Domnului, de sărbătoarea Rusaliilor. Printre câmpinenii columbofili care au avut porumbei campioni expuşi şi premiaţi, i-am aminti pe Elvis Arghir, Liliana şi Nicolae Zidaru, fraţii Popa, Iulian Bigiu, Laurenţiu Petriceanu, Eugen Vâlcu şi Lucian Cercel, toţi membri ai Clubului “Dove”. Au mai fost premiaţi pentru performanţele porumbeilor proprii, crescători ai unor cluburi columbofile din Ploieşti, Târgşorul, Strejnic, Brătăşanca, Valea Slănicului, Valea Călugărească, precum şi din cluburile “Valea Prahovei” şi “Vasile Poenaru”. Lucian Cercel, preşedintele ACPP, ne-a declarat la sfârşitul evenimentului: “Ediţia din anul acesta a avut o participare, ca număr de porumbei, sensibil egală cu cea precedentă, dar rezultatele porumbeilor noştri în competiţiile la care au participat au fost ceva mai bune.  Şi în 2012, am organizat zboruri pe rute diverse, la toate categoriile existente: viteză, demifond, fond, mare fond şi maraton. Anul trecut, porumbeii crescătorilor din ACPP au participat la zeci de zboruri în România, dar şi în străinătate (Ucraina, Slovacia şi Polonia). Circa 18-20% din numărul trofeelor puse în joc în campionatul naţional au fost adjudecate de porumbeii columbofililor prahoveni. Am lăsat preţul de intrare la fel ca cel de anul trecut, cu gratuitate pentru copii, fiindcă nu am făcut expoziţia pentru un câştig material, ci pentru a încerca să arătăm cât mai multor oameni din judeţ şi din ţară cât de minunate sunt aceste păsări pe care le creştem şi le exploatăm, cu ghilimelele de rigoare, şi care ne aduc atâtea satisfacţii şi bucurii.”

Porumbelul voiajor de-a lungul istoriei 
De-a lungul istoriei omenirii, porumbelul voiajor a căpătat numeroase întrebuinţări şi preţuiri. Uşor de dresat, dotat cu o deosebită inteligenţă şi cu o mare capacitate de a se orienta în văzduh, în timpul zborurilor sale, porumbelul voiajor a fost protagonistul multor evenimente istorice cruciale, contribuind adesea la câştigarea anumitor bătălii. În Biblie, se spune că Noe a trimis un porumbel ca să vadă cât de departe este uscatul. După şapte zile, pasărea s-a întors cu o ramură de măslin în cioc. De atunci, imaginea porumbelului cu ramură de măslin în cioc simbolizează pacea şi armonia. Cel mai bun poştaş s-a dovedit a fi porumbelul, chiar dacă s-au folosit pentru transmiterea scrisorilor şi rândunele. În sec. XII, un porumbel-poştalion costa mai mult decât un cal arab pursânge. În timpul blocadei Angliei iniţiate de Napoleon, porumbeii erau folosiţi drept contrabandişti, transportând sub aripile lor pietre preţioase din Anglia şi Franţa. La asediul Parisului, în 1871, porumbeii-poştaşi au cărat scrisorile celor care cereau ajutor din afară. În sec XIX , bancherii belgieni foloseau porumbeii voiajori la transmiterea datelor de la bursele din Londra si Paris, pentru a face speculaţii financiare. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial au fost “chemaţi sub arme” 200.000 de porumbei voiajori, cu ajutorul cărora se transmiteau informaţii despre situaţia frontului. În oraşul Plymouth (Anglia), porumbeii transportă dintr-un spital la un laborator aflat la 3,5 km distanţă eprubete cu sânge pentru analize. Fiindcă fac acest drum de două ori mai repede decât automobilele, s-a renunţat la calea motorizată în favoarea zburătoarelor. Chiar şi Agenţia Reuter a folosit porumbei voiajori pentru transmiterea ştirilor. În prezent, armatele multor ţări (SUA, Franţa, Israel, Suedia, China), mai folosesc porumbeii voiajori. Ei au fost folosiţi şi în timpul războiului din Golf, cu toate că existau numeroase mijloace moderne de telecomunicaţie. Porumbeii de curse pot zbura chiar si 16 ore fara odihna. Acest lucru nu a ramas neexploatat de catre armatele multor ţări.

Porumbelul, agent de spionaj
Un fapt mai putin obişnuit, dar nu necunoscut, este că, de-a lungul timpului, porumbeii s-au numărat printre cei mai buni spioni. Serviciile britanice de spionaj au avut, la sfârşitul Celui De Al Doilea Război Mondial, un plan secret de dresare a porumbeilor pentru a zbura spre ţinte inamice, transportând cantităţi mici de explozibil sau arme biologice. Spionajul britanic a înfiinţat chiar asa-numitul “Comitet al porumbeilor”, care trebuia să strângă şi să păstreze informaţii preţioase obţinute în timpul zborurilor acestor păsări şi al transmiterii mesajelor. Tot în Al Doilea Razboi Mondial, un porumbelul călător a salvat peste 1000 de soldati aliaţi intr-o singura misiune. El a fost decorat cu Medalia “Dickin”, echivalent, pentru animale, al distinctiei “Crucea Victoria”. În pofida focurilor inamice, porumbeii mesageri au avut o rată de succes de 98% în misiunile ce le-au fost încredintate. Studiile efectuate la Universitatea din Montana au demonstrat că porumbelul este una dintre speciile de păsări cele mai inteligente şi mai bine adaptate fizic, iar studiile din cadrul Universităţii Harvard au aratat ca porumbeii au o memorie vizuala care poate stoca cel putin 300 de imagini. Sunt numeroase dovezi ale inteligenţei acestei păsări atât de blânde şi de iubite, a cărei imagine lideri politici şi militari au transformat-o radical în ultimele secole, astfel încât din pasărea cu ramura de măslin în cioc avem astăzi porumbelul cu grenada la picior.

Calităţile porumbelului voiajorSunt destui cei care nu ştiu despre  existenţa sportului columbofil, considerând creşterea şi dresarea porumbeilor călători mai mult un hobby. Aceştia nu au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă concursurile cu porumbei voiajori şi care este diferenţa dintre porumbeii voiajori şi porumbeii comuni din parcuri şi pieţe. Porumbelul voiajor (călător, poştaş) este dotat cu un extraordinar simţ de orientare, fiind capabil să se întoarcă acasă de la distanţe de peste 1500 km. Cercetătorii spun că porumbeii voiajori se ghidează în drumul lor către casă după câmpul electromagnetic al pământului sau după soare. Porumbelul voiajor, lansat departe de casă, este întotdeauna mânat de instinct să revină la cuibul său. Omul a speculat acest comportament, si astfel au apărut concursurile cu porumbei voiajori. Cele mai bune rase de porumbei voiajori s-au format şi s-au definitivat în Belgia, “ţara columbofiliei”, unde există şi în prezent cel mai mare număr de columbofili. Porumbeii voiajori au o memorie foarte bună, fiind multe cazuri în care, spre exemplu, un porumbel cumpărat dintr-o ţară şi ţinut închis ani de zile în alta, la sute de kilometri depărtare, a scăpat şi s-a întors la locul unde s-a născut. De aceea, cine doreşte să înceapă să concureze cu porumbeii, trebuie sa achizitioneze pui sau, si mai bine, porumbei maturi cu origini si rezultate bune, din care se se reproduca loturi de pui. Puii care au invatat sa zboare in jurul unei crescatorii, se vor intoarce acolo toata viata. Sigur ca sunt si exceptii, totul tine de inteligenta pasarii, dar si de dragostea sa de casă. Foarte multi porumbei voiajori preferă să rabde de foame decât să intre în crescatorii straine. Acestia sunt cei mai buni. Se mai intampla si accidente, atunci când porumbeii, neavând pur si simplu origine bună de mari cursieri, intră in crescatorii straine. Unii raman definitiv, “se pripăşesc”, iar altii isi recapata fortele, dupa care continua drumul spre casa. Un fenomen detestat de toti columbofilii cinstiti este “braconajul”. Prin braconaj columbofil se intelege tinerea in captivitate a unui porumbel ce nu îţi aparţine. Se speră ca, în curând, să apară legi care să stopeze acest fenomen. A.N.

Editorial

UŞOR CU AUTOSTRADA PE PIAN

Dl. Daniel Barbu este un intelectual autentic, are un Cv impresionant, nu din cele covăsite, este un intelectual antonescian (cineva cu neuroni rătăciţi a inventat sintagma, care a prins la maimuţele din presă, de „intelectuali băsescieni”, lăsînd a se înţelege că asta anulează tocmai primul termen), ceea ce nu este în sine incriminant. Pentru combativitatea sa la suspendare, fireşte că patria i-a fost recunoscătoare şi l-a răsplătit cu funcţia de ministru al culturii. Nu ştiu ce pun ăştia pe scaune, dar am văzut destui inşi ce păreau rezonabili suferind o transformare totală: din clipa în care se aşează în fotoliul de demnitar capetele lor se ţuguiază ideologic, devin locuitori ai ţării lui Oblio, scara lor de valori dispare. Inamicul dlui. Barbu  a devenit Festivalul Enescu. Care costă prea mult, nu se poate negocia la preţ ca la piaţă, dl. Hollender este intratabil etc. Ironia „poate nu sunt eu pregătit să lucrez cu acest tip de personalităţi” este doar o crasă mojicie de care se pare că dl. ministru s-a molipsit de la exponenţialul său coleg de partid Jiji. Cum vă spuneam: se ia ca rîia! Sigur, dl. Barbu se adresează votanţilor care i-au impus coaliţia la putere, dintre care 90% n-ar da un leu vechi pentru ăştia care scîrţîie la vioară, dar ar vîrî fericiţi 100 de euro în vesta cu lamé a unui manelist. În loc să ne vorbească despre proiectele sale culturale, despre cum va face bani, pentru că generosul guvern din care face parte a amputat sever bugetul de la învăţămînt şi cultură, dl. ministru se întreabă cu o retorică  şi greţos populistă şi primitiv anticulturală dacă România îşi poate permite un asemenea festival. Da, îşi poate permite, cu condiţia să nu fie condusă de inşi care o urăsc din toţi rărunchii şi subconştientul lor. Eu nu cunosc decît un singur ministru  - al învăţămîntului -  care şi-a dat demisia de onoare pentru că nu a obţinut bugetul pe care legea îl cerea şi care era necesar pentru buna funcţionare a sistemului. Dacă, de pildă, în loc să amîne până la calendele greceşti datoriile TVR, unul dintre instrumentele principale în slujba sa de luptă politică, guvernul ar fi impus plata datoriilor, ar fi avut acum bani pentru buna organizare a acestui festival la care nu vin amatorii de vanghelioane. Măsurînd Festivalul Enescu în kilometri de autostradă, reducîndu-l la o simplă chestie de „imagine” (obsesia politicienilor noştri) dl. ministru al culturii a făcut un gest profund goebbels-ian, subtextul fiind instigarea unei populaţii abrutizate: uite de aia nu putem mări noi pensiile şi salariile pentru că „ăştia” ne cer să dăm bani la muzicieni străini, să refacem Teatrul Naţional sau mai ştiu eu ce case vechi care şi aşa arată ca naiba. Cînd un ministru care ar trebui să aibă drept principală cauză a insomniilor de-culturalizarea inflaţionistă a populaţiei dă de înţeles că gropile din carosabil se datorează banilor daţi pentru un concert simfonic, înseamnă că viitorul nostru spiritual este amanetat. Dincolo de o aroganţă specifică, n-am văzut în conferinţa de presă a dlui. ministru nici o idee care să ne dea o fărîmă de speranţă. Alături de companionul său, dl. Marga, (aud că a tăiat finanţarea festivalului de Jazz de la Gărâna, altă manifestare „elitistă” de nivel european) noul ministru al culturii pare a duşmăni oamenii care practică această tot mai rară disciplină a înnobilării sufleteşti. A gândi independent şi critic devine ceva riscant şi rar.
P.S.  Dl. Barbu cum s-o fi simţind sub conducerea unui şef plagiator, domnia sa are un palmares de studii în ţară şi străinătate excepţional, oare ce îl împinge la această umilinţă? Drept este că nicăieri nu se dau diplome pentru demnitate.
 Christian CRÃCIUN

La cabinetul TBC din Spitalul Municipal încă nu se pot elibera reţete electronice

Spitalul Municipal din oraşul nostru se estimează a fi printre cele 30 - 40 de spitale din ţară care au reuşit să-şi ridice calitatea serviciilor medicale oferite la standardele europene în domeniu. Chiar dacă primul spital câmpinean a primit atestat în acest sens doar pentru 70% din activitatea desfăşurată, este şi acesta un semn că lucrurile în a doua unitate spitalicească a judeţului sunt pe un drum bun. Progresele obţinute par a fi umbrite de nereuşita implementării serviciului electronic de eliberare a reţetelor electronice. Mai exact, de faptul că, nici până în ziua de azi, Cabinetul TBC de pe strada Vasile Alecsandri nu poate elibera astfel de reţete. Desigur, vina nu este a personalului medical, ci a deficienţelor sistemului care ori este greşit conceput, ori este prost implementat pe traseul dintre bazele de date ale Caselor de Asigurări de sănătate şi calculatoarele destinatare. Este adevărat că există, peste tot în ţară, cabinete medicale sau unităţi spitaliceşti unde încă persistă haosul reţetei electronice, reţetă care ar fi trebuit să scurteze foarte mult timpul necesar procurării medicamentelor de la farmacii. Sistemul a fost gândit (dar se pare că nu a fost gândit prea bine), astfel încât pacientul să-şi cumpere medicamentele necesare fără să aştepte mai mult de câteva minute în faţa ghişeului de la farmacie, căci farmacistul, după ce preia reţeta respectivă, o trece prin faţa unui dispozitiv care citeste un cod de bare, iar pe calculator apare tratamentul prescris de medic. Apoi, farmacistul îi spune pacientului daca are toate medicamentele în farmacie şi cât costă. Înrealitate, însă, lucrurile sunt mult mai complicate. Încă din octombrie 2012, conducerea Spitalului Municipal Câmpina  a început pregătirile pentru implementarea sistemului reţetelor electronice. Prima dată au fost achiziţionate calculatoare şi imprimante noi, dar din cauza fondurilor insuficiente, această problemă nu a fost rezolvată în totalitate, doar 90% din necesar fiind asigurat. Problema nu este departe de a fi soluţionată, mai ales că, recent, graţie unei sponsorizări, au fost donate spitalului şapte calculatoare. În Policlinică, fiecare cabinet medical are câte un calculator în dotare, iar în fiecare secţie a spitalului există un calculator la doi medici, cel puţin. Încercând să aflăm care sunt problemele acestui sistem la nivelul SMC, am primit mai multe informaţii de la medicul pneumolog Elena Dumitrescu, directorul medical al unităţii: “În implementarea sistemului reţetelor electronice, am întâmpinat destule greutăţi şi am fost surprinşi de multe situaţii, unele plăcute, altele mai puţin. După ce am pus la punct infrastructura şi ne-am înregistrat cu semnătura electronică, am început să aplicăm sistemul ca să vedem cum funcţionează. Am avut surpriza să constatăm că, în anumite cabinete, s-a putut lucra fără probleme încă de la început, cum este cazul cabinetelor Psihiatrie şi Pediatrie din Ambulatoriu, dar în altele, nu. Cu timpul, în toate cabinetele medicale din Ambulatoriu situaţia s-a rezolvat. La cabinetul TBC, însă, nici până azi nu s-a reuşit să se elibereze reţete electronice. În general, în secţiile spitalului şi în cabinetele din Ambulatoriu, se eliberează corespunzător acest nou tip de reţete, problemele apărând rar, în special în Ambulatoriu, din cauza dotărilor învechite. Dar la cabinetul TBC tot nu i-am dat de capăt. Am crezut iniţial că o fi ceva greşit la infrastructura noastră, la serverul nostru, la semnăturile noastre electronice, cu toate că am lucrat împreună cu specialiştii IT de la Casa de Asigurări de Sănătate. Zilele trecute, am fost informaţi de aceşti specialişti că hiba nu este la noi, că problema ţine de informatica şi de baza de date de la CJAS. Apar adesea neconcordanţe între informatică şi contractări. Concret, în cazul meu, pe semnătura mea electronică, când e să eliberez o reţetă electronică, totul merge bine până la ultimii paşi, când îmi apare că nu sunt în relaţie contractuală cu CJAS, iar calculatorul indică un alt medic din Câmpina. Problema asta, trebuie să recunoaştem, ne depăşeşte, şi numai informaticienii o pot rezolva.”  Într-adevăr, cu toate progresele făcute, eliberarea  reţetelor electronice continuă să rămână o problemă spinoasă pentru SMC, mai exact pentru Cabinetul TBC. În multe alte localităţi din ţară se poate întâlni o situaţie asemănătoare. Deficienţele cele mai mari ar fi cauzate, se pare, de neconcordanţa dintre datele din teritoriu şi cele deţinute de CJAS. Au fost numeroase situaţiile în care unor pacienţi câmpineni care au prezentat adeverinţe de salariat în regulă şi care aveau plătite la zi toate contribuţiile de asigurări de sănătate, dar nu li s-au eliberat reţetele electronice, pentru că în baza de date a CJAS aceşti pacienţi nu figurau sau apăreau ca fiind decedaţi. A.N.

După trei încercări nereuşite, Centrul Social de Urgenţă de pe Voila va avea, în sfârşit, un administrator

În şedinţa din martie 2012 a Consiliului Local, a fost aprobată înfiinţarea Centrului Social de Urgenţă Câmpina, destinat a oferi un adăpost temporar persoanelor  fără locuinţă, ajunse din diverse motive în stradă şi confruntate cu situaţii existenţiale critice. Destinată a găzdui CSU, o clădire din vecinătatea Şcolii Sanatoriale de pe lângă Spitalul de Psihiatrie Voila (în foto), a fost reabilitată din temelii, costurile lucrărilor de modernizare ridicându-se la aproximativ 300.000 lei. Imobilul a fost în asa fel recompartimentat încât, în prezent, structura sa interioară conţine  cinci camere simple, două apartamente, opt băi, bucătărie şi sală de mese. Fiecare cameră şi apartament are baie separată, plus o baie de primire, la intrarea în clădire, unde noii locatari ai centrului vor fi, la nevoie, spălaţi, deparazitaţi şi îmbrăcaţi, respectându-se pentru fiecare normele de igienă corespunzătoare. Beneficiari ai CSU vor fi atât câmpineni, cât şi persoane din afara localităţii. Persoanele care nu au domiciliul legal sau reşedinţa, conform actelor de identitate, în municipiul Campina, au dreptul să beneficieze de serviciile CSU maximum şapte zile calendaristice consecutive, o singură dată. Persoanele care au domiciliul legal sau reşedinţa, conform actelor de identitate, în municipiul Campina, au dreptul să beneficieze de serviciile CSU o perioadă de maximum şase luni, o singură dată. Cu cât modernizarea clădirii se apropia de sfârşit, cu atâţ era mai mare numărul licitaţiilor eşuate (din lipsa ofertanţilor), organizate pentru găsirea unui administrator al aşezământului social. După demararea a trei selecţii de oferte la care nu s-a prezentat nimeni, la a patra încercare, în sfârşit, municipalitatea a reuşit să desemneze ONG-ul care va administra în viitor CSU. Este vorba despre Asociaţia Creştin Ortodoxă “Diaconia” din Bucureşti, care aparţine Patriarhiei Române. Contractul dintre viitorul administrator şi administraţia publică a oraşului va fi încheiat în curând. În afară de oferirea spaţiului necesar, Primăria va asigura de la bugetul local plata salariilor asociaţiei, dar şi plata utilităţilor. Cei de la “Diaconia” vor veni şi ei cu o contribuţie financiară, din resurse proprii sau din sponsorizări, pentru că cei adăpostiţi în centru nu vor fi doar hrăniţi şi cazaţi. Acestor urgisiţi ai sorţii li se vor asigura şi servicii de consiliere juridică, socio-medicală şi profesională, li se va facilita asistenţa psihologică şi religioasă pentru cazuri deosebite. De asemenea, ei  vor fi ajutaţi să-şi găsească o locuinţă, vor primi educaţie în vederea asimilării cunoştinţelor şi a deprinderilor necesare integrării sociale, vor primi servicii de socializare şi dezvoltare a relaţiilor cu comunitatea şi familia (acolo unde este cazul). Totodată CSU va trebui să promoveze şi să aplice măsuri de protejare a clienţilor săi împotriva oricărei forme de intimidare, discriminare, abuz, exploatare, tratament inuman sau degradant din partea unor terţe persoane sau entităţi. Se aude că personalul asociaţiei va fi asigurat în mare parte pe bază de voluntariat, iar administratorul CSU va fi un preot. Iniţiatorul proiectului de HCL privind înfiinţarea CSU a fost primarul Horia Tiseanu, dar cea care a susţinut cel mai mult acest proiect a fost consilierul municipal democrat-liberal Gena Preda, asistent-şef la Secţia Pedopsihiatrie din cadrul Spitalului Voila, care ne-a declarat că «în sfârşit, proiectul acestui CSU, pe care l-am susţinut din tot sufletul, va prinde, în curând, viaţă pentru a îndulci viaţa cât mai multor nefericiţi şi deznădăjduiţi care nu au un acoperiş deasupra capului. Sunt convinsă că CSU va aduce multă căldură în sufletele celor greu încercaţi de soartă ce vor fi adăpostiţi provizoriu aici.» A.N.

Reabilitarea Casei Căsătoriilor are toate şansele să fie gata în această vară

Din toamnă se lucrează de zor la modernizarea clădirii care va adăposti, cel puţin după indicatorii tehnico-economici aprobaţi printr-o hotărâre a precedentului Consiliu Local,  mai multe instituţii publice şi structuri ale Primăriei Câmpina. Este vorba despre Casa Căsătoriilor, Serviciul “Evidenţa populaţiei” şi Biroul “Starea civilă” (la parter), precum şi Muzeul Câmpinei (la etaj). Îndoiala cu privire la destinaţia clădirii potrivit hotărârii miniparlamentului câmpinean din mandatul trecut, dominat de PDL, rezidă din faptul că actuala majoritate din Consiliul Local, formată din aleşi ai USL şi ai PP-DD, a lăsat să se înteleagă, într-una din şedinţele trecute, că nu mai sunt dispuşi să finanteze proiectul Muzeului Câmpinei. Lucrările au progresat continuu, dar nu foarte repede, pentru că nu este vorba despre ridicarea unei clădiri din temelii, ci despre reabilitarea uneia vechi, un imobil foarte cunoscut câmpinenilor, care a adăpostit două decenii Fundaţia “Dr. Dinu” (înfiinţată de cunoscutul şi regretatul medic stomatolog), precum şi şcoala sanitară postliceală creată tot de fundaţia amintită, şi care poartă, de altfel, numele fondatorului.  Imobilul a fost revendicat de Primărie în 2007 şi câştigat de executivul câmpinean la finalul unui proces îndelungat. În urma evacuării, sediul Fundaţiei a fost mutat pe strada Mărăşeşti, la câteva case de fostul sediu al Primăriei. Lucrările sunt realizate de Edilconst SA, constructorul cheltuind, până în prezent, aproape un milion de lei pentru numeroasele lucrări de consolidare exterioară, de finisări interioare, de realizare a instalaţiilor electrice, sanitare, de gaze, a canalizărilor manajeră şi pluvială, de amenajări peisagistice etc. Până la sfârşitul verii, când se preconizează a se realiza modernizarea întregii clădiri, consilierii USL şi PP-DD trebuie să se decidă care va fi, până la urmă, destinaţia etajului acestei clădiri, în cazul în care spaţiul respectiv nu va mai găzdui Muzeul Oraşului. A.N.

Poliţia Rutieră protejează viaţa copiilor!

În cadrul campaniei de prevenire  „Educaţie Rutieră - Educaţie pentru Viaţă”, poliţia rutieră câmpineană a iniţiat săptămâna trecută o acţiune în rândurile elevilor de la Şcoala Centrală nr. 2.
„În conformitate cu campania organizată de către Serviciul Rutier Prahova, care vizează, în primul rând, implicarea elevilor de vârstă şcolară şi preşcolară în acţiunile rutiere, astăzi am organizat o şedinţă de instruire cu o tematică adecvată. De fiecare dată, la fiecare şedinţă, copiii sunt atenţi şi pot să vă spun că în ultimul an, în 2012, pe raza municipiului Câmpina nu am avut niciun eveniment rutier în care să fie implicaţi elevi de vârstă şcolară sau preşcolară” a declarat agentul de circulaţie Petru Modruz din cadrul Poliţiei Rutiere Câmpina.
Acesta le-a explicat elevilor adunaţi cu mic, cu mare, în curtea interioară a Şcolii Centrale, importanţa respectării regulilor de circulaţie şi atenţia care trebuie acordată acestora pentru a-şi proteja viaţa ca pietoni. Receptivitatea de care au dat dovadă elevii reiese chiar şi din exprimarea amuzantă a doi copii de clasa întâi, care ne-au spus cu cuvintele lor ceea ce au învăţat la instruire.
Nicolae Necula, directorul Şcolii Centrale nr. 2 s-a arătat foarte mulţumit de iniţiativa lucrătorilor de poliţie rutieră, scoţând în evidenţă atât importanţa implicării acestora în educaţia copiilor cât şi a cadrelor didactice, care vin în întâmpinarea acestui gen de instruire.
„La fiecare început de an şcolar şi de semestru, Poliţia Rutieră are în sarcină, ceea ce e un lucru foarte bun, să facă o mică instruire privind regulile de circulaţie. Totodată se face o comunicare legată de accidentele în care au fost implicaţi copiii, în felul acesta realizându-se o educaţie rutieră prin exemplificări. Un lucru îmbucurător este faptul că noi nu am avut niciun astfel de eveniment rutier în care să fie implicaţi copiii noştri. Drept dovadă sunt lecţiile desfăşurate periodic, atât la nivel de clasă, în cadrul orelor de dirigenţie, cât şi al celor de consiliere, la nivelul învăţământului primar” a subliniat directorul Şcolii Centrale” a spus Nicolae Necula. 
Carmen Negreu

Comisar-şef Romeo Văsii, şeful Poliţiei Câmpina: “Încrederea câmpinenilor în lucrătorii de poliţie este de 68%”

- De cât timp vă aflaţi la conducerea Poliţiei municipiului Câmpina?
- Am preluat această funcţie pe 15 iulie 2005, în urma concursului organizat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Înainte am condus Centrul Zonal de Crimă Organizată şi Antidrog, ce cuprindea judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.
- Cu ce rezultate aţi încheiat activitatea poliţiei câmpinene în 2012?
- Pot spune că în anul trecut, infracţionalitatea stradală a scăzut semnificativ. Spre exemplu, în ce priveşte tâlhăriile, am scăzut de la 11 cazuri în 2011, la doar 3 cazuri în 2012. Am acordat o atenţie deosebită, împreună cu poliţiştii de proximitate care acţionează în zona unităţilor de învăţământ, prevenirii incidentelor ce implică elevii sau  persoanele care pătrund fără drept în diverse incinte pentru a consuma băutură, droguri, celor care au un comportament violent sau copiilor care se bat între ei. Am obţinut rezultate bune pe acest segment.
- Ce înseamnă, concret, consumul sau traficul de droguri în Câmpina?
- În 2012 am avut câteva informaţii legate de aceste aspecte. Astfel, împreună cu lucrătorii de la BCCO, au fost arestate patru persoane din oraş care consumau sau vindeau droguri.
- La ce fel de droguri vă referiţi?
- Mai mult etnobotanice sau marijuana. Erau aduse din diverse locuri, în special de la Bucureşti. Noi am reuşit, la nivelul judeţului, în ultimii doi ani, să închidem acele unităţi care comercializau etnobotanice.
- Care este situaţia în ce priveşte dosarele cu autori necunoscuţi?
- În dosarele penale cu autori neidentificaţi, la nivelul anului 2012 s-au înregistrat 296 de cazuri, însemnând furturi din auto, mai puţine din locuinţe şi din societăţi comerciale, din genţi sau buzunare. S-a soluţionat un număr de 279, asta însemnând 46%, în ce priveşte identificarea autorilor, ceea ce din punctul nostru de vedere e un procent bun. Pe parcursul anului 2012 am intensificat, în special, acţiunile care vizau furturile din locuinţe şi auto, cât şi cele pe linie rutieră, pentru prevenirea accidentelor. Au fost organizate 426 de astfel de acţiuni.
- Comisarul şef Viorel Dosaru, actualul şef al IJP Prahova, a intervenit cu schimbări în reorganizarea poliţiei, făcută de către predecesorul său?
- Anul trecut, schimbarea în structura organizatorică a intervenit la 1 septembrie. În acest sens a fost reînfiinţată funcţia de şef de post, la toate posturile de poliţie. Acum avem, pe lângă şefii de post şi câte trei, patru ajutori-şef de post, depinzând de situaţia operativă analizată în baza căreia am dat funcţiile respective. Adică două posturi comunale, Filipeştii de Pădure şi Cornu. Consider că este un lucru foarte bun. Înainte de această situaţie, ne-am spus punctul de vedere, dar nu prea am fost ascultaţi. La acest moment, fiind într-o comună şef de post şi ajutori, cetăţeanul ştie cui să se adreseze. Se observă, statistic vorbind, că apelurile de urgenţă prin 112 au scăzut foarte mult de la 1 septembrie 2012 şi până în prezent, tocmai datorită  faptului că cetăţeanul ştie şi are cui să se adreseze. Când erau secţiile de poliţie şi era alt sistem de patrulare, un cetăţean dintr-o comună, de exemplu, trebuia să vină să facă o reclamaţie la poliţia din Câmpina. De asemenea, în cadrul poliţiei municipiului avem în subordine secţia II Floreşti, care cuprinde Poliţia comunală Filipeştii de Pădure, comuna Măgureni şi Filipeştii de Târg, secţia IV Câmpina care cuprinde cele două Proviţe, Telega, Brebu, Şotrile, Cornu şi Valea Doftanei. Posturile de poliţie Băneşti şi Poiana Câmpina sunt arondate în sistem metropolitan. Adică, direct municipiului Câmpina.
- Dat fiind scandalul în care se află Poliţia Română, legat de abuzurile sexuale ce ar fi fost făcute de unii poliţişti, v-aţi confruntat vreodată cu situaţii de acest gen, semnalate de către lucrătoarele aflate în subordine?
- La noi în municipiu şi în cele două secţii de poliţie avem 23 de femei. Nu am avut niciodată vreo reclamaţie despre astfel de situaţii. Lucrez ca poliţist în oraş de aproape 26 de ani şi în toată această perioadă eu nu am auzit sau nu am avut reclamaţii de acest fel. De altfel, femeile au fost chestionate şi de către comisia care a venit acum de la minister.
- Făcând apel la experienţa pe care o aveţi în munca de poliţie, care ar fi avantajele şi dezavantajele unei femei care profesează în acest domeniu?
- La noi, la Câmpina, cel puţin, femeile sunt egale cu bărbaţii. Ele lucrează şi în schimburi de zi şi de noapte. Unele lucrează pe linie rutieră, altele la posturi de poliţie, la secţii, la proximitate sau la investigaţii criminale. Femeile primesc aceleaşi sarcini ca şi colegii lor bărbaţi, fără discriminări. Nu li se dau mai puţine sau mai multe sarcini, în comparaţie cu bărbaţii. Când au situaţii de intervenţie sau nu înţeleg ceva, se adresează colegului despre care apreciază că ştie mai mult, are mai multă experienţă sau se adresează comandantului pentru a primi îndrumările respective. Oricum, astfel de lucruri sunt valabile pentru toţi lucrătorii.
- În cei şapte ani de când conduceţi poliţia câmpineană, aţi observat dacă predomină un anume gen de infracţiune în această zonă?
- Cu toate că ne confruntăm cam cu toate genurile de infracţiuni, am observat că furturile din auto au fost mai multe. Nu am avut tentative de omor sau mai grav. Mai este problema intrafamilială, violenţa domestică, unde bărbatul bate femeia sau invers, pentru că există şi astfel de situaţii. Se apelează la noi prin 112, le întocmim dosare penale, dar de regulă se împacă. Nu am avut alte infracţiuni cu violenţă deosebită, nici la secţii şi nici pe raza municipiului Câmpina. Asta este o dovadă că cetăţenii din această comunitate sunt altfel faţă de alte zone, sunt mai liniştiţi, mai aşezaţi, mai educaţi.
- Cum percepeţi încrederea câmpinenilor faţă de lucrătorii de poliţie, chiar în contextul ultimelor evenimente în care Poliţia Naţională este implicată?
- Vreau să vă spun că în luna noiembrie s-a executat un sondaj de opinie de către sociologii din cadrul IPJ, de unde a rezultat că încrederea câmpinenilor în lucrătorii de poliţie este de 68%.
- Cum comentaţi diferenţa de 32 %?
- Probabil că unii sunt nesiguri, alţii nu au avut de a face cu poliţia sau, din contră, au avut de a face, fiind situaţi de cealaltă baricadă a legii şi sunt împotrivă.
- Daţi-le câmpinenilor un singur motiv pentru care să aibă încredere în poliţia oraşului.
- Să fie convinşi că pentru orice sesizare, cerere cu care s-ar adresa poliţiştilor, se vor face verificări şi cercetări în mod corect, fără nicio discriminare. 
Carmen Negreu

Ziua Culturii Naţionale

Într-un cadru ideal - Casa de Cultură “Geo Bogza”, sala “Constantin Radu”, cu o dispoziţie cicrculară a meselor de lucrum care încadrau o expoziţie de carte - marţi, 15 ianuarie, s-a desfăşurat o reuşită reuniune literară.
Simpozionul “Ziua Culturii Naţionale”, structurat pe trei secţiuni - “Prelegeri”, “Expo-carte câmpineană” şi “Recitaluri de poezie”, a fost onorat de consilieri locali, critici şi istorici literari, scriitori, oamenii de artă şi cultură, elevi.
Salutând asistenţa, poetul Florin Dochia, moderatorul activităţii, a subliniat importanţa manifestării şi a prezentat tabloul “Mihai Eminescu 1850 - 2013”, al pictoriţei Carmen Bălan (v. foto).
Prelegeri deosebit de interesante au susţinut prof. dr. Christian Crăciun (“Poetul naţional Mihai Eminescu”), prof. dr. Constantin Trandafir (“Cultura naţională în viziunea unor personalităţi româneşti”) şi etno-folcloristul Gherasim Rusu - Togan (“Cultura populară”).
Bine conceput, programul a continuat cu expo-carte (14 volume) realizată de “Grupul de la Câmpina” şi cu o prezentare a publicaţiilor “Biblioteca de Câmpina” (nr. 4(7)/ 2012) şi “Revista Nouă” (nr. 4(23)/ 2012) de către Liliana Ene şi Florin Dochia.
Simpozionul s-a încheiat cu un recital de poezie din creaţiile proprii: Ruxandra Stoian, Cătălina Grigore, Constanţa Coman, Maria Dobrescu, Diana Trandafir, Emil Sude, Florin Dochia, Ştefan Al. Saşa.
Plin de speranţă, dar şi cu o ironie fină la adresa criticului Alex Ştefănescu pentru “afirmaţiile apocaliptice” («cultura românească n-are viitor (...) va dispărea limba română”), scriitorul Florin Dochia a precizat: “Cultura românească are viitor. Ceea ce rămâne să aflăm, mâine, poimâine, este care va fi acest viitor”. 
Theodor MARINESCU

Atitudinea nu dăunează grav sănătăţii!

Lingăul carpatin

Ne întâlnim cu el peste tot chiar dacă uneori desfăşoară misiuni sub acoperire. Sensul iniţial al cuvântului lingău, conform DEX, îl desemna pe omul căruia îi plăcea să mănânce mult (mai ales de la alţii) adesea devenind adjectival şi numind un om linguşitor şi slugarnic. Relevantă este vechimea cuvântului care provine din verbul a linge din latinescul care se regăseşte în mai toate limbile romanice, lingere. Ne-am liniştit parţial, linsul are o tradiţie multimilenară. La o simplă căutare pe motorul Google a noţiunii de lingău se regăsesc nu mai puţin de 43.500 de rezultate ceea ce vine să dovedească faptul că lingăul este un termen peiorativ foarte popular şi intens dezbătut în spaţiul românesc.

Lingăul are întodeauna un interes imediat pe care-l urmăreşte cu asiduitate, un interes de cele mai multe ori material. Arma la care decurge predilect lingăul este manipularea ce îmbracă o formă destul de simplă: lingăul nu numai că face tot posibilul să devină indispensabil, dar o face recurgând din plin la trucul umilităţii. Al falsei umilităţi, bien sur, căci planul lingăului, nu chiar atât de rudimentar precum am fi tentaţi să o credem, este acela de a influenţa deciziile celui lins într-un sens favorabil lingăului. De aceea lingăul este foarte sociabil, prietenul tuturor dar mai ales al celui lins. Un fals prieten, cum se va dovedi ulterior, căci lingăul nu are moralitate şi conştiinţă, ci doar un interes. Interesul lui nemijlocit. Lingăul este duplicitar, având mai multe feţe. Lingăul iubeşte să manipuleze informaţia, să o filtreze spre propriul beneficiu, de aceea lingăul este un bârfitor de primă mână, extraordinar de capabil de a deforma adevărul. Lingăul practică linsul drept singură modalitate, singur vehicul de ascensiune profesională şi socială. Lingăul este ambiţios pentru că este incapabil să-şi atingă scopul prin alte mijloace decât linsul propriu-zis.

Lingăul este o persoană care nu pronunţă niciodată adverbul negativ «nu» atunci când este solicitat de către persoana superioară, faţă de care se concentrează principalul interes. Lingăul este o specie foarte răspândită în întregul corp naţional românesc, în toate sectoarele societăţii româneşti fiind bine reprezentat atât în viaţa politică (unde ascensiunea se realizează în mari proporţii doar ca urmare a acestei metode, dar şi a filiaţiei) cât şi în viaţa culturală. Pe lingău îl regăseşti în proporţii egale, tind să cred (nu, nu s-a realizat încă nici o statistica şi nici un sondaj INSOMAR ) şi la Stat şi la privat. Managerul străin poate fi la fel de uşor cucerit de abilităţile lui precum directorul de fabrică sau de CAP.

Oare nu cumva primul personaj puternic al literaturii române a fost Dinu Paturică? Un simplu lingău evoluat către alte sfere superioare? Pesemne tentaţia lingăului ne chinuie corpul naţional de două secole. Cel puţin. În mod firesc, lingăul postrevoluţionar îşi trage rădăcinile în licheaua comunistă pe care Gabriel Liiceanu o ruga să se retragă în penitenţă îndemnând-o să lase să se întrevadă o urmă de sfială în privire, să fie o vreme stingheră, să nu mai apară la televizor, să nu mai scrie în ziare, să nu mai ridice glasul decât pentru o scurtă căinţă, să nu mai folosească o vreme vorbele demnitate, libertate, conştiinţă, dreptate, popor.  Din păcate licheaua nu a ascultat acest îndemn nobil explodând exponenţial dominând societatea postdecembristă. Tindem să credem că licheaua din 1990 a devenit, între timp, fie distins om politic, cu multiple mandate în Parlamentul de la Bucureşti, fie sau în acelaşi timp prosper om de afaceri de tipul celui care-şi parchează imensul car Tuareg în statia de autobuz. «Poate că totul se explică prin sărăcie; sărăcia insolubilă, sistematică, batjocoritoare, a tuturor lumilor post-comuniste. Dar sărăcia care te face să nu te mai speli, sărăcia care aduce lehamite, grosolănie, iresponsabilitate,  îngălare, lipsă de respect pentru aproapele, pentru meserie, pentru îndatoririle elementare, sărăcia arogantă, netrebnică, rea - sărăcia aceasta trădează boli mai adânci şi mai perfide, care nu se pot vindeca prin simple soluţii financiare şi nici prin aderări euforice la organisme internaţionale sănătoase. Ceva, în fibra naţională e, deocamdată, deteriorat » ( Andrei Plesu - Obscenitatea publică, pag. 136). Iar la aceasta contribuie, fără îndoială, cu mult succes şi lingăul. Să-l iertam căci este aproapele nostru? Să-l iertăm, dar să nu-l promovăm! 
Codruţ Constantinescu