26 martie 2013

În urma unui accident de maşină petrecut la vârsta de doi ani,

Andrei Boţog a învăţat că nu are nevoie de picioare pentru a merge mai departe

“Oamenii sunt asemenea vitraliilor: ele strălucesc şi luminează atunci când este soare afară, dar atunci când se lasă întunericul, adevărata lor frumuseţe este descoperită doar dacă există lumina dinăuntru” (E.Kubler Ross).

Cine îl cunoaşte bine pe Andrei, ştie că are de-a face cu o persoana pozitivă, deschisă, înzestrată cu calităţi extraordinare, o persoană care străluceşte în întuneric. Cine nu îl cunoaşte atât de bine, nu are cum să nu vadă, de la prima întâlnire, licărirea ochilor lui inteligenţi, vii, zâmbitori, limpezi, curioşi. Lumina dinăuntrul lui nu poate trece neobservată.
Cine este Andrei? - vă întrebaţi dumneavoastră, aşa cum mă întrebam şi eu, mai deunăzi, când m-am dus să-l întâlnesc, înaintea începerii orelor, la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina. Trebuie să vă mărturisesc că aveam oarece emoţii. Mi se spusese câte ceva despre el şi l-am căutat mai mult în vederea marşului de solidaritate dedicat copiilor cu dizabilitaţi şi a flash-mob-ului, care urmau să se desfăşoare la Câmpina. Mă simţeam cumva vinovată că eu traversam iute coridoarele colegiului, în timp ce el, mă gândeam eu, cine ştie cum se descurcă, cum face faţă situaţiei în care se găseşte. Dar când l-am văzut pe hol, în faţa clasei, înconjurat de colegi, s-au evaporat multe din temerile mele. Speranţa din ochii lui de adolescent mi-a transmis o stare de linişte, pe care sunt convinsă că o transmite tuturor celor care îi sunt în preajmă. Graţie forţei interioare a acestui copil şi serenităţii pe care el o emană, am realizat că multe dintre cele pe care eu le consideram “mari probleme existenţiale” nu au nicio valoare, dacă sunt puse faţă în faţă cu soarta unui copil care de la doi ani şi jumătate parcurge căile vieţii fără picioare...
Simpaticul nostru Andrei Boţog are 17 ani şi este unul dintre bobocii Colegiului Tehnic “Constantin Istrati”, fostul liceu Petrol din Câmpina. S-a născut si trăieşte, împreună cu familia, la Mislea, un sat care se găseşte în partea de vest a judeţului Prahova şi care face parte din comuna Scorţeni. Are un frate cu un an mai mare, iar mama lui are şi rolul de însoţitor. La vârsta de doi ani şi jumătate a avut un accident de maşină în urma căruia a rămas fără picioare. De atunci, se deplasează cu ajutorul unui cărucior. A făcut şcoala gimnazială în satul Mislea, iar acum urmează liceul în oraşul nostru.
De la Mislea până la Câmpina, pe o distanţă de 30 de kilometri pe care o parcurge, aşadar, de două ori pe zi, Andrei vine însufleţit de dorinţa de a învăţa şi de a fi integrat într-un colectiv de tineri. De altfel, aşa cum el însuşi mi-a povestit, s-a înţeles bine cu colegii de la şcoala generală din Mislea şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu colegii de la liceu. Acest ultim lucru mi-a fost confirmat de comportamentul colegilor din clasa a IX-a, prezenţi în momentul în care l-am întâlnit pe Andrei. Prieteni are şi la Mislea, nu ar avea nevoie să vină până la Câmpina pentru a socializa. Motivul principal al acestor anevoioase voiaje cotidiane este faptul că Andrei vrea să urmeze cursurile unei şcoli, să înveţe, să progreseze.
Liceul în care învaţă Andrei este dotat de două rampe de acces, iar sala de clasă pe care o frecventează este la subsol, astfel încât să poata ajunge (cel puţin) în clasa lui când vine la şcoală.
Din relatarile lui şi din alte mărturii, am aflat că, pentru a se urca şi a coborî din microbuz, se foloseşte de braţe, în timp ce căruciorul îi este urcat şi coborât de prieteni, cunoştinte şi de fratele lui, care are 18 ani şi merge şi el la Colegiul Tehnic Forestier. De la staţia de maxi-taxi până la Colegiul “Constantin Istrati”, Andrei merge singur într-un cărucior care ar trebui schimbat urgent pentru că, în primul rând, nu mai corespunde greutaţii şi dimensiunilor posesorului. L-am întrebat de unde are indispensabilul cărucior cu ajutorul căruia se deplasează şi mi-a spus ca a fost cumpărat, cu mari eforturi, de către familia lui, în condiţiile în care tatăl a rămas fără serviciu încă de anul trecut. Tot Andrei mi-a vorbit despre o fundaţie, numită “Motivation”, care l-a sprijinit în achiziţionarea căruţului pe care îl avea înainte şi despre d-na Elena, care l-a invitat la clubul său de fitness pentru a-l ajuta să slăbească.
Văzându-l pe Andrei, nu simţi compasiune, ci admiraţie pentru modul în care ştie să nu se lase doborât. El nu trăieşte dizabilitatea ca pe o boală, cum adesea este privită, ci ca pe un fapt pur şi simplu întâmplat, un fapt care nu se poate rezolva. El ştie că nu se poate ajunge la starea dinaintea accidentului, că nu se poate tămădui, dar că poate trăi păstrând un spirit viu, astfel încât greutăţile întâmpinate să fie îndurate mai uşor. Iată că Andrei ştie, fără să-l fi învaţat nimeni (în afară de viaţa insăşi) că “nu povoara te doboară, ci felul în care o porţi”. 
Iulia DUPU

Cuvântul care înţeapă

Copilul cu bentiţă tricoloră

Am urmărit în zilele din urmă povestea aproape incredibilă a elevei Sabina Elena Muruianu, din Covasna, aceea care a avut curajul să îşi înfrunte condiţia de cetăţean minoritar (într-un conclav regional maghiar) în propria ţară. De la bun început am rezonat cu acest copil din simplul motiv că eu însumi am trăit o mică dramă în tinereţe, undeva în inima Ardealului, acolo unde viaţa m-a trimis să execut serviciul militar obligatoriu în acea vreme a regimului totalitar ceauşist. Aproape în aceeaşi situaţie cu acest copil de azi, copilul din mine de atunci s-a trezit în faţa unor conaţionali ostili care vorbeau altă limbă în România şi se comportau absolut discriminatoriu cu românul din faţa lor. În câteva cuvinte, povestea mea se rezumă la faptul că, internat fiind la Spitalul Militar din Cluj pentru ceva investigaţii la secţia de ortopedie, trebuia să intru în legătură urgent cu părinţii pentru a-i înştiinţa cu privire la starea mea de sănătate şi implicit pentru a-i ruga să vină la spital în vederea unei discuţii cu medicii specialişti. Puţin speriat de situaţie, nu aveam decât posibilitatea de a-i anunţa telefonic, de la o cabină publică din curtea spitalului, dar pentru asta exista o condiţie destul de grea în vremea aceea şi anume de a face rost de multe fise, pe care să le înghită cutia respingătoare de metal ce ţinea loc de aparat telefonic. Singura sursă de fise în acel moment era chioşcul spitalului, „patronat” de câţiva gestionari unguri ai comerţului socialist. Cu puţinii bani pe care îi aveam în buzunarul vestonului militar, m-am aşezat la rând să-mi obţin dreptul la comunicare. În faţa mea erau alţi doi militari în termen, de naţionalitate maghiară, care aveam să aflu că aveau acelaşi scop. Ei şi-au primit repede mult doritele fise, însă când a venit rândul meu, gestionara îmbrăcată într-un halat alb, soios la manşete, mi-a răspuns într-o limbă română aproape de neînţeles că nu are fise de un leu şi de trei lei pentru mine. Am simţit că pică cerul pe mine şi am încercat să-i explic, pe limba mea, faptul că trebuie să vorbesc urgent acasă şi că am mare nevoie să-mi schimbe cei 25 de lei pe care îi mai aveam în buzunar. Reacţia unguroaicei de dincolo de tejghea a fost aceea de a vorbi necontenit pe limba ei, încercând să-mi explice că nu înţelege româneşte. Aşadar, subit, urmaşa lui Horthy nu mai înţelegea româneşte. Nu este acum cazul să vă detaliez cât de umilit m-am simţit atunci. Finalmente, am obţinut în ziua următoare ceea ce îmi doream, prin intermediul unui medic român căruia i-am povestit toată întâmplarea. Din ziua aceea am înţeles că ceva nu este în regulă în această zonă de ţară, iar azi, după mai bine de 25 de ani, constat că lucrurile nu s-au schimbat. Dovada este chiar tânăra elevă româncă şi bentiţa ei tricoloră. Nu sunt un naţionalist excentric şi intolerant, care să ştampileze inevitabil o naţie (în cazul nostru o minoritate) pentru câţiva turbaţi, care încă se mai cred de stirpe imperială, dar este inacceptabil ca în ţara ta, pentru care milioane de români au vărsat sânge de-a lungul istoriei, să fii tratat ca un străin cu statutul de tolerat, aşa cum se întâmplă cu românii, de zeci de ani, în ţinuturile ungureşti transilvane.
Tocmai de aceea vă spun că gestul tinerei eleve de a purta ostentativ bentiţa tricoloră în mijlocul ungurimii româneşti are valoare de simbol şi el trebuie încurajat de autorităţi în sensul de a se legifera mult mai apăsat promovarea însemnelor naţionale în toate instituţiile statului şi mai ales în şcoli. Naţionalităţile conlocuitoare trebuie învăţate să ne respecte, aşa cum noi le prea respectăm pe ele, căci altfel, copilul cu bentiţă tricoloră va rămâne doar un exemplu ciudat al unui popor care încă mai are o şansă să devină o naţiune, aşa cum copilul-erou cu drapelul găurit de la revoluţia din decembrie 1989 a rămas doar într-o arhivă de televiziune.
Dincolo de site-urile de socializare pe care încă mai circulă fel de fel de comentarii în aceste zile despre povestea copilului cu bentiţă tricoloră n-am văzut nicio reacţie oficială a Guvernului României ori a Ministerului Educaţiei şi asta mă doare. Guvernanţii se tem să nu încingă relaţiile şi aşa tensionate cu Ungaria şi aici le dau într-un fel dreptate, însă nimeni nu se gândeşte la impactul psihologic pe care o eventuală reacţie calculată şi pozitivă a autorităţilor statului l-ar putea avea asupra tinerei generaţii pe care o reprezintă eleva româncă. Dacă într-un astfel de caz statul doarme, să nu ne mirăm că în viitor, copiii de azi vor alege să defileze în viaţă sub culorile altor drapele, care le arată şi cere respect. 
P.S. În urma articolului de săptămâna trecută, „Complicitatea în şcoli”, am primit multe mesaje pozitive de la oameni care îmi apreciază iniţiativele în administraţia publică locală. Le mulţumesc pentru susţinere.

Florin FRĂŢILĂ

Editorial

JURNALUL UNEI RÎME
   
O cucoană, îmi pare rău, dar nu pot să-i spun o doamnă, îşi exprimă fundamentala silă faţă de români, care ar trăi ca nişte rîme. Cucoana este sora infractorului Adrian Năstase şi a trăit, ca şi el, în cele mai dulci avantaje ale nomenclaturismului de dinainte şi mai ales de după 1989. Ar fi vrut pesemne ca românii să facă un fel de revoluţie pentru a-i elibera frăţiorul de la puşcăria la care l-a condamnat odioasa justiţie a lui Băsescu. Este unul dintre simptomele ţoapei parvenite de totdeauna: îi consideră pe ceilalţi sub-oameni, îi coboară la nivelul zoologic. Atenţie, toate analizele regimurilor criminale fascist şi comunist, mai precis a propagandei împotriva „duşmanilor” de rasă ori de clasă, arată că primul pas înainte de trecerea la exterminarea fizică a acestora este coborârea lor în zoologic. Fără să vrea, dînd glas la mînie subconştientului frustrat că nu mai deţine puterea totală, ţaţa Barb a dezvăluit limpede, pentru cine vrea să vadă, impulsurile cezarice, absolutiste ale „filozofiei” dumisale de viaţă, (şi a regimului anvizajat de ilustrul său frate, desigur) aruncînd cuvinte infame împotriva ţării pe care a supt-o de averi şi a poporului, ameninţîndu-ne că va părăsi patria. Mare pierdere, ce să zic… Să observaţi un lucru: că toţi oamenii care înseamnă realmente ceva pentru această ţară vorbesc despre ea cu tristeţe reţinută, melancolică îngăduinţă, exasperare îndurerată şi critică faţă de prea multele ei derapaje şi defecte. Numai venitúrile, „noua clasă” de jigodii şi vedete mîloase aduse de viitura istoriei în prim planul realităţii româneşti vorbesc despre poporul român fie în laude obscene, fie cu o scîrbă invincibilă, două atitudini după care, cred eu, poţi recunoaşte din avion jigodia naţională.

Şeful finanţiştilor municipalităţii, îngrijorat de riscul nerealizării veniturilor bugetului local

Ca şi în mulţi ani precedenţi, la dezbaterea publică a bugetului Câmpinei nu au fost prezenţi nici în acest an localnici dornici să vină cu propuneri pentru mai buna chivernisire şi folosire a banului public din vistieria municipiului. Doar reprezentanţi ai Primăriei şi ai Consiliului Local. Dacă în alţi ani mai venea câte o organizaţie neguvernamentală, dintre cele care promovează democraţia şi statul de drept, anul acesta nicio instituţie de acest gen nu a participat la dezbateri. Din partea oficialităţilor, au fost prezenţi primarul Horia Tiseanu, secretarul municipiului Paul Moldoveanu, alături de câţiva directori, şefi de servicii şi consilieri juridici ai municipalităţii, plus cinci consilierii locali: Florin Frăţilă, Daniel Ioniţă, Marian Dulă, Viorel Bondoc, şi Daniel Telegescu. Primarul Horia Tiseanu a prezentat principalele capitole de venituri şi cheltuieli ale bugetului local, insistând pe marile obiective de investiţii publice. Valoarea estimată a bugetului local din acest an este de 85,896 milioane de lei. Veniturile proprii estimate sunt de peste 47 de milioane lei, sumele defalcate din cota de TVA prevăzute a alimenta bugetul câmpinean fiind de 22,6 milioane lei. Pentru finanţarea proiectelor europene sunt alocaţi 16,20 milioane lei. Ponderea veniturilor proprii din totalul veniturilor bugetare este de aproape 55%. Consilierii liberali Florin Frăţilă şi Daniel Ioniţă au venit cu câteva propuneri generale, nimic punctual, referitoare la necesitatea de a se aduce investitori din afara oraşului prin practicarea de către  municipalitate a unei politice fiscale potrivite. Ceea ce a şocat a fost poziţia directorului economic Gheorghe Ecaterinescu, acesta declarând că îl îngrijorează posibilitatea nerealizării veniturilor proprii prognozate pentru bugetul local. Dacă în ultimii patru ani, reprezentanţii administraţiei locale nu s-au arătat îngrijoraţi de evoluţia crizei economico-financiare globale, susţinând adesea că viaţa economică a municipiului nu a fost afectată de această criză, de data aceasta şeful finanţiştilor municipalităţii s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea realizării fără probleme a colectărilor de taxe şi impozite locale: “Din cauza situaţiei economice precare a celor trei mari societăţi comerciale, IRA, Rafinăria şi Turnătoria, mă tem că va fi dificil să realizăm veniturile prognozate în proiectul bugetului. Contribuţiile fiscale ale populaţiei oraşului sunt mai mult decât mulţumitoare, însă acestea nu sunt de ajuns pentru a fi liniştiţi. În ceea ce priveşte bugetul alocat investiţiilor, ne bazăm pe sume importante care nu ne-au fost rambursate în 2012 de către guvernanţi, şi mă refer aici la proiectul european privind pasajul rutier de pe DN1. Sperăm să primim în 2013 şi banii cheltuiţi pentru reabilitarea batalului Lacul Peştelui, pentru care pregătim scrisoarea de rambursare. Totuşi, nu pot să nu recunosc că situaţia financiară a oraşului este grea. Dacă până acum îndrăzneam să spun că prelungita criză economică nu prea a afectat Câmpina, acum parcă nu aş mai avea curajul să afirm acest lucru. Poate că vom reuşi, totuşi. Aş vrea să subliniez că o importantă sursă de venit la bugetul local este impozitul pe venit (pe salarii). Pentru a nu pierde sume importante la acest capitol, trebuie ca toate societăţile comerciale să-şi declare punctele de lucru înfiinţate pe teritoriul municipiului nostru. Este foarte important acest lucru, pentru a încasa cota aferentă din impozitul pe salariile lucrătorilor din aceste puncte de lucru nedeclarate încă, dar pe care le vom urmări foarte atent în următoarea perioadă.” De la Consiliul Judeţean, din cota defalcată din impozitul pe venit şi TVA, Câmpina va primi 300.000 de lei, sumă pe care primarul Horia Tiseanu o consideră insuficientă, mai ales comparând cu sumele primite de la legislativul prahovean de oraşele judeţului conduse de primari USL. Este o practică nocivă, cu parfum de politică dâmboviţeană bazată pe principiul “Ce-i pentru ai noştri e pus deoparte”, care numai dezvoltare durabilă nu adduce. O politică practicată de reprezentanţii tuturor partidelor ce s-au perindat pe la conducerea judeţului. Iar situaţia nu este singulară, fiindcă ea se întâlneşte în toate judeţele ţării. Comparând cu Ploieştiul, care va primi un milion de lei din cota TVA, suma de 0,3 milioane alocată municipiului nostru ar putea fi considerată rezonabilă, căci Câmpina e de şapte ori mai mică decât capitala judeţului. Comparând însă cu alte oraşe, chiar cu cele conduse de primari pedelişti, Câmpina este net dezavantajată. A.N.

Călin Tiu a demisionat din Consiliul Local

Istoria situaţiei de incompatibilitate la care a ajuns Călin Tiu prin deţinerea funcţiei de manager interimar al Spitalului Municipal Câmpina (SMC), asociată calităţii de consilier municipal, este la fel de lungă precum istoria compatibilităţii dintre cele două funcţii ale onorabilului nostru medic chirurg. Fiindcă până acum două săptămâni, Tiu era OK în ambele funcţii, conform juriştilor municipalităţii. Câteva zile mai târziu, ANI trimitea un răspuns la o solicitare primită din partea Primăriei, în care îşi exprima un punct de vedere total opus în această problemă. Dar să revenim la “cestiune”.
În urma alegerilor locale din iunie 2012, Călin Tiu a ajuns consilier municipal (în foto, depunând jurământul), pentru ca, în februarie 2013,  să fie numit manager interimar al spitalului câmpinean. Imediat cum a ajuns managerul spitalului (funcţie pe care a mai avut-o în a doua jumătate a anului 2009), doctorul Tiu, care conduce şi Fundaţia Medis, a făcut toate demersurile pentru întreruperea oricărei relaţii comerciale între societatea pe care o patronează şi Spitalul Municipal (între cele două părţi există un contract de prestări servicii medicale în medicina muncii care urmează a fi reziliat). Eliminat fiind acest conflict de interese,  se punea totuşi  problema existenţei unei incompatibilităţi între funcţia de ales al electoratului câmpinean şi cea de manager. La prima vedere şi citire a legilor, această incompatibilitate nu este prevăzută în mod clar şi explicit în vreun text de lege. Opinia aceasta a fost împărtăşită şi de juriştii pe care îi are Primăria şi Consiliul Local, care au susţinut iniţial că, din punctul lor de vedere, în cazul medicului Tiu nu există  nicio incompatibilitate. Într-adevăr, incompatibilitatea acestuia era în afară de orice bănuială conform prevederilor Legii administraţiei publice locale şi ale Legii privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. Singurul semn de întrebare îl ridica art.180 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, care stipulează că managerul unui spital nu poate exercita o funcţie salarizată, nesalarizată sau indemnizată, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.
Cum funcţia de consilier local este indemnizată, s-a decis consultarea Agenţiei Naţionale de Integritate, căreia executivul câmpinean i-a solicitat un aviz în această problemă nu foarte limpede. Inspectorii ANI, după o lungă aşteptare, au trimis răspunsul lor, potrivit căruia Călin Tiu nu poate fi şi manager al spitalului câmpinean, şi consilier local. Drept pentru care chirurgul-consilier şi-a depus demisia din Consiliul Local, demisie pe care o avea scrisă şi semnată de mai multă vreme.
Demisia lui Tiu schimbă raportul dintre consilierii celor două partide ale USL Câmpina în Consiliul Local. Imediat după alegerile locale, PSD şi PNL aveau fiecare câte patru consilieri. Echilibrul a fost rupt prin plecarea liderului liberal Virgil Guran la Consiliul Judeţean, în locul său urcând, conform algoritmului politic, un reprezentant PSD: Călin Tiu. Acum, după ce acesta din urmă nu va mai fi consilier, în locul său va urca, potrivit aceluiaşi algoritm, un liberal: Dragomir Enache, fost consilier judeţean şi municipal. A.N.

Sportul câmpinean, încotro?

Săptămâna trecută, în Sala Mică a Casei Tineretului, a avut loc o întâlnire între doi consilieri municipali din Comisia de cultură, sănătate, educaţie şi sport a legislativului municipal şi zeci de reprezentanţi ai cluburilor şi asociaţiilor sportive din Câmpina. Tema întâlnirii a fost “Sportul câmpinean încotro? Din partea Consiliului Local au participat Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de specialitate, şi Marian Dulă, fostul preşedinte al acestei comisii, pe care a condus-o în mandatul trecut. Întâlnirea nu s-a finalizat cu nimic concret, pentru că nici nu s-a dorit aşa ceva. Însă  scopul ei – acela de a se face cunoscute problemele sportului câmpinean, de a se realiza o “radiografie” foarte exactă a sportului câmpinean în prezent, a fost atins. Florin Frăţilă a dorit să ştie de la fiecare antrenor şi profesor de sport participant care sunt problemele cele mai grave din disciplina sportivă în care activează. Marea majoritate a responsabililor cu sportul de performanţă din acest oraş s-au plâns pentru condiţiile precare în care îşi desfăşoară activitatea, din cauza lipsei unor baze sportive sau a existenţei unor terenuri de antrenament şi de competiţie absolut improprii. Primul care a vorbit a fost Mircea Hagianu, care a evidenţiat de la începutul intervenţiei sale “lipsa bazelor sportive corespunzătoare, care este o realitate nefericită ce persistă de mulţi ani. Reprezentanţii municipalităţii, consilierii locali, trebuie să ştie că aşa cum ei nu pot scrie pe o masă denivelată, nici noi nu putem obţine performanţă pe nişte terenuri accidentate, pline cu bolovani. Noi, cei care ne ocupăm cu formarea sportivilor performanţi, ar trebui să fim mai uniţi, să nu ne certăm între noi.” Profesoara Simona Pavel a subliniat faptul că profesorii de sport din şcoli şi licee sunt marginalizaţi de către conducerea oraşului, “de vreme ce meritele noastre în formarea unor elevi cu rezultate foarte bune la olimpiadele sportive şcolare nu sunt recunoscute şi apreciate. Sunt evidenţiate numai rezultatele obţinute la matematică, română, fizică, dar se uită că profesorii de sport fac mari sacrificii cu pregătirea elevilor, aceste sacrificii  înseamnând mult timp liber irosit la antrenamentele elevilor, mulţi bani cheltuiţi ş.a.m.d.” Florin Postolache, fondatorul clubului de karate Kamikaze, a anuntat că revine după trei ani petrecuţi în străinătate, şi va reporni, în curând, activitatea clubului său. Andrei Mostovoi, o legendă vie a tenisului de masă câmpinean, a vorbit despre dragostea pentru acest sport a celor din grupul pe care îl reprezintă, format din tineri şi vârstnici care joacă ping-pong, de două-trei ori pe săptămână, pe holurile Casei Tineretului. “De 56 de ani joc tenis de masă în Câmpina şi pentru Câmpina. Nu avem copii care să facă performanţă, pentru că nu avem unde să-i formăm. Prin bunăvoinţa domnului director Buda, noi, un grup de pasionaţi ai tenisului de masă, jucăm în holul central al Casei Tineretului, de trei ori pe săptămână, pe mese cumpărate de noi. Ne mai antrenăm la Băicoi, un oraş mult mai mic decât Câmpina, dar care are dotări impresionante în acest sport. Am încercat să organizăm un concurs cu largă participare la Şcoala Centrală, dar ni s-a cerut o chirie de 80 lei/oră, o sumă exagerată, zicem noi.” Profesorul Ion Cristea, de la Colegiul Grigorescu, a atras atenţia asupra faptului că există pericolul ca, în doi-trei ani, sala de sport a liceului să fie închisă, dacă nu se vor găsi fonduri pentru a se înlocui duşumeaua din lemn, foarte deteriorată, cu o suprafaţă sintetică modernă.  Profesorul Nicolae Pavel, coordonatorul Secţiei de atletism a Liceului Petrol, care a format mulţi campioni naţionali şi balcanici dintre elevii câmpineni, a amintit încă o dată condiţiile vitrege în care îşi desfăşoară activitatea: “De patru ani, nu avem căldură şi apă curentă, iar de 15 ani nu s-a mai făcut nicio igienizare la sala noastră de sport.”  Consilierul local Marian Dula le-a cerut participanţilor să-şi completeze fiecare fişa de prezentare a clubului sau asociaţiei respective (sediu, dotări, performanţe), pe care s-o depună la Primărie, pentru a se forma o bază de date cu situaţia actuală a sportului câmpinean. Florin Frăţilă, iniţiatorul întâlnirii, a promis că va sprijini relansarea sportului câmpinean şi a anunţat intenţia municipalităţii de a înfiinţa un club sportiv al oraşului, denumit “Asociaţia Club Sportiv Municipal Câmpina”. Acesta va avea următoarea structură iniţială: clubul de fotbal CSM, Clubul Sportiv Lido (motocros) şi Consiliul Local Campina. Fraţilă a mai declarat că se intenţionează înfiinţarea de secţii sportive diverse, în cadrul acestui club al oraşului, exprimându-şi speranţa că aceste secţii vor constitui pepinere pentru celelalte asociaţii şi cluburi private, care pregătesc şi formează sportivi de performanţă. A.N.

“Cupa presei prahovene” la tir cu pistolul

Până la desfiinţarea Unităţii de Jandarmi de la Câmpina (cunoscută, în ultimii săi ani de existenţă, ca Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din MAI), jurnaliştii prahoveni erau invitaţi de conducerea acestei unităţi, în fiecare an, în poligonul de pe platoul Muscel, la trageri cu vestitele AKM-uri. Tragerile erau, desigur, organizate într-o competiţie sportivă denumită “Cupa presei”. După desfiintarea unităţii, adio, trageri cu pistolul automat modernizat fabricat de Mihail Kalaşnikov. Noroc că, în paralel, Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” a organizat, la rândul ei, o competiţie sportivă dedicată tot reprezentanţilor mass-media: “Cupa Presei Prahovene la Tir”. În ultimii ani, conducerea Şcolii a abandonat proiectul, dar anul acesta, în cadrul “Săptămânii porţilor deschise”, chiar în ultima zi a acestei săptămâni, a fost organizată o nouă ediţie a “Cupei Presei Prahovene la Tir”. Evenimentul a avut loc vineri, 22 martie, în poligonul din incinta celei mai mari instituţii de învăţământ mediu a Poliţiei Române. Toţi jurnaliştii concurenţi au primit diplome de participare, dar cei care au câştigat concursul au fost Oana Stoica (PrahovaTV) şi Ciprian Pap (Observatorulph). A.N.

Ploaia nu i-a oprit pe militanţii pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi

Pe o ploaie mocănească şi rece, acţiunea anunţată pentru joi, 21 martie, de către Asociaţia “Mara – un strop de speranţă”, nu părea să aibă prea mulţi sorţi de izbândă. Şi totuşi nu a fost aşa, iar marşul organizat de asociaţia amintită pentru copiii cu dizabilităţi, pe care societatea românească îi marginalizează fără milă, a fost o reuşită. Acţiunea a făcut parte din campania “O singură voce pentru dizabilitate”, organizată în 14 judeţe din ţară de către coaliţia cu acelaşi nume, fondată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) de la Bucureşti, Asociaţia „Don Orione” din Italia şi Asociaţia “Mara – un strop de speranţă” din Câmpina, înfiinţată de . soţii Adrian şi Daniela Fâţă în urmă cu doi ani. La această coaliţie, au aderat ulterior peste 40 de asociaţii şi ong-uri din România. Marşul a început la ora 15.00, punctul de plecare fiind parcarea din dreptul Şcolii de Poliţie “Vasile Lascăr”. Cei 40 de participanţi au pornit spre centrul oraşului, deplasându-se numai pe un trotuar, căci organizatorii nu au dorit să deranjeze traficul rutier. Marşul a fost finalizat cu un flash-mob în Piaţeta de la Ceas, unde s-au strâns aproape 70 de persoane, dintre care peste 20 de voluntari străini, sosiţi întâmplător în zonă, la o acţiune organizată la Breaza de către Asociaţia “Together România”. 
Flashmob-ul este o adunare foarte scurtă într-un loc public, dedicată spectatorilor accidentali din rândul trecătorilor, participanţii la adunarea respectivă efectuând o anumită acţiune neobişnuită, pentru o durată scurtă de timp, cu scopul de a atrage atenţia asupra unei anumite situaţii. În cadrul acestui flashmob, participanţii au format un cerc ţinându-se de mână, iar în mijlocul cercului mai multe persoane purtau pancarte cu revendicările principale. Cinci tineri formau cu cele cinci cartoane pe care le ţineau la vedere cifra 90.000, reprezentând numărul copiilor cu dizabilităţi din România, trăitori ai ţării noastre fiind aproximativ 700.000 de persoane cu dizabilităţi. Evenimentul a atras atenţia multor câmpineni care au trecut la acea oră prin zonă. “Dizabilitatea nu este o boală, este o stare nativă. Cu dizabilitatea te naşti, nu o dobândeşti în timp, aşa cum se întâmplă cu o boală sau o maladie pe care o poţi contacta în timpul vieţii. Dorim să modificăm Legea persoanelor cu dizabilităţi din România. Pentru a promova un proiect de lege corespunzător, la care juriştii CEDCD lucrează intens, ne trebuie 100.000 de semnături ale cetăţenilor României”, ne-a spus Adrian Fâţă, care purta un tricou inscripţionat cu mesajul “Iubesc un copil cu dizabilitate”. În ciuda ploii, participanţii au zăbovit multe minute în piaţetă, în final făcându-se şi o poză de grup.  Cu ajutorul unei staţii de amplificare au fost prezentate cazuri notorii ale unor copii cu dizabilităţi, victime ale sistemului educaţional românesc. Demn de menţionat este cazul lui Victor, un copil de şapte ani cu sindrom Down, pe care educatoarea sa l-a redus la tăcere lipindu-i gura cu o bandă adezivă. Acţiunea din centrul municipiului, singulară pentru întreg judeţul, a fost dedicată nu doar respectării drepturilor copiilor cu dizabilităţi, dar şi promovării unei legislaţii în domeniu care să se alinieze standardelor europene. Acest lucru înseamnă, în primul rând,  adoptarea unei legi care să impună noi şi fireşti drepturi pentru copiii cu dizabilităţi, precum şi un sistem de învăţământ adaptat nevolilor lor, astfel încât toate acestea să le permită ulterior o integrare a acestora în societatea românească şi stoparea marginalizării la care sunt supuşi zi de zi. Nu trebuie să uităm că nici în democraţiile occidentale situaţia şi statutul copiilor cu dizabilităţi, atitudinea autorităţilor din ţările respective fată de  aceştia, nu s-au schimbat decât în urma unor mari acţiuni populare de protest. A.N.

La Breaza, zeci de tineri au participat la un proiect european organizat de Asociaţia „Together Romania”

Asociaţia de tineret „Together România” a organizat în oraşul Breaza, în perioada 16 – 23 martie 2013, proiectul european multilateral “The Principal Capital of Europe: the Youth!” (Tineretul – principala capitală a Europei). Obiectivele principale ale manifestării sunt: dezvoltarea personalã a tinerilor prin educaţie non-formalã, promovarea activitatilor de tineret, activismul tinerilor, dezvoltarea creativităţii şi conştientizarea identităţii lor europene. În proiect sunt implicaţi 24 de tineri participanţi, doi traineri, un facilitator şi doi membri ai asociaţiei. În total, 29 de tineri din opt ţări: Bulgaria, Italia, Slovacia, Turcia, Cehia, Lituania, Ungaria şi România. Pentru stimularea creativităţii, a participării active şi a iniţiativei de mişcare, tinerii au participat împreună la activităţi specifice de educaţie non-formalã: ateliere de creaţie şi de lucru, evenimente în aer liber şi de voluntariat alături de tinerii locuitori ai oraşului, jocuri de grup, întâlniri cu autorităţile locale, seri culturale cu specific naţional pentru fiecare ţarã participantã în parte, descoperirea patrimoniului local şi regional prin activităţi specifice etc. 
Asociaţia „Together România” este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, având statutul legal al unei asociaţii cu activităţi în domeniul artei, educaţiei, culturii, protecţiei mediului, sportului şi promovării tineretului. A fost înfiinţată în septembrie 2005 de câţiva tineri pasionaţi, cu experienţă în programe de tineret naţionale şi internaţionale, cu scopul creării unui mediu optim liberei dezvoltări a personalităţii tânărului român. Toate acestea pentru a-l integra într-o societate cu valori diluate şi pentru a-l dezvolta din punct de vedere cultural, social, civic si intelectual. Asociaţia „Together România” are, de asemenea, ca scop promovarea toleranţei, a comunicării şi a cooperării dintre generaţii şi culturi diferite. A.N.

Printre “Liderii Mileniului Trei”, se vor afla şi elevi ai Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”

Într-una din zilele trecute, a fost lansat la Câmpina, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, programul „Liderii Mileniului Trei”, pe care societatea TenarisSilcotub îl promovează de şase ani în România. La întâlnire au participat managerul de operaţii al fabricii Tenaris de la Câmpina – Fernando Labaronne, coordonatorul programului – Marian Staş, primarul Horia Tiseanu, preşedintele Comisiei de Cultură şi Învăţământ a Consiliului Local – Florin Frăţilă, mai mulţi elevi ai liceului şi câteva cadre didactice din cea mai prestigioasă unitate de învăţământ câmpineană. Marian Staş, preşedintele Asociaţiei “Clubul Liderii Mileniului Trei”, a făcut cunoscut că, în premieră, elevi ai liceului au fost incluşi în acest program aflat la a VII-a ediţie, care s-a desfăşurat, până acum, doar la Zalău şi Călăraşi. La sfârşitul programului, liceenii cursanţi vor avea toate şansele să dobândească acele competenţe care să-i ajute să devină viitori conducători ai societăţii. Sub îndrumarea profesoarei de matematică Sânziana Dumitran, trainer în programul “Liderii Mileniului Trei” desfăşurat la Câmpina, cei 20 de elevi ai liceului vor urma cursuri extracurriculare, în paralel cu cele din timpul anului şcolar, urmând ca, în final, să participe la diverse activităţi de punere în practică a cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite. În cei şase ani ai programului, au absolvit module ale acestuia peste 7000 de tineri cursanţi. Luând cuvântul, primarul Horia Tiseanu le-a amintit elevilor prezenţi cât de acerbă este concurenta pe piaţa muncii din zilele noastre, asigurându-i că, la sfârşitul programului societăţii Tenaris, prin abilităţile de manager dobândite, vor avea mai multe şanse nu doar să se angajeze, ci chiar să devină viitori manageri. Fernando Labaronne a evidenţiat bogăţia programelor socio-profesionale şi culturale ale firmei Tenaris, care şi-a făcut un scop în a deţine manageri de top, dar şi angajaţi de cea mai înaltă calificare. Nu degeaba Tenaris este, de mult timp, cel mai mare producător de tubulatură metalică din lume (tuburi din oţel fără sudură). A.N.

Şcoala “A.I.Cuza” la ceas aniversar

Miercuri, 20 martie, s-au împlinit trei ani de când Şcoala Generala nr. 8 a primit numele primului domnitor al Principatelor Unite şi al Statului Naţional România, Alexandru Ioan Cuza (născut pe 20 martie 1820). Aniversarea s-a desfăşurat atât în incinta şcolii, într-o foarte pitorească şi primitoare sală de clasă (şcoala nebeneficiind de o sală de conferinţe), cât şi pe scena Casei  de Cultură “Geo Bogza”.
Cu mare amabilitate, doamna director Felicia Turosu ne-a dezvăluit natura aniversării din cadrul şcolii: “Sărbătorim trei ani de la atribuirea numelui domnitorului A.I.Cuza şcolii noastre, ocazie cu care s-au primit invitaţi personalităţi ale oraşului Câmpina şi reprezentanţi ai Consiliului Local, precum şi cadre didactice pensionate ale unităţii noastre şcolare şi foştii directori ai şcolii. Anul viitor vom sărbători 40 de ani de când funcţionează ca şcoală gimnazială unitatea noastră în care numeroase generaţii de absolvenţi şi-au desăvârşit studiile îndrumaţi de dascăli devotaţi. Pentru acest moment aniversar s-a editat un nou număr al revistei şcolii ‹‹Oglinda Şcolii A.I.Cuza›› în care poate fi consultat anuarul profesorilor de-a lungul timpului, de la înfiinţarea Şcolii Generale nr.8 cu Secţie de Liceu, în anul 1973 şi până în prezent. În revistă sunt menţionaţi elevii şefi de promoţie, precum şi alte activităţi ale şcolii noastre, parteneriate, proiecte, rezultate. Din partea şcolii, în parteneriat cu Asociaţia de Părinţi, s-au oferit diplome şi premii în bani elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare, la alte concursuri şi festivaluri”.
Elocvenţa doamnei profesoare de limba româna, Diana Marinache, ne-a oferit un cadru precis al activităţii desfăşurate la Casa de Cultură: “Cadrele didactice ale şcolii şi elevi-artişti inimoşi au pregătit, pe scena Casei de Cultură, o serbare şcolară, ‹‹La ceas aniversar››, în cadrul căreia s-au prezentat scenete, cântece, dansuri moderne şi populare, muzică populară şi ansamblu coral. Momentele vesele au alternat cu momente dedicate domnitorului A.I.Cuza. Serbarea a debutat cu un moment al grădiniţei care este structura unităţii noastre şcolare. Elevul Loghin Tudor a interpretat rolul domnitorului A.I.Cuza şi eleva Pisăliţă Denisa a prezentat o creaţie proprie, o poezie dedicată şcolii iar serbarea s-a încheiat cu dansul majoretelor care au ridicat sala în picioare prin sloganuri mobilizatoare”.
Urăm şcolii ”A.I.Cuza” numeroase alte aniversări şi sperăm să transmită elevilor ei, în ciuda dificultăţilor dictate de necontenita schimbare a reformelor şcolare, valori care să-i ajute să devină adulţi competenţi, civilizaţi, cinstiţi şi responsabili. 
Iulia DUPU

Maratonul Poeziei

Plin de farmec şi substanţă, Maratonul Poeziei, un eveniment cultural major al ciclului “Primăvara poeţilor”, desfăşurat vineri, 22 martie, a reunit scriitori din Braşov, Buşteni, Sinaia, Breaza, Câmpina, Ploieşti şi Bucureşti.
Activitatea, desfăşurată în condiţii excelente, în sala “Constantin Radu” a Casei de Cultură “Geo Bogza”, a fost susţinută de prezenţa a numeroşi poeţi, din a căror operă literară am selectat următoarele titluri: “Aş vrea să fiu cinci minute poet” (Florin Dochia); “Din splendoarea capcanelor” (Cornel Cubleşan); “Paralel” (Ruxandra Stoian); “Amintiri…” (Emil Sude); “Minut de luciditate”, “Nud filosofic” şi “Ce rămâne din noi” (Florin Frăţilă); “Inovaţie”, “Definiţie” şi “Context” din volumul “Tangerine Tango” (Camelia, Iuliana Radu); Ciclul “Rădăcini” (Marian Ruscu: “Apreciez proiectul «Primăvara poeţilor», dar acesta trebuie să aibă o finalitate. De aceea, eu mă angajez să public, în volum, toate lucrările”); “Primăvara”, “Evadare” şi “Poveste” din volumul “Poeme cu ceasuri şi flori” (Diana Trandafir); “Aşteptându-l” (Daniel Drăgan); “Regăsire”, “Bolero” (Constanţa Coman); “Un alt poem”, “Visul” (Marian Dragomir); “Două secunde” (Călin Derzelea); “Întâlnirea păsărilor”, “Întrebare” şi “Confidenţe”, din volumul “Mireasa de sare” (Maria Dobrescu); “Până aici te-am ajuns cu mâna”, “O amantă posibilă” din volumul “SIAJ” (Magda Mirea); “Dor de mamă” şi “Nostalgie” din volumul “Cruce peste inimă” (Gherasim Rusu Togan).
Talentat, poetul Ştefan Al. Saşa a alternat strălucit interpretările literare (“Sonet găurit cu stalactită” şi “Suprema târfolină”, după Emil Brumaru), cu cele musicale, spre deliciul auditoriului.
Remarcabilă a fost şi grija organizatorilor de a înmâna fiecărui creator literar din program “Atestatul de poet maratonist”, pentru încântătoarea prestaţie la Maratonul Poeziei.
Theodor MARINESCU