30 aprilie 2013

Consilierii municipali sunt decişi să-i taie firmei Termax concesionarea încălzirii şcolilor

Căldură excesivă din şcoli, cauzată de modul în care Termax SRL Roman, firma care asigură agentul termic, înţelege să-şi facă datoria, a încălzit din nou atmosfera din Consiliul Local. Termax Grup asigură căldura în aproape toate unităţile de învăţământ câmpinene (excepţie făcând Liceul Mecanic 2, care are centrală termică proprie), iar patronul societăţii din Roman este Dan Marin, nimeni altul decât tatăl cunoscutei vedete de televiziune Andreea Marin. De fapt, fosta “zână a surprizelor” nu a scăpat prilejul de a veni la Primăria Câmpina, în octombrie 2004, la o conferinţă de presă organizată de executivul local cu prilejul inaugurării sistemului de încălzire Termax la primele şase unităţi de învăţământ din municipiu. Sosirea teleastei  mirosea de la o poştă a lobby pentru părintele ei, dar toată lumea din Primărie a fost impresionată de “zână”, care s-a pozat cu toţi doritorii, într-o concordie generală care nu anunţa cu nimic războiul ce avea să se declanşeze 10 ani mai târziu. Pentru prima dată, problema căldurii insuportabile din şcolile şi liceele câmpinene a fost pusă în discuţia Consiliului Local Câmpina, în martie 2005, de către consilierul Mihaela Neagu Petrovici, medic de profesie, care şi-a informat colegii despre numeroasele plângeri ale părinţilor legate de căldura insuportabilă din şcoli şi despre multele cazuri de viroze respiratorii semnalate în rândul elevilor. Atunci, majoritatea din Consiliul Local a reuşit să blocheze extinderea programului de încălzire Termax. 
 La începutul acestui an, consilierul liberal Rodica Papuc a ridicat din nou spinoasa problemă a  risipei banului public pe facturile cu valori exorbitante pe care trebuie să le plătească Primăria Câmpina firmei Termax. Semnalul de alarmă a fost tras la finalul şedintei ordinare din ianuarie 2013, la punctul Diverse, când se discută chestiuni şi probleme fără consecinţe juridice. “Contractul a fost încheiat pe 20 de ani, iar până acum au trecut nouă ani, timp în care am plătit comisioane de 30 de miliarde de lei vechi. Nu mai putem tolera o asemenea stare de lucruri, mai ales că este vorba despre o risipă fără margini a banului public. De multe ori, în sălile claselor căldura se ridică la temperaturi insuportabile. Am comparat cheltuielile de la liceele Grigorescu şi Mecanic 2, ultimul liceu având o centrală proprie modernă. Pentru luna decembrie 2012, la Mecanic 2, factura pentru încălzire s-a ridicat la 15.000 de lei, iar pentru Grigorescu s-a plătit 45.000 lei. Elevii au ajuns să se ducă la şcoală cu robinete la ei, cu care să poată închide caloriferele. Contractul cu Termax trebuie reziliat cât mai repede, în următoarele luni, deoarece condiţiile contractuale pe care le-am acceptat sunt înrobitoare. Nu contează dacă afară e cald, Termax a obţinut o clauză care-i permite să furnizeze căldură în şcoli de la 15 octombrie până la 15 aprilie”, a evidenţiat Rodica Papuc în intervenţia sa de atunci, promiţând că va reveni cu un proiect de hotărâre şi solicitând colegilor să aprobe încetarea colaborării cu Termax. Viceprimarul Ion Dragomir a subliniat şi el dezavantajele contractului şi avantajele rezilierii sale: “Să nu ne fie frică să reziliem unilateral contractul. Există o clauză de reziliere unilaterală în valoare de 100.000 de euro. Vom plăti aceşti bani şi tot vom fi în câştig, pentru că banii aceştia plus cei pe care îi vom da pentru achiziţionarea unor centrale termice abia reprezintă sumele pe care le-am fi plătit pe facturile lui Termax pe următorii doi ani. Vom amortiza astfel cheltuielile în doi ani, iar în următorii nouă ani din contract nu vom mai ieşi în pierdere.”
 Rodica Papuc s-a ţinut de cuvânt şi, la recenta şedinţă ordinară a Consiliului Local, a revenit cu un proiect de hotărâre iniţiat împreună cu ceilalţi trei colegi liberali: Dragomir Enache, Florin Frăţilă şi Daniel Ioniţă. În expunerea de motive a proiectului era evidenţiat faptul că “din analiza preţului pentru agentul termic furnizat de Termax, a rezultat că, în cei nouă ani în care a fost derulat contractul, concesionarul a încasat facturi ce au depăşit de 2-3 ori costul gazelor naturale, energiei electrice şi apei potabile, facturate de către furnizorii de utilităţi. De asemenea, plata către S.C. Termax Grup S.R.L. efectuată de către Primăria Câmpina a fost de aproximativ 52.000 lei lunar, reprezentând suma rămasă după plata utilităţilor, în perioada 15 oct. – 15 aprilie, în condiţiile în care societatea are un singur angajat care face citirile contoarelor. În momentul de faţă, mentenanţa pentru centralele termice de la unităţile şcolare este asigurată de o societate comercială autorizată, acest lucru putând fi efectuat şi de către Primăria Câmpina cu costuri minime. Centralele termice se pot reautoriza ISCIR pentru o funcţionare sigură numai până la maximum 12 ani de la data punerii în funcţiune. Timpul mediu de bună funcţionare prevăzut în certificatele de garanţie ale producătorilor este de 8-10 de la data punerii in funcţiune. Investiţia în centrale noi pentru unităţile de învăţământ este de aproximativ 100.000 euro (fără T.V.A.), sumă ce poate fi economisită într-un an şi jumătate, prin rezilierea contractului aflat în derulare. Prin comparaţie, centrala termică montată la Liceul Tehnologic Mecanic, ce a costat aproximativ 49.000 lei (11.000 euro), fără T.V.A., pentru o suprafaţă încălzită de 6.600 m.p. a avut un consum mediu care a reprezentat o factură în valoare de 13.000 lei/lună, în condiţiile în care, pentru aceeaşi perioadă, la Colegiul Nicolae Grigorescu valoarea facturii pentru încălzirea termică a fost de 40.000 lei. Prin continuarea actualului contract, pentru perioada rămasă de 11 ani, ar urma să se plătească o sumă de aproximativ 3.500.000 lei, conform situaţiei medii a plăţilor către concesionar, sumă care ar fi de 8 ori mai mare decât investiţia în centrale noi. Rezilierea contractului este impusă de interesul public major, respectiv reducerea cheltuielilor utilităţilor din fonduri publice, precum și de introducerea în contract a unor clauze abuzive (plata despăgubirii de 100.000 euro).”
Rodica Papuc a evidenţiat, de asemenea, că Termax nu are punct de lucru în Câmpina, ceea ce face ca toate impozitele firmei să se verse în bugetul municipiului Roman. În plus, de prestaţia firmei s-au săturat chiar şi cei “de acasă”, un exemplu în acest sens constituindu-l rezilierea contractului cu Termax de către Spitalul Municipal Roman. Tot în sprijinul afirmaţiilor sale privind practicile abuzive ale concesionarului stă şi analiza comparatorie a facturilor din februarie 2012 (190 milioane lei vechi) şi februarie 2013 (emisă de Termax după intervenţia sa din şedinţa Consiliului Local din ianuarie 2013, factură cu o valoare mai mică, deşi preţul gigacaloriei crescuse simţitor). Susţinerea proiectului i-a convins pe toţi consilierii de justeţea încetării colaborării cu Termax, benefică, la începuturile sale, datorită preţurilor mari ale centralelor termice din 2004. Dar cum rezilierea unui contract nu se poate realiza decât pe cale juridică, se pare că până vom scăpa de Termax va dura mult mai mult decât şi-au închipuit cei patru consilieri iniţiatori ai proiectului de hotărâre privind rezilierea contractului de concesiune încheiat de Primăria Câmpina cu Termax, în iunie 2004. Clauza de reziliere nu le-a dat fiori consilierilor municipali în ianuarie 2013 (discuţiile de la Diverse nu încruntă pe nimeni), dar în aprilie 2013, la recenta şedinţă ordinară a Consiliului Local, cei 100.000 de euro le-au provocat multor aleşi gânduri negre. Aşa se face că teama de a fi buni de plată, în cazul în care Termax ar câştiga un eventual proces cu municipalitatea câmpineană, i-a determinat pe mulţi să se abţină sau să voteze împotriva proiectului privind rezilierea concesionării către Termax a încălzirii şcolilor, proiect cu care, în principiu, erau de acord. Deşi rezilierea respectivă era în asentimentul tuturor consilierilor, iniţial, după dezbaterile din recenta şedinţă ordinară, proiectul cu pricina a picat la vot. 
Preşedintele de şedinţă s-a încurcat puţin în formulări şi procedură şi, în loc să ceară renumărarea votului, a cerut refacerea votului. Acest lucru însă nu mai era posibil. Cum toţi consilierii erau, în sinea lor, pentru rezilierea contractului, doar modalitatea de încetare a relaţiei contractuale cu Termax despărţindu-i, pentru a se ieşi din acest impas, consilierul Elena Albu a propus desfăşurarea, la finalul şedinţei ordinare, a unei şedinţe extraordinare, în care să poată fi reluate dezbaterile şi modificat textul proiectului astfel încât să împace pe toată lumea. Ceea ce s-a şi întâmplat. Consilierul Monica Clinciu, avocat de profesie, a schimbat aproape total textul proiectului iniţial, desfiinţând punctul 1, prin care se prevedea rezilierea contractului de concesiune (lucru care nu poate fi hotărât decât în instanţă), şi reformulând articolul 2, care, în redactarea finală, “împuterniceşte primarul să facă demersurile necesare în vederea încetării contractului”. 
În noua sa formă, proiectul iniţiat de consilierii liberali a fost votat în unanimitate. Cu o lovitură “ordinară” urmată de una “extraordinară”, municipalitatea a început războiul pentru rezilierea contractului cu Termax privind încălzirea şcolilor. Chiar cu cele două lovituri aplicate, prima bătălie încă nu s-a dat, iar Primăria trebuie să se pregătească, pentru atac şi pentru apărare, cu “armament juridic” mânuit de avocaţi dintre cei mai pricepuţi.  A.N.

Cuvântul care înţeapă

Interviu cu Dumnezeu

Când scriu aceste rânduri încă mai este Duminica Floriilor, o zi mult prea însorită, predispusă parcă la învierea sufletelor. Pentru prima dată în ultima vreme am timp să observ frumuseţea naturii.
Mă gândesc la toate cele bune şi rele, câte la ştiu, despre lumea în care trăim, la Săptămâna Patimilor, care urmează şi nu îmi dau seama în ce măsură toate acestea se pot contopi, măcar pentru o zi, în miracolul livezilor înflorite primăvara. Îmi pun întrebări, caut răspunsuri şi nimic nu se leagă. Mă tem că disperarea, caracteristica predominantă a lumii actuale, nu este compatibilă cu floarea de cireş. Şi-atunci... pentru cine mai înfloresc cireşii dacă nimeni nu mai are chef să se lase încântat? Astăzi filozofez şi probabil că mulţi o să-mi spună că o astfel de stare nu mă poate susţine în faţa ratelor de la bancă. De acord, dar nu sunt deloc dispus să mă transform într-un bancomat care încasează şi plăteşte facturi.
Mă întorc la Octavian Paler, ca de fiecare dată când nu înţeleg ce se întâmplă în jurul meu. Profesor de oameni şi filozof al concretului, Paler mă învaţă să pricep, ca un părinte spiritual. El ştie să îmi transmită, printre rânduri, că nu sunt singur în sensul gândurilor mele, iar în cazul de faţă că omenirea, preocupată să vândă şi să cumpere orice, a uitat de sine. Undeva, pe un site de socializare, găsesc o scriitură semnată de Paler – „Interviu cu Dumnezeu”. O citesc pe nerăsuflate şi apele tulburi ale nedumeririlor mele încep să se limpezească. Mai târziu aflu că acest „interviu” nu-i aparţine lui Paler şi că i-a negat multă vreme paternitatea. Mă cuprinde un soi de amărăciune, vindecabilă doar cu ajutorul gândului că, în fond, nu are importanţă cine a scris acest text. Pentru mine, autorul rămâne Paler, pentru că el îmi oferă răspunsuri acceptate de sufletul meu.
În dialogul ipotetic dintre Paler şi Dumnezeu, filozoful întreabă: “Ce te surprinde cel mai mult la oameni?” Iar Dumnezeu, prin conştiinţa lui Paler, răspunde: “Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul”.
Iată de ce încă cireşii se mai încăpăţânează să înflorească...

Interviu cu Dumnezeu
- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc iar sâ fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu sţiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

P.S. Le mulţumesc zecilor de prieteni şi cunoscuţi care m-au felicitat de Florii. Sunt onorat.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

FĂRĂ ĂŞTIA

Haideţi să petrecem o săptămînă fără ăştia. Fără politicieni incompetenţi şi veroşi. Fără jurnalişti  inculţi, năimiţi şi fără scrupule. Fără bloguri imunde şi bloggeri anonimi ieşiţi dintr-un bestiarium medieval. Fără televiziuni şi vedetele lor de cîlţi şi silicon. Fără „poporul” cu discernămîntul anulat. Fără nimic din ce ar putea să ne tulbure seninătatea. Să fim numai noi şi Cerul.  Să excavăm după cele mai uitate resurse ale amintirii, sincerităţii, naivităţii pentru a vedea florile. Pentru a auzi păsările. Pentru a conştientiza că, acum vreo două mii de ani, s-a petrecut Evenimentul crucial al istoriei. Pe care, de atunci, an de an, îl retrăim la modul sacramental. Este, evident, ceva mult mai important decît pleava zilelor, decît astmul sufocării noastre cotidiene. Oamenii care trăiau firesc în timpul sacru dădeau acestei săptămîni un sens special, trans-temporal, prin care cu toţii devenim contemporani Învierii. Maxima posibilitate cosmică a regăsirii condiţiei originare, paradisiace a Adamului prim-ordial. Ar trebui să ne liniştim, să ne întoarcem spre noi înşine, să ne prăbuşim în noi înşine… După statistici suntem unul dintre cele mai religioase popoare europene. După realitate, unul dintre cele mai corupte, neserioase, inculte. Cum se împacă aceste două clase de însuşiri contradictorii? Poate că ne ajută înţelegerea Săptămînii Pascale să mutăm accentul nostru obsedant de pe trecut pe viitor. Căci asta este lecţia supremă a săptămînii pe care o traversăm (pesach=trecere): apariţia viitorului, consistenţa lui. Ne-am putea gîndi de-a lungul acestei săptămîni de interiorizare la viitor. Ar fi, cred, o bună rugăciune. Ne-am putea gîndi apoi la unitate şi la continuitate. Adică la cele două forţe de care ducem atîta lipsă. Să eliminăm poate cel mai anti-christic personaj din mitologia noastră: meşterul Manole. Cel care simbolizează nocturna dărîmare a tot ceea ce s-a construit în ajun. Suferim de o cronică maladie a ruperii de punţi, a distrugerii a tot ceea ce înseamnă memorie. Or, lecţia Învierii este tocmai dureroasa aducere-aminte neîncetată. Cred că ne aflăm pe un prag (trecere?) al nostru ca popor, musai să-l vizualizăm în acest răgaz de meditaţie spirituală. De aici încolo: pierim sau supravieţuim. Am observat că multă lume parcă este mai sensibilă la venirea primăverii decît în alţi ani. E ca o detensionare, o adeverire că speranţa există, are putere. Dar trebuie să conştientizăm că speranţa se întemeiază totdeauna pe un sacrificiu. De vreo 70 de ani neamul acesta se tot sacrifică. Puţin, la scara istoriei, foarte mult, la scara generaţiilor. S-a dezarticulat, şi-a pierdut identitatea, i-a degenerat coloana vertebrală. Enumeraţia aceasta ar fi bună pricină, după mine, de rugăciune la Deniile săptămînii. Sunt multe de spus şi despre reacţiile inadecvate ale Bisericii la somaţiile prezentului, şi despre puţinătatea de minte a unor aşa-zişi liber-cugetători şi despre profunzimea intelectuală şi mistică a ortodoxiei şi despre felurile atît de numeroase de a crede… Despre amestecul imposibil de desfăcut uneori între credinţele populare şi rigoarea dogmatică referitoare la un anume eveniment religios. Despre analfabetismul religios al mediei noastre care consideră orice babă superstiţioasă o mare sfântă. În general, ne impresionează (pozitiv sau negativ, depinde) religiosul ca fenomen colectiv: pelerinajele de Sfânta Parascheva, Boboteaza, pelerinajele de la Prislop la mormîntul Sfîntului Arsenie Boca. Dar s-ar cuveni, măcar în acest interval de timp sacru, să ne gîndim la ortodoxie ca fenomen strict individual. Să-i chestionăm profunzimile intelectuale. Apropo: cîţi ştiu că anul 2013 este anul Dumitru Stăniloae? Fără îndoială, alături de Eliade, cel mai cunoscut savant român în mediul academic european în domeniul ştiinţelor umane. Cîţi preoţi spun asta enoriaşilor? Şi aşa ajungem să credem că x este mare român… Dar nu stim de Stăniloae… E un bun prilej să ne aducem aminte de acest Părinte al Bisericii din veacul XX în această săptămînă a Jertfei şi Învierii.
P.S. Am spus: astăzi fără…
 Christian CRĂCIUN     

Înfiinţarea “Asociaţiei Club Sportiv Municipal Câmpina”, pe ultima sută de metri

În şedinţa ordinară a Consiliului Local din martie 2013, aleşii câmpinenilor şi-au dat acceptul ca legislativul câmpinean să devină membru fondator al Asociaţiei “Club Sportiv Municipal” Câmpina, un club sportiv cu mai multe discipline, care să aparţină municipalităţii în cea mai mare măsură şi care să constituie o pepinieră de talente pentru cluburile profesioniste câmpinene ce activează în acest moment. Iniţiativa, care a apartinut consilierilor USL, în special a celor liberali, seamănă cu cea promovată de consilierii pedelişti în mandatul trecut, (atunci când PDL avea majoritatea), care au reuşit să facă în aşa fel încât  Câmpina să ajungă membru fondator al echipei de fotbal Unirea Câmpina. Ulterior, municipalitatea s-a retras din această asociere. După ce, în martie, Florin Frăţilă a iniţiat un proiect de hotărâre privind aprobarea calităţii legislativului local de a deveni membru fondator al ACSM Câmpina, la recenta întâlnire a aleşilor de săptămâna trecută, s-a revenit cu un nou proiect iniţiat de membrii Comisiei de cultură, sănătate, sport, împreună cu consilierul Horaţiu Zăgan, proiect ce avea ca obiect aprobarea actelor constitutive ale ACSM Câmpina, pe bază cărora aceasta se va putea înscrie la Judecătorie. În afară de Consiliul Local, din viitorul ACSM vor face parte, ca membri fondatori, şi două cluburi sportive private, CSM Câmpina şi Clubul Lido Câmpina. ASCM îşi propune să susţină mişcarea sportivă în general, prin promovarea tuturor sporturilor federative, prin sprijinirea sportului de performanţă şi a sportului de masă, precum şi prin promovarea tinerilor sportivi talentaţi. Asociaţia are calitatea de  persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial. Scopul asociaţiei îl constituie ameliorarea rezultatului sportiv şi realizarea performanţei la nivelul municipiului Câmpina prin valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie, precum şi punerea în practică a Programului “Sportul pentru toţi”. Proiectul privind aprobarea Actului constitutiv şi a Statutului ACSM Câmpina a fost aprobat cu mai multe amendamente.
“Părţi ale actului constitutiv şi ale statutului Asociaţiei “Club Sportiv Municipal Câmpina”, din partea municipalităţii vor fi: Municipiul Câmpina prin primar şi d-nii consilieri Ion Dragomir şi Elena Albu.
La Art.1 din Actul Constitutiv se introduce un ultim paragraf, care va avea următorul conţinut: “Asociaţia va susţine următoarele discipline sportive: fotbal, motocros, atletism, handbal, judo/ karate, şah, tenis de masă/ câmp, baschet, badminton, ciclism, nataţie, radio-amatorism, rugby, sportul pentru toţi, volei.
La Statut, Art. 10, alin. (2) va avea următorul conţinut: “Calitatea de membru asociat sau de membru susţinător al “Asociaţiei” se acordă de către Adunarea Generală a Asociaţilor prin votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor adunării. Tot conform statutului, excluderea din ACSM Câmpina se va face de către Adunarea Generală a Asociaţilor, prin hotărâre. Împotriva deciziei se poate depune contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare. Contestaţia se soluţionează de instanţele competente.
Propunerile Consiliului Local pentru membrii Consiliului Director al Asociaţiei sunt următoarele: Florin Frăţilă (PNL), Marian Dulă (PDL), Mihai Tifigiu (PPDD) şi Horaţiu Zăgan (PSD)”. A.N.

Un spectacol caritabil impresionant a umplut sala de spectacole a Casei de Cultură

Vineri seara, în sala de spectacole a Casei de Cultură “Geo Bogza”, s-a desfăşurat un interesant spectacol muzical-artistic, în care au evoluat atât trupe de amatori, cât şi formaţii consacrate şi solişti de valoare din Câmpina. Evenimentul a fost organizat cu un scop caritabil, pentru ajutorarea copiilor de la Complexul de Servicii Comunitare "Sfânta Filofteia” (fosta “Ada Marinescu”) şi de la Asociaţia “Inima Sfântă a lui Iisus” (AISI).” Cele două aşezăminte sociale sunt cunoscute în zonă pentru activitatea nobilă pe care o desfăşoară în beneficiul atâtor copii şi adolescenţi aflaţi în nevoi sau în suferinţă. Tineri care au atâta nevoie de sprijinul nostru, al celor mai puţin nefericiţi, al tuturor celor care îi pot ajuta nu doar cu vorbe frumoase, ci şi cu gesturi pe măsură. Gesturi filantropice, cum ar fi şi donaţiile în bani, cumpărarea biletului de spectacol în valoare de 30 de lei, cumpărarea unor picturi sau a unor obiecte artizanale create de mânuţele pricepute ale acestor copii năpăstuiţi, expuse în foaierul Casei de Cultură. Sumele de bani strânse au fost mai mult decât mulţumitoare, dovedind, încă o dată, că în Câmpina trăiesc mulţi oameni cu dare de mână, dar şi cu dare de suflet. Organizatorii spectacolului au fost tinerii inimoşi din organizaţia de tineret a PNL Câmpina (autointitulaţi echipa “Tineri pentru Tineri”), în colaborare cu liderul liberalilor câmpineni, deputatul Virgil Guran. ”Ştiu că cele două fundaţii au nevoie de ajutor, şi că nu au primit fonduri de la bugetul local. Aşa că m-am gândit să organizez un spectacol caritabil, iar fondurile strânse din vânzarea biletelor să fie direcţionate către cumpărarea de materiale educaţionale, mobilier şi rechizite pentru copiii de la Sf. Filofteia, dar şi pentru sprijinirea financiară a fundaţiei AISI, care trebuie să-şi plătească profesorii ce stau cu micuţii de acolo”, a declarat deputatul Virgil Guran, înaintea spectacolului caritabil, în cadrul conferinţe de presă susţinute la sediul PNL Câmpina. 
Banii strânşi au mers, de asemenea, pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile zilnice ale celor două asociaţii, precum şi pentru ajutorarea copiilor proveniţi din familii vulnerabile, facilitându-le accesul la sistemul educaţional.  Prima a urcat pe scena Casei de Cultură Ofelia Hărănguş, o interpretă de muzică populară ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, împreună cu Ansamblul “Mlădiţe câmpinene”. Au urmat trupe de copii de la AISI şi “Sf. Filofteia”, care au impresionat audienţa cu cântecele şi dansurile lor din repertoriul naţional şi internaţional. Sabina Sârbu şi Isabela Stoica sunt numele a două tinere interprete de muzică uşoară şi populară, prezente şi ele în spectacol, despre care s-ar putea să mai auzim în viitor, dacă vor alege să îmbrăţişeze această carieră. Alexandra Căpitanu, o solistă care a debutat de mulţi ani în muzica uşoară, a făcut şi ea o bună impresie spectatorilor. Au mai cântat şi încântat publicul trupa “Sixteens” şi formaţia “Alesis”, două nume care au cunoscut, de multă vreme, consacrarea. Trupa de teatru a Complexului “Sfanta Filofteia” a  pregătit şi ea un moment deosebit pentru cei prezenţi în sală. Sponsori generoşi ai spectacolului caritabil, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil, au fost firmele Soceram, Cast, Vispeşti Glass, Floricon Salub, Elto Print şi alţii. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, se cuvin mulţumiri şi deputaţilor liberali Virgil Guran şi Mircea Roşca, care au făcut donaţii importante în sprijinul celor două aşezăminte sociale amintite, pentru care a fost organizat acest spectacol ai cărui parteneri media au fost “Oglinda de azi”, “Expresul de Prahova” şi Valea Prahovei TV. A.N.

De Ziua Mondială a Cărţii, Biblioteca Municipală a organizat o interesantă triadă:

  • Bibliotecile şi viitorul lecturii
  • 10 ani de Revista Nouă
  • Cartea Anului 2012
Sub patronajul Comisiei de cultură a Consiliului Local şi al Primăriei Câmpina, împreună cu Biblioteca Municipală “Dr. C.I. Istrati”, marţi, 23 aprilie, în sala “George Hanibal Văleanu” a Casei Tineretului, a avut loc o amplă reuniune literară cu tema: “Ziua Mondială a Cărţii şi a drepturilor de autor”.
Activitatea, deschisă de d-na Liliana Ene, directoarea Bibliotecii Municipale, a debutat cu un scurt istoric al zilelor mondiale ale cărţii şi ale bibliotecii, urmat de prezentarea oficialităţilor: primar Horia Tiseanu, consilier judeţean Jenica Tabacu, consilierii locali Florin Frăţilă şi Marian Dulă, criticii literari Radu Voinescu şi Vasile Spiridon.
 Invitat de onoare, dl. Ion Tomescu a citit un mesaj din partea Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi a Editurilor din România: “La noi, cultura scrisă este într-o criză profundă. În multe localităţi au dispărut librăriile”.
În prima parte a manifestării, o serie de elevi ai şcolilor câmpinene au susţinut eseuri, având ca temă: “Bibliotecile şi viitorul lecturii, între tipar şi computer”. Dintre aceştia, menţionăm pe: Andreea Roşca (cls. a VI-a, Şcoala Al.I. Cuza, coordonator prof. Diana Marinache), Cătălina Simaciu (Şcoala Şotrile, prof. Maria Dobrescu), Alexandra Popa (cls. a XI-a), Ana Ciobotaru (cls. a XII-a), Andra Postelnicu (cls. a XI-a) şi Teodor Mihai (cls. a IX-a), toţi de la Colegiul Naţional N. Grigorescu, coordonator prof. Gabriela Cristina Dinu. Elevii şi îndrumătorii lor au primit diplome de onoare. Au fost distinşi, de asemenea, elevii: Andreea Slujitoru, Tania Brezeanu, Ştefan Jugănaru (de la Colegiul Naţional N. Grigorescu), precum şi publiciştii Ştefan Al. Saşa şi Cristina Milu.
Tot în cadrul temei amintite, criticii literari, prof. univ. dr. Vasile Spiridon şi dr. Radu Voinescu şi-au exprimat opiniile asupra subiectului abordat şi asupra cărţilor înscrise în concurs.
Cu evidentă satisfacţie şi cu justificată mândrie, scriitorul Florin Dochia a anunţat aniversarea celor 10 ani cu “Revista Nouă”: “Este o revistă importantă, nu numai pentru câmpineni, ci şi pentru o zonă importantă din întreaga ţară. «Revista Nouă» este o oglindă a mişcării culturale de la Câmpina”.
Aşteptată cu deosebit interes, decernarea premiilor “Cartea Anului 2012” a fost însoţită de scurte, dar concrete aprecieri, atât din partea prezentatorilor, cât şi din partea autorilor.
Primarul Horia Tiseanu - “Felicitări organizatorilor, în special d-nei Liliana Ene, felicitări autorilor pentru cărţile lor valoroase, cât şi elevilor pentru frumoasele eseuri”) - a acordat Premiul “Opera Omnia” d-lui prof. dr. Constantin Trandafir, pentru consecvenţa şi profunzimea cu care întreaga sa operă a marcat respectul faţă de criteriul axiologic în literatura română. Mulţumind pentru distincţie, dl. Trandafir a menţionat: “Cartea este forma supremă a culturii (...). La Câmpina este un fenomen deosebit, numai în anul 2012 s-au înscris 14 cărţi valoroase”.
Premiul de Excelenţă i-a revenit prof. dr. Christian Crăciun, pentru viziunea şi echilibrul cu care încadrează valorile româneşti în context universal. “Când se renunţă la scrisul de mână - a precizat dl. Crăciun -, se pierde o serie de funcţii importante (...). Aceşti tineri vor apărea şi în viitor”.
Apreciind calităţile deosebite ale volumelor autorilor câmpineni, realizate în anul trecut, precum şi a eseurilor diferiţilor elevi, consilierul Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local, a înmânat distincţiile: Premiul pentru debut în poezie - d-nei Maria Dobrescu, pentru cartea “Mireasa de sare”, pentru nota personală a timbrului liric în care transpune interogaţiile fiinţei în faţa realităţii; Premiul la secţiunea proză - a revenit d-lui Iulian Moreanu, cartea “Cerbul însetat”, pentru concentrarea şi autenticitatea stilului, pentru vivacitatea cu care redă situaţii şi personaje; Premiul la secţiunea critică literară - prof. dr. Cristina Gabriela Dinu, cartea “Radu Tudoran între biografie şi destin”, pentru efortul de a readuce în atenţie un autor a cărui literatură a reprezentat un reper pentru câteva generaţii de tineri cititori.
Următoarele două premii au fost acordate de consilierul local Marian Dulă. Astfel, Premiul la secţiunea eseu a fost acordat d-lui Florin Dochia, cartea “Prins în lumea cuvintelor. Cărţi, opinii, întâmplări” (vo. I) - pentru calitatea înaltă şi rafinată a documentării şi pentru anvergura discursului cultural şi Premiul la secţiunea etnografie/ folcloristică, d-lui Gherasim Rusu Togan, cartea “Tinereţea, cătănia, războiul” - pentru profesionalismul şi emoţia pe care le-a proiectat asupra demersului de cercetare etno-folclorică.
Premiul final al concursului Cartea Anului 2012, la secţiunea “Publicistică”, a fost decernat jurnalistului Florin Frăţilă, cu cartea “Rămân să disper printre ai mei. Jurnal de ziarist incomod” - pentru civismul angajat şi curajos al opiniilor. Autorul a precizat că volumul amintit s-a realizat cu sprijinul sponsorizărilor particulare.
Fotografiile de grup ale premianţilor, ale comisiei de jurizare, însoţite de câteva acorduri la pian ale maestrului Serghie Bucur, au încheiat o reuşită întâlnire literar-artistică. 
Theodor MARINESCU

Bibliotecile şi viitorul lecturii : între tipar şi computer

Nostalgia lecturii

Mă uit în jurul meu şi tot ce văd sunt din ce în ce mai puţini tineri care să-mi împărtăşească ideile şi pasiunile. Observ cum în ziua de astăzi biblioteca nu mai înseamnă ce însemna odată pentru comunitate. De când tehnologia avansează neîntrerupt , ca un demon neobosit, tot mai puţini oameni caută să se refugieze printre rafturile răcoroase ale bibliotecii, unde filele cărţilor ţin sufletului de cald iarna şi răcoare vara.
Îmi amintesc foarte clar momentul când am intrat prima dată în biblioteca din oraşul în care locuiam când eram mică. Era o cameră mică, era de fapt biblioteca şcolii generale în care învăţam şi am ajuns acolo din greşeală, într-una dintre pauze. Mereu am avut o atracţie nestăpânită faţă de cărţi , de orice mărime, culoare, chiar de când abia pot să-mi mai amintesc. Aşa că am ajuns acolo în camera aia cu ferestre mari şi asta a fost. Atunci a început totul. Mă plimbam pierdută printre rafturile pline de cărţi până la tavan şi eram furioasă că nu ştiam ce să aleg. Erau atât de multee! În cele din urmă mă duceam la biroul doamnei bibliotecare cu braţele pline ochi şi tot ce vedea dânsa erau o pereche de ochi negri care spuneau "Le vreau pe toate!" . Şi zâmbind bucuroasă, îmi dădea voie iar eu plecam fericită. Aveam cel mai frumos secret.
Iubeam mirosul acela de carte nouă şi aveam cea mai mare grijă de cărţile vechi, cu filele desprinse şi coperţile roase de vreme. Eu nu le vedeam ca pe nişte cărţi, ci mai degrabă ca pe nişte prieteni. Romanele vechi care abia mai stăteau legate erau în ochii mei nişte bătrâni care au dus aventurile personajelor peste tot, în casele tuturor cititorilor dornici de cunoaştere şi au lăsat acolo câte o filă din cartea lor, ca să le încălzească sufletul. Cărţile noi, cu paginile proaspete şi neatinse de nimeni au fost prietenele pe care nu le-am avut, au fost confidentele mele. Nu înţelegeţi. Cărţile nu sunt doar nişte foi de hârtie legate laolaltă cu nişte coperţi frumoase. Sunt mai mult decât atât. Ele sunt responsabile de dezvoltarea imaginaţiei şi de cultura pe care oricine aspiră să o deţină. Îţi dau ocazia să visezi, să te detaşezi de tot ce e în jurul tău şi să călătoreşti peste tot în lume. Pe măsură ce paginile se împuţinează, cartea ia fiinţă lângă tine şi te ţine de mână iar personajele îţi vorbesc. Ele pot fi adevărate modele pentru tine. Cine nu citeşte în ochii mei este un nimeni.
Sunt conştientă de progresul tehnologiei şi recunoscătoare pentru el. Sunt atâtea facilităţi care sunt proiectate doar pentru a ne uşura nouă viaţa. Doar că în avalanşa asta de telefoane, tablete şi prostii am uitat că noi suntem de fapt oameni şi trebuie să ne tratăm pe noi înşine ca atare. Am auzit de tot felul de programe inventate să înlocuiască încetul cu încetul tot ce facem noi. Printre altele se numără şi cărţile care pot fi citite de pe internet. Au şi ele avantajele şi dezavantajele lor. Pe de o parte le susţin, pentru că pe internet se pot găsi cărţi care sunt foarte rare sau foarte scumpe, cum ar fi o carte de arhitectură pe care o vânez de mult, sau cărţi care pur şi simplu au dispărut. Şi pentru unele nici măcar nu trebuie să plăteşti. Este minunat. Dar pentru restul cărţilor, care stau părăsite pe rafturile înalte ale bibliotecilor, cum rămâne? Ce rost are să stai să-ţi oboseşti ochii ore în şir lângă o maşină străină şi care prin definiţie nu poate să-ţi inducă nişte sentimente când poţi frumos să îţi iei imaginaţia de mână şi să mergeţi împreună la bibliotecă?
Iar atmosfera din biblioteci este specială şi nu va putea fi redată vreodată de vreo maşinărie. Este liniştea aceea de bun-simţ pe care o păstrează toată lumea. Atunci când intri pe uşile acelea masive îţi laşi cuvintele la intrare , pentru că ştii că oricum nu au niciun rost acolo. Acolo te duci doar să vezi. Cercetez cu nişte ochi flămânzi toate cărţile bibliotecii şi îmi doresc să le citesc pe toate. Stau acolo ore în şir cu o carte bună în mână, ghemuită într-unul din fotoliile acelea imense şi uit de tot. Uit de oamenii din jur, de orele care trec, de soarele care se duce acasă şi nu-mi pasă decât de paginile care se duc grăbite una după alta. Nici o tabletă de ultimă generaţie nu va fi capabilă să te facă să simţi acelaşi lucru, chiar dacă sunt aceleaşi cuvinte negre scrise pe acelaşi fundal alb. Sentimentul acela după ce termini o carte bună şi ştii că trebuie să o returnezi . E ca şi cum părăseşti copilul pe care imaginaţia ta tocmai l-a creat. Poate un site uitat în marea internetului să vă dea sentimentul acesta de ultimă pagină citită?
Refuz să cred că un cititor adevărat şi-ar părăsi biblioteca care devine a doua casă pentru unii şi pe prietenele lui în favoarea  unui ecran prea mare şi aproape străin. Cărţile au fost făcute să fie citite iar părerea mea este că orice altă formă de a citi este irelevantă. Tu ai curajul să citeşti o carte?
Alexandra Popa (cls. a XI-a, Colegiul Naţional "Nicolae Grigorescu")