25 iunie 2013

Veniturile bugetului local sunt la cota de avarie

Bulevardele centrale - în pericol de a nu mai fi asfaltate

La ultima conferinţă de presă a PSD, viceprimarul Ion Dragomir a prezentat în tuşe cenuşii situaţia asfaltării bulevardelor centrale Carol I şi Nicolae Bălcescu. Principalele artere rutiere ale municipiului, din cauza insuficienţei fondurilor, dar şi a blocării de către Ministerul Dezvoltării a preluării investiţiei de către municipalitate, s-ar putea asfalta abia peste doi ani, în cea mai optimistă variantă, conform previziunilor celui de-al doilea demnitar al oraşului. Asfaltarea centrului a fost prinsă, acum doi ani, în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), susţinut de fosta guvernare PDL, mai exact de fosta ministresă de la Ministerul Dezvoltării de atunci, Elena Udrea. Ulterior, tronsoanele din bulevardele centrale ce urmau a fi asfaltate au fost predate executantului, adică firmei Romstrade. Sătui să mai plătească lucrări de amenajare a unor parcuri la ţară, în comune aflate în vecinătatea pădurilor, de construire a unor săli de sport în sate depopulate, sau a unor piscine cu cheltuieli de întreţinere exorbitante pentru administraţiile locale “beneficiare”, guvernul Ponta a desfiinţat PNDI, renunţând la investiţiile publice dedicate clientelei politice pedeliste. S-au păstrat o serie de investiţii importante vizând ample lucrări de infrastructură (rutieră, apă-canal), grupate în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). După desfiinţarea PNDI de căre guvernul USL, Ministerul Dezvoltării din noua guvernare a  reziliat contractual cu Romstrade, motiv pentru care firma bucureşteană a dat în judecată Ministerul Dezvoltării. Actuala administraţie câmpineană a căzut  la mijloc. Căci nu mai poate lua nici măcar pe cont propriu asfaltarea bulevardelor centrale până când nu se finalizează procesul dintre MD şi Romstrade. 
De la începutul intervenţiei sale, viceprimarul a precizat că vrea să ia atitudine şi pentru că cei din opoziţie susţin că din cauza lui nu s-ar mai asfalta centrul municipiului: “Este o problemă de larg interes şi aş vrea să o clarific acum. Mai ales că din rândul opoziţiei sunt unii care susţin că din cauza mea nu se asfaltează. Este grav şi total neadevărat. Asfaltarea centrului Câmpinei a fost prinsă în PNDI. Există contract între Ministerul Dezvoltării şi firma Romstrade, care a câştigat licitaţia de adjudecare a lucrărilor. Suma necesară asfaltării centrului este prevăzută în buget, printre cheltuielile de capital, iar municipalitatea, Consiliul Local, a făcut toţi paşii prevăzuţi de procedurile legale, am încheiat şi un protocol cu MD prin care preluam noi investiţia. Acum cei de la MD nu mai sunt de acord cu ce ne-am înţeles până nu se termină procesul cu Romstrade. În acest moment, sunt două variante: anularea cât mai rapidă a contractului cu Romstrade sau diminuarea contractului dintre MD şi Romstrade scoţând anumite obiective care sunt prinse în contract. Am încercat tot felul de intervenţii, nu stăm degeaba, dar am fost atenţionaţi că nu avem voie să facem nicio altă licitaţie. Mai este o problemă în ceea ce priveşte proiectarea, care este făcută şi plătită de MD, dar s-ar putea rezolva şi aceasta, în situaţia în care ne scoate din PNDI. Sunt totuşi nişte tronsoane din bulevardele centrale care nu au fost predate la PNDI. Mă voi interesa la MD dacă vom putea scoate la licitaţie aceste tronsoane, situate pe Bdul Bălcescu, de la Emon până la strada Sondei, şi pe Bdul Carol I, de sus de la Rezervoare până la podul de la Cornu.  În războiul dintre MD şi Romstrade, noi am picat la mijloc, dar nu numai noi, ci şi multe alte administraţii publice locale. Ministerul a reziliat contractul, Romstrade a dat MD în judecată, iar noi va trebui să aşteptăm terminarea procesului. Mă tem că acest proces va dura mult, poate chiar trei ani, dacă mă întrebaţi pe mine, iar centrul Câmpinei va ajunge precum Moreniul, adică plin de gropi. Noi însă nu vom lăsa carosabilul să se deterioreze şi îl vom plomba pe suprafeţe mari.”
O altă problemă ridicată de viceprimar a fost cea privind colectările dezastruoase la bugetul local. Dacă la sfârşitul lunii mai 2012, veniturile se încasaseră în proporţie de 50%, acum suma totală a colectărilor la bugetul Câmpinei abia dacă trece de 30%. Sumele mici colectate sunt cauzate de numeroasele disponibilizări ale angajaţilor câmpineni, precum şi de intrarea în insolvenţă a numeroase societăţi câmpinene, dintre care o bună parte sunt firme cu care altădată ne mândream: Petroutilaj, IRA etc. Viceprimarul Ion Dragomir a mai tras un semnal de alarmă, precizând nu doar că veniturile colectate în primele cinci luni ale anului 2013 sunt mult sub asteptari, dar şi că viitorul nu este deloc roz în acest sens. “Va spun sincer, mi-e teamă de ce puţine venituri vom avea anul acesta. Dacă ne apucam să facem lucrări care sunt deja prinse în buget, nu aveam de unde să le plătim. Încasările la buget sunt mult sub nivelul anului 2012 şi nu se întrevăd semne de ameliorare a acestei situaţii.”  A.N.

Editorial

PREMIANŢII

Fiind săptămîna serbărilor şcolare, m-am gîndit să vă scriu despre un premiant. Iată ştirea nudă: „Sorin Oprescu a participat la decernarea premiilor anuale ale Fondului Internaţional pentru Cooperare şi Parteneriat al Mării Negre şi al Mării Caspice. Primarul general al Capitalei a fost premiat la Bruxelles pentru eforturile de a finaliza proiectele începute în Bucureşti. În cadrul aceleiaşi gale au mai fost premiaţi, printre alţii, preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş şi comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn”. Motivarea mi se pare de-a dreptul cinică. Premierea aceasta arată – încă odată – ruptura dintre birocraţia din capitala Europei şi realităţile de pe teren. Să premiezi primarul (joc de cuvinte obligatoriu) celei mai murdare şi mai haotice capitale europene, a singurei capitale din UE în care rişti să fii omorît de haite de cîini vagabonzi, să-l distingi pe edilul care a distrus cel mai mult din zestrea şi aşa firavă a arhitecturii cetăţii pentru binele a tot felul de tunuri imobiliare, este totuşi o performanţă. Decidenţii organismului respectiv puteau cere cel puţin o revistă a presei interne din România, şi ar fi avut o imagine mult mai exactă a personalităţii laureatului. A trecut vremea celebrei „Operation Villages Roumaines”, în care solidaritatea europeană împotriva elanului demolator al paranoicului de serviciu chiar îl scosese din minţi pe Ceauşescu.

CSM Câmpina a promovat în Liga a III-a naţională

După un parcurs aproape fără greşeală în recent încheiatul sezon din Liga A Prahova la fotbal, CSM Câmpina a câştigat, într-o manieră categorică şi meciul de baraj pentru promovarea din Liga a III-a naţională, disputat în compania campioanei din prima ligă a judeţului Buzău, Voinţa Lanuri.
După un meci fără istoric, în care CSM Câmpina a dominat clar la toate capitolele, scorul final ne scuteşte de orice alte comentarii: CSM Câmpina - Voinţa Lanuri 6-0.
Odată cu promovarea în Liga a III-a naţională, CSM Câmpina va juca din sezonul viitor sub “patronajul” administraţiei publice locale, urmând ca o însemnată parte din bugetul clubului să fie asigurat din bani publici, dar şi din surse private. În perioada imediat următoare, noua structură de conducere, al cărei control îl deţine municipalitatea câmpineană, va stabili atât lotul pentru sezonul următor, cât şi obiectivele pe termen mediu şi lung. Reunirea lotului, după o bine meritată vacanţă, va avea loc cel mai probabil la mijlocul lunii iulie, pe Stadionul Rafinărie, unde CSM Câmpina îşi va disputa meciurile de “acasă” şi în sezonul 2013-2014. F.C.

Noua Constituţie va garanta drepturile cetăţenilor României

Zilele trecute, la sediul PSD Câmpina, senatorul Georgică Severin (preşedintele Comisiei de cultură a Senatului), viceprimarul Ion Dragomir (liderul social-democraţilor locali) şi consilierul municipal Gheorghe Tudor (fostul primar al municipiului în mandatul 2000-2004), s-au întâlnit cu jurnaliştii câmpineni în cadrul unei conferinţe de presă. La începutul întâlnirii, senatorul câmpinean a prezentat principalele noutăţi inserate în proiectul viitoarei constituţii, finalizat recent de către Comisia de revizuire a Constituţiei României. În opinia lui Severin, cel mai important element al noii Constituţii se referă la drepturile cetăţeanului. Printre multele drepturi garantate, senatorul s-a oprit la dreptul la educaţie. Astfel, în noua Constituţie, care probabil va fi aprobată de plenul Parlamentului în toamnă, “dispare ideea de drept la învăţătură, prin care aveai doar garanţia învăţământului obligatoriu, şi apare dreptul la educaţie, care lărgeşte foarte mult acest cadru şi merge până la recalificarea profesională”. Adept declarat al republicii parlamentare, Severin consideră că proiectul noii Constituţii elimină, de asemenea, o serie de disfuncţionalităţi. Legea fundamentală, în varianta ei revizuită, îi dă atribuţii importante preşedintelui ţării, dar înlătură (sau măcar limitează) interpretările  abuzive în relaţia preşedinte-premier-parlament. Prin noua Constituţie, preşedintele ţării va avea posibilităţi mult mai mari de dizolvare a Parlamentului, lucru care îl va ajuta să-şi exercite cu adevărat rolul de mediator între puterile statului. Nu ne-am gândit nici o secundă să demolăm atribuţiile de arbitru ale preşedintelui ţării, însă un arbitru nu poate fi şi jucător”, a subliniat senatorul câmpinean. Viitoarea Constituţie va introduce noţiunea de “regiune”, ca să poată permite procesul de regionalizare a ţării, anuntat pentru sfârşitul acestui an. De asemenea, vor fi clarificate atribuţiile principalelor instituţii ale statului în raport cu UE. Binefacerile noii Constituţii nu l-au impresionat prea tare pe consilierul municipal Gheorghe Tudor, în opinia căruia “garantarea drepturilor cetăţeanului nu are nicio finalitate, de vreme ce  instituţiile statului nu au grijă ca aceste drepturi să şi fie respectate. Oamenii continuă să bată la uşi închise, sistemul asigurărilor de sănătate este la fel de deficitar şi de nepăsător faţă de omul de rând, şi nimeni nu răspunde pentru nimic în ţara asta.” O menţiune extrem de importantă a fost cea făcută de Severin cu privire la diminuarea exagerată a numărului de parlamentari, lucru dorit de actualul preşedinte al ţării, dar care ar duce la micşorarea drastică a reprezentării românilor în Parlamentul României. Admiţând că drepturile de reprezentare ale minorităţilor naţionale în forul legislativ central sunt inviolabile, parlamentarul câmpinean a arătat, de asemenea, de ce este importantă păstrarea sistemului Parlamentului bicameral. Un sistem parlamentar unicameral elimină unul dintre filtrele ce ar putea cenzura o lege neconstituţională, împiedicând adoptarea ei pripită şi reluând procesul de dezbatere a acestui act normativ necorespunzător prin respingerea sa de către a doua cameră a Parlamentului. “Nu putem diminua drepturile minorităţilor naţionale de a fi reprezentate în Parlament, altfel nu am mai fi un stat democratic. Însă un Parlament unicameral cu 300 de membri (teorie atât de dragă lui Băsescu, pe care preşedintele, neavând imaginaţie, o readuce periodic în dezbaterea publică pentru a-şi reface imaginea publică), ar însemna că circa 18% din legislativul nostru va fi dominat de reprezentanţi ai minorităţilor, afectând voinţa politică a milioane de români. Pe de altă parte, o cifră sub 300 de parlamentari la Camera Deputaţilor distorsionează total orice rezultat al votului, pentru că, în acest caz, am putea ajunge la situaţia ca 25% dintre deputaţi să aparţină minorităţilor naţionale, în condiţiile în care numărul votanţilor acestor minorităţi nu reprezintă nici pe departe 25% din totalul electoratului. Pur şi simplu nu ar mai conta votul a 18 milioane de români. Calculul Luăm în considerare votul celor peste un milion de maghiari - care vor vota, firesc, candidaţi maghiari, dar şi faptul că cei 18 deputaţi reprezentanţi ai celorlalte minorităţi naţionale nu au mai mult de 150.000 de voturi. Făcând un calcul elementar, ne rămân circa 18 milioane de votanţi români. De aceea, în opinia mea, cea mai bună va fi soluţia unui Parlament bicameral cu 300 de deputaţi şi circa 100 de senatori”, a conchis senatorul Georgică Severin. A.N.

Guvernanţii sunt pregătiţi pentru o eventuală ofensivă a străinilor în cumpărarea de terenuri agricole în România

Ministerul Agriculturii pregăteşte măsuri de protecţie cu aplicare de la 1 ianuarie 2014, de când străinii – persoane fizice vor putea cumpăra terenuri agricole în România. Facem aici menţiunea că, după aderarea României la UE, în ianuarie 2007, numai personele juridice străine putea cumpăra astfel de terenuri. Una dintre condiţiile ce vor fi impuse atât străinilor, cât şi românilor o reprezintă imposibilitatea de revânzare a terenului cumpărat în mai puţin de 10 ani de la achiziţionare. Aflat la Câmpina nu cu mult timp în urmă, la lansarea în Prahova a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a răspuns în acest sens întrebărilor presei, făcând următoarele precizări: “Va trebui să reglăm corespunzător piaţa funciară, în condiţiile în care, de la 1 ianuarie 2014, România trebuie să permită şi persoanelor fizice străine să achiziţioneze terenuri agricole. Avem în vedere mai multe măsuri în spijinul fermierilor români, unele enunţate şi de preşedintele ţării. Este vorba despre creditarea impusă printr-o ordonanţă de guvern, care îi încurajează şi pe românii ce vor să acceseze fonduri europene, dar şi pe aceia care vor să cumpere terenuri. Cu un avans de doar 10% şi cu garantarea de către stat a 50% din diferenţă, românii vor putea cumpăra terenuri în 2013, deci înainte de liberalizarea pieţei funciare şi de o presupusă ofensivă a străinilor în achiziţionarea terenurilor agricole. O altă măsură este dreptul de preemţiune (în condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun – n.red.). Aici, după modificarea legii de funcţionare a Agenţiei Domeniilor Statului, cu transformarea acestei instituţii într-o agenţie care nu doar administrează fondul funciar, ci şi reglementează piaţa funciară, vom putea acorda, de la 1 ianuarie 2014, a unui drept de preemţiune în favoarea statului sau în favoarea arendaşilor, vecinilor terenului respectiv etc. Aici, în următoarele săptămâni, va trebui să purtăm o discuţie publică, pentru că nu avem pretenţia că le ştim pe toate foarte bine. Sigur că, în următoarele săptămâni, vom discuta această problemă în coaliţia de guvernare. Este o altă măsură importantă pe care o avem în vedere pentru a întări competivitatea fermierului român, pentru a-l ajuta să cumpere terenul pe care îl lucrează sau pe care doreşte să îl lucreze”, a declarat, în cadrul întâlnirii de la Casa Tineretului, primul agricultor al ţării. A.N.

Spitalul Municipal are nevoie de un medic gastroenterolog

Spitalul Municipal Câmpina are nevoie de un medic gastroenterolog. Gastroenterologia este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor sistemului digestiv (afecţiuni gastrointestinale, hepatice, colecistice, pancreatice). În discuţie sunt atât bolile de stomac, dar şi cele ale tractului intestinal. Cu mulţi ani în urmă, exista un medic gastroenterolog şi în SMC. Pentru creşterea acurateţei diagnosticului şi evaluarea stadiului de boală, consultul gastroenterologic este completat cu explorări funcţionale digestive (de exemplu, test de toleranţă orală la lactoză), endoscopice (endoscopie digestivă superioară, colonoscopie) şi imagistice (ecografie abdominala), în marea lor majoritate, disponibile în cadrul spitalului, după ultimele dotări primite de unitate în ultimii ani. Dacă la aparatura medicală nu stăm deloc rău, lipsa personalului de specialitate este o realitate nefericită care cu greu se va putea remedia, mai ales în condiţiile exodului masiv de medici români în Occident, acolo unde salariile slujitorilor lui Hipocrat sunt de zeci de ori mai mari decât în România, la noi continuându-se practicarea unei salarizări a cadrelor medicale sub limita decenţei. “Unde este cea mai mare nevoie de gastroenterolog, în unitatea noastră, este la nivel de  coordonare a diferitelor programe naţionale de sănătate vizând toate formele de hepatită. Se ştie că la nivel de stat există subvenţii importante în tratamentele hepatitei cu medicamente de tip interferon etc. Or, aceste medicamente nu pot fi prescrise de alte categorii de medici. Ele trebuie prescrise numai de gastroenterologi. Aşa cum citostaticele nu pot fi prescrise decat de medicul oncolog. Nemaivorbind de faptul că atât afecţiunile gastrice, cât şi cele enterologice, pentru a putea fi tratate, este nevoie de o perioadă mai lungă de timp”, ne-a declarat medicul chirurg Călin Tiu, managerul general al Spitalului Municipal.  A.N.

Reabilitând imaginea unui mare explorator român,

Părintele Petru Moga, parohul bisericii de la Slobozia, a tradus o carte despre viaţa lui Iuliu Popper

Preotul Petru Moga de la parohia “Sfântul Nicolae” din cartierul Câmpiniţa ne-a uimit încă o dată, şi ne-a impresionat în egală măsură, dovedind, dacă mai era nevoie, că este una dintre cele mai complexe feţe bisericeşti ale orăşelului nostru. Căci părintele Petru nu este doar un devotat slujitor al Domnului pe acest pământ, dar şi un iubitor şi promotor al culturii de mare ţinută (Sala Praznicală de la sediul parohiei pe care o păstoreşte este, deseori, gazda unor importante expoziţii, lansări de cărţi, concerte simfonice etc). Dumnezeu l-a înzestrat pe părintele Moga nu doar cu harul preoţiei, dar l-a norocit şi cu o mare descoperire arheologică (cu ani în urmă, în curtea parohiei, el a descoperit o necropolă veche de 3500 de ani), iar mai nou, cu descoperirea unui mare român rămas, prin ingratitudinea pe care o aşterne uneori istoria, aproape necunoscut chiar în ţara lui natală.  Un astfel de mare român necunoscut de români este Iuliu Popper, un destoinic explorator şi inventator de la sfârşitul secolului al XIX-lea. După ce joi, 6 iunie 2013, la Librăria “Bizantină” din Bucuresti, a fost lansată cartea lui Iuliu Popper intitulată "Tara de foc", tradusă din limba spaniolă de către părintele Petru Moga, săptămâna trecută, în amfiteatrul Şcolii Centrale, părintele a prezentat cartea în faţa a zeci de şcolari (unii dintre aceştia, gălăgioşi şi impermeabili la actul de cultură şi de reabilitare a unui mare român, i-au stârnit părintelui un zâmbet şi o remarcă pline de condescendenţă: “N-avem ce le face, nu-i captivează lectura, pentru că sunt generaţia calculatoarelor”). Ziua de 6 iunie 2013 nu a fost aleasă întâmplător, deoarece, la această dată, s-au împlinit 120 de ani de la moartea lui Iuliu Popper. Acesta, puţin cunoscut în România, a fost un apreciat explorator, dar şi un inventator iscusit, un spirit aventurier care a murit în 1893, la 36 de ani, în condiţii misterioase şi neelucidate, probabil răpus de guvernatorul Ţării de Foc de la acea vreme, ale cărui abuzuri Popper le demascase nu o dată. Iuliu Popper, s-a născut la Bucureşti, pe Calea Văcăreşti, în 1857, fiind fiu de profesor şi librar. Aventurier din fire, ambiţios şi întreprinzător, la 20 de ani vizitase deja Istanbulul şi mai multe ţări europene. După obţinerea licenţei în inginerie, la Paris, călătoreşte prin Siberia, India, China şi Japonia. Străbate cele două continente americane de la nord la sud, din Alaska până în Patagonia, cu mici escale la San Francisco, Mexico City (unde practică gazetăria), Havana (unde realizează un plan de sistematizare al oraşului). Apoi îl întâlnim în Brazilia şi Argentina, stabilindu-se în 1886 în Buenos Aires, capitala permanentă a Republicii Argentina. Oferta autorităţilor argentiniene de a-l ajuta în cercetarea interiorului Ţării de Foc vine în întâmpinarea dorinţei sale „de a studia şi a cunoaşte această ţară enigmatică, care formează sudul extrem al continentului american”, respectiv arhipelagul de 72 000 km2, cuprins între strâmtoarea Magellan şi Capul Horn, aparţinând statelor Chile (50 000 km2) şi Argentina (22 000 km2), conform tratatului intervenit între acestea la 23 iulie 1881. Întors la Buenos Aires, aureolat de reuşita primei expediţii de explorare a interiorului celei mai mari insule a arhipelagului Tierra del Fuego, Iuliu Popper va ţine o conferinţă care va suscita un enorm interes, concluzionând că „aceste regiuni au un viitor economic în ceea ce priveşte exploatarea zăcămintelor aurifere şi creşterea vitelor”. Convins că „epidemia auriferă e latentă şi va face victimele sale în toate clasele şi sferele sociale”, Popper se simte obligat să atragă atenţia că „toate visurile unui presupus Eldorado (…) nu se vor realiza niciodată”. Nu i s-a dat însă crezare, iar febra aurului, care cuprinsese atât numeroşi aventurieri, cât şi pe autorităţile locale, avea să-i fie fatală, reprezentând substratul acuzaţiei şi chemării sale în faţa instanţelor de judecată. Pentru a-şi putea apăra cauza în procesul înscenat la Buenos Aires, în anul 1893, care avea să devină senzaţional prin modul de desfăşurare, este nevoit să părăsească Ţara de Foc. Cea mai gravă dintre acuzaţii era aceea privind exterminarea indienilor din Insula Mare. La puţin timp, Popper avea să fie găsit mort. Părintele Moga a povestit audienţei cum a auzit prima dată de Iuliu Popper, de la unul din ginerii săi, argentinian de origine, care îi mărturisise că Popper nu are o imagine prea bună în Argentina, fiind asimilat cu un exterminator al indienilor din Ţara de Foc. Intrigat de aceste acuzaţii cărora nu voia să le dea crezare, Părintele Moga, într-una din vizitele sale în Argentina, ajunge în Ushuaia, un important oraş argentinian al Ţării de Foc. Aici vizitează  un muzeu în care găseşte această carte a lui Popper ce adună articole din presa vremii, scrise de marele explorator în spaniolă, engleză şi germană. “Prin articolele sale, Popper încerca să le spună argentinienilor lucruri pe care nu cred că ei erau pregătiţi să le înţeleagă la momentul respectiv. Cred că locul lui Iuliu Popper pentru România, dar şi pentru umanitate, trebuie să fie în rândul marilor exploratori. Sper ca traducerea acestei cărţi, pentru care am învăţat limba spaniolă, să fie doar un prim pas pentru reabilitarea acestui român extraordinar”, le-a mai spus copiilor de la Şcoala Centrală părintele Petru Moga. A.N.

26 iunie - Ziua Drapelului României

Programul manifestărilor:
Atelierul 1 - confecţionare steguleţ din hârtie
Atelierul 2 - confecţionare drapele din materiale textile
Atelierul 3 - expoziţie cu vânzare de drapele confecţionate artizanal, vestimentaţie şi alte produse în culorile naţionale
Atelierul 4 - “Primar pentru un minut” – purtarea eşarfei de primar
Atelierul 5 - mini-spectacol de muzică şi poezie
Atelierul 6 - Desene cu drapelul naţional

CEREMONIA MILITARĂ DE ÎNĂLŢAREA A DRAPELULUI:
Program:
10.00 - ceremonia de înălţare a Drapelului României în Piaţa Tricolorului (Jandarmi şi Poliţia locală)
- întâmpinarea persoanei oficiale;
- prezentarea onorului: trompetul sună semnalele “Atenţiune” şi “Prevestirea pentru primirea generalului”, muzica militară intonează “Marşul de întâmpinare”;
- salutul drapelului de luptă;
- ocuparea locului stabilit în dispozitiv;
- rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului naţional;
- primirea drapelului României ce urmează a fi înălţat pe catarg;
- înălţarea drapelului României; Intonarea Imnului de Stat.
10.30 - lucru în Ateliere
11.30 - premierea copiilor
12.00 - încheierea activităţii

Proiectul de voluntariat “Pentru sănătatea dumneavoastră”, iniţiat de Şcoala Postliceală Sanitară “Louis Pastuer”, împlineşte 10 ani de existenţă

După momentul festiv al absolvirii primei promoţii de asistenţi farmacişti, conducerea Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” din Câmpina, patronată de Asociaţia AMUS, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Băneşti, cu ocazia Festivalului Cireşelor, caravana proiectului de voluntariat “Pentru sănătatea dumneavoastră”.
În calitatea sa de coordonator al proiectului, Ciprian Murariu, directorul şcolii, a declarat: “Susţinem proiectul de voluntariat «Pentru sănătatea dumneavoastră» de 10 ani, atât în Câmpina, cât şi în localităţile învecinate. El are un dublu scop, acela de a preveni eventualele probleme de sănătate (tensiune arterială) ale cetăţenilor, cât şi acela de a dezvolta spiritul voluntariatului în rândul elevilor noştri. Şcoala noastră are deja tradiţie şi pregăteşte, an de an, viitoarele cadre medicale din sistemul sanitar şi credem că este foarte important ca elevii voluntari să-şi înţeleagă cât mai bine meseria, aceea de a avea grijă de sănătatea şi viaţa oamenilor. În perioada următoare, caravana noastră va ajunge atât în Câmpina, cât şi în alte zone din imediata apropiere a oraşului”.
La Băneşti, pe toată durata festivalului, zeci de oameni au trecut, fiecare pentru câteva minute, pe la cortul voluntarilor Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur”. F.C.

Mircea Albulescu şi Gheorghe Visu, câteva impresii despre Câmpina

Mircea Albulescu: “Cu credinţă, încăpăţânare şi răbdare, câmpinenii vor avea un teatru aşa cum şi-l doresc”

Înainte de spectacolul cu piesa “Bădăranii” a Teatrului “Metropolis” din Bucureşti, prezentată miercurea trecută pe scena Casei de Cultură, actorii veniţi de la Bucureşti au fost poftiţi la masă, la cantina societăţii Confind, unul dintre cei mai importanţi sponsori ai Teatrului “Mircea Albulescu” (fostul Teatru “Proiect” Câmpina). După ce şi-a potolit foamea şi setea, actorul Mircea Albulescu  ne-a acordat un scurt interviu. Cu amabilitate, dar şi cu drag.

Reporter: Privind retrospectiv, cum vedeţi apariţia acestui teatru proiect la Câmpina?
Mircea Albulescu: Este o ecuaţie cât se poate de simplă. Nevoia naşte valoare. Întotdeauna a fost aşa pe lumea asta. Nu numai pentru oameni este valabilă treaba asta, ci şi pentru animale. Adică, înainte de apariţia omului pe pământ. Oamenii din acest oraş minunat îşi doresc cu ardoare să aibă un teatru. Şi vor avea un teatru aşa cum îşi doresc. Nu contează când se va întâmpla acest vis al lor, într-un an, doi sau mai mulţi. Important este că vor avea acest teatru aşa cum şi-l doresc. Pentru asta este nevoie de credinţă, încăpăţânare şi răbdare. Eu cred că oamenii din acest oraş minunat au aceste trei mijloace necesare pentru a-şi atinge scopul. Şi mai este un lucru care îi personifică într-un fel şi care aşază Câmpina lângă urbele în care există teatre de mare valoare: gustul artistic. Câmpinenii ştiu să spună: “Aha, asta-mi place!” sau “Nu vă supăraţi, asta nu aş mai vrea să văd a doua oară”. Faptul că Măria Sa, Publicul Câmpinean, poate să spună “da” unor valori artistice, asta îl îndreptăţeşte să aibă un teatru de valoare. Acest izvor de bucurie, cum este oraşul nostru (îmi permit să spun aşa, chiar dacă nu sunt câmpinean), îmi dă credinţa că, până la urmă, vom reuşi.
Rep: Acum 100 de ani, maestre, nu se botezau străzile sau instituţiile cu numele unor personalităţi (culturale sau din alte domenii), în viaţă. Astăzi lucrurile s-au schimbat, fără a însemna că prin afirmaţia mea vreau să fac vreun proces de intenţie. Această modalitate de a denumi instituţii cu numele unor oameni de cultură înseamnă cumva că personalităţile culturale sunt tot mai puţine, sau că ele sunt preţuite mai mult astăzi decât cu un veac în urmă?
M.A.: Eu cred că aceste nominalizări au o singură cauză: nerăbdarea. Omul îşi zice în sinea lui că nu mai trebuie să aştepte să moară cel pe care îl apreciază pentru a boteza numele străzii sale cu numele actorului, sculptorului, muzicianului iubit. El vrea ca în comunitatea în care trăieşte să existe o stradă care să amintească de omul de cultură apreciat, un gest care să fie, în acelaşi timp, o plecăciune elegantă în faţa numelui şi a operei celui care va da numele străzii respective. Asta poate să însemne totodată şi că acum 100 de ani, acum 50 de ani, oamenii aveau mai multă răbdare, dar şi că mijloacele de comunicare şi de locomoţie au devenit astăzi mult mai performante, obişnuindu-i pe oameni să obţină mult mai rapid tot ce vor. Acum 100 de ani, trebuia să iau trăsura ca să-mi văd copilul aflat la 200 de kilometri distanţă, şi să fac drumul într-o zi. Astăzi, nu mai trebuie să fac acest drum, pentru că pot foarte bine să-mi văd copilul pe telefonul mobil, iar el, la fel de bine, poate să mă vadă şi să-mi spună: “Mai trimite-mi nişte bani.”
Rep: Faptul că Teatrul “Proiect” va fi botezat Teatrul “Mircea Albulescu” vă face să aveţi aşteptări mai mari de la primul teatru profesionist câmpinean?
M.A.: În primul rând, mă simt nemeritat de onorat pentru că oamenii locului s-au gândit la mine şi vor să boteze teatrul oraşului cu numele servitorului lor. Al servitorului teatrului lor. Acest lucru mă onorează, dar mă şi îmbărbătează să cobor jos în camera cazanelor, să trag la rame alături de alţi servitori ai spectatorilor, pentru ca nava culturală a Câmpinei să meargă tot înainte şi puţin mai repede. Asta ar fi una la mână. Doi la mână, există acest jurământ tainic pe care mi l-am făcut, ca în fiecare săptămână sau lună care trece să câştigăm câte un spectator. Un spectator mai mult, un cititor mai mult, un ascultător de muzică simfonică mai mult. În felul acesta, media inteligenţei oraşului nostru (îmi permit de-acum să spun aşa), va creşte în mod semnificativ. Iar copiii noştri şi, la rândul lor, copiii copiilor noştri vor ajunge să moştenească acest apetit, această poftă pentru un act cultural de valoare. Iar îndeplinirea acestui lucru este dovada că noi, artiştii, mai putem trăi, mai suntem încă în viaţă. Viaţa noastră, a actorilor, este dependentă în mod clar de dorinţa spectatorului de a ne vedea, de a ne asculta.

Gheorghe Visu: “De fiecare dată, revăd cu plăcere Câmpina”

Înainte de începerea spectacolului cu piesa Bădăranii, am visat că vorbeam cu un mare actor de teatru şi de film, în egală măsură. Creatorul popularului Stătică, personajul unui serial arhicunoscut. Am visat totodată că mă şi ciupeam, de emoţie. Din ciupitură, m-am trezit. Şi mai mult decât atât, mi-am văzut visu’ cu ochii. Pe Gheorghe Visu.

Reporter: Ce părere aveţi despre teatrul proiect care funcţionează în Câmpina?
Gheorghe Visu: Eu cred că, prin naşterea acestui teatru, există o continuare, există o continuitate a vieţii artistice şi culturale din Câmpina. Îmi aduc aminte că, înainte de Revoluţie, veneam destul de des cu spectacole aici, la Casa de Cultură. Sala de spectacole mi se părea cea mai cochetă din provincie. Pentru mine, sala aceasta era tot un teatru, chiar dacă numai astăzi se poate spune cu adevărat că găzduieşte un teatru profesionist, teatrul proiect înfiinţat în 2011 la Câmpina. Majoritatea caselor de cultură erau mult mai mari, numai bune pentru spectacole festiviste de amploare. Casa de Cultură “Geo Bogza” mi-a plăcut întotdeauna, de aceea revin cu plăcere aici. Aşa cum, de fiecare dată, revăd cu multă plăcere Câmpina. Iniţiativa de a crea un teatru, oriunde în ţară, este oricând bine venită, iar pe noi, actorii, aceste iniţiative nu au cum să nu ne bucure. Cum se zice, ne ung pe suflet. Ce pot spune mai mult. Salut cu multă bucurie iniţiativa asta. Şi îi doresc viaţă lungă teatrului câmpinean actual.
Rep.: Cum vedeţi botezarea teatrului câmpinean cu numele actorului Mircea Albulescu?
Gh. Visu: Am aflat, cu puţin timp înainte, de faptul că teatrul dvs. îşi va schimba denumirea la sfârşitul spectacolului cu piesa Bădăranii. Secretul a fost bine păstrat, maestrul a aflat de curând de onoarea ce i se va face. Nu am lucrat prea mult cu domnia-sa, dar consider că Mircea Albulescu este un actor formidabil care merită ca teatrul câmpinean să-i poarte numele. Mă bucură foarte mult acest lucru şi de-abia aştept să văd ce reacţie va avea maestrul la auzul cuvintelor Teatrul “Mircea Albulescu”. A.N.

CALENDARUL MANIFESTĂRILOR CULTURAL-ARTISTICE ŞI SPORTIVE (iulie 2013)

Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza»:
- Tabăra de pictură „Câmpina, dragostea mea” (1 – 15 iulie)
- Curs de artă plastică – prof. Lidia Nicolae (5 iulie)
- Târg de artă şi de carte în Centrul Civic. Expun: artişti plastici şi autori câmpineni (6 – 7 iulie)
- Lansare de carte – Ion Ochinciuc  - „Viaţa ca anecdotă” (6 iulie)
- Sincretismul artelor – Casa Domnească Brebu (11 iulie)
- Curs de artă plastică – prof. Lidia Nicolae (12 iulie)
- Vernisajul expoziţiei „Câmpina, dragostea mea” (13 iulie)
- Târg de artă şi de carte  în Centrul Civic (13 – 14 iulie)
- Curs de artă plastică – prof. Lidia Nicolae (19 iulie)
- Târg de artă şi de carte  în Centrul Civic. Expun: artişti plastici şi autori câmpineni (20 – 21 iulie)
- Curs de artă plastică – prof. Lidia Nicolae (26 iulie)
- Târg de artă şi de carte  în Centrul Civic. Expun: artişti plastici şi autori câmpineni (27 – 28 iulie)

Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu”
- Sărbătoarea celor două Iulii (2 iulie)

Parfumul amintirilor

Moto: “Cartea vieţii se citeşte lângă lampa amintirilor” (Tr. Demestrescu)

Duminică, 26 mai 2013, ora 6 dimineaţa, la postul Radio România Actualităţi, vocea inconfundabilă a crainicului Gheorghe Verman comunică: ~Astăzi, pe o secetă cumplită (34-35oC), la emisiunea «Iarba verde de acasă», avem un invitat deosebit, un ostaş al radioului, pe care l-a slujit peste 20 de ani, scriitorul Ion Ochinciuc. Vă cunosc de la emisiunile realizate de dvs.: «De toate pentru toţi», «Radio-magazinul femeilor», «Radio-vacanţa», «Anchete sociale». Domnul Ochinciuc se află la anii de odihnă, când a scris şi cartea «Viaţa ca o anecdotă». Care este subiectul volumului?!~ Ion Ochinciuc: ~Este o carte absolut adevărată, care se referă la amintiri despre radio, despre cărţi, oameni de seamă în carne şi oase~...
Şi dialogul, palpitant şi util, curge, dezvăluind ascultătorilor lucruri deosebit de interesante.

Scriitorul Ion Ochinciuc*) - autorul unui număr impresionant de cărţi publicate (unele bucurându-se de un tiraj considerabil: “Îngerul negru”, 1969, tipărit în 140.000 de exemplare, a stârnit nemulţumirea lui Marin Preda, care a obţinut pentru cartea sa, care urma să apară, un tiraj mult mai mic - “Nu prea cunoştea «Moromete» cum stă treaba cu «economia de piaţă»/ p. 146) - continuă seria “Jurnalului anapoda” cu partea a doua, intitulată “Viaţa ca o anecdotă”.
Cartea, apărută la Editura “Tracus Arte”, Bucureşti, 2013, 372 pagini, este proiectată după o structură originală, atipică (fără a respecta cronologia evenimentelor), asigură un farmec deosebit lecturii. Ea cuprinde: “Sine ira et studio” (Fără ură şi fără părtinire. Introducere) de Gh. Verman; “Viaţa ca anecdotă”; “Anexă” (CD - primul interviu cu Ion Ochinciuc, din 3 iunie 2012); “Farmecul amintirilor” (cronică literară) de Theodor Marinescu; “Lansare de carte” (T.M.) şi “Anexă cu prieteni” (20 de desene şi epigrame ale prietenilor autorului).
Subiectul lucrării - “oameni şi întâmplări” - este guvernat de dialogul autorului cu spiriduşul său, Asmodeos. Construit cu multă migală, rafinament şi subtilitate, dialogul constituie un veritabil catalizator al întregului jurnal. Asmodeos limitează divagaţiile autorului, amănuntele nesemnificative, exagerările narative, intervine în unele probleme de ortografie, ortoepie şi de punctuaţie, asigurând supleţea şi eleganţa întregului demers. De exemplu: “Asmodeos ridică ochii spre tavan: - Ce e? îl iscodesc. Să nu spui că iarăşi am început să bat câmpii? - Tu ai zis-o! îmi face el «sâc»” (p. 17) sau “Asmodel se uită la mine de parcă a văzut o stafie: - Ce-i asta? Te-ai apucat şi de epigrame? - Nu, Asmodică! Numai asemenea păcat n-am avut. - Celelalte, însă, nu ţi-au lipsit! - Nimic din ce-i omenesc nu m-a ocolit” (p. 241) sau “- Ştii ce m-ar mai interesa? - Ce anume, Asmodel? - În afară de gafe, n-ai prea amintit în acest volum şi de poznele din viaţa ta. - Har Domnului!” (p. 247).
Întâlnirile autorului cu Asmodeos nu se limitează la un dialog banal, facil, ci la stimularea apetitului literar, la dezvoltarea spiritului analitic, de exemplu, la perceperea unor cerinţe minimale pentru o piesă de teatru reuşită: conflictul dramatic, caracterele personajelor şi arta dialogului (p. 101).
Personajele jurnalului, raportate la mediul lor social, sunt alese cu grijă şi prezentate cu multă elocvenţă: “Un strălucit cărturar, pe care l-am cunoscut la Câmpina, prof.dr. Christian Crăciun” (p. 93); “Poetul câmpinean Ştefan Al. Saşa, un argint viu, n-a scăpat ocazia să-mi încondeieze longevitatea literară: «Mă întreabă Ştefan cel Mare,/ Adus prin spiritistul truc:/ Mai scrie-n România, oare/ Un domn ce-şi spune Ochinciuc?» (p. 102); “Florin Frăţilă, înalt, spătos, trăsături frumoase, privire îndrăzneaţă (...) Poet autentic. Aveam să-i citesc versurile în «Revista Nouă»” (p. 320-321); “Florin Dochia, director la Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza», autor al unor liste cuprinzătoare de volume, este un autentic cărturar informat la zi cu mişcarea literară din ţară, dar şi din Apus, cu precădere din Franţa” (p. 321); “Serghie Bucur, unul dintre cei mai harnici cronicari ai săptămânalului «Informaţia Prahovei» Ploieşti, nu-i scapă niciun domeniu: muzică, artă plastică, literatură. Este el însuşi grafician de real talent” (p. 321); “Profesorul Theodor Marinescu, cronicarul literar al celor două publicaţii câmpinene, (...) mi-a umplut sufletul de emoţie. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un om atât de dotat, de delicat, de generos şi de inimos” (p. 321-322).
Marea diversitate a personajelor a determinat restrângerea la cele din zona Câmpina.
Remarcabilă este, de asemenea, capacitatea autorului de alegere/ valorificare a titlului “Viaţa ca anecdotă” pe parcursul întregii cărţi. Astfel, scurta naraţiune hazlie, cu final imprevizibil, este impecabil amplasată, asigurând din plin frumuseţea şi poezia amintirilor: “Din crugul celor 85 de ani - se confesează autorul - am, zic eu, ce povesti. Asmodeos, cu îndoială în suflet: - Sunt tare curios să văd cu ce-ai să-ncepi! - Cu un calcul renal buclucaş!” (p. 11) sau “Ziaristul Dumitru Popescu Dumnezeu primea în biroul său tot felul de persoane. Care şi cum venea cu câte un manuscris, şpalt, desen sau fotografie, lua decizii pe loc: «Ia-l şi dă-l în lucru!» Într-o zi a fost anunţat: «- Tovarăşe redactor şef, v-a venit soţia». «Ia-o şi dă-o în lucru!»” (p. 236) sau “Într-o zi, când mama na- mai suportat tăcerea fetiţei ei, la bineţele unei vecine, i-a strecurat copilei printre dinţi: «Zi săru’mâna, vită încălţată!»” (p. 55)
Critica de specialitate a apreciat calitatea deosebită a cărţilor maestrului Ion Ochinciuc: “Scriitorul Ion Ochinciuc s-a afirmat în genul literaturii de aventuri şi a policier-ului într-o perioadă în care acest tip de literatură putea oferi autorului şansa evitării canoanelor oficiale” (Titus Vâjeu); “Ochinciuc mânuieşte cu abilitate sforile unei intrigi întortocheate, are umor, ştie să-şi coloreze personajele, înzestrându-le cu trăsături insolite” (Vlad Muşatescu); “... Pieseler dumitale mă fac să visez. Şi zău că aveam nevoie” (Lucian Muscurel); “Fin observator al mentalităţilor româneşti, autorul conduce cu talent, dar şi cu mult realism, dialogul personajelor sale, din care cititorul constată cu uşurinţă trăsăturile de caracter ale acestora” (Theodor Marinescu); “E dramaturg prin vocaţie, îi place spectacolul lumii” (Christian Crăciun).
O carte strălucită, pe care o recomandăm cu multă căldură cititorilor noştri. 


Theodor MARINESCU

*) ION OCHINCIUC (n. 1927, com. Sculeni, jud. Bălti), romancier, dramaturg, publicist. Membru U.S.R. Opera: Răzbunarea Ofeliei (1967), Îngerul negru (1969), Masca burgundă (1971), Egreta violetă (1972), Nopţile colonelului Bârsan (1973), O noapte în “Venus” (1974), Eroul necunoscut (1977), Fotografia de nuntă (1981), Norocul era şchiop (1983), Capcana din bulevardul Primăverii (1994),  Bastardul (2008), Secrete în alb şi negru (2011), Jurnal anapoda (2012), Viaţa ca anecdotă (2013).