09 iulie 2013

La sfârşitul primei sesiuni, 58,93% promovabilitate la bacalaureat în Câmpina

Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, în topul liceelor fruntaşe din judeţ!

Dacă în ultimii doi ani, procentele de promovabilitate înregistrate la bacalureat au fost extrem de reduse, atât în Câmpina, cât şi la nivelul întregii ţări, iată că anul acesta, sfârşitul primei sesiuni anunţă o promovabilitate de aproape 59% la nivelul oraşului nostru, cu 17 procente mai mult faţă de anul 2011, când se înregistra o promovabilitate de 41,3% şi cu 22 de procente mai mult decât în 2012, atunci când a fost înregistrat cel mai dezastruos rezultat din istoria acestui examen, respectiv 36,7%.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, Prahova se afla pe locul 10 la nivel naţional, cu o promovabilitate de 60,56%, în timp ce în clasamentul liceelor fruntaşe din judeţ, Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” ocupă un onorant loc IV, cu 99,34%. Primele trei clasate sunt Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, urmat de Liceul Tehnologic Sângeru, la ambele promovabilitatea fiind de 100%, iar pe locul al treilea se află Colegiul NaŢional “Jean Monet” din Ploieşti, cu 99,43%.
În Câmpina, situaţia se prezintă astfel: din 841 elevi înscrişi la bacalaureat la cele cinci licee câmpinene, 485 au promovat examenul, 338 au fost respinşi, iar 18 nu s-au prezentat.
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – 99,33% (151 elevi înscrişi la examen, dintre care 150 admişi, 1 respins)
Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – 30,41% (270 elevi înscrişi, dintre care 80 admişi, 183 respinşi, 7 nu s-au prezentat)
Colegiul Tehnic Forestier – 57,23% (155 elevi înscrişi, dintre care 87 admişi, 65 respinşi, 3 nu s-au prezentat)
Liceul Tehnologic Energetic – 72,32% (226 elevi înscrişi, dintre care 162 admişi, 62 respinşi, 2 nu s-au prezentat)
Liceul Tehnologic Mecanic – 18,18% (39 elevi înscrişi, dintre care 6 admişi, 27 respinşi, 6 nu s-au prezentat)
Rezultatele finale vor fi afişate vineri, 12 iulie, în urma soluţionării contestaţiilor.

Editorial

ADUNĂTURĂ DE DERBEDEI

Azi ne bazăm pe citate, pentru că tot e la ordinea zilei învăţămîntul. Dau de un interviu din toamna trecută al regizorului Andrei Şerban, unul din cei foarte puţini români de notorietate mondială, care spune cu francheţea-i caracteristică: suntem conduşi de o adunătură de derbedei. Pe de altă parte, Părintele Savatie Baştovoi, unul dintre cei mai importanţi scriitori români de azi, prezenţă remarcabilă inclusiv la Tîrgul de Carte de la Paris, tot într-un interviu recent, face o propunere cu tîlc: să se interzică prin  lege demnitarilor să aibă gărzi de corp, dacă tot se laudă că sunt aşa de iubiţi de popor, atunci de ce le e frică? Pentru că săptămîna asta s-a aniversat un an de la puciul borfaşilor, cum a fost numit, peste care s-au suprapus scandalul cu bacalaureatul şi cel cu Constituţia, continuatoare a puciului. Conexarea tuturor acestor evenimente (plus altele, fireşte) se explică simplu prin fraza genialului regizor român. Dar şi haloimesul care se cheamă bacalaureat, o parodie sinistră a oricăror principii pedagogice, ştiinţifice, statistice, cu puroiul corupţiei intrat pînă în fibră, cu o brambureală în reacţiile autorităţilor, (pe traseul procurori, poliţie, justiţie) de neimaginat într-o ţară europeană. Ciudat că marele absent în abundenţa declaraţiilor contradictorii a fost tocmai Ministerul Învăţămîntului, vizibil depăşit de evoluţia evenimentelor. Unde au fost ministrul şi şeful comisiei de organizare a bacului de la minister?

Majoritatea legislativului municipal nu mai tolerează construcţiile fără autorizaţie

Blocul familiei Brânză (William Brânză), ridicat fără autorizaţie pe un teren cam strâmt, situat în vecinătatea Trezoreriei, a revenit iar pe ordinea de zi a recentei şedinţe a consilierilor municipali. Pentru a doua oară. Ceea ce înseamnă că el a fost pregătit pentru dezbateri de trei ori, de la începutul acestui an, dar de fiecare dată majoritatea aleşilor a respins proiectul. Iniţiatorul proiectului, consilierul democrat-liberal Monica Clinciu, şi-a susţinut din nou punctul de vedere, conform căruia “oamenii trebuie ajutaţi să intre în legalitate, ca să nu le demolăm construcţiile”. La precedentele şedinte în care proiectul a picat, majoritatea USL a considerat că trebuie să dea o lecţie celor care construiesc fără autorizaţie, chiar şi pe terenuri proprietate personală. Gheorghe Tudor, fostul primar al oraşului între 2000 şi 2004, a criticat vehement ridicarea acestei clădiri, care nu doar că s-a făcut fără autorizaţie, dar şi cu afectarea imaginii oraşului, dizarmonizând peisajul urbanistic al zonei prin arhitectura sa necorespunzătoare, asemănătoare unui biscuit. “Cum e posibil ca, în centrul municipiului, să ridice cineva aşa ceva fără a avea voie, doar bazându-se pe nişte relaţii?”, s-a întrebat retoric, acum două luni, consilierul municipal social-democrat. Acesta a propus formarea unei comisii care să analizeze toate cazurile în care au fost ridicate imobile fără avize, iar soluţia să fie unitară: “ori îi ajutăm să intre în legalitate, ori îi obligăm să-şi demoleze clădirile”. “Noi le cerem să intre în legalitate, şi când vin la noi să îi ajutăm, nu o facem. Cum vreţi să se rezolve problema? Cel mai bun exemplu e chiar clădirea ridicată pe Calea Doftanei. Proprietarii au fost sanctionaţi contravenţional şi li s-a cerut să intre în legalitate. Cum să o faca?”, a fost replica Monicăi Clinciu, în dezbaterile şedintei de acum două luni. La ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, s-a revenit cu proiectul, explicându-se că Adelina Brânză, proprietara terenului, a construit clădirea fără autorizaţie, dar pe întreg terenul deţinut, ceea ce contravine legislaţiei din domeniul construcţiilor, care interzice  construirea unui imobil pe o întreagă proprietate privată, ci numai cu lăsarea liberă a unui procent din suprafaţa totală. Pentru a intra în legalitate, proprietara terenului ar mai avea nevoie de încă 168 m.p. pe care sa îi cumpere de la Primarie, după care ar putea obtine autorizatia de construire. O eventuală demolare a construcţiei este exclusă, întrucât proprietara a obţinut în instanţă o hotărâre judecătorească ce constată dreptul de proprietate asupra imobilului. Viceprimarul Ion Dragomir, cu care Monica Clinciu se războieşte adesea în Consiliul Local, a atras atenţia că sentinţa civilă nu dă dreptul proprietarului sa continue construcţia până nu obţine teren în plus. În final, majoritatea USL – PP-DD a respins pentru a treia oară acest proiect. Se anunţă vremuri deloc fericite pentru cei care încalcă legea şi construiesc fără autorizatie, chiar în curţile proprii. A.N. 

OMV Petrom cere municipalităţii monitorizarea vechilor puţuri de sonde închise

Cu profituri anuale de aproape un miliard de euro, austriecii de la OMV Petrom se fac că uită de faptul că orice societate pe care o cumperi o preiei cu toate activele sale, dar şi cu toate pasivele. S-ar părea mai-marii de azi ai Petrom-ului s-au cam alertat din cauza unui vechi şi fâsâit puţ de sondă, care fâsâie şi bolboroseşte întruna, de câteva săptămâni, mai exact, s-au alertat din pricina unui posibil precedent ce s-ar putea crea. Căci nu doar pentru siguranţa locuitorilor din jurul puţului sunt alertaţi cei de la OMV, siguranţă pe care o clamează întruna, cu orice împrejurare, ci pentru (vorbesc gurile rele), sumele mari ce ar putea fi cheltuite dacă vor apărea în viitor multe alte asemenea situaţii. De aproape două luni se chinuie OMV Petrom să rezolve problema unui vechi puţ de sondă reactivat, situat între blocurile IRA, mai exact între primele două blocuri de pe partea stângă, din vecinătatea stadionului Rafinăria. Gardul care separă stadionul de blocuri nu mai există, el a fost înlăturat pentru a permite camioanelor de mare tonaj şi instalaţiilor petroliere de foraj să ajungă lângă gura de sondă abandonată acum 100 de ani. Trezirea la viaţă a acestei vechi sonde a fost cauzată de faptul că ea nu a fost închisă corespunzător la momentul respectiv, adică la 1915. Până la urmă, cei de la Petrom au recunoscut că este o sondă care le aparţine şi, cu ajutorul unui utilaj special, au astupat iniţial cu pământ şi bucăţi de beton locul incidentului. Betonarea făcută nu a fost însă suficientă. După câteva zile, lichidul şi mirosul de gaze au apărut din nou, ceea ce a determinat o mai mare implicare a celor de la Petrom, dar şi o mai mare îngrijorare a locuitorilor blocurilor învecinate. Cei de la Petrom au făcut dovada unei desfăşurări de forţe impresionante. Ei au adus aici multe utilaje şi prăjini de foraj, au lărgit şi au betonat groapa din jurul puţului de sondă care continuă să bolborosească şi să scoată gaze şi un incolor, care, susţin specialiştii firmei, ar fi apă. Una dintre variantele luate în calcul de către cei de la Petrom este că prin nişte posibile fisuri ale coloanei (burlanul prin care iese ţiţei din măruntaiele pământului), s-ar fi putut infiltra apă dintr-o pânză freatică, apă care ar fi urcat încet, din cauza diferenţei de presiune, şi ar fi ieşit prin gura puţului astupat cu un dop de lemn, conform tehnologiei vremurilor în care a fost închisă sonda buclucaşă. Pe şantierul amenajat în jurul puţului, puţine informaţii poţi afla. Cu toate că lucrările continuă şi nu par a se apropia de sfârşit, cei de la OMV dau asigurări locuitorilor din zonă că sunt în afara oricărui pericol. Recent, OMV a trimis Primăriei Câmpina o adresă in care informează despre lucrările executate şi despre cele ce urmează a fi executate până la închiderea completă a sondei. Situaţia puţului nu este prezentată în culori sumbre, dar nici in culori de un roz intens, de vreme ce semnatarii adresei menţionează în cuprinsul ei că “OMV Petrom, având cunoştinţele şi mijloacele necesare şi răspunzând prompt solicitărilor autorităţilor competente, a intervenit de urgenţă la sonda 188 SR Câmpina în vederea prevederii şi limitării consecinţelor negative ce puteau fi determinate de scurgerile de apă şi produs petrolier, respectiv de emanaţiile de gaze.” Aşadar, siguranţa locuitorilor din vecinătate nu mai este absolută, ea ar putea fi afectată la o “adică”. La care “adică”? Adică în cazul in care OMV nu ar fi vigilentă şi nu ar întreprinde toate măsurile necesare. OMV cere municipalităţii formarea unei comisii care să monitorizeze situaţia tuturor sondelor închise din zonă, ştiut fiind că platoul sudic al Câmpinei, acum mai bine de un secol, a fost multă vreme împânzit cu sonde închise ulterior prin mijloace rudimentare, folosite în tehnologia acelor vremuri. OMV Petrom a transmis adresa şi altor instituţii publice judeţene:  Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Garda Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Sub coordonarea primarului, comisia de specialitate a municipalităţii urmează a fi alcătuită în următoarele zile. A.N.

Un parteneriat pentru bucuria copiilor de la Complexul “Sf. Filofteia”

După două săptămâni, un parteneriat francez-român a adus un plus de bucurie în sufletele copiilor de la Complexul de servicii comunitare “Sfânta Filofteia” din Câmpina. Este vorba despre un parteneriat între  Asociaţia „Ateliere fără frontiere” din România şi Asociaţia „Atéliérs sans frontières” din Franţa, care au desfăşurat un proiect pe bază de voluntariat având drept scop amenajarea unui parc de joacă şi asfaltarea curţii interioare a instituţiei. La lucrări au participat peste 30 de voluntari francezi şi români. Proiectul s-a derulat, de asemenea, în parteneriat cu Primăria Câmpina, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova şi firmele Lavitex-Breaza, Kaufland şi Bricostore.  Costurile lucrărilor desfăşurate s-au ridicat la 25.000 euro, banii provenind doar din sponsorizări.

Asociaţia “Ateliere fără frontiere” organizează de şapte ani astfel de proiecte, primul dintre ele fiind desfăşurat la Sibiu. Sâmbătă, în prezenţa primarului Horia Tiseanu, a consilierului municipal Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură a legislativului municipal, a directoarei complexului, Monica Dobre, a reprezentanţilor asociaţiilor partenere şi ai sponsorilor, a fost marcată realizarea proiectului. Au tăiat panglica acestui obiectiv Monica Dobre, edilul municipiului şi reprezentantul Kaufland. Înainte de tăierea panglicii, au fost rostite câteva scurte cuvântări şi împărţite tuturor celor implicaţi diplome de apreciere, în semn de gratitudine pentru participarea la lucrări şi pentru susţinerea parteneriatului. Monica Dobre a subliniat că, prin acest proiect, şi-a văzut un vis împlinit: “Parteneriatul public-privat şi-a arătat roadele astăzi, făcând să se împlinească un mai vechi vis al meu, care nu era numai al meu, ci şi al copiilor din acest complex. Se ştie cât de importantă este joaca pentru un copil, de aceea cred că se poate intui uşor câtă bucurie a adus în sufletele copiilor din complexul nostru părculeţul pe care îl inaugurăm astăzi. Primăria ne-a ajutat foarte mult la acest proiect, alături de firmele Kaufland, Bricostore şi Lavitex - Breaza, fiecare cu ce a putut: voluntari, mâncare, unelte, mobilier etc. Am pornit la acest proiect un pic cu inima strânsă, în ideea că voluntariatul în România nu prea există, iar faptele bune se lasă mult aşteptate. Am rămas uimită şi încântată de tot sprijinul acordat, pentru care le mulţumesc tuturor.” Primarul Horia Tiseanu a subliniat lecţiile pe care ni le oferă Franţa, sora noastră de gintă latină, în realizarea unor parteneriate cu obiective sociale, iar consilierul Florin Frăţilă şi-a exprimat convingerea că parcul va aduce un plus de bucurie copiilor instituţionalizaţi, cărora le-a urat să se realizeze în viaţă şi să devină cetăţeni respectabili ai României. De asemenea, reprezentantul Kaufland a dat asigurări că firma pe care o reprezintă va fi mereu prezentă în astfel de acţiuni cu implicaţii sociale, de câte ori va fi solicitată. De la bucuria strălucind pe chipurile copiilor, pentru poza de grup din finalul evenimentului am avut suficientă lumină astfel încât vechea şi neputincioasa mea cameră foto să nu mă facă de râs, iar dispariţia soarelui după câţiva nori să treacă neobservată. A.N.

Eusebiu Ştefănescu a ajuns actor îndrumat de Mihai Eminescu

Titlul-cârlig al acestui articol pare greu de înţeles, poate chiar fără sens, având în vedere distanţa temporală care îl desparte pe actorul Eusebiu Ştefănescu de poetul Mihai Eminescu. Nu că poezia şi actoria nu şi-ar putea găsi lucruri comune, dar cei doi sunt născuţi la 100 de ani distanţă. Pentru cititorii noştri care nu ştiau acest lucru, am menţiona că îndrăgitul actor de teatru şi film Eusebiu Ştefănescu s-a născut în comuna dâmboviţeană Iedera, dar s-a stabilit la vârsta de 10 ani în orăşelul nostru împreună cu familia. Aşadar, se poate spune că este câmpinean prin adopţie, ba chiar prin numeroasele amintiri înfipte ca nişte rădăcini adânci în pământul şi apele Câmpinei. Rar întâlnit în onomastica românească, numele Eusebiu provine din grecescul Eusebios, care înseamnă evlavios, pios, blând. Cam aşa şi era actorul în copilăria şi adolescenţa petrecute la Câmpina, cam aşa a rămas şi astăzi. Când îţi vorbeşte, te învăluie într-o clipă cu o voce gravă şi liniştitoare, marcată de un timbru plăcut şi inconfundabil. Blândul Eusebiu, foarte ataşat de valorile familiei sale, o fi moştenit blândeţea chiar de la mama sa, o femeie admirabilă, care trăieşte şi azi, la 92 de ani, într-o casă din cartierul Câmpiniţa. Actorul vine des la Câmpina să-şi vadă mama şi una dintre surori, cele două locuind împreună în casa mai devreme pomenită. În copilărie, nici prin gând nu-i trecea să se facă actor. Cocheta foarte mult cu poezia (primele versuri le-a scris la opt ani), iar gândul că ar putea ajunge poet îi încolţise în minte mai ales după publicarea unor poezii în câteva reviste de specialitate. Destinul însă îi hărăzise un cu totul alt drum. Destinul plămădit de spiritul lui Mihai Eminescu. Despre cum s-a produs schimbarea de macaz artistic ne-a vorbit, recent, singurul actor de anvergură ridicat din rândurile câmpinenilor. Săptămânile trecute, înainte de  spectacolul oferit de Teatrul “Mircea Albulescu” din Câmpina (fostul Teatru Proiect), cu piesa Bădăranii a lui Carlo Goldoni, actorul şi-a vizitat nerăbdător mama şi sora, aşa cum o face de fiecare dată atunci când soseşte în oraş. Cu 45 de minute înainte de reprezentaţia excelentă oferită de actorii bucureşteni pe scena Casei de Cultură, deşi nu era machiat şi mai rămăsese puţin timp până la ridicarea cortinei, Eusebiu Ştefănescu a acceptat să stea de vorbă cu noi şi să ne povestească, printre altele, cum s-a hotărât să devină actor, la îndemnul mamei sale, dar şi al lui Mihai Eminescu, invocat într-o şedinţă de spiritism la care copilul Eusebiu a participat împreună cu câteva rude ale sale. Iată povestea devenirii ca actor a lui Eusebiu Ştefănescu: «Vin des la Câmpina, să o văd pe mama şi pe sora mea, care locuiesc împreună în casa părintească. M-am bucurat atunci când am văzut curtea casei părinteşti la fel de frumoasă cum ne-a lăsat-o tata, în mai 1989, atunci când a plecat dintre noi.  Şi îi mulţumesc surorii mele pentru eforturile depuse în acest sens. […] V-aş mai povesti cum am ajuns să-mi doresc să devin actor. Casa noastră e foarte aproape de Castelul Iulia Hasdeu, cunoscut şi datorită numeroaselor şedinte de spiritism în care bătrânul Hasdeu vorbea cu fiica sa Iulia, răpusă de tuberculoză la 18 ani. Impresionată de acest lucru, bunica mea, mare iubitoare de mituri şi legende, organiza şi ea şedinţe de spiritism pentru a vorbi cu unul dintre cei trei copii ai ei, Trăienuş, care murise la 16 ani. Simţea bunica nevoia să comunice mereu cu acest băiat. La una din şedinţele ei de spiritism a participat şi mama împreună cu mine. La începutul şedinţei, bunica l-a chemat pe Trăienuş, iar mama, apoi, pe Eminescu. Medium era o fetiţă nu cu multă carte, care scria ce îi dicta fiecare spirit invocat. Mama l-a chemat pe Eminescu şi pentru că eu, pe atunci, iubeam foarte mult poezia, scriam poezii de la opt ani. După ce a chemat spiritul lui Eminescu, mama i-a cerut o dovadă, ca să fie sigură că a intrat în legătură cu el. Eminescu i-a dictat mediumului mai multe versuri, un fel de parafrază la poemul “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, poem disident la acea vreme. Am păstrat, peste ani, poezia pe care i-a dictat-o spiritul lui Eminescu fetiţei-medium. Versurile erau, în final, din ce în ce mai evazive, se topeau încet, nedesluşit. Pentru că noi, actorii, avem acces mai uşor la Biblioteca Naţională, am comparat ulterior versurile scrise de fetiţă cu poeziile scrise de Eminescu pe care le-am studiat la Biblioteca Naţională. Am observat cu stupoare că scrisul fetiţei-medium semăna foarte mult cu scrisul poetului naţional. Tot în acea şedintă de spiritism, mama l-a mai întrebat pe Eminescu ce va ajunge fiul ei în viaţă. “Actor” i-a răspuns imediat Eminescu. Şi din acea clipă, a trebuit să-mi stabilesc şi să-mi construiesc destinul, convins fiind că trebuie să devin actor». A.N.

“Sărbătoarea Iuliilor”. 23 de ediţii, 23 de reuşite

De doi ani, de când Galele APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România), nu se mai organizează la Câmpina, cel mai important eveniment cultural al municipiului rămâne, de departe, Sărbătoarea Iuliilor. Dacă Galele APLER se evidenţiau, într-un fel, printr-o desfăşurare mai mare în timp (două-trei zile), Sărbătoarea Iuliilor se distinge printr-o varietate a acţiunilor cultural-artistice ce-o îndreptăţesc să fie asemuită cu un festival cultural în care nu există concurenţă, ci numai concurenţi. Căci de 22 de ani, la Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina se desfăşoară, la fiecare 2 iulie, un eveniment deosebit care subsumează o lungă serie de acţiuni cu un distins parfum cultural. “Sărbătoarea celor 2 Iulii” reprezintă seria nouă a “Sărbătorii Iuliilor”, cum a botezat bătrânul Hasdeu evenimentul prin care, până la sfârşitul vieţii sale, le-a comemorat pe cele două Iulii care l-au părăsit înainte de vreme şi pe care le-a iubit atât de mult: fiica Julia şi soţia Iulia.  Seria nouă a fost demarată, imediat după Revoluţie, de muzeograful Octavian Onea, dar de când este la conducerea Muzeului Memorial „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, adică din 1998, Jenica Tabacu a reuşit să dea o strălucire aparte acestui eveniment, pe care l-a organizat din ce în ce mai bine, făcând ca, de peste un deceniu, “Sărbătoarea Iuliilor” să devină un adevărat regal cultural. El începe mereu cu prelegeri despre familia savantului enciclopedist considerat cea mai importantă personalitate a culturii române din secolul al XIX-lea. Ediţia de marţi, 2 iulie 2013, nu a ieşit din tiparele unei sărbători culturale, fiind asezonată din belşug cu prelegeri, lansări de carte, recitaluri de poezie, expoziţii de arte plastice, minicrecitaluri de muzică clasică, piese de teatru. La eveniment au participat circa 100 de persoane. În cuvântul ei de deschidere, dr. Jenica Tabacu, directoarea muzeului, a descris succint istoricul acestei sărbători, dar şi istoricul castelului, subliniind că edificiul a fost martorul unor vremuri vitrege care l-au scos o bună bucată de timp din atentia autorităţilor şi l-au făcut să devină mulţi ani aproape o ruină. “În perioada interbelică, Ateneul B.P. Haşdeu a încercat din răsputeri să restaureze castelul. Abia la începutul anilor 1960, castelul a fost restaurat, iar în 1965 a fost inaugurat Muzeul B.P. Haşdeu. După cutremurul din 1977, care l-a afectat serios, a urmat un lung proces de restaurare a edificiului. Fără a fi complet refăcut, muzeul a fost redeschis în 1995 şi reintrodus în circuitul de vizitare. În 2008-2009, a fost restaurată parţial faţada castelului. Anul acesta, Consiliul local a alocat o sumă considerabilă, aproape şase miliarde de lei vechi, pentru restaurarea teraselor, în vederea remedierii problemei infiltrărilor de apă care ameninţă picturile murale din interiorul muzeului.” Într-adevăr, faţada castelului, privită dinspre Bulevardul Carol I, arată ca un adevărat şantier. După Jenica Tabacu, primarul Horia Tiseanu a subliniat importanţa evenimentului şi meritele directoarei muzeului în anvergura pe care a căpătat-o acest eveniment: “Cred că merită să-i mulţumim doamnei Jenica Tabacu pentru organizarea acestui festival cultural, căci fără contribuţia sa nu ne-am strânge atâţia oameni, în fiecare an, la Sărbătoarea Iuliilor”. În continuare, senatorul Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură din Senatul României, a recunoscut că este bucuros şi onorat să participe la acest eveniment. Parlamentarul câmpinean a evidenţiat faptul că “numai prin cultură România se poate promova cel mai bine. Mai ales în condiţiile în care, trebuie s-o recunoaştem, privind lucrurile într-un context european, România nu se situează în topul faptelor bune. As remarca prezenţa a doi cetăţeni de onaore ai oraşului nostru, profesorii Constantin Trandafir şi Gherasim Rusu Togan. Vreau să-i mulţumesc şi pe această cale profesorului meu din liceu, Constantin Trandafir, pe care mi-l amintesc ca pe un dascăl minunat, pentru toate lucrurile pe care le-am învăţat de la dânsul. Aş sublinia încă o dată meritele doamnei Tabacu, care a pus mereu mult suflet în organizarea acestui eveniment. Dacă toţi funcţionarii plătiţi de stat ar pune la fel de mult suflet, România ar sta mult mai bine. […] Vorbind despre perspectivele actuale ale culturii naţionale, aş vrea să vă spun că Guvernul Ponta a înţeles că trebuie terminat războiul dintre taberele culturale ce s-au format în ultimii ani, drept pentru care a numit în fruntea Institutului Cultural Român un manager profesionist, diplomat de carieră. Rămân la convingerea că principalul vector de promovare a României în lume rămâne cultura.” Au urmat apoi prelegeri susţinute de reputaţi haşdeologi, precum prof.dr. Ion Oprişan (“Adevărul despre Arhiva istorică a României”, al cărei prim director a fost B. P. Hasdeu), prof.dr. Stancu Ilin (“Hasdeu – despre poezie”), prof.univ.dr. Crina Decusară Bocşan (“Basarabenii Hasdeu”), Mircea Coloşenco (Despre Julia Hasdeu în presa vremii”), preot Constantin Mănescu (Etimologia toponimelor şi rolul ei în cercetarea istorică), jurist Mihai Ştefan (Julia Hasdeu pentru generaţia tânără”). Evenimentul a continuat cu mai multe lansări de carte: Crina Decusară-Bocşan – “Iubirile Juliei”, Jenica Tabacu – “Amurgul Demiurgului. Ultimii ani de viaţă ai lui B.P. Haşdeu”, Florin Dochia – “Stare de lectură”, Carmen Negreu – “Cică nişte câmpineni…”, George Văleanu – Jurnal de ducă” , “Maratonul poeziei. Antologie.”, Revista Nouă. Colocvii 2004-2008. Antologie.” A urmat apoi un recital de poezie susţinut de Anastasia Maria Tache, elevă a Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”, care a recitat câteva dintre creaţiile proprii.  Nu au lipsit recitaluri de pian, dar nici expoziţii de artă plastică, ultimele vernisate cu acest prilej. Astfel, cei care au trecut pragul muzeului, în a doua zi a săptămânii trecute, au putut admira mai multe expoziţii de pictură şi sculptură culucrări semnate de artişti locali: Camelia Tache, Liana David, Mihai Boroiu, George Stoian, Anastase marian, Negoescu Danilov şi Viorel Popa. Au mai expus artiştii plastici Luminiţa Ciupitu şi Cârstina de la Studina. A fost prezentă, de asemenea, expoziţia “Julia Hasdeu şi poezia picturii”, ediţia a III-a, a membrilor Asociaţiei RoBizArt din Bucureşti: Ioan Bompa, Nelu Predoi, Ioan Ladea, Dan Munteanu, Viorel Popa. În cadrul recitalului de pian, Paul Filip şi Cristina Pridie au interpretat piese muzicale compuse de Magdalena Bach, Ludwig van Beethoven, Richard Clayderman ş.a. Sărbătoarea Iuliilor s-a încheiat cu “Jurnal de căsătorie”, un spectacol de Cristina Lascu, inspirat de jurnalul soţilor Clara şi Robert Schumann. A.N.

Valenţe culturale câmpinene

Intrată în tradiţia manifestărilor culturale, Sărbătoarea celor două Iulii, desfăşurată la Castelul “Iulia Hasdeu”, pe 2 iulie, a fost onorată de: primarul Horia Tiseanu, prof. Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului României, Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local, consilierii Marian Dulă şi Viorel Bondoc, prof. dr. I. Oprişan, prof. univ. dr. Crina Decusară Bocşan, Mircea Coloşenco, prof. Gherasim Rusu Togan, preot C-tin Mănescu, jurist Mihai Ştefan, prof. dr. Christian Crăciun, prof. dr. C-tin Trandafir, Florin Dochia, directorul Casei de Cultură “Geo Bogza”, precum şi de numeroşi iubitori de artă şi cultură.
Într-un cadru natural ideal - grădina castelului - d-na Jenica Tabacu, directoarea Muzeului Memorial “B.P. Hasdeu” şi-a început speech-ul: “Fiţi bineveniţi la Castelul Iulia Hasdeu, la cea de-a 23-a ediţie a sărbătorii celor două Iulii!”, remarcând totodată importanţa şi semnificaţia evenimentului, situaţia la zi a edificiului, dificultăţile întâmpinate de-a lungul timpului, devenind astăzi, prin geneza şi arhitectura sa, unic în lume”.
Dintre numeroasele şi variatele forme de activitate, lansările de carte s-au bucurat de o largă audienţă. Astfel, surpriza reuniunii a constituit-o prezenţa delegaţiei din Republica Moldova care a prezentat lucrarea “Moştenirea B.P. Hasdeu” (vol. 8) - Istoria critică a României, ediţie îngrijită de Stancu Ilin şi I. Oprişan, revistele “Literatură şi artă”, “Jurnal de Chişinău” etc. şi o plachetă de rebus (88 plachete cu scriitori).
 
 
***

Tot săptămâna trecută, pe 6 iulie, la Casa de Cultură “Geo Bogza”, în prezenţa a numeroşi invitaţi, a avut loc lansarea cărţii “Viaţa ca o anecdotă”, autor Ion Ochinciuc.
Dezinvolt, prof.dr. Christian Crăciun, în dublă ipostază moderator - prezentator, a condus dezbaterile, a punctat asupra unor probleme de conţinut, precum şi asupra cerinţelor impuse de o astfel de carte: “Sunt bucuros că avem din nou ocazia să ne întâlnim cu dl. Ion Ochinciuc. Am prefaţat o carte precedentă, i-am citit cartea «Viaţa ca o anecdotă» şi aştept cu interes volumul următor. Este greu să prezinţi o astfel de carte, pentru că n-ai cum s-o repovesteşti. O bună carte de amintiri trebuie să îndeplinească condiţiile: memorie, simţul umorului, autorul să fie în centrul acţiunii şi să iubească oamenii. Autorul le îndeplineşte cu brio pe toate”.
După prezentarea vieţii şi activităţii autorului, cel de-al doilea lector, prof. Theodor Marinescu, a remarcat: “Cartea este proiectată după o structură originală, atipică, fără a respecta cronologia evenimentelor, ceea ce asigură un farmec deosebit lecturii. Subiectul lucrării - «oameni şi întâmplări» - este guvernat de dialogul autorului cu spiriduşul său, Asmodeos. Construit cu multă migală, rafinament şi dubtilitate, dialogul constituie un veritabil catalizator”.
Evidenţiind drumul ascendent pe care se înscrie cultura locală, consilierul Florin Frăţilă a mulţumit d-lui Ion Ochinciuc pentru prezenţa sa în mijlocul câmpinenilor şi pentru valoarea deosebită a celor trei cărţi lansate în urbea noastră.
“Sunt unul dintre făuritorii şi vinovaţii acestei cărţi - precizează jurnalistul Serghie Bucur - pentru că, spre onoarea mea, autorul a ţinut să anexeze câteva desene, însoţite de reuşite epigrame realizate de Ştefan Al. Saşa. Prilejul de a vorbi despre un astfel de scriitor este, pentru mine, o onoare şi multă emoţie”.
Aprecieri interesante, pline de substanţă, a făcut şi prof. C-tin Trandafir: “Ne aflăm cu mare plăcere la o nouă lansare de carte, o carte care cuprinde o perioadă largă de timp, de la realismul socialist până-n zilele noastre. Dl. Ochinciuc este un scriitor prolific, care a dovedit o bună capacitate de observaţie. Autorii acestui gen literar au o capacitate enormă de imaginaţie”.
“Domnii de la acest prezidiu - a menţionat autorul - aceşti distinşi cărturari, încărunţiţi şi ei pe acest tărâm, mi-au alungat îndoielile susţinând că, chiar şi-un volum de amintiri poate contribui la satisfacerea dorinţei de iluzii, altfel fireşti, a dvs., a cititorilor, marii noştri stăpâni! Prin bunăvoinţa d-lui Frăţilă am primit ultimul număr din Revista Nouă, dar şi o cărticică intitulată «Cică nişte câmpineni», autoare regretata Carmen Negreu. M-am pomenit, ca pe tavă, cu o imagine a elitei culturale câmpinene”.
Pentru a descreţi frunţile, Ştefan Al. Saşa a oferit spectatorilor, în încheierea programului literar, mult aplaudatele sale epigrame: «A propos de titlul cărţii»: “E viaţa ca o anecdotă,/ Da-mi pare-un pic paradoxal/ Că lumea-atee ori bigotă/ Boceşte poanta de final”.
Theodor MARINESCU

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Istoria Gulagului (1)

Cum poţi rezuma istoria unei adevărate instituţii represive care a funcţionat atât de mult timp, practic de la începuturile regimului sovietic, până aproape de dezintegrarea colosului cu picioare de lut şi care a afectat viaţa, luând viaţa a milioane de oameni, fiind cel mai de succes concept exportat în lumea întreagă de către Uniunea Sovietica (caci un astfel de sistem, calchiat dupa Gulag, a existat în fiecare ţară atinsă de febra roşie)? De aceea fantastica muncă a Annei Applebaum1 trebuie fructificată, rezumată, dezbătută căci nu credem că s-a mai scris o lucrare atât de cuprinzătoare, documentată, lizibilă, îmbinând atât studierea documentelor de arhivă care au ieşit la iveală după 1991 cât şi sute de mărturii ale celebrilor zeki. Puterea propagandei Uniunii Sovietice a fost atât de mare încât a modificat adeseori percepţia realităţii de aceea istoricii au avut motive întemeiate să nu aibă încredere în documentele oficiale publicate de către autorităţile sovietice.  O cu totul altă perspectivă apare atunci când se studiază documentele secrete ale Gulagului pentru că, în ultimă instanţă, autorităţile aveau nevoie să ştie, birocratic-administrativ, o mulţime de detalii despre situaţia Gulagului, mai ales că acesta a fost şi un actor economic important în perioada stalinistă. Era nevoie de statistici chiar dacă şi acestea nu pot revela întregul adevăr având în vedere mania general comunistă de a le falsifica (intr-o măsură mai mare sau mai mică). Au mai existat în diverse locuri ale lumii alte forme de lagăre de concentrare. Se pare că primul ar fi fost folosit de către spanioli în 1895 în Cuba revoltată, care dorea să-şi obţină independenţa. A urmat celebrul caz al britancilor in Africa de Sud (1900) unde au închis populaţia civilă bură în lagăre de concentrare, pentru a o impiedică să susţină guerilla bură. În 1904 coloniştii germani din Africa Germană de Sud-Vest (actuala Namibie) au internat în lagăre de concentrare un întreg trib (herero) care se răsculase împotriva dominaţiei coloniale. Trebuie remarcat că toate aceste exemple de pre-istorie a Gulagului a fost totuşi efemere, măsuri excepţionale pe timp de război,  şi nu au afectat milioane de oameni. Preistoria Gulagului se leagă de sistemul de lagăre de prizonieri de război pus pe picioare de regimul ţarist, nevoit să interneze un număr de 2,2 milioane de prizonieri de război ai Puterilor Centrale. Astfel că noile autorităţi bolşevice au preluat o parte din aceste lagăre pentru a-şi interna noii duşmani (adică aproape pe toţi ceilalţi). În plus, războiul civil feroce dus împotriva Albilor a grăbit dezvoltarea embrionului carceral. Chiar şi la începuturile lui „Oamenii nu erau arestaţi pentru ceea ce făcuseră, ci pentru ceea ce erau”Noul sistem a fost dat spre administrare şi umplere noii structuri represive bolşevice, sabiei şi scutului Partidului Comunist, celebra CEKA2. Deja la începutul anului 1919, la puţin mai mult de un an de la preluarea puterii de către Lenin, CEKA controla un număr de 21 de lagăre, la sfârşitul anului 1920 ajungând la 107, ele fiind umplute cu duşmanii revoluţiei. Cel mai vestit dintre ele a fost, fără îndoială, ansamblul mănăstiresc de pe insulele Soloveţki, din Marea Alba, un experiment, un poligon pentru ceea ce va deveni ulterior Gulagul la nivelul întregii Uniuni Sovietice. La început, deţinuţilor politici aduşi aici (de obicei tot oameni de stânga dar nu comunişti) li s-au garantat anumite drepturi (cărţi, stilouri, hârtie). În 1923 populaţia încarcerată se număra la câteva sute pentru ca în 1926 să depăşească 6.000. SLON (abrevierea pentru acest microarhipelag) avea şase lagăre distincte, unele din ele afectate tăierii de copaci în care mortalitatea era foarte mare. Aici s-a pus la punct sistemul devenit faimos cât-munceşti-atât-mănânci.
 
Codruţ CONSTANTINESCU
 
1 „Gulagul. O istorie” Editura Humanitas, Bucuresti, 2011. Traducerea din engleza de Simona-Gabriela Varazn si Vlad Octavian Palcu.
2 Comisia Rusa Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului.