16 iulie 2013

Conform rezultatelor finale ale ultimului recensământ,

Populaţia Câmpinei a scăzut, în ultimii 10 ani, cu aproape 6000 de locuitori

Recent, Institutul Naţional de Statistică a făcut publice rezultatele finale ale recensământului din 20 octombrie 2011. La data de referinţă a celei mai importante cercetări sociologice din ultimul deceniu, populaţia stabilă a României era de 20.121.641 persoane, cu un milion mai mult decât aratau rezultatele preliminare din august 2012, dar în scădere cu aproximativ 1,5 milioane de persoane faţă de recensământul anterior, din martie 2002. Potrivit datelor publicate, avem 245.400 persoane analfabete. Numărul persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puţin un an, dar care nu fac parte din populaţia stabilă,este de 727.500 şi nu cuprinde decât o parte a numărului de emigranţi plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune. Conform declaraţiilor INS, subînregistrarea emigranţilor a fost cauzată de faptul că, la momentul recensământului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu întreaga familie în străinătate şi nici nu au existat alte persoane în ţară îndreptăţite să declare informaţiile solicitate despre acestia. Municipiul Bucureşti are 1.883.400 locuitori, iar printre cele mai populate judeţe se numără şi Prahova, cu 762.886 locuitori, imediat după judeţul Iaşi, care are o populaţie de 772.300 locuitori. De menţionat că, în martie 2002, judeţul nostru avea 829.945 locuitori, ceea ce înseamnă că, în ultimii 10 ani, prahovenii s-au împuţinat cu aproximativ 8%. După publicarea rezultatelor finale ale ultimului recensământ, INS va recalcula o serie de indicatori statistici: valoarea PIB/locuitor, indicatorii specifici pieţei forţei de muncă, noile rate de şcolarizare, indicatorii specifici statisticilor de calitate a vieţii etc. 



Între Prahova şi Doftana mai trăiesc sub 33.000 de locuitori
Datele publicate de INS au fost preluate în mod firesc de către direcţiile de statistică din teritoriu. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, municipiul nostru număra, în octombrie 2011, nici 33.000 de suflete. Mai exact, 32.935 locuitori, cu 5.823 persoane mai puţin faţă de recensământul anterior, cel din 2002, ceea ce înseamnă o scădere cu circa 14%. Dintre cei 32.935 câmpineni, 17.359 sunt femei, iar 15.576 sunt bărbaţi. Dacă la recensământul din martie 2002, populaţia Câmpinei era de 38.758 de persoane, la primul recensământ de după Revoluţia din Decembrie, cel din ianuarie 1992, oraşul nostru adăpostea 41.554 de suflete. Aşadar, în ultimele două decenii, câmpinenii s-au împuţinat cu aproape 8500 de persoane.
Pe grupe de vârste, populaţia oraşului, în octombrie 2011, se distribuia după cum urmează: 1.282 persoane sub 5 ani; 1.391 persoane între 5 şi 9 ani; 1.353 persoane între 10-14 ani; 1.461 persoane între 15-19 ani; 1.915 persoane între 20-24 ani; 1.856 persoane între 25-29 ani; 2.197 persoane între 30-34 ani; 2.316 persoane între 35-39 ani; 3.086 persoane între 40-44 ani; 1.851 persoane între 45-49 ani; 2.669 persoane între 50-54 ani; 3.107 persoane între 55-59 ani; 2.446 persoane între 60-64 ani; 1.693 persoane între 65-69 ani; 1.721 persoane între 70-74 ani; 1.359 persoane între 75-79 ani; 785 persoane între 80-84 ani; 447 persoane peste 85 ani.

Minorităţile etnice în scădere, cele religioase, în diversificare
Dintre cei 32.935 de câmpineni, 30.731 sunt români, iar ceilalţi 2200 aparţin câtorva minorităţi entice, dintre care cea romă este cea mai numeroasă, cu 639 de membri ai acestei etnii. În comparaţie, în ianuarie 1992, în oraşul nostru trăiau 195 de romi, iar în martie 2002, 422 de romi. Se pare că romii (pe care nu mai avem voie să-i numim ţigani), sunt mult mai numeroşi, dar nu-şi declară toti adevărata etnie. Din datele ultimului recensământ, mai avem în oraş 34 de maghiari (ian. 1992 – 73 maghiari; martie 2002 – 55 maghiari), 14 germani (ian. 1992 – 42; mar. 2002 – 29), 12 ceangăi, 10 greci, 5 italieni şi 13 localnici de alte etnii. Dacă în martie 2002, Câmpina avea 6 evrei, 5 ruşi şi 5 ucraineeni, la ultimul recensământ aceste etnii se regăsesc eventual la capitolul “şi altele”, lucru care evidenţiază o scădere vizibilă a minoritarilor etnici. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre minorităţile religioase. Chiar dacă numericul unora dintre ele a scăzut, numărul minorităţilor religioase, pe ansamblu, a crescut, observându-se o apreciabilă diversificare a acestora. La recensământul din 2002, în Câmpina convieţuiau alături de ortodocşii majoritari (37.247 persoane), 466 romano-catolici, 56 greco-catolici, 450 adventişti, 268 penticostali şi 43 baptişti. În urmă cu aproape doi ani, erau înregistraţi pe teritoriul oraşului 30.109 creştini ortodocşi, 339 romano-catolici, 50 greco-catolici, 416 adventişti de ziua a 7-a, 252 penticostali, 44 baptişti, 18 martori ai lui Iehova, 13 reformaţi, 9 musulmani,  81 creştini după Evanghelie, 6 aparţin religiei creştine după rit vechi, 4 lutherani, 9 evanghelici, 10 evanghelici de confesiune augustană, 13 persoane de alte religii. De asemenea, 1.492 localnici nu au dorit să-şi declare religia.
Intelectuali, din ce în ce mai puţini
Exodul “creierelor” în Occident, în căutarea unei vieţi mai bune, a făcut ca numărul intelectualilor câmpineni sa scadă vizibil, în comparaţie cu datele recensământului din 2002.  Dintr-o populaţie stabilă de peste 10 ani în număr de 30.262 de persoane, distribuţia în funcţie de nivelul de educaţie este următorul: 6.674 persoane au studii superioare absolvite; 2.325 persoane au absolvit cursuri postliceale; 9.081 persoane au studii liceale; 3.768 persoane au absolvit o şcoală profesională; 5.299 persoane au studii gimnaziale; 2.512 persoane au terminat şcoala primară; 603 persoane nu au urmat nici o şcoală, iar dintre acestea 274 sunt analfabete. Aşadar, “ intelectualii”, cei cu studii superioare, reprezintă doar 20% din populaţia municipiului Câmpina. Cei 274 de analfabeţi câmpineni reprezintă un procent de analfabetizare de nici 1%, ceea ne situează peste media pe ţară la analfabetism, ştiut fiind că, pe baza datelor ultimului recensământ, în Romania există aproape un sfert de milion de persoane analfabete.

Cvorumul la referendumul de demitere al lui Băsescu nu ar fi fost atins nici cu actualele date
Rezultate recensământului din octombrie 2011, dacă ar fi fost prelucrate mai repede şi publicate de INS în primăvara anului trecut, ar fi putut influenţa, au spus unii politicieni, referendumul de demitere al preşedintelui Traian Băsescu, organizat în iulie 2012. Conform declaraţiilor unor oficiali INS, indiferent de rezultatele finale ale recensamintului, rezultatele nu au nici o relevanta legala in privinta stabilirii cvorumului de la referendum ul din 2012 sau de la referendumuri viitoare. Numarul romanilor cu drept de vot este stabilit de Autoritatea Electorala Permanenta pe baza datelor de la Directia de evidenta a populatiei din Ministerul de Interne, si el cuprinde atit romanii cu drept de vot aflati in tara (adica ceea ce a comunicat INS, prin rezultatele de la referendum), cit si romanii cu drept de vot aflati in strainatate (din care INS a putut sa cuprinda in recensamint doar 727.500, fara a avea instrumente legale sa-i contorizeze pe toti cetatenii romani plecati in strainatate). Dan Gherghut, vicepresedinte INS, a declarat ca "datele de la recensamint nu pot fi folosite in nici un caz pentru organizarea unui referendum". A.N.

Editorial

BURTICI FERICITE
   
O reclamă stupiduţă (pleonasm inevitabil) de pe micul ecran ne îndeamnă să avem grijă ca burticile noastre ca să fie fericite. Cu diminutiv cu tot, este aici întreaga mizerie a „filozofiei de viaţă” a lumii recente, obsedată de pîntece, în toate sensurile şi conotaţiile cuvîntului. De la dietetică (mitul asfixiant al hranei sănătoase, mai supărător decît mezelurile) la lăcomie. Despre lăcomie şi prostie a fost vorba şi în România ultimei săptămîni (dar cînd  nu sunt acestea subiectele la ordinea zilei?). Deci „cel mai cinstit guvern al României” are onoarea de a da primul un ministru condamnat pentru o găinărie ordinară. Din, se pare, vreo 13 pe care i-a pierdut de-a lungul timpului din cauze diverse. Bazîndu-se pe votul majoritar al unei populaţii educate doar întru fericirea burţii şi complet insensibilă la chestiunile morale, populaţie care votează într-o veselie oameni cu dosare penale să o reprezinte. Burtica fericită are o mare calitate: e interesată doar de ce intră pe o parte şi iese pe cealaltă, nici o frămîntare de responsabilitate. Aspectul cel mai cronic al tabloului de perete în legătură cu cazul Fenechiu este exact această iresponsabilitate veselă. Primul ministru plagiator (atenţie, decizia Curţii nu-l absolvă, se referă doar la chichiţe procedurale) a tot dat indicaţii preţioase justiţiei şi l-a numit pe inculpat ministru în deplină cunoştinţă de cauză că are dosar în judecată. Se poate numi aceasta responsabilitate? Veselul lider al PNL are, după Becali, alt lider la puşcărie. Adevăraţii liberali îşi vîră capul în nisip într-o tăcere înspăimîntată, în loc să-l tragă la răspundere pe acest gropar al liberalismului şi al democraţiei româneşti. Ştire de ultimă oră:

“Romii câmpineni sunt tot mai abandonaţi de autorităţile locale”

consideră Gavriş Lingurar, preşedintele Asociaţiei “Frăţia Romilor”

Unul dintre fruntaşii romilor câmpineni, Gavriş Lingurar, preşedintele Asociaţiei “Frăţia Romilor”, consideră că, de la o vreme, administraţia locală se ocupă tot mai puţin de măsurile necesare incluziunii sociale a membrilor etniei sale care abia mai reuşesc să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta. În ciuda unor proiecte sociale cu finanţare europeană (de altfel, primul proiect european, în valoare de 50.000 de euro, accesat de Câmpina a fost unul care avea ca scop îmbunătăţirea vieţii romilor locali), traiul romilor câmpineni nu s-a îmbunătăţit, ba dimpotrivă, în ultimii ani, chiar s-a înrăutăţit considerabil, ne mărturiseşte interlocutorul nostru: “Chiar dacă am făcut mai multe proiecte sociale cu finanţare europeană împreună cu Primăria, care a fost aplicantul acestor proiecte UE, viaţa multor romi nu s-a îmbunătăţit, ba chiar, în ultimii ani, s-a înrăutăţit dramatic. De vreo patru-cinci ani, municipalitatea se interesează tot mai puţin de soarta noastră, a romilor câmpineni. Când mergem să cerem să ni se mai dea de lucru, la un zid, la un şanţ, la câte o lucrare de investiţie cât de mică, ni se invocă motivul crizei economice şi al lipsei de bani. De parcă noi n-am simţi cel mai acut criza. Se uită însă că una este să o ducă ceva mai rău cei care o duceau înainte bine, cei care aveau deja un nivel de trai ridicat, şi alta este să o ducă mult mai rău cei care, şi aşa, o duceau înainte rău, adică mulţi dintre romii noştri care au ajuns astăzi la disperare. Un bun exemplu în sensul spuselor mele, deşi el nu este deloc un bun exemplu, adică unul de lăudat, este şi cazul lui Ion Bondilă, un rom de-al nostru, care şi-a făcut un cort în vecinătatea blocului în care locuiesc, pentru că nu are unde să stea. Nu are slujbă, nu are locuinţă, nu are pe nimeni. Toată iarna l-am ţinut lângă uşa locuinţei mele, pe holul blocului unde locuiesc. I-am mai dat şi de mâncare, pentru că ştiu că are o mândrie a lui, şi mai bine rabdă de foame decât să cerşească. Vara, însă, nici el nu mai poate sta şi nici noi nu-l mai putem ţine în holul blocului, din cauza căldurii şi a mirosului greu de suportat. Dacă cei de la Primărie mi-ar da un metru cub de scânduri, i-aş face un adăpost jos, în lunca Doftanei, unde să nu deranjeze pe nimeni şi unde să poată sta şi el în condiţii cât de cât mai omeneşti.” I-am amintit interlocutorului nostru despre necesitatea unei autorizaţii de construcţie, iar Gavriş Lingurar ne-a spus că nu ar fi o problemă obţinerea acesteia dacă s-ar vrea ca un om să nu ajungă în stradă. Problema este spinoasă şi aproape imposibil de rezolvat, dar un lucru este cert. De câteva zile, pe strada Ecaterina Teodoroiu, chiar în curba din vecinătatea societăţii Floricon Salub, Ion Bondilă, un rom fără adăpost, şi-a făcut un cort dintr-o bucată de folie de plastic legată la baza unui copac. Ca să obţină mai mult spaţiu, omul nostru şi-a scos afară hainele sale murdare şi ponosite, fără teama că s-ar putea trezi fără ele. Mai ales că cel puţin patru-cinci câini fără stăpân s-au pripăşit pe lângă cort şi îl păzesc în permanenţă, recunoscându-l pe Bondilă drept unicul lor stăpân. Câinii comunitari sar adesea la roţile maşinilor care trec prin zonă, o zonă cu trafic rutier intens în mai toate orele zilei. De aceea s-ar putea spune că patrupedele canine pot încurca circulaţia autovehiculelor în orice moment. Mai exact în momentele în care câinii sar în faţa maşinilor ce trec cu viteză, atunci când şoferii sunt nevoiţi să frâneze brusc pentru a evita impactul cu animalele înfuriate. A.N.

Spitalul Judeţean de Urgenţă oferă condiţii precare pacienţilor internaţi

În ultimii ani, despre Spitalul Judeţean ni s-a plâns multă lume, bolnavii internaţi în această unitate fiind nemulţumiţi de condiţiile precare găsite aici. Nemulţumirile ne-au parvenit recent nu de la cei externaţi, care au avut nefericirea să “beneficieze” de serviciile medicale din cel mai mare spital al judeţului, ci de la însoţitorii acestora.
Concret, într-una din zilele trecute, la redacţie ne-a sunat o cititoare fidelă a revistei noastre, Luiza Sitaru, câmpineancă get-beget şi rezidentă în Emiratele Arabe de un deceniu, care ne-a relatat ulterior, în câteva scrisori electronice, experienţele nefericite pe care le-a trăit în timpul ultimei sale vacanţe petrecute în România. La sfârşitul lui iunie 2013, tatăl ei a suferit un accident vascular cerebral şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Dar iată, prin cuvintele cititoarei noastre, povestea greu de crezut a celor trăite de tatăl ei în perioada în care acesta a fost internat în primul spital al capitalei judeţului.
“Recent, eu şi familia mea am trecut  prin momente dificile, care implică sistemul medical românesc. În această vară, din nefericire, tatăl meu a suferit un accident vascular cerebral, în prezent fiind invalid şi paralizat pe partea stângă a corpului, inclusiv faţa. Aş vrea să semnalez câteva lucruri cutremurătoare pe cale le-am trăit cât am stat lângă tatăl meu, în perioada internării sale. În ziua când a avut accidental vascular cerebral a fost spitalizat urgent la Câmpina, dar lipsa secţiei de Neurochirurgie din Spitalul Municipal Câmpina a făcut să fie  transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Acolo a început coşmarul: saloanele murdare, totul deplorabil, mizerie peste tot, gândaci şi un personal neatent, dar gata să primească mită în orice moment. Nu vreau să înţelegeţi că mă plâng, dar aş dori să semnalez aceste oribilitati prin care bolnavii din judeţul nostru trec atunci când ajung în această instititie numai pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a încerca să determin îndreptarea situaţiei. Condiţiile mizerabile erau agravate de lipsa medicamentelor (am fost rugaţi zilnic să mergem să procurăm medicamente de la farmacia de lângă spital). Nemaivorbind de lipsa de atenţie a personalului medical. Asistentele, dacă erau întrebate orice referitor la starea tatălui meu, răspundeau cu “nu ştiu”. În plus, imobilizat şi paralizat fiind, a căzut din pat noaptea, deoarece nu i-a fost ridicată bara de protecţie a patului. În urma căzăturii, s-a rănit la şold şi la picior, iar când am cerut să i se facă o radiografie, ni s-a spus “Suntem spital de urgenţă, nu avem filme pentru radiografie”, deşi noi ne oferisem să cumpărăm aceste filme. Tatăl meu a fost internat în perioada 29 iunie – 9 iulie 2013, la Secţia Neurologie, salonul 11.
 Dintre toate serviciile deplorabile la care a fost supus părintele meu, dar şi alţi bolnavi, aş aminti câteva care m-au şocat mai puternic. Cheile de la duşuri erau disponibile după programul îngrijitorilor, dar oricine din conducerea spitalului se putea întreba cum ar putea nişte  oameni invalizi şi semiparalizati sa se dea jos fără ajutorul rudelor pentru a căuta cheia, în condiţiile în care noi familiile aveam program strict de vizite de la 15.00 la 20.00, în cursul săptămânii. Am plătit mită ca să putem intra la vizită cu 10 minute înaintea începerii programului, pentru a-i  da de mâncare bolnavului (am refuzat să îi dăm tatălui meu mâncare cu gândaci, aşa că acesta era nevoit să ne aştepte să venim cu mâncarea gătită de acasă). Am plătit mită să i se pună o ploscă. Întreb acum: Cine ne poate despăgubi pentru faptul că tatăl meu a căzut din pat în timpul internarii. Am primit reclamaţie că “luăm aerul bolnavilor” vizitându-l pe tatal meu în număr mare (patru adulţi). Aer condiţionat nu exista decât pe palierul birourilor administrative. Surorile medicale reacţionau la chemarea pacienţilor după metoda “bătut în cană cu linguriţa” în toiul nopţii; altfel nu se sesizau. Pe 9 iulie, familia mea a primit un telefon prin care ni se solicita să ne prezentăm de urgenţă la spital, ca să îl luăm pe tata acasă, deşi starea lui nu se îmbunătăţise. Imediat l-am transferat la o clinică particulară din judeţ pentru asistenţă medicală şi recuperare. Încă o dată aş dori să avertizez şi alte familii ce se vor afla în situaţia mea, să stea departe de acest spital, iar dacă din nefericire ajung acolo, să aibă grijă în permanenţă de bolnavii dumnealor. Despre gândacii din frigidere sau gândacii de pe mâncarea bolnavilor, mi-e silă să mai vorbesc. Oricum, sunt hotărâtă să mă adresez şi altor organe abilitate, inclusiv domnului Arafat, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.” A.N.

Un bolnav psihic terorizează o întreagă stradă

Săptămâna trecută, am primit la redacţie apelul telefonic disperat al unui câmpinean, Lucian Ţibuleac, care locuieşte pe Aleea Salcâmului, în vecinătatea uzinei Confind. Concetăţeanul nostru ne sesiza faptul că un vecin al său, bolnav de schizofrenie, să-i spunem C.M. (am folosit iniţiale din motive lesne de înţeles), i-a snopit în bătaie băiatul, în vârstă de 12 ani. Mai mult de atât, am fost informaţi că, de 30 de ani, C.M. terorizează locuitorii străzii amintite, care stau cu uşile şi porţile ferecate permanent de frica acestui individ, purtător mai tot timpul al unui cuţit la el. Lucian Ţibuleac nu era acasă când fiul său a fost molestat cu pumni în stomac şi palme peste faţă de către C.M. O vecină a văzut bătaia şi a sunat la Poliţie. La faţa locului au sosit imediat două echipaje de poliţie. Primul echipaj l-a dus pe băiatul bătut la spital, iar cel de-al doilea l-a ridicat pe C.M. cu cătuşe la mâini, după care l-a dus pe acesta din urmă la Spitalul Municipal, de unde scandalagiul bătăuş a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Voila. Interesant este că băiatul, care încă nu-şi revenise complet din traumele psihice şi fizice îndurate, şi-a întâlnit agresorul la Camera Primiri-Urgenţe. Au stat câteva secunde faţă în faţă, dar copilul nu s-a lăsat intimidat de privirea rece şi tăioasă a agresorului său. “Era pe la sfârşitul lui iunie, pe 27 iunie, când mă jucam pe stradă cu nişte copii din vecini. Deodată, C.M. a ieşit la poarta curţii sale şi mi-a spus să nu mai comentez.  Eu nu vorbisem nimic cu el sau despre el, dar cunoscându-l mai bine, nu i-am mai zis nimic. Ne-am continuat joaca, dar nu pentru mult timp, pentru că, brusc, C.M a apărut lângă noi şi a început să mă lovească puternic cu pumnii şi palmele, în burtă şi în faţă. În timp ce mă lovea, îmi spunea întruna că el lucrează la SPP şi că sunt vinovat că am bătut-o pe sora lui din Italia. Am tras o sperietură zdravănă şi nu mi-am revenit multe zile după aceea”, ne mărturiseşte Marius, cu vocea gâtuită de emoţie. 
Atât bunica cât şi tatăl acestuia ne-au povestit că C.M. nu e la prima abatere de acest fel. A mai batut şi cu alte ocazii copii, ba chiar a mai fost implicat în tâlhării, spargeri de magazine şi de case. Până acum, nu i-a făcut niciun vecin plângere penală (pentru molestarea copiilor), dar, de data aceasta, familia Ţibuleac este gata să meargă până la capăt, iar dacă la Câmpina nu se va face dreptate, o să-şi caute dreptatea în instanţă sau prin sesizări la autorităţile centrale de la Bucureşti. “Nu i-am mai făcut nicio plângere până acum lui C.M., dar de data aceasta suntem hotărâţi să mergem până la capăt. Este un pericol public pentru oricine îl întâlneşte, nu doar pentru cei de pe strada noastră. Înainte de a-l bate pe băiatul meu, a mai bătut şi alţi copii de pe stradă. Ameninţă tot timpul cu cuţitul, cuţit pe care îl poartă adesea la el. A mai fost condamnat pentru tâlhărie şi pentru spargeri de locuinţe. Are şi momente de luciditate, dar din păcate, acestea sunt din ce în ce mai puţine. Nu ştim când are discernământ şi când nu, dar noi, în plângerea penală pe care i-am făcut-o, am solicitat şi efectuarea unei expertize medicale, pentru a se putea continua procesul, dacă se dovedeşte că are discernământ. Şi ceilalţi vecini sunt hotărâţi să nu-i mai tolereze comportamentul agresiv. Până acum, ne-am gândit să nu-i facem probleme pentru a nu-i face vreun rău băiatului nostru, dar acum ne-a ajuns cuţitul la os. Ce să mai aşteptăm? Ce rău să-i mai facă băiatului? Să-l schilodească? Să-l omoare?”, ne-a declarat Lucian Ţibuleac, sătul să-şi mai vadă familia terorizată de abuzurile şi agresivitatea vecinului său, convins că strada nu-şi va găsi liniştea decât prin internarea lui C.M. într-un ospiciu pentru multă vreme, până la vindecarea sau ameliorarea sensibilă a bolii psihice de care acesta suferă. A.N.

VACANŢĂ PE BICICLETE – metodă alternativă de educaţie

S-a încheiat cu succes CUPA SLOBOZIA a concursului „Vacanţă pe biciclete”, organizat de Asociaţia Pro Câmpina cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpina şi al Consiliului Local Câmpina. Concursul face parte dintr-un vast proiect de activităţi sportive şi de timp liber care vor fi susţinute de către Asociaţia Pro câmpina. Sâmbătă, 13.07.2013, la ora 10.00, s-a dat startul primei ediţii a acestui concurs la care au participat 36 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.
 
Concurenţii au fost împărţiţi pe categorii de vârste, intrând pe pistă mai întăi grupa de fete, apoi cea de băieţi cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, urmate de grupa de fete şi în final cea de băieţi de 10 – 14 ani. Înainte de începerea concursului, copiii au beneficiat de un instructaj referitor la Codul Bicicliştilor şi în general la comportamentul pe care trebuie să îl adopte orice biciclist în timpul unui concurs sau de-a lungul unei simple plimbări „pe două roţi”. Nu au lipsit explicaţiile Regulamentul Concursului de Biciclete, regulament expus la vedere cu scopul de a conştientiza copiii asupra pericolelor pe care le-ar întâmpina în cazul nerespectării regulilor. De menţionat faptul că acest regulament a fost conceput şi pus la dispoziţia copiilor şi a părinţilor lor de către organizatori. După aceast util instructaj efectuat de către d-l Văcărescu Leonard, voluntar al Asociaţiei Pro Câmpina, participanţii au susţinut o probă de îndemânare pe bicicletă. Entuziasmul juniorilor a fost debordant, iar emoţiile greu de stăpânit la începerea probei de viteză, care s-a încheiat fără niciun accident. De menţionat este şi faptul că toţi copiii care au participat la competiţie au purtat căşti de protecţie!
Toţi concurenţii au primit o diplomă de participare, iar ce mai buni au fost răsplătiţi cu tricouri  inscripţionate, dipome, cupe şi faruri pentru bicicletele lor. Asociaţia Pro Câmpina a pus la dispoziţia copiilor fără căşti de protecţie, propriile căşti pe care le are în dotare, iar toţi participanţii la concurs s-au bucurat de sprijinul Poliţiei Rutiere, al Poliţiei Comunitare şi a sponsorilor Mendoza şi Apa Talea.
Echipa de organizatori, voluntari ai Asociaţiei Pro Câmpina, îi aşteaptă pe copii şi sâmbăta viitoare la următoarea etapă a concursului „Vacanţă pe biciclete”, CUPA TURNĂTORIE, Strada Ecaterina Teodoroiu, Strada Nouă, la ora 09.30 pentru înscrieri şi  la ora 10.00 pentru începerea concursului. 
Iulia DUPU

Întâlnire în scop caritabil la Club Femina

Ca în fiecare lună, membrele Clubului Femina s-au reunit şi au reuşit să creeze din nou o atmosferă plăcută pentru toate participantele. Întâlnirea a avut loc vineri, 12 iulie 2013, la terasa parcului de joacă Miţu-Chiţu, unde d-na Ana Maria Sachelia a avut amabilitatea de a găzdui deja două reuniuni ale Clubului Femina. 
Scopul principal al întâlnirii a fost, pentru a doua oară în istoria existenţei clubului, unul caritabil: a avut loc o strângere de fonduri în vederea sprijinirii unei exemplare atlete a Clubului Sportiv Colegiul Tehnic „C-tin Istrati”, Câmpina: Nicoleta-Raluca Drăgan, şi ea prezentă la întâlnire. Peste câteva zile, adică pe 27 iulie 2013, Raluca va pleca la Jocurile Mondiale ale Transplantaţilor, ediţia 19, la Dourban, în Sud Africa şi şi-a propus să se întoarcă de acolo cu cel puţin două medalii la probele de aruncări care au cosacrat-o: greutate, disc, suliţă şi aruncarea mingii de oină. În paralel cu această competiţie, se pregăteşte şi pentru examenele din sesiunea de vară ale Academiei de Studii Economice Bucureşti, unde este studentă în anul I. În 2010, la cea de-a şasea ediţie a  Jocurilor Europene ale Transplantaţilor, la Dublin, Irlanda, Raluca a cucerit cinci medalii cu care a făcut onoare tricolorului.
Drepturile femeii în societatea modernă au constituit o altă temă de discuţie dezbătută de către doamnele prezente iar unele dintre acestea au adus în atenţia invitatelor proprietăţile unui fruct oriental, mangosteen, şi proprietăţile curative ale acestuia. (Iulia DUPU)

Lansare de carte

“Cică nişte câmpineni”

Moto: “A mai murit puţin din adevărul lumii”. (Florin Frăţilă)

“Azi - îşi începe evocarea Florin Frăţilă, prefaţatorul cărţii «Cică nişte câmpineni», apărută în memoria jurnalistei Carmen Negreu - mă aflu în faţa unei grele încercări publicistice şi anume aceea de a scrie despre dispariţia fulgerătoare şi prematură a unui coleg de breaslă, o ziaristă alături de care, până în urmă cu doar patru-cinci zile, scoteam la lumină fapte, întâmplări, poveşti de viaţă (...)”.
O mărturisire plină de admiraţie, care s-a materializat fericit prin publicarea unei cărţi cu interviuri realizate de publicista Carmen Negreu.
Cartea, rezultat al unei bune colaborări între Biblioteca Municipală “Dr. C.I. Istrati”, Casa Tineretului, Cercul Literar “Geo Bogza” şi ziarul “Oglinda de azi”, a fost lansată miercuri, 10 iulie, în sala “George Văleanu” a Casei Tineretului, în prezenţa consilierului municipal Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de cultură a administraţiei locale, precum şi a numeroşilor invitaţi.
Lucrarea, realizată după o concepţie, structură şi grafică semnată de Florin Dochia, reuneşte 22 de interviuri cu personalităţi câmpinene.
În afara notei de sobrietate - care a marcat prima parte a întâlnirii, ulterior atenuată cu eleganţă de prof.dr. Constantin Trandafir - lansarea a fost dominată de superbe amintiri împărtăşite de intervievaţii regretatei Carmen Negreu. Dintre acestea am selectat: “Mulţumesc invitaţilor prezenţi aici, în sala de consiliu, unde Carmen şi-a petrecut ultimele zile. Ea vă priveşte din fundul acestein săli” (Florin Buda); “Oricât aş zice că sunt obişnuit să moderez lansările de carte, autorul nu mai este printre noi... A intrat în patrimoniul culturii câmpinene. Era o prezenţă aparte în arealul câmpinean. Îşi aprindea o ţigară, îşi lua o cafea şi puneam la cale un interviu. Era de o foame uimitoare faţă de cultură: «Cu cine să mai fac un interviu?» - mă întreba. Se documenta. Îi plăcea ceea ce face... Un alt om plecat dintre noi, avocat Ion T. Şovăială, va răscoli, undeva acolo sus, aceste texte” (Florin Dochia); “De câte ori vin la serviciu am un sentiment ciudat când trec pe lângă biroul ei. Carmen Negreu merită cu prisosinţă această carte. Mulţumesc d-lui Dochia pentru efortul depus pentru realizarea acestei lucrări” (Florin Frăţilă); “D-na Carmen Negreu a avut un percutant spirit de investigaţie în interviurile realizate. A dipărut un om de aleasă cultură. Am pierdut un om deosebit” (Emanoil Toma); “Am cunoscut-o în campania electorală, când lucra pentru un anumit ziar... Şi eu m-am format ca jurnalist, de aceea am înţeles foarte bine greutăţile acestei profesiuni. Carmen a venit des la Castel. A ştiut să fie corectă în relaţia cu mine, ca om politic. Interviurile erau bine pregătite” (Jenica Tabacu); “Există mulţi dintre dvs. care o cunosc foarte bine. Eu o cunosc puţin. Mă pune într-o situaţie ambiguă: vorbim despre o persoană care nu mai e, dar a fost printre noi, de curând... Vorbim despre o carte, dar trebuie să fim mai aproape de ceea ce a fost şi rămâne viu din Carmen Negreu” (Constantin Trandafir); «Unde sunt cei care nu mai sunt?» -  îşi începe speech-ul prof. Gherasim Rusu Togan, cu un citat dintr-o poezie. A cunoscut-o pe Carmen ca profesoară, la un liceu unde au fost colegi. “Avea o remarcabilă elasticitate a gândirii, dragoste faţă de oameni. A avut o chemare pentru reportaj, ştia să se adapteze la toate situaţiile. Lua interviuri şi oamenilor simpli. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”
Cuvinte pline de căldură au adresat, de asemenea, Liviu Briciu, I. Cazan, Carmen Bălan, Ştefan Al. Saşa, Adrian Necula ş.a., iar Florin Buda, directorul Casei Tineretului, a încheiat reuniunea cu: “Muţumim, Carmen!” Aplauze, multe aplauze...
Theodor MARINESCU

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Istoria Gulagului (2)

Se împleteau de minune cele două dimensiuni: cea de reeducare sau, daca nu, de exterminare a elementelor contrarevoluţionare dar şi cea economică, menită a face/ aduce profit statului bolşevic tocmai de către cei care-l urau. La jumătatea deceniului 1920, SLON a început treptat să se extinda în Karelia sovietică. Occidentul fusese informat de teribilele condiţii existente aici prin cartea unui fost deţinut.3 Pentru a contracara această propagandă proastă4, autorităţile sovietice l-a adus într-o vizită chiar pe Maxim Gorki, în 1929 care s-a fotografiat împreună cu fiul şi nora sa (ambii cu destine staliniste tragice) şi ofiţerii lagărului şi care a negat caracterul represiv al lagarelor. La începutul anului 1927 departamentul special al OGPU (continuatoarea CEKA) controla doar 30.000 de deţinuţi, adică 10% din populaţia închisorilor sovietice dar în 1930 cifra era spectaculoasă: 300.000, OGPU preluând această problematică de la alte organe de stat, astfel încat OGPU a început să administreze şi milioane de strămutaţi speciali (eufemism pentru cei deporaţi, uneori, fără permsiunea de a mai reveni vreodată în ţinuturile de baştină, una din modalităţile folosite pentu a popula imensele spaţii deşertice ale Uniunii Sovietice). De regulă această forţă de muncă era folosită la exploatarea resurselor din Siberia şi, mai ales, la exploataţiile forestiere. În acest context, occidentalii au aflat despre folosirea muncii deportaţilor, declanşându-se o campanie de presă care denunţa această muncă sclavagistă ce oferea un avantaj net produselor exportate de sovietici. Doar chemarea la boicot a produselor (şi, mai ales, a chibritelor) din URSS a putut modifica puţin percepţia lui Stalin căci în contextul Primului Cincinal, URSS avea nevoie disperată de devize pentru achiziţionarea de echipament occidental performant. „În martie 1931, Molotov, pe atunci Preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului, era deja convins că nu mai rămăseseră prizonieri care lucrau în industria foresteiră sovietică- sau cel puţin aceştia nu mai erau vizibili - şi i-a invitat pe toţi străinii interesaţi să vină şi să se încredinţeze cu propriii lor ochi.” Cativa o şi făcusera : doi ziarişti americani pro-sovietici „tovarăşul Durant şi tovarăşul Wolf colaboratori americani la TASS”. Însă protestele occidentale nu au putut aduce atingere însăşi naturii represive a regimului sovietic in care Gulagul era coloana vertebrală. După doar şapte luni de proiectare şi prospecţii, în septembrie 1931 (!), tocmai când în Nord îşi fac apariţia primele semne ale iernii, s-au început lucrările la Canalul Marea Albă, menit a face legătura între aceasta şi Marea Baltică, prima construcţie de amploare şi primul canal stalinist. Dictatorul resimţea o atracţie deosebită pentru aceste „realizări” una psihanalizabilă, ele fiind o joacă de-a Dumnezeu. Proasta organizare ar fi fost apoteotică iar aceasta se traducea printr-o foarte mare rată a mortalităţii în rândul deţinuţilor care, de cele mai multe ori, erau nevoiţi să sape...cu mâinile goale (la propriu!). Erau dispensabili. Se estimează că mai mult de 25.000 de omeni au murit, o cifră aproximativă, ca tot ce era sovietic - doar moartea comunistă era sigură! “Construcţia Canalului de la Marea Alba a fost ieşită din comun din mai multe puncte de vedere: haosul de-a dreptul copleşitor, graba extremă cu care s-a lucrat şi importanţa sa în ochii lui Stalin. Nemaîntâlnită însă a fost retorica utilizată pentru descrierea sa: Canalul de la Marea Alba a fost primul, ultimul şi singurul proiect al Gulagului scos vreodată la lumina zilei de către propaganda sovietică, atât în ţară, cât şi în străinătate.” Omul care s-a ocupat cu acest proces important, de marketing ideologic avant la lettre, nu era nimeni altul decât acelaşi Maxim Gorki. “După triumfala călătorie cu vaporul a lui Stalin pe canalul terminat în august 1933, Gorki a condus o delegaţie de 120 de scriitori sovietici într-o călătorie similară. Scriitorii au fost (sau cel puţin s-au prefăcut a fi) atât de încântaţi de această călătorie, încât abia şi-au putut ţine în mâini caietele de notiţe. Degetele lor tremurau de emoţie.(…) Chiar şi pentru standardele extrem de joase ale realismului socialist, cartea care s-a născut din eforturile lor, Kanal imeni Stalina (Canalul numit Stalin) este o mărturie grăitoare a coruperii scriitorilor şi a intelectualilor din societăţile totalitare.” Ca şi multe alte astfel de întreprinderi megalomane, canalul nu şi-a justificat construcţia, fiind puţin folosit de atunci încolo. 
Codruţ CONSTANTINESCU

3 “Un bagne en Russie Rouge” de Raymond Duguet, 1927.
4 Din foarte multe motive,-expansiunea declarativă la nivel internaţional, mesiansmul acestei pseudo-religii etc.- bolşevicii au fost sensibili la presa proastă din Vest.