10 septembrie 2013

Înainte de a fi semaforizată, cea mai periculoasă intersecţie din Câmpina şi-a mai luat un tribut

Vă informam, nu de mult, despre intenţia lăudabilă (cam târzie, dar mai bine mai târziu decât niciodată), a edililor noştri de a semaforiza cea mai periculoasă intersecţie din interiorul oraşului, cea aflată la întretăierea străzilor Mihail Kogălniceanu, Constantin Stere si B.P. Hasdeu. Este o intersectie nu foarte larga, dar puţin strâmbă, în sensul în care arterele nu sunt riguros perpendiculare, astfel încât vizibilitatea să fie bună de oriunde ai veni. Mai exact, venind pe Hasdeu dinspre Rafinărie, trebuie să intri vreo doi metri în intersecţie pentru a vedea ce maşini vin din dreapta sau din stânga, de pe Kogălniceanu, respectiv de pe C-tin Stere. La acest impediment se mai adaugă unul: pe trotuarul străzii C-tin Stere dinspre Turnătorie şi Rafinărie este amplasată de multă vreme o cutie metalică considerabilă ca mărime, folosită pentru a adăposti cablurile unor reţele de utilităţi, cutie care obturează şi mai tare vizibilitatea şoferilor care intră în intersecţie.
În urmă cu două luni, consilierii municipali au aprobat 50.000 de lei pentru realizarea semaforizării acestei păcătoase intersecţii în care anual se întâmplă circa patru-cinci accidente soldate cu rănirea unor participanţi la trafic. Dacă am pune la socoteală şi accidentele care au ca urmări doar avarierea uşoară a maşinilor intrate în coliziune, numărul evenimentelor care se petrec în acest loc ar fi mult mai mare. Mulţi şoferi cred că intersecţia cu pricina este blestemată, explicând în acest fel ghinionul teribil care o urmăreşte. În urmă cu decenii, prin intersecţia cu cea mai rea faimă circulau multe maşini cu tonaj greu care deserveau două mari uzine câmpinene (Turnătoria şi Întreprinderea Mecanica – devenita ulterior PCC, astazi, Cooper Cameron), dar şi numeroase maşini aparţinând angajaţilor celor două societăţi. Chiar şi după ce activitatea firmelor şi numarul salariaţilor au scăzut semnificativ, accidentele rutiere care se petrec la această răspântie de drumuri au rămas la cote alarmante. De fapt, majoritatea covârşitoare a acidentelor se produc din cauză că şoferii care circulă pe strada Hasdeu nu opresc la indicatoarele “Stop” întâlnite, care sunt vizibile, forţând intrarea în intersecţie şi neacordând prioritate celor care se deplasează pe străzile Kogălniceanu şi Stere, aflate una în prelungirea celeilalte. Incidenţa accidentelor grave este mărită şi de şoferii care vin dinspre Turnătorie şi intră în intersecţia respectivă cu viteze mari, făcând ca impactul cu maşinile ce pătrund neregulamentar în intersectie, venind dinspre Hasdeu, să fie extrem de violent. Semaforizarea va securiza şi fluidiza traficul prin această intersecţie, dar până la darea în funcţiune a instalaţiilor de semaforizare, intersecţia blestemată şi-a mai luat un tribut, sperăm, ultimul. Zilele trecute, un SUV marca Peugeot, venind dinspre Turnătorie, a intrat în coliziune cu un automobil mai mic, Chevrolet Spark, ce venea dinspre Rafinărie şi care nu a oprit la indicatorul Stop. Exact scenariul celor mai multe accidente întâmplate în această intersecţie. Noroc că automobilul de teren Peugeot nu avea viteză mare şi nu a răstunrnat automobilul Chevrolet, ci numai l-a făcut să se răsucească violent cu 180 de grade. În ambele maşini, pe banchetele din spate erau doi copii, dar din fericire, aceştia nu au avut de suferit. Nici cele două şoferiţe nu au păţit mai nimic, alegându-se doar cu zgârieturi superficiale şi cu o spaimă zdravănă. Impactul a fost atât de puternic, încât bunica de pe bancheta din spate a Chevrolet-ului, aflată lângă nepoţelul ei, a ajuns cu picioarele sub această banchetă, aproape strivită între scaunele din faţă şi bancheta din spate. Bătrâna femeie a fost scoasă cu greu dintre fiarele contorsionate, cu ajutorul unui echipaj de descarcerare (în foto), ulterior fiind transportată de urgenţă la spital, unde a primit necesarele îngrijiri medicale. A.N. 

Editorial

VIAŢĂ DE CÎINE
Prea multe evenimente pentru o singură săptămînă… Am văzut oameni bucurîndu-se că este începutul sfîrşitului pentru regimul Ponta. Vorba lui Pittiş: „sfîrşitul nu-i aici”, oricît ne-am dori-o. Între moartea unui copil sfîşiat de cîini şi meciul cu Ungaria, între protestele legate de Roşia Montană şi anunţata grevă a medicilor, între inculparea lui Vişinescu şi cea a lui Videanu & Vosganian ce legături pot fi? Dar ştiţi care mi s-a părut cea mai sinistră ştire din interval? Cea că la Târgovişte s-a făcut muzeu în locul unde au fost împuşcaţi cei doi siniştri. Chestia nu este întîmplătoare, ţine de o campanie susţinută de mai multe luni de zile, la care „cotizează” din plin mai multe televiziuni, inclusiv cea naţională, de „reconsiderare” a dictatorului, de prezentare a lui „ cu faţă umană”. Care sunt scopurile şi subtextele? – mi-e greu să spun, deşi evident am bănuieli. Ca în multe situaţii pe care de obicei le comentăm cu exces de subtilitate, e vorba pesemne şi de pură şi simplă prostie. Poţi să te superi pe femeia care plîngea la zidul „împuşcatului”, „ca după un părinte al său” (zicea cronicarul de acum trei veacuri), regretînd traiul minunat de pe acea vreme? Mai mult, poţi să înjuri lipsa de memorie şi de demnitate a acestui neam versatil de iobagi şi secături? Pe care cei ce se aglomerau să viziteze fosta unitate militară îl reprezintă? Nicidecum. Acesta este „poporul” pe care manualele de şcoală primară ne învaţă să-l iubim. Poporul de votanţi ai celui mai corupt regim din istoria recentă a ţării. Sigur, în momentul în care Voiculescu-Antene conduce de facto ţara, e firesc să apară un astfel de muzeu. Care nu este un muzeu al dictaturii, atunci ar fi bine să fi fost, ci unul al celebrării, al umanizării cuplului dictatorial. Se omite un mic amănunt: că regimul comunist a fost declarat oficial drept un regim criminal, şi orice elogiu al său este culpabil. Dar cine să se mai ocupe de asemenea subtilităţi moral-juridice, cînd noi nu suntem în stare să rezolvăm o chestiune atît de simplă ca a haitelor canine, şi o tot răsucim pe după stîlp în nesfîrşite emisiuni de vorbe inutile. Dacă îţi făceai curaj să le urmăreşti măcar puţină vreme, auzeai tot felul de năzbîtii. Unul zicea, citez. Să luăm măsurile ca numărul cîinilor de pe străzi să fie redus la o dimensiune rezonabilă. Fals. Pe străzi nu trebuie să mai fie nici un cîine. În minţi, nici o sechelă a sclavajului dictatorial. Ambele cerinţe se rezolvă simultan prin educaţie. Adică prin acel ceva care lipseşte cronic populaţiei băştinaşe. În frunte cu iubiţii ei conducători. Elementul comun cel mai straniu care leagă zidul ciuruit din vechea capitală medievală şi haitele flămînde care ne populează oraşele este că amîndouă vin din acelaşi trecut nedecantat care ne sugrumă prezentul şi bineînţeles viitorul. Sunt, adică, Semne care se cer descifrate. Semne ale unui retard mintal colectiv în care populaţia este ţinută de aproape un sfert de secol. Pentru că altfel politicieni ca x, y şi z n-ar avea nici o şansă să ne facă agenda. Mulţi analişti se bucură de izbucnirea manifestaţiilor publice ca de o redeşteptare a spiritului civic. Am mari îndoieli. Văd că mulţi lideri de opinie care încurajau din plin manifestaţiile din iarna trecută sunt din nou în primele rînduri şi se arată foarte ecologişti şi dezamăgiţi de Ponta. Faptul că nu au văzut de atunci ce hram poartă, îi descalifică, după părerea mea. Şi nu-mi place că-i văd bucurîndu-se strîmb că lumea iese din nou în stradă. România se merită pe sine.
P.S. Înţeleg că dl. Ponta şi-a şters din CV-ul oficial  titlul de doctor. Asta complică foarte mult situaţia domniei sale, înseamnă că acceptă acuzaţia de plagiat? Şi cu sporul de salariu ce facem?
 Christian CRĂCIUN      

“Câmpina Open Mountain Bike – Race for autism” – un concurs de ciclism montan pe cale de a deveni tradiţie

“Câmpina Open Mountain Bike – Race for autism”, cel mai important concurs de ciclism montan din judeţ, s-a desfăşurat sâmbăta trecută pe văile şi pădurile din zona pitorească situată între Platoul Muscel şi comunele Şotrile şi Cornu. La fel ca ediţia inaugurală de anul trecut, şi această a doua ediţie a fost o reuşită unanim acceptată de toţi participanţii. Evenimentul a fost organizat impecabil de către Asociaţia E.A.S.C. Caraiman Câmpina şi Fundaţia “Romanian Angel Appeal”, cu sprijinul primăriilor din Câmpina, Cornu şi Şotrile. Printre organizatori s-a numărat şi Federaţia Română de Ciclism, însă reuşita nu ar fi fost deplină dacă ar fi lipsit radioamatorii câmpineni, care au avut un rol important la asigurarea reuşitei concursului, transmiţând informaţii extrem de importante într-un timp scurt. Foarte utili au fost şi voluntarii diferitelor organizaţii, cu un aport important în buna desfăşurare a competiţiei. Fondurile strânse din înscrieri şi donaţii vor fi folosite, întocmai ca şi la ediţia precedentă, pentru ajutorarea copiilor cu autism din zona Câmpina şi pentru finanţarea cursurilor de pregătire a părinţilor acestor copii. 
Pentru că ar fi fost păcat să se schimbe formatul competiţiei, la fel ca la ediţia din 2012, au fost mai multe grupe de participanţi, selectate în funcţie de vârstă şi gradul de pregătire: adulţi, copii (de cel puţin 12 ani), profesionişti (categoria Elite), ciclişti amatori, sportivi individualizaţi, familii de sportivi. Toţi aceşti concurenţi au alergat pe trei trasee cu lungimi şi grade de dificultate diferite. Romanian Angel Appeal, înfiinţată în 1991, lucrează pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor afectaţi de boli cronice şi de riscul excluderii sociale. Asociaţia E.A.S.C. Caraiman Câmpina, înfiinţată înainte de Revoluţia din Decembrie, doreşte să ofere tinerilor o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, prin practicarea activităţilor sportive în aer liber şi prin educarea tinerei generaţii în spiritul ocrotirii şi conservării mediului înconjurător. Locul de desfăşurare a concursului a fost platoul Muscel (unde a început şi s-a sfârşit întrecerea), dar şi zone importante din comunele Cornu şi Şotrile. Toate cele trei trasee nu au fost deloc uşoare, cuprinzând  porţiuni asfaltate, dar şi de teren accidentat (off-road), respective albii de pâraie, râpe, drumuri prin păduri. Categoriile de întrecere au fost: Family - 10 km, Copii (12 - 14 ani) – 5 km, Juniori Amatori (15 - 17 ani) – 16-18 km, Juniori Avansaţi (15-17 ani) – 16-18 km, Adulţi Amatori – 16-18 km, Adulţi Avansaţi – 35-40 km. După ce, la începutul zilei de sâmbătă, au fost delimitate zona de plecare şi punctele de alimentare, a urmat înmânarea  kiturilor de concurs concurenţilor (fiecare concurent a primit la start câte un kit conţinând un bidon de apă, un baton energizant şi un  tricou cu însemnele competitiei). Apoi, la or 10.30, s-a dat startul (cu probele de ciclism pentru categoriile amatori, profesionişti şi family). Concursul a fost cronometrat cu sistem chip, încheindu-se după aproape patru-cinci ore (concurenţii sosind la diferenţe mari de timp, în funcţie de pregătire şi vârstă. Cel mai bun timp s-a înregistrat la profesionişti, Ionuţ Sdrăilă reuşind să parcurgă cel mai dificil şi mai lung traseu (32 km), în 01:28:31 (mai puţin de o oră şi jumătate). La grupa Avansaţi, Ştefan Morcov a reuşit  01:30:51. De remarcat că, la întrecerea familiilor concurente, distanţa dintre copil şi părinte la linia de finish sau la punctele de control nu trebuia să depaşească 3 m. După terminarea concursului, a avut loc premierea concurenţilor. Au fost premiate primele 3 locuri de la fiecare categorie, cu diplome, medalii si premii în obiecte, dar toţi concurenţii care au terminat cursa au primit medalia de finisher al competitiei Campina Open MTB 2013. A.N.

“Manifest life” – un maraton de educaţie fizică şi un manifest pentru sănătatea populaţiei

Vineri, circulaţia prin centrul oraşului a fost restricţionată pentru a se putea oferi spaţiul necesar desfăşurării unui maraton de educaţie fizică, bine mediatizat în presă cu multe săptămâni în urmă. De fapt, maratonul respectiv, considerat în termeni tehnici, de către reprezentanţii federaţiei de specialitate, o convenţie de aerobic-fitness, a fost prima manifestare de acest fel din Câmpina, dar şi din întreg judeţul. Acţiunea a reprezentat punctul culminant al unui proiect denumit sugestiv “Manifest life”, demarat pe 8 iulie, care a avut ca scop deschiderea şi educarea oamenilor pentru o viaţă sănătoasă prin sport şi educaţie fizică. A fost un maraton al sportului în aer liber,  cu un larg spaţiu de manevră reprezentat de tronsonul Bulevardului Carol I dintre Casa Cărţii şi Piaţeta cu Ceas. Tot în cadrul proiectului la care ne-am referit, în ultimele opt săptămâni au fost organizate cursuri gratuite de educaţie fizică la care au participat peste 60 elevi din municipiu. Proiectul “Manifest life” a fost organizat de Asociaţia Frizzly, cel mai activ ong câmpinean dedicat fitness-ului. Asociaţia Frizzly este condusă de Clara Leica, o inimoasă profesoară de limba engleză, care, în ultimii ani, după absolvirea unui curs de instruire în aerobic-fitness, s-a specializat şi s-a dedicat cu multă pasiune organizării unor numeroase acţiuni de promovare a mişcării în aer liber sau în sală, încercând să-i câştige pe câmpinenii de toate vârstele, în special pe cei mai tineri. Maratonul amintit ceva mai devreme s-a desfăşurat la intersecţia de la Casa Cărţii, unde a fost amenajată o scenă pe care au urcat instructori specializaţi veniţi de la Bucureşti, Braşov, Ploieşti şi din alte oraşe ale ţării, de la diverse cluburi care promovează mişcarea aerobic. Un instructor venea chiar din Argentina.  O convenţie de aerobic-fitness se desfăşoară, de regulă, pe parcursul unei zile întregi, de dimineaţă până seară, cu mai multe pauze scurte pentru odihnă şi o alimentaţie sumară, răstimp în care participanţii   echipaţi corespunzător fac tot felul de sărituri şi de mişcări cu braţele şi picioarele, în acelaşi timp cu instructorii din faţa lor, care le propun exerciţiile respective.
La Câmpina, evenimentul a fost denumit convenţie, chiar dacă a ţinut mai puţin decât de obicei, startul fiind dat pe la ora 14.00, iar finalul fiind declarat pe la 19.30. În rest, manifestarea a beneficiat de toate ingredientele unei convenţii. Cei aproximativ 100 de participanţi la acest maraton au fost îndemnaţi de instructorii urcaţi pe scenă să facă exerciţii din mai multe clase de aerobic-fitness, în reprize de câte 30 de minute: Kangoo Jumps (aerobic pe ghetuţe săltăreţe), aerobic pe trambuline, Steel tonic, X-tempo, Borka fitness şi Zumba fitness). Instructorii care au urcat pe scenă au dovedit un înalt profesionalism, iar participanţii activi din faţa lor au căutat să le imite cât mai bine mişcările, descătuşând energii fizice interioare nebănuite. Aurelia Suciu, secretar-general al federaţiei de specialitate, Federaţia Română Sportul pentru Toţi (FRSpT), se aştepta la un număr ceva mai mare de participanţi, dar pentru început, se poate spune că a fost bine şi aşa, cu cei peste 100 de participanţi activi (de la copii de opt-nouă ani până la persoane în vârstă), şi un număr aproximativ egal de privitori. FRSpT funcţionează ca organizaţie sportivă naţională recunoscută şi abilitată de Ministerul Turismului şi Sportului să coordoneze activitatea în domeniul sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere la nivelul întregii ţări.  Până la urmă se poate spune că Proiectul „Manifest life” al Asociaţiei Frizzly, finanţat prin diferite sponsorizări private, dar şi prin bani alocaţi de la bugetul local, a reprezentat un mare câştig în educarea localnicilor în adoptarea unui stil sănătos de viaţă, bazat pe sport şi pe o alimentaţie raţională şi exhilibrată. “Este prima convenţie de aerobic-fitness desfăşurată la Câmpina şi, după câte ştiu eu, chiar e o premieră pentru acest judeţ. Clara Leica, prin Asociaţia Frizzly, s-a implicat puternic în desfăşurarea evenimentului. Aerobic-fitness nu este un sport în sine, pentru că nu are regulemente şi un calendar competiţional, dar ajută foarte mult la sănătatea celor care practică activitatea de educaţie fizică, de mişcare în aer liber, dar şi în spaţii închise. Ne aşteptam la ceva mai mulţi participanţi, dar pentru un început, eu consider că este bine şi aşa”, ne-a declarat Aurelia Suciu, secretar general al FRSpT, care, pentru activitatea desfăşurată de-a lungul timpului, a primit de la UNESCO, în decembrie 1992, Medalia şi Diploma de Onoare pentru merite deosebite în educaţie fizică şi sport. A.N. 

Folkcampfest 2013, mai puţin galonat, dar la fel de apreciat

Duminică după-amiază, la concurenţă cu un spectacol muzical oferit de firma Avon (despre care nu am putea vorbi fără a fi acuzaţi de publicitate mascată), pe scena amplasată în incinta Ştrandului Tineretului şi pe peluza din faţa acesteia s-a desfăşurat a doua ediţie a unui festival de muzică folk (înainte de 1990, genul mai era denumit muzică tânără), aflat, ca şi Câmpina Open Mountain Bike, la începuturile sale. Organizatorul acestei manifestări este cantautorul Tituş Constantin, unul dintre cei mai buni folkişti ai oraşului. Festivalurile desfăşurate în aer liber (open-air) vin tare din urmă şi sunt din ce în ce mai des întâlnite, mai ales în anotimpul cald.  Intrarea în toamnă nu a fost un impediment pentru buna desfăşurare a festivalului, care, în prima parte a sa, a beneficiat de un auditoriu mai numeros, reprezentat, în mare parte, de părinţii elevilor care au participat la un concurs muzical cu premii. Tot în prima oră a acestui event, au cântat şi liceeni cunoscuţi pe plan local, apreciaţi pentru compoziţiile lor, cum este Ioana Iulia Cazacu, cu a sa formaţie Generate. Elevii s-au putut înscrie la concurs trimiţând un CD demo cu două cântece compoziţii proprii. În partea a doua a festivalului (lăsarea serii a găsit destui spectatori pe scaune), pe scena spectacolului au urcat muzicieni cunoscuţi la nivel naţional: Iulia Em (originară din Întorsura Buzăului, care a cântat şi în duo, cu Tituş Constantin), Daniel Făt (exuberantul si originalul umorist folkist), Marius Dascău. Chiar dacă recitalurile primei ediţii a festivalului, din 2012, au fost susţinute de cântăreţi mai galonaţi, Folkcampfest  2013 a fost, una peste alta, o ediţie îndeajuns de reuşită pentru a fi considerată o piatră importantă la temelia tradiţionalizării acestei manifestări artistice de valoare. A.N. 

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită cu oameni de cultură din afara Câmpinei şi chiar a României

Astăzi, cultura nu se poate difuza fără o atotputernică şi, de multe ori, nedreaptă componentă comercială. Când spunem nedreaptă, ne referim la cazul nefericit în care o carte, chiar fără valoare, apare prin mijlocirea unui editor ce nu se respectă şi care, în schimbul unui pumn de arginţi, trimite la tipar o lucrare (mai bine zis o “lucrătură”) numai bună de trimis într-o cu totul altă parte. O “lucrătură” a unui om cu litere (căci om de litere nu-i putem spune), cu multe litere şi cuvinte în cap, aflate toate într-o mişcare haotică, ciocnindu-se brownian de neuronii din dotare, fără ca măcar un cuvânt să atingă vreo inimă de cititor, vreun suflet de ascultător. Din fericire pentru noi toţi (cu excepţia autorilor de “lucrături”), astfel de “intoxicări culturale” nu s-au prea întâmplat în spaţiul mioritic câmpinean. 
Ziua Limbii Române (decretată pentru prima dată în 2011), a fost sărbătorită de mai mulţi oameni de cultură câmpineni la Casa de Cultură (cum altfel?), în partea comercială a edificiului (unde în altă parte?, că doar abia ce pomenirăm de nelipsita componentă comercială). Pe terasa barului situat pe una din lateralele clădirii, mai mulţi scriitori locali au sărbătorit limba română, o limbă care a ajuns astăzi - pe stradă, dar şi în presa audio-vizuală, din cauza unor numeroşi sfertodocţi invitaţi în diferite emisiuni -, atât de stâlcită şi de schingiuită, că ţi-e mai mare milă de ea. Într-o societate cu o dubioasă scară a valorilor, cum a ajuns în prezent societatea românească, în care valoarea supremă este banul făcut prin orice mijloace, limba română a ajuns pervertită în ultimul hal, astfel încât de ziua ei ar trebui să-i spunem “La mulţi ani” numai după ce o internăm puţin în spital, la secţia Reanimare. 

Pe terasa amintită ceva mai devreme, în aer liber (un aer înnobilat cu multe cuvinte frumoase înălţate în tării, cuvinte de duh adânc şi de spirit înalt), după prelegerea de început a directorului Casei de Cultură despre limba română în Europa veacului 21, au recitat poezii (compoziţii proprii sau ale altora), în ordinea apariţiilor pe micul piedestal improvizat, Emanoil Toma, Ştefan Al. Saşa, Ruxandra Stoian, Cornel Cubleşan, Florin Dochia, Diana Trandafir, Constanţa Coman Mezdrea, Elena Buldum, Romeo Tarhon şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, cea mai tânără poetă locală cu operă editată, Cătălina Grigore, al cărei volum de debut, apărut la Editura Premier, urmează a fi lansat în următoarele zile. Criticul literar Constantin Trandafir a făcut un mic expozeu asupra semnificaţiilor limbii române, dar şi ale greşelilor frecvente pe care le fac vorbitorii ei atât de rău cuvântători. El a avut cuvinte de laudă despre romanul scris recent de Serghie Bucur, prezent şi el la întâlnire, care, probabil, va vedea, în curând, lumina tiparului. 
Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la Câmpina şi cu invitaţi “străini”, mai exact cu poetul şi jurnalistul bucureştean Romeo Tarhon, directorul Editurii Naţiunea, precum şi cu o poetesă de mare sensibilitate, Elena Buldum, stabilită de mulţi ani în Spania, unde conduce o asociaţie culturală a românilor din ţara lui Cervantes. De la eveniment au lipsit, din motive obiective, câţiva scriitori apreciaţi din zona Câmpina, dintre care i-am aminti aici pe Christian Crăciun şi Gherasim Rusu Togan.  Iniţiatorii legii care a decis, în urmă cu doi ani, sărbătorirea limbii române au motivat actul normativ respectiv prin faptul că “importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”. Foarte adevărată şi foarte întemeiată această motivare. Însă nu putem să nu amintim aici despre acel admirabil portret al limbii române, numai bun de pus în ramă, făcut în urmă cu fix şapte decenii de către lingvistul Theodor Carpidan în studiul său intitulat “Limba şi cultura”, apărut în 1943: “Privind limba ca supremul instrument al constiintei romanesti, ea nu se infatisaza numai ca un reflex al spiritului si al felului de a vedea lumea, ci reprezinta si expresia soartei noastre: numai prin limba noi ne dam seama de ceea ce am ajuns si suntem in mijlocul popoarelor ce ne inconjoara. Ea ne apartine mai mult decat oricare alta mostenire spirituala, pentru ca numai in ea se resfrange sufletul poporului nostru si intreaga realitate a vietii noastre spirituale. Limba nu reprezinta numai un mediu de intelegere intre indivizi, ci serveste si ca instrument de  patrundere si adanca interpretare a vietii omenesti. (…) Limba reprezinta singurul mijloc pentru formarea spiritului. Nu se poate concepe o activitate spirituala , fara ajutorul ei. Toata gandirea si creatia noastra sunt legate de limba pe care o vorbim. (…) Acest proces psihologic al limbajului articulat este cu putinta numai la om si constituie, in viata interna, semnul distinctiv care deosebeste pe om de animale. Pe de alta parte, stim ca fara cuvinte nu exista notiuni, fara notiuni nicio gandire, iara fara limba nicio viata spirituala mai inalta. (…) Putem afirma ca limba, in felul cum se prezinta, ca un sistem gramatical complet si coerent, alcatuit din cuvinte, forme si constructiuni gramaticale, reprezinta minunea  puterii de creatie a spiritului omenesc. Cu ajutorul ei, noi putem exprima prin viu grai  sau in scris toate reprezentarile pe care le avem in minte, precum si tot ceea ce vrem, gandim si simtim. Din aceasta rezulta ca limba , ca expresie a spiritului si ca mediu de intelegere intre indivizi, nu reprezinta numai un produs al mintii, dar si al tuturor facultatilor care reprezinta sufletul omenesc. (…) Limba reprezinta (…) si cea mai scumpa mostenire a unui popor. Nimic nu desebeste mai bine un popor de altele decat limba pe care o vorbeste. Daca ar fi sa isi piarda tot ce caracterizeaza viata lui, precum: ocupatiunea, traditiile, datinile, obiceiurile si celelalte, insa continua sa-si pastreze numai limba, in cazul acela el ramane totusi deosebit de alte popoare. Atunci insa cand el isi pierde limba si pastreazatoate celelalte mosteniri, din clipa aceea isi pierde pur si simplu fiinta. Din aceste motive se poate spune ca nu exista un semn mai caracteristic, dupa care un popor sau un individ ar putea fi identificati mai bine, ca limba pe care o vorbesc. Ea este adevarata lor patrie. Transmisa din generatie in generatie, limba ne duce inapoi cu mii de veacuri.” La evenimentul de sărbătorire a limbii române care a avut loc săptămânile trecute au participat, de asemenea, directoarea Bibliotecii Municipale, Liliana Ene, şi câţiva consilieri municipali. Preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local, Florin Frăţilă, a anunţat asistenţa că “în această toamnă, la Câmpina, dorim să înfiinţăm Societatea Scriitorilor Prahoveni. În măsura în care vom primi sprijinul administraţiei publice locale şi al liderilor politici câmpineni, vom înfiinţa şi un centru cultural de care eu cred că este mare nevoie. Probabil că va avea şi un sediu. Mă gândesc că, în acest fel, lucrurile vor merge pe un făgaş mai bun decât până acum.” A.N.

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Ghidul ipocriţilor

Nu credeam că se mai poate râde atât de copios în timpul lecturii unei cărţi serioase dar iată că Peter Demeny ne-a infirmat această ipoteză, căci esenţele tari, cu arome cinico-ironice pot fi regăsite şi în recipiente mici, precum este cartea „Ghidul ipocriţilor”1.Ceea ce face această carte dragă cititorului este marea ei actualitate. Chiar dacă este evident că nici un om nu poate trăi o viaţă fără sa fi apelat la ipocrizie căci, până la urmă, dacă am fi oneşti până la capăt am ajunge să trăim precum o făceau stâlpnicii bizantini, dozajul ei face diferenţa între ipocritul autentic, dedicat ipocriziei sale şi ceilalţi, care încearcă, măcar, să trăiască în şi pentru adevăr.
Autorul încearcă să ofere mai multe definiţii ale ipocritului tocmai pentru a oferi cititorului elementele necesare pentru a-l depista din timp şi a se dota cu arme de autoapărare (rachete interceptoare) eficiente. Oricum odată ce ipocritul este reperat, jumătate din bătălie este câştigată căci cel mai periculos este ipocritul clandestin. În primul rând, ipocritul nu trebuie crezut. „a fi ipocrit înseamnă a intra într-un rol, făcându-te că nu ştii c-ai intrat (...) În cazul ipocritului, rolurile amintite sunt minciuni de la un capăt la altul; cu atât mai periculoase cu cât el se face că crede în ele sau, Doamne fereşte!, nu se face. Ipocrizia este un fel de reflexivitate nereflexivă, de aceea şi poate fi atât de periculoasă. (...) Nu te mira!- asta să-ţi fie întâia poruncă la care ţii ca la ochii din cap. Pe ipocrit nu-l bucură nimic mai mult decât momentul în care vede mirarea în ochii victimei sale şi nu-l deranjează nimic mai mult decât atunci când, în loc de mirare, vede nepăsare. În definitiv, mirarea nefiind departe de admiraţie, ipocritul nu va întârzia să creadă că-l admiri, dacă te miri de capacităţile sale unice. Tot aşa şi cu dispreţul. Dispreţuindu-l pe el te dispreţuieşti de fapt pe tine însuţi, căci dispreţul e o pasiune pe care el nu o merită şi care se întoarce împotriva ta.” „Ipocritul nu are simţul raţiunii şi deci nici al proporţiilor, nemaiamintind de altruism sau de bun-simţ.” „Ipocritul nu devine empatic, decât dacă e vorba despre el însuşi.” „Una din regulile principale ale ipocriziei: interiorul nu se exteriorizează!”2 „ipocritul este campionul graniţelor şterse şi al credinţei inoculate.” „Un ipocrit şcolit n-o să-ţi spună fără ocolişuri ce gândeşte despre tine. Adevăratul teritoriu al fiecărei persoane din această tagmă este teritoriul dintre teritorii, comunicarea prin intermediul altora, prin limbajul gesturilor, prin frazele neterminate, lăsate în suspensie şi prin aluziile cele mai fine şi cele mai carnivore, care-ţi mănâncă nervii, precum barza broaştele”
În afara acestor definiţii realiste ale ipocritului, Demeny oferă speţe autentice şi o cazuistică destul de complexă şi savuroasă. Sunt analizate portetele părintelui ipocrit („se caracterizează printr-o laudă continuă a propriilor copii, laudă care însă se vizează numai pe sine. Nu contează dacă spune ceva frumos despre fiica/fiul lui, în timp ce vorbeşte cu ruda, cu prietena/ prietenul, cu vecina/ vecinul, cu profesoara/ profesorul; criteriul principal este ca tot ce spune să se întoarcă spre ea/el (mama/ tata)” copilul ipocrit („societatea din România e în continuare un patriarhat haotic: nimeni nu consideră sănătos un băieţel cuminte. Fii, deci, rău până-n pânzele albe şi o să constaţi cu mirare că fiecare adult te va felicita pentru zburdălnicia ce te caracterizează”) soţul/soţia ipocrit(ă) („un ipocrit nu ştie să se îndrăgostească şi nici să iubească În funcţie de experienţa de viaţă a fiecărui, se pot adăuga nenumărate tuşe la categoriile enunţate de chinuitul Peter Demeny, pentru că, putem presupune, s-a izibit de-a lungul vieţii de un număr însemnat de ipocriţi, unii dintre noi confruntându-se mai mult cu soacra ipocrită, cu rudele şi prietenii ipocriţi, cu amantul ipocrit sau colega ipocrită. Sau cu toţi, în egală măsură! „Nimeni nu poate fi mereu cinstiti până la capăt: uneori ne opreşte frica, alteori bunul-simţ: unei femei urâte nu o să îi arăţi oglinda, unui bolnav de cancer nu o să îi aminteşti că e pe moarte, unui sportiv ratat nu o să-i enumeri înfrângerile. Dar ipocritul nu e cinstit niciodată şi nici chiar cu el însuşi şi, la drept vorbind, trebuie să-l înţelegem: reflectând la ipocrizia ce-l caracterizează, şi-ar pierde sensul propriei sale vieţi.”3Adăugiri personale : ipocritul este dependent de atenţia celorlalţi, ipocritul trebuie să se ştie iubit/apreciat, în plus, am fi naivi să credem că doar românii sunt afectaţi de acet flagel. Occidentul musteşte şi el de ipocrizie, e drept, dintr-un alt aluat.(A se vedea articolul „Despre Occident” apărut în Dilema, anul X nr. 482, 7-13 iunie, 2002). Un simplu remediu creştinesc? Civilitatea rostirii adevarului căci nici el nu trebuie urlat sau distanţarea sanitară. Căci ipocritul poate fi şi un om periculos. “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8.32) 
Codruţ CONSTANTINESCU

1 Peter Demeny Ghidul ipocriţilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013
2 Pag.17
3 Pag.106