15 octombrie 2013

Câmpinenii – tot mai săraci. Casele de amanet – tot mai multe!

După o scurtă perioadă de relativă bunăstare (când creditele cu buletinul făceau PIB-ul economiei naţionale), o dată cu toamna lui 2008, criza economică economică mondială a atins şi România, iar câmpinenii au început şi ei să simtă din ce în ce mai puternic, la fel ca toţi românii, ghearele sărăciei. Deşi Constituţia României este de inspiraţie franceză (Franţa, se ştie, a avut şi are grijă de săracii ei), iar legea noastră fundamentală proclamă statul social pe meleagurile mioritice (prin articolul care stipulează că statul român are datoria de a asigura un trai decent cetăţenilor săi), preşedintele Traian Băsescu îşi exprima public, prin 2010, opţiunea de a se renunţa la statul social, pentru că bugetul ţării nu mai permite atâtea ajutoare şi subvenţii destinate celor mai amărâte categorii sociale. Greşeala asta l-a costat scump pe “animalul politic” care este preşedintele României, căci PDL (pe atunci, partidul său), a pierdut dezastruos ultimele alegeri parlamentare din 2012. Însă nici actuala guvernare, în care PSD, un partid de stânga, este vioara întâi, nu s-a omorât prea tare (şi nici nu pare a dori să o facă), cu măsuri care să redreseze economia şi să scoată din sărăcie majoritatea populaţiei ţării. S-au micşorat procentele TVA la unele alimente de bază, dar numărul birurilor a crescut. S-a ieftinit puţin pâinea, dar circul politic oferit de aleşii neamului a rămas la fel de scump. Scump, în sens de cheltuială de susţinere, cu bani grei de la vistieria naţională, nu în sens de calitate a spectacolului. O dată cu sărăcirea câmpinenilor, numărul caselor de amanet din oraşul nostru a crescut vertiginos. Ele par a fi singura soluţie pentru situaţiile în care ai nevoie disperată şi urgentă de bani. Băncile, chiar dacă, în ultima vreme, şi-au mai îmbunătăţit atitudinea faţă de clienţi (nu mai percep atâtea comisioane, mai mult sau mai puţin la vedere), rămân, în continuare, puţin atrăgătoare pentru localnici. Şi nici nu au cum să fie altfel. Un credit bancar se obţine mult mai greu decât o sumă de bani reprezentând un procent din valoarea bijuteriilor amanetate. Băncile îţi cer să ai giranţi solizi sau bunuri imobile de ipotecat, iar lucrul cel mai important şi care face diferenţa: creditul bancar nu-l poţi obţine decât după mai multe zile şi după întocmirea mai multor documente. Casele de amanet îţi oferă bani pe loc, în câteva minute, cât durează încheierea contractului de amanet. La nivelul întregii ţări, circa 30% din bijuteriile din aur, cu care sunt garantate anual creditele acordate de casele de amanet, nu mai sunt revendicate de clienţii acestora. Mai departe, casele de amanet dau la topit aproape 90% din bijuteriile depuse ca garanţie la creditele nerambursate. Restul se califică la categoria „bijuterii perfecte“, adică fără defecte şi pot fi repuse în vânzare; şi vândute destul de uşor. “Cei care nu au obţinut un preţ mai bun, la evaluarea bijuteriilor lăsate în garanţie, se dau peste cap şi le recuperează. Adeseori, cei care au fost mulţumiţi cu evaluarea nu mai vin să plătească. În perioadele de sărăcire accentuată a populaţiei, casele de amanet prosperă. Dintotdeauna, pe piaţa de aur, regula de aur a fost: când oamenii o duc mai bine îşi cumpără aur, iar când sărăcesc, îl vând“, consideră Mihail Păcioianu, preşedintele Confederaţiei metalelor preţioase şi bijuteriilor „Diamond Gold“.

Cum funcţionează casele de amanet 
Casa de amanet este o instituţie financiară non-bancară ce oferă împrumuturi rapide, pe o perioadă scurtă de timp, pe baza unor garanţii reale. Ce anume se acceptă ca şi garanţie diferă de la o casă de amanet la alta. Unele case de amanet chiar cumpără bijuterii de aur şi argint, ceasuri de lux etc. Serviciile de amanet sunt pentru oricine, începând cu persoanele fizice care au nevoie de un împrumut rapid şi terminând cu persoane juridice care au nevoie de sume importante de bani. Împrumutul oferit de o casă de amanet e cea mai rapidă modalitate de a împrumuta bani. Singura condiţie este ca obiectele ce se prezintă ca şi garanţie să fie proprietatea celui care solicită împrumutul. Împrumuturile se acordă de către casele de amanet pe baza multor tipuri de garanţii: aur, argint, electronice, bijuterii, electrocasnice, autoturisme chiar. Cele mai utilizate bunuri ca şi garanţii sunt bijuteriile de aur şi argint. Unele case de amanet oferă chiar servicii de cumpărare a bijuteriilor de aur şi argint. Încă din zorii istoriei umanităţii, aurul a fost unul din bunurile cele mai de preţ. A rămas astfel până în zilele noastre şi este puţin probabil să-şi piardă acest statut în viitor. Aurul este cea mai comună garanţie pentru împrumuturile amanetare. Calitatea şi tipul aurului sunt decisive în stabilirea preţului. Puritatea aurului se situează între 8 K şi 24 K. Pentru a nu-i pierde de muşterii, casele de amanet îşi respectă clientii, practicând  evaluări rapide şi corecte, bazate pe gramaj, puritate, gradul de uzură şi forma bijuteriilor aduse.   

De la garanţii variate la garanţii exclusive, doar cu bijuterii din aur
În condiţiile în care un împrumut bancar se obţine tot mai greu, iar pentru sume mari, solicitantul creditului bancar trebuie să-şi amaneteze, într-un fel, viitorul (căci este obligat să-şi ipotecheze locuinţa, cu riscul de a ajunge, împreună cu toată familia sa, pe drumuri), tot mai mulţi câmpineni aleg varianta de rezervă, mult mai puţin riscantă, în care, pentru obţinerea unor sume de bani, nu trebuie să-şi amaneteze decât nişte bijuterii de aur. Aur fără de care (în situaţia extremă, a imposibilităţii înapoierii banilor împrumutaţi de la casa de amanet), poţi trăi. Căci nu te hrăneşti cu aur, şi nici de acoperiş al casei nu ţine loc bijuteria respectivă. În Câmpina sunt 12 magazine - case de amanet, dar firme propriu-zise de amanet, înregistrate ca instituţii financiare nonbancare (IFN), sunt  mai puţine. Prima casă de amanet din Câmpina, situată pe strada Henri Coandă, vizavi de intrarea elevilor de la Grigorescu, datează din 1994 şi aparţine firmei SC Roster IFN SRL. Prima firmă de acest tip din municipiul nostru şi-a deschis recent încă un magazin, pe Bulevardul Carol I, mai jos de Farmacia Sensiblu. Societatea Roster, care deţine case de amanet şi în Ploieşti, rămâne în topul caselor de amanet câmpinene, adaptându-se mereu vremurilor şi fidelizându-şi clientela prin practicarea unor comisioane care, spun cei de la Roster, sunt dintre cele mai rezonabile. Dacă acum 20 de ani, politica firmei era să accepte drept garanţii reale o gamă largă de produse de valoare (electrocasnice, televizoare, tablouri, maşini), astăzi se dau bani numai celor care vin să amaneteze bijuterii din aur. Bijuteriile din argint nu sunt acceptate drept garanţii reale, întrucât sumele ce pot fi oferite în schimbul garanţiei cu aceste bijuterii sunt prea mici, iar bijuteriile de argint nerăscumpărate de clienţi se vând greu. Sunt magazine - case de amanet (în zona Pieţei Centrale, de exemplu), unde se pot amaneta, în afară de obiecte din aur, laptop-uri şi telefoane mobile. Numai că aceste gadget-uri trebuie să fie noi şi de ultimă generaţie (numai smartphone-urile sunt luate în considerare). În general, mai toate casele de amanet câmpinene oferă uşor sume celor care lasă drept garanţie bijuterii din aur. Acestea sunt mai uşor de evaluat şi, în situaţia în care clientul nu mai poate înapoia banii împrumutaţi după câteva săptămâni (sau cât durează perioada convenită de comun acord), bijuteriile din aur pot fi vândute mult mai uşor. 

“Ne respectăm foarte mult clienţii şi încercăm să ni-i facem prieteni”
Despre activitatea unei case de amanet şi despre avantajele împrumutului amanetar am stat de vorbă cu Luminiţa Briciu, evaluator la casa de amanet deschisă recent de firma câmpineană Roster pe Bulevardul Carol I nr. 16, mai jos de Farmacia Sensiblu. “Avem clienţi din categorii sociale diferite. Şomeri, pensionari, mici întreprinzători etc. În ultimii ani, de când a început criza economică mondială, am observat că numărul clienţilor noştri a crescut. Aş putea spune chiar că numărul clienţilor bine îmbrăcaţi este din ce în ce mai mare. La noi vin nu doar persoane cu situaţii financiare delicate, dar şi patroni de mici firme, care ne solicită sume importante cu ajutorul cărora să-şi poată plăti angajaţii în zilele de salariu, atunci când nu au destui bani în conturile firmelor respective. Ne trec pragul oameni de condiţie socială mai modestă, dar şi intelectuali şi oameni cu stare, doctori, avocaţi, ingineri. La bancă trebuie să îndeplinească o mulţime de condiţii, iar creditul bancar nu se acordă pe loc, aşa cum se întâmplă cu împrumutul amanetar, care poate fi obţinut în câteva minute şi care poate fi de orice valoare: de la câteva sute de lei până la multe mii de lei. Nicio bancă nu îţi dă 2-300 de lei împrumut, nu se încurcă ei cu sume aşa de mici. În ultima vreme, din ce în ce mai mulţi clienţi nu mai vin să-şi răscumpere bijuteriile lăsate drept garanţie, după termenul scadent şi perioada de graţie, care la noi, la Roster, este de 3 săptămâni. Pentru casele de amanet ale firmei noastre perioada de graţie nu este bătută în cuie. Patronii noştri sunt înţelegători şi mai aşteaptă clientii şi după trecerea perioadei de graţie, dacă solicitanţii anunţă din timp că nu au banii necesari şi doresc o prelungire a perioadei de graţie. Interesul nostru este să înapoiem oamenilor bijuteriile amanetate (multe dintre ele, cu o valoare sentimentală), pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Firma câştigă prin comisioanele percepute, care sunt rezonabile. Noi ne respectăm foarte mult clienţii şi încercăm să ni-i facem prieteni. Este o legătură mai strânsă care se stabileşte între noi, la dorinţa lor, a clienţilor noştri, care ne povestesc, atunci când solicită împrumutul, necazul care i-a lovit şi care i-a determinat să ne treacă pragul. Nu îi punem noi să-şi descarce sufletele, dar după ce aflăm poveştile lor de viaţă (adesea, pline de tragism), ne este foarte greu să rămânem reci, să nu ne afecteze suferinţa lor, încercând să socializăm cu ei, să îi încurajăm, să legăm chiar prietenii cu mulţi dintre ei.” A.N. 

Editorial

PREŞEDINTELE UNEI ALTE ŢĂRI

În anumite medii intelectuale s-a scris de ceva vreme că un preşedinte foarte bun pentru România ar fi Andrei Pleşu. Şi chiar s-a început o discuţie serioasă asupra calităţilor acestuia. Sunt convins că Andrei Pleşu ar putea fi preşedintele oricărei ţări europene de azi, şi i-ar face cinste acesteia. Este unul din marii români de totdeauna, sumă de calităţi nu tocmai des întîlnite împreună. Tocmai de aceea, scepticismul meu negru îmi spune că Pleşu nu ar avea nici o şansă în România lui Gâdea, în România în care nu el e parlamentar, ci un Remus Cernea, în ţara maneliştilor, nu a lui Enescu, în ţara în care scriitorii s-au bucurat că Mircea Cărtărescu nu a luat Nobelul, în ţara în care opinia politică este făcută de dna. Tatoiu, dl. Zgonea conduce cu inteligenţa-i fabuloasă Camera Deputaţilor, învăţămîntul a fost îndrumat de miniştri avînd grave probleme cu acordul gramatical… Andrei Pleşu are deopotrivă cultură şi bun simţ, jovialitate şi seriozitate, discernămînt şi fermitate. Joie de vivre şi viziune. Este „un om vechi”, deci ar putea să ne reînnoade firea naţională de acolo de unde ea a fost ruptă de regimul comunisto-securisto-mafiotic dintre 1944-2013. Sunt convins că el rămîne un model ideal de politician, nu înţeleg prin ce miracol ni s-a dat darul de a fi prezent şi în realitate. Tocmai de aceea nici nu va candida, nici nu vom avea vreodată un astfel de preşedinte. La noi se poartă „băiatul de gaşcă”, primarul care dă de băut la popor, doctorul care înjură colorat, pipiţa de silicon, „preocupatul” care are soluţie la toate, pentru că i-o furnizează partidul sau documentele europene. Şi, mai ales, incultul obraznic. Mîrlanul. Un om politicos, cum este în esenţa lui Andrei Pleşu, nu are şanse să convingă massele. El face parte dintr-o specie pe cale de dispariţie în arealul local, a oamenilor autentici. Nu se lasă manipulat de módele care multora le ţin loc de gîndire. De fapt, propunerea unui astfel de preşedinte ar însemna o schimbare atît de profundă, încît ar însemna un alt popor. Şi, desigur, o cu totul altă clasă politică. Să nu uităm că dl. Pleşu este, înainte de toate, un moralist. Cu el în fruntea ţării, ar trebui să ne revizuim felul de a ne privi în oglindă. Sau ar trebui să acceptăm oglinda. El ne-ar readuce în vocabularul public un cuvînt exmatriculat de mult: onoarea.  Nu îmi plac ficţiunile politice, de aceea exerciţiul acesta de imaginaţie de tip „ce-ar fi dacă…” îmi lasă gust de cenuşă. Mi-l pot imagina pe Pleşu conducînd România, (e atît de rară printre intelectualii noştri capacitatea de a construi instituţional!) dar nu-mi pot imagina o Românie condusă de Pleşu. El este preşedintele unei ţări care nu există în geografie, ci numai în imaginaţia cîtorva, foarte puţini. Şi mi-e teamă că nu va exista niciodată în realitate. Este preşedintele unei alte ţări.

P.S. Andrei Pleşu nu va putea, de pildă, fi preşedintele unui guvern condus de un plagiator obraznic. Mă mir că în mai nici unul dintre numeroasele sale interviuri nu este întrebat despre  Colegiul Noua Europă, adică o instituţie de învăţămînt de excelenţă, cum nu există alta în ţară. Înfiinţată de domnia sa. Nu veţi auzi nimic despre această instituţie la nici una dintre prea multele noastre tomberoane de televiziune sau de radio. Nu-l va întreba nimeni de la Ministerul Învăţămîntului despre cum ar trebui reformat sistemul. Au ei specialiştii lor care ştiu toate. Şi fabricile lor de diplome care funcţionează la maximum de randament. 
 Christian CRĂCIUN

Aleşii s-au luat iar la ceartă de la împărţirea banului public

Aleşii câmpinenilor s-au luat iar la ceartă de la împărţirea banului public. De data aceasta, sămânţa scandalului (care a rodit rapid încingând atmosfera ultimei şedinţe extraordinare a legislativului municipal), a fost reprezentată de modalitatea de realocare a banilor din creditul bancar investiţional de şase milioane de lei, credit accesat, cu ceva vreme în urmă, de către municipalitate pentru a putea finanţa lucrările de ecologizare a batalului de pe strada Lacul Peştelui, singurul batal cu reziduuri petroliere de pe domeniul public local. Ecologizarea s-a făcut printr-un proiect european, iar banii europeni s-au primit la timp, astfel că plata lucrărilor executate de firma constructoare s-a efectuat chiar de către Ministerul Finanţelor (în urma unor modificări legislative în domeniul fiananţării proiectelor europene). În aceste condiţii, executivul local nu a mai fost nevoit să tragă banii din creditul de şase milioane de lei, amintit ceva mai devreme. Pentru a nu se pierde cele şase milioane de lei, care pot fi folosite exclusiv pentru finanţarea unor investiţii publice, primarul Horia Tiseanu i-a convocat, în termen legal, pe consilierii municipali într-o şedinţă extraodinară. În general, şedinţele extraordinare nu durează mult timp, problema ce urmează a fi tranşată în cadrul acestora fiind, de regulă, cunoscută aleşilor. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi de data aceasta. Liderul majorităţii din miniparlamentul câmpinean, viceprimarul Ion Dragomir, a lipsit de  la această şedinţă, absenţi fiind şi alţi patru consilieri de la PDL, PSD şi PP-DD. Şedinţa a început cu întârziere şi s-a terminat cu întârziere. La începutul adunării, edilul-şef a propus ca cea mai mare parte din cele şase milioane de lei să fie alocată pentru construirea unui bloc de necesitate cu 72 de spaţii locative, în zona blocurilor de la IRA, urmând ca în acest imobil de necesitate să fie găzduiţi locuitorii blocului  A6 de pe strada Schelelor, în timpul lucrărilor de consolidare ce se i se vor adduce. Blocul A6 este inscripţionat cu bulină roşie, fiind de notorietate şubrezenia acestui bloc de locuinţe, cel mai afectat de cutremurele pe care le-a trăit Câmpina. Restul banilor, în viziunea primarului, ar fi trebuit să ia calea modernizării lacului Curiacul, lucrare cuprinsă în obiectivele de investiţii aprobate de Consiliul Local în acest an, pentru care s-a şi desfăşurat licitaţia, care a fost câştigată de firma locală Floricon Salub. Gheorghe Ecaterinescu, directorul Direcţiei Economice a Primăriei, a subliniat şi el că sunt mari şanse pentru aprobarea schimbării destinaţiei banilor de către Guvern, dacă realocarea se va face pentru construirea unui bloc de necesitate, dat fiind faptul că, după recentele cutremure din Galaţi şi Vrancea, nicio comisie de avizare nu va refuza o astfel de investiţie, problema siguranţei cetăţenilor în timpul cutremurelor devenind foarte sensibilă în ultimele săptămâni. Primarul a fost supus apoi unui tir de întrebări din partea consilierului liberal Florin Frăţilă, care a dorit să ştie, printre multe altele, “de unde vom lua banii pentru consolidarea blocului A6”. “Vom solicita fonduri guvernamentale. Nu am cerut până acum, pentru că nu aveam unde muta oamenii. Dacă guvernanţii nu ne vor aloca fonduri, atunci vom avea o mare problemă”, a fost răspunsul primarului Tiseanu. Preşedintele de şedinţă, consilierul Gheorghe Tudor, a declarat că va vota proiectul de hotărâre iniţiat de primar, dar şi-a exprimat nemulţumirea că nu au fost consultaţi cetăţenii din blocul A6. “Eu, cât am fost primar (în mandatul 2000 – 2004; n.red.), am făcut ceva. Am sprijinit construirea unui bloc de necesitate pe strada Erupţiei, dar locatarii din blocul A6 tot nu au vrut să se mute de acolo provizoriu. De aceea sunt nemulţumit, pentru că nu aţi întreprins nicio discuţie cu oamenii din blocul A6. Pe la începutul anilor 2000, noi am avut multe discuţii de lămurire a locuitorilor acestui imobil, pe care tot nu i-am convins să se mute într-un bloc de necesitate, pe toată perioada lucrărilor de consolidare a acestui bloc şubrezit de cutremure. Eu voi vota acest proiect, dar propun să fie retras pentru a-l discuta peste două săptămâni, iar până atunci să se discute cu oamenii din A6”. Pentru că amânarea votării proiectului inţiat de Tiseanu ar fi scăzut şansele aprobării de către Guvern a redistribuirii banilor, discuţiile s-au încins, mai ales după ce Tiseanu i-a avertizat pe cei din coaliţia majoritară: “Am primit semnale, încă de dimineaţă, că nu veţi vota acest proiect. Dacă la un viitor cutremur, blocul A6 se va prăbuşi, atunci să ştiţi că vă asumaţi întreaga răspundere.” Consilierul liberal Dragomir Enache l-a contrazis pe şeful executivului, spunându-i că “noi, consilierii USL, nu suntem împotriva proiectului, nu mai aruncaţi vorbe grele şi neîntemeiate. Noi vrem doar să clarificăm lucrurile şi să ştim pe ce ne bazăm când ne angajăm la o astfel de acţiune, cu ce fonduri se va face blocul A6 şi alte multe aspecte pe care nu le-aţi clarificat”. Pentru că dezbaterile intraseră într-un vizibil impas, iar în atmosfera şedinţei plutea o nelinişte plină de ostilitate, Florin Frăţilă a cerut o pauză de consultări pentru consilierii USL. La revenirea în sală, Frăţilă i-a adus noi critici primarului, reproşându-i că “aţi convocat această şedinţă extraodinară fără a vă consulta cu forţele politice din Consiliul Local. Aşa ceva nu se face. Aşa ceva este inacceptabil. Noi, bunăoară, am fi avut o altă propunere de redistribuire a creditului. Am fi vrut ca banii să meargă la Spitalul Municipal, pentru modernizarea secţiilor care arată jalnic. Ce nevoie stringentă avem de ecologizarea Lacului Curiacul?” “Ecologizarea lacului este o investiţie aprobată deja de Consiliul Local. De ce nu aţi propus, la timpul potrivit, printre investiţii, modernizarea secţiilor SMC”, i-a dat replica Monica Clinciu, consilier PDL. “Am fi putut folosi banii din credit pentru o modernizare viitoare a secţiilor spitalului, în 2004”, nu s-a lăsat Frăţilă mai prejos. Până la urmă, teama unui cutremur devastator a fost mai mare, astfel încât consilierii USL au votat şi ei proiectul de hotărâre al lui Tiseanu, proiect aprobat cu 13 voturi pentru, singura abţinere fiind cea a lui Mihai Tifigiu, absolut de înţeles, având în vedere profesia de medic chirurg la SMC a consilierului PP-DD. A.N.   

A fost dată în funcţiune cea mai modernă benzinărie din Câmpina

Vineri, 11 octombrie, a fost dată în funcţiune staţia EKO, cea mai modernă benzinărie din municipiul nostru. Investiţia, în valoare de aproximativ un milion şi jumătate de euro, aparţine societăţii Neptun SA şi este situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, aproape de ieşirea din oraş, pe terenul care a aparţinut, cândva, fostei societăţi Extrapan. Şoferii câmpineni, dar şi cei din afara localităţii nu au cum să nu fie mulţumiţi, pentru că apariţia celei de-a treia benzinării din municipiu reprezintă o reală concurenţă adusă staţiei OMV Petrom, cea mai folosită până acum de către conducătorii auto, unde se formau, la orele de vârf, şiruri lungi de maşini în aşteptare. Cu toate că se ştia, de la începutul lucrărilor, că ele vor avea ca finalitate o benzinărie a societăţii Neptun, multă lume se aştepta ca noua staţie să apară sub un brand consacrat. Chiar dacă patronatul Neptun SA a considerat că este mai bine aşa, combustibilii ce se vor comercializa aici sunt de cea mai bună calitate, provenind, se pare, de la Rafinăria Rompetrol. În interiorul magazinului propriu-zis, dotările sunt complete, specifice oricărei benzinării care se respectă. Multe rafturi şi frigidere cu dulciuri şi băuturi răcoritoare, dar şi cu băuturi alcoolice dintre cele mai fine, îşi aşteaptă, îmbietoare, clienţii. Lateral, pe partea dinspre bulevard, există sectorul Gastro, unde doritorii pot lua micul dejun sau pot fi serviţi, la cerere, cu cafea şi produse de patiserie dintre cele mai diverse. În prima săptămână, şoferii care vor alimenta aici vor beneficia de o spălare exterioară gratuită a maşinii respective. Există două spălătorii. Una automată, foarte performantă, cu perii care “atacă” mizeria de pe caroseriile maşinilor pe cele mai diverse direcţii, precum şi o spălătorie manuală. În cazul celei din urmă, accesul şoferului doritor la instalaţiile şi aparatele de spălat se face pe bază de fisă achiziţionată contra cost, de la casă. Mai există un sector GPL, dar şi un sector cu aspiratoare, care pot fi acţionate, tot cu ajutorul unor fise, de orice şofer care vrea să-şi cureţe interiorul maşinii sale. A.N. 

11 luni închisoare cu suspendare pentru funcţionara care a delapidat 100.000 de lei din Primărie

Recent, a fost soluţionat procesul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina au acuzat-o pe Mihaela Bertescu, funcţionar al Primăriei Câmpina în cadrul Biroului Resurse Umane, de mai multe infracţiuni. Printre capetele de acuzare cele mai importante amintim: delapidare în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Pentru fiecare dintre infracţiunile comise ea a primit condamnări cu închisoarea de la două luni la 11 luni. Pe scurt, inculpata şi-a însuşit fraudulos banii unor falşi însoţitori ai persoanelor cu handicap. Pentru aceasta,  ea a depus la o bancă documentaţia pe baza căreia au fost emise patru carduri de debit pentru persoane cu dizabilităţi, în vederea obţinerii indemnizaţiei lunare de handicap, deşi persoanele pe numele cărora s-au întocmit cardurile de debit nu aveau dreptul de a primi indemnizaţia de handicap. Cardurile de debit eliberate de instituţia bancară s-au aflat în posesia condamnatei, aceasta beneficiind practic de indemnizaţiile lunare de handicap care erau plătite de Primăria Câmpina. În plus, Mihaela Bertescu şi-a falsificat şi propriile pontajele, faptă în urma căreia a primit fără niciun drept un salariu majorat. Contopindu-i-se pedepsele prin cumul juridic (în sistemul penal românesc, pedepsele se contopesc prin cumul juridic, nu prin cumul aritmetic, aşa cum se întâmplă în sistemul american, unde pot exista pedepse de peste 100 de ani de închisoare, rezultate prin adunarea mai multor pedepse corespunzătoare mai multor infracţiuni), Mihaela Bertescu a primit o condamnare de 11 luni cu suspendare. Suspendarea executării pedepsei cu închisoarea se va face sub supraveghere, pe întreaga durata a termenului de încercare, de patru ani şi 11 luni. Până acum, din suma delapidată, Mihaela Bertescu a returnat aproximativ 70.000 lei, în două tranşe. Mai are de dat bugetului local 30.000 lei. A.N.

Victorie decisivă a Spitalului Municipal în războiul juridic cu Romgermed

La începutul acestui an, interpelat în plenul Consiliului Local, medicul chirurg Alexandru Matei, managerul-general al Spitalului Municipal din acea perioadă, prezenta un raport de activitate favorabil celui mai mare spital al Câmpinei, al doilea din judeţ (din punct de vedere al complexităţii serviciilor medicale oferite). Din acel raport am aflat că spitalul mai are puţine datorii către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare, iar pericolul de a fi executat de către Clinica Romgermed fusese înlăturat cu desăvârşire. Reamintim cititorilor noştri că, în 2012, Spitalul Municipal Câmpina a fost la un pas să fie executat silit pentru neplata unei sume de un milion de euro, pretinsă de Clinica Romgermed într-unul din cele patru procese pe care le are cu SMC. Ulterior, avocaţii spitalului au câştigat recursul la contestaţia la executare, evitându-se astfel plata milionului de euro pretins de cei de la Romgermed, care ar fi afectat grav bugetul unităţii. Soarele justiţiei a ieşit din nou pe strada spitalului câmpinean, pe 28 ianuarie 2013, atunci când Tribunalul Prahova a dat câştig de cauză unităţii spitaliceşti câmpinene într-un dosar în care aceasta era reclamantă şi solicita instanţei de judecată obligarea clinicii Romgermed la plata către spitalul câmpinean a circa 4,2 milioane lei, reprezentând salariile restante ale celor 22 de angajaţi ai  Laboratorului de analize medicale. În urma contractului de asociere în participaţiune, încheiat în anul 2008 între cele două entităţi, având ca obiect efectuarea de către Romgermed a analizelor de laborator din spital, clinica bucureşteană se obliga să plătească toate salariile personalului sanitar asigurat de spital, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Recent, la Curtea de Apel Ploieşti s-a judecat recursul formulat de cei de la Romgermed împotriva soluţiei Tribunalului Prahova în dosarul privind plata celor 4,2 milioane de lei reprezentând salariile restante ale personalului Laboratorului de analize medicale din spital.  Instanţa de recurs a considerat temeinică şi legală soluţia instanţei de fond, astfel încât, SMC poate demara procedura executării silite împotriva clinicii bucureştene pentru recuperarea celor 4,2 milioane de lei. Treaba pare uşoară, dar în realitate nu este chiar aşa, căci în hăţişurile junglei reprezentate de sistemul juridic românesc, până la transferul banilor din conturile Romgermed în conturile SMC mai sunt multe lupte de dat. În orice caz, conducerea SMC are de ce să fie mulţumită. Şi, în special, medicul Alexandru Matei (actualmente, şeful Secţiei Chirurgie), cel care, în ianuarie 2010, pe vremea când conducea SMC, a început războiul juridic cu Romgermed. În continuare, avocaţii spitalului (firma de avocatură Georgescu & Asociaţii), sunt angrenaţi şi în alte acţiuni în justiţie, aflate în derulare, pentru obţinerea de la Romgermed a încă 10 milioane de lei. A.N.

Săptămâna sportului pentru toţi

Fundaţia Zamolxes vă invită în zilele de 14-19 octombrie la "Saptamana sportului pentru toţi", editia VI, proiect finanţat de Municipiul Câmpina. Evenimentul constă în demonstraţii interactive şi un concurs de cros care se va desfăşura în parcul de la Milia şi pe Bulevardul Culturii, după următorul program:

Luni , 14 octombrie -17:00 - Gimnastică aerobică;
Marţi, 15 octombrie -17:00 - Dans sportiv;
Miercuri, 16 octombrie -17:00 - Kangoo Jumps;
Joi, 17 octombrie -17:00 - Arte marţiale stil shotokan;
Vineri, 18 octombrie -17:00 - Role, skate board, biciclete;
Sâmbătă, 19 octombrie -11:00 - Concurs de cros cu premii (Bulevardul Culturii).

Crosul se va desfăşura pe categorii de vârstă:
Fete şi băieţi: 11-12 ani; 13-14 ani; 15-16 ani; 17-19 ani
In cadrul "Săptămâna sportului pentru toţi", sunteţi aşteptaţi vineri, între orele 17:00- 18:00, la evenimentul "Biblioteca vie"- Discuţii libere cu personalităţi din lumea sportului naţional.
Inscrierile pentru concursul de cros se pot face la numărul de telefon: 0724-352.723.

Sport adaptat pentru copiii cu nevoi speciale

Asociaţia PRO Câmpina, în colaborare cu Asociaţia “Mara – Un strop de speranţă”, vă invită duminică, 20 octombrie, de la ora 11.00, să participaţi, în caliate de spectatori, la o oră de sport adaptat pentru copiii cu nevoi speciale.
Acţiunea se desfăşoară cu susţinerea conducerii Liceului Energetic, la sala de sport de pe str. Griviţei şi constă într-o oră demonstrativă de educaţie fizică, la care participă copii cu dizabilităţi. Organizatorii evenimentului îşi propun să aduca în atenţia opiniei publice necesitatea desfăşurării unei activităţi sportive la nivel local şi în interesul copiilor “altfel”, în cadrul programului “Sportul pentru toţi”.

«Cicatrici» - expoziţie de pictură la Casa Municipală de Cultură

„Tema este arhitectura pre-decembristă, fiecare lucrare oferindu-ne close-up-uri ale repetitivului şi ternului, specific acestei perioade a istoriei recente, dar nu ca pe un redivivus, ci ca pe un contemporan grefat pe o matrice indisolubilă, doctrinală. Blocurile de cartier comunist, cu şablonarea ruptă de intervenţia locatarilor sau de indiferenţă şi timp, dau greutate primplanului şi deschid o sumbră şi limitată perspectivă, scăpare către un văzduh mohorât. Un mozaic de griuri calde şi reci reflectă viaţa dintre ziduri, adaptată la constrângeri şi cu siguranţă marcată adânc.” – scrie Călin Derzelea într-o prezentare a expoziţiei. 
Tablourile de mari dimensiuni ale tânărului George Vasilescu (foto) surprind prin dimensiunea experimentală – pânza este sfâşiată pe alocuri şi din „răni” iese vopseaua roşie, dureros salvatoare, în acelaşi timp, a imaginii deliberat lipsită de strălucire. Numai unul dintre tablouri îndrăzneşte să lase cerul senin să izbucnească dintre nori „ca o promisiune a disoluţiei matricei constrictive. Un înger profeţit al viitorului post-apocaliptic, calcă zidirile conformiste, izolatoare, le sfărâmă.” 
„Artistul nostru este un pictor al ideilor. El nu se lasă dus de fantezie. Culoarea e tristă. Pensulaţia bine condusă. Blocurile aşezate pe pânză de George Vasilescu sunt,, de fapt oameni. Oameni goliţi de sentimente. Împietriţi în propria lor singurătate. Zile reci de tristă amintire. Cei ce nu au trăit acel timp al faţadelor din această expoziţie vor avea mai mult ca sigur senzaţia   unei ficţiuni.” – afirmă Ioan Vintilă Fintiş. 
Avem o artă de atitudine implicată, critică, departe de un decorativism strident care face vogă pe piaţa contemporană de artă. Un eveniment remarcabil pentru seria de expoziţii organizate în foaierul Casei Municipale de Cultură în acest an. (Red.)

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Casa Matrionei.
Incident la gara din Kocetovka 

În cuprinsul operei lui Alexandr Soljeniţîn, cele două nuvele reunite în acest format1 reprezintă, fără îndoială, contribuţii minore. Prima nuvelă a apărut ca şi O zi din viaţa lui Ivan Denisovici în revista Novi mir, nr. 1 din 1963, iar cea de a doua, în aceeaşi revistă, dar în 1962. Subiectul nuvelei “Casa Matrionei” se concentreaza asupra vieţii şi tragicului destin al Matrionei, o bătrână nefericită de 60 de ani, una din milioanele de femei care dusese o viaţă mizerabilă sub Soviete, care l-a găzduit pe Soljeniţîn după ce acesta a scăpat din Gulag şi încerca să-şi refacă viaţa într-un sat pierdut din zona Uralilor, predând matematică ”În vara lui 1956, lăsând în urmă un deşert dogoritor şi prăfuit, mă întorceam fără să am o destinaţie anume…în Rusia, pur şi simplu. Nu eram aşteptat şi nici invitat în nici un loc de pe teritoriul Rusiei: trecuseră vreo zece ani…Nu aveam decât o singură dorinţă, să mă stabilesc în Rusia de mijloc, departe de caniculă, în vuietul frunzelor din pădure. Voiam să mă strecor şi să mă pierd în Rusia profundă, dacă o astfel de Rusie există, trăi undeva” Alege stea în gazdă la Matriona, într-o izbă debranlată. Soţul Matrionei se pierduse în vâltoarea celui de al Doilea Război Mondial, după ce fratele acestuia, primul logodnic al Matrioanei, dispăruse şi el timp de mulţi ani în Primul Război Mondial, numai pentru a se întarce dintr-un lagăr unguresc şi să-şi găsească fratele mai mic căsătorit cu aleasa inimii sale. Una din nenumăratele mici drame ale războaielor mondiale. Matriona nu avusese noroc nici la copii, cei şase nou-născuţi murind toţi prematur. Iniţial fără venituri, trăind doar mulgând o pipernicită capra, muncind pe ici, pe colo, furând carbune pentru a avea cu ce încălzi soba izbei. Soljeniţîn zugrăveşte cu fidelitate şi mizeria care domnea în Uniunea Sovietică la mai bine de zece ani de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. În nota autorului de la sfârşitul cărţii, se precizează că acţiunea acestei povestiri a avut loc în 1956 însa a trebuit antedatată în anul 1953 din motive evidente: în martie 1953 a murit Stalin în timp ce în 1956 deja eram în epoca lui Hruşciov: în general, conducătorii comunişti preferă să dea vina unii pe alţii, în funcţie de succesiunea lor (vezi Dej-Ceauşescu sau Ceauşescu-Iliescu). Chiar dacă avutul ei era mai mult decât modest, Mariona nu scapă de invidiile diverselor rude. Din această perspectivă, nuvela poate fi încadrată şi în categoria celor care demitizează mediul rural rusesc care nu era deloc paradisiac. În timp ce ajuta la mutarea unei şandramale de lemn de pe proprietatea ei către un teren al fiicei sale adoptive tocmai pentru ca tânăra familie să nu piardă acel teren, famila soţului dar şi şoferul unui tractor tocmit (şi care, evident, folosea tractorul ilegal, pentru a mai scoate un ban în plus) zgârcindu-se să nu facă două drumuri cu cele două sanii, ataşându-le pe amândouă, tot acest convoi haotic este izbit în plin de două locomotive care manevrau pe o cale ferată fără să aiba luminile de semnalizare aprinse. Din Matriona nu mai rămâne decât un terci inform, doar mâna dreaptă (pentru a avea cu ce să-şi facă cruce pe lumea cealaltă- afirmă o bătrâna din sat) şi chipul. “Nu ştia să fie mândră de casa ei…nu se spetea să câştige bunuri materiale şi apoi să aibă grijă de ele mai mult decât propria viaţa. Nu fugea după găteli. După haina care îi împodobeşte pe monştri şi nemernici. Neînţeleasă de soţ, chiar părăsită de el, îngropând şase copii fără însă să-şi îngroape şi bunăvoinţa, fără să aibă legături cu surorile şi cumnatele ei, ridicolă, muncind gratis pentru alţii ca o proastă ce era, nu adunase nimic până la moartea ei. O capră cu blană de culoare alb-murdar, o pisică şchioapă, nişte ficuşi…Trăisem toţi alături de ea fără să înţelegem că era chiar omul bun din proverbul care spune că fără un astfel de om nu există sat care să dăinuie. Şi nici oraş. Şi nici întregul nostru pământ.” Soljeniţîn plasează cea de a doua povestire într-o gară anonimă, de provincie, din Rusia Sovietică din decembrie 1941. Nimeni nu ştie mai nimic despre desfăşurarea reală a războiului şi nu-şi poate răspunde problematicei dar mortalei întrebări: unde au (mai) ajuns nemţii? Personajul principal este locotenentul Zotov, care reglementa tranzitul garniturilor din gara Kocetovka, un om mai degrabă banal care fusese nevoit să-şi abandoneze soţia însărcinată în Bielorusia deja ocupată de forţele germane şi căreia îi jurase fidelitate eternă. Un om nou care crede în idealurile revoluţiei bolşevice şi a cărui credinţă este supusă şocurilor provocate de nenumăratele eşecuri şi dezastre militare din primele luni după invazia germană din 22 iunie 1941. Singura carte pe care o salvase cu el de acasă era tocmai Capitalul, biblia comunistă!“Sensul vieţii sale mărunte se măsura în sprijinul pe care putea să-l dea Revoluţie.“ În plus, Zotov care oricum nu are pe nimeni în subordine, impresionat şi de garniturile cu resturi ale armatelor sovietice scăpate din diverse încercuiri, cu soldaţi transformaţi în fiare, care nu mai ascultă de nici o disciplina, puţin timid, rezistând chiar şi avansuilor unei colege care crede că totul este permis (în preajma morţii, spiritele umane îşi mai schimbă perspectivele) chiar si aventurile, are prilejul de a-şi folosi puterea lui mică, de satrap local care nici măcar nu fusese vreodată pe front, schimbând destinul lui Tveritinov, militar rezervist, de meserie actor într-un teatru moscovit, care se pierduse de convoiul său şi care-i devine suspect doar pentru că scăpase o nefericită referire la anul 1937, dar şi întrebând nevinovat care era vechiul nume al oraşului Stalingrad (Ţariţîn). Actorul moscovit devine suspect în ochii noului-om care-l preda constiincios organelor. Conştiinţa nu-i dă însă pace şi chiar dacă încearcă să afle ce s-a întâmplat cu omul pe care l-a predat organelor competente. Este asigurat de acestea “cazul lui Tveritinov al dumneavoastra va fi clarificat. Noi nu lucrăm de mântuială” Conştiinţa lui Zotov ii spune altceva (şi ne-a adus aminte de conştiinţa încărcată a unui alt personaj din nomenklatura sovietica, beneficiar direct al sistemul de delaţiune pus în practică de regimul stalinist, Russov din romanul Pavilionul cancerosilor care este la fel de chinuit de amintirea celor trimişi in Gulag –poate chiar în mortala Kolîma- cunoscând foarte bine nevinovaţia lor). “Dar de atunci, de-a lungul întregii sale vieţi, Zotov n-a putut să-l uite pe acel om niciodată…”Concluzia printre rânduri a marelui scriitor rus: cu conştiinţa nu te joci şi chiar dacă o poţi minţi şi îndopa cu autojustificări elaborioase, la final ea câstigă întotdeauna! 
 Codruţ CONSTANTINESCU 
 1 Editura Univers, Bucuresti, 2010