05 noiembrie 2013

“Conferinţele scriitorilor câmpineni” în licee, un proiect iniţiat de Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură din Consiliul Local

Vineri, 8 noiembrie, la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” va debuta proiectul “Conferinţele scriitorilor câmpineni” în şcoli şi licee, iniţiat şi inclus în programul cultural al oraşului de consilierul Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de specialitate a Consiliului Local. 
Prima întâlnire de acest gen cu elevii o va avea scriitorul Codruţ Constantinescu, care îşi propune să conferenţieze vineri, 8 noiembrie, pe tema “Mărturii din Gulagul sovietic şi românesc pe înţelesul tinerilor”. 
Proiectul va continua cu alte şase conferinţe, în care autori consacraţi precum Constantin Trandafir, Gherasim Rusu Togan, Christian Crăciun ori Florin Dochia vor încerca să le insufle tinerilor câmpineni dragostea pentru literatură şi carte în general.
“Prin intermediul acestui proiect inedit în cultura câmpineană am urmărit un dublu scop şi anume promovarea scriitorilor câmpineni la ei acasă şi iniţierea tinerilor în tainele cuvântului scris. Avem autori de valoare în Câmpina, pe care tinerii noştri trebuie să-i cunoască, să-i respecte şi chiar să le urmeze exemplul. Poate, cine ştie, peste ani, un elev care azi se apropie de literatură în urma acestui proiect, va ajunge un mare scriitor român. Pentru mine ar fi o mare realizare”, a declarat Florin Frăţilă.

De Halloween, Asociaţia Frizzly a oferit copiilor un spectacol deosebit

Halloween în lume

Dacă e 31 octombrie e Halloween, o sărbătoare bine primită de americani, canadieni, dar şi de popoarele din vestul Europei. Americanii au făcut din  Halloween o “marfă” bună pentru export, aşa cum numai ei ştiu să scoată bani din orice eveniment popular. Sărbătoarea e de origine celtică şi a ajuns astăzi preluată de multe popoare din lumea occidentală. Ea continuă să atingă maximul popularităţii în SUA, unde s-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi. Numele sărbătorii provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental catolic (la romano-catolici, Ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie). Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, stafii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare care sugerează că persoanei colindate i se va juca o farsă, dacă aceasta din urmă nu împarte colindătorilor dulciurile cuvenite. În multe ţări, Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri. Sărbătoarea a fost influenţată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. La celtici era festivalul Samhain, iar la creştini Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Numele Samhain provine din irlandeza veche şi înseamnă „sfârşitul verii”. Festivalul Samhain sărbătoreşte sfârşitul „jumătăţii luminoase” a anului şi începutul „jumătăţii întunecate”, şi este uneori considerat a fi „Anul Nou Celtic”. Vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se slăbeşte în ziua de Samhain, permiţând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoşii familiei erau cinstiţi şi invitaţi acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume şi măşti. Prin intermediul măştilor, oamenii credeau că pot îndepărta toate spiritele rele. Deghizându-se ei înşişi în aceste spirite rele, considerau că astfel le pot evita. Samhain era perioada când se făceau provizii de iarnă şi se tăiau animalele, pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau şi ele un rol în festivităţi. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau şi ele aruncate în foc. Uneori, se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii şi animalele treceau printre ele ca ritual de purificare. 
Următoarea influenţă pentru această sărbătoare a apărut o dată cu răspîndirea noii religii creștine în Europa medievalismului timpuriu. În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creştină în care sunt celebraţi toţi sfinţii. Aceasta era Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, Hallowmas sau All Hallows. Odată cu ea a apărut şi s-a împământenit şi sărbătoarea Halloween. Denumirea ei reprezintă o variantă scoţiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea dinainte de „All Hallows”. Noaptea dinaintea Zilei tuturor sfinţilor.

Halloween în România

Pe 31 octombrie, de două decenii, Halloween se sărbătoreşte şi în România. Începuturile sărbătorii (evident, timide), datează în ţara noastră încă din 1990. Ea a prins chiar mai bine decât Ziua Îndrăgostiţilor (Valentine’s Day), un alt import cultural din Occident, deoarece noaptea în care bântuie stafiile şi strigoii a găsit teren extrem de fertil în ţara lui Dracula, vampirul cel mai cunoscut din lume şi una dintre cele mai faimoase stafii. Castelul Bran şi hotelul în formă de cetate din Pasul Tihuţa, locaţii atribuite în turismul internaţional voievodului Vlad Ţepeş (Dracula, pentru turiştii occidentali), sunt vizitate anual de mii de turişti vest-europeni, americani şi canadieni, cu ocazia sărbătorii Halloween. Mai ştearsă, la început, apoi, din ce în ce mai populară, Halloween este astăzi, pe de altă parte, tot mai contestată de anumite ong-uri şi asociaţii religioase ortodoxe. Acestea consideră că sărbătoarea nu face bine tineretului din România, care este îndepărtat de valorile tradiţionale ale creştinismului nostru răsăritean, încurajat fiind (prin spectacolele-carnaval din şcoli), să adere la o sărbătoare care cultivă strigoi şi spirite rele, având influenţe sataniste. Cu toate că este mult mai populară decât acum 20 de ani, Halloween mai are destul până să devină o sărbătoare populară în adevăratul sens al cuvântului, fiind îmbrăţişată astăzi mai mult de copii şi foarte puţin spre deloc, de către adulţi. Halloween este în America a doua sărbătoare ca venituri pentru magazine. În România, cu toate că poate fi considerată de unii comercianţi un câştig, rămâne până la urmă doar un prilej al tinerilor adolescenţi de a petrece împreună cu prietenii în cluburi. Iar pentru şcolari, un prilej în plus de a veni la şcoală costumaţi altfel decât în hainele obişnuite. 

Halloween în Câmpina

Ca în fiecare an, Halloween a fost marcat în Câmpina prin diferite spectacole gen carnaval, spectacole desfăşurate cu şcolarii claselor gimnaziale, şi mai puţin cu elevii de liceu. În dimineaţa zilei de joi, 31 octombrie, pe străzile oraşului putea fi văzuţi mulţi copii îndreptându-se spre şcoală, costumaţi în diferite personaje de poveste. Însă cel mai important spectacol organizat de Halloween s-a petrecut la Casa Tineretului, vineri după-amiază, adică de 1 noiembrie, Ziua tuturor sfinţilor (la catolici). În sala de spectacole a Casei Tineretului (această sărbătoare a tineretului nu putea avea loc în altă locaţie), de la ora 17.00, Asociaţia Frizzly a oferit copiilor veniţi în număr mare spectacolul „Un greiere cu talent”. După numărul mare de şcolari şi şcolăriţe costumaţi în vrăjitori şi vrăjitoare, în prinţi şi prinţese, în zâne bune şi zâne malefice, în strigoi şi vampiriţe, am crezut că spectacolul va fi dedicat în întregime acestor personaje, că el se va desfăşura după reţeta comercială americană. 
Nu a fost să fie aşa, şi foarte bine că s-a întâmplat într-un alt fel decât ne-am aşteptat. Într-un fel mai didactic, mai educativ, mai cultural, mai european. Că prea am ajuns să copiem de la americani vrute şi nevrute, fără nicio selecţie, evenimente care nu se potrivesc deloc cu specificul naţional, evenimente „bune” de implementat şi împământenit doar pentru că au eticheta „fabricat în America”. Preşedintele Asociaţiei Frizzly, profesoara de engleză Clara Leica, a fost sufletul spectacolului. Şi ca organizator, dar şi ca protagonist al acestui show bine primit de copii. Dincolo de calităţile ei incontestabile de dascăl  iubit de elevi (multe fetiţe au aclamat-o, strigându-i din sală numele de botez), înzestrat cu simţ al umorului (sintagma „Să fie clar, eu sunt Clara” îi aparţine), Clara Leica are certe veleităţi de actriţă de teatru de revistă. Un spirit, dar şi un trup pe măsura unui variété de cea mai bună calitate. Nu avem expertiză în domeniu, dar în opinia noastră, Clara Leica ar putea fi considerată „one man show”. Ba chiar, schimbând ce este de schimbat în terminologia variété-ului, pentru a-i sublinia feminitatea plină de bogăţii sufleteşti, putem spune că ea şi-a câştigat titlul de „one woman show”. Ideea spectacolului (Dacă vrei cu tărie să realizezi ceva în viaţă, visul ţi se va îndeplini), nu este nouă, dar niciodată nu va fi neavenită, nepotrivită, de prisos. Mai ales în lumea de azi, plină de o acută instabilitate morală şi sentimentală. Cu această piesă interactivă, Clara Leica reuşeşte să facă o lecţie interactivă în care se vorbesc trei limbi: engleza, franceza şi germana. Ajuns într-un moment crucial al vieţii sale, Viorel, greierele cu talent, este încercat de o grea dilemă existenţială: cine este el şi ce rost mai are pe această lume? O lume în care vioara nu mai este la mare căutare, o lume în care adulţii nu mai au timp pentru muzică, iar copiii ascultă genuri muzicale în care vioara nici nu există. Cuprins de dorinţa de a se face din nou observat şi auzit, greierele ar vrea să păşească pe drumuri care îi sunt cu desăvârşire străine, care nu pot fi drumurile lui în viaţă. Îşi doreşte să îmbrăţişeze meserii care nu îl definesc deloc: cântăreţ la chitară electrică, toboşar, cântăreţ de operă, jucător de baseball. Tot ce pare popular îl ispiteşte pe bietul greier tulburându-i mintea şi sufletul. Personaje din lumi diferite, care vorbesc limbi diferite, îl vor ajuta, până la urmă, pe Viorel să se regăsească pe sine. Spectacolul, cofinanţat de Consiliul Local, cu o substanţială sponsorizare de la cunoscuta firmă câmpineană Elstar (care a dăruit numeroase premii celor mai energici şcolari din sală), a fost într-atât de interactiv încât i-a ridicat pe spectatori de pe scaune, în special pe copiii din clasele mai mici, care au dansat şi au cântat, în cele trei limbi amintite, cu o frenezie rar întâlnită. Spectacolul a fost frumos ca o joacă nevinovată de copii, micuţii spectatori şi coparticipanţi ai piesei „Un greiere cu talent” ieşind din sala de spectacole mai bogaţi decât au intrat în ea. A.N.

Editorial

MERITOCRAŢIA

Mai ţineţi minte de la ce pretext au plecat manifestările violente din iarna lui 2012, care au dus finalmente la schimbarea direcţiei istorice în care se îndrepta ţara? De la  intenţia, cu totul nefericită, a puterii de atunci de a-l schimba pe dl. Arafat, perceput ca un super-profesionist  de care ar depinde salvarea tuturor. Că imediat după acapararea puterii noul regim a început o sistematică alungare a profesioniştilor din n domenii nu  mai e cazul să amintesc. Necunoscuţi de public, aceştia nu au avut nici un sprijin,  nici măcar din partea dlui Arafat. Dar nu asta este povestea de azi… Ci plecînd de aici, mă aventurez să spun ceva despre democraţie şi meritocraţie. Dacă o societate care a introdus mecanismul elementar democratic al votului direct nu corelează asta şi cu mult mai subtile mecanisme de întărire a meritocraţiei, atunci este condamnată la disoluţie. Este exact ceea ce se întîmplă la noi. Cazul recent este al numirii, hodoronc tronc, a unui tip de la o direcţie sanitar veterinară judeţeană direct ca vice-preşedinte al ICR, adică responsabil cu politicile culturale din exterior ale ţării, şi este un exemplu sfidător. Ce calificare în domeniu o fi avînd domnul respectiv, e greu de spus, dincolo de partidul care îl susţine. Afirm cu încăpăţînare, în toate analizele pe care mă încumet să le scriu, că România nu este o democraţie decît la nivel pur formal. Cînd 80% dintre parlamentari (sunt generos!) nu au o expertiză clară în vreun domeniu, cînd studiile cumpărate şi relaţiile politice ţin loc de competenţe, cînd nu există nici o condiţie de studii pentru a accede de pildă la funcţia de primar, cînd votează analfabeţii…nu putem spune că suntem o democraţie. Dispreţul cu care aceşti politruci trufaşi tratează cultura naţională este, de altfel, meritat. O spun cu infinită tristeţe. Pe vremurile alelalte nu se putea publica un articol în presa cotidiană fără aşa numitul „citat ritual” din Tovarăşul. Acum există anumite adunări de scriitori şi publicaţii care nu pot fiinţa fără belşug de citate rituale împotriva indivizilor malefici Cărtărescu, Patapievici, Liiceanu etc. Acele grupuri şi indivizi chiar merită, din punctul meu de vedere, să fie conduşi de un veterinar. Expresie supremă a antiselecţiei din care avem în fiecare zi exemple cu duiumul. De la erorile ministrului Corlăţeanu la stîlpii din mijlocul drumului lăsaţi de cine ştie ce constructor cu licitaţie cîştigată de la partid, de la gafele purtătorului de cuvinte al guvernului, care nu ştie niciodată nimic, pînă la dezacordurile gramaticale flagrante ale unei doamne ministru sau cogitaţiunile acestui Zăroni de eră nouă care este dl. Zgonea, alt individ fără nici o competenţă cocoţat în scaune de înaltă decizie, în fiecare zi avem belşug de exemple ale anti-selecţiei. Nici o speranţă pentru România pînă nu vom instaura un regim meritocratic la toate nivelurile, de la portarul de noapte, vînzătorul de la butic sau funcţionar pînă la primul ministru.

P.S. Dar nu ne putem aştepta la aşa ceva, suntem în era plagiatelor şi a minciunii în rafale scurte şi repezi. Care, de la înălţimea funcţiilor abuziv ocupate, ne dau şi lecţii cu o aroganţă specifică semidoctului. Da, suntem nişte debili, cum ne califică dl. Antonescu, acest Mister Nobody al politicii de partid. Pentru că îi suportăm, suportăm să fim conduşi de veterinari (tot respectul pentru cei care îşi văd de meserie).
 Christian CRĂCIUN 

Poliţia Locală a căpătat noi atribuţii pentru fluidizarea traficului rutier

Poliţiştii locali pot aplica amenzi pentru staţionări neregulamentare ale maşinilor

De curând, Poliţia Locală Câmpina a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciul Rutier, privind atribuţii conexe ale poliţiştilor locali în sancţionarea unor abateri rutiere. Concret, în acest protocol s-au stabilit reguli privind gestionarea activităţii de circulaţie care conferă atribuţii în plus celor trei politişti locali responsabili cu acest domeniu. Astfel, cei trei lucrători ai Poliţiei din subordinea Primăriei vor putea aplica amenzi şoferilor care opresc, staţionează sau parchează neregulamentar autovehiculele pe care le conduc pe străzile municipiului. 
“Toate noile noastre atribuţii sunt prevăzute în Codul Rutier actual, aprobat în 2002, dar ele nu au fost aplicate până acum, pentru că nu aveam încheiat un protocol cu IJP în acest sens. Poliţia Comunitară s-a înfiinţat în 2005, iar în 2010 instituţia a devenit Poliţie Locală în subordinea primarului municipiului, primind sarcini şi atribuţii în plus, pe lângă cele referitoare la activitatea fundamentală de menţinere a ordinii publice. Prin acest protocol rcent încheiat cu IJP, lucrătorii noştri nu mai au doar statut de observatori şi însoţitori pasivi ai lucrătorilor Poliţiei Naţionale din municipiul Câmpina, ci pot acţiona şi singuri, în anumite limite, la fluidizarea traficului rutier şi la disciplinarea conducătorilor auto câmpineni. Pe noi, de fapt, nu ne interesează decât acei şoferi certaţi cu regulile de bună convieţuire în comunitate care îşi parchează maşinile după bunul plac.  Nu putem spune că ei reprezintă un mare pericol pentru circulaţia rutieră, dar atitudinea lor, modul în care îşi parchează maşinile, îngreunează foarte mult traficul rutier, iar noi tocmai în această privinţă vrem să-i disciplinăm. Lucrătorii noştri nu îşi vor lua aerul că sunt mari poliţişti de circulaţie, nu ne putem compara sau substitui poliţiştilor din Poliţia Naţională, dar cetăţenii trebuie să ştie că cei trei poliţişti locali de la Rutieră pot aplica singuri amenzi şi puncte de penalizare pentru oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor în locuri nepermise, iar sancţiunile noastre se centralizează, conform protocolului, în baza de date a IJP Prahova. Pot să vă spun că, de o lună de zile, de când am început această activitate, se simte o îmbunatăţire a situaţiei maşinilor parcate neregulamentar. Zilnic, lucrătorii noştri au aplicat cam 8-10 sancţiuni. Poliţiştii locali de la Rutieră nu pot opri însă maşini în trafic pentru diferite controale, acest atribut revenind, în continuare, exclusiv Poliţiei Naţionale. Noi îi putem însoţi pe cei de la Poliţia Naţională în astfel de acţiuni, dar numai aceştia sunt cei care ne coordonează”, ne-a declarat Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Locale Câmpina. 
Numărul de trei poliţişti locali cu atribuţii în domeniul Circulaţiei Rutiere poate fi considerat insuficient pentru un municipiu, dar efectivele Poliţiei Locale, de 43 de lucrători cu tot cu conducere, au astăzi activităţi şi atribuţii în multiple domenii. Activitatea principală rămâne totuşi cea de ordine publică, pentru care sunt repartizaţi cei mai mulţi poliţişti locali de teren, 21 la număr, împărţiţi în patru ture (în echipe de trei-patru persoane). Restul poliţiştilor locali asigură activitatea de dispecerat (la sediul instituţiei), activitatea de control (comercial, urbanism, mediu, circulaţie rutieră; atribuţii stabilite în 2010), activitatea de pază a unor instituţii publice importante (printre care şi Primăria Câmpina).  A.N.

Recuperarea din azilul chinologic a câinelui scăpat de acasă costă 10 lei/zi

Consilierii municipali au aprobat tarifele de întreţinere practicate de Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Câmpina, percepute proprietarilor câinilor ridicaşi de pe domeniul public al oraşului şi duşi la azilul chinologic de la Zorile, după cum urmează: hrană – 5 lei ; întreţinere – 3 lei ; supraveghere clinică – 2 lei. În total, 10 lei. Cheltuielile sunt zilnice şi aferente unui câine. Deci dacă uităm să ne recuperăm câinele evadat (din curtea casei, din casă ori din apartament), timp de 10 zile, vom plăti pentru recuperarea patrupedului canin, mult iubit şi evadat în egală măsură, nu mai puţin de 100 de lei (un milion de lei vechi, pentru cei neobişnuiţi cu leul nou). Dacă uitam să-l recuperăm mai mult de 14 zile, s-ar putea să nu-l mai găsim deloc, pentru că legea actuală impune ca găzduirea câinelui comunitar sau al celui cu stăpân, dar scăpat de pe proprietatea stăpânului său, să nu depăşească 14 zile, dacă padocurile existente nu asigură spaţii corespunzătoare ori sunt fonduri insuficiente pentru găzduirea prea multor câini. Promovarea proiectului de hotărâre este necesar ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.258/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Astfel, pentru câinii cu stăpân ridicaţi de pe proprietatea publică a unităţii administrative-teritoriale şi adăpostiţi în centrul serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, în termenele stabilite la art.7, consiliile locale aprobă cuantumul cheltuielilor de întreţinere ce vor fi suportate de către proprietarii acestor animale, la revendicare. A.N.

Consilierul municipal Monica Clinciu a fost aleasă preşedintele Organizaţiei de Femei din PDL Prahova

Recent, la Ploieşti, au avut loc alegerile pentru şefia activistelor din filiala judeţeană a PDL.  Cu toate că mai rar se întâmplă ca un câmpinean membru de partid să ajungă la conducerea unei organizaţii judeţene a partidului propriu (dominaţia activiştilor din Ploieşti este atotputernică), iată că, de această dată, reţeta nu s-a mai respectat. Astfel, femeile din Filiala Prahova a PDL au ales să fie conduse pentru următorii patru ani de către Monica Clinciu, un cunoscut avocat local, consilier municipal (la al doilea mandat), şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei PDL Câmpina. Noua doamnă preşedinte a democrat-liberalelor din Prahova a fost singurul candidat la această funcţie, dar acest lucru nu face decât să confirme influenţa pe care câmpineanca noastră o are în Organizaţia Judeţeană de Femei a PDL Prahova. În Biroul Executiv al acestei organizaţii au mai fost alese şi alte două trăitoare ale cetăţii Câmpina: Anca Aldea (ca vicepreşedinte) şi Gena Preda (ca secretar executiv). A.N. 

Noi burse de performanţă pentru cei mai buni elevi câmpineni

La ultima lor şedinţă, aleşii noştri în fruntea urbei au aprobat lista nominală cu elevii de liceu beneficiari ai burselor de performanţă „Bursele municipiului Câmpina”, în anul şcolar 2013 – 2014. Conform procedurii care se aplică din 2010, comisia de acordare a burselor de performanţă (formată din consilierii locali Marian Dulă, Rodica Papuc, Luminiţa Dumitrescu şi Daniel Ioniţă, plus directorii liceelor câmpinene), a analizat dosarele elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură şi disciplină, propuşi de liceele respective, şi a întocmit o listă cu  beneficiarii acestei forme de recompensare, în conformitate cu numărul stabilit prin metodologia de acordare. Cei mai mulţi elevi merituoşi provin de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” şi de la Liceul Tehnologic Energetic, fiecare dintre cele două licee având câte 10 bursieri de performanţă. Pare puţin ciudat că cele două licee au acelaşi număr de elevi bursieri de mare merit, în condiţiile în care promovabilitatea la bacalaureat şi la facultate a elevilor este, de departe, în favoarea C.N. „Nicolae Grigorescu”. Bursierii de la Grigorescu i-au egalat numericeşte pe cei de la Grigorescu, deoarece, conform metodologiei în vigoare, acordarea acestor burse, din punct de vedere numeric, se acordă şi în funcţie de numărul de clase a XII-a, deci, pe cale de consecinţă, şi în funcţie de numărul elevilor din anii terminali. În fruntea listei cu bursierii de la Grig se află Miruna Bara, iar în fruntea bursierilor de la Energetic este Larisa Gheorghe. Colegiul Tehnic Forestier a avut şase bursieri de performanţă, iar Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, cu doi mai puţin. Cap de listă la Forestier este Ruxandra Anghel, iar primul loc pe lista bursierilor fostului liceu de Petrol (azi, „Constantin Istrati”), a fost ocupat de Oana Sandu. În total, au fost acordate 30 de burse de merit, iar diplomele cuvenite au fost înmânate elevilor prezenţi în sala de şedinţe a legislativului municipal de către preşedintele de şedinţă, consilierul Horaţiu Zăgan, ajutat de primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Ion Dragomir. Valoarea unei burse de performanţă este de 200 lei pe lună. A.N.

Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”
BARA MIRUNA – MARA
VĂCARU RALUCA – IOANA
STOIAN RUXANDRA
DULAMĂ FLORENTINA – LAVINIA
PÎRTOACĂ GEORGE – SEBASTIAN
MARCU DIANA – MALVINIA
SORESCU ANDREI
IATAN SERGIU
BITAY ROBERT
GALL MIHNEA

Liceul Tehnologic Energetic
GHEORGHE LARISA – IULIANA
PETCU ADRIAN
ŢIŢEI ALEXANDRU – CĂTĂLIN
CRISTEA FLORENTINA – ANDREEA
POENARU TEODORA
BOHÂLŢEA LARISA – GABRIELA
BURGHELEA ROXANA ANA – MARIA
BALTĂ ROXANA – NICOLETA
PREDA MIHAI
GROŞESCU TEODORA

Colegiul Tehnic Forestier
ANGHEL RUXANDRA – ELENA
COSTIANU MARILENA
BĂJENARU ŞTEFANIA
MANOLE IOANINA – ELIZA
BÂLGĂ ELENA – LARISA
SECAN SABINA – IOANA

Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”
SANDU OANA – ALEXANDRA
POPA LOREDANA
UNGURU ANA – MARIA
ENE ELENA

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Grecia

Volumul “Scurta istorie a Greciei”1 scris de către istoricul britanic Richard Clogg, specialist în istoria Balcanilor, Senior Research Fellow la St. Antony’s College, University of Oxford vine să umple golul care (încă) domneşte în spaţiul cultural românesc în privinţa cunoaşterii altor popoare (măcar) din Europa, colegele noastre în interiorul Uniunii Europene. În continuare credem că au apărut prea puţine astfel de lucrări despre istoria şi cultura unor ţări apropiate chiar daca in ultimul deceniu nu puteam sa nu remarcam sporirea numărului şi calităţii biografiei aferente acestui domeniu (mai ales traduceri). Credem că acest efort ar trebui apreciat de publicul călător autohton având în vedere destinderea regimului voiajelor peste hotare. Benefic ar fi ca un concediu plăcut să fie pigmentat cu o minimă cunoaştere a ţării în care acesta are loc iar o astfel de lucrare precum cea a istoricului Richard Clogg s-ar putea constitui într-un astfel de instrument.  Volumul se concentrează asupra perioadei 1770-1990 fiind editat în versiunea originală în 1992 şi reeditat în 2002 updatat cu analiza ultimului deceniu al secolului trecut. Neputând intra în detalii rezumăm afirmând că puţine state din Europa au cunoscut o istorie contemporană atât de violentă, plină de mişcare, de tulburări, sânge,instabilitate politică precum cea a grecilor. Chiar şi istoria românilor pare liniştită, cunoscând câteva perioade de îngheţare şi aşezare politico-administrativă precum cea dintre 1959-1916 (Războiul de Independenţa din 1877-78 fiind unul exterior, purtat în Bulgaria de nord), 1920-1930 sau liniştea atent supravegheată de Securitate ( 1960-1989). Istoricul britanic trece în revistă renaşterea naţională a grecilor care s-a desfăşurat sub semnul unei adevărate dileme identitare: către ce perioadă de aur să-şi focalizeze atenţia grecii, către Antichitate sau către Imperiul Bizantin. “Chiar în primul deceniu al secolului al XIX-lea naţionaliştii, spre consternarea autorităţilor bisericeşti, au început să-şi boteze copii şi corăbiile cu nume antice greceşti mai degrabă decât cu numele unor sfinţi creştini. Tot atunci a început disputa, continuată până în zilele noastre, în legătură cu forma limbii greceşti adecvată Greciei renăscute. Unii erau de părere că trebuia să se revină la presupusa puritate a elinei antice din secolul al V-lea î.Hr, alţii că limba contemporană vorbită (remarcabil de puţin schimbată faţă de cea din Antichitate, dat fiind uriaşul interval de timp aflat în discuţie) putea să slujească drept bază pentru limba cultă. Însă alţii propuneau o cale de mijloc care presupunea purificarea limbii vorbite de cuvinte şi expresii străine. În final, adepţii catharevusei, adică a limbii greceşti purificate au avut câştig de cauză, iar influenţa lor a avut un efect nefast pentru dezvoltarea culturală şi pentru învăţământul din Grecia.” 2 Studiind istoria contemporană a Greciei am fost atraşi de nebunia lor de a dori nici mai mult nici mai puţin decât sa reintre în posesia ţinuturilor care le aparţineau în perioada de glorie a Imperiului Bizantin şi mai ales a capitalei acestuia, Constantinopolul pierdut în 1453. Toată aceasta dezbatere şi plan politic a purtat numele de megali idea (Ideea cea mare).  Nebunie care a fost pusă în practică din punct de vedere militar în martie 1921 când ofensiva majora a grecilor debarcaţi în Anatolia cu gândul iniţial de a recupera şi alipi la Grecia doar oraşul Smirna (care avea pe atunci o populaţie greacă mai numeroasă decât cea a Atenei fiind, în definitiv, un vechi oraş grecesc încorporat în Imperiul Otoman) suferind un eşec total în apropierea oraşului Ankara, pe râul Sakarya, un fief kemalist. Liniile de comunicaţie al armatei greceşti fiind suprasolicitate şi lungi, era doar o chestiune de timp până când Mustafa Kemal a lansat o ofensiva care a dus la un dezastru complet al grecilor ce nu s-au mai oprit decât pe litoralul Mării Egee, abandonând populaţia civilă greacă din Anatolia şi mai ales din Smirna (Izmir în terminologia turcă) furiei naţionaliştilor turci care au masacrat rapid 30.000 de creştini (greci si armeni). Ca urmare a acestei campanii ratate grecii au fost nevoiţi să accepte un masiv schimb de populaţii între cele două state. “Mai degrabă religia decât limba sau conştiinţa naţională era criteriul pe baza căruia se făceau aceste schimburi. Faptul a avut câteva consecinţe anormale, pentru că aşa după cum mulţi dintre creştinii ortodocşi din Asia Mică vorbeau turceşte, tot aşa mulţi dintre musulmanii din Grecia şi, mai ales din Creta, vorbeau greceşte. Aproximativ 1.100.000 de greci s-au mutat în regat drept urmare a catastrofei şi a schimbului de populaţie care a urmat. În replică, aproximativ 380.000 de musulmani au fost mutaţi în Turcia.” Pentru a exemplifica proporţiile dezastrului din 1922 în mentalul grecesc amintim că imediat după survenirea înfrângerii şase înalţi demnitari, consideraţi responsabili pentru dezastrul militar au fost judecaţi de un tribunal militar şi executaţi (printre cei împuşcaţi regăsindu-se şi doi prim-miniştri! Prinţul Andrei, tatăl ducelui de Edinburgh care a fost pentru o perioadă comandantul celui de al doilea corp de armată a fost judecat, condamnat la exil şi degradare! )3 O bună parte din grecii ajunşi în regat au preferat să ia calea exilului având în vedere condiţiile grele de viaţă. “Adeseori, desigur, observatorii atrăgeau atenţia asupra felului în care îşi manifestau grecii din diasporă talentul, capacitatea de muncă şi vocaţia managerială în ţările de adopţie, neputând face acelaşi lucru la ei acasă, unde pilele erau esenţiale”4 În străinătate ar trai 7 milioane de greci.  Remarcabil a ramas filoelenismul lui James Joyce care in Ulysses scrie: „Un surâs de lumină îi limpezi ochii încadraţi de rame negre, îi lungi şi mai mult buzele prelungi.
Grecii! spuse iarăşi. Kyros! Strălucitor cuvânt! Vocale pe care semiţii şi saxonii nu le cunosc. Kyrie! Aureola intelectului. Kyrie eleison! Făcătorul de closete şi constructorul de cloacă nu vor fi niciodată stăpânitorii spiritului nostru. Suntem vasalii cavaleriei catolice a Europei care s-a năruit la Trafalgar şi ai imperiului spiritului, nu un imperium, care s-a coborât în adâncuri o dată cu flota ateniană la Aegostopotamos. Da, da. S-au coborât în adâncuri. Pirus, înşelat de un oracol a facut o ultimă încercare să mai întoarcă vremurile de aur ale Greciei. Loial unei cauze pierdute.”5  Dragostea fata de Grecia l-a făcut pe Joyce să se decidă ca coperta primei ediţii a celebrului său roman Ulysses să fie  albastră iar literele titlului albe, steagul Greciei. 
Codruţ CONSTANTINESCU
1 Editura Polirom, 2006, traducere de Lia Brad Chisacof
2 pag. 43
3 pag.114
4 pag.236
5 Ulise de James Joyce, Traducere si note de Mircea Ivanescu, cuvant inainte de Stefan Stoenescu, Editura Univers si Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuretsi, 1996. pag. 126