10 decembrie 2013

O premiere binemeritată: “Gala sportului câmpinean” a recompensat eforturile elevilor sportivi şi olimpici

Vineri seara, pe scena Casei Tineretului, s-a desfăşurat prima ediţie a “Galei sportului câmpinean”, un eveniment organizat de Consiliul Local, Primăria Câmpina şi Casa Tineretului. În cadrul galei, au fost premiaţi sportivii şi echipele cu rezultate de excepţie în anul 2013 şi, de asemenea, o serie de invitaţi şi oficialităţi care şi-au adus o importantă contribuţie la dezvoltarea sportului câmpinean şi naţional. Tot cu acest prilej, au fost premiaţi şi cei mai buni elevi olimpici ai oraşului din acest an, elevi care provin de la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, Şcoala Gimnazială Centrală şi Colegiul Tehnic Forestier. Evenimentul a început cu Imnul Câmpinei, interpretat de cantautorul său, medicul Constantin Mihai, fostul solist al celebrelor trupe locale de altădată, “Paralela 45” şi “Meteor”.

Un spectacol în premieră
Premieri ale elevilor olimpici şi ale celor mai buni elevi sportivi câmpineni au avut loc şi în anii precedenţi. Numai că, în acest an, administraţia publică locală a avut iniţiativa organizării unei gale artistice de premiere a celor mai buni sportivi locali din 2013 şi a profesorilor-antrenori, adică a unei gale a sportului presărată cu multe evoluţii artistice: hituri pop-rock, dansuri şi cântece populare, dansuri sportive, break-dance etc. În plus, au fost şi alte premiere la această premiere, dacă ne este permis acest joc de cuvinte cu un aparent dezacord gramatical. 

Astfel, pentru prima dată, au fost premiaţi cadrele didactice îndrumătoare ale olimpicilor, nu doar antrenorii sportivilor evidenţiaţi. De asemenea, tot ca o notă de inedit, prezentatorii spectacolului, Andreea Telegescu (în premieră) şi Adrian Dochia (în tradiţia spectacolelor câmpinene), nu au acordat premii, cu oficiile premierii tinerilor sportivi fiind invitaţi să se ocupe câţiva politicieni şi foşti sportivi de performanţă din sală. Iniţiativa evenimentului a aparţinut comisiei de specialitate din cadrul legislativului municipal (Comisia de cultură, sănătate, învăţământ, sport şi tineret), iar la ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina, s-a hotărât ca, în avanpremiera galei, să fie premiaţi şi elevii participanţi la faza naţională a olimpiadelor şcolare, împreună cu cadrele didactice care i-au îndrumat. Aşa s-a ajuns ca, în debutul primei ediţii a “Galei sportului câmpinean”, să fie evidenţiaţi cei mai buni elevi olimpici ai anului, pentru ca, ulterior, în cadrul evenimentului propriu-zis, să fie răsplătiţi şi medaliaţi elevii cu performanţe deosebite în sport, dar şi foste mari glorii sportive ale oraşului şi ale judeţului. 

Premierea olimpicilor, pe “repede-înainte” 
Evenimentul a umplut sala de spectacole, printre spectatorii invitaţi numărându-se oficialităţi de marcă: deputatul liberal Virgil Guran, senatorul social-democrat Georgică Severin, prefectul judeţului Marius Sersea, primarul Câmpinei, Horia Tiseanu, viceprimarul câmpinean Ion Dragomir, primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, mai mulţi consilieri municipali, dintre care i-am remarcat pe Florin Frăţilă, Daniel Ioniţă, Mihai Tifigiu, Marian Dulă, Viorel Bondoc, Daniel Telegescu ş.a. 

Spectacolul a debutat pe muzica electrizantă a trupei Xteens, care nu mai are nevoie, de multă vreme, de nicio prezentare. Apoi a urmat premierea celor 11 olimpici (opt de la “Grig”, doi de la Şcoala Centrală şi unu de la Forestier), împreună cu profesorii care s-au ocupat de pregătirea lor. Chiar dacă, după denumire, gala a fost a sportivilor, iar nu a olimpicilor, nu ar fi fost niciun păcat dacă li s-ar fi acordat puţin mai multă atenţie elevilor evidenţiaţi la olimpiade, care au fost prezentaţi şi premiaţi pe “repede-înainte”, fără să i se dea  niciunuia dintre ei posibilitatea să-şi exprime o idee, să rostească un cuvânt de mulţumire. În viitorul nu prea îndepărtat, dacă autorităţile locale s-or gândi vreodată la o evidenţiere publică a olimpicilor premiaţi vineri în mare grabă, a celor care vor performa, în continuare, la cele mai înalte niveluri ale învăţământului superior (pe care, cu siguranţă, îl vor urma), s-ar putea ca municipalitatea să nu-i mai poată invita la Casa Tineretului, deoarece costul biletelor de avion pentru curse dinspre SUA ori Canada, chiar dinspre Franţa ori Anglia, ar putea fi suportate mai greu din tot mai subţirelul buget local. 


De la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” au fost premiaţi elevii: Ioana Dulamă, clasa 12 E (Premiul 2 la Olimpiada naţională de limba şi literatura română), Oana Petre, clasa 12 C (Premiul special – Olimpiada de română), Ioan Radu, clasa 5 B (Premiul I – Olimpiada de Geografie), Remus Năstase, clasa 10 A (Menţiune – Olimpiada de Geografie), Raluca Al-Stanii, clasa 12 D (Menţiune specială – Olimpiada de Geografie), Isabela Neagoe, clasa 9 F (Menţiune – Olimpiada de Religie), Sebastian Părtoacă, clasa 11 B (Medalie de bronz – Olimpiada de Informatică), Sabin Marcu, clasa 12 B (Menţiune – Informatică Soft), precum şi următoarele cadre didactice: prof. Cristina Dinu (limba română), prof. Mihai-Adrian Alecu (geografie), prof. Dana Iuliana Ştefan (religie), prof. Diana Adriana Pristavu (informatică), prof. Simona Felicia Darie (informatică). Elevii olimpici proveniţi de la Şcoala Centrală s-au numit Vlad Moldoveanu, clasa 8 A (Premiul 2 la Olimpiada naţională de fizică), Ruxandra Manole, clasa 8 A (Premiul 3 la Concursul naţional de limba română “Ionel Teodoreanu”), fiind răsplătiţi, de asemenea, şi profesorii lor: Nicoleta Nistorescu (fizică) şi Laura Popa (limba română). Colegiul Tehnic Forestier a dat un singur olimpic, pe Robert Şerb, clasa 12 B (Locul I la Concursul naţional de tâmplărie Braşov).

O gală a sportului ca un spectacol al muzicii şi dansului
După premierea grabnică a elevilor olimpici, de parcă Moş Nicolae ar mai fi venit o dată şi în seara zilei de 6 decembrie, a urmat premierea celor mai buni sportivi ai anului. Nu au fost premiaţi doar elevii talentaţi la diferite discipline sportive, ci şi practicanţii mai în vârstă a diferitelor sporturi, chiar foşti sportivi câmpineni care, cu mulţi ani în urmă, au făcut performanţă la nivel naţional şi internaţional. Aşadar, pentru prima dată, în cadrul evenimentului finanţat de la bugetul local cu suma de 18.000 de lei, au fost răsplătiţi şi medaliaţi elevii cu performanţe deosebite la învăţătură şi în sport, profesorii şi antrenorii îndrumători, dar şi foste mari glorii sportive ale judeţului. Toţi artiştii care au evoluat pe scena Casei Tineretului au făcut o bună impresie, fie că a fost vorba despre trupa de pop-rock Xteens, Ansamblul tineretului “Rug de mure”, cântăreaţa Alexandra Căpitanu, cuplul micuţilor dansatori sportivi (de opt ani) Ilinca Popa – Raul Fleştoiu sau trupa de break-dance “The Sparks” de la Centrul pentru Tineret Zamolxes. 


Printre invitaţii de onoare care au premiat laureaţii acestei gale a sportivilor (şi olimpicilor) câmpineni ar fi trebuit să se numere ploieşteanul Leonard Doroftei,  fostul campion mondial la box (versiunea WBA), care nu a mai putut veni, din motive independente de voinţa sa. Au onorat însă invitaţia municipalităţii câmpinene Corina Ungureanu, consilierul personal pe probleme de sport al primarului Iulian Bădescu şi multipla noastră campioană mondială şi europeană la gimnastică de la sfârşitul anilor 1990, precum şi Ana Maria Tămârjan, o altă fostă glorie a gimnasticii româneşti de la sfârşitul anilor 2000. Au mai fost invitaţi pentru a primi medalii (în semn de apreciere a performanţele lor sportive), dar şi pentru a înmâna, la rândul lor, medalii tinerilor sportivi câmpineni, foste mari glorii ale sportului românesc, fii ai meleagurilor câmpinene.  Într-o prezentare sintetică a evenimentului, am putea spune că, la începutul galei sportivilor, primarul Horia Tiseanu a acordat premii fostelor mari gimnaste Corina Ungureanu şi Ana Maria Tămârjan. 


Apoi, au fost premiaţi patru mari maeştri ai sportului, originari toţi din zona Câmpina:  Ion Alexe (vicecampion olimpic la box), Dan Chiţu (multiplu campion balcanic şi european la bob şi motocros), Alin Moldoveanu (campion european la karate), Cătălin Duţă (campion naţional la motocros). În continuare, prefectul Marius Sersea a acordat premii primilor doi demnitari câmpineni, Consiliului Local Câmpina şi, separat, Comisiei de cultură şi sport din cadrul legislativului municipal. Preşedintele Comisiei de sport, Florin Frăţilă, a declarat asistenţei că “nu s-au făcut prea multe pentru sportul câmpinean, dar ce s-a făcut până acum de către comisia de specialitate este doar un început, pe care îl vom îmbogăţi considerabil în anii următori”. Viceprimarul Ion Dragomir a ţinut să precizeze că “în viitor, atenţia noastră se va îndrepta spre realizarea de noi baze sportive, pentru că actuala infrastructură sportivă a municipiului lasă de dorit”. 


A urmat premierea sportivilor din secţiunea “atletism”, de către Corina Ungureanu. Apoi, Ana Maria Tămârjan i-a premiat pe sportivii secţiunilor “starturi sanie” şi “dans sportiv”. Lui Ion Alexe i-a revenit premierea sportivilor de la secţiunile “tenis de masă” şi “tenis de câmp”, iar lui Cătălin Duţă, premierea celor mai buni elevi înotători din acest an. Fermecătoarea Andreea Telegescu i-a premiat pe cei mai buni karateka, toţi membri ai Clubului Aiko (preşedinte – fondator: Alin Moldoveanu), dar şi pe cei mai buni motocrosişti ai oraşului. Deputatul Virgil Guran l-a premiat pe cel mai bun arbitru câmpinean de fotbal, Mihai Amorăriţei, component al lotului naţional de arbitri (din 2012, arbitrează şi în Liga 1 a fotbalului românesc). Echipa CSM Câmpina, campioana judeţului în 2013, a fost premiată de preşedintele AJF Prahova. În continuare, Dan Chiţu a premiat cele mai bune echipe ale oraşului din acest an: HM Junior (fotbal – antrenor: Hagianu Mircea), HCM (handbal – Nedelcu Alin Alexandru), Liceul Grigorescu (baschet fete – Cristea Ion), Liceul Grigorescu (baschet băieţi – Cristea Ion), Liceul Grigorescu (handbal fete – Pavel Simona), Liceul Grigorescu (handbal băieţi – Pavel Simona), Liceul Grigorescu (baschet fete – Neagu Bogdan), Liceul Grigorescu (baschet băieţi – Neagu Bogdan), Liceul Grigorescu (rugby-tag – Cristea Ion), CS Sport Horse Câmpina (preşedinte: Şerban Frăţilă), CS Dove Câmpina (preşedinte: Elvis Arghir), Radio Club Municipal Câmpina (preşedinte: Lucian Băleanu), Clubul Pescarilor Câmpina (preşedinte: Tiberiu Ionescu-Balea, ultimul club sportiv amintit fiind şi cel mai recent înfiinţat, dar cu rezultate notabile în organizarea unor competiţii de profil). În finalul evenimentului, viceprimarul Ion Dragomir i-a premiat pe cei mai buni profesori de sport şi antrenori: Cristea Ion, Pavel Simona, Pavel Nicolae, Marin Mihaela, Neagu Bogdan, Bran Jenica, Stanciu Geanin, Marianov Duşan, Timofte Gabriel, Niţu Aurelian, Hagianu Mircea. Organizatorii promit că prima ediţia a “Galei sportului câmpinean” nu va fi singura, ci doar începutul unei lungi serii a ediţiilor acestui eveniment deosebit, cu mari şanse de a deveni tradiţional. A.N.   

Cei mai buni sportivi câmpineni ai anului

Secţiunea ATLETISM:
- Muscalu Robert (disc – antrenor Pavel Nicolae), medalie de argint la Campionatul naţional de aruncări libere.
- Albulescu Alexandru (disc – Pavel Nicolae), bronz la Campionatul naţional de aruncări libere.
- Badea Monica (suliţă – Pavel Nicolae), bronz la Campionatul naţional de aruncări libere.
- Burcea Florin + Stan Ionuţ (stafeta 4x200, professor Stanciu Geanin), medalie de argint la Campionatul naţional de juniori I.
- Manasia Vanesa (triatlon – antrenor Marin Mihaela), medalie de argint la Campionatul naţional de sală.
- Dumitrache Călin (lungime – Bran Jenica), medalie de bronz la Campionatul naţional de sală.
- Lungu Andreea (greutate – Marin Mihaela), medalie de bronz la Campionatul naţional de sală.
- Costache Ciprian (biatlon – Marin Mihaela), medalie de bronz la Campionatul naţional de sală.
- Marian Silviu (octatlon – Bran Jenica), medalie de argint la Campionatul naţional de probe combinate.
- Toma Ruxandra (greutate – Pavel Simona), locul I la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.
- Dinu Alberto (1000 m – Pavel Simona), menţiune la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.
- Ioniţă Laura (lungime – Pavel Simona), menţiune la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.
- Nedelcu Elena Cristina (atletism – Liceul Forestier), locul III la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.
Secţiunea STARTURI SANIE:
- Gâtlan Vasile Marian – Liceul Energetic, locul II la Campionatul naţional starturi sanie.
- Crăciun Flavius Ion – Liceul Energetic, locul II la Cupa Dornelor la starturi sanie.
Secţiunea DANS SPORTIV:
- Ciobotaru Ionuţ + Boroş Alina – locul III la Cupa României şi Campionatul Naţional Latino, categoria 16-18 ani.
- Fleştoiu Raul + Popa Ilinca – locul III la Cupa României, categoria 8-9 ani.
Secţiunea TENIS DE MASĂ:
- Brebenel Alexandra (Liceul Forestier), locul III la Campionatul Judeţean.
- Suditu Andrei, locul II la Campionatul Naţional de Amatori.
- Mostovoi Andrei – 56 de ani de activitate în tenis de masă, campion naţional la categoria “veterani”, cu 8 finale jucate.
Secţiunea TENIS DE CÂMP:
- Aldica Florian, locul III la Campionatul Naţional, categoria 14 ani.
- Comănescu Dan – locul I la Campionatul Naţional, categoria +55 de ani.
Secţiunea ÎNOT:
- Marina Hanna (Şcoala Centrală), locul I la 50 metri spate, la 50 metri liber, la 50 metri future, Cupa României.
- Costache Ionuţ (Şcoala Centrală), locul I – 50 metri spate, locul II – 50 metri liber, Cupa României.
- Drăgan Sonia (Şcoala B.P. Hasdeu), locul II la 50 metri bras, Cupa României.
- Cobianu Denisa (Şcoala Ion Câmpineanu), locul III la 40x50 metri mixt şi 4x50 metri liber, Cupa României.
- Ellersdorfer Bogdana (Şcoala Ion Câmpineanu), locul III la 4x50 metri mixt şi 4x50 metri liber, Cupa României.
- Cojocaru Ştefan (Şcoala Ion Câmpineanu), locul I la 50 metri bras şi 50 metri liber, Cupa României.
Secţiunea KARATE:
- Tătaru Theodora (Clubul sportiv Aiko), argint la Campionatul Naţional, argint la Cupa Romaniei.
- Bădiceanu Costin (Aiko), argint la Campionatul Naţional, argint la Cupa României, locul III la Campionatul Mondial.
- Niţu Sergiu (Aiko), aur la Campionatul Naţional, finalist la Campionatul Mondial.
- Noviţchi Andra (Aiko), aur la Campionatul Naţional, argint la Campionatul Mondial.
Secţiunea MOTOCROS:
- Manta George Iulia (antrenor: Duţă Cătălin), campion naţional la clasa 50 cmc, câştigător al Cupei României.
- Marianov Ciprian (antrenor: Marianov Duşan), vicecampion naţional la clasa XGP şi la clasa MX1-GP. 

Editorial

POLITICA FRIGULUI
Vă rog să mă credeţi că m-am săturat pînă peste cap să scriu despre isprăvile regimului Ponta, sunt o mie de alte subiecte care ni se îmbie. Numai că imperialismul intern al acestui stat care vrea să ne ocupe fiecare por prin care mai respirăm liber, faptul că pe dl. Ponta îl vedem infinit mai mult pe ecrane decât îl vedeam pe Ceauşescu, dîndu-şi cu părerea despre tot: de la chestii economice la soluţii din dosare penale (el ştie totdeauna dinainte cine e vinovat şi cine nu) ne face să trăim într-un stat simili-totalitar. Analizat sine ira et studio, Ponta are structura psihică şi frustrările unui dictator in nuce, dacă situaţia i-o va permite, va deveni unul de facto, fără ezitare. Uitaţi-vă ce se întîmplă la Pungeşti (scuze, unde să vă uitaţi?- nici o „antenă” multipremiată nu e pe acolo), cu bugetul, cu privatizările, cu autostrăzile. Modelul lui de stat „democratic”, cum a declarat-o, este China ori Ucraina. Pentru că nu vreau să mai scriu de toate astea, vă  relatez o scenă care mi-a spus multe. Capitală de judeţ din România care nu mai are centrală termică, anul 13 din secolul XXI. Şcolile racordate rămân în frig. Exasperaţi, elevii ies în stradă, strigă lozinci, se duc la primărie. Sunt primiţi în cele din urmă de un vice-primar. Şi aici începe stupefacţia mea. În loc să-şi plece umilit fruntea, să-şi ceară iertare că în neputinţa lui n-a reuşit să asigure căldura copiilor, politrucul începe să-i ocărească vehement, să ţipe la ei că s-au lăsat manipulaţi de profesori, că fac jocuri politice, că să se ducă înapoi la şcoală că vor primi căldură şamd. Din păcate, gerul nu face politică şi toată vorbăria nu ţine de cald copiilor. Sigur că nu am avut nici o reacţie oficială din partea Ministerului Învăţămîntului, sigur că profesorilor le-a fost frică să-şi exprime deschis revolta, a rămas doar această realitate sinistră: elevii certaţi pentru că au spus că le e frig, că n-au avut răbdare pînă ce birocraţia leneşă şi impotentă să găsească o soluţie de a încălzi şcolile, deşi falimentul CET-ului local era ştiut de o grămadă de vreme. Cazul mi se pare simptomatic pentru societatea noastră, prizonieră a unui stat arogant şi mafiotizat. Mi-e foarte limpede că părinţii acelor copii, care acum dau bani pe medicamente contra răcelii şi înjură şefimea, vor vota cu încăpăţînare aceeaşi direcţie de înaintare a ţării spre dezastru. Celălalt cap al bicefalismului de la putere, dl. Antonescu, spune cu seninătate: putem trăi şi fără Schengen!  Sigur că putem trăi. Pe vremea lui Ceauşescu am trăit fără o mulţime de chestii: de la pungi de plastic la mîncare, de la hîrtie igienică la libertate. Şi am supravieţuit. Un asemenea regim ne pregătesc şi cei din stînga coruptă: mîine ne vor spune că putem trăi şi fără MCV şi fără UE şi fără NATO şi fără aurul din pămînt şi fără aerul deja impregnat cu noxe (Ponta tocmai le-a propus transportatorilor să-i ierte de taxele pentru poluare). Vom trăi sufocaţi doar de dragostea lor televizată. Au pus cătuşe nu florilor, ci presei, societăţii civile, principalului partid de „opoziţie” (PDL e mai rău ca PSD), independenţei de gîndire. 

P.S. Iar plagiatorul şef vorbeşte de „educaţie” apropo de unii care l-au huiduit. În sediile PSD din oraşe sunt mari afişe care vestesc cu o bucurie tembelă: au mai rămas X săptămîni pînă la plecarea lui Băsescu! Acesta e un text care dă dovadă de enormă educaţie, de o desoebită inteligenţă, nu? Cineva îmi semnalează următoarea poveste din amintirile unui vechi om de stînga: Ion Ianoşi (cu doi ani mai în vârstă ca dl. Iliescu). 1955, studii la Leningrad, un românaş de-al nostru e prins cu teza plagiată, e împachetat şi trimis ramburs în ţară. Aici îşi susţine bine merci teza şi avea să fie universitar pînă la sfîrşitul vieţii. Dar nu prim ministru. Avem tradiţii, deh!
 Christian CRĂCIUN      

Moş Nicolae loveşte din nou cu bagheta magică:

Romgermed a acceptat să plătească Spitalului Municipal aproape jumătate din datoria de un milion de euro

Moş Nicolae a fost foarte darnic, anul acesta, cu cei din conducerea Spitalulului Municipal Câmpina. Până la urmă, cu toţi angajaţii acestei unităţi, pentru că milionul de euro primit de la Moş Nicolae, zilele trecute, este benefic activităţii spitalului, deci tuturor salariaţilor săi. De fapt, din cele 4,5 milioane de lei datorate spitalului, Romgermed a plătit numai 2 milioane de lei. Banii aceştia nu au venit direct de la primul Moş al Sărbătorilor de Iarnă (cronologic vorbind), al doilea ca putere după Moş Crăciun (tradiţional vorbind), însă demersurile lui Moş Nicolae au fost determinante în obţinerea banilor, căci el a avut grijă să-i lovească pe conducătorii Clinicii Romgermed cu nuieluşa nu prin părţile moi, ci chiar în cap, până le-au venit acestora minţile sub celebra sa nuieluşă. Acţiunea sa punitivă nu a rămas fără rezultatul scontat. După un scurt tratament cu  “electronuieloşocuri”, el a reuşit să-i determine pe şefii Romgermedului să restituie grabnic spitalului aproape jumătate din datoria de un milion de euro, o datorie veche pe care viclenii “romgermezi” nu o mai recunoşteau şi pe care SMC a câştigat-o în instanţă,  având şi o sentinţă de executare silită cu blocarea conturilor debitoarei pentru data de 12 decembrie 2013. 


Oricum, dacă se ajungea la executarea silită, Moş Crăciun ar fi venit la SMC cu o datorie ceva mai mare (penalităţile de întârziere ar fi crescut puţin), că doar nu degeaba se spune despre el că este mai bogat decât confratele său sărbătorit cu trei săptămâni mai devreme. Îi informăm pe cititorii noştri mai noi (şi le reamintim cititorilor fideli), că suma de 4,5 milioane lei reprezintă salariile angajaţilor Laboratorului de analize medicale din SMC, pe care Romgermed s-a angajat să le plătească prin contractul încheiat cu spitalul. Pentru că niciodată clinica bucureşteană nu şi-a achitat această obligaţie de plată şi deoarece contractul era extrem de păgubos pentru spital, fostul manager al SMC, doctorul Alexandru Matei, l-a reziliat, în ianuarie 2010, declanşând un lung război juridic cu Romgermed SA. De altfel, între clinica bucureşteană şi spitalul câmpinean există şi astăzi câteva dosare pe rolul instanţelor de judecată, în afară de cel în urma căruia Romgermed a fost obligată să plătească Spitalului Municipal suma de 4,5 milioane de lei, reprezentând salariile neplătite angajaţilor Laboratorului, pe care tot SMC le-a plătit până la urmă. “Romgermezii” cei farisei,  simţind în ceafă răsuflarea rece a executării silite, ceea ce ar fi însemnat blocarea conturilor clinicii, cu consecinţa extrem de gravă a pierderii unor proiecte europene în derulare, au acceptat la sfârşitul săptămânii trecute să plătească aproape jumătate din datoria către SMC. Strategia actualului manager, doctorul Călin Tiu, care a continuat cu tenacitate războiul juridic început de doctorul Alexandru Matei în urmă cu trei ani, a dat roade. Acum o săptămână, în timpul unei conferinţe de presă, managerul spitalului declarase public că nu va ceda încercărilor conducerii Romgermed de a obţine eşalonarea datoriei pe doi ani. Consecvenţa doctorului Tiu s-a dovedit a fi câştigătoare, iar conducerea Romgermed a fost silită să pătească jumătate din datorie, pregătindu-se să plătească în curând şi restul banilor. Debitoarea a fost, de asemenea, silită şi să simtă amarul gust al înfrângerii şi al ruşinii. Aşa cum ar fi spus Nicolae Titulescu (dacă ar fi trăit azi şi, evident, dacă ar fi scris la Oglinda de Azi), recuperarea primei jumătăţi a datoriei de 4,5 milioane de lei a fost o victorie a forţei dreptului (spitalului) în faţa dreptului forţei (executării silite). Cine-o mai încheia contracte cu ei, ca noi să păţească! A.N.

Primăria va avea un avocat în cercetările pe care le face DLAF privind pasajul rutier de la DN1

De câteva luni, DLAF a demarat o anchetă la plângerea făcută de un anonim, care afirmă, în petiţia sa, că la realizarea pasajului rutier de la DN1, construit cu fonduri europene, nu s-au respectat  indicaţiile proiectului tehnic. Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) asigură, sprijină şi coordonează îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene. DLAF este instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF din cadrul Comisiei Europene. DLAF se organizează ca o structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea primului-ministru, şi este finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Pe de altă parte, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene. DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croaţia. Serviciile teritoriale ale DNA funcționează în localități unde se află sedii ale Curţilor de Apel și sunt conduse de procurori șefi, aflați în subordinea directă a procurorului șef al DNA. Aceștia sunt numiți pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului șef al direcției. Aşadar, DLAF nu este DNA, iar din acest simplu şi temeinic motiv, în Primărie, de câteva săptămâni, nu se află inspectori DNA, aşa cum greşit a informat un ziar ploieştean on-line, ci inspectori DLAF. 

La ultima lor şedinţă, consilierii municipali au hotărât angajarea Cabinetului de avocatură ”Elena Teodorescu”, pentru a reprezenta salariaţii Primăriei în faţa inspectorilor DLAF, în investigaţiile acestora privind derularea proiectului european ”Modernizare Calea Daciei” şi construirea pasajului rutier. Primarul Horia Tiseanu le-a explicat consilierilor că este imperios necesar să fie angajat un avocat în faţa căruia să fie audiaţi salariaţii executivului local implicaţi în proiectul european: “În cadrul acestei investigaţii făcute de DLAF, se solicită documente, se audiază salariaţi din cadrul Aparatului propriu al Primarului care au participat la derularea proiectului. De aceea consider că la aceste proceduri trebuie să fie asigurată asistenţa juridică de specialitate”. A.N. 

Pentru a nu se prăbuşi peste trecători, blocului Erin i-ar trebui dărâmate ultimele trei etaje

Despre blocul Erin (după denumirea firmei care l-a înălţat), s-au scris atât de multe articole, atât de multe şi fără niciun rezultat, încât ţi-e şi lehamite să mai scrii despre el, chiar dacă subiectul este departe de a fi epuizat. Curios lucru, reprezentanţii executivului local, în nenumărate conferinţe de presă, au afirmat, cu subiect şi predicat, că această clădire-schelet reprezintă cea mai neagră pată pe obrazul urbanisticii câmpinene. Cu toate acestea, municipalitatea nu a intentat acţiune în instanţă firmei constructoare decât în urmă cu cinci ani. Exasperaţi, probabil, de atâta aşteptare, consilierii municipali Daniel Ioniţă şi Rodica Papuc au cerut interpelarea în miniparlamentul municipal a avocatului Constantin Pănoiu, reprezentantul convenţional al Primăriei Câmpina în procesul declanşat împotriva firmei care a construit blocul, în 1997, şi apoi l-a abandonat. Se zvonea, de câţiva ani, că blocul a început să se încline încet, dar  nicio oficialitate competentă nu a confirmat acest zvon. Consiliera Rodica Papuc şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că procesul, după cinci ani de la începerea sa, este tot la etapa fondului, precizând că «am văzut documentele şi am înţeles din ele că se mai aşteaptă administrarea unor probe. Aşadar, suntem tot la fond. 


Blocul Erin, un schelet cu şapte etaje, este un simbol al neglijenţei, nici nu ştiu cum să-l mai calific. Procesul tărăgănează nepermis de mult, întreg anul 2011 fiind plin cu termene de amânare». În realitate, procesul este la al doilea ciclu procesual, adică sentinţa primei instanţe de fond, favorabilă pârâtei, a fost casată de instanţa de recurs cu trimitere spre rejudecare, astfel incât procesul se rejudecă acum din nou, ca şi cum s-ar judeca pentru prima dată. Solicitat să prezinte stadiul procesului, avocatul Pănoiu le-a spus consilierilor următoarele : «Se spune că Primăria nu s-ar implica în rezolvarea acestei probleme. Ba eu spun că da, se implică şi se implică bine. Lucrurile nu ţin numai de Primărie. Este adevărat că a trecut ceva timp, iar lumea nu înţelege de ce nu se întâmplă nimic. Nu se întâmplă nimic, pentru că în justiţie lucrurile se tărăgănează. Dosarul a început în 2009, iar pentru că este vorba despre contencios administrativ, am avut doar două etape: fond şi recurs.  Acest proces, în primul ciclu procesual, a fost pierdut. Am declarat recurs, iar Curtea de Apel mi-a dat mie dreptate, iar nu acelei judecătoare de la instanţa de fond, a cărei sentinţă ne-a fost defavorabilă, care nici măcar nu a înţeles că trebuia efectuată o expertiză MLPAT, care să rezolve problemele referitoare la structura de rezistenţa. Acum, suntem iarăşi la fond, la stadiul administrării probele, pe care le vom discuta în instanţă. S-a admis o cerere, pe care am cerut-o încă din primul ciclu procesual, o cerere care vizează efectuarea unei expertize MLPAT. S-a făcut şi această expertiză, iar ce am văzut în document, ca punct de vedere al expertului, m-a speriat. Din clădire nu mai poate rămâne decât porţiunea dintre parter şi etajul patru. Restul construcţiei trebuie demolat, ca să nu avem o mare problemă. Starea construcţiei lasă azi mult de dorit. Această expertiză ne va ajuta în proces, dar avem totuşi o problemă, deoarece partea adversă nu a binevoit să scoată toate  documentele necesare soluţionării cauzei, ceea ce ar putea duce la o altă întârziere.” După cum se pare, de clădirea schelet de la notariate nu vom scăpa uşor, adică nici în următorii doi ani. Ne gândim cu groază cât ar dura procesul dacă ar fi în cauză trei grade de jurisdicţie. Totuşi, patru ani pentru un ciclu procesual este îngrozitor de mult. Dacă toate cele 34.000 de suflete câmpinene şi-ar fi ridicat la Cer rugile fierbinţi pentru dispariţia blocului-schelet, probabil justiţia divină ne-ar fi rezolvat problema, fără atâtea cicluri procesuale, iar Dumnezeu ar fi trimis în clădire un trăsnet demolator îndeajuns de puternic, încât să ne scape de ruşinoasa clădire pe care, de aproape 15 ani, nu o putem face să dispară. A.N. 

Atitudinea NU dăunează grav sănătăţii!

Răscolind trecutul apropiat

(Am scris acest articol acum mai bine de două luni, înainte de protestele masive din Ucraina care au drept motiv refuzul regimului de a ancora ţara în portul comunitar. Să ne aducem aminte de ceea ce noi avem şi de ceea ce alţii ar dori să aibă dar se văd forţaţi să obţină în stradă).


Entuziasmul românilor pentru Uniunea Europeana cunoaşte de câţiva ani un reflux din ce în ce mai accentuat pe care, de altfel, şi cercetările sociologice îl dovedesc destul de clar. Ne-am lecuit de entuziasmul de început şi suntem asaltaţi neîncetat de problemele pe care cetăţenii români le produc în diverse state din Europa, fapt care a resuscitat un vechi naţionalism antioccidental cu o adevărată tradiţie istorică în România, de la păşunism/semănătorism, trecând prin legionarism şi ajungând la protocronismul ceauşit, toate mergând pe această filieră izolaţionist-unicistă. Până şi cele patru libertăti fundamentale (libertatea de circulatie a capitalurilor, marfurilor, serviciilor şi cea mai vizibilă, a persoanelor), în jurul cărora s-a creat în mod istoric Comunitatea Europeană au ajuns un subiect tratat în mod derizoriu. E drept, nu multă lume din România le şi cunoaşte. Cele patru libertăţi au devenit la fel de evidente precum aerul pe care-l respirăm, sau ca cele patru roţi ale maşinii. Atunci când una din ele se desumflă întregul ansambul are de suferit serios. Maşina trebuie să se oprească. Şi e greu de scos roata de rezervă din portbagaj! De aceea se şi explică sensibilitatea Comisiei Europene în această privinţă, ea fiind şi gardianul Tratatelor, câinele de paza. De aceea până la urma şi toate criticile pe care le încasează din plin, non-stop, de peste tot sunt destul de nemeritate. În plus, să nu uităm că statele membre le-au semnat si asumat, fără ca cineva să le fi forţat prin ocupare manu-militari. În mod surprinzător, în România chiar şi libertatea de circulaţie a persoanelor, care ne-a influenţat cel mai vizibil şi direct a ajuns sa fie desconsiderată. Adică ce ne aduce apartenenţa asta la UE, în afară de libertatea asta de a circula? Tocmai că nu se poate lăsa în afara discuţiei această libertate. Suferim de amnezie si poate că rememorări ale situaţiilor de dinaintea aderării României la Uniunea Europeană, moment istoric de la care se împlinesc în curând şapte ani, nu ar fi un exerciţiu inutil, dimpotrivă. Pe care l-ar putea face măcar cei care s-au confruntat cu fenomenul obţinerii vizelor Schengen. Un adevărat mit şi o barieră pe care doar cei puţini aleşi reuşeau să o depăşească. A obţine viza reprezenta o miză uriaşă. Am uitat cum trebuia să dovedim scopul, durata sejurului în Occident şi, mai ales, că avem la ce ne întoarce. 
Ţin minte luptele care s-au dat pentru obţinerea unor vize turistice pentru Italia în vara anului 1997. Agenţia de turism nu a reuşit să facă rost de celebrele vize nici măcar în ziua în care autocarul pornea la drum din Bucureşti. S-a folosit însă de ziua inerentă de care este nevoie pentru a se traversa România de la sud la vest (ca şi atunci şi acum, una din marile probleme ale ţării) pentru a-şi continua diligenţele la Ambasada Italiei. 
Reprezentantul agenţiei, după ce s-au folosit de toate pistoanele pe care le dezvoltase în cadrul Consulatului (şi fiecare agenţie avea astfel de contacte privilegiate), a zburat cu avionul până la Arad unde autocarul îl aştepta pentru a înmâna ghidului grupului celebrele paşapoarte. Însă surpriză-surpriză! Doar jumătate din turişti a obţinut vizele, astfel încât cei fără  vize au fost nevoiţi să facă frumuşel drumul înapoi, rămânând cu buzele umflate. Roma, la anu`! În 1998 doream să merg în Franţa, la unchiul şi vărul meu, stabiliţi de mult timp acolo. Din nou, aveam nevoie de viza Schengen. Nici nu se punea problemă să mă duc să o cer, pur şi simplu. Aveam nevoie de invitaţie. Pe care unchiul meu mi-a rimis-o prin curierat rapid. Şi acum văd plicul gros în care se afla o singură coală de hârtie, celebra invitaţie, în care el îşi asumase întreaga responsabilitate. Având acest document sfânt, nu am mai avut nici o problemă în a-mi depune dosarul la Consulatul Republicii Franceze (sunt sigur că acum mulţi cetăţeni francezi sunt nostalgici, aducându-şi aminte de acele momente când Franţa era protejată de asaltul/invazia/raziile barbare etc. şi îi bombăne pe acei politicieni care nu s-au opus de la bun început aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană). O experienţă mult mai dură am cunoscut-o la Ambasada Regatului Danemarcei în vara anului 2000. Chiar dacă aveam documentul de acordare a unei burse de către un institut danez din Helsingor (orasul lui Hamlet!) aceasta conta prea puţin pentru că procedurile de acordare a unei vize durau o lună. Oamenii verificau nu glumă ! Riscam să pierd startul cursurilor doar pentru că nu aveam cum să intru în ţară.  La Ambasada Danemarcei era o linişte frumoasă şi chiar dacă era vară, nu cred că acesta era singurul motiv: danezii pur si simplu nu (prea) dădeau vize. Doar în urma unei intervenţii din Danemarca procedura s-a accelerat şi am reuşit cu o zi înainte să plec, să-mi mai adaug o altă viză în paşaportul meu care, încetul cu încetul, începea să prindă consistenţă. Oricum în anul 2000 nu multă lume avea vize nordice. Nu am rămas în Danemarca şi, după patru luni, m-am întors, spre surprinderea unui prieten care mi-a dezaprobat total gestul, afirmând că daca ar fi fost după el ar fi rămas şi dacă ar fi trebuit să mănânce din gunoaie. Chestie de stil! Chiar dacă tomberoanele de plastic de gunoi daneze din 2000 nu se comparau cu cele din România (lăzi de tablă ruginită, legate cu sîrmă), mi s-a părut a fi totuşi o perspectivă puţin atractivă. Următoarea experienţă personală în domeniul larg al obţinerii de vize l-a constituit doborârea barierelor helvete. Operaţiune desfăşurată cu un alt dosar bine constituit şi, mai ales, cu atestatul acordării unei burse de către Institutul European al Universităţii din Geneva. Mică dar esenţială pentru a dovedi scopul sejurului în ţara cantoanelor şi ciocolatei. Pentru că înaintea ridicării acestui adevărat baraj instituţional, cetăţenii români erau prezumaţi  din start şi în mod oficial ca având mai degrabă scopuri necurate, dubioase trebuind să dovedească exact contrariul. Dovedeşte că vrei să studiezi! La Ambasada Elveţiei însă sistemul era bine pus la punct şi nu am fost umilit suplimentar: primeai sau nu primeai viza şi cu asta basta! Însă pentru a ajunge în Elveţia mai era nevoie să trec prin Austria. Altă belea. Viza Schengen de tranzit. M-am sculat cu noaptea în cap, am luat acceleratul debranlat şi albastru de la ora 4, tren care venea tocmai din Satu Mare, plin cu traficanţi de burduf şi pălincă (miros greu si specific) care dormeau deja de şase-şapte ore şi pe care nici nu aveai cum să-i trezeşti din somnul greu, pentru a fi la timp in fata Ambasadei Austriei. (Amuzantă este noţiunea variabilă în spatiul românesc a expresie să fii la timp căci nu exista un timp anume al aşezării la coadă).  În faţa clădirii am observat cea mai mare coadă de la Revoluţie până în anul de graţie 2001. Una imposibilă, enormă, încolăcită ca un şarpe bouă, ilogică. Un fluviu uman. După câteva ore, pe la 9 când se deschideau birourile, austriecii, totuşi riguroşi, au triat adunarea populară iar cei care aveau nevoie doar de vize de tranzit au fost depărţiţi de restul. Pentru a reveni în vacanţa de iarna, am vizitat consulatul Franţei de la Geneva pentru a obţine o altă viză Schengen, mai generoasă temporar.
Când mi-am schimbat paşaportul am resimţit o mare nostalgie şi nedreptate pentru că  vechiul meu tovarăş de drumuri hai-hui prin occident, mi-a fost reţinut. Mă ataşasem de el, de fiecare filă acoperită de un autocolant danez, elveţian sau Schengen căci fiecare reprezenta o mare victorie, îmi stârnea amintiri şi nostalgii. Reprezentau etape din viaţa mea, dovezi ale faptului indubitabil că doream să fiu un european cu drepturi depline. Că vreau să călătoresc, să studiez, să redevin ceea ce fusesem dintotdeauna, chiar fără s-o ştiu. Un cetăţean european. Care aprecia construcţia comunitară, prosperitatea şi civilizaţia occidentală. Din fericire, aceste sentimente nu m-au părăsit nici când o anumită parte a mass-media din Franta, Marea Britanie crede că românii sunt aşa şi pe dincolo iar Olanda ne blochează accesul în spaţiul Schengen, o nuanţă atât de tehnica încât parcă nici nu merită o dezbatere atât de lungă şi crâncenă căci totul se rezumă şi la aceasta: putem călători liber în Uniunea Europeana şi, mai mult, în Spaţiul Economic European? Da. Ne împiedică cineva să ne stabilim în Uniunea Europeană dacă îndeplinim condiţiile stipulate în tratate (Tratatul de la Roma modificat ultima oara prin Tratatul de la Lisabona din 2007) şi legislaţie? Poate că acum nu ni se mai pare mare lucru să călătorim liberi prin Europa. Nu este neapărat rău, ne-am obişnuit cu această normalitate pe care nici nu o mai percepem ca atare,  dar este oare frumos să o minimalizăm cu superioritate, ca şi cum am fi beneficiat de ea dintotdeauna? Să o respectăm pentru că venim de departe! Din când în cand este necesar ca unii gardieni fanatici să ne mai aducă aminte că o jumătate de secol am fost consemnaţi între aceste frontiere. Înţelepciunea populară românescă decretează că minciuna are picioare scurte. Şi are mare dreptate. Dar parcă la noi şi memoria suferă acelaşi proces! 
Codruţ Constantinescu