21 octombrie 2014

Lacul Curiacul, între reabilitare şi proiectile neexplodate

Săptămâna trecută, după o pauză de câteva luni, s-au reluat lucrările de amenajare a Lacului Curiacul, sistate la sfârşitul lunii mai 2014, după descoperirea, în timpul săpăturilor, a unor proiectile neexplodate din cel de-al doilea război mondial. La vremea aceea, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a cerut autorităţilor locale oprirea temporară a lucrărilor pentru o verificare temeinică a locului. Şi cum ISU nu dispune de echipamente speciale pentru detectarea obiectelor metalice din sol, Primăria Câmpina a fost nevoită să apeleze la o firmă de specialitate în domeniu, care în urma măsurătorilor a identificat mai multe zone cu aglomerări metalice în diferite puncte ale locaţiei.


În baza unui studiu emis de specialiştii firmei angajate, proiectantul lucrării de reabilitare a Lacului Curiacul a refăcut proiectul astfel încât toate riscurile de excavare să fie diminuate, iar promenada lacului să fie construită pe stâlpi de susţinere plantaţi în locurile unde nu au fost detectate probleme.
Vă reamintim că în timpul celui de-al doilea război mondial, se spune că în urma unui accident feroviar ar fi ajuns în Lacul Curiacul câteva vagoane de armament şi muniţie din dotarea armatei germane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu