04 noiembrie 2014

Călător prin lume

Anvers, oraşul lui Rubens

Astăzi rămânem în Belgia şi vizităm al doilea oraş ca mărime şi importanţă al acestei ţări: Anvers. 
Cu o populaţie de peste 460.000 de locuitori, oraşul Anvers este situat pe malul drept al râului Scheldt (Schelde), nu departe de vărsarea acestuia în Marea Nordului. Este al doilea port din Europa, ca importanţă, după Rotterdam şi al treilea în lume. 
Legat de numele şi existenţa sa, există o legendă care spune că în timpurile vechi, aici, pe Schelde, trăia un uriaş cu numele de Antigon, care oprea vasele ce treceau pe râu şi le lua, drept vamă, o parte din bunurile transportate. În cazul unui refuz, gigantul tăia mâna dreaptă a căpitanului şi o arunca în râu. Toate acestea până într-o zi, când un viteaz soldat roman, Silvius Brabo, s-a luptat cu acest uriaş, pe care l-a înfrânt şi a cărui mână dreaptă a tăiat-o şi a aruncat-o în râul Schelde.  Legenda este ilustrată de o statuie reprezentându-l pe Brabo ţinând mâna tăiată a uriaşului, pregătindu-se să o arunce în apă, statuie ce se află în faţa unei fântâni arteziene din Piaţa Mare. În felul acesta se explică numele oraşului în flamandă: Antwerp (Antwerpen) – ant (mână) şi werp(en) – aruncată, precum şi faptul că pe stema oraşului găsim două mâini. 
Anvers este menţionat încă din secolul al IV-lea în cronica „Germania Secunda”, pentru ca în secolul X să devină graniţa Sfântului Imperiu Romano-German. Afilierea la Liga Hanseatică (o uniune comercială care în 1370 cuprindea peste 150 de oraşe de la Marea Nordului, Marea Baltică sau din Scandinavia), colmatarea Brugesului, comerţul cu diamante început de evreii izgoniţi din Spania, fac din Anvers capitala economică a Europei occidentale în secolul XV. În secolul al XVI-lea număra deja peste 100.000 de locuitori, avea Bursă, sute de vapoare intrau în port şi peste 2000 de căruţe cu mărfuri intrau săptămânal în oraş. Din păcate, războaiele religioase, Furia Spaniolă ce distruge peste 800 de case şi omoară peste 6000 de oameni, precum şi închiderea navigaţiei pe Schelde duc la decăderea economică a oraşului (în anul 1800 avea sub 40.000 de locuitori). 


Înţelegând importanţa strategică a oraşului, Napoleon relansează portul, construind docuri noi. Făcând un salt peste timp, aflăm că portul, ca şi oraşul, au fost bombardate cu celebrele rachete V1 şi V2 şi ocupat de germani în mai 1940, pentru a fi eliberat de britanici în septembrie 1944. Grav distrus de bombardamentele germane, oraşul se reclădeşte rapid, ajungând ceea ce este astăzi, al doilea oraş important al Belgiei. 
Intrăm în Anvers străbătând o porţiune din portul ce se întinde pe 15.000 de hectare, cu o reţea de 350 km de drumuri, 127 km de cheiuri, unde lucrează peste 50.000 de oameni. Trecem pe lângă clădirea foarte frumoasă, cu cinci turnuri, a ghildei măcelarilor (sec. XVI), lăsând în partea dreaptă, pe malul râului, cea mai veche construcţie a oraşului – Fortăreaţa, cu formele sale de adevărat castel, construită în 843. Legenda spune că în acest castel a trăit uriaşul Antigon. Fortăreaţa a fost distrusă de vikingi, reconstruită în 1520 la ordinul lui Carol al V-lea, iar mai târziu, în secolul XIII, a fost folosită ca închisoare. Astăzi adăposteşte Muzeul Naţional al Marinei. 


Lăsăm autocarul în parcarea de pe malul râului şi începem turul pietonal cu o primă oprire în Markt (Piaţa Primăriei) – Het Stadhuis. Piaţa este extrem de asemănătoare cu Grand Place din Bruxelles. Ea este dominată de clădirea Primăriei, cu faţada sa lungă de 76 m, bogat decorată, arborând stemele diferitelor regiuni ale Belgiei şi steagurile ţărilor Uniunii Europene. Primăria a fost construită între  1561 – 1565 şi are într-o nişă, în centrul ei, statuia Fecioarei Maria cu Pruncul, iar puţin mai jos, în alte două nişe, două statui reprezentând Înţelepciunea şi Justiţia.  De altfel, la colţurile multor case poţi vedea, ca şi la Bruges, astfel de statuete, întrucât Fecioara este Patronul Sfânt al oraşului. În mijlocul pieţei se află fântâna Brabo, cea care spune legenda oraşului, iar pe trei laturi ale ei sunt aşezate casele vechilor ghilde (asociaţii ale diferiţilor meseriaşi). 
După obişnuitele poze, ne îndreptăm spre ceea ce reprezintă emblema oraşului, Catedrala închinată Fecioarei Maria. Minunea arhitecturală poate fi văzută din orice parte te-ai apropia de oraş, căci înălţimea ei de 123 metri, o face vizibilă de departe.  A fost construită între 1352 şi 1521 pe locul în care existase încă din secolul X o capelă dedicată Fecioarei. Stând în mijlocul acestei mici pieţe, lângă o fântână foarte frumoasă, înconjurată într-o delicată dantelărie din fier forjat,  nu te saturi să priveşti broderia din piatră cu scene biblice, având în centru Fecioara cu Pruncul, ce se află deasupra intrării principale, precum şi cele două turnuri. Cel din dreapta, mai mic, a fost construit în 1475, iar cel aflat în stânga se înalţă semeţ ca o săgeată până la înălţimea de 123 m. Aproape de vârf de află un ceas auriu cu diametrul de 6,80 metri, cu un celebru carillion cu 57 de clopote , pentru care vara, turiştii se adună în mica piaţă din faţa catedralei în aşteptarea minunatelor sale sunete. 


Plătim o taxă modică şi intrăm în acest adevărat muzeu de artă. Catedrala are o lungime de 117 m, o lăţime de 65 m şi se sprijină pe 125 de coloane. Aici putem admira, printre altele, patru tablouri ale fiului oraşului, Pablo Rubens, trei dintre ele special pictate pentru Catedrală şi una achiziţionată mai târziu: „Coborârea de pe Cruce”, „Înălţarea Crucii”, „Învierea lui Hristos” şi „Înălţarea Fecioarei”. Sunt de admirat, de asemenea, multe sculpturi şi mai ales amvonul, de 7 metri înălţime, creaţie a lui Michiel van der Voort (1667 – 1737), un minunat exemplar baroc cu figuri feminine, reprezentând răspândirea credinţei în patru continente. Un alt element care prezintă interes este orga, construită în 1891, ale cărei sunete minunate răzbat prin cele 5700 de tuburi. Părăsim cu regret catedrala şi într-un intrând, în dreapta, vedem un grup de figuri masculine ce redă felul în care a fost aceasta ridicată, metru cu metru, de-a lungul a două secole.
De aici ne continuăm drumul şi ajungem într-o piaţă largă, de unde ne priveşte statuia celui mai mare pictor al vremurilor sale, cel ce a fost descris de un contemporan al său drept „prinţul pictorilor şi pictorul prinţilor” – Peter Paul Rubens (1577 – 1640), pictorul de geniu ce şi-a legat o mare parte din creaţia sa de numele Anvers-ului. A fost nu numai un pictor, ci şi un cărturar respectat. Numele său, Peter Paul, se datorează faptului că s-a născut la o zi după sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel.  Prin opera sa, el a marcat întreaga pictură flamandă a secolelor XVI – XVII. A lăsat în urma sa peste 2000 de lucrări, dintre care multe cu tentă religioasă. Petrecându-şi cea mai mare parte a vieţii la Anvers, şi-a cumpărat în 1610 o proprietate pe care a construit o casă, la doi ani după ce se întorsese din Italia, casă pe care a mărit-o cu un atelier spaţios şi în care a pictat până la sfârşitul vieţii, în 1640. 


Astăzi, Casa Rubens, aflată pe strada Wapper 9-11, este un muzeu vizitat de zeci de mii de turişti, între care ne numărăm şi noi. Seniorii cu vârste de peste 60 de ani au intrarea gratuită (grija pentru cetăţenii de vârsta a treia este prezentă în majoritatea ţărilor europene), aşa că luăm bilete pentru restul grupului, alături de care primim şi o cărticică în care citim amănunte despre istoricul casei devenită muzeu în 1946 şi despre viaţa şi opera pictorului. Admirăm atelierul de creaţie, dormitorul cu un pat mic cu baldachin şi grădina, atât de prezentă în lucrările sale. 
Încântat de cele văzute, mă despart de grup şi o iau la pas, vreo doi kikometri, până în capătul bulevardului ce duce la Gara Centrală.  Bulevardul este flancat de magazine ale căror vitrine expun cu foarte mult bun gust confecţii şi încălţăminte pentru toate gusturile, adevărate tentanţii pentru sutele de turişti aflaţi în trecere. În drumul meu, mă opresc în faţa unui statui de peste 3 metri înălţime a unui alt mare pictor flamand, Anthonis van Dyck, născut aici în 1599 şi care şi-a făcut ucenicia în atelierul lui Rubens timp de patru ani (1616 – 1620). Îmi continui drumul admirând mai departe clădirea impresionantă a Operei Flamande, construită în 1907. Ajung, în sfârşit, la Gara Centrală, inaugurată în 1905, care are în faţa ei un splendid spaţiu verde şi a cărei cupolă, înaltă de 75 m, este vizibilă din depărtare. Faţada pare mai degrabă a unui palat, dar ceea ce mă lasă mut de admiraţie este interiorul, cu bogăţia sa de decoraţiuni interioare. 


Oboseala îşi spune cuvântul, aşa că mă aşez la terasa unei mici cafenele din zonă, după care mă reîntâlnesc cu grupul în faţa statuii lui Rubens. După ce facem obişnuita prezenţă, pornim agale de-a lungul unei străzi lăturalnice, până când ajungem în parcarea plină cu autocare. 
Privind la curgerea râului Schelde, martorul atâtor evenimente, îmi vine în minte un vechi proverb flamand, pe care l-am găsit într-un ghid despre Belgia şi Anvers: „Anversul îi datorează lui Dumnezeu râul Schelde şi lui Schelde toate celelalte”.
Alex. Blanck
În numărul viitor: Luxemburg – un stat mic, dar puternic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu