18 noiembrie 2014

Călător prin lume

Mallorca, insula contrastelor

Mallorca (Majorca), cu cei 3640 km2, este cea mai mare şi mai vizitată insulă dintre Insulele Baleare, arhipeleag cunoscut şi prin celelalte insule ale sale, cum ar fi Ibiza, Menorca sau Formentera. 
Aşezată în vestul Mării Meditarane, Mallorca este cea mai dezvoltată, bucurându-se de o istorie bogată şi de cele mai variate peisaje. Spuneam că este insula contrastelor, dar nu a contrastelor sociale, ci a celor peisagistice. Insula este o simbioză perfectă a varietăţilor  geografice mediteraneene, întâlnindu-se aici atât munţi şi câmpii, cât şi litoralul, care atrage anual peste trei milioane de turişti. Această varietate face ca Mallorca să pară mai curând un mic continent. Clima blândă, ospitalitatea oamenilor, multitudinea de culturi şi civilizaţii (cartagineze, romane, arabe) şi-au pus amprenta, conferindu-i o personalitate unică. În acest colţ de rai, numit de poetul Santiago Russinol “La isla de la calma” (insula calmului, a liniştii), găsim staţiuni cu sute de opţiuni pentru distracţii, dar şi sate ascunse, liniştite, încărcăte de cultură şi tradiţii.



Câteva repere istorice
Se spune că primii colonişti au ajuns aici în jurul anului 1000 (î.H.), dezvoltând o importantă cultură megalitică. Ei au fost urmaţi de fenicieni şi greci, care au găsit locul ideal pentru popasurile lor. Măiestria localnicilor în aruncarea pietrelor cu praştia nu i-a împiedicat pe romani să cucerească insulele în anul 123 (î.H) şi să le transforme într-o provincie romană - Provincia Hispania Tarraconensis şi să impună limba latină, precum şi legea, administraţia, religia şi cultura romană, aducând prosperitate insulei. Romanii au fondat aici două colonii: Pollentia (Alcudia azi) şi Palma, care va deveni un important port pentru Mediterana de vest. După declinul Imperiului Roman, insula este invadată pe rând de vandali (un trib germanic) bizantini, normanzi şi arabi. Un moment important în istoria insulei este 1229, când Mallorca este încorporată în Coroana Aragonului, adoptă limba catalană şi noul regat al Mallorcăi devine o putere economică şi politică, primind şi un număr mare de mauri şi evrei din regiunile catalane. Urmează o perioadă de prosperitate în sec. XIII, când se construieşte şi Catedrala din Palma, dar şi o perioadă de declin după unirea dinastiilor de Aragon şi Castilla, când Mallorca, care îl susţinuse pe Arhiducele Karl al Austriei, îşi pierde autonomia, iar instituţiile Castilliei şi limba castiliană sunt impuse. Secolul XIX aduce o oarecare prosperitate datorată industriilor textilă, de încălţăminte şi agriculturii, iar sfârşitul aceluiaşi secol cunoaşte lupta pentru redobândirea identităţii naţionale şi în special a limbii. Din păcate, generalul Franco interzice folosirea limbii malliorcane, desfiinţează partidele politice şi abia după moartea sa, Mallorca capătă un statut autonom şi o identitate proprie.



Palma, un oraş muzeu
Mallorca oferă un climat mediteranean foarte plăcut, ceea ce face ca insula să fie preferată în tot cursul anului. În februarie, temperaturile trec de 15 grade Celsius, iar în aprilie ajung deja la 20, astfel că alegem pentru vacanţa noastră sfârşitul lunii mai, când temperatura nu ajunge la 30 de grade şi putem evita sezonul de vârf, cu aglomeraţia specifică.
Ne stabilim “cartierul general” în staţiunea C’an Pastilla, la 6 km de Palma, cea mai apropiată de capitală,  renumită pentru plaja sa largă de nisip, staţiune preferată de turiştii spanioli, englezi sau germani. 
După obişnuita acomodare cu soarele, marea şi plaja, ne hotărâm să vizităm capitala Insulelor Baleare - Palma de Mallorca, un splendid amestec de istorie şi modernism. Luăm un autobuz “de linie” ce face legătura între staţiunile din apropiere şi capitală şi, după o călătorie plăcută de o jumătate de oră, debarcăm pe un larg bulevard, flancat de palmieri, într-o atmosferă tipic mediteraneană. Oraşul cu aproximativ 400.000 de locuitori (din totalul de 700.000 ai insulei) se întinde pe o suprafaţă de 21.000 de hectare, deasupra golfului Palma şi a fost fondat de romani în 123 (î.H.), însă adevărata sa extindere începe cu sosirea maurilor aici în secolul X, mauri ce construiesc zidurile oraşului, moschei şi băi publice. 


Prima oprire o facem la Catedrală, maiestuoasă, impunătoare, dominând golful Palma. A fost construită între 1230 - 1600 pe ruinele unei foste moschei, la ordinul regelui Jaume (Iacob) al II-lea. Ea are trei nave şi ferestrele sale cu vitralii sunt de o mare frumuseţe, remarcându-se în special fereastra care dă spre arcul absidei centrale, cea mai mare în arta gotică. Atenţia îţi este, de asemenea, atrasă de uşa din partea de sud, Porta del Mirador, bogat ornamentată cu motive geometrice şi plante. Un element surprinzător este baldachinul din fier forjat, creat de marele arhitect Antoni Gaudi, în scopul de a îmbunătăţi iluminarea altarului. Muzeul Catedralei, cu colecţia sa de artă medievală, pictură gotică, întregeşte imaginea acestui lăcaş.
Sunt multe clădiri în Palma unde influenţa arabă poate fi văzută, iar Palatul Almudaina (Palatul Regal), construit pe ruinele fostei aşezări musulmane Alcazar, este un bun exemplu. În zilele sale de glorie, aici a fost reşedinţa fortificată a monarhilor mauri, pentru ca în 1309 regele Jaume al II-lea să îl transforme într-un palat regal. Elementul caracteristic şi cel mai frumos este reprezentat de faţada sa gotică, ce dă spre mare, una dintre cele mai frumoase imagini ale capitalei. O ultimă oprire o facem la Palatul Llotja, cel care adăposteşte Muzeul de Arte Frumoase, socotit o capodoperă a arhitecturii gotice civile. Construit în Evul Mediu îşi datorează existenţa sa avântului economic al epocii, când negustorii aveau nevoie de clădiri impresionante pentru tranzacţiile lor. Şi astăzi clădirea impresionează plăcut prin aspectul său, cu cele patru turnuri octogonale la fiecare colţ şi prin coloanele sale elicoidale.
Aerul nu este prea fierbinte, vegetaţia abundentă prezentă peste tot făcând atmosfera foarte plăcută. Plimbându-ne pe arterele principale, umbroase, ni se face poftă să bem un suc natural şi o cafea bună, aşa că ne îndreptăm spre Placa Major (Piaţa Primăriei), înconjurată de mici cafenele sau buticuri ce vând diferite suveniruri. După ce ne revigorăm, aşezaţi confortabil la una dintre mese, privind la turiştii din toată lumea ce trec pe lângă noi, facem o plimbare pe Rambla şi Avenida de Jaime III, cele mai importante străzi comerciale din apropiere. Amurgul ce coboară peste Palma ne găseşte pe esplanada Passeig Maritim, admirând albastrul intens al apei din golful Palma, aşa cum doar la această oră poate fi văzut. Ne luăm rămas bun de la acest minunat oraş şi pe aceleaşi străzi pline de verdeaţă ne îndreptăm spre staţia de autobuz, pentru a ne întoarce în C’an Pastilla.

Turul insulei
Staţiunea în care suntem cazaţi este renumită pentru plaja sa foarte largă, cu nisip fin, pe care astăzi o părăsim pentru a cunoaşte această insulă, deopotrivă a muntelui şi a mării, a livezilor de portocali, dar şi a mănăstirilor “ascunse” în vârf de munte. Autocarul ne duce în Palma, de unde ne îmbarcăm într-un tren vechi, cu vagoane din lemn (ceva în genul Mocăniţei de la noi) şi ne îndreptăm spre Soller, una din cele 21 de aşezări din Serra de Transmuntana, zona muntoasă a insulei, cu înălţimi de peste 1440 metri. Trenuleţul urcă greoi, străbătând livezile de portocali, migale şi măslini atât de încet şi atât de aproape, încât am putea culege fructele din mers. Ajungem la Soller, staţiune vizitată anual de milioane de turişti atraşi de clima şi farmecul său. Străbatem oraşul într-un tramvai cu vechi vagoane din lemn, admirând case din secolul al XIV-lea, grădina botanică, dar şi clădirile moderne. Curând ajungem în port pentru a ne îmbarca pe un vaporaş ce ne va duce spre La Calobra. Din port coborâm spre golful Torrent de Pareis, ce pare un colţ de rai: apa de culoarea topazului, limpede până în adâncuri, plaja între doi versanţi, totul îţi încântă ochiul şi sufletul. Nu ne îndurăm să plecăm, dar după o scurtă baie, ne înapoiem la autocar pentru a “escalada” La Calobra, un drum în serpentine, atât de îngust încât nu permite trecerea concomitentă a două maşini. Este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri, serpetinele sale fiind asemănătoare cu Drumul Trolilor din Norvegia sau cu Meteora din Grecia.


Am lăsat pentru ultima parte a periplului nostru  mica localitate Valldemossa, aflată la 15 km de Palma, un sat cu străduţe în pantă, pietruite cu piatră cubică sau de râu, un sat în care ai vrea să-ţi petreci tot restul vieţii. Aşezarea, ascunsă parcă în muntele Tex, la o altitudine de 400 m, îţi dă o imensă senzaţie de pace, de linişte, de împăcare cu sine, nefiind de mirare numărul mare de vizitatori ce au ajuns până aici de-a lungul timpului. 


Printre ei s-a numărat şi marele compozitor şi pianist Frédéric Chopin, împreună cu iubita sa, scriitoarea franceză George Sand, pe numele ei adevărat Aurore Dupin, baronesă de Dudevant. Cei doi îndrăgostiţi au locuit un an de zile (1838 - 1839) la mănăstirea Cartuja, în chilia nr. 4. În această mănăstire a compus Chopin câteva din renumitele sale compoziţii, la pianul trimis special de la Paris, pian ce poate fi văzut şi astăzi în chilia în care a locuit. În holul de la intrare ne întâmpină două statui în mărime naturală ale lui George Sand şi Chopin. Vizităm biserica mănăstirii, grădina cu o vegetaţie abundentă, precum şi chiliile mănăstirii, în care se păstrează moştenirea sa artistică şi istorică, împreună cu multe documente amintind de trecerea celor doi prin Valldemossa. În final, suntem invitaţi într-o mică sală de concerte, pentru a asculta câteva fragmente din opera marelui compozitor, cântate live de un pianist local.


Revenim în strada principală, mărginită de pomi umbroşi, ne odihnim la o terasă, cumpărăm câteva suveniruri şi ne întoarcem în C’an Pastilla pentru cină şi o plimbare de seară, pe faleza plină de turişti, deşi suntem abia în luna mai.
Nici nu ştiu când au zburat cele opt zile. Parcă ieri am sosit şi iată că plecăm spre casă. Las în urmă un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu, o insulă în care mândria omului de a face ceva durabil şi hărnicia lui s-au îmbinat fericit pentru a ne da nouă La Isla de la Calma, insula liniştii, un mic paradis pe pământ.

Alex. BLANCK
În numărul viitor: Roma, cetatea eternă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu