18 noiembrie 2014

Incursiune în Câmpina culturală cu maestrul Florin Dochia

“Cultura nu moare, nu se predă, la Câmpina”

Florin Dochia este o personalitate complexă a vieţii culturale locale şi nu numai. Un nume cu impact direct asupra actului de creaţie, un scriitor ale cărui cuvinte au textură şi estetică, un om cu un suflet elevat, caritabil, cu o inimă generoasă. Mulţi dintre câmpineni îl cunosc ca fiind directorul Casei de Cultură “Geo Bogza”. De când se află la cârma acestui templu de dialog artistic pentru toţi cei care îi calcă pragul, Florin Dochia a reuşit să realizeze mai multe proiecte ambiţioase, ce ţin de promovarea valorilor culturale locale. Fiecare a fost şi continuă să fie o provocare şi să se transforme într-un succes profesional, indiferent de obstacolele întâlnite. 
Şi cum nu există secundă în care să nu aibă ceva de spus, l-am invitat să ne schiţeze din condei câteva păreri despre cultura urbei noastre.



- Ca director al Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza” şi ca scriitor cum aţi portretiza cultura câmpineană? Care sunt trăsăturile marcante?
- E dificil de făcut un portret complet, mai degrabă o schiţă ar încăpea în puţinul spaţiu-timp avut la dispoziţie. Cultura depinde de oameni şi de nevoile lor. Oraşul acesta are o tradiţie şi se cuvine totdeauna să nu uităm de ea. M-aş fi aşteptat, acum mai bine de un deceniu, când m-am întors aici, la o mai bogată varietate de preocupări artistice puse în valoare. Încă mai era vremea manelismelor. Azi, pot constata că nimic nu lipseşte de pe piaţa culturală. Există calitate, varietate şi complexitate. Muzică de toate genurile, după gust, de la simfonică, la folk, rock şi jazz – să nu uităm Societatea Filarmonică din Câmpina şi colaborarea cu UNMB sau cele două concursuri dedicate copiilor la pian şi vioară. Dans – trupe diverse de modern şi popular. Teatru – cele mai bune apariţii de la Capitală vin repede şi la noi, iar prin Asociaţia Teatru Proiect s-a şi constituit trupa „Mircea Albulescu” a elevilor de liceu, care a adunat premii după premii; deloc de neglijat concursul de teatru pentru elevi organizat de Biblioteca Municipală. Cultura scrisă, cu prezenţe notabile în anii 20-30 ai secolului trecut, s-a revitalizat şi avem, acum, două reviste de cultură de nivel naţional – Revista Nouă, din 2000, şi Urmuz, din 2014, aceasta din urmă - sursă a unei binevenite Campanii de Pedagogie a Lecturii, demers educativ unic în acest format scris-verbal; au rămas ca reper cultural Conferinţele Scriitorilor de anul trecut, concursurile de literatură „Geo Bogza”, marile manifestări complexe „Primăvara poeţilor” şi Tabăra „Ziua Mondială a Poeziei”, Maratoanele de poezie, concursul de lectură „România, citeşte-mă!” şi , mai nou, Premiile Cartea Anului şi Concursul de Manuscrise. După dispariţia „Galelor Apler”, prilej cu care la Câmpina veneau, timp de trei zile, 50-60 de scriitori, editori, directori de reviste culturale, autorii locali au apărut, vrând-nevrând, în prim plan, s-au implicat major în viaţa culturală. Artele plastice au ajuns în prim-plan în ultimii ani; am avut câteva ediţii ale Concursului de Pictură „Câmpina 24h”, alte câteva ediţii ale Taberei de Pictură „Câmpina, dragostea mea”, cursul de pictură de la Casa de Cultură, cu Lidia Nicolae, uneori retrospectiva „ArtFoyer”, dedicată celor 12 artişti din zona Câmpina, permanent expoziţiile personale ale artiştilor invitaţi sau locali; poate că s-a observat, ba chiar a intrat în peisajul obişnuit al oraşului, Târgul „Artele în stradă” desfăşurat de doi-trei ani, în fiecare week-end, în Parcul de la Ceas. Mai sunt multe de făcut… nu avem un muzeu de istorie a oraşului şi stau 200 de schiţe şi desene de Grigorescu la Bucureşti; avem foarte puţine sculpturi, fie şi cu rol decorativ, sau mai ales aşa, în oraş. După demolarea ororilor în travertin ale lui Morencuş, după 89, nu a apărut mai nimic. Nici de interior, nici de exterior. Parcul de pe Bulevard, bulevardul însuşi ar putea deveni muzeu în aer liber de sculptură în piatră sau în lemn – vizitaţi oraşul Plopeni şi vă veţi minuna! Şi nu are nici o tradiţie în domeniu. Desigur, costă ceva bani, dar rămân peste secole, dacă nu le distruge nimeni, cum s-a întâmplat cu Sala Monovici, cu Grădina de vară şi cu Casa de la oraş a lui Barbu Ştirbey, ajunse acum maidane. Era să uit de turnul înclinat, monument al neputinţei, dacă tot nu avem un monument al oraşului şi depunem coroane la spatele soldăţelului din Parcul Tricolorului. Când ai şase sculptori câmpineni, te întrebi, câte lucrări s-au cumpărat de la ei? Măcar una, două pe an? Nu. Avem numai câteva, donate cu mărinimie. Nu mai insist, avem destule nemulţumiri, destule proiecte rămase numai pe hârtie, poate e greu în vremurile astea tulburi, de veşnică tranziţie spre nicăieri… Cu siguranţă, cultura nu moare, nu se predă, la Câmpina. Doar că va fi tot mai puţină, pentru tot mai puţini.
- Jucaţi un rol mare în comunitate. Cum ar trebui motivaţi câmpinenii pentru a duce o viaţă culturală activă?
- Nu joc un rol prea mare în comunitate. Mă străduiesc să ofer întâmplări culturale de calitate, pentru toate gusturile cultivate. Nu totdeauna şi capacitatea financiară a oraşului şi a publicului potenţial permite accesul mai ritmic. Fac mult, foarte mult voluntariat. Pentru că există încă impresia că trebuie „să ni se dea gratis”, că actul cultural este ceva făcut din pură şi gratuită plăcere, că nu e muncă, şi chiar muncă grea! Ţi se oferă pe un tablou un preţ care nu acoperă nici costul materialelor!! Este o proastă orientare, este distrugătoare. Apoi, avem, la Casa de Cultură, o sală de spectacole imensă, de 750 de locuri şi nu avem o galerie de artă (publică, există una privată, MAV d’art, pe strada Luminii). Am propus cândva o reorganizare a spaţiului. Mi s-a răspuns clar: nu! Deci, expunem pe holuri, în foaiere, în pod (la Muzeul Grigorescu), în subsol (la Muzeul Julia Hasdeu)… Pentru o viaţă culturală mai activă, ar fi nevoie de câteva spaţii adecvate şi dotate cu tehnologie de ultimă oră. Desigur, la un loc! Biblioteca are dotări şi nu are spaţii adecvate, se află într-o clădire frumoasă, dar cu destinaţie de locuinţă. Şi nu spaţii mari, nu, ci mai multe, dar pentru 50-200 de persoane. S-a dus vremea mulţimilor de pe stadioane din tinereţea mea! Acum sunt excepţii. Consumatorul de azi al actului artistic vrea o oarecare intimitate, consumatorul vrea să ţină de un grup cu care să împartă acelaşi necesităţi spirituale. Suntem la concurenţă cu lumea virtuală a digitalului, cu chemarea irezistibilă a reţelelor online. La Câmpina, aşa ceva, un complex cultural multifuncţional s-ar putea face acolo unde a fost cinematograful. Aveam un proiect pentru el, cândva. Dar nu vrea nimeni. Nimeni. 
- Ce gânduri şi ce sfaturi aveţi pentru tineretul însetat de cultură? 
- Sfaturi? Să nu obosească să consume artă. Să citească, pentru că orice carte citită însemnă o viaţă trăită. Dacă te ţii de lectură, ai şansa să mai trăieşti vreo două-trei mii de vieţi. Să meargă la concerte, la expoziţii să converseze despre artă, să discute, de multe ori va găsi astfel soluţii la propriile probleme de viaţă, va avea soluţii înainte de a apărea problema. La întrebarea: se poate trăi fără artă? Răspunsul este simplu: da, dar merită? 
- În Câmpina, anual, au loc multe evenimente culturale, totuşi, de multe ori acestea au un caracter închis, fiind prezenţi doar colegi de breaslă. Din ce cauză se întâmplă aceasta?
- Este simplu. Întotdeauna, producătorii de artă sunt şi consumatori de artă. La întâlnirile Cercului Literar „Geo Bogza”, de pildă, vin puţini oameni care nu scriu (cei mai mulţi scriu în secret!). Dar la un spectacol de teatru ar fi stupid să vină numai actorii! Depinde de forma de artă pe care consumatorul o doreşte. Lectura, cu unele excepţii, nu este un act public, ci un act intim. Dar la Maratonul poeziei, din care am organizat câteva ediţii, aproape jumătate dintre participanţi nu erau poeţi, ci iubitori de poezie.
 - Ce schimbări a suferit climatul cultural câmpinean în ultimul timp?
- Schimbările sunt negative. Au dispărut din lipsa finanţării o seamă de activităţi care nici nu costau prea mult. Să nu uităm că subvenţiile pentru activităţi culturale s-au redus în februarie cu 15% şi, apoi, din ce a rămas, s-a mai tăiat 20%. Avem mai puţine oportunităţi culturale de calitate. Mulţi dintre noi facem voluntariat, dar sunt şi părţi care nu se pot face fără o minimă participare financiară. Iar situaţia economică a oraşului şi a statului nu este dintre cele mai fericite. Sper ca în timpul vieţii mele să fie mai bine…
- Este greu să faci cultură şi să faci şi rost de bani? 
- Cum să fie uşor! Este consum imens de energie, în defavoarea creaţiei directe. Nu există o lege a sponsorizării aplicabilă, care să încurajeze mecenatul. Structurile administrative culturale în România sunt foarte fragile şi minate de sărăcie lucie şi degringoladă. Şi aici suntem în coada Europei… Trist…
- La ce provocări să se aştepte câmpinenii, şi nu numai, de la omul de cultură Florin Dochia?
- De la mine, la nişte cărţi de poezie, de eseuri şi de cronici literare. Dacă voi fi sănătos şi convingător, voi continua proiectele de până acum: Revista Nouă, Urmuz, Maratonul poeziei, Campania de pedagogie a lecturii, care să includă, mă gândesc, şi Conferinţele scriitorilor câmpineni… 
Andreea Ştefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu