16 decembrie 2014

De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt

Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă

Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor, pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.



- Ştim că aţi scris cinci cărţi şi o sumedenie de articole ce au ca temă principală petrolul. De unde această pasiune pentru „aurul negru”? Este adevărat că în adolescenţă aţi dorit să ajungeţi inginer petrolist?
- Nu, nu mi-am dorit să ajung inginer petrolist, ba dimpotrivă, am fugit de petrol! Când eram elev la Liceul Petrol, doamna profesoară Panait m-a terorizat cu insistenţele să merg la ingineria de petrol. Mă asculta oră de oră într-a doişpea şi îmi punea numai note mici. Dar la bac’, am luat cea mai mare notă dintre petrolişti la fizică! Am refuzat însă să merg la UPG, doarece visul meu era altă aventură. Poate pare o nebunie, dar încă de copil, de la 11-12 ani, aveam un duh de aventurier care mă îndemna să cutreier lumea în lung şi-n lat. Am avut aşa, un dor de ducă, cum zicea tata. Lucrul ăsta îl poate confirma azi familia mea ori cei ce mă cunosc. Nu ştiu dacă am avut scama pirateriei în sânge, dar sigur am fost influenţat de cărţile citite. La vârsta aceea visam să devin pirat, dar nu să jefuiesc corăbii, ci ardeam de dorul călătoriilor spre necunoscut. N-am ajuns nici pirat, nici explorator măcar, dar utopia s-a materializat prin faptul că sunt profesor de geografie. Nu regret în momentul de faţă decât  financiar că nu-s inginer petrolist... Înainte să merg la facultate, căci tare grea era admiterea atunci, am lucrat câţiva ani la Petrom şi Ciprom. Adică tot în petrol! Fierbeam că trebuia să fiu duminica sau de sărbători printre sonde! Dar acolo am învăţat o vară pe rupte şi am intrat la facultate! Colegilor mei nu le venea să creadă când le-am spus că voi pleca la Universitatea Bucureşti. După ce am terminat facultatea şi masterul, am mers să mă înscriu la Doctorat şi am propus ca temă “Geografia Religiei în România”. Domnul Ioan Ianoş, îndrumătorul meu, unul dintre cei mai mari geografi urbanişti din România şi Europa, nu a acceptat, şi m-a “forţat” să fac o teză despre “Impactul industriei petroliere”! Aşa că m-am întors la lumea de care fugeam! Dar, după ce am stat 6 ani jumătate prin arhive şi cărţi despre petrol, pot să spun că sunt virusat! Îmi place aşa de tare lumea petrolului, că atunci când merg cu maşina prin localităţi cu sonde, deschid gemurile să simt mirosul de ţiţei. E medicament pentru mine! Şi uite, că dacă la 12 ani visam să fiu pirat, 30 de ani mai târziu visam să fiu explorator de sonde! Mi-ar fi plăcut enorm să am sondele mele, să trăiesc erupţia lor pe viu. Petrolul e esenţa mişcării, e sângele economiei, cum zicea Sedilot. Fără el, nimic nu se învârte. Istoria petrolului câmpinean e fantastică. E un tărâm de basm... Dar despre asta poate vă povestesc altădată...
- Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor şi ce implică această profesie?
- Nu ştiu de ce-am ales să fiu profesor şi nici atât de ce-am rămas din anul 2000 în tagma asta. Dar tot planul lui Dumnezeu este. Acum 14 ani, când am intrat în branşă, am fost nevoit să dau titularizare în Prahova. A fost singurul an după ‘89 când nu puteai fi titular decât în judeţul tău! La Ploieşti au fost două locuri, la Câmpina tot două. Ambele la… Petrol! Am fost al patrulea pe listă, deci am ales Petrolul. Doar absolvisem aici… Mi-am adus numirea, am fost angajat, dar în urma mea a venit celălalt profesor, care fusese al treilea pe listă. De el nu mai aveau nevoie! Trebuia numai unul şi acum eram doi. Secretara de la Inspectoratul Şcolar greşise tabelul şi în loc de 1 tastase 2, pentru GŞI Petrol Câmpina! Omul a făcut gălăgie, să plec eu, că e el prioritar etc. Inspectoratul însă a decis să rămân eu! Atunci am văzut iarăşi mâna lui Dumnezeu. Trebuia să fiu aici! Pentru mine, profesor înseamnă nu doar să transmiţi nişte informaţii de profil şi să aştepţi feed-back-ul lor, să faci exerciţiile şi comentariile impecabil şi să scoţi continuu olimpici. E mult mai mult. E modelarea vieţii, a caracterului şcolarului. E făgaşul pe care împingi tinerii. Profesoratul e o vocaţie. Vocaţia nu se învaţă, cu ea te naşti! Poţi să aplici toate metodele şi modelele din lume, studiate din cărţi, dacă nu ai în sânge meseria, degeaba. Profesorul e lumânarea care se consumă arzând, zicea Rebreanu. Arzând pentru alţii, completez eu. Implică efort prelungit, pregătire continuă, mult stres, îndelungă răbdare. Profesor nu te faci ca să ai o meserie mai uşoară sau să nu te morfoleşti ca mecanicii de trolii. Profesor te faci ca să schimbi macazul a mii de destine. Când eşti profesor de liceu ai de-a face cu cel mai teribilist segment din piramida vârstelor. Adolescenţii, între 14-17 ani sunt cel mai greu de stăpânit. Mark Twain spunea că “tinerii între 13-16 ani ar trebui încuiaţi într-un butoi şi bătut capacul deasupra; iar la 17 ani să le scoţi doar cepul!”. E perioada când se aprind poftele în ei, când îşi caută identitate, modele. E vremea când se apucă de fumat, de alcool, de narcotice, de curvie. Ţipă pe străzi, se bat pentru fete, pentru băieţi, se plictisesc, nu au o direcţie, visuri. Încep să nu mai asculte de părinţi, de şcoală, cred că tot ce zboară se mănâncă. Ăştia-s gata să mănânce şi-un avion! E vârsta când cineva trebuie să îi trezească din somn, din lehamite. Aici trebuie să intervină măiestria dascălului. Trebuie să înţelegem că unui elev nu-i foloseşte la nimic să ştie toate informaţiile de sub soare dacă nu ştie să treacă strada, să se comporte între semeni. Viaţa e ca un ring de box. Odată urcat, nu ai decât două soluţii: învingi sau ţi se aruncă prosopul. Eu nu vreau să fiu un antrenor care aruncă prosoape, ci un domn Trandafir. Ţin să adaug ceva foarte important: educaţia nu trebuie lăsată 100% pe seama şcolii, pe pedagogi. Ştiţi când s-a prăbuşit Atena? Când s-au lăsat copiii pe mâna “peidagogos-ului”! Nu degeaba se vorbeşte despre cei 7 ani de acasă…
- Dincolo de pasiunea pentru petrol, dincolo de profesia de cadru didactic, sunteţi pastor. Cum şi când aţi simţit această chemare specială?
- Aveam 21 de ani. Avusesem o copilărie cu traume. Fusesem educat de profesori atei, de ofiţeri atei, fără Biblie, cu povestea că mă trag din maimuţă. Şi, când crezi că te tragi din maimuţă, te comporţi ca ea! În afara bunicului meu, care mi-a spus prima poveste din viaţă ,“Moise şi trecerea Mării Roşii”, nimeni nu îmi vorbise despre Dumnezeu. Dar bunicul a murit când eu visam să fiu pirat! Mă lua bunica la biserică, dar nu înţelegeam nimic. Când m-am făcut mare mergeam la denie de Paşti ca la o distracţie. Eram plin de răutate: răzbunător, scandalagiu, fără scrupule. Credeam că Dumnezeu nu există, că e un mit pentru manipulat proştii. Că “religia e opium pentru popor”, cum zicea Marx. În armată, la câteva zile după Revoluţie, am primit o Biblie. Am citit-o fără să înţeleg ceva. De fapt, am început să Îl condamn pe Dumnezeu: “Dacă eşti bun de ce ai îngăduit să mă abandoneze mama când eram mic?. Du-te la altul, nu vreau să-Ţi slujesc!”. Citeam Biblia, cărţi creştine şi degeaba. Într-o seară, după eliberare, am făcut o bătaie ca în filmele western. Prietenii mei au căzut la datorie. Eu am rămas cu vreo 5-6 adversari, doar în blugi, cu buza şi ochii sparţi. Acasă am găsit iar Biblia. “Iar tu?”. La câteva zile însă am strigat: “Sunt învins de dragostea Ta, Galileene!”. Şi de 24 de ani stau cu motoarele turate pentru Hristos! În 1991 am înfiinţat o biserică evanghelică la noi în sat, în 2006 am construit o clădire nouă, modernă. După ce am absolvit Doctoratul am făcut o şcoală de predicatori la Cluj, apoi un seminar biblic la Osijek în Croaţia. Acum 5 ani şi ceva am fost invitat să predic în Valencia. În urma mea trebuia să vină Vladimir Pustan, unul dintre cei mai mari predicatori din România. De fapt, cel mai bun. El şi preşedintele Fundaţiei pentru tineret Cireşarii. Eu am scris un editorial “Cu Dumnezeu în Diaspora” şi nu ştiu ce m-a împins să i-l trimit. Nu auzise niciodată de mine. Eram un nimeni în lumea evanghelică. În acea perioadă, dr. Vladimir fiind foarte ocupat (cu pastoraţia, fundaţia, cantina socială, orfelinatul, radioul, editura, site-ul fundaţiei, predicatul săptămânal prin oraşele României, construcţia sălii de conferinţe), a zis staff-ului fundaţiei: “Nu ştiu de unde să găsim pe cineva, care să scrie bine şi constant, că nu mai fac faţă singur editorialelor zilnice” (pe site postăm 5 editoriale pe săptămână). Dani Coste, secretarul, a spus atât: “Ne rugăm; Dumnezeu va scoate pe cineva!”. Mai târziu, Vladimir a găsit mailul, a citit editorialul şi a ieşit în uşa biroului: “L-am găsit! Dumnezeu l-a trimis!”. Astfel am ajuns senior editor la Fundaţia Cireşarii! La ora actuală sunt nu zeci, poate sute de bloguri sau pagini de Facebook care îmi preiau editorialele! Să nu mi-o consideraţi mândrie, e harul lui Dumnezeu, nu al meu. Din 2010 am început să fiu invitat să predic în ţară. La biserici, în corturi, case de cultură, pe stradă, pe stadioane. A fost momentul în care a trebuit să ies din carapacea dogmelor, a confesiunii, etniei, tradiţionalismului, conservatorismului. Am fost ca broscuţa care văzuse cerul doar din fântână. Când am ieşit pe ghizdurile puţului am strigat uluit: “Ce imens e Cerul!”. Şi de atunci tot alerg spre el să-l ating… E ultima expediţie, spune moto-ul nostru cireşar. Şi uite că Dumnezeu a zis: nu ca pirat sau explorator de petrol vei colinda lumea, ci ca misionar!
- Credeţi în puterea exemplului personal?
- Da, cred. Problema de azi nu e lipsa de modele, ci falsele modele. Copiii, tinerii și uneori adulţii, caută identificarea cu cineva, cu ceva. Şi copiază. Nu vedeţi hipsterii, cei ce se tatuează, rockerii, maneliştii? Sunt clone ale unor şabloane. Bune ori rele. Sunt uimit atunci când întreb elevii ce modele vor să copieze - mai nimeni nu spune că părinţii. Pentru ei vedetele de televiziune, OTV-iştii, tarafiştii, MTV-iştii sau nu ştiu ce fotomodel sunt exemple demne de urmat, pentru că cei de lângă ei nu i-au convins, n-au excelat cu modelul prezentat. Mă doare că nu am auzit pe nimeni să-l copieze pe domnul Pleşu, ori pe Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici sau Radu Moraru. Asta nu e vina tinerilor, ci a mass-media, a “poeţilor urâtului”. Ei le prezintă modelele. Şi lumea le ia de bune. Acum să revin puţin. Dacă vrei să fii ca Eminescu, trebuie să înveţi lângă Eminescu. Dacă vrei să fii stejar , trebuie să plantezi ghindă. E drept, nu creşte peste noapte, dar nici vântul nu-l smulge un-doi din rădăcini. Ştiţi ce spun eu copiilor mei, dar şi tinerilor cu care misionez sau elevilor cărora le predau? “Dacă mor mâine, nu voi dispărea. În anii ăştia m-am spart în cioburi ce au intrat în voi. Vă veţi ridica, vă veţi uni şi mă veţi reîntregi”. 
- La ce nivel de religiozitate şi spiritualitate credeţi că se află astăzi oamenii?
- Aici aţi atins nervul central. Asta e problema principală a omenirii, nu doar a românilor. Noi avem o religiozitate foarte mare, spiritualitatea însă e făcută franjuri. Suntem poporul cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Europa, pentru mine însă nu-s destule. Paradoxal, suntem naţia ce deţine locul 1 în UE la beţie, avorturi, prostituţie, copile care nasc sub 15 ani. Să nu mai vorbesc de corupţie, şmecherii, înjurături... Religiozitatea e aparteneţa la un grup. Spiritualitatea e relaţia cu Dumnezeu. Chiar dacă doare, ăsta e adevărul: suntem religioşi, nu spirituali! Religia îţi cere să faci, spiritualitatea îţi cere să fii! 
- Ce planuri de viitor aveţi?
- Sunt un tip care din 1990 aleargă “să fie” nu “să aibă”. Ce ai, va trece, ce eşti, va rămâne. De aceea primordial pentru mine este să fiu mai bun, mai sfânt, mai plin de Hristos. Pentru asta mă lupt zi de zi cu mine. Căci, vorba lui Seneca: “eu îmi sunt cel mai mare duşman”. Aştept să-mi crească aripi şi să ajung în Cer. Şi vreau să duc cât mai mulţi cu mine. Apoi, vreau să mai scriu nişte cărţi. Nu am spus tot ce am de zis. Două cărţi le am deja la tipar. Din nefericire pentru cei ce se aşteaptă la asta, nu mai sunt atât de entuziasmat să scriu cărţi despre Câmpina sau despre petrol. Faptul că am deja cinci titluri despre acest oraş şi am fost pur şi simplu sfidat de organele de resort, m-a dezamorsat. Nu pentru laude am scris, căci mai bine să meriţi laude şi să nu fi elogiat, decât să fii lăudat şi să nu meriţi! Dar mi se pare dezinteres cvasigeneralizat. În plan profesional aş dori să mă mut în Bihor cu serviciul. Apoi cu casa, familia, biserica. Acolo e şi Fundaţia Cireşarii la care activez. O să predau cursuri la Şcoala de Predicatori din Beiuş. E o satisfacţie fără egal. În plan spiritual doresc să predic cât mai bine, eficient. În plan social încerc să ajut cât pot Fundaţia “Lumină pentru Rromi” din Boldeşti. Acolo se construieşte un centru social, unde peste 100 de copii săraci au zilnic o masă caldă după ce vin de la şcoală, fac temele pentru a doua zi supravegheaţi de profesori voluntari, fac duşuri. Uneori primesc haine, dulciuri, jucării. Nu avem fonduri deloc, dar avem un Dumnezeu mare. Construcţia pe care o ridică Fundaţia e abia la roşu şi costă sute de mii de euro! Îmi mai doresc să mergem în evanghelizări prin România sau Diaspora cu Vladimir Pustan şi Fundaţia “Cireşarii” din Beiuş sau cu “Rouă pentru Suflet”, echipa de tineri rromi din Boldeşti cu care colaborez.
- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri pentru 2015?
- Le doresc să fie fericiţi şi sănătoşi! Să nu scape nicio clipă din ochi cerul de deasupra capului! Să nu renunţe la visuri, oricine li s-ar aşterne în cale! Giovanni Papini spunea că visurile noastre sunt măreţe, dar avem aripi prea mici. Le doresc aripi largi! Le doresc să fie foarte atenţi pe unde calcă. Un pas greşit dacă fac şi elefanţii cad! Le doresc uşi deschise! Inimi dechise! Şi un cer deschis!
Andreea Ştefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu