02 decembrie 2014

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

O familie are nevoie de ajutor pentru a-şi lua copiii acasă

„Ne vrem copiii acasă!” - aceasta este dorinţa unei familii care locuieşte în Poiana Câmpina, o familie al cărei destin este format parcă din cadre neterminate şi haotic rânduite. 
Cu ani în urmă, într-un moment deloc întâmplător, lua naştere o poveste de dragoste. O poveste de dragoste între Daniela şi Marian. În vieţile lor strivite de sărăcie şi neşansă şi-a făcut loc iubirea, care dăinuie şi în ziua de astăzi şi este cea care îi ţine uniţi şi care le dă puterea de a spera la un viitor mai luminos.
Ambii provin din familii în care cuvântul afecţiune a fost aruncat într-un colţ uitat, asemeni unui lucru de care nu ai nevoie. Fără ajutor, fără susţinere morală, cei doi tineri au fost nevoiţi de soartă să se descurce cum au putut.  


Marian a plecat de acasă de la 14 ani. Neînţelegerile cu mama vitregă, cea de-a treia soţie a tatălui, l-au determinat să ia această decizie. A lucrat în piaţă cu ţăranii până când a fost chemat să-şi exercite stagiul militar. Întors din armată, Marian a plecat la Bucureşti unde s-a pregătit şi s-a calificat în meseria de zugrav. În capitală, Marian a lucrat şase ani pentru o familie de intelectuali, nişte oameni înstăriţi şi bine poziţionaţi în societate. Văzându-l un băiat muncitor şi serios – avea doar 21 de ani – familia l-a îndrăgit atât de mult încât a dorit să-l înfieze. Era o şansă extraordinară pentru el, însă familia nu a fost de acord, Marian fiind obligat să trăiască în continuare cu nesiguranţa zilei de mâine. 
Daniela nu este singură la părinţi. Mai are o soră şi cinci fraţi. Traiul alături de familia sa a fost presărat şi cu bune şi cu rele. Au existat neînţelegeri, certuri, dar au fost şi clipe paşnice. Ca multe tinere care provin din familii numeroase şi cu o situaţie materială precară, Daniela nu a primit o educaţie corespunzătoare şi a rămas însărcinată. După ce a născut, mama s-a oferit să-i crească copilul, un băieţel care are acum zece ani şi care învaţă foarte bine. 
După o perioadă de singurătate avea să  îl întâlnească pe Marian. Fiind împreună, cei doi au simţit cum zilele capătă culoare, chiar dacă neajunsurile se ţineau lanţ. În urmă cu cinci ani a venit pe lume primul lor copil, un băiat. Bucuria a fost enormă, dar de scurtă durată. Mama Danielei însă nu a acceptat ca fata ei să vină acasă cu încă un copil şi a convins-o să-l dea în grija statului. A fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, micuţul ajungând în grija unor asistenţi maternali, în oraşul Vălenii de Munte, unde se află şi în prezent. Când s-a născut primul lor copil, Daniela şi Marian nu locuiau împreună pentru că nu îşi permiteau să plătească o chirie.
Au urmat alţi doi copii, o fetiţă, care a împlinit de curând şase ani şi un băiat, acum în vârstă de 8 ani. Au făcut toate eforturile ca să-i crească şi să le ofere un trai decent, însă greutăţile i-au dominat şi, cu sufletele pline de durere, au hotărât să-i dea în grija statului şi pe aceştia, pentru a putea fi îngrijiţi cum se cuvine.   
În lupta pentru supravieţuire, Marian a lucrat la diverse firme de construcţii, a fost angajat cu carte de muncă, dar cum în sezonul rece, în acest domeniu activitatea este scăzută, bărbatul a rămas de fiecare dată fără un loc de muncă stabil. Lucrul cu ziua nu l-a refuzat însă niciodată. „Nu sunt scarandiv, bani să iasă!” spune el. Orice a găsit de muncă, pentru el şi soţia lui a fost şi este în continuare o binecuvântare. 
Au locuit pe unde au putut. „Acasă” pentru ei a însemnat o „baracă de beton” sau un garaj aflat în curtea casei tatălui lui Marian. „Aveam o prelată în faţă. Dacă mă aplecam, vedeam şoseaua”, povesteşte Daniela. O iarnă au locuit la o familie, în spatele gării din Poiana Câmpina. 


În 2012, Daniela a depus la Primăria Câmpina o cerere pentru locuinţă, dar fără vrreun rezultat. A doua cerere a fost depusă acum câteva luni, dar tot fără succes. Marian şi-a încercat norocul la Primăria din Poiana Câmpina. Aici, viceprimarul Sergiu Constanda, cu aprobarea primarului Alin Moldoveanu, a răspuns afirmativ cererii şi le-a oferit o cameră în incinta vechii şcoli din comună. Muncitor şi priceput din fire, Marian a reparat toată instalaţia electrică şi de apă din şcoală, a amenajat wc-ul şi a construit o sobă în camera în care locuiesc, sobă pe care Daniela o foloseşte şi pentru gătit. Nu au chiuvetă, nu au duş, iar apa o cară cu găleţile din şcoală. Dulapul pentru haine lipseşte, acestea fiind depozitate în saci, într-o debara din exteriorul camerei, ferecată cu lacăt. În momentul în care păşeşti în cameră, ai impresia că podeaua îţi fuge de sub picioare. Aceasta era susţinută de nişte bârne, camera fiind poziţionată deasupra beciului, care au fost însă furate. Ferestrele nu sunt etanşe, însă pentru a se proteja, le-au acoperit cu folii din plastic.  Marian ar putea să rezolve toate aceste probleme, însă nu are banii necesari pentru achiziţionarea materialelor. Întrebat fiind de ce nu apelează la ajutorul autorităţilor locale, acesta a răspuns: „Cum, îmi dă omul un deget şi eu să-i iau toată mâna?! Nu este posibil aşa ceva!” Din acest răspuns se poate schiţa uşor caracterul acestui om.
Între timp, în familie a apărut un nou membru, Edi, o dulceaţă de băiat de numai 10 luni, pe care îl îngrijesc cu toată dragostea. Daniela şi Marian îşi vor însă acasă toţi copiii, pe care îi vizitează ori de câte ori au bani pentru a ajunge la Vălenii de Munte. Pe o măsuţă aşezată într-un colţ al camerei sunt puse, precum nişte icoane, fotografiile celor trei copilaşi cu chipuri angelice. Dorul pentru cei mici o face pe mamă să plângă, iar pe tată să nu-şi mai găsească cuvintele. Sunt nişte părinţi disperaţi, incompleţi şi derutaţi. „Nu avem nici un ajutor, din nicio parte”, spune Marian. Trăiesc doar din alocaţia copilului, de 200 de lei şi din ce mai câştigă Marian la lucrul cu ziua. Daniela este casnică şi nu are nicio calificare. A mai luat ceva bănuţi săpând sau cărând fier vechi. 
Povestea acestei familii face parte din cartea de poveşti cu „etichetă”. Este clasică şi tipică pentru România zilelor noastre. Dar nu este de ignorat, cu atât mai mult cu cât am intrat în luna cadourilor, luna care aprinde flacăra bunătăţii în sufletele oamenilor mai mult decât în oricare altă perioadă a anului.
Daniela îşi doreşte o locuinţă, Marian îşi doreşte un loc de muncă stabil iar ei, împreună, îşi doresc copiii acasă. Dacă primele două visuri s-ar  îndeplini, atunci ar fi posibil şi cel de-al treilea,  cel mai important pentru ei.
Andreea Ştefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu