23 decembrie 2014

Viaţa unei tinere de 15 ani depinde de tine!

Bianca poate să învingă cancerul cu ajutorul nostru. 
Haideţi să donăm ca să o salvăm!

Ce fac fetele la 15 ani? Merg la şcoală, la plimbare, se îndrăgostesc, petrec timpul cu prietenele, iau pulsul ultimelor trenduri, visează frumos, sunt pline de viaţă şi cred că toată lumea le aparţine. Dar, deşi fac primii paşi în universul frumos şi haotic al adolescenţei, sunt tot nişte copii, care nu înţeleg prea bine sau deloc din ce fel de iţe este ţesută viaţa. Şi nici nu trebuie să înţeleagă! Au tot timpul când vor fi mari! Normal, prin legea firii aşa ar trebui să fie, numai că există momente în care cursul vieţii le poate fi schimbat radical. 


Bianca Alexandra Ichim este o tânără frumoasă, un copil cu o dragoste foarte mare pentru viaţă. Este o fată de 15 ani, optimistă, care crede cu tot sufletul în şansa ei. Locuieşte în comuna Cornu şi este elevă la Liceul Energetic din Câmpina, clasa a X-a Turism. Recent a fost diagnosticată cu Limfom Hodgkin cu celularitate mixtă, o formă rară de cancer, care apare în special la nivelul ganglionilor abdominali şi la cei ai splinei. De când a început şcoala, nu a mers nici măcar o zi. „Totul a început în septembrie, când mama a observat că am o umflătură la gât. Deoarece în familia mea unele persoane au probleme cu glanda, s-a presupus că și la mine ar fi la fel. Prima dată, am fost să fac un ecograf, acolo la fel mi s-a spus că ar fi de la glandă şi mi s-a recomandat să mă internez la Institutul Parhon pentru a face nişte investigaţii. Acolo mi s-a spus că nu este legat de glanda tiroidă şi că am o adenopatie şi m-au trimis la un alt spital, la Fundeni, iar domnul doctor de acolo mi-a spus că pentru un diagnostic concret sunt nevoită să fac o biopsie şi m-a trimis la “Marie Curie” pentru această operaţie. După aceasta am revenit la Fundeni, unde am fost internată si mi s-a analizat biopsia, iar când au ieşit rezultatele am aflat că am cancer, mai precis Limfom Hodgkin stadiul III. Imediat am început tratamentul cu citostatice, destul de dificil, deoarece el îmi face bine pentru că omoară celulele canceroase, dar în acelaşi timp are nişte efecte adverse care îmi dau o stare nu tocmai plăcută şi nu doresc să treacă nimeni prin aşa ceva. Totuşi, asta este, s-a întâmplat, iar acum trebuie să fii puternic şi să fii cu moralul sus, pentru că este extrem de important, de aceea le mulţumesc tuturor oamenilor care îmi sunt alături şi care mă ajută în momentul de faţă! Apreciez extrem de mult!”- acestea sunt rândurile scrise de Bianca pe blog-ul special creat pentru ea. 
„În urmă cu trei săptămâni am cunoscut-o pe mama Biancăi, probabil aşa a fost să fie. Întâmplător eram la cabinet şi am auzit că fiica doamnei suferă de o afecţiune hematologică asemănătoare cu ceea ce am avut eu. M-am implicat imediat, am făcut poză la documente şi am trimis medicilor care m-au tratat pe mine în Italia, ne-am mobilizat la cabinet, am strâns de la fiecare bănuţi pentru ca mama Biancăi să îi poată cumpăra medicamente şi alimente sănătoase. Ştiind că părinţii ei au venituri modeste, ne-am gândit să facem un blog şi să începem să facem cunoscută povestea ei, din dorinţa de a o ajuta financiar, astfel încât să poată face tratamentul cel mai bun şi să nu îi lipsească nimic, lucruri foarte importante, de care depinde în mare parte reuşita tratamentului. Cum nimic în viaţă nu este întâmplător, eu cred că nu am rămas aici degeaba. Vreau să arăt că se poate, chiar dacă drumul este greu şi anevoios, plin de suferinţă. Este nevoie de o luptă continuă. Chiar dacă mai pierdem mici bătălii, important este să sperăm că vom câştiga războiul. Pentru mine, această afecţiune a rămas doar o amintire… Consider ca m-a făcut un om mai bun şi mai bogat spiritual şi nu regret nicio clipă, face parte din experienţa mea de viaţă. Eu sunt alături de Bianca în drumul ei spre vindecare, îmi doresc să poată merge la spitalul de copii din San Giovanni Rotondo, Italia, să poată beneficia de un tratament mai performant, de condiţii de spitalizare mai bune şi, ulterior, de şansa la o viaţă normală, aşa cum am şi eu acum” - ne-a mărturisit medicul stomatolog Alexandra Constantin care, acum 5 ani, a trecut prin aceeaşi experienţă dramatică  şi înţelege foarte bine situaţia. A fost în Italia unde a beneficiat de un transplant medular, iar acum se simte foarte bine, este sănătoasă şi se bucură de viaţă. De aceea îşi doreşte să facă tot ceea ce este posibil pentru Bianca şi părinţii săi. 
Progresele în diagnosticul şi tratamentul limfomului Hodgkin au oferit persoanelor cu acest diagnostic şansa unei recuperări complete, iar prognosticul continuă să se îmbunătăţească pentru cei care suferă de această boală. Însă este nevoie şi de mulţi bani, bani pe care familia Biancăi nu îi deţine, veniturile lunare fiind modeste. În fiecare lună are nevoie de medicamente, care costă foarte mult, de hrană specială, iar deplasările la tratament, de asemenea, necesită o sumă mare de bani. Cu câteva zile în urmă, Bianca s-a întors de la Bucureşti unde a urmat a treia cură cu citostatice. Dar şansa ei unică este în Italia, atât pentru tratament, cât şi pentru transplant. Pentru acestea are nevoie de 100.000 de euro, o sumă ce nu este imposibil de strâns atunci când noi, oamenii, ne unim şi suntem aproape de cei care au nevoie de ajutorul nostru. „Viaţa acestui copil depinde de tine. Prietenii şi familia îi sunt aproape. Poţi fi şi tu…” - acesta este mesajul campaniei. Orice sumă, cât de mică, o poate salva de această boală. Este un copil care vrea să zâmbească din nou, să fie fericit şi să aştepte ziua de mâine cu emoţia unui nou început. 
Cu candoarea specifică vârstei, Bianca a aşternut câteva rânduri pentru Moş Crăciun, pe care vă invităm să le citiţi şi d-voastră. E o scrisoare menită să trezească în fiecare spiritul sfânt al Crăciunului. Lăsaţi-l să vă inunde sufletul! 
Andreea Ştefan

Scrisoarea Biancăi  către Moş Crăciun:

„Dragă Moş Crăciun,
Numele meu este Ichim Bianca Alexandra, am 15 ani şi 8 luni şi sunt în clasa a X-a. Viaţa mea s-a schimbat complet când am aflat că am boala Hodgkin cu celularitate mixtă. Totul a început în septembrie, până să încep şcoala, mama observând că sunt umflată la gât m-a trimis la doctorul de familie pentru o trimitere la un doctor de specialitate. Pentru început am făcut un ecograf unde mi s-a spus că umflătura s-ar putea să fie din cauza glandei tiroide. De atunci, ca să pot afla ce am, am fost internată în trei spitale şi am fost nevoită să fac o biopsie. După ce mi-au ieşit rezultatele la biopsie mi s-a pus, în sfârşit, un diagnostic concret, pe care eu l-am aflat puţin mai târziu, deoarece mamei mele i-a fost frică de reacţia mea. A fost o experienţă foarte grea pentru mine, iar cu greu am acceptat faptul că-mi va pica tot părul din cauza tratamentului şi voi fi nevoită să mă tund, asta m-a afectat cel mai mult. Eu, în afara faptului că mi se umflaseră ganglionii în zona gâtului, nu mai avusesem nici un simptom şi nu m-a durut absolut nimic. A fost greu pentru mine şi, faptul că până la vârsta aceasta nu am mai avut nicio problemă de sănătate şi nu am fost nevoită să umblu prin spitale. 


Toate bolile pe care le-am văzut în spital,m-au speriat un pic, deoarece până acum nu mai întâlnisem aşa ceva, dar timp de aproape o lună, cât am stat în spital, am întâlnit nişte copii bolnavi, foarte speciali, care-mi ridicau moralul şi de care m-am ataşat foarte mult.
Lucrul pe care mi-l doresc eu foarte mult în momentul de faţă este SĂNĂTATE, atât pentru mine şi familia mea cât şi pentru copiii bolnavi care se chinuiesc prin spitale. Acesta este acum cel mai important lucru pentru mine, să fiu sănătoasă, să pot să am din nou o viaţă normală şi să mă întorc cu bine la şcoală, în rest dacă tu vrei să-mi trimiţi ceva, mă voi bucura de orice.” 

Contul în care puteţi să faceţi o donaţie este următorul: RO39BRDE300SV94002743000 – Ichim Mădălina (mama Biancăi). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu