04 februarie 2014

Consiliul Local a aprobat într-un timp record bugetul pentru 2014

Ca niciodată, în şedinţa din 30 ianuarie a Consiliului Local, bugetul Câmpinei pe acest an a fost aprobat rapid, fără multe discuţii. O dată cu el, a fost aprobat şi bugetul ordonatorilor terţiari de credite din cadrul municipalităţii. În anii precedenţi, dezbaterile pe marginea bugetului comunităţii durau aproape o oră, fiind analizate pe toate părţile numeroasele amendamente propuse. Acum, cel mai mult, vreo 10 minute, a ţinut prezentarea proiectului în faţa consilierilor municipali de către iniţiatorul său, primarul Horia Tiseanu. A existat un singur amendament, cel al consilierului Daniel Telegescu din Comisia de cultură, care a propus diminuarea fondurilor destinate manifestărilor cultural-artistice şi sportive cu 15%, de la 660.800 de lei la 563.600 de lei. În zilele premergătoare şedinţei, proiectul de buget a tot fost “periat” şi ajustat (în jos) de către finanţiştii municipalităţii, pentru a se găsi cea mai bună variantă, ţinându-se cont şi de faptul că sunt estimări mai puţin optimiste în ceea ce priveşte  colectările de venituri proprii, în condiţiile în care, anul trecut,  zeci de firme au intrat în insolvenţă, iar două mari societăţi comerciale au fost chiar lichidate. Nemaifiind atâţia salariaţi, cota din impozitul pe salarii (circa 41%), alocată de la bugetul central Câmpinei va avea o valoare nominală mai mică. Luându-se în calcul realizările din anul precedent, nivelul prognozat în acest an pentru veniturile bugetului Câmpinei se ridică la valoarea de 76,521 milioane de lei. Anul trecut, se pornea de la o sumă cu câteva milioane mai mare. 


Cuantumul veniturilor proprii este de aproape 52,079 milioane de lei, la care se vor adăuga sumele defalcate din impozitul pe venit (24,375 milioane de lei) şi sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate (23,143 milioane de lei), conform comunicărilor primite de la Direcţia Finanţelor Publice Prahova. Subvenţiile de la bugetul de stat, în valoare de 40.000 lei, vor fi destinate ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor. Edilul municipiului a evidenţiat, de asemenea, că în anul 2013 gradul de colectare a veniturilor proprii a fost de 86,60% pentru contribuabilii persoane fizice, şi de 96,13% pentru agenţii economici. Veniturile bugetare propuse pentru anul fiscal 2014 vor fi completate în cursul anului cu suma de 6.000.000 lei, reprezentând împrumutul bancar aprobat iniţial în anul 2013 pentru finanţarea proiectului european de ecologizare a batalului municipalităţii de pe strada Lacul Peştelui, credit neutilizat în urma schimbării metodologiei de decontare a cererilor de rambursare. Pentru acest împrumut bancar se fac demersurile necesare schimbării destinaţiei sale, în vederea tragerii lui în acest an. În paralel, veniturile bugetare vor fi completate pe parcursul execuţiei fiscale a anului bugetar 2014 cu veniturile ce se vor încasa din valorificări de bunuri (veniturile aferente anului 2013 au fost de 613.000 lei),  precum şi cu veniturile din transferuri voluntare, donaţii şi sponsorizări (anul trecut, în acest sens încasând-se suma de 81.000 lei). Pe partea de cheltuieli, bugetul anului 2014 propune un echilibru raportat la nivelul veniturilor estimate a fi colectate, stabilind un nivel valoric de 76.781.000 lei. Cheltuielile de personal vor fi mai mari cu 2,2%, comparativ cu anul 2013, creşterea fiind justificată prin cresterea salariului minim pe economie de la 800 lei la 850 lei, incepand cu 01.01.2014, şi respectiv de la 850 lei la 900 lei, incepand cu 01.07.2014, precum si prin ocuparea posturilor vacante in functie de necesitate. La cheltuiala materială cu bunuri si servicii se înregistrează o creştere datorată în principal majorării preţurilor la utilităţi (gaze, lumină, salubritate, telefonie). Reparaţiile curente la instituţiile de cultură subordonate se continuă relativ la nivelul realizărilor anului precedent. Reparaţiile curente estimate a fi realizate la cap. “Transporturi” vizează reparaţiile curente la străzi cu un plafon superior celui realizat în anul 2013. Pentru anul 2014 se continuă realizarea reparaţiilor curente la unităţile de învăţământ – cu un nivel valoric apropiat de cel realizat in anul 2013 –, cifra de 800.000 de lei urmând a fi repartizată pe unităţi de învăţământ în urma analizei solicitărilor primite de către comisia de specialitate. Pentru finanţarea cultelor religioase se va aloca suma de 150.000 lei. În conformitate cu prevederile Legii nr.350/2005, pentru finanţarea acţiunilor sportive de performanță, de masă şi cultural-educative pe bază de proiecte a fost propusă suma de 627.000 lei, plafon superior celui realizat in anul 2013. Pentru cap. “Asigurari si asistenta sociala”, suma alocată, 4,293 milioane de lei, acoperă necesarul tuturor cheltuielilor de personal şi al transferurilor pentru indemnizaţiile însoţitorilor persoanelor cu handicap. Pentru persoanele defavorizate ce vor fi găzduite la “Centrul social Voila” s-au alocat 195.000 lei. Cofinanţarea proiectului european pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apa, derulat de operatorul regional Hidro Prahova SA, va avea valoarea de 329.000 lei. De asemenea, tot pentru un proiect european, cel privind modernizarea Ambulatoriului Spitalului Municipal, se vor aloca 352.000 de lei. Suma de 200.000 de lei se va distribui pentru cofinanţarea parţială aferentă proiectului “Reabilitare conductă aducţiune, conductă transport şi reţele de distribuţie în municipiul Câmpina”. A.N.

Editorial

DE LA VORBE LA FAPTE
Aşadar, un înalt stăpîn de judeţ o ameninţă pe o ziaristă care îi pusese o întrebare firească (unde a fost în timp ce în judeţul său era decretată funambulesca stare de necesitate) că se poate trezi cu nişte picioare în gură. Martor la scenă, sensibilul şaman Dragnea (specialist în învierea morţilor) zîmbeşte suav. Nu-i vorbă, trăim într-un regim care are presa ca adversar, fie a cumpărat-o, fie a distrus-o economic. Fie a făcut ziarişti din nişte indivizi pentru care Lombrozo ar fi născocit o nouă ştiinţă. Cu doar cîteva zile înainte, însuşi doctorul Ponta, întrebat la ieşirea din sala de baschet dacă acolo era locul său în vreme ce instituţiile şi oamenii statului  trudeau din greu la sporirea haosului, a răspuns ca „după blocuri”: hai, pa! Nici preşedintele nu s-a învăţat minte după lungile lui meciuri cu jurnaliştii: la o conferinţă de presă l-a vituperat pe unul dintre ziariştii de la Antena 3 care pusese – totuşi – o întrebare normală.  Înainte însă ca politicienii să-i ronţăie pe oamenii din presă la micul dejun, presa însăşi, se decimează într-o veselie. după sfîntul principiu securisto-comunsit al dedublării care şi-a dovedit eficienţa imediat după 1990. Au reapărut atunci partidele istorice? Imediat au fost inventate cîteva sute de partiduleţe care să ducă în derizoriu eficienţa democratică a alegerilor. S-a înfiiunţat GDS? Imediat a venit o altă organizaţie cu scop similar. Au apărut primele organizaţii ale societăţii civile sau primele asociaţii profesionale ale jurnaliştilor? Au puiat şi ele haotic pînă la totala dizolvare în neant. Au apărut primele televiziuni independente? (ce vremuri!) Imediat „laboratoarele” au scos pe piaţă personajul Dan Diaconescu şi OTV-ul său (una dintre cele mai formidabile invenţii de spălare a creierelor, trebuie să recunoaştem). Avea România Liberă un tiraj excepţional? Imediat a apărut Romînia Mare. Nu mai spun de cîte publicaţii s-au dedublat: de la Dilema la Academia Caţavencu şi Poezia. Aşa se face că trăim într-o ţară halucinantă de oglinzi, în care nu mai ştii care e autenticul şi care copia. Este ţara lui pseudo, cum pe bună dreptate s-a spus. Iar în domeniul presei, lipsa aceasta de cultură, de articulaţie morală, a născut monştri cei mai vizibili. Andreea Pora, a fost atacată de nişte aşa-zişi oameni de presă, nu de politicieni. Campaniile împotriva mai tuturor valorilor naţionale care nu se aliniază direcţiei pesedizante au fost duse de asemenea oameni de presă. Antena 3 nu este un post de televiziune, ci o armă de luptă. Politicienii sunt mîna, presa este măciuca de spart capetele care încă gîndesc. Creierul care comandă? E în altă parte. Ideea este că de la vorbe la fapte nu este decît un pas. Omul ăla din partidul de guvernămînt este perfect convins că poate da picoare în gură cuiva, chiar dacă este femeie şi ziarist. Vă aduceţi aminte episodul „ţigancă împuţită”? Cît s-a mai tocat, decredibilizîndu-l pe un preşedinte cu prea multe scăpări huliganice! Acum, acei „justiţiari” au cu totul alte preocupări. Marele partid de guvernămînt e departe de a-şi cere scuze, tocmai el care probozea în plin parlament pe doamna Merkel sau pe alţi politicieni europeni că nu văd strălucirea de astru a marelui reformist din partidul care-şi va organiza în curînd un guvern din umbră la Jilava. Să nu-l uit nici pe dl. Mircea Toma, sofist de duzină, şeful unei organizaţii de apărare a libertăţii presei cu mare ştaif, dar care a găsit tot felul de explicaţii „tehnice” pentru care nu a condamnat linşarea Andreei Pora de către Antena 3. Dintre care, cea mai teribilă mi s-a părut cea cu partizanatul. Asta ar merita o discuţie aparte, dar oricine ar fi fost AP, actul anteniştilor trebuia condamnat vehement. Cît despre CNA, este, cum am spus de multe ori aici, una dintre cele mai ruşinoase instituţii autohtone. Nu-i putem cere să-i critice pe favoriţii dnei Lucia Hossu Longin. În Ucraina, un lider al opoziţiei a fost răpit, torturat, lăsat să moară în frig. De la vorbele de ameninţare la asemenea acte nu mai avem nici noi decît un pas. Băieţii sunt pregătiţi.
P.S. În ţara lui pseudo avem, fireşte, şi o mulţime de pseudo-doctori. Dl. Ponta are acum mai multe motive întemeiate de a-şi da demisia. Nu numai acuza de plagiat, ci şi modul în care (nu) a coordonat acţiunea de salvare a celor din avion. 
Christian CRĂCIUN      

Deszăpezirea, un subiect prea puţin discutat în Consiliul Local

Singurul care a ridicat problema în faţa executivului Primăriei a fost consilierul local Florin Frăţilă

Zilele trecute, o anumită parte a presei electronice făcea afirmaţia potrivit căreia subiectul deszăpezirii din municipiu nu a fost discutat serios la ultima şedinţă a consilierilor municipali, legislativul dovedind astfel că este mulţumit de felul în care au fost curăţate străzile oraşului după recentele ninsori abundente. 
“Nimeni nu a avut nicio întrebare pentru Florin Constantinescu, managerul Floricon Salub, aflat în sala de şedinţe, niciun consilier nu a cerut niciun fel de explicaţii, toţi s-au comportat ca şi cum treaba merge strună”, scrie un cotidian electronic. 
Pentru o mai corectă informare a cititorilor noştri, vom face în cele ce urmează precizările necesare, întrucât, se ştie, un adevăr trunchiat este, până la urmă, tot o minciună. Într-o anumită măsură, informaţia este corectă, însă afirmaţiile invocate nu sunt riguros exacte, pentru că, într-adevăr, nu au fost consilieri care să critice felul în care au acţionat Floricon şi celelate firme implicate, sub coordonarea Comandamentului de urgenţă din Primărie. Dar dacă nu au fost consilieri care să critice deszăpezirea, asta nu înseamnă că nu a fost niciun consilier care să facă acest lucru. Întrucât la finalul şedinţei respective, la rubrica Diverse, din rândurile aleşilor s-a ridicat o voce, singulară, e drept, cea a consilierului PNL Florin Frăţilă, care a  pus în discuţie problema deszăpezirii ce a nemulţumit numeroşi câmpineni. Deşi opinia consilierului liberal Dragomir Enache a fost că “deszăpezirea s-a făcut mai bine decât la ninsorile de acum doi ani. E foarte bine aşa cum s-a făcut. Aţi uitat cum era în 2012, în decembrie, când am fost să votăm la alegerile parlamentare? Era jale!”, înainte de intervenţia consilierului amintit, Florin Frăţilă a rostit următoarele cuvinte, care au amuţit sala: “Având în vedere că nimeni nu vrea să vorbească despre deszăpezire,  deşi pentru aceasta ne înjură poporul de la cap la coadă pe toţi, poate ne face domnul primar o informare despre chestia asta. Înţeleg că sunt mari probleme cu accesul în zona Spitalului Municipal.” 
Răspunzând problemei ridicate, Horia Tiseanu a făcut următoarea declaraţie: “În legătură cu problema deszăpezirilor, cred că şi în acest an, ca şi în alţi ani, noi am avut o activitate bună, fără a fi spectaculoasă. O activitate spectaculoasă în domeniul deszăpezirii înseamnă mulţi bani, mult mai mulţi bani. Adică, dacă vreţi, noi am putea avea toate străzile negre, la un moment dat, dar asta înseamnă foarte multi bani cheltuiţi cu utilaje, cu sare şi cu manoperă. Şi în acest an am mers pe mai multe priorităţi: intrările în oraş, care sunt străzi în pantă, străzile importante din zona centrală, bulevardele, după care străzile laterale importante, înaintând spre străzile de la periferie. Pe acestea din urmă nu s-a acţionat în prima fază, pentru că ar fi trebuit să avem o puzderie de utilaje şi maşini. Ieri (29 ianuarie – n.red.), nu exista nici o stradă în oraş pe care să nu fi trecut un utilaj de deszăpezire. Vom rezolva, pe parcurs, ridicarea zăpezii de pe artere., o problemă exrem de importantă şi de dificilă. Aşa cum prevede planul de situaţii de urgenţă, în ridicarea zăpezii, Floricon a fost ajutată şi de alte societăţi locale, firme de construcţii care au utilaje mari. Am acţionat şi cu echipe de la Atelierul Reparaţii al Primăriei. Am deszăpezit parţial şi trotuarele, urmând ca multe porţiuni să fie curăţate de persoanele fizice şi juridice, vorbesc desigur de trotuarele din faţa locuintelor cetăţenilor şi din faţa sediilor de firme. În faţa blocurilor, trotuarele trebuie curăţate de membrii asociaţiilor de proprietari. Primăria nu are bani pentru a curăţa integral toate trotuarele şi nici nu este normal aşa. În toată Europa civilizată, cetăţenii curăţă trotuarele din faţa locuinţelor, iar firmele, porţiunile din faţa sediilor sau unităţilor care le aparţin. În Ploieşti, centrul era ceva mai curăţat, se vedea asfaltul negru după primele intervenţii, dar nu se compară sumele de bani de care dispune Ploieştiul cu fondurile bugetului nostru local.” 


După terminarea şedinţei, i-am solicitat directorului Florin Constantinescu o declaraţie despre cum a decurs deszăpezirea anul acesta. “Mult mai greu decât în alţi ani, din două motive principale. Unu, a nins de două ori mai mult decât în 2012, la precedentele ninsori abundente. Doi, am găsit mai multe maşini parcate neregulamentar, haotic, lucru care a împiedicat în multe cazuri pătrunderea utilajelor noastre pe străzile ce trebuiau curăţate. Am auzit un zvon conform căruia fondurile ce ni se alocă de către Primărie cresc continuu la solicitarea noastră. Nu este adevărat. În primul rând, noi am câştigat acum aproape 20 de ani, prin 1995, o licitaţie în urma căreia am ajuns operatorul de salubritate al oraşului, dar în contractul încheiat cu Primăria ne obligăm să prestăm şi servicii de deszăpezire, precum şi să ne ocupăm de gestionarea deşeurilor reciclabile (deşeuri electronice, sticlă, carton, metal etc). Conform legii, fondurile pe care le primim sunt indexate cu indicele de inflaţie. Nu măreşte nimeni contractul de capul lui, ci numai în baza legii. Nu avem un buget prestabilit pe un an de zile. Zilnic, la fiecare intervenţie a echipelor noastre, se întocmesc procese-verbale semnate şi de reprezentanţi ai Primăriei, şi suntem plătiţi pentru fiecare acţiune pe care o prestăm pentru ridicarea deşeurilor de pe domeniul public, în folosul protejării mediului înconjurător al Câmpinei. La recentele deszăpeziri, comparative cu alţi ani, am avut mult mai multă zăpadă căzută într-un interval de timp atât de scurt. Nu pot să spun câte tone de zăpadă am ridicat, că n-am făcut acest calcul, ca ministrul Şova, dar aş aminti că pe străzile foarte înguste, pe aleile înfundate, am fost nevoiţi să aruncăm zăpada în curţile oamenilor, cu permisiunea acestora, desigur, numai pentru a elibera maşinile îngropate în zăpadă.  Nu am mai avut niciodată asemenea cazuri. Nu am fost depăşiţi de situaţie, cum s-a afirmat, deoarece avem un parc auto suficient pentru a face faţă tuturor situaţiilor, numai că au fost ninsori şi viscol de intensităţi nemaiîntâlnite, ceea ce ne-a îngreunat foarte mult activitatea. Nemaivorbind că, anul acesta, a nins pentru prima dată cu zăpadă îngheţată. Singurul ajutor pe care l-am putea primi în cazul unor ninsori atât de abundente este la încărcarea mormanelor de zăpadă de pe marginea carosabilului, care se face mai repede cu utilajele de capacităţi mari ale unor firme de construcţii. În iarna lui 2013 nu ne-a ajutat nimeni, pentru că nu a nins atât de mult într-un interval atât de scurt. În 2012, ne-au ajutat trei astfel de firme, anul acesta, cinci firme de construcţii ne-au sărit în ajutor. Noi nu avem basculante de 45 de tone, nici vole cu cupe de 5 mc, avem utilaje şi vole ceva mai mici, pentru că cele foarte mari ne-ar îngreuna considerabil curăţarea carosabilului de zăpadă. Până acum, am împrăştiat pe străzi peste 400 de tone de sare şi 200 de metri cubi de nisip. Efectul acestora este vizibil astăzi. Nu folosim clorura de calciu, pentru că, la temperaturi mici, aceasta îngheaţă, şi am avea şi probleme de mediu cu depozitarea zăpezii ridicate de pe carosabil, care ar trebui făcută în locuri speciale”, ne-a declarat Florin Constantinescu. A.N.

Dacă toţi câmpinenii l-ar plăti, tariful de salubrizare ar putea fi diminuat

La ultima şedinţă a aleşilor noştri, aceştia au fost de acord fără rezerve - cum era şi de aşteptat -, cu proiectul de hotărâre privind aprobarea ajustării tarifelor pentru pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere şi asimilabile acestora, serviciu prestat persoanelor fizice şi juridice de către S.C. Floricon Salub S.R.L. Câmpina. Pentru că iniţiatori au fost membrii Comisiei pentru administraţie publică locală, juridic, relaţii cu publicul, servicii şi comerţ, proiectul a fost prezentat de către preşedintele acestei comisii, liberalul Daniel Ioniţă. Acesta a evidenţiat faptul că suma de 30 de bani solicitată în plus de către operatorul de salubritate pentru tariful aplicat populaţiei, este motivată de “majorarea cu 6% a cheltuielilor cu muncă vie (ca urmare a creşterii, în două etape, a salariului minim garantat), precum şi de majorarea taxei de depozitare în rampă de la 59,92 lei/tonă la 69,58 lei/tonă (fără TVA)”. 


El a subliniat, de asemenea, că punerea în funcţiune de către Floricon, pe cheltuială proprie, a staţiei de transfer şi compactare a deşeurilor diminuează unele cheltuielile materiale, reducând practic cu 50% majorarea de tarif ce s-ar fi putut aplica populaţiei, pe baza documentelor contabile justificative. “Creşterea tarifului la gunoiul menajer este de doar 30 de bani pentru populaţie. Ar fi fost de 60 de bani dacă societatea Floricon nu ar fi realizat staţia de compactare a gunoiului, o investiţie foarte utilă. Trebuie să precizez că toate partidele cu reprezentare în Consiliul Local au fost de acord cu proiectul. Vă informez, de asemenea, că la iniţiativa colegilor liberali am făcut o analiză şi am ajuns la concluzia că sunt mulţi câmpineni care nu au contract cu Floricon şi nu plătesc acest tarif de salubrizare, lucru care nu este deloc în regulă. Nu este normal ca unii să plătească, iar alţii nu. La nivelul Consiliului Local trebuie să găsim o soluţie pentru ca toată populaţia să plătească, iar acest lucru va duce la diminuarea tarifului pentru gunoiul menajer. Ne gândim să iniţiem un proiect de hotărâre în acest sens”, le-a spus colegilor săi Daniel Ioniţă. Menţionăm că noul tarif este de 8,32 lei/persoană/lună (fără TVA) – în cazul persoanelor fizice, şi de 83,31 lei/mc (fără TVA) – în cazul persoanelor juridice. A.N. 

De la începutul lunii, Policlinica Municipală are cabinet de diabetologie

Spitalul Municipal Câmpina a reuşit să termine 2013 fără datorii, ba chiar să obţină, la finalul anului trecut, un mic excedent bugetar. Aceeaşi performanţă a reuşit şi Spitalul de Pshiatrie Voila. SMC este încă pe un drum şi mai luminos, întrucât proiectul european, în valoare de 11 milioane de lei, prin care se va reabilita din temelii Policlinica unităţii (Ambulatoriul de specialitate, după limbajul medical tehnic al ultimilor ani), a primit finanţare, în sfârşit, după cinci ani de străbatere a hăţişului birocraţiei şi procedurilor comunitare. Prin urmare, s-ar părea că lucrările vor putea începe în această vară. Viitorul Policlinicii Municipale sună şi mai bine, dacă ţinem cont că, după mulţi ani de căutări şi demersuri făcute de conducerea unităţii, SMC are, în sfârşit, un medic specialist în diabetologie, pe doamna doctor Irinel Nan. Acest fapt va curma calvarul diabeticilor câmpineni, obligaţi să facă periodic drumuri obositoare până la Ploieşti. 


“Nu doar că am încheiat anul 2013 fără datorii, dar tot ce ne-am propus să facem anul trecut am realizat. Am primit şi restantele de la Casa de Sănătate, în ianuarie 2014. Nu avem datorii, toate obiectivele propuse le-am bifat, suntem in grafic cu obiectivele pe termen lung, se poate spune că a fost chiar un bun gospodar conducerea spitalului. Nu ştim exact când vor începe lucrările la modernizarea Ambulatoriului de specialitate. În prezent suntem preocupaţi cu identificarea unor spaţii disponibile pentru cabinetele vechi ce vor trebui mutate (probabil, pe secţiile din spital), pentru a crea front de lucru constructorilor implicaţi în lucrările de modernizare, dar şi pentru noile cabinete care se vor înfiinţa. Printre ele, cabinetul de diabetologie, care va începe să funcţioneze după 1 februarie 2014, la etajul doi al Policlincii, în cabinetul de Cardiologie, în contratură cu doamna doctor Nica, medicul cardiolog. De mai multe zile, au început programările la acest cabinet. Pacienţii sunt rugaţi să vină la biroul Triaj pentru a lua informaţiile necesare întocmirii noului dosar, deoarece ei au avut dosar la Ploieşti. Numai cine doreşte se poate muta cu dosarul la noi. Nu este obligatoriu acest lucru. Cine vrea să-şi păstreze medicul diabetolog de la Ploieşti, este liber s-o facă, dar mă îndoiesc că vor dori să facă acest efort şi să cheltuiască atâţia bani pe drumuri”, ne-a declarat săptămâna trecută doamna doctor Elena Dumitrescu, directorul medical al Spitalului Municipal. Managerul unităţii, medicul chirurg Călin Tiu, are în plan demararea unui proiect îndrăzneţ pentru extinderea clădirii principale a spitalului cu un corp important ca dimensiuni, ce va fi situat, se pare, aproape de parcarea de pe Bulevardul Carol I. Şi despre acest proiect ne vorbeşte doamna doctor Dumitrescu: “Domnul doctor Tiu este preocupat, de asemenea, de extinderea şi modernizarea clădirii principale a unităţii, a spitalului în sine. În acest sens, a şi iniţiat demersurile necesare pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate, primul pas în întocmirea unui proiect pentru care vom accesa fonduri guvernamentale, dacă nu s-o putea accesarea unor fonduri europene. Ne preocupăm, de asemenea, de creşterea calităţii actului medical, de diversificarea serviciilor medicale oferite pacienţilor noştri. În acest sens, managerul spitalului are un real talent în atragerea tinerilor medici specialişti către spitalul nostru. Dacă expresia headhunter se poate folosi şi în medicină (şi nu văd de ce nu s-ar putea), pentru angajatorul care atrage creiere medicale deosebite într-un anumit domeniu, într-o anumită unitate, atunci, credeţi-mă pe cuvânt, doctorul Tiu este  cel mai bun headhunter din sistemul sanitar câmpinean. Dânsul a reuşit să atragă şi să angajeze în SMC personal medical tânăr, dar bine pregătit. Şi va continua pe acest drum, care îi şi place. Sunt medici rezidenţi, medici tineri, dar dedicaţi meseriei, cu o bună calificare, medici care, după ce vor deveni specialişti, vor veni în SMC. Pentru că sunt mulţumiţi de condiţiile oferite de noi şi pentru că văd în managerul nostru un adevărat mentor”, ne mai spune directorul medical Elena Dumitrescu. A.N.     

Romii de lângă Lacul Peştelui, cei mai amărâţi din oraş: şi săraci, şi poluaţi

Cea mai urgisită comunitate de romi din Câmpina pare a fi cea de lângă Lacul Peştelui, stabilită odinioară în duzina de case înălţate pe marginea lacului care se întinde până hăt, aproape de Doftana. Romii de aici au, de câţiva ani, strada asfaltată, stradă care poartă numele lacului, dar în afară de curent electric, alt element de civilizaţie modernă nu prea vezi prin căsuţele lor modeste, făcute, în marea lor majoritate, din chirpici, pe uşile cărora nu poţi intra drept decât dacă ai sub 1,50 metri înălţime. Uşile sunt mici nu doar din cauza sărăciei şi a puţinătăţii materialului lemnos disponibil, cum ar putea părea la prima vedere, ci în primul rând, aşa cum aveam să aflu din gura unei interlocutoare, pentru că o uşă mare deschisă înseamnă mai mult volum aer rece introdus de afară în încăperile de 8-9 metri pătraţi. E aproape ca în cazul Hagi Tudose. Aceste cămăruţe semiinsalubre, alături de prispe cu bârne de sprijin pe care n-ai curaj să te sprijini, formează casele romilor, ale ţiganilor de pe Lac, cum singur îşi spun unii altora membrii acestei comunităţi amărâte, poate chiar cea mai urgisită din întreg municipiul. Ţiganii (romii, cum ne obligă, fără temei, instituţia centrală pentru combaterea discriminării; fără temei, fiindcă nici ei nu-şi spun unii altora romi, ci ţigani, iar când te poftesc în casă, te invită “în ţigănia noastră”), reprezintă astăzi etnia cu cele mai multe probleme din întreaga Europă. În România, ei sunt cea mai problematică etnie încă dinainte de înfiinţarea statului român modern, prin unirea Principatelor sub domnitorul Al.I. Cuza. Romii (să-i facem pe plac şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării), au fost eliberaţi cu câţiva ani înaintea Unirii Principatelor, la început în Moldova, apoi şi în Ţara Românească. În februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi din Ţara Românească, cea a ţiganilor aflaţi în proprietatea particularilor, prin ”Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti”. 


Cu doar câteva luni înainte de această dată, o lege similară se dăduse şi în Moldova. Era sfârşitul unui proces care începuse cu aproape 15 ani înainte. Din nefericire, odată cu eliberarea din robie, acum peste un veac şi jumătate, romii nu au ştiut ce să facă cu libertatea. Aşa cum mulţi nu ştiu ce să facă ei cu libertatea nici în prezent. Nu au putut să se adapteze capitalismului nostru timpuriu, de acum 160 de ani, nu ştiu mulţi dintre ei nici astăzi să se adapteze capitalismului modern, mult mai sofisticat şi mai ostil celor care nu au pregătiri profesionale de înaltă calificare. Acum 100 de ani, zona era un paradis verde, dar, în timp, a ajuns cel mai poluat loc din Câmpina.  Aici nu mai există, de vreo cinci decenii, o întindere de apă cu structura moleculară H2O, ci numai o întindere de  reziduuri petroliere şi deşeuri menajere. Practic, căsuţele romilor erau situate, până nu de mult, între fostul batalului al municipalităţii şi Lacul Peştelui, adică între două mari rele. O dată cu ecologizarea batalului din coasta dreaptă a comunităţii, realizată la sfârşitul anului trecut printr-un proiect european, romii de aici speră ca, în viitor, aerul locului să fie mai respirabil. Ecologizarea lacului ar costa mult mai mult decât cea a batalului şi nu s-ar putea face decât tot printr-un program european de mediu, căci bugetul local nu ar putea suporta un asemenea efort financiar. Romii de aici au înţeles acest lucru şi, dacă în toamna trecută, după ecologizarea batalului, sperau să se rezolve şi ecologizarea lacului, astăzi ei nu mai speră decât la o iarnă lungă, cu un ger care să înăbuşe definitiv duhoarea emanată de lac în restul anului, mai ales în timpul verii. Încă unii dintre ei mai visează şi la un loc de muncă. 
După ninsorile abundente de la jumătatea lunii trecute, din dorinta de a vedea cum se desfăşoară deszăpezirile la marginea oraşului, am ajuns şi pe strada Lacul Peştelui, în cea mai sărăcăcioasă locuintă a comunităţii de pe Lac. Într-o încăpere mică, dar bine încălzită cu lemne, am întâlnit-o pe Alexandra Boian, o tânără de 23 de ani cu o nesfârşită tristeţe în priviri, care avea în grijă două fetiţe. Drama ei este drama tuturor tinerilor romi care se simt însinguraţi şi marginalizaţi de o societate ostilă, de autorităţi care în loc să-i inveţe să pescuiască, le cumpără voturile cu peştii pomenilor electorale, la fiecare scrutin care se întâmplă de două decenii încoace. “Chiar dacă se zice că ţiganului nu-i place iarna şi gerul (românii or fi scos vorba asta), noi nu putem decât să ne bucurăm când vin zăpezile şi frigul. Cu cât e mai groasă zăpada, cu atât mai bine, căci nu mai simţim putoarea care vine dinspre lac. Vara e calvarul de pe lume aici. Când e cald, se simte un miros atât de urât şi de greu, că şi rufele de pe sârmă, puse la uscat, se împuţesc în câteva ore. Nu mai vorbesc de hainele de pe noi, şi curate să fie. Mirosim de parcă am fi făcuţi din petrol. Nici dracu’ nu miroase ca noi. Şi dacă stăm toată ziua în oraş, mirosul tot nu dispare din hainele noastre, de se uită lumea la noi chiorâş pe stradă şi ne strigă în faţă că puţim, pentru că nu ne spălăm. Că aşa zice lumea de noi. Poate nu toţi ţiganii s-or spăla, dar noi, în familia noastră, ne spălăm, eu nu-mi las copilaşii murdari sau cu hainele murdare. Am doi copii, unul e la fostul meu soţ, dar tot aici, în cămăruţa asta amărâtă, de 3 pe 3, mai stau părinţii, frate-miu, cumnată-mea, copiii lor, în total suntem adunaţi uneori opt-nouă suflete.  Domnul primar ne-a ajutat cu scânduri, ca să ne reparăm căsuţa, dar problema este că nu găsesc de lucru. Şi domnul primar nu vrea să mă ajute, am fost la dânsul, dar n-am găsit înţelegere. Am lucrat în vreo două-trei locuri, dar patronii m-au dat afară, ziceau că nu mai au de lucru. Astăzi, nu te mai angajează nimeni, mai ales pe noi, ţiganii, că n-avem multă carte. Când mă gândesc că, după ce s-or topi zăpezile şi-o veni căldura, ne mănâncă iarăşi putoarea lacului, îmi vine să mă îngrop cu totul în zăpadă.  Să nu mai simt niciodată mirosul ăla de petrol în gură. Toţi suntem amărâţi de treaba asta. Acum, c-au astupat batalul, să dea Dumnezeu să fie mai bine, dar eu nu prea cred, că de putoarea lacului tot nu scăpăm”, ne mărturiseşte, cu ochii umezi, Alexandra Boian, cu ochii umezi şi egali distribuiţi: unul la mine, şi celălalt la cele două fetiţe care se zbenguiau în patul sărăcăcios, tare ca lemnul, ale cărui arcuri probabil că au fost vândute de mult la fier vechi, pentru banii ce-au cumpărat apoi o bucată amărâtă de pâine neagră. Neagră ca Lacul Peştelui şi ca viaţa din preajma lui. A.N.

Promovarea lecturii

„Campania de pedagogie a lecturii” se desfăşoară, anul acesta, în organizarea Bibliotecii Municipale „Dr. C. I. Istrati” Câmpina, în colaborare cu Cercul Literar «Geo Bogza», şi are ca obiectiv creşterea interesului pentru lectură, în sprijinul demersului educativ al şcolii, de formare şi dezvoltare a personalităţii tinerilor. 
Primele activităţi au fost începute, prin realizarea unei platforme digitale online de dezbatere, loc unde au fost postate textele primului număr al publicaţiei de pedagogie a lecturii, puse la dispoziţie înainte de apariţia lor pe hârtie, sub forma revistei URMUZ, vitrină de artă nouă, continuatoare a aceleia editate de Geo Bogza, în 1928. Odată ce vor avea la dispoziţie şi versiunea tipărită, organizatorii se vor afla în şcoli, printre elevii interesaţi de lectură şi de scrierea creativă, dar tinerii de toate vârstele sunt aşteptaţi deja în sălile Bibliotecii ori cele ale Casei de Cultură!

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

O femeie iubită

Chiar dacă există o tendinţă aparent naturală de a respinge un scriitor doar pentru că este la modă şi a câştigat laurii celebrităţii, Andrei Makine ofera în scrierile sale o senibilitate care ne-a atras încă de acum cinci-şase ani. Dovadă stau recenziile cărţilor publicate în spaţiul cultural românesc. Din câte am aflat, Makine ar fi fost şi pe lista potenţialilor câştigători ai Premiului Nobel pentru Literatură. Bănuim că încă nu a primit acest prestigios premiu pentru că este relativ tânăr, poate să mai aştepte. Vom vedea. În interviul luat de Doina Ioandi şi publicat în revista Observator Cultural intitulat „Există o supralimbă, o limbă poetică care ne reuneşte pe toţi“ prilejuit de vizita pe care Andrei Makine a întreprins-o în luna noiembrie în România, luând parte şi la Târgul de Carte Gadeamus. Personalitatea complexă a Ecaterinei a II-a născută în 1726 in portul hanseatic Sttetin, actualul oras polonez Szczecin, cu numele de Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, devenită împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea soțului ei, ţarul Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou) a fascinat încă din epocă, una destul de tulbre, care s-a încheiat apoteotic cu izbucnirea Revoluţiei Franceze în 1789. Pe care împărăteasa de origine germană a prins-o către finalul lungii sale domnii, eveniment după care nimic nu va mai fi (fost) ca înainte. Şi eveniment care, se pare, a speriat-o destul de mult, şi nu avea cum să nu o facă, având în vedere soarta tragică a lui Ludovic al XVI-lea şi Mariei Antoneta, ambii decapitaţi, care prevestea până la un punct asasinarea familiei ţarului Nicolae al II lea de către bolşevici. 


Povestea împărătesei este expusă din perspectiva lui Oleg Erdmann, un rus de origine germană care se află şi el în căutarea originilor pierdute, ”şi când te gândeşti că toate asta ni se întâmplă din pricina micuţei nemţoaice devenite Ecaterna cea Mare” (motiv care revine de mai multe ori în cuprinsul naraţiunii căci este adevărat că Ecaterina cea Mare şi-a încurajat foştii conaţionali să se stabilească în acest imens spaţiu relativ puţin locuit care era Rusia din secolul al XVIII-lea, multi urmand-o cu entuziasm)1 Construcţia acestui personaj îi oferă lui Makine şi posibilitatea de a analiza condiţia de depaysment, o noţiune pe care a trăit-o pe propria sa piele “Viaţa lui Serghei Erdmann, tatăl lui Oleg a fost marcată de dispariţia portretelor de familie. Născut în 1924 şi-a petrecut copilăria printre acele chipuri grave, în alb şi negru. Rusia era zguduită de planuri revoluţionare, de făgăduinţe futuriste. Serghei a făcut primii lui paşi în Leningrad. Sute de oameni, arestaţi noapte de noapte, erau duşi din oraş, iar moartea lor îndărătul gardurilor de sârmă ghimpată era aclamată în ziare ca o binefacere a celei mai omenoase justiţii cu putinţă. Nici măcar manualele şcolare nu erau ocolite de vijelie. Profesorul spunea:< Deschideţi cărţile la pagina (indica numărul) Poza aceasta îl înfăţişează pe un duşman al poporului demascat de Partid. Mâzgâliţi-l cu cerneală! Începeţi cu gura, cea care a întinat patria noastra socialistă!> Lună după lună, numeroase dreptunghiuri negre au mânjit paginile. Iar în discuţiile părinţilor, Serghei intercepta ecoul unor dispariţii mai discrete: vecini de palier, colegi, vechi cunoştinte”2In perioada Marilor Epurări puteai sucomba din multe puncte de vedere, nu numai în urma arestării şi unei rapide împuşcări.  Bunicul personajului principal “a murit la începuturile lui 1937, în urma unui stop cardiac. În ultimele luni, dormise îmbrăcat, convins că noaptea, cândva, îi vor suna la uşa. În stradă, îl va aştepta o maşină neagră şi vor uma, apoi, interogatorii prelungi, torturi…În ziua înmormântării, soţia lui a ars toate portretele de familie.” Tatăl lui s-a dat evreu pentru a scăpa de deportare în 1941 dar a fost prins în laţ când Stalin, spre final, a declanşat prigoana împotriva evreilor, în urma celebrului complot al halatelor albe.
Firul narativ al cărţii se învârte în jurul întrebării dacă celebra împărăteasa care a avut nenumăraţi amanţi şi poveşti de alcov extem de picante, multe din ele exagerări sau pur şi simplu inventii, a fost sau nu iubită dezinteresat de vreunul din bărbaţii din viaţa ei. Misterul dragostei, l-a atras pe Makine în toate scrierile sale. Oleg Erdmann absolvent al unei facultăţi de cinematografie, trăieşte în Leningrad, devenind pasionat/obsedat de personalitatea imparatesi inca din ultimii ani ai neo-stalinistului Brejnev scrie un scenariu îndrăzneţ pentru acele timpuri despre viaţa Ecaterinei. In mod cu totul exceptionl, cenzua aprobă realizarea unui film din care poncifele comuniste despre caracterul exploatator al ţarilor nu trebuiau să lipsească însă Erdmann reuşeşte să introducă şi mici şopârle care trec de cenzură. După căderea comunismului, acelasi Erdmann este forţat să producă un serial fluviu de televiziune, comercial porno despre acelaşi subiect care se preta foarte bine noilor vremuri de eliberare sexual.”Timpul pe care-l trăia Rusia pe-atunci pulsa cu o frenezie patologică. Averile se clădeau în câteva luni şi se pierdeau în câteva ceasuri. Să vezi un om zăcând într-o baltă de sânge în plină stradă era la fel de banal ca, pe vremuri, trecerea pe lângă un beţiv adormit pe trotuar. Cândva, Oleg a filmat o limuzină, simbol sclipitor al carierei. A doua zi, nu mai rămăsese din ea decât o grămadă de fiare mirosind a expozibil. Poliţiştii adunau în nişte saci de plastic rămăşiţle proprietarului.”3 Pentru Makine ecranizarea vieţii Ecaterinei în regimul sovietic şi cel capitalist de tip junglă absolută din Rusia lui Elţîn reprezintă o bună ocazie de a critica ambele perioade: una era prea strâmtă, in timp ce a doua prea haotică şi lacomă, axată pe senzaţional (este filmată chiar şi o scenă inventată de detractorii împărătesei în care aceasta devorând toţi bărbaţii de la Curte nu mai are cu cine să se acupleze decât cu un armăsar!) Serialul semi-porno are, mai are sens să spunem, un succes uriaş care îi permite regizorului să viziteze ţara strămoşilor săi, Germania unificată. Makine avansează o ipoteză interesantă, răspunzând afirmativ întrebării dacă ţarina a fost cu adevărat şi dezinteresat iubita de vreunul din amanti. Pe la cincizeci de ani a dat de un anume Lanskoi total dezinteresat de privliegii sau de exercitarea influenţei pe lângă ţarină “Ecaterina întâlneşte o dragoste târzie; e un moment de neobişnuită tandreţe în viaţa unei femei care a ştiut mereu să-si ordoneze plăcerile trupeşti ca pe un departament ministerial.” Însa acest Lasnkoi moare după numai patru ani, chiar dacă era în floarea vârstei, pe la 30 de ani, nu se stie dacă otrăvit de duşmani (printre ei si Potemkin cel care a ramas celebru in sintagma oraşele lui Potemkin pe care le scotea în faţa aliului împărătesc aflat în Ucraina, în drum spre Crimeea recent cucerită de la otopani)4 sau intoxiat de o potiune menita a-i spori virilitatea. Personajul lui Maikne este fascinat de această poveste, analizând şi posibilitatea unui plan utopic al celor doi iubiţi de a parasi Rusia si a trai in liniste in Italia (destul de nerealist pentru o minte calculată şi raţionala precum era cea a Ecaternei) ”Lumea este masivă, impasibilă, sigură pe dreptul ei de a-şi desfăşura veşnicul manej- războaie, plecări, speranţe înselate, vieţi omeneşti şterse precum acel fuior de zăpadă care mătură drumul şi dispare, înlocuit de altă înfăşurare de nea” “oamenii, se gândi, se lupta ca să-şi domine semenii, să se imbogateasca, sa puna man ape femeile cele mai arătoase. Vine insa ceasul mortii şi din toate lucrurile la care au năzuit sau pe care le-au urât, din tot ce au însemnat ei pe această lume, nu rămâne decât un terci scarbos.”5  “O femeie iubită” este un roman construit cu grija, cu pasiune, fără grabă, şlefuit psihologic care poartă marca sensibilităţii lui Andrei Makine You can take it or leave it!  Marea calitate a scriiturilor lui Makine este dozajul optim de nostalgie, care nu se transformă în patetism ieftin şi deşănţat şi, de aceea, pot părea facile căci paginile bine scrise ţi se par uşor de scrise si-ti poti spune “pai la fel as fi putut scrie si eu” Ţi le insusesti fara sa-ti dai seama si tocmai aceasta este nota unui mare scriitor. Se furişează tiptil în mintea ta. 
Codruţ CONSTANTINESCU

1 Aşezandu-se ma ales în zone Volgăi sperioare unde în perioada interbelică a fost organizată şi o RSS Autonomă a Germanilor de pe Volga, desfiinţată rapid de Stalin după invazia Axei din 22 iunie 1941- iar etnici germani au fost deportaţi în Kazahstan.
2 Pag.66
3 Pag.143
4 De altfel pe timpul lungii domnii a Ecaterinei, Rusia a ajuns la granitele Moldovei prin pacea de la Kuchiuk-Kainargi 1774  in urma careia Imperiul Otoman ceda teritoriul dintre Bug si Nistru, in mare masura locuit tot de moldoveni.
5 Pag.50