11 martie 2014

Parohia romano-catolică în sărbătoare: moaştele Fericitului Vladimir Ghika au ajuns şi la Câmpina

În Bucureşti, lângă mica biserică romano-catolică a Inimii Sfinte (Sacre Coeur) şi aproape de elegantul spital Parhon, străjuieşte statuia prinţului Vladimir Ghika, al cărui bunic a fost ultimul domnitor al Moldovei, Grigore Ghika al V-lea. Cele doua edificii deosebite au fost ridicate de monseniorul Vladimir Ghika pe la începutul secolului XX. Actualul Spital Parhon era, în urmă cu peste un secol, un azil catolic. În acele vremuri, un azil catolic era rezervat exclusiv catolicilor. Însă Vladimir Ghika, iubitor până la sacrificiu al semenilor săi, indiferent de religie, a decis ca spitalul să fie deschis tuturor celor aflaţi în suferinţă. 


“Toată viaţa sa, el a căutat să unească dragostea lui Dumnezeu şi dragostea aproapelui”, consideră Monica Broşteanu, una dintre persoanele care s-au ocupat de redactarea dosarului pe baza caruia s-a facut beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, la Bucureşti, pe 31 august 2013. La catolici, beatificarea reprezintă ultima fază înaintea sfinţeniei. Prin beatificare, un venerabil creştin care a murit ca un martir sau care a săvârşit minuni în timpul vieţii (minuni verificate de un organism specializat al Sfântului Scaun), este declarat “fericit”. Vaticanul autorizează, de asemenea, un cult public în onoarea “fericitului”, care se traduce prin atribuirea unei zile de sărbătoare în calendarul bisericii locale. După beatificare, urmează etapa sanctificării sau a canonizării, proces în urma căruia un “fericit” poate deveni “sfânt”.



Pelerinajul relicvei sfinte 
Joi, 6 septembrie, la slujba de seară, Biserica romano-catolică “Sf. Anton de Padova” a trăit un eveniment deosebit, înălţător: expunerea în faţa enoriaşilor prezenţi, pentru două ore, într-o casetă aurită simbolizând o bisericuţă, a uneia dintre moaştele Fericitului Vladimir Ghika. Sfânta liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, locţiitorul Înaltpreasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop - Mitropolit de Bucureşti şi păstorul Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti. Episcopul auxiliar Cornel a fost ajutat de un sobor de patru preoţi, fastul ceremonialului religios subliniind importanţa evenimentului. Cu toate că în calendarul romano-catolic ziua respectivă nu este trecută cu majuscule şi cruce roşie, deci nu constituie o sărbătoare de poruncă, un asemenea eveniment unic, care nu se ştie când şi dacă va deveni precedent, justifica o asemenea desfăşurare de forţe sacerdotale şi un aşa număr impresionant de enoriaşi. Slujba a umplut  biserica aproape ca în timpul marilor sărbători creştine. Ea a fost închinată Fericitului Vladimir Ghika, iar la Câmpina a fost adusă, special cu acest prilej, relicva de la beatificarea prinţului, relicvă al cărei pelerinaj prin toate parohiile Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti a început pe 18 noiembrie 2013 şi se va termina pe 16 mai 2014. Această din urmă zi va coincide cu prima comemorare liturgică a Fericitului Vladimir, ea reprezentând totodată şi împlinirea a 60 de ani de la jertfa sa martirică. Astfel, monseniorul Vladimir Ghika se poate spune că a ajuns, după beatificarea sa, pentru a doua oară la Câmpina. Prima oară fusese aici înainte de a fi închis în temniţele comuniste, atunci când a ajutat la oficierea unei slujbe de Paşti. 


Vladimir Ghika – un prinţ al tuturor suferinzilor
Os nobil, cu o avere impresionantă, prinţul Vladimir Ghika nu a fost atras de bogăţiile efemere ale acestei lumi, ci a preferat să-şi dedice întreaga viaţă lui Dumnezeu şi semenilor săi. Toată viaţa sa, el a fost un prinţ al tuturor suferinzilor. Prinţul Vladimir, devenit târziu preot, la 50 de ani, a făcut şi minuni pe acest pământ, reuşind să vindece mai mulţi bolnavi incurabil, prin rugăciune şi punerea pe capetele acestora a unei relicve sfinte. Creştinii de pretutindeni pot învăța de la Vladimir Ghika ce însemnă adevărata iubire (iubirea de Dumnezeu şi de aproapele), iar invocând mijlocirea lui, îi pot ajuta pe cei aflați în suferință. În predicile lor, atât PS Cornel Damian, cât şi preotul Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika, au evidenţiat personalitatea monseniorului şi importanţa beatificării sale. Părintele Francisc a subliniat chiar că “Vladimir Ghika a pus bazele primului serviciu de Ambulanţă, un fel de precursor al SMURD-ului de azi”. Spre finalul slujbei, episcopul Cornel a înmânat părintelui Claudiu, parohul bisericii, o minicasetă cu o altă relicvă a Fericitului Vladimir, care va rămâne permanent în biserică. Pentru romano-catolicii şi greco-catolicii din România, beatificarea monseniorului Vladimir Ghika reprezintă, după vizita Papei Ioan Paul la Bucureşti, din 1999, cel mai important eveniment. 

Marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika s-a născut pe 25 decembrie 1873, la Constantinopol. A fost botezat şi miruit ortodox, însă pe când avea cinci ani a fost trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, unde a fost lăsat în grija unei familii protestante. Atunci a început să primească educaţia religioasă specifică acestei confesiuni, mai ales că în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă. La începutul anilor 1900, Vladimir Ghika face profesiunea de credinţă catolică, spre stupoare mamei sale care era foarte credincioasă şi ataşată de Biserica Ortodoxă. Iniţial, dorinţa sa a fost să devină preot sau călugăr, însă, la sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfăşurându-şi activitatea în oraşe precum Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney sau Buenos Aires. Supranumit “marele vagabond apostolic” de către Suveranul Pontif de la acea vreme, Vladimir Ghika revine la Bucureşti, unde deschide primul dispensar gratuit, “Bethleem Mariae”. De asemenea, pune bazele spitalului şi sanatoriului Sf. Vicenţiu de Paul, înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă. În timpul Primului Război Mondial se dedică misiunilor diplomatice şi îngrijirii victimelor cutremurului din Avezzano, bolnavilor de tuberculoză din ospiciul din Roma şi răniţilor de război. În octombrie 1923, cardinalul Dubois îl sfinţeşte ca preot. La scurt timp după hirotonire, îi cere Papei privilegiul de a putea oficia atât în rit latin, cât şi bizantin. Acordul Pontifului îl transformă astfel în primul preot român biritual. Ulterior, i se încredinţează o parohie în Villejefuit, o mahala săracă şi periculoasă a Parisului, unde face eforturi extraordinare pentru educarea locuitorilor. În 1924, întemeiază “Opera fraţilor şi Surorilor Sf. Ioan”, o societate auxiliară de misiuni ce îşi va desfăşura activitatea în clădirea unei foste închisori penrtru femei. Din cauza problemelor financiare, imobilul este vândut, iar membrii societăţii se dispersează. În 1930, este retras din parohia din Villejefuit din cauza unei probleme de sănătate, dar este numit Rector al Bisericii Străinilor din Paris. Un an mai târziu, Papa îl numeşte pe Vladimir Ghika Protonotar apostolic (prelat la curtea papală, însărcinat cu înregistrarea şi expedierea actelor pontificale). Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îl surprinde în România, însă refuză să părăsească ţara pentru a fi alături de săracii şi de bolnavii din Bucureşti. Din aceleaşi motive, mai târziu, preferă să rămână în Capitală, deşi comuniştii preluaseră puterea. În seara zilei de 18 noiembrie 1952, monseniorul este arestat sub acuzaţia de „spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste”. Este întemniţat la Jilava, unde este bătut crunt şi torturat. În urma procesului desfăşurat în 1953, când se apără singur, este condamnat la trei ani de închisoare. Săvârşeşte însă pedepsa doar parţial, căci moare în puşcărie pe 16 mai 1954. A.N.

Editorial

UN AMĂNUNT ŞI O SUMEDENIE DE ABJECŢII
În deja antologica emisiune în care Gâdea a încercat să-l decapiteze politic pe Antonescu, le-a scăpat comentatorilor un amănunt: Gâdea îi aduce ca principal reproş la numirea lui Johannis faptul că primarul Sibiului nu a luat atitudine vehementă împotriva lui Băsescu. Iată un nou criteriu de introdus în facultăţile de politologie: noi, proştii, ştiam că numirea unui ministru ar trebui să aibă drept criterii: competenţa, onestitatea, ştiinţa bunei administrări, puterea de muncă şi alte asemenea mărunţişuri. Nooo, pentru alde Gâdea toate astea sunt bagatel lucru, singurul criteriu este cât de tare îl înjuri pe Băsescu. Iată de ce Antenele, atât de îndrăgite de dl. prim ministru sau dna. şefă de la CNA, sunt puroiul mediei naţionale. În acelaşi timp, s-au petrecut acele scene de neimaginat de la audierea noilor miniştri. Miştocăreală balcanică, neseriozitate patologică. Recordul de mîrlănie l-a bătut Ialomiţianu, cică ex ministru de finanţe. Umilind-o pe dna Ioana Petrescu, surpriza calificării din noul guvern. Din mai multe motive domnul Ialomiţianu ar fi trebuit să se abţină. 1. pentru că avea în faţa sa o femeie; 2 pentru că nu erau nici timpul, nici locul de glumiţe de Ferentari tip fluierat şi strigat măscări după gagici. Într-un guvern în care incompetenţa musteşte ca vulcanii de noroi din Buzău, dna Petrescu are cel puţin un CV beton. Nu-i dau prea multe şanse, în cel mult cîteva luni Sistemul o va ejecta, de îndată ce va încerca să facă altceva decît vor aceşti oameni, mai uniţi între ei decât atomii unui diamant. Uniţi de interese, de complicităţi, de frici, de afaceri, de (lipsa de) educaţie, de frustrări, de incultură, de „convingeri” şamd. Cine a citit stenogramele audierilor din comisia de finanţe, are în faţă o mostră edificatoare despre lustrul de fard prost al „înaltei societăţi”. Cînd îi auzi vorbind liber pe alde Zgonea et comp., ai senzaţia că urmăreşti pe cineva îmbrăcat în smoching dar nespălat pe picioare. Suntem o societate funciarmente vulgară, needucată, de „oameni noi” (răzbunarea postumă a comunismului), „dinupăturici” cărora, dacă le zgârii poleiala costumului de firmă, dai de „filozofia” manelistă a duşmanilor şi a averii cu care să-i umileşti. Eu cred că de aici a izvorît atitudinea machistă a lui Ialomiţianu, sfidătoare, dezvăluitoare a unor uluitoare complexe de inferioritate faţă de cineva cu pregătire autentică. Guvernul compus din această specie de troglodiţi a improvizat un „program” scris pe genunchi or pe un colţ de masă la cafenea. În care a trebuit să facă a doua zi chiar corecturi. Scuza vitezei şi a presiunii sub care s-ar fi lucrat nu e o scuză. Doctorul care te operează pe inimă nu lucrează sub presiune? Accepţi să greşească? Care presiune? Cînd deţii o majoritate confortabilă în parlament, cînd ai făcut compromisuri jenante cu partidul degrabă tăietoriu de păduri nevinovate, nu ai a te teme de nimic. Mi-aş dori ca doamna ministru să reuşească, ar fi un imbold pentru atâţia tineri doritori să se întoarcă să desanteze în funcţii de decizie. Nu va avea nici un sprijin de la colegii ei, începînd cu primul ministru.
P.S. Doamna Petrescu este reprezentanta unui alt sistem de învăţămînt decît cel al Simulărilor. Simulări de examene, simulări de doctorate, simulări de funcţii, simulări de finanţare. Programul guvernului pe care îl reprezintă absolventa de la Harvard este, în ceea ce priveşte învăţămîntul şi cultura (mă încăpăţînez să unesc aceste două domenii pe care toate guvernările le-au separat spre spălarea de creiere) eufemistic spus mizerabil. Oare cum se simte Ponta faţă de această doamnă? Şi mai ales, cum se simte dînsa ascultînd de ordinele unui plagiator?
Christian CRĂCIUN      

Cartierele Muscel şi Câmpiniţa s-au organizat într-o asociaţie reprezentativă

Dacă tot se spune că lumea a ajuns un sat mondial, globalizarea galopantă din ultimele două decenii a generat şi un efect invers celui prin care organizarea omenirii a trecut de la particular la general, de la local la zonal, de la naţional la internaţional. Avem a evidenţia, în această chestiune,  organizarea comunităţilor locale în diviziuni mai mici decât cele reprezentate de unităţile administrative-teritoriale, cum li se spune în limbaj juridic localităţilor. Anume, organizarea comunităţilor de cetăţeni nu doar la nivelul “cetăţii” (oraşului, comunei), minimul impus de organizarea statală de mii de ani, ci organizarea locuitorilor unei localităţi în forme mai subtile, mai “socializante”, mai propice păstrării focului conexiunilor interumane dintre cei legaţi de legături de vecinătate şi de interese comune, în special în ceea ce priveşte obţinerea şi beneficiul unor servicii şi utilităţi publice. Aşa s-a ajuns la apariţia unor asociaţii care să reprezinte cartierele unei localităţi, după model ocidental,  asociaţii ai căror membri sunt proprietari de case pe pământ. Vest-europenii au fost primii care au descoperit beneficiile acestor forme asociative, scânteia naşterii lor sărind, probabil, din mulţimea asociaţiilor de proprietari ai locuinţelor din blocuri. 


Aşa se face că, în 2009, a luat fiinţă la Câmpina Asociaţia Cartierelor Muscel şi Câmpiniţa, o asociaţie reactivată cu puţin timp în urmă. Conform unui anunţ care a circulat atât prin cartierele în discuţie, cât şi pe internet, din comitetul de iniţiativă al acestei asociaţii fac parte nume cunoscute din mediul politic şi de afaceri al Câmpinei: Gheorghe Tudor, Victor Bercăroiu, Mihai Anastasescu, Adrian Alexandru şi Iulian Papuc. Comitetul de iniţiativă a invitat, săptămâna trecută, locuitorii celor două cartiere la o şedinţă oficială pentru a-i informa în legătură cu scopul şi obiectivele asociaţiei. Aceasta a fost constituită pentru a face toate demersurile necesare rezolvării de către autorităţile competente a problemelor edilitare cu care se confruntă trăitorii cartierelor Muscel şi Câmpiniţa. La şedinţa publică menţionată mai devreme au participat aproximativ 80 de locuitori ai celor două cartiere, cărora li s-au pus la dispoziţie două autocare pentru transport. Cele mai nordice cartiere câmpinene sunt şi cele în care poţi găsi cele mai impunătoare vile din oraş. Cunoscute drept cartiere rezidenţiale unde locuiesc mulţi câmpineni bogaţi, printre cele aproape 2500 de familii care trăiesc aici se găsesc şi oameni modeşti, deţinători ai unor gospodării obişnuite. O parte dintre aceştia din urmă, aflaţi în sală, au ridicat principalele probleme cu care se confruntă în viaţa de toate zilele. Dintre acestea, amintim câteva: întreruperea frecventă a alimentării cu energie electrică în unele zone, fapt care a condus la deteriorarea aparatelor electrocasnice din mai multe gospodării,  lipsa iluminatului public pe străzile Siretului şi Prutului, în zona caselor construite prin ANL, lipsa canalizării pe unele străduţe, presiune foarte scăzută la apă zile la rând, lipsa pubelelor pentru colectare selectivă, câinii maidanezi etc. Conducerea asociaţiei a promis că va încerca să ajute la rezolvarea tuturor problemelor întâmpinate de cetăţeni. “Suntem o asociaţie civică, apolitică, ale cărei principale obiective sunt îmbunătăţirea vieţii locuitorilor, apărarea intereselor comunitare ale cetăţenilor din cele două cartiere, stabilirea unei relaţii permanente cu administraţia locală, rezolvarea problemelor mai mici sau mai mari cu care ne confruntăm la nivel de cartier. La următoarea şedinţă a asociaţiei ne vom alege organele de conducere, prima noastră şedinţă publică având mai mult rolul de a informa cetăţenii din cele două cartiere despre existenţa asociaţiei, precum şi de a afla de la aceştia care sunt principalele probleme cu care se confruntă în viaţa cotidiană”, ne-a declarat Gheorghe Tudor, unul dintre membrii Comitetului de iniţiativă. A.N.

Cei prinşi cu căruţele prin oraş pot fi amendaţi şi de Poliţia Locală

De cinci ani, prin oraş nu mai pot fi văzute căruţe, deoarece, în baza unei legi speciale care interzice circulaţia acestora în interiorul municipiilor, la şedinţa Consiliului Local Câmpina din ianuarie 2009, au fost  aprobate primele măsuri privind interzicerea circulaţiei căruţelor prin Câmpina. Ulterior, poliţiştii municipali, de la Poliţia Naţională, precum şi cei locali au avut mult de furcă până să facă ordine în această problemă şi să-i determine pe căruţaşi să nu mai intre cu atelajele în interiorul municipiului. Conform acelei hotărâri, acţiunea de constatare a contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către Poliţia Rutieră din cadrul Poliţiei Municipale, în vreme ce sechestrarea, transportul şi depozitarea căruţelor revenin în sarcina Poliţiei Comunitare şi a Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Câmpina. 


Hotărârea Consiliului Local privind interzicerea circulaţiei căruţelor prin Câmpina a intrat în vigoare la 1 martie 2009. De problema căruţelor care traversează ilegal municipiul s-a ocupat viceprimarul Ion Dragomir, care s-a achitat bine de această sarcină. În ultima vreme, pentru a preveni reapariţia căruţelor pe străzile din interiorul  Câmpinei şi pentru o mai bună aplicare a HCL din 2009, Direcţia Poliţia Locală din cadrul Primăriei Câmpina a înaintat un raport conducerii municipalităţii prin care propune modificarea şi completarea art.2, alin.(2) din H.C.L. nr.8/29 ianuarie 2009 referitoare la aprobarea unor reglementări cu privire la circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe raza municipiului Câmpina. Practic, prin modificarea cerută, poliţiştilor locali li se permite să îi amendeze şi ei pe cei care conduc atelaje cu cai (sau orice fel de animal de tracţiune) pe străzile municipiului. Conform noului text al articolului în cauză, „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Biroului Poliţia Rutieră a municipiului Câmpina şi poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţia Locală a Primăriei municipiului Câmpina, care pot aplica şi măsura complementară”. Sancţiunile pentru cei prinşi conducând o caruţă pe străzile municipiului sunt amenda contravenţională şi, ca măsură complementară, sechestrarea atelajelor. A.N.

Parcul Istrati, afectat de tăieri masive de vegetaţie

Scriam în urmă cu trei ani despre lăsarea în paragină de către administraţia locală a Parcului Istrati, o zonă verde cu un considerabil potenţial de agrement, pe care, din nefericire, municipalitatea nu doreşte sau nu poate să-l pună în valoare. Nedreaptă marginalizare, spuneam noi atunci, şi spunem şi azi, căci locaţia are un bun potenţial pentru a oferi localnicilor, cu puţine amenajări, o oază de relaxare într-o zonă verde retrasă, dar nu foarte îndepărtată de centru, din care se poate admira o panoramă a Văii Prahovei. 


Şi chiar dacă investiţia ar fi mai costisitoare, protecţia mediului merită sacrificii. Nemaivorbind de faptul că, în condiţiile în care amenajarea Lacului Curiacul, situat peste drum, se va face anul acesta (fondurile din bugetul local au fost deja alocate), se poate spune că, după realizarea investiţiei pomenite mai devreme, îi va sosi timpul şi reabilitării Parcului Istrati, care are o suprafaţă apreciabilă, fiind mărginit, în partea cea mai înaltă a sa, de una din laturile gardului Şcolii de Poliţie şi, parţial, de strada Constantin Istrati, care se termină la poarta secundară a Şcolii şi la cele trei blocuri de locuinţe care îi aparţineau cândva. Această zonă verde sortită uitării poartă numele savantului chimist de renume internaţional, prima personalitate care s-a stabilit în aşezarea câmpineană, dintr-o triadă ce avea să-i conţină, în ordinea cronologică a stabilirii, pe Bogdan Petriceicu Hasdeu şi pe Nicolae Grigorescu. 


În mai 2011, atrăgeam atenţia asupra mizeriei şi gunoaielor aruncate aici. Astăzi, nu mai există mormane cu deşeuri menajere, un lucru îmbucurător şi un semn că zona a intrat, cel puţin pentru o perioadă, în atenţia autorităţilor locale. Însă peisajul oferit de acest parc rămâne tot dezolant. De data aceasta, din cele observate pe teren, dezolarea este cauzată de imaginea oferită de tăierile masive de vegetaţie. Nu în scopuri comerciale, ci pentru încălzirea locuinţelor sărăcăcioase ale tăietorilor clandestini, persoane care au, probabil, o situaţie materială precară. Din punct de vedere uman, al empatiei pentru cei aflaţi în nevoi, aceştia au o scuză (nu-şi pot lăsa familiile în frig), dar, din nefericire şi din punct de vedere legal, al sănătăţii mediului înconjurător şi al siguranţei circulaţiei auto din zonă, tăietorii clandestini sunt cel puţin contravenienţi. Au fost tăiaţi atât copaci mari (cu drujba, la adăpostul întunericului, pentru a nu atrage reacţia organelor de ordine), dar şi copăcei plantaţi în special la marginea de jos a parcului, pentru a împiedica şi a preveni alunecările de teren spre strada Pictor Nicolae Grigorescu, care mărgineşte latura de jos a zonei. Aici sunt porţiuni apreciabile de maluri rupte, iar lipsa copăceilor ar face posibilă oricând alunecări de pământ până în mijlocul străzii, ceea ce ar constitui un real pericol pentru traficul rutier. Toate acestea ne fac să credem că, în continuare, zona nu îşi merită numele de parc. Ea este numită doar formal parc (această denumire este bună numai pentru registrul spaţiilor verzi şi alte documente cadastrale existente în arhiva Primăriei), dar fără niciun temei solid, pentru că nu există nicio amenajare făcută, în ultimele două decenii, de mâna omului (plătit cu bani publici), acestui spaţiu, încă marginalizat şi uitat, din domeniul public al municipiului. A.N.

Pentru prevenirea surpării ei, Şoseaua Paltinu merită un studiu geotehnic înainte de a fi reabilitată

Şoseaua Paltinu este o arteră importantă de circulatie din reţeaua rutieră a municipiului Câmpina, ea asigurând ieşirea din municipiu spre Braşov şi localităţile limitrofe pe traseul drumului judetean DJ 102 I, care trece prin nordul localităţii noastre. Construită pe la începutul anilor 1970, şoseaua nu arată astăzi prea bine. Pe unele porţiuni ale sale, chiar deloc bine, din cauza surpării malurilor Doftanei, eroziunile respective apropiindu-se ameninţător de marginea şoselei. De aceea, drumul spre Valea Doftanei, pe toată porţiunea care aparţine Câmpinei, a intrat în atenţia municipalităţii, pentru reabilitarea lui fiind alocate în acest an de la bugetul local două milioane de lei. 


La ultima lor întâlnire, consilierii municipali au dezbătut un proiect de hotărâre iniţiat de edilul-şef al municipiului, privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru realizarea obiectivului de investiţii “Reabilitare Şoseaua Paltinu”, pe baza studiului de fezabilitate întocmit deja. Acesta s-a făcut asupra sectorului cuprins între intersecţia cu DJ 207 şi limita administrativă a oraşului, după staţia de tratare a apei. În prezent, şoseaua Paltinu are partea carosabilă modernizată cu mixturi asfaltice care prezintă multiple degradări: gropi, fisuri, crăpături, denivelări, toate acestea făcând ca circulaţia să se desfăşoare greoi, cu viteză redusă. De asemenea, scurgerea apelor este deficitară, având în vedere că numeroase şanţuri sunt colmatate, existând secţiuni ce nu pot prelua toate apele de pe partea carosabilă şi de pe versanţi pentru a fi evacuate la podeţele existente. Drumul studiat are parapeţii direcţionali degradati în cea mai mare parte (ruginiţi, îndoiţi, rupţi). Din cauza inconvenientelor enumerate, circulaţia vehiculelor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic se desfăşoară necorespunzător din punct de vedere al siguranţei circulaţiei, ceea ce face ca reabilitarea tronsonului de drum să devină o necesitate stringentă. Valoarea totală a investiţiei este de 2.859.679 lei (exclusiv TVA), durata lucrărilor fiind estimată la şase luni. Porţiunea destinată a fi reabilitată are aproape 3500 de metri liniari şi o suprafaţă de circa 37.000 de metri pătraţi care ar trebui acoperită complet cu un covor asfaltic.


“Trebuie să modernizăm acest drum cu fonduri proprii, pentru că suntem municipiu. Dacă eram oraş, l-am fi modernizat cu fondurile Consiliului Judeţean, pentru că şoseaua este un drum judeţean”, le-a spus Tiseanu consilierilor. Colega sa de partid, consilierul Elena Albu, şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că “de la Consiliul Judeţean nu am primit niciun ban pentru reabilitarea acestui drum, care este totuşi un drum judeţean”. 
Dezbaterile pe marginea proiectului au durat minute bune, primul care a atras atenţia asupra necesităţii completării documentaţiei tehnice fiind consilierul Gheorghe Tudor, inginer constructor de profesie: “Într-adevăr, această şosea spre Paltinu este un drum principal, dar lui îi lipseşte ceva. De zeci de ani, acest drum este supus unor repetate alunecări de teren, iar din această cauză proiectul este incomplet, fiindcă nu s-a făcut un studiu geologic în acea zonă, studiu care să ne asigure că nu investim degeaba zeci de miliarde de lei vechi. Ne putem trezi la anul, după terminarea lucrărilor, că iarăşi va fugi drumul”. 
În timpul dezbaterilor, şi alţi consilieri s-au arătat îngrijoraţi din cauza alunecărilor de maluri de la marginea şoselei şi a lipsei unor studii geologice care să lămurească limpede cauzele acestor alunecări de teren şi cum se pot remedia ele. Consilierul Dragomir Enache a propus realizarea unor lucrări urgente de întărire a malurilor, Horaţiu Zăgan a ţinut să precizeze că ruptura de mal a ajuns la aproape doi metri de şosea şi că “s-ar putea să ne trezim fără drum”, iar Gena Preda a subliniat tăierile masive ale copacilor de pe marginea drumului, care ar fi putut consolida terenul, împiedicându-l să o ia la vale. Convins de necesitatea unor noi studii şi documente tehnice, primarul Tiseanu şi-a retras proiectul de pe ordinea de zi, dar nu înainte de a-i cere Elizei Oprescu, şefa Direcţiei Investiţii din Primărie, prezentă în sala de şedinţe, să spună dacă se poate face ceva în sensul completarii proiectului cu studiile solicitate. Directorul executiv a arătat că “studiul nostru de fezabilitate nu a fost făcut cu informaţii privind consolidări şi ziduri conexe. Există într-adevăr o alunecare dinspre mal către şosea, care a avansat. Putem îmbunătăţi proiectul cu un alt SF şi o altă documentaţie, dar toate acestea vor însemna, desigur, cheltuieli suplimentare.”  A.N.

Mişcarea NU dăunează grav sănătăţii!

Despre rezistenţa balamalelor

Din când în când sunt curios dacă mă mai ţin balamalele şi mă pun la încercare ca acum aproape două decenii (o tempora, o MORE) când, împreună cu o droaie de prieteni băteam toţi coclaurii şi traseele Muntilor Bucegi, având chiar tendinţe expansioniste, îndrăznind să ajungem şi pe creasta Făgăraşilor sau Pietrei Craiului. Erau, iniţial, excursii de o singură zi, plecam dis de dimineaţa cu personalul albastru ruginit, care se târa de la Ploieşti către Braşov, oprind în fiece haltă, într-un ritm atât de molcom încât puteam număra cămăşile şi pantalonii agăţaţi pe sârmele de rufe, la uscat, din Comarnic sau Sinaia. După o oră, ajungeam de obicei la Buşteni unde pe la ora 8 eram la baza traseului. Alegeam ori Jepii mici ori pe cei mari şi porneam aventura. Reveneam după ce traversam creasta cam în acelaşi loc, în faţa Hotelului Silva şi a telecabinei din Buşteni, unde ne cumpăram şi mâncam o savarină care costa 2000 de lei. Nu cheltuim mai mult de 10.000 de lei (asta prin 1994-95). Nu ne întorceam cu naşu, eram băieţi cuminiţi, ne plăceau aventurile montane, nu pe cele umane. Treptat am extins durata, stând două, trei zile pe munte, cărând voluminoase mici corturi de două trei persoane, saci de dormit, oale. Un întreg calabalâc. În amintirea acelor vremuri, ori de câte ori pot profita de o fereastră temporală, mă furişez pe un treseu din apropierea hotelului în care sunt cazat. Nu risc mult pentru că nu am certitudinea că mai rezist precum o făceam atunci şi, în plus, nu mai am cu cine să merg pe aceste trasee montane, gaşca s-a spart de mult.
Regăsindu-mă printr-un fericit concurs de împrejurări în Predeal, la Hotel Belvedere (ştiu că prin anii 2000 era proprietatea lu’ tata Puiu Iordănescu, pe vremea când fiecare fotbalist din generaţia de aur tindea să-şi cumpere propriul hotel, nu mai am nici o idee cine îl mai deţine acum) profitând de o după-masă liberă, mi-am adus aminte cum în iarna anului 2005 sau 2006 ne-am hazardat, eu şi Corina, pe traseul care urca spre cabana Susai. Nu eram îmbrăcaţi adecvat, eu urmând un curs simpatic, care se axa pe statutul de observator activ al României la nivelul instituţiilor externe, printre care se afla, evident, şi Uniunea Europeană. Nu aş fi crezut atunci că după opt-nouă ani voi fi în acelaşi loc, voi urma acelaşi traseu (e drept, singur) dar vom fi în Uniunea Europeană (ai cărei bani finanţau şi şederea mea la Predeal) şi chiar vom beneficia de pe urma acestui statut. Iar la nord, mii şi mii de oameni vor prefera mai degrabă să înfrunte moartea decât să renunţe la acest vis. Passons. La jumătatea drumului a început să ningă ca-n basme, dar nu ne-am lăsat până când nu am ajuns la Susai unde am şi mâncat o tochitură cu mămăligă. Întoarcerea s-a dovedit de-a dreptul problematică, pentru că cizmele de oraş nu erau adecvate cu vârtejul alb. Poate pentru că am mers cu Corina, nu mi s-a părut că Susai s-ar fi aflat la o distanţă atât de mare precum aveam s-o constat acum. Zăpada topită se amesteca cu pământul drumului forestier, formând o pastă neplăcută care mi-a învăluit treptat atât bocancii cât şi blugii mei noi. Însă mi-am zis că trebuie să ajung la cabană dacă tot mi-am propus asta. Am rupt un băţ şi l-am târât pe drum, din când în când izbeam cu putere brazii mici de pe margine. Să fac zgomot, să mă audă potenţialii intru(r)şi mormăitori care, dat fiind vremea, mai mult ca sigur s-au trezit din somnul lor hibernal. De altfel turiştii erau avertizaţi încă de la baza traseului, din locul în care şoseaua de asfalt de termina şi începea drumul de pământ şi ceva pietriş, că există riscul unor întâlniri neplăcute cu urşii, noi fiind sfătuiţi să nu-i hrănim şi nici măcar să nu-i fotografiem pentru a-i pune pe Facebook. Exagerarea ironică este a mea, nu a autorităţilor locale. Dar acel avertisment nu m-a dat înapoi, chiar dacă eram singur. Mi-am zis „nu voi avea eu norocul să dau peste vreunul, ce naiba”. Probabil aceeaşi abordare a fost adoptată de toţi soldaţii martiri care au sfârşit-o cu un glonţ în piept sau chiar protestatarii din Kiev, ucişi cu sânge rece: „nu se poate ca tocmai eu să am ghinionul ăsta!” 
Când mergi singur kilometri după alţi kilometri, în mijlocul şi liniştea pădurii, ai plăcutul sentiment al revenirii în eternitate, mai ales dacă nu ai asupra ta un smartphone. Ţi se limpezesc gândurile, ţi se stabilesc priorităţile şi aerisesc sentimentele. Mă gândeam că probabil indicele prostiei de-a lungul timpului s-a menţinut constant, însă ceea ce face diferenţa acum este dezvoltarea fără precedent a mass-media care are o extrem de mare putere tocmai de a răspândi tâmpenia umană. În vale se auzea şuieratul trenurilor, atât de aproape dar atât de departe se regăsea complicata civilizaţie! Am dat de ea curând, căci se exploatează în continuare aurul verede, maşini speciale aşteptau să fie încărcate cu trunchiuri de brazi masivi, drujbele lucrând fără oprire. Le-am auzit de la distanţă. Într-un fel am fost bucuros de acea prezenţă umană, urşii nu ar fi avut curajul să dea buzna peste o astfel de febrilă activitate umană. Pe de altă parte, resimţeam tăierea copacilor ca pe un afront personal. Probabil datorită prenumelui meu. Mă taie. Dar atunci cum îmi explic ipocrizia mea căci iubesc hârtia şi dispreţuiesc eterul ecranului internetului? Grea dilemă. Am depăşit punctul de exploatare forestieră şi mi-am continuat înaintarea. Cine ar fi crezut că pe aceşti 5-6 kilometri, într-o după-masă de marţi, poate fi un asemenea trafic intens? La scurt timp, am auzit inconfundabilele motoare ale ATV-urilor. Urăsc ATV-urile. Nu le înteleg prea bine menirea. Probabil că sunt utile prin zonele accidentate, pe la graniţe, prin deşerturi, dar folosirea lor în scopuri turistice, de loisir şi chiar în mijlocul oraşelor mi se pare o aberaţie. Parcă este un alt fel de a te da în stambă, de a te diferenţia de prostimea săracă. Pe lângă mine au început să-şi facă loc şase-şapte astfel de mecanisme de producerea unui zgomot necruţător. M-am dat la o parte, întrebându-mă cum ar fi trebuit să sune o coloană de tancuri de-a lui Guderian dacă şase, şapte ATV-uri turate pot fi atât de înspăimântătoare. Sau tancurile care i-au zdrobit pe soldaţii români la Cotul Donului? ATV-iştii erau arabi, din câte am înţeles, conduşi de un ghid roman (la cabana Susai i-am suprins în timpul unor aprige negocieri probabil pentru un alt traseu). Unul dintre ei a reuşit să-şi cabreze armăsarul cu atâta îndemânare încât a sfârşit-o cu el într-un şanţ, la mică distanţă de mine. Coloana a fost nevoită să se oprească pentru a-i acorda ajutor celui care a avut totuşi prezenţa de spirit să sară. I-am depăşit tacticos, cu băţul meu în mână, însă s-au răzbunat şi au repornit în trombă, trecând pe lângă mine după două-trei sute de metri. La scurt timp zgomotul lor infernal a încetat. Mi-am dat seama că eram în apropierea cabanei. Care era pustie, învăluită suprarealist în ceaţă. Se lăsa şi frigul. Am băut o cafea, mi-am odihnit picioarele greu încercate chiar dacă scaunele restarantului, cubsite, din lemn numai pentru odihnă nu erau făcute. Ar fi fost bune pentru marii scriitori care îşi scriu capodoperele (o condiţie sine qua non este tocmai să nu stai comod la masa de lucru). Am plătit şase lei pentru cafea. La vale, drumul a fost mult mai uşor. Echipa forestieră îşi continua neabătută munca, ultimul camion era încărcat şi probabil că şi pentru ea ziua de lucru urma să se încheie, era aproape 5. Am dat de asfalt după o altă jumătate de oră şi am remarcat mulţimea anunţurilor de vânzare (apartamente în blocuri cochete dar şi vile mari, potenţiale pensiuni sau mici hoteluri).  O staţiune în declin, mi-am zis, după boomul imobiliar care depinde de zăpadă. La charte et le territoire. Balamalele au mai rezistat un an, pesemne, chiar dacă febra musculară le-a frământat dureros două zile. Vom vedea cum vor sta ele la anul viitor. 
Codruţ Constantinescu 

Continuă Campania de pedagogia lecturii!

În luna martie, Biblioteca Municipală Câmpina şi Cercul Literar „Geo Bogza" al Casei Municipale de Cultură Câmpina organizează următoarele întâlniri ale redacţiei revistei „Urmuz” cu elevi din şcoli şi licee câmpinene:
14 martie 2014, orele 11.00 - Liceul Tehnologic Energetic Câmpina
19 martie 2014, orele 13.00 - Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” Câmpina
24 martie 2014, orele 12.00 - Colegiul Tehnic „C. I. Istrati”
28 martie 2014, orele 11.00 - Şcoala Generală „Al. I. Cuza”


La aceste întâlniri se vor distribui revista „Urmuz”, „Revista Nouă” şi alte materiale promoţionale, vor avea loc recitaluri de poezie, dezbateri privind lectura literară, foloasele acesteia pentru dezvoltarea personalităţii şi se va aplica un chestionar pe tema relaţiei elevilor cu cartea şi biblioteca.
În cadrul aceleiaşi Campanii, cu prilejul manifestărilor „Primăvara poeţilor” organizate de Casa Municipală de Cultură, revista „Urmuz” şi materialele promoţionale vor fi distribuite participanţilor la lansarea cărţilor semnate de Marian Dragomir (15 martie), Maria Dobrescu (21 martie), Diana Trandafir şi Ştefan Al.-Saşa (29 martie) şi la Maratonul Poeziei (21 martie – Ziua Mondială a Poeziei), parte a Taberei de poezie „Nichita Stănescu”. (F.F.)

Sportivii Clubului Sportiv Contratimp Câmpina, în Top 10 la Concursul Internaţional de Înot – Memorialul „Schier Herman”

În weekend-ul care s-a încheiat, Clubul Sportiv Contratimp din Câmpina a participat la Concursul Internaţional de Înot – Memorialul „Schier Herman”,  editia a V-a, care a avut loc la Oradea. Competiţia a fost acerbă, întrucât numărul total al sportivilor, veniţi din toată ţara şi de peste hotare, s-a apropiat de 600. 
Conştient de greutatea competiţiei ca şi valoare şi luând în considerare stagiul scurt de pregatire (un an şi trei luni) pe care îl au toţi copiii, Octavian Postolache a plecat la drum cu intenţia de a se situa în clasament în primii 15, însă a avut surpriza de a se regăsi în “Top 10”. “Ne-am depăşit obiectivele la acest concurs”, a declarat acesta la finalul competiţiei, vizibil mulţumit.


Cea mai mare bucurie a antrenorului a fost, însă, evoluţia spectaculoasă a timpilor realizaţi.  
Cei care au excelat la aceasta competiţie au fost:
Rachieru Stefan (8 ani): Locul 6 – 50 m Liber (00.41.85) / Locul 6 – 50 m Bras (00.57.54) / Locul 9 – 50 m Spate (00.47.11)
Antimiu Iulian (8 ani): Locul 7 – 50 m Liber (00.42.82) / Locul 9 – 50 m Bras (00.57.82) / Locul 7 – 50 m Spate (00.46.04) / Locul 9 – 50 m Fluture (00.56.41). 
Clubul Contratimp a avut parte de o premieră: deplasarea şi participarea alături de copiii legitimaţi la clubul Contratimp, dar antrenaţi în Braşov de Ioana Jigau. Ca sportiv al clubului Contratimp filiala Braşov, s-a evidenţiat  Borca Lucian (8 ani) care a obţinut locul 8 la 50 m fluture (00.54.60). 
Timp de un an şi trei luni, sportivii care aparţin Clubului Contratimp, un club tânăr, au evoluat şi continuă să evolueze până în ziua în care vor ajunge la maturitate sportivă şi se vor retrage în plină glorie, precum marile noastre personalităţi din lumea înotului. 

Veteranul Iulică Alexe, din nou pe podium

În perioada 22-23 februarie, s-au desfasurat la Bucureşti Campionatele Municipale de Atletism. Intr-o atmosferă de întrecere şi de sportivitate, tineri şi vârstnici au luat startul în probele de concurs organizate în sala de sport din Complexul Sportv “Lia Manoliu”. Oraşul nostru a fost din nou reprezentat cu cinste de atletul veteran Iulică Alexe, înscris la BAZS Câmpina, care la categoria 50+, s-a clasat pe locul I la probele de lungime (cu un rezultat de 4,04 m) şi 800 m (cu un timp de 2.27.24).


Iulică Alexe se pregăteşte acum pentru Campionatele Balcanice de Cros, care vor avea loc în luna aprilie la Bucureşti, dar are în vedere şi participarea la Campionatele Mondiale de Atletism, care se vor desfăşura luna aceasta la Budapesta. Acest din urmă deziderat este însă aproape imposibil de atins, datorită lipsei unui sponsor care să-i asigure sportivului nostru cheltuielile de deplasare. 

Programul secţiilor sportive ale CSM Câmpina

CSM Câmpina primeşte înscrieri la toate secţiile, îndemnându-i astfel pe copii la o viaţă sănătoasă şi activă. Cursurile sunt gratuite, clubul beneficiind de co-finanţare din partea administraţiei locale.
Secţia şah: Instructor Nicoleta Coler. Tel. 0726-687.307. Activitatea se desfăşoară la Clubul Copiilor, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 9.00.
Secţia baschet: Instructor Baicu Constantin. Tel. 0727-797.290. Activitatea se desfăşoară la sala de sport a Colegiului Naţional „N. Grigorescu” în fiecare marţi, între orele 17.00 – 19.00.
Secţia nataţie: Instructor Stoican Adrian. Tel. 0722-927.972. Activitatea se desfăşoară la Bazinul de Inot Didactic, marţi de la ora 17.00, joi de la ora 18.00.
Secţia tenis de masă: Instructor Mostovoi Andrei. Tel. 0733-539.246. Activitatea se desfăşoară la Casa Tineretului, marţi de la ora 14.00 şi sâmbăta de la ora 9.00.
Secţia handbal: Instructor Ivanciu Virgil. Tel. 0727-720.154. Activitatea se desfăşoară la sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic în fiecare marţi între orele 14.30 – 16.00.
Secţia activităţi recreative: Instructor Irinel Dumitraşcu. Tel. 0749-184.640. Activitatea se desfăşoară la sala de sport a Liceului Tehnologic Mecanic, sâmbăta şi duminica de la ora 11.00.