18 martie 2014

Kaufland susţine educaţia. Kaufland investeşte în viitorul copiilor

Kaufland România, unul dintre cei mai cunoscuţi retaileri din lume, este o adevărată binefacere pentru municipiul nostru. Nu doar prin hipermarketul deschis de câţiva ani, care a ridicat considerabil nivelul de civilizaţie al oraşului (un comerţ civilizat nu poate să însemne altceva decât civilizaţie), ci şi prin donaţiile importante făcute unor instituţii publice destinate sănătăţii şi învăţământului. Câmpinenii nu vor uita niciodată donaţia de 200.000 de euro pe care, acum trei ani, conducerea Kaufland România a făcut-o Spitalului Municipal, bani cu care s-a modernizat Secţia de boli interne. În ultima vreme, donaţiile Kaufland au fost direcţionate spre domeniul învăţământului: anul trecut, spre cel preşcolar, beneficiară fiind Grădiniţa “Iulia Hasdeu” (fosta nr. 10), iar anul acesta, spre cel şcolar, Şcoala Sanatorială de pe lângă Spitalul de Psihiatrie Voila fiind cea care a simţit din plin mărinimia şi căldura sufletească a demersurilor făcute de conducerea Kaufland. O companie care şi-a transformat, de multă vreme, acest nume în renume, o companie care ţine foarte mult să fie responsabilă social în cel mai înalt grad. Aşa cum putem afla dintr-un recent comunicat oficial distribuit tuturor magazinelor Kaufland din ţară, “în viziunea Kaufland, a fi o companie responsabilă social înseamnă asumarea unui rol activ de partener, având ca scop dezvoltarea durabilă în toate domeniile. Întotdeauna susţinem comunitatea în mijlocul căreia activăm, atât pe plan social, economic, cât şi de mediu. Kaufland România susţine proiecte sociale şi educaţionale ce au ca beneficiari principali copiii de toate vârstele, sprijină programe care au ca obiectiv facilitarea accesului lor la educaţie, încurajarea frecventării şcolii şi prevenirea abandonului şcolar. Ieri, Kaufland România, împreună cu Fundaţia “Copiii – viitorul nostru”, a susţinut Şcoala Gimnazială Sanatorială Voila, donând acestei unităţi material didactic pentru copii. Sponsorizarea acordată de Kaufland România face parte din strategia companiei de implicare socială în viaţa comunităţilor în care activează. 



Dacă e luni, e Kaufland
În dimineaţa zilei de luni, 17 martie 2014, o delegaţie din partea Kaufland România a ajuns la  Şcoala Gimnazială Sanatorială Voila pentru a dona o multime de pachete conţinand rechizite şi materiale didactice şcolarilor cu probleme sociale din această unitate de învăţământ ce face parte din structura Şcolii Gimnaziale “Al.I. Cuza” (fostă nr. 8). Delegaţia kauflandiană era compusă din Răzvan Necula, director regional de vânzări – Kaufland România, Andi Mihai, director de magazin – Kaufland Câmpina, şi Bianca Matei, referent Resurse Umane – Kaufland Câmpina. Donatorii mult binefăcători au fost întâmpinaţi de cadrele didactice ale şcolii, de câţiva medici şi asistenţi medicali de la Pavilionul pentru copii din cadrul Spitalului Voila, precum şi de mai mulţi copiii, care s-au bucurat nespus la primirea materialelor didactice. Întâlnirea a marcat practic finalul campaniei de strângere de fonduri pentru achiziţionarea articolelor şi obiectelor donate. În cuvântul de deschidere a adunării ce a avut loc în sala de festivităţi, Andi Mihai, directorul hipermarketului Kaufland Câmpina a adresat invitaţilor cuvinte de mulţumire: “Vă mulţumim pentru prezenţa dvs. Suntem foarte bucuroşi să vă avem alături de noi astăzi, 17.03.2014, o zi deosebită pentru Kaufland România, copiii din Şcoala Gimnazială Sanatorială Voila şi părinţii acestora. Kaufland şi Fundaţia “Copiii – viitorul nostru” doresc să mulţumească, de asemenea, tuturor celor implicaţi şi, în special, clienţilor noştri care au participat la această campanie desfăşurată în magazinele Kaufland, în ultimele luni de zile”. În continuare, Andi Mihai a mulţumit şi invitaţilor prezenţi la acea festivitate, care s-au alăturat ţelului companiei germane de a sprijini cu materialele necesare educaţia din şcoala ce funcţionează pe lângă Spitalul Voila. Compania Kaufland speră ca prin acţiunile sale permanente să ofere copiilor sprijin pentru o educaţie şi mai bună, pentru a se forma plenar şi pentru a-şi dezvolta creativitatea. Conducerea Kaufland România va susţine, în continuare, încrezătoare în succesul acestora, campanii şi proiecte sociale în Câmpina, mulţumind cu acest prilej anticipat câmpinenilor pentru participarea la viitoarele proiecte sociale Kaufland. Menţionăm că, începând cu septembrie 2013, prin panotaje publicitare amplasate în fiecare magazin Kaufland, clienţii veniţi la cumpărături au fost înştiinţaţi că o parte din valoarea produselor achiziţionate va fi direcţionată spre materializarea unor proiecte sociale. La Câmpina, campania socială a avut ca finalizare ajutorarea cu materiale didactice a copiilor din  Şcoala Gimnazială Sanatorială Voila.

O donaţie mai mult decât binevenită
Profesoara Magdalena Lascu, coordonatoarea Şcolii Gimnaziale Sanatoriale Voila, ne-a declarat că a fost impresionată de gestul celor de la Kaufland, de frumuseţea şi bogăţia acestui proiect de ajutorare a copiilor Şcolii: “Este o donaţie mai mult decât binevenită. Mulţumesc conducerii Kaufland din toată inima, în numele colectivului şcolii şi în numele copiilor care învaţă aici, pentru toate rechizitele şi materialele didactice pe care le-am primit, foarte folositoare şcolarilor, pe care, adesea, ei nu au avut posibilitatea să le aibă în ghiozdane. Am primit, de asemenea, videoproiectoare, aparate foto şi multe alte articole nesperate, toate fiind rodul campaniei sociale «Ajutăm împreună», derulată de Kaufland România în ultima vreme”. Profesoara Felicia Turosu, directorul Şcolii Gimnaziale “Al. I. Cuza”, ne-a declarat că este bucuroasă pentru donaţiile făcute de cei de la Kaufland: “Întotdeauna sunt bine venite acţiunile care sprijină învăţământul şi copiii, sunt bucuroasă pentru toate ajutoarele primite şi le mulţumesc celor de la Kaufland şi cetăţenilor de bine care au ajutat această campanie prin cumpărăturile făcute. Mulţumim medicilor şi asistentelor medicale pentru grija pe care o acordă şcolarilor noştri. Întotdeauna a fost o colaborare rodnică între Spitalul Voila şi Şcoala Sanatorială, deoarece copiii din şcoala aceasta sunt, de fapt, copii internaţi în spital şi care au posibilitatea să înveţe aici pe perioada spitalizării.”  A.N.     

Editorial

VALORI
      
Moto: „Căci, într-adevăr cînd se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni” (Psalmul 11.8)

Valorile sunt sângele unei naţiuni. Dacă sîngele nu irigă aşa cum trebuie toate organele, toate celulele unui organism, mai întâi organul, apoi organismul întreg se necrozează şi mor.  Truism? Fireşte. Dar cîtă nevoie avem de truisme în momentele în care reperele sunt pierdute în ceaţă ori distruse! De cîţiva ani se poartă un război (de obicei mă feresc de cuvinte mari) mental împotriva unei anume părţi a electoratului, prin manipulare media. Suntem o naţiune captivă a micului ecran, conform definiţiilor de manual ale acestei sintagme. Iar, precum într-un război cauţi să distrugi căpeteniile adverse, în războiul mintal cauţi să-i distrugi pe cei care gîndesc liber şi critic (pleonasm filosofic asumat!). Aşa se face că, încă din 1990 mai amatoristic şi venind spre prezent cu marile mijloace ale televiziunii şi internetului, se poartă o luptă, cînd surdă, cînd sonoră și violentă (pînă la violența fizică) împotriva elitelor intelectuale. Speculînd lipsa cronică de solidaritate a breslei (temă pentru acasă), în anii trecuţi au fost demolaţi Horia Roman-Patapievici, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, acum a venit rîndul lui Andrei Pleşu. Pentru asta avem deja posturi de televiziune specializate, ele sunt armele bacteriologice ale noului război de terorism anti-intelectual. Nu mai vorbesc de jurnaliştii (jurnalistele) care sunt un fel de infanterie, primii supuşi tirului de bombe cu abjecţii ale unor Badea, Gâdea, Ciutacu, Banciu, Pătraru… şi alţii mai mici, pentru că haita e grozav de mare. Am scris fără exagerare de cel puţin 20 de ori de-a lungul ultimilor ani despre modul de funcţionare aberant al instituţiei care ar trebui să păstreze curăţenia mediei electronice, CNA. Avem un fapt cu care cred că zdrobitoarea majoritate a oamenilor raţionali este de acord: spaţiul media s-a degradat de cîţiva ani pînă la imund, la insuportabil. Oare CNA nu are nici o vină? Nu e locul aici pentru o analiză, explicaţii sunt mai multe. Acum, sinistra instituţie a luat o altă decizie aberantă: desfiinţarea tuturor emisiunilor cu caracter pamfletar. A nu face deosebirea între Cârcotaşii sau Divertis şi În gura presei, revine la a nu deosebi între otravă şi leac, pentru că de multe ori sunt făcute din aceleaşi substanţe, doza contează. Or, tocmai doza, nuanţa, accentul valoric lipsesc din deciziile dnei. Georgescu (care se confundă din păcate discreţionar cu CNA-ul). Dar sunt şi moduri mai subtile de a sufoca valorile. Cum iar am scris de multe ori, sunt unul dintre ascultătorii masochişti ai Radio România Actualităţi. Credeţi că la acest post „naţional” cum subliniază cu emfază tot timpul, îi veţi auzi vreodată pe intelectualii amintiţi mai sus? Că vor fi întrebaţi asupra chestiunilor zilei? Aş. Gospodina sau şoferul de tir sau ciobanul care ascultă RRA nu trebuie să ştie că există un mare scriitor pe nume Cărtărescu. Acum cîteva zile Patapievici a ţinut o conferinţă extraordinară despre esenţa Europei. Credeţi că radioul a găsit - în multele zeci de ore de emisie din week-end în care ne sugrumă cu muzică proastă şi sport (fotbal) prost (idioţenii de genul Halep e cea mai bună ambasadoare a României) - două ore pentru a transmite această conferinţă? Nu, acest război, mai subtil, împotriva inteligenţei e purtat şi aici, cum s-ar explica altfel scandalul de anul trecut cu realizatoarea Teodora Stanciu, eliminată după o viaţă de emisiuni culturale, tocmai pentru că îi aducea prea des în emisiuni  pe cei amintiţi mai sus (fireşte pretextele au fost altele)? Vreţi alt exemplu? Iată ce scrie Mircea Badea: „Aş putea să micţionez pe protestul aşa-zişilor intelectuali […] Dar mă piş pe el […]Sper să trăiesc ziua să pot uda iarba pe mormintele lor”. Şi acesta este unul dintre făcătorii de opinie din România anului 2014!!! Să presupunem că aveţi nevoie de o transfuzie, dvs. sau copilul dvs. V-aţi duce la un centru unde ştiţi sigur  că sîngele este infectat? Cele de mai sus sunt HIV-ul care infectează seral minţile românilor. De ce atâţia români îşi omoară (in)conştient viitorul, id est valorile?
P.S. La un moment lucrurile devin comice. Nici nu a fost bine instalat al treilea guvern Ponta şi se descoperă că o doamnă ministru îşi arogă titlul de profesor pe care nu îl are, fiind încă doctorandă. Devine o maladie. Cum să-şi  respecte valorile un popor condus de inşi falşi cu diplome false, cu false cunoştinţe şi false abilităţi? Suntem ţara lui pseudo. Ţară infectată de o ură patologică împotriva a tot ceea ce e autentic. Avem pînă şi o falsă guvernare bazată pe un plagiat. De unde altfel senzaţia că viaţa noastră însăşi este o copie nereuşită?
Christian CRĂCIUN      

Câmpina a găzduit prima competiţie din Calendarul Masters şi Ape Deschise 2014

La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă 15 martie şi duminică 16 martie, a avut loc la Bazinul Didactic de Înot concursul de nataţie Masters 25+ Memorial “Schwing Fridirich” ediţia a II-a, sub egida Federaţiei Române de Nataţie. 


Manifestarea sportivă destinată tuturor iubitorilor înotului care aparţin categoriei Masters (25 ani inclusiv şi mai mari) a fost organizată de ACS ContraTimp şi Asociaţia Pro Câmpina, reunind peste 100 de înotători, sosiţi atât din zonă, cât şi din întreaga ţară. Printre invitaţii de onoare s-au numărat fosta gimnastă Corina Ungureanu, multipla campioană la nataţie Carmen Bunaciu, performerul Remus Miron, omul care recent a înotat 24 de ore fără întrerupere în scopuri umanitare şi Anca Pătrăşcoiu, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie. 


Din partea administraţiei locale au răspuns invitaţiei Marian Dulă, consilier local şi Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de sport din Consiliul Local, care a participat şi la festivitatea de premiere. 
Concursul a fost finanţat exclusiv din fonduri private asigurate de sponsorul Tinmar Bucureşti.

Elvis Arghir revine în PDL

Omul de afaceri Elvis Arghir şi-a depus recent adeziunea la organizaţia municipală a PDL. Este o surpriză pentru toată lumea, cu excepţia proaspătului (re)aderent, care a şi condus partidul portocaliilor în vremea când Horia Tiseanu se înregimentase politic la PC şi apoi la PNL, între anii 2004 şi 2006.


 “Am fost contactat în ultima vreme de două partide, unul dintre ele fiind PMP, despre celălalt nu vreau să vorbesc, dar am decis să revin în politică la un partid mai mare, important şi să nu mai cresc copii orfani. M-am gândit bine înainte de a face acest pas. Unde ar fi mai bine să mă duc, dacă nu la PDL? La PSD nu cred că voi merge vreodată, chiar dacă îmi plac echipa de acolo şi doctrina lor social-democrată. Totuşi, PSD este considerat continuatorul comunismului, şi eu nu vreau să fiu asociat cu aşa ceva. La PNL, vă spun sincer, eu îl simpatizez de fapt pe Călin Popescu Tăriceanu, iar el a plecat din partid. PDL a fost principala opţiune, iar asta pentru că eu l-am apreciat întotdeauna pe primarul Horia Tiseanu. Chiar şi prima dată când m-am înscris în PD, prin 2001, în mare parte tot datorită lui Horia Tiseanu am făcut acest pas. Am fost primit bine de PDL Câmpina şi sunt mulţumit că, de acum înainte, nu va mai trebui să construiesc organizaţii locale pentru diferite formaţiuni politice mai puţin importante”, a declarat Elvis Arghir pentru campinaph.ro, făcând aluzie la organizaţia locală a Partidului Verzilor, pe care Arghir a reînviat-o în 2012, atunci când a candidat din partea acestei formaţiuni politice la Primărie şi la câştigarea unui loc în Consiliul Local, în ambele variante pierzând ruşinos. 
Ca şi cariera politică, afacerile sale au avut suişuri şi coborâşuri, Arghir fiind acuzat  atunci când era consilier municipal că firmele familiei sale fac afaceri cu bani publici (cu Primăria, Compania de Apă ş.a.). În acest sens, viceprimarul Ion Dragomir declara, cu trei ani în urmă, că ”Arghir este abonat la lucrări din banii publici, pentru care bate toata ziua la uşa Primăriei şi îşi conditionează votul din Consiliul Local de acordarea unor lucrări pentru firmele sale sau ale familiei”. A fost de două ori consilier municipal (în mandatul 2004 – 2008, pe lista PDL, şi în mandatul 2008 – 2012, pe lista PNL), şi de trei ori candidat la funcţia de primar (din partea PDL, a PNL şi a PV). După cum se vede, Elvis Arghir revine la matca sa politică numită PDL, partid pe care l-a părăsit cu scandal în 2007. A.N.

Tariful minim de închiriere al unei camere la Hotelul Casa Tineretului rămâne 40 lei/ zi

Consilierul PDL Monica Clinciu a propus colegilor săi din Consiliul Local modificarea şi completarea H.C.L. nr.22/ 26 februarie 2004 referitoare la modificarea tarifelor la Hotelul de la Casa Tineretului, acreditat cu o singură stea. Prin HCL din 2004, tariful minim pentru închirierea unei camere era de 40 lei/zi. Propunerea consilierului democrat-liberal era în sensul închirierii a minimum 20 de camere pe o perioadă de peste 6 luni la tariful de 25 lei/cameră/zi (inclusiv T.V.A.). 


„Promovarea proiectului de hotărâre este necesară pentru a acorda conducerii Casei Tineretului posibilitatea practicării unor tarife de închiriere mai mici decât cele aprobate prin H.C.L. nr. 22/26 februarie 2004, în condiţiile în care se face închirierea pentru cel puţin 20 de camere, pe o perioadă de peste 6 luni. Fac precizarea că, în momentul de faţă, media numărului de camere închiriate este de 3-4 pe zi, iar prin acordarea acestei facilităţi, veniturile Casei Tineretului ar fi de 15.000 lei pe lună, la un grad de ocupare de aproape 100%”, reieşea din expunerea de motive a Monicăi Clinciu, convinsă că prin tariful de închiriere propus se asigura o rentabilizare a hotelului. Menţionăm că tariful obişnuit perceput la închirierea unei camere pentru o zi este de 65 de lei. Raportul de specialitate al Direcţiei Economice acredita şi el ideea unei rentabilizări a hotelului cu o stea prin varianta propusă de Monica Clinciu, fiind necesar un contract de închiriere cu clauze ferme şi asiguratorii pentru evitarea unor situaţii conflictuale. Până la evitarea unor situaţii conflictuale, consilierii Horaţiu Zăgan şi Adrian Piţigoi au demonstrat că, la un tarif de 25 de lei/cameră/zi, hotelul iese în pagubă, ba chiar într-o mare pagubă. „Proiectul este bine venit, fiindcă toată lumea vrea creşterea gradului de ocupare al hotelului. Voi face totuşi un amendament, pentru că, potrivit veniturilor realizate de hotel anul trecut, tariful de 25 de lei este mult sub cel care ar putea rentabiliza hotelul. Anul trecut, Hotelul Casa Tineretului a realizat venituri de circa 23.000 de lei lunar, la un grad de ocupare de  sub 48%. Sunt de acord să-i creştem gradul de ocupare, dar măcar să-i asigurăm veniturile lunare de anul trecut. De aceea eu propun un tarif minim de 40 lei/cameră/zi pentru cel care va închiria mai multe camere o perioadă mare de timp”, a fost varianta susţinută de consilierul PSD Horaţiu Zăgan.”De ce trebuie să încasăm mai puţin pe lună, doar de dragul ocupării complete a hotelului? Pentru că mai multe camere ocupate înseamnă şi mai multe cheltuieli cu utilităţile, apă, curent electric. Or, la tariful pe care îl propuneţi, hotelul va încasa lunar mult mai puţin decât încasa anul trecut, chiar cu multe camere neocupate. Eu nu văd logica economică a acestui business”, şi-a exprimat nedumerirea şi consilierul PPDD Adrian Piţigoi. Viceprimarul Ion Dragomir a declarat, la rândul său, că „trebuie să stabilim un tarif care să nu fie sub media cheltuielilor lunare de anul trecut, care s-a situat la circa 20.000 lei. Vrem un grad mai mare de ocupare, dar a ne propune un venit lunar de 15.000 de lei, mult sub cheltuielile lunare de anul trecut, înseamnă chiar o nenorocire, deoarece mărind gradul de ocupare, cheltuielile vor creşte. Susţin amendamentul dlui Zăgan, fiindcă sunt convins că veniturile din 2013, de 23.000 lei lunar, nu au fost obţinte practicând un tarif redus, de 40 de lei, cum prevedea vechea HCL”. În final, a fost aprobat amendamentul Zăgan şi, implicit, posibilitatea practicării de către Hotelul Casa Tineretului a unui tarif minim de 40 lei/cameră/zi, pentru clienţii care închiriază în condiţii avantajoase (multe camere pentru perioade lungi de timp). A.N. 

Cele 202 schiţe ale lui Grigorescu ar putea fi adăpostite în Casa Căsătoriilor

Despre îndelungatul război juridic purtat de Primăria Câmpina cu Muzeul Naţional de Artă pentru proprietatea a sute de schiţe şi desene semnate de pictorul naţional, s-au scris zeci de articole. Primăria Câmpina s-a judecat aproape 12 ani cu Muzeul Naţional de Artă de la Bucureşti pentru cele 202 desene şi schiţe realizate de Nicolae Grigorescu, pe care administraţia oraşului le-a cumpărat, în 1939, de la fiul marelui artist, plătind pentru ele o sumă considerabilă la vremea aceea. Actul de vânzare-cumpărare a fost găsit întâmplător în arhiva Primăriei Câmpina, importanţa lui fiind remarcată pentru prima dată de către secretarul municipiului, Paul Moldoveanu, care a hotărât demararea acţiunii în justiţie, convins de şansele de câştig ale municipalităţii. 


Reamintim cititorilor noştri că în 2006, municipalitatea câştigase  acţiunea în revendicare formulată prin 2002 împotriva Muzeului Naţional de Artă al Românei, care deţinea (şi deţine încă), cele 202 schiţe şi desene în peniţă, creion şi ulei ale pictorului Nicolae Grigorescu. Instanţa supremă a soluţionat cauza printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă favorabilă executivului câmpinean, dar MNA a atacat din nou printr-o contestaţie în anulare, fapt care a prelungit iarăşi procesul cu mulţi ani. Abia anul trecut a fost pusă Primăria în posesia celor 202 desene şi schiţe semnate de  Grigorescu, care se află, de pe la sfârşitul anilor 1950, în custodia MNA. Ele au fost evaluate de către experţi la aproximativ un milion de euro, ceea ce explică şi cerbicia cu care s-a luptat în justiţie conducerea MNA. Din nefericire, deşi a câştigat în instanţă, Primăria nu a intrat nici astăzi în posesia operelor de artă. Dintr-o altă nefericire, municipalitatea caută şi astăzi un loc pentru adăpostirea acestor  valoroase lucrări. Pentru rezolvarea problemei, în bugetul local din 2014 au fost alocati bani pentru un studiu de fezabilitate privind amenajarea unui spatiu de conservare a picturilor. “Cei de la Muzeul Naţional de Artă ne-au pus în vedere să găsim un loc corespunzător pentru conservarea lucrărilor. Până găsim un loc adecvat, să se ducă o comisie de la noi să semneze de preluare si să le lăsăm în custodia lor în continuare. Nu ne-am hotărât dacă vor fi expuse, dar un loc pentru conservarea lor trebuie să găsim. În acest sens, ca să rezolvăm într-un fel situaţia, am comandat un studiu de fezabilitate care să arate dacă putem amenaja un spatiu corespunzător într-o încăpere din Casa Căsătoriilor. Un spaţiu care să respecte condiţiile impuse de specialişti, privind asigurarea unei climatizări corespunzătoare, cu valori stricte de temperatură şi umiditate. Pentru acest SF de la buget am alocat 20.000 de lei”, ne-a declarat Remus Bărbulescu, administratorul public al Câmpinei. A.N. 

Chiar afectat de alunecări de teren, terenul concesionat măicuţelor augustiniene nu îşi va modifica limitele

Iniţiat de primarul Horia Tiseanu, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei cadastrale în vederea modificării limitei de proprietate pentru terenul concesionat măicuţelor augustiniene nu a fost aprobat de către Consiliul Local, unde a întâmpinat opoziţia unor consilieri. Situat pe strada Drumul Taberei, în vecinătatea platoului Muscel, terenul în cauză are o suprafaţă de circa 18.000 mp şi a fost concesionat prin H.C.L. nr.6/31 ianuarie 2002 Asociaţiei ”Augustinienele Sf. Rita” în vederea construirii unei mănăstiri şi a anexelor necesare. Asociaţia face parte din Congregaţia „Augustinienele Contemplative ale Sfintei Rita” (Ordinul Sfântului Augustin), iar călugăriţele sosite din Italia în Câmpina duc o viaţa retrasă marcată de tăria singurătăţii interioare şi de forţa rugăciunilor închinate lui Dumnezeu, rugăciuni care produc, prin harul Domnului, roade de sfinţenie, invizibile, dar reale. 


Încă de la începutul construirii lăcaşului de cult s-a observat că în zona de nord a terenului concesionat s-au produs alunecări de teren care, în ultima perioadă, s-au accentuat, apropiindu-se ameninţător de mica mănăstire. În baza acordului vecinilor, exprimat prin semnarea procesului – verbal de vecinătate din 14 februarie 2014, s-a întocmit documentaţia cadastrală necesară modificării limitei de proprietate pentru terenul concesionat, fără a se modifica suprafaţa iniţială. „În zonă se produc frecvent alunecări de teren. Sunt alunecări care se produc lent, dar continuu. De aceea clădirile din acea zonă ar trebui apărate cumva. În baza acordului vecinilor, s-a întocmit o documentaţie cadastrală pentru modificarea limitei de proprietate a terenului pe traseul actualului gard, care nu corespunde cu traseul aprobat de Consiliul Local. Vă propun să aprobaţi noua configuraţie a terenului, teren care va avea aceeaşi suprafaţă ca şi cea concesionată iniţial”, le-a spus consilierilor municipali edilul-şef. Consilierul Gheorghe Tudor, cel mai vehement opozant al proiectului de hotărâre, a propus „să nu mai dăm nimic şi să luăm noi înapoi cei 3000 mp care s-au surpat, că poate nu mai este nevoie chiar de 18.000 mp, cât au fost concesionaţi. Dacă le dăm alţi 3000 mp, poate la anul se vor surpa şi aceia. Dacă venea cineva cu explicaţia: uite, domnule, noi am plantat pomi antieroziune, dar terenul tot a luat-o la vale, era altceva. Aşa, noi primim un teren rampă de gunoi şi dăm la schimb un teren bun. Eu nu voi vota proiectul.” Supus la vot, proiectul a picat, înregistrându-se 11 abţineri şi doar şapte voturi „pentru”. A.N. 

Premiile “Cartea anului 2013”

Consiliul Local Câmpina şi Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati” Câmpina, organizează Premiile „Cartea anului 2013”, în conformitate cu programul manifestărilor culturale aprobate prin HCL nr. 9/30 ianuarie 2014. 
Manifestarea vizează punerea în valoare a creativităţii locuitorilor cu preocupări culturale, dezvoltarea gustului pentru lectură, în beneficiul creşterii nivelului general de educaţie. 


Se vor premia cărţi din domeniile poezie, proză, eseu, publicistică, critică literară, istorie literară, memorii - jurnale, folcloristică - etnografie, monografii  – apărute în anul 2013, la edituri de pe teritoriul României, înregistrate în sistemul International Standard Book Number (ISBN).
Pot participa autori cu domiciliul în Câmpina. Aceştia vor depune 3 exemplare din volumul apărut în anul 2013 la Biblioteca Municipală, până la data de 11 aprilie 2013. 
Rezultatele concursului se anunţă cu prilejul unui eveniment organizat în cursul lunii aprilie 2014. Stabilirea câştigătorilor Premiilor „Cartea anului” se va face de un juriu extern, format din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Concurs de manuscrise - creaţie literară 2014

Consiliul Local Câmpina şi Biblioteca Municipală  „Dr. C. I. Istrati” Câmpina organizează: Concurs de manuscrise – creaţie literară 2014, în conformitate cu programul manifestărilor culturale aprobate prin HCL nr.9/30 ianuarie 2014. Concursul de manuscrise se adresează autorilor cu domiciliul în municipiul Câmpina la data desfăşurării concursului şi vizează valorificarea creativităţii locuitorilor de toate vârstele, în beneficiul creşterii comunicării interpersonale şi a nivelului general de educaţie. 


Se vor acorda premii constând în plata editării/ tipăririi unei cărţi de literatură din genurile: poezie, proză, eseu, publicistică, critică literară, istorie literară, memorii-jurnale, folcloristică-etnografie, monografii. 
Stabilirea câştigătorilor se va face de un juriu extern, format din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. 
Autorii vor depune manuscrisele sub formă imprimată pe hârtie A4 şi în format digital PDF (pe CD sau DVD) la Biblioteca Municipală, până la data de 11 aprilie 2014. Organizatorii îşi propun anunţarea rezultatelor concursului cu prilejul unui eveniment organizat în cursul lunii mai 2014. 
Precizare: Manuscrisele autorilor care nu au primit un premiu la concursul din anul anterior vor avea preeminenţă în cazul în care punctajul juriului este sensibil egal, indiferent de gen.

„PRIMĂVARA POEŢILOR”

Programul cultural al lunii martie întocmit de Consiliul local Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina şi Casa Municipală de Cultură Câmpina - Cercul literar «Geo Bogza»: 

19 martie 2014, ora 13,00 - Colegiul Naţional „N.Grigorescu”: Campania de pedagogie a lecturii
- Prezentarea revistei „Urmuz”. - Aplicarea chestionarului despre lectură
- Dezbatere pe tema „Generaţiile literare”
20 martie 2014 – ora 17.00 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” - Tabăra de poezie „Nichita Stănescu”
- Atelier de creaţie întâlnire de lucru: ritmuri şi rime
21 martie 2014, ora 16,00 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” - Tabăra de poezie „Nichita Stănescu”
- Spectacol de teatru folcloric „Soacra cu trei nurori” susţinut de elevii Cursului de interpretare teatrală 
21 martie 2014, ora 16,30 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” - Tabăra de poezie „Nichita Stănescu”
- Maratonul poeziei. Participă poeţi din Oradea, Braşov, Sinaia, Breaza; Câmpina, Ploieşti, Bucureşti
21 martie 2014, ora 17,00 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” - Tabăra de poezie „Nichita Stănescu”
- Lansare de carte Maria Dobrescu -„Gânduri în cuşcă”
22 martie 2014, ora 17,00 - Club The Full Measure, Ploieşti - Tabăra de poezie „Nichita Stănescu”
Recital la schimb. Invitaţi: Ani Bradea, Paul Vinicius, Dan Iancu, Ștefan Ciobanu.
Întâlnire literară cercul literar „Geo Bogza” – Cenaclul „Atitudini” Ploieşti.
24 martie 2014, ora 12,00 - Colegiul Tehnic „C. I. Istrati”
- Campania de pedagogie a lecturii.
Prezentarea revistei „Urmuz”. Aplicarea chestionarului despre lectură.
Dezbatere pe tema: „Influenţa poeziei bacoviene asupra generaţiei optzeciste. 
Studiu de caz: Ion Stratan”
24 martie 2014, ora 19,00 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”
- Remember George Gershwin. Spectacol-concert susţinut de soprana Mădălina Stan, mezzosoprana Antonele Bânat, actorul Filip Ristovski, balerinii Gloria Barbu şi Călin Rădulescu, la pian Lidia Burnariu
27 martie 2014, ora 13,00 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”
- „Basarabia – pământ românesc” – evocări, comunicări, recital muzical-literar
28 martie 2014, ora 11,00 - Şcoala generală „Al. I. Cuza”
- Campania de pedagogie a lecturii.
Prezentarea revistei „Urmuz”. Aplicarea chestionarului despre lectură.
Dezbatere pe tema „Nichita Stănescu, azi”.
28 martie 2014, ora 13,00 - Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”
- Un autor în recital:  Florin Dochia – Cântece pentru Inanna
29 martie 2014, ora 11,00 - Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati”
- Poezia după Nichita – prelegere susţinută de Florin Dochia.
- Lansare de carte Ştefan Al.-Saşa -  „Zeu fără nume pe bicicletă”.
- Lansare de carte Diana Trandafir – „Discurs în roşu şi alb”.