15 aprilie 2014

Câmpina va primi de la MApN terenurile pe care au funcţionat Unitatea de Radare şi Unitatea de Rachete

În an electoral, Ministerul Apărării Naţionale a fost lovit brusc de sentimente mai bune faţă de rugăminţile repetate ale administraţiei publice locale de a-i fi cedate terenurile şi clădirile în care au funcţionat cândva (până la începutul anilor 2000, când au fost desfiinţate), Unitatea de Radare de pe Muscel şi Unitatea de Rachete de pe Voila. De prin 2005, aproape în fiecare an, conducerea Primăriei a trimis adrese ministerului amintit prin care solicita imobilele abandonate, neutilizabile în cadrul noilor structuri euro-atlantice de apărare  a ţării. După mulţi ani de intervenţii, reprezentanţii municipalităţii câmpinene au primit, în sfârşit, la sfârşitul lunii trecute răspunsuri favorabile la solicitările celor două imobile de la marginea oraşului în care au funcţionat cândva foste unităţi militare. 


Cel mai apropiat de transferul care îl va aduce în domeniul public al Câmpinei este “imobilul 1608”, reprezentând clădirile şi terenul care au aparţinut fostei Unităţi de Radare de pe dealul Muscel, de la punctul Observator, pe care MApN este dispus să-l cedeze Câmpinei în următoarele săptămâni cu o singură condiţie: să nu rămână neutilizat. 


Al doilea imobil, denumit codificat “imobilul 2435”, reprezintă terenurile şi clădirile fostei Unităţi de Rachete de pe Voila şi va fi şi el cedat administraţiei publice locale, dar numai după finalizarea procedurilor de înscriere a acestuia în Cartea funciară. Aproape un deceniu au făcut demersuri pe lângă forurile centrale competente reprezentanţii primăriei câmpinene. Abia pe 25 martie 2014, la sediul executivului local a sosit o adresă de la Ministerul Apărării prin care se comunica acordul cu privire la transferul către Câmpina al fostei Unităţi de Radare (în viitorul apropiat, după înscrierea acesteia în Cartea funciară, şi al fostei Unităţi de Rachete de la Voila), ministerul de resort cerând totodată şi   emiterea în regim de urgenţă a unei hotărâri a Consiliului Local pentru preluarea primului obiectiv menţionat, cu precizarea investiţiei care se va realiza în respectiva locaţie. Discuţiile consilierilor pe marginea proiectului de hotărâre au fost multe, iar variantele privind preluarea acestui imobilul, la fel de numeroase, fiindcă terenurile şi clădirea fostei Unităţi de Radare sunt în prezent grevate de sarcini, în condiţiile în care MApN a închiriat acum câţiva ani imobilul unei societăţi locale. Administratorul acestei firme, prezent în sala de şedinţe, a informat consilierii despre sumele investite în construcţia unei ferme zootehnice (peste un miliard de lei vechi, după declaraţia chiriaşului), ca şi despre faptul că acel contract de închiriere expiră în anul 2021. Paul Moldoveanu, secretarul municipiului, l-a contrazis afirmând că a primit un telefon “de la un colonel MApN, pe nume Stoica Florin, care mi-a spus că terenul fostei unităţi militare este închiriat până în noiembrie 2015.” Consilierii municipali au fost puşi într-o situaţie delicată, întrucât li se cerea să voteze preluarea imobilului respectiv în proprietatea oraşului, dar fără să vadă contractul de închiriere dintre minister şi firma câmpineană, durata şi condiţiile închirierii, precum şi clauzele de reziliere a acesteia. În final, la îndemnurile viceprimarului Ion Dragomir, cu un amendament formulat de consilierul Marian Nistor (“municipalitatea poate închiria terenul până la sfârşitul anului 2015”), aleşii câmpinenilor au votat preluarea imobilului 1608 în domeniul public al Câmpinei, cu obligaţia ca, în termen de sase ani, prin accesarea unor fonduri europene, să se construiască acolo un complex sportiv de mari dimensiuni. De ce s-a decis, după atâta amar de vreme, conducerea MAN să cedeze Câmpinei, chiar şi condiţionat, terenurile celor două foste unităţi militare, nimeni nu ştia (sau nu voia) să spună, dar în aer plutea misterul intervenţiilor unui magnat local cu relaţii şi influenţă printre mai-marii Armatei Române. Până la urmă, mai bine mai târziu decât prea târziu.  A.N.

Editorial

AMBASADORII
Pentru că este Săptămîna Mare, cu adînci, greu de interiorizat semnificaţii întru aflarea Timpului sacru, lăuntric, haideţi să-i lăsăm în nimicnicia lor pe fariseii care ne conduc şi să vorbim despre altceva! De exemplu despre modele. Toată lumea e de acord că ne lipsesc modelele, reperele morale. Cauzele sunt multe, nu e locul nici măcar al unui sumar inventar al lor aici. Mă voi referi concret la unul dintre locurile comune care apar supărător de frecvent în limbajul exagerat de lemnos al comentatorilor noştri sportivi. Anume, ei spun adesea, cînd vine vorba despre vedetele sportului nostru, (Nadia, Hagi, Năstase etc.) că sunt cei mai buni ambasadori ai României. Formula, franc spus, e o prostie enormă. Cei mai buni ambasadori ai României ar trebui să fie…ambasadorii. Şi, dacă e să acceptăm sensul figurat al expresiei, cei mai buni ambasadori ai ţării sînt artiştii, savanţii, studenţii din marile universităţi de top, profesorii care predau acolo… toţi cei care fac cunoscut numele ţării în mediul occidental. I-ar fi trecut cuiva prin minte, în vremea cînd Iorga preda la Sorbona, să spună că Dobai (un extraordinar fotbalist se spune) e un ambasador mai bun al valorilor româneşti? Sportul este, ne-o spun cercetări serioase, doar unul dintre miturile modernităţii, se va dezumfla ca orice mit, cîndva. Ceea ce este periculos în a propune asemenea personaje ca modele este falsul. Falsele modele, o ştim de la Maiorescu cel puţin sunt mai periculoase decît absenţa oricărui model. Recentele arestări ale unor oameni din fotbal i-au lăsat pe mulţi fără aer: cum să arestezi un model? Mai bine am analiza dacă modelul este autentic! Hagi, un analfabet care stătea cu organul în gură de cîte ori rata o ocazie? Năstase, idem, plus gagicar de mahala. Cutare gimnastă care face filmuleţe nud? Că s-a ridicat tricolorul în faţa acestor oameni mă lasă rece, cînd regizează Andrei Şerban la New York sau cîntă Alexandru Tomescu sau ţine curs cutare matematician român, nu se ridică tricolorul. Daţi-mi voie ca mie să mi se pară mult mai important. Să mi se pară mult mai importantă o carte de literatură română tradusă şi prezentă în librăriile occidentale decît un gol de calificare la europene, o expoziţie plastică într-o galerie de prestigiu decît o medalie la olimpiadă. Chestie de scară de valori. Eu cred că aceştia sunt ambasadorii reali ai spiritului românesc, nu mi-ar plăcea ca băiatul meu să semene caracterial cu Hagi, faptul că justiţia a început să umble şi în lumea sportivilor şi că aceştia se arată ofuscaţi, intangibili (cum să judeci un mit?), arată cît de pernicios este un astfel de mit. Sunt puţini sportivi care chiar merită admiraţia totală, şi nu totdeauna sunt cei care iau medalii. Cine îşi mai aduce aminte de Constantina Diţă Tomescu? Dar de Alina Astafei, pe care comentatori cu mintea îngustă o ignorau sau o jigneau pentru că îşi permisese să plece în Germania după ce fratele ei fusese împuşcat la revoluţie? Mitologia post-modernă a „sportului”, „sălii”, „fitnesului”, „dietei”, „joggingului”, „vitaminelor”, „sănătăţii”, „tinereţii” ţine doar de obsesia noastră pentru fizic, în detrimentul spiritualului. Sigur, propun aici o utopie, nu te poţi opune curentului principal, doar vreau să sugerez că poate exista şi o altă perspectivă. Recunosc că am sărit şi eu din fotoliu cînd Hagi a marcat nu ştiu care gol, asta nu mă determină să cred că el devine automat un model, doar pentru că a ridicat adrenalina cîtorva milioane de mîncători de seminţe. Nu asta este funcţia unui model cultural. Problema e că marile seminţii îşi pot permite să exporte „modelul sportiv” pentru că la ei funcţionează perfect şi celălalt model: mă pot uita la un derbi din campionatul englez ca la un spectacol pur de artă pentru artă, pentru că ştiu că există şi teatrul Globe şi formaţia Beatles şi British Council, şi Bodleian Library şamd. Şi, oricît l-ar iubi pe Gerrard, nu cred că nici unui englez i-ar trece prin minte să-l pună alături de Shakespeare.
P.S. Am citit că un sistem foarte sofisticat de fraudare a ISI (sistemul internaţional de evaluare academică), care te asigură de lucrări fictive în reviste fictive şi punctaje evident fictive, a fost pus la punct de ai noştri. Dl. Ponta rămîne şi în acest domeniu, ca şi în politică, un înfăptuitor lipsit de orice anvergură. 
Christian CRĂCIUN      

Cine are interesul să ascundă branşamentele ilegale de apă de la Căminele Petrol?

Consilierul municipal Daniel Telegescu, reprezentantul primarului Horia Tiseanu în Consiliul de Administraţie de la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati”, a descoperit întâmplător, la una din şedinţele CA al liceului, că în fiecare lună consumul de apă de la fostul Complex de cămine Petrol atinge valori inimaginabile, de sute de metri cubi (echivalentul a sute de tone de apă sau sute de mii de litri de apă). Într-o altă evaluare, apa “consumată” ar putea umple o garnitură de tren cu vagoane-cisternă. Un asemenea consum uriaş este inexplicabil, cu atât mai mult cu cât cele câteva instituţii care funcţionează în clădirile fostelor cămine ale Petrolului (Clubul Copiilor, Clubul Sportiv Şcolar Petrol, Clubul HM Juniori, firma Colix şi Fundaţia Zamolxes), unele contorizate, altele plătind în sistem pauşal, au un consum total lunar situat între 25 şi 55 de metri cubi. Ele nici nu pot consuma mai mult, pentru că, practic, consumatorii lor de apă înseamnă doar câteva chiuvete. 


Există un contor principal la stradă şi un contor secundar în faţa Căminului de nefamilişti. Conform acestuia din urmă, sutele de persoane care locuiesc în căminul de nefamilişti (şi plătesc apa la asociaţia de care aparţin, care, la rândul ei, plăteşte facturile către Hidro Prahova), consumă de câteva ori mai puţin decât se consumă pe tronsonul de apă care alimentează fostele cămine de elevi ale Liceului Petrol de altădată, tronson la care sunt branşate doar cele cinci instituţii amintite mai devreme. Dacă din consumul înregistrat la contorul principal se scad valorile înregistrate la contorul secundar şi cele citite sau aproximate prin convenţie la cele cinci entităţi subchiriaşe, tot rezultă un consum de apă de sute de metri cubi care nu este atribuit niciunui consumator, dar care este plătit de Primărie. Unde n-avem consumator, dar avem consum, bine că avem bani publici numai buni să plătească acest consum inexplicabil chiar şi cu cea mai fantastică teorie din mecanica fluidelor. Căci orice cantitate de apă care intră prin contorul principal trebuie să se regăsească la consumatorii branşaţi la tronsonul de până în contorul secundar de la Căminul de nefamilişti. Şi oricum ai scădea şi ai aduna, tot mereu rezultă un consum de sute de metri cubi care nu se regăseşte la niciun consumator. Cum aritmetica-i aceeaşi de mii de ani şi niciodată nu a dat greş în toate aceste milenii, cum dracul n-a venit să se spele din apa situată între contorul de la stradă şi cel de la Căminul de nefamilişti, înseamnă că un mare consumator din imediata vecinatate s-a branşat ilegal, după contorul principal, prin clasica metodă a şi mai clasicului by-pass. Asta mai înseamnă, de asemenea, neglijenţă din partea conducerii liceului Istrati (conducerea actuală, dar şi conducerile trecute), care putea să-şi dea seama că un consum lunar de sute de metri cubi în spaţiile închiriate în clădirile complexului este imposibil. Hidro Prahova ar fi putut şi ea să-şi dea seama de imposibilitatea unui asemenea consum, mai ales că-şi trimite periodic specialiştii pe teren, dar operatorul de apă e mulţumit, până la urmă, că nu rămâne cu apa distribuită neplătită. Trai, neneacă, pe banii poporului câmpinean. 


Contorul principal de lângă Bulevardul Nicolae Bălcescu, în ultimii doi ani, nu a arătat niciodată mai puţin de 372 mc, înregistraţi în luna martie 2013, ceea ce tot mult este. În aceeaşi lună, Căminul de nefamilişti a consumat 181 de metri cubi, ceea ce inseamnă un consum de 191 mc pentru coloana dintre cele două contoare, iar după scăderea consumurilor celor cinci instituţii, rezulta un consum al nimănui de 162 mc. Acest consum este plătit fără niciun temei de către Primărie. În ianuarie 2013 însă, contorul principal a înregistrat 771 mc, iar Primăria a trebuit să plătească fără niciun temei 605 mc. Curios este faptul că, imediat după ce Daniel Telegescu a ridicat problema în plenul Consiliului Local, în şedinţa din martie 2014, factura pentru Complexul de cămine Petrol a venit mult diminuată. “E de domeniul fantasticului acest consum de apă, care ar ajunge şi pentru funcţionarea unei fabrici. Nu pot cataloga toată chestia asta decât furt din banii publici. Nu ştiu de către cine, dar sper că vom afla în cele din urmă. După mine, sunt mai mulţi vinovaţi. În primul rând, Hidro Prahova, care putea să se sesiseze, dar care are tot interesul să ia nişte bani siguri, iar banii publici sunt cei mai siguri bani. Al doilea vinovat ar fi conducerea liceului Istrati, care nu s-a interesat de rezolvarea acestei probleme, nici nu s-a sesizat la vederea acelor consumuri de domeniul absurdului. Cred că niciodată un reprezentant al liceului nu a participat la citirea contorului. Al treilea vinovat ar fi Primăria, prin serviciile respective care plătesc facturile. Următorii vinovaţi ar fi consilierii locali care sunt în CA la multe şcoli şi licee, dar nu cer niciodată la verificat consumurile la utilităţi ale acelor unităţi de invăţământ. Mi-e teama că situaţii asemănătoare, cu consumuri exagerate plătite din banul public fără nicio verificare a realităţii de pe teren, există şi în alte licee şi şcoli din Câmpina”, este de părere consilierul Daniel Telegescu, cel care a descoperit acest furt de apă cu autor neidentificat deocamdată, şi care ne-a asigurat că “vom continua cercetările împreună cu colegii consilieri din CA, doamna Papuc si doamna Stanică, dar şi cu directorul liceului, care a promis că se va face o verificare a instalaţiilor şi, dacă este nevoie, branşamente separate.” A.N.

Organizaţia de Femei a PDL Câmpina va finaliza astăzi campania caritabilă “Cutia cu zâmbete”

La iniţiativa Biancăi Baltac, preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL Câmpina, mai multe femei democrat-liberale s-au implicat în derularea unui proiect umanitar destinat a ajuta copiii din familii câmpinene cu probleme sociale. Este vorba despre campania caritabilă “Cutia cu zâmbete”, în cadrul căreia, în ultimele săptămâni, localnicii cu posibilităţi financiare şi inimi largi au umplut cutii cu cadouri pentru copii (scriind pe fiecare cutie dacă darurile sunt pentru fetiţe sau pentru băieţi), şi le-au adus la sediul organizaţiei democrat-liberalilor câmpineni, situat pe  Bulevardul Carol I, nr. 10. Până în prezent, s-au strâns peste 100 de cutii cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite pentru cei mici, plus, separat de acestea, sute de jucării. Azi, la ora 17.00, la sediul organizaţiei PDL Câmpina, vor fi împărţite toate aceste cadouri unor familii nevoiaşe care au fost selectate în urma unor deplasări pe teren şi a informaţiilor primite de la diverşi cetăţeni. A.N.   

Ghişeul Unic din Primărie, în serviciul cetăţenilor

Se ştie că scopul oricărei administraţii publice locale este binele comunităţii în slujba căreia lucrează angajaţii unei primării. Cum competenţele administraţiei publice de satisfacere a intereselor cetăţenilor sunt testate zilnic de către fiecare cetăţean care păşeşte pragul Primăriei Câmpina, o îmbunătăţire a relaţiei reprezentanţilor municipalităţii câmpinene cu cetăţenii oraşului nostru este oricând bine venită. La acest lucru s-a gândit şi Paul Moldoveanu, secretarul municipiului, la iniţiativa căruia în incinta Primăriei (în clădirea anexă din dreapta porţii de la intrare), funcţionează, de la începutul lunii, Ghişeul Unic pentru cetăţeni. Sistemul ”ghişeului unic” este folosit în toate administraţiile moderne din întreaga lume, având drept scop eliminarea birocraţiei, facilitarea actului administrativ, precum şi o mai mare transparenţă a administraţiei locale. Spaţiul în care funcţionează astăzi ghişeul era înainte destinat biroului Starea Civilă, care a fost mutat în clădirea Casei Căsătoriilor de pe Bulevardul Culturii, inaugurată la sfârşitul anului trecut.  În acest ghişeu, cetăţenii sunt consiliaţi de reprezentanţi ai celor mai solicitate servicii din Primărie: Urbanism, ADPP, Asistenţă Socială şi Resurse Umane. Aceştia din urmă vor răspunde tuturor întrebărilor adresate de către cetăţeni şi le vor explica acestora ce documente le sunt necesare şi care este procedura de urmat pentru rezolvarea problemei fiecărui localnic care calcă pragul Primăriei. 


Tot în clădirea cu Ghişeul Unic funcţionează şi Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC), acolo unde se fac înscrieri pentru audienţe şi unde o funcţionară înregistrează permanent diverse solicitări ale localnicilor, reprezentând probleme a căror rezolvare nu este de competenţa niciunuia dintre cele patru birouri care au reprezentanţi la Ghişeul Unic. CIC a fost implementat printr-un proiect european şi a funcţionat până acum în clădirea anexă din stânga intrării principale, acolo unde au fost amenajate spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea şedinţelor periodice ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliul Local Câmpina. “Ne-am inspirat din practica administraţiilor publice din ţările dezvoltate, luând totodată exemplul unor primării din România care au implementat deja sistemul ghişeului unic pentru cetăţeni. Prin acest nou sistem de management al relaţiei cu cetăţenii, spaţiile birourilor din Primărie nu mai sunt aglomerate de numeroasele persoane venite cu diverse probleme, deoarece acestea vor primi toate informaţiile necesare de la funcţionarii ce vor fi permanent la dispoziţia lor în Ghişeul Unic. În acest fel, funcţionarii din birourile noastre vor lucra în linişte şi fără a fi deranjaţi de discuţiile purtate cu cetăţenii veniţi cu diverse solicitări şi probleme, acestea din urmă găsindu-şi mai repede rezolvarea în cadrul Ghişeului Unic. În acest mod, se înlesneşte şi policalificarea funcţionarilor noştri, deoarece un funcţionar de la Ghişeul Unic trebuie să rezolve probleme cetăţeneşti din multiple domenii, fiind obligat astfel să se informeze şi să se perfecţioneze continuu pentru a putea face faţă solicitărilor”, ne-a declarat Paul Moldoveanu, secretarul municipiului Câmpina. A.N.

În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”

Liceeni de la Grig au vizitat Spitalul Municipal...

În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, eveniment dedicat activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, pe parcursul căreia elevii de toate vârstele participă la diverse activităţi educative, altele decât cele prevăzute în programa şcolară, liceeni din mai multe clase ale Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu” au vizitat Spitalul Municipal. Gazde primitoare le-au fost medicul Călin Tiu, managerul spitalului, şi medicul Elena Dumitrescu, directorul medical al instituţiei. Împărţiţi în trei grupe, elevii (din ani terminali, dar şi mai mici), au trecut prin toate secţiile spitalului. Cu acest prilej, mulţi dintre elevii vizitatori şi-au întărit sau înfiripat convingerea că trebuie să urmeze Facultatea de Medicină şi să devină doctori. 


“Numărul elevilor vizitatori a depăşit cu mult aşteptările mele. M-a impresionat, de asemenea, entuziasmul lor, pe care îl bănuiam, căci este un specific al vârstei, dar nu credeam că poate fi atât de intens. Împreună cu dl. profesor Ene, care i-a insoţit pe elevi, i-am ales pe cei care doresc să urmeze profesii medicale. Am putut observa că toţi sunt bine pregătiţi şi au cunoştinţe solide de anatomie şi biologie. Au arătat mult interes în toate lucrurile întâlnite în secţiile spitalului, la blocul operator, peste tot pe unde am umblat împreună. Am observat cu bucurie că şi colegii mei, medicii din secţii, i-au primit cu multă deschidere şi entuziasm, fiind bucuroşi să le împărtăşească din tainele nobilei meserii de medic. Am convingerea că această vizită va cântări mult în alegerea viitoarei lor profesii, şi, de asemenea, sunt convins că, peste 20-30 de ani, dacă un pacient va ajunge pe mâinile lor, va ajunge pe mâini bune. Noi le-am arătat tot ce se putea arăta şi i-am încurajat în urmarea căii medicinei, rămâne ca ei să-şi asume acest drum şi să îmbrăţişeze una dintre cele mai frumoase meserii din lume”, ne-a declarat, la sfârşitul vizitei elevilor, medicul Călin Tiu. A.N.

... şi au participat la simpozionul cu tema “Câmpina veche, nouă și noi”

În cadrul „Săptămânii Altfel” derulate în învăţământ zilele trecute, la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” a avut loc un simpozion dedicat municipiului nostru, intitulat: „Câmpina veche, nouă şi noi”. La evenimentul coordonat de prof. Roxana Stan, au participat zeci de elevi ai colegiului, un grup de liceeni de la Colegiul Tehnic “C-tin Istrati”, profesorii Marcel Vlădescu şi Goran Andrei, dar şi doi invitaţi speciali: prof. Alin Ciupală şi prof.dr. Nicolae Geantă.


Istoricul Alin Ciupală a prezentat tinerilor, într-o manieră inedită, câteva aspecte rar întâlnite în scrierile referitoare la acest oraş: a vorbit despre crucea de piatră care aminteşte despre vizita lui AI.I.Cuza („ascunsă azi printre bălăriile din curtea unui câmpinean”), despre vechea şcoală a prinţului Ştirbey („al cărui nume nu este purtat în prezent de liceul pe terenul căruia e construit”), despre construcţiile lui Anton Racky sau Gh. Ştefănescu (Casa cu Grifoni), despre cele trei cinematografe (distruse) şi fosta grădină de vară, despre vizita nepotului lui Napoleon la castelul de pe Voila, dar şi despre fostul primar interbelic V. Rădulescu, I.H. Rădulescu, sau triada Hasdeu-Grigorescu-Istrati. De asemenea, a prezentat tinerilor trei mici statuete din epoca bronzului. În două cuvinte, prof. Ciupală a prezentat Câmpina veche.
Dr. Nicolae Geantă a prezentat un slide al dinamicii urbane, comparaţie între vechi şi modern şi a subliniat câteva „derapaje” urbane legate despre „anomaliile din periurbanul Câmpiniţa-Muscel”, spaţiile verzi, zonele rezidenţiale şi industriale, dar şi stringenţa unor soluţii pentru revigorarea oraşului care acum un secol era printre „cei trei poli ai industriei petroliere mondiale”. Profesorul de la Colegiul “C-tin Istrati” a concluzionat că, momentan, „Câmpina nu are soluţii pentru a revigora şocul dezindustrializării”, dar nu înseamnă că lupta trebuie pierdută. F.C. 

Concursul şcolar de lectură “România, citeşte-mă” a ajuns la ediţia a doua

La Casa de Cultură “Geo Bogza”, s-a desfăşurat recent a doua ediţie a Concursului şcolar de lectură “România, citeşte-mă”, destinat elevilor claselor a IV-a din şcolile câmpinene. Au participat în prima fază (faza pe clase) circa 300 de copii din 10 clase: trei clase de la Şcoala Gimnazială “Ion Câmpineanu”, trei clase de la Şcoala Gimnazială “B.P. Hasdeu”, două clase de la Şcoala Gimnazială “Al.I. Cuza”, una de la Şcoala nr. 3 de pe Voila (care aparţine de Şcoala Cuza) şi una de la Şcoala Goleşti (din structura Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”). Primii trei clasaţi din fiecare clasă au format un echipaj care a participat la faza pe oraş. S-au acordat premii de participare tuturor celor 30 de copii, premii constând în cărţi. Premiile I, II şi III au fost mai bogate în cărţi decât premiile de participare. 


Clasa reprezentată de echipajul care a câştigat premiul I a primit, de asemenea, un raft cu cărţi, iar învăţătorul care a pregătit echipajul câştigător a fost recompensat şi el cu un premiu reprezentat de o tabletă. “Este a doua ediţie a concursului, care, ca şi prima ediţie, s-a bucurat de o participare însemnată şi de un interes crescut din partea celor mai mari şcolari ai ciclului primar. Câştigătorul concursului a fost echipajul clasei a IV-a de la Şcoala Goleşti, urmat de echipajele claselor a IV-a B de la şcolile gimnaziale “B.P. Hasdeu” şi “Ion Câmpineanu”, care au ocupat locurile II şi respectiv III. Prima ediţie a fost parte a unui proiect european cofinanţat de Primărie. Această a doua ediţie a fost finanţată integral de către municipalitate. Anul acesta s-au acordat mai multe premii decât anul trecut. Sunt convins că acest concurs de lectură, de cultură generală, până la urmă, va prinde rădăcini şi va intra în tradiţia manifestărilor culturale finanţate de Consiliul Local”, ne-a spus directorul Casei de Cultură “Geo Bogza”, scriitorul Florin Dochia. La finalul concursului, premiile au fost acordate de consilierul municipal Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură, sănătate, educaţie din cadrul Consiliului Local. A.N.

”Relaţii interumane - Pericole şi Tentaţii”

Sesiune  de comunicări ştiinţifice desfăşurată în cadrul proiectului ”Cuplul adolescent”.

Pentru a marca Ziua Mondială a Sănătății Școala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina a inițiat o sesiune de comunicări științifice ”Relații interumane – Pericole și Tentații” , sesiune ce s-a desfășurat la Casa Tineretului pe data de 07.04.2014 ora 15.30 . 
Sesiunea a reunit invitați din cadrul Primăriei municipiului Câmpina, Poliției de Proximitate, mass-mediei locale și s-a adresat tinerilor din clasele IX-XII ale colegiilor și liceelor din municipiu. Cuvântul de deschidere al acțiunii a aparținut doamnei președinte al Asociației Mutuale Amus France Roumanie – Elena Murariu.
Inițiatoarea proiectului profesor Gabriela Grozea a prezentat pe scurt Bolile cu Transmitere Sexuală și Metodele Contraceptive, subiecte foarte intens analizate de invitați. Apoi s-a realizat o analiză psihologică a pericolelor, dar mai ales a tentațiilor adolescenților din zilele noastre. Astfel împreună cu psihologul Natalia Enache invitații au dezbătut îndelung subiecte precum: relațiile interpersonale, maturitate și imaturitate emoțională la debutul vieții sexuale, consecințe și implicații ale actelor de teribilism în relațiile interpersonale, curiozitate, influențe ale anturajului și implicarea în comportamente deviante, încrederea și lipsa de încredere în relația cu părinții, etc. 


Invitații au fost rugați să adreseze întrebări specialiștilor, iar cei care nu au avut curajul să o facă, au fost rugați să scrie pe bilețele, întrebări și adresa de e-mail pentru a li se răspunde on-line. 
Acțiunea s-a bucurat de un real succes atât prin prezența numeroasă a participanților dar și prin calitatea discuțiilor lansate.
La finalul dezbaterilor invitații de la Poliția de Proximitate au prezentat un set de norme civice și legale pentru a nu intra în conjuncturi periculoase dar și măsuri concrete de rezolvare : la cine să apeleze și cum să reacționeze dacă sunt exploatați sau abuzați fizic și / sau emoțional.
Elevii au fost invitați să completeze chestionare și au primit flyere, broșuri și diplome de participare.
Sesiunea a reprezentat numai etapa inițială a proiectului ”Cuplul adolescent” , proiect ce implică și desfășurarea unor activități de voluntariat în liceele câmpinene prin întâlniri cu caracter educativ.
Instituțiile de învățământ vor fi cooptate astfel în rândul partenerilor educaționali ai proiectului susținut de Asociația Mutuală AMUS France Roumanie – Școala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina.
Psiholog Natalia Enache 
CONTACT : e-mail: asamusfr@yahoo.com
Tel./fax: 0244374942
Adresa: str. Nicolae Bălcescu, nr. 5, Câmpina, Prahova

Atitudinea NU dăunează grav sănătăţii!

Stahanovismul fotografic

Pobililitatea de a fotografia a devenit fascinanată şi eliberatoare pentru omul postmodern de astazi, căci o poate face cât de mult are el chef, fără restricţii, nelimitat. Dezvoltarea fara precedent a tehnologiei i-a permis si i-a adus (şi) această împlinire fenomenală şi transcedentală, în acelaşi timp: capacitatea de a atinge de la distanţă eternitatea. De a se păstra.  La nivel de masă, căci până în secolul trecut, după trecerea pe acest pamant a milioane şi milioane de destine umane, nu rămânea mare lucru, poate câteva fotografii de carton înrămate, fotografii standard, căci familia se încolona şi se îndrepta catre instituţia fotografului doar cu prilejul unor evenimente speciale (naştrea unui nou copil, căsătoria etc.) neavând posibilitatea tehnică de a se fotografia de mii si zeci de mii de ori în toate ipostazele comune şi atât de banale ale vieţii. Oamenii erau foarte seriosi şi rigizi atunci când erau prinşi în cadru, nu-şi permiteau giumbuşlucurile de astăzi. Ludicul era greu de conceput. A te fotografia reprezenta un eveniment major. Asta nu înseamnă că şi acel om din trecut nu ar fi dorit să fie surprins in cat mai multe ipostaze ale vieţii sale pentru a transmite imaginea si viata lui, asa cum au fost. De altfel cei care şi-o permiteau comandau pictorilor autoportrete pe care le inramau si atarnau in salile castelelor. Ştim, exploatatorii maselor, duşmanii de clasă. 


Dar de ce o facem, totusi? A qui bon? Cui prodest? Celebri au ramas turistii japonezi de acum 3-4 decenii care, avand si posibilităţi tehnologice avansate, au reprezentat primii exponenţi ai fenomenului. Fotografiem totul pentru ca instinctual stim ca fotografia initială şi primordială avea acea putere fantastică de a ne suprevieţui. Erau semnale, ancore pe care le aruncam in fundul oceanului uitarii. De aceea şi furia actuala de a fotografia totul şi de a nu lăsa ne-captat/capturat nimic, nici cel mai mic eveniment personal sau profesional. Parcă pregătim dosare masive, foarte stufoase, mai ales pentru Judecata de Apoi, ca şi cum Dumnezeu, uituc din fire, ar avea nevoie de dovezile noastre pentru a ne oferi un verdict drept. Probabil că şi depărtarea de credinta crestina şi de credinţe în general oferă o explicaţie pentru avântul fotografic al umanităţii: dacă nu mai credem că El poate reţine momentele, o facem noi pentru sau în locul Lui. Noi ştim mai bine! În plus, s-a dezvoltat şi această tehnică fantastică ce poartă un nume predestinat Photoshop prin care se poate îndrepta realitatea nedreapta (deh, prea mult junk food strică imaginea!) înfrumuseţându-se aspectul fizic. Din altă perspectivă, cu cât fotografiem mai mult  avand iluzia ca lasam mai multe semen ale trecerii noastre pe acest pamant, cu atat contribuim la inflaţia fantastică de clişee. Vom avea atâtea foldere încât ne vor trebui 3-4 bătrâneţi tihnite pentru a le trece în revistă. Si apoi, oare de ce pastram aceste zeci de mii de fotografii? Aceasta este întrebarea fundamentală. Doar pentru a ne amărî la bătrâneţe si pensie, pentru a trăi în viitor cât mai mult în trecut? Pentru ca omului ii este atat de caracteristica nostalgia după şi pentru trecut. Liberalizarea fotografiei face parte din războiul aparenţei pe care rasa umană îl duce înverşunată. Dacă înainte vreme se putea vorbi despre o reală artă fotografică, noile tehnologii au permis întregului popor care-şi permite un aparat de fotografiat la un preţ rezonabil să aibă acces la ea şi să-şi aroge calitatea de mare fotograf. Cine dintre noi nu ar putea organiza în următorul minut o expoziţie foto? De altfel inflaţia de fotografii merge mână în mână cu un alt fenomen care ar trebui analizat şi sub acest aspect psihologic: filmarea/filmuleţul. Fotografiem tot mai mult, filmăm tone de gigabiţi, fotografiem toate tâmpeniile, filmăm toate banalităţile, pisici îndrăgostite, căţei puţin beţivi şi melomani. Fenomenul tâmpirii universale a ajuns la un asemenea nivel încât în anumite ţări (România probabil nu este singura) televiziunile se concentrează la emisiunile de ştiri mai degrabă asupra clipurilor amuzante postate pe Youtube decât asupra unor ştiri normale. Ştiri ieftine, comerciale, menite a încânta un ultim neuron stingher.
O remarcă: Facebook dar şi celelalte reţele de socializare ar muri probabil a doua zi dacă s-ar interzice postarea fotografiilor care au, de departe, cel mai mare succes. Nici un text scris nu poate avea forţa de propagare a fotografiei. Textul presupune elaborare, rigoare, corectură, reflecţie de care prea puţine persoane mai sunt capabile în această lume grăbită şi stresată, în timp ce absolut oricine poate să-si facă o poză pe care o poate posta rapid. Studiind fenomenul, avem personala impresie că se trăieşte pentru a se posta poze, orice eveinement, oricât de nesemnificativ, putând şi trebuind fi muls din toate unghiurile posibile, exploatat până la cea mai mică ipostază a fripturii din farfurie, zâmbetului fugar, unei ultime raze de soare primăvăratic. În plus, poza trebuie arătată întregii comunităţi virtuale pentru că dovedeşte fără putinţă de tăgadă că am fost acolo (Et in Arcadia ego!), fiind un instrument de stârnirea geloziilor (ah, eu nu am fost -încă-acolo dar trebuie neapărat să-mi înderept roţile maşinii către acel loc). Pentru că fotografierea incumba şi un aspect narcisist clar, de unde şi moda selfi-urilor, adoptată chiar şi de Barack Obama. Am descoperit că producătorii vin grabiţi în întâmpinarea pieţei şi cererii „Mai multe companii, în special din Asia, au pus deja în vânzare astfel de beţe/selfies stick pe care se poate atasa telefonul mobil sau camera foto.” Fotografiem pentru a posta sau postăm pentru că fotografiem? Am ajuns sclavii fotografiei-fotografierii? Putem fotografia şi filma non-stop, surprinde fiecare secundă din viaţa noastră (asta ar însemna că nici nu am mai trăi deopotrivă ce am fi ocupaţi cu fotografierea sau filmarea) rezultatul final este tot acelaşi! Trist dar nu scapa nimeni. 
Codruţ CONSTANTINESCU

Călător prin lume

Am fost la Rio (2)

Scriam în numărul trecut că nu mulţi oameni îşi pot permite “luxul” de a cumpăra un bilet de fotbal, datorită preţului său. Rio, ca şi întreaga Brazilie, este împărţit în două mari categorii: foarte bogaţi şi foarte săraci. În această uriaşă metropolă găseşti cartiere ultramoderne, dar şi celebrele mahalale - favelele. “Favelas” sunt acele cartiere sărace cocoţate pe dealurile Rio-ului, unde eşti sfătuit să nu intri, decât într-o excursie organizată, datorită gradului mare de periculozitate. Aşa se face că Rio este al doilea oraş după Sao Paolo, din punct de vedere al infracţionalităţii. Şi toate acestea din cauza sărăciei extreme. Cum ajungi la hotel, ţi se atrage atenţia să nu porţi aur sau bijuterii la vedere, ca şi sume mari de bani asupra ta. Din fericire, nu am avut niciun incident cât am stat acolo, datorită poliţiei, foarte prezentă în perioada carnavalului. Dar să lăsăm “favelas” şi să călcăm nisipul fierbinte de pe Copacabana.
Celebra plajă este parte a unei staţiuni de pe malul oceanului, alături de alte staţiuni, dintre care renumite sunt Ipanema şi Leblon. Am avut fericirea să stăm la un hotel “Copacabana Sol”, la doar câteva minute de plajă, astfel că aproape în fiecare zi “am semnat condica” pe plajă. O plajă care impresionează prin nisipul fin, curăţenie şi ordine, dar şi prin facilităţile sale acordate sportului.  Mulţi dintre dvs. ştiţi că fotbaliştii “cariocas”, întrebaţi unde şi-au început activitatea, răspund invariabil “pe Copacabana”.  Într-adevăr, la marginea plajei dinspre marele bulevard ce străjuieşte Copacabana, pentru a nu stânjeni turiştii ce fac plajă, vei găsi porţi mici pentru fotbal sau terenuri pentru fotbal-tenis şi nu poţi să nu fii impresionat de jongleriile cu balonul sau de intensitatea antrenamentului de unul singur al unui viitor, posibil, mare jucător.
Scriam de ordine şi curăţenie. Într-un ghid al metropolei, alături de multe sfaturi practice, poţi găsi un “decalog ecologic” care începe cu: “Iubeşte-l pe Dumnezeu în primul rând şi apoi natura ca pe tine însuţi” şi se termină cu: “Dacă mergi pe plajă, nu uita să-ţi iei cu tine şi o pungă pentru gunoi”. 
Stând pe plajă, cu faţa spre ocean, vei zări ieşind din apă un alt punct de atracţie renumit al Rio-ului - “Pan de Azucar”, “Sugar Loaf” sau Căpăţâna de Zahăr. Această stâncă înaltă de 396 m, sub forma unui pinten, oferă probabil cea mai frumoasă vedere a golfului Guanabara şi a “oraşului minune” Rio de Janeiro. Dacă vrei să ajungi acolo, un teleferic te var urca în câteva minute, iar vederea ce se deschide în faţa ta îţi va recompensa lipsa unei dimineţi de pe plajă. Dacă vara Copacabana este plină de cei care vor să se bronzeze, nici iarna plaja nu este uitată, căci este faimoasă pentru petrecerea de Revelion, când poţi admira fantasticele focuri de artificii. 


Lucrul care atrage însă numărul cel mai mare de turişti este Carnavalul şi parada şcolilor de samba. În cele cinci zile, aproape tot oraşul iese în stradă, cântând şi dansând. Preţurile explodează, iar oraşul se transformă într-un Babilon, unde poţi auzi toate limbile pământului. Parada şcolilor de samba este evenimentul cel mai aşteptat, pentru care fiecare şcoală se pregăteşte un an întreg, alegându-şi o anume tematică. Dar până în seara finalei, pentru care noi avem bilete, mai este timp, aşa că rezervăm o zi unei călătorii de excepţie în pădurea tropicală, iar seara ne desfătăm cu bunătăşi marine la unul din multele localuri ce străjuiesc bulevardul din Copacabana, în ritmurile binecunoscute ale sambei. Toată lumea cântă şi dansează până noaptea târziu, uitând de grijile de zi cu zi ale vieţii. Cu o zi înaintea finalei, ne hotărâm să mergem în Ipanema şi să vedem o paradă, neobişnuită pentru noi, fără de care carnavalul nu ar fi un adevărat eveniment - parada homosexualilor. Şi iată-ne în Ipanema, parcurgând câteva sute de metri alături de această multicoloră şi gălăgioasă demonstraţie de toate vârstele, din multe ţări ale lumii, cu oameni veseli şi prietenoşi. În sfârşit, a sosit şi clipa mult aşteptată, pentru care eram probabil invidiaţi de milioane şi milioane de oameni: parada finală a şcolilor de samba. Spectacolul are loc pe “Sambadrom”, un fel de stradă de pe la noi, cu două benzi de circulaţie, mărginite pe o parte de o tribună cu gradene, ca pe stadioanele noastre mai vechi, iar pe partea cealaltă, de loje destinate arbitrilor şi persoanelor cu mulţi bani. Şi pentru că noi stăm în sectorul 5, pe partea cu gradene şi beton, ne cumpărăm cu doi dolari câte o perniţă pe care să stăm mai confortabil.


Este ora 21 şi Sambadronul este iluminat feeric. Începe parada celor mai bune şase şcoli de samba. Aşa cum spuneam, fiecare şcoală şi-a ales o tematică, culorile, şi-a pregătit costumele, şi-a decorat carul alegoric - asemănător cu cele prezente înainte de 1990 la demonstraţiile de 1 Mai şi 23 August în ţara noastră -, şi-a ales fondul muzical şi cea mai bună dansatoare. În fiecare seară au fost opt şcoli, dar în seara aceasta sunt şase cele mai bune. Fiecare prezintă în jur de 2.000 de dansatori, dacă cifra avansată de ghidul nostru este cea reală. Parada fiecărei şcoli este deschisă de cea mai bună dansatoare, îmbrăcată - vorba vine - sumar, într-un costum strălucitor ce lasă să se vadă formele perfecte ale corpului bine bronzat, urmată de o formaţie muzicală având în frunte dirijorul, îmbrăcat în costum alb, cu pălărie de paie şi cămaşă albă. Formaţia este urmată de un grup de dansatori şi de celebrul car alegoric ce poate avea o tematică cum ar fi “Istoria şi colonizarea Braziliei” sau “Ecologia - lupta pentru salvarea naturii”. Carul alegoric, platforma extrem de mare a unui camion cu diferite efecte dintre cele mai spectaculoase, este urmat de un grup masiv de dansatori care încheie parada şcolii respective. Juriul trebuie să acorde câte o notă pentru solistă, formaţia muzicală, car alegoric, tematica transpusă în realitate şi dansatori. Şi, încet-încet, orele trec, ne uităm la ceas, este ora 3 dimineaţa şi n-am văzut decât patru şcoli, dar ne hotărâm să plecăm, pentru că ziua de mâine ne aşteaptă cu o altă călătorie de 12 ore. 
Ultima zi în “Wonder City”, Oraşul Minune. Dimineaţa, drum pe Copacabana, să sărutăm oceanul, să ne luăm rămas bun de valurile sale, bagaje, aeroport, îmbarcare, avion, sub noi luminile acestui oraş care ne-a fermecat şi plonjăm în noapte, spre iarna de acasă, dar totuşi casa noastră dragă, cu amintiri greu de uitat.
Alex Blanck
În numărul viitor: Bruxelles, capitala Europei
Aici puteţi citi prima parte a articolului "Am fost la Rio":