20 mai 2014

Campania pentru alegerile europarlamentare a intrat în linie dreaptă

Alegerile europarlamentare bat la uşă, fiindcă duminica viitoare, pe 25 mai, electoratul câmpinean este chemat la urne, aidoma tuturor românilor cu drept de vot din România. Chemarea la votare nu a fost prea hotărâtă, dacă judecăm apatica şi ştearsa campanie electorală desfăşurată, până în prezent, de către principalii actori politici implicaţi în bătălia pentru câştigarea unui fotoliu de parlamentar european. Potrivit populaţiei sale, România are dreptul la 32 de mandate în forul legislativ al Uniunii Europene. De fapt, Parlamentul European colegiferează împreună cu Consiliul Uniunii Europene (format din miniştrii ţărilor membre). Pe buletinele de vot există înscrise o alianţă electorală (PSD+PC+UNPR), cea mai importantă formaţiune politică a momentului, 14 partide (PDL, PMP, UDMR, PNL, PRM, ANR, PDS, PNR, PV, PFC, PER, PAS, PNTCD, PP-DD) şi opt candidaţi independenţi (Corina Ungureanu, Constantin Titian Filip, Dănuţ Liga, Paul Purea, Pericle Iulian Capsali, Peter Costea, Mircea Diaconu şi Valentin Eugen Dăianu). 


Luna trecută, Guvernul a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit la 18.300.376 numărul românilor cu drept de vot la alegerile europarlamentare din 25 mai. Ulterior, AEP a mai scăzut numărul total de alegători cu 14.867 (18.300.376  0 mai 2014). Diferența dintre cele două valori apare ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în registrul electoral aferent localităților conduse de aceștia și a unui import de date programat de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI.  Rezultatele Recensământului din 2011, publicate anul trecut de Institutul Național de Statistică, prezintă însă alte date cu privire la numărul cetățenilor români cu drept de vot, din țară și din diaspora. Astfel, potrivit rezultatelor finale de la Recensământul din 2011 publicate de INS, populația României în octombrie 2011 era de 20.121.641 de oameni. Cu ocazia conferinței organizate pe 4 iulie 2013, în care au făcut publice rezultatele finale ale Recensământului din 2011, oficialii INS au anunțat că populația majoră (cu drept de vot) din România, în octombrie 2011, număra 16.269.839 de indivizi. La fiecare scrutin al europarlamentarelor, prezenţa la urne a electoratului a fost cea mai slabă, comparativ cu alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale. Cu toate acestea, alegerile europarlamentare au importanţa lor, deoarece măsoară simpatiile electorale ale partidelor în perspectiva apropiatelor alegeri prezidenţiale care se vor desfăşura la finalul anului. În funcţie de rezultatele europarlamentarelor, în lunile care vor urma acestor alegeri se vor face sau desface alianţe politice, vor cădea sau îşi vor întări poziţiile preşedinţi de partide, parlamentare sau extraparlamentare. La Câmpina, ca în toată ţara, de altfel, nu se iau în considerare rezultatele recensământului din 2011, potrivit căruia populaţia totală a municipiului nostru ar fi fost de 32.935 locuitori. Recensământul cu pricina a dat rezultate pe care unii le contestă, şi nu pentru că ar fi schimbat soarta preşedintelui Traian Băsescu la referendumul de demitere a acestuia, desfăşurat în iunie 2012, ci pur şi simplu pentru că există suspiciuni că nu toată populaţia României a fost corect recenzată. În Câmpina au fost stabilite 23 de secţii de vot, aproape identice cu cele de la alegerile locale şi cele parlamentare din 2012. Singura excepţie o constituie Secţia 4, care nu va mai fi amenajată la societatea Edilconst, ci în incinta fostei centrale termice de pe Strada Orizontului. 

Lista secţiilor de votare este următoarea:
  • Secţia nr.1 – Casa de Cultură „Geo Bogza” (holul mare): străzile 1 Decembrie 1918, Goleşti, B.P. Hasdeu, Mărăşeşti, Panselei, Rampei şi Alexandru Vlahuţă.
  • Secţia nr.2 – Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” (sală de clasă): Calea Doftanei de la nr.1–13 şi de la nr.2-16 (Bl.17H, 17G, 20S, bl. de la nr.2 şi bl.B şi C de la nr.10 şi 12); străzile Cercului, Henri Coandă, Dreptăţii, Mihai Eminescu, Narciselor, Republicii şi Soarelui; aleile Iasomiei, Pescăruş şi Smârdan.
  • Secţia nr.3 – Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” (sală de clasă): Bulevardul Carol I de la nr.57 (intersecţia cu B-dul Culturii) la nr.83 (intersecţia cu calea ferată) şi de la nr.62 (intersecţia cu Calea Doftanei) la nr.94 (intersecţia cu calea ferată) (bl.23H, 23H1, 23G, 23F, 17D3, R53, R54, R55, 17A, 17B, 17C, 17D1, 17D2, 20D, 20E, 20F, 20G, 20H, 24H, R148 şi R149) şi Strada 1 Mai.
  • Secţia nr.4 – Fosta centrală termică nr.5 de pe Strada Orizontului: străzile Bucea şi Maramureş.
  • Secţia nr.5 – Şcoala Centrală (sală de clasă): Calea Doftanei de la nr.15-105 şi de la nr.18-168; Strada Democraţiei; aleile 1 Iunie, Magnoliei, Toporaşi şi Ulmet; Spitalul Municipal.
  • Secţia nr.6 – Liceul Tehnologic Energetic (Corp A, sala 5): Bulevardul Carol I de la nr.1 – 5A (bl.P1, P2, 3A, 3B, 3C, 3D); străzile Ardealului, George Bariţiu, Castanilor, Griviţei de la nr.1-61 şi de la nr. 2-58B, Primăverii, Ştrandului, Unirii şi 22 Decembrie; aleile Mărgăritarului şi Nicopole.
  • Secţia nr.7 – Şcoala Gimnazială “B.P. Hasdeu” (sala de sport): străzile Dr. Toma Ionescu şi Ana Ipătescu; aleile Fagului şi Margaretei.
  • Secţia nr.8 – Casa Tineretului (holul mic): străzile Orizontului de la nr.1-13 şi de la nr.2-6, Sublt. Erou Puiu Sorin, Sondei şi Victoriei, Aleea Cutezători.
  • Secţia nr.9 – Rafinăria „Steaua Română” (cantină): străzile Al.I.Cuza şi Milcovului.
  • Secţia nr.10 – Liceul Tehnologic Energetic (Corp A, sala 3): Strada Schelelor şi aleile Energiei şi Laboratorului.
  • Secţia nr.11 – Colegiul Tehnic Forestier (sala de sport): Bulevardul Carol I de la nr.2-36 (bl.1, 1A, 1C, 1D, 1E, 1F, 1G, 2B, 2C, 2D, 2E, 6A, 6B, 6C şi 6D); străzile Amurgului, I.L.Caragiale şi Mihail Kogălniceanu; aleile Rozelor şi Zânelor.
  • Secţia nr.12 – Colegiul Tehnic Forestier (sala de sport): Bulevardul Carol I de la nr.7-55 (intersecţia cu B-dul Culturii) şi de la nr.38 (intersecţia cu str. Mihail Kogălniceanu) la nr.60 (intersecţia cu Calea Doftanei); bl.P3, P4, 3E, 3F, 3G, 7A, 7B, 7C, 14H, 14H1, 14I, 14I1, 14J, 12C, 12D1, 12D2, 12E, 12F, 14A1, 14B1, 14B2, 14C, 14D, 14E, 14F, 14G, 23I, 23J.
  • Secţia nr.13 – Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” (cămin): Bulevardul Nicolae Bălcescu de la nr.41-55 şi de la nr.42-54; străzile Bruxelles, Chişinău, Erupţiei, Londra, Paris, Roma, Uniunea Europeană şi Varşovia; Aleea Parcului.
  • Secţia nr.14 – Fosta şcoală generală nr.5 (din cartierul Slobozia, sală de clasă): Bulevardul Nicolae Bălcescu de la nr.1–39 şi de la nr. 2-40A; Calea Dacia; DN1; străzile Câmpului, Ciocârliei, Dorobanţi, Garoafelor, Gloriei, Izvoarelor, În Luncă, Mesteacănului, Mioriţei, Andrei Mureşanu, Nucilor, Anton Pann şi Răsăritului; aleile Alunului, Ciobănaşi, Clopoţei, Fluturaşi, Macului, Peştişori, Rapsodiei şi Serei.
  • Secţia nr.15 – Liceul Tehnologic Mecanic (sala de sport): străzile Cloşca, Coşbuc, Ion Creangă, Crişan, Ecaterina Teodoroiu (numai căminele de nefamilişti de la nr.35 şi 35A), Horia, Alexandru Odobescu, Petru Rareş, Solidarităţii şi Tudor Vladimirescu: aleile Bujorului, Rafinorului şi Şoimului.
  • Secţia nr.16 – Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” (sală de clasă): Bulevardul Culturii; străzile Badea Cârţan, Dr.V.Babeş, Ion Câmpineanu, Grindului, Griviţei de la nr.63-95 şi de la nr.60-98, Lt.Col.Erou Oprescu Adrian, Serg.Maj. Erou Grigore Nicolae, Păcii, Plevnei, Podului, Simion Bărnuţiu şi Vasile Alecsandri; aleile Cameliei, Cocori, Constructorului, Crinului, Crizantemelor, Luceafărul, Nordului, Piatra Arsă, Privighetorii, Salcia, Salcâmului, Scărişoara, Şcolii, Socului, Sulfinei, Verii, Vârfu cu Dor şi Violetei.
  • Secţia nr.17 – Şcoala Gimnazială nr.6 (sală de clasă): străzile Agriculturii, Atelierelor, Avram Iancu, Bistriţa, Ciceu, Făgăraş, Granicului, Independenţei, Industriei, Muncii, Năsăud, Oborului, Oradea, Orizontului de la nr.15-25 şi de la nr.8-32, Păcuri, Petre Liciu, Petrolistului, Pompelor, Progresului, Sălaj şi 24 Ianuarie.
  • Secţia nr.18 – Liceul Tehnologic Mecanic (cantină): străzile Beiuş, Dimitrie Bolintineanu, Conductelor, Constantin Stere, Tineretului, Ţiţeiului şi Zorilor.
  • Secţia nr.19 – Şcoala Gimnazială “Al. I. Cuza” (sală de clasă, etajul I): Bulevardul Carol I de la nr. 96-268 şi de la nr.85-271; străzile Carpaţi, Crişuri, Dunărea, Grădinii, Pictor Nicolae Grigorescu, Siret, Slt.Erou Bogdan Vasile, Viitorului şi Zimbrului; aleile Albinei, Câmpiniţa, Crângului, Furnica, Izlaz, Înfrăţirii, Licurici, Liliacului, Luminii, Erou Oncioiu Petre, Panduri, Popasului, Rozmarin, Vânători şi Zefirului.
  • Secţia nr.20 – SC Electroutilaj (cantină – sala de protocol): Calea Doftanei de la nr.107–149 şi de la nr.170–214; străzile Bobâlna, Fabricii, Fântânii, Lacului, Vasile Lucaciu, Muscelului, Rezervoarelor, Popa Şapcă, Târnava Mare, Târnava Mică şi Tg. Mureş; aleile Aviatorilor, Berzei, Cerbului, Ghiocei, Livezi, Parâng, Pinului şi Tipografului.
  • Secţia nr.21 – Şcoala Gimnazială nr.3 (sala de sport): Calea Doftanei de la nr.151–201 şi de la nr.216A – 234; Şoseaua Paltinu; străzile Afinului, Arhitect Toma T. Socolescu, Arţarului, Cărămidari, Coacăzelor, Dealului, Dr.Crişan Mircioiu, Drumul Taberei, Fermei, Florilor, Livada cu Meri, Livada cu Vişini, Pădurii, Plaiului, Prundului, Rândunicii, Trandafirilor, Văii, Voila şi Teilor; aleile Arcaşului, Arinului, Buciumului, Colinei, Fluieraş, Peisajului, Plantaţiei,  Silviculturii şi Vacanţei; Spitalul Voila.
  • Secţia nr.22 – Liceul Tehnologic Mecanic (cantină): străzile Col. Haralambie Săvulescu, Ecaterina Teodoroiu (fără căminele de nefamilişti de la nr.35 şi 35A) , G-ral Ioan Stoica, Lacul Peştelui, Nouă şi Sublt. Dumitrescu Viorel: Aleea Veteranilor.
  • Secţia nr.23 – Şcoala Gimnazială “Al. I. Cuza” (sala de sport): străzile Geo Bogza, Bucegi, Gh. Doja, Constantin Dobrogeanu Gherea, Dr. Constantin Istrati, Libertăţii, Oituz, Pomilor, Rahovei, I.H.Rădulescu, Redutei, Romaniţei, Toamnei şi Aurel Vlaicu; aleile Anotimpului, Cărăbuşi, Gornistului, Între Brazi, Mărului, Petalei, Poieniţei, Roşiori şi Stânjeneilor.

Editorial

IRESPONSABILUL DE CUVINTE
 
În mai 1968, în timp ce Franţa, Parisul, se cutremurau sub revolta tinerilor şi blocajele uzinelor, ministrul de interne îi propune lui De Gaulle arestarea „instigatorului” Sartre, socotit vinovat de a fi furnizat toată muniţia de idei a revoltelor care au schimbat finalmente faţa celei de-a doua jumătăţi a secolului. Filosoful Sartre, geniul marilor idei greşite ale acestei epoci… Răspunsul generalului: «On n’arrête pas Voltaire». (Nu-l poţi aresta pe Voltaire) O frază demnă de Franţa eternă. M-am gîndit la această exemplară poveste în contextul „etichetelor” pe care greşitul nostru prim ministru şi-a permis să le acorde unor intelectuali de frunte ai României, făcîndu-i „fascişti”. Ceea ce denotă simultan prostie, ticăloşie, impertinenţă. Plagiatorul ar face crampe la neuroni dacă ar putea citi 10 pagini din Patapievici. Acuzaţia de fascism este o bîtă pe care stînga o foloseşte de totdeauna, cu dispensă de gîndire şi demonstraţie. Vezi ce spuneam acum vreo două săptămîni cu prezumţia de nevinovăţie. Eticheta infamantă înseamnă exact contrariul, eşti decretat vinovat de către cel puternic. În limbajul de specialitate se numeşte tehnica stigmatului. Instrumentul de lucru al politicianului este cuvîntul, aşa cum al strungarului este strungul, al pianistului pianul şi al ţăranului plugul. Or, dr. Ponta excelează prin iresponsabilitatea faţă de folosirea cuvintelor. 


Declaraţiile recente în legătură cu Rusia, Ucraina, cele mai vechi în legătură cu China sau America (pomelnicul e lung) arată clar gradul de inconştienţă al acestui om care este nu numai un slab politician, ci de-a dreptul un pericol pentru siguranţa naţională. În România nu funcţionează deloc  instituţia respectului (de unde inflaţia cuvîntului în textele de manele) faţă de excelenţă, dincolo de opţiunea politică. Este exact lecţia lui De Gaulle. Şi a atîtor altor exemple din România interbelică. De altfel, acest mod de a acţiona al dr. Ponta este specific regimurilor totalitare, comunismului în speţă. Se lipeşte o etichetă (fascist, troţkist, chiabur, duşman de clasă, deviaţionist, sionist, elitist etc) care dispensează de restul gîndirii, ai lipit eticheta, ai înţeles tot.  Cîte milioane de oameni au murit cu aceste etichete lipite pe destin! Tocmai acest mecanism al gîndirii dlui. Ponta mă interesează şi mă îngrozeşte, nu persoana dumisale, perfect incoloră în peisaj. Preşedintele Franţei, care era ofiţer de carieră, nu cred că-l iubea pe Sartre, dar îi recunoştea valoarea. Preşedintele laş al PSD, cel care fuge cu orice prilej de confruntări, jigneşte fără teama că va fi sancţionat moral de poporul lui salam (sau Salam?). Sigur că votanţii lui Ponta nu îl citesc pe Mihăeş şi că pe asta se bazează omul. Dar restul intelectualilor? Academia (cel mai înalt for intelectual al ţării, nu?) refuză să ia atitudine faţă de antiintelectualismul violent care caracterizează puterea, pe motiv că nu o priveşte acest atac ignar la adresa unor oameni de frunte din branşă. Această tăcere a fost greu plătită la începuturile comunismului. Şi va fi din nou. România duce o acută lipsă de solidaritate. Acum vreo trei săptămîni, a fost ales în Academia franceză filosoful Alain Fienkelkraut, acerb demascator al utopiilor criminal stîngiste. Dacă vreţi, un corespondent din Hexagon al lui Patapievici sau Mihăeş. S-au iscat polemici, a fost şi el acuzat de fascism. Numai că a intervenit patriarhul Academiei, Jean d`Ormesson, deloc de dreapta, care a pus lucrurile la punct ameninţînd că nu va mai pune piciorul în Academie dacă Fienkelkraut nu este ales. Excepţional elogiu al libertăţii de gîndire. Iresponsabil de vorbele pe care le foloseşte, acestui nimeni politic, posibil viitor preşedinte al poporului manelist, care este dr. Ponta nu-i trece prin cap că lupta cu dna. Udrea este altceva decît sentinţa faţă de o operă intelectuală. Rudimentar şi vulgar, n-a auzit de Contele de Lautréamont: „Tout l`eau de la mer  ne suffirait pas à laver une tache de sang intelectuelle“ (Toate apele mării nu sunt de ajuns pentru a spăla un singur strop de sînge intelectual). Dr. Ponta a însîngerat cu vorbe proaste piaţa intelectuală românească. De aici pînă la sîngerarea, la propriu, a pieţelor este doar un pas, ne învaţă lecţia istoriei. Cîtă vreme se luptă cu Băsescu, Ponta e cel puţin pe un  teren adecvat, la nivelul maidanului românesc. Nu are însă ce căuta în alte spaţii, în care nu se poate intra cu bocancii ideologiei de partid, indiferent de  partid. 

Întrucît am fost obligat să-i dedic doctorului întreg articolul, renunţ azi la PS, dar ideea lui rămîne, din păcate, valabilă. Mincinosul trebuie să-şi dea demisia.
PPS. Cînd încheiam articolul o văd, hopa, pe dna Daciana, atacîndu-l şi dînsa pe Patapievici. Asta mai lipsea doamnei care era parlamentar european înainte de se fi născut din ilustrul său tată. Observ că oamenii ăştia nu ştiu decît trei propoziţii din opera filosofului şi nu înţeleg de ce îl atacă, doar nu candidează nicăieri. Ne sutor ultra crepidam (Plinius cel Bătrîn), dragi politruci! (Asta n-o mai traduc, să se mai străduiască şi singuri).
 Christian CRĂCIUN      

Umbra lui Dan Diaconescu la Câmpina

Duios şi frumos (o admiratoare chiar a recunoscut că nu este sexi, dar “îmi place, domnule, totuşi, de domnul Dănuţ, e frumos aşa, nu ştiu cum să-ţi spun, şi le zice şi frumos, bine le zice!), ambalat precum un motor turat la maximum în rostirea discursului său demagogic, dar tot la fel de bine plafonat în idei noi, chiar dacă la fel de trăsnite, vinerea trecută, politicianul Dan Diaconescu trecea pe Bulevardul Carol I, oprindu-se, preţ de o jumătate de oră, în faţa sediului PP-DD Câmpina. 


Faţă de popasul politic făcut de el în oraşul nostru în campania electorală de la ultimele alegeri locale (când liderul informal al PP-DD a fost întâmpinat pe platoul de la Soldat de sute de admiratori ce l-au aşteptat vreo două ore în ploaie şi frig), de data aceasta, la vizita fulger a Dănuţului degrabă vărsător de sânge de adversar politic, de cuvinte fără noimă şi de promisiuni gratuite fără număr, s-au strâns să-l întâmpine doar vreo 50 de oameni, cu tot cu activul de partid. Nu ştim dacă asta înseamnă şi o scădere a popularităţii celui care a înfiinţat prima televiziune-manea din România şi primul partid-televiziune de pe eşichierul politic naţional, dar DD nu a părut marcat de primirea mult mai puţin fastă de care a avut parte la finalul săptămânii trecute şi şi-a văzut de turuiala sa politică plină de un debit verbal de înaltă cadenţă.  


Diaconescu a fost însoţit de preşedintele PP-DD, Simona Man, şi de deputatul Liliana Mincă, care au vorbit şi ele mulţimii, îndemnând oamenii să voteze pe 25 mai cu PP-DD pentru Parlamentul European şi lăudând conducerea feminină a organizaţiei municipale a partidului: consilierul judeţean Jenica Tabacu şi consilierele municipale Viorica Stănică şi Luminiţa Dumitrescu. De la întâlnirea cu Dan Diaconescu nu a lipsit consilierul municipal Adrian Piţigoi. De când zice că transmite de la Vatican pentru românii din Italia, după ce OTV-ului i-a fost retrasă licenţa de funcţionare, Diaconescu s-a pricopsit cu obiceiuri şi dotări asemnănătoare celor întâlnite la Suveranul Pontif. Aşa că dacă Papa de la Roma merge cu papamobilul, de ce n-ar merge şi Dan Diaconescu de la Caracal cu dedemobilul, denumire pe care DD a pomenit-o în discursul său numai bun pentru un candidat la alegerile prezidenţiale ce se vor desfăşura spre finalul anului. De fapt, Diaconescu a declarat că se şi vede “în turul doi la prezidenţiale, alături de Victor Ponta.” 


DD şi-a ţinut discursul către câmpineni din maşină, o dovadă a faptului că omul se grăbea, dar şi a respectului pe care îl poartă propriului său electorat. Diaconescu nu a mai promis fiecărui român zeci de mii de euro, ca altădată, dar nu s-a abţinut de la jocul cu împărţirea averilor bogaţilor către săraci, precum şi cu ipotetice şi imposibile venituri în euro ale românilor, trăitori într-o ţară cu cel mai sărac nivel de trai din Uniunea Europeană. “Sper să mă înlăture de la conducerea ţării, unde voi ajunge cu ajutorul dvs, un candidat care va asigura salariul minim al românilor de 2500 de euro, nu de 2200 de euro, cum voi face eu dacă ajung la putere. Şi tot aşa, fiecare preşedinte în funcţie să fie înlăturat de un politician care va asigura un salariu minim mărit faţă de cel precedent.” De unde le scoate, domnule! În nota cu care ne-a obişnuit deja, DD nu s-a sfiit să pluseze cu nonşalanţă, că doar nu dădea de la el: “La început, vom mări alocaţiile pentru copii de cinci ori, vom creşte pensia minimă la 5 milioane de lei şi salariul minim pe economie la 10 milioane!” Bine glăsuia admiratoarea lui domn’ Dănuţ, pomenită la începutul articolului: “E frumos, dar le zice şi frumos. Bine le zice!”. Să sperăm că admiratorii DD-ului nu vor ajunge să-şi reproşeze vreodată: “Bine ne-a făcut, dacă l-am votat!!!” Cu un triplu semn de punctuaţie al mirării, dar şi al disperării… A.N.   

În absenţa liberalilor, USL nu mai trăieşte

Biroul Electoral Central a admis plângerile liberalilor pentru folosirea ilegală a acronimului "USL", drept pentru care a dispus înlăturarea afişelor electorale folosite sub denumirea Uniunii Social Liberale în campania electorală pentru apropiatele europarlamentare. Măsura s-a aplicat deja în judeţul Prahova, dar şi în judeţele Alba, Argeş, Arad, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ şi Vâlcea. Vor urma, cu siguranţă, şi celelalte judeţe, după înaintarea plângerilor respective instituţiilor abilitate. Motivarea hotărârii BEC este următoarea: 


"În procesul electoral al alegerii membrilor din România în Parlamentul European din 2014, alianta politica Uniunea Social Liberala nu participa. Aceasta alianta politica a participat la alegerea autoritatilor administratiei publice locale din 2012 si la alegerile Camerei Deputatilor si a Senatului din 2012, dar in prezent si-a schimbat componenta initiala, PNL denuntand protocolul de functionare si parasind aceasta alianta politica. Acest partid nu si-a dat acordul ca denumirea aliantei politice respective - USL sau Uniunea Social Liberala - sa fie pastrata in continuare de alianta respectiva in noua sa forma si, de asemenea, nu si-a dat acordul ca semnul electoral al acesteia sa fie insusit sau utilizat de un competitor electoral!" A.N. 

Noi ajutoare pentru Spitalul Municipal de la fundaţia olandezului Peter Zantman

Fundaţia olandeză “Stichting Central Hospital Campina” condusă de inimosul Peter Zantman, cel mai bun prieten al Câmpinei din întreaga Europă, dacă nu cumva din întreaga lume, a adus din nou ajutoare la Spitalul Municipal Câmpina, cu care are o colaborare foarte rodnică, veche de 23 de ani. Fundaţia a ajutat, de-a lungul anilor, şi alte spitale din Prahova, mai multe cămine de copii, ba chiar şi unităţi din afara sistemului sanitar (pompieri, salvamont etc). 

Chiar şi detaşamentul de pompieri din Câmpina a beneficiat din partea fundaţiei amintite de o maşină specială Magirus, de fabricaţie germană, cu care pompierii câmpineni îşi desfăşoară activitatea în condiţii bune. Totuşi, aşa cum dovedeşte şi numele fundaţiei, principalul beneficiar al mărinimiei lui Peter Zantman îl constituie spitalul câmpinean, cel mai mare din nordul judeţului. Beneficiind de managementul performant al medicului Călin Tiu şi al predecesorului său în funcţie, chirurgul Alexandru Matei, SMC începe să semene tot mai mult cu un spital european. Mai este mult până la atingerea statutului de spital european, prin dotări şi servicii medicale oferite, dar faptul că  decalajul se micşorează continuu, că tot mai mulţi pacienţi preferă SMC în locul Spitalului Judeţean, reprezintă o realitate şi o imagine a SMC îmbucurătoare şi dătătoare de speranţe pentru bolnavii din zona Câmpina. 


Ultimele ajutoare aduse de Peter conţin mai multe cărucioare noi pentru invalizi, un instrument pentru măsură şi control folosit în oftalmologie, instrumentar chirurgical şi multe materiale consumabile (leucoplast, pansamente etc). “Ne-am bucurat şi de data aceasta de darurile primite de la fundaţia condusă de Peter, cu care avem o îndelungată şi apropiată relaţie. La rugămintea noastră, Peter Zantman ne-a promis că ne va aduce mai multe paturi de spital, în stare foarte bună, rămânând în sarcina noastră rezolvarea problemei transportului acestor paturi”, ne-a declarat medicul chirurg Călin Tiu, managerul-general al spitalului.  A.N.   

Festivalul-concurs “Julia Hasdeu” a adunat la Câmpina sute de mici pianişti

Aproape 250 de tineri pianişti cu vârste fragede, dar talente solide (preşcolari şi şcolari), s-au adunat la Câmpina din toate colţurile ţării, pentru a participa la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de interpretare pianistică ”Julia Hasdeu”. Evenimentul din acest an a avut mai mulţi participanţi decât cel din anul trecut şi, potrivit organizatorilor, valoarea sa creşte cu fiecare an. Micii participanţi erau elevi ai unor licee şi şcoli de muzică, dar şi ai unor unităţi de învăţământ având cu totul alte specializări. Festivalului-concurs este o manifestare organizată sub egida UNESCO. Principala instituţie organizatorică este Asociaţia Culturală „Paul Constantinescu – 2009” Ploieşti, care a avut ca parteneri Primăria şi Consiliul Local Câmpina, Casa de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu”, Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, Societatea Filarmonică din Câmpina, Asociaţia Culturală UNESCO „Julia Hasdeu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Coordonatorul proiectului, prof. dr. Sanda Hîrlav Maistorovici, a fost sufletul acestei manifestări şi a condus comitetul de organizare a festivalului, din care au mai făcut parte directorul executiv Florin Dochia şi directorii tehnici Alexandru Ştefan şi Mihaela Păun. Secretarul concursului a fost prof. Irina Ungureanu de la Liceul de Artă “Carmen Sylva”. 


Pentru finanţarea acestui festival, unic în ţară, Consiliul Local Câmpina a alocat suma de 2000 de lei, o sumă cam mică, în opinia noastră, judecând după anvergura evenimentului. Aşa cum ne-a obişnuit şi în anii precedenţi, manifestarea a fost de o înaltă ţinută, la concurs înscriindu-se tinere talente ale muzicii simfonice de pian din Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Cluj-Napoca, Braşov, Câmpulung-Muscel, Bârlad, Bacău, Râmnicu Vâlcea şi din multe alte localităţi. Pentru că festivalul-concurs s-a desfăşurat în patru locaţii (la Casa de Cultură - în sala mare de spectacole şi în sala mică de la etaj, la Muzeul Memorial „B.P.Hasdeu” şi la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”), au fost tot atâtea jurii, alcătuite din profesori de muzică din municipiu, care au evaluat şi notat prestaţiile micilor artişti. Regulamentul concursului a prevăzut obligativitatea ca participanţii să interpreteze o piesă din repertoriul românesc pentru pian. Ca urmare, dintre interpretările talentaţilor participanţi nu au lipsit piese muzicale semnate de Sabin Drăgoi, Mihail Jora, Filip Lazăr, Tudor Ciortea, Leontina Coban, Liviu Dandara, Hilda Jerea, Dan Voiculescu, Constantin Silvestri şi mulţi alţii. Ca şi în anii precedenţi, înscrierea la concurs nu a fost condiţionată de achitarea unei sume de bani. Singura cerinţă, în afara fişei de identificare, a constat în prezentarea unei lucrări plastice (desen sau pictură) sau a unei lucrări literare. Desenele şi picturile au fost vernisate în cadrul unei expoziţii deschise, în ziua concursului, în foaierul Casei de Cultură „Geo Bogza”. Lucrările literare şi plastice premiate au fost publicate în pliantul concursului. Prin acest demers, o trăsătură specifică festivalului de la Câmpina, organizatorii au dorit valorificarea tuturor laturilor creativităţii artistice a micilor, dar atât de talentaţilor participanţi. “Chiar dacă sunt cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi locuiesc în Ploieşti, sunt foarte ataşată de Câmpina şi, în special, de Casa de Cultură. Sunt coordonatorul acestui proiect, dar aş preciza că festivalul a fost iniţiat de profesoara Carmen Pavlenco, iar eu l-am preluat de la ediţia a opta. De la ediţia a noua, a luat numele Juliei Hasdeu, pentru că aşa cum Julia avea înclinaţii spre toate laturile artistice, şi noi dorim ca evenimentul să pună în valoare toate laturile artistice ale copiilor. Ei se înscriu în concurs cu o lucrare literară sau cu o lucrare plastică (desen sau pictură), iar în ziua concursului toate aceste lucrări sunt expuse în cadrul unei expoziţii desfăşurate în foaierul Casei de Cultură. În partea a doua a festivalului, se desfăşoară concursul de pian, copiii participanţi sunt organizaţi pe ani de şcolarizare. Ei pot fi sau nu elevi ai şcolilor vocaţionale (de artă). Am avut înscrişi anul acesta 240 de copii, mai mulţi decât anul trecut, când am avut doar 204. Nivelul concursului creşte de la an la an. Copiii vin cu mare plăcere, pentru că iubesc pianul din tot sufletul lor mare, frumos şi bogat. Şi faptul că nu avem premii în bani sau bunuri materiale, ci doar în diplome, nu încorsetează evenimentul cu criterii şi aprecieri ale juraţilor susceptibile de subiectivism şi părtinire, nu mai pune presiune pe micuţii interpreţi, făcându-i să cânte eliberaţi de multe emoţii, cu inimile mai pline şi mai curate. Un lucru foarte important, dat fiind faptul că oraşul suferă la capitolul baza materială, căci, din nefericire, Câmpina nu are destule piane pentru un concurs naţional. În aceste condiţii, ne-am bucurat de ajutorul primit din partea magazinului Senia din Bucureşti, care ne-a împrumutat două pianine electrice foarte bune, Yamaha. Ele au fost aşezate în cele două săli de la Casa de Cultură, unde au evoluat o parte dintre concurenţi”, ne-a declarat profesoara Sanda Hîrlav Maistorovici. A.N.

Oferta educaţională a Colegiului Tehnic Forestier pentru anul şcolar 2014 – 2015

ADMITERE LICEU ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL (3 ani)
pentru anul şcolar 2014 – 2015

Oferta educaţională a Colegiului Tehnic Forestier pentru anul şcolar 2014 – 2015 cuprinde 7 clase din care:

Clasa a IX-a, Liceu – 6 clase cu 168 locuri
A. Profil Real  / Ştiinţe ale Naturii – 2 clase, 56 locuri
B. Profil Servicii /  Economic - 1 clasă, 28 locuri
     (Tehnician în activităţi economice)
C. Profil Resurse naturale şi protecţia mediului / Silvicultură – 2 clase, 56 locuri 
(Tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere)
D. Profil Tehnic / Fabricarea produselor din lemn – 1 clasă, 28 locuri
(Tehnician designer mobilă şi amenajări interioare)
2.  Învăţământ profesional, clasa a IX-a

  • Domeniul - Fabricarea produselor din lemn
  • Calificarea / Meseria - Tâmplar universal

Informaţii suplimentare le puteţi regăsi  pe site-ul Colegiului Tehnic Forestier  www.cthforestier.ro 
inclusiv în Ghidul candidatului, Ploieşti, 2014 editat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi remis şcolilor gimnaziale din judeţul Prahova.


Important:
  • Pentru admiterea în clasa a IX-a de liceu, ca şi la învăţământul profesional (3 ani) pot opta elevii înscrişi în clasa a VIII-a şi absolvenţi ai claselor a VIII-a din seriile anterioare, numai dacă au promovat clasa a VIII-a şi examenul de Evaluare Naţională.
  • Înscrierea în clasa a IX-a liceu se face fără examen, pe baza mediei de admitere:

MA =  ABS + 3EN    în care  
                  4  
MA= media de admitere
ABS= media de absolvire a claselor V-VIII
EN= media generală obţinută la Evaluarea Naţională
  • MA – se calculează indiferent dacă media generală de la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei5.
  • Pentru Admiterea la Liceu, clasa a IX-a M.E.N. organizează 3 etape de admitere:

a) prima repartizare computerizată – 15 iulie 2014
b) a doua repartizare computerizată – 24 iulie 2014
c) a treia etapă este organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, 4 - 5 septembrie 2014.
Între 17–25 iulie 2014 elevii repartizaţi la licee depun dosarele la secretariatele liceelor respective.
Colegiul Tehnic Forestier dispune de:
- o foarte bună dotare în tehnică IT, 2 laboratoare de informatică de ultimă generaţie;
- 5 ateliere (4 de prelucrarea lemnului şi 1 de silvicultură) din care 2 au o dotare în echipamente (maşini unelte, tractoare, subansamble, instrumente şi aparate de măsură, prelucrare de mână (electrice)), recepţionate prin Programul PHARE TVET (valoare 1.400.000€));
Instruirea practică de specialitate se desfăşoară în ateliere şi laboratoare cu o foarte bună dotare;
Elevii şi cadrele didactice (conform site-ului Colegiului Tehnic Forestier) au obţinut interesante performanţe şcolare (premii I,II,III la fazele naţional şi judeţene, inclusiv concursuri naţionale şi judeţene de ştiinţe aplicate, meserii, artă, sportive, culturale).

Pentru Învăţământ profesional  - 3 ani
  • Condiţia admiterii: dacă au promovat clasa a VIII-a.
  • Elevii admişi beneficiază de bursă profesională, conform HG nr.1062/2012 de 200 lei/lună.
  • Învăţământul profesional se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale –  Tâmplar universal, nivel 3 european.
  • Instruirea practică se realizează în atelierele şcolii care dispun de o foarte bună dotare, constând din maşini cu comandă numerică şi nu numai. Colegiul Tehnic Forestier preia şi execută comenzi, vizând: mobilier şcolar, diorame, mese, dulapuri, lambriu, stupi pentru albine, etc.
  • După terminarea studiilor (3 ani) absolvenţii se pot angaja pe piaţa forţei de muncă sau după caz ( în condiţiile legii) îşi pot continua studiile liceale în clasa a XI-a.

Admiterea în Învăţământul profesional (3 ani) se realizează în 3 etape:
etapa   I: 22 mai - 7 iulie 2014
etapa  II: 25 iulie - 13 august 2014
etapa III: 25 august - 8 septembrie 2014

Informaţii suplimentare le puteţi afla la sediul Colegiului Tehnic Forestier, Mun.Câmpina, B-dul Carol I nr.31, telefon 0244.336521, pe site www.cthforestier.ro inclusiv şi prin şcolile gimnaziale de unde provin elevii.

Oferta educaţională a Liceului Tehnologic Mecanic pentru anul şcolar 2014 – 2015

“Califică-te! E şansa ta de a te integra în muncă”

Liceul Tehnologic Mecanic, cu sediul în municipiul Câmpina, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 34, organizează în anul școlar 2014-2015: 
  • învăţământ liceal clasa a IX-a, cursuri de zi- calificarea Tehnician mecatronist – 28 de locuri ;
  • învățământ profesional cu durată de 2 ani - calificările : Mecanic auto (28 locuri) și Tinichigiu vopsitor auto ( 28 locuri);
  • învățământ profesional cu durată de 3 ani - calificarea: Mecanic auto (28 locuri).

Toate calificările sunt solicitate de piața forței de muncă iar în plus cele de la învăţământul profesional asigură și obținerea permisului de conducere auto.
Învățământul profesional de 3 ani se adresează:
  • elevilor clasei a VIII -a  din promoţia curentă şi din promoţii anterioare. 
Învățământul profesional de 2 ani se adresează:
  • tuturor elevilor clasei a IX-a cuprinşi în învăţământul liceal (indiferent de filieră, profil sau domeniu de pregătire, din seria curentă și celor din seriile anterioare care au promovat cel puțin clasa a IX-a de liceu, dar care și-au abandonat ulterior studiile, precum și elevilor care au finalizat școala de arte și meserii, cu sau fără certificat de calificare profesională. 

Finalitatea programului constă în dobândirea unui certificat de calificare profesională recunoscut şi la nivel european, ce oferă oportunitatea  angajării imediate după terminarea studiilor, în România sau în Uniunea Europeană. În urma finalizării şcolii profesionale se dobândește certificatul de absolvire a învăţământului obligatoriu. 
Avantajele înscrierii la şcoala profesională sunt:
  • elevii vor beneficia, prin intermediul unui program naţional de susţinere a învăţământului profesional, de o bursă profesională  lunară în cuantum de 200 RON, indiferent de veniturile familiei;
  • elevii vor  dobândi o calificare profesională care să le permită integrarea  rapidă pe piaţa muncii ;
  • pe parcursul vacanţelor, după încheierea stagiului de practică, elevii vor putea continua să lucreze pe o perioadă determinată (cu respectarea condiţiilor legale);
  • angajatorii îi vor susţine (acolo unde condiţiile permit acest lucru) pe cei mai buni dintre elevi prin burse suplimentare de practică.
  • absolvenţii şcolii profesionale îşi pot continua studiile la liceu zi, seral sau cu frecvenţă redusă.

De ce Mecanic auto și Tinichigiu vopsitor auto la Liceul Tehnologic Mecanic Câmpina?
  • Cele două calificări oferă posibilitatea obținerii permisului de conducere ;
  • Cele două calificări sunt cerute de piața locală și zonală a forței de muncă ;
  • Liceul nostru este singura unitate de învățământ din Câmpina care școlarizează aceste calificări;
  • Școala are personal calificat care asigură pregătirea teoretică (profesori gradul I, profesor de Legislație Rutieră,) și practică a elevilor (maiștri și instructori auto atestați, categoriile B şi C);
  • Școala dispune de toate dotările necesare desfășurării în bune condiții a instruirii cursanților( cabinete și laboratoare de specialitate, sală de Legislație Rutieră  cu 24 de calculatoare, sală de Mecanică, autoturisme) .
  • Instruirea practică se va desfășura la societăți comerciale cu o bogată experiență în domeniu, cu care liceul are încheiate Convenții pentru desfășurarea instruirii practice : SC CARONE AUTOSERV SRL cu puncte de lucru la Câmpina și Bănești, SC IATSA CAMPINA SA cu 3 puncte de lucru în  Câmpina, SC AVE SERVICE SRL Câmpina, SC LARS AUTO SRL Brebu cu puncte de lucru în Câmpina şi Brebu , SC VLAVI COM SRL Câmpina   și SC IOANA SRL Câmpina.
Înscrierile în învățământul profesional  de 2 ani (pentru absolventii clasei a IX-a) şi  în  învățământul profesional cu durata de 3 ani (pentru absolventii clasei a VIII-a)  se fac în 3 etape, la secretariatul liceului, zilnic între orele 8,00-16,00 in perioadele:
- La  învățământul profesional  de 2 ani : I. 01-31.mai,II. 11-25.iunie, III. 27-31.august 2014,
- La  învățământul profesional cu durata de 3 ani : I. 22 mai– 7 iulie , II. 25 iulie – 13 august , III. 25 august – 8 septembrie 2014.
Informații suplimentare se pot obține de la avizierul unității sau la telefon 0244/333980 sau 0244/373269.

Lansare de carte: VREMEA OMIZILOR

Joi, 29 mai, de la ora 16.00, la sala mică a Casei de Cultură “Geo Bogza”, se lansează volumul “Vremea omizilor”, semnat de Emanoil Toma. Prezintă: Christian Crăciun, Florin Dochia, Serghei Bucur. Îşi dă concursul actorul Eusebiu Ştefănescu. 
Volumul lui Emanoil Toma, al 21-lea din creaţia sa, surprinde în primul rând pentru că este un volum ce cuprinde două piese de teatru. Avem deci la nivelul oraşului nostru un dramaturg. Cartea sa se rostogoleşte peste istorie: oricum am deschide-o pe axa de 180 de grade pe verticală, este istorie. Requiemul ne reaminteşte de nenorocirile cu care s-a reintrat în capitalism şi rostogolind-o la 180 de grade, intrăm în istoria curată, care este istoria celui mai mare dezastru social, cea mai cumplită teroare împotriva propriului popor: sărăcia, cum spunea Ghandi.


“Îi invit pe cei ce vor avea dorinţa să se înalţe spiritual, chiar în ziua de Înălţare, să participe la un eveniment cultural deosebit” - Emanoil Toma. 
Autorul a împlinit în luna mai 91 de ani: 70 de viaţă plus 21 de cărţi şi are în pregătire un nou roman: “Nu mă lăsa”, povestea alpinistului Octavian Brătilă, condamnat la ani grei de închisoare pentru că a hrănit, în 1956, doi studenţi simpatizanţi ai Revoluţueu din Ungaria. 

Lansare de carte la Biblioteca Municipală

Vasile Ioan Ciutacu: “Iubeşte-mă începe ura”

Sâmbătă, 17 mai, sub patronajul Bibliotecii Municipale “Dr. C.I. Istrati” şi al Casei de Cultură “Geo Bogza”, în prezenţa unui public select, a avut loc lansarea volumului de poezii “Iubeşte-mă începe ura”, semnat de scriitorul Vasile Ioan Ciutacu.

Cartea (apărută la Ed. Platytera, Bucureşti, 2013, 143 p.) - o selecţie de poeme scrise în perioada 2010 - 2013, precum şi câteva versuri revizuite, publicate în diferite volume, în intervalul 1970 - 2000 - a fost bine primită de critica de specialitate: “V.I. Ciutacu este un baladist din vârf de munte. A luat cu el toată zestrea şi simţirea din basmele noastre” (M.N. Rusu); “Tonul general elegiac în poezia lui V. I. Ciutacu se cantonează, dominant, într-o anume retorică sentimentală” (Florin Caragiu); “V.I. Ciutacu, în poezia domniei sale, inventează laitmotive de inspiraţie mitică, ce îşi trag obârşia din străfundurile atemporale ale miturilor dacice...” (Nicolae Dorel Trifu).
După o sumară trecere în revistă a activităţilor anterioare, d-na Liliana Ene, directoarea Bibliotecii, a deschis reuniunea literară mulţumind publicului pentru prezenţa numeroasă, pentru ca mai apoi să invite lectorii la dezbateri. 
Dezinvolt, cu o mare capacitate apreciativă, criticul şi istoricul literar prof. dr. C-tin Trandafir a evidenţiat personalitatea poetului: “Autorul este din Poiana Comarnic. Am scris despre cărţile lui, «Descântece pentru viaţă şi moarte», «Spânzurat de-un fir de iarbă» şi «Indulgenţe pentru un loc pe corabia lui Noe». Dl. Ciutacu este unic. Scrie o poezie tradiţională. În poezia lui sunt prezente naturalismul şi peisagismul. Există atitudine lirică. Situaţia existenţială la el este ambiguă. Pentru el, lumea este foarte luminoasă, dar vede şi partea întunecoasă. Spune mult metaforic. Asonanţe numeroase, plăcute. Are multă prezenţă feminină. Scrie o poezie raportată la natură şi societate”.


“Dl. Trandafir - remarcă scriitorul Florin Dochia - l-a situat foarte exact pe autor într-un context al poeziei. Este într-adevăr un poet liric. Avem de-a face cu o poezie în stil clasic. Prozodia este foarte bine stăpânită. Mai de substanţă mi s-au părut poemele libere: «Şi-ncepem, darling, să rostuim poveşti,/ Scufiţa Roşie adoarme pe-o blană gri de lup/ Şi Făt Frumos fuge cu anii mei domneşti/ Până ce murgu-i cară tot drumul său prin trup»” (Necurmata vânare).
Considerându-l pe autor “un mare poet din vârf de munte”, prof. dr. Christian Crăciun a făcut o serie de aprecieri elocvente legate de poezia lui V.I. Ciutacu: “Avem un număr incredibil de mare  de poeţi buni. Chiar optzeciştii se întorc la lirism. Lumea are nevoie de o nouă sensibilitate care, de altfel, este cea veche...”.
Cuvinte pline de căldură şi admiraţie faţă de poezia lui V.I. Ciutacu a exprimat şi prof. Gherasim Rusu - Togan: “Recentul volum «Iubeşte-mă începe ura» nu se înscrie pe linia celorlalte cărţi. Are ceva deosebit. Societatea de azi are nevoie de lirism. La Ciutacu tronează setea de iubire (şi citeşte din “Tăceri albastre” - n.r.). Poetul se cântă pe sine. O inimă care vibrează. Creatorul unor poezii frumoase. Este autentic”.
Emoţionat, autorul a ţinut să mărturisească: “Vă mulţumesc că aţi venit să mă vedeţi şi pe mine... Mulţumesc lectorilor pentru aprecierile lor. Îmi place poezia, încerc altceva. Fără poezie, aproape că nu se poate”.
Încă o lansare de carte s-a încheiat cu nelipsitele, dar superbele epigrame semnate de Ştefan Al. Saşa: “Din culmile oraşului Comarnic/ El vine cu talent şi urşi la braţ/ Aruncă peste noi un vers năpraznic/ Sperând să limpezească-al lumii zaţ” (Madrigal) sau “După iubire-ncepe ura,/ Nu avem nicio îndoială,/ Poetul i-a rupt muzei gura,/ Volumul e-o cotonogeală!” (A propos de titlul cărţii). 
Theodor MARINESCU

Lectura NU dăunează grav sănătăţii

Odiseea prizonieratului la ruşi

Experienţa carcerală complexă a lui Radu Marculescu (1915-2011) de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial dar şi după terminarea acestuia este relatată amplu, cu lux de detalii pitoresti, îmbrăţişând întreaga paleta a de culori a sufletului uman. Primul său volum memorialistic „Patimiri si iluminari din captivitatea sovietică”1 se axează asupra captivităţi în URSS iar în cel de al doilea volum Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din Gulagul Românesc Radu Mărculescu descrie experienţa din sistemul represiv grefat în România de ocupantul sovietic.  Primele memorii se împart net în două faze distincte: cea de până la cădrea în robie şi care se axează asupra încleştării din zona Stalingradului din noiembrie 1942  şi apoi prizonieratul la sovietici (1942-1950) o perioadă foarte lungă şi, în consecinţă, bine reprezentată în materia cărţii. În spaţiul cultural românesc nu au apărut foarte multe evocări şi mărturii despre  tragedia armatelor române din arealul Stalingradului de aceea cartea lui Radu Mărculescu trebuie aşezată în primul rând ale acestei dureroase pagini a istoriei noastre militare, care, ulterior, s-a transformat într-una politica prin aservirea României puterii sovietice, ieşită victorioasă net în acea confruntare. 


Radu Mărculescu, sublocotenent TR într-o baterie de obuziere, prezintă  multe detalii inedite despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în zona Cotului Donului şi stepei kalmuce. Ordialul autorului şi al altor zeci de  mii de militari români2 a început în ceţoasa dimineaţă de 19 noiembrie când a fost declanşată ofensiva sovietică iar pentru bateria lui Radu Mărculescu a durat până la 24 noiembrie când a căzut prizonier.  Secvenţele zugrăvite în acele momente dramatice  dovedesc complexitatea acelor clipe pentru militarii români ( foarte mulţi dintre ei TR-işti) laşitatea dar şi eroismul lor. Poziţia artileriştilor români a fost atacată de un tanc T 34. Ofiţerii, constatând că obuzele tunurilor românesti chiar dacă îl ating nu-i produc nicio pagubă, hotăresc să formeze trei grupuri de vânători de tancuri, o practică adoptată curent în cel de al Doilea Război Mondial de către trupele de infanterie, care nu aveau sprijinul artilerie antitanc. Acum chiar unităţile de artilerie trebuiau să recurgă la acest efort disperat. Unui camarad de-al lui Mărculescu, îi revine prima „şansă” dupa ce au tras la sorţi care. După ce şi-a aruncat grenadele într-un T-34, fără rezultate notabile, de nervi, s-a căţărat pe tanc şi a început să-i îndoaie ţeava mitralierei, izbind cu putere cu un baros în carcasa de oţel, înnebunindu-i de groază pe tanchişti, determinându-i să se retragă. Înainte ca tancul să ajungă în liniile sovietice, a reuşit să sară de pe el, revenind în liniile româneşti. O altă secvenţa fabuloasă evoacată de autor a constituit-o  lupta unui pluton de infanterie care a adoptat aproximativ aceeaşi metodă de a ataca tancurile T-34 cu sticle de benzină, băgate în snopi de secară, aprinse şi strecurate sub rezervorul de benzină al tancului, scoţând din luptă „18 care din cea mai avansată tehnică a timpului”. Însă nu a fost suficient căci Armata Roşie avea mii de astfel de tancuri şi nişte strategi inteligenţi.
În ambele perioade (lupta disperată şi prizonieratul) se disting atât lumini cât şi umbre.  Căpitanul bateriei sale de obuziere care, teoretic, ar fi putut lupta de la egal la egal cu tancurile, nu  si cu cele sovietice T-343 un birocrat care stătea departe de linia frontului, în timpul retragerii iniţiale, a preferat să se urce într-un camion german care se îndrepta către vest, către iluzoriul pod de la Kleţkaia, abandonându-şi tunurile şi oamenii, lăsându-le sub comanda autorului, totuşi un biet sublocotenent în rezervă, într-o situaţie dramatică. Cei doi s-au reîntâlnit după două zile în care bateria a luptat din greu împotriva tancurilor sovietice, în ceea ce se profila a fi încercuirea trupelor romane, camionul nemţesc consumându-şi aiurea benzina, ocupanţii fiind nevoiţi să meargă pe jos. Mărculescu îi oferă capitanului calul pe care-l abandonase cu atâta uşurinţă şi, în semn de camaraderie, îi oferă ofiţerului german care-l luase pe căpitanul român posibilitatea de a-l transporta într-o căruţă. Acesta, chiar dacă vizibil epuizat, a refuzat să-şi abandoneze oamenii! O altă imagine care l-a izbit pe autor a fost aceea cu extraordinarii cai germani de tracţiune, mari, frumoşi, fala Wehrmachtului, morţi îngheţaţi şi datorită efortului în timp ce „mizerabilii” cai ai Armatei Regale Române, mici, încăpăţânaţi şi rezistenţi, trageau fără probleme la furgoane şi atelajele obuzierelor, mulţumindu-se cu licheni şi zăpadă. Observând cu atenţie cele întâmplate, Mărculescu scrie că “Din toate naţiunile participante la această nefericită campanie, italienii au dat morţii obolul cel mai ridicat, cu toate că echipamentul lor, căptuşit cu blănuri, era mai călduros decât al celorlalţi şi de invidiat pentru noi, românii” Timp de patru zile s-au retras, la un moment dat nemaiavând obuze să tragă fiind fortati să-şi distruga tunurile, cu speranţa deşarte de a găsi podul de la Kleţkaia în mâinile Axei “Eram cu toţii frânţi de oboseală şi de presiunea nervoasă a evenimentelor, precum şi în cea mai deplină nesiguranţă, încât, punându-mi capul pe raniţă, drept rugăciune atât am putut să spun <Doamne, fă Tu ce nu mai putem face noi. Că puterea Ta în slăbiciunea noastră se arată>”. Implicarea Armatei Române la Stalingrad rămâne şi acum o rană deschisă, un amplu subiect de dezbatere. „Afirm, fără teama de a fi contestat că faţă de aliaţii lui occidentali, din această catastrofală campanie de iarnă, fie şi nemţi, unguri ori italieni, deşi în vădită inferioritate ca echipament şi alimentaţie, le-au fost totuşi net superir ca rezistenţă fizică, supravieţuind geruruilor, viscolelor, foamei, setei, eforturilor supraumane. Această rezistenţă a ostaşului român este o realitate de care nu trebuie să se abuzeze”. Însă la 24 noiembrie unitatea condusă de Radu Mărculescu a ajuns în acel punct nodal, alături de alte zeci de mii de soldaţi români care încercau să scape. Primul contact cu armata sovietică a constat într-o tradiţională jefuire. Descrierea marşului robiei şi al morţii rămâne cutremurătoare căci timp de douăsprezece zile prizonierii români şi germani au fost siliţi să meargă zeci  de kilometri către o gară îndepărtată, în plină iarna, dormind sub cerul liber,hrăniţi mizerabil (câteva sute de grame de pâine pe zi). Cei slăbiţi şi care ajungeau în urmă erau împuşcaţi de cel care avea să-i bântuie visele tot restul vieţii „un uriaş într-o şubă miţoasă, lungă până la pământ cu o căciulă rusească îmblănită (..) într-o mână ţinea o carabină ce fumega, iar în cealaltă o lesă de care trăgea năbădăios un câine pitic, un teckel cu laţe roşcate şi picioare strâmbe, ca să linga de pe zăpadă o dungă de sânge. “Sângele militarilor români împuşcaţi de stapân.
Rata mortalităţii a fost uriaşă, autorul aproximând din cele văzute că dintr-o coloană de 10.000 de prizonieri nu ar fi ajuns la destinaţie decât 2-3.000. Îmbarcaţi în bou-vagoane, ofiţerii au fost despărţiţi de restul trupei din motive evidente „Separţi de noi, ofiţerii, soldaţii noştri, în cea mai mare parte, au fost mânaţi în lagăre de munci de exterminare, în mine, fie dincolo de Cercul Polar, fie în Urali sau în Siberia unde peste tifosul exantematic şi foamea endemică ce constituiau fundalul permament al prizonieratului, se adăuga clima năprasnic geroasă a acestor pustietăţi blestamte.” Încă din primele zile de captivitate ofiţerii români au înfruntat marele duşman al deţinutului sovietic din Gulag: foametea. „ea constituia timbrul de fond al tuturor chinurilor noastre. Ni se dădea ca hrană peşte sărat şi pesmeţi uscaţi dar fără apă, sau apă pe sponci, la soroace, ceea ce provoca o sete oribilă şi de nesuportat. Sub presiunea foamei, care în final ajunge să întunece chiar şi mintea, astfel de dereglări comportamentale (furtul raţiei –n.m) aveau să-şi facă apariţia mai târziu şi în lagăr, tulburându-ne existenţa, îndeosebi în primul an de captivitate petrecut sub semnul precumpănitor al foamei.” În lagărele şi captivitatea sovietică au existat patru mari categorii de prizonieri români: (1) cei căzuţi în robie în anul 1941, în plină ofensivă româno-germană, în urma unor acţiuni individuale (puţin numeroşi) care credeau în victoria finală (2) cei luaţi prizonieri în mod masiv, în zona Cotului Donului şi Stalingradului în noiembrie-decembrie 1942 “tragic destin de generaţie” şi pentru care deja victoria finală era o iluzie (3) ofiţerii şi soldaţii capturaţi de sovietici în mai 1944, în Crimeea care însă aveau un moral şi o constituţie fizică mai ridicate pentru că făceau parte din diviziile de vânători de munte, divizii de elită ale Armatei Regale Române şi (4) cei căzuţi după 23 august 1944 care nu mai aveau nici iluzii şi nici speranţe, care erau debusolaţi şi nu înţelegeau de ce “aliatul sovietic” se comportase astfel. În mod pradoxal, Mărculescu scrie că torţa rezistenţei în captivitatea sovietică fost aprinsă şi transmisă succesiv de la prima categorie de prizonieri către celelalte.  Cartea ofera şi o reflecţie filosofică a suferinţei în comunism alături de un mesaj anticomunist total, bazat pe experienţa autorului. După ce subofiţerul Ciutea (pentru că şi rememorarea numelor acestor eroi îşi are importanţa sa) cu mult curaj, a îndrăznit să refuze să iasă la muncă, adoptând drept metoda de confruntare cu autorităţile nkvdiste ale lagărului greva foameni, Mărculescu îşi da seamă că „am descoperit că fiinţa omenească îşi dezvăluie doar în situaţii limită adevărata ei natură, ca şi grama posibilităţilor ei primordiale, dar latente, infint superioară cele omologate în situaţii de viaţă obişnuită. Omul mi s-a revelat atunci ca o fiinţă necunoscută (A. Carell) care, în situaţii-limită, dacă se conectează prin concentrare la valoarea supermă, este capabil de performanţe ce frizează miracolul”4 Credinţa creştină, trebuie subliniat, l-a ajutat şi pe autor să supravieţuiască. 
Traseul său în burta chitului (Gulagului) sovietic aşa cum se prezenta el in timpul si dupa cel de al Doilea Razboi Mondial (cu o rată a mortalităţii foarte mare) este unul remarcabil, transformându-l într-un adevărat Ulise în căutarea Ithacăi. Iniţial întemniţat alături de floarea ofiţerimii române care rezistase marşului morţii în lagărul de la Oranki, apoi mutat într-un fost schit ortodox, dezafectat şi tranformat în închisoare de înaltă siguranţă de lângă Oranki apoi transferat în lagărul de la Monastirka „un lagăr de bordeie care, vazut de sus, de pe colinele pe unde ne ducea drumul, se dezvăluia privirilor noastre ca un ţarc de muşuroaie de cârtiţă” De aici, un grup mai refractar adică anticomunist a fost transferat  la Uscioara sau Gaura Dracului unde s-a organizat o nouă grevă a foamei5 pentru ca ofiţerii să nu fie scoşi la munca istovitoare din afara lagărului (la taiatul şi căratul copacilor în taiga), obligându-i pe sovietici, până la urmă, să îi excepteze de la muncă, aceasta fiind considerată un privilegiu al omului noi, ofiţerii români fiind doar nişte reacţionari. Odiseea grupului avea să continue în lagărul de la Morşansk. Pe drumul între cele două locaţii, fiind păcăliţi de sovietici că vor fi eliberaţi, prizonerii romani au trecut prin Kazan. În monumentala gară din Kazan, autorul a fost şocat de contrastul între măreţia edificiului ţarist şi sărăcia, mizeria (celebrul bufet cu rafturi goale) celor care treceau prin ea. Extrem de curios din fire, Mărculecu a scurtat umanitatea sovietică îngrămădită în măreaţa gara ţaristă, în căutarea omului nou. Regăseşte un haos uman de nedescris, iar noii oamenii „întinşi pe pardoseală, dormeau adânc, dar prezentau această caracteristică: fiecare dormea cu capul pe fundul altuia. Îndeosebi atenţia ne fu atrasă de un maior sovietic: acesta, descheiat la veston, pe care avea, sub celofan, un purcoi de decoraţii, cu gamela în mână, dormea cu capul pe fundul monumental al unei haziaice grase, care sforăia de rupea pământul.”6 Vorbind în româna, grupul este reperat de o tânără şi frumoasă basarabeancă, deporatată împreună cu părinţii în 1940 şi care pentru a scăpa din deportarea în Urali, după ce ambii părinţi murisera, a făcut un copil. În acel moment se întorcea acasă, în Basarabia, noua RSS Moldovenească. Ofiţerii români au făcut o chetă si i-au oferit orfanei o sută de ruble. Grupului i s-a permis să viziteze de capul lui Kazanul, în aşteptarea unei legături feroviare atemporale „Kazanul, la doi ani de la terminarea războiului, arăta cenuşiu, şters şi neinteresant. Bulevardele erau goale. Puţinii pietoni-şi aceia prost sau sărăcăcioşi îmbrăcaţi(..)în goana maşinii n-am putut distinge nici stilurile şi nici posibila frumuseţe a edificiilor. Doar atât am reţinut, o mâzgă murdar-cenuşie, tipică regimului sovietic” Din mersul trenului, autorul observă patru femei înhămate la grapă „mi-a rămas ca imagine-emblemă a întregii Uniuni Sovietice, cu ifosele ei umaniste sub care rânjesc cele mai înjositoare degradări ale naturii şi demnităţii omeneşti”
Unul din motivele esenţiale ale scrierii acestei cărţi a reprezentat-o necesitatea de a arunca linţoiul uitării, de a recupera figurile a nenumăraţi foşti camarazi anonimi de suferinţa pe care relatarea lui îi în-suflet-eşte, îi învie din morţi, dovedind că lupta şi calvarul lor nu au dispărut  fără urmă, fiind recuperate de memoria naţională (chiar dacă prea puţin asumate.) Mărculescu oferă atât prin aceste portrete dar si prin experientele sale directe, tramuatice, redate cu un talent literar extraordinar radiografia perfectă a ceea ce a fost prizonieratul militarilor romani în Uniunea Sovietică care multora le-a zguduit definitiv existenţa, nu au mai fost niciodată aceeaşi chiar dacă au scăpat cu viaţă. „Cămine, căsnicii, familii întregi, situaţii materiale, toate ni se năruisera în vârtejul timpului. Al acelui timp istoric, vrăjmaş şi impostor, din care noi înşine ne excluseserăm, denunţându-l ca nefiind cel adevărt, al nostru. Dar şi timpul se răzbunase pe noi pentru această sfidare, privându-ne de acţiune, de participare la viaţă şi osândindu-ne la un imobilism vecin cu moartea. Scoşi în afara lui, asistam de la distanţă, spectatori neputincioşi, la mişcarile-i tectonice cu care năruia lumea noastră, ca să scoată în locul ei, din neant, la suprafaţă, o altă lume de forme aberante şi monstroase, care se lăţea necontenit, îmbrâncindu-ne pe noi, izolaţii, către periferia existenţei.” Diabolica putere sovietică acorda dreptul de a scrie familiilor de către prizonierii de război, stipulat prin convenţiile la care aderase prin intermediul Crucii Roşii însă nu garanta decât pe sprânceană şi celor care colaborau dreptul de a mai şi primi răspuns de acasă. Astfel încât Radu Mărculescu nu a primit nici o scrisoare din ţară timp de patru ani de zile. Inevitabil, multe familii nu au rezistat acestei presiuni cum a fost şi cazul lui. Soldaţii care supravieţuiseră unei prime ierni terbile mai aveau o singură şansă de a supravieţui şi ieşi din acel iad: înrolarea în divizia Tradătorilor şi Vânzătorilor, celebra divizie Tudor Vladimirescu. Însă chiar şi în rândul amărâţilor de soldaţi acest proces nu a fost unul masiv, existând destule cazuri când talpa ţării (elita fiind încadrată în diversele grade de ofiţeri) a preferat minele dezonoarei şi trădării. Pentru că divizia a fost constituită în anul 1943, existând şansa ca ea să lupte direct împotriva trupelor Armatei Regale Române (ARR). Autorul a cunoscut mult mai bine procesul achiziţionării sufletelor care devenea moarte (după Gogol) din rândul ofiţerimii şi expune atât cazuri de rezistenţi care au plătit cu viaţa cât şi de cedenţi. Pentru a-i convinge pe ofiţeri, sovieticii au recurs la vechile lor metode: munca grea şi brută la tăiatul copacilor coroborată cu un regim alimentar de exterminare. Regimul de muncă dură a provocat îndârjirea ofiţerilor care ştiau foarte bine prevederile  Convenţiei de la Haga prin care ei erau exceptaţi de la muncile penibile. O trupă de agitatori comunişti, condusă de Ana Pauker a colindat lagărele în care se aflau zeci de mii de militari români pentru a-i atrage de parte URSS. La căminul cultural unde fuseseră adunaţi pentru a li se prezenta situaţia, după cuvântul agitatorilor în rândul cărora se găseau colonei sau maiori care aderaseră, a luat cuvântul căpitanul Popesu-Tudor care a combătut toate minciunile comuniste. Imediat după încheierea reuniuni, el a fost ridicat din dormitor de NKVD. Însa DTV a luat fiinţă ca un „produs monstros al împerechierii dintre teroare şi trădare” formată din toate rebuturile trupei române ( turnători, hoti, corupti)
În iarna lui 1951, după aproape nouă ani, unul din ultimele grupuri format din ofiţeri români luaţi prizonieri la Stalingrad a plecat de la Odessa către ţara mamă, întrând în Republica Populară Română pe la Sighet, unde grupul  a fost preluat de „ un cordon de ostaşi români cu petliţe albastre la guler şi cu baioneta la armă, aşteptând să ne ia sub escortă” Câinii lupi „ne priveau cu o curiozitate ostilă”. În acele momente, cele două armate se priveau faţă în faţa poate pentru ultima oară (dar şi cele două Românii): Armata Regală Română şi Armata RPR creată după model sovietic. „Iată la ce se reducea repatrierea noastră: la o schimbare de lagăr, de gărzi, de câini. (...) Un caporal se apropie ţanţoşi de uşă, pregătindu-şi comanda regulamentară. (...) când desluşi prin semiîntuneric siluetele noastre fantomatice, chipurile emaciate, părul alb al multora, uniformele cârpite şi decolorate pe epoleţii cărora se mai vedeau tresele ofiţereşti ale unei foste armate regale, acest amestec bizar de mizerie şi prestanţă îl descumpăni pe tânărul caporal, făcându-l să ne salute regulamentar şi, pe un ton cuviincios, să ne invite să coborâm şi să ne încolonăm câte patru” Mărculescu ştia la ce să se aştepte căci în prizonierat se ditribuia şi citea presa propagandistică sovietică „După ideea pe care ne-o făcuserăm citind Izvestia (şi din rânduri în rânduri) acum la noi în ţară întregul aparat represiv, maşina modernă de tocat carne omenească, funcţiona ireproşabil şi la cei mai înalţi parametri. Arestările se ţineau lanţ, tribunalele lucrau fără oprire şi umpleau ochi puşcăriile, iar ce dădea pe lături, cimitirele. Totul începea şi la noi să semene cu ceea ce fusese aici, în Rusia anilor revolutiei. Aceleaşi şedinţe, aceleaşi lozinici, aceeaşi mizerie, aceeaşi teroare, aceleaşi scheme, aceleaşi scenarii doar la un decalaj de 20-30 de ani (...)Şi fiindcă veni vorba de peisajul cultural al ţării noastre şi de oglindirea lui în conştiinţa noastră prin mijlocirea presei sovietice, trebuie să spun cât de chinuitoare ne-au fost suferinţele morale pricinuite, şi atunci, şi mai târziu, de capitulările marilor noştri purtători de valori spirituale, poeţi, scriitori, artişti, gânditori- triumfalist anunţate de Izvestia şi Pravda. Operele lor erau larii şi penatii noştri. Din ele ne extrăgeam filtrul subtil, dătător de tărie şi de viaţă, al rezistenţei noastre.” Pentru Marculesu dureroasă a fost mai ales reorientarea lui Arghezi. „Fiecare cădere  a corifeilor culturii noastre, fie că era vorba de Sadoveanu, de Călinescu ori de Camil Petrescu, o primeam ca pe o lovitură de cuţit aplicată pe la spate. Căci fiecare trecere a acestor mari, cu arme şi bagaje, în tabăra vrăjmaşului, ne şubrezea într-un fel propria poziţie.”
De la Sighet grupul de ofiţeri regali a fost transportat pe calea ferată lângă Bucureşti, în fosta tabără militară germană de la Bragadiru, unde a aşteptat trierea şi eliberarea căci dosarele puse cap la cap de către NKVD au fost predate la Sighet Securităţii, astfel încat aceste umbre i-au urmărit toată viaţa. Mărculescu a  avut norocul să întâlnească in noul lagăr de triere un fost coleg de studenţie care se alăturase Cauzei proletare şi care l-a salvat în ultimul moment de la trimiterea la Canal, cum s-a întâmplat cu ceilalţi 22de  colegi de suferinţă şi prizonierat sovietic care au fost trimişi direct acolo, din fericire, toţi supravieţuind (deja experimentaţi cu viaţa în Gulag) până în 1954 când au fos eliberaţi după alţi trei ani de chin. Pentru Radu Mărculescu au  fost nouă ani din viaţă irosiţi. Deocamdată căci patria recunoscătoare şi ocupată avea să-i pregătească şi alte suprize. Soţia nu a avut puterea să-l mai aştepte, refăcându-şi viaţa. Autorul şi-a dat seama de această tristă realitate din scrisorile mamei sale în care erau pomeniţi toţi prietenii şi cunoscuţii săi dar nici un cuvânt despre soţie. Din fericire, am putea spune, pentru Mărculescu, tânăra familie nu avea copii in momentul începerii războiului căci altfel cine ştie dacă nu s-ar fi repetat tragedia trăită de Varlaam Şalamov în momentul întoarcerii de la Kolîma. „În aceşti ani am trăit cu adevărat sau totul n-a fost decât un coşmar?Un coşmar pe fundul căruia mi-am lăsat tinereţea”7 Mare pacat că această experienţă nu a fost scrisă înainte de 1989, transmisă şi tradusă în franceză sau engleză, căci ar fi rivalizat fără probleme cu Soljeniţîn sau Şalamov.
Codruţ CONSTANTINESCU

Note:
1 Editura Humanitas, 2010, cea de a treia editie, prima apărând în 2000 la Albatros şi cea de a doua în 2007 la  Universal Dalsi. Laudabil este efortul Editurii Humanitas de a reedita aceste cărţi importante şi care parcă s-au cam pierdut în entuziasmul publicistic din primul deceniu de regăsire a libertăţii editoriale. La fel a procedat şi cu cele două volume ale Lenei Constante.
2 Răspunderea Înaltului Comandament Român şi în mod direct a Mareşalului nu poate fi eludată la fel de bine cum nu se explică nici inconştienţa combinată cu neputinţa celui german.
3 ca sa nu mai vorbim despre tancurile grele KW de saizeci de tone.
4 pag.345
5 Celebra ramane greva foamei de la Oranki din februarie 1948 care i-a fortat pe sovietici sa repatrieze o buna parte din ofiterii romani (nu si autorul care deja nu s emai afla acolo)
6 pag.473
7 pag.659