08 iulie 2014

Cel mai mare spital privat din judeţ va fi inaugurat parţial în câteva luni

Într-o ţară cu o populaţie îmbătrânită şi marcată de numeroase afecţiuni, încă de la vârste fragede, s-ar putea crede că guvernanţii nu mai prididesc cu aplicarea celor mai moderne şi mai eficiente metode de reformare a sistemului de sănătate. Poate în Occident, nu la noi, aici, la porţile Orientului, unde totul este luat cu uşurinţă, cu superficialitate, à la legère, unde niciun guvern care s-a perindat pe la cârma ţării nu a făcut mai nimic în acest sens, lipsa voinţei politice fiind în strânsă legătură cu deturnarea banilor din bugetul Sănătăţii spre destinaţii avantajoase doar pentru clientela politică. Cum sistemul public de sănătate, mereu în boală (deşi e absurd ca însuşi sistemul care ar trebui să asigure sănătatea naţiei să fie bolnav), nu va putea fi salvat cu actuala clasă politică, singura salvare a populaţiei, exceptând păturile ei cele mai sărace, rămâne dezvoltarea sistemului privat de sănătate, lucru ce stă la îndemâna unor societăţi private cu putere financiară. Una dintre acestea este Confind SRL, cea mai mare societate comercială câmpineană, care a avut, acum câţiva ani, ideea înfiinţării celei mai importante societăţi medicale din judeţul nostru: SC Centrul Medical SanConfind. 


Ţinând cont de principiul “statul este cel mai prost administrator”, s-ar putea crede că viitorul sistemului medical românesc este strâns legat de spitalele private. La începutul anului 2013, SC Centrul Medical SanConfind a concesionat, pentru 49 de ani, clădirea fostului spital de la Poiana Câmpina, unitate care a funcţionat, decenii la rând, ca secţie exterioară a Spitalului Municipal Câmpina. Clădirea este de dimensiuni impozante (4.000 metri pătraţi, suprafaţa desfăşurată), dar ea va fi mult extinsă, iar arhitectura ei, radical schimbată, astfel încât locaţia să poată găzdui cel mai mare şi mai modern spital privat prahovean (10.000 metri pătraţi, suprafaţa desfăşurată), dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie şi în care serviciile medicale să fie asigurate la standarde europene, de unii dintre cei mai buni medici specialişti. În interviurile acordate revistei noastre în 2012, Ioan Simion, preşedintele C.A. al Confind SRL ne-a asigurat că, în câţiva ani, proiectul SanConfind va prinde contur. Şi, într-adevăr, s-a ţinut de cuvânt, căci după înfiinţarea pe strada Progresului a Centrului stomatologic Dentactiv, care are în dotare un laser medical extrem de performant, urmează ca, până la finele acestui an, să se deschidă Spitalul SanConfind, cel mai mare şi mai modern din întreg judeţul. “Pentru început, ne-am propus să ne lansăm doar în specialitatea balneofizioterapie, prin captarea apelor minerale din comună, foarte vestite şi apreciate odinioară, de care, de prin 1980, nimeni nu s-a mai îngrijit. În urmă cu mai multe  decenii, comuna Poiana Câmpina avea statut de staţiune balneoclimaterică. Printr-un sistem de conducte, vom aduce aceste ape cu un bogat conţinut de săruri minerale în curtea spitalului nostru, în nişte bazine. De aici, ele vor fi distribuite în secţia de balneologie, acolo unde este nevoie. Pacienţii vor putea face atât băi reci, cât şi băi calde, dar şi împachetări cu nămol adus de la Techirghiol, nămol care, păstrat în condiţii speciale, îşi păstrează proprietăţile curative mai mulţi ani. Aşa că putem spune că vom muta Techirghiolul la Câmpina. Vom realiza şi un bazin pentru stocarea, pe timpul nopţii, a apei sărate de la izvoare, astfel încât se se poată asigura consumul, oricât de mare, necesar în timpul tratamentelor zilnice. Pe lângă balneoterapie, un etaj al spitalului va fi destinat fizioterapiei şi tratamentelor de recuperare medicală.”, ne declara în 2012 Ioan Simion. Şi, într-adevăr, Spitalul SanConfind va fi inaugurat parţial până la finele anului, ca parte componentă a Centrului Medical SanConfind, în structura căruia vor intra o Policlinică (Ambulatoriu de specialitate), o farmacie, un hotel pentru pacienţi etc. Spitalul va dispune, la început, ca o primă etapă din existenţa sa, numai de secţia de balneologie, urmând ca ulterior, în funcţie de nivelul dotărilor cu aparatură şi toate cele necesare, să fie deschise şi celelalte secţii ale spitalului. Cu totul deosebit faţă de alte unităţi spitaliceşti, în viitor, în apropierea spitalului se va construi un hotel-restaurant cu circuit închis destinat, în principal, celor care fac tratamente de balneofizioterapie şi însoţitorilor acestora. 
În interviul de mai jos, Ioan Simion ne-a oferit mai multe informaţii despre realizarea Centrului Medical SanConfind şi a spitalului cu acelaşi nume.  


- Ce înseamnă proiectul SanConfind?
- Societatea Confind a împlinit, la 31 mai 2014, 23 de ani de existenţă. A început cu execuţia de şuruburi şi a ajuns astăzi un mare fabricant de echipament petrolier, cu o cifră de afaceri de circa 65 milioane de euro pe an şi 1350 de salariaţi. În afara preocupărilor industriale, în ultimii doi-trei ani, Confind şi-a diversificat activitatea şi a abordat două domenii complet diferite: agricultura şi sănătatea. Noi suntem ferm convinşi că cele trei activităţi sunt complementare şi că, în timp, se vor dovedi cu prisosinţă avantajele acestui lucru. Despre agricultură nu vom vorbi acum. Despre sănătate, pot spune că în mai 2011 s-a înfiinţat SC Centrul Medical SanConfind, iar în august 2011 s-a deschis Cabinetul Stomatologic DentActiv, brandul pe partea de stomatologie a Centrului Medical SanConfind şi cel mai modern şi mai performant cabinet stomatologic din municipiu, în care s-a investit o jumătate de milion de euro. Peste câteva luni, se va deschide “Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic şi de Recuperare Medicală” a Centrului Medical SanConfind, care dispune de: cabinet de consultaţii, aparatură ultramodernă pentru recuperare robotizată (mâini şi picioare), echipamente pentru terapia durerii (laser, ultrasunete, şocuri pneumatice, unde scurte, microunde, tracţiuni cervicale şi lombare), saună uscată şi umedă, magnetoterapie, masaj, kinetoterapie, fizioterapie (electroterapie, terapie cu vacuum etc.). Cel mai important lucru pentru această bază va fi activitatea de balneohidroterapie, bazată pe apa sărată captată şi transportată de la circa 1 km prin conducte din polietilenă, îngropate. Se va folosi aceeaşi apă minerală terapeutică, clorurată şi hipertonă utilizată din 1907 în Poiana Câmpina. Mineralizarea totală a apei pe care urmează să o folosim este de 320 g/l (apa de mare are circa 35g/l, apa din lacul Techirghiol are 80g/l). Baza dispune de echipamente moderne, fiabile, cu un înalt grad de automatizare, executate în Franţa şi Germania, special concepute pentru San Confind: bazin 9m x 4m pentru recuperare medicală; bazin de 7m x 2,5m pentru mers în contra current; bazin de 15 mp pentru recuperarea medicală a copiilor; macara pivotantă cu acţionare hidraulică pentru transferul bolnavilor din cărucior în bazin şi invers; cinci căzi pentru apă sărată (caldă şi rece); patru căzi cu apă sărată şi nămol de Techirghiol; trei căzi pentru duş subacval şi o cadă treflă pentru recuperare medicală. Apa sărată este filtrată, încălzită la 35 de grade Celsius, tratată, recirculată (trei volume de bazin pe oră), într-un cuvânt, calitatea apei va fi ţinută sub un control strict. Nămolul va fi adus de la Techirghiol, va fi depozitat etanş, filtrat, tratat cu ultraviolete, pompat, încălzit şi utilizat pentru împachetări. Baza dispune de vestiare, grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu handicap), spaţii de odihnă, recepţie, televiziune cu circuit închis, reţea de calculatoare, spălătorie, muzică ambientală, parcare pentru autoturisme etc. Programul bazei de tratament va fi în două schimburi, de la ora 8.00 la 21.00, inclusiv sâmbăta şi duminica.
- De ce ar trebui să aleagă oamenii simpli spitalul SanConfind, un spital privat care implică servicii medicale mai scumpe decât cele oferite de un spital de stat, în condiţiile în care nivelul de trai din România scade continuu?
- Atunci când am înfiinţat SanConfind m-am gândit că putem face un spital în care pacientul să se simtă om, să fie tratat aşa cum trebuie, să i se acorde respectul cuvenit – de la intrarea până la ieşirea din spital. Nu vrem ca bolnavul (care, oricum, nu vine la doctor de plăcere), să aştepte pe la uşi, să fie plimbat dintr-un loc în altul, să fie apostrofat la fiecare pas de asistentele atotştiutoare. Vrem ca actul medical să se ridice la cel mai înalt nivel şi pacientul să fie complet mulţumit de serviciile echipelor medicale. Vrem ca Centrul Medical SanConfind să ajungă un nume de referinţă în judeţul Prahova şi în România! Spitalul va fi ultramodern, va fi dotat cu cele mai performante echipamente şi va respecta toate normele europene în domeniu. Sigur că toate aceste lucruri se vor reflecta în preţuri. Începând cu 2015, vom lucra cu CNAS, în măsura în care ne va permite legislaţia. În acest fel, toată lumea va avea acces la serviciile medicale oferite gratuit de CNAS. Orice om din România ştie cum se procedează astăzi la spitalele de stat. Serviciile sunt gratuite, dar îţi cumperi medicamentele şi materialele sanitare, plus că dai şi ciubuc! Deci, în final, pacientul îşi plăteşte - indirect - serviciile medicale oferite. Nu cred că se poate continua aşa! Noi vom încerca să schimbăm lucrurile. La SanConfind nu se vor primi atenţii: nici portarul, nici infirmiera, nici asistenta, nici doctorul! 
- Recuperarea medicală prin băi cu apă sărată va fi la mare concurenţă cu staţiunea Telega. Cum va învinge această concurenţă SanConfind?
- Baza noastră de tratament şi recuperare va fi integrată în Centrul Medical SanConfind şi va avea o pondere de numai 15% din întreaga activitate a acestuia. Până la sfârşitul anului 2014 vom da în funcţiune: Departamentul de imagistică (RMN, CT, RX digital, osteodensitometrie, mamografie, ecografie 3D/4D), Laboratorul pentru analize medicale şi un etaj de saloane cu paturi. În 2015 vom pune în funcţiune următoarele cabinete (ambulatoriu): Neurologie; Ortopedie; Endocrinologie; Diabet şi boli de nutriţie; Urologie; ORL; Obstetrică şi ginecologie; Gastroenterologie; Cardiologie; Medicină internă; Pediatrie; Pneumologie; Oncologie; Oftalmologie; Chirurgie generală; Reumatologie; Dermatologie; Psihiatrie, psihologie, logopedie; Medicina muncii. În 2016 vom finaliza întregul spital, punând în funcţiune: un bloc operator cu două săli de operaţii şi o sală pentru mici intervenţii chirurgicale; sterilizarea centrală; ATI; o secţie de chirurgie estetică şi reparatorie; o maternitate cu regim de rooming-in; pediatrie şi nou-născuţi; saloane cu confort sporit (rezerve cu 1-2 paturi) pentru 60 de paturi. După cum vedeţi, Centrul Medical SanConfind este cu totul altceva decât Telega. Este un sistem integrat care va putea rezolva operativ foarte multe probleme, fără a mai pune oamenii pe drumuri. Pacientul va veni la consultaţie şi, în funcţie de diagnostic, îşi va putea rezolva toate problemele: analize, RMN, CT, RX, ecografii, îşi va putea procura medicamentele de la farmacia spitalului, dacă este necesar se va putea opera şi, în final, va utiliza baza de tratament pentru recuperare. În acest fel, pacientul nu va mai alerga pe la mai multe spitale, clinici, farmacii, economisind la maximum timpul.
- Aveţi în vedere atragerea unor medici renumiţi din judeţ sau chiar din Capitală? Cum îi veţi atrage?
- Centrul Medical SanConfind a fost proiectat de către Cabinetul de arhitectură Cristian Tanascaux din Paris. După cum se vede şi în fotografia alăturată, la finalizare, va fi o adevărată bijuterie arhitectonică, perfect integrată în mediul înconjurător. Finisarea interioară, dotarea tehnică şi echipamentul medical vor corespunde tuturor normelor europene. SanConfind este amplasat la 100 km de Bucureşti, acoperă zona Predeal – Ploieşti, deserveşte un bazin de circa 400.000 – 500.000 de oameni, are o bază de recuperare ce va fi căutată de sportivi, de turiştii de pe Valea Prahovei, are o secţie de balneoterapie care aduce, practic, Techirghiolul la Câmpina. De asemenea, are un echipament robotizat pentru a reînvăţa mersul şi mişcarea mâinii după accidente vasculare sau accidente de maşină, are CT şi RMN, are cameră de gardă şi salvare 24 din 24 de ore, şapte zile pe săptămână. Baza de Tratament va lucra în două schimburi pe zi, inclusiv sâmbăta şu duminica, deci va rezolva problema timpului pacienţilor, le va da posibilitatea de a fi consultaţi şi trataţi în afara programului lor de lucru; aceia care nu pot veni zilnic la tratament (din cauza distanţei), încă din acest an vor avea la dispoziţie un etaj cu saloane de două paturi (26 de paturi în total). Dar toate aceste lucruri legate de infrastructură nu rezolvă decât 50% din problemă. Restul înseamnă medicul şi personalul medical. Deşi aceasta este cea mai complicată problemă, suntem convinşi că o vom putea rezolva foarte bine, deoarece SanConfind va asigura salarii mult mai mari decât “la stat”, va găsi metode de stimulare şi cointeresare a medicilor, va asigura locuinţă de serviciu, va suporta cheltuielile de transport pentru tot personalul, la şi de la serviciu, pe o distanţă de 30 km, va asigura tichete de masă şi o masă gratis, va asigura echipamentul de lucru, va suporta cheltuielile de perfecţionare şi de participare la Congrese, va aborda selectiv fiecare caz. Într-un cuvânt, va crea condiţiile necesare pentru ca medicii să se poată concentra numai pe probleme medicale, nu şi pe probleme administrative. În această săptămână, SanConfind va demara procesul de selecţie şi recrutare a personalului pentru Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic şi de Recuperare medicală. Vom vedea cum este perceput SanConfind şi ne vom adapta corespunzător metodele folosite pentru recrutare. Ceea ce putem să garantăm pacienţilor este că echipa de medici şi personal medical ce se va forma în SanConfind va fi o echipă de excepţie, va fi condusă de un profesor universitar, va fi pusă numai la dispoziţia pacienţilor, se va preocupa numai de pacienţi şi va respecta cu sfinţenie deontologia profesională. A.N.

Editorial

ÎNVĂŢĂMÎNTUL CA PROTECŢIE  SOCIALĂ

Pentru că sunt subiecte mai incandescente: Voiculescu, Mircea Băsescu - Bercea (care nu sunt simetrice, oricît ar insista unii comentatori „echidistanţi” să inducă această idee), apariţia OUG 49/2014 care distruge învăţămîntul românesc n-a provocat decît puţine şi întîrziate reacţii publice. De ani de zile toată lumea observă că şcoala românească se degradează, dar nimeni dintre decidenţi nu pune degetul pe rană. A încercat ceva Funeriu, dar a fost ejectat rapid de sistem. Iar acum cele cîteva elemente pozitive pe care reuşise să le introducă, măcar în spaţiul universitar, Funeriu au fost scurt şi brutal abrogate spre re-mafiotizarea acestuia. Trebuie spus ferm un lucru: învăţămîntul NU este o formă de protecţie socială! Egalitatea de şanse, la muncă şi calităţi egale, şanse egale, NU înseamnă abolirea selecţiei, a ierarhiei, consemnarea diferenţei. Ideea asta, egalitaristă în sens rău, a nenorocit învăţămîntul european după 1968. Mai ştie cineva cînd s-a renunţat la note, în favoarea calificativelor la şcoala primară? Poate cineva justifica nu cu vorbe goale, ci cu studii psiho-pedagogice serioase la ce folosesc acele calificative absolut irelevante de la Bac? Sigur, documentele oficiale vorbesc gongoric despre „societatea cunoaşterii”. Dar faptele tind să abolească vorbele, de la an la an este încurajată nemunca, subiectele devin din ce în ce mai uşoare, şi implicit bat spre aberaţie, cum a fost anul acesta la Capacitate. Dar şi la Bac. Îmi amintesc de un inspector care ameninţa că îi va sancţiona pe profesorii care dau teme pentru week-end elevilor. De la an la an „se scoate” din materie, se propagă ideea pedagogică aberantă a „nonagresiunii” asupra elevului, cu alte cuvinte nu ai voie să-i ceri nimic din ceea ce lui nu-i convine. Faptul că va intra într-o societate concurenţială, că munca (nomina odiosa) ar trebui să fie o valoare fundamentală, pare a nu se afla în vederea celor care concep politicile educaţionale. Ideea de a nu lăsa corijenţi şi repetenţi este, iertaţi-mi vorba proastă, tipic comunistă. Ei sunt văzuţi, jignitor, drept un fel de „rebuturi în producţie”. Principiul, de astă dată exact, al psihologiei învăţării, după care există ritmuri diferite de însuşire nu este deloc aplicat la noi. De ce toţi copiii de 13 ani, să zicem, trebuie să înveţe acelaşi lucru? Unii pot înţelege o anume chestiune la 15, alţii deloc. În fond, tot învăţămîntul nostru este conceput exact spre a-i demotiva pe cei puţini (statistic normal) care înţeleg scopul muncii intelectuale. Căci da, învăţatul este o muncă intelectuală, chiar cînd faci profesionala.  Deja eu nu vedeam rostul celei de-a doua sesiuni de bac, la numai o lună de la prima. Acum, în marea sa generozitate electorală, guvernul introduce a treia sesiune. Un fel mai direct de a spune profesorilor: trebuie să-i treceţi pe toţi! – nu există. Şi atunci, la ce să se mai străduiască elevul? La ce să mai muncească profesorul? Egeria învăţămîntului românesc, dna. Andronescu, a reuşit să-i refacă pe rectori feudali absoluţi pe domeniul lor, a mutat pregătirea pentru bac la facultate, dînd astfel profesorilor de aici o nouă sursă de venituri, apropo, aţi mai auzit ceva de scandalul diplomelor de la Spiru Haret? Adevărul este că procentual ne aflăm pe ultimele locuri la numărul de absolvenţi de învăţămînt superior. Dar numărul lor nu poate fi crescut prin distrugerea calităţii şi acceptarea tuturor prin simulacre de examene. Ci prin altfel de măsuri: prin creşterea calităţii învăţămîntului preuniversitar, a dificultăţii tuturor examenelor de parcurs, prin credite de studii rambursabile în 20-30 de ani, stimularea unei economii care să atragă toţi aceşti absolvenţi… nu e locul aici pentru aceste chestiuni strict tehnice. În loc de asta, guvernul adoptă o facilă măsură de un populism greţos, în curînd se vor desfiinţa de tot notele, pentru că sunt discriminatorii. Sigur că sindicatele şi rectorii, toate forţele care se împotrivesc reformelor, au salutat entuziast revenirea la vechile metode de fagocitare a bugetului. Un sfat de la un profesor bătrîn: cîtă vreme nu se va renunţa la ideea că şcoala trebuie să-i protejeze pe chiulangii, tupeişti, puturoşi, proşti (ştiu, toţi termenii incorecţi politic) în defavoarea elevilor muncitori, nu se va putea remedia nimic!
P.S. La ce ne puteam aştepta de la un guvern condus de un plagiator şi în care anti-intelectualismul este politică de stat? Între atacurile imunde din presa puterii la adresa unor intelectuali de elită, desfiinţarea unor instituţii de cultură, patriotismul de crîşmă şi dezarticularea învăţămîntului este o strînsă legătură. 
Christian CRĂCIUN      

Deputatul câmpinean Virgil Guran şi-a dat demisia din PNL

Recent, deputatul de Câmpina, Virgil Guran, şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal şi s-a înscris în Partidul Liberal Reformator, noua formaţiune politică a fostului premier Călin Popescu  Tăriceanu. Chiar dacă la câteva zile distanţă, el îi urmează astfel pe cei patru deputaţi liberali, Nicolae Alexandri, Graţiela Gavrilescu, Sorin Teju şi Paul Dumbrăvanu, care au făcut gestul de frondă al politicianului român nemulţumit imediat după Congresul PNL, desfăşurat la sfârşitul lunii iunie. 


Întrebat care au fost motivele demisiei sale, Virgil Guran ne-a declarat următoarele: “Nemulţumirile mele legate de fuziunea cu PDL şi intrarea PNL în familia popularilor europeni sunt bine cunoscute, plecarea mea din PNL nu vine intempestiv, ci pe fondul acestor nemulţumiri acumulate în timp, pe care am încercat şi reuşit să le analizez la rece, fără ură şi părtinire. Cum toate analizele mele la rece îmi spuneau o singură concluzie, am plecat. Eu am intrat în partidul Brătienilor, pentru că am crezut în idealurile şi valorile acestora, ale Brătienilor, adică, iar nu ale Antoneştilor, Roşculeştilor sau ale altor lideri liberali actuali, efemeri şi mărunţi, despre care nimeni nu-şi va aminti peste ceva vreme şi care vor să şteargă cu buretele istoria de 140 de ani a singurului partid istoric din Parlamentul României. În sprijinul afirmaţiilor mele, v-aş aminti recentele declaraţii ale preşedintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care a afirmat că ar fi un sacrilegiu să fie desfiinţat PNL, apoi înfiinţat la loc cu aceeaşi denumire, dar cu altă identitate, cu alte valori. Adică, spunea venerabilul politician, să se facă acum ce n-au reuşit comuniştii în 45 de ani. Am aşteptat Congresul PNL, pentru că am sperat că, împreună cu alţi liberali care se opuneam fuziunii cu PDL, voi reuşi să împiedic această fuziune şi să rup sistemul cooperatist care s-a instaurat ca un blestem la conducerea PNL. Din păcate, nu am reuşit. Congresul însuşi a fost o dovadă a acestei cooperative, căci niciunul dintre liderii liberali antifuziune nu a fost ales vicepreşedinte al partidului. Eu am candidat pentru ocuparea uneia dintre cele 31 de funcţii de vicepreşedinte, dar nu am obţinut numărul necesar de voturi, deşi am avut de partea mea voturile a 333 de delegaţi (jumătate din delegaţii a 20 de judeţe m-au votat), mai multe decât au obţinut liberali cu state vechi, precum Norica Nicolai şi Ioan Ghişe. Sunt de acord că este nevoie de un partid puternic de dreapta, dar nu pot accepta să fuzionăm cu partidul foştilor noştri duşmani din trecut. Aşa cum am afirmat de atâtea ori, nu sunt de acord nici cu stilul dictatorial al lui Mircea Roşca, care îşi urmăreşte doar interesele personale. Sunt sătul de astfel de politicieni care nu fac nimic pentru oamenii simpli. Nu sunt de acord ca doi-trei oameni să facă din România tot ce vor. Am plecat, pentru că nu mai suportam ca PNL să fie condus de nişte lideri ce nu înţeleg care este viitorul României, nişte lideri care sunt în stare, din cauza unor orgolii personale, să distrugă tradiţiile multiseculare ale acestui partid istoric care a făurit România Mare. Am ales partidul lui Tăriceanu, pentru că eu consider, sper ca în PLR să fie respectate tradiţiile şi doctrina liberală. Dacă şi aici lucrurile o vor lua pe un făgaş greşit, mă voi retrage şi voi alege să devin un parlamentar independent. Nu am nimic personal cu liderii PDL, cu unii dintre ei sunt chiar prieten, dar nu puteam să accept o fuziune cu PDL, pentru că mi-aş fi minţit electoratul, care m-a votat în 2012, întrucât toată campania mea electorală s-a bazat pe lupta contra PDL.”  A.N.  

BZN la BPH

Titlul încifrat al acestui articol vrea să afirme că, zilele trecute, pe la castelul construit de Bogdan Petriceicu Hasdeu au trecut vocaliştii legendarei trupe olandeze de pop-rock BZN. Formaţia BZN, cunoscută prin multe hituri, printre care amintim “Blue eyes, blue eyes”, “Dance, dance, dance”, a încântat generaţii întregi de melomani cu melodiile sale. Ea a luat fiinţă în anul 1966, dar în componenţa ei cea mai stabilă şi mai îndelungată, formaţia datează din 1970, atunci când primul ei vocalist, Jan Veerman, părăseşte band-ul, locul său fiind luat de toboşarul Jan Keizer, la care se adaugă cooptarea unei femei vocalist, Anny Schilder (înlocuită, în anul 1984, de Carola Smit).  Denumirea trupei reprezintă, de fapt, iniţialele cuvintelor olandeze Band Zonder Naam (în traducere, Formaţia Fără Nume), sintagmă preluată ulterior şi de o formaţie românească de rock, botezată FFN, bine cunoscută în urmă cu trei-patru decenii. Cei mai cunoscuţi membri ai trupei BZN, Jan Keizer şi Anny Schilder, au sosit la Castelul “Julia Hasdeu” nu pentru a-l vizita neapărat, ci pentru a filma aici câteva cadre ce vor intra în videoclipul cunoscutei melodii „Drumurile noastre”, a şi mai cunoscutului cântăreţ Dan Spătaru. 


De fapt, printr-un montaj special cu efecte speciale, cei doi cântăreţi olandezi “vor cânta” împreună cu Dan Spătaru fragmente din celebrul cântec de dragoste, unul dintre cele mai longevive hituri din muzica uşoară românească. Ultimul mare turneu live al trupei BZN, turneul de adio cu ultimul spectacol în aer liber în faţa a zeci de mii de spectatori, a avut loc în 2007, însă de atunci olandezii au mai apărut pe scenă în spectacole de mai mică amploare, cum a fost cel de la Timişoara din primăvara acestui an. Ei vor cânta melodia „Drumurile noastre” în engleză şi română, iar acest videoclip va putea fi văzut la  Festivalul de la Medgidia, pe care soţia lui Dan Spătaru îl organizează în memoria regretatului său soţ. Într-un interviu acordat ziarului electronic campinaph.ro, Jan Keizer şi Anny Schilder au declarat că vor ca videoclipul (pentru care au filmat, de asemenea, secvenţe la Castelul Peleş şi la Micul Trianon din Floreşti), “să fie un omagiu adus lui Dan Spătaru şi suntem fericiţi că, fie şi aşa, printr-un truc tehnic, să-i spunem, vom putea cânta împreună.” A.N.

Administraţia Finanţelor Publice va funcţiona la primul etaj al clădirii BCR

După masive restructurări de personal (nici băncile nu mai sunt ce-au fost cândva), activitatea unităţii câmpinene a BCR, cea mai mare, dar nu şi cea mai rentabilă bancă din România, şi-a restrâns activitatea într-atât, încât numai parterul mai era folosit pentru desfăşurarea activităţii. Ca să nu cadă în paragină, mai-marii de la BCR au decis închirierea etajului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice – Sucursala Prahova, mai exact, unităţii sale din Câmpina. 


După ce a funcţionat multă vreme pe strada Judecătoriei, Fiscul din Câmpina a avut sediul, multi ani, în cartierul Slobozia, pe strada Mioriţei, într-un imobil închiriat, pentru care se plătea o chirie consistentă. Noul spaţiu asigură condiţii mult mai bune pentru desfăşurarea activităţii instituţiei despre care prin popor circulă o vorbă: “De moarte mai poţi scăpa, dar de Fisc, ba”.  Fiscul câmpinean va funcţiona la etajul clădirii BCR, dar va avea intrare separată, prin partea dreaptă a imobilului (spre sediul PSD). Clădirea BCR a fost ridicată, pe la începutul anilor 1990, de către firma locală Cirex. A.N.

Sărbătoarea Iuliilor, la a 24-a ediţie şi la a 24-a reuşită

Din 1990, la Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina se desfăşoară, la fiecare 2 iulie, un eveniment cultural deosebit: Sărbătoarea Iuliilor. În lipsa Galelelor APLER (care nu se mai desfăşoară, de ani buni, la Câmpina), sărbătoarea celor două Iulii din viaţa marelui savant enciclopedist B.P. Hasdeu rămâne unul dintre cele mai cunoscute (la nivel naţional) evenimente culturale găzduite de oraşul dintre Prahova şi Doftana. Se ştie că, după pierderea fiicei sale (răpusă, la 18 ani, de o tuberculoză necruţătoare), urmată de pierderea soţiei sale, ambele purtând numele Iulia, bătrânul Haşdeu le-a sărbătorit, an de an, până la sfârşitul vieţii sale, pe cele două Iulii care i-au marcat destinul şi pe care le-a iubit atât de mult. De când este la conducerea Muzeului Memorial „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, Jenica Tabacu a reuşit să dea o strălucire aparte acestui eveniment, pe care l-a organizat din ce în ce mai bine, făcând ca, de peste un deceniu, Sărbătoarea Iuliilor să devină un adevărat regal cultural, din care nu lipsesc niciodată prelegeri despre familia savantului enciclopedist considerat cea mai importantă personalitate a culturii române din secolul al XIX-lea. 


Cum hasdeologi nu sunt prea mulţi în ţara lui Hasdeu, evenimentul nu este lipsit de o oarecare doză de predictibilitate, în sensul că, de peste două decenii, la fiecare 2 iulie, la Castel sosesc mai mereu aceiaşi exegeţi de la Bucureşti, care s-au ocupat toată viaţa lor de studierea operelor semnate de B.P. Hasdeu şi de geniala sa fiică (i-am numit aici pe prof.dr. Ion Oprişan, prof.dr. Stancu Ilin, prof.univ.dr. Crina Decusară Bocşan, Mircea Coloşenco). Şi în acest an, programul manifestărilor de la “Sărbătoarea celor 2 Iulii” a inclus, ca de obicei, prelegeri deosebit de interesante despre activitatea şi opera lui Hasdeu, dar şi despre opera Juliei Hasdeu.  Au fost prezentate volumele “Opera poetică/Oeuvre poetique”, de Julia Hasdeu, dar şi “Apter”. semnat de Serghie Bucur. Nu au lipsit nici ultimele numere ale Revistei “Urmuz” – o publicaţie de pedagogie a lecturii editată de Biblioteca Municipală Câmpina, sub îngrijirea poetului Florin Dochia. La ediţia din acest an, spectatorii au avut parte şi de un moment de artă teatrală denumit “Destăinuiri lirice”, în fapt, un fragment din opera Juliei Hasdeu, pus în scenă de Crina Decusară Bocşan prin intermediul câtorva actori profesionişti. Ca în fiecare an, Camelia Pavlenco a susţinut un recital la pian. La “Sărbătoarea Iuliilor”, pictura şi sculptura au fost la ele acasă. “Julia Hasdeu şi poezia picturii” este titlul expoziţiei realizate în colaborare cu Asociaţia RoBizArt din Bucureşti, în cadrul căreia au fost expuse mai multe lucrări de pictură şi sculptură. La eveniment au participat mai mulţi reprezentanţi ai municipalităţii: primarul Horia Tiseanu, consilierii municipali Viorica Stănică, Marian Dulă, Viorel Bondoc şi Florin Frăţilă, ca şi administratorul public al municipiului, Remus Bădulescu. A.N. 

Medicii austrieci revin în Ploieşti pentru consultaţii de second opinion prin telemedicină

Foarte mulți pacienți din judeţul Prahova au apelat la consultațiile medicilor Austrieci, iar în urma consultațiilor, Prof. Dr. Thomas Brodowicz a reușit să ofere pacienților un diagnostic oncologic complet exact ca-n Viena.  La consultații au venit pacienți cu o cazuistică diversificată, de la simpla prevenție pentru pacienții cu antecedente de cancer în familie, până la cazuri complexe de cancer cu recidivă și-n faze avansate ale bolii.
“Sunt încântat de faptul că mulţi români sunt deschişi la telemedicină, exact ca-n Austria, şi că acest sistem poate să ofere pacienţilor rapiditate şi eficienţă în diagnosticul oncologic. Pacienţii vor putea evita drumurile costisitoare până în capitală, iar lupta contra cancerului va fi mult mai facilă”, ne-a declarat renumitul medic oncolog Austriac.
Consultațiile de telemedicină, implică o echipă medicală de suport impresionantă. Alături de pacient se află medicul specialist Gral Medical, care poate oferi informații rapide din dosarul medical, întocmit și tradus anterior.  Pe cealaltă parte a conexiunii, echipa din București este coordonată de medicul austriac și i se alătură un medic oncolog, care facilitează traducerea dosarului, managerul pacientului care arhivează fișa medicală și asistenta medicului oncolog din Viena. „Sistemul de telemedicină este mult mai solicitant în actul medical, deoarece trebuie să asculți, să analizezi dosarul, să scrii, să privești și să vorbești în același timp. Cu toate acestea am reușit cu succes să finalizăm cu bine sesiunea de telemedicină, iar pacienții au fost mulțumiți” ne-a declarat Prof.Dr. Thomas Brodowicz


Sistemul de telemedicină oferit de Gral Medical este utilizat în premieră pe segmentul oncologic, iar datorită succesului oferit cu ocazia inaugurării, Gral Medical va încerca să acopere o arie mult mai mare și-n alte orașe din țară, prin rețeaua proprie de clinici sau în parteneriat cu alte centre medicale.
Programările pentru luna în curs se efectuează în ordinea cererilor primite de la pacienţi. Dosarul pacientului va fi întocmit, până la data consultaţiei, sub îndrumarea unui medic specialist Gral Medical. 
Detalii şi programări la  *GRAL (*4725) / 021-323.00.00 sau online pe www.gralmedical.ro

Contrar aşteptărilor, la recomandarea ISU Prahova, s-au sistat lucrările de amenajare a lacului Curiacul

Lacul Curiacul nu pare a ascunde vagoane cu muniţie abandonate de trupele germane în retragere, în timpul ultimei conflagraţii mondiale (potrivit unei legende născute de folclorul local), dar în mâlul de pe fundul apei şi în pământurile învecinate zac  încă importante cantităţi de fier vechi, ceea ce poate acredita ideea că această zonă de la marginea oraşului a fost, în urmă cu o sută de ani, un loc în care localnicii aruncau tot felul de lucruri nefolositoare. O dată cu săpăturile realizate de lucrătorii firmei care amenajează lacul (investiţie finanţată de la bugetul local şi care va ecologiza complet zona, transformând-o într-una de agrement), s-au înmulţit numărul romilor fără ocupaţie care sapă gropi adânci în porţiunile de teren deja excavate, în căutarea metalelor valorificate apoi la centrele de fier vechi. Aşa cum v-am informat la timpul potrivit, pe la sfârşitul lunii mai, pe şantierul lucrărilor de amenajare a lacului Curiacul a fost găsit un proiectil de fabricaţie sovietică din timpul ultimului război mondial. Despre incident a fost anunţat ISU Prahova, care a trimis la faţa locului o echipă de pirotehnişti. 


Reprezentanţii ISU au decis sistarea lucrărilor două săptămâni, răstimp în care au făcut cercetări ale terenului cu detectorul de metale din dotare, deşi se vorbise iniţial şi despre aducerea unor instalaţii speciale. Pe la mijlocul lunii trecute, reprezentanţii ISU Prahova s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Primăriei Câmpina şi ai firmei Floricon Salub, firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor de amenajare. La finalul discuţiilor, cei de la ISU au promis că vor trimite în zilele următoare un document prin care să se dea undă verde reluării lucrărilor. Contrar aşteptărilor, conducerea Primăriei Câmpina au primit de la ISU o adresă prin care, “întrucât unitatea noastră nu dispune de un detector cu raze X care să indice forma aproximativă a elementelor metalice aflate în sol, vă recomandăm să vă adresaţi unei firme specializate.” Ca urmare, lucrările sunt în continuare îngheţate, ceea ce face ca reabilitarea acestei zone mlăştinoase să fie amânată sine die. “Am fost de faţă la întâlnirea de la mijlocul lunii iunie şi pot să vă confirm că, în timpul discuţiilor, reprezentanţii ISU ne-au promis că ne vor trimite o adresă prin care vor da OK-ul pentru reluarea lucrărilor. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ce a intervenit la nivelul decizional al Inspectoratului, dar adresa primită de la ei prevede exact contrariul celor stabilite de comun acord. În prezent, derulăm procedurile legale pentru încheierea unui contract cu o firmă specializată ce are în dotare un detector cu raze X, conform recomandării ISU. De asemenea, cei de la ISU ne-au recomandat să amenajăm şi cabina utilajului de vibropresaj”, ne-a declarat Mariana Pătraşca, purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpina. Cum este şi normal, municipalitatea câmpineană nu doreşte achiziţionarea unui detector cu raze X, inutilitatea viitoare a aparatului fiind mai mult decât evidentă. Până la detectarea deşeurilor metalice cu un asemenea aparat, singurele detectoare prezente în zonă sunt cele cu ochi de romi vânători de fier vechi. “Detectoare umane” pe care sărăcia şi foamea le împinge la gesturi extreme, la săparea continuă a unor numeroase gropi adânci în căutarea resturilor metalice, chiar cu riscul ca târnăcoapele lor să lovească bombe cu încărcătura explozibilă intactă.  A.N.  

Călător prin lume

Londra la pas (II)

Agale prin Districtul Westminster

Fără îndoială că acest district reprezintă inima administrativă, politică, regală şi turistică a ţării.
În numărul trecut ne-am oprit în faţa Palatului Westminster - Parlamentul Britanic - flancat de Big Ben, turnul cu ceas şi Turnul Victoria. Acest Palat se află pe malul râului Tamisa şi a fost construit între 1840 - 1888, în stil gotic renascentist, de către Charles Barry şi Augustin Pugin. Palatul are o lungime de 280 m, are 1100 camere şi 11 curţi interioare şi adăposteşte cele două camere ale Parlamentului: Camera Comunelor şi Camera Lorzilor. În faţa Parlamentului, într-o curte exterioară, vedem două statui ale lui Oliver Cromwell şi Richard Inimă de Leu. Palatul a fost distrus într-un incendiu în 1834 şi în 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, dar în ambele cazuri reconstruit rapid. Privind în dreapta, vedem un steag fluturând pe Turnul Victoria şi asta înseamnă că Parlamentul este în sesiune.


Facem câţiva paşi spre stânga, dăm colţul - în sensul propriu - şi ne aflăm pe malul Tamisei, pe podul Westminster, în faţa celebrului orologiu Big Ben. Numele atribuit întregului Turn cu Ceas se referă doar la uriaşul clopot de 14 tone, turnat în 1858. Numele vine de la Sir Benjamin Hall, şeful lucrărilor publice în acel an şi care, fiind foarte înalt, a împrumutat numele său întregului turn (big = mare).
Ceasul, cunoscut în întreaga lume, este o adevărată emblemă a Londrei. Limba mare are 3,5 metri, limba mică 2,8 metri şi este interesant că ceasul este reglat cu ajutorul unui sac cu monezi. Big Ben poate fi admirat, în toată splendoarea sa, seara, când este luminat. Clopotul său bate sferturile, jumătăţile de oră, precum şi orele, iar turnul nu este deschis publicului. 
Stând pe podul Westminster şi admirând Parlamentul şi Big Ben, avem în spatele nostru, pe malul celălalt al Tamisei, East End, un alt simbol, e drept mai recent, al Londrei: London Eye (Roata cea Mare). Inaugurată în anul 2000, când se celebra trecerea într-un nou mileniu, roata a devenit rapid cea mai mare atracţie plătită, cu peste 3,5 milioane de vizitatori anual. Roata Mileniului este înaltă de 135 metri şi în capsulele sale încap 800 de persoane, un tur durând 30 de minute. Ca şi Atomium-ul de la Bruxelles, Roata a fost proiectată să funcţioneze pe o scurtă perioadă de timp, dar datorită succesului său, funcţionează şi astăzi.


După plimbarea de 30 de minute, timp în care am admirat Tamisa cu podurile sale, panorama Londrei şi a zonei metropolitane, ne întoarcem în West End, trecem pe lângă Big Ben, admirăm o statuie a fostului Prim Ministru Britanic, Sir Winston Churchill, facem dreapta şi ne oprim în faţa unor porţi groase şi înalte din fier forjat, străjuite de poliţişti - Downing Street - unde la nr. 10 se află reşedinţa Primului Ministru britanic. Construită în 1680, ea este atât reşedinţa, cât şi cabinetul de lucru al acestuia. Tot aici au loc reuniunile guvernului şi primirile oficiale. Facem câteva poze prin grilajul de fier, căci din motive de securitate, strada este închisă publicului, casa din cărămidă roşie fiind direct în stradă şi ne continuăm drumul pe lângă clădirea albă a Guvernului - White Hall - deloc impresionantă, admirând monumentele Eroului Necunoscut şi pe cel dedicat femeilor sanitare ce şi-au jertfit viaţa în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe partea dreaptă a străzii, într-o clădire înaltă, simplă, se află Ministerul Apărării, având în faţă, într-o mică grădină, câteva statui în mărime naturală ale unor mari conducători militari din timpul celui de-al doilea război mondial. De altfel, toată această zonă, între strada White Hall şi Parcul St. James, este plină de clădiri albe, pătrăţoase, sobre, care-ţi impun respect, sedii ale diferitelor ministere. De un interes aparte se bucură şi “Cabinetul de Război”, un buncăr de unde Churchill şi guvernul său conduceau apărarea Londrei. 


Coborâm pe White Hall şi ne oprim în faţa celor două chioşcuri de la intrarea în clădirea Gărzii Regale de Cavalerie, admirând doi ostaşi în uniformă de paradă, călare pe doi cai splendizi. Facem câteva poze alături de ei şi ne continuăm drumul spre Piaţa Trafalgar, care ne întâmpină la fel de animată ca şi în cursul dimineţii. Trecem pe lângă Galeria Naţională, Casa Canadei şi Teatrul Regal şi ne întoarcem în Piaţa Picadilly.
S-a înserat şi piaţa este  plină de oameni care îşi dau întâlnire aici. Pe treptele ce înconjoară statuia lui Eros, cu greu poţi  găsi un loc în care să-ţi odihneşti picioarele obosite după o zi de alergătură. Domni şi doamne se grăbesc spre Teatrul Criterion, aflat în partea de sud a pieţei sau spre Bulevardul Shaftesbury, plin de săli de teatru. Dar spectacolul cel mai interesant îl oferă minunea colorată a uriaşelor reclame luminoase şi jocul lor spectaculos, ce încântă şi uimeşte deopotrivă. Ne odihnim puţin şi încerc să-mi conving grupul să mă însoţească în China Town (Oraşul Chinezesc). Împreună cu doar câţiva “curajoşi”, restul fiind doborâţi de oboseală, trecem pe sub impresionanta poartă orientală de la intrarea în China Town. O stradă pietonală de circa 400 metri te transpune în lumea orientului. Magazinele, restaurantele, toate cu firme chinezeşti, aşteaptă să le treci pragul. Găseşti aici farmacii cu leacuri tradiţionale, poţi gusta mâncăruri chinezeşti tradiţionale, poţi cumpăra suveniruri ce-ţi vor aminti, peste timp, de această vizită.


Ne gândim la cei ce ne aşteaptă în Piaţa Picadilly şi păşind alene, pentru că oboseala îşi spune cuvântul, părăsim Oraşul Chinezesc şi ne întoarcem în piaţa care ne întâmpină cu vacarmul obişnuit. Tineri cu părul vopsit în toate culorile posibile, cu coafuri din cele mai ciudate, câte o mică formaţie muzicală, precum şi jocul luminilor de neon, toate te fascinează. Dar este târziu şi mâine ne aşteaptă o altă zi plină. Ne ridicăm de pe treptele statuii lui Eros pentru a coborî în staţia de metrou - cea mai aglomerată din Londra - metroul fiind cel mai vechi din lume, cel ce ne va duce rapid spre hotel, unde ne aşteaptă o binemeritată odihnă.

Alex. BLANCK
În numărul viitor: Turnul Londrei şi legendele sale

Impresii de la lansarea unui roman incitant: CĂLUGĂRIŢA

La sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa unui public select, la Casa de Cultură “Geo Bogza” a fost lansată cea de-a douăzeci şi treia carte a scriitorului Ion Ochinciuc: “Călugăriţa. În umbra unei femei” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2014).
Exuberant, cu un ton baritonal şi o dicţie bine temperată, poetul Florin Dochia, directorul Casei de Cultură, a deschis întâlnirea literară anunţând lectorii reuniunii: Theodor Marinescu, Constantin Trandafir, Serghie Bucur, Iulian Moreanu, Christian Crăciun, Ion Ochinciuc şi Ştefan Al. Saşa.
După o sumară prezentare a vieţii, a activităţii şi a operei scriitorului Ion Ochinciuc, cronicarul Theodor Marinescu a remarcat, între altele: “Meritul incontestabil al scriitorului I. Ochinciuc constă în asigurarea celor trei elemente definitorii ale unui roman de calitate: intrigă, caracterizarea personajelor şi cadrul, realizate impecabil în structura şi dinamica lucrării”.


Atent la intervenţiile lectorilor, cu o excelentă documentare, prof. dr. C-tin Trandafir a subliniat: “Autorul acestui gen trebuie să fie foarte inteligent, trebuie să aibă capacitatea de a crea o atitudine dramatică. Un roman poliţist nu trebuie să umble cu sentimentalisme. Autorul are toate calităţile pentru a scrie un roman poliţist. Are o experienţă bogată şi un stil dinamic. Există puţină analiză psihologică şi mai mult dialog”.
“Sunt un cititor constant al cărţilor maestrului Ochinciuc - a mărturisit publicistul Serghie Bucur. Cartea este minunată. Are rezonanţă balzaciană. M-am simţit în pielea lui Cozianu, dar am întâlnit şi câteva Simone. Personajele alcătuiesc o lume complexă”.
“De la primele pagini am crezut că este un roman de dragoste, dar ulterior am constatat că are şi alt conţinut. Cartea este fascinantă, se citeşte pe nerăsuflate” - a împărtăşit Iulian Moreanu asistenţei.
“Dl. Ion Ochinciuc, devenit câmpinean prin adopţie, are un ochi care vede conflictele şi evoluţiile sociale. Există aici o scanare a mediului social. Toţi suntem în umbra unei femei. Eu am fost impresionat de personajul feminin. Romanul se citeşte cu mare plăcere” -  a punctat prof. dr. Christian Crăciun. 
Emoţionat, dar încântat de prezenţa spectatorilor şi mai ales de aprecierile prezentatorilor, scriitorul Ion Ochinciuc (foto) a făcut câteva sublinieri interesante: “Emil Cioran susţinea că, dacă ai o idee, poţi scrie o carte. Dar ca să scrii un articol ori să faci o prefaţă de carte ai nevoie de mai multe idei. Se pare că lansarea de carte de azi n-a dus până acum lipsă de idei. În această carte, Călugăriţa pare-se că vine cu susţinerea unei idei ce nu mă sfiesc s-o exprim: «Poezia e a tinereţii, iar proza a maturităţii»”.
Catrenele axiologice semnate de Ştefan Al. Saşa au încheiat şi de această dată reuniunea literară. “De «Călugăriţă» am fost sedus/ Şi-o iubesc precum un derbedeu,/ De-aceea eu îl rog supus/ Să mă ierte bunul Dumnezeu” (Păcat Literar). (T.M.)

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Admirând Polonia

Am fost onorat să moderez lansarea impresionantei „Istorii a Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu” aparută recent la Editura Polirom, în două volume care insumeaza camd 1200 de pagini, scris de istoricul britanic Norman Davies, îndrăgostit şi la propriu (căsătorit cu o poloneză) dar şi la figurat de Polonia (fapt ce nu i-a alterat deloc simţul critic) în cadrul ultimei ediţii a Târgului de Carte Bookfest în prezenţa Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, ES Marek Szczygie, a istoricului (printre multe altele) Mihai Răzvan Ungureanu, coordonatorul colecţiei Historia a Editurii Polirom şi a directorului editorial Andrei Şerban. Tot perpelindu-mă o săptămână înainte, căutând întrebări pertinente şi rumegând vastul subiect al istorie poporului polonez mi-am dat seama că noi, românii simţim în mod indiscutabil o fascinaţie/admiraţie faţă de Polonia, poporul polonez şi, mai ales, momente din istoria polonezilor. M-am întrebat care este motivaţia acestui fenomen interesant. Evident, nu numai românii au admirat istoria destul de tragică a poporului polonez, o aceste sentimente fiind prezente în întreaga lume şi, mai ales în Franţa şi lumea anglo-saxonă, terenurile predilecte ale imigraţiei poloneze. Lumea liberă a resimţit admiraţie romantică amestecată cu compasiune faţă de toţi revoluţionarii fără speranţă care, aparent, luptau cu morile de vânt. Norman Davies ofera o explicaţie pentru geneza acestei admiraţii „insurgenţii s-au bucurat de un deosebit succes. Jertfele lor au generat sentimentul de superioritate morală împotriva căruia forţele statelor ce au împărţit Polonia nu puteau face nimic. Suferind fizic, ei au înălţat Cuvântul pe o poziţie de respect suprem în tradiţia poloneză. (...) din fiecare generaţie de polonezi au facut parte şi indivizi indiferenţi faţă de propria supravieţuire, ce s-au ridicat cu un curaj disperat împotriva asupritorilor”Această luptă a lui David împotriva a trei Goliat mustea de eroism si jertfe după cum un poem edificator o clama poetic „Armate numeroase, generali cutezători/ Poliţii oficiale, secrete, de ambele sexe/ S-au reunit cu toate-dar împotriva cui?/ A câtorva idei- nimic nou în ele nu-i.” 
Admiraţia românilor faţă de polonezi se poate explica si prin complexele noastre de inferioritate, după cum observa şi profesorul Lucian Boia. Dacă noi le avem de inferioritate, ei s-ar părea că le au de superioritate. Şi nu fără temei! Românii sunt conştienţi că nu au fost nicicând  o mare putere (nici măcar mijlocie, orice am crede despre România interbelică, ea şi-a arătat limitele în 1940) dar asta nu înseamnă ca nu şi-ar fi dorit să fie. Polonia a fost o mare putere continentală in Evul Mediu (la un moment dat ocupând nu mai puţin de 1.100.000 kmp!) jucând un rol important în politica europeană, având nenumărate conflicte practic cu toţi vecinii care o înconjurau la un moment dat sau altul (Ordinul Teuton, mai apoi Prusia, Rusia, Imperiul Otoman, Suedia). În ciuda faptului că am evoluat în vecinătate nu ne-am călcat pe bătături, sau cel puţin prea rău, istoria confruntărilor medievale între cele două popoare fiind minimă chiar dacă au existat confruntări normale în acea logică medievală a interesului politic care nu preupunea exterminarea populaţiilor, distrugerea cetăţilor şi oraselor (victoria lui Ştefan cel Mare de la Codrii Cosminului din 26 octombrie 1497 bătălie în care Ştefan al nostru a fost ajutat şi de 2.000 de ostaşi turci şi 12.000 de maghiari sau înfrângearea de către o oaste polonă a strânsului cu uşa şi nefericit domnitor Mihai Viteazul în 1600 sau, un alt episod romantic şi eroic al celor 19 plaiesi moldoveni din Cetatea Neamţului care ar fi rezistat  în 1691 oastei lui Jan Sobiescki al III-lea, învingătorul otomanilor din faţa zidurilor Vienei doi an mai târziu) ci doar obţinerea vasalităţi. În acest context medieval, prezenţa Poloniei care în urma unirii cu Marele Ducat al Lituaniei a avut graniţă directă cu Moldova a fost chiar benefică, permiţând jocul politic la două-trei capete la care românii s-au perfecţionat nu neapărat în secolul al XX-lea. Românii admiră şi atitudinea demnă a polonezilor în timpul celui de al Doilea Război Mondial, celebrul mit al cavaleriei care a înfruntat tancurile germane. La o analiză mai atentă acesta nu mai pare atât de absurd precum s-a înrădăcinat în conştiinţa mondială, având în vedere şi numărul relativ redus al blindatelor germane în septembrie 1939 dar şi calitatea lor modestă, departe de tehnica de luptă dezvoltată după 1943 (modelele Tiger, Panther etc.) În timp ce noi cedam ruşinos o treime din teritoriul naţional în vara anului 1940 pentru a păstra chipurile esenţialul, fără să tragem un foc de armă, polonezii au acceptat lupta fără nici un sorţ de izbândă şi ocupaţia germano-sovietică. Rezistenţa poloneză în faţa ocupanţilor a fost feroce, în plus, să nu uităm de celebra Armată a generalului Anders care a luptat pe mai toate fronturile Aliaţilor occidentali. Insurecţia de la Varşovia din august 1944 a reprezenta punctul culminant al acestei rezistenţe poloneze, un moment crucial în istoria şi identitatea contemporană a Poloniei. Acum pare un act sinucigaş, conştient asumat, o nebunie, însă în acele momente când Armata Roşie se afla la doar douăzeci de kilometri părea a fi o alegere strategică raţională. La fel de raţional şi calculat a fost şi Stalin permiţându-le germanilor să o înăbuşe. În noua Polonie Socialistă era evident că astfel de elemenete reacţionare (Armja Krajowa) nu-şi aveau locul. O altă pagina care explică admiraţia românilor se regăseşte în rezistenţa faţă de regimul comunist impus atât în Polonia cât şi în România de Uniunea Sovietică. Dacă în România o rezistenţă mai apreciabilă şi violentă s-a înregistrat în primii ani de după 1945, după 1965 şi ajungerea la putere a lui Nicolae Ceauşescu aceasta a fost minimă individuală şi nu de masă, în schimb Polonia nu a cunoscut nici măcar un deceniu de linişte completă, totul culminând cu anii 1980 care au dus la implozia sistemului comunist polonez şi scânteia care a aprins întregul lagăr comunist. Planul Balcerowicz prin care a fost adoptată celebra terpie de soc si care a dus la rapida reformare a economiei poloneze la începutul anilor 1990 a fost privit cu teroare de neocomuniştii lui Ion Iliescu care au preferat să tărăgăneze, crezând că astfel costrile sociale vor fi mai mici. Nu au fost. Recent am constat o reevaluare a modelului polonez atât prin prisma procesului de regionalizare care se dorea implementat şi în Romania până de curând cât şi prin perspectiva absorbţiei Fondurilor Structurale. In ambele cazuri a fost adus în dezbatere „modelul polonez de reuşită/eficienţă” 
O explicaţie mai largă a acestui fenomen ar putea fi aceasta: românilor le-a plăcut curajul, demnitatea, felul cum au riscat polonezii de-a lungul istorie dar nu le-a convenit nota de plată pe care au achitat-o, una foarte grea, un tribut în sânge şi suferinţe inimaginabil. Preferă metodele româneşti. 
Codruţ CONSTANTINESCU