15 iulie 2014

Noua conducere interimară a PNL Câmpina, prezentată de liderul liberalilor prahoveni, Mircea Roşca

Într-o conferinţă de presă desfăşurată ieri la sediul PNL Câmpina, Mircea Roşca, preşedintele Filialei Prahova a PNL, a prezentat jurnaliştilor prezenţi noua conducere interimară a organizaţiei municipale a partidului Brătienilor. După ce a reamintit auditoriului că vechea conducere a fost desfiinţată, iar fostul preşedinte Virgil Guran, demis, liderul liberalilor prahoveni şi-a exprimat convingerea că noua conducere interimară va revigora organizaţia care, în opinia sa, “sub conducerea lui Virgil Guran, devenise impopulară, iar sediul partidului din Câmpina, nefrecventabil de localnici. Toate acestea au dus la obţinerea unor rezultate catastrofale la alegerile europarlamentare din mai 2014. Trebuie să redăm liberalismului câmpinean importanţa de altădată, fiindcă în Câmpina ştiu că trăiesc mulţi intelectuali de dreapta care, probabil, nu s-au regăsit în vechea conducere.” Nu a fost nicio noutate anunţarea plecării lui Guran la partidul lui Tăriceanu, ci revenirea în conducerea PNL Câmpina a unor personalităţi locale, care părăsiseră partidul, sau, în orice caz, prima linie a organizaţiei municipale. Printre aceştia, inginerul Adrian Dochia, directorul teatrului local, doctorul Dan Nica, profesorul Viorel Bora, inginerul Liviu Briciu. 


Preşedintele interimar, consilierul municipal Dragomir Enache, a declarat că “deşi nu am fost ales, ci numit, pentru că este o situaţie de criză, această sarcină de partid incumbă o responsabilitate şi mai mare.” Din noul Birou Politic Local mai fac parte ceilalţi trei consilieri municipali (Rodica Papuc, care este şi membru al Biroului Politic Judeţean,  Daniel Ioniţă, Florin Frăţilă). Întrebat unde s-a rupt colaborarea sa cu Virgil Guran, liderul PNL de la Ploieşti a fost de părere că “nu se poate spune că am fost foarte legat de Virgil Guran. Îl cunosc de doar şase ani, dar am avut încredere în spiritul său organizatoric, pe care îl clama la fiecare întâlnire de partid. Îmi asum această greşeală. Declaraţia sa conform căreia mi-ar fi teamă să nu-mi ia locul a stârnit râsete printre mulţi lideri liberali. Or exista în judeţ, vreo 15 liberali care ar putea să-mi ia locul, dar în orice caz, nu se regăseşte Guran printre ei. Prin tot ce a întreprins, Virgil Guran nu a arătat nicio înclinaţie spre liberalism. El rămâne dator PNL-ului, a rămas dator faţă de mine şi de colegii săi, pentru că, în campania electorală de la alegerile parlamentare din 2012, i-am luat apărarea atunci când contracandidatul său l-a acuzat că s-a internat la un spital de psihiatrie ca să scape de o arestare”, a conchis Mircea Roşca. A.N.

Editorial

DINCOLO ŞI DINCOACE DE POLITICĂ

În aceste articole scriu, fireşte, în primul rînd despre politică. Pentru că mi se pare, contrar părerii generale, un lucru foarte important şi, mai ales, un lucru de învăţat la nivel de populaţie. După mai multe decenii de dictaturi şi o foarte eficientă acţiune de spălare a creierelor, conştientizarea mecanismelor de funcţionare a societăţii şi moralitatea publică sunt la un nivel foarte scăzut. Dar, paradoxal, explicaţia acestei nefuncţionalităţi se află nu numai în interiorul politicului, ci mai ales  în afara lui. Ca să fiu mai clar: imaginaţi-vă societatea ca un foarte complicat mecanism de ceas elveţian, cu milioane de rotiţe dinţare îmbinate. Pentru ca mecanismul să funcţioneze ireproşabil rotiţele trebuie şlefuite cu o minuţiozitate totală, pînă la precizia de sutimi de micron. Ce ar corespunde, în plan social, acestei şlefuiri? Ei bine, ceva ce este, evident, în afara, socialului, ceva ce vine din altă parte, mai precis de sus. Fără o întemeiere axiologică spirituală, politicul este alăturare de haită prădătoare. Cred că de aici trebuie începută (căci n-a început, din nenorocire) reformarea societăţii româneşti. Ştie orice gospodină, ştie orice zidar, cînd faci ceva de consistenţa aluatului ori a mortarului trebuie neapărat ceva care să lege, un coagulant. Este exact ceea ce lipseşte societăţii noastre, unitatea. Iar politicul, din păcate, are în practică exact funcţia opusă, de a diviza, a crea false opoziţii, a distruge cele mai mărunte încercări de schiţare a unor idei în jurul căreia s-ar putea forma ceea ce specialiştii numesc consens social. Fără har, dar şi fără cultură umanistă solidă politica este moartă. Exerciţiu de putere şi de acumulat averi. Politicianul neîncărcat cu sacru nu este decît un vulgar ahtiat de putere. El nu poate produce finalmente decît rău, chiar atunci cînd, prin excepţie, ar fi de bună credinţă şi corect. E nevoie de o forţă morală interioară care să fie exemplară şi să provoace astfel alchimia sufletească a celorlalţi. De aceea, în vechime, modelul pentru toată lumea era eroul capabil de sacrificiu. Ori sfîntul. Nici unul dintre aceste modele nu mai este evident astăzi de actualitate printre hipsterismul corect politic. Sunt ele însă anacronice? Nicidecum. Strict ideologic vorbind ele ţin de dreapta tradiţională. Dar nu ideologic discut aici, ci moral. Distrugerea planificată a învăţămîntului românesc, eliminarea din el a funcţiilor moral-formative în favoarea unui aşa zis pragmatism nici măcar de extracţie occidentală – aşa cum ne este înfăţişat – contribuie la această anomie socială gravă. Singurul criteriu după care se ghidează apterul politician român este cel electoral. Nu vede nimic mai departe sau mai sus. Or, foarte rar interesul public se suprapune exact peste interesul electoral. Uneori, un politician trebuie să fie ca un chirurg care taie fără milă pentru a vindeca pacientul. Nu avem astfel de politicieni, ei sunt dispuşi să-l mîngîie duios pe cap pe bietul bolnav: sărăcuţul de tine, vai ce te doare, uite nenea acela rău de la partidul celălalt vrea să te urce pe patul de operaţie, nenorocitul! Ce contează că pacientul moare în curînd (cel puţin din punct de vedere moral), politicianul „duios” şi-a atins scopul, are majoritatea asigurată şi se împăunează cu ea ca şi cum ar fi datorată vreunui merit al său personal. Nu mai vorbesc de totala lipsă de axă moral-spirituală a presei, obsedată nu  să informeze ci să creeze evenimente altfel lipsite de orice relevanţă. Pînă cînd în viaţa noastră publică nu se va instaura verticala, zadarnică este această potemkiniadă democratică la care cotizăm din silă sau din neputinţă. Sociologic vorbind sunt două consecinţe: colapsul demografic (sila, neîncrederea în viitor) şi devierea energiilor sociale spre surprinzătoare ţeluri. Nu totdeauna avuabile.
P.S. Doamna învăţătoare Cristiana Anghel, celebra grevistă a  foamei finanţată de Voiculescu cică lucrează la noua lege (de îngropare) a învăţămîntului, pe partea de preuniversitar. Vă daţi seama ce va ieşi? Nici nu se putea un specialist mai titrat pentru a justifica regimul plagiatului la putere…
  Christian CRĂCIUN 

Accident sau sinucidere în Gara Câmpina?

Ieri, în jurul prânzului, un bărbat în vârstă de 57 de ani şi-a pierdut viaţa lovit de tren, în apropierea staţiei CFR Câmpina. După primele cercetări, anchetatorii au declarat că victima este din oraşul Breaza şi se numeşte Ţăgănelea Alexandru.


Omul a murit pe loc din cauza multiplelor traumatisme. Anchetatorii au luat în calcul atât varianta unui accident, cât şi pe aceea a unei sinucideri. 

BAC-ul dă în continuare dureri de cap absolvenţilor de liceu

După contestaţii, procentul de promovabilitate la Câmpina este de 61,24%

Şi anul acesta, examenul de bacalaureat s-a dovedit a fi o grea încercare pentru mulţi absolvenţi de liceu. Dacă imediat după sesiunea de examene procentul de promovabilitate la Câmpina a fost de 59%, aproximativ egal cu cel de anul trecut (58,93%), în urma soluţionării contestaţiilor, procentul a urcat până la 61,24%.
Cea mai galonată instituţie de învăţământ câmpineană s-a dovedit a fi din nou Colegiul Naţional “N. Grigorescu”, cu procent de 99,38% (99,33% anul trecut), unde din 163 de elevi înscrişi la examen, 162 au fost admişi.


În ceea ce priveşte celelalte colegii şi licee din Câmpina, rezultatele înaintea contestaţiilor sunt următoarele:
Colegiul Tehnic “C-tin Istrati”: 37,16% (30,41% anul trecut)
Colegiul Tehnic Forestier: 56,35% (57,23% anul trecut)
Liceul Tehnologic Energetic: 47,61% (72,32% anul trecut)
Liceul Tehnologic Mecanic: 9,09% (18,18% anul trecut)
În urma soluţionării celor 180 de contestaţii depuse, doar 14 elevi au fost declaraţi admişi după recorectarea lucrărilor. Astfel, procentul de promovabilitate a crescut de la 59% la 61,24%.
Din totalul contestaţiilor, cele mai multe au fost depuse la limba şi literatura română (79), biologie (32), matematică (31), logică şi argumentare (13), chimie organică (10), fizică (5), informatică, istorie, anatomie şi geografie.
După recorectare, au promovat examenul de maturitate 6 elevi de la Liceul Tehnologic Energetic, 4 de la Colegiul Tehnic “C-tin Istrati”, 2 de la Colegiul Tehnic Forestier şi 2 de la Liceul Tehnologic Mecanic.
În ceea ce priveşte topul liceelor din Prahova după promovabilitatea la BAC, Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” ocupă un onorant loc II, după Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, care a înregistrat procent maxim de 100%.

Cornu, Festivalul “Florilor de Tei” şi sărbătoarea a 500 de ani de atestare documentară

Anul acesta, Festivalul “Florilor de Tei”, organizat sâmbătă şi duminică (12 - 13 iulie) în comuna Cornu, a marcat şi împlinirea a 500 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, ce datează, conform hrisoavelor din perioada domniei lui Neagoe Basarab (1512 - 1521), mai precis din 23 iulie 1514, atunci când domnitorul a emis un document în care este amintită şi “Moşia Cornu”.
Aniversarea a prilejuit ample manifestări cultural-artistice la care gazdele, primarul Cornel Nanu şi viceprimarul Nicolaie Savu, au invitat, printre alţii, oficiali din conducerea politică şi administrativă a judeţului (prefectul Rodica Paraschiv, preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma), primari din localităţile limitrofe (Câmpina fiind reprezentată de viceprimarul Ion Dragomir), Parlament (senatorul Georgică Severin) şi nu în ultimul rând pe Maria Galiţ, primarul din Sărata Veche, localitate din Republica Moldova, înfrăţită cu comuna Cornu.

Festivităţile au fost deschise de primarul Cornel Nanu, care anul acesta a împlinit 22 de ani în funcţia de edil şef al localităţii, au continuat prin alocuţiuni ale invitaţiilor (senatorul G. Severin amintindu-le cornenilor că au dat ţării doi prim miniştri şi că ar fi momentul să dea şi un preşedinte, pe Victor Ponta) şi premierea celor mai longevive cupluri din localitate şi a celor mai buni elevi.


Atât în prima, cât şi în a doua zi a festivalului, concertele s-au ţinut lanţ (ansamblul folcloric “Rug de Mure”, Corina Chiriac, Ionuţ şi Doinţa Dolănescu, Ruby, Voltaj) în faţa a sute de oameni care au umplut până la refuz centrul civic al localităţii.
În buna tradiţie a spectacolelor stradale româneşti, Festivalul “Florilor de Tei” s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii ce a rivalizat o bună parte din timp cu finala Campionatului Mondial de Fotbal, proiectată pe două ecrane gigant, amplasate în zona scenei. E.S.

Două zile cu proiecţii gratuite de film, spectacol latino-american şi invitaţi speciali la Tenaris CineLatino 2014

Câmpina, 10 iulie 2014.  Festivalul de film Tenaris CineLatino revine la Câmpina pentru al doilea an consecutiv şi propune pentru 15 şi 16 iulie două seri cu proiecţii gratuite de film în aer liber, întâlniri cu oameni din lumea filmului, dar şi un spectacol de muzică şi dans din America Latină.
Tenaris CineLatino este un eveniment prin care compania TenarisSilcotub înlesneşte accesul la cultura latino-americană şi creează un spaţiu de dialog între oameni din culturi diferite, printr-un eveniment dedicat întregii comunităţi. Proiecţiile vor avea loc în parcul „La Soldat”. 


Marţi, 15 iulie, la ora 21:30, festivalul se deschide cu un spectacol flamenco: muzica live şi energia dansului latino se întâlnesc în show-ul „Flamenco Fusion”, al artistului argentinian Lucas Molina, care transpune spiritul latino-american în mişcări de dans pline de rafinament şi muzicalitate.
Momentul va fi urmat de proiecţia unuia din cele mai de succes filme româneşti ale ultimului an: „Love Building”, în regia Iuliei Rugină. Comedia prezintă 14 cupluri ajunse în impas, care încearcă să îşi redescopere dragostea cu sprijinul a trei terapeuţi. Dar cei trei meniţi să îi asiste au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă încet de sub control. Într-o cursă continuă către „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, se ridică o singură întrebare: „poţi să repari dragostea în 7 zile?”.
Actorii Eugen Matei Lumezianu, Dragoş Sora, Oltin Hurezeanu şi Elena Crîşmaru, alături de scenarista Oana Răsuceanu, vor veni la Câmpina pentru a discuta faţă în faţă cu publicul şi a răspunde, după film, întrebărilor acestuia.
„Love Building” a câştigat premiul pentru „Cea mai bună imagine” la Festivalul de Film din Tirana, menţiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de Film din Varşovia, precum şi premiul publicului la Bucharest International Film Festival şi premiul pentru debut „Opera prima” al Uniunii Cineaştilor 2014.

Miercuri, 16 iulie, de la ora 22:00, este timpul culturii latino-americane să iasă la rampă, prin intermediul peliculei „Ploaie de vacanţă” (titlu original: „Tanta agua”). Ce poate fi mai rău decât să ai 14 ani şi să fii  în vacanţă cu tatăl tău? Aparent, să fii tată şi să îţi duci copiii într-o vacanţă pe o ploaie ce nu pare să aibă vreun sfârşit. Filmul vorbeşte despre acel moment în viaţă în care iubirea dintre părinţi şi copii încetează să mai fie simplă şi devine complexă şi pradă neînţelegerilor.
Acest film are la rândul său un palmares impresionant, primind Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi numeroase alte distincţii în Columbia, Mexic,  SUA, Spania, Uruguay şi Argentina.
Filmele nu sunt recomandate tinerilor sub 15 ani.
Prima ediţie a Tenaris CineLatino a avut loc în 2012 în Călăraşi şi în Zalău, iar din 2013 festivalul a inclus şi Câmpina, după ce compania organizatoare, TenarisSilcotub, a preluat aici o unitate de producţie a prăjinilor de pompare. În 2013, peste 3.300 de oameni au asistat la proiecţiile de film din cele trei oraşe.
Festivalul Tenaris CineLatino este organizat de TenarisSilcotub, TIFF, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (AFPR) şi Fundacion PROA, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina.
Această iniţiativă este în concordanţă cu sprijinul oferit de compania Tenaris unor festivaluri de film din diferite regiuni ale lumii, printre care Latin Wave în Houston, SUA şi în Calgary, Canada; Cinelatino în Bergamo, Italia; Festival de Cine Latinoamericano în Monterrey, Mexic organizate împreună cu parteneri locali precum Muzeul de Arte Frumoase din Houston; Festivalul Internaţional de Film Calgary; Festivalul Internaţional de Film Bergamo; şi Festivalul Internaţional de Film Monterrey.

Andrei Mostovoi: o viaţă închinată tenisului de masă

Andrei Mostovoi, una din legendele vii ale tenisului de masă câmpinean, practică acest sport de aproape trei decenii. O viaţă de om sau, dacă vreţi, un timp care acoperă aproape trei generaţii, ţinând cont că sociologii, în studiile lor de specialitate, acordă unei generaţii circa 20-30 de ani. Prin mâinile antrenorului Andrei Mostovoi au trecut sute de copii, care au învăţat de la el toate tainele sportului cu mingea de celuloid. Au învăţat să-şi transforme serviciul defect într-unul de efect. Au învăţat că mingea nu trebuie lovită cu orice preţ, cu o tărie dezlănţuită, ci cu o forţă meşteşugit dozată şi prietenoasă, că adesea mingea trebuie chiar “mângâiată” cu prelungirea palmei numită paletă prin mişcări răsucite cu secrete nebănuite. Au învăţat că dalba sferă magică poate zbura mai miraculos decât o farfurie zburătoare, iar dacă pui mult suflet în joc, o poţi însufleţi cu adevărat, încât ea, mingea de celuloid, să zboare peste fileu ca o păsăre măiastră, din “cuibul” unui palete în “cuibul” altei palete. Am vrut să aflăm care este secretul longevităţii venerabilului tenismen al  mesei dreptunghiulare, care, năpădit de amintiri, ni s-a deschis ca o carte şi ne-a lăsat să-i citim admirabila sa viaţă sportivă, începută în urmă cu şase decenii. 

- Cum a intrat tenisul de masă în viaţa dumneavoastră?
- Eu sunt născut în Focşani, aşa că tenisul de masă l-am început acum 57 de ani în Focşani, la Casa Armatei. Acolo am întâlnit jucători foarte buni şi cu experienţă bogată în acest sport, care făceau armata la Steaua şi fuseseră antrenaţi chiar de fosta noastră campioană mondială, Angelica Rozeanu. Am avut privilegiul să joc, într-o vară, cu Radu Negulescu, fost campion naţional. Prin 1963, am intrat la Şcoala profesională din Sinaia, fiindcă părinţii nu aveau bani să mă ţină la liceu. Aici, la Sinaia, acum 51 de ani, am cunoscut tenisul de masă prahovean. În Sinaia am găsit un lot bine închegat de jucători. Am fost legitimat la Clubul “Voinţa” Sinaia, pentru care am jucat câţiva ani, ajungând în finala unui concurs naţional la care participau toate cluburile “Voinţa” din ţară. Am participat apoi, în 1964, la Spartachiada de primăvară, care s-a ţinut la Clubul “Rafinăria” din Câmpina, unde am luat cunoştinţă cu sportul câmpinean. Câmpina avea atunci mulţi jucători valoroşi, printre care i-aş aminti pe Viorel Şendroiu, Ion Micu, Gioni Stroe, Mândruţ Nicoară, Vichi Iordache, şi îmi pare rău că nu-i pot aminti pe toţi. La Spartachiadă, în finală, l-am învins pe Viorel Şendroiu, un jucător deosebit. De atunci am legat o prietenie pe viaţă cu acesta. 
- Ce turneu v-a marcat cel mai mult cariera?
- Nu ştiu ce turneu mi-a marcat cel mai mult cariera, dar ştiu care m-a îndurerat cel mai tare. Până în 1966, când am terminat şcoala profesională, mă duceam mereu în vacanţă, la Focşani. În vara lui 1965, am câştigat Campionatul regional de juniori, pentru regiunea Galaţi. Urma să mă duc la Bucureşti, la finalele pe ţară. Din păcate, am primit invitaţia de a participa la aceste finale la două săptămâni după ce acestea se încheiaseră. Aşa de mare era birocraţia comunistă a acelor vremuri. Invitaţia mea fusese trimisă, la început, la regiune, la Galaţi, de aici a fost retrimisă la raion, la Focşani, şi până mi-a parvenit mie, concursul era terminat de 14 zile. Am suferit tare mult din cauza aceasta. Toate speranţele mele s-au năruit ca un castel de nisip, dar ce era dureros şi frustrant era că măcar nu participasem. Fiindcă dacă aş fi fost învins în aceste finale, nu mi-ar fi părut rău. Pot spune că birocraţia comunistă mi-a ucis speranţele şi m-a îndoliat sufleteşte o bună bucată de vreme.
- Cine a fost jucătorul cel mai valoros pe care l-aţi înfruntat?
- Întâlnirea cu Maria Alexandru, marea noastră campioană europeană şi mondială, pot spune că m-a impresionat cel mai mult. A fost, oricum, prima întâlnire de gradul O. La Sinaia, noi jucam la Cazinou, care, pe atunci, fusese transformat în Casă de Cultură. Tot în 1965, am avut norocul să joc cu marea noastră campioană europeană şi mondială, Maria Alexandru. Aceasta câştigase, recent, Campionatul Mondial desfăşurat în Suedia, iar conducerea federaţiei îi făcuse cadou un sejur la Sinaia. Cum marea campioană nu putea abandona tenisul de masă nici măcar în concediu, a jucat cu noi la Cazinou vreo 10 zile. O altă jucătoare de valoare a României, campioană mondială şi ea, care i-a precedat Mariei Alexandru, a fost Angelica Rozeanu. Au ieşit şi palete cu numele ei. Un club din Germania i-a pus numele pe mânerul unei palete. La vreo trei ani după ce au apărut palete cu numele ei, Angelica Rozeanu a plecat în Israel. Am revăzut-o, după Revoluţie, la o emisiune a TVR.


- Putem vorbi despre o epocă de aur a tenisului de masă câmpinean?
- În urmă cu câteva decenii, tenisul de masă câmpinean domina competiţiile judeţene. Pe lângă jucătorii pomeniţi, l-aş aminti pe Marcel Motoroiu, care a fost şi el campion judeţean. În 1971, echipa Câmpinei a câştigat locul I pe judeţ. Acum doi ani, am reuşit să câştig campionatul judeţean de seniori. Eu, din 1966, an în care m-am stabilit în Câmpina, pot spune că am devenit câmpinean cu acte în regulă şi am reprezentat Câmpina în nenumărate competiţii. Acasă am zeci de diplome şi cupe câştigate, o parte din ele le-am donat unor copii talentaţi. În 1967, am fost vicecampion regional la seniori, pe regiunea Ploieşti. Până la Revoluţie, tenisul de masă din Câmpina mergea binişor. După 1990, până prin 1998, acest sport era ca şi inexistent. În 1998, o dată cu înfiinţarea Clubului Pensionarilor, am reuşit să revigorăm acest sport. Am recondiţionat două mese de la subsolul Casei Tineretului şi, cu sprijinul directorului de atunci, dl Budileanu, am am organizat o competiţie pe oraş care s-a bucurat de mult succes. Am rămas surprins câţi tineri au venit la acel concurs, ceea ce dovedea că în Câmpina tenisul de masă nu murise cu desăvârşire. În anul următor, am organizat vreo 20 de competiţii de nivel local. Cu ajutorul actualului director al Casei Tineretului, dl Florin Buda, suntem o mână de inimoşi jucători care ne antrenăm săptămânal în foaierul clădirii CT. Tot prin 1998, am intrat în circuitul naţional Amatur, în cadrul căruia, eu şi colegii mei, am câştigat multe finale.
- Mai are azi tenisul de masă câmpinean reprezentanţi de marcă?
- Chiar dacă nu mai este ce a fost odinioară, tenisul de masă câmpinean este viu şi din ce în ce mai puternic. Nu am ajuns noi la categoria Open a turneului Amatur, deoarece este foarte greu de ajuns acolo, sunt mulţi jucători valoroşi prin toate judeţele, dar nu ne lăsăm şi ne antrenăm continuu. Eu sunt veteranul tenisului de masă din oraş, şi pot spune că mâine dacă m-aş retrage, las în urma mea destui jucători foarte valoroşi. Printre aceştia, i-aş aminti pe Andrei Miron (la categoria “elevi”), pe tatăl său, Liviu Miron (câştigător al mai multor competiţii Amatur), Andrei Suditu (cu aceleaşi performanţe remarcabile), şi, ceva mai în vârstă, Sorin Chiru, un jucător încă redutabil. Prin eforturile consilierului municipal Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură şi sport din Consiliul Local, antrenez mai mulţi copii, în cadrul Asociaţiei CSM Câmpina. Tot printre elevii mei i-aş aminti pe Robert Mihăilă şi Alex Popescu. Nu ştiu cât de strălucitor va fi, dar pot spune că tenisul de masă câmpinean este pe mâini bune şi va putea străluci în viitor. Mâine dacă m-aş retrage (deşi nu cred că aş face acest gest, fiindcă simt că încă mai pot juca o vreme), nu-mi pare rău, pentru că las ceva în urma mea, în tenisul de masă câmpinean.  A.N.   

Călător prin lume

Londra la pas (III)

Astăzi mergem spre Turnul Londrei, dar în drumul nostru ne oprim să vizităm Catedrala Sf. Paul, a doua din lume după Catedrala Sf. Petru de la Roma. Aşadar, plecăm din Piaţa Trafalgar şi curând ajungem în Fleet Street, cândva strada presei londoneze, trecând pe lângă bijuteria în piatră care este Curtea Supremă de Justiţie. Dacă nu vreţi să mergem pe jos, putem lua autobuzul cu etaj (Double Decker) nr. 15, care ne lasă lângă această minunată catedrală. Înaltă de 110 metri, construită de Cristopher Wren între 1675 - 1710, după marele foc din 1666, Catedrala este de o mare frumuseţe şi adposteşte mormintele lui Wellington, Nelson, ale pictorilor Reynolds sau Turner şi chiar pe al lui C. Wren. De mare interes este “galeria şoaptelor”, lungă de 47 metri, numită aşa pentru acustica ei deosebită. Dacă eşti mai curajos, poţi urca cele 530 de trepte până în vârf şi efortul îţi va fi răsplătit de panorama ce se deschide în faţa ta.
Nu departe de Catedrală, în “City”, inima economică a Marii Britanii, vom găsi singura lucrare din lume dedicată focului, numită de britanici “Monumentul”. Înalt de 62 metri, având în interior 311 trepte în spirală şi în vârf o flacără de aur, monumentul comemorează “marele foc” din 1666 care a distrus în patru zile 13.200 de case. Acest foc ce a izbucnit într-o brutărie, la 62 de metri de actualul monument, a avut şi un rol pozitiv, distrugând casele vechi din lemn cuprinse de ciumă, boală ce făcuse peste 100.000 de victime. Prin acest incendiu devastator  flagelul a dispărut. Pe de altă parte, focul a dat posibilitatea de a se construi noi case şi străzi într-o nouă arhitectură, ceea ce a constituit un început de drum în modernizarea Londrei.


Timpul ne presează, aşa că ne îndreptăm spre Turnul Londrei, obiectiv turistic obligatoriu pentru vizitatorii metropolei. Construit de William Cuceritorul pe malul Tamisei ca o fortăreaţă ce apăra Londra, Turnul are un trecut glorios. Primul dintre cele 13 turnuri a fost Turnul Alb, ridicat în 1076. “Turnul” este, de fapt, o fortăreaţă cu ziduri groase de 5 metri şi înalte de 30 metri. Mulţi monarhi şi-au adus contribuţia la dezvoltarea acestuia. El a fost nu doar reşedinţă regală, dar şi cea mai groaznică închisoare, monetărie, arsenal sau grădină zoologică. Henric al III-lea aduce aici bijuteriile coroanei, iar Henric al VIII-lea îşi decapitează două din cele şase soţii aici, în Turnul Verde, unde pe o peluză poţi vedea eşafodul unde au fost executate Ann Boleyn şi Catherine Howard. În sala trezoreriei poţi admira bijuteriile Coroanei: Coroana Imperială, purtată de Regină la marile evenimente, precum şi cel mai mare diamant din lume, aflat pe sceptrul suveranei.
Sunt mai multe legende legate de Turn şi una este legată de existenţa corbilor în Turnul Verde. Legenda spune că atâta timp cât corbii vor exista aici, Londra şi Regatul vor exista. Iată de ce ei sunt prezenţi aici şi chiar mai mult, există o persoană specială, “The Raven Master” (stăpânul corbilor), care are grijă de ei.
Pe aleile Turnului sau la porţile sale pot fi văzuţi gardieni sau temniceri îmbrăcaţi în tunici roşii cu pălării înalte, negre, adevăraţi ghizi ai Turnului. Ieşim pe malul Tamisei, pe lângă Turnul Însângerat (The Bloody Tower) şi Poarta Trădătorilor, pentru a merge spre stânga circa 100 de metri, spre Podul Turnului (The Tower Bridge). Podul este un alt simbol al Londrei şi este singurul de pe Tamisa ce se poate deschide, permiţând vaselor mai mari să treacă pe sub el. A fost construit în 1894 şi este flancat de două turnuri în interiorul cărora se află un muzeu. Cele două porţi ale podului, fiecare cântărind 1000 de tone, pot fi ridicate şi coborâte într-un minut şi jumătate - două. El se află la 42 de metri deasupra apei şi pe marginile sale există trotuare pentru pietoni. Traversăm podul pentru a merge să bem o cafea şi ajungem în zona vechilor docuri londoneze. Nimic nu a fost lăsat în paragină, nimic din clădirile vechi nu a fost demolat, totul a fost transformat, cu bun gust, în cafenele, restaurante sau săli de expoziţie. 
Dar e timpul să ne întoarcem spre centru, aşa că luăm un vaporaş care ne duce spre podul Westminster, în apropiere de Big Ben. Traversăm oraşul şi mergem să vizităm celebrul Muzeu al Figurilor de Ceară “Madame Tussaud”. Muzeul este locul în care te poţi întâlni cu cele mai importante figuri ale vieţii noastre, de la familia regală, actori şi sportivi celebri, până la faimoşi criminali în “camera groazei”. Printre aceste personalităţi şi ţara noastră a avut cu mulţi ani în urmă un reprezentant în Ilie Năstase, pe vremea când acesta se afla în topul tenisului mondial. Figurile din ceară sunt executate cu o asemenea măiestrie, încât în semiobscuritatea sălilor muzeului este greu de deosebit o figură din ceară de un vizitator ce stă şi admiră un exponat. Totul pare neînchipuit de viu, de la culoarea feţei, dimensiunile corpului, până la felul în care sunt îmbrăcate statuile. Nu este de mirare numărul mare de vizitatori, peste două milioane anual, ce stau în fiecare zi la cozi lungi ce ating sute de metri. Cu biletul de intrare, al cărui preţ este cam “piperat”, poţi vizita şi Planetariul, ce se află în aceeaşi clădire.


Am ieşit din nou la lumină, în vacarmul de pe bulevard şi fiind în apropierea străzii Baker, ne propunem să-i facem o vizită lui Sherlock Holmes, celebrul detectiv, la nr. 221 bis, unde se află casa muzeu. Desigur, el nu este acasă, pentru că el nu a existat niciodată în realitate, fiind creaţia scriitorului Arthur Conan Doyle. Dar faima sa, asemenea lui Romeo şi Julieta, l-a transformat într-un personaj real. Muzeul este reproducerea exactă a casei celebrului detectiv, ce poate fi văzut fumându-şi la fel de celebra pipă. 
Vizita noastră la pas prin Londra nu se putea încheia altfel decât vizitând Muzeul Britanic, cel ce este considerat cel mai mare muzeu din lume. Fondat în 1753, acesta acoperă peste două milioane de ani de istorie a omenirii, cu peste 6 milioane de exponate din întreaga lume. O vizită în acest muzeu, cel mai vechi din lume, îţi ia o zi sau chiar două, pentru a parcurge toate sălile sale cu colecţii din Orientul Mijlociu Antic, antichităţi egiptene (peste 70.000 de obiecte), antichităţi greceşti şi romane (3000 î.Hr. - 400 d.Hr.), antichităţi japoneze şi orientale, precum şi multe altele. Printre exponate ne oprim, obligatoriu, în faţa Pietrei de la Rosetta (196 î.Hr.), pe care preoţii egipteni au scris atât cu hieroglife egiptene, cât şi cu litere greceşti. Piatra de o mare importanţă a fost descoperită în 1799 şi a permis descifrarea scrierii egiptene. 


Un alt exponat, Friza Elgin, este un basorelief din secolul V î. Hr., sculptat în timpul lui Pericle, înfăţişând un cortegiu în cinstea zeiţei Atena. Această friză a fost adusă de lordul Elgin în 1799, lord ce a contribuit cu multe obiecte la îmbogăţirea muzeului, cele mai multe aduse din Grecia. Mi-ar trebui pagini întregi pentru a descrie doar o mică parte din acest fabulos muzeu. La ieşire, ne întâmpină câţiva demonstranţi, paşnici, ce ne înmânează fluturaşi prin care cer Marii Britanii retrocedarea către Grecia a multor exponate aflate în muzeu şi aduse din Grecia de către lordul Elgin.
A mai trecut o zi şi ne pregătim să părăsim Londra, cu regretul că nu am apucat să vedem multe din lucrurile pe care această metropolă le are de oferit. Nu am reuşit să cuprind în aceste rânduri tot ceea ce aş fi dorit să vă împărtăşesc, dar promit să revin cu o altă vizită prin Londra.
Uneori plouă, alteori este foarte cald, vremea se schimbă de la o oră la alta, este zgomot, este obositor, dar măcar o dată în viaţă merită să vizitezi Londra.
Alex. Blanck
În nr. viitor: Veneţia sub picături de ploaie