26 august 2014

Consilierul liberal Florin Frăţilă refuză să mai facă parte din delegaţia care pleacă în Turcia

De mai multe zile se vehiculează prin mediile politice şi administrative că, după ce viceprimarul Ion Dragomir a anunţat că renunţă, din motive personale, să mai facă deplasarea în Turcia, alături de alţi 14 reprezentanţi ai administraţiei locale, şi consilierul liberal Florin Frăţilă a anunţat că refuză să mai participe la această întâlnire anuală organizată de Patronatul Serviciilor Publice din România în perioada 29 august – 6 septembrie.
Motivul l-ar constitui ultimele declaraţii de presă ale primarului Horia Tiseanu, care a avut aprecieri cel puţin ciudate în legătură cu deplasările în străinătate făcute anul acesta. 
  „Faţă de ultimele discuţii pe marginea deplasărilor în străinătate şi mai ales în directă proporţie cu afirmaţiile publice ale primarului Horia Tiseanu, apărute într-un interviu acordat într-o perioadă de  convalescenţă, îmi rezerv dreptul de a refuza din acest moment orice fel de deplasare organizată de administraţia locală fără un temei bine definit, aşa cum lasă de înţeles edilul şef al oraşului. Înţelegând din declaraţiile primarului că domnia sa nu cunoaşte în amănunt rostul acestor deplasări şi că nu este deloc pasionat de stabilimentele all-inclusive de 5 stele, am luat act şi am ales în consecinţă. Găsesc, totuşi, stranie atitudinea primarului, din moment ce toată lumea ştie că în Primărie nu bâzâie nici măcar o muscă fără ştirea dumnealui. Încerc să-i înţeleg ieşirile politicianiste, de acum proverbiale şi chiar situaţia delicată generată de anumite probleme pe care le întâmpină, dar nu doresc să fac parte în nicio situaţie din această făţărnicie, generalizată la toate capitolele şi subcapitolele relaţiilor interumane administrativ – politice” – a declarat Florin Frăţilă. 

Cuvântul care înţeapă

Punct şi de la capăt

Trăiesc zile în care sunt extrem de furios. Poate că nu am fost niciodată atât de furios. Este o furie acumulată în toţi aceşti ani de politică şi mai cu seamă în cei doi ani de administraţie locală câmpineană. A ajuns să-mi fie scârbă de multe dintre lucrurile pe care sunt obligat să mă fac că nu le văd şi mai cu seamă de făţărnicia celor pe care îi întâlnesc în acest sistem politico-administrativ putred.
Am tăcut atât de mult încât mă arde tot ceea ce ştiu şi ţin în mine pentru a păstra îngropată Cutia Pandorei. Şi asta pentru ce? Pentru că am vrut să găsesc o cale dreaptă printre hiene, îmbătat de iluzia că dincolo de vorbe le pot demonstra oamenilor care au avut încredere în mine, concretul, faptele alesului de bună credinţă, interesat de soarta comunităţii?! Tăcerea este un preţ prea mare pentru o astfel de iluzie.
În ultimii doi ani am trecut prin tot acest purgatoriu reuşind, cu mari eforturi, să duc la bun sfârşit multe şi frumoase proiecte culturale, sportive şi chiar edilitare. În alte situaţii am eşuat, boicotat atât din interior, cât şi din exterior, de înfricoşaţii cărora le tremură izmenele ca nu cumva să-mi clădesc o imagine publică mai bună decât a lor. Pe toate le-am plătit cu multă tăcere. Şi asta mă seacă. Am căutat să fac linişte în viesparul intereselor, întorcând spatele tuturor ofertelor şi tentaţiilor, socotind că asta este calea dreaptă şi m-am trezit, în multe rânduri, împroşcat cu noroi de propaganda plătită de oligarhi şi de tot soiul de anonimi spurcaţi ce populează site-urile de socializare. Nu sunt făcut pentru astfel de mizerii şi nu asta am visat când am intrat în politică. Mi-am dorit şi încă îmi mai doresc să demonstrez că mai avem o şansă să construim o lume mai bună pentru copiii noştri.


Mulţi dintre cei aflaţi azi în jurul meu, cunoscându-mi gândurile şi felul de fi, îmi râd în nas şi îşi văd în continuare de „treburi”, acumulând ceea ce nu li se cuvine. Mă ţin departe de porcăriile lor, chiar dacă în această perioadă grea pentru toată lumea, o duc mai rău decât altă dată. Nu mă mândresc cu asta, dar nici nu mi-e ruşine să trăiesc din ceea ce ştiu să fac. Cu toate greutăţile şi grijile cotidiene, când pun capul pe pernă dorm liniştit, ceea ce cu siguranţă nu se poate spune despre mulţi făţarnici politici, mânjiţi până-n gât.
Din fericire, în toată cloaca asta am găsit şi oameni de bună credinţă, ce-i drept, puţini, pe care-i preţuiesc şi în compania cărora mă simt, de multe ori, eliberat de această grea povară. Unul dintre ei este colegul meu din Consiliul Local, doctorul Mihai Tifigiu, alături de care am gândit de multe ori că trebuie să ieşim din mocirlă şi să ne vedem de vieţile şi familiile noastre. Au fost momente în care eu l-am oprit pe el să ia o astfel de decizie radicală şi altele în care el mi-a insuflat optimismul necesar pentru a merge mai departe, chiar dacă în sinea noastră am înţeles că drumul pe care mergem este înfundat pentru oameni ca noi. 
Nici acum, când scriu aceste rânduri, nu am renunţat la ideea abandonului, dar parcă prea multe jigodii s-ar bucura şi nu vreau să le ofer încă această satisfacţie. Atât cât mă mai ţin nervii, o să adaug la timpul pierdut un alt timp, care nu va mai fi niciodată al meu. În plus,  mai am de terminat multe proiecte importante pentru comunitate, care să rămână în urma trecerii mele vremelnice prin administraţia publică. 
Înainte de a încheia această scurtă confesiune (care nu reflectă nici 1% din cele trăite de mine în ultima vreme), care se constituie în piatra de temelie a unui nou drum -  început cu ani în urmă şi abandonat în baza unor iluzii deşarte - vreau să înţelegeţi că din această experienţă de viaţă nu regret decât faptul că am întrerupt nejustificat de mult timp legătura cu dumneavoastră, cititorii. Începând de azi, voi încerca să-mi repar greşeala, întorcându-mă la scriitură, ocupaţia mea de suflet. Adică punct şi de la capăt. 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

DOMNUL NIMENI ȘI SOSIA LUI

Din fericire, în ultima săptămînă am fost departe de lumea dezmăţată a politicii de sub poale de Carpaţi. O imagine mi-a rănit însă retina în trecere pe lîngă un televizor: Năstase dînd dezlănţuit (la propriu şi la figurat) declaraţii la ieşirea din puşcărie. Dintr-o singură rafală a trasat sarcini şi guvernului şi legislativului, a rezolvat problemele economice ale ţării şi viitoarele alegeri – dacă nu se grăbeau cei din escorta poliţiei care cică l-ar fi dus la Cornu cu onoruri şi girofare ca pe un şef de stat, ar fi rezolvat şi conflictul ruso-ucrainian sau pe cel arabo-israelian. Unul singur dintre ziariştii îngrămădiţi pentru un salariu amărît să se ţină de microfoanele alea n-a avut inteligenţa de a pune unica întrebare justificată: în ce calitate faceţi aceste declaraţii? Presa a înfăţişat această eliberare cu pudoare, nu ca pe un act de clemenţă (total nejustificată, după părerea mea) a justiţiei, ci ca pe un fel de recunoaştere a unei erori judiciare. Riguros vorbind, astăzi Năstase nu reprezintă nimic, sau n-ar trebui să reprezinte, în spaţiul public românesc şi ar trebui profilactic ignorat. Şi aici ajung la personajul principal al acestor rînduri: inenarabilul domn Ponta, pupilul mai nereuşit şi neretuşat al lui Năstase. 


Acum puţină vreme, acesta vitupera, profitînd de o moderatoare inhibată, împotriva „familiei de infractori Băsescu”. Acum, eu ştiu că dl. Ponta nu are nimic de-a face cu noţiunile de drept, altfel ar fi luat în considerare că: a) pînă la o sentinţă definitivă, fratele preşedintelui este nevinovat; b) nu există vinovăţie colectivă; şi c) făcîndu-l pe preşedinte infractor nu comite decît o calomnie ordinară, în lipsă de dovezi. Ei bine, la eliberarea lui Năstase juristul Ponta ar fi avut ocazia să vorbească despre o adevărată familie de infractori, desemnată astfel de o sentinţă irevocabilă a justiţiei, soţul şi soţia fiind condamnaţi. Iar politicianul momentan prim ministru, care plînge cu orice ocazie de mila săracilor, ar fi avut ocazia să se întrebe public cum facem să confiscăm această avere fabuloasă obţinută prin fraude şi să o aducem în bugetul statului. Sau ar fi putut vorbi, la fel, de familia de infractori Voiculescu, atestată în sentinţe definitive. În loc de asta, a adus omagii necenzurate infractorului Năstase (nu există alt calificativ social potrivit), a plîns de mila nu ştiu căror copilaşi al altui corupt din puşcărie, pe scurt, a mai dat o lovitură seacă ideii de justiţie şi de morală publică. Ceea ce-l face foarte periculos pe dl. Ponta nu sunt nici mitomania fabuloasă, nici incompetenţa, ci complexele generate de acestea două. De aici adevărata explicaţie a refuzului său de a participa la dezbateri electorale. Cum ar arăta un Ponta umilit de dna. Udrea, această Năstase a opoziţiei, prin aroganţă? Ea e mult mai pe fază în situaţiile întrebărilor incomode, care doctorului îi stîrnesc accese de furie. Despre dl. Johannis ce să zic, pînă să răspundă la o întrebare, dl. Ponta se duce, votează, dă declaraţii şi se întoarce în studio să continue dezbaterea. Dar cum ar arăta o dezbatere Ponta – Monica Macovei? Se sparie gîndul! Precizez ceea ce am mai scris aici de nenumărate ori: nu mă interesează persoana acestui om, ci faptul „metafizic”, imposibil să nu-ţi stîrnească fiori reci pe spinare, că el incarnează perfect imoralismul atroce pe care secole de sclavaj mintal l-au sădit în genetica noastră etică. Eliberarea lui Năstase ar fi trebuit să fie un simplu fapt divers, ignorat public şi omul lăsat să-şi istovească averea într-un binemeritat anonimat. Orgoliul său piramidal, setea de răzbunare s-au suprapus din păcate peste acest amoralism social şi au transformat defectele neaoşe în ditamai handicapuri naţionale. Sigur că firea noastră poate fi îndreptată, dar numai atunci cînd cinstea şi competenţa vor deveni modele publice. Menţionez că am folosit pe tot parcursul acestui text numele lui Năstase fără „domnul”, pentru a scoate în evidenţă statutul său de infractor şi de Mister Nobody, care ar trebui subliniat insistent de toate comentariile, iar la Ponta am folosit apelativul de respect, care trebuie datorat în orice împrejurare instituţiei publice.
P.S. Altminteri, cum să respecţi un plagiator? Dl. Ponta refuză orice discuţie asupra acestui subiect care, apropo, nu poate lipsi dintr-o dezbatere pentru prezidenţiale, e încă unul dintre motivele pentru care dumnealui fuge de dezbateri şi declară –obraznic- că va mînca popcorn.  Năstase a devenit un Mr. Nobody prin decizie juridică, Ponta este astfel prin chiar substanţa sa.
Christian CRĂCIUN  

Apel la memorie


Ieşirea din Câmpina spre Lunca Cornului, reabilitată la standarde europene

Să execuţi repede şi bine o lucrare de reabilitare şi modernizare a unei artere principale de trafic rutier în România zilelor noastre pare de domeniul fantasticului. Şi totuşi, se poate, din moment ce avem dovada realizării în doar câteva zile pline a reparaţiilor şi asfaltărilor unui tronson de carosabil, intrarea/ ieşirea din oraş spre Lunca Cornului, extrem de important pentru comunitate.


S-a lucrat zi lumină, uneori chiar şi noaptea, cu simţ de răspundere şi materiale bune, iar rezultatul scoate în evidenţă o cale de acces rutier cu o ţinută mult mai apropiată de standardele europene decât de cele naţionale. Că ar mai fi loc de unele finisaje şi că doar testul timpului ne va dovedi ceea ce azi nu vedem cu ochiul liber, este o altă posibilă discuţie în vremea care va urma. 


Până atunci, trebuie doar să constatăm că responsabilii din Primăria Câmpina şi Cast SRL Băneşti, firma constructoare, şi-au făcut bine treaba. 

Noi şantiere la Câmpina

Nu mai este pentru nimeni o noutate că în ultima vreme oraşul tremură sub loviturile utilajelor grele ce sapă necontenit canalizări, decopertează asfalt ori înlocuiesc conducte. Ne modernizăm şi asta nu este deloc rău. Problema este că infernul provocat de mastodonţii de fier nu se va opri curând.
Conform graficului stabilit de autorităţile locale, începând de luni, 25 august, au fost demarate lucrările de canalizare în alte două zone din Câmpina: strada Orizontului (de la intersecţia cu B-dul N. Bălescu până la intersecţia cu strada Industriilor) şi cartierul Câmpiniţa (de la intersecţia cu strada C-tin Istrati până la intersecţia cu strada Siretului).


În perioada desfăşurării lucrărilor, atât pe strada Orizontului, cât şi în cartierul Câmpiniţa, traficul rutier va fi deviat pe rute ocolitoare.
De reţinut este şi faptul că termenul de finalizare a lucrărilor de canalizare pe cele 72 de străzi şi alei din Câmpina este noiembrie 2015. 

Administraţia locală construieşte un bloc de necesitate

Au trecut mulţi ani de când administraţia locală a promis că va investi sume importante pentru construcţia unui bloc de necesitate, atât de util în vederea consolidării ulterioare a locuinţelor încadrate în clasa I de risc seismic. Iată că a sosit momentul! Anul acesta, Primăria şi Consiliul Local au alocat din bugetul public fondurile necesare acestei investiţii, iar zilele acestea vor începe lucrările. 


Blocul va fi ridicat pe un teren situat în imediata vecinătate a Stadionului Rafinăriei (zona locuinţelor de la IRA), va avea 72 de apartamente, căi de acces, parcare şi spaţii verzi.
Finanţarea este asigurată de administraţia locală dintr-un credit bancar, iar firma câştigătoare a licitaţiei, Victor Construct SRL Botoşani, va încasa în urma acestei afaceri 9.519.927 lei, dacă va respecta termenul de execuţie a lucrării, 24 de luni. 

Au început lucrările la sensul giratoriu din zona staţiei de benzină Eko

În prima zi a acestei săptămâni, luni, 25 august, Primăria a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea sensului giratoriu de la intersecţia B-dului Nicolae Bălcescu cu Calea Dacia (în zona staţiei de benzină Eko). Edilii susţin că sensul giratoriu a fost gândit în scopul optimizării fluxului de circulaţie în intersecţie şi că va costa aproximativ 7 miliarde de lei vechi, sumă deja bugetată la ultima rectificare aprobată de Consiliul Local, care a avut loc în urmă cu două săptămâni.


Licitaţia pentru executarea lucrărilor a fost câştigată de societatea Cast SRL Băneşti, cu o ofertă de 667.622 lei. Paradoxal, conform studiului de fezabilitate comandat de administraţia locală, valoarea investiţiei este de 1,2 milioane lei.

Ediţia a IV-a a Festivalului Dulceţii desfăşurat la Brebu a fost un succes

Sfârşitul de săptămână abia încheiat a îmbrăcat în straie de sărbătoare comuna Brebu, cu ocazia celei de-a patra ediţii a Festivalului Dulceţii, eveniment de acum tradiţional pentru această localitate.


Pe lângă spectacolele cultural-artistice programate în cele două zile – sâmbătă, 23 august şi duminică, 24 august, administraţia locală din Brebu, condusă de primarul Adrian Ungureanu, a organizat şi târgul producătorilor individuali de dulceaţă, miere şi sucuri naturale, proveniţi atât şi Brebu, cât şi din împrejurimi. Oferta bogată şi preţurile oarecum accesibile au adus zeci de cumpărători, care în funcţie de preferinţe, au plecat acasă cu produse dintre cele mai speciale, cum ar fi dulceaţa de ardei iute, cel mai vândut sortiment. 
La deschiderea oficială a manifestărilor, primarul Adrian Ungureanu a urcat pe scenă alături de mai mulţi invitaţi, printre care prefectul Rodica Paraschiv, primarii Gheorghe Stoica (Băneşti), Elena Cosmoiu (Proviţa) şi consilierul judeţean Adrian Dobre. Câmpina a fost reprezentată de Bogdan Cord, membru în biroul politic al PDL. 

Festivalul Dulceţii s-a încheiat duminică seara cu un frumos spectacol susţinut de artişti consacraţi precum formaţia Alesis, Fuego, ansamblurile folclorice „Brăduleţul” din Câmpina, „Floare de Cireş” din Băneşti şi „Floare de Corn” din Cornu. 

MANIFEST LIFE II - CÂMPINA - un proiect care te provoacă la mişcare

Prin proiectul MANIFEST LIFE, Asociatia FRIZZLY continua actiunea de success care a fost initiata in 2013 , avand ca scop deschiderea spre viata sanatoasa si armonioasa prin educatie fizica, nutritie si abordare mentala pozitiva. 
Beneficiind de sustinere si co-finantare din partea Primariei Municipiului Campina si a Consiliului Local, proiectul vizeaza in primul rand implicarea populatiei orasului in aceste activitati recreative si de educatie fizica, in cadrul cursurilor gratuite, sustinute de Asociatia FRIZZLY. 
Ca si anul trecut, aceste cursuri se incheie cu organizarea conventiei de fitness MANIFEST LIFE ,-acum, editia a doua-  si sunt semene  ca aceasta promite sa creeze traditie in Municipiul Campina. 
Aici, un astfel de eveniment a fost, anul trecut, o premiera, iar interesul pe care participantii si invitatii din alte orase il arata in acest an reprezinta dovada cea mai sigura ca munca de pionierat si-a meritat efortul.
Instructorii care au acceptat invitatia de a urca pe scena sunt deja nume mari in industria fitnessului pentru toti, pregatiti peste hotare, cu experienta foarte vasta si prezenti de obicei la conventii mari si cunoscute in lume. 
Conventia MANIFEST LIFE II- CAMPINA se desfasoara pe parcursul unei dupa-amiezi,- sambata, 30 august,- in aer liber, in zona cea mai expusa a orasului -  intersectia de la “Casa Cartii”. 
Programul contine 9 clase de sport dintre cele mai noi, variate si interesante. Acestea vor demara la orele 14:00 si fiecare clasa va dura 30 minute. Durata clasica pentru o astfel de clasa este de 50 minute, dar organizatorii urmaresc sa incurajeze si pe cei care nu au mai fost pana acum la o conventie de fitness si, de asemenea, sa ofere cat mai multe tipuri de clase, promovand variante noi si captivante de a face sport care, deocamdata, nu sunt populare in orasul Campina.  
Primaria Municipiului  sprijina initiativa prin oferirea de mijloace si prin asigurarea conditiilor propice unui astfel de eveniment. Gazduirea lui in centrul orasului , primitor, spatios, verde , sustine si faciliteaza, prin expunere,  aportul educativ pe care il are conventia MANIFEST LIFE .


Programul conventiei de anul acesta preia tiparul celui de anul trecut si il imbogateste. 
STEP COREGRAFIC - Spre deosebire de anul trecut, la editia a doua a conventiei se va o clasa de step coregrafic, caci se pare ca nivelul campinenilor iubitori ai acestui stil s-a ridicat simtitor. Bianca Marcarov(Lotus Sport-Bucuresti), Cristina Androne (Atleticlub- Buzau) si Mihaela Opria (Belaqua- Brasov) sunt nume care au adus stepul coregrafic romanesc la standarde europene . Prezenta tuturor trei in acelasi timp pe scena MANIFEST LIFE CAMPINA va fi, cu siguranta, un regal.
KANGOO JUMPS  -Nu vor de lipsi nici de data asta doua clase de kangoo jumps, caci se stie ca exista multi practicanti in zona iar acest sport a creat multi adepti ai sportului in toata tara. Clasele vor fi sustinute de Cristina Androne si Ilinca Tarbujaru iar imaginile de anul trecut, care au facut multimea sa aclame, dovedesc ca aceast moment nu mai are nevoie de prezentare. 
Rebound AAS ( aerobic pe trambuline) reprezinta ceva nou pentru Campina, dar el a creat un curent in tara si este din nou in programul MANIFEST LIFE gratie clubului Lotus Sport Bucuresti.  Printre altele, Dana Boros este lector la Federatia Romana Sportul Pentru Toti (FRSPT),  Master Trainer ReboundAAS , reprezentant in Romania al Conceptului de fitness “Steel Programs” ,  instructor KANGOO JUMPS ,  Master Trainer Rebound AAS (Interval/Combat/Dance  Jump, Total Body Jump Workout) .
BOKWA Fitness®   - readuce la Campina atmosfera incendiara care anul trecut nu a lasat absolut pe nimeni sa stea pe margine. Programul este foarte accesibil tuturor, indiferent de varsta si pregatire, reprezentand o varianta cardio extrem de indragita in Europa si in Statele Unite. Pe scena MANIFEST LIFE, clasa va fi tinuta de  Dana Badea, instructor autorizat Bokwa Fitness®  si echipa Clubului Sportiv Ciprian Sora din Bucuresti. 
X-TEMPO, - program nou si revolutionar initiat de italianul Joan Altisen si prezentat la Campina de Master Trainerii  Mihaela Opria si Marius Grancea, din Brasov. Acesti doi instructori sunt doua dintre numele cele mai vechi in lumea fitnessului in Romania, recunoscuti si invitati deseori la conventii internationale.  
Programele STEEL sunt reprezentate anul acesta de o echipa mult mai mare decat anul trecut. Programul revolutionar de cardio si tonifiere introdus in Romania de LOTUS SPORT este initiat de argentinianul Fernando Gorini  care  va urca pe scena Manifest life II  , impreuna cu  Master Trainer Tunde Covacs, din Cluj. S-au introdus in program nu doar Steel Tonic, si ci Steel Combat, acoperind astfel toate gusturile, de la programe facile pana la cele de intensitate maxima. Energia STEEL este molipsitoare la toate evenimentele la care echipa ia parte, si Manifest Life nu va face exceptie.
PILATES FUSION-  O noutate in aceasta editie. Doua instructoare pe care profesionalismul si gratia le evidentiaza  au pregatit o clasa exceptionala de Pilates Fusion care va fi mai mult decat binevenita  la jumatatea programului. Este vorba de Marga Balan, lector FRSPT, Trainer Pilates BBU (Balanced Body University)  foarte apreciata in tara si nu numai, si de Elena Paraschiv, Instructor International Pilates ( Shape Up Pilates Studio -  Campina)  care s-a si stabilit in orasul nostru, aducand cu ea o vasta experienta pe care a acumulat-o lucrand in pretentiosul mediu Worldclass - Bucuresti.

Călător prin lume

Praga de Aur (I)

Recent, am revăzut Praga cu aceeaşi bucurie şi plăcere pe care le simţi atunci când întâlneşti un vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme şi de care ţi-a fost dor. Am revăzut acelaşi oraş fermecător, plin de viaţă, cu furnicarul de turişti mişunând între Hrad şi vechea primărie, căci Praga este la fel de frumoasă în orice anotimp.
Socotită unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, capitala Cehiei se întinde pe ambele maluri ale râului Vltava, în inima podişului Boemiei. Prima menţiune documentară datează din secolul IX, odată cu construcţia Castelului Pragăi, după 870, când Praga devine capitala statului ceh şi ceea ce se numea odată „oraşul vechi” începe să se dezvolte. Sub Jean de Luxembourg, oraşul se dezvoltă şi mai mult. Apare, în 1348, Universitatea, cea mai veche din centrul Europei, iar oraşul vechi îşi construieşte propria-i primărie, unde astăzi se poate vedea celebrul ceas astronomic, unul din punctele de atracţie ale capitalei. 
În timpul domniei fiului său, Carol al IV-lea (1346 – 1378), Praga devine capitala Regatului Ceh şi al Sfântului Imperiu Roman şi apare Oraşul Nou. În 1518, Oraşul Vechi şi cel Nou se unesc, formând o singură comună ce va trece sub stăpânirea habsburgilor în 1526 şi aşa va rămâne până în 1918. 
Ca urmare a răscoalei antihabsburgice din 1547, capitala se mută la Viena pentru scurt timp, dar redevine reşedinţă imperială sub Rudolf al II-lea (1583 – 1610).
Praga decade după 1620, când mii de protestanţi părăsesc oraşul, iar statul ceh îşi pierde independenţa pentru 300 de ani, devenind o provincie în Imperiul Habsburgic. La sfârşitul Primului Război Mondial, pe 28 octombrie 1918, îşi declară independenţa, iar Praga devine capitala Cehoslovaciei şi aşa va rămâne până în 1993, când Cehia şi Slovacia vor deveni două state independente. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Praga se va afla sub ocupaţie germană până în 1945. După război, Cehia are  o conducere socialistă şi în 1968 se încearcă o despărţire de sovietici – Primăvara de la Praga -, dar această revoltă este înăbuşită de tancurile sovietice, pentru ca în 1989 aici să aibă loc Revoluţia de Catifea, cea care aduce libertatea Cehoslovaciei, iar Praga devine un oraş liber. Această Revoluţie de Catifea a fost urmată de Despărţirea de Catifea, dintre Cehia şi Slovacia, Praga devenind ceea ce este şi astăzi: capitala Cehiei.
Plimbarea prin Praga o începem de undeva de sus, de pe o colină, care de peste 1200 de ani este centrul politic al ţării, Castelul sau Hradul, astăzi reşedinţa preşedintelui Republicii Cehe.  O aşezare de secol IX, de unde a pornit dezvoltarea oraşului de mai târziu. Trecem printr-o poartă monumentală, flancată de doi ostaşi purtând uniforme de paradă albastru deschis care străjuiesc intrarea în prima curte interioară a castelului, care este un complex arhitectonic format din palate, pavilioane, biserici, pieţe, străzi înguste  sau largi. În cea de-a doua curte vedem palatul, o clădire pătrăţoasă, în stil gotic, care nu impresionează prin nimic. Aici este reşedinţa preşedintelui ţării, care de-a lungul timpului i-a adăpostit pe vechii regi ai Cehiei. Trecem pe lângă palat şi intrăm în cea de-a treia curte, unde admirăm locul sacru al Cehiei – Catedrala Sf. Vitus, care adăposteşte mormintele regilor cehi şi în special Capela Sf. Venceslas, patronul şi protectorul Cehiei. Aici poţi vedea coroana sa, iar pereţii capelei sunt acoperiţi cu pietre semipreţioase şi fresce. Impresionantă este şi monumentala intrare în catedrală, numită Poarta de Aur, decorată cu mozaicuri din timpul lui Carol al IV-lea (Karel), el însuşi fiind portretizat în acest mozaic alături de cea de-a patra soţie. Creată în 1371 de mozaicari veneţieni, această poartă este considerată cel mai vechi şi mai mare mozaic de la nord de Alpi.
Intrăm într-o altă curte interioară şi în faţa noastră vedem Biserica Sf. Gheorghe, o mănăstire fondată în 973, cea mai veche din întreaga ţară şi care în trecut era un centru educaţional pentru fetele nobilimii cehe. Trecem pe lângă biserică şi coborâm o stradă îngustă, ca în vechile cetăţi, numită Uliţa Aurarilor datorită faptului că aici trăiau cei ce doreau să împlinească visul milenar al oamenilor, acela de a făuri aur.  Străzile mici, înguste, pline de buticuri, dau un farmec deosebit acestei părţi a Hradului.


Ne întoarcem în Piaţa Castelului şi coborâm spre Catedrala Sf. Nicolae, construită între 1704 – 1755, socotită una dintre cele mai frumoase biserici baroce din Europa. Trecem pe lângă ambasada României şi ajungem curând în Turnul Podului ce mărgineşte intrarea pe celebrul Pod al lui Carol sau Podul cu Statui. Praga avusese un pod de piatră, încă din 1169, dar acel pod fusese distrus de inundaţiile din 1342.  În 1357, Carol al IV-lea a ordonat construirea unui nou pod de piatră, care să-i poarte numele. 


Podul are 520 de metri lungime, 10 metri lăţime şi se sprijină pe 16 arce. Podul ce traversează râul Vlatva are 28 de statui, cea mai veche fiind a Sf. Ian Nepomucky, ridicată în 1683, în locul de unde acest sfânt a fost aruncat în Vlatva pentru credinţa sa. Podul este plin de turişti, vânzători ambulanţi, pictori gata să imortalizeze clipa şi, atenţie, hoţi de buzunare. Mergem agale, face câteva fotografii cu cele mai frumoase statui, privim Vltava, cea atât de frumos cântată de compozitorul ceh Smetana şi ajungem la capătul podului, unde se află celălalt turn – Turnul Podului Oraşului Vechi, bogat decorat cu sculpture din anii 1380, reprezentându-I, printer alţii, pe Carol al IV-lea şi pe fiul său, Venceslas al IV-lea.
O legendă spune că atât podul, cât şi acest turn, au fost construite cu mortar în care au fost amestecate ouă şi de aici rezistenţa neobişnuită a acestora.
Mă uit la ceas şi văd că mai am doar câteva zeci de minute pentru a ajunge la vechea primărie a oraşului, care adăposteşte celebrul Orologiu Astronomic şi pe care am vrea să-l vedem la ora 12.00, atunci când începe parade figurinelor acestui ceas.
Alex. BLANCK
În numărul viitor: Ceasul astronomic şi Berea cehească.

Memoria NU dăunează grav sănătăţii!

Plasa 

Istoria românilor în ultimele trei decenii se poate dezvălui curioşilor şi prin prisma studiului creşterii în importanţă şi decăderii plasei/ sacoşei. În perioada comunismului dinastic (stalinist) târziu, plasa era unul din obiectele cult ale românilor. Greu de crezut pentru cei care s–au născut după 1990, dar în perioada anilor 1980 plasa/ sacoşa era un accesoriu aproape de şi la modă, fashion-cool-trendy, iar etalarea unei sacoşe de plastic din Occident - (mai ales cele care aveau inscripţionate mărcile unor foarte prestigioase mărci de ţigarete, plasele Kent venind foarte bine în întâmpinarea valorii liber convertibile a pachetului de ţigări Kent sau cartuşului cu acelaşi re-nume. Un favor mic merita un pachet, în timp ce o intervenţie masivă, un cartuş cumpărat cu bani grei de pe piaţă neagră) - putea şi trebuia să stârnească invidia vecinilor sau a celor cu care se împărţea o coadă la adidaşii cu talpă de azbest, fraţii Petreuşi sau bananele verzi importate din Guineea Ecuatorială şi care, pentru a fi comestibile, trebuiau ţinute sus pe dulapuri, la căldurică, bine învelite în ziare. Pentru a se coace. Aceste sacoşe erau folosite până când toartele se subţiau şi, inevitabil, se rupeau, dar şi atunci restul sacoşei vestice îşi găsea diverse întrebuinţări în gospodărie. Se ştie, românul era inventiv, iar perioada penuriei generalizate l-a învăţat să refolosească în diverse modalităţi absolut orice îi pica sub mâna. 
Mai exista şi sacoşa împletită, ca o plasă de pescuit, care deţinea dezavantajul că lasă privirii celorlalţi obiectele depozitate în interior. De obicei aceste plase erau folosite pentru a căra un sifon rebegit din sticlă. Sacoşa transparenţei totale, precum o declaraţie de avere sinceră. Sacoşele erau păstrate cu atenţie, aproape tind să cred că se transmiteau din tată în fiu, pentru că nici măcar aceste sacoşe nu se găseau în RSR. E drept, în accepţiunea socialistă nici nu prea ai fi avut nevoie, oricum nu aveai ce cumpăra, iar masa ar fi trebuit s-o serveşti la cantinele întreprinderii, şcolii, creşei, Unităţii (în cuget şi simţiri).


Îmi aduc aminte de o scurtă oprire în fantomaticul pseudo-oraş Scorniceşti, prin 1988 (ne întorceam cu Olticitul nostru bej nou-nouţ, fala şi mândria industriei auto româneşti) şi, în afara uriaşului stadion aflat la intrare, memoria a reţinut doar faptul că părinţii nu au reuşit să cumpere mai nimic din magazinul central (probabil tata a oprit pentru că bănuia că măcar locul unde s-a născut Primul Om ar trebui să fie aprovizionat decent), ci doar câteva zeci de sacoşe de plastic care încercau să le imite pe cele occidentale chiar la nivelul inscripţiilor (Marlboro sau Kent), însă o făceau destul de prost, vopseaua cu care erau imprimate “curgea”, se imprima pe degete şi palme. Acele sacoşe au reprezentat o captura preţioasă, ele fiind oferite rudelor acasă. Fiecare femeie normală (adică fără conexiuni nomenklaturiste) din acea perioadă căra în genţi o sacoşă frumos împăturită pentru că, în drumul de întoarcere de la serviciu, putea avea loc o miraculoasă livrare la Alimentară şi, indiferent de produsele care se băgau, sacoşa îşi avea rolul ei bine determinat. O sacoşă plină reprezenta un motiv de mândrie, sacoşa goală fiind ascunsă, semn al eşecului. În continuare mi se pare fascinant cum în plină pace mondială (totuşi), românii au trăit sub spectrul blocadei Leningradului. 
Noţiunea dar şi cuvântul plasă a avut şi are şi alte conotaţii simpatice. Puţină lume îşi mai aduce aminte că, în perioada interbelică, judeţele erau divizate şi în unităţi teritorial administrative mai mici numite, cum altfel, plasă/plăşi, intermediară între judeţ, respectiv oraş şi comună. Şeful administraţiei de plasă purta numele de pretor (uneori era denumit prim-pretor pentru a fi deosebit de adjuncţii săi) şi era numit de prefectul judeţului, iar pretura era sediul instituţiei conduse de pretor. S-a uitat, dar Câmpina era capitala unei astfel de plase care reunea localităţile din jur. Prin Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950, autorităţile comuniste ale României postbelice au desfiinţat judeţele şi plăşile, pe care le-au înlocuit cu regiuni şi raioane organizate după model sovietic. 
Spumoasă este expresia “a lua plasă”, dar şi obsesiva întrebare cu substraturi adânci pe care şi-o aruncă doi pensionari atunci când se întâlnesc “ce ai în plasă?” Plasa ascunde comori nebănuite la care celălalt pofteşte. După 1989 şi statutul plasei s-a diminuat treptat, odată cu intrarea României pe traiectoria ei gravitaţională vestică. Sacoşa din plastic a devenit atât de banală încât nimeni nu-i mai acordă importanţă cuvenită, însă felul avid în care românul cere aceste sacoşe gratuite la marile supermarketuri probează faptul că ancestrala foame după sacoşe (să fie acolo, nu se ştie când ai nevoie de ele) a rămas adânc întipărită în conştiinţa noastră naţională. Torentul de sacoşe din plastic care, după cum se ştie, ajungea neapărat pe toate câmpurile Patriei, în codrii de aramă, în iazuri, lacuri de acumulare, pârâuri cristaline de munte a determinat şi apariţia ideii salutare de taxare a lor (cu sume modice, e drept) pentru că, în continuare, romanul resimte o imensă atracţie faţă de orice este gratuit. 
Codruţ CONSTANTINESCU