20 ianuarie 2015

File de cronică - Câmpina - cinci veacuri de istorie

Câmpina, de la sat la oraş (2)

Dezvoltarea localităţii a fost frânată de faptul că în 1858, vama de la Câmpina s-a mutat mai aproape de graniţă, la Predeal şi oraşul a pierdut astfel veniturile care rămâneau aici după taxarea mărfurilor. Desfiinţarea vămii de la Câmpina s-a petrecut cam în aceeaşi perioadă în care averea colonelului Ion Câmpineanu era vândută la licitaţie şi cumpărată de Ştefan Burki, localnic, pentru suma de 40.000 galbeni, vânzare confirmată “spre stăpânire paşnică cumpărătorului” de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. 
Totuşi, în 1864, Câmpina, unde îşi stabilise mai dinainte reşedinţa de vară în Casa Domnească Principele Barbu Ştirbei, fusese recunoscută oficial oraş. Dintr-o statistică a vremii aflăm că pe la 1863, în Câmpina existau 10 funcţionari publici, 6 profesori - învăţători, 10 preoţi, un medic, 43 de meseriaşi, 92 comercianţi, care prin activitatea lor dădeau localităţii înfăţişarea şi aspectul unei aşezări orăşeneşti. 
În 1877 s-a făcut şoseaua care străbătea centrul oraşului şi primăria a cumpărat casele “defunctului C. Carcalechi, în sumă de lei 10.695, prefăcându-se în local de Primărie”. În acelaşi an s-a construit şi Şcoala de Fete, condusă de destoinica învăţătoare Fevronia Boian.
În 1878 Primăria “a proiectat facerea unei pieţe a comunei spre a da ajutor mai cu înlesnire comerciului”.  De menţionat că în 1878 oraşul era luminat de 80 de felinare, care funcţionau cu petrol lampant. 
Un rol important pentru dezvoltarea comerţului  câmpinean l-a avut deschiderea, în 1879, a căii ferate Ploieşti - Predeal. În acelaşi an au fost pavate piaţa şi străzile care duceau la gara Câmpina, precum şi cele din zona centrală.
Pe la 1879, în oraş erau diferite prăvălii - “comerţul se exercita de 17 cârciumi, diferite prăvălii, hoteluri, cafenele, stabilimente industriale”. Câmpina avea în acest an 20 de străzi, dintre care mai importante erau Bulevardul Sănătăţii, Carol I, Griviţa, Ştirbei Vodă, Minelor etc.; avea trei biserici în care slujeau cinci preoţi;   existau şi două şcoli, una de băieţi şi alta de fete. În 1897 erau înscrişi la şcoala de băieţi 144 de băieţi şi la cea de fete 118 eleve. Se mai afla în oraş o judecătorie de pace, un spital, o farmacie, o staţie telegrafo-poştală, reşedinţa unei companii de dorobanţi şi un stabiliment balnear pe proprietatea principelui Ştirbei. 
În 1880 s-a expropriat terenul central din spatele Primăriei (proprietatea Anghel Marişca), pentru a se face o grădină publică, loc de recreere pentru vizitatorii care veneau la băile minerale din oraş.
Zece ani mai târziu, comuna urbană, cum era numită Câmpina, se dezvoltase şi înghiţise şi patru cătune: Broaşte, Slobozia, Păcureţii şi Câmpiniţa. 
O adevărată explozie a accelerat dezvoltarea oraşului când au început exploatările marilor zăcăminte de petrol. Între 1890 - 1896, în schela Câmpina erau numeroase sonde, în mare parte proprietatea societăţii “Steaua Română”, înfiinţată în 1895, care se ocupa cu săparea, extragerea, prelucrarea ţiţeiului şi vânzarea produselor petrolifere. Înfăţişarea oraşului şi viaţa locuitorilor se modifică în funcţie de industria legată de petrol, care cunoaşte o mare dezvoltare.
În această perioadă, pentru pitorescul localităţii şi confortul oferit de civilizaţia modernă, se stabilesc în oraş oameni de seamă ai neamului nostru, precum poetul Ion Heliade Rădulescu, cărturarul B. P. Hasdeu, pictorul Nicolae Grigorescu şi mare savant dr. Constantin Istrati. Aceştia au fost atraşi de aşezarea geografică, Câmpina fiind la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Braşov şi de frumuseţea locurilor. “Câmpina văzută de departe are înfăţişarea unei cetăţi, aşezată pe un platou terasă mărginită jurîmprejur de munţi”, locul bucurându-se de o “climă dulce şi uniformă”. 
Stoica Teodorescu, în Monografia sa, ne spune: “Mergi pe străzile Câmpinii, te simţi în atmosfera multicoloră şi diversă a unui adevărat oraş”. Tot acest istoric al oraşului ne mai spune: “Nu se poate pierde din vedere casa şi parcul răposatului doctor Istrati, care era un iubitor al naturii şi şi-a ales partea cea mai frumoasă din Câmpina, pe malul nordic al Prahovei. A căutat să înfrumuseţeze însuşi, creind el parcul cu plantaţii de brazi. De asemenea, cineva nu poate pierde din vedere când vine în Câmpina de a vizita Castelul Voila, proprietatea principelui Dimitrie Ştirbei, azi în stăpânirea fiicei sale, doamna Contesă de Blome. Poziţia încântătoare, plină de foşnetul lin al pădurilor înconjurătoare, de pajiştile verzi smălţuite de florile primăverii, fac din acest colţ, împreună cu castelul, un loc de vrajă ca-n poveşti”.
Câmpina devenise în prima jumătate a secolului XX unul din marile centre petrolifere de renume mondial. Apreciind potenţialul zăcămintelor româneşti, mari societăţi internaţionale care se ocupau de exploatare, prelucrare şi export şi-au ales ca sediu urbea noastră, devenită capitala industriei petrolifere. Dintre societăţile importante cu capital străin, primul loc îl ocupă “Astra Română”, care aparţinea trustului internaţional “Royal Dutch” cu capital englez şi olandez. Pe locul doi era societatea “Româno-Americană”, filială a lui Standard Oil şi pe locul trei societatea cu capital francez “Steaua Română”.
În 1924, pentru a proteja această sursă de bogăţie, guvernul declară bunuri de stat toate bogăţiile naturale, societăţile aparţinând marilor trusturi străine trecând sub controlul statului român. Până în 1939, jumătate din veniturile statului se acopereau din industria de petrol. Din păcate, din 1936, extragerea de ţiţei intră în declin. În vasta lucrare “Războiul petrolului”, autorul Anton Zischka semnala acest declin: “În jurul Câmpinii se împrăştie pe câmpuri întinse schele cu sonde negre şi aproape ruinate, colibe strâmbe de scânduri, «cimitire de petrol»”. 
Pentru acest mare centru industrial şi muncitoresc s-a înfiinţat în Câmpina una din cele mai mari case de asigurări din ţară. În ziarul “Universul” ea este prezentată în felul următor: “Este una din cele mai importante Case de Asigurări Sociale din ţară. Pusă în slujba şi pentru ajutorarea muncitorilor de pe Valea Prahovei, această Casă, încă de la înfiinţarea ei, a înţeles să satisfacă pe deplin toate obligaţiunile impuse de lege, privitor la îngrijirea medicală a asiguraţilor, ajutoare băneşti de boală. Casa are 13 dispensare medicale, inclusiv Dispensarul Central care funcţionează în noul palat inaugurat de curând”.
Societatea “Astra Română” a invitat în Câmpina un important grafician german, Paul Marle, care în 1932 a publicat albumul “Astra Română”, cu portretele salariaţilor. În prefaţă, autorul apreciază primirea plăcută şi însufleţită de prietenie pe care i-au făcut-o conducătorii societăţii şi ne prezintă o foarte plastică descriere a lumii pe care cunoscut-o în oraşul nostru: “Pentru prima dată lucrez în industria petrolului, nu ştiusem până acum ce este o schelă, ce este o sondă sau o rafinărie. Am venit ca un străin în loc străin. Trebuie să recunosc însă, cu mulţumire, că pretutindeni am fost primit cu prietenie şi amabilitate, aşa că îndată m-am simţit peste tot ca la mine acasă. Când am intrat în această întreprindere am avut impresia şi convingerea că sunt într-un stat în stat în care Români, Olandezi, Englezi, Germani, Elveţieni etc. lucrează în cea mai perfectă armonie, în cea mai mare pace şi trăiesc în cea mai bună camaraderie, având o singură ţintă: muncă, muncă, şi iar muncă. Fără conferinţe politice, adunări, planuri (...) aceşti oameni, printr-o muncă harnică realizează un internaţionalism, umanism, o prietenie şi frăţie, mai mult decât printr-o mie de conferinţe politice. Aici munca mi-a făcut o deosebită plăcere. Peste tot am găsit căldură, cer senin, viaţă. Şi această viaţă vreau s-o redau în această carte” (Paul Marle, decembrie 1932).
Informaţii despre Câmpina şi sondele ei găsim şi în alţi autori. Gheorghe Ravaş pomeneşte în lucrarea “Din istoria petrolului românesc” de doi importanţi petrolişti ai locului: “Iată şi pe un oarecare Dumitru Hernea, care cumpărând numeroase terenuri petrolifere, încă de la prima sondă săpată îşi scoate în scurtă vreme întreaga sumă investită în cumpărarea pământului şi îşi asigură un venit anual de 400.000 lei. În 1895, după ce strânsese o avere considerabilă din exploatarea terenului, familia Hernea îl vinde cu 5.500.000 lei. Şi iată pe un birtaş din Câmpina, Şteflea, care îşi părăseşte birtul pentru a se ocupa cu specula de terenuri petrolifere. În scurtă vreme, fostul birtaş acaparează terenuri petrolifere extrem de bogate, pe care le vinde după câţiva ani unei întreprinderi cu capital străin”. 
Ion Simionescu, profesor la Universitatea din Iaşi, ne lasă o altă descriere interesantă: “Am umblat îndeajuns prin ţară: am admirat multe colţuri mândre. Una din panoramele cele mai pline de farmec mi-a fost dat să văd la capătul tăpşanului unde se află grădina regretatului meu coleg dr. C. Istrati. Atâta frăgezime a pământului îţi lămureşte dragostea lui Grigorescu şi a zbuciumatului Hasdeu de acest colţ de ţară. Câmpinei lui Grigorescu nu de mult s-a adăugat şi Câmpina industrială. Sus domină pădurea de arbori, jos, în vale, cea a sondelor”.


Nicolae Iorga, în “Drumuri şi oraşe din România”, ne spune: “Aici e lumea lui Dumnezeu şi pe pământul nostru lumea lui Grigorescu. Undeva, o căsuţă cu două rânduri, cu ceardac deasupra pivniţii, cu coperişul de şindrilă ţuguiat, cu fereştrile mici şi cu gardul de împrejmuire dărăpănat. Acolo şade singurul nostru pictor într-adevăr mare. Strada centrală poate fi privită însă ca un dar al petrolului. Fabrica de bere Bragadiru are aici o sucursală. Treci pe lângă încăpătoarea, chiar luxoasa clădire, pe care scrie Şcoala Germană. La câţiva paşi se lucrează la o biserică a cultului catolic. Aceste vile, care vin după ale petroliştilor din străinătate şi din ţară se descoperă mai greu. A bătrânului istoric, cugetător şi poet e pe o culme. După grilajul de fier cu simboluri mistice vezi o grădiniţă cu copaci înalţi şi faţada casei de o formă neobişnuită. În jur, căsuţe mărunte, aţipite sub cuşmele sure de veche şindrilă, cu ceardacele scoase înainte, deasupra ferăstruicilor din faţă (...), clădiri care seamănă cu gospodăria unui ţăran mai cu cheag, legături de ardei şi de pătlăgele atârnă din streaşină în salbe roşii şi vinete”.
Geo Bogza, care trăia atunci la Buştenari, scrie vorbind de prietenul său câmpinean, poetul Alexandru Tudor - Miu: “Miu urcase spre miază-noapte la Câmpina, în inima de smoală şi de fum a vieţii petrolifere. Acolo, abia ieşit din copilărie, a câştigat el primii bani lucrând ca laborant în Rafinăria ce se înalţă chiar în mijlocul oraşului, aşa cum în alte oraşe se înalţă catedralele. Pe o suprafaţă de câteva hectare se aglomerau sub cerul liber uriaşele coloane metalice în care se rafina ţiţeiul. În toamna anului 1927, când locuiam la Buştenari, m-am hotărât să lansez o revistă care să se cheme «Urmuz» şi să fie de avangardă. Umblând pe trotuarele Câmpinii, oprindu-mă în faţa clădirii pe firma căreia scria «Tipografia Gheorghiu», am întrebat dacă pot tipări o revistă”.
Marele George Călinescu în Însemnări de călătorie” publicate postum în 1973, făcea o comparaţie între oraşele de la noi şi cele din Occident: “Oraşul românesc există ca o abstracţiune administrativă, nu în spirit de cetate. Cetatea e bizuită pe comunitate, adică pe un colectivism ce se cheamă spirit civic, fiecare fiind mândru întâi de cetate şi în al doilea rând de casa lui. Adevăratul cetăţean rămâne parizian, veneţian, florentin”. 
Câmpina nu a fost ocrotită de ziduri, dar spiritul de cetate a existat. Aşezarea cu o mare diversitate etnică a contopit diferite tradiţii şi elemente culturale, creind un spirit civic deosebit. Fiecare locuitor a fost profund ataşat de locuinţa sa proprie, de biserica din parohie, de şcolile şi profesorii lor, de cartierul în care a copilărit şi de oraşul în care s-a împlinit ca om. A fi câmpinean este un titlu onorific, cu care se mândresc concetăţenii noştri, răspândiţi acum pe tot mapamondul. Învinşi de dor, se întorc de la mii de kilometri să vadă oraşul în care îşi au rădăcinile.
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu